Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Florin Caragiu
Cotidianul "Lumina", Duminică 18 Aprilie 2010.
Aplicat la opera poetică a lui Barbu, principiul respectiv arată că, independent de
vreuna dintre reprezentările particulare, unitatea cu care ele se măsoară sau se
conjugă rămâne una. Mai mult decât atât: unitatea, afirmă poetul, este chiar ea
motorul complexităţii şi a subtilei diferenţieri poetice, aşa cum Dumnezeu a fost
privit ca o maximă complexitate în unitate, iar unitatea sa absolută ca o condiţie
sine qua non a pluralităţii şi complexităţii. Temeiul ideilor atât de evocatoare, cum
sunt cele de consistenţă şi completitudine, nu poate fi decât un univers rotunjit în
sine, un univers al împlinirii spirituale. La aceasta trimite - intenţionat sau nu -
universul de o celebritate eliptică al matematicii. Gândită hermeneutic, există o
axiomă fundamentală ce coincide cu sensul maxim, cel ce se distribuie fără să se
împartă.
În amplul studiu publicat de Mandics György, dedicat poeziei lui Ion Barbu, se
recunoaşte de asemenea că elemente ale universului creştin, momentele lui bine
cunoscute, au putut fi folosite în această poezie pentru "forjarea unor sensuri
surprinzătoare", la "scurtări de drumuri", "cu speranţa univocităţii codului biblic"
(acea univocitate infinit deschisă cum este "deschiderea în închidere" la care s-a
referit filosoful Noica, n. n.), element necesar "pentru a elimina schelăria
construcţiei ideatice, pentru a scădea redundanţa (entropia, n. n.) exprimării". În
acest context, mesajul creştin, cu cuprinderea sa maximă, poate deveni axa
fundamentală după care se roteşte universul poetic. A fost remarcat de asemeni
faptul că sentimentul de bucurie cognitivă dobândeşte în confesiunile lui Ion Barbu
o tonalitate cunoscută din operele lui Dionisie Areopagitul, o coloratură înrudită cu
trăirea mistică.