Eduard George Mindirigiu: "Întâlnirea"

O întâlnire îşi are roadele ei. Uneori acestea apar mai repede. Alteori
trebuie să treacă mulţi ani, să se apropie sfârşitul vieţii (în timp),
pentru a putea vedea roadele căpătând o formă bine definită, o
identitate.
Nu îmi place să văd dincolo de fapte scenarii, planuri divine sau
demonice, deşi nu pot nega faptul că aceste „lucrări” există. Cred că
mai important este ceea ce dobândim noi din aceste experienţe ale
vieţii. Pe mine mă interesează mai mult să-mi cultiv identitatea mea şi
mai puţin ceea ce se petrece în jurul meu, chiar dacă e vorba de un
„război nevăzut”.

În momentul în care l-am întâlnit pe Părintele Ghelasie, nu eram un om format duhovniceşte.

Acest aspect are o importanţă capitală. Nu eram un om format, cu o cultură teologică, dar
primisem de la Dumnezeu o experienţă mistică deosebită.
Nu aveam orgoliul „cunoscătorului”, al celui îngâmfat de „cunoştinţa simplă” de care vorbeşte
Apostolul Pavel. Mă raportam mai ales la experienţa mea de rugăciune, la trăirea mea liturgică,
la experierea Spovedaniei şi Împărtăşaniei. În definitiv aşa este prezentată astăzi Tradiţia
Ortodoxă, ca o experienţă şi nu o doctrină neprobată de focul mistic al Duhului.
Fiind un începător, nu m-am pripit să trag concluzii. Nefiind o fire explozivă, nu m-am ataşat
necondiţionat de Părintele Ghelasie. Mai ales că nu înţelegeam mai nimic din ceea ce spunea. Iar
când zicea să citesc din lucrurile scrise de el, chiar nu mai înţelegeam nimic. Argumentele
Părintelui cu privire la limbajul folosit mi se păreau neconvingătoare. Cu toate acestea, Părintele
era convingător. Cum aşa?
Există nivele ale limbajului omenesc, articulat, care sunt greu sesizabile. Aşa cum spune
Părintele Ghelasie, omul, creat după Chipul Fiului, are un limbaj fiinţial ca şi Fiul Întrupat.
Despre Hristos unii evrei spuneau că are putere în ceea ce spune, în cuvântul Lui. Ce era această
dimensiune a limbajului pe care o sesizau acei evrei? Hristos nu avea nimic spectaculos în
discurs. Vorbea simplu, inteligibil, alegea termeni de comparaţie cunoscuţi, oarecum banali.
Nu cred că Hristos era preocupat de stilul vorbirii. Îl preocupa efectul, precizia comunicării.
Alegea acel fel de a vorbi cu cel mai mare impact între evreii acelui timp. Urmărea să trezească
la viaţă sufletele şi inimile moarte sau adormite ale fiiilor lui Avraam, ale urmaşilor Profeţilor lui
Israel.
Acelaşi lucru îl urmărea şi Părintele Ghelasie. El încerca să trezească interesul celor care-l
vizitau trezind omul lăuntric. Pentru a trezi acest eu filial, un om trebuie să aibă o mare dinamică
a comunicării. Părintele Ghelasie nu gândea şi nu vorbea schematic, după o reţetă verificată. Se
adapta foarte crepede interlocutorului. Cei care au o experienţă mistică complexă şi profundă şi
care îşi folosesc această experienţă în dialogul cu ceilalţi au o mare libertate în alegerea modului
de a comunica, de a vorbi. Tot trupul şi mai ales ochii comunică, exteriorizează ceea ce ţine de
cunoaşterea mistică. Se aprind din lăuntru, chipul e luminos.
Cei care nu se pot raporta la o experienţă gândesc, în cele mai multe cazuri, schematic, mai
complex sau mai simplu, după cultura lor. Mintea noastră tinde să funcţioneze după nişte legi,
impuse în cea mai mare măsură de activitatea cerebrală.
Părintele Ghelasie nu specula ca un teolog cerebral, ca un intelectual. Întotdeauna se raporta la o
experienţă mistică personală raportată la experienţa sfinţilor Bisericii Ortodoxe, la experienţa
duhovnicului său.

Cuvântul „cheie” care m-a trezit pe mine din dormitare a fost „prezenţă”. Într-un context pe care
nu mi-l mai amintesc, părintele Ghelasie a spus ceva de genul: „Băi tăticule, noi prin rugăciune
trebuie să ajungem la o PREZENŢĂ”.
În acest mod de a trăi rugăciunea m-am regăsit în totalitate. Am găsit ceea ce nu căutam, neştiind
ce să caut, dar am găsit „hrana”, reperul de care aveam nevoie.
Înainte de a avea şi cea mai mică experienţă a rugăciunii personale, Hristos mi-a descoperit ce
înseamnă a gusta din Prezenţa Lui. După aceea nu am făcut decât să caut prin rugăciune să
regăsesc această prezenţă. Printr-o singură „atingere” Hristos mi-a orientat rugăciunea, mi-a
oferit o direcţie pe care s-o urmez toată viaţa.

George Mindirigiu,
Constanţa

http://www.ad-astra.ro/eduard-george_mindirigiu

{articol apărut în volumul "Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu", ed. Platytera, Bucureşti,
2004, pp. 124-126}