DREPTUL TRATATELOR

l. Definitia

si elementele tratatului
1.1. Definitia si sediul legal al materiei

Tratatul rcprezinta "actul juridic care exprima acordul de

vointa ntre doua sau mai multe
state, sau alte subiecte de drept international n scopul
de a creea, modifica sau stinge drepturi
si
n raporturile dintre ele" Ansamblui normelor care reglem enteaza
.obligatii
ncheierea,
aplicarea, respectarea, interpretarea, modifi carea, cazurile
de nulitate si de ncetare a tratatelor
constituie dreptul tratatelor.
Regimuljuridic al tratatelor este reglementat n doua documente
internationale de referinta
Conventia privind dreptul tratatelor ncheiate de catre state (viena
1969) si conventia privind
,
dreptul tratatelor ncheiate de catre state si organizatii internationale
(Viena, l9g6). Conform
primei Conventii, tratatul reprezinta"un acord international ncheiat
ntre state n fbrma scrisa
si guvernat de dreptul international, fie ca este consemnat ntr-un
singur instrument sau n
doua, ori mai multe instrumente conexe si oricare ar fi denumirea
partculara,,
sa
(art.2.a).
1.2. Elementele

tratatului si denumirea

Elementele esentiale ale tratatului sunt:

a'

subiectele sau parlile

tratatului, respectiv statele sau alte subiecte de drept

international;
b. vointa pafiilor, liber exprimata;
c. obiectul tratatului.
Tratatul este guvernat de normele dreptului international. Statele pot
sa ncheie ntre ele acte
guvernate de dreptul lor intern, nsa asemenea acte nu intra
n categoria tratateior (de
exemplu, contractele).
Denumirea generala care se refera la orice tip de acord ncheiat ntre
state este cea de ,,tratat,.
Acordurile pot sa fie ncheiate si sub alte denumiri, fara ca acest lucru
sa influenreze narura
juridica a actului: conventie, acord, pact, protocol, act final,
statut etc.
2. CIasifi

ca r ea

tr atatelor internationale

clasificarea tratatelor internationale se poate face dupa mai multe criterii:

dupa numarul partilor contractante: tratate bilaterale si multilaterale;
dupa obiectul lor de reglementare: tratate politice, acorduri economice,
culturale, sau
juridice etc.;
c' dr'rpa durata valabilitatii lor: tratate cu termen si tratate pe durata nedetermin ata (de
exemplu, tratatele de pace);
d. dupa posibilitatea de aderare la tatat: tratate deschise si tratate nchise;
e' dupa calitatea partilor contractante: tratate ncheiate numai de state, tratate ncheiate
ntre alte subiecte de drept international;
f'
dupa continutul material: tratate -contract (care urmaresc realizarea unei operatii
juridice, cum sunt tratateie de comert) si tratate lege (cele prin
care se stabilesc reguli de
drept, cum este Carta O.N.U.).

a.
b'

Z
I
I
I

3. ncheierea tratatelor
3.1. Etapele ncheierii unui

tratat

Pe cale cutumiara s-a conturat un ansamblu de reguli procedurale, eare aplicabile etapelor
procesului de ncheiere a unui tratat international. Codificate prin Conventia de la Vien din
1969 privind dreptul tratatelor, acestea au o valoare supletiva, Conventia propunnd mai
multe reguli alternative ntre care statele pot sa opteze.'Multe din dispozitiil conventionale
referitoare la o etapa sau alta a procesului de ncheiere a tratatelor cuprind mentiunea ,,n afara
cazurilor n care partile nu convin altfel". Prin urmare, procedura de ncheiere a tratatelor este
guvernata de regula "autonomiei depline de vointa a paftilor". n general, la ncheierea unui
tratat international se parcurg trei etape:
a. negocierea textului;
b. semnarea tratatului;
c. exprimarea consimtamntului par"tilor de a se obliga prin tratat.
Aceste etape sunt urmate de intrarea n vigoare a tratatutului.
3.2. Negocierea

Este prima etapa, n cursul careia se elaboreaza textul tratatului. Negocierile se desfasoara
ntre reprezentantii statelor cu atributii speciale n acest domeniu. mputernicirea unui
reprezentatnt al statului trebuie sa rezulte din documente care emana de la autoritatile
competente ale fiecarui stat, n conformitate cu dispozitiile constitutionale sau ale altor legi
interne. Aceste documente poarta denumirea de "depline puteri". definite n Conventia privind

dreptul tratatelor, astfel: "documentul emannd de la autoritatea competenta a unui stat si

desemnnd una sau mai multe persoane mputernicite sa reprezinte statul pentru negocierea,
adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimtamntul statului de a

fi

legat printr-un tratat sau pentru a ndeplini oricare alt ac| cu privire latratal" (art.l, c).
puteri" se numeste "plenipotentiar". n ce"u ce priveste
mputernicirea care rezulta din deplinele puteri, Conventia manifesta o anumita suplete,
permitnd confirmarea ulterioara a mputernicirii Lrnei persoane care a participat la un act
legat de nclreierea unui tratat fara a prezenta deplinele puteri.
Pe lnga persoanele special mputernicite prin "deplinele puteri" exista si o categorie de
persoane, care, n baza lunctiei pe care o ndeplinesc n stat nu au nevoie sa prezinte deplinele
puteri n vederea negocierii si ncheierii tratatului. Aceste persoane sunt:
a. seful statuiui, seful guvernului si ministrul de externe;
b. sefii misiunilor diplorratice, dar numai pentru adoptarea tratatelor bilaterale, ntre
statul acreditant (care l trimite) si statul acreditar (statul gazda);
c. reprezentantii statelor participanti la o conferinta sau la iucrarile unei organizatii
internationale, n vederea elaborarii unui tratat.
Persoana mputernicita cu "deplinele

3.3. Semnarea
Utmatoarea etapa n ncheierea unui tratat international este semnarea acestuia, act care poate

sa aiba o dubla semnificatie: fie de autentificare (provizorie sau definittva) a textului

tratatului, fie de exprimare a consimtamntului statului de se obliga prin tratat. (a doua

fi exami nata la pct. 3.4(d)).

n primul caz' semnarea echival eaza cuatestarea
solemna, de catre statele care au participat
la
negocieri a faptului ca negocierile s-au ncheiat
iar textul semnat are o forma defintiva, fara
sa
mai poata fi modificat unilateral de catre vreunul
dintre statele participante. pentru a creea
efecte juridice' semnarea va fi urmata de ratificarea
trataturui.
Etapa negocierii unui tratat nu este urmata n
toate cazurile,imediat, de semnarea definitiva a
textului' Exista situatii n care, dupa ncheierea negocierilor,
se procedea za doar la semnarea
"ad-referendum" sau lapatafareatxtului. semnare
cu mentiunea,,ad-referendum,, semnifica
autentificarea tratatului, dar numai cu carcater provizoriu. parafarea,
care consta n nscrierea
initialelor numelui negociatorului mputernicit al fiecarui
stat pe r""rri-n"go.iut, are de
1'?o:1tu, efect provizoriu...Ambele proceduri prezentate trebuie sa fie urmate de semnarea
definitiva a tratatului, conditie obligatrie pentru declansarea
procedurilor etapei urmatoare.
v atianta va

3.4. Exprimarea consimtamntului

treia etapa consta n exprimarea consimtamntului statului

de a deveni parle

la

tratat,
acceptnd obligatiile care decurg din dispozitiile
acestuia. Legislatia interna a siatelor prevede
mijloacele juridice prin care statul si exprima vointa
de fi legat prin tratat.

a) o modalitate de exprimare a consimtamntului statului

d a fi ,,le,gat, prin tratat este
ratificarea' De regula, p-rin simpla participare la negocier"u
.i ,"r11nurea u-nui tiatat,statele nu
se considera obligate, din punct de vederjuridic,
di dispozitiile acestuia. Ang;aiareadefintiva
presupune interventia unui act intern, prin intermediul
caruia organele ,p.Jiut abilitate ale
statului - de obicei parlamentele nationle analizeaza
dispozitiile tratatatului si decid asupra
angajarii statului. Acest act constituie ratificarea tratatului.
uneori, ratificarea. tratatului impune elaborarea unei legislatii
interne pentru aplicarca
dispozitiilor acestuia' Ratificarea tratatelor de catre parlament
este n prezent, mijlocul
principal prin care organul legislativ controleaza exercitrea
de catre executiv a dreptului de a
negoci a tratatele internationale.
Termenul de ratificare depinde n mare masura de natura
tratatului si este pevazutn clauzele
finale ale acestuia' Ratificarea nu poate fi partiala sau conditionata,
ci numai acordata sau
tefuzata' iar daca un stat ncearc sa modifice un tratat
n timpul ratificarii, acest act
echivaleaza cu un refuz al ratificarii, nsotit de o noua
oferta care poate ,u fi., sau nu
acceptata' La tratatele multilaterale statele pot sa formuleze,
o d,atacu ratificarea si n anumite
iimite, rezerve.
b) o alta modalitate de exprimare a consimtamntului statelor
este aprobarea sau acceptarea.
Aceasta modalitate a aparut ca o alternativa mai simpla
la ratificarea atatelor, determinata de
cresterea numarului acestora. Pe aceasta cale se ,eulir"u.u
o examinare rapida a dispozitiilor
unor tratate si se evita procedura mai lunga si complicata
a ratificarii de catre parlamentele
nationale. Procedura aprobarii sau a acceptrii este d competenta
guvernelor.
n conformitate cu Iegile interne ale n."*i stat sunt ,rpur.
aprobarii sau acceptarii de catre
guvelr' tratatele care nu.implica un angajament politic major sau
care nu se refera la domenii
esentiale ale suveranitatii statelor.
c) Aderarea la ttatate este o modalitate de exprimare a consimtamntului
statelor, aplicabila
numai tratatelor multilaterale, care poate sa iniervina n cazul
n care un stat nu a partici patla
negocierea si semnarea tratatului, dar decide ulterior sa devina
parte la acesta.
Un stat poate sa adere la un tratat doar daca aceasta modalitate este
prevazuta n mod expres

n textul acestuia.
d) Consimtamntul poate fi exprirnat prin semnare. De regula, semnarea tratatului
are ca efect
autentificarea textului stabilit prin negocieri (vezi pct 1.:;. n anumite
cazuri, semnarea
ec-hivaleaza cu exprimarea consimtamntului statului e a fi parte
la tratat. Semnarea are acest
efect daca sunt ntrunite, cumulativ, urmatoarele conditii, prevazute n
Conventia privind
dreptul tratatelor (art.l 2):
e
tratatul sa prevada n mod expres aceasta posibilitate sau, sa se stabileasca
ntr-un alt
mod vointa statelor participante la negocieri e a corda actului semnarii valoare
de
consimtamnt;
intentia statului de a conferi actului de semnare acest efect sa rezulte din ,,deplinele
'
puteri" ale reprezentantului sau sa fie exprimata n timpul negocierii.
Numeroase tratate internationale la care statele devin parti prin semnare
sunt cunoscute sub
denumirea de acorduri n forma simplificata. Aceste aorauii consta, de
obicei, n schimburi
de note sau de scrisori, procese-verbale parafate, memorandumuri, declaratii
comune etc.
Originea acestor acorduri se regaseste n practica S.U.A, n care sunt cunoscute
sub denumirea
de "executive agreements" si reprezinta acorduri semnate doar de presedintele statului,
evitnd astfel aprobarea Senatului si facilitnd n acest mod participarea
statului la tratatele
internationale.

4.lntrarean vigoare

tratatului

n general, data intrarii n vigoare a unui tratat este prevazutaexpres n textul acestuia.
Daca
tratatul nu o prevede, lnomentul intrarii n vigoare este convenit uiterior de catre parti.
lntrarea
n vigoare a unui tratat coincide cu momentul de la care aceltratat produce efect juridice
fata
de statele parti.

In cazul tratatelor bilaterale, data intrarii n vigoare o reprezinta

momentul schimbarii
instrumentelor de ratificare sau al notificarii actului de aprobare sau acceptare.
Documentele

prin care

statele

si

comunica ndeplinirea proceurilor interne

de exprimare a

consimtamntului sunt denumite instrumente de ratificare sau de aderare.

n ceea ce priveste tratatele multilaterale, instrumentele de ratificare se depun pe lnga unul
dintre guvernele statelor participante la negocierea si semnarea tratatutului si caruia
i-a fost
ncredintata functia de depozitar, sau pe lnga o organizatie internationala investita
cu aceeasi
functie. Data intrarii n vigoare a tratatelor se stabileste n functie de acumularea
unui numar
minim, prestabilit prin dispozitiile tratatului, de instrumente de ratificare.
5. Tratatele ncheiate de Romnia

Potrivitdispozitiilorconstitutionale (art.91, al.1) si aie Legii nr.590 din 2003 privind rratatele,
ncheierea tratatelor internationale n numele Romniei este de competenia presedintelui
statului. Presedintele poate sa mputerniceasca n acest scop pe Primul ministru, pe ministrul
afacerilor externe, pe alti membri ai guvernului sau ."p."r.ntnti diplomatici ai Romniei. pe
baza acestei mputerniciri guvernul poate sa ia masuri n vederea initierii si negocierii
tratatelor internationale n numele statului. Tratatele negociate si semnate n numele Romniei
se supun, fie ratifrcarii prin lege, de catre Parlament, fie aprobarii prin hotarre
guvemamentala, n functie de dorneniul n care intervin. Astfel, ptrivit art.19
din Legii
nr.590 din 2003 sunt supuse ratificarii prin lege de catre Parlament, urmatoarele catesorii
de

tratate: tratatele la nivel de stat, oricare ar fi domeniul de reglementare al acestora;

tratatele Ia nivel guvernamental care, se refera la cooperar.u politi"a sau care
implica
angajamente cu caracter politic; tratatele la nivel guvernamental care se refera la
coopeiarea
cu caracter militar; tratatele la nivel guvemamental care se refera la teritoriul de stat,
inclusiv
regimul juridic al frontierei de stat, precum si la zonele asupra carora Romania
exercita
drepturi suverane si jurisdictie; tratatele la nivel guvernamental care se refera la
statutul
persoanelor, drepturile si libertatile fundamentale ale omirlui; tratatele la nivel guvernamental
care se refera la participarea in calitate de membru la organizatii internationale
interguvernamentale; tratatele la nivel guvernamental care se refera la asumarea
unui
angajament financiar care ar impune sarcini suplimentare la bugetul de stat; tratatele
Ia nivel
guvernamental ale caror dispozitii fac necesara, pentru aplicare, adoptarea unor
noi dispozitii
normative avand forta juridica de lege ori a unor Iegi noi ruu u,rl.ndurea legilor in vigare
si
cele care prevad in mod expres cerinta ratificarii lor. Legea specific faptul , dou. n
situalii
exceplionale i doar dac nu este vorba despre tratate la nivel de stat, iatificare se poate face
prin ordonanle ale Guvernului
In conformitate cu art.20 din Legea nr.590 din 2003, tratatele semnate la r-rivel guvernamental
care nu intra sub incidenta prevederilor art. 19, precum si tratatele semnate la nivel
departamental sunt supuse Guvernului spre aprobare prin hotarare. Guvemul l informeaza pe
Presedintele tarii si Parlamentul despre orice acord, conventie sau alte ntelegeri internationale

pe care le aproba.

Acordurile si ntelegerile cunoscute sub denumirea de "tratate n forma simplificata,' se

ncheie numai de catre ministrul afacerilor externe, prin schimburi de note sau scrisori.
Acordurile n forma simplificata nu impun - prin continutul lor ratificarea de catre
Parlament sau aprobarea de catre Guvern.
6. Rezen'ele la tratate
6.1. Notiune

Conform normelor dreptului international, statele-parti la un tratat multilateral pot recurge la

mecanismul traditional n dreptul international al tratatelor privind delimitara apriorica a
cmpului obligatiilor internationale asumate, prin intermediul rezervei. Institutia rezervei
permite o aderare larga a statelor la un tratat international muitilateral. n cadrul unui tratat
bilateral, formularea unei rezerve echivaleaza cu o revenire asupra textului tratatului initial si
deci cu o intiativa implicita de a reiua negocierile. Prin urmare, nu sunt admise rezervele la
tratate bilaterale.
Rezerva este definita n Conventia privind dreptului tratatelor (1969) ca fiind o declaratie
unilaterala al unui stat - independent de textul tratatului si avnd un caracter facultativ - emisa
cu ocazia semnarii, ratificarii, acceptarii, aprobarii sau aderarii la un tratat. prin care statul
urmareste sa excluda sau sa modifice efectuljuridic al unor dispozitii ale tratatului, n ceea ce
priveste aplicarea lor fata de acel stat (art.2. d).
6.2. Conditii de valabilitate

Pentru ca o rezerva formulata de un stat sa fie admisibila, aceasta trebuie sa ndeplineasca

anumite conditii (art.l9 din Conventie):
a) rezervele sa fie exprimate n forma scrisa si sa fie notificate celorlalte state parli la tratat.
-

care pot sa formuleze obiectiuni sau sa le accepte n mod expres sau tacit;
b) formularea rezervelor sa nu fie n mod expres interzisa prin textul tratatului sau sa nu se
refere la anumite articole din tratat fata de care nu e permisa rezerva (de exemplu, Conventia
Europeana a Drepturilor Omului exclude posibilitatea formularii de rezerve fata de dispozitiile
care prevad drepturi absolute - dreptul la viata, interzicerea sclaviei, interzicerea torturii,
legalitatea incriminarii si a pedepsei);
c) rezervele sa nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului.
Mecanisnrul rezervelor a nregistrat o evolutie fata de dreptul international clasic n care
rezervele nu erau admise daca afectau dispozitiile de fond ale tratatului si, trebuiau, totodata,
sa fie acceptate de toate celelalte state-parti. n dreptul international modern conditia

unanimitatii pentru acceptarea rezervelor nu mai este ceruta.

In practica statelor, formularea unei rezerve este determinata, de regula, de existenta unei legi
interne, n vigoare, care nu este conforma cu dispoziitiile tratatului la care statul doreste sa
adere. Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950), prevede, de exemplu, ca emiterea
unei rezerve la tratat trebuie sa fie nsotita de o scurta expunere a legii neconforme cu
dispozitiile conventionale.
O alta regula prevazta de o serie de tratate internationale este ca rezela sa nu aiba un
caracter general, ci savizeze o dispozitie precisa a tratatului.
6.3.

Tipuri de rezerve

Un stat poate emite urmatoarele tipuri de rezerve: rezerve ratione temporis (prin

care

delimiteaza aplicarea temporala a tratatului), rezerve ratione loci (privind aplicarea teritoriala
a tratatului). rezerve privind dispozitii pe care statul le respinge, le contesta sau ie defineste
ntr-o maniera proprie, conforrn legilor interne.
6.4. Efectele rezervelor
Formularea de rezerve de catre un stat determina rapofturi diferentiate ntre statul rezervatar si
celelalte state-parti la tratat (art.21 din Conventie).
Intre statele care au acceptat rezervele si statul rezewatar tratatul se aplica n forma modifrcata

prin continutul rezervelor.

Statele care au formulat obiectiuni la rezerve au doua posibilitati:
a. fie sa accepte ca dispozitiile tratatului care nu sunt afectate de rezerve sa se aplice ntre
ele si statul rezervatar;
b. fie sa refize, prin obiectiunile formulate, aplicarea ntre ele si statul rezervatar a
ntregului tratat.
In majoritatea cazurilor, rezervele au un arater tranzitoriu, statele renuntnd la acestea pe
masura ce si acordeaza legislatia nationala la normele internationale.

n spatiu si n timp a tratatelor

7.1. Aplicarea teritoriala a tratatelor

7. Aplicarea

n principiu, tratatele se aplica ansamblului teritoriului national al statelor (art.26

din
Conventia privind dreptul tratatelor). In anumite situatii statele pot sa deroge de la aceasta
regula, stabilind anumite parti din teritoriul national unde tratatul nu se aplica. De exemplu, un

stat federal poate sa excluda, prin "clauza federala", teritoriul unor parti componente ale
federatiei de Ia aplicarea unui tratat, daca dispozitiile constitutionale prmit aceasta. n mod
similar, puterile coloniale, aveau posibilitatea sa recur ga la "clauza coloniala" n care
stabileau daca prevederile unor tratate ale metropolei se aplicau sau nu teritoriilor coloniale.
7.2. Aplicarea n

timp a tratatelor

Conventia de Ia Viena (1969) prevede regula generala a neretroactivitatii tratatelor. (art.28) .

Dispozitiile unui tratat obliga un stat-parte doar n ceea ce priveste actele sau faptele petrecute
dupa momentul intrarii n vigoare a tratatului. Statele pot sa deroge de la regula
neretroactivitatii, cu conditia ca aceastaposibilitate sa fie prevazutan textul tratatului.
Tratatele se aplica din momentul intrarii lor n vigoare, care este stabilit n dispozitiile
tratatului. La tratatele multilaterale, intrarea n vigoare are loc, de obicei, dupa depunerea unui
numar de instrumente de ratificare din partea statelor -parti. Durata de aplicare a unui tratat
poate fi ptevazuta n textul tratatului sau poate sa fie nedeterminata. Aplicrea tratatului poate
sa fie suspendata sau poate sa nceteze ca urmare a intervenirii anumitor aze, analizate la
pct. 1 0.

8. Efectele tratatelor fata de parti si fata de

8.1. Efectele tratatelor fata de parti

terti

Conform principiului fundamental din dreptul international - pacta sunt servanda - un tratat
juridice numai pentru partile sale, care trebuie sa ndeplineasca cu bunacredinta si ntocmai angajamentele pe care si le-au asumat. Prin urmare, tratatele nu pot avea
efecte directe fata de tefti, ntruct doar acordul statului, liber exprimat, poate constitui baza
legala a unei obligatii sau a unui drept international.
Conventia privind dreptul tratatelor (1969) stipuleaza ca un tratat nu creeazanici drepturi, nici
obligatiipentru un stat tert,fara consimtamntul sau.
cteeaza obligatii

8.2. Efectele

tratatelor fata de terti

Conform dispozitiilor Conventiei, statele pot dobndi drepturi nbaza unor tratate la care nu
sunt parti n urmatoarele conditii (aft.36):
a. daca partile unui tratat nteleg sa confere un drept unui stat tert sau unui grup de state,
sau tuturor statelor;
b. daca statul tert consimte, fie n mod expres, fie tacit.
Carta ONU, de exemplu, confera prin prevederile sale anumite drepturi statelor nemembre:
dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate sau Adunarea Generala n legatura cu un diferend la
care sunt parti, cu conditia sa accepte obligatiile de solutionare pasnica a diferendelor,
prevazute n Carta; dreptul de a deveni partila Statutul Curtii Internationale de Justitie.
In anumite conditii pot rezulta obligatii, n sarcina statelor, nbaza unor tratate la care nu sunt
parti. Conventia de la Viena prevede doua asemenea conditii (art.35):
a. daca partile unui tratat nteleg sa creeze o obligatie n sarcina unui stat tert;
b. daca statul tert consimte, n mod expres si n scris la aceasta obligatie.
Prin ndeplinirea acestor conditii se realizeaza de fapt un acord distinct ntre statele- parti la
tratat si statul tert, acordul dintre parti reprezentnd unicul fundament juridic al fortei

obligatorii a unui tratat.

In practica internationala exista o categorie de tratate (denumite tratate obiective) care

stabilesc regimuri juridice obiective, aplicabile ansamblului comunitatii internationale.
Asemenea Tratate, ntruct reglementeaza domenii de interes general, pot sa ceeze drepturi si

obligatii opozabile tuturor statelor (erga omnes), chiar si n lipsa consimtamntului lor. Din
aceasta categorie fac parte:

a.

tratatele multilaterale care stabilesc anumite regmuri teritoriale (cele referitoare la

statutul de neutralitate al unei tari,laregimul Antarcticii etc);

b.

tratatele care stabilesc anumite regimuri pentru cai de comunicatie internationala

(regimul de navigatie pe fluvii sau pe canale internationale );
c. tratatele multilaterale prin care se creeaza o organizatie internationala, ca subiect nou
de drept international, personalitatea juridica a organizatiei fiind opozabila tuturor statelor
comunitati i international e.
9.

Aplicarea tratatelor n ordinea juridica interna a statelor

Aplicarea tratatelor n ordinea juridica interna a unui stat pune problema raportului dintre
dreptul international si dreptul intern al statelor.
9.1. Teoria monista

Conform teoriei moniste - cu primatul dreptului international asupra dreptului intern - din
momentul intrarii n vigoare a tratatului, acesta se va aplica imediat si direct, fara interventia
organelor legislative, chiar daca s-ar afla n contradictie cu o lege interna, situatie n care,
actul normativ intern ar nceta sa mai produca efecte. Aceasta teorie a fost criticata, ea
minimaliznd rolul statului ca subiect de drept international. n cazul teoriei moniste cu
primatul dreptului intern asupra dreptului international, tratatul dobndeste forta juridica n
masura n care aceasta ar fi prevazuta de legea interna, iar n caz de conflict ntre norma
interna si cea internationala, se da prioritate actuiui nonnativ intern.
9.2. Teoria dualista

Teoria dualista, care sustine distinctia neta ntre cele doua sisteme de drept - intern si
intemational - afirma ca este necesara emiterea unui act normativ prin care se face transferul
tratatului din ordinea internationala n ordinea interna, acesta dobndind caracterul actului n
care a fost transpus (lege interna). n prezent tendinta este de a da prioritate normelor
internationale fata de normele interne, nsa cele doua teorii subzista. Prin urmare, aplicarea
dispozitiilor unui tratat n ordinea interna a statelor-parti nu se realizeaza uniform, fiind
determinata de modalitatea de receptare de catre fiecare stat a normelor dreptului
international.
9.3. Teoria monista si dualista n practica statelor

n unele state, cum sunt Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda sau tarile scandinave, pentru ca
normele dreptului international sa aiba efect n ordinea juridica interna se procede aza la
"transformarea" normelor internationale - cuprinse n tratate - n norme interne, printr-un act

normativ intern. Tratatele internationale pot deveni parte a dreptului intern numai dupa ce
o

lege speciala de aplicare este adoptata de regiuitor (siitem dualist).

Majoritatea statelor europene au prevazut n Constitutiile lor, recunoasterea normelor

internationale ca fiind parte a sistemului lor intern. Un asemenea sistem de receptare
se
regaseste n Austria, n Italia, Franta si Germania. Constitutia Olandei prevede n plus,
ca
tratatele internationale la care statul este parte prevaleaza asupra legilor interne care contin
dispozitii contrare (sistem monist cu primatul dreptului international).
Cadrul constitutional romn privind raportul dintre dreptul international si dreptul intern este
oferit de articolele 11 si 20. Conform prevederilor art.ll, tratatele ratificate de catre
Parlamentul Romniei devin parte a dreptului intern.Textul art.ll nu face nici o mentiune n
legatura cu prioritatea normelor internationale fata de cele interne, preciznd doar, ca statul
romn "se obliga sa ndeplineasca ntocmai si cu buna credinta bligatiile ce-i revin din
tratatele la care este parte." n Conventia asupra dreptului tratatelor (196 se stipuleaza faptul
ca "un stat nu poate invoca prevederile dreptului sau intern pentru a justifica esecul sau n
executarea unuitratat", elirninnd astfelposibilitatea ca statele sa se prevaleze de legislatia lor
intema pentru a nu respecta obligatiile internationale.
Art.20 din Constitutia Romniei se refera la incidenta tratatelor n domeniul drepturilor
ornului asupra legislatiei nationale. n articolul mentionat se afirma obligatia autoritatilor
competente de a interpreta dispozitiile constitutionale ce reglementeaza drepturile si libertatile
cetatenilor n concordanta cu documentele internationale adoptate n acest domeniu:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele O.N.U. si celelalte tratate n domeniul
drepturilor omului la care Romnia este parte.
Singurul domeniu n care se prevede, n mod expres, prioritatea reglementarilor internationale
fata de cele interne este cel al drepturilor omului. Art.20 stabileste preeminenta tratatelor
referitoare la drepturile omului, la care tara noastra este parte, fata de legile interne care contin
dispozitii contrare. n practica Curtii Constitutionale s-a sustinut, n mod reperar, ca
"respectarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului n Romnia nu este conditionata de
revizuirea legislatiei nationale, fiind direct aplicabila, (n.n."self-executing") conf.art.l I din
Constitutie, privind receptarea imediata a tratatelor ratiftcate, prin care a fost nlaturata solutia
necesitatii emiterii unei legi de modificare a legislatiei interne n vederea acordarii acesteia cu
obligatiile internationale asumate." Revizuirea Constituliei noastre, n anul 2003, amentionat,
expres, i o exceplie de la acest principiu potrivit creia prioritatea reglementrilor
internafionale n materia drepturilor omului opereaz doar dac Constitulia sau iegile rom'ne
nu confin dispozilii mai favorabile.
10. Suspendarea si ncetarea si

tratatelor

Conventia privind dreptul tratatelor prevede cazurile si conditiile n care un tratat poate sa fie
suspendat sau n care nceteazaaplicarea lui. Suspendarea are caracter temporar si poate sa se
refere numai la anumite clauze ale tratatului, n timp ce ncetarea aplicarii unui tratat este
definitiva sivizeaza ntregul tratat. Ambele modalitati pot sa irnplice, fie toate partile latratat
sau numai una (unele) dintre eie.
Suspendarea sau ncetarea tratatului poate sa fie consecinta vointei partilor sau poate sa
intervina independent de vointa acestora.

10.1. Suspendarea sau ncetarea

aplicarii unui tratat ca urmare

vointei partilor

ncetarea unui tratat poate sa intervina ca efect al urmatoarelor cauze:

daca a fost ncheiat pe durata determinata;

a.
b.

ca urrnare a manifestarii unilaterale de vointa a uneia din parti, prin denuntare sau
retragere, daca aceste modalitati sunt expres prevazute n textul tratatului sau sunt acceptate
de catre toate celelalte state-par1i;
c. n mod tacit, ca urmare a ncheierii ntre acelasi parti a unui nou tratat avnd acelasi
obiect si care este incompatibil cu tratatul anterior.
ncetarea sau suspendarea tratatului poate sa intervina ca efect al urmatoarelor cauze:
a. ca urmare a ncalcarii substantiale a tratatului de catre una din parti;
b. ca urmare a imposibilitatii de a ndeplini obligatiile asumate de catre un stat datorita
intervenirii unor conditii exceptionale.
10.2. ncetarea sau suspendarea

tratatelor independent de vointa partilor

Intervine n situatii care fac imposibila executarea lor:

a. ca urmare a disparitiei totale si permanente obiectului sau a partilor tratatului, ca
subiecte de drept international ( caducitatea tratatului);
b. ca efect al schimbarii fundamentale a mprejurarilor, care au determinat ncheierea
tratatului, daca aceasta afecteaza n mod esential baza consimtamntului statului exprimat la
data ncheieri i tratatu I ui (ncetarea tratatu I ui) ;
c. ruperea relatiilor diplomatice si consulare si razboiul (ncetare sau suspendare);
d. constatarea nulitatii unui tratat (ncetarea tratatelor).
11. Nulitatea tratatelor
Cauze care determina declararea

ll.l.

nulitatii

Nuiitatea tratateior reprezinta una dintre cauzele de ncetare a efectelor unui tratat. Nulitatea
tratatelor intervine:
a. n cazul n care tratatul contravine unei norme imperative (de jus cogens) aflata n
vigoare n momentul ncheierii sale, sau aparuta ulterior;
b. n cazui n care se constata un viciu de consimtamnt care a afecht acordul de vointa
ai partilor n momentul ncheierii tratatului.
11.2. ncalcarea normelor imperative

Din regula stabilita de Conventia privind dreptul tratatelor, potrivit careia "este nul orice tratat
care, n momentul ncheierii sale este n conflict cu o norma imperativa a dreptului
international general " (art.53), rezulTa ca statele nu pot sa ncalce sau sa modif,rce printr-un
tratat o norma internationala de jus cogens. Normele de jus cogens constituie un nucleu
normativ care fundamenteaza existenta unei ordini legale a societatii internationale,
impunndu-se cu obligativitate tuturor membrilor acesteia. Un tratat ncheiat cu ncalcarea
uni no.*. imperative se considera nul din momentul ncheierii sale. n cazul aparitiei unei
noi norme de jus cogens orice tratat existent care este n conflict cu norma imperativa devine

10

nul pentru viitor (ex nunc) (art.64).

11.3. Viciile de consimtamnt

Conform dispozitiilor Conventiei privind dreptul tratatelor, daca un stat nu a fost n masura
sa-si exprime liber consimtamntul sau de a se obliga n baza unui tratat, acesta poate sa
invoce nulitatea tratatului. Viciile de consimtamnt care determina anularea unui tratt oot sa
conste n:
a. ncalcarea dispozitiilor dreptului intern al statului privind competenta de a ncheia
l.Jatatei

b.
c.
d.
e.

eroare:

dol;
coruperea reprezentantului unui stat;
constrngerea unui stat sau a reprezentantului sau.
a) Pentru a determina nulitatea tratatului trebuie sa fie vorba de o ncalcare a unor disnozitii
interne ale statului, de regula constitutionale, privind ratificarea sau aprobarea trataielor (
organele competente, procedura de urmat, "deplinele puteri"). Pentru a evita invocarea

abuziva a acestei cauze de nulitate a tratatului, Conventia o restrnge \a cazurile n care

"violarea a fost vadita si priveste o regula de importanta fundamentala a dreptului sau intern,,
(art,.46).

b) Invocarea erorii poate conduce Ia nulitatea tratatului daca este vorba de o eroare de fapt si
nu de drept, aare a afectat n mod esential consimtamntului statului, iar statul care o invoca
nu a contribuit prin comportamentul sau la producerea sa (art.48). n practica, eroarea a fost
invocata n special n probleme de delimitare a frontierelor.

c) Un stat poate invoca nulitatea tratatului daca consimtamntul sau a fost obtinut "n urma
conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negocieri"(art.49).
d) Un stat poate invoca coruperea reprezentantului sau ca viciu de consimtamnt atunci cnd
actele de corupere au fost evidente si n masura sa exercite o influenta considerabila asuora
acestui reprezentant. (aft. 50).
e) Constrngerea exercitata asupra reprezentantului statului, n cazul n care este constatata,
Iipseste tratatul de orice efect juridic (art.51). Constrngerea se refera la"acte sau amenintari"
ndreptate mpotriva eperezentantului statului, ca individ si nu n calitatea sa de orsan al
statului.
Conventia de la Viena a codificat ca un viciu distinct constrngerea exercitata asupra unui stat
prin amenintarea cu forta sau prin folosirea fortei (art.52). n dreptul internatlonal clasic,
razboiul a fost considerat un mijloc licit de rezolvare a diferendelor ntre state. Pactul
Societatii Natiunilor a instituit pentru prima data limitari ale dreptului statelor de a recurge la
forta, iar Pactul Briand -Kellogg din 1928 a scos razboiul n afara legii. Carta O.N.U.
consacra principiul neagresiunii ca principiu fundarnental al dreptului international.
11.4.

Tipuri

de nulitate

Conventia de la Viena prevede doua tipuri de nulitate - aboluta si relativa - avnd regimuri
juridice distincte.
a) Nulitatea relativa poate fi invocata numai de statul al carui consimtamnt a fost viciat si
poate fi acoperita ulterior prin confirmare de catre acelasi stat. (art.45) Se sanction eza cu
nulitate relativa viciile de consimtamnt rezultnd din: ncalcarea dispozitiilor dreptului intem

1t

al

a ncheia tratate, din eroare, dol, sau coruperea

reprezentantului statului.
b) Nulitatea absoluta sanctioneaza viciile de consimtamnt rezultnd din constrngerea
exercitata asupra statului sau a eprezentantului sau si tratatele contrare unei norme
imperative. Nulitatea absoluta poate fi invocata de catre orice stat parte la tratat si chiar din
oficiu, de catre o instanta internationala. Nulitatea absoluta nu poate h acoperita prin
confrmare.
statului privind competenta de

12. Interpretarea
12.1. Definitie

tratatelor

Prin interpretarea tratatului international se ntelege operatiunea prin care se urmareste

stabilirea sensului si a continutului unei reguli de drept dintr-un tratat n cursul aplicarii
acestuia. Obiectul interpretarii l reprezinta textul tratatului Scopul interpretarii este
clarificarea clauzelor ambigue si determinarea intentiei reale a partilor n vederea unei aplicari
corecte a tratatului.
12.2.

Tipuri

de interpretare

Entitatile competente sa interpreteze un tratat international sunt : pe plan international - statele

parti la tatat, instantele jurisdictionale sau arbitrare si organizatiile internationale, iar pe plan
intern - organele executivului, de regula ministerele afacerilor externe.
a) interpretarearcalizata de partile unui tratat are o forta superioara fata de alte interpretari, si
poarta numele de interpretare autentica. Partile pot sa includa n textul tratatului clauze
interpretative prin care se definesc continutul unor termeni cu scopul de a evita interpretarea si
aplicarea diferita a tratatului. Daca n cursul aplicarii tratatului interpretarile devin divergente,
partile pot sa ncheie acorduri interpretative separate de textul tratatului, asigurnd
uniformitatea aplicarii dispozitiilor acestuia. Organizatiile internationale sunt competente sa
interpreteze dispozitiile statutelor lor si ale tratatelor la care sunt parte.
b) Interpretarea jurisdictionala data de arbitrajul international si de Curtea Internationala de
Justitie reprezinta o interpretare neautentica si are forta obligatorie numai pentru partile care
au supus un diferend legat de interpretarea unei norme, instantei internationale.
12.3. Reguli de

interpretare

Conventia privind dreptul tratatelor a codificat principalele reguli de interpretare a tratatului,

stabilind o regula generala de interpretare (art.31), mijloace complementare de interpretare
(art.32), precum si regulile aplicabile tratatelor autentificate n mai multe limbi (art.33).

Regula generala consta n obligativitatea interpretarii unui tratat cu buna-credinta, potrivit

sensului obisnuit ce vrmeaza a fi atribuit termenilor tratatului, n contextul lor si n lumina
obiectului si a scopului tratatului.
a) Regula interpretarii tratatelor cu buna-credinta rezulta din principiul general al aplicarii cu
buna- cred in ta a tr atatelor i ntern at i onal e (o acta sunt s ervan da).
b) Interpretarea termenilor tratatului n contextul lor, presupune analiza acestora n contextul
ntregului tratat, care cuprinde preambulul, dispozitivul, clauzele finale si anexele, precum si
luarea n considerare a oricaror acorduri, instrumente sau practici n legatura cu tratatul,

12

intervenite ntre parti cu prilejul ncheierii acestuia sau ulterior.

c) Termenii tratatului se interpreteaza potrivit sensului lor curent, uzual : un termen va fi

nteles ntr-un sens special numai daca se stabileste ca aceasta a fost intentia partilor.

Alaturi de aceste reguli generale, n interpretarea unui tratat se poate recurge - daca este
necesar - si la mijloace complementare, ndeosebi la lucrarile pregatitoare si la mprejurarile
n care a fost ncheiat tratatul.
Daca un tratat a fost autentificat n doua sau mai multe limbi, textul are aceeasi valoare n
fecare dintre aceste limbi, n afara de cazul n care parrile au convenit sa acorde prioritate
unuia dintre texte, n caz de divergenta. n situatia n care din comparatia textelor autentice
rezulta o deosebire de sens al termenilor se va adopta sensul care corespunde n ceamai mare
masura obiectului si scopului tratatului.

1a
IJ

RASPUNDEREA INTERNATIONALA
1. Notiunea si

fundamentul raspunderii internationale

1.1. Notiune

Raspunderea internationala s-a consacrat ca un adevarat principiu al dreptului

international public, conform caruia orice ncalcare a unei obligatii internationale
antreneaza raspunderea autorului ncalcarii si obligatia acestuia de a repara eventualul
prejudiciu produs.
Incalcarea unei norme internationale de catre un stat are drept consecinta stabilirea unui
raport juridic ntre statul lezat si statul vinovat. Raspunderea internationala reprezinta o
manifestare a personalitatii juridice a statelor, a suveranitatii sale. Institutia raspunderii
contribuie la garantarea legalitatii ordinii internationale.
La nivel international poate fi angajata si raspunderea persoanelor ftzice n cazul
corliterii de catre acestea a unor infractiuni internationale. n acest caz, persoana ftzica
raspunde n fata organelor jurisdictionale internationale, fiind vorba de o raspundere
penala individuala.
1.2. Fundamentul raspunderii internationale a statului

Conform teoriilor conturate n dreptul international, raspunderea internati onala aunui stat
sau a altui subiect de drept international poate sa aiba la baza comiterea unui act ilicit
international, actiune sau inactiune, de o anumita gravitate, ce ncalca principiile si
normele de drept international, sau a unei infractiuni internationale. fapta de o gravitate
deosebita ce lezeaza nu numai interesele unui stat, ci si ale comunitatii internationale n
ansamblul sau.. Nu este nevoie de a demonstra existenta unei culpe a autoiului faptei
ilicite (dect n mod exceptional, n cazul anumitor tratate) pentru a se angaja raspunderea
intemationala a acestuia.
Raspunderea internationala a statului se poate fundamenta si "pe risc", n dreptul
intemational fiind reglementata, prin tratate, raspunderea obiectiva a statelor pentru
activitati considerate legale (licite) din punct de vedere al dreptului international, dar care
au produs consecinte prejudiciabile altui stat sau subiect de drept international.
2. Evolutia istorica a

institutiei si tipuri de raspunderi internationale ale statului

Institutia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului international, ca drept al

pacii si cooperarii. n dreptul international traditional, raspunderea statului era

considerata o raspundere de drept civil. Daca prin actele organelor statului se producea un
prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligatia de a-l repara, prin plata unor
despagubiri n favoarea statului lezat. Statul nu raspundea pentru declansarea unui razboi.
In dreptul international modern, raspunderea internationala a unui stat intervenea n cazul
n care, prin ncalcarea de catre organele sale a unei obligatii internationale erau afectate
drepturile unui cetatean al altui stat, rezultnd un prejudiciu. n perioada postbelica, n
cadrul activitatii de codificare, Comisia de Drept international a O.N.U. a largit domeniul

raspunderii internationale a statelor care urmeaza sa raspunda pentru orice acte de

ncalcare a unei obligatii internationale.

Din lucrarile de codificare ale Comisiei rentlta ca raspunderea subiectelor de drept

intemational se poate angaja n doua directii:
a. pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului international;
b. pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului
international.
3. Elementele raspunderii internationale ale statului pentru fapte ilicite
Acestea sunt:

.
.
r

conduita ilicita;
imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului international public;
producerea unui prejudiciu.
Aceste elemente trebuie sa fie ntrunite cumulativ pentru a se putea angaja raspunderea
internationala a subiectului de drept international.
3.1. Conduita ilicita
ncalcarea unei obligatii internationale, aflatan vigoare, indiferent care este sursa acestei

tratat, cutuma sau alt izvor de drept international - constituie un fapt

intemational ilicit. Faptul international ilicit poate sa conste ntr-o actiune sau omisiune a
subiectului de drept prin care se ncalca o obligatie intelnationala.
Faptele ilicite pot fi clasificate, n functie de nivelul lor de gravitate - apreciat fata de
imporlanta normei internationale care se ncalca - n crime si delicte intemationale.
a) Crima internationala este definita n dreptul international ca un fapt international ilicit
care rezulta dintr-o ncalcare de catre un stat a unei obligatii internationale opozabila
tuturor, care se refera la o valoare esentiala pentru ocrotirea intereselor comunitatii
internationale, cum ar fi:
.
mentinerea pacii si a securitatii internationale si interzicerea agresiunii;
.
salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare;

obligatii

.
r
.

interzicerca sclaviei si a genocidului;

protejarca mediului nconjurator;
normele dreptului umanitar (n care sunt definite crimele de razboi, crimele
mpotriva pacii si umanitatii).
b) Delictul international este definit prin metoda excluderii si consta n orice fapt ilicit
care nu constituie o crima intemationala, avnd o mai mica gravitate.
n cazul comiterii unei crime internationale oricare dintre subiectele dreptului
international este ndreptatit sa actioneze, n sensul tragerii la raspundere a statului care a
ncalcat norma internationala imperativa, spre deosebire de delicte, care confera doar
statului victima un asemenea drept de actiune.
Exista mprejurari care exclud caracterui ilicit al unui fapt international:
a) Consimtamntul statului, daca este exprimat n mod expres si anterior comiterii faptei
si numai daca nu a fost ncalcata o norma imperativa de drept international.
b) Masurile - chiar ilicite - luate de un stat ca raspuns lafapta ilicita a altui stat. Se are n
vedere aplicarea de represaiii sau alte contramasuri de constrngere care nu sebazeazape
forta sau pe amenintarea cu foda.
c) Forta majora - cu conditia sa fie irezistibila sau irnprevizibila (n afara controlului