Barbu si Vadim

Nicolae Manolescu,

In foarte utila serie ,,Apostolii epocii de aur" din ,,Adevarul Weekend", a aparut in numarul din 27-29 mai, sub
semnatura lui Radu Eremia si Laurentiu Ungureanu, un material consacrat lui Corneliu Vadim Tudor si Eugen
Barbu.

Eu i-as fi pus in ordine inversa, creierul fiind autorul romanului Groapa, iar Vadim locotenentul lui, rolurile
inversandu-se dupa 1989 numai aparent, cand Barbu, mult mai abil, a facut tactic pasul inapoi. Ii cunosc pe
amandoi de multa vreme. Intre 1992 si 1996, am fost colegi de Parlament, Barbu in Camera, Vadim si cu mine,
in Senat. Mai inteligent, Barbu nu s-a prea remarcat ca parlamentar. Se rezerva pentru pamfletele din ,,Romania
mare", absolut oribile. Ca senator, Vadim a fost activ si redutabil. Numai in gura lui sa nu fi intrat. Isi citea
cuvantarile, pline de referinte savante, la Iorga indeosebi, fiind el cultivat si bun orator. Rasuflarea ii mirosea
insa a minciuna ca altora a alcool. Un exemplu. Cand Barbu a luat premiul Herder, l-a trimis pe Vadim la Viena,
ca bursier, cum se obisnuia. Numai ca Vadim, care nu intelegea boaba germana, a facut un soc lingvistic si n-a
iesit niciodata din camera hotelului unde erau cazati bursierii din toata lumea. Cu prima ocazie, a sters-o in tara.
Bursa se dadea de la inceput pe noua luni. Urmasul lui, Mircea Scarlat, criticul literar mort de foarte tanar si
fostul meu student, trimis de Al. Rosetti, mi-a povestit ca romanii au fost singurii bursieri dupa Vadim care au
primit bursa in transe, ca sa nu dispara cu ea inainte de termen, iar in anul aniversar, cand Fundatia Herder i-a
invitat pe toti fostii laureati si bursieri la Viena, Barbu si Vadim au fost exclusi. Asta nu l-a impiedicat pe
Vadim sa afirme in mod repetat in Senat ca si-a luat la Viena titlul de doctor.
Vadim, care nu intelegea boaba germana, a facut un soc lingvistic si n-a iesit niciodata din camera hotelului
unde erau cazati bursierii din toata lumea. Cu prima ocazie, a sters-o in tara.
In legatura cu plagiatul romanului Incognito, eu nu m-am marginit a spune ca Barbu ,,il urmeaza indeaproape pe
Paustovski", cum afirma autorii din ,,Adevarul Weekend", ci l-am pus pe Barbu pe doua coloane si n-am evitat
cuvantul plagiat. Singura masura de precautie pe care am luat-o a fost, la sugestia lui G. Ivascu, directorul
,,Romaniei literare", sa aduc la redactie cronica batuta la masina, eu scriind de mana pe vremea aceea, si nu mai
devreme de miercuri, ziua cand Cenzura ne dadea avizul de tiparire, nu de alta, dar ca sa nu se afle despre ce
scriam. M-am conformat si habar n-am prin ce concurs de imprejurari n-am avut nici un impediment din partea
Consiliului Educatiei si Culturii Socialiste, Ministerul Culturii actual, care avea ultimul cuvant, si cronica a
aparut. A doua zi, joi, scandal. Barbu si-a depus la Uniunea Scriitorilor carnetul de membru si pe cel de PCR. A
fost convocata o reuniune a Consiliului Uniunii, care a ascultat un Raport al Comisiei insarcinate sa analizeze
acuzatiile de plagiat. S-a votat condamnarea lui Barbu. Comisia a descoperit si alte pagini plagiate in afara celor
descoperite de mine. A fost redactat un Comunicat oficial al Consiliului, autori fiind G. Dimisianu, redactor-sef
adjunct al Romaniei literare, si cu mine, ca initiator al afacerii. Comunicatul i-a fost prezentat lui Nicolae
Ceausescu in aceeasi noapte si ne-a sosit in redactie spre dimineata. Textul scris pe carul mare, semn ca
Ceausescu, care nu purta ochelari, il citise, spre deosebire de semnaturile membrilor Consiliului ramase cu litera
mica, dovada, ele, ca nu-l interesasera pe Ceausescu, nu continea decat o singura modificare. Noi il acuzasem pe
Barbu de a fi incalcat normele eticii si echitatii socialiste, formula adoptata de conducerea partidului. Ceausescu
inlocuise expresia cu normele eticii si echitatii scriitoricesti. Animal politic, jivina!
I-a luat locul in revista ,,Saptamana", care fusese initial un buletin informativ al Capitalei, Vadim, cu atacurile
lui repetate impotriva scriitorilor, impregnate de antisemitism si preocupate sa-i denunte pe toti dusmanii
regimului, carora le intocmea fise destinate Securitatii.
Din acel moment, Barbu si-a pierdut treptat si ireversibil din influenta pe care o avusese de bune decenii asupra
forurilor de partid si de stat. Plagiatul i-a rupt, cum se zice, gatul. I-a luat locul in revista ,,Saptamana", care
fusese initial un buletin informativ al Capitalei, Vadim, cu atacurile lui repetate impotriva scriitorilor,
impregnate de antisemitism si preocupate sa-i denunte pe toti dusmanii regimului, carora le intocmea fise
destinate Securitatii. Vadim avea usa deschisa la generalul Bordea si la altii, cativa deveniti dupa 1989 membri
ai partidului Romania Mare. Nationalismul lui era o fatada. Ca toti lasii, daca era strans cu usa, dadea inapoi.
Cand au fost semnate documentele unei intelegeri romano-maghiare la Snagov, am asistat la o scena de film: in
sala mare a palatului, Ion Iliescu il lua la rost pe Vadim, care tocmai publicase in Romania mare o lista cu
tradatori de neam, printre care presedintele insusi; speriat, Vadim, caruia transpiratia ii trecuse prin costumul alb

de vara, rotunjindu-se la subsuori, a retractat spasit; la sfarsit, ne-am fotografiat cu totii pe treptele palatului,
moment in care Vadim a dat din coate ca sa ajunga in fotografia istorica langa Ion Iliescu; i-am soptit la ureche
presedintelui: ,,Daca acceptati, va meritati soarta". In numarul din saptamana urmatoare al Romaniei Mari,
Vadim a reinnoit acuzatiile de inalta tradare. Fotografia n-am vazut-o. Asa ca nu pot spune daca presedintele Ion
Iliescu si-a meritat soarta.