You are on page 1of 123

CUPRINS Argument Studiu introductiv Capitolul I

Abba Yannah, tu, fratele nostru, care eşti aici în Edessa, ne-ai informat că mulţi creştini abandonează închinarea la icoana Dumnezeului nostru Hristos …..

Capitolul II
O persoană care se abţine de la închinarea la icoane, din cauza respingerii de către cei din afară, cu certitudine nesocoteşte şi alte taine ale creştinătăţii, din pricina dezgustului [pe care acestea îl provoacă] aceloraşi oameni …..

Capitolul III
Creştinismul este înţelepciune divină, pe care minţile înţelepţilor lumii o numesc ignoranţă. Deoarece, în propria lor ignoranţă, ei presupun că înţelepciunea lor este înţelepciunea supremă; ei au numit creştinismul nebunie deoarece se opune înţelepciunii lor…….

Capitolul IV
Ne minunăm de cei din afară. Ei cred în Scripturile Vechiului [Testament], în timp ce critică tainele creştinilor; acestea nefiind acceptate de către cei cu gândire trupească. Cu aceeaşi dezaprobare, persoanele care gândesc trupeşte, resping şi cea mai mare parte din scripturile lor, în timp ce ei nu au niciun fel de îndoieli în legătură cu ele……..

Capitolul V
În Vechiul [Testament] se spun lucruri despre Dumnezeu, care sunt mult mai respingătoare pentru minţile lipsite de credinţă, decât sunt cele spuse despre Hristos, din care pricină oamenii Vechiului [Testament] susţin că El nu poate fi Dumnezeu. Un reproş similar se cuvine şi celorlalţi - în afară de evrei - care ridică pretenţii la credinţă……..

Capitolul VI
Creştinismul a fost acceptat doar din pricina minunilor, dar Dumnezeu îi va aduce necontenit în rândurile lui pe cei care îl vor susţine pe baza raţiunii……

Capitolul VII
Dovada că icoanele au o temelie fermă în creştinism, datorită omniprezenţei lor în toate bisericile. Oricine respinge închinarea la ele, pentru că nu poate cita în favoarea ei pe niciunul dintre mesagerii [profeţii] din cărţile Vechiului [Testament] sau Noului [Testament], trebuie să condamne şi celelalte taine ale creştinismului asemenea acestuia……..

Capitolul VIII
Mărturia învăţătorilor prin care se atestă că icoanele sunt în Biserică din porunca Apostolilor, şi că închinarea la ele este obligatorie. Mai mult, că rangul învăţătorilor este în mod ferm plasat sus trebuie să se supună negreşit lor…… în Biserică şi că creştinii

Capitolul IX
Un argument împotriva străinilor [păgânilor] şi a faptului că ne oferă ca pretext cuvintele lui Dumnezeu: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi niciun fel de asemănare a niciunui lucru...şi să nu te închini lor” (Vezi Ieşirea 20, 4-5; Deut. 5, 8-9). Dovadă că nu este voinţa lui Dumnezeu să se facă închinare la altceva decât la El…….

Capitolul X
Nu este voinţa lui Dumnezeu ca cei ce cred în El să nu facă întru folosul lor chipuri sau icoane. Se cuvine a se face reproş acelora care spun că tot cel ce face portretul vreunui lucru viu, i se va cere, în ziua învierii, să sufle spirit [duh de viaţă] în portretul lui……..

Capitolul XI
Definiţia actului de închinare. Trebuie să se facă închinare în faţa icoanelor şi să fie atinse în timpul închinării. Dumnezeu Se arăta profeţilor doar în reprezentări…….

Capitolul XII Respingerea tuturor acelora care spun că icoanele la care se închină creştinii nu au legătură cu cei pe care îi reprezintă, în felul în care vedenia lui Iezechiel prefigurează slava divină. Numele şi icoanele au aceeaşi funcţie indicatoare; orice dispreţ sau cinstire faţă de nume sau icoane are legătură cu ceea ce arată icoanele sau numele…….

Capitolul XIII Mărturia profeţilor că icoanele sunt asemenea scrierii, şi că ceea ce se face cu icoanele sau numele stabileşte legătura cu ceea ce aparţine numelor sau icoanelor……. Capitolul XIV Oricine se închină înaintea icoanei unui sfânt, îl imploră pe acesta să se roage lui Dumnezeu pentru el. Sfinţii sunt mijlocitori între Dumnezeu şi om; atât prin viaţa lor, cât şi prin moartea lor, ei Îl fac să fie mulţumit de om…….. Capitolul XV Tablelor Legii li s-a acordat cea mai mare cinstire, pentru că pe ele se afla cuvântul Domnului; ele reprezentau o icoană a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu…….

Capitolul XVI Din cauza neagerimii [minţii] celor din vechime, Dumnezeu obişnuia să împlinească tainele Sale printre ei doar cu ajutorul miracolelor pe care ochii lor puteau să le vadă. Creştinii nu au nevoie de aşa ceva. Totuşi, de dragul străinilor şi al creştinilor de cel mai mic rang, Dumnezeu continuă să facă miracole în numele tainelor creştinismului şi în numele relaţiei strânse a icoanelor cu cei pe care ele îi reprezintă…….. Capitolul XVII Un reproş evreului; şi lui i se porunceşte să nu se închine la altceva decât lui Dumnezeu. Mai mult, pentru că cinsteşte o piatră, este de datoria sa să se închine celor patru râuri care izvorăsc din Rai şi să se închine în direcţia soarelui…….. Capitolul XVIII

şi care se închină icoanelor lor. Capitolul XIX Dovezi adiţionale din Sf. Capitolul XXII Mărturie asupra faptului. închină-te mie care sunt chipul lui Dumnezeu. dacă nu le-a poruncit acest lucru……… Capitolul XXI Respingerea fiecărui [ins] care ne spune: „Întrucât consideri corect să te închini la icoana cuiva care merită cinstire..” (Ieşirea 20.O explicaţie a motivului pentru care Dumnezeu a denunţat practica închinării la imagini. în timp ce este nepotrivit ca oamenii să fie în dezacord făţiş cu cuvântul lui Dumnezeu. înainte de imprimarea scrisului sau a unei icoane pe ea. analoage pe aceeaşi linie de raţionare…… Capitolul XX Respingerea celui care spune că Dumnezeu are autoritatea de a porunci una şi alta. Dacă cineva dintre ei abandonează această practică.” ……. acţionează în acest fel plini de recunoştinţă faţă de Hristos şi merită răsplata cea mai mare de la El. că pentru noi. se exclude el însuşi de la ceea ce toţi ceilalţi merită…… Anexa . 5)……. că bucuria pe care o dă. spunând public: „Să nu vă închinaţi la ele etc. starea materiei. nu este aceeaşi cu starea ei de îndată ce ea a fost imprimată……. nu ajunge la Hristos în acelaşi mod ca atunci când un portret al mamei sau al tatălui este tratat astfel între noi…… Capitolul XXIV Creştinii care fac icoane ale lui Hristos şi ale Sfinţilor Săi în bisericile lor.. Capitolul XXIII Respingerea tuturor celor care spun despre cinstirea sau dispreţul cu care este tratată icoana lui Hristos.. Scriptură şi din alte sisteme de gândire.

Aşa se face că de-a lungul întregii sale istorii. ceea ce implică o posibilitate mai largă de participare la profunzimea . sculptură. Indice biblic Indice coranic Bibliografie generală ARGUMENT În măsura în care credinţa religioasă aparţine în integralitatea ei fiinţei umane. reprezentat artistic. prin modulaţiile ei convenţionale sau mai puţin convenţionale. încărcate cu sensuri şi semnificaţii conceptuale. percepţii prin ale simplificare.Icoana Mântuitorului din Edessa ……. Înţelegerea acestuia are loc la nivel discursiv şi sentimental. Adeseori reprezentările artistice au fost percepute prin ca forme arhetipale sau care concentrează. prin plasticitatea ei. reprezentări artistice sau simboluri religioase. experienţa religioasă a omenirii dobândeşte un contur palpabil. a slujit ca instrument de comunicare şi de cunoaştere. nu doar pentru structurile religioase elevate. În reprezentarea artistică religioasă. conţinutul şi valoarea noetică fiind palpabile. în strânsă legătură cu arta. întrepătrunderea cuvântului nerostit. constituind un fundament esenţial în comunicarea de precepte şi structuri doctrinare. abstractizare prin stilizare universului credinţei sau ale lumii. Una dintre aceste forme sau modalităţi prin care credinţa se manifestă sau se concretizează este arta cu ramificaţiile ei pluriforme – arhitectură. ca areal în care irumpe şi se manifestă cu tărie. modalităţile de manifestare a acesteia se circumscriu în mod necesar arealului ontologic şi cognitiv specific propriei sale experienţe de viaţă. percepută esenţial ca homo religiosus. pictură. Expresia artistică religioasă. facilitează o mai mare accesibilitate a mesajului religios. dincolo de atributele estetice. Sacrul. şi a percepţiei vizuale.

totemuri. constituind un instrument. în timp ce hinduismul. faţă de formele artistice în care se materializează aceasta. au existat şi există înţelegeri diferite. un mijloc de manifestare a acesteia în procesul ei de revărsare asupra credincioşilor. picturi. iar formele concrete ale artei. datorită funcţiei lor sau locului central pe care îl deţin. sculptura sau pictura. lăcaşuri de cult sau locuri încărcate cu potenţialitate sacrală. în dezvoltarea lui mahayanistă. aceasta a avut şi are o funcţie ritualică determinantă.lui. În altă ordine de idei. reprezentările artistice religioase se întâlnesc în interiorul şi în relaţie cu diverse aşezăminte religioase. De exemplu. statui. aceasta este legată de o formă oarecare de artă. acolo unde există credinţă religioasă. în special şcoala hinayana. Îndeobşte. sau şintoismul antic.fetişuri. subtilităţii şi rafinamentului spiritului uman. budismul. în budismul primar. în funcţie de percepţiile şi viziunile celor care le-au ridicat . a unei doctrine sau învăţături. materializări ale sensibilităţii. până la exprimarea palpabilă în forme artistice pictate sau sculpturale. un mijloc de asumare a puterii Sacrului. Arta şi implicit arhitectura lor poate fi una elaborată sau simplă. întâlnim atitudini absolut contrare: de la negarea posibilităţii redării în canoane artistice a acesteia. sau de la exprimări simbolice sau prin simboluri. ca puncte de referinţă şi convergenţă pentru manifestarea vieţii şi a credinţelor religioase. orice reprezentare artistică a divinului este respinsă. Se înţelege de la sine că. structuri megalitice sau construcţii complexe -. Concomitent. Astfel în cazul unor religii vii cum sunt: iudaismul (iudaismul profetic) şi islamul. până la reproduceri antropomorfe sau de alt gen. în ceea ce priveşte modul de exprimare sau reprezentare artistică a divinităţii. şi creştinismul (cu excepţia unor grupări protestante) fac uz intens de reprezentări . arhitectura. considerate religii aniconice. în esenţă devenind o expresie vizuală a religiei în diverse manifestări ale ei. Arta religioasă nu se rezumă însă numai la transmiterea unui mesaj.

şi ale acelor persoane umane care au devenit exemple esenţiale pentru omul credincios. raiul sau iadul). un prim loc. iconografia poate însuma tematic materializări ale unor doctrine teologice sau învăţături religioase. Expresii ale devoţiunii. mărturisitori) etc. confruntări între forţele binelui şi ale răului. sau actualizează evenimente sau scene cu un conţinut istoric sau mitologic. îl ocupă reprezentarea antropomorfă. Materializarea artistică a credinţelor religioase se derulează în canoane tipologice diverse. începând de la cele primare sau „primitive” şi până la cele mai . În acest sens istoria religiilor aduce mărturii palpabile privind fluctuaţia pluriformă a modalităţilor de percepere şi expresie a viziunilor religioase artistice. prefigurări ale unor stări trecute (paradisul primordial) sau viitoare (judecata de după moarte.chiar şi acele religii care nu admit reprezentarea artistică a Divinului . Ele adaugă un surplus calitativ pietăţii sau mărturisirii personale a credinţei. ale unor experienţe personale cu referire directă la actul de credinţă şi implicit la Sacru.îşi are o proprie viziune sau modalitate de exprimare artistică a tradiţiei individuale. persoane care au avut un rol important în istoria religioasă (patriarhi. Această practică este întâlnită în mai toate formele de manifestare a credinţelor religioase. Astfel. în ceea ce priveşte expunerea în forme artistice a divinităţii. Temele iconografice pot constitui: reprezentări ale divinului în manifestările sale unice sau pluriforme. reprezentările iconografice reproduc prototipuri istorice sau mitice. ilustrări ale creşterii şi strădaniei spre desăvârşire. persoane care au dobândit desăvârşirea sau eliberarea prin strădanii personale sau martiriu (sfinţi. martiri.artistice. deoarece fiecare religie în parte . în sensul popularităţii. pietăţii sau funcţiei rituale. profeţi). al căror punct de pornire se regăseşte în percepţia culturală specifică fiecărui areal religios. Într-un cuvânt. ale unor momente sau evenimente istorice semnificative. structuri antropologice ilustrând relaţia şi atitudinea omului faţă de divin.

Totodată. Punctul culminant al reprezentărilor antropomorfe este atins de structurile religioase politeiste. Dafinul este simbolul sacru al zeului Apolo. sunt zeităţi asociate grâului. De altfel. Care este cu totul altul. şi la lucrările Sale. sau Osiris. în istoria religiilor se mai întâlnesc şi alte forme de reprezentare artistică (hibrid – care combină forme antropomorfe. Alături de antropomorfisme şi theriomorfisme se regăsesc diverse motive phytomorfe. „mielul” sau „peştele”. Este vorba de o practică specifică religiilor politeiste. În mitologia egipteană. fie în legătură cu genealogia spirituală: „Eu sunt viţa. cum ar fi. Luca şi Ioan. simboluri zoomorfe (leul. zoomorfe şi . taurul. Arta islamică abundă în reprezentări phytomorfe. fie în legătură cu genealogia Mântuitorului Iisus Hristos. ci ca posibilitate de acces la înţelegerea lui Dumnezeu. În creştinism. din mitologia greacă. „faţa lui Dumnezeu” etc. deşi simboluri zoomorfe se întâlnesc şi în tradiţia creştină. este cea zoomorfă sau theriomorfă. simboluri ale lui Iisus Hristos. alături de forme geometrice şi reproduceri de texte şi cuvinte cu semnificaţii religioase. În Vechiul Testament sau în Coran se vorbeşte despre „mâna lui Dumnezeu”. sau reprezentări sub forma plantelor. Forţele răului sunt adeseori redate prin forme zoomorfe cu accentuate trăsături mitice cum ar fi „şarpele”. O altă modalitate de reprezentare artistică a divinităţii. viţa de vie sau „arborele lui Iesei” sunt expresii artistice des întâlnite. de exemplu. între acestea Grecia antică ocupând un loc de seamă.. pe lângă chipuri umane. Tot în arta creştină. exprimări antropomorfe sunt întâlnite şi în cazul religiilor care resping orice redare artistică a divinităţii în forme iconice sau sculpturale. le mai sunt alăturate. vulturul). evangheliştilor Marcu. întâlnită în istoria religiilor. Demeter. zeul Nefertum este un lotus sau cel care naşte lotusul.elaborate din zilele noastre. din misterele egiptene. zeiţa Hathor se naşte dintr-un sicomor. voi mlădiţele”. bineînţeles nu în sensul că Dumnezeu ar avea mână sau faţă omenească.

nu a existat nicio reprezentare a lui Yahweh. nişa goală (mihrab) orientată spre Mecca. fără asociaţi sau parteneri. prin realizarea unor spaţii goale în care absenţa oricărui simbol artistic sugerează prezenţa transcendenţei divine. Nirvana. în Sfânta Sfintelor. şi anume. nu poate fi reprezentat decât prin cuvântul Său. crucea este adeseori redată cu braţe umane sau cu alte forme antropomorfe şi phytomorfe. Prezenţa lumii materiale în reprezentările artistice religioase este de altfel un fapt universal. În arta medievală apuseană. intenţia implicită . un tron gol. Există. la fel şi în Cortul Mărturiei. şarpele din Paradis este uneori conceput cu chip omenesc (faţa lui Satan). Buddha nu a fost reprezentat imagistic. În arta creştină primară. Acest ultim exemplu este elocvent pentru înţelegerea relaţiei complexe dintre reprezentările imagistice şi diverse structuri doctrinare religioase. În arta budistă primară. în virtutea teoriei „golului” (sunya) şi a credinţei în transcenderea radical negativă a stării de eliberare din suferinţă. în funcţie de modul de percepere a structurilor credinţei sau de viziunea artistului. deşi se credea că El se sălăşluia acolo. şi ca atare inserarea ei în reprezentările artistice religioase este una naturală. De exemplu. pe care se afla aşezată o robă purpurie împăturită sau o carte (hetiomasia). în cazul fiecărei structuri doctrinare religioase. Ea nu este specifică numai unei anumite forme religioase. în Templul din Ierusalim. De exemplu. Pe lângă reprezentările imagistice se întâlnesc şi alte modalităţi de exprimare a prezenţei divine. În moschei. în creştinism. simboliza prezenţa nevăzută a lui Dumnezeu. Dumnezeu fiind unul. Lumea fiind scena pe care se derulează viaţa religioasă. Din această pricină reproducerea unor cuvinte sau versete din Coran este unul dintre motivele artistice cel mai des întâlnite în arta islamică. În astfel de cazuri. Pentru musulmani. sugerează prezenţa lui Allah. absenţa unei reprezentări imagistice implică afirmarea simbolică pozitivă a prezenţei transcendente a lui Dumnezeu sau a unei realităţi sacrale.phytomorfe). Coranul. se înţelege de la sine că face parte din întreaga experienţă religioasă.

care să sugereze diverse credinţe sau structuri doctrinare religioase. adică unui lucru care. În perioada primară. lăsând libertatea de a se apela sau de a se face uz de multiple forme şi reprezentări artistice. transexprimabil. acest lucru nu angajează o respingere totală a oricăror reprezentări artistice. aşa cum este ea percepută şi reprezentată. Aşadar. nu se răsfrânge asupra artei în ansamblul ei. înţelegând prin aceasta refuzul explicit de a accepta posibilitatea exprimării sau redării adevărului de credinţă prin intermediul unui lucru sau realităţi materiale. ne permite. nu se poate vorbi de o artă creştină propriu-zisă. şi tiparele originare care dau sens existenţei. ne dă posibilitatea să exprimăm ceea ce este tainic. Căci ostilitatea neechivocă faţă de reprezentarea antropomorfă a Divinităţii la care am făcut deja referire.de a transcende ceea ce este efemer şi aparent. datorită conotaţiei pe care acest termen o are în istoria gândirii creştine. chiar dacă în sfera credinţelor religioase se întâlnesc atitudini făţiş iconoclaste. la universul cognoscibil doar prin experienţa intuitivă. prin care ni se deschide accesul la ceea ce în mod direct este inexprimabil sau. când învăţătura creştină era propovăduită de apostoli şi ucenicii acestora. mai degrabă. prin calităţile deţinute. A existat în . peren al credinţei. Cu toate acestea. înclină într-o mare măsură spre nuanţe. şi aceasta datorită incertitudinii faţă de capacitatea unor lucruri tranziente sau aparente de a transmite adevărul infailibil. atitudinea generală faţă de reprezentarea imagistică. Din această pricină. Este vorba de un proces prin care se încearcă exprimarea în plan cognitiv a misterului existenţei. Se apelează astfel la un conglomerat de semne. iar funcţia mijlocitoare într-un astfel de context îi revine simbolului. considerate impropriu iconoclaste. Universul artei creştine îşi are propria istorie. ceea ce este transexprimabil. cunoscute sub denumirea de simboluri. în cazul marilor religii ale lumii. una dintre trăsăturile specifice gândirii religioase se leagă de procesul prin intermediul căruia imaginaţia umană angajează o relaţie intimă între lume.

Aşa se face că în virtutea legăturii cu tradiţia iudaică. Pe de o parte. În acest sens. chiar din primele veacuri. feniciene. voci care au condamnat acceptarea reprezentărilor imagistice [Asterie de Amasea (378/395-400/431). obligatoriu în Imperiul Roman. însă în pofida acestora. care respinge orice reprezentări iconice ale lui Dumnezeu. pentru ca treptat să devină instrumente necesare în cultul public. faţă de care creştinii au avut mai mult decât ezitări. considerând că închinarea la idoli este închinarea la creatură şi nu la Creator. cât şi în cel privat.această perioadă o accentuată ezitare faţă de redarea prin intermediul artei a învăţăturii creştine. Pe lângă aceste tradiţii mai exista şi cultul împăratului. este adevărat sporadic. şi că adevărata închinare este „în duh şi în adevăr” (Ioan 4. egiptene etc. creştinii păstrează rezerve faţă de reprezentările iconice. Acest nou statut va permite o reconsiderare a atitudinii creştine faţă de artă. când are loc o interpretare din perspectiva învăţăturii creştine a reprezentărilor artistice şi a locului acestora în viaţa Bisericii. avem tradiţia iudaică şi cu precădere cea postexilică. Eusebiu de Cezareea (263-340). Temeiul . ele îşi fac loc în spaţiul ecclezial. în timp ce resping practicile păgâne de închinare la idoli ca total neavenite. sculpturale sau picturale. celelalte tradiţii religioase. dar şi crucea. Cu toate acestea. asiriene. Procesul de acceptare a artei ca mijloc de transmitere a învăţăturii creştine sau ca elemente necesare vieţii cultice. greco-romane. nu se poate vorbi de un aniconism absolut în creştinismul primar. mielul sau peştele. Au existat în sânul Bisericii. care în esenţă sunt la rândul lor redări artistice referitoare la Mântuitorul Iisus Hristos. 24). care abundă în reprezentări artistice cu caracter religios. Despre o artă creştină incipientă se poate totuşi vorbi abia după ce Biserica creştină va dobândi statutul de religio licita. Lucru explicabil dacă avem în vedere spaţiul în care s-a răspândit învăţătura creştină şi unde exista o percepţie ostilă faţă de artă.. iar pe de altă parte. nu a fost lipsit de tensiuni. Epifanie de Salamina (315-402)]. întâlnim în practica creştină simboluri.

Controversa a avut drept consecinţă conturarea unei teologii a icoanei care va dăinui în timp în Biserica Ortodoxă până în zilele noastre. însă fără de păcat – fiinţe create „după chipul lui Dumnezeu”.acestui proces se află în însăşi revelaţia creştină. un ajutor intuitiv şi duhovnicesc în rugăciune. Pictarea unei icoane nu poate fi făcută la voia întâmplării. imaginea împăratului. este o mişcare pornită din raţiuni politice susţinută de împăraţii iconoclaşti. au constituit stâlpi de sprijin ai mişcării iconoclaste. Biserica a fixat ca moment de prăznuire prima Duminică din Postul Mare. iar ca semn al biruinţei închinătorilor la icoane. El a devenit asemenea nouă. În realitate. cărora li s-au alăturat şi persoane bisericeşti -. Arta iconică ortodoxă urmează tipare specifice de redare a chipurilor. ea nefiind impusă prin decizii sau decrete imperiale sau din sânul Bisericii. iar maeştrii iconari. în locul lui Hristos. Prin întruparea Sa. denumită Duminica Ortodoxiei. gesturilor şi culorilor. cunoscuţi sub numele de iconoduli. oamenilor. Sinodul VII ecumenic de la Niceea (787) a consfinţit ca practică a Bisericii cinstirea icoanelor. Există canoane sau norme . anonimi în marea lor majoritate. alături de tradiţia iudaică. mai exact. consideră ca dar de la Dumnezeu îndeletnicirea de a picta icoane. în Întruparea Fiului lui Dumnezeu ca Fiu al omului. Apariţia islamului iconoclast. Controversa care a izbucnit în secolele VII şi VIII în jurul cinstirii icoanelor este uneori prezentată ca o altă faţă a modului de interpretare a învăţăturii creştine privind rolul imaginii în practica şi viaţa Bisericii. Mesia. care face obiectul acestui volum. devenind un obiect de cinstire. dacă nu chiar cauze esenţiale. aparţinând lui Teodor Abu Qurra. menită să readucă în centrul atenţiei. Icoana va avea un rol fundamental în viaţa cultică şi de rugăciune a credincioşilor ortodocşi. Întruparea a constituit astfel raţiunea în virtutea căreia s-a legitimat folosirea imaginii ca simbol al învăţăturii creştine. după cum se va putea vedea în tratatul despre cinstirea icoanelor. Dezvoltarea artei creştine este un proces natural.

hermeneutice care au fixat reguli clare şi obligatorii privind modul în care o anume icoană trebuie pictată. Tratatul lui Abu Qurra are ca punct de pornire informaţia dată de abba Yannah cum că creştinii din Edessa abandonau închinarea la acea icoană a Mântuitorului.) al Edessei. iar „icoana lui Iisus Mântuitorul de la .Hr. Pictarea de icoane este văzută în esenţă ca un gest liturgic. se leagă intervenţii miraculoase. cum ar fi statuile. iar înainte de a fi dată spre folosire. Din această pricină pictarea de icoane s-a practicat mai ales în mânăstiri. Sunt evitate cu desăvârşire în arta religioasă ortodoxă reprezentările tridimensionale. Despre această icoană se spune că a salvat cetatea Edessa în faţa asediului persan din 544. al VIII-lea. Aurul care constituie fundalul unei icoane reprezintă o proiecţie a strălucirii cereşti.Hr. pentru a fi salvată de primejdia iconoclasmului musulman. Odată cu generalizarea şi împământenirea cultului icoanelor în sec. dar mai ales în viaţa religioasă. fiind prezentă în activităţile publice. De aceea este însoţită de o anume pregătire trupească şi mai ales spirituală. deoarece sculptura nu surprinde caracterul epifanic specific icoanei. şi 13 d.-50 d. materialele folosite pentru pictură sunt binecuvântate. icoana devine parte integrantă din viaţa cetăţii. De prezenţa unor icoane speciale.-7 d. nelipsind postul şi rugăciunea. când Constantinopolul este devastat de cruciaţi.Hr. în jurul cărora s-au dezvoltat adevărate şcoli de pictură. Tristul eveniment a avut loc în a doua parte a sec. cunoscută şi sub denumirea de mandylon sau mandylion. a fost transferată la Constantinopol la anul 944. 4 î. VI. trimisă regelui Abgar al V-lea (Abgar Uchama. O astfel de icoană despre care se vorbeşte în tradiţia creştină este imaginea imprimată pe pânză a chipului Mântuitorului Iisus Hristos. iar bidimensionalitatea unei icoane este înţeleasă ca o fereastră prin care cinstitorii şi rugătorii pot percepe arhetipul ceresc din perspectiva lor pământeană. (Această icoană. icoana este sfinţită. unele considerate ca fiind „nefăcute de mână omenească” (acheiropoietos). Rămâne aici până în timpul cruciadei a IV-a.Hr.

scenă în care Mântuitorul se înalţă la ceruri. 1 şi urm. fiind fără îndoială luată de cruciaţii care au jefuit Constantinopolul după cucerirea acestuia. nu atât ca temă în sine. acest lucru îl întâlnim cu precădere în scrierile apocrife. 16 şi urm.). este marama sau năframa Veronicăi. iar Mângâietorul (Duhul Sfânt) este trimis să se pogoare asupra Apostolilor sub chipul limbilor de foc (Faptele Apostolilor 2) sau Schimbarea la Faţă de pe Muntele Tabor (Matei 17. anumite limite sunt impuse. Multe dintre aceste relatări . iar chipul Său se imprimă pe năframă. 2). odată cu elaborarea învăţăturii despre Maica Domnului. o icoană achiropiită a Maicii Domnului. icoanele nefăcute de mână omenească (acheiropoietos) erau considerate ca o manifestare a arhetipului divin. Tradiţia Bisericii alătură acestor icoane achiropiite ale Mântuitorului. aceasta poate fi transpusă în imagini doar simbolic şi în funcţie de textul scripturistic. Sf. redarea Sfintei Treimi. stă de-a dreapta Tatălui. Există o mare varietate de teme iconografice. Alte reprezentări iconografice ale Sfintei Treimi sunt legate de diverse momente epifanice descrise în Noul Testament: Botezul Mântuitorului (Matei 3. Icoane achiropiite cunoscute. Este vestită în acest sens icoana Sfintei Treimi realizată de Andrei Rubliov. În astfel de cazuri. Vezi anexa I).). care fac referire la arătările şi faptele miraculoase ale Fecioarei. Pogorârea Duhului Sfânt. VIII şi IX. Cu toate acestea. care redă ca simbol iconografic al Sfintei Treimi momentul primirii de către Avraam a celor trei bărbaţi la Stejarul Mamvri (Facerea 18. În literatura creştină de gen din sec. legată de momentul în care Veronica şterge faţa Mântuitorului pe drumul Golgotei. Reprezentarea iconografică a Maicii Domnului datează din sec. alături de mandylionul edessenian. Apostol şi Evanghelist Luca ar fi pictat primele trei icoane ale Maicii Domnului. potrivit tradiţiei. deşi. cum ar fi de exemplu. ci ca posibilitate de redare în imagini a unui subiect. III-IV.Edessa” dispare. numită „a Stăpânei noastre din Lidda” (pomenită în Sinaxarul ortodox la 22 martie). Cu toate că în Noul Testament nu există descrieri ale Sfintei Fecioare.

Lucrarea de faţă doreşte să aducă înaintea cititorului român un fragment din ceea ce a constituit lupta pentru apărarea cultului sfintelor icoane. Acesta este de fapt chipul simbolic al omului îndumnezeit. speciale. Astfel se vorbeşte de Maica Domnului Milostiva (Eleusa). Sfinţii sunt mijlocitori în rugăciunile lor pentru noi. din partea credincioşilor.sunt preluate în tradiţia iconografică canonică a Bisericii. au auzit „cuvântul adevărului”. urechile. şi exemple de urmat. Toate acestea rămân însă taine negrăite. Este vorba de un tratat scris în limba arabă de Teodor Abu Qurra. Icoana tradiţională bizantină are un specific aparte. prin faptele sau suferinţele îndurate pentru credinţa în Hristos. o astfel de redare iconografică transpune experienţa celor sfinţi care au văzut „lumina cea adevărată”. să dobândească cununa sfinţeniei. redau chipul preamărit al celui care a ajuns prin viaţa. română şi a celor slave (bulgară. ale cărui trăsături umane se vor redimensiona. întemeietorul literaturii creştine arabe. în spatele fiecărei reprezentări aflându-se o anume învăţătură legată de Maica Domnului. prin transfigurare. Se poate observa că în icoana bizantină tradiţională ochii. în unele cazuri acestea fiind aşezate în locuri în care au fost săvârşite minuni sau au avut loc arătări ale Maicii Domnului. În esenţă. transfigurând anumite trăsături ale corpului printr-o redare accentuată. Icoanele sfinţilor mucenici. cuvioşi sau mărturisitori. rusă. În tradiţia Bisericilor Ortodoxe naţionale. în timp ce gura este foarte mică. Ea merge dincolo de trăsăturile umane ale celor reprezentaţi. ca lucrare a harului divin. sârbă). Tratatul se înscrie în structura ideologică a tuturor celor care au scris în apărarea cinstirii icoanelor în tradiţia patristică de limbă greacă. greacă. se întâlnesc icoane făcătoare de minuni. ale sfinţilor. Îndrumătoarea (Hodighitria) etc. fruntea şi pieptul sunt adeseori supradimensionate. s-au umplut de Duhul. Ele fac obiectul unei cinstiri intense. Există mai multe feluri de redări iconografice ale Maicii Domnului. la care se adăugă spiritul . deoarece graiul omenesc este neputincios în a le exprima. au înţeles taina cea mai presus de orice cunoaştere.

datorită imboldului primit din partea conducătorilor musulmani. În realitate însă. pentru că ea se adresa unui mediu profund iconoclast. în limba vorbită de credincioşii creştini din cuprinsul califatului de Bagdad şi din Palestina. Bagdadul va deveni un mare centru de cultură arabă. STUDIU INTRODUCTIV Ori de câte ori vorbim despre literatura scrisă în limba arabă. Totodată. în mod aproape invariabil ne gândim că este vorba de literatura islamică sau mahomedană. Cei dintâi. Este o lucrare apologetică. aproape concomitent cu cuceririle musulmane. El are profunde semnificaţii şi învăţături pentru timpul de astăzi. aproape exclusiv cu acest areal religios şi cultural. limba arabă ajunge la maturitate. apărută în Răsăritul Apropiat. prin înfiinţarea universităţii de către califul Harun ar-Rashid (786-809). la putere a venit dinastia abbasidă (750-1258). paradoxal. greaca şi copta. prin intermediul limbii siriace. devenind limbă de stat şi. nestorieni şi iacobiţi. ca urmare. în moschei şi în administraţie. După înlăturarea dinastiei umayyade (747-750). fiind considerată un instrument inegalabil de exprimare de către teologi. şi mai puţin musulmani. în . dominat de imagine. la vremea ei deosebit de necesară. deoarece araba a ajuns să fie identificată. gânditori creştini. în cadrul spaţiilor creştine în care s-au vorbit siriaca. În timpul dominaţiei abbaside. Tratatul nu se adresează numai iconoclaştilor din vechime. ea va predomina pretutindeni în lumea musulmană.polemic şi pătrunzător al gânditorului familiarizat deopotrivă cu filosofia şi teologia. filosofi şi literaţi deopotrivă. în limba arabă a existat şi există încă o bogată literatură creştină. în special prin traducerile pe care le-au realizat din filosofia greacă. mediul islamic şi evreiesc. însă o imagine lipsită de sfinţenie. în timp. La dezvoltarea acestei universităţi au contribuit. într-o măsură mai mare. aramaica. dominantă în şcoli.

cu un vocabular nou adeseori împrumutat. greacă şi coptă vor deveni treptat limbi moarte. al XIII-lea siriaca să devină limbă moartă şi în Egipt. Creştinii au început să traducă în arabă cărţile necesare: Sfânta Scriptură. înainte ca aceasta să fie transformată în moschee de către califul Walid ibn Abd al-Malik (705-715). limba vorbită de aceasta. În cult. nestoriene şi iacobite. araba a fost folosită pentru prima dată în secolul al VIII-lea. care a fost plămădită în arabă. gândirea teologică musulmană cunoscând un real progres. exegetice. materiale istorice. iar din punct de vedere gramatical devenind mai suplă şi mai clară. În Egipt. din nefericire. Consecinţele au fost vizibile. siriaca s-a păstrat. limba coptă devine limbă moartă la sfârşitul sec. în mici comunităţi creştine până în zilele noastre. adoptând. limba arabă s-a îmbogăţit cu noi sensuri. pentru ca începând cu sec. lucrări ale Sfinţilor Părinţi. Atunci are loc renaşterea literară creştină egipteană. la sfârşitul acestui secol. al XIII-lea. Prin traducerile realizate de aceştia. Importul de idei filosofice şi teologice a îngăduit formularea de noi idei şi doctrine. Araba va fi adoptată de către comunităţile melkite. Mediul vorbitor de limbă siriacă a devenit bilingv. are loc o activitate literară intensă în sânul comunităţilor creştine. Ioan Botezătorul din Damasc. literatura creştină era redactată în limba cuceritorilor. În Palestina aramaica cedează în faţa limbii arabe începând cu sec. al VIII-lea. aramaică. Înlocuirea acestora cu araba a determinat totodată apariţia unei literaturi creştine în limba arabă. cărţi de cult.arabă. La numai două veacuri de la apariţia şi răspândirea dominaţiei islamice. fiind păstrate doar în cultul religios. Cu toate acestea. în biserica Sf. astfel încât. În paralel. Aşa se face că limbile siriacă. structura acesteia nefiind cu nimic mai prejos de cea folosită în mediul islamic. . care încep să se acomodeze noii structuri stăpânitoare. tratate de drept canonic. limba arabă a devenit lingua franca în spaţiul cucerit de musulmani. fiind una dintre condiţiile impuse pentru toţi cei ce doreau să prospere în noua ordine mondială islamică. iar filosofia greacă a pătruns în mediul islamic. vieţi de sfinţi etc. ca limbă vorbită.

probabil pe motiv că cititorul nu era bun cunoscător de arabă. greacă şi coptă. Ca urmare. Amr îi acordă conducătorului spiritual al acestora. s-a creat un mediu propice. stăpânirea musulmană a „dezinstituţionalizat” Ortodoxia calcedoniană şi a permis în schimb comunităţilor creştine necalcedoniene să se dezvolte. şi anume. a fi unul pozitiv. Totodată. De ce au adoptat cu atâta uşurinţă limba arabă. În acest fel. care fusese exilat de împăratul Heraclie pentru că nu vruse să accepte structurile doctrinare calcedoniene. La 17 septembrie 642. O mare parte dintre creştinii aparţinători acestor segmente lingvistice au părăsit Ortodoxia calcedoniană şi au îmbrăţişat forme de creştinism considerate eretice. aramaică.după cum reiese dintr-un manuscris păstrat parţial. Patriarhului Veniamin I. este greu de spus. Or. care nu arareori au făcut uz de forţă pentru a le stăvili dezvoltarea. care cuprinde psalmul 78. care erau vorbitori de siriacă. paşaport de liberă trecere. se pare că au facilitat intrarea cuceritorilor în cetate. Un răspuns posibil ne este sugerat de tensiunile care existau între aceşti creştini şi conducerea bizantină de la Constantinopol. bineînţeles cu condiţia respectării legilor islamice. creştinii din Răsăritul Apropiat. uneori peste posibilităţile materiale ale supuşilor lor. când califul Amr ibn As (†661) şi-a făcut apariţia la porţile Alexandriei cu o ceată mică de ostaşi. considerat de creştinii necalcedonieni. Textul este în arabă. şi nu numai. califul Amr îi . Aşa se face că creştinii nestorieni şi iacobiţi au salutat forţele arabe musulmane. însă scris cu caractere greceşti. ba mai mult. nestoriană şi iacobită. iar ca semn de supunere ei au acceptat şi limba arabă vorbită de noii stăpânitori. Este cunoscut faptul că împăraţii bizantini nu au ezitat niciodată să pună biruri mari. După întâlnirea celor doi. aceste Biserici au fost persecutate cu asprime de către împăraţii bizantini. este suficient să ne gândim la Patriarhul copt Veniamin I (622-681). egiptenii copţi nu i-au sprijinit pe bizantini. Că ipoteza noastră se apropie de adevăr. văzând în ele un instrument menit să-i salveze de sub dominaţia bizantină. La acest aspect socio-material se adaugă şi unul spiritual.

Acest argument este întărit şi de faptul că. ei bucurându-se de oarecare linişte şi sub urmaşul acestuia.” . Unde este laicul care mai citeşte acum comentariile latine ale Sfintelor Scripturi sau care studiază Evangheliile. Înţelegerea dintre patriarhul copt Veniamin şi califul Amr a avut drept consecinţă o atitudine binevoitoare faţă de creştinii egipteni. teologii calcedonieni. Pentru fiecare ins care poate scrie o scrisoare în latină unui prieten. există mii care se pot exprima în arabă cu eleganţă şi scriu poeme mai bune în această limbă decât arabii înşişi. îşi fac biblioteci imense cu mare cheltuială. cel al unor tensiuni inerente. nu a fost acceptat în mod unanim de către gânditorii vremii. patriarhul Veniamin are cuvinte alese pentru cuceritor. care a scris pe la mijlocul secolului al IX-lea deplângând soarta culturii creştine latine în Andaluzia: „Creştinilor le place să citească poemele şi aventurile de dragoste ale arabilor. califul Abd Allah ibn Sa’d ibn Abi al-Sarh ibn al-Harith al-Amiri (645-655). au avut atitudini făţiş ostile faţă de noii cuceritori arabi musulmani. percepuţi ca „popor al cărţii” (Ahl al-kitab). ca de exemplu Sfântul Ioan Damaschin (675-749) şi Teodor Abu Qurra (750-825). ei îi studiază pe teologii şi filosofii arabi nu pentru a-i respinge. dispreţuiesc literatura creştină ca nevrednică de atenţie. profeţii sau apostolii? Vai! Toţi tinerii creştini talentaţi citesc şi studiază cu entuziasm cărţile arăbeşti. care s-a extins pretutindeni în teritoriile cucerite de arabii musulmani. Ne amintim aici de Pavel Alvarul (800/815-862/863).redă lui Veniamin toate drepturile de care fusese privat de bizantini şi îl repune pe tronul patriarhal. ci pentru a învăţa o arabă corectă şi elegantă. după care istoria relaţiilor dintre cuceritori şi egiptenii copţi intră pe făgaşul cunoscut. În discursul său. în timp ce teologii şi gânditorii nestorieni şi iacobiţi au colaborat cu ei. furnizându-le în special acel gen de materiale care le-a permis acestora să dezvolte o teologie de înaltă ţinută şi aleasă profunzime şi să pună temeliile unei gândiri filosofice nelipsită de valoare şi de oarecare originalitate. Ei şi-au uitat limba lor. Procesul de arabizare. în general.

al VII-lea. El a compus poezii în arabă în timpul încarcerării sale de către regele lakhmid. de la Mânăstirea Qalamun. aceşti indivizi sărmani merită să fie deplânşi. Ca reprezentant de seamă al literaturii arabe din acest areal îl avem pe poetul ‘Adi ibn Zayd (decedat în jurul anului 600). din partea unui autor anonim din sec. înţelege ceea ce îţi spun. următoarele cuvinte: „[Creştinii] fac un alt lucru. ce să mai spun în aceste vremuri când citeţii în Biserică nu înţeleg ceea ce citesc. deoarece şi-au uitat limba? Într-adevăr. deoarece şi-au uitat limba şi vorbesc limba hegirei (hijra). vai. de şapte ori vai!” O literatură creştină arabă a existat încă înainte de apariţia islamului. de trei ori vai! O.O voce asemănătoare s-a făcut auzită şi în Egipt. Creştinii din regiunea Hira inventaseră deja un alfabet propriu încă din sec. Samuel. Ei îşi părăsesc frumoasa lor limbă coptă în care Duhul Sfânt le-a vorbit de multe ori prin gurile sfinţilor părinţi duhovniceşti şi îşi învaţă copiii din pruncie să vorbească limba arabilor şi se mândresc cu acest fapt! Chiar şi preoţii şi călugării – ei înşişi de asemenea! – cutează să vorbească în arabă şi se mândresc cu acest lucru şi aceasta chiar în Sfântul Altar! Vai. inimile voastre ar fi foarte îndurerate. care să le permită întocmirea de florilegii biblice şi culegeri de texte liturgice. al-Nu‘man III († 602). deoarece nu va rămâne printre [creştini] nimeni care să mai fie preocupat de [aceste] cărţi. Dar. trăitor în sec. atribuit unui sfânt al Bisericii copte. Genul poetic arab cunoscut sub denumirea de khamriyya (cântecul sau cântarea vinului) care a făcut carieră în . al V-lea. pe care dacă vi l-aş spune. căci inimile lor sunt aplecate spre cărţile arăbeşti… [Un bătrân călugăr i-a zis lui Samuel:] Fiul meu. prea iubiţii mei fii. care consemnează într-un text apocaliptic. plină de tristeţe. În clipa în care creştinii vor avea cutezanţa de a vorbi limba hegirei în altar … vai de creştinii acelei vremi! Vai. XI. pentru fiecare creştin care îşi învaţă fiul limba hegirei încă din pruncie şi îl face să uite limba părinţilor săi! … Multe cărţi ale Bisericii nu vor mai fi folosite. Această scriere alfabetică a fost mai apoi folosită de scribii însărcinaţi să realizeze corpul coranic. sau ceea ce spun.

numită de Sfântul Ioan Damaschin. Tu eşti cel milostiv. asemănător Sumei aspectelor credinţei. Noi am marcat doar câteva expresii pentru a ilustra noţiunile specific coranice. erezia sau secta ishmaeliţilor sau a sarazinilor. la apariţie. având legături cu Vechiul şi cu Noul Testament. care îţi aduc laudă folosind cele mai frumoase nume ale Tale. Genul de texte sincretiste. pe Coran şi pe diverse analogii din natură. îşi are sorgintea în poezia lui ’Adi ibn Zayd. Pentru a ilustra modul sincretist de gândire promovat chiar de unii scriitori creştini vorbitori de arabă. . şi vorbesc folosind cele mai măreţe asemănări. întemeiată pe Biblie. deşi eretică sau sectară. Aici au fost traduse în arabă diverse texte haghiografice şi istorice şi a fost elaborată o apologie. Această lucrare întăreşte totodată ideea că. Redăm mai jos un citat din textul în cauză: „Te rugăm. apropiată de creştinism. nu a fost de bun augur pentru Biserica creştină în mediul arab. să ne faci să fim printre cei ce cunosc Adevărul. al cărui autor creştin foloseşte nu mai puţin de 22 de cuvinte şi expresii coranice. de Sf. precum şi cu mediul monahal arian. Ecaterina din Sinai. nefilosofic. Dumnezeule. şi care se feresc de mânia Ta.poezia mistică sufi. Textul s-a păstrat într-un manuscris la Mânăstirea Sf. Cele mai vechi mărturii privind existenţa unei teologii creştine în limba arabă datează din sec. comparabilă cu cea scrisă în greacă de Sfântul Ioan Damaschin. vom face referire la textul descoperit şi numit de Margaret Dunlop Gibson „Despre natura treimică a lui Dumnezeu”. provocând o mare dezorientare în sânul credincioşilor. cei ce urmează buna Ta plăcere. şi a fost redactată la 738 într-un stil neutru. Sava şi Sf. al VIII-lea şi se leagă de mânăstirile melchite din Palestina. el însuşi vieţuitor al Mânăstirii Sfântul Sava. Hariton. islamul a fost perceput în mediul creştin ca o mişcare religioasă. prin milostivirea şi puterea Ta. Apologia este intitulată Suma aspectelor credinţei. Domnul cel milostiv al îndurării.

şi Dumnezeu al tuturor lucrurilor. Tu nu ai nevoie de noi. Acest gen de lucrări. fără ezitări. şi Creator al tuturor lucrurilor. care este preaslăvit şi mare. şi ai umplut toate lucrurile. Tu acorzi favoare celui căruia voieşti. pentru a putea preamări numele Tău cel nobil. însă nu eşti supus favorurilor [din partea] altora. A Ta este soarta [a tot ce există] şi toate lucrurile la voia puterii Tale. Deschide gurile noastre. eşti Domnul tuturor lucrurilor.” Comentariile sunt aproape de prisos. deloc singulare. şi nici Dumnezeu după Tine. Dumnezeule. însă nu eşti supus judecăţii altora. Căci Tu. fie ea calcedoniană sau necalcedoniană. îmblânzeşte inimile noastre. Tu Îţi întemeiezi judecăţile Tale. preamărit peste toate făpturile. Tu eşti aproape de cel ce se apropie de Tine. şi deschide piepturile noastre. binecuvântat şi sfânt! Nu există Dumnezeu înaintea Ta. şi răspunzi celui ce Te cheamă şi se roagă Ţie. Autorul a folosit cu deosebită naturaleţe textul coranic. dezleagă limbile noastre. Cât de nefastă a fost circulaţia unor astfel de . realizând o lucrare sincretistă. au avut fără îndoială un impact negativ asupra destinului Bisericii creştine. însă noi avem nevoie de Tine. chiar dacă unele expresii sunt luate din Sfânta Scriptură. în mediul vorbitor de limbă arabă.Tu ai stat pe tron.

S-a ajuns în situaţia în care ei nu mai aud menţionată „Treimea” printre ei decât arareori. Credincioşii s-au obişnuit cu acesta. Din nefericire nu s-au păstrat lucrări scrise în siriacă. cu musulmanii) şi dispariţia limbii lor [copte]. care ne vorbeşte despre marea confuzie provocată de viziunile de tip sincretist la care ne-am referit mai sus.” Începuturile literaturii creştine propriu-zise în limba arabă se leagă de numele lui Teodor Abu Qurra. o putem deduce din numărul mare de creştini care. necunoscând diferenţele doctrinare dintre cele două religii. nici nu mai aud pomenindu-se de „Fiul lui Dumnezeu”. Corpul literar care a supravieţuit vitregiei istoriei este cel de limbă greacă şi arabă. şi au fost crescuţi cu el. Potrivit tradiţiei şi propriei sale mărturii. Şi mi-ai cerut să îţi explic adevărul acesta. arabă şi siriacă. În schimb. probabil copt.texte în mediul creştin arab. ei nu cunosc nici interpretarea şi nici semnificaţia lui. aşa că menţionarea „Fiului lui Dumnezeu” a ajuns să fie dificilă pentru ei. cum sunt ele trei şi cum sunt ele una. samad. Prin tratatele sale în limba arabă. el este cel dintâi scriitor care face „trecerea decisivă” spre o literatură creştină arabă şi implicit spre o . Teodor Abu Qurra face parte din şirul marilor teologi calcedonieni. Cunoscător în egală măsură al limbilor greacă. ceea ce aud ei cel mai mult este că Dumnezeu este fard. siriacă şi arabă. decât în sens metaforic. datând din Egiptul secolului al XI-lea: „Ai menţionat în scrisoarea pe care mi-ai trimis-o că te afli în mare confuzie în ceea ce priveşte Treimea şi Unitatea ipostaselor lui Dumnezeu. a scris în toate cele trei limbi specifice mediului în care a trăit: greacă. el însuşi fiind descendent spiritual al Sfântului Ioan Damaschin. au îmbrăţişat islamul! Pentru această perspectivă avem o mărturie din partea unui învăţător creştin. dar şi adevărul Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi răstignirea Sa şi motivul pentru care … Îţi spun că motivul ascunderii acestei taine credincioşilor acestui timp este amestecarea cu hanufa (adică. şi restul limbajului folosit de hanufa. de-a lungul timpului. prin care ei au cunoscut adevărul religiei lor.

care ar permite o astfel de filiaţie directă între cei doi scriitori creştini. dar şi de iconoclaştii creştini. avem mărturia proprie a lui Abu Qurra. care coboară data naşterii la 724-725. că activitatea literară a lui Abu Qurra poate fi plasată în jurul anului 813. bazându-se pe faptul că Abu Qurra nu face referire la hotărârile Sinodului VII ecumenic (787). al VIII-lea. păstrează cu acurateţe acelaşi filon de gândire. Celelalte tratate. sugerează ca posibilă dată de naştere prima jumătate a sec. În primul rând. pentru a răspunde obiecţiilor ridicate de evrei şi de musulmani. Când s-a născut Teodor Abu Qurra este o problemă departe de a fi elucidată. tratatul 18. Paola Pizzi şi Sidney H. fixează ca dată posibilă a naşterii anul 755. Aceeaşi părere este împărtăşită şi de Joseph Nasrallah. Tradiţia teologică pe care o îmbrăţişează este cea calcedoniană. îndreptate împotriva iconoclaştilor calcedonieni şi necalcedonieni. promovându-o cu tenacitate în tratatele sale. El nu se rupe de tradiţia teologică bizantină calcedoniană. considerând. Două sunt motivele acestei acceptări. propune ca dată posibilă a naşterii sale. în greacă şi arabă. Georg Graf. în încercarea lui de a-l prezenta ca fiind ucenic al Sfântului Ioan Damaschin. de care se leagă o parte din viaţa sa. În cel de al 23-lea capitol al tratatului său Despre cinstirea sfintelor icoane. Părerile cercetătorilor nu sunt unanime. Griffith. Un exemplu în acest sens îl avem în tratatul său privind cinstirea icoanelor în care a preluat motive şi tipare apologetice existente deja în opera Sfântul Ioan Damaschin. specifică de altfel Mânăstirii Sfântul Sava. împotriva reprezentărilor iconice. pe temeiul informaţiilor furnizate de istoricul siriac Mihail Sirianul (†1199). Noi am acceptat sugestia lui Ignace Dick. anul 740. care face obiectul prezentei . Astfel Constantin Bacha. acesta este acceptat de comun acord ca fiind Edessa. ceea ce ar însemna că debutul său literar precede acest eveniment. El îşi întemeiază supoziţia pe titlul unuia dintre tratatele lui Abu Qurra. Ignace Dick propune anul 750. În ceea ce priveşte locul naşterii. alături de Samir Halil Samir.teologie creştină arabă. care dă ca dată posibilă anul 750.

el vorbeşte în mod explicit despre „oraşul nostru. Cât priveşte desăvârşirea studiilor teologice şi filosofice. Când a intrat în această mânăstire şi la ce vârstă nu se ştie. s-a considerat necesară o contextualizare. filosofică şi spirituală. tratat adresat lui Abba Yannah din Edessa (în prezent Urfa. Lamoreaux că nu se poate vorbi despre o şedere a sa la Mânăstirea Sfântul Sava. E posibil ca prima etapă a educaţiei sale să fi avut loc chiar în Edessa. Deducem de aici că Abu Qurra se simţea legat direct de această cetate pe care o considera ca fiind şi a lui. excepţie făcând spiritul lui de controversă care se explică prin aderenţa sa la tradiţia calcedoniană. scoate în evidenţă faptul că opera lui Teodor Abu Qurra pare a se circumscrie acestui mediu intelectual. în structura sa intelectuală. Aici se conturase un puternic ferment intelectual arab.lucrări. el se leagă de Mânăstirea Sf. Datorită importanţei pe care o deţine în istoria gândirii creştine. Nu avem informaţii certe cu privire la locul unde a luat primul contact cu cartea. mai ales dacă acceptăm teoria propusă de J. Sava. o plasare în timp şi spaţiu a operei sale. prin această Sumă. Tot aici s-a pus. Cercetătorii sunt de părere că aici şi-a desăvârşit studiile sale biblice şi teologice. ba mai mult. în Turcia). Al doilea stadiu al vieţii lui Abu Qurra se leagă de educaţia sa. se efectuau traduceri haghiografice şi istorice în arabă.C. [cetatea] cea binecuvântată”. Contextul cel mai evident nu putea fi altul decât cel care exista deja la Mânăstirea Sf. cum am spus mai sus. se ridică o serie de semne de întrebare. în general. O analiză. În al doilea rând. şi ca pionier al teologiei creştine în limba arabă. aici a fost compusă o primă Sumă a teologiei creştine în această limbă. Edessa. teologică. chiar şi superficială. De aceea nu este de mirare că mai toţi cercetătorii care s-au dedicat studierii operelor lui Abu Qurra consideră că. care îl numeşte „calcedonian din Edessa”. Sava. temelia dialogului cu lumea islamică. Aici a studiat în special pe Părinţii greci şi cu precădere pe . avem mărturia istoricului necalcedonian Mihail Sirianul († 1199).

Sf. Mihail Savaitul. care constituie obiectul acestei cărţi. În mod cert această relatare a fost consemnată la un interval de timp destul de mare după petrecerea lui Teodor Abu Qurra la Mânăstirea Sf. Sava despre care se vorbeşte în acest text. după cum reiese din Tratatul său despre cinstirea icoanelor. în văgăuna crăpată pe drumul spre Iordan şi Marea Moartă”. Mihail Savaitul. Ştefan Taumaturgul. Sava. Mihail Savaitul i-a fost istorisită de „Teodor Abu Qurra. trăitor şi osârduitor al Mânăstirii Sf. Vasile îl elogiază pe acesta. Constantin Bacha şi Sidney Griffith mai citează o copie a unei epistole a acestuia . al IX-lea. Sava ne este sugerată în mod explicit de textul haghiografic Pătimirea Sf. „acolo ne-a relatat el povestirea”. Sava. 785-799). text care s-a păstrat doar în traducere georgiană. iar Teodor Abu Qurra un apărător al cinstirii icoanelor. păstorul şi ierarhul Asiriei şi făcătorul de minuni din Babilon”. În sprijinul asociaţiei lui Abu Qurra cu Mânăstirea Sf. Ioan Damaschin. din pricina disputei privind cinstirea icoanelor. Vasile. Ioan. O mărturie directă a prezenţei lui Abu Qurra la Mânăstirea Sf. care s-a stins din viaţă în acest aşezământ monahal în anul 759. Sava. ca pe „un conducător duhovnicesc care a avut ucenici [de talia lui] Ştefan. vestitul narator. după cu aflăm din informaţia furnizată de către biograful său. preot la Sf. în ziua Buneivestiri când se întorcea dintr-o procesiune pe care o făcuse împreună cu fraţii în afara mânăstirii. Sava. Sava. cunoscut fiind faptul că Teodoret era un iconoclast convins. Ioan Damaschin. Dând crezare informaţiilor din Pătimirea Sf. În încheierea cuvântului de preamărire a Sf. Sava. susţine că Pătimirea Sf. atunci poate fi legată de perioada când a fost suspendat din scaunul episcopal de către patriarhul melchit Teodoret al Antiohiei (aprox. putem sugera că prezenţa lui Teodor Abu Qurra la Mânăstirea Sf. Aşa putem înţelege şi puternica sa filiaţie intelectuală şi spirituală cu Sf. dacă nu este şi una de simplu monah. Toma şi Teodor Abu Qurra”. în timpul unei vizite pe care el i-a făcut-o la chilia sa care se afla „într-o parte a lavrei. neofit la Sf. probabil în sec.

unde fusese făcut „sincel” (synkellos) în anul 811. Se crede că el a adus cu sine o epistolă din partea Patriarhului Toma de Ierusalim (807-821) adresată „celor care practică erezia în Armenia”. S. fără a mai reveni vreodată la Ierusalim. deoarece e patriarhul Teodoret de Antiohia a putut fi şi adeptul Ektesis-ului lui Heraclie în care hristologia nu era cea „maximiană”. Acesta se afla la Ierusalim. fie.adresată lui David Monofizitul (iacobitul). Se pare că a rămas în scaun un răstimp destul de scurt. cu scopul de a-i câştiga pe monofiziţii armeni la credinţa calcedoniană. Nu după multă vreme este repus în drepturi. Părerile sunt împărţite în această privinţă. locul său . Despre Mihail Sincelul ştim că a fost trimis de către patriarhul Toma la Roma după ajutoare. În orice caz. Nu se ştie însă cu certitudine când a fost numit şi hirotonit episcop şi nici cât timp a stat în scaunul episcopal. care a fost tradus din arabă în greacă de Mihail Sincelul (761-846). însă la Constantinopol a fost prins şi încarcerat sub acuza de a fi iconodul. Această alternativă ne pare plauzibilă. tot de la Mihail Sincelul. duofizită. aşa cum citim în Cronica lui Mihail Sirianul. o apologie a hristologiei calcedoniene. fie datorită atitudinii pozitive pe care a avut-o faţă de cinstirea icoanelor pe care patriarhul melchit Teodoret de Antiohia nu a putut-o tolera.H. că el pleacă din Alexandria Egiptului spre Armenia. adică monofiziţilor.” Că Abu Qurra a fost episcop de Harran este un fapt îndeobşte recunoscut. trecând prin Ierusalim. Respectiva epistolă este în realitate unul din tratatele hristologice ale lui Abu Qurra. la sfârşitul căreia se află consemnate cuvintele de încredinţare către cititor de „rugăciunile Sfântului nostru părinte Sava. Griffith sugerează ca dată a numirii sale anul 785. probabil în anul 815. poate fi explicată şi receptată ca posibilă. unde cinstirea icoanelor şi hristologia calcedoniană erau păzite cu străşnicie. în a cărui mânăstire textul a fost copiat după care acest text a fost copiat [transcris]. retragerea lui la mânăstirea Sfântul Sava. ar fi învăţat o hristologie greşită. deoarece a fost suspendat. cel puţin anul 813/814 este o dată la care aflăm. cea maximiană.

mitropolit monofizit de Harran şi Nisibe din sec. . iar numele menţionat în ea este a lui Simion. cu oarecare probabilitate. în 813-817. în cadrul căruia s-a dezbătut problema credinţei creştine. şi a scris împotriva nestorienilor. O cronică anonimă siriacă menţionează un eveniment de importanţă pentru istoria creştinismului şi a relaţiilor acestuia cu islamul în contextul cărora Abu Qurra a jucat un rol important. Lamoreaux ne informează că în stadiul actual lucrarea în cauză a fost publicată în particular la Alep de Ignace Dick. Este vorba de dialogul care a avut loc în prezenţa califului al-Ma’mun (813-833). atât în ceea ce priveşte evenimentul în sine cât mai ales textul care a rezultat în urma disputei sau a reprezentat esenţa ei. până la apariţia unei ediţii finale. în timp ce sursele melchite îi dau câştig de cauză lui Abu Qurra. înclină din nou balanţa în favoarea grupării monofizite. Apologet al teologiei calcedoniene care afirmă cu tărie cele două firi în Hristos. Ajuns în Armenia. Textul despre care se face vorbire este incert. În consecinţă. Întrucât discuţiile purtate de Abu Qurra cu acesta păreau a se încheia cu succes. cercetătorii păstrează o oarecare rezervă. însă informaţia furnizată este precisă. Dacă acest eveniment a avut loc sau nu. cum ar fi maniheii. al VIII-lea. Cronica anonimă siriacă. divină şi umană. Patriarhul monofizit Chiriac (793-817) îl trimite în Armenia pe diaconul Nonnus de Nisibe care. În această cronică se afirmă însă că „dezbaterea este consemnată într-o carte specială”. în anul 829. potrivit surselor monofizite. O astfel de lucrare nu a fost încă descoperită cu certitudine. cât şi cu alte grupări eretice. existând mai multe versiuni. Abu Qurra se opreşte la curtea prinţului Ashot Msaker († 826). ştiinţifice. Discuţiile de aici au avut loc. Doar o singură sursă vorbeşte despre el. Abu Qurra s-a angajat în diverse dispute şi dialoguri atât cu musulmanii. ceea ce ne face să credem în autenticitatea lui. însă nu a fost editată în formă definitivă.de naştere. în timpul trecerii acestuia prin Harran. nu se ştie cu certitudine.

ca strădanie de afirmare a adevărului. după ediţia Basha. un lucru este cert: anul 829 pare a fi hotarul vieţii pământeşti a celui care a fost întemeietorul literaturii creştine în limba arabă. care însă nu s-a păstrat. o apărare a sinodului de la Calcedon. aflate în manuscris în diverse biblioteci. căci mulţi dintre cei ce sunt părelnic înţelepţi. Lamoreaux a descoperit aproximativ 12 lucrări care se află în acest stadiu. iar aceasta poate fi realizată printr-o folosire adecvată a limbajului filosofic şi logic: „Cei ce iubesc şi protejează doctrina adevărată trebuie să distingă şi să clarifice termenii folosiţi cel mai frecvent de filosofi. Lucrările păstrate în arabă au fost traduse în limba germană de G. el arată modul în care înţelegerea adecvată a termenilor filosofici şi logici poate clarifica punctele doctrinare nevralgice care îi separă pe melchiţi de necalcedonieni. sau în care s-a păstrat. neînţelegând pe deplin aceşti termeni. 97. care a editat un număr de 10 tratate. Moştenirea literară a lui Abu Qurra este una deosebit de bogată şi prolifică nu doar din punct de vedere lingvistic. ci mai degrabă ca o dispută apologetică. Îndeobşte opera sa este prezentată în funcţie de limbile în care a fost scrisă: greacă şi arabă. Graf. La lucrările deja publicate se adaugă şi o serie de tratate care încă nu au fost editate. Nu trebuie să înţelegem dialogul în sensul actual al cuvântului. cât mai ales înţelegerea adecvată. Interesant de reţinut este faptul că în gândirea lui Abu Qurra apologia are ca scop nu atât apărarea.Chiar dacă tradiţia textuală legată de conţinutul dialogului la care Cronica anonimă siriacă face referire rămâne la stadiul de ipoteză. Este cunoscut faptul că Abu Qurra a scris cel puţin un tratat în limba siriacă. au căzut din adevăr …” Pentru a da consistenţă acestei idei. vol. Patrologia Graeca. Fire deschisă spre polemică şi totodată spre dialog. au fost tipărite în Migne. expunerea corectă a doctrinei. inclusiv o . Majoritatea lucrărilor scrise în greacă. ci şi ca idei şi conţinut. el a produs multe lucrări care sintetizează mentalitatea vremii în contextul confruntărilor interreligioase şi interconfesionale creştine. peste 40.

Un alt scriitor arab. relative ca extensiune. Atenţie deosebită a fost acordată de către cercetători scrierilor referitoare la islam în limba greacă. primit prin descoperire divină.amplă respingere a islamului. Ioan Damaschin. alături de cele aparţinând Sf. cei interesaţi în gândirea acestui mare teolog creştin calcedonian pot avea acces la ea. Întrucât alături de Sf. Paul Kraus sugerează că acesta nu ar fi nimeni altul decât Teodor Abu Qurra. consideră ipoteza „o ghicitură convingătoare”. Sidney Griffith ne atrage atenţia asupra unui aspect mai puţin cunoscut din activitatea lui Abu Qurra. excepţie făcând Analytica Posteriora. . Sf. Lamoreaux.” Fără îndoială. astfel încât. şi anume. aproape fără excepţie. Pornind de la faptul că Ibn al-Nadim (936/7-995/8) şi Ibn al-Qifti (1172-1248) îl numesc pe primul traducător în arabă al lucrării lui Aristotel Analytica Priora. C. Teodor Abu Qurra a fost considerat un important pionier al „conversaţiilor” islamo-creştine. a fost interesat în logica lui Aristotel. într-o ediţie de înaltă ţinută ştiinţifică. dar şi ideologică. cel de traducător din greacă în arabă. cercetătorii s-au ocupat mai ales de acest aspect al operei sale. O mare parte a scrierilor lui Abu Qurra în arabă şi aproximativ 40 de tratate. Richard Walzer. de-a lungul Africii de Nord şi până în Spania. Ioan Damaschin. şi observă că magistrul acestuia. Islamul se afla în plină expansiune teritorială. Teodor (Thayadurus). scrise în greacă. care îl folosea ca armă în vederea întăririi dominaţiei sale prin realizarea unei coeziuni ideologice cât mai puternice în sânul uriaşului areal geografic pe care îl stăpânea. există în această aserţiune un miez de adevăr. Ioan Damaschin. În acel context geografic existau însă mai multe structuri religioase. al-Jahiz (†868). îl menţionează în lista traducătorilor lui Aristotel. care au fost editate şi traduse. din India. având pretenţia de a deţine adevărul absolut. susţinând că ţinta sa a fost aceea de a „articula şi apăra credinţa creştină în mediul transformat de islam. fiind impus de puterea politică stăpânitoare. toate. au fost traduse recent în limba engleză de J.

ca urmare. marcioniţii (adepţii lui Marcion eretic gnostic din sec. şi-a asumat o astfel de sarcină. în calitatea sa de episcop calcedonian. fusese deposedată de privilegiile imperiale. şi altul istoric. Ortodoxia calcedoniană. samarinenii. devenind la rândul ei una din multele grupări religioase existente. Dintre toate aceste grupări islamul ridica cele mai multe probleme. cum „din asemănarea cu natura umană. în cele din urmă. Ea trebuia să dovedească şi să apere plinătatea adevărului absolut al învăţăturii pe care o propovăduia în context plurireligios cu pretenţii similare. II). creştinii. musulmanii. şi nici prin a-i prezenta pe întemeietorii sau mesagerii structurilor religioase la care face referire sau la conţinutul mesajului lor. mazdeenii (magii sau zoroastrieni). pe de o parte. Trebuie „să cercetăm mintea”. pe de altă parte. bardesaniţii sau daisaniţii (adepţii gnosticului siriac Bardesanes sau Bar Daisan. despre ceea ce este recomandat şi ceea ce este de evitat şi în cele din urmă cum poate să ne înveţe despre răsplata veşnică cu care Dumnezeu o binecuvântează şi despre pedeapsa şi veşnica ei nefericire. După cum chipul omului reflectat în oglindă dezvăluie trăsăturile fundamentale ale . „trebuie să dăm la o parte cărţile”. ca religie a imperiului. 154-222) şi. maniheii (adepţii lui Mani 216276). erau de partea lui. Consecinţa unui astfel de statut era previzibilă.Abu Qurra însuşi enumără nouă astfel de grupări: hanifii. ci propune o argumentare raţională în care temeiul fundamental este unul antropologic. mai ales în faţa islamului. am putea cunoaşte atributele lui Dumnezeu pe care simţurile noastre nu le văd. puterea şi implicit toate privilegiile. Mai exact.” Abu Qurra se străduieşte să arate că o analiză atentă a atributelor firii umane ne poate vorbi despre atributele divine. iar minţile noastre nu le înţeleg”. el nu porneşte de la datul revelat conţinut în cărţile sacre. Abu Qurra. „atunci când cercetăm cum ne poate învăţa această natură [umană] ceea ce este bun şi ceea ce este rău. El devenise religia stăpânitorilor şi. evreii. În abordarea sa. inclusiv adevărul.

este similară cu asemănarea din oglindă. dându-ne posibilitatea să recunoaştem chipul pe care de altfel nu îl vedem. umane şi divine. „Dumnezeu nu este perceput prin defectele naturii lui Adam. Abu Qurra propune o analiză a naturii sau firii lui Adam şi a virtuţilor acestuia. cunoaşte şi este ignorant. Dumnezeu poate fi văzut prin fiecare din virtuţile lui Adam. căci tot ceea ce există în asemănare vine din faţa acelei persoane.” Ca ilustrare a punctului său de vedere. nu există nici un atribut care să nu fie şi în persoana reflectată în oglindă. înţelept şi neînţelept etc. nici nu se reflectă prin defectele acestuia. Adam se aseamănă lui Dumnezeu numai prin virtuţile sale.acestuia. ne putem da seama atât de existenţa Creatorului. omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu. Însă în cazul acestuia. minţile noastre îl pot vedea atât pe El cât şi atributele potrivit cărora trebuie adorat. Deosebirile între cele două categorii de atribute.” Situaţia. care sunt o reflectare a atributelor Creatorului. cel care l-a cauzat să fie . cu toate că Dumnezeu este transcendent şi contrar acesteia. Iată un exemplu al modului logic în care Abu Qurra îşi dezvoltă argumentele sale: „Atunci când cu minţile noastre examinăm natura lui Adam şi vedem că el există. trăieşte şi moare. Într-adevăr. prin asemănarea virtuţilor propriei noastre naturi. tot aşa din atributele firii umane. căci acea natură [a lui Adam] este o asemănare a Lui. cât şi de trăsăturile Sale. spune el. spunând că din acestea „Îl putem vedea pe Dumnezeu şi să dobândim o cunoaştere adevărată despre El. sunt inerente. Virtuţile lui Adam sunt o reflectare a virtuţilor lui Dumnezeu. În asemănarea din oglindă. mâine nu mai există. dacă ţinem cont de caracterul absolut transcendent al lui Dumnezeu şi de limitele celor umane: „În timp ce Dumnezeu este nevăzut. cu toate că Dumnezeu transcende şi este contrar naturii noastre. şi fiecare din virtuţile lui poate fi văzută în Dumnezeu. virtuţile vin însoţite şi de defecte: astăzi el există. spunem: Dacă Adam există. Însă în timp ce Adam are defecte.” Acelaşi lucru poate fi spus şi cu referire la virtuţile lui Adam.

naşterea etc. În acelaşi mod argumentează problema a ceea ce este îngăduit şi ceea ce este neîngăduit. permis şi interzis. Astfel printr-o analiză atentă a naturii şi aspiraţiilor omului se poate determina tipul de religie care i se potriveşte cel mai bine. O dată precizate şi dezvoltate aceste elemente. existenţa lui Dumnezeu nu este la fel ca existenţa lui Adam. el apelează la argumente preluate din revelaţia scrisă: „Cunoscând lucrurile explicate mai sus. comparând religiile pe care le-am întâlnit şi examinând ceea ce spune fiecare despre Dumnezeu. omul prin natura sa este o fiinţă religioasă şi ca atare. Cel care nu s-a lăsat fără mărturie şi s-a descoperit omului prin profeţi şi prin aceasta S-a făcut . că este de la Dumnezeu şi că numai prin ea Dumnezeu trebuie adorat. în virtutea acestui dat. Cu toate acestea. ce aşteaptă Dumnezeu de la el şi care este răsplata pentru el din partea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte. el face un pas mai departe şi construieşte argumentativ şi logic temeiurile în baza cărora se pot descifra coordonatele religiei adevărate. să acţionăm ca un adevărat medic. vom şti cu certitudine că este adevărată. În fine.astfel trebuie în mod sigur să existe. căci existenţa lui Dumnezeu transcende şi este contrară existenţei lui Adam. cunoaşterea. din existenţa lui Adam vedem existenţa lui Dumnezeu. Căci existenţa lui Adam are un început şi un sfârşit. fiind fără început şi fără sfârşit. Iar dacă găsim una dintre ele care este de acord cu ceea ce propria noastră natură ne-a învăţat.” Argumentele preluate din revelaţia divină sunt puse în legătură cu bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu. iubirea. el ştie ceea ce este adecvat pentru sine: în care Dumnezeu să creadă. adică. despre cele permise şi cele interzise şi despre răsplată şi pedeapsă. După ce a stabilit acest lucru pe cale raţională. şi în cele din urmă răsplata şi pedeapsa divină. în timp ce existenţa lui Dumnezeu este deasupra şi contrară acestui lucru. susţine Abu Qurra.” El continuă să elaboreze argumente similare având în vedere diverse „virtuţi” umane: viaţa.

Abu Qurra face referire la Moise: „Din istoria lui Moise cei înţelepţi deduc că cei ce examinează o religie nu trebuie să o accepte de la propovăduitorul ei decât numai dacă este însoţită de minuni. Căci Moise. sau există doar unul căruia îi revine statutul de profet autentic. de Mântuitorul Iisus Hristos şi de ucenicii Săi. „absurditatea” pretenţiilor teologice ale învăţăturii creştine şi „caracterul şocant. Aici se ridică însă problema „mulţimii profeţilor” care pretind a fi avut descoperiri autentice din partea lui Dumnezeu. În loc să analizeze învăţăturile şi faptele profeţilor din afara Vechiului şi a Noului Testament şi să facă judecăţi de valoare în ceea ce îi priveşte. el îşi concentrează atenţia asupra minunilor săvârşite de Moise. să îl dispreţuiască şi să-l respingă. ceea ce numeşte. Motivul acestei alegeri are totodată şi aspect istoric. sau că . ştia că dacă el se va duce şi va pretinde că Dumnezeu l-a trimis să pună temelia unei religii însă nu ar fi dovedit adevărul a ceea ce spunea prin minuni – minuni care nu ar fi putut fi săvârşite fără ajutorul lui Dumnezeu – orice [om] cu simţ ar fi avut motiv să-l ia în derâdere şi să-i arunce înapoi în faţă cuvintele. ci trebuie să fie testată şi atestată de semne şi minuni. Care om cu mintea întreagă se întreabă el. Ca exemplu în acest sens. filosof fiind. el dobândit un instrument puternic prin care să îi influenţeze pe cei ce în mod sincer căutau adevărul şi să-i determine să se închine Dumnezeului pe care el căuta să Îl dezvăluie. În acest context Abu Qurra sugerează două posibilităţi: nici unul dintre profeţi nu deţine o revelaţie autentică. Autenticitatea unui profet rezidă însă nu doar în învăţătura pe care o propagă. Doar în cazul acestora se poate dovedi istoricitatea faptelor şi a învăţăturii lor. detestabil” al moralei pe care Hristos o propovăduieşte. Premisa de la care porneşte este. Dar şi aici argumentul formulat de el este cu totul surprinzător. poate crede în Dumnezeu unu şi întreit în Persoane.” Moise a fost conştient că prin puterea de a săvârşi minuni. în disputa cu un sarazin. Interesant în acest context este modul de argumentare specific lui Abu Qurra.cunoscut în istorie.

mergi două. şi toate lucrurile plăcute pe care o persoană şi le doreşte. Dumnezeul Meu. I s-a dat oţet şi fiere. pe cruce fiind. să-i dea şi cămaşa. în castele de smarald. miere şi vin – desfătare pentru cei ce beau. Cu referire la islam. şovinismului tribal. În ceea ce priveşte răsplata finală promisă de Mohamed. Abu Qurra le supune unei analize sistematice luând în considerare învăţătura despre Divinitate. iar ceea ce i-a făcut pe creştini să accepte această „învăţătură detestabilă”. Cu alte cuvinte. sau porunceşte să iubeşti pe duşman. ci în ziua cea de pe urmă când va avea loc învierea din morţi. dacă cineva îţi cere să parcurgi o milă. încât doar minunile i-au putut determina pe oameni să-l accepte. răsplata este paradisul. întoarce-l şi pe celălalt. De sub el vor curge râuri de apă.” În cazul celorlalte religii. o învăţătură departe de a fi atractivă. aceasta este: „Pentru cei buni.Dumnezeu s-a întrupat. spune el. În altă ordine de idei. sau să te rogi pentru cel ce te nedreptăţeşte. au fost minunile săvârşite de El şi de ucenicii Săi. fugiţi de plăcerile trupeşti. pentru ce Mai părăsit!” Şi-a dat duhul şi a fost pus în mormânt. a fost străpuns cu lancea. el consideră că a fost acceptat datorită laxităţii moralei lui. dacă cineva te loveşte peste obraz. Totuşi ea este acceptată de creştini. El însă nu le-a spus că a treia zi va învia. că a fost scuipat. rubin. Aceste structuri sunt abordate raţional. dacă cineva cere haina. pălmuit. în funcţie de natura umană. câştigurilor materiale făgăduite etc. şi de aspiraţiile religioase le omului. din acelea pe care nici jinnii şi nici oamenii nu au atins vreodată. a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu. El va răsplăti din plin. spre desfătare trupească. Ce fel de învăţătură a propovăduit El celor care cred în El: duceţi o viaţă austeră. aur şi argint şi aşa . batjocorit şi răstignit. În el vor fi. ca nu cumva lumea să creadă că vrea să îi înşele. lapte. „creştinismul este atât de detestabil. iar răsplata pentru toate aceste fapte nu este din lumea aceasta. femei cu ochi negri. nu practicaţi poligamia. norma moralităţii (ceea ce este permis sau îngăduit şi ceea ce este interzis) şi problema sfinţeniei desăvârşite.

n. Ştim aceasta deoarece ne oferă ceea ce propria noastră natură ne-a învăţat. islamul şi chiar iudaismul sunt deficitare şi că „singură Evanghelia conţine ceea ce am învăţat din propria noastră natură. ca rezultat al faptului că suntem întru asemănarea lui Dumnezeu. Satana şi Ormazd. Alţii spun „unu. unul bun şi altul rău. ca rezultat al faptului că suntem întru asemănare cu Dumnezeu. Altele spun că există trei dumnezei. după cum am explicat mai sus. şi iată. altul bun şi Satana. Hristos a zis ucenicilor Săi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl. O alta spune că Dumnezeu îi iubeşte pe cei doi copii. pământeşti]. Cât despre celelalte religii. nici una nu dă o astfel de îndrumare. Pentru cei răi. Una spune că Divinitatea este stelele. al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţaţi-le să facă ceea ce Eu v-am poruncit. Abu Qurra afirmă că din punct de vedere raţional zoroastrismul. veşnic. Mergeţi la neamuri şi botezaţi-le în numele Tatălui. Altele spun că există cinci dumnezei. Puse în balanţa analizei comparative şi raţionale.pentru veşnicie. La sfârşitul Evangheliei după Matei. care nu a născut şi nici nu a fost născut. Fiul şi Duhul Sfânt. cel bun fiind Dumnezeu. Eu vă trimit pe voi. unul drept. Singură descrierea Evangheliei este de la Dumnezeu. Natura umană ne vorbeşte despre normele în temeiul cărora apreciem binele şi . Descrierile lor sunt de la pământ [n. maniheismul. patru fără intelect şi al cincilea cu intelect. focurile care nu se vor stinge niciodată”.” Astfel îl descriu ele pe Dumnezeu. cel rău fiind Satana. Amin!” „Aceasta este cu exactitate ceea ce propria noastră natură ne-a învăţat. a făgăduit iadul.” „Doar din Evanghelie învăţăm despre Dumnezeu în trei persoane: Tatăl. nu de la Dumnezeu. nici una dintre ele nu a nimerit prezentarea Lui adevărată. Mai degrabă ele îşi descriu dumnezeii potrivit închipuirii minţilor lor umane şi pământeşti. cât şi a aspiraţiilor ultime ale omului credincios. care este rău. până la sfârşitul veacului. Altele spun că există doi dumnezei cu naturi diferite.” Abu Qurra are acelaşi mod de abordare raţională atât a normelor morale. Eu sunt cu voi.

iubirea faţă de Dumnezeu. care este sfinţenia şi binele suprem. prin analiza raţională a naturii umane este că singura religie adevărată este creştinismul şi aceasta pentru că în ceea ce priveşte concepţia despre divinitate. sau despre o pluralitate de divinităţi. şi imoralitatea. Căci aşa cum El nu ne-a refuzat bunurile pământeşti. A primi darul îndumnezeirii este recompensa pe care Dumnezeu o dă celor care Îl iubesc. Punctul suprem de referinţă rămâne Dumnezeu. Concluzia generală privind religiile necreştine la care ajunge Abu Qurra. trebuie să ne îndreptăm aspiraţiile noastre nu spre lucrurile de aici. sau despre o dualitate ireductibilă. Care porunceşte binele şi dragostea prin propriul Său exemplu. iar pentru cei care Îl resping va fi nefericirea şi durerea sau suferinţa. Temelia adevăratului comportament moral este dragostea care ne îndeamnă să acordăm prioritate celorlalte persoane. bine şi rău. Ştim prin însăşi natura noastră că nu trebuie să facem altora ceea ce nu dorim să ni se facă nouă şi că trebuie să facem altora ceea ce dorim să ni se facă nouă. Iar pentru a dobândi starea de sfinţenie. ci prin participare. Cel ce învinge răul. Cel atotştiutor şi atotputernic. iubirea faţă de aproapele mai mult . tot aşa nu ne va refuza nici bunurile veşnice şi ne va face dumnezei. Iar pentru a realiza acest lucru trebuie să ne detaşăm de egoismele şi patimile noastre proprii. asemănându-ne lui Dumnezeu care răspândeşte pretutindeni binele prin bunătatea şi milostivirea sa faţă de întreaga Sa creaţie. Aceasta este starea supremă de fericire. ci spre Dumnezeu.respingem răul. pe când celelalte vorbesc despre unitatea absolută a unui singur Dumnezeu. doar în Evanghelie ni se vorbeşte despre Dumnezeu unu şi întreit în persoane. nu după natură. desprinderea de lume. În planul comportamentului moral. Hristos ne învaţă norma desăvârşită a vieţii morale: săvârşirea celor permise sau îngăduite şi evitarea a tot ceea ce este interzis sau neîngăduit în faţa lui Dumnezeu. Răul cel mai mare nu poate fi altul decât privarea de un astfel de dar dumnezeiesc.

maroniţi şi de alte grupări eretice. ci mai degrabă ei sunt profeţi. Însă „noi nu credem în Hristos şi în lucrarea Lui prin cărţile profeţilor. noi nu am crede că Moise este de la Dumnezeu”. Este vorba de nestorieni. spune el. Din punct de vedere raţional el nu poate fi acceptat. şi astfel credem în ei. evitarea răului şi facerea de bine. iulianişti. în cadrul grupărilor religioase creştine din vremea sa. Iudaismul este un caz aparte în viziunea lui Abu Qurra.” Abu Qurra validează în acest fel revelaţia Vechiului Testament. În fine. dat fiind că evreii au acceptat legământul cu Dumnezeu pentru un scop pământesc. iar „Dumnezeu le-a dat ţinutul Palestinei”. doar Evanghelia făgăduieşte celor drepţi o răsplată unică. pretendente fiecare în parte la titlul de „Biserică adevărată”. Moise şi profeţii trebuie recunoscuţi ca fiind de la Dumnezeu: „Dacă nu ar fi fost Evanghelia. să-L iubească pe Dumnezeu. iertarea de vrăjmaşi. monofiziţi. pentru că Hristos i-a numit profeţi. Celelalte religii nu propovăduiesc un astfel de comportament moral. pentru că vedem faptele Lui descrise în cărţile lor. deoarece caută gratificare în cele ale lumii acesteia. Argumentele teologice şi filosofice ale lui Abu Qurra în favoarea dovedirii „religiei adevărate” nu se opresc la confruntarea cu diversele structuri religioase necreştine la care s-a făcut referire. o unire prin participare nu după natură. ci din perspectiva Evangheliei ca singură mărturie a revelaţiei autentice a lui Dumnezeu. Ele permit adepţilor lor să caute această lume şi să se bucure de ea. tot ceea ce îmbolnăveşte natura umană. „Fiecare dintre aceste secte [creştine] îşi închipuie. Totuşi. dar nu prin ea însăşi. şi în al doilea rând. unirea cu Dumnezeu ca aspiraţie supremă a naturii umane. să trăiască în patimi şi plăceri.decât de noi înşine. care implică separarea de această viaţă. în primul rând. că eforturile noastre de a confirma creştinismul lucrează doar în . iar celor răi pedeapsa veşnică. Hristos ne-a spus că ei sunt profeţi. făcându-o incapabilă să-i iubească pe oameni şi în plan suprem. doar din perspectiva Evangheliei. El merge mai departe încercând să dovedească fără echivoc care este „Biserica adevărată”.

care clarifică în mare parte şi obiecţiile pe care el le aduce ereziilor vremii. pentru a ne putea da seama de fineţea şi acurateţea gândirii sale.beneficiul lor. hristologia şi eclesiologia. Gândirea sa teologică este departe de a fi una de suprafaţă. Aceasta este pretenţia lui Macedoniu. trei ipostase. n. iar pe Duhul Sfânt ca cel ce purcede. aşa cum fac cei ce sunt cu totul dincolo de hotarul ortodoxiei. Îl recunosc pe Tatăl ca Cel ce naşte. că în natura lor se deosebesc de Tatăl. iar între ei nu există . arătând că ea singură este creştinismul şi că toate aceste erezii sunt false. care obişnuia să spună că Fiul şi Duhul sunt entităţi create. promotor al teologiei calcedoniene în puritatea ei. o natură. credem utilă o redare în limba română a Mărturisirii de credinţă a lui Abu Qurra. Fără a intra în detaliile argumentelor sale teologice. Ei nu sunt un singur ipostas. Mai degrabă spun că toţi trei sunt unu după esenţă. trebuie acum să deosebim ortodoxia (s. reliefând sistematic greşelile doctrinare ale marilor eretici şi structurile doctrinare eretice ale vremii. Nu sunt trei naturi după cum a fost pretins de Arie. pe Fiul ca Cel născut. Între ei.) de aceste erezii. iar pe Fiul şi pe Sfântul Duh ca fiind sub stăpânirea Sa. după cum pretinde Sabeliu. Nu susţin că există trei stăpâni.” Întreaga controversă şi construcţie argumentativă elaborată de Abu Qurra îl dezvăluie ca teolog profund. pe Tatăl îl recunosc ca Stăpân. Nu susţin că Fiul nu este din esenţa Tatălui sau că Duhul Sfânt nu este din esenţa Tatălui şi a Fiului. Toţi trei sunt de aceeaşi esenţă şi putere. Fiul şi Duhul Sfânt. Mărturisirea de credinţă a lui Teodor Treimea „Cred în Tatăl. El atinge cele mai subtile nuanţe ale teologiei calcedoniene privind dogma Sfintei Treimi. ele fiind singurii creştini adevăraţi. Am confirmat deja creştinismul împotriva celorlalte religii şi am arătat că el singur este adevărat.

care este Dumnezeu din Dumnezeu. Recunosc pe fiecare dintre ei ca fiind pe deplin Dumnezeu în sine însuşi şi că toţi trei sunt un Dumnezeu şi nu trei. purcederea. nici chiar pentru o clipă.absolut nici o diferenţă. El este egal cu Tatăl şi cu Duhul după firea divină şi. contrar celor pretinse de Apolinarie. nu a introdus nici o schimbare în Sine. După ce a devenit om. este egal cu noi după natura omenească. Una din acestea a fost divină. unul care este veşnic şi care nu poate fi transferat celeilalte persoane a Treimei: pentru Tatăl [atributul] este nenăscut. contrar celor pretinse de netrebnicul Philopon. devenind om. Întruparea Cât despre Fiul cel veşnic. . iar Fiul şi Duhul sunt în relaţie cu Tatăl în aşa fel încât nu implică nici compoziţie şi nici amestec în ipostasul Său. pe care a ajuns să o posede prin întrupare. Astfel. la fel. iar Duhul este întotdeauna Duh şi nu este Tată sau Fiu. aşa cum fiecare dintre noi posedă o astfel de natură. Tatăl nu Le este anterior. El a devenit om deplin. Fiecare are un atribut esenţial. pentru că. Fiul cel veşnic a fost un ipostas cu două firi. S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om când a luat trup în ipostasul Său. cred că în timpul din urmă s-a coborât din ceruri pentru noi şi pentru a noastră mântuire. înzestrat cu suflet logic şi raţional.Aceasta pentru că esenţa lor este una. pe care a avut-o asemenea Tatălui şi Duhului din totdeauna. pentru Fiul este născut. Aceasta. la fel ca fiecare dintre noi – însă fără păcat – şi a rămas Dumnezeu deplin aşa cum a fost întotdeauna. pentru Duhul Sfânt. Cealaltă a fost omenească. Toţi sunt veşnici şi nici unul nu este anterior celorlalţi. Fiul este întotdeauna Fiu şi nu este Tată sau Duh. Tatăl este întotdeauna Tată şi nu este Fiu sau Duh. care S-a născut din Tatăl înainte de veci. Chiar dacă Fiul şi Duhul sunt de la Tatăl.

nici numai în ipostasul Său divin. nu pretind că cel ce s-a născut din Maria este un ipostas diferit de ipostasul veşnic născut din Tatăl înainte de veci. devenind fiinţă umană. deşi aceasta nu înseamnă că Treimea a fost mărită în vreun fel. că a fost răstignit şi a murit şi a înviat a treia zi – toate acestea le-a trăit în firea sa omenească. şi astfel El nu ar fi nici Dumnezeu şi nici om). nu susţin că trăsăturile omeneşti menţionate mai sus sau regăsit doar în ipostasul Său omenesc. Acest ipostas al Treimei s-a născut din Tatăl înainte de veci şi s-a născut din Fecioara Maria la plinirea vremii. că i-a fost somn şi a simţit oboseală. că a suferit foamea. spun că atât trăsăturile divine (de exemplu. Spre deosebire de Eutihie. învierea din morţi prin cuvântul puterii Sale). Spre deosebire de maroniţi. nici firea fiinţelor umane. nu susţin că Hristos a avut doar o singură fire.El este unul din ipostasele Treimei. nu dezbrac firea Lui omenească de voinţa . Dioscor şi Sever. Atribute. Mai degrabă. nici fiinţă umană. Spre deosebire de Nestorie. cât şi trăsăturile omeneşti aparţin împreună ipostasului veşnic care a devenit om. deoarece o fire compusă din divinitate şi omenitate nu este nici firea Tatălui şi a Duhului. fie chiar o fire divină (căci aceasta ar însemna să neg întruparea şi să fac din lucrarea lui Hristos o simplă fantasmă). sau o fire compusă din divinitate şi omenitate (căci aceasta ar însemna să nu-L fac nici Dumnezeu. nu în firea divină. Din această pricină Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). voinţe şi lucrări Spun că Fiul cel veşnic care S-a întrupat are două proprietăţi naturale. că a mâncat şi a băut. două voinţe şi două lucrări. Subiect al Întrupării Cât despre sălăşluirea printre fiinţele umane. De asemenea.

Cuvântul lui Dumnezeu. cel care este un ipostas al Treimei. aparţin împreună Cuvântului lui Dumnezeu. nu sunt însă obligat să spun că circumscrierea şi cele asemenea ei aparţin unui ipostas uman şi nu ipostasului veşnic. care este un ipostas al Treimei. proprietatea Lui divină şi proprietatea Lui omenească. Mai bine spus. durerea. Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este cazul. în timp ce văzul şi auzul aparţin unui singur ipostas care are ochi şi urechi – de exemplu. Mai bine spus. recunosc că cele două proprietăţi.naturală şi de lucrarea naturală. Aceasta şi altele asemenea sunt proprietăţi ale firii Lui omeneşti. Sf. care este Hristos. nu neg că El are două firi naturale. după modul în care l-am explicat mai sus. care s-a făcut om cu adevărat. În schimb. În acelaşi fel. în timp ce a rămas pe deplin Dumnezeu aşa cum a fost din totdeauna. Mai bine spus. două voinţe naturale şi două lucrări naturale aparţin împreună Fiului cel veşnic. recunosc că voinţa şi lucrarea Lui divină şi voinţa şi lucrarea Lui omenească aparţin împreună ipostasului veşnic. Mai bine spus. Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut om. dumnezeirea a rămas necircumscrisă şi că nu a experimentat nici suferinţă şi nici moarte. Nu consider că voinţa Lui divină şi lucrarea Lui divină aparţin acestui ipostas veşnic şi că voinţa Lui omenească şi lucrarea Lui omenească aparţin unui anume ipostas uman. Petru sau Sf. să amestec cele două naturi împreună şi să le tratez într-un mod nepotrivit cu definiţiile lor. moartea şi circumscrierea naturii divine. măgarul scolastic. Pavel. se spune că vederea aparţine ochiului şi nu urechii şi auzul [aparţine] urechii şi nu ochiului. Spre deosebire de Sever. Concluzii . A face un astfel de lucru m-ar obliga să susţin schimbarea. în timp ce Cuvântul s-a întrupat. circumscrierea şi consecinţele ei aparţin împreună ipostasului veşnic. Deoarece spun că circumscrierea şi cele asemenea aparţin firii Lui omeneşti şi nu firii dumnezeieşti.

Prin ea nădăjduiesc să fiu mântuit de pedeapsa cea veşnică şi să aştept starea cea veşnică şi preafericită. Ea vizează. toate tratatele sale teologice trebuie percepute ca apologii în favoarea ortodoxiei. ea conţine o serie de tratate apologetic-dogmatice în care abordează probleme doctrinare cheie ale învăţăturii creştine privind cunoaşterea lui Dumnezeu şi despre teologia naturală dogma Sf. când vine să judece viii şi morţii. dogma hristologică. doctrina ortodoxă sau calcedoniană. Deviaţiile doctrinare eretice din sânul creştinismului la care a făcut referire şi împotriva cărora s-a declarat deveniseră deja temeiuri ideologice ale unor structuri eclesiastice: monofizitismul sau Biserica iacobită (în Egipt. are acelaşi scop al apărării ortodoxiei. Chiar şi prezenţa lui în Egipt şi mai apoi în Armenia trebuie văzută în această perspectivă. În confruntarea cu acestea el îşi vede menirea sa de apărător al Ortodoxiei. cele interbisericeşti creştine ale vremii şi pretenţiile grupărilor creştine din afara Ortodoxiei de a fi depozitare ale adevărului. Construcţia gândirii sale teologice are temei logico-filosofic. fără însă a fi lipsit de o . şi a liberului arbitru. Dincolo de mărturisirea sa de credinţă. În ea [această credinţă] voi trăi şi în ea voi muri şi voi fi primit la Hristos. care va fi dobândită în mod sigur numai prin ea. mai exact. problema eclesiologică. Modul de articulare a credinţei sale este fără echivoc şi punctează cu stricteţe şi acribie ceea ce este învăţătură autentică şi ceea ce constituie deviaţii eretice. Dumnezeul meu. Aşa cum s-a păstrat. Apărării Ortodoxiei el dedică în special tratatul Despre sinoade şi bineînţeles Epistola către armeni şi Împotriva armenilor. opera lui Abu Qurra are un caracter aparte.Aceasta este ceea ce cred. De altfel.” O analiză atentă a „Mărturisirii de credinţă” scoate în evidenţă preocuparea lui Abu Qurra de a păstra şi transmite mai departe învăţătura legitimă a Bisericii. Treimi. concepută în spirit apologetic. Din această pricină. al Bisericii calcedoniene. nestorianismul sau Biserica nestoriană şi monotelismul sau Biserica maronită. opera sa. Biserica coptă). pe lângă relaţiile interreligioase.

faţă de reprezentările iconice. Dacă ar fi fost vorba de vreun alt motiv.H. Sfera activităţii apologetice a lui Abu Qurra nu se restrânge doar la relaţiile dintre ortodoxie sau creştinismul calcedonian şi religiile necreştine şi ereziile creştine. S. După cum se poate . ea a rămas un obiect de permanentă tensiune. 785-799). Din documentele islamice şi creştine ale vremii (sec. După cum se va vedea din tratatul său. Griffith consideră. că exprimarea extrem de laconică în favoarea cinstirii icoanelor din documentul final al sinodului local din Antiohia ţinut în vremea lui Teodoret. să fi cedat presiunilor venite din partea aniconicilor musulmani şi evrei şi să fi adoptat o atitudine ambiguă sau chiar ostilă. Că Abu Qurra a scris un Tratat despre venerarea sfintelor icoane. în cazul nostru însuşi Teodoret. patriarhul Antiohiei (aprox. care îi acuzau pe creştini de idolatrie. disensiunea dintre Patriarhul Teodoret şi Abu Qurra în problema cinstirii icoanelor ar fi constituit motivul pentru care acesta din urmă a fost suspendat din scaunul episcopal de Harran. de altfel. VIII şi prima parte a sec. La acea vreme unul din astfel de puncte era cinstirea icoanelor. datorită opoziţiei musulmanilor. Iar pentru a putea activa oarecum nestingheriţi. Deşi sinodul şapte ecumenic (787) a clarificat problema cinstirii icoanelor. suntem informaţi de Patriarhul Eutihie al Alexandriei (sec. IX) reiese destul de limpede că cinstirea icoanelor şi a crucii era o problemă de controversă şi tensiune între creştinii şi musulmanii din sânul califatului de la Bagdad. După părerea aceluiaşi autor.fundamentare scripturistică sănătoasă. mai ales în teritoriile ocupate de arabii musulmani. fără îndoială acela ar fi fost consemnat. problema cinstirii icoanelor a constituit o temă de mare actualitate în contextul ortodoxiei din califatul de la Bagdad. ar sugera atitudinea ambiguă a acestuia faţă de cultul icoanelor. e posibil ca unii conducători creştini. la care se adaugă şi cea a evreilor. sau pur şi simplu de rezervă faţă de cinstirea icoanelor. X). ceea ce Abu Qurra nu a putut trece cu vederea. El a fost preocupat şi de unele puncte nevralgice chiar din sânul ortodoxiei.

Griffith.” De această dată creştinii abandonează cinstirea sfintelor icoane pentru un motiv destul de ciudat: să nu fie luaţi în derâdere de anticreştini. îi admonestează [pe creştini] pentru închinarea la icoane. Alături de destinatarii creştini ai tratatului se regăsesc evreii şi musulmanii. deopotrivă celor care au stăruit în cinstirea icoanelor.” deoarece „anticreştinii. mai mult sau mai puţin demnă de luat în seamă. adresându-se lor cu ironie. Este vorba de informaţia primită de la Abba Yannah. care a avut loc la 25 decembrie 799. să persevereze în practica cinstirii icoanelor. aşa cum s-a întâmplat în cazul limbii arabe. în timpul califului Harun ar-Rashid (786-809). impusă prin practici coercitive. în realitate a existat o presiune. Noi credem că dincolo de această motivaţie. cărora el le explică sensul şi . „cea mai cuprinzătoare apărare a practicii creştine de cinstire a sfintelor icoane”. Cei dintâi sunt îndemnaţi să stăruie. aşa cum o calificat-o traducătorul ei în limba engleză. Data limită a formei finale a tratatului poate fi precizată cu exactitate ca fiind anul 799. pe când ceilalţi sunt chemaţi să-şi reconsidere atitudinea şi să revină la tradiţia cunoscută a Bisericii de închinare la icoane. şi le impută venerarea idolilor şi încălcarea poruncilor din Torah şi Profeţi.vedea. care le impută închinarea la idoli. S. venită mai ales din partea stăpânitorilor musulmani şi. tot la fel s-a acţionat şi în problema cinstirii icoanelor. adică de evrei şi de musulmani. deoarece Abu Qurra consemnează momentul morţii martirice a lui Antonie Rawah. fără îndoială politică şi religioasă. Tratatul nu este adresat doar lui Abba Yannah. locuitor al cetăţii Edessa. care îi aduce la cunoştinţă lui Abu Qurra că „mulţi creştini abandonează închinarea la icoana Dumnezeului nostru Hristos. nu este vorba de o lucrare deosebit de extinsă. cât mai ales celor care s-au dezis de acest act cultic. Motivul scrierii este şi el consemnat încă din primul capitol. cel care i-a dat ştirea deconcertantă legată de abandonarea cinstirii icoanei Mântuitorului în Edessa şi a icoanelor în general. ci tuturor creştinilor. mai ales aceia care pretind că deţin o scriptură trimisă de Dumnezeu. în realitate însă este.

nu este altceva decât o precizare ulterioară făcută în timpul unei revizuiri finale a textului sau a unei interpolări. de ce nu a făcut referire la hotărârile acestuia. care au restabilit cultul icoanelor. preocupaţi de această temă. subliniind importanţa acestora şi necesitatea păstrării şi conformării tuturor creştinilor cu învăţăturile fixate de ele. În cazul tratatului privind cinstirea icoanelor. arătându-le netemeinicia acuzelor de idolatrie pe care ei le aduc creştinilor. În ceea ce priveşte conţinutul tratatului despre cinstirea icoanelor. Teodor Abu Qurra face apel la hotărârile primelor şase sinoade ecumenice. deoarece acestea au fost redactate sub îndrumarea şi inspiraţia Duhului Sfânt. deoarece ele reprezentau consensul şi coeziunea doctrinară a Bisericii. Neacceptarea normelor fixate de aceste sinoade. Sf. Ioan Damaschin şi a altor „învăţători” ai Bisericii. Întrebarea rămâne deschisă. dar în acelaşi timp ea ar putea sugera o dată a scrierii tratatului anterioară sinodului şapte ecumenic. mai ales că ele vizau una din problemele arzătoare căreia el îi acorda o deosebită atenţie. Totuşi.semnificaţia cinstirii icoanelor. în gândirea sa hotărârile sinoadelor ecumenice având o pondere deosebit de mare. trebuie să îi acordăm un . iulianiţi etc. înseamnă respingerea lucrării Duhului Sfânt. maroniţi. Nu credem că un teolog de talia lui Abu Qurra să nu fi cunoscut hotărârile celui de al VII-lea sinod ecumenic de la Niceea. În apologiile sale împotriva ereticilor nestorieni. monofiziţi. Antonie Rawah este o notă făcută pe cel de al doilea manuscris din sec. Antonie Rawah (†799). Abu Qurra nu aduce o contribuţie sensibil nouă. iar referirea la martiriul Sf. după cum am remarcat deja. al X-lea păstrat la Mânăstirea Sinai. mai ales dacă avem în vedere că menţiunea privind moartea martirică a Sf. Această omisiune poate fi considerată ca o simplă scăpare. Dacă a existat o revizuire a textului ulterioară sinodului VII ecumenic. El se înscrie pe linia predecesorului său. nu găsim nici o referire la hotărârile sinodului VII ecumenic de la Niceea (787). Există o problemă care ne frământă în legătură cu tratatul privind cinstirea icoanelor al lui Abu Qurra..

ca de exemplu. şi anume. Linia argumentării sale poate fi urmărită cu uşurinţă. A spune că Dumnezeu are ochi. care se leagă nu atât de noutatea ideilor propuse cât mai ales de mijlocul de transmitere a învăţăturii şi practicii creştine privind cultul icoanelor. icoanele au un rol educativ. Abu Qurra susţine că orice creştin care renunţă la cinstirea sfintelor icoane de teama de a nu fi acuzat de idolatrie. Aidoma Sf. epicleza. Noul Testament şi Coranul fac referire. sau rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt în vederea prefacerii sfintelor daruri. Folosirea unui astfel de limbaj este mai degrabă un instrument cognitiv. Ioan Damaschin. fiind scriptura celor neştiutori de carte. cât şi construcţia logică a gândirii sale. el acordă atenţie deosebită faptului că cinstirea . Corporalitatea pe care textele sacre o atribuie lui Dumnezeu nu este diferită de semnificaţia celei sugerată de imagini. deoarece este întâlnită în bisericile din toate ţinuturile creştine. deoarece cunoaşterea umană purcede în mod necesar de la cele sensibile spre cele inteligibile. În acest sens. trebuie în mod necesar şi logic să renunţe la orice formă de manifestare cultică a credinţei sale. dar ele sunt prezente în viaţa creştinilor. descriptiv. Abu Qurra este de părere că o astfel de practică a existat încă din vremea Apostolilor. A respinge acest act cultic. La aceasta se adaugă tonul apologetic. limba arabă. ar însemna să renunţăm şi la celelalte învăţături şi practici care nu se găsesc explicit în Nou Testament. În argumentarea sa. deosebit de incisiv şi aspru al argumentelor sale. mâini. Prin folosirea limbii arabe el lărgeşte sfera în care mesajul acestui Tratat despre cinstirea sfintelor icoane putea fi răspândit şi perceput. Trăsăturile antropomorfe atribuite lui Dumnezeu nu trebuie luate în sens uman. El se angajează în primul rând într-o discuţie asupra atributelor antropomorfe ale lui Dumnezeu la care Vechiul Testament. aude nu înseamnă că el are ochi sau urechi sau mâini aidoma oamenilor. Chiar dacă cinstirea icoanelor nu este un articol impus creştinilor de Biblie.oarecare primat şi unicitate.

consemnată în Ieşirea 20. cinstire. Închinarea la idoli şi cinstirea icoanelor sunt practici cu totul diferite. S. În cazul manuscrisului de la Biblioteca britanică sunt cunoscute numele copistului şi data la care a fost efectuată copierea textului. iar sfinţilor Săi. Unul se află în fondul British Library Oriental (MS 4950). iar al doilea în Biblioteca Mânăstirii Sf. Contribuţia sa rezidă în concizia cu care elaborează conţinutul sau subiectul tratatului şi în logica argumentării. îl adoră pe Dumnezeu. 13 (10. că adorarea (proskynesis – în arabă al-sujud) propriuzisă este adresată numai lui Dumnezeu. căruia singur i se cuvine adorare. 20). preot în Arhidioceza Westminster. Ioan Damaschin.icoanelor nu cade sub incidenţa interzicerii închinării la idoli. nu cade sub incidenţa interzicerii stipulată în Decalog. Ecaterina din Sinai (Sinai Arabic MS 330 – folios 3151-3561). Tratatul lui Abu Qurra despre cinstirea sfintelor icoane s-a păstrat în două manuscrise. Cuvântul lui Leonţiu a fost citat în timpul celei de a patra sesiuni a sinodului VII ecumenic de la Niceea (787). X.H. Interdicţia închinării la idoli a fost impusă vechilor israeliţi care erau înclinaţi spre politeism şi spre închinarea la idoli şi nicidecum creştinilor care. Graf traduce tratatul în germană făcând uz de ediţia Arendzen. subliniind că icoanele nu sunt idoli. după manuscrisul de la Librăria britanică. Pentru prima dată a fost editat şi tradus în limba latină de John Arendzen. G. 1 decembrie 877. aceasta din urmă. prin cinstirea icoanelor. 2-5 şi Deuteronom 6. Este vorba de călugărul Ştefan din Ramlah. Abu Qurra nu propune idei noi şi nu merge dincolo de ceea ce a consemnat Sf. Cel de al doilea manuscris a fost datat cu oarecare probabilitate în sec. Tonul argumentelor sale este deosebit de sever la adresa evreilor. trăitor la Mânăstirea Mar Chariton din Palestina. Griffith ne atrage atenţia că mai multe teme elaborate în acest context amintesc de Sermo contra Judaeos et de imaginibus a lui Leonţiu de Neapolis. O primă ediţie critică a textului arab pe baza celor două manuscrise existente a fost realizată . iar sfinţilor Săi doar cinstire. şi anume. argumentează el. care a consemnat data încheierii transcrierii textului.

Circulaţia operei lui Abu Qurra nu a fost prea mare.T. În acest fel se poate vorbi de o receptare a operei lui Teodor Abu Qurra. al XX-lea. Dick în 1986.a. Griffith efectuează traducerea sa în limba engleză prin colaţionarea celor două manuscrise.de I. în cadrul unor seminarii şi sesiuni anuale dedicate istoriei creştinismului şi problemei cinstirii icoanelor. În prezent există multe traduceri ale unor tratate individuale ale lui Abu Qurra în diverse limbi moderne. În final. în literatura . cuprinzând într-un singur volum o parte substanţială a lucrărilor în arabă şi greacă. Aceste texte au fost consemnate la vremea lor de Ioan Diaconul. în contextul unei intense activităţi de cercetare întreprinsă de Societatea Română de Studii Bizantine şi a Comisiei Române de Studiu şi Istoria Creştinismului din România. Contribuţiile şi lucrările lor au fost publicate în volume speciale în limbile franceză şi română. episcop de Harran. însă nu fără scăpări. intervenţii ale editorilor în text ş. Lamoreaux în limba engleză. S. datorate în mare măsură nefolosirii de către editori a tuturor manuscriselor existente. opera lui Teodor Abu Qurra s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea unor teologi şi istorici români. care au editat şi tradus în germană o parte din textele în greacă referitoare la islam. relatate de către Ioan Diaconul”. episcop de Haran. la care se mai adaugă erori tipografice. Aceste lucrări au fost traduse aproape în întregime în limba georgiană. ceea ce face deosebit de dificilă traducerea cu acurateţe în limbile moderne. Din nefericire nu există însă o ediţie critică completă a operelor sale. se cuvine să atragem atenţia că. Glei şi A.H. Un interes deosebit faţă de opera lui Abu Qurra poate fi sesizat începând cu sfârşitul sec. însă puţine au fost publicate. O parte din cele scrise în arabă au fost editate. Cea mai bună traducere pe care o cunoaştem este a lui John C. datorat în mare parte preocupărilor faţă de problema confruntării sau a dialogului dintre creştini şi musulmani. Khoury. Ne referim la ediţia realizată de R. deşi lucrările scrise în limba greacă s-au bucurat de mai multe ediţii. de unde şi titlul generic: „Respingerile sarazinilor de către Teodor Abu Qurra.

este obligatorie pentru fiecare creştin. ca urmare a întrupării Sale de la Sfântul Duh şi . DESPRE CINSTIREA SFINTELOR ICOANE Tratat pe care l-a scris sfântul abba Teodor. de asemenea. Sperăm că această primă traducere din opera lui Teodor Abu Qurra va deschide drumul spre o redare cât mai completă a operei sale în limba română. precum şi la icoanele sfinţilor Săi. ne-ai informat că mulţi creştini abandonează închinarea la icoana Dumnezeului nostru Hristos. Acesta este un discurs pe care Teodor.română de specialitate. El a făcut posibil ca să existe o icoană a Sa. episcop de Haran. Abu Qurra. negarea lui se datorează necunoaşterii slavei actuale a creştinismului. fratele nostru care eşti aici în Edessa. episcop de Haran. şi că dacă stăruie în hotărârea sa trebuie să nege cele mai multe taine ale creştinismului. l-a rostit. tu. este obligatorie pentru fiecare creştin. în care afirmă că închinarea la icoana lui Hristos. iar acceptarea căreia de către creştin ca dreaptă credinţă este de la sfinţii apostoli. întrupat de la Duhul Sfânt şi din neprihănita Fecioara Maria. Dumnezeul nostru întrupat de la Duhul Sfânt şi din neprihănita Fecioara Maria. tu. fratele nostru care eşti aici în Edessa. Dumnezeul nostru. În el se afirmă că închinarea la icoana lui Hristos.” Abba Yannah. că în cazul fiecărui creştin care neagă cinstirea acestor icoane. În mila Sa şi în scopul mântuirii noastre. ne-ai informat că mulţi creştini abandonează închinarea la icoana Dumnezeului nostru Hristos. cât şi la icoanele sfinţilor Săi. CAPITOLUL I „Abba Yannah.

ţie ţi se cuvine o rază de lumină care să alunge de la tine negura cuprinzătoare a propriei mele păcătoşenii. Laud grija ta şi consider potrivit a-ţi împlini cerinţa. îi admonestează [pe creştini] pentru închinarea la icoane.t. a căror profundă înţelepciune este o simplă nebunie. nebazându-mă pe mine cum că aş putea fi în stare să conturez cel mai smerit ţel pentru vreunul dintre creştini în religia sa. care le-a dat înţelepciunea divină. Dacă pentru nimic altceva decât pentru dragostea ta faţă de Biserica Sa. sau să-i apăr atunci când vreunul din cei din afară (s. sau pentru că ne-ai trezit din somnul nepăsării noastre. aşa cum au statornicit şi hotărât Sfinţii Părinţi. aşa încât jertfele Sale să nu fie în deşert. care. Ei erau binecuvântaţi întru Duhul Sfânt. Anticreştinii. Mai degrabă încrederea mea este în rugăciunile tale. . inşi ai pierzaniei. Lucrare în care să întoarcem reproşurile acelora care ne reproşează un lucru ireproşabil. Tu ne-ai rugat să scriem un tratat legat de această problemă. prin frică. împreună cu El.din Fecioara Maria. Vom aduce inimile celor îndepărtaţi. mai ales aceia care pretind că deţin o scriptură trimisă de Dumnezeu. nu sunt dispreţuite de Hristos.). răscumpărată de El prin vărsarea Sângelui Său. îşi mişcă limba pentru satana ca să stârnească în ei îndoieli. tăinuită în negură adâncă pentru minţile înţelepţilor lumii. şi le impută venerarea idolilor şi încălcarea poruncilor din Torah şi Profeţi. adresându-se lor cu ironie. după tradiţia ortodoxă. erorii şi necuviinţei. amintirea acestora [a suferinţelor lui Hristos] stârnind dorinţa de a le imita. Prin stăruinţă ei au sporit frumuseţea crucii Sale şi au devenit călăuze cinstite pentru credincioşi. şi [a dobândi] cununile biruinţei asemănătoare celor ale lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu icoanele sfinţilor Săi [care] prin Duhul Sfânt au fost întăriţi să intre în arenă pentru a participa. la suferinţele Sale. fără îndoială. pe lângă cea mai mică şi smerită a celei dintâi. de la închinarea la sfintele icoane înapoi la practica închinării la ele.

nu ar spune că sunt nebuni? Iar dacă cineva îi aude zicând despre acest Fiu născut de Dumnezeu.” În primul rând voi începe cu uimire faţă de acei creştini în a căror inimă s-a cuibărit batjocura străinilor. Fiul şi Sfântul Duh. şi au rămas îngăduitori faţă de el. nu-i va considera [ca fiind] cei mai contradictorii dintre oameni? Afirmaţia lor că Tatăl. despre întruparea Sa şi naşterea din ea. astfel încât aceasta îi îndepărtează de la cinstirea icoanelor şi de la închinare la ele. nu este aceasta pentru aceşti oameni un exemplu [care indică] începutului nebuniei? Atunci când creştinii vorbesc despre coborârea Fiului veşnic în pântecele Mariei în zilele din urmă. O indicaţie îndestulătoare a păcătoşeniei acestor creştini şi adânca înrădăcinare a orbirii în minţile lor reiese din faptul că ei nu sunt drepţi atât timp cât chiar în relaţiile dintre ei nu tratează în mod echitabil lucruri echivalente. auzindu-i pe creştini spunând că Dumnezeu are un Fiu. fiecare dintre ei este Dumnezeu perfect. că Dumnezeu nu este înainte de El.CAPITOLUL II Rezumat: „O persoană care se abţine de la închinarea la icoane din cauza respingerii de către cei din afară. care să nu fie cu mult mai abominabil în ochii opozanţilor săi? Care dintre aceşti oameni. nu este fără relevanţă pentru ideea că această practică este respingătoare. ci doar un singur Dumnezeu. dintr-o fiinţă cu El. De ce spun „echivalent”? Nu există oare în creştinism altceva în plus decât acest lucru. Care este egalul Său. şi nu trei dumnezei. deşi oamenii sunt iuţi în a-l găsi respingător? Îngăduinţa faţă de tot ceea ce oamenii găsesc respingător. din pricina dezgustului [care acestea îl provoacă] aceloraşi oameni. cu certitudine nesocoteşte şi alte taine ale creştinătăţii. Cum se face că ei nu s-au preocupat în acelaşi fel de oricare alt aspect al creştinismului integral pentru că era defăimat de oameni. iar mai apoi .

pentru ce M-ai părăsit?” (Mat. pe lângă închinarea la sfintele icoane. Dumnezeul Meu. Atunci când ne văd că turnăm apă într-un vas. despre prinderea Sa de către evrei. Într-adevăr. despre fuga de Irod în Egipt. despre postul şi rugăciunea Sa. după ce a fost fiul trupului – acestea şi altele asemenea îi înfricoşează şi îndepărtează de creştinism. este nebunie” (I Cor. iar acum este un om nou. şi la restul [învăţăturilor] creştinismului pe care le-am menţionat. 18). despre cererea Sa către Tatăl de a face ca paharul. trebuie să renunţe. Sf. apoi cufundăm un om în ea şi-l scoatem din ea spunând că acest om a fost omul vechi. din pricina acuzei lor. despre cuvintele Sale pe cruce: „Dumnezeul Meu. cu un caracter corupt înainte de botezul său în acea apă. primind apoi împărtăşania şi spunând că acesta este Trupul lui Hristos şi Sângele Lui? Ei vor vedea că nimic nu s-a schimbat. rostind câteva cuvinte asupra lor. Pavel continuă explicând: „Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin . alungându-i departe de el. paharul morţii. să treacă de la El. despre cum L-au tratat. pentru cei ce pier. iese exact la fel după cum a intrat. binecuvântându-o cu vorbe. Oricine dintre creştini care este potrivnic modului de vorbire al acestor oameni. 46) – oare nu vor crede cei din afară că ei doar flecăresc şi că mormăitul din somn este mai aproape de o gândire raţională decât discursul lor? Ce crezi că vor zice atunci când îi vor vedea pe creştini aducând pâine şi vin la altarele lor. cu un caracter sănătos. despre răstignirea Sa. supunerea Sa faţă de Tatăl. Cum putea să nu fie nebunie pentru ei? Aceasta contrazice ceea ce este drept în conformitate cu gândirea atât a celor înţelepţi cât şi a celor ignoranţi. Din acest motiv.purced a glăsui despre progresul Său din copilărie. nu în zadar a spus Sf. Pavel: „Căci cuvântul Crucii. 1. 27.

pe care minţile înţelepţilor lumii o numesc ignoranţă. Deoarece. dincolo de care credeau că nu mai există nici o altă înţelepciune. 20-21). Dar înţelepciunea lumii nu a dat acestei propovăduiri numele de nebunie. CAPITOLUL III Rezumat: Creştinismul este înţelepciune divină. dar nu înţelepciunea acestui veac. iar strălucirea gândirii adepţilor săi a depăşit minţile a tot ceea ce oamenii numesc îndeobşte înţelepciune. Dacă este aşa. ci doar pentru că înţelepciunea lumii a numit-o aşa. creştinii nu ar trebui. în comparaţie cu ea înţelepciunea lumii e nebunie. este nebunie. în propria lor ignoranţă. În ceea ce priveşte adevărul problemei în cauză. nici a stăpânitorilor acestui veac. să-i dezaprobe pe oamenii lumii care numesc crezul lor nebunie. care sunt pieritori. desigur. 6-7). ei presupun că înţelepciunea lor este înţelepciunea supremă. Iar un astfel de nume i s-a pus nu pentru că este aşa. 1. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu” (I Cor. Ei ar trebui să înţeleagă .înţelepciune pe Dumnezeu. Şi faptul că Dumnezeu o numeşte nebunie se datorează superiorităţii sale. 19). ei au numit creştinismul nebunie deoarece se opune înţelepciunii lor. a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii” (I Cor. 3. până când Dumnezeu nu a numit-o nebunie. Propovăduirii creştinismului i s-a dat în mod clar numele de nebunie. 2. Cum spune Sf. Pavel: „Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi. li s-a părut corect s-o numească nebunie – pentru că orice este opus înţelepciunii. De asemenea spune el: „Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. iar acesta era în opoziţie cu înţelepciunea lor. Deoarece atunci când Dumnezeu a dezvăluit mesajul creştinismului. propovăduirea creştinismului este adevărata înţelepciune.

cu voia lui Dumnezeu. crede că nu există nici o înţelepciune superioară ei. creştinul nu trebuie să condamne pe cei din afară care numesc nebunie tainele spirituale.3). 12 . să se abţină de la închinarea la icoana lui Hristos. nu e decât ceva trupesc. lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. din pricina unor aţâţări venite de la unii ca aceia. Fără îndoială cel ce este versat în înţelepciunea lumii. din buna-i purtare.14). în inimile voastre. căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă. Pavel: „Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfânt” (I Cor. ele au fost statornicite şi au . După cum spune Sf. în blândeţea înţelepciunii. ci este pământească. nu vă lăudaţi. în nebunia lor. între voi. 2. iar persoana trupească nu înţelege cele spirituale. Dumnezeu întrupat. În mod clar. nebun cu desăvârşire. După cum afirmă Sfântul Apostol Iacov: „Cine este. înţelept şi priceput? Să arate. numesc creştinismul nebunie pentru că este înţelepciunea desăvârşită. Aşa încât nu este de datoria creştinilor. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie. în propria sa înţelepciune. Iar pogorârea Sfântului Duh se potriveşte doar cu smerenia şi respingerea mândriei care covârşeşte. satanic. Pavel: „Iar noi n-am primit duhul lumii. După cum spune Sf. faptele lui. ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu. înţelepciunea pământească este trupească. De aceea. Mai degrabă pentru el lucrurile spirituale sunt nebunii. fiindcă ele se judecă duhovniceşte” (I Cor. ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt. cereşti ale creştinătăţii. ci Duhul cel de la Dumnezeu. Pentru că cel mai inteligent dintre aceşti oameni. 13-15).că acei oameni. dumnezeieşti. 12. nici nu minţiţi împotriva adevărului. dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească. După cum vom explica. demonică” (Iacov 3. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus. trupească. pe care minţile lor nu o pot atinge deoarece ea poate fi atinsă doar în Duhul Sfânt. şi de la icoanele Sfinţilor Săi. pe care le şi grăim.

Cu aceeaşi dezaprobare. – că asinul lui Balaam a vorbit (Numeri 22. rămânând însărcinată cu un bărbat care depăşise de mult vârsta la care putea . II. 26). datorită neacceptării de către cei cu gândire trupească. îi spune pur şi simplu: „Să fie. – că nevasta lui Lot a fost preschimbată într-un stâlp de sare (Facerea 19. Oare cine cu o minte prea semeaţă faţă de credinţă nu ar râde atunci când aude că Dumnezeu a creat lucrurile din nimic şi că atunci când doreşte să facă ceva. Oare ce le vine în minte la spusele Scripturii: – că şarpele a vorbit (Facerea 3. – că toiagul lui Moise s-a preschimbat într-un şarpe (Ieşirea 4. în timp ce dezaprobă ceea ce este asemănător în cazul creştinismului. Minţile acestor oameni ajung să fie mulţumite chiar de acel lucru pe care îl consideră a fi respingător în creştinism. constă în faptul că în propriile lor scripturi există lucruri asemănătoare cu acele aspecte ale creştinismului. 28). 3). persoanele care gândesc trupeşte resping cea mai mare parte şi din scripturile lor. – că Sarra. 117). Uimirea în cazul celor din afară care cred în unele din scripturile trimise de Dumnezeu. în timp ce critică tainele creştinilor. a născut la bătrâneţe. ale căror minţi nu sunt deloc supuse credinţei. 1). şi se face?” (alBaqarah. CAPITOLUL IV Rezumat: Ne minunăm de cei din afară. pe care înţelepţii lumii. Care dintre aceşti oameni nu ne-ar lua în derâdere când aude că Eva se trage din coasta lui Adam? (Facerea 2. le găsesc a fi chiar mai nebuneşti decât acele aspecte [ale creştinismului] pe care le găsesc nebuneşti. stearpă fiind.devenit tradiţie în Biserică prin raţiunea Sfântului Duh. ei cred în Scripturile Vechiului [Testament]. în timp ce ei nu au nici un fel de îndoieli în legătură cu ele. 21-22).

6). 6). 11-12. – că despărţirea mării şi ţâşnirea apei din stâncă s-au datorat toiagului lui Moise (Ieşirea 14. Cei ce . iar fierul pluteşte (4 Regi 6. ei ori n-ar trebui să accepte ceea ce ei denigrează. 7. dar nu s-a mistuit (Ieşirea 3. 21. 2. care sunt mult mai respingătoare pentru minţile lipsite de credinţă. – că soarele s-a oprit în loc. – că rugul în care se afla Dumnezeu s-a aprins. prea mândri pentru credinţă. 13-14).lăsa pe cineva însărcinată (Facerea 18. şi multe alte asemenea? Cum aş vrea să ştiu! Oare cei ce cred aceste lucruri nu înţeleg că înţelepţii lumii. – că oameni au fost aruncaţi într-un cuptor încins dar nu au fost arşi (Daniel 3. 2). 24-25). decât sunt cele spuse despre Hristos. 21. Un reproş similar se cuvine şi celorlalţi. 2). în afară de evrei. CAPITOLUL V Rezumat: În Vechiul [Testament] se spun lucruri despre Dumnezeu. 12-13). – că Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului şi chitul l-a scuipat viu şi nevătămat (Iona 1. din care pricină oamenii Vechiului [Testament] susţin că El nu poate fi Dumnezeu. – că lepra lui Neeman Sirianul s-a oprit din evoluţie după ce s-a îmbăiat în apa Iordanului la cuvântul profetului Elisei (4 Regi 5. Creştinii îşi ating ţinta când acceptă Vechiul [Testament] şi Noul [Testament] şi le înţeleg în conformitate cu adevăratele sensuri. 17. care ridică pretenţii la credinţă. ori ei nu ar trebui să denigreze cele ce se aseamănă cu ceea ce ei acceptă. reluându-şi apoi drumul (Iosua 10. îi vor numi nebuni pentru că spun aceste lucruri. – că lemnul se scufundă în apă. mult mai degrabă decât cei care îi numesc pe creştini nebuni pentru că afirmă ceea ce ei neagă? Pe drept cuvânt. 10).

7). după cum un om discută cu prietenul lui. – că S-a dus la Avraam şi a mâncat şi a băut ( Facerea 18). 4. având chip ca de om. pentru că El trece prin tabără (Deut. – că Dumnezeu a stat în vârful unei scări şi de acolo a vorbit cu Iacob (Facerea 28. – de asemenea. – că El a regretat crearea lui Adam (Facerea 6. şi că de la brâu în sus era asemenea unui lapis lazuli. – afirmaţiile lui Daniel despre Dumnezeu că este: „Cel vechi de zile” şi „părul capului Său curat ca lâna” (Daniel 7. . motiv pentru care S-a arătat foarte mulţumit de lumea aceasta (Facerea 8.21). 21). dar consideră greşit ceea ce este în Scriptură. – coborârea lui Dumnezeu pe Muntele Sinai şi cuvintele Sale că: „Nu poate omul vedea Faţa Mea şi să trăiască” (Ieşirea 33. 2). – coborârea Sa într-un nor în cortul adunării (Ieşirea 40. 34). 12-15). – Moise spunând că Dumnezeul lor este „foc mistuitor” (Deut. – că S-a pogorât ca să amestece limbile la Babel (Facerea 11. 20 . avertizându-i dinainte s-o păstreze curată şi să îndepărteze necurăţeniile. – afirmaţiile lui Iezechiel despre El că şade pe un tron. iar de nu. 20). să ştiu” (Facerea 18. 8. 13). 9). iar de la brâu în jos. Mintea trupească se cutremură nestăpânit când aude aceasta.cred în profeţi. 6). – că El a mirosit mireasmă bună de la câteva livre de grăsime. 24). afirmaţia sa că Dumnezeu umblă prin tabăra israeliţilor. cu Moise. ignoră ceea ce cărţile Profeţilor spun despre Însuşi Dumnezeu. şi discuţia Sa. 8). Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor. 23. foc (Iez. faţă către faţă. – vorbele Sale către Avraam: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Cine dintre cei a căror minte este lipsită de credinţă acceptă spusele Scripturii: – că Dumnezeu umbla prin rai (Facerea 3.

pe care nu ne mai deranjăm să le urmărim aici. şi el afirmă. ar-Rum. atunci când el. cum puteţi crede că este drept să-i acuzaţi pe creştini pentru ceva ce în cazul vostru este comparabil cu acela. vrândnevrând. 16 şi Osea 2). cu toate acestea el admite prin aceasta ca alte lucruri. Ori afirmă că acest fel de atribute se aplică în mod clar lui Dumnezeu. Iezechiel spunând că S-a căsătorit cu [cetatea] Ierusalim şi ea a săvârşit adulter împotriva Sa. în afară de tine. dacă nu din vulgaritate şi mojicie? În ceea ce ne priveşte pe noi. dintre aceia care pretind a avea credinţă. prin aceste afirmaţii. oare n-ar trebui să te gândeşti la acestea şi să-ţi acoperi capul înainte de a-ţi bate joc de cele ale creştinilor? Dacă oricine altcineva. X. dar conform celor spuse de Profetul Osea. conform unor sensuri potrivite. III. XXX. atunci. face posibil a se vorbi despre Dumnezeu şi când este vorba de alte părţi trupeşti. înţelegem totul din ele din punctul Său de vedere.– cuvintele profetului Amos prin care spune că L-a văzut şezând pe marginea râului Mas. şi nu potrivit unor figuri de stil. dezavuate de el. cât şi pentru toţi ceilalţi care se pretind că au credinţă. în mila . creştinii. cât şi drumul lor este unul. dar noi recunoaştem şi pogorârea Sa. prin mila Sfântului Duh. sau chiar mult mai respingător. El i-a făgăduit că o va lua din nou de soţie (Iez. îi acordă lui Dumnezeu trăsături omeneşti. – iarăşi. evreule. ori zice că se spune despre Dumnezeu potrivit unor figuri de stil adecvate. – şi altele asemenea? O. Deci. noi acordăm lui Dumnezeu cele mai pure atribute. credem în Vechiul [Testament] şi în Noul [Testament] şi ştim că atât începutul lor. spune că nu va accepta nimic din acestea. că Dumnezeu şade pe un tron (Yunus. În minţile noastre. aşa încât a divorţat de ea. 3) şi spune că Dumnezeu are mâini şi faţă (Al-Imran. fără îndoială. să fie spuse despre Dumnezeu. Şi această declaraţie cu referire la atributele lui Dumnezeu este valabilă atât pentru evrei. 38) şi alte asemenea lucruri. 73.

există mărturia Profeţilor referitoare la activitatea lui Hristos – Profeţii. fiecare creştin. în altceva decât ceea ce este în armonie cu transcendenţa Fiinţei Sale – în Care se află mântuirea noastră şi pentru care noi Îi mulţumim. despre cei mai subtili obişnuind să citească şi să scrie bărbaţi ca Dionisie. creştinismul a fost dovedit adevărat doar prin minunile pe care Apostolii le-au făcut în numele lui Iisus Hristos. Iar evreii nu se îndoiesc de aceasta. cu excepţia Evangheliei. cutezători fiind. De asemenea şi noi. şi alţii asemenea lor. îşi vor întoarce ei oare feţele de la închinarea la sfintele icoane. raţiunea a judecat corect că ei meritau ca tot ce învăţau să fie acceptat. procedând astfel. din amănuntele spicuite de la Sfinţii Părinţi am demonstrat că nu există nici un fel de scriptură. prin subtilitatea minţilor lor. să prezinte Scripturile evreilor într-o lumină favorabilă. dar Dumnezeu îi va aduce necontenit în rândurile lui pe cei care îl vor susţine pe baza raţiunii. pentru că oamenii îi numesc nesăbuiţi. ştie că pentru cei care-l acceptă. ei ar fi ajuns de batjocură pentru toate neamurile. fiecare creştin trebuie să ia o atitudine fermă în [problema] cunoaşterii credinţei. duşmanii predicii lor. Clement. confirmată de raţiune. a adevărului. Ca urmare. am redactat tratate. Ierotei. . În tot ceea ce face. Minunea în cazul propriilor noştri ignoranţi este că de nu ar fi fost creştinii. pentru că evreii şi alţii le găsesc respingătoare? CAPITOLUL VI Rezumat: Creştinismul a fost acceptat doar din pricina minunilor. oameni care merită răsplata lui Dumnezeu pentru căutarea.Sa. care. cu bune intenţii. ale căror scrieri se află în posesia evreilor. În acelaşi timp. Aşadar. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ceea ce obişnuiau să cerceteze minţile unor filosofi. Bineînţeles că.

trebuie să dezavueze şi celelalte taine ale creştinismului asemenea acestuia. lucruri menţionate mai sus pe care evreii şi alţii. Oricine dezavuează închinarea la ele. în orbirea minţilor lor. În credinţă există cunoaştere. deoarece nu găsim o scriptură care să vorbească despre . trebuie acceptat. după cum spune Sf. 13). Apostol Pavel (cf. în problema închinării la Sfintele icoane. I Cor. chiar dacă minţile lor au devenit sau nu conştiente de aceasta. S-ar putea ca cineva dintre aceste persoane să spună: De unde putem şti că închinarea la icoane s-a dezvoltat în Biserică prin autoritatea Apostolilor. datorită faptului că este afirmat de Evanghelie. Suntem constrânşi de regula raţiunii să fim în consens cu toate cele ce aparţin creştinismului.Tot ceea ce afirmă Evanghelia. întrucât ceea ce acceptă şi ceea ce respinge sunt una în dezavuarea ei de către mintea trupească. Iar noi cunoaştem că Duhul Sfânt va continua să scoată la iveală. trebuie să construiască pe temelia credinţei şi să se supună la tot ceea ce a devenit practică curentă în Biserică din vremea Apostolilor. în sensul că nu îşi cunoaşte în profunzime religia sa. 2. pe aceia care vor lămuri lucrurile duhovniceşti pentru oamenii duhovniceşti. sau orice altceva. Tot cel ce nu a ajuns încă la statura bărbatului care înţelege lucrurile duhovniceşti. CAPITOLUL VII Rezumat: Dovada că icoanele au o temelie fermă în creştinism datorită omniprezenţei lor în toate bisericile. Datoria oamenilor este credinţa nestrămutată în tot ceea ce este în Evanghelie. pentru că nu poate cita în favoarea ei pe nici unul dintre mesagerii [profeţii] din cărţile Vechiului [Testament] sau Noul [Testament]. dintre creştini. le găsesc a fi respingătoare. şi că nu ştie din care pricină mai stăruie în ea. atunci el aduce o dovadă împotriva lui însuşi. dacă cineva se angajează să accepte doar unele aspecte ale ei. Pe de altă parte.

a căror omniprezenţă fiind un lucru obişnuit. care ne-au fost înmânate doar ca moştenire. care este ţara în ale cărei biserici nu există icoane de sfinţi? Dacă omniprezenţa lor nu dovedeşte că ele ne-au fost transmise de la bun început. Ferească Hristos. Deci. CAPITOLUL VIII Rezumat: Mărturia învăţătorilor prin care se atestă că icoanele sunt în Biserică din porunca Apostolilor. pe care ni le-au transmis ucenicii. Mai . Pe viaţa mea. Primul lucru este formula (al-kalam) pe care o rostim asupra Jertfei euharistice. şi altele asemenea. prin care se preface în Trupul lui Hristos şi Sângele Său. Dacă acceptă toate. Dacă se face o astfel de spărtură în creştinism. şi că închinarea la ele este obligatorie. cinstirea crucii. el va dispărea cu desăvârşire. hirotonirea. sfinţirea bisericilor. pretinzând că sunt adaosuri întâmplătoare. va trebui să întrerupă toate celelalte menţionate de noi. în acelaşi mod va trebui să accepte şi închinarea la icoane. baterea toacăi. atunci suntem pe punctul de a dezavua toate celelalte. ca El să îl părăsească! Cele spuse ar trebui să fie suficiente pentru aceia care se ruşinează să se închine la sfintele icoane. după aceea este slujba botezului şi a Mirungerii. Cel ce nu va primi de la noi practica închinării la icoanele sfinţilor. până când nu găseşte un temei ferm pentru ea în cărţile canonice ale Vechiului [Testament] şi Noului [Testament]. nimic nu este mai predominant într-o biserică ca icoanele. fără ca noi să putem găsi un temei ferm în vreuna din cărţile Vechiului [Testament] sau Noului [Testament]. cu excepţia practicii de închinare la icoane. ca să se întoarcă la ceea ce au renunţat. El ar trebui să ştie că dintre toate aceste lucruri. lasă-l să judece ce fel de creştinism îi mai rămâne atunci în posesia sa.acest lucru? Îi vom spune că sunt multe momente importante în posesia noastră pe care le-am primit pe drept.

în vechime. Evrei 11. La fel făcea şi evreul. Aşa şi noi. Antioh întrebă: De ce trebuie să ne închinăm la icoane şi la cruce? Ele sunt lucruri făcute manual de artizani. închinându-se la tablele Legii şi la Heruvimii turnaţi în aur. prin închinarea noastră la icoane sau la cruce. Dumnezeu a poruncit să nu ne închinăm la lucruri făcute de mâna omului. ori de câte ori o icoană se şterge. Răspunzându-i. nu din vreun alt motiv arătăm cinstire imaginilor şi venim să le atingem. el s-a închinat la vârful toiagului lui Iosif. aidoma idolilor. credincioşii. Mai degrabă. pentru a le arăta dragostea ce o avem pentru ei. doreşti să ştii că închinarea atât la icoana lui Hristos. Prin Profeţi. Este ca şi cum ne-am săruta fiii şi taţii. deţinătorul a cinci cununi în lupta pentru Ortodoxie şi cel mai puternic stâlp al Bisericii. asemenea lui Iacov. în pofida tuturor acestor lucruri. când s-a apropiat de moarte. ceea ce a fost cândva o imagine este. că rangul învăţătorilor este în mod ferm plasat sus creştinii trebuie să se supună negreşit lor. este un principiu fundamental în Biserica lui Dumnezeu. credincioşii. Sf. Atanasie i-a spus că pentru noi. el nu cinstea firea aurului sau a pietrei. Atanasie este primul dintre învăţători. Sf. Din acest motiv. Şi iarăşi. ci pe Dumnezeu. ci pe acela care ţinea toiagul în mâna sa (Vezi Facerea 47. . de cele mai multe ori. ne angajăm să ne arătăm doar dragostea şi afecţiunea pentru persoana a cărei icoană este. în Biserică şi că Dacă.mult. Peshitta. ars ca lemn pentru foc. 21). cât şi la icoanele Sfinţilor. El i-a poruncit să o facă. ascultă ce spune binecunoscutul Sf. Atanasie despre acest lucru în Întrebările pe care i le-a pus prefectul Antioh despre unele lucruri în privinţa cărora el credea că Biserica manifestă o oarecare inconsecvenţă. 31 după LXX. a ne închina la Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a ne închina la icoane. nici nu este asemenea venerării idolilor. nu pentru a onora toiagul.

a Maicii lui Dumnezeu. cel care a scris istoria Bisericii de la naşterea Mântuitorului nostru în Bethleem până în vremea marelui împărat Constantin. care au trăit în trecut. lăsaţi-i să ne spună de ce adeseori curge mir din imagini. În ceea ce priveşte crucea. în volumul al şaptelea. În ceea cel îl priveşte pe Eusebiu. el pomeneşte femeia pe care Mântuitorul a vindecat-o de scurgere de sânge. acest diavol i-a apărut faţă către faţă şi i-a spus: „Dacă vrei să nu lupt cu tine. nu ar trebui să trecem peste o . fără viaţă. Atanasie. la icoane ale sfinţilor care sunt desenate şi copiate doar pentru aducere aminte şi nimic mai mult. Sf. Maria. atunci să nu te mai închini la această icoană. este binecunoscut că noi ne închinăm ei şi că credincioşii noştri o venerează doar din dragoste pentru Hristos Care a fost răstignit pe ea. În virtutea spuselor unor oameni demni de a fi crezuţi. Referitor la ea. prin puterea Atotputernicului Dumnezeu. refuză cu obstinaţie să se închine la cruce sau la chipurile de sfinţi. îl supăra foarte tare. curge un şiroi miraculos de sânge.În ceea ce-i priveşte pe oamenii care. El susţine că [femeia] era din Paneea. icoane de sfinţi. era un călugăr pe care diavolul desfrânării obişnuia să-l chinuiască. Eusebiu spune: „Întrucât am amintit despre acest oraş. Icoana aceea era icoana Fecioarei. Într-o zi. Aş dori să ştiu ce să spun despre cei ce se feresc [de practica închinării] şi ne poruncesc să nu ne închinăm la imagini. ca dintr-un trup viu? Cum se face că adeseori mormintele. despre icoane şi imagini. moaştele şi icoanele Sfinţilor alungă demoni cu strigăte şi vaite? Haideţi să nu-i dezamăgim pe aceşti oameni ignoranţi înşirând doar simple vorbe. episcopul din Caesarea Palestinei. şi voi sta departe de tine”. pe scurt. Ascultaţi o relatare credibilă care ne-a fost transmisă de Părinţii din Ierusalim într-o dare de seamă asupra unei icoane. din pricina întunecării minţilor lor. capitolul 17. străpunsă de o săgeată. Cum se face că dintr-o stelă dreaptă din piatră. ci să le prezentăm afirmaţiile Părinţilor. Acestea sunt de spus. Aceasta este doctrina Sf.

În partea opusă se află chipul în bronz al unui bărbat stând în picioare. învelit într-o mantie. ajungând până la partea de sus a mantiei Sale. şi este un leac pentru orice suferinţă. De la picioarele acestei imagini. la fel ca şi icoana lui Hristos. nimeni nefiind mai strălucit decât el. implorând asemenea femeii cu scurgere de sânge pe care Domnul nostru Iisus Hristos a vindecat-o. iar imaginea este în genunchi. cu mâinile întinse. Atanasie a recomandat închinarea la ele. întrucât îi vedem deja pictând în culori portretele Apostolilor. chiar dinainte de vremea sa. aceste icoane au fost autentificate chiar prin înfăţişarea în persoană a Apostolilor. Se spune că femeia despre a cărei scurgere de sânge cunoaştem din Sfânta Evanghelie. privind binefacerea care s-a pogorât asupra ei de la Mântuitorul nostru. el a relatat că erau vechi.” Oare nu vă dovedeşte Eusebiu că aceste chipuri şi icoane au fost în mod permanent în posesia creştinilor din timpul Apostolilor? Pe viaţa mea. Pavel şi Sf. Sfântul Grigorie Teologul. dovadă a ceea ce spune este faptul că icoana care-i portretizează pe Apostoli rămâne până astăzi. cresc peste stelă cele mai ciudate dintre ierburi. ca şi prin înfăţişarea lui Hristos. fără îndoială. există un semn miraculos care a rămas până astăzi. A dăinuit până în zilele noastre şi am văzut aceasta cu propriii noştri ochi când am mers în acel oraş. era din acest oraş. în omilia sa rostită cu ocazia Naşterii . Petru. cea pe care Mântuitorul nostru a vindecat-o de această boală. Şi chiar până în ziua de astăzi au rămas icoane cu Însuşi Hristos. În faţa uşii casei ei se află o imagine din bronz. Sf. Mai mult. Sf.relatare care merită să fie păstrată cu grijă pentru cei ce vor veni după noi. Chipul se aseamănă cu Mântuitorul nostru. întinzând mâna spre femeie. Întradevăr. o poruncă strictă pentru fiecare creştin. Aşa că aceasta este. cu chipul unei femei. pentru că el este căpetenia învăţătorilor. Nu este surprinzător că meşteşugarii au fost dintre acei păgâni care au fost dăruiţi cu binefaceri de Mântuitorul nostru. iar casa ei este binecunoscută în oraş.

CAPITOLUL IX . deasupra tuturor celelalte ranguri. ascunsă celui ce-l vede întreg. 28). fiecare act de închinare. Pavel: „Şi pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli. pe care nimeni nu-i întrece. al doilea prooroci. care se închină la sfintele icoane. decât către Dumnezeu. Dumnezeu a înnobilat rangul lor şi i-a numit învăţători pentru credincioşi. Orice creştin.Domnului. într-adevăr. Cât pentru noi. Din această pricină. Căruia Îi datorăm. îl frământă şi face din el pâine coaptă. aceasta demonstrează dezavuarea creştinismului în totalitatea sa. Este suficient pentru cei întunecaţi la minte. faptul că sunt în contradicţie cu ei. Întrucât ei au aceste eminenţe în Biserică. îţi porunceşte să te închini la ieslea care a fost un fel de leagăn pentru Domnul nostru. în primele rânduri vin mai întâi făcătorii de minuni. după rangul Apostolilor şi al Profeţilor. se poate obţine un beneficiu din la el. contrar afirmaţiei tale nebuneşti că nu-i permis nimănui să săvârşească acte de închinare. Învăţătorii se aseamănă cu un om care face afaceri cu grâu. care din ruşine evită a face închinare la icoane. datorită legăturii ei cu Hristos. scos din staulul Bisericii? Căci ceea ce au spus Apostolii şi Profeţii se aseamănă cu grâul de la care omul nu are nici un beneficiu atâta timp cât este întreg. După cum spune Sf. După aceşti doi învăţători. se înţelege că învăţătorii aveau un rang înalt în Biserică. Ca urmare. în practicile sale de închinare la ele. După ce l-a pregătit. ce creştin poate repudia ceva din învăţătura lor fără a deveni renegat de la creştinism. el îl macină. De asemenea îţi porunceşte să te închini la stâncă. care nu are o experienţă practică în legătură cu el. acesta este. în mod necesar. 12. el îi urmează pe învăţători. principiul pe baza căruia îi vom aduce înapoi pe toţi creştinii la practica închinării la aceste icoane. află suficientă consolare ştiind că. Scoate din el puterea lui. urmaţi de toţi ceilalţi. al treilea învăţători” (I Cor.

Ştiu că toţi copiii din biserică sunt nerăbdători să audă disputa noastră în această problemă cu cei care sunt morţi. 2-5).. sus. nici nu ne-am exprimat dorinţele spre folosul nostru. Aşadar. că Eu sunt Dumnezeul tău” (Ieşirea 20. au învins moartea. jos.şi să nu te închini lor” (Vezi Ieşirea 20. şi la icoanele Sfinţilor Săi. mai este şi ceea ce a spus Moise în Deuteronom: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” . De asemenea. pentru că sunt în contradicţie cu creştinismul.Rezumat: Un argument împotriva străinilor [păgânilor] şi a faptului că ne oferă ca pretext cuvintele lui Dumnezeu: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru. Deut. Dovadă că nu este voinţa lui Dumnezeu să se facă închinare la altceva decât la El. Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. 8-9). cu ajutorul lui Dumnezeu. N-am cercetat pentru propria noastră păcătoşenie. vom începe controversa noastră cu aceşti oameni prin a le spune: Spuneţi-ne de unde vine acuza pe care ne-o aduceţi pentru că ne închinăm la icoana Mântuitorului nostru Hristos. dacă vom avea putinţă pentru aceasta în Duhul Sfânt. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer. Aşa că este potrivit ca noi să facem ceva pentru a pune la îndemâna fraţilor noştri o capodoperă care ar putea să-i facă fericiţi. pentru că au susţinut închinarea la icoanele sfinţilor. Există într-adevăr creştini care. Ei vor spune: De la cuvintele lui Dumnezeu din Torah: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. nici să le slujeşti. şi din câte sunt pe pământ.. 5. şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor. deşi sărăcia ar fi putut să ne împiedice să ducem la îndeplinire dorinţele noastre. 4-5.

De şapte ori s-a închinat Iacov până la pământ în faţa fratelui său. Probabil cineva va spune: Această practică de închinare despre care vorbeşti. aşa este scris în Torah. a fost înainte de porunca lui Dumnezeu de a nu se face închinare nimănui altcuiva decât Lui Însuşi. la care să se facă închinăciune? Dacă spuneţi aceasta. prin cuvintele: „Să nu vă închinaţi”. Esau (vezi Fac. Dar spuneţi-ne. Coran: anNisa. IV:125). Evr. 13. cu privire la actul de închinare săvârşit de Moise în faţa socrului său. El a aruncat-o în apă. 6. Trebuie. 47. 21). LXX. Peshitta). nimic nu vă împiedică să adunaţi multe astfel de mărturii. 7). Iacob 2. Luca 4. 7).(Deut. vezi Matei 4. 8. 12. 3). Noi răspundem. Israel s-a închinat lui Iosif. 31. cu feţele la pământ (vezi Fac. Iar în Profeţi. de asemenea. 48. 6). 25-26). atunci îi transformaţi pe Sfinţii Părinţi şi pe Profeţi în păcătoşi! Cum îl trataţi pe Avraam. şi apa se îndulci. Moise s-a închinat socrului său. Fraţii lui Iosif s-au închinat lui Iosif. că Dumnezeu i-a dat Legea înainte de aceasta – cu ocazia poruncii dată lui de a îndulci apa amară cu o bucată de lemn. după ce a poruncit ca să nu se facă închinare la nimeni cu . 23. 10. Acolo Dumnezeu i-a dat legi şi porunci (vezi Ieşirea 15. El s-a închinat fiilor lui Het atunci când le-a cerut să-i vândă un mormânt în care s-o înmormânteze pe Sarra (vezi Fac. Peshitta. 8). Moise a strigat către Dumnezeu şi Dumnezeu i-a arătat o bucată de lemn. LXX. a vrut El să spună pur şi simplu ca să nu mai fie nimic altceva în afară de El. să vă atragem atenţia asupra a ceea ce a făcut Dumnezeu. prietenul lui Dumnezeu? (vezi Isaia 41. 11. cu feţele la pământ (vezi Fac. 23. la vârful toiagului lui (vezi Fac. În timpului exodului israeliţilor. Ca răspuns le spunem că este adevărat că El a dat porunca pe care aţi citat-o. Israel. 33. Cei doi fii ai lui Iosif s-au închinat bunicului lor. (Ieşirea 18. El era mereu supărat pe israeliţi pentru că se închinau la idoli şi la chipuri [cioplite].42.

53). 29 doar în LXX). fiul lui David. Departe de intenţia lui Dumnezeu ca ei să fi ajuns aşa! Mai mult. fiul lui David. 31). oricum o . şi au căzut în genunchi şi s-au închinat lui Dumnezeu şi regelui (vezi 1 Paralipomena 29. cu faţa la pământ şi s-a închinat regelui. pentru a-l implora în numele lui Adonia. evreule. – Se spune în Cartea Regilor că Bethsheba a îngenunchiat. s-a închinat lui Solomon (vezi 3 Regi 1. prin care dădea indicaţii israeliţilor.excepţia Lui. (vezi I Regi 1. Pe viaţa mea. închinându-se lui? (vezi I Regi 1. 19). şi întreaga adunare a dat slavă Domnului Dumnezeului părinţilor lor. 15). – Chiar şi fiii profeţilor. îl puneţi pe Dumnezeu în contradicţie cu Sine dacă reduceţi la ideile voastre cuvintele Sale citate. 23). Întradevăr. 20). toţi aceşti prooroci ar fi devenit păcătoşi. 16). lui David? (vezi I Regi 1. Dar dacă vrei ca ele să fie aplicate şi lui Hristos. prin profeţie Isaac l-a binecuvântat pe Iacov şi i-a spus: „Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine înaintea ta. toate acestea demonstrează că dacă ar fi fost voinţa lui Dumnezeu ca nici un fel de închinare să nu se facă la absolut nimic sau nimănui decât doar Lui. o. – Adonia. nu vom avea aici dispute cu tine. – Nu s-a închinat mama lui Solomon. – Când mama lui Solomon a venit înaintea sa. să fii stăpân peste fraţii tăi şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie” (Facerea 27. regele s-a ridicat în picioare în faţa ei şi i s-a închinat (vezi 3 Regi 2. nu făceau ei închinare până la pământ în faţa profetului Elisei? (vezi 4 Regi 2. atunci ia-o aşa. – N-a venit Profetul Nathan în faţa lui David şi nu s-a înclinat cu faţa până la pământ. evreule. – Se spune în Cartea Paralipomena că regele David a spus către întreaga adunare: „Binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul nostru”. O. Acum. aşa cum spuneţi. dacă vrei ca aceste cuvinte să fie aplicabile doar [în cazul] lui Iacov.

iei, opiniile tale sunt invalidate, întrucât crezi că Hristos nu este Dumnezeu, ci, pur şi simplu, om. În acelaşi mod, Iacov a profeţit despre Iuda, înţelegând pe Hristos. El i-a spus: „Închina-se-vor ţie feciorii tatălui tău” (Facere 49, 8). Iar David a profeţit despre Hristos: „Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului” ( Ps. 71, 11 – LXX, Peshitta). Aşadar, spune-mi, o, evreule, îl vei face pe Hristos Dumnezeu, de vreme ce, din porunca lui Dumnezeu, I se cuvine închinare de la toţi oamenii? Atunci vei fi devenit creştin. Sau vei spune că Hristos este un om, de vreme ce cunoşti acum că nu este voinţa lui Dumnezeu ca să nu se facă închinare în faţa a nimic şi nimeni decât în faţa Lui? Mai degrabă El a interzis închinarea la idoli, zeii păgânilor. În acea vreme, ei erau satanele, în conformitate cu ceea ce spune profetul David: „Că toţi dumnezeii neamurilor sunt satane” (Ps. 95, 5 – "satane" în LXX daimonia). Înţelege că săvârşirea unui act de închinare se realizează câteodată prin venerare, iar uneori prin alte forme decât de venerare. O, evreule, mai sunt şi alţi oameni în afară de tine care spun că nu este permis actul de închinare decât lui Dumnezeu. Şi ei îşi bat joc de creştini pentru practica lor de a se închina la icoane şi la oameni, şi susţin că închinarea este idolatrie, toţi având în minte faptul că „Dumnezeu a poruncit tuturor îngerilor să se închine lui Adam, şi ei sau închinat, doar Iblis a refuzat şi a ajuns între necredincioşi” (Coran, sura: al-Baqarah II, 34). Dacă închinarea este un act de venerare, atunci, fără îndoială, în conformitate cu cele ce le afirmi, Dumnezeu a poruncit, în acest caz, îngerilor să-l venereze pe Adam! Departe de Dumnezeu această intenţie! Atunci, nu ar trebui să se înţeleagă că practica de închinare este câteodată un mod de a-l cinsti pe cineva? Ar trebui să se abţină a-i lua în derâdere pe creştini când îi vede că se închină în faţa episcopilor lor, gândindu-se că şi el spune că Iacov şi fiii săi „s-au aplecat ca unul,

închinându-se (sujiadan)” lui Iosif. (Coran, sura Yusuf XII, 100). Aşa încât el nu ar trebui să găsească vreo vină celui care face ceea ce profeţii făceau. Aceasta este valabilă atât pentru evreu, cât şi pentru oricine altcineva, adică, afirmaţia că nu este vrerea lui Dumnezeu să nu se facă închinăciune la altceva decât la El. Aceasta este cununa măreţiei creştinismului, că nefiind în contradicţie cu [voia lui] Dumnezeu, el îngăduie poporului Său să se închine şi la altceva decât la Dumnezeu. CAPITOLUL X
Rezumat: Nu este voinţa lui Dumnezeu ca cei ce cred în El să nu facă întru folosul lor chipuri sau icoane. Se cuvine a se face reproş acelora care spun că tot cel ce face portretul a vreunui lucru viu, i se va cere, în ziua învierii, să sufle spirit [duh de viaţă] în portretul lui.

Dumnezeu spune în Lege: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!” (Ieşirea 20, 4). El nu înţelege, prin aceste cuvinte, ca oamenii să nu facă portrete a ceea ce este în cer, pe pământ sau în apă. Oricine susţine că El înţelege aceasta, Îl pune pe Dumnezeu imediat în contradicţie cu Sine Însuşi, pentru că i-a poruncit lui Moise să construiască Cortul Mărturiei ca o reproducere asemenea modelului pe care El i l-a arătat pe Munte. El i-a spus: „Din acestea să-Mi faci locaş sfânt şi voi locui în mijlocul lor. Cortul şi toate vasele şi obiectele lui să le faci după modelul ce-ţi voi arăta Eu; aşa să le faci!” (Ieşirea 25, 8-9). În alt loc, îi spune: „Vezi să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte. Aşa să le faci” (Ieşirea 25, 40). După cum vezi, Dumnezeu v-a poruncit să faceţi aceste lucruri. Dacă vreţi să ştiţi că,

de fapt, Dumnezeu v-a poruncit să faceţi feţe şi alte părţi ale corpului, ascultaţi ce alte feluri de lucruri i-a spus lui Moise să facă. I-a spus lui: „Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului” (Ieşirea 25, 18). Puţin mai departe spune: „Heruvimii aceştia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar feţele să şi le aibă unul spre altul; spre capac să fie feţele heruvimilor” (Ieşirea 25, 20). Luaţi seamă că Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă feţe şi aripi, chipuri perfecte, ca o reproducere a ceea ce i-a arătat pe Munte. Ca urmare, prin cuvintele către Israel: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ” (Ieş. 20, 4), El nu înţelege ca cei ce cred în El să nu-şi facă nici un fel de reproducere sau asemănare. Mai degrabă le-a interzis doar reprezentările [idolilor] pe care obişnuiau să le facă şi să le idolatrizeze; acelea îi îndepărtau de la cunoaşterea lui Dumnezeu şi venerarea Sa. De asemenea, fiul lui David, Solomon, a făcut heruvimi când a construit Templul Domnului la Ierusalim, pentru a fi acolo ceea ce Cortul Mărturiei fusese în pustie. Aripile, feţele şi picioarele lor sunt menţionate în Cartea Paralipomena ( II Par. 3, 10-13). De asemenea, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă un şarpe din bronz (Numeri 21, 8). În templu, Solomon a făcut imagini de palmieri şi crini, şi chipul unui leu şi chipuri de boi. A mai aşezat în templu o mare turnată din aramă, aşezată pe doisprezece boi de aramă (III Regi 7, 19, 23, 25, 29, 36). Într-o viziune, Dumnezeu l-a vestit pe Iezechiel despre construcţia templului, ca pe pereţii interiori şi exteriori să pună heruvimi sculptaţi şi palmieri. Fiecare heruvim avea faţă, şi era acolo şi faţa unui leu. Întreg templul, pe fiecare latură a sa, de la podea până la tavan, era acoperit cu Heruvimi şi palmieri. (Iezechiel 41, 15-20). Toate acestea

Unde sunt aceia care spun că în ziua învierii. şi nici ca să nu se facă închinare la nimic altceva decât la Dumnezeu. Departe de Dumnezeu intenţia de a voi răul prietenilor săi! Minunea legată de cei care spun acestea este că ei înşişi pictează plante. Să nu te închini lor. Aşa că ei îi blamează pe alţii pentru ceea ce ei fac. 4). sunt incluse tot felul de reproduceri. 2-5). nu era vrerea lui Dumnezeu ca cei credincioşi să nu-şi facă icoane sau chipuri. celui care a făcut un portret.sunt reproduceri şi asemănări a ceea ce este în cer sau pe pământ. dar nu ţin seama de aceasta. trebuie să înţeleagă că pictând plante. Va fi nevoie de pedepsirea pentru totdeauna a acestor persoane pentru că au pictat plante.” Mai degrabă. Ambele sunt unul şi acelaşi lucru în ceea ce priveşte putinţa omenească. şi din câte sunt pe pământ. dacă portretiştilor de lucruri însufleţite li se va cere să insufle viaţă în ceea ce au portretizat. ei sunt în contradicţie cu vorbele lui Dumnezeu din Lege: „Să nu-ţi faci nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer. Dumnezeu nu a spus: „Să nu-ţi faci pentru tine vreo reproducere a ceva însufleţit. jos. dar nu înţeleg că. o asemănare a ceva viu. pentru că nu vor fi în stare să transforme aceste picturi după cum am descris. nici să le slujeşti” (Ieş. 20. Cei care îşi bat joc de creştini pentru că pun icoane ale lui Hristos . şi nu împotriva noastră. i se va cere să sufle în ea duh? Credeţi că li se va cere lui Solomon şi Moise să sufle duh în acele chipuri pe care le-au făcut? Atunci înseamnă că Dumnezeu le-a voit răul când le-a permis celor doi să le facă. Conform scopului acceptat de ei. 20. şi din câte sunt în apele de sub pământ. şi din câte sunt în apele de sub pământ” (Ieş. sus. propria lor gândire acţionează împotriva lor. De fapt. şi lor li se va cere să insufle viaţă picturilor lor şi să le facă să crească şi să aducă roade. Am explicat clar două lucruri. sus. Când i-a spus lui Israel: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer. şi din câte sunt pe pământ jos.

şi nu împotriva noastră. ar trebui să înţeleagă că Iacov s-a . prin plecarea frunţii şi orientarea feţei. CAPITOLUL XI Rezumat: Definiţia actului de închinare.” Acestor oameni le vom spune că actul de închinare se efectuează în două moduri: prin venerare şi non-venerare. Socotim că acest lucru merită a fi blamat. şi actul de închinare la oameni. de asemenea. prin îngenunchiere. iar cel ce o susţine este mai curând o fiară! În mod incontestabil actul de închinare se face către ţinta avută în minte. sau la ce ceea ce intenţionezi atunci când îngenunchezi şi îţi pleci fruntea într-un act de închinare?” Dacă va spune că actul de prosternare este doar la ceea ce ating genunchii şi fruntea. Poate că cineva va spune: „Ai pus practica aşezării icoanelor în biserici într-o lumină bună. te închini doar la lucrul pe care îţi pleci genunchii şi fruntea. Una din modalităţile de închinare prin non-venerare este cinstirea. Dumnezeu se arăta profeţilor doar în reprezentări. sau la ceva comparabil cu ceea ce ating genunchii şi fruntea unei persoane care face închinarea atunci când se apleacă. sau orice altceva spre care este orientat când se închină. Aşa că spune-ne cum vei face să pară corectă închinarea la aceste icoane. Întrucât este aşa. Este cea mai condamnabilă părere pe care o persoană o poate avea referitor la practica închinării. temeiul său legal lucrează împotriva lui. Trebuie să se facă închinare în faţa icoanelor şi să fie atinse în timpul închinării. Apoi îl vom întreba noi: „Spune-ne.şi ale Sfinţilor în bisericile lor şi pentru că fac închinăciune oamenilor. şi anume. şi. că cineva se prezintă ca o persoană care face continuu şi neabătut închinare la lucruri ca cele menţionate de noi. ori către cel mai apropiat zid. au fost demascaţi. oricine are îndoieli.

atât el cât şi bătrânii lui Israel. fiul lui Navi. (Iosua 7. şi-a sfâşiat veşmintele sale şi a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului până seara. Când Daniel era în Babilon. înspre locul de unde va apare spre a se face cunoscut. către peneluri sau culori. Aşa şi noi. De asemenea. Tot el spune: „Când ridic mâinile mele către locaşul Tău cel sfânt” (Ps. 31 în LXX). 27. după ce au fugit din faţa duşmanilor lor. 6). 7). Căruia i se datorează orice fel de închinare. Mai degrabă este doar către Hristos. aceasta pentru că auzise din Psalmi că Dumnezeu a ales Sionul şi dorea ca acela să devină locaşul Său. După cum spunea David: „Închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău. 131. intenţionând prin aceasta să-l cinstească pe Iosif. mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate. închinarea noastră nu este. Făcând aceasta. şi către Sfinţi cărora li se cuvine cinstirea.. 11). cu toate că nu se îndoiau de faptul că El era pretutindeni. 22). a deschis pur şi simplu ferestrele cămării de sus înspre Ierusalim. 14). întru frica Ta” (Ps. implorând pe Dumnezeu. 7). E limpede că Sfinţii făceau închinare doar către Dumnezeu. în timpul ieşirii .închinat toiagului lui Iosif. această prosternare se referea doar la ceea ce gândea el şi nu la imaginea sau obiectul produs şi aflat în faţa sa. Aceasta era practica tuturor sfinţilor. închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui” (Ps. pentru a face închinăciune către Ierusalim (Daniel 6. cu toate că ştiau că nu putea fi închis niciunde. desigur. cu aripi şi alte lucruri făcute de mâna omului... Aici voi locui că l-am ales pe el” (Ps. de a se închina către locul de unde El Se face cunoscut oamenilor. el spune: „Intra-vom în locaşurile Lui. atunci când ne închinăm în faţa unei icoane a lui Hristos sau a Sfinţilor. creştinii. După cum se spune în Torah.” (Ieşirea 25. 131. 5. 2). El a spus: „Aceasta este odihna Mea în veacul veacului. (Facerea 47. el urma exemplul lui Moise. pe baza a ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Acolo . Când israeliţii erau la Ierihon. Iosua.. Moise obişnuia să se închine în faţa chipurilor cioplite.

31). Când Moise intra în cort. ori a Sfinţilor Săi. sau pe apostoli. când a văzut carul de foc. fiecare la uşa cortului său (Ieşire 33. [şi] ori de câte ori pleca din tabără spre cortul său. Dumnezeu vorbea cu el. sau pe alţii. nu au fost singurii care au obişnuit să se închine la icoane care aveau feţe. Iezechiel. când Moise a luat un cort şi l-a ridicat în afara taberei. Dumnezeul lor. închinarea lor a fost primită în funcţie de scopul intenţiei lor. Nu era necunoscut minţii lor faptul că Dumnezeu nu era închis în acel stâlp. până când intra în cort. sau pe martiri. toţii israeliţii se sculau să-l privească. o faţă de leu. Şi tot poporul se ridica şi se închina. Deasupra acestuia era reprezentarea unui . să-şi amintească că am citat mai înainte închinarea lui Iacov la toiagul lui Iosif şi atingerea lui în procesul de închinare (Facerea 47. şi de acolo.israeliţilor. israeliţii se închinau doar lui Dumnezeu în direcţia stâlpului. totuşi. 1. de asemenea. S-a transmis de fapt doar ceea ce era în acord cu dorinţa sa – de a-l cinsti pe Iosif. 7-10). Acelaşi lucru este şi la creştini. Atingerea icoanei în procesul închinării este în concordanţă cu ceea ce ei doresc să facă – să-L cinstească pe Hristos. Aşadar. ceea ce am spus despre oricine aduce închinare la Dumnezeu. sau pe profeţi. Tot poporul vedea stâlpul de nor stând la uşa cortului. Să ne reamintim. Cei pe care i-am menţionat. un stâlp de nor se pogora şi se oprea la uşa cortului său. În mod evident. susţinea că în el era o faţă de om. fiecare după cum merită? Dacă cineva spune că creştinii nu se mulţumesc cu actul închinării în faţa icoanelor până când nu le ating în procesul săvârşirii închinării. 15). pentru că El vorbea cu Moise din stâlpul de nor. o faţă de bou şi o faţă de vultur (Iez. sau pe sfinţii Săi. cum să nu le fie acceptabil şi creştinilor să privească o icoană a lui Hristos. prin închinarea sa se comunică doar ceea ce el intenţionează – săvârşirea unui act de închinare către Dumnezeu. 10. fiecare de la uşa cortului său. genunchii săi doar ating pământul sau un covor şi.

în esenţa sa. 28). de fapt. obişnuiau să dea slavă şi să cânte din instrumente muzicale în prezenţa lui. Ca urmare. că el a văzut o înfăţişare. şi tot astfel şi Isaia. ca o reproducere a modelului pe care i l-a arătat în Munte (Ieşirea 25. când l-a strămutat în cortul pe care îl pregătise (2 Regi 6. Profetul lui Dumnezeu. Ca urmare. Ci ei cinsteau ceva tăinuit. Apoi Iezechiel a spus: „Astfel era chipul slavei Domnului. David şi ceilalţi profeţi nu cinsteau acest chivot săvârşind actul de închinare înaintea lui. Iezechiel a ştiut. şi din acest motiv el obişnuia să-şi plece faţa în prezenţa Sa! Asta ar însemna. s-a plecat ca unul ce aduce închinare înaintea reprezentării măreţiei lui Dumnezeu. atunci când doresc să facă ceea ce profeţii obişnuiau să-şi dorească a săvârşi în actul lor de închinare în faţa unor chipuri sau reprezentări. nimeni să nu le interzică creştinilor să şi-I imagineze în .tron şi deasupra tronului ceva cu înfăţişare de om (Iez. să faci diferiţi dumnezei. exact aşa cum a numit-o. După cum am afirmat la început. Leviţii pe care David i-a numit. El a repetat aceasta de mai multe ori în cartea sa. Dumnezeu i-a spus lui Moise să-l facă ca un obiect ce aparţine Cortului Mărturiei. sau a sfinţilor Săi. 1. Este limpede că Iezechiel. Desigur nimeni nu poate contesta aceasta presupunând că Iezechiel obişnuia să creadă că reprezentarea pe care a văzut-o a fost chiar a Fiinţei reale a lui Dumnezeu. 14). nimeni să nu le interzică creştinilor să se închine la icoana lui Hristos. Şi când am văzut eu aceasta. Chivotul era o icoană. ar trece dintr-o stare fiinţială în alta. Pentru că Daniel L-a văzut pe Dumnezeu într-o înfăţişare totuşi diferită. am căzut cu faţa la pământ” (Iez. sau să faci un singur dumnezeu. 1. 8-9). într-adevăr. pe care se aflau aceste chipuri diferite. sau dănţuind şi cântându-i „Slavă”. Mai degrabă. care. 26). În nici un caz Sfinţii Părinţi nu ar fi gândit despre Dumnezeu că ar fi ceva asemenea a ceea ce tocmai am menţionat! Profetul David a dănţuit înaintea chivotului lui Dumnezeu. ceea ce îşi imaginau în mintea lor.

Ascultaţi-l pe Isaia. 11 – LXX). li s-a arătat cea mai mare cinstire. 5). iar mai apoi să-i cinstească în icoanele lor. nu în realitatea Fiinţei Sale. nici celelalte obiecte din Cortul Mărturiei nu erau în legătură cu cele ale căror icoane sau reprezentări erau. CAPITOLUL XII Rezumat: Respingerea tuturor acelora care spun că icoanele la care se închină creştinii nu au legătură cu cei ale căror icoane sunt. întocmai ca profeţii care obişnuiau să cinstească chipul din icoană. orice dispreţ sau cinstire este arătată numelor sau icoanelor are legătură cu ceea ce arată icoanele sau numele. el trebuie să înţeleagă că nici chivotul sfinţeniei Domnului. în felul în care asemănarea pe care a văzut-o Iezechiel era în legătură cu Dumnezeu. Dacă doreşti să înţelegi că Dumnezeu a făcut reprezentări fără . Trebuie să se ştie că Dumnezeu se arăta profeţilor doar în reprezentări. 20). ceea ce era evident. el se închina doar la o asemănare. Dar asemănarea era o icoană.minte pe Hristos şi pe Sfinţii Săi. ascultaţi ce spune Profetul Osea: „Eu am vorbit către prooroci şi le-am înmulţit vedeniile şi tot prin prooroci am grăit în pilde” (Osea 12. care spune: „Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei” (Isaia 6. atunci când Iezechiel sa închinat lui Dumnezeu Care şedea pe tron în chipul unui om deasupra carului. Ascultaţi-L spunându-i lui Moise: „Că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască” (Ieşirea 33. Şi totuşi. după cum am afirmat. Dacă cineva spune că icoanele la care se închină creştinii nu au legătură cu cei care sunt în icoane. după cum sunt asemănările pe care le-am menţionat. în care Dumnezeu s-a arătat profeţilor. Numele şi icoanele sunt egale în funcţia lor indicatoare. după cum am explicat. Iarăşi. Aşadar.

vişinie şi de in răsucit. ca o amintire. 21). Pietrele acestea vor fi spre pomenirea fiilor lui Israel şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel. Aşa deci. Apoi. atunci ascultă ceea ce îi spune lui Moise: „Apoi să iei două pietre. care sapă peceţi. Aceste două pietre să le pui încheietori la efod. 9-12). va hotărî în favoarea lor. cum pot fi blamaţi creştinii că fac icoane cu chipul lui Hristos. amândouă pietrele să fie de smarald. Cum fac săpătorii în piatră. cu toate că aceste nume nu au o legătură reală cu fiii lui Israel. Este evident că Domnul. Pe el să aşezi o înfloritură de pietre scumpe. stacojie. Acesta să fie îndoit în patru colţuri. După aceea a spus: „Pietrele acestea trebuie să fie în număr de douăsprezece. Dumnezeu îi spune lui Moise: „Să faci hoşenul judecăţii. din perioada . de mătase violetă. El spune: „Şi va purta Aaron. după numărul numelor celor doisprezece fii ai lui Israel. şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel. când va intra în cortul adunării. Cunoscătorul tuturor lucrurile înainte de a fi. prin a căror mijlocire ceea ce se face cu ele nu ar avea legătură cu ceea ce este arătat în reprezentări şi imagini. aşa să fie săpătura pe cele două pietre cu numele fiilor lui Israel şi să aşezi pietrele în lăcaşuri de aur curat. a dorit să aibă numele fiilor lui Israel înaintea Sa. şi mila Sa. după numele celor douăsprezece neamuri ale lor” (Ieşirea 28. spre pomenire înaintea Domnului. fiii lui Israel ar sta înaintea Lui implorându-L.vreo legătură evidentă. şi să pui numele lor pe pietrele fiecărui şir” (Ieşirea 28. la inima sa. pe amândoi umerii săi” (Ieşirea 28. lucrat cu iscusinţă. numele fiilor lui Israel pe hoşenul judecăţii. ca şi cum la vederea numelor lor. 29-30). Puţin mai departe. înşirate în patru rânduri. după rânduiala în care s-au născut ei. la fel cu efodul: din fire de aur. 15-17). Şase nume pe o piatră şi celelalte şase nume pe cealaltă piatră. spre veşnică pomenire înaintea Domnului” (Ieşirea 28. în milostivirea Sa.

să ne sfătuiască. Moise sau David. ca amintire. cineva. într-o anumită măsură ele sunt mai bune decât scrisul. Apoi. Deci atunci. Lasă-l pe evreu. pentru întruparea Sa în scopul mântuirii lor. Iacov. săvârşitorul acestor fapte nu va merita. ia hârtia. deoarece aceşti oameni nu se ruşinează să facă acelaşi lucru pentru care aduc acuzaţii creştinilor. Avraam. dar acţionând ca memoriale. Se înţelege că numele nu au nici o legătură reală cu profeţii. o calcă în picioare şi o murdăreşte. ca şi cum ar fi făcut aceasta chiar profeţilor? Este un lucru asupra căruia nu există nici un dubiu. moartea. icoanele sunt mult mai grăitoare decât scrisul pentru instruirea celui care nu ştie să citească – pe motiv că pentru instruire ele sunt mult mai de încredere decât scrisul. ori cu chipuri ale Sfinţilor în săvârşirea lucrărilor lor. Dacă cineva spune că numele nu sunt asemenea icoanelor. este ca şi cum i-ai privi pe ei înşişi. motivându-i să-şi exprime recunoştinţa către Mesia. sau ale Profeţilor lui Dumnezeu. cu pretenţii la credinţă. chiar dacă icoanele nu sunt în legătură cu ei. ar fi suficient ca ei să . Să presupunem că un om scrie pe o bucată de hârtie numele prietenului lui Dumnezeu. în ochii lor. De fapt. Isaac. din duşmănie faţă de aceşti profeţi. şi sunetele sunt reprezentări pentru idei. scuipă pe ea. Oare. un inamic al acestor Sfinţi Profeţi. după cum afirmă filosofii. deşi nu au un contact real cu sfinţii. dacă ştie sau nu să citească? În consecinţă. el vorbeşte doar din necunoaşterea faptelor. sau figuri de stil pentru sunete. şi a-i întrece pe Sfinţi în ceea ce au suferit pentru dragostea Lui? A privi icoanele lor. Totuşi. şi ideile sunt reprezentări pentru lucruri. Surpriza opacităţii evreilor şi a altora constă în reproşul [făcut] creştinilor cum că cinstesc icoane ale sfinţilor.desfăşurării activităţii Sale. sau pe oricine altcineva. el nu înţelege că numele scrise sunt reprezentări. nu sunt icoanele pur şi simplu o scriere limpede pe care oricine o poate înţelege. pentru că atât scrisul cât şi icoanele sunt amintiri are lucrurilor spre care arată.

icoana Sionului. Eu nu te voi uita pe tine. tot aşa. atunci. creştinii fac închinare chiar la sfinţi în persoană. ei se pleacă chiar înaintea sfinţilor. Tot aşa. De aceea. De aceea. nu prin adorare.cunoască acest lucru pentru a cinsti această bucată de hârtie. El obişnuia să privească Sionul. Şi acest lucru este suficient pentru a justifica practica creştinilor de a se închina înaintea icoanele sfinţilor. Dacă vrei să ştii din cuvintele lui Dumnezeu că icoanele sunt echivalente cu scrisul atunci când funcţionează ca amintiri. pe care Domnul Şi-a însemnat-o în palmele Sale. ascultă ce spune în Profetul Isaia: „Sionul zicea: „Domnul m-a părăsit şi Stăpânul meu m-a uitat!” Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita. a-i acorda mare atenţie şi a o trata cu respect. ce li se cuvine din partea tuturor credincioşilor. zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! Cei ce te vor ridica din ruini aleargă către tine şi cei ce te-au pustiit fug departe de tine” (Isaia 49. ele stau înaintea numelor. Îi amintea de Sion – să arate compasiune pentru el şi pentru a-i aduce pe locuitorii săi înapoi la el. ci prin cinstirea sfinţilor. dacă . însă numai icoana sa. după cum am explicat. şi că ceea ce se face cu icoanele sau numele stabileşte legătura cu ceea ce aparţine numelor sau icoanelor. Dacă icoanele sunt mai bune decât scrisul. privitor la aceasta. în adevăr spunem că atunci când creştinii se închină la icoanele sfinţilor. CAPITOLUL XIII Rezumat: Mărturia profeţilor că icoanele sunt echivalente cu scrierea. te-am însemnat în palmele Mele. 14-17). făcând închinare la icoanele sfinţilor. Iată. după cum numele fiilor lui Israel gravate în piatră Îi aminteau lui Dumnezeu să-i miluiască pe ei. În mod evident.

fie dispreţ. Ceea ce se face cu el. după cum i-a spus Dumnezeu. fie cinstire numelor profeţilor scrise pe o bucată de hârtie. Şi iarăşi. 1-3). iar tu cel care o împresori. ridică întărituri şi val şi rânduieşte tabără împotriva ei. tot la fel ceea ce cineva face cu o icoană. regele lui Iuda. Referitor la scris. neîndoielnic. i s-au făcut asemenea lucruri. în anul al patrulea al domniei lui. fiul lui Neria. 4. de jur împrejurul ei aşează berbeci de spart zidul.cineva arată. merită moarte duhovnicească. Atunci a scris Ieremia către Seraia: „Când vei ajunge la Babilon. caută să citeşti toate cuvintele acestea şi să zici: „Doamne. fiul omului. ascultă cum vorbeşte Dumnezeu profetului Iezechiel: „Şi tu. Ierusalimul. oricine le cinsteşte are. aşa cum am menţionat la început. ca şi cum ea ar fi împresurată. Cele ce urmează sunt scrise în Profetul Ieremia: „Cuvântul pe care proorocul Ieremia l-a încredinţat lui Seraia. când acesta a plecat la Babilon cu Sedechia. realizează legătura cu ceea ce icoana reprezintă. şi că ceea ce face cineva cu icoana sau cu scrisul reprezintă legătura cu ceea ce ele indică. Seraia era mare cămăraş. . ia-ţi o cărămidă şi pune-o înaintea ta şi sapă pe ea o cetate. cu icoana. Toate cele făcute icoanei sale stabileau o legătură cu el. în această privinţă. Aceasta va fi un semn pentru casa lui Israel” (Iez. Apoi ia o tablă de fier şi o pune ca un zid de fier între tine şi cetate şi întoarce-ţi faţa spre ea. Este evident că profetul a făcut o icoană a oraşului înaintea sa. tot aşa. oricare dintre creştini care arată dispreţ icoanelor sfinţilor. Şi după cum oricine care arată dispreţ faţă de aceste nume merită pe drept cuvânt moartea. dreptul la viaţă veşnică. ca cele din icoană. ei arată dispreţ sau cinstire profeţilor înşişi. Apoi rânduieşte împresurare împotriva ei. el este egal. de vrei să cunoşti din cuvântul lui Dumnezeu că icoanele şi scrisul sunt egale. fiul lui Maaseia. este ceea ce face legătura cu ce el indică. Tu ai grăit de locul acesta că-l vei pierde aşa încât să nu rămână într-însul nici om.

le întăresc. Ei înalţă rugăciunile sale.nici animal.” Şi după ce vei isprăvi de citit cartea aceasta. îl imploră pe sfânt să se roage lui Dumnezeu pentru el. 59-64). şi cer împlinirea lor de la Domnul. ei Îl fac să fie mulţumit de om. atât prin viaţa lor. Iar Sfinţii devin reprezentanţii lui la poarta Domnului. ci să fie pustietate veşnică. CAPITOLUL XIV Rezumat: Oricine se închină înaintea icoanei unui sfânt. tot aşa. în bunătatea Sa Dumnezeu i-a făcut pe sfinţi mijlocitori între El şi închinătorii Săi.” (Ieremia 51. Sfinţii sunt mijlocitori între Dumnezeu şi om. Uneori El se mânie pe slujitorii Săi şi le refuză ajutorul până când Sfinţii Îl imploră. merită. şi pentru a stârni şi interesul altora de a se bucura împreună cu El de ceea ce ei se bucură. în numele lui. Oricine îi cinsteşte pe sfinţi. Deoarece. intenţionând prin aceasta să-i cinstească pe sfinţi. leagă o piatră de ea şi arunc-o în mijlocul Eufratului şi zi: „Aşa se va cufunda Babilonul şi nu se va mai ridica din acea nenorocire pe care o voi aduce asupra lui şi se va istovi”. Cine nu ştie că Dumnezeu S-a mâniat pe israeliţi când adorau viţelul şi că a vrut să-i distrugă? Aşa că Moise s-a suit la El. reuşind să-L abată de la mânia Sa şi să fie din nou . Aşa cum ceea ce s-a întâmplat cu acest fragment scris a făcut legătura cu Babilonul şi ceva asemănător s-a făcut cu el. Pentru aceasta există multe mărturii. ceea ce profetul Iezechiel a făcut cu icoana sa. a făcut legătura cu Ierusalimul. în mod neîndoielnic. Iată dovada că atunci când creştinii se închină la icoanele sfinţilor. cât şi prin moartea lor. această cinstire este ceea ce facilitează legătura cu sfinţii înşişi. cea mai mare răsplată de la Dumnezeul Sfinţilor.

Şi nici nu-l interesează pe cel care face închinarea că nu se cer multe vorbe când se face închinăciune. Mărinimia [lui Dumnezeu] a întrecut orice închipuire. Pe viaţa mea. 18. Dumnezeu i-a spus: „Sunt mulţumit de ei doar pentru tine” (vezi Ieşirea 32. iar oamenii au venit să-l implore nu pe El. Apoi a fost Profetul Elisei. ci pe profetul Său. Acest lucru este binecunoscut de oricine citeşte Scriptura. după trecerea vremii lor. oare nu i-a dat Dumnezeu atâta putere încât să închidă şi să deschidă cerurile ca şi cum ar fi adus asupra sa ceva din iconomia [divină]? Dumnezeu i-a dat putere şi nu a anulat cuvântul sfântului Său profet. 1. şi chiar mai mult! Căci El nu face acest lucru pentru cei pe care îi iubeşte numai în timpul vieţii lor. Pe . Isaac şi Iacov – după moartea lor! Cât de adesea. Scripturi că binele s-a făcut pe seama lui Avraam. ca şi cum ar face cinste celor pe care îi iubeşte atât pentru ceea ce ei cer [pentru ei şi pentru semeni] ca şi pentru Sine. De câte ori se menţionează în Sf. datorită lui Avraam îndurarea putea veni asupra oamenilor ei. 1. Prin urmare.mulţumit de ei. fără a-l mişca pe sfântul a cărui imagine este să se roage pentru el. 11-14). când acestuia i-a venit în minte să intervină înaintea Lui pentru [locuitorii] ei? Într-adevăr. întrucât aceasta este acţiunea care îi pune în legătură cu sfinţii. binecuvântat de măreţia Sa. s-a făcut mijlocire prin ei! Cât de adesea. Cine nu ştie că Dumnezeu a amintit doar situaţia Sodomei lui Avraam. ci chiar şi după moartea lor face ca cinstirea lor de către oameni să continue în aşa măsură încât prin ei să dobândim ascultare la El. Mai degrabă. 41-46). după moartea lui David. ca El să refuze slujitorilor Săi mila Sa până când prietenii Săi o cer de la El pentru ei. nimeni nu poate să se ducă la icoana unui sfânt şi să i se închine. creştinii au la îndemână un mare avantaj atunci când se închină la icoane. (Vezi 1 Regi 17. şi-a dus la împlinire hotărârile sale. Ierusalimul a fost salvat pe seama lui David.

asigurându-i nevoile. ce îi este lui de folos. Cum poate cineva uita cea mai mare. Aceasta este o mare binecuvântare pe care o primeşte cel ce face închinare. fără nici un efort. scot pe demoni” (Luca 11. pe valeţii săi. Degetul lui Dumnezeu este ştiut ca fiind Duhul Sfânt. şi numărul „zece” este cel mai perfect dintre toate numerele. 28). sfântul ştie mai bine decât el. pur şi simplu. cât şi prezenţa sa. când Domnul nostru Hristos spune în Scriptură: „Iar Eu. 20). miniştrii săi şi oamenii importanţi din preajma sa? Aceşti oameni acţionează ca reprezentanţii cuiva la uşa regelui. în care a . ele reprezentau o icoană a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. Care urma să Se întrupeze din Sfântul Duh şi în Fecioara Maria la plinirea vremii? Cuvântul lui Dumnezeu existent a fost pur şi simplu asemănat cu zece cuvinte deoarece în mod ipostatic Cuvântul lui Dumnezeu este perfect. pentru că numărătoarea începe de la „unu” şi ajunge până la „zece”. un alt evanghelist aduce explicaţia şi pune în acelaşi loc ca citat din cuvintele lui Hristos: „Iar Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni” (Matei 12. icoana Cuvântului lui Dumnezeu. CAPITOLUL XV Rezumat: Tablelor Legii li s-au acordat cea mai mare cinstire. atât în absenţa. oare să nu dorim să punem înainte exemplul împăraţilor pământului: cum cineva îi cinsteşte pe însoţitorii săi. cea mai renumită icoană. Tablele Legii care au fost aşezate în chivotul Domnului şi pe care au fost imprimate de degetul Domnului cuvintele pe care Domnul le-a adresat israeliţilor? Nu era aceea. cu degetul lui Dumnezeu. Cine nu râvneşte la aşa ceva? După Dumnezeu.viaţa mea. pentru că pe ele se afla scrierea Domnului. apoi se întoarce la „unu” şi se învârte în jurul său la infinit. Chivotul Domnului este Maria.

. sau să ne întoarcem la modelele lor. Care a fost îndumnezeit. 131. care era făcut din lemn. în Efrata l-am găsit. şi a fugit în Egipt pentru un răgaz. ca atare.. acoperit cu aur în interior şi exterior. Astfel Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu S-a sculat. Doamne. ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt. departe de furia evreilor împotriva Sa şi de căutarea lor de a-L ucide. întru odihna Ta. toate profeţiile. Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu.. ei nu înţeleg că. norul cinstei lui Dumnezeu obişnuia să-l viziteze adeseori. 131. Întrucât. evreii cred că ceea ce avem noi de spus despre aceste semne sunt doar flecăreli. Şi iată şi afirmaţia Profetului Isaia: „Iată Domnul vine pe nor . Păcatul nu a vătămat-o. Din cauza gândirii lor nerafinate. problema este că discursul lui Dumnezeu imprimat pe table era doar o icoană pentru întruparea lui Hristos. aşa cum chivotul a fost din lemn nestricăcios. o descoperă şi arată spre ea. Dar aici nu este locul potrivit pentru a face un rezumat al referinţelor asupra acestor icoane.” (Ps.o. leviţii obişnuiau să se închine înaintea sa. 13). în ţesătura modurilor lor.. 40) – în consecinţă ele au referinţe şi înţelesuri. aşa cum am spus. când cineva îi poruncea să se ridice? Nu! Mai degrabă era o referire la îngerul care i-a spus la Betleem: „Scoală-te. Iar ei nu se referă la un înţeles mai valoros decât iconomia lui Hristos. cât şi pentru noi. întrucât s-a dovedit referitor la aceste lucruri că ele sunt icoane pentru alte lucruri – atunci când Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Vezi să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte” (vezi Ieşirea 25. evreule. fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2. Vai de capul lor. David a menţionat Betleemul în legătură cu aceasta în spusele sale: „Iată am auzit de chivotul legii.sălăşluit Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. profeţii obişnuiau să se închine în prezenţa sa. 8). care este speranţa supremă atât pentru ei. lucru de care suntem conştienţi. Crezi. că era un act de levitare în chivot. Tu şi chivotul sfinţirii Tale” (Ps. 6). care este Maria. El şi chivotul sfinţeniei Sale. Pentru aceasta David a spus: „Scoală-Te.

Aceşti oameni nu se îndoiesc de faptul că icoana din Vechiul [Testament] pe care am identificat-o este în acord cu interpretarea pe care i-am dat-o noi. Nu este oare scrisul doar o icoană pentru cuvintele rostite? Aşa că aceasta este o icoană a Cuvântului primordial şi glăsuitor. care aude şi mărturiseşte. după mărturia profeţilor. orbirea este adânc înrădăcinată în inima sa. evreule. surpriza este că creştini. întorc spatele obiceiului de a aduce jertfă de închinare la icoana lui Hristos şi la icoanele sfinţilor. fiul lui Navi? El a luat o piatră mare şi a aşezat-o sub chivot. înaintea lui Dumnezeu.uşor şi ajunge în Egipt” (Isaia 19. şi totuşi ei sunt cei care fug de la cinstirea sfintelor icoane! CAPITOLUL XVI . este asemenea cu ceea ce am spus despre cuvintele care erau înscrise pe cele două table. pentru că a auzit astăzi tot ce Dumnezeu v-a spus. când veţi fi renegat pe Domnul Dumnezeul vostru” (Cf. 4-9). 8). Dacă te îndoieşti că aceste lucruri lipsite de viaţă sunt icoane ale unor realităţi vii. 11. ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi” (Rom. cum să-l tratăm pe Iosua. pentru că el este aspru şi superficial în gândire. Ei gândesc că vechea icoană merită cea mai mare cinstire. De aceea. spunându-le fiilor lui Israel: „Aceasta va fi mărturie pentru voi. o. Şi va fi mărturie pentru voi şi în zilele de apoi. ele erau o icoană pentru întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu. Mai degrabă. Iosua 4. după cum am spus la început. Pavel: „Dumnezeu le-a dat duh de amorţire. împotriva fiilor lui Israel? Ar fi nebunie curată dacă nu ar fi o icoană care să semnifice o altă fiinţă vie. Nimeni să nu fie surprins de evreul care nu înţelege aceste lucruri. nesănătoşi la minte. 1). După cum spune Sf. că această piatră a auzit cuvintele Domnului şi că mărturiseşte pentru El în zilele de apoi. Crezi tu.

El le-a înmânat doar pâine şi vin. de dragul străinilor şi a creştinilor de cel mai mic rang. nu avem nevoie de acest fel de lucruri. ei oferă ofranda fiind siguri că este Trupul şi Sângele lui Hristos. 22-24. atunci când Domnul nostru a dat Trupul şi Sângele Său ucenicilor Săi în foişorul de sus din Ierusalim. Din acest motiv. Aceeaşi practică continuă printre creştini. tot aşa trebuie să se cinstească sfintele icoane. noi le spunem că din pricina neagerimii [minţii] celor din vechime. 24). creştinii. tainele lui Dumnezeu nu-au fost niciodată măreţe în evaluările lor dacă nu le puteau vedea măreţia cu ochii lor proprii. este a cinsti pe Dumnezeu. Iar mintea lor a fost pătrunsă de certitudinea cuvintelor Sale. 1).Rezumat: Din cauza neagerimii [minţii] celor din vechime. Creştinii nu au nevoie de aşa ceva. un foc s-a pogorât asupra lor (Leviticul 9. Matei 26. Dumnezeu obişnuia să împlinească tainele Sale printre ei doar cu ajutorul miracolelor pe care ochii lor puteau să le vadă. Totuşi. după cum stă scris în Cartea Regilor (Vezi 1 Regi 8. fără a vedea după împărtăşire altceva decât ceea ce au pus înainte de a fi sfinţit. Dumnezeu continuă să facă miracole în numele tainelor creştinismului şi în numele relaţiei strânse a icoanelor cu cei pe care ele îi reprezintă. atunci când au fost oferite primele ofrande în Cortul Mărturiei. cu o cinste comparabilă cu cea arătată celorlalte lucruri. De aceea. El le-a spus: „Acesta este Trupul Meu şi Sângele Meu” (Marcu 14. Dacă aceşti creştinii spun că a cinsti tablele Legii. Cât despre noi. cărora ni s-a dat discernământ prin Sfântul Duh. cu toate că nu apare . şi chiar asupra ofrandelor care erau jertfite în templul de la Ierusalim când l-a construit Solomon (2 Paralipomena 7. în timp ce noi nu vedem ceva asemănător la icoanele care sunt în biserici. pentru că norul cinstei Sale obişnuia să se coboare la ei. 26-28). La fel ca şi în cazul celorlalte taine. fără a vedea vreun semn măreţ arătându-se asupra celor împărtăşite lor. egale cu celelalte lucruri. 10-11).

În acele locuri acest dar a devenit zestrea mânăstirilor şi bisericilor. el se numeşte Sf. Dumnezeu a făcut de fapt adesea cunoscută măreţia tainelor creştinismului. După aceea. Mulţi oameni au văzut demoni chinuiţi în faţa mormintelor lor şi alungaţi cu asprime. Fie ca el să ne pomenească lui Hristos în rugăciunile sale. după cum auzim de la mulţi oameni. El se vede în moaştele Sfinţilor şi în icoanele lor. a cărui istorie este cunoscută la mari depărtări. pentru a-L batjocori. Atanasie mai sus. El le-a spus: „Puneţi mâna mea pe locul unde este rana făcută de lance. în acestea se săvârşesc miracole în numele darului lui Dumnezeu (al-barakah).” Când au pus mâna sa acolo. de dragul străinilor sau din pricina prostiei creştinilor de cea mai joasă speţă în ceea ce priveşte respectarea religiei. el vindecă boli care depăşesc medicina umană. Chiar în zilele noastre a fost un martir binecunoscut. un orb care era de faţă s-a apropiat de ea. Unul dintre ei a împuns icoana cu o lance. datorită bunei sale intenţii. iar ei i s-au deschis. dintr-o familie de mari nobili între străini. Teodor Martirul. atât necreştini. împreună cu voi la înjunghiere. după cum auzim în fiecare zi. Una dintre aceste mânăstiri din regiunea Alep este numită mânăstirea Sf.nimic cutremurător sau măreţ în legătură cu ele. din relatările asupra cărora mintea nu se poate îndoi atâta timp cât s-a ocupat în mod cinstit de ele. Duhul Sfânt a revărsat credinţă în inima sa. când au făcut icoana lui Hristos răstignit. şi a curs din ea sânge şi apă. El obişnuia să spună tuturor celor pe care îi întâlnea că a ajuns să creadă în creştinism numai datorită unui miracol pe care l-a văzut în legătură cu o icoană care aparţinea Sf. cât şi creştini. el a şters puţin sânge şi apă şi şi-a uns ochii cu acestea. Apoi. Anania. după numele purtat de evreul . Şi chiar noi înşine vedem mirul care izvorăşte din moaştele lor. Mai este apoi icoana pe care evreii au realizat-o cândva în oraşul lor. După cum spunea Sf. a luat ce a putut din acest dar şi l-a purtat în diferite locuri. Antonie. ca şi eu să pot lua parte. Totuşi. Tiberias.

care reprezenta icoana lui Hristos. pentru că cinsteşte o piatră. Ce faci cu Profetul David? El îţi porunceşte să te închini aşternutului picioarelor Domnului (Ps. Acest lucru era scris doar despre mielul pe care israeliţii îl sacrificaseră în Egipt la Paşte (Ieş. din pricina întunecimii minţii sale. În ceea ce te priveşte pe tine. Aceasta este o suficientă justificare din Vechiul [Testament] şi Noul [Testament] pentru actul de închinare pentru cinstirea pe care o merită icoanele Sfinţilor. Nimeni n-ar trebui să fie surprins de spusele noastre că icoanele merită cinste şi că noi Îl vedem pe Hristos şi pe Sfinţi în icoanele lor.credincios care a adus darul trimis de Dumnezeu (al-barakah) şi povestea icoanei pe care am menţionat-o. Se ştie că acea piatră nu a fost Hristos Însuşi. se spune că a fost Hristos (1 Cor. nemulţumit cu acest lucru. tu care susţii că nu trebuie să se facă închinăciune decât lui Dumnezeu. tu eşti cel care nu a înţeles semnificaţia lui. o. 6. Pavel spunând că icoanele sunt realităţi chiar prin ele însele. De exemplu. cu referire la piatra din care a ţâşnit apa pentru israeliţi (Ieş. să devină evreu. Evanghelistul spune că stă scris: „Nu I se va zdrobi nici un os” (Ioan 19. evreule. 11). 20. Ar fi mai bine pentru orice creştin. este de datoria sa să se închine celor patru râuri care izvorăsc din rai şi să se închine în direcţia soarelui. 17. 10. 5). CAPITOLUL XVII Rezumat: Un reproş evreului. pe care le privim. 46). Mai mult. căci îl auzim pe Sf. 12. şi nici nu o vei înţelege atât timp cât rămâi evreu. Num. vestită şi binecunoscută în toate bisericile creştinilor. rămânând ataşat cuvântului lui Dumnezeu către tine. în legătură cu Hristos. Întrucât nu înţelegi semnificaţia . 4). şi lui i se porunceşte să se închine la altceva decât lui Dumnezeu. 98. De asemenea. dar era o icoană a lui Hristos. 36).

despre care Scriptura spune că izvorăsc din Rai (Facerea 2. întrucât tu consideri a fi o datorie de onoare a cinsti această piatră pentru că. noi vom forţa nota în legătură cu judecata ta în ceea ce priveşte datoria ta. 10-14). după cum spui. ea vine din Rai. Aşa că. După cum Domnul i-a spus Profetului Isaia: „Cerul este scaunul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele” (Isaia 66. să te închini chiar pământului însuşi. Dar spusele tale că a venit din Rai nu sunt o dovadă [în acest sens]. şi acestea ca s-o cinsteşti. eşti dator să te închini înaintea ei. şi la celelalte două fluvii. când tu eşti găsit făcând închinare la fiecare bucăţică de murdărie din lada de gunoi? Cât priveşte devoţiunea ta faţă de piatra care se află în Ierusalim. În acelaşi timp îi vei mai ironiza pe creştini pentru practica lor de a se închina la icoanele lui Hristos şi ale Sfinţilor Săi. Aşa că ai datoria. dacă ţi s-ar permite accesul la ea. Totuşi. pentru tine trebuie să fie pământul. spre răsărit” (Facerea 2. conform acestui citat. În acest caz. este unul care te obligă să faci închinăciune doar către răsărit. spunând public: „Să nu vă . cinsteşte şi închină-te la Eufrat şi Tigru. Chiar înaintea acestui pasaj. CAPITOLUL XVIII Rezumat: O explicaţie a motivului pentru care Dumnezeu a denunţat practica închinării la imagini. 1). întrucât ţi s-a demonstrat că actul de prosternare se face câteodată prin cinstire. oricine poate citi va şti că o vei săruta şi unge când vei sosi. Dar spune-ne ce te obligă pe tine faţă de această piatră? Ştiu că îmi vei spune că vine din Rai şi de aceea trebuie să faci efortul de a o cinsti. după cum se spune în Tora: „Dumnezeu a sădit o grădină în Eden. 8). pentru că Raiul era la răsărit. deoarece nu există nici o menţiune despre aceasta în vreunul dintre profeţii tăi.duhovnicească a Scripturii.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu le-a interzis israeliţilor să se închine la vreo imagine. 4-5. până la venirea creştinilor.închinaţi la ele etc. În Sfintele Sale Scripturi. ca un părinte înţelept care are de a face cu un fiu încăpăţânat şi ignorant. 5. pentru a se lupta cu ea împotriva duşmanilor săi. Apostolii au recunoscut acest fapt. în scopul îndrumării lor spre calea cea dreaptă. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa” (Daniel 12. ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. pur şi simplu. o vor recunoaşte şi vor venera cu ea. care au fost dăruiţi cu inteligenţa şi subtilitatea minţii în Duhul Sfânt. 5). el va lovi cu ea doar pe cei din casă.” (Ieşirea 20. Daniele. Acelora le spunem că israeliţii se comportau nebuneşte în ceea ce priveşte venerarea idolilor. l-ar putea înţelege în mod strict. departe de calea greşită. spunând public: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare. nici să-i venerezi?” (vezi Ieşirea 20. pentru că avea cunoştinţă de faptul că israeliţii nu aveau capacitatea de a face distincţii [în cazul] închinării la imagini. 4). ei ar fi folosit ca pretext cuvântul lui Dumnezeu şi ar fi alergat nebuneşte spre închinarea la idoli. nici să nu te închini lor. Dacă Dumnezeu în mod sincer le-ar fi dat permisiunea de a se închina la imagini. el ştie că dacă ar pune mâna pe o sabie. 8-9). Aşa că porunceşte că nu trebuie niciodată să ţină o sabie în mâna sa. Aşa cum îngerul i-a spus Profetului Daniel: „Iar tu. Deut. Dar el ştie că dacă pune sabia în mâna sa. Mai degrabă. Poate că unii creştini vor spune: „De ce Dumnezeu a denunţat în Vechiul [Testament] această închinare la ele. îşi va lovi pe fraţii săi şi pe cei din casă. Regele doreşte ca fiul său să fie maestru în mânuirea sabiei. Ei o vor dovedi în practică. în sensul literal al cuvântului. lipsit de inteligenţă. pe care cineva. El a afirmat în taină practica închinării. Aşa este şi cu Dumnezeu. Dumnezeu i-a tratat. ei au permis ca icoanele să devină o . El le-a interzis să se închine la orice chip.

sunt păstorii care nu pricep nimic. care nu fusese dat acestor oameni. a ataşat cuvântul „necurat” la ceva din creaţia Sa. tot aşa în mijlocul aceloraşi oameni a numit public actul de închinare la imagini o practică abominabilă. Ele puteau fi cinstite şi se putea face închinare în faţa lor. dacă se ia cu mulţumire” (1 Tim. precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din . Este clar că Dumnezeu. Ceea ce este bun. Dumnezeu a procedat în acelaşi fel cu israeliţii cu privire la alimente. Dar este bine cunoscut că în ceea ce a creat Dumnezeu. de a se abţine de la dorinţele lor. cu scopul ca prin acest nume ei să le găsească respingătoare şi astfel să le evite. După cum spune Mântuitorul în Evanghelie: „Cel ce crede în Mine. proporţional cu necunoaşterea lor. Pentru ei le-a numit acele lucruri „necurate”. hotărând asupra lucrurilor după cum era potrivit israeliţilor. eticheta de „necurat” în porunca prin care îi instruia. Toţi umblă în căile lor şi se silesc pentru câştigul lor” (Isaia 56. neavând stăpânire. cărora urma să li se dea Duhul Sfânt. 11). în înţelepciunea Sa. nu este nimic „necurat”. După cum am explicat. Căci erau covârşiţi de poftă. El a folosit. nu este necurat. Astfel îi numeşte Dumnezeu în Profetul Isaia: „Aceştia sunt câini hrăpăreţi care nu se mai satură. Apostol Pavel: „Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat. După cum se spune în Torah: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1. dând interdicţii şi declarând pentru ei multe produse în afara legii. 4. dar a păstrat curăţia şi legitimitatea lor ca o taină în Scripturile Sale. de dragul instruirii creştinilor. recunoscându-se faptul că nimeni nu se temea în cazul creştinilor pentru ceea ce stârnise teamă în cazul israeliţilor. 4). După cum spune Sf.obişnuinţă în bisericile creştinilor. El şi-a învăluit în taină bunătăţile din Scripturile Sale. 31). După cum Dumnezeu a interzis aceste lucruri şi de dragul israeliţilor le-a numit public necurate. pentru a fi înţelese la timpul potrivit. în mod public. erau asemenea câinilor.

ceea ce este slava Sa. Dumnezeu a restrâns [pentru] israeliţi practica închinării şi a venerării. 13. ei spun că Dumnezeu. Ei l-au tămâiat până când regele Iezechia a curmat aceasta. din Fiinţa Sa. dar nu se închină la mai mulţi dumnezei. 10). În ceea ce-i priveşte pe creştini. şi Duhul Său. El le-a declarat deschis. după cum am spus. în mod vădit. nimeni nu trebuie să nege lui Dumnezeu faptul că El le-a interzis israeliţilor. El n-a lăsat-o să depăşească anumite limite în public. Aşa că ei îl venerează pe Fiul şi pe Duhul împreună cu Dumnezeu. 4). asemenea Lui. după cum se spune în Cartea Regilor (4 Regi 18. să se închine la vreo imagine de orice fel. El a tăinuit cunoaşterea acestei realităţi în toate Scripturile Sale. aşa încât această practică să nu devină motiv pentru ei de a accepta alţi dumnezei împreună cu El – din pricina maniei lor de a venera mulţi dumnezei şi de a se închina lor. şi Fiul Său. pentru că mintea lor are această subtilitate de a înţelege acest lucru. şi la fel ca El demn de închinare. ei au adorat şarpele de bronz pe care Moise l-a făcut în deşert. Ca urmare. asupra cărora nimeni nu se teme. Căci încă nu era (dat) Duhul. întrucât Duhul Sfânt S-a revărsat asupra lor la răstignirea lui Hristos. fiecare dintre Ei Dumnezeu deplin. Ce creştin aţi văzut vreodată adorând vreunul dintre aceste chipuri? Ferească Dumnezeu! Cât despre israeliţi. fiecare din ei este Dumnezeu asemenea lui Dumnezeu. pentru motivul pe care l-am citat. 38-39). în modul cel mai răspicat: Dumnezeu are un Fiu şi un Duh. Moise şi . dar El i-a inspirat pe Apostoli să le dea creştinilor permisiunea pentru acest lucru. 6. după cum existau temeri pentru ceilalţi.pântecele lui. Mai exact. pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan 7. Dumnezeu a tăinuit pe Fiul şi pe Duhul. ca şi în Matei 4. sunt un singur Dumnezeu. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. în conformitate cu cele spuse de El: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Deut. pentru a ieşi la iveală la plinirea vremii. şi din propria Sa Fiinţă.

nu după cum Şi-ar fi dorit El. doar proporţional cu ceea ce puteau primi în acea vreme. El a spus scribilor lor: „Pentru învârtoşarea inimii voastre. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu. care le fusese îngăduit de Moise. omul să nu despartă” (Marcu 10. Aşa încât cum ar fi fost dacă li s-ar fi făcut o concesie mai mare în această problemă? Iată doar puţin din cantitatea mare de material din Sfintele Scripturi care arată că Dumnezeu a dat acest fel de poruncă israeliţilor. 5-9). 25). israeliţilor li s-a îngăduit să dea slavă lui Dumnezeu prin mijlocirea lui. Scriptură şi din alte sisteme de gândire analoage pe aceeaşi linie de raţionare. v-a scris porunca aceasta. CAPITOLUL XIX Rezumat: Dovezi adiţionale din Sf. ei îl adorau. în deşert. bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. pur şi simplu. Şi astfel. 9). aşa încât să fie slăvit Dumnezeu în numele său. în problema divorţului. cu toate că le fusese dată cea mai severă interdicţie privind închinarea sau adorarea vreunei asemănări sau imagini. De exemplu. dar de la începutul făpturii. El spune: „Legile Mele nu le-au . ci în conformitate cu ceea ce ei puteau să ducă – sunt cuvintele Sale din Profetul Iezechiel: „Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi rânduieli prin care ei nu puteau trăi” (Iezechiel 20. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Un semn că lucrurile sunt aşa după cum spunem – şi anume că Dumnezeu a adaptat. ci un trup. aceste porunci pentru israeliţi. aşa că nu mai sunt doi. israeliţii au fost salvaţi de muşcătura letală de şarpe privindu-l (Numerii 21. Înaintea acestui verset. nu în conformitate cu adevărul potrivit dorinţei Sale.cei care i-au urmat l-au lăsat ca un memorial. Şi vor fi amândoi un trup. dar în rătăcirea lor.

păzit; n-au împlinit ceea ce omul trebuie să împlinească, ca să fie viu” (Iezechiel 20, 21). Oare nu vedeţi clar că El spune atât despre poruncile Sale că ele nu erau bune, cât şi despre rânduielile Sale că nimeni nu trăieşte conform lor, deşi ar trebui să trăiască după ele? În relaţiile Sale cu israeliţii, Dumnezeu se aseamănă cel mai mult cu un rege care are un fiu şi care era atât de împătimit de jocuri încât îi era imposibil de a se abţine de la ele, nu pentru că era incapabil de a face acest lucru, ci din cauza slăbiciunii dorinţei sale. El obişnuia să se joace cu cuţite, iar tatăl său se temea că într-o zi el va fi lovit de un cuţit şi acesta îl va omorî. Şi totuşi băiatul nu suporta să i se interzică să se joace. Din acest motiv, tatăl său îi spunea: „Fiule, nu te juca cu cuţitul, joacă-te cu mingea.” Apoi îi lăuda avantajele pe care jocul cu mingea le avea înaintea sa şi încerca să i-l facă plăcut. Se ştie că dorinţa tatălui pentru fiul său nu era aceea ca el să se joace cu mingea, ci ca el să renunţe definitiv la joc şi să se dedice literaturii, filosofiei, şi unor lucruri importante, folositoare. Această tactică a tatălui faţă de fiul său nu este o definire corectă a realităţii. Fiul său va renunţa la aceasta când mintea sa va ajunge la maturitate. În acest mod S-a purtat Dumnezeu cu israeliţii. Ca urmare, nu este drept ca „fiarele” [care există] între noi, creştinii, aceia care nu vor să se închine la icoanele sfinţilor, să folosească împotriva noastră cuvintele lui Dumnezeu către israeliţi: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti...” (Deut. 5, 8-9). Deoarece, declaraţia deschisă că este nedemn a te închina la aceste asemănări, este asemenea declaraţiei publice privind necurăţia animalelor pe care le-a interzis; El a susţinut că erau necurate şi că ei deveneau necuraţi mâncându-le. Dar în Scripturile Sale, oamenilor inteligenţi le-a dezvăluit în mod limpede că nimic din creaţia Sa nu este necurat; El le-a arătat că a numit „necurat” lucrul pe care l-a interzis, doar dintrun anumit motiv şi nu pentru că era într-adevăr necurat.

Ca urmare, în Scripturile Sale El le dezvăluie simplu celor ce pot discerne că închinarea în faţa unei icoane, închinare pe care o merită, este bună, aşa cum am demonstrat. El i-a făcut să înţeleagă că a denunţat acest lucru ca fiind necuvenit şi l-a interzis doar într-un anume privinţă, şi nu pentru că era într-adevăr respingător. Dacă evreul spune că Dumnezeu nu interzice ceea ce este permis şi nici nu numeşte „necurat” ceea ce este permis, vom întoarce judecata lui împotriva sa. Noi îi spunem, cele interzise să nu fie îngăduite, şi nici cele interzise să fie numite „bune”, ceea ce El a numit abominabil pentru tine şi a desemnat ca necurat, [le-ar fi numit El astfel] dacă nu ar fi înţeles că era vorba de necurăţia despre care vorbim? El, binecuvântat să fie!, nu ar fi fost consecvent nici în înţelegere, nici în vorbire. Mai mult ar fi oscilat atât în cuvânt, cât şi în cunoaştere. Departe de El intenţia de a fi aşa! Dar ceea ce spunem este adevărat; El doar a declarat anumite animale necurate şi ruşinoasă practica de a face închinare la asemănări, nu pentru că meritau a fi numite necurate din partea Sa, ci în virtutea îngăduinţei de care am vorbit în legătură cu israeliţii şi cu atitudinea lor copilărească. După cum Sf. Pavel le-a spus în epistola sa: „În privinţa aceasta avem mult de vorbit şi lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-aţi făcut greoi la auzit. Căci voi, care de multă vreme sar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte, este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5, 11-14). Aşa că israeliţii au rămas copii după o reţinere îndelungată de la învăţătură. Cum să nu fi fost potrivit pentru Dumnezeu să discute cu ei aşa cum cineva vorbeşte cu copiii, cu povestiri care îi atrag? E asemenea unei mame, atunci când vrea să îşi înţarce copilul; ea dă

laptelui denumiri urâte, nu pentru că i se cuvin astfel de nume, ci doar pentru a-l opri şi a-l îndepărta pe copil de el, pentru că în stadiul vieţii în care este, nu îi este potrivit. La fel, Dumnezeu a atribuit nume urâte practicii închinării la icoane şi animalelor interzise, nu pentru caracterul lor, ci pentru că nu erau potrivite pentru evrei la acea perioadă din viaţa lor. Când s-au maturizat, Hristos a vorbit limpede în Evanghelia Sa, în opoziţie cu ceea ce spusese în Lege. El le-a spus oamenilor de pretutindeni: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om” (Mat. 15, 11). Şi le-a îngăduit Apostolilor să se închine la icoane; El a dezvăluit ceea ce era ascuns în ghicituri pentru oamenii de rând dintre cei din vechime. Credem că am stăruit destul de mult cu mărturii din Sfintele Scripturi şi cu studierea lor, pentru a justifica practica închinării la sfintele icoane. Singurul necaz ar fi dacă am omite câteva pasaje, pe care le-ar putea folosi un adversar, pasaje pe care noi să nu le fi citat aici şi în felul acesta ne-am afla într-o situaţie jenantă. Rezultatul este că nici un creştin nu va fi cuprins de nelinişte la săvârşirea închinării, al cărei avantaj este atât de mare. CAPITOLUL XX Rezumat: Respingerea celui care spune că Dumnezeu are autoritatea de a porunci una şi alta, în timp ce este nepotrivit ca oamenii să fie în dezacord făţiş cu cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu le-a poruncit acest lucru. La început am declarat că deşi Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor în mod public să nu facă nici un fel de asemănare, El i-a poruncit lui Moise că facă doi heruvimi şi şarpele [din bronz] (Ieşire 25, 18; Numerii 21, 8-9). Prin aceasta El a arătat că din partea Sa interzicerea era doar un exerciţiu de oikonomia, conform proiectului voinţei Sale.

fără ca Dumnezeu să le fi dat vreo poruncă în legătură cu aceasta (1 Mac. Solomon. ei ştiau că acest lucru nu era în sine însuşi în conformitate cu voinţa Sa. pe care nimeni. lei etc. în afară de preoţi. nu avea voie s-o mănânce. în mod vădit. fără o poruncă specială din partea lui Dumnezeu pentru aceasta. Macabeii permiteau lupta pentru viaţă în ziua Sabatului. a exercitat presiune asupra celor şapte macabei şi asupra bătrânului lor învăţător. deoarece ei au înţeles sensul declaraţiei Sale cu privire la interdicţie. În Cartea Regilor se spune că David i-a dat lui Solomon un model al lăcaşului şi al lucrurilor pentru acesta. pentru a-i determina să mănânce carne de porc. Aceşti doi profeţi au făcut ceea ce au făcut. Spunem acestei persoane că Dumnezeu a poruncit. Antioh. el îi descrie modelul potrivit capacităţii sale intelectuale. 4-6). fructe. Mai degrabă. regele grec (Antiohus IV Epiphanes. fiul lui David. dar oamenii nu pot face nimic împotriva poruncii lui Dumnezeu. fără ca Dumnezeu Însuşi să le fi poruncit să se închine la oameni. dacă El nu a hotărât ca să facă aşa.). 2. 175-164 î. a înzestrat cu multe imagini lăcaşul pe care l-a construit pentru Dumnezeu în Ierusalim: heruvimi. . dar ei au refuzat şi au murit în torturi (2 Mac. David a mâncat chiar pâinea care se obişnuia a fi pusă înaintea Domnului. 6. pentru că au înţeles sensul cuvintelor lui Dumnezeu că nu trebuia să se facă nici o asemănare. 41). 1119). ca nimeni să nu se închine la nimeni altcineva decât Lui. Eleazar. sau că obişnuiau s-o încalce din constrângere. H. 18-7. Pe viaţa mea. decât numai dacă Dumnezeu nu poruncea cuiva s-o mănânce.. Dar nu ar fi corect ca cineva să spună că David şi macabeii obişnuiau să facă vreo concesie de la porunca lui Dumnezeu. 41). el a poruncit [să fie supuşi] la tot felul de torturi. (1 Regi 21. pe care le-a descris (1 Paralipomena 28. Dar Profeţii se închinau în faţa oamenilor.Cineva ar putea spune că Dumnezeu are autoritatea de a porunci şi una şi alta.

să poată ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. ca să ştiţi că Eu sunt Domnul.Ba mai mult. doar aşa ca acesta să-i ducă spre a-l respecta. Din nou. Sabatul era o desfătare pentru masele de evrei. după cum se spune în Profetul Isaia (Is. prăznuind ziua odihnei din neam în neam. în loc de desfătare. Aşa că aceşti trei profeţi au acţionat în contradicţie cu Legea dată marii populaţii. Creatorul cerului şi al pământului. pentru că au înţeles sensul cuvântului lui Dumnezeu. Ilie a acţionat în contradicţie cu Legea ridicând un loc de . 12-13). 2). şi să nu venereze nimic altceva. din pricina poftei lor la mâncare. Deut. şi respectându-l. iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit” (Ieşirea 31. 8). 10. El spune: „Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei. 9. Dar Moise. însă ca recunoaştere a faptului că Dumnezeu a dat. pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul. în mod public. Ilie şi Daniel. 18. şi nu pentru că în ceea ce îl privea ar fi avut un caracter absolut. au făcut din Sabat o zi de post: primul dintre ei a flămânzit de două ori timp de patruzeci de zile (Ieşirea 24. poruncă maselor numai ca exerciţiu în oikonomia. al doilea a flămânzit timp de patruzeci de zile (1 Regi 19. ca un legământ veşnic. El a făcut Sabatul o desfătare pentru evrei. Cel ce vă sfinţeşte” (Ieşirea 31. prin abolirea obiceiului privind pâinea şi respectarea Sabatului. 13). 16-17). al treilea a flămânzit timp de douăzeci şi una de zile (Dan. oamenii duhovniceşti au făcut concesie de la porunca referitoare la pâine şi la respectarea Sabatului. fără ca Dumnezeu să le fi dat vreo poruncă să facă acest lucru. cu ocazia ieşirii israeliţilor: „Şi a vorbit Domnul cu Moise şi a zis: Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă. Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel. 25). Puţin mai încolo. căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam. După cum se spune în Tora. 58. Hristos a confirmat înţelegerea lor.

omul acela se va stârpi din poporul său” (Lev. fără ca Dumnezeu să-i fi poruncit să facă acest lucru. 4-5). ce are de spus acela care susţine că Dumnezeu are autoritatea să poruncească şi una şi alta. El le-a interzis israeliţilor să ridice un loc de sacrificiu în orice loc doar pentru că obişnuiau să ofere sacrificii demonilor. ca să o aducă jertfă înaintea Domnului. Ca urmare. în afara poruncii lui Dumnezeu? Pe viaţa mea. ci doar pentru că a cunoscut sensul cuvântului lui Dumnezeu din Lege. 17. sacrificiile lor să fie fără valoare şi urâte înaintea lui Dumnezeu. după cum cunosc învăţătorii Scripturii. în facerea imaginilor şi a asemănărilor. care îndruma întreaga populaţie. Ilie Profetul. 7). Aceasta să fie pentru ei aşezământ veşnic în neamul lor” (Lev. fără ca Dumnezeu să-i fi vorbit. Mai mult. Deci. a acţionat în contradicţie cu Legea. fără acordul Său. Dumnezeu a limitat sacrificiile israeliţilor la Cetatea Sfântă.sacrificiu lui Dumnezeu în alt loc decât în templul din Ierusalim. şi nu o va aduce la uşa cortului adunării. şi pregătindu-l în alt mod decât cel descris de Lege (3 Regi 18. Şi mai înainte s-a spus: „Ca să nu-şi mai aducă ei jertfele lor la idolii după care umblă desfrânând. şi nici să nu te închini lor” (Ieşirea 20. După cum se spune în Levitic: „Dacă un om dintre fiii lui Israel sau dintre fiii străinilor care locuiesc între ei va face ardere de tot sau jertfă. Aceasta confirmă ceea ce am spus despre faptul că închinarea la icoanele Sfinţilor este datoria fiecăruia care cunoaşte Scripturile lui Dumnezeu. după venirea lui Mesia. . 17. Sfinţii au acţionat în contradicţie cu Legea publică: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare din câte sunt. 30-35). datorită recunoaşterii motivului pentru care a dat porunca. am arătat limpede că Sfinţii au acţionat în mod public în contradicţie cu porunca lui Dumnezeu. cunoscând aceşti factori. aşa că atunci când El o va distruge prin mâinile romanilor. şi că nu este corect ca oamenii să acţioneze în mod public împotriva poruncilor lui Dumnezeu. 8-9). Aşa că.

desigur. calm. după cum ceara permite ca asemănarea de pe ea să poată fi schimbată. cineva care este chipul lui Dumnezeu. Sau se aseamănă cu ceara pe care era cea mai frumoasă asemănare. reprezentând într-adevăr pe fiica regelui. oare nu ai spune că ele nu sunt. poţi să te închini şi mie. noi îţi spunem că . generozitate. După aceea. şi prin îndepărtarea ta de la acţiuni lăudabile comparabile celor menţionate. reprezentări ale fiicei regelui? Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tine. spun ei. şi a distrus-o cu totul. bunătate. închină-te mie care sunt chipul lui Dumnezeu. sau o imagine a lui Satan sau a unei fiare. Prin renunţarea dintre virtuţile tale la răbdare. i-a retezat degetele. natura ta îţi permite să faci din ea fie o imagine a lui Dumnezeu.CAPITOLUL XXI Rezumat: Respingerea fiecărui [ins] care ne spune: „Întrucât consideri corect să te închini la icoana cuiva care merită cinstire. tu eşti cel ce a distrus chipul lui Dumnezeu în tine. şi prin ataşarea ta la cele exact opuse. Noi spunem. milă şi dreptate. dacă ţi-au fost arătate aceste trăsături. ea a devenit cea mai urâtă şi cea mai respingătoare icoană. fără nici un fel de constrângere ai acţionat în mod contrar în purtarea chipului lui Dumnezeu în trăsăturile tale personale. Pe viaţa mea. i-a amputat picioarele. În posesia sa. dacă doreşti aceasta. eu sunt. un om a pus mâna pe icoană. dacă doreşti aceasta. i-a tăiat urechile şi nasul. Chipul lui Dumnezeu se aseamănă acum doar cu fiica regelui. până la punctul de asemănare a ta cu Satan sau cu o fiară.” Aceştia sunt oameni care spun că dacă icoanele sfinţilor sunt vrednice de cinstire prin închinare. i-a şters ochii. Aşadar spune-mi. după recunoaşterea fiicei regelui. care era cea mai frumoasă persoană. datorită libertăţii tale. a cărei icoană a fost cea mai frumoasă icoană. dar un om a luat-o şi a transformat-o în asemănarea unui porc. i-a înnegrit culorile.

ca argumente din Sfânta Scriptură. Încheiem aici respingerea motivelor pe care oamenii le aduc. pe care le vedem şi în ziua de astăzi. din ele izvorăşte mir care vindecă lepra. după cum ne este practica de a face închinăciune Sfinţilor sau icoanelor lor. în districtul Antiohiei. 21). pentru că ei au devenit vase ale Sfântului Duh. În legătură cu aceasta. 3. în altă parte. Aceste sfinte moaşte se află într-un sat numit Salqin. Aceştia sunt cei care în ei înşişi sunt chipuri ale lui Dumnezeu datorită faptului că s-au dezbrăcat de omul cel vechi. CAPITOLUL XXII Rezumat: Mărturie asupra faptului că pentru noi starea materiei. ne vedeţi făcând închinare chiar la moaştele lor.nu eşti chipul lui Dumnezeu. după cum spune Sf. nici pe timpul vieţii şi nici în moarte. să ne edificăm dacă cinstirea sau dispreţul cu care cineva le tratează aduce bucurie sau tristeţe acelora ale căror icoane sunt. . De aceea noi nu ne vom închina ţie. cercetătorii trebuie să afle dacă sau nu. Apostol Pavel. care nu-i părăseşte. osemintele sale au înviat un mort (IV Regi 13. care se înnoieşte după chipul Creatorului său ( Col. şi. în mod ignorant. Acum dorim să dezvăluim motivul cercetării icoanelor. Aceasta se potriveşte cu ceea ce am menţionat deja cu privire la minunile săvârşite de sfintele moaşte. După moartea sa. după moartea lor. înainte de imprimarea scrisului sau a unei icoane pe ea. după cum am văzut cu ochii noştri. cu toate defectele sale. Pe acest temei oamenii inteligenţi înţeleg că Duhul Sfânt sălăşluieşte în ele. 9-10). O mărturie pentru aceasta este Profetul Elisei. Până în ziua aceasta ele se află în mâinile creştinilor. În ceea ce-i priveşte. atunci când o scriere sau o icoană este imprimată pe o substanţă materială. nu este aceeaşi cu starea ei de îndată ce ea a fost imprimată. de asemenea. şi s-au îmbrăcat cu cel nou.

pur şi simplu. împotriva cărora s-a emis sentinţa de condamnare la moarte. dar atunci când cuvintele au fost înscrise pe ele de Mâna Domnului. În sine materialul nu are nici o valoare. el merită moartea din partea celor ce cred în acestea. . valoarea lui întrece orice calcul.situaţia acesteia în ochii oamenilor este aceeaşi ca şi situaţia de dinainte ca scrierea sau icoana să fi fost imprimată pe ea. scrise pe foi de pergament. până la punctul în care dacă cineva va îndrăzni să le ardă sau să le pângărească din necredinţă faţă de ceea ce este scris pe ele. că bucuria pe care o dă nu ajunge la Hristos în acelaşi mod ca atunci când o icoană a mamei sau a tatălui este tratată astfel între noi. Înainte ca spusele lui Dumnezeu să fie scrise pe ele. Oricine are dubii în această privinţă. ele sunt înnobilate şi li se acordă cea mai înaltă cinstire. Acelaşi lucru se întâmplă cu o bucată de hârtie. Tora şi Evanghelia. ar trebui să înveţe lecţia de la cele două table ale Legii lui Dumnezeu. pe care este pusă semnătura regelui în cazul menţionat de noi. foile de pergament nu aveau nici un fel de cinstire în ochii vreunei persoane. amândouă sunt. Dar de îndată ce se confirmă că Cuvântul divin se află pe ele. Ele sunt două pietre. sau din dispreţ faţă de acestea. Dovadă în acest sens pentru voi este materialul pe care un rege ar putea să-şi aplice sigiliul pentru [iertarea] unui număr de aproximativ o sută de mii de oameni. şi acest lucru este cunoscut tuturor. Când sigiliul regelui este aplicat pe el. dincolo de care nu se află nimic mai sublim. CAPITOLUL XXIII Rezumat: Respingerea tuturor celor care spun despre cinstirea sau dispreţul cu care este tratată icoana lui Hristos. în vederea eliberării acestui număr de oameni. ele au fost cinstite de Dumnezeu şi om.

această persoană ar fi deosebit de fericită să răsplătească celui care face acest lucru chipului tatălui său. şi oamenii obişnuiţi puteau recunoaşte atât trăsăturile mamei regelui cât şi trăsăturile omului din pricina căruia a fost defăimată. Apoi cineva a pictat pe un panou o imagine a mamei regelui în împreunare trupească cu vagabondul. colindând străzile şi aleile şi căutând o ocazie ca s-o expună. în special în răstimpul sărbătorilor şi al pelerinajelor care îi sunt proprii. să scuipe chipul tatălui acelei persoane. Dacă există vreun creştin ce se împotriveşte a face închinare la icoană. Aş invita pe toţi cei care se închină icoanei lui Hristos. şi răspândeşte vestea acesteia prin oraş. deoarece în oraşul nostru. Nu există nici o îndoială în legătură cu aceasta.Dintre toate icoanele voi menţiona aici icoana lui Hristos. Dumnezeul nostru. [cetatea] „cea Binecuvântată” este cinstită cu închinare. Care crezi că va fi situaţia persoanei în faţa regelui? Oare regele nu-i va tăia mădular după mădular? Nici o îndoială despre aceasta! Iar dacă . El va răsplăti tuturor celor care se închină la ea cu binefaceri ce contrabalansează răul pe care urmează să-l faci oricui scuipă chipul tatălui tău – şi chiar mai mult. să înţelegi că în acelaşi mod te afectează bucuria [ce izvorăşte din] cinstirea icoanei lui Hristos. atunci când pleacă de acolo. aş dori ca chipul tatălui său să fie pictată pe uşa bisericii Icoanei lui Hristos. De exemplu. Scopul meu ar fi să văd dacă el se supără sau nu pentru acest lucru. mai ales dacă tatăl lui a fost acela care i-a dat legământ să nu se închine la sfintele icoane. mergând până la a-i lua viaţa în compensaţie! De aceea noi îi spunem că dacă mânia privind abuzul asupra chipului tatălui tău te afectează într-atât încât te aduce până la acest punct. într-o aşa măsură încât mărinimia Sa nu poate fi cuprinsă de imaginaţie. să presupunem că a existat un rege a cărui mamă a fost defăimată printre oamenii simpli de către un om care era vagabond. întrupat din Sfânta Fecioară Maria. Edessa.

Frumuseţea sa depăşea tot ce era minunat. ei îi acordau cea mai mare cinste. am făcut ceva cu penelul şi câteva culori”. acest rege avea în vedere un proiect pe care . Mulţi îi erau devotaţi. El va alunga şi îndepărta din împărăţia Sa pe tot cel ce tratează icoana Sa cu dispreţ şi care. care a condus toată lumea. Înţelegeţi. ai cărui înţelepţi erau neştiutori în comparaţie cu înţelepciunea sa. În înţelepciunea sa. şi privitorii nu îi puteau privi faţa sa. îmbrăcat în purpura cea mai minunată. şi care i se închină. că creştinii nu îşi arată recunoştinţa faţă de Hristos în vreun alt chip care să poată fi comparat cu modul în care îşi arată recunoştinţa către El atunci când aşează icoane ale Sale în bisericile lor şi prin închinarea la icoana Sa. fraţii mei. şi care se închină icoanelor lor. Domnul nostru. mai ales când pun o icoană a Sa. În acelaşi mod. va cinsti pe toţi cei ce răspândesc vestea icoanei Sale. al cărui cap a fost încoronat cu o coroană strălucitoare. CAPITOLUL XXIV Rezumat: Creştinii care fac icoane ale lui Hristos şi ale Sfinţilor Săi în bisericile lor. şi se bucurau să-i arate dragoste. refuză să-i aducă act de închinare. regele s-ar mânia şi mai mult din pricina aroganţei şi a grosolăniei din mintea sa. se exclude el însuşi de la ceea ce toţi ceilalţi merită. acţionează în acest fel plini de recunoştinţă faţă de Hristos şi merită răsplata cea mai mare de la El. Împăratul ceresc. Este asemenea unui rege. Dacă cineva dintre ei abandonează această practică. spunându-i: „Nu am făcut nimic mamei tale.săvârşitorul acestui fapt ar încerca să ofere scuze regelui. răstignit în mod ruşinos. Aşa că este suficient să spunem că Hristos. dintr-o aroganţă ca cea pe care am menţionat-o. Era cel mai puternic om.

şi în regatul meu nu veţi lipsi din bogăţia mea. Atunci când acest lucru se întâmplă. şi-a dat jos coroana. batjocorindu-l. voi aţi fost cei care aţi stăruit în a mă cinsti. [şi anume] să se ascundă de cei din jurul său. nici altă desfătare decât acest om!” Ca urmare au pătimit împreună cu el. Au stat neclintit alături de el în starea sa de dizgraţie. până când [regele] şi-a împlinit planul său iscusit şi s-a întors în regatul şi în splendoarea sa tihnită. vă păstrez în toată dragostea mea. purtând ruşinea lui şi luând asupra lor o parte din suferinţele sale. mergând împreună cu el cu toate că era abuzat şi umilit de duşmanii săi. oare nu va trata regele pe fiecare din aceşti oameni în mod corespunzător? El le va pune la picioare întregul său regat şi le va spune: „Voi sunteţi cei care aţi împărţit cu mine ruşinea mea. şi au strigat la el în batjocură. Apoi le-a dat duşmanilor săi acces la poziţia sa în locul său. potrivit milostivirii Sale. dacă nu este nici o . voi sunteţi prietenii în a căror dragoste nu este nici un vicleşug. nemulţumiţi de el. cu o răsplată nu mai mică decât cea dată martirilor.” În acelaşi fel. şi-a scos purpura. la rândul lor. Ba mai mult. nici alt învăţător. Pe viaţa mea. El s-a deghizat. strigau cu bucurie din toţi rărunchii: „Nu avem alt rege. şi ne zic: „Vai. El este Mântuitorul nostru. iar ei l-au bătut şi l-au supus la multe umilinţe. L-au atacat cu brutalitate. nu vă este ruşine ca un astfel de om să fie regele vostru?” Iar ei. speranţa şi bucuria noastră”. lau părăsit.şi-l dorea. a coborât de pe tron şi sa îmbrăcat în haine sărăcăcioase. vouă! Nu vă este ruşine că acesta este Dumnezeu vostru?” Dacă spunem cu glas tare: „Da. o parte dintre ei a rămas. el ne va răsplăti pentru acest lucru. Iar duşmanii săi îi bruscau şi pe ei. spunându-le: „Vai vouă. când atârnăm o icoană a lui Hristos răstignit în mod ruşinos şi alţii o văd. noi. l-au ironizat. s-au bucurat de nefericirea sa. obişnuite. Atunci când majoritatea celor care îşi căutaseră adăpost alături de el. aşa că prosperitatea mea vă este la îndemână. punând în faptă dragostea pe care o pretindeau faţă de el. umile. într-adevăr. creştinii.

fapta lor îi va priva de ceea ce ar fi meritat de la Hristos. Atunci ei vor ajunge să posede fericirea perfectă. Dacă cineva spune că păgânii ne reproşează adeseori pentru crucea lui Hristos. 18). ne asemănăm prietenilor regelui. Cinstirea pe care o vom dobândi în urma acestui fapt le va lipsi celor ce se simt stânjeniţi de icoana Sa şi îi întorc spatele. Noi. nimeni nu poate spune. Cât de mult va spori această purtare şederea lor cu regele. Pentru că Îi arată dispreţ. în timp ce alţii se mândresc cu cele mai măreţe calităţi ale regilor lor. 14. contrar acuzei ce vine de la cei ce-l înjosesc pentru starea sa. ele sunt cele care îi determină să ne aducă reproşuri. 10. cei ce punem icoane în bisericile noastre. prin dispreţuirea icoanei Sale. pe care El.exagerare în declaraţia făcută de cei ce se mândresc în faţa regilor cu crucea şi umilinţele Sale (Gal. 17). dacă ar fi îndurat umilinţa şi consecinţele ei din iubire faţă de El. refuzând a se închina ei. 6. acela ar trebui să înţeleagă că de n-ar fi niciuna dintre aceste icoane în bisericile noastre. pe mâinile lor. Mat. doreşte să o aducă degrabă tuturor oamenilor. Din desfătarea pe care o au în El şi din intensitatea admiraţiei lor pentru el. ei se mândresc cu ceea ce este socotit a fi cea mai gravă înjosire a sa. în bunătatea Sa. fără ca măcar să fi văzut aceste icoane. până la punctul în care s-au cufundat în josnicie – este chiar mai clar decât soarele pentru scopul potrivirii lor cu El. Dispreţul pe care îl îndură aceşti oameni – ca cineva să aibă un comportament ce pare unor minţi mai aşezate a fi revoltător. Ca urmare. În ceea ce priveşte icoanele. ceea ce am menţionat nu le-ar fi trecut niciodată prin minte acelor oameni care intră în bisericile noastre. Nimeni nu poate să tăgăduiască spusa noastră că lucrăm cu bunăvoire faţă de Hristos. Scriptura lui Dumnezeu spune: „Cel care are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19. binecuvântat să fie oricine face o icoană a lui Hristos. cunoscând măreţia regelui lor. pe hainele lor. Aşa că este de asemenea posibil să acţionezi cu bunăvoire faţă de El. ei descoperă semnul înjosirii regelui lor pe feţele lor. .

chipul să Îi fie perceput. ANEXA Icoana Mântuitorului din Edessa Icoana Mântuitorului Iisus Hristos de la Edessa la care face referire Teodor Abu Qurra în tratatul său despre cinstirea sfintelor icoane. a unităţii Ipostasului Său. Vai celui care se leapădă de această practică! O. pentru a căuta ajutor în rugăciunile lor. acum şi pururea şi în veci vecilor. Lui I se cuvine toată slava. pentru a recunoaşte faptele lor măreţe. de asemenea. Avva Yannah. fratele nostru. să ne bucurăm de măreţia Sa care este neabătută. pentru a-i cinsti. este una din primele reprezentări iconice menţionată în tradiţia iconografică creştină. Fie ca El să facă din noi o icoană a Lui în adevăr.Domnul nostru şi se închină icoanei Lui pentru motivul amintit de noi. ca într-o oglindă clară. acceptă această ofrandă de la smerenia noastră. Şi fie ca să ne ducă din lumea aceasta în lăcaşul Sfinţilor Săi. Fie ca El [Hristos] să ne inspire spre recunoaşterea naturii dumnezeirii Sale şi a omenităţii Sale. mărirea şi închinăciunea. Amin. cinstea. ca în noi aici. Răsplata noastră din partea ta pentru ascultarea noastră faţă de tine să fie aceea ca tu să-ţi aduci mereu aminte de noi în rugăciunile tale. împreună cu al Său Tată şi Prea Curatul Duh. şi pentru a fi îndemnaţi în a-i urma. a închinării cuvenită icoanei întrupării Sale şi icoanelor Sfinţilor Săi. Roagă-te lui Hristos ca minţile noastre să simtă văpaia Duhului Sfânt. oricine face icoane ale Sfinţilor Săi şi se închină icoanelor lor. aşa încât împreună cu ei să putem într-o zi să-L vedem faţă către faţă. Istoricul bisericesc Evagrie Scolasticul (Evagrie de Epifania) (536/7-594) o include în .

un slujitor al lui Abgar V. Alături de prezentarea evenimentului. în care este reluată şi istoria regelui Abgar. document redactat sub auspiciile împăratului Constantin VII Porfirogenetul (913-959). afirmându-se că urme de sânge puteau fi văzute în acele locuri unde trupul Mântuitorului a suferit răni. dacă a fost folosit lemn. pânză sau pergament. fiind depusă în capela Pharos. ci de o pictură mai complexă. unde se afla comoara imperială cu relicve din palatul Bucoleon. Începând cu secolul al X-lea se adaugă alte detalii. Aici ea a fost primită şi cinstită în cadrul unor ceremonii şi procesiuni religioase pe măsura sfinţeniei care îi era atribuită. care a pictat pentru acesta chipul Mântuitorului în perioada slujirii sale pământeşti. Din acest document aflăm că ar fi fost făcută de Hanan. el nu ne spune nimic despre suportul pe care icoana a fost pictată. o altă redactare a Faptelor apostolului Addai/Tadeu. Aceste noi precizări sunt făcute după transferarea icoanei. Deşi autorul necunoscut al acestui document comentează culorile folosite. În ceea ce priveşte conţinutul propriu-zis al icoanei. Icoana mai este cunoscută şi sub denumirea de mandylion. a căror existenţă o pune însă în legătură cu .grupul exemplarelor iconice considerate ca fiind „nefăcute de mână omenească” – arhiropiite (în gr. Abia în secolul al VI-lea se consemnează că nu era vorba doar de o simplă reprezentare a feţei Mântuitorului. Autorul documentului Narratio atrage atenţia asupra unor urme de sânge de pe chipul Mântuitorului. Prima descriere a celebrei icoane edesseniene o găsim în Doctrina Addei. secole de-a rândul s-a crezut că era o simplă reprezentare a chipului Mântuitorului. ca şi cum ar fi fost „o secreţie umedă fără pigment sau arta pictorului”. la 15 august 944. de la Edessa la Constantinopol.). regele bolnav al Edessei (13-50 d. în acest document avem o descriere a feţei de pe icoană. Evenimentul a fost consemnat în Narratio de imagine Edessena. Aceasta era foarte ştearsă. Abgar V s-a vindecat şi apoi s-a convertit la creştinism. Prin intermediul icoanei pictată de Hanan. Hr. archeiropoietos).

tăinuită în tezaur şi zidită în zidul cetăţii. sudoarea i-a curs ca nişte picături de sânge. având în coastă rana răstignirii. el s-a săltat din pat şi a alergat să-l salute pe Tadeu”. VIII sau IX. iar sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge (Cf. „Cea mai veche legendă latină a lui Abgar”. Icoana era prezentată credincioşilor sporadic. e adevărat mai vagi. deducem că nu era vorba doar de faţa sau chipul Mântuitorului. ceea ce ne face să credem că icoana era în realitate giulgiul de îngropare.rugăciunea din grădina Ghetsimani. la specificul icoanei. Un document latin din secolul al X-lea. Evagrie Scolasticul spune că la Edessa ea a fost păstrată. relatează că imaginea era a întregului trup a lui Iisus şi nu a fost arătată îndeaproape niciodată credincioşilor şi că era păstrată într-un cufăr (scrinium) de aur. Atunci… a luat această bucată de pânză pe care o vedem acum … şi şi-a şters broboanele de sudoare pe ea”. ci de o reprezentare a întregului Lui trup. 44): „Când Hristos era pe punctul de a merge de bunăvoie la moarte. Mai multe detalii avem din partea Arhidiaconului Grigorie. În pofida caracterul vag al descrierii. 22. referendarius al Sfintei Sofii. Uitând de îndelungata paralizie a picioarelor sale. el face referiri. despre care se spune că ar fi condus comitetul de clerici însărcinat cu ceremoniile de primire a icoanei edesseniene şi ar fi ţinut-o în mâini. Acest lucru explică de ce a fost păstrată cu atâta sfinţenie. iar aici sudoarea şi chipul … şi acelea care arătau coasta sângerând erau de aceeaşi natură cu ceea ce forma portretul”. în cadrul unui ritual de . În predica pe care a ţinut-o în ziua de 16 august 944. Lc. împăturită fiind. „[Această imagine] a fost imprimată numai de sudoarea agoniei care s-a scurs pe faţa Autorului Vieţii … şi … a fost înfrumuseţată de stropii din propria coastă … Sânge şi apă acolo. Iar cu referire la Abgar acelaşi text relatează: „[În Edessa] numai Abgar a putut vedea strălucirea de nesuportat care iradia din portretul pe care Tadeu la pus pe fruntea sa. când s-a rugat stăruitor. despre care se spune că ar fi o traducere după un original siriac mai vechi. probabil din sec.

După cea de a patra cruciadă. aceştia neavând voie să o privească îndeaproape. Credem că a fost luată fără îndoială de către cruciaţi şi dusă în Apus. În 1201 el a descris astfel sindon-ul (giulgiul) pe care îl avea în grija sa: „În acest loc Domnul dezvelit înviază din nou [anistatai] şi … sindon-ul (giulgiul) de înmormântare o dovedeşte [ekdelon]. „Icoana de la Edessa” dispare. mai ales dacă ne gândim că unele din descrierile „icoanei de la Edessa” par să se regăsească în imaginea de pe Giulgiu din Torino. Un document grec din anul 960 face o descriere succintă a acestui ritual: O dată pe an arhiepiscopul intra în camera unde icoana era păstrată într-un „ cufăr vechi zăvorât cu încuietori. Acest lucru este posibil. vorbind despre cucerirea Constantinopolului. Un lucru este cert. ne este greu de spus. datând de la începutul sec.” Scavone sugerează că giulgiul pe care l-a văzut Robert de Clari la Vlaherne în 1203 nu este altul decât cel pe care Nicolae Mesarites îl avea în grijă în biserica Pharos. Cinstirea icoanelor a fost şi rămâne un act liturgic de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. ne este furnizată de Nicolae Mesarites. . astfel încât figura Domnului putea fi văzută clar acolo. astfel încât să nu poată fi văzută de oricine ori de câte ori ar fi dorit… Aceste încuietori se deschideau cu nişte vergi de fier care erau introduse … Doar atunci putea comunitatea să o privească … Însă nimănui nu-i era îngăduit să se apropie de ea … Astfel sfânta cutremurare întărea credinţa şi îi făcea să se cutremure cu atât mai mult în închinarea lor”. se roagă şi le cinstesc. administratorul tezaurului cu relicve al curţii imperiale din Constantinopol. o persoană care poate fi considerată martor ocular. consemna următoarele: „În biserica Stăpânei noastre din Vlaherne sydoines-ul lui Iisus se înălţa drept în sus în fiecare vineri. Dacă este una şi aceeaşi cu Giulgiul de la Torino. O altă informaţie mai târzie. al XIII-lea. icoanele fiind un ajutor de nepreţuit pentru viaţa de rugăciune a tuturor celor ce cred.” Iar după numai doi ani. cruciatul Robert de Clari.taină. Totuşi ne alăturăm celor care înclină să creadă că „Icoana de la Edessa” poate fi chiar „Giulgiul de la Torino”.

deoarece, aşa cum spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Icoana ca expresie a universului credinţei şi evlaviei ortodoxe a devenit teologie a prezenţei harice a lui Dumnezeu în Biserică, în casele credincioşilor, pretutindeni unde omul iubeşte pe Dumnezeu şi pe semenii săi sfinţind locul şi timpul. În acest sens, cultul icoanelor produce o cultură a chipului luminat de rugăciune şi bunătate, o cultură roditoare de evlavie şi ospitalitate, o cultură a Scripturii concentrate în icoană şi a icoanei desfăşurate în cuvintele Scripturii, o cultură a frumuseţii care naşte bucurie şi o cultură a sărbătorii care naşte co-muniune frăţească, o cultură a iubirii sfinţitoare care pacifică simţurile, bucură privirile şi înalţă mintea de la cele văzute la slava lui Dumnezeu Cel nevăzut.” INDICE BIBLIC

Facerea 1, 26-27 Facerea 1, 31 Facerea 2, 8 Facerea 2, 10-14 Facerea 2, 21-22 Facerea 3, 1 Facerea 3,8 Facerea 6, 6 Facerea 8, 21 Facerea11, 7 Facerea 18 Facerea 18, 12 Facerea18, 11-12 Facerea 18, 20-21 Facerea 19, 26

Facerea 21, 2 Facerea 23, 7 Facerea 27, 29 doar LXX (Septuaginta) Facerea 28, 13 Facerea 33, 3 Facerea 33, 7 Facerea 42, 6 Facerea 47, 31 Facerea 47, 31 în LXX Facerea 47, 31 în LXX, Peshitta; Evr. 11, 21, 44 Facerea 48, 12 în LXX, Peshitta Facerea 49, 8 Ieşirea 3,2 Ieşirea 4, 3 Ieşirea 12, 46 Ieşirea 14, 21; 17, 6 Ieşirea 15, 25-26 Ieşirea 16, 33 Ieşirea 17, 6 Ieşirea 18, 7 Ieşirea 20, 2-5 Ieşirea 20, 4 Ieşirea 20, 4-5 Ieşirea 20, 2-5 Ieşirea 20, 5 Ieşirea 24, 18 Ieşirea 25, 8-9 Ieşirea 25, 17 Ieşirea 25, 18 Ieşirea 25, 20 Ieşirea 25, 22

Ieşirea 25, 23,30 Ieşirea 25, 40 Ieşirea 26, 1, 31 Ieşirea 26, 18-22 Ieşirea 27, 1-8 Ieşirea 28, 9-12 Ieşirea 28, 15-17 Ieşirea 28, 21 Ieşirea 28, 29-30 Ieşirea 31, 12-13 Ieşirea 31, 16-17 Ieşirea 32, 11-14 Ieşirea 33, 7-10 Ieşirea 33, 20 Ieşirea 33, 7-10 Ieşirea 37, 5 Ieşirea 38, 5-8 Ieşirea 38, 6-7 Ieşirea 38, 9-12 Ieşirea 38, 22 Ieşirea 40, 34 Leviticul 9, 24 Leviticul 17, 7 Leviticul 17, 8-9 Numeri 20, 11 Numeri 21, 8 Numeri 21, 8-9 Numeri 21, 9 Numeri 22, 28 Deuteronomul 4, 24 Deuteronomul 5, 8-9

1. 14 3 Regi 1. 18. 20 2 Paralipomena 3. 15 4 Regi 5. 1.41-46 1 Regi 9. 4-9 Iosua 7.14 4 Regi. 8 1 Regi 21. 23. 13 Deuteronomul 9. 16 1 Regi 17. 21 4 Regi 18. 10 . 1 3 Regi 18. 12-15 Iosua 4.Deuteronomul 6. 6 Iosua 10. 1. 1 .11 3 Regi 17. 25. 30-35 3 Regi 19. 25 Deuteronomul 23. 41-46 3 Regi 18. 53 3 Regi 2. 29 3 Regi 8. 13 . 31 2 Regi 6. 19 3 Regi 7-19. 10-13 2 Paralipomena 7. 11-19 1 Paralipomena 29. 23 1 Regi 1. 6 4 Regi 13. 12-13 1 Regi 1. 4-6 1 Regi 21. 5-7 1 Regi 1. 4 1 Paralipomena 28. 6. 8 4 Regi 2.

8 Isaia 49. 2 Psalm 71. 7 Psalm 27.11 Daniil 7. 14-17 Isaia 56. 9 Daniil 10. 11 în LXX. 15 Iezechiel 1. 1 Isaia 41. 1 Psalm 95. 1 Ieremia 51. 11 Iona 1. 11 Isaia 58. 2 Iezechiel 16 Iezechiel 20. 10 Psalm 5. 21 Iezechiel 20. 7. 6 Osea 2 Osea 12. 59-64 Iezechiel 1. 25 Iezechiel 41. 4 Daniil 12. 1-3 Iezechiel 8. 10. 28 Iezechiel 4. Peshitta Psalm 81. 15-20 Daniil 3. 2 Daniil 10. 2. 24-25 Daniil 6. 13 Isaia 66.Isaia 19. 5 . 26 Iezechiel 1. 4 Daniil 12.

Psalm 98. 17 1 Macabei 2. 5-9 Marcu 14. 8 1 Corinteni 1. 5. 20-21 1 Corinteni 2. 5 Psalm 131. 18 Matei 12. 20 Ioan 7. 13 Matei 4. 18. 13 1 Corinteni 2. 41 Matei 2. 13 1 Corinteni 3. 18 1 Corinteni 1. 36 Rom. 6-7 1 Corinteni 2. 41 2 Macabei 6.39 Ioan 19. 28 Matei 15. 7. 6 Psalm 131. 14 Psalm 132. 10 Matei 9. 20 Matei 10. 26-28 Matei 27. 43 Luca 11. 8 Pilde 19. 11. 8 Luca 8. 22-24 Luca 4. 12-14 1 Corinteni 2. 46 Marcu. 11 Matei 26. 19 . 38 . 25 Marcu 10.

73 al-Nisa (Femeile) IV. PG 94. 3 1 Corinteni 12. 4 1 Corinteni 12. 21 Iacov 2. 75 Al Imran (Neamul lui Imran) III. 100 al-Rum (Bizantinii) XXX. 38 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ b. Literatură patristică referitoare la sfintele icoane Ioan Damaschin. Oratio II. col. PG 94. 13171420. Orationes tres adversus eos qui sacras imagines abjiciunt: Oratio I. 13-15 I Ioan 3. . 125 al-Tawba (Căinţa) IX. 2 INDICE CORANIC al-Baqarah (Vaca) II. 117 al-Baqarah (Vaca) II. 14 Coloseni 3. PG 94. 1284-1317.1 Corinteni 10. 3 Yusuf (Iosif) XII. 11-14 Evrei 11. 9-10 1 Timotei 4. 34 al-Baqarah (Vaca) II. 6 Yunus (Iona) X. 1232-1284. 4 Evrei 5. Oratio III. 23 Iacov 3. 28 Galateni 6.

Difesa delle icone. Griffith. Klincksieck. 1997. Bonn. Roma. 10.D. p. Antirrheticus. Nicéphore. Apologeticus Minor.. 1897 (Conţine textul arab păstrat în ms. Featherstone. ed. Milano. 206-850. Dick foloseşte.. Pizzo. 1910. Bishop of Harran (c. 1995. Arendzen. Trattato sulla venerazione delle immagini. vieţuitor al mânăstirii Mar Hariton din Palestina. Apologeticus Major. Paris. folio 3151-3561. 330. M-J. with Introduction and Notes by Sidney H. Eastern Christian Texts in Translation. editare şi traducere de P. 1986 (La editarea textului arab. col. care datează probabil din sec. – A Treatise on the Veneration of the Holy Icons written in Arabic by Theodore Abū Qurrah. profesor Dumitru Fecioru. 1989 şi Nicephori Patriarchae Constantinopolitani Refutatio et Eversio. publié et traduit en français pour la première fois.Sfântul Ioan Damaschin. Theodori Abū Kurra. PG 100. Un traité des oeuvres arabes de Théodore Abou-Kurra. Cele trei tratate contra iconoclaştilor. I.. de J. traducere. X). Patriarhul. Corpus Christianorum. Brepols-Turnhout. Bucureşti. Traité du culte des icônes. Théodore Abūqurra. pe lângă manuscrisul monahului Ştefan de la Mânăstirea Hariton din Palestina aflat în custodia British Library Oriental MS 4950. Dick. Patrimoine arabe chrétien. Series Graeca 33. 755-c. C.M. Modzain-Baudinet. Peeters.). 1905. Ediţia este însoţită de o traducere în limba latină). 740-820). J. Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române. De Cultu imaginum libellus a codice Arabico nunc primum editus Latine versus illustratus. Ed. Graf. Biblioteca Viciono Oriente. Bischofs von Harrān (ca. 1997. 1998. Discours contre les iconoclastes. Jounieh. évêque de Harran. I. Definitionis Synodalis anni 815. introducere şi note de Pr. Ecaterina din Sinai: Sinai Arabic ms nr. G. Bacha. Die arabischen Schriften des Theodor Abu Qurra. Paderborn. Nichifor I. 278-333. Roma. Tripoli (Siria).. translated into English. . 4950 din Biblioteca britanică orientală. pe cel păstrat la Mânăstirea Sf. scris în 877 de monahul Ştefan din Ramlah.830 A. Teodoro Abu Qurrah.

în Studia Historica et Theologica. Omagiu Profesorului Emilian Popescu. Sudiu introductiv şi traducere de Diac. iar în Anexe: Definiţia dogmatică a sinodului VII ecumenic. Deisis. 2006. 1904.S. şi Lossky.. 1951. Iisus Hristos. Bucureşti. Toronto. an Annotated Translation of the Sixth Session of the Seventh Ecumenical Council. St. 2001. Gh. Antirrhetici 1-3 adversus iconomahos. Ioan I. P. p. The Patriarch Nicephorus of Constantinople. recueillies et publiées par Emilian Popescu et Tudor Teotoi. P. Idem. Probleme puse iconomahilor. II.. „The Icons before Iconoclasm”. . în Harvard Theological Review 44. Représenter le Christ.. 1994 (Conţine: Antireticul I. Société Roumaine d’Études Byzantines. Idem. în Academie Roumaine. Bibliografie generală Alexander. art.. Sf. Mănăstire Ioan Botezătorul. On the Holy Icons. Oxford. V. Grigorie de Nyssa despre diferenţa dintre fiinţă şi ipostas).Sf. Bacha. Roth. Nicée II. art. Beirut. 1958. Epistola Sf. Ed. art. 1981. translated by Catharine P. évêque de Haran.J. 787-1987. Recherches doctrinales au siècle de l’iconoclasme (723-828). Les oeuvres arabes de Théodore Aboucara. Ică jr. 328-436. (editori). teză de doctorat. Vladimir’s Seminary Press. Bratu. M. Sahas. Carte tipărită cu binecuvântarea I. un apologète peu connu de l’icône”. Sfântul Teodor Studitul. „Théodore Abuqurra. Strasbourg.. prototip al icoanei Sale. N.P.). III. F. col. (ed. douze siècles d’images religieuses. şi trad. Editura Academiei Române. „Les notions de circonscriptible et incironscriptible chez Saint Nicéphore de Constantinople et Saint Théodore Stoudite”. D. Paris. PG 99.H. Alba Iulia. N. c. 1986. Teodor Studitul. 1987. Études byzantines et post-byzantines.J. 159-188. Theodore the Studite.Y... H. C. Icon and Logos. Epistola către Platon despre venerarea icoanelor. St. Ecclesiastical Policy and Image Worship in the Byzantine Empire. Boespflug. 93-106. Baynes.

Théodore Abuqurra: Traité de l’existence du Createur et de la vraie religion.. 740-820).3/4. vol. Ferdinand Schöningh. S. Semnificaţia icoanei bizantine în Ortodoxie. Gero. în The Sacred Art Journal 13 (1992). Christian Iconography: a Study of its Origins. „The Monks of Palestine and the Growth of Christian Literature in Arabic”. Griffith. Griffith. (editor). S. 25-40. S.I. Princeton. p. The Tel Aviv University Irene Halmos Chair of Arabic Literature Annual Lecture. Theodore Abū Qurrah: the Intellectual Profile of an Arab Christian Writer of the First Abbasid Century. p.. La Syrie. Iaşi. Arad. CSCO.. 2007. . Ioan Damaschin şi a Sf. S. în Parole de l’Orient. V. J. 1993. 1982. 209-223. p.. 11-129. art. 56. évêque melkite de Harrān.. p. „Un continuateur du saint Jean Damascène: Théodore Abuqurra”. Jounieh şi Pontificio Istituto Orientale. Grabar. 1997.und Dogmengeschichte 10. S.. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Caniver. Louvain. I. 384. de Byzance à l’Islam.H. 1-38.H. Bischofs von Haran (ca. chip al dumnezeirii în teologia Sf.. în Proche Orient Chrétien 12.). în The Muslim World 78. 509-525. P. 1988. Costin. Roma. Teodor Studitul. şi –Paul Rey-Coquais. No. Damasc. N. Die arabischen Schriften des Theodor Abu Qurra. 1910.H. p. 2003. art. p. 2002. art. (trad.C. Icoana. J.. 1977. Tel Aviv..Daniel. „Theodore Abū Qurrah’s On the Veneration of the Holy Icons”. 13 (1963). 319-332. Lamoreaux.. (editori). Byzantine Iconoclasm during the Reign of Constantine V. I. 143-170. Editura Universităţii Aurel Vlaicu. nr. Editura Trinitas. Forschungen zur christlicher Literatur. Breda. Graf. G.. 3-19. „Reflections on the Biography of Theodore Abū Qurrah”. Griffith. Griffith. 1992.H. „The Biography of Theodore Abū Qurrah Revisited”. 1961. VIIe-VIIIe siècles. art. 1992. art. Patrimoine arabe chrétien 3.. în Dumbarton Oaks Papers. Dick. 18. Dick. Librairie Saint-Paul. A. Paderborn. 1968. Târgovişte.

1988. momente cruciale de stabilire a teologiei icoanei şi de criză majoră. art. Bucureşti. Lamoreaux. a Epistolei către monofizitul David. Imago Dei: the Byzantine Apologia for Icons. Princeton. 1987. I. Cu amplă bibliografie.. Trinitas. Louvain. Samir. Peeters. 2008. Provo. Kh. translated by John C. Retrospectivă istorică. J. Teodor Abu Qurra. J. cu excepţia tratatului Despre cinstirea icoanelor care există în mai multe traduceri în diverse limbi europene. în Remus Rus. 13-15 septembrie. 814-815. în Orientalia Christiana Periodica 58. Sesiunea anuală a Comisiei Române de Studiu şi Istoria Creştinismului. p. 2003. 2005 (cuprinde aproape toată opera. Pelikan.W. Brigham Young University Press.. Editura Lidia. Arhiepiscopia Iaşilor. Comisia Română de Studiu şi Istoria Creştinismului. art. „Le traité sur les icônes d’Abū Qurrah mentionné par Euthychius”. Leuven. Dicţionar enciclopedic de literatură creştină în primul mileniu. The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the Fifth Century to the Present. Nasrallah. 1990. Library of the Christian East.. 1220 de ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic. p. 2001. Tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel. greacă şi arabă. Mellon Lectures in the Fine Arts. J. A. Utah.). a lui Abu Qurra. vol. Theodore Abu Qurrah. p. 461-474. 2007. 1992. (ed. I. Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”. precum şi câteva texte scurte scrise în greacă). Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie. Patrick. 104-134. col. Histoire de movement littéraire dans l’eglise melchite du Ve au XXe siècle. Mănăstirea Neamţ.. . Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. t.Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.