Maria -ese- Suferinta ca prilej

In „Man's search for meaning” ( „Omul in cautarea sensului vietii), Frankl, binecunoscut
psihiatru vienez, isi face cunoscuta experienta in lagarul de concentrare de la Auschwitz, care l-a
calauzit in descoperirea logoterapiei sau analizei existentiale. In pofida faptului ca intreaga sa
familiei a murit in lagare sau a fost trimisa spre gazare si ca a avut de indurat multa suferinta, el a
considerat ca viata merita traita, ca trebuie sa lupte pentru a supravietui. Totodata tema centrala a
existentialismului inseamna a suferi, acest lucru insemnand a gasi un sens in suferinta; fiecare
persoana in parte trebuie sa isi descopere acest sens: „cel care are un de ce pentru care sa traiasca
poate sa suporte orice”. Intr-un lagar de concentrare, detinutul isi pierde libertatea, tinde sa isi
piarda speranta, insa ii ramane libertatea ultima, cea de a-si alege „atitudinea in anumite
imprejurari”. Viktor Frankl considera ca este posibil sa practici arta de a trai chiar si intr-un lagar
de concentare, in acest sens facand o analogie: „ suferinta omului se aseamana cu un gaz. Daca se
pompeaza o anumita cantitate de gaza intr-o incapere goala, gazul va umple camera complet,
indiferent de cat de mare ar fi ea”. La fel ca si gazul, suferinta umple complet sufletul si constiinta
omului, indiferent dacă suferinta este prezenta în „cantitati” mai mici sau mai mari. De aceea,
„marimea” suferintei umane este absolut relativa si variaza de la individ la individ.
Cautarea sensului in viata reprezinta motivatia primara a omului. Omul este capabil sa
traiasca si sa isi dea viata pentru valorile si idealurile sale. In viata fiecarei persoane exista cineva
sau ceva pentru care ar fi in stare sa isi riste viata, dar si pentru care sa indure suferinta. In lagarul
de concentrare de la Auschwitz, cei mai apti sa supravietuiasca era tocmai oamenii care stiau ca au
de dus la bun sfarsit un anumit lucru. Foarte interesante in acest sens mi se par urmatoarele vorbe:
„ cu cat omul se uita mai mult pe sine insusi pentru o cauza pe care o slujeste sau pentru o persoana
pe care o iubeste, cu atat el este mai om”; aici vorbim despre transcenderea de sine a existentei
umane- insemnand ca omul se transcende pe sine insusi, indreptandu-se spre cineva sau ceva diferit
de propria persoana si in care isi gaseste implinirea si sensul. Sensul in viata poate fi descoperit
chiar si in momentele in care ne confruntam cu o situatie aparent fara speranta, cand ne confruntam
cu o soarta crunta. In aceste situatii deloc blande, individul trebuie sa invete sa isi canalizeze
potentialul maxim, adica sa gaseasca curajul de a transforma o nenorocire intr-o realizare. In cazul
in care o situatie nu poate fi schimbata- de exemplu: bolile incurabile , atunci individivizii sunt
provocati sa se schimbe pe ei insisi, sa descopere care este sensul suferintei lor. In momentul in care
sunt siguri ca suferinta lor are un sens, ei sunt gata sa sufere. Frankl reuseste foarte bine sa suprinda,
mai degraba sa redea felul in care reactionează o fiinta umana atunci cand isi da seama ca nu mai
are nimic de pierdut. Atitudinea prizonierului din lagar este una impresionanta, acesta stie ca sansele
lui de supravietuire nu sunt foarte mari . Se conformeaza cu foamea, cu sentimentul de a fi umilit,
cu frica si cu inversunarea fata de nedreptatea care ii este facuta, de dragul amintirilor persoanelor
care ii sunt dragi, sau datorita religiei- a credintei in intr-o forta Suprema, pe deasupra, nu isi pierde
umorului – acest lucru datorandu-se si privelistilor de dincolo de lagar – frumusetea naturii( un
apus de soare, sau un arbore de pe un deal, un camp inflorit, etc.).
Putere de a-si sustine camarazii de suferinta, de a-i indruma in cautarea sensului si in lupta
pentru supravietuire ramane fara de cuvinte. Cu toate ca in lagar suferinta era omniprezenta, el,
Frankl, a reusit sa faca toate aceste lucruri, sa lupte pentru a se salva, sa lupte pentru viata lui si
pentru viata celorlalti, iar in ciuda fiecarei nedrepatati comise asupra lui s-a aflat si a persistat
nevoia de a-si pastra demnitatea.
„ Pentru a lupta cu suferinta trebuie sa ai gratie si forta”. Toata uratenia, morbiditatea si
tortura sunt elemente care-l indemnau sa lupte pentru supravietuire, pentru ziua de maine, care
oricand putea fi o zi a eliberarii. Dupa cum am mai zis, suferinta este relativa, ea depinde de una din
libertatile ultime ale omului, si anume, cea de a adopta o anumita atitudine. Prin reflectie si prin vis
( cum se intampla in momentul in care detinutii se simt foarte slabiti), omul reuseste sa se
proiecteze exact acolo unde doreste sa fie: poate sa vorbeasca cu persoana pe care o iubeste, care
este absenta sau poate nici nu este in viata; de asemenea se poate duce „ cu gandul” exact in locul in
care si-ar dori sa fie. As privi suferinta ca pe un prilej, ca pe o oportunitate de a ne evalua viata, de a
ne schimba si de a adopta anumite atitudini. Frankl, provenind dintr-o familie evreiasca a fost
educat spre a pretui viata, considera ca doar Dumnezeu poate da viata si doar el are dreptul sa o ia.
Asadar, nici o fiinta umana nu are dreptul de a-si lua viata, el trebuie ajutat sa isi gaseasca sensul
vietii si sa il constientizeze. Ne intrebam „cum poate cineva sa ramana optimist in pofida „triadei
tragice”- abordata de logoterapie. Initial Frankl da nastere analizei existentiale, din care va dezvolta
mai tarziu logoterapia, care presupune mai presus de toate acordarea sprijunului acelor persoane
care sunt „bolnave”, mai degraba aflate intr-o dezorientare existentiala. Triada tragica despre care
am amintit, inglobeaza cele trei aspecte ale existentei umane care pot fi delimitate de: suferinta,
vinovatie, moarte. Esential este sa gasim „optimumul”, adica ceea ce este mai bun intr-o situatie,
lucru care se poate realiza prin capacitatea omului de a transforma aspectele tragice sau negative ale
vietii in ceva constructiv, numit „optimism tragic” sau optimism in fata tragediei, care permite
omului sa transforme suferinta intr-o implinire omeneasca, din vinovatie o sansa de schimbare, iar
din moarte( din trecerea ireversibila a timpului) un imbold de a actiona, de a fi responsabil pentru
propria viata.
In postulatul logoterapiei, exista trei cai primordiale prin care se poate ajunge la sens in
viata. Prima cale este prin savarsirea unei fapte, a doua cale consta in a fi in relatie cu cineva sau a
experimenta ceva. Cea mai importanta cale ramane insa suferinta: persoana care s-a confruntat cu o
soarta dura, poate transcende, se poate inalta dincolo de sine insasi, tranformand in ceva constructiv
o tragedie. Esentialul consta in a schimba in mod constructiv situatia care ne provoaca suferinta.
Omul nu poate schimba situatia generatoare de suferinta, dar poate adopta o anumita atitudine.
Esentialul consta in convingerea ca forta motivatoare a omului este cautarea sensului in
viata, care de cele mai multe ori poate fi gasit in suferinta si prin suferinta, in dragoste si prin
dragoste. Suferinta ramane asemeni unui gaz, ea umple sufletul si constiinta omului in intregime,
ramanand imprimata si resimtita adanc, insa nefiind o piedica in evolutia personala a individului.
Bibliografie:
Frankl, V. Man's search for meaning, Publisher: Pocket; Rev Upd edition, 1997
Fanget, F. Sensul vietii, 2008 , Bucuresti, Editura Trei, 2008
Wilber, K. Gratie si forta- Treya Wilber: vindecare dincolo de moarte, Editura
Elena Francisc, 2006