Slova creştină
Libertatea, dar divin
În general, termenul de libertate este
identificat cu absenţa constrângerii
exterioare. Din această perspectivă,
libertatea este facultatea sau puterea
omului de a se mişca şi acţiona într-
un anumit spaţiu exterior, conform
tendinţelor sale şi ţine de libertatea
fizică. Putem vorbi şi de o libertate
civilă care se referă la dreptul fiecărui
cetăţean de a face în cadrul societăţii
tot ceea ce nu contravine dreptul
altuia. Deci, libertatea presupune şi
respectarea dreptului altuia, pe care
trebuie fiecare să nu-l lezeze ci, după
posibilitate, să-l ocrotească.
Libertatea individual ă începe cu
respectarea îndatoririlor faţă de semeni,
prelungite cu cele faţă de comunitate pentru
îndeplinirea binelui comun. Faţă de semeni
datoriile se exprimă prin iubire şi dreptate, iar
cele colective prin dreptate şi respectarea
legilor. Nerespectarea acestora poate atrage
sancţiuni sau privarea de libertate.
Superioară libertăţilor fizice şi civile
este libertatea morală. Din punct de vedere
fizic omul poate fi liber, însă din punct de
vedere moral să fie sclav şi invers. Confuzia
dintre acestea poate aduce multă nefericire
celor care nu înţeleg că a cere doar drepturi,
fără a te îngriji de datorii morale, nu îţi oferă
libertate. La rândul nostru, şi noi suntem
„aproape” pentru alţii şi de aceea e bine să
începem noi să respectăm drepturile celorlalţi.
Pentru a înţelege acest lucru trebuie să plecăm
de la liberul arbitru. Fiinţa umană, înzestrată
cu liberul arbitru, trebuie să fie liberă pentru a
acţiona fără nici un motiv sau împotriva
oricărui motiv; să fie liberă pentru a alege
binele sau răul şi propria fericire sau nefericire.
În acest caz cel care alege este responsabil de
alegerea făcută.
Chiar de la creaţie omul primeşte
libertate de alegere: să mănânce sau nu din
pomul oprit, alegând astfel moartea sau viaţa.
De multe ori însă, termenul de libertate din
Noul Testament, pare să excludă alegerea.
Adevărata libertate, care este opusă în
Scriptură sclaviei păcatului, este identificată
întotdeauna cu ascultarea absolută faţă de
bine: „sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi:
fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării
Slova creştină DE DOROHOI
ISSN 2065 - 4545
Publicaţie lunară, apărută la iniţiativa Protopopiatului
Dorohoi, cu binecuvântarea
Î.P.S. Teofan,
Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
Anul I, nr.10, septembrie 2009
Redacţia: str. Al.I.Cuza nr.20
Tel./Fax: 0231-610.269
E-mail: protopopiatuldorohoi@yahoo.com
CUVÂNT DIN AMVON
spre dreptate” Romani cap. 6 vers. 16. Folosind
libertatea de alegere într-un sens contrar
binelui sau lui Dumnezeu, este înţeleasă ca
negare a adevăratei libertăţi şi considerată a fi
un abuz de libertate: „aţi fost chemaţi la
libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca
prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia
prin iubire”Galateni cap. 5 vers. 13.
Nerespectarea poruncii omului paradi-
siac nu este un progres în cunoaştere ci un act
al responsabilităţii omului care s-a lăsat sedus
de diavol; un act care nu trebuia să fie, contrar
binelui. Vechiul Testament ne prezintă pe om
ca fiind liber să se decidă între două realităţi
contrare, fără o predeterminare divină pentru
că s-ar interveni asupra libertăţii. Deci omul
este liber să acţioneze după buna sa plăcere,
dar să fie responsabil. Nu se poate găsi
libertatea decât în ascultarea voii lui
Dumnezeu, ascultare care vine din interiorul
fiinţei umane, fără vreo obligaţie.
Îndepărtându-se de această voie, se face
rob. Dacă este rob al binelui nu-l poate
sancţiona nimeni şi devine liber atunci când
binele este făcut cu toată convingerea, pentru
că aceasta este firea lui, neputând săvârşi răul.
Cel căzut în păcat se consideră liber pentru că
face ce vrea el dar este „rob al păcatului”.
Făcând alegerea, omul acceptă dinainte,
conştient şi voluntar, responsabilitatea, nu
doar a actului său individual, ci şi toate
consecinţele sale. Păcatul creează o stare de
sclavie: „oricine săvârşeşte păcatul este rob
păcatului” Ioan cap. 8 vers. 34.
Să înţelegem însă că actele morale nu
sunt accidente în viaţa individului. Ele se nasc
dintr-o natură morală deja formată: „căci
dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele
rele” Marcu cap. 7 vers. 21. Frica ce poate
precede o decizie nu diminuează în sine nici
libertatea, nici responsabilitatea. De exemplu,
frica de moarte sau de tortură nu poate justifica
un act rău în sine. Acest rău poate fi
premeditat. Un rol important în decizii îl poate
avea sugestia maselor. Cei slabi renunţă uşor la
libertatea lor pentru a deveni robi. Se poate
ajunge şi la o capitulare în faţa opiniei publice
şi la întrebări de genul: „oare eu am o problemă
că gândesc altfel ?!”. De aceea creşterea
libertăţii morale poate fi considerată ca o
biruinţă progresivă asupra sclaviei impusă de
masa impersonală.
Consecinţa firească a libertăţii omului
este responsabilitatea. Nimeni nu este respon-
Senior editor: Pr. Protopop Stelian CIURCIUN
Redacţia: Pr. Mihai - Claudiu FOCA
Tel.: 0745-962.379; E-mail: ava.claudiu@yahoo.com
Pr. Mihai - Silviu ŢIGĂNESCU
Tel.: 0744-108.229; E-mail: anisia.mihai@yahoo.com
Pr. Ionuţ - Ştefan APETREI
Tel.: 0747-260.847, 0724-351.059; E-mail: pr.apetrei@personal.ro
Pr. Ciprian ŞOPTICĂ
Tel.: 0745-521.018; E-mail: parohia_satul_nou@yahoo.com
Corectura: prof. Alina FOCA
7
sabil de actele şi acţiunile sale dacă nu este
liber. De aceea şi Dumnezeu dă omului
libertate în toate. Însă responsabilitatea este
strâns legată de conştiinţă morală căci înainte
de toate ea ne poate declara responsabili.
Putem spune deci că libertatea în strânsă
legătură cu responsabilitatea şi conştiinţa
morală a individului ne plasează pe două
direcţii de „robie”: robia binelui care nu poate
fi sancţionată de nimeni pentru că se respectă
dreptul fiecăruia şi nu lezezi libertatea
nimănui fiind în slujba binelui şi ajungem liberi
abia atunci când binele este făcut din interiorul
fiinţei umane fără nici un fel de constrângere
sau frică de Dumnezeu sau de om, ci doar din
iubire; robia răului care ne face „robi ai
păcatului”, îndepărtându-ne de voia divină, şi
nerespectând omul. Când facem păcatul
automat ne constrângem propria libertate,
lezăm drepturile unora de lângă noi şi ne
împotrivim voii lui Dumnezeu. Ne considerăm
liberi atâta vreme cât considerăm că nu vom fi
„prinşi” şi suntem prinşi într-un continuu lanţ
de păcate care să acopere pe cele dinainte.
Indiferent însă de voinţa unui astfel de individ,
responsabilitatea îl poate duce la sancţiuni sau
privare de libertate. Nu este liber câtă vreme se
luptă cu ascunderea păcatului sau negarea lui.
Calea acestuia spre libertate începe atunci când
propria conştiinţă îl face responsabil. Se
apropie de libertate atunci când devine rob al
binelui şi e liber abia atunci când face binele
fără constrângere.
Pr. Daniel PRECOB
Grafică şi
tehnoredactare:
tel.: 0747-779.545
0770-514.088
fax: 0332-815.529
e-mail: romania.altfel@yahoo.com
Tipărit în 1.000 de exemplare la
SC PRINT MULTICOLOR SRL Iaşi