DIMENSIUNE RELIGIOASA A

EXISTENTEI

Alti
reprezentanti
a-i operei in
secolul XVII
in Europa:

La Fontaine Moliere John Milton

“Lupul si cainele” “Le mariage “Paradisul
force” pierdut”
“Privighetoarea si
eretele” La Princesse William
d’Elide” Shakespeare
Climatul istoric (1564-1616)
European si National:
In Europa Shakespear scria opere de mare pret
(Romeo si Julieta, Hamlet, Comedia erorilor, Doi
gentelmeni din Verona etc.)
Pe plan National, sec al XVII-lea este marcat de
aparitia primelor scrieri religioase in limba nationala.
 Pe plan national sec al- XVII- lea
reprezentantii sunt :

 Diaconul Coresi – Diacon originar din Targoviste (1510 –

1583)
 Mitropolitul Varlaam – Mitropolit de Iasi (1580-1657)
 Mitropolitul Dosoftei - Mitropolit al Moldovei (1624-1693)
 Antim Ivireanul - Mitropolit de Bucuresti (1660-1716)
Diaconul Coresi(1510-1583)
Diaconul Coresi a fost tipograf,
editor si traducator, fiind primul care
a tiparit in limba romana, cartea
“Intrebarea crestineasca”, numita si
“Catehism”, la Targoviste.

Catehism

Alte tiparituri
3
 Diaconul Coresi (1510- 1583)
 Stilul Diaconului Coresi este mai stilizat decat al inaintasilor sai,
utilizand un numar redus de arhaisme, iar regionalismele sunt aproape
inexistente in textele sale.
 Va prezint un fragment pe care il consider important, din “Intrebarea
crestineasca”:
“- Cate lucrure trebuiaste sa stie omul crestin?
- Cinci lucrure.
- Carele-s acealea?
- Dentai-zeace poruncile ale lui Dumnezeu, a doa- credinta crestineasca, a
treia- tatal nostru, a patra- botezul, a cincea- cuminecatura”.
Aspecte critice: Diaconul Coresi
G.Calinescu afirma despre activitatea
diaconului Coresi:”Judele brasovean Hanas
Beagnar aduse in orasul de sub Tampa unui
tipograf din Muntenia pe diaconul “Coresi ot
Targoviste”. Acesta isi incepu activitatea cu un
Catechism, roman, in 1559, si cu un
Tetraevanghel, romanesc si el, in 1560, dupa
care urmara felurite tiparituri nationale si
slavone.”
 Tot G.Calinescu afirma in legatura cu diaconul:
”Coresi se folosea de texte mai vechi. Limba
romana asa cum apare din aceste intaie monumente
lingvistice, e latina in structura si lexicul ei fundamental.
Tot ce priveste situarea omului pe pamant si sub astre, ca
fiinta libera, civila, cu institutii si viata economica
elementara, categoriile existentei in fine, intra in aceasta
zona.”
 Raspuns impotriva
catehismului
Cazania calvinesc
Cazania sau Cartea românească de
învăţătură
Considerată de Iorga, drept opera cea
mai populară a epocii noastre vechi, ea conţine
primele versuri în limba română, intitulate
‘‘Stihuri in stema domniei Moldovei’’ , prin care
este recunoscut meritul domnitorului Vasile
Lupu, în tipărirea cărţii. Cazania are două părţi:
partea I cuprinde extrase din Evanghelie şi
comentariul lor pentru 32 de duminici;
partea a II-a povesteşte vieţile sfinţilor, ordonate
calendaristic, de la Simion Stilpnicul (1
septembrie) pînă la Tăierea capului Sfantului
Ioan Botezatorul(29 august).
Nicolae Manolescu, in “Istoria critica a
literaturii romane”, desprinde următoarele
trăsături ale operei: frumuseţea limbii utilizate
-vorbeşte pe înţelesul tuturor, presărând
explicaţiile cu întrebări retorice şi cu îndemnuri,
arta povestirii -este primul nostru povestitor,
înfăţişînd ţărăneşte chestiunile teologice.
Mitropolitul Varlaam- aspecte lingvistice
 Opera capitală:
– “Carte românească de învăţătură” (“Cazania”) -1643

“În această operă masivă cu groasă ceteaţă de

tăietură galiţiană, este desigur o parte originală, dar
stilul este al autorului : Varlaam a lăsat toată invăţătura
câtă o ştia şi o putea şti şi a vorbit pe înţelesul tuturor
ţăranilor…”

(Nicolae Manolescu – “Istoria critică a literaturii române”)

ASPECTE RELIGIOASE
 Opera capitală:
– “Carte românească de învăţătură” (“Cazania”) -1643
,,…in cuprinsul zidurilor pustii s-a ingramadit pulberea uitarii din an
in an,din deceniu in deceniu, din secol in secol, si cu toate acestea
nu mor foile din Cazania lui Varlaam, care arata ce legaturi existau
candva intre toti romanii, din toate satele cuprinsului romanesc…..”
“...Nu o data, cand vine, in satele de acum, un preot cu teologie si vrea
sa introduca in mintea satenilor lui elemente de carturarie , asa
cum de multe ori nu le intelege nici el desigur,desi a dat,sau,mai
adevarat,tocmai pentru ca a dat examene dintr-insele,se ridica din
multimea aceasta un glas care zice: Parinte,zici foarte bine,dar mai
bine dupa cartea cea veche.Cartea cea veche pentru toate
provinciile romanesti este aceasta carte a parintelui Varlaam.”

(Nicolae Iorga, “Istoria literaturii romanesti”)

 Mitropolitul Dosoftei
 este carturar, poet si traducator.
 continuator al lui Varlaam.
 contribuie la introducera limbii romane
in cartile bisericesti, in locul celei
slavone.
 scrie Psaltirea in versuri (1673) si
Viata si petrecerea sfintilor (1686).
 este unul dintre cei dintai poeti ai
literaturii romane, care a creat versuri cu
parfum popular si arhaic.

(1624-1693)

Psaltirea in versuri
 Psaltirea este tiparita la Uniew in 1673 este, dupa cum o marturiseste insusi stihuitorul
ei, rodul unei munci grele: a lucrat-o “cu multa truda si vriame indelungata”, in “cinci ani
foarte cu osandie mare”.O copie manuscrisa a textului este pastrata in Biblioteca
Acadamiei Romane si poarta semnatura lui Dosoftei ca episcop Roman, dar din
marturia pe care ne-o da prefata textului tiparit in 1673, ca s-a implinit cu foarte mare
osandie in cinci ani, rezulta ca Dosoftei a inceput sa lucreze la opera sa din 1668.
Ion Bianu, publicand in 1887 ”Psaltirea” lui Dosoftei, a aratat ca structura versurilor
mitropoilitului moldovean este imitata dupa tesatura versurilor lui Kochanowski.Gasim
la Dosoftei ritmica utilizata de poetul polon, lungimile de versuri ale modelului si
succesuinea rimelor sunt versuri perechi(1 cu 2, 3 cu 4) alcatuite totdeauna din cate
doua silabe(rime feminine).
Dosoftei nu avea simt pentru exotismul oriental al poeziei biblice.Dar Dosoftei a simtit si el in
adancul sufletului sau frumusetea eterna a cantecelor de adorare si umilinta ale poetului rege
inaintea divinitatii, frumusete care a alintat in lungul veacurilor omenirea in ceasurile ei de durere,
si, vroind sa o impartaseasca contemporanilor sai moldoveni, a transpus-o in cadrul vietii sociale a
timpului si locului sau.Astfel, ca si in pictura primitiva a Renasterii, notele de coloare locala abunda
in tema biblica.”Cantati Domnului in strune,/In cobuz de versuri bune,/Si din ferecate surle,/Versul
de psalomi sa urle…”
Dintre psalmii lui Dosoftei, cativa, ca de pilda 46(“Limbile sa salte”), 48(“Veniti cu toti
dimpreuna sa ne facem voie buna”), 94(“Auziti acestea toate, neamuri, noroade si gloate”), au fost
asa de bine modulati in spiritul poporan incat, prin mijlocirea, probabil, a dascalilor de biserici, au
patruns in ciclul colindelor populare si se canta pana in vremurile noastre de copiii care poarta cu
steaua, pe ulitele satelor si oraselor, solia nasterii Mantuitorului.Din cantecele de stea, psalmii lui
Dosoftei au fost introdusi mai departe in tesatura dramei religioase populare a Vicleimului mai ales
psalmii 94 si 98.
Din nadejdea pusa de neobositul mitropolit moldovean de a da aripa versului romanesc poeziei vechi
crestine,cativa psalmi au coborat astfel in sufletul poporului, amestecandu-se in cantarile si nazuintele
lui.
 “Dosoftei nu se conforma vocabularului psalmilor biblici,
ci regulilor prozodice.”

"Cel mai mare merit a lui Dosoftei

acesta si este: de a fi oferit in Psaltire, pe
neasteptate, intaiul monument de limba
poetica romaneasca. In acest scop, el a
uzat de toata cultura lui lingvistica,
imprumutand si calchiind termeni din
cinci sau sase limbi; a creat, totodata,
altii nemaiauziti, apeland la vorbirea si,
poate, si la poezia poporului, a silit
cuvintele sa primeasca accentul trebuitor
prozodiei lui pe atat de naive, pe atat de
sofisticate; a supus topica unor distorsiuni
care ne duc cu gandul la unii poeti din
secolul XX, ca Ion Barbu, de exemplu; a
organizat, in fine, un adevarat sistem de
rime si a incercat mai multe cadente si
mai multi metri decat gasim in toata
poezia noastra de pana la romantism."
Aprecieri Critice - Mitropolitul Dosoftei
Literatura română veche priveşte cărţile religioase prin prisma rolului lor în
unificarea limbii literare sau a eventualelor influenţe ale ereziilor şi devierilor de
la dogmă întru stimularea scrisului în limba română. Or, necasară şi importantă ar
fi şi urmărirea în circulaţia lor folclorică şi liniară felului în care acestea reintră în
schemele esenţiale pentru a primi alte elemente specifice.
Pornind de la această necesară interpretare ne vom pune întrebarea: Care a
fost destinul “Psaltirii în versuri” a lui Dosoftei ? A intuit oare Dosoftei spiritul
poporului român care nu preia decât ceea ce simte că este al său ? Are “Psaltirea
în versuri” un pronunţat caracter popular ? Răspunsul îl vom găsi în cercetarea
evoluţiei cărţii în mediul său folcloric şi în observarea specificităţii sale.
“Psaltirea” (1673) a fost cerută, căutată pe un spaţiu însemnat, obiect adesea al
unor tranzacţii, ori al transmiterilor prin testamente. A cunoscut o circulaţie
manuscrisă însemnată, în parte ori în întregime, până către secolul al XIX-lea,
stârnind chiar ambiţii ce ţinteau “ameliorarea” textului lui Dosoftei cum este cazul
lui Cupcea Elizius. În întregime, “Psaltirea în versuri” o găsim în două copii aflate
azi la B.A.R. Copistul codicelui nr. 543, care poate fi una şi aceeaşi persoană cu
cel care a suportat financiar operaţia, adică Neonil, Stareţ al Mănăstirilor
Neamţul şi Secul, declară că a fost îndrumat la lucru de asemănarea pe care a
constatat-o între unele colinde şi cântece de stea (pe care le transcrie la sfârşit) şi
unele stiluri ale lui Dosoftei. “Dintru aceasta, luându-mi pricină – zice el – am
prescris toată “Psaltirea” şi la sfârşit am alăturat şi aceste cântări, numai pentru
versul lor acel vechi ce se obicinuia a se cânta prin bisericile Molodaviei”.
(Nicolae Cartojan “Istoria literaturii
vechi”)
 MITROPOLITUL
ANTIM IVIREANUL
(1660~1716)
Evanghelia (1697)
Liturghierul
greco-arab(1701)

Floarea darurilor (1701) Antologhionul (1697)

Învăţături creştineşti (1700)

Carte sau lumină (1699)
 Didahiile
Didahiile, dupa denumirea lor greceasca, sau predici in limba romana au fost
rostite de catre un mitropolit in anii 1709-1716, fie la Bucuresti, fie la Targoviste,
duminicile si sarbatorile bisericesti ma insemnate.Sun mai intai 28 de predici de
pe timpul cat a pastorit sub domnia lui Constantin Brancoveanu si Stefan
Cantacuzino, la care se adauga un numar de sapte predici
ocazionale.Originalitatea didahiilor sta in faptul ca Antim Ivireanul nu se urca la
amvon doar pt a savarsi un ritual, ci cu hotararea de a incerca, cu ajutorul Sfintei
Scripturi si prin propria lui elocinta, sa instruiasca, sa educe, sa destepte
constiintele amortite ale pastoritilor sai in spiritul moralei crestine si al normelor
de etica sociala.
Fragment din Didahii (Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua Sfăntului şi
marelui mucenic Dimitrie, Izvorâtoriului de mir, asupra cutremurului)
“Lumea aceasta iaste ca o mare ce să turbură, întru care niciodată n-au
oamenii odihnă, nici linişte. Corăbiile între valuri sunt împărăţiile, crăiile,
domniile şi oraşele, mulţimea norodului, politiile, supuşii, bogaţii şi săracii, cei
mari şi cei mici, sunt cei ce călătoresc şi să află în nevoe. Vânturile céle mari ce
umflă marea sunt nevoile céle ce ne supără totdeauna. Valurile ce luptă
corabiia sunt nenorocirile carele să întâmplă în toate zilele.
Norii ce negresc văzduhul, fulgerile ce orbesc ochii, tunetile ce înfricoşază toată
inima vitează sunt întâmplările céle de multe féliuri, neaşteptatele pagube,
înfricoşările vrăjmaşilor, supărările, necazurile ce ne vin de la cei din afară,
jafurile, robiile, dările céle gréle şi nesuferite, carele le lasă Dumnezeu şi ne
încungiură, pentru ca să cunoască credinţa noastră şi să ne vază răbdarea.”
 Mitropolitul Antim Ivireanul -
critica
Este primul care, de pe înălţimea amvonului, a ştiut să
găsească cuvinte mişcătoare de mângâiere, care răsunau adânc
în suflete, alinând necazurile unui neam întreg, ca de pildă acele
discrete aluzii la lăcomia turcilor, care nu mai conteneau cu
biruri şi angarale. Didahiile sale ne dezvăluie, cu multă căldură,
colţuri interesante din patriarhala viaţă românească de altădată,
care, cu toată simplitatea ei, avea şi trăsături etice, pline de
duioşie. Unul dintre discipolii săi, care a învăţat de la el
meşteşugul tiparului şi care a îndeplinit pe plaiurile Caucazului
munca, pentru slava Domnului, de a da ivirilor primele tipărituri
ale scripturilor sfinte, ardeleanul Mihail Ştefanovici, a găsit
pentru el următoarele cuvinte de dreaptă preţuire: „...ca pre un
mărgăritariu scumpu, legatu cu aur întru vindere, oarecând fiind
preţuit, şi din ţara ta scos, şi în partea locurilor noastre adus şi
nemerit, ai strălucit ca o rază luminoasă.”
 „Cunoaşterea limbii române
este uimitoare la Antim şi de altfel,
din toate atitudinile, Ivireanul
apare ca un perfect asimilat.
Cunoscător de limbi străine, el e pe
deasupra un om cu ritorie, un spirit
înflăcărat, cu sincerităţi
încântătoare. (…) compoziţia,
naturaleţea frazei şi a aplicărilor
locale rămân personale.”

(George Călinescu : “Istoria

literaturii române de la origini până
în prezent”)
Evanghelia de Istoria traducerilor Bibliei în limba română este
la una dintre cele mai interesante dovezi ale inspiraţiei
Duhului Sfânt în lucrarea pentru luminarea unui

Snagov (1697) popor, pentru apropierea lui de Dumnezeu şi pentru

mântuirea urmaşilor lui Traian şi Decebal.
Scrierea în limba română înainte de 1858, adică
până la domnitorul Alexandru I. Cuza, era cu
caractere chirilice (la fel si Evanghelia de la
Snagov,1697). Aşadar, şi traducerile Bibliei până la
acea data au fost cu litere chirilice. După anul 1858,
Biblia a fost tipărită cu alfabetul latin.
Pictura si gravura religioasa
•1370-cea mai veche gravura din lemn

•1429-cel mai vechi manuscris miniat din tarile

romane, un Tetraevangheliar copiat si pictat de
calugarul Gavril Uric la manastirea Neamt, aflat azi
la Oxford, in Biblioteca Bodleiana.Tot la Neamt va
lucra si un alt mare miniaturist si caligraf, Teodor
Marisescul. Cele mai importante manastiri unde se
copiau si se impodobeau manuscrise au fost Putna,
Neamt, Radauti, Moldovita, Sucevita si Dragomirna.

•1493-la manastirea Neamt,diaconul Teodor

Marisescul copiaza si impodobeste un
Tetraevangheliar,aflat azi la Biblioteca
Nationala din Munchen.

• 1473-calugarul Nicodim copiaza la manastirea

Humor un Tetraevangheliar,avand pictat portretul
lui Stefan Cel Mare.
 Concluzii :
 Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier
comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in
dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara,
prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica .
 Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din
rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine.
Incepand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului
divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta
perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti
credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand
invataturi morale dezvoltate pe marginea textului biblic) si pravilele(corpuri
de legi). Actele de cultura din cele trei tari romane demonstreaza ca
mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este dominanta.

21
 Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor
spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecaruia
dintre noi, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi
de istorie, este prima manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea
religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, este
apoi o carte de cult in limba romana.
Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in
limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput.
 Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie
romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei
individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca
literatura de inspiratie religioasa.
 Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul
religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei;
aces lucru facand religia cel mai important mod de raspandire al limbii, in
acel moment.

 Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul

culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literatura religioasa)

22
Psalmul I Psalmul 101 N-am in ceruri
de Tudor Arghezi
de Dosoftei de Alexandru
Macedonski
,,Sunt vinovat că am râvnit
,,Doamne mi-asculta de ruga ,,N-am în ceruri nici o stea...
Mereu numai la bun oprit. Soarta mea e soarta rea,
Eu am dorit de bunurile toate. Ce ma rog din vriame lunga
Am pierdut orice credinţă
M-am strecurat cu noaptea în cetate Si strigarea mea sa marga Înecată-n suferinţă,
Şi am prădat-o-n somn şi-n vis, Spre tine sa sa-nteleaga; Am pierdut orice putere
Cu braţu-ntins, cu pumnu-nchis. Nimicită de durere;
Nu-ti intoarce sfanta fata
Pasul pe marmur tăcut, Însă viaţa nu-mi blestem
Călca lin, ca-n lut, De catre mine cu greata;
Şi nici moartea nu mi-o chem;
Steagul nopţii, desfăşat cu stele, Si le dzi ce sunt cu jiale
Fără scop trăiesc în lume
Adăpostea faptele mele Si cu tanga de gresiale. Nu mai sunt decât un nume,
Şi adormea străjerii-n uliţi Nu mai plâng, nici nu mai gem,
Pleaca-ti auzul spre mine
Răzimaţi pe şutiţi. Iar cuprins de griji amare,
Iar când plecam călare, cu trofee, Si sa –mi hii,Doamne,cu bine.
Nu mai sunt decât răbdare...
Furasem şi câte-o femee Si la ce zi te –oi striga-te,     N-am în ceruri nici o stea.’’
Cu părul de tutun, Sa-mi auz de greutate,
Cu duda aţii neagră, cu ochii de lăstun.
Ca-mi trec zilele ca fumul,
Ispitele uşoare şi blajine Oasele mi-s saci ca scrumul.
N-au fost şi nu sunt pentru mine. Ca neste iarba taiata
în blidul meu, ca şi în cugetare,
M-este inema sacata,
Deprins-am gustul otrăvit şi tare
....................................................’’ Ca sta uitata de mine,
Ce-am gatat sa mananc paine.
………………………………’’
 Aparitia in poezia lui Macedonski a unor idei si imagini religioase, nu
poate fi bine inteleasa decat prin aceeasi raportare la coeziunea si coordonatele
intregii opere.
Pentru poet existenta ramane pe orice plan intermediabil scindata, stratificata,
sfasiata de porniri contradictorii. De aici provine vesnica sa miscare de armonie si
respingere, de ascensiune si prabusire, viziune originara, peste care crestinismul
vine ulterior si destul de superficial sa suprapuna simbolurile sale.
In esenta, “paradisul” poetului consta in transfigurarea existentei terestre,
purificata ideal, in regim euforic, radios de soare. Este o zona consacrata prin
excelenta contemplativitatii si pacii interioare, de nuanta regresiva, infantila,
pozitie specifica acestui simbol poetic.
Dumnezeu personifica “dreptatea”, garantand ordinea providentialista a
universului, in care poetul, efectiv, crede, intrucat acest principiu poate sa-i ofere
mult ravnita reparatie consolatoare.
Daca se poate vorbi, efectiv, de “religie”, la Macedonski, aceasta nu este
decat religia Idealului, de tip Excelsior. Prin urmare, poetul nu compune, nici pe
departe, o incantatie a Raului. In Satan, Macedonski intrevede doar unica
divinitate posibila a “religiei” sale vitaliste, un principiu prin excelenta dinamic,
un demon al faptei, cunoasterii, mai presus de toate, al vointei.
(Adrian Marino, “Opera lui Alexandru Macedonski”)
 Serban Cioculescu afirma despre poezia lui Tudor Arghezi in “Intre
credinta si tagada”:
Arghezi “obercaie pe intuneric, cautand a se convinge prin dovada pipaita a
mainilor,si traieste lupta interioara intre dorinta apriga de a crede si
necredinta pustiitoare."
Desi modernistul Tudor Arghezi prezinta elemente religioase in acest psalm,
el nu face altceva decat sa se joace: ”Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"
 Concluzii finale:
• “ Se va fi scris româneşte – logic judecând- de îndată ce s-a
cristalizat limba română, însă dovezi în acest sens nu există ” .
• “ În biserică ea ( limba română ) pătrunde, prin traducerea cărţilor
de cult, fără a se substitui celei slavone, pe care o înlocuieşte total şi
definitiv abia în secolul al XVIII- lea.”
• “ Cultura românească începe a se alimenta direct din sursele
bizantine ale spiritualităţii ortodoxe”. (...) În biserică, limba greacă
tinde să se substituie slavonei. Tendinţă nefinalizată, dar sub impcatul
ei se accentuează o alta, cea firească, de oficiere în limba română. În
Moldova, româna devenise limbă de cult prin Dosoftei. Dincoace de
Milcov se slujea tot în slavonă, însă citirea Evangheliei, Apostolului şi
Cazaniei (începând din timpul lui Matei Basarb) în româneşte.
• “ Sub Cantacuzini şi sub Brâncoveanu se menţine rostirea slavonească,
dar în cărţile bilingve tipărite de Antim, indicaţiile ritualnice sunt în
limba română. Înlocuirea completa a slavonei devine posibilă în
perioada următoare domniilor pământene, mai exact între 1720 şi 1740
(...) prin osteneala episcopului de Râmnic, Damaschin.”
• “ Un mare avânt a luat, sub Brâncoveanu, datorită în covărşitoare
măsură lui Antim Ivireanul, tiparul. Cinci tipografii funcţionau în
permanenţă, lăsând cărţi de tot felul, fie în limba greacă, fie în
româneşte (...). Acele tipografii satisfăceau trebuinţa de carte nu numai
a românilor, ci şi a altor neamuri, (...). ”
• “ Orice ar fi scris, ardelenii utilizau condeiul ca armă de luptă. ”

(Dumitru Micu -“Scurtă istorie a literaturii române”

vol.)