c



   
 

c 



  
c 
V






VV 
V


VVV 


VVV
V

 V V V


 



a
V VVV V VVV V

V VVa Va Va  
V 
VV

V
 V

 
 V

V

 !"#


V
V

Chişinău 2010
 

 


       

$
  
 
c
%
&'
(c

 
)
c

cc
1.V Construcţia Europeană ± între dimensiunile aspectelor economice şi politice.
2.V Conţinutul PESC în tratatele constitutive (TUE)

  (

 
 
$
  

 
c
%
& c    

 

1.V Sistemul instituţional al PESC

a)V Consiliul European
b)V Înaltul Reprezentant
c)V Consiliul Uniunii Europene
d)V Comisia Europeană
e)V Agenţiile PESC

2.V Politica Europeană şi politica de securitate şi apărare comună

   $
*

 


1.Politica externă a UE
2. Relaţiile Republicii Moldova ± UE în cadrul PESC

ÎNCHEIEREA

            

$
     
  
c
 %
& '
 (c 

  
)
c
   

cc

1+
 "  , - .  / ,  / !
,+

Ideea unei asociaţii europene a fost în desfăşurarea sa, o declinare relativ
târzie a acestei stări de spirit care îl caracteriza, ca răspuns la circumstanţele şi la
urgenţele epocii.
Proiecte mai concrete de organizare europeană au aparut mai ale s dupa
cel de-al doilea conflict mondial c ând procesul de creare a comunitatilor a
început cu adevarat.
Încă de la înfiinţarea ei, Comunitatea Europeană a urmărit interconectarea
sistemelor economice ale statelor membre. Pornită iniţial ca o uniune vamal ă,
cu scopul de a controla producţiile de cărbune şi oţel ale Germaniei, integrând
economia acesteia într-un sistem european mutual, Comunitatea Europeană şi -a
dezvoltat cu timpul componenta politică, întărind instituţiile comune de la
Bruxelles şi adăugând, prin Tratatul de la Maastricht, embrionul unei
componente militare vizând integrarea Uniunii Europei Occidentale în nou
creata Uniune Europeană. De la Uniunea Vamală realizată prin Tratatul de la
Roma din 1957, deciziile politice comune ale liderilor ve st-europeni au dus
popoarele Europei pe calea integrării la toate nivelurile, integrare exprimată prin
Piaţa Unică, instituită de Actul Unic European, continuată de Uniunea
Economică şi Monetară, ivită în urma Tratatului de la Maastricht, şi întărită de
Tratatul de la Amsterdam, încununată în final cu adăugirea componentei
militare, prin dezvoltarea unei viitoare armate comune europene, ca urmare a
deciziei Summit-ului de la Köln, din iunie 1999.
În opinia specialiştilor în studii de securitate (Barry Buzan , Ole Weaver, Jaap de
Wilde), conceptul modern de securitate include cinci factori cumulativi;
securitatea unei entităţi statale este asigurată dacă se ţine cont de fiecare dintre
următoarele cinci componente: componenta politică a securităţii, componenta
militară, componenta economică, componenta societală şi cea ecologică.
Problematica securităţii nu se confundă cu funcţionarea normală a statului pe
aceste dimensiuni, ci se referă numai la ameninţările care, prin dimensiunile
menţionate, pun în pericol însăşi existenţa statului. Securitatea politică se referă
la stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de guvernământ şi a
ideologiilor care le legitimează. Componenta militară a securităţii priveşte
interconexiunea următoarelor două niveluri: al armelor ofensive şi al
capacităţilor defensive ale statelor, împreună cu percepţia statelor despre
intenţiile celorlalţi participanţi la viaţa internaţională. Securitatea economică
priveşte accesul la resurse, finanţare şi pieţe necesare pentru a susţine nivele
acceptabile ale dezvoltării şi puterii statului. Când vorbim despre securitate
societală, ne referim la menţinerea, în cadrul unor condiţii acceptabile pentru a
permite procesul de evoluţie, a identităţii naţionale colective, a modelelor
tradiţionale ale limbii, culturii, religiei şi obiceiurilor unui popor. După cum
evoluează evenimentele, unele dintre cele mai mari probleme pentru securitatea
europeană le va pune componenta societală, datorită situaţiilor existente în
Bosnia-Herţegovina, Transnistria, Macedonia, Kosovo, Belarus, Muntenegru.
Securitatea mediului înconjurător priveşte păstrarea la nivel local a biosferei
planetare, ca suport esenţial al sistemului de care depind toate celelalte activităţi
umane1.
Tot în accepţiunea grupului de la Cope nhaga accepţiunea Grupului de la
Copenhaga, regiunile(comunităţile) de securitate au următoarele caracteristici 2,
oglindite perfect de construcţia europeană:

1
Barry Buzan, Ole Weaver, Jaap de Wilde, Security. A New Framework for Analysis, Lynne Reiner
Publishers Inc., Londra, 1998, p. 7-8.
2
Barry Buzan, Ole Weaver, Jaap de Wilde, op.cit., p. 15.
-V au în componenţă două sau mai multe state;
-V aceste state constituie o grupare geografică coerentă;
-V relaţia între statele respective este marcată de interdependenţă din punctul de
vedere al securităţii, în sens pozitiv sau negativ, dar care este oricum în mod
semnificativ mai puternică între statele respective decât cea dintre ele şi alte
entităţi din afara comunităţii;
-V modelul securităţii interdependente trebuie să fie profund şi durabil.

0" ,   ,   /+ Istoria Uniunii Europene se

întinde de la declaraţia lui Robert Schumann, pronunţată la 9 mai 1950 pentru
formarea CECO (Comunităţii Europene a Cărbunelui şi a Oţelului):ÄEuropa nu
se va realiza dintr-odată şi nici printr-o ɫonstrucţie de ansamblu: ea se va realiza
prin relaţii concrete, care să creeze mai întâi o solidaritate de fapt. Reunirea
producţiei de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de
dezvoltare economică, prima etapă a Federaţiei Europene, şi va schimba destinul
acestor regiuni dedicate mult prea mult timp fabricării de arme de război, ale
căror victim le-au fost , cel mai adesea , tot ele. Solidaritatea care va fi astfel
creată va demonstra faptul că orice război între Franţa şi Germania devine de
neconceput şi chiar materiel imposibil. ´3 Până la primele valuri de aderare din
anii 70 şi 80, de la instituirea Pieţei Unice în 1993 până la lansarea monedei
Euro şi deschiderea negocierilor de aderare cu ţările Europei Centrale şi de Est.
Planul Schumann (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului ± CECO),
apoi EURATOM, Piaţa Comună (Comunitatea Economică Europeană ± CEE),
cele trei tratate de bază (Roma, Maastricht, Amsterdam), la care aveau să adere
succesiv celelalte state din Europa Occidentală, nu au fost de -a lungul ultimilor
cincizeci de ani decât etapele aceluiaşi parcurs federator, bazat pe principiul în
virtutea căruia reconstruirea, dezvoltarea şi mai ales consolidarea ţărilor

3
Sylvain Kahn, ÄGeopolitica Uniunii Europene´ p.18
europene nu puteau fi concepute ³unul fără celălalt´, ci numai ³unul împreună
cu celălalt´. 4

Cele patru elemente identificate de Robert Scumann şi Jean Monnet sunt

capitale pentru înfaptuirea scopurilor Uni unii Europene :
- asigurarea păcii politice şi a reconstrucţiei economice;
- acţiuni comune ale statelor membre, în general;
- asigurarea cooperării între naţiunile europene;
- convergenţa intereselor popoarelor europene.

     1 - 23 .#"  + Cinci state - Marea
Britanie, Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg ± semnau în anul 1948 Tratatul
de colaborare economică, socială, culturală şi de auto -apărare colectivă, tratat
semnat la Bruxelles în care îşi are originea Uniunea Europei O ccidentale.  În
acest tratat se iniţia şi se adopta un plan pentru apărare comună, cuprinzând
integrarea apărării aeriene şi o organizaţie de comandă comună. Acest tratat a
deschis practic calea  către crearea NATO pentru că la numai un an, în aprilie
1949, la Washington, 12 ţări  semnau Tratatul de înfiinţare a Alianţei Nord -
Atlantice. Tratatul de la Bruxelles conturează pentru prima dată ideea unei
structuri comune de apărare a Europei Occidentale.  În anul 1950, ţările
semnatare ale Tratatului de la Bruxelle s au decis să-şi integreze organizaţiile lor
militare în NATO, care devenise între timp un element central  în sistemul de
securitate vest-european şi nord-atlantic. Tot în 1950 Franţa a propus  înfiinţarea
unei Armate Europene, care să funcţioneze în cadrul NATO, propunere care a 
avut drept consecinţă Comunitatea Europeană de Apărare. Insuccesul acesteia a
determinat organizarea unei conferinţe speciale la Londra, în septembrie 1954,

4

4 ,  

VV
, Editura R.A.M.O., Bucureşti, 2003, p. 100
ale cărei concluzii au fost formalizate prin Acordul de la Paris, semnat în
octombrie 1954, prin care se amenda Tratatul de la Bruxelles creându -se în acest
mod Uniunea Europei Occidentale ca fiind o nouă organizaţie internaţională, în
cadrul căreia Italia şi Republica Federală Germania au devenit membre. Acordul
de la Paris definea trei obiective principale ale UEO :
- crearea unei baze sigure în Europa de Vest în scopul redresării
economice a Europei;
- acordarea de ajutor reciproc în caz de agresiune externă;
- promovarea şi încurajarea unităţii şi integrării pozitive a Europei.
Din 1954 şi până în 1973, UEO a jucat un rol important prin promovarea
consultărilor şi a cooperării în Europa de Vest. 5 Activităţile UEO s-au redus
treptat între 1973 şi 1984 iar o mare parte din rolurile sale economice, sociale şi
culturale au fost preluate de Consiliul Europei iar dezvoltarea Cooperării
Politice Europene a făcut ca activităţile politice ale Consiliului UEO să piardă
mult din relevanţa lor.
De-a lungul anilor, Uniunea Europeană a construit baza unei securităţi prin
cooperare, tratatele semnate între membrii Uniunii consfinţind gradual translaţia
unor atribute ale suveranităţii naţionale către autorităţile centrale de la Bruxelles.
Astfel, în 1957, prin Tratatul de la Roma, se introduceau doar principii generale
legate de obiectivele comune, în Actul Unic European din 1986 avem prima
menţionare a aşa-numitei ÄCooperări Politice Europene´, iar ulterior, în1991, în
Tratatul de la Maastricht, se prevăd măsuri pentru transformarea Uniunii Europei
Occidentale în Äbraţul armat al Uniunii Europene´ 6.
În ceea ce priveşte 

VV
V
V
, Politica Externă şi
de Securitate Comună (PESC), procesul de integrare a adus cu sine, de -a lungul
evoluţiei sale, necesitatea unei coordonări şi înţelegeri mai bune în ceea ce
priveşte problemele de politică externă. Un prim acord în acest sens a fost

5
4) 5, l VV 
!Vîn VV 
, Editura Cavaliotti, Bucureşti, 2005, p.77
6
Constantin Valentin, Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Titlul V al Tratatului de la
Maastricht, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 180 -185.
încheiat în anul 1970, în care a fost stabilite cadrul instituţional pentru
Cooperarea Politică Europeană. De o importanţă deosebită în acest sens este
faptul că aici era vorba despre o formă de cooperare pur interstatală a ţărilor
membre a CE, delimitată însă strict de CE, lucru cerut de unele state membre, şi
mai ales de Danemarca şi Marea Britanie, care aveau o poziţie fundamentală,
puternic interguvernamentală faţă de CE. Deciziile erau luate, la fel ca în cazul
cooperării internaţionale tradiţionale, în unanimitate; în ceea ce privea
conţinutul, era vorba despre un schimb lejer de informaţii şi, în unele cazuri, de
verificarea poziţiilor adoptate.
Au urmat şi alte etape, pietre de hotar fiind Actul Unic European, CE şi
Cooperarea Politică Europeană (CPE), precum şi Tratatul de la Maastricht, prin
care a fost instituit PESC ca al doilea pilon din structura Uniunii. În cele ce
urmează, vom vedea cum arată structura instituţională a acestui pilon.

/  ,  ,  + În mai 1952, la Paris, cele şase
ţări fondatoare ale CECO ± Franţa, Germania,  Italia, Belgia, Olanda şi
Luxemburg adoptau Tratatul Comunităţii Europene de Apărare ± CEA . Acesta
a fost primul proiect politic concret al Uniunii de atunci, în cadrul  iniţiativelor
postbelice, menite să creeze politici şi structuri militare europene comune.  Acest
proiect a fost gândit de aceiaşi experţi care proiectaseră CECO. Se prevedea 
crearea unei armate europene compuse din unităţi furnizate de statele membre,
condusă de un ministru european al apărării şi sub controlul unei Adunări
Parlamentare Europene.  Aplicarea integrării în domeniul apărării urma să fie un
pas hotărâtor spre o integrare  politică iar o asemenea situaţie avea multe şi
diverse implicaţii. 7 Din păcate, doi ani mai  târziu, Adunarea Naţională a Franţei
respingea Tratatul CEA şi întregul proces a eşuat înainte de a începe mai ales că
unele din motivele care determinaseră ideea de integrare  militară europeană
dispăruseră: Stalin murise iar Războiul din Coreea era aproape încheiat. 

7
2 404V"V V 
V#V 
 Editura All, Bucureşti, 1999, p. 34
 
,     ,+ La Summit-ul de la Haga, din 1969,
liderii celor şase ţări membre în acel moment,  au cerut miniştrilor de externe să
identifice modalităţi de avansare către o uniune politică.  Cooperarea Politică
Europeană a fost rezultatul acestei cereri . Era o formă de cooperare  între state
suverane care presupunea informare şi consultare reciprocă, armonizarea 
punctelor de vedere şi diplomaţie con certată.8
Cooperarea Politică Europeană a introdus principii cheie care au devenit
caracteristice politicii externe europene; procesul de luare a deciziilor a fost
dominat de mecanisme interguvernamentale şi pilonul a rămas în afara
structurilor comunitare supranaţionale. CPE a fost concepută pe baze
pragmatice, pentru a furniza platforma de pe care Statele Membre să urmărească
acţiuni comune la nivel internaţional în tandem cu politicile lor externe
naţionale. 9
Raportul de la Luxemburg , din octombrie 1970 , a urmărit ca prin
schimbul continuu de informaţii, coordonarea poziţiilor şi a întâlnirilor
miniştrilor de externe şi directorilor politici să dea formă şi putere Uniunii cu
ajutorul poziţiilor comune. Raportul de la Londra din 1981 a întărit rolul
preşedinţiei şi a angajat mai ferm CPE în vederea consultărilor şi coordonarea
aspectelor politice ale securităţii. Actul Unic European (intrat în vigoare la 1
iulie 1987) a reformat CPE şi totodată a recunoscut-o oficial în Titlul III, care
recunoaşte cooperarea politică externă :l
  V $%&V  V ' 
V #V


V
(VV
(V) (V 

(! *+,VV
Cu toate acestea cooperarea statelor se epuizau la nivelul unor declaraţii
comune neurmate de acţiuni concrete. Schimbările geopolitice produse dup ă
prăbuşirea comunismului şi izbucnirea unor crize regionale în Balcani şi în alte
zone, au îndemnat statele membre UE să dubleze eforturile lor în acest domeniu.
La Conferinţa Inter-Guvernamentală din decembrie 1990 s -au perceput aceste
8

4 , op.cit., p. 101
9
2/+
10
| 
V  V V V
V V VV
V  V, Romanian Institute of
International Studies ³Nicolae Titulescu´, Bucureşti, 2003, p.30.
 schimbări ca o necesitate pentru definirea şi implementarea politicii
externe şi de securitate comune europene. Astfel, la 7 februarie 1992, la
Maastricht, în Olanda, douăsprezece state europene ± Belgia, Danemarca,
Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemb urg, Olanda,
Portugalia, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - ³au decis să
instituie o Uniune Europeană´ prin semnarea oficială a Tratatului de constituire.
Conform acestui tratat cu adevărat istoric , ³templul´ UE se spijină pe 3 piloni :
Comunităţile Europene, Politica Externă şi de Securitate Comună şi cooperarea
în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Este pentru prima dată când
menţionarea securităţii comune apare la nivelul documentelor comunitare.
Tratatul Uniunii Europene a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, după
ratificarea parlamentară sau referendumul din fiecare stat membru. Această dată
marchează naşterea V- Va Uniunii Europene. 11
Construcţia Europeană modifică profund reprezentarea statelor - naţiuni. Ea
indică ieşirea lor dintr-o lungă epocă de relaţii fondate pe raporturi de forţă, de
dominaţie şi de supunere.

11

/4, l

V ( V 
!Vîn VV 
, Editura Cavaliotti,
Bucureşti, 2005, p. 38.

6+
"
. 0%&

În anul 1950, problemele de politică externă nu constituiau tocmai

subiectul principal de preocupare a poparelor europene. Dar Tratatul Uniunii
Europene, numit Tratatul de la Maastricht, semnat la conferinta a Comunitatii
Europene din 1992 la Maastricht şi a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 1993.
Premisele dezvoltării 
(1  
/ )
si  (  ,   ,   ), ca parte a PESC, au
fost statuate de TUE, care stipulează la articolul J.4 al Titlului V următoarele:
l 
 V V V  
V  V   
V 
V   V

V
V 

  V|  V   V
 
V V V

V V VV

  !" #$
Obiectivele PESC sunt :
- protejarea valorilor, intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;
- intărirea, pe toate căile, a securită ţii Uniunii şi a statelor membre;
- păstrarea păcii si intărirea securităţii internationale, în acord cu
principiile Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris;
- promovarea cooperării internaţionale;
- dezvoltarea şi consolidarea democ raţiei, legalităţii, respectului pentru
drepturile omului şi a libertaţilor fundamentale. Statele membre sprijină activ
politica externa si de securitate a Uniunii şi o vor servi în spiritul loialitaţii şi
solidarităţii reciproce. Ele se vor abţine de la orice acţiune contrară intereselor
Uniunii sau de natură să lezeze eficacitatea acesteia. Consiliul va veghea la
aplicarea acestor principii. 13
Politica Uniunii nu trebuie să prejudicieze caracterul specific al politicii de
securitate şi apărare a statelor membre, va respecta obligaţiile statelor în cadrul

12
| 
V  V V V
V V VV
V  V, Romanian Institute of
International Studies ³Nicolae Titulescu´, Bucureşti, 2003, p. 39.
13
Idem.
 NATO şi va fi compatibilă cu politica de securitate şi apărare stabilită prin
acorduri internaţionale. Preşedinţia UE reprezintă UE în probleme ce decurg
din 
:
- ea va fi responsabilă de implementarea măsurilor comune; în aceasta
calitate, va reprezenta, în principiu, poziţia UE în cadrul organizaţiilor şi
activităţilor internaţionale;
- în acest sens, preşedinţia va fi asistată de către statul membru care a
deţinut aceasta poziţie în perioada anterioară şi de către cel care va deţine
preşedinţia în urmatoarele şase luni $ .
&. Consiliul UE defineşte principiile
şi liniile directoare pentru PESC; el ia deciziile necesare pentru definirea şi
implementarea PESC pe baza liniilor directoare adoptate de către Consiliul
European, asigurand unitatea, consistenţa şi eficacitatea acţiunilor Uniunii,VLa 1
noiembrie 1993, Tratatul a intrat în vigoare şi astfel s -a putut face auzită vocea
Europei pe scena internaţională, s-au exprimat poziţii proprii asupra uno r
conflicte şi subiecte internaţionale, conform principiilor şi valorilor comune
europene.
Tratatul de la Maastricht a adus modificări celor 3 tratate iniţiale pe linia
reformelor începute de Actul Unic European. De la primele 3 tratate a mai fost
un moment în 1965 cand în urma Conferinţei de la Bruxelles cele 3 comunit ăţi s-
au numit Comunităţile Europene. Din 1993 comunit ăţile se numesc Uniunea
Europeană.
A adus câteva elemente noi:
-V a hotărât introducerea monedei unice cel mai târziu
-V a prevăzut drepturi civice europene (cetăţenia Uniunii)
- a adus noi competenţe pentru Comunitatea Europeana în domenii
precum protecţia consumatorilor, politica de sănătate, politica în domeniul
infrastructurii de transporturi, comunicaţii, distribuirea energiei, instituţionalizarea
cooperării pentru dezvoltarea politica industrial ă, protecţia mediului înconjurător,
cercetare-dezvoltare, politica sociala, cooperarea in materie de justiţie s i afaceri
interne, politica externa si de securitate comuna.
 Alături de Piaţa Unica Interna şi moneda unica, celelalte doua (justiţia si
afacerile interne şi politica externă şi de securitate) sunt cei trei poli importanţi
pe care se sprijină UE. Tratatul Uniunii cuprinde 2 parţi: prima se refera la
realizarea uniunii economice si monetare, a doua se refera la realizarea uniunii
politice.
A doua parte este Construcţia uniunii politice care are 2 componente:
-V afacerile interne şi justiţia
-V politica externă şi de securitate comună
Obiectivele politicii externe si de securitate comună sunt:
-V salvgardarea voturilor comună, a intereselor fundamentale şi independenţei UE ;
-V întărirea securităţii UE şi a statelor membre sub toate formele sale ;
-V menţinerea păcii şi securităţii între naţiuni conform principiilor Cartei ONU, a
principiilor şi obiectivelor organizatorice pentru securitate şi cooperare
europeană OSCE => înscrise în Actul Final de la Helsinki (1975) si Carta de la
Paris (1990);
-V promovarea cooperări internaţionale şi dezvoltarea şi întărirea democraţiei şi a
statului de drept ca şi restul drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tratatul de la Maastricht a prevăzut ca toate ţările membre vor putea
desfăşura din momentul intrării în vigoare acţiuni comune pe baza acestui nou
mecanism de cooperare politică. Subiectele care pot face obiectul unei acţiuni
comune vor fi alese în unanimitate de şefii de stat şi de guvernele statelor
membre UE. Punerea în practică a acestor acţiuni comune se va putea face după
ce miniştrii de externe vor decide tot în unanimitate detaliile concrete ale
acţiunilor respective urmând ca deciziile finale să poată fi luate pe baza
majorităţii calificate.
Obiectivele UE potrivit Tratatului de la Maastricht: promovarea unui
progres economic şi social echilibrat prin crearea unui spaţiu fără frontiere,
întărirea coeziunii economice şi sociale, stabilirea unei uniunii economice şi
monetare cu obiectivul final al introducerii unei monede unice, afirmarea
identităţii europene pe scara inte rnaţională prin punerea în aplicare a unei politici
externe şi de securitate comună şi pe termen lung a unei politici de apărare
comună, întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre
ale Comunităţii prin instituirea unei cetăţ enii a Uniunii, dezvoltarea unei strânse
cooperări în domeniul justiţiei şi afacerile interne, menţinerea experienţei
legislative comunitare şi dezvoltarea ei în scopul de a examina în ce măsura
politicile şi formele de cooperare instaurate prin tratat vor trebui sa fie revizuite
în vederea asigurării eficienţei mecanismelor comunitare.
Titlul V al Tratatului de la Maastricht, intitulatÄDispoziţii privind Politica
Externă şi de Securitate Comună´, se ocupă de reglementarea PESC, pe
parcursul articolelor J - J.11. Mecanismele principale se bazează pe informarea
reciprocă a statelor membre cu privire la problematicele de politică extern ă şi de
securitate, pe adoptarea unor acţiuni comune şi, foarte important, pe faptul că, în
virtutea suveranităţii partajate între statele membre şi instituţiile europene,
Consiliul European defineşte principiile şi orientările generale ale PESC. Mai
mult, Tratatul de la Amsterdam din 1998 întăreşte prerogativele Consiliului
European asupra unor forţe armate comune ale statelor m embre, arătând la
articolul J.3 al Tratatului că respectivul Consiliu Ädefineşte principiile şi
orientările generale ale Politicii Externe şi de Securitate Comun ă, inclusiv pentru
problemele care au implicaţii în domeniul apărării´ 14 .
Analizând istoria creării unei Politici Externe şi de Securitate Comună,
trebuie să amintim momentul deciziei politice de a reînarma Germania în anii 50
când, pentru a permite acest lucru, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg
şi Olanda au inventat proiectul Comunităţii de Apărare Europene, iniţiind
crearea unei armate europene comune. Proiectul a fost respins mai târziu (1954)
de către Franţa, din cauza neînţelegerilor politice dintre ţările fondatoare. La trei
ani după stabilirea Comunităţii Economice Europene, dorinţa de a reîncepe
construcţia politică a apărut sub auspiciile lui De Gaulle. Francezul Christian

14
Constantin Valentin, Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Titlul V al Tratatului de la
Amsterdam, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p.260.
Fouchet a pregătit trei propuneri în anii 1961-1962, cunoscute sub numele de
ÄPlanul Fouchet´. Cooperarea interstatală trebuia să ducă la o politică externă
unică, statele membre trebuiau să -şi întărească securitatea în comun şi să -şi
coordoneze politicile de apărare. Ultima dintre acestea prevedea consultări
bilaterale periodice şi comitete comune de lucru, care pregăteau reuniunile la
nivel înalt - inclusiv un comitet în domeniul apărării. Din nefericire însă, a fost
rândul celorlalţi să respingă acest ÄTratat asupra Uniunii Statelor´ motivându -se
că nu se doreşte o colaborare excesivă între state şi nici ruperea legăturii cu SUA
şi NATO. Totuşi, în1969, la Summit-ul de la Haga, cei şase membri ai CEE au
reafirmat necesitatea de a unifica politic Europa. În 1970 s -a adoptat Raportul
Davignon, marcând Cooperarea Politică Europeană, deşi aceasta se referea
exclusiv la politica externă. Treisprezece ani mai târziu, la Stuttgart, s-a mai
făcut un pas: aspectele politice şi economice ale securităţii au fost incluse între
obiectivele CPE. Până la momentul Maastricht, diplomaţia occidentală şi -a
armonizat poziţiile faţă de statele terţe, pe baza acordurilor informale, dar în
lipsa unor structuri comune ale Comunităţii Economice Europene. În primul
rând, strânsul angrenaj cu CE, demonstrat, printre altele, şi de implicarea
Comisiei, precum şi de faptul că Comitetul Politic, parte a cooperării interstatale
PCE, nu îşi mai transmite proiectele Consiliului de Miniştri în mod direct, ci prin
intermediul Comitetului Reprezentanţilor permanenţi - parte instituţională a
pilonului CE. În plus, paleta de activităţi ce a fost extinsă în mod considerabil
pentru a se putea folosi de ea însă, era nevoie de unanimitate de voturi.
    / / , intrat în vigoare în 1999, a adus unele
modificări în PESC faţă de tratatul de la Maastricht. Astfel, ' 2
   , /     ,   %& .  

+ Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001 a adoptat o
declaraţie cu privire la capacitaţile operaţionale ale PESA, recunoscând oficial
ca Uniunea este acum capabil ă să conducă operaţiuni în condiţii de criză. Tot în
Declaraţia de la Laeken se reamintea scopul fundamental al construcţiei
europene, acela de a apăra continentul de război şi de a crea o Europă puternică
şi unită. Structurile interimare stabilite dupa Amsterdam au devenit permanente.
Politica Europeana de Securitate si Aparare (PESA) presupune
dezvoltarea unei capacitati de decizie autonome si ± în situaţia îin care Alianţa
Nord-Atlantica nu este angajata ±   si    unor operatii
militare sub autoritatea UE, ca r ăspuns la situaţii de criză. Intrucât angajarea
resurselor de catre statele membre la astfel de operatii se bazeaza pe decizii
suverane, este important de subliniat ca |%V   V
  
 
V   , ,   # 1   #
  !  50     //2 4    # 4   
, / "+
Problema principală a fost împărţirea competenţelor între state şi organele
UE. Soluţia adoptată a fost că în problemele principale decid statele membre, iar
în celelalte decid organele comunitare, care de cele mai multe ori, au nevoie de
unanimitate în luarea deciziilor. 15
Tratatul de la Amsterdam prezinta  20 #/ pentru
PESC:
- apararea valorilor comune, a intereselor fundamentale, independen ţei şi
integrităţii Uniunii în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite;
- întărirea securităţii în interiorul Uniunii, prin toate mijloacele;
- menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale;
- promovarea cooperării internaţionale;
- dezvoltarea şi consolidarea democra ţiei şi respectului legilor, a
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Tratatul de la Amsterdam a
evaluat PESC şi a introdus noi instrumente politice, structuri şi reguli.
Tratatul de la Amsterdam a introdus şi noua funcţie de *
, 3, 
+ El este parte din  .
, împreună cu Preşedintele
de Consiliu şi de Comisie, pentru a reprezenta UE în organizaţiile şi conferinţele

15
)74(2,  
V 
V
, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2004, p. 458.
internaţionale. Această  funcţie fuzionează cu aceea de Secretar General al
Consiliului. 16
Înaltul Reprezentant l V(V
-VVV
V ' 
V
V

V aV V V 

V
V   
V 
V ' 

V
/( 
V #V



V  V V
(V #V  

V 
/V
V V  V
( V
V 0V V 
V #V 0V
 
(V V


V V 
V
  
Va #! *1. JavierVSolana este primul Înalt Reprezentant şi a intrat
în funcţie după ce fusese înainte Secretar General NATO. În cadrul
Secretariatului Consiliului a fost înfiinţată o #  !
 0 3  /,  . Aceasta are ca scop monitorizarea, analiza şi
aprecierea evenimentelor şi desfăşurărilor internaţionale, incluzând avertizări
timpurii privind potenţialele crize. V
  0#8

 '
/ , 3"   /" - ambasadorii
statelor membre UE şi Secretarul general adjunct al Comisiei se întrunesc o dată
pe săptămână pentru pregătirea agendelor şi deciziilor Consiliului. 
 '

/!  ± are un rol central în definirea şi urmărirea

răspunsului UE la o criză şi este compus din reprezentanţi naţionali la nivel de
ambasadori, aleşi în cadrul COREPER. De asemenea, pregăteşte recomandările
pentru activităţile viitoare ale PESC, inclusiv PESA.
 ," ,
± aflaţi în toate statele membre UE împreună cu Comisia coordonează zilnic
activităţile PESC şi pregătesc întrunirile PSC şi PESC. ) ,   
$ examinează aspectele instituţionale, legale şi financiare ale
propunerilor făcute în PESC. Pregăteşte activitatea COREPER privind acţiunile
comune şi asigură consistenţa raportului inter -pilieri. ) ,  

sunt compuse din experţi din statele membre UE şi din Comisie, care se

16
2/+
17
| 
V  V V V
V V VV
V  V, Romanian Institute of
International Studies ³Nicolae Titulescu´, Bucureşti, 2003, p. 49.
întrunesc pe direcţii geografice şi funcţionale pentru a elabora doc umentele
politice şi opţiunile care vor fi prezentate şi analizate de organismele PESC.
Pentru a asigura implementarea PESC, în cadrul Consiliului s -au înfiinţat
mai multe comitete noi :

/ c    ' c
 ± responsabil cu furnizarea de
consiliere şi recomandări militare pentru PSC în legătură cu toate problemele
militare din cadrul UE.
  c     , - c ± oferă expertiză
militară şi sprijin pentru PESA, incluzând şi conducerea operaţiunilor UE de
gestionare a crizelor militare.
) , c ' examinează aspectele militaro -politice ale
tuturor propunerilor din cadrul politicii externe şi de securitate.

/ ,  , 0  5    3  consiliază în
privinţa aspectelor politice nemilita re sau prevenirea conflictelor. În acest scop,
Uniunea trebuie să aibă putere autonomă de acţiune, susţinută de forţe
credibile. 18
Tratatul de la Amsterdam a adus schimbări pragmatice cu privire la
următoarele chestiuni: s-a creat o celulă de planificare po litică şi analiză, s-a
înfiinţat poziţia de Înalt Reprezentant al PESC, s -a adoptat votarea de către
Majoritatea Calificată (QMV) pentru implementarea măsurilor şi extinderea
cooperării în domeniul managementului de criză între UE şi UEO. Din acest
moment, unele analize ale cancelariilor occidentale au considerat că
responsabilitatea PESC se restrânge doar la reacţii faţă de crizele ce pot apărea,
în sensul intervenţiilor militare şi/sau diplomatice, deci incluzând aspectele
legate de apărare, iar alţii au preferat să disocieze politica diplomatică şi de
securitate de aspectele legate de apărare. Toate acestea se arată şi în dispoziţiile
privind PESC din Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999. Este
introdus un "Înalt Reprezentant pentru PESC" (Javier Solana), care, în sfârşit,

18
4) 5, op.cit., p. 91.
reuşeşte să contureze imaginea politicii externe europene, dotând -o cu o unitate
de planificare strategică şi de alarmă imediată, care asigură recunoaşterea din
timp a situaţiilor internaţionale relevante pentru PESC şi care, astfel, urma să
schimbe caracterul reactiv al politicii externe europene.
 
-0"
+ Tratatul de la Nisa a produs o
imagine mai bună a misiunii şi a funcţiilor noilor  organisme care se ocupă cu
probleme de securitate şi de apărare.  În lumina modificărilor aduse de Tratatul
de Nisa, politica de apărare comună se rezumă la : 
- cooperare în materie de armament;
- cooperare în misiunile umanitare şi de evacuare;
- cooperare în misiunile de menţinere a păcii;
- participarea cu unităţi combatante pentru gestionarea crizelor, inclusiv
misiunile de restabilire a păcii. 19
Tratatul de la Nisa a definit apărarea UE ca o ³apărare autonomă´,
marcând sfârşitul UEO şi modificând art. 17 TUE, dar identitatea europeană a
securităţii şi apărării a rămas doar în NATO, ca un dispozitiv de consultare şi
cooperare UE-NATO.20 Practic, la Nisa, s-au adoptat obiectivele de capacitate
militară şi a fost stabilită arhitectura instituţională de soluţionare a problemelor
securităţii şi apărării europene. Obiectivul principal al PESA l -a reprezentat
realizarea de către statele europene membre ale UE a unei Forţe de Reacţie
Rapidă de 100.000 oameni, până în 2003. Operaţionalizarea deplină a forţei face
ca statele membre să fie apte să o disloc e în întregime în timp de 60 de zile şi să
asigure, în cadrul acesteia, elemente de răspuns rapid, cu un grad foarte ridicat
de disponibilitate, dar şi să sprijine logistic forţa dislocată cel puţin un an.
Misiunile FRR a UE includ operaţiuni de la cele ma i grele, de restabilire a păcii

19
)74(2,  
V 
V
, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2004, p. 462.
20
4 c , aV 
V V  
V V  
, Editura Lumina Lex,
Bucureşti,2005, p. 45.
sau de menţinere a păcii, până la unele uşoare, de tip umanitar, de salvare sau
evacuare. 21
În general, se consideră edificarea PESC ca fiind o întreprindere dificilă,
atâta timp cât capacitatea de a proiecta puterea este inegal distribuită între statele
membre. Astfel, se crede că instituirea unui Consiliu de Securitate European
după model ONU, cu 10 membri, ar putea spori rapiditatea în luarea deciziilor,
în realizarea unui acord în probleme globale cum ar fi, de exemplu, lupta cu
terorismul, a unui acord asupra principiilor fundamentale pentru o acţiune
comună. O decizie în acest sens s-ar putea lua numai după intrarea în vigoare a
noii Constituţii Europene. 22
În mod cu totul surprinzător, tocmai acest sector a reuşit să se dezvolte cu
o rapiditate uluitoare între anii 1998-2001 - şi anume mai ales în afara marilor
revizuiri aduse Tratatului de la Amsterdam şi Nisa -, ducând la apariţia Politicii
Europene de Securitate şi Apărare (PESA), creând aşadar braţul militar al PES C.
Comitetul Politic al CPE se transformă, odată cu Tratatul de la Nisa (Articolul
25) în V aV #V V  
 (CPS). Acesta se ocupă de toate
aspectele PESC, urmând să funcţioneze totodată şi ca Ämotor³ al PESC şi PESA.
CPS ţine sub observaţie cursul evenimentelor internaţionale relevante pentru
PESC/PESA (funcţie analitică), pentru a putea oferi Consiliului pe Probleme
Generale (Consiliul Miniştrilor de Externe), pe baza analizei sale, recomandări
în ceea ce priveşte elaborarea politicil or de urmat (pregătirea deciziei). În plus,
CPS se asigură că politicile, asupra cărora s -a ajuns la un consens, sunt
implementate (controlul implementării) şi constituie punctul de legătură în ceea
ce priveşte schimbul de informaţii dintre diversele insti tuţii şi actorii implicaţi în
structurile PESC/PESA ² inclusiv NATO (funcţie de legătură). Această
instituţie a cunoscut aşadar, prin Tratatul de la Nisa, o creştere evidentă.

21
,44 594
,  V#VV"V ( V#V'
(  , Centrul de Studii Strategice de
Apărare şi de Securitate, Editura UNAP, 2004, p. 9.
22
2/, p.10.
  5  ,:;+ Strategia Solana ³V V
 
V V
V  V 2 ´, adoptata de către Consiliul  European în decembrie
2003, reprezintă prima strategie de securitate europeana.  Reprezintă, de fapt, un
preconcept care trebuie tradus într-un mecanism care statuează  <4 4 
!/0" ,+ 6= Premisa care articulează Strategia
Solana de securitate europeana este aceea ca:  ³
VVV
 V/
!V si,
în consecinţa, l
V V(V'V/

V
V#V
 

( VVV
 ( V /
´. Strategia defineşte caracteristicile mediului actual de
securitate, ameninţările şi provocările la adresa securităţii spaţiului european,
precum si obiectivele si direcţiile de acţiune pentru întărirea securităţii europene. 
Principalele ameninţări identificate de Strategie sunt :
'  / - Europa este ţinta si baza unei asemenea ameninţări;
' , #    /    5   / - riscul potenţial cel mai
serios la adresa securităţii europene;
' # 5 - cele din imediata vecinătate: Orientul Mijlociu,
Nordul Africii, Caucaz, Transnistria - sau din zonele îndepărtate;
' 2  - proasta guvernare, corupţia, abuzul de putere,
instituţii slabe, lipsa de răspundere si conflictele civile corodează autoritatea
statala din interior, ceea ce poa te duce la colapsul statelor;
' / 53 - Europa constituie un obiectiv principal pentru crima
organizată; ca ameninţare interna aceasta are şi o dimensiune externă ± traficul
transfrontalier de droguri, fiinţe umane, arme, bani, migraţie ilegala.
Ca răspuns direct la aceste ameninţări, UE îşi defineşte o serie de
20 5 6>:
- "  /"  ! /2    , prin mutarea l
V
VV

(
!V în afara UE şi prin recunoaşterea faptului că lV
V V

V
 ( V V V
 V 
(V #V V V

V 'V ((V 
V
V
23
c4 / , ³
/
VV 
V

!V"V (
VV
VV  V#V
( VV
V 

!Vîn Revista 0 
V
(V 0
(, nr.2/2005, p. 46.
24
2/, p. 44.
-
V
´. ÎnVconsecinţă, UE propune o 2  //
,  0  V, 0   " ;V
'    " . 0 - interes major ca statele din
vecinatate sa fie bine guvernate şi administrate. Lărgirea UE nu trebuie s ă
genereze noi linii de demarcaţie; sarcina UE este aceea de a promova un cerc de
state stabile, bine guvernate în partea de Est a Uniunii (dialog şi cooperare cu
ţările din bazinul mediteranean, Orientul Mijlociu şi din Caucaz, rezolvarea
conflictului arabo-israelian este o prioritate strategică pentru UE)
'  "23,/ /# - dezvoltarea
unei societăţi internaţionale puternice, c u instituţii funcţionale şi guvernată
conform principiilor de drept internaţional.
Noul ?)6@A@ (adoptat in cadrul reuniunii miniştrilor apărării
ai UE din 17 mai 2004) muta accentul de la aspectele cantitative ale vechilului
Helsinki Headline Goal 2003 pe elementele calitative, constând in creşterea
eficientă a forţelor. Potrivit acestui document, pâna în 2010, UE va trebui să aibă
capacitatea de a răspunde unei crize în orice punct de pe glob.
Concluzii privind Politica Externă şi de Securitate Comună, PESC
reprezintă aşadar   "   , /    1, /  
., 2/,1 4. 5/# 4,,
 "+ Pe scurt, acesta este mecanismul şi motivaţia care ghidează
evoluţia PESC, instituţiile acţionare ale acestui demers fiind deja operaţionale,
oferind UEmecanismele de negociere în politica externă şi de securitate. 25
,  
  #3  ,   //2    '! ,
, ,  , 1  !   4   #     /B
,/   " . În ciuda teoriilor funcţionaliste de până acum,
guvernele nu au părut a fi prea dornice de a -şi delega atribuţiile unor instituţii

25
:   V V&
'
V' VV() 
VV  
V| 
!Vîn Revista VV 
V
nr.2(3)/2004, p. 5.
 supranaţionale. 26 Principala responsabilitate în formularea PESC revine
Consiliului European, care defineşte principiile generale şi stabileşte strategiile
comune. Instituţia reuneşte şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, la
şedinţe participând şi preşedintele Comisiei Europene. Statele au posibilitatea 
de a urmări o ³cooperare întărită´ în domeniul PESC, dacă aceasta nu afectează
principiile generale şi consistenţa acţiunilor UE. 27 SUA şi UE vor putea acţiona
mult mai bine împreună decât în competiţie, în direcţia protejării valorilor
democratice. Din perspectivă a mericană, sporirea efortului militar al aliaţilor
europeni reprezintă un avantaj, în sensul că SUA nu ar mai fi însărcinate cu cele
mai importante contribuţii în executarea acţiunilor care servesc interesul
comun. 28
UE a înregistrat în ultimii 10 ani un par curs accelerat spre definirea şi
implementarea unei PESC coerente. Politica Externă şi de Securitate Comună,
creată în cursul Conferinţei Interguvernamentale asupra uniunii politice (1990 -
1991), a fost înscrisă ca al doilea pilon interguvernamental al Trat atului de la
Maastricht (1992), separat de primul pilon, prin urmare de sistemul decizional al
UE. Pilonul doi şi trei păstrează deci un sistem decizional strict
interguvernamental . Tratatul de la Amsterdam a introdus modificări pragmatice
în modul de funcţionare a PESC, fără a aduce însă atingere nucleului dur
interguvernamental. Înaltul Reprezentant pentru PESC este o funcţie sustrasă
influenţei Comisiei Europene, iar votul majoritar se aplică numai pentru punerea
în practică a deciziilor luate anterior prin votul unanim al reprezentanţilor
guvernamentali. Extinderea cooperării cu UEO şi, ulterior, preluarea sa de către
UE au întărit tendinţa interguvernamentală.
 2-, ,/ # /./

C+ Tratatul de la Lisabona nu a vizat înlăturarea Tratatelor existente,

26
? 
V $**+V "V 
V
(V #V 
(V $V 
/V #V V  
), Editura Centrului
Tehnic Editorial al Armatei, Bucure ti, 2005, p.22
27
2/, p. 226.
28
2/, p. 265.
dar a prevăzut adaptarea şi amendarea acestora în conformitate cu exigen ţele
actualei etape a construc ţiei comunitare. Tratatul de la Lisabona aduce o serie de
modificări în sfera dreptului comunitar primar cu referire la directă la : Tratatul
asupra Uniunii Europene (TUE)/ Tratatul de la Maastricht (1992) ; Tratatul de la
Roma (1957), prin precizarea Äcompeten ţelor´ şi Ädomeniile de intervenţie´ ale
UE; Tratatul de la Roma devine Tratatul de func ţionare a UE (TFUE).
Tratatul de la Lisabona statuează ca obiectivele PESC/PESA trebuie să fie
Ä  

V  
V  V | 
V V
V   
V 
 V
V

VV 
VV VV   
V| 
V
V V 

V "!V
Tratatul de la Lisabona inovează semnificativ în domeniul PESA, cu
referire expresă la actualizarea misiunilor Uniunii; cooperarea structurată
permanent; inserarea unei clauze de apărare reciproce, similare celei existente în
Tratatul Uniunii Europei Occidentale (UEO).
Politica externă şi de securitate comună face obiectul aplicării unor regului
şi proceduri specifice - caracter Äinterguvernamental´. Odată cu intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona se a şteaptă o creştere a cooperării interstatale
şi sunt introduse:Ä

V V

(
V 
(´ Ä
(V V 

´. Prin
introducerea acestor clauze în Tratat, statele membre au ca obiectiv o cooperare
consolidată în cadrul grupului de state membre. Scopul final unei cooperări
consolidate în domeniul PESC/PESA se menţionează că statele membre pot
apela în cazurile pentru misiunile în materie de dezarmare, cele umanitare şi de
evacuare, misiunile de consiliere şi de asistenţă în problemele militare, de
prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii. În materie de terorism, statele
membre vor participa în mod activ la combaterea acestui fenomen pe teritoriul
lor sau, în caz de necesitate, vor acorda ajutor în combaterea actelor de terrorism
desfăşurate pe teritoriul unor state terţe.29
Pentru realizarea obiectivelor » (


V ( V V
V
 
V V V

3V  

V ' V V 
V #V

29
Tratatul de la Lisabona, 13 decembrie 2007, art.28B, pct.1
4

V 
V V 

) din domeniul apărării şi securităţii comune, se
constituie ÄAgenţia europeană de armament´ .
În domeniul PESC/PESA , Tratatul de la Lisabona se bazează pe trei
componente majore: D
 V ( 
V | , care va deţine şi funcţia de
,- V
V V  V(

V| ;V  V V 

  V

 V  şi  V 
V
V|. Noutatea în domeniul PESC o
reprezintă extinderea atribu ţiilor Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri
externe şi politica de securitate ce favorizează şi în acelaşi timp înlesneşte
creşterea gradului de coerenţă şi vizibilitatea UE pe plan extern.
Noul Serviciu european, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei şi
din personalul corpului diplomatic al statelor membre, va oferi a sistenţă
Înaltului Reprezentant/Vice-preşedintele Comisiei pentru promovarea intereselor
UE pe scena politicii internaţionale. Astfel, UE va avea o personalitate juridică
unică, ceea ce îi va întări puterea de negociere, fiind totodată un partener mai
vizibil pentru ţările terţe şi organizaţiile internaşionale.30
Inovaţiile aduse de Tratatul de la Lisabona în domeniul PESC/PESA, face
ca Uniunea Europeană să îşi consolideze rolul de actor major pe scena
internaţională şi să facă faţă mai bine provocărilor şi competiţiei la nivel global.

30
Tratatul de la Lisabona, 13 decembrie, 2007, art.13a,pct.3

  (

 
 
$
  

 
c
%
& c    

 

A+/"


La data de 19-10-2007 la Lisabona, statele membre au convenit asupra

textului "Proiect de tratat de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană
şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene" actualmente cunoscut ca
Tratatul de la Lisabona. Noul Tratat de la Lisabona a fost semnat oficial de către
şefii de stat şi de guvern la Consiliul European din 13 decembrie 2007. Aceasta
este cea mai recentă etapă în eforturile continue de reformare a instituţiilor
Uniunii Europene.
Noul Tratat de la Lisabona stabileşte în articolul 10a principiile de acţiune
externă a Uniunii şi sunt descrise ca fiind cele "care au inspirat crearea,
dezvoltarea şi extinderea sa şi pe care intenţionează să le promoveze la nivel
mondial: democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane,
principiile egalităţii şi solidarităţii, precum şi respectarea principiilor
Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în Carta de drept internaţional. În acest domeniu
Uniunea se implică prin definirea orientărilor generale şi adoptarea deciziilor cu
privire la strategiile, poziţiile şi acţiunile commune.
Scopul Tratatului de la Lisabona este de a crea pentru Uniune un sistem
instituţional bine consolidat şi să ofere oportunităţi mai eficace pentru acţiunile
comune a statelor membre în vederea realizării obiectivelor propuse de către
acestea.
Încercarea de a oferi o mai mare coeren ţă, Tratatul de la Lisabona introduce
unele inovaţii menite să consolideze sisitemul institu ţional al UE. În prezent
acţiunea externă a UE este exercitată de o multitudine de actori care tind să
stabilească practici comune şi coordonate. Noul Tratat are ca scop de a depă şi
lipsa de cooerenţă şi eficienţă prin reorganizarea cadrului instituţional.
Tratatul de la Lisabona aduce inovaţii în domeniul PESC şi PESA (după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona denumită securitatea comună şi
politica de apărare CSDP), urmărind obiectivul de a întări dimensiunea politicii
externe şi de securitate a UE. Sunt aduse o serie de modificări care vor schimba
modul de desfăşurare a politicii externe şi de securitate comună şi vor schimba
considerabil modul de desfă şurare a politicii comune de securitate şi apărare, dar
care vor păstra caracterul inter -guvernamental şi principiul umanităţii.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Uniunea dobândeşte
personalitate juridică 31 , în relaţiile externe şi structura pe piloni dispare cu noul
Înalt Reprezentant însărcinat cu rolul important de a asigura coerenţa între
instituţiile UE şi între instituţii şi statele membre. În timp ce se păstrează
caracterul unei cooperări consolidate în toate domeniile 32 , articolele referitoare
la politica externă şi de securitate (PESC) şi, în special, de securitate comună şi
politica de apărare (CSDP) reiterează norma de luare a deciziilor în unanimitate.
Noul Tratat introduce o nouă dispoziţie £

V 

 . care permite
   V| 
să decidă, prin vot în unanimitate, extinderea votului cu
majoritatea calificată în domeniul PESC, pentru o dată ulterioară. Deciziile cu
implicaţii militare sau de apărare vor necesita în continuare vot în unanimitate.
Este relevant de menţionat că  V

V  V   V | V
V V


V 
V

V  V  V  V 
V 
 V V   V
  V 
VV& 
V
V  V|  .33V
Subliniid faptul că Uniunea are nevoie de claritate în ceea ce prive şte cadrul
său instituţional pentru a putea funcţiona în mod efficient, Consiliul European şi-
a exprimat interesul pentru înch eierea rapidă a procesului de ratificare astfel
încât tratatul să intre în vigoare până la sfârşitul anului 2009.

31
Tratatul de la Lisabona, articolul 46a, TL/ro 49
32
Ibidem, ( V,V
 V#*) V
V)VV
VVV

V$
V(VV
VV

 V(V
V &
33
Site-ul oficial, www.mae.ro ÄPrincipalele inova ii ale Tratatului de la Lisabona´
  
V| 
V
V 
V V VV  
V V
V
' 
V  (  V /
V #V
V



V  V 
V '"V


  V 
V  V  
V V 3V 
 V 
V  V 
V V
3V 
( V V
 V V


V
V
  V #V
  V 
V V
V #V
V 

V 
 ( V 
 V  V
V  

V

V

, 56V
VVVVVVVV    V | 
este principala instituţie de decizie a Uniunii
Europene. Originea Consiliului European se află în practicile diplomatice
constând în întâlniri din ce în ce mai regulate ale celor mai înalţi reprezentanţi ai
statelor Uniunii. Tratatul de la Lisabona îi conferă în mod expres Consilului
European calitatea de instituţie a Uniunii (anterior tratatului fiind numit organ).
Întrucât Consiliul European V V

V  V 
V 
 
V
V

V 
V  

(V #V 


V
(V  

(V


 
V 
V V
(V 
 (V 

 V (V  / 

V #V
 V V

 V
V  . Aceasta instituţie devine forul de soluţionare politică a
problemelor care nu au putut fi remediate de celelalte ins tituţii şi, în asemenea
situaţii aportul său devine decisiv. Regulile sale de funcţionare sunt mult mai
bine sistematizate. V  

V V
(V V #'V V 
V 
V V
/ VV
V V( 
VVV
( ( a #V. Consiliul
European se întruneşte sub Preşedenţia statului care exercită Preşedinţia
Consiliului de miniştri.
Această instituţie dă impulsurile necesare dezvoltării Uniunii şi îi defineşte
activitatea Uniunii. Tratatul introduce func ţia permanent de a #V
V
V  

, fiind ales de către Consilul European cu majoritatea
calificată pe un mandat de doi ani şi jumătate, care poate fi reînoit.
Această inovaţie îi va conferi instituţiei şi Uniunii Europene mai multă
autoritate. Consiliul European va beneficia de o independen ţă sporită, iar
Preşedintele va avea mai mult timp la dispozi ţie pentru a-şi îndeplini sarcinile.

34
Tratatul de la Lisabona,TL/ro35, articolul 12

V a #V
V V  

V 7 
V 
V 
8V conduce şi
coordonează lucrările instituţiei, asigură continuitatea activită ţilor, acţionează în
sensul coeziunii şi consensului şi prezintă Parlamentului European un raport în
urma fiecărei reuniuni. Instituţia se reuneşte de patru ori pe an (de două ori pe
simestru), aspect care denotă aprofundarea şi accelerarea dezvoltării Uniunii.
Preşedintele asigură reprezentarea externă a Uniunii cu privire la domeniul ce
ţine de politica externă şi securitate comună. Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru politica externă şi de securitate participă la lucrările Consilului European.



V ,VTratatul de la Lisabona consacră pentru prima dată votul în
cadrul Consilului European, într-un număr semnificativ de domenii. În situa ţiile
în care Consiliul European trece la vot, Pre şedintele său sau Preşedintele
Comisiei nu votează. 35 Consiliul European

(V V 

, la iniţiativa
Parlamentului şi după aprobarea acestuia, cu decizia prin care stabile şte numărul
efectiv al eurodeputaţilor. Se adoptă V
- 

V
'
( decizia de stabilire
a formaţiunilor de lucru ale Consilului de mini ştri, şi condiţiile de rotaţie a
preşedenţiei formaţiunilor Consiliului de miniştri. Instituţia decide V
- 


( dacă recurge la o procedură de revizuire a tratatelor. În această materie
poate decide după aprobarea Parlamentului european, să nu convoace o
Convenţie. După doi ani de la semnarea unui tratat european, dacă 4/5 din statele
membre nu îl ratifică, Consiliul European se sesizează asupra problemei
respective. În premiera s- a introdus posibilitatea statelor membre, de a se retrage
din UE, şi această procedură de retragere îi revine Consilului European.
Tratatul de la Lisabona aduce inovaţii cheie în domeniul afacerilor externe şi
de apărare:
VVVVVV -D
 V( 
V  V

V VV 
VV 
.
Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate este o
funcţie dublă. Prima funcţie fiind 
9
V 

V
 Va şi a doua
funcţie 
V
#V
VV 
,

35
Această interdic ie le diminuează prerogativele.
 În prezent în calitatea de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate este d-a Catherine Ashton. 

V 4V


(V    V %
V | V #V V


V ) (V #V V
 
V(,V
Datorită rolului său de vicepreşedinte al Comisiei Europene, doamna
Asthon asigură coerenţa şi coordonarea acţiunii externe a Uniunii Europene.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile
sale la elaborarea politicii externe şi de securitate comun ă şi asigură punerea în
aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European şi Consiliu. 36 Acesta
reprezintă Uniunea în relaţiile externe, desfăşoară relaţiile cu statele terţe şi
prezintă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor
internaţionale.
În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este sus ţinut
de un   V 
pentru acţiunea externă (care depăşeşte în mod eficient
existenţa pilonului I şi II şi cuprinde un rol important pentru statele membre în
domeniul diplomatic).
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele
principale şi opţiunile de bază ale politicii externe şi de securitate şi de securitate
comună şi politica de apărare şi îl informează în privinţa modului în care aceste
politici evoluează. El va asigura ca viziunile Parlamentului European să
corespundă viziunilor reprezentanţilor speciali care sunt implicaţi în activitatea
de informare a Parlamentului European. Parlamentul European poate adresa
întrebări sau formula recomandări Consiliului şi Înaltului Reprez entant.
Parlamentul de două ori pe an organizează o dezbatere privind progresele
înregistrate în punerea în aplicare a po liticii externe şi securitate comună.
Reamintim faptul că funcţia de Înalt Reprezentant al PESC, a fost introdusă
în urma implimintării clauzelor prevăzute de Tratatul de la Amsterdam.

36
Ibidem, articolul 13a,TL/ro 36
 După acest moment Înaltul Reprezentant al PESC a conturat parametrii de
politica externă comună, punând bazele unor institu ţii de planificare strategic şi
de alarmă imediată, care asigură recunoaşterea din timp a situaţiilor
internaţionale relevante pentru PESC. Odată cu exercitarea atribuţiilor stipulate
de noul tratat, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de
securitate va creşte gradul de coerenţă şi vizibilitatea Uniunii pe plan extern.
VVVVVVVVVV    V  V|   este compus din câte un reprezentant la nivel
ministerial al fiecărui stat membru. În func ţie de chestiunea de pe ordinea de zi,
fiecare ţară va fi reprezentată de ministrul care răspunde de subiectul în cauză,
fie în domeniul afacerilor externe, fie în domeniul fina ţelor, transporturi,
agricultură precum şi celelalte domenii. Tratatul aduce modificări cu privire la
Preşedenţia Consiliului care este deţinută timp de şase luni de către fiecare stat
pe baza sistemului de rotaţie. În prezent statul care deţine a # 
V este
Spania. Consilul hotărând în unanimitate la propunerea statelor membre în
cauză, poate decide ca un anumit stat membru să exercite preşedenţia într-o altă
perioadă decât cea care decurge din ordinea stabilită de către acestea. 37
Preşedenţia Consiliului este asistată de Secretarul General, care pregăte şte şi
asigură funcţionarea optimă a activităţii Consiliului la toate nivelurile. Consiliul
exercită împreună cu Parlamentul eur opean funcţia legislativă şi bugetară, dar în
marea măsură îşi va menţine rolul central în materia de politică externă şi
securitate comună şi de coopeare a politicilor economice. 4

V 
(

(V V 

V V 
V


V V ' (V 
V  V V . Decizia de
neparticipare este o scutire acordată unei ţări care nu doreşte să se alăture
celorlalte state membre ale Uniunii într -un domeniu al cooperării comunitare , ca
mod de evitare a unui impas general. De exemplu, Marea Britanie a cerut să i se
permită să nu participle la a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare
(UEM), clauze similare sunt cu Dnemarca, în ce priveşte (UEM), apărarea şi
cetăţenia europeană.

37
Jurnalul Ofical al Uniunii Europene, 4. 1.2007, ro L1/11, 
V V V *V 

V :++1V V

 V
V VV) 
V
V
;;V,V
 Consiliul hotărăşte cu majoritatea calificată dacă în tratate nu este
prevăzută o altă procedură, cum ar fi votul cu unanimitate. Odată cu intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona, votul cu majoritatea calificată va fi extins la
numeroase domenii de ac ţiune . Ulterior, introducerea din 2014 a votului cu
dubla majoritate al statelor membre ale UE (55%), şi a populaţiei (65%), care
reflect dubla legitimitate a Uniunii, va conduce la consolidarea transparen ţei şi
eficienţei.V In perspectiva extinderii Uniunii Europene, au fost propuse solu ţii
pentru menţinerea echilibrului existent între ţările mari şi cele mici în adoptarea
deciziilor în Consiliu. Păstrarea sistemului actual de atribuire a numarului de
voturi în Consiliu după extindere ar putea duce la formarea unei majorit ăţi
calificate reprezentând doar o mică parte din populaţia Uniunii Europene. Din
acest motiv, statele membre cu cea mai mare popula ţie au cerut o reponderare
sau un sistem cu dubla majoritate care să asigure reprezentarea în Consiliu nu
numai a majorităţii populaţiei din statele membre, ci a populaţiei din întreaga
Uniune.
Relaţiile Uniunii Europene cu restul lumii sunt administrate de către
Consiliul pentru %
V  
V V (

V | . Statele membre UE
elaborează în comun o politică externă şi de securitate comună. Dar politica
externă şi de securitate şi apărare sunt domenii asupra cărora guvernele na ţionale
păstrează controlul independent. Cu toate acestea statele membre au recunoscut
avantajele colaborării în aceste aspecte, iar Consiliul este forul principal în care
se desfăşoară această Äcooperare inter-guvernamentală´.
Cooperarea nu se limitează la aspecte legate de apărare, ci implică şi
atribuţii de gestionare a crizelor, cum sunt operaţiunile umanitare şi de salvare,
de menţinere a păcii şi de atenuare a conflictelor în zonele cu probleme. Statele
membre UE încearcă să mobilizeze şi să coordoneze forţele militare şi
poliţieneşti, astfel încât să poată fi folosite în coordonare cu acţiunile
diplomatice şi economice. Prin aceste mecanisme, UE a contribuit la menţinerea
păcii, construirea democraţiei şi impulsionarea progresului economic în locuri
îndepărtate precum Indonezia, Republica Democratică Congo şi ţări din sud -
estul Europei.
Poziţiile oficiale ale Consiliului sunt publicate sub formă de Äconcluzii´ sau
Ädeclaraţii´ ale Consiliului. Preşedinţia şi Înaltul Reprezentant pot, de
asemenea, să emită propriile declaraţii. Miniştrii apărării ai UE s -au întrunit
periodic de la sfârşitul anilor 1990 până în prezent. %

V | 
V 
%
 ca formaţiune oficială, inovaţia adusă de Tratatul de la Lisabona face
posibilitatea ca miniştrii apărării să se întrunescă în timpul fiecărei preşedinţii
şi să participe la o sesiune dedicată chestiunilor politice şi militare. Comitetul
Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) pregătesc lucrările Consiliului,
asigurând pregătirea de ansamblu a acestora, iar Agenţia Europeană de Apărare
definind chestiunile politice şi de securitate. /   V V  în domeniul
PESC, alcătuite din experţi din statele membre ale UE şi din cadrul Comisiei, se
reunesc după criterii geografice (de exemplu, Orientul Mijlociu, regiunea
Balcanilor) şi după criterii tematice (de exemplu, drepturile omului, ONU, lupta
împotriva terorismului&,V Grupurile de lucru pregătesc reuniunile V / V
 
VV
(
 şi COREPER, realizează în comun analize ale situaţiei din
ţările terţe şi ale chestiunilor multilaterale, pregătesc posibile poziţii comune şi
elaborează propuneri de măsuri în vederea punerii în aplicare a PESC, de
exemplu declaraţii ale preşedinţiei în numele Uniunii Europene, pentru a fi
aprobate de către Agenţia Europeană de Apărare şi apoi de către Consiliu. De
asemenea, formulează recomandări către Agenţia Europeană de Apărare pentru
viitoarele iniţiative în domeniul PESC.
VVVVVVVVVVTratatul de la Lisabona aduce o serie de noutăţi cu privire la componenţa
. Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având
rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia
este o instituţie independentă de guvernele statelor membre, avand sediul
Berlaymont, Bruxelles. Aceasta promovează interesul general al Uniunii
Europene, revenindu-i sarcina de a aplica politicile Uniunii, de a coordona
programele acesteia şi a asigura aplicarea corespunzătoare a tratatelor în vigoare.
Tratatul aduce schimbări atât în componen ţa Comisiei cât şi la desemnarea
Preşedenţiei acesteia. Potrivit, tratatului D
 V ( 
V   V %

| V V  
V V  
 va deveni membru al Comisiei cu rangul de
vicepreşedinte. Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţii statelor membre
în conformitate cu un /  "   5 .   //2   
 #0 /5 # !55 #a tuturor statelor membre.
Tratatul introduce o prevedere conform căreia, începând cu 2014, Comisia
va fi alcătuită dintr-un număr de membre corespunzător cu două treimi din
statele membre, cu excepţia cazului în care Consiliul European decide
modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate. Un membru al Comisiei îşi
prezintă / în cazul în care preşedintele îi solicită acest lucru. Odată cu
implementarea Tratatului de la Lisabona, Pre şedintele Comisiei Europene este
ales de Parlamentul European cu majoritatea de voturi, pe baza propunerii
Consiliului European. În cazul r espingerii acestei propuneri procedura trebuie
reluată prin prezentarea unui nou candidat. Consiliul European va trebui să ia în
considerare rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European atunci când va
propune un anumit candidat la func ţia de preşedinte al Comisiei. Colegiul de
comisari este supus aprobării Parlamentului. Consiliul, de comun acord cu
presedintele ales, adoptă lista celorlalte personalitati pe care le propune pentru a
fi numiţi membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectueaza, pe ba za
sugestiilor facute de statele membre. Independenţa comisarilor europeni este o
problema de o importanţă deosebită, deoarece ei trebuie sa ia poziţie adesea în
faţa tendinţei de influenţare din partea statului care i-a desemnat, iar pentru a
asigura independenţa acestora, tratatele impun anumite obligaţii în sarcina
acestora, cât şi a statelor membre.
În prezent este formată noua comisie cu mandatul oficial din 10 februarie
2010 până în anul 2014, cu desemnarea Pre şedintelui Jose Manuel Barroso
(Preşedintele Portugaliei).
Comisia Europeană va continua să adopte decizii la toate nivelurile prin
majoritate simplă a membrelor săi. Aceasta fiind o instituţie independentă
politic de guvernele statelor membre şi reprezintând interesele Uniunii în
ansamblu, asigură reprezentarea externă a Uniunii, cu exceptia politicii externe
şi de securitate comune şi a altor cazuri prevazute în tratate.
Rolul Comisiei este acela de a realiza interesul comunitar aflat adesea în
contradicţie cu interesul naţional al statelor membre , de a asigura respectarea
prevederilor tratatelor, de a iniţia proiecte legislative şi de a pune în practică
politicile Uniunii.
Comisia este, de asemenea, o parte integrantă a conceptului pentru un
Serviciul european pentru acţiunea externă. Deoarece în articolul 15a modificat
este interpretabil mai pozitiv, declarând că " V 
V  V 9
V


V
V V
 V
'
 V ) V #V

V V  
V 
V
9
V 

V V 
-V V

V 
V  V
(V
' 
 
V

V) (V#VV 
V
V ".38
Înfiinţarea unui   V| 
VV%
 V|  (SEAE) este o altă
noutate adusă de Tratatul de la Lisabona. SEAE va sprijini activitatea Înaltului
Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi va coopera
strâns cu serviciile diplomatice ale statelor membre. Serviciu european este
format din oficialii funcţionari din departamentele relevante ale Comisiei
Europene şi Secretariatului General al Consiliului (SGC), precum şi din
diplomaţi din statele membre.
Documentul politic (raportul) cu privire la parametrii de bază ai SEAE
care a fost întărit la Consiliul European din 29-30 octombrie 2009, avea ca scop
de a clarifica toate aspectele legate de func ţionarea şi structura SEAE, punând
reper pe elementele Deciziei, prin care s -a creat Serviciul european şi pe aspectul
ce ţine de elaborarea cadrului care să îl ajute pe Înaltul Reprezentant în
formularea propunerilor sale legate de Serviciu.
Componenţa şi modul de funcţionare a SEAE sunt stabilite prin Decizia a
Consiliului, în baza unei propuneri a Înaltului Reprezentant (care de ţine şi

38
Tratatul de la Lisabona,TL/ro,37
portfoliul de vicepreşedinte al Comisiei Europene), după consultarea
Parlamentului European şi după obţinerea aprobării Comisiei Europene.
Serviciul European potrivit raportului va include şi structurile de gestionare
a crizelor, inclusiv personalului militar, cu un statut aparte, plasat sub directa
autoritate şi responsabilitate a Înaltului Reprezentant.
Analizând sistemul instituţional al PESC observăm că Tratatul de la
Lisabona încearcă să asigure o eficientizare a procesului decizional şi o mai bună
colaborare între statele membre, avân rolul de a promova dezvoltarea şi
prosperitatea Uniunii.
Una dintre domeniile care a suferit schimbări considerabile odată cu
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona este Politica Externă şi de
Securitate Comună. Această politiccă capătă un nou statut în cadrul Uniunii
Europene.
Prin urmare, Consiliul European alături de Consiliul Uniunii Europene sunt
organisme primordiale în ceea ce priveşte PESC, rolul fiind de a fixa
orientările, poziţiile şi acţiunile comune vizavi de politica respectivă.
Structura însărcinată cu puterea executivă a PESC e constituită de
instituţia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica
de Securitate. Am menţionat faptul că Înaltul Reprezentant va prelua sarcinile
Comisarului pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate, va
conduce Consiliul de Relaţii Externe şi va deţine funcţia de vicepreşedinte al
Comisiei. 9(V V 
V 
V V
'V V V V ' V V



V
? Analiza sistemului PESC sub aspectul instituţional face

concepţia de creare a unui minister de externe a Uniunii Europene. Deoarece,
alături de multitudinea de competen ţe dobândite, se mai adugă şi apariţia
Serviciului European de Acţiune Externă şi ambasadelor Uniunii, ce vor
funcţiona, de asemenea, sub coordonarea Înaltului Reprezentant. 
VV
'V
V V

V(V (VV
 V
(V#V(VV
VV 
?
Desigur, statele membre păstrează elemental Ähard power´ men ţinând
capacitatea de a vota prin unamitate când e r eclamat un interes naţional, şi tot
statele membre se pot abţine de la vot fără a fi obligate să adopte decizia luată. 39
În ciuda neobligativităţii respectării hotărârii, statul cu pricina trebuie să accepte
că Uniunea îşi asumă responsabilitatea vizavi de decizie. În cazul dat, practica
întâlneşte o dilemă în PESC, exemplul fiind criza din Kosovo 2009. Criza din
Kosovo, când aceasta s-a proclamat ca stat independent, iar statele membre au
reacţionat diferit: Anglia, Franţa şi Germania recunosc independenţa, iar statele
cum sunt Spania, Cipru, România, etc. se declară împotrivă. D V 
V 


V
V
V|
În baza Tratatului de la Lisabona, responsabilitatea îi va
reveni Înaltului Reprezentant al UE. )V V 
V
V V  

V V
 V  
Cu siguranţă o astfel de dilemă va fi inevitabilă şi testarea
acestei dileme rămâne de văzut în practica viitoare a politicii externe comune.

39
Revista MJM nr.2 , Eugen Rotaru, p.18
$"$"V  
V| 
VV 
VV 
VV

V V
După conceptul lansat în urmă cu peste jumătate de secol de Karl Deutch 40
Uniunea Europeană reprezintă o Äcomunitate de securitate´. Politica Europeană
de Securitate şi Apărare Comună face parte din Politica Externă şi de Securitate
Comună, având la bază mecanismele economice, diplomatice şi politice menite
să consolideze capacitatea europeană de gestionare a crizelor în domeniul
militar şi civil. Prin evoluţiile din ultimul deceniu din domeniul PESA, Uniunea
a inaintat semnificativ şi-a asumat rolul de Äactor global´ în arena
internaţională.
Prin adoptarea Strategiei Europene de Securitate şi Apărare, Uniunea şi-a
integrat toate eforturile în domeniul respectiv pentru dezvoltarea cât mai
dinamică a acesteia, având rolul de a configura sec uritatea europeană şi
internaţională, precum şi a strategiilor statelor membre ale Uniunii.
Noile prevederi ale Tratatului de la Lisabona, în domeniul politicii externe
şi de securitate, urmăresc realizarea unei cooperări consolidate între statel e
membre interesate, în special prin cooperarea permanent structurată. Înfiin ţarea
postului de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Politica Externă şi de
Securitate Comună va asigura acţiunii europene în aceste domenii vizibilitate şi
coerenţă. La realizarea acestor acţiuni va contribui şi ,,serviciului diplomatic
european¶¶, precum şi clauzele de solidaritate şi apărare mutuală, care vor
cataliza ,,acţiunea comun㶶 pentru o serie de ameninţări cum ar fi terorism,
catastrofe de origine umană sau naturală.
Tratatul de la Lisabona aduce schimbări semnificative în domeniul politicii
de securitate şi apărare comună, punând reper pe dezvoltarea capacită ţii generale
ale UE, de a vorbi cu o singură voce în arena internaţională pentru realizarea
obiectivului propus în acest domeniu.

40
Deutsch, K. W., 4V

8V'V 

V 
, Prentice Hall, USA, 1988, p. 256(ÄChiar dacă
europenii nu-şi realizează aspiraţia de uniune politică, Europa a construit deja o <<comunitate de securitate>> în
care spectrul războiului dintreVstate a dispărut («)´).
 Rolul Uniunii de Äactor global´ implică responsabilitatea statelor membre
să elaboreze, să adopte şi să implementeze noile acţiuni în vederea realizării şi
asigurării politicii de securitate şi apărare comună. Tratatul de la Lisabona oferă
Uniunii Europene o voce mai clară în relaţ iile cu statele terţe din întreaga lume.
Uniunea va utiliza forţa dobândită în domeniul economic, umanitar, politic şi
diplomatic, pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial,
respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul
afacerilor externe. Definind rolul pe care UE trebuie să îl joace în lume, Tratatul
de la Lisabona abordează şi problema Politicii de Securitate şi de Ap ărare
Comună, admiţând că aceasta face parte integrantă din Politica Externă şi de
Securitate Comună.
ÄPolitica de securitate şi apărare comună face parte integrantă din politica
externă şi de securitate comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate
operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Uniunea poate recurge la
acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii,
prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu
principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Îndeplinirea acestor sarcini se
sprijină pe capacităţile furnizate de statele membre´ 41
Tratatul menţionează instituţia care contribuie la realizarea Politicii de
Securitate şi Apărare Comună: %

V| 
VV%
, este o instituţie
plasată sub autoritatea Consiliului, iar participarea la aceasta este voluntară. De
asemenea, se menţionează o serie de responsabilităţi ale %
V |  V
%
: contribuie la identificarea cerin ţelor în materie de capacităţi ale statelor
membre; promovează armonizarea în materie de achizi ţii, precum şi cercetarea
în domeniul apărarii; contribuie la identificarea şi implementarea măsurilor
necesare pentru întărirea bazelor industriale şi tehnologice ale sectorului de
apărare.
Tratatul vizează patru aspecte relevante în evolu ţia ulterioară a PESA:

41
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, art. 28 A, alin. 1.
 extensia spectrului de misiuni; clauza de solidaritate; clauza de apărare
reciprocă; şi cooperarea structurată permanentă. 42
Tratatul de la Lisabona, reconf irmă angajamentele Tratatului de la
Amsterdam, referitoare la apărarea comună, extinzând în acela şi timp amploarea
şi paleta misiunilor de tip Petersperg. Dacă Tratatul UE, a introdus Ämisiunile
Petersberg´, la Amsterdam includea Ämisiuni umanitare şi de salvare, de
menţinerea a păcii, ale forţelor luptătoare în gestionarea crizelor, inclusiv
misiuni de impunere a păcii´, în acord cu Strategia Solana de securitate
europeană s-a vizat Äoperaţiuni întrunite de dezarmare, sprijin acordat ţărilor
terţe în combaterea terorismului şi reforma în sectorul de securitate.´
La toate menţionate, Tratatul de la Lisabona, include, conform articolului
28B Äconsilieră militară şi asistenţă, stabilizare postconflict´, subliniind că
Ätoate aceste misiuni pot contribui la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin
sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora´
Tot în articolul 28B, se reiterează că aceste misiuni specifice trebuie să fie
definite şi lansate la Decizia Consiliului European, sub supravegherea Înaltului
Reprezentant, care va asigura coordonarea instrumentelor civile şi militare
implicate.
O altă modificare importantă adusă de Tratatul de la Lisabona este
introducerea 3 + Aceasta prevede ca atunci când unul dintre
statele membre face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale ori
provocate de om, Uniunea şi celelalte state să acţioneze împreună, în s pirit de
solidaritate. ÄUniunea va mobiliza toate mijloacele, la dispoziţia sa, inclusiv
resursele militare oferite de statele membre, pentru prevenirea ameninţării
teroriste pe teritoriul statelor membre, protejarea instituţiilor democratice şi a
populaţiei civile împotriva oricărui atac terorist´.43

3  " ,  în cazul unei agresiuni armate (Ä 
V
'´) propune o variantă soft a articolului 5 din Tratatul NATO, susţinând V

42
Dr. Gerrard Quille, 4V
V 
8V
VV

V' V a a, Brussels, European
Parliament, 4 February 2008.
43
Editura Universită ii Na ionale ÄCarol I´, Bucure ti 2009 Ä a 
V (;VV 

´,p.113
necesitatea ca în cazul în care unul dintre statele membre ar face obiectul uneiV
agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state participante să îi acorde ajutor şi V
asistenţă prin toate mijloacele de care dispun (militare şi de altă natură), în V
conformitate cu dispoziţiile Cartei ONU. Pentru a pune în a plicare o cooperare
maiV strânsă în materie de apărare reciprocă, statele membre vor acţiona în
strânsă cooperare cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, fără a
prejudicia caracterul specific al politicii de apărare şi securitate al celorlalţi
actori statali. Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu vor fi în
concordanţă cu angajamentele faţă de NATO, care, pentru ţările europene
membre ale Alianţei, constituie în continuare fundamentul apărării lor
colective.44
O altă noutate introdusă de tratat priveşte ,     
, /+ Statele membre, care îndeplinesc criterii mai avansate în domeniul 
capabilităţilor militare şi doresc să îşi asume angajamente suplimentare, în 
perspectiva celor mai exigente misiuni, instaurează între ele o cooperare
structurată,  devansând celelalte naţiuni din cadrul Uniunii. În aceste condiţii,
progresele în domeniul Politicii Europene de Securitate şi Apărare vor menţine
unele modalităţi  decizionale specifice, facilitând, totodată, o cooperare
consolidată în cadrul unui grup mai mic de state membre. 45
Prin noile prevederi ale Tratatului de la Lisabona, în domeniile legate de
politica externă şi de securitate, se urmăreşte tocmai realizarea premizelor unei
cooperări mai strânse între statele membre interesate, în special prin cooperarea
permanentă structurată.
Una din agenţiile care contribuie la fel de mult la dezvoltrea politicii de
securitate şi apărare, cu sediul la Paris este    V   V  V V
 
V
V  V|  £|."VVAgenţia contribuie prin furnizarea de
analize şi recomandări pentru politica de securitate şi apărare şi oferă analize şi
previziuni pentru UE, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de

44
Ibidem
45
Ibidem
Securitate. Sarcina agenţiei este de a crea o abordare global şi sistematică la
definirea şi satisfacerea necesităţilor europene de securitate şi apărare, de a
promova cooperea de apărare între statele membre ale UE, de a ajuta la
dezvoltarea şi restructurarea globală a industriei europene de a părare.
În sprijinirea UE, de luare a deciziilor, în domeniul politicii externe şi de
securitate este   V 
 
V
V   V |  V £ |.. CSUE are
personalitate juridică proprie, în vederea îndeplinirii func ţiilor sale şi este sub
supravegherea politică a Comitetului Politic de Securitate al Consiliului şi este
sub îndrumarea operaţională a Secretarului General. Aceasta agen ţie are menirea
de a contribui la concenrarea capacită ţii UE în domeniul apărării şi domeniul
gestionării situaţiilor de criză.VAceasta întăreşte baza industrială şi tehnologică a
UEVşi creează o economie competitivă pe pia ţa europeană a echipamentelor de
apărare, astfel promovează cercetarea, în vederea consolidării poten ţialului
industrial şi tehnologic al Europei în domeniul apărării.
Putem afirma că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona reprezintă
un moment important în realizarea obiectivului asumat de UE, prin Strategia de
securitate europeană, care prevede transformarea Uniunii într -un actor global în
securitatea internaţională.

   $
*

 



U"$V 
V V
V|V

Strategia Europeană de Securitate a stabilit ca obiectiv dezvoltarea UE i
pozi ionarea UE drept actor pe plan mond ial i regional, eficient i legitim.
Uniunea Europeană face posibilul să consolideze siguran a i prosperitatea
cetă enilor săi prin construirea unei lumi mai bune, mai sigure, mai democrate
i responsabile.
Pentru ca toate obiectivele să func ioneze, Uniunea tinde să prevină
evenimentele externe negative, urmărind o cooperare i coordonare cu
partenerii săi globali.
Indeferent de riscul lipsei unei cooperări, Uniunea va căuta în continuu
modalită i de întărire a respectului fa ă de legile interna ionale i
fundamentare a institu iilor de guvernare global, astfel încât acestea să devină
din ce în ce mai eficiente, mai organizate i să beneficieze de o legitimitate
maximă.
Fiind privită ca Ä
 V/
´, Uniunea încearcă să consolideze rolul său
la nivel mondial în scopul de a răspunde provocărilor politice, economice i
sociale. Con tientă de importan a sa la nivel mondial din punct de vedere
economic, comercial, financiar i politic, Uniunea Europeană î i folose te
influen a atât în interes intern, cât i în interesul extern. Pentru o mai puternică
i mai vastă Uniune, aceasta descrie un număr extrem de obiective ambi ioase
pentru opera iunile externe a Uniunii Europene.
Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial mondial i un mare
furnizor de ajutor pentru ările în curs de dezvoltare, dar în acela i moment,
Uniunea prin intermediul politicii externe i de securitate face posibilă
efectuarea misiunilor de gestionare a crizelor i de men inere a păcii în Europa
i în întreaga lume.

Întinderea Uniunii i puterea ei economică, comercială, financiară fac ca

aceasta să aibă o putere importantă pe plan mondial. Datorită acestei puteri,
Uniunea se implică din ce în ce mai mult în prevenirea conflictelor, în
men inerea păcii i în activită ile de combatere a terorismului, sprijinind
eforturile de reconstruc ie a ărilor aflate în conflict (Irakul, Afganistan) cât i
a ărilor sărace. 
În momentul creării sale în anii 1950, ambiţia Uniunii Europene era să
reunească naţiunile şi popoarele Europei care suportaseră consecinţele celui de -
al doilea război mondial.
Necesitatea de a-şi dezvolta relaţiile externe rezulta în mod esenţial din două
surse. În momentul în care cele şase ţări membre f ondatoare ale Uniunii
Europene au suprimat barierele comerciale interne, acestea au trebuit să -şi
asume în mod colectiv relaţiile lor comerciale cu ţările terţe. Acest lucru a
condus la crearea politicii comerciale comune, primul domeniu în care ţările
Uniunii au cedat din suveranitatea lor pentru interesul comun. În acelaşi timp,
statele membre s-au pus de acord să împartă o parte a costurilor financiare de
asistenţă a fostelor lor colonii, în special în Africa, în măsura în care acestea
accedeau la indepe ndenţă.
Noi membri au aderat la Uniunea Europeană, iar Uniunea şi-a asumat mai
multe responsabilităţi. În consecinţă, Uniunea a trebuit să -şi definească mai
departe relaţiile cu restul lumii şi cu organizaţiile internaţionale.
Politica comercială externă comună este o componentă -cheie a relaţiilor
Uniunii Europene cu restul lumii. Aceasta operează pe două niveluri
complementare. În primul rând, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(OMC), aceasta este implicată activ în stabilirea regulilor sistemul ui multilateral
de comerţ internaţional, împreună cu partenerii săi din întreaga lume. În al doilea
rând, Uniunea negociază propriile sale acorduri comerciale bilaterale cu ţări şi cu
regiuni. Aceasta depune un efort deosebit pentru a permite un acces uşor al
produselor din ţările în curs de dezvoltare pe piaţa comunitară şi pentru a
promova dezvoltarea economică şi socială prin intermediul relaţiilor comerciale.
Asistenţa financiară şi tehnică, care iniţial s -a concentrat asupra Africii, a fost
extinsă la Asia, America Latină şi ţările din sudul şi estul bazinului mediteranean
din anii 1970. Între timp, Uniunea a început să acorde, de asemenea, ajutor
umanitar victimelor catastrofelor naturale şi celor provocate de om, în întreaga
lume.46
În conformitate cu Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, U niunea
Europeană a dezvoltat o politică externă şi de securitate comună (PESC), astfel
încât aceasta poate să adopte acţiuni comune atunci când interesele globale ale
Uniunii sunt în joc. Deoarece UE acţionează pentru promovarea şi menţinerea
stabilităţii în întreaga lume, apărarea devine un aspect din ce în ce mai important
al PESC. Uniunea acţionează în strânsă colabor are cu celelalte ţări şi organisme
internaţionale atunci când este vorba de terorism, de criminalitatea
internaţională, de traficul de droguri, de imigraţia ilegală şi de abordarea unor
aspecte planetare, cum ar fi protecţia mediului.
/

! relaţiilor externe ale Uniunii este un proces dinamic: deoarece
UE defineşte propria sa politică externă, aceasta trebuie, de asemenea, să ia în
considerare factorii externi. Aceşti factori se referă la interdependenţa
economică din ce în ce mai mare produsă de e fectele combinate ale unui val de
liberalizare a pieţelor în întreaga lume, ale revoluţiei mondiale a comunicaţiilor
şi ale accelerării progresului tehnologic. Uniunea a trebuit să-şi actualizeze
priorităţile în contextul unei concurenţe internaţionale din ce în ce mai puternice,
ale unor fluxuri de investiţii transfrontaliere din ce în ce mai mari şi a creşterii
cererii mondiale de materii prime, în special de petrol şi de gaz.
Rădăcinile actualei politici externe i de securitate se regăsesc în procesul
intitulat 

V  V  
, care a fost lansat în 1970, pentru a
coordona poziţiile ţărilor europene cu privire la aspectele importante de politică
externă, aflate la ordinea zilei. Deciziile erau luate prin consens şi câteodată s-a

46
Site-ul oficial al UE, http:/www.  

,

  . 
1 ,
dovedit dificil să se ajungă la unanimitatea cerută cu privire la aspectele
sensibile pentru care interesele diferitelor ţări erau divergente.
Pe măsură ce UE s-a extins şi a iniţiat noi domenii politice, aceasta şi -a
intensificat eforturile pentru a juca un rol di plomatic internaţional şi de securitate
pe măsura puterii sale economice. Conflictele care au izbucnit în sud -estul
Europei în anii 1990, după prăbuşirea Iugoslaviei, au convins liderii UE de
necesitatea unei acţiuni comune eficiente. Mai recent, lupta împotriva
terorismului internaţional a întărit această convingere. Principiul politicii externe
şi de securitate comună (PESC) a fost consacrat prin Tr atatul de la Maastricht în
1992 i confirmat de Tratatul de la Lisabona 2009. Acesta defineşte tipurile
activităţilor diplomatice şi politice pe care UE le poate întreprinde pentru
prevenirea şi soluţionarea conflictelor. 47
În ultimele decenii mai mul i de 4 milioane de oameni au pierit în
conflictele din întreaga lume. De aceea, Uniunea este decisă să ac io neze mai
eficient în prevenirea declan ării conflictelor. Prin prisma prevederilor
Tratatului de la Lisabona, se recurge la toate capacită ile ce sunt menite să
consolideze instrumentele tradi ionale ale rela iilor externe ale Uniunii
Europene, ca de exemplu, asisten a financiară i tehnică, sprijinul pentru
consolidarea capacită ii administrative i a bunei guvernan e în ările în curs
de dezvoltare, ajutorul umanitar i instrumentele diplomatice, precum dialogul
politic i medierea.
Potrivit Tratatului de la Lisabona au fost extinse    V ! în
conformitate cu Obiectivul global 2010, aprobat de către Consiliul European din
iunie 2004, se refera la sarcini, inclusiv: Ä ... Misiunile umanitare şi de salvare, de
menţinere a păcii, misiunile forţe lor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv
restabilire a păcii. După cum indică Strategi ei europeane de securitate acest lucru
ar putea include, de asemenea operaţiuni comune de dezarmare, sprijin pentru
ţările terţe în combaterea terorismului şi a securităţii reforma sectorului.´

47
Ibidem
 Confirmarea Tratatului de la Lisabona referitor la 
  V !
prevad, inclusiv: Ä... Operaţiuni comune de dezarmare, misiunile umanitare şi de
salvare, consultanţă militară şi sarcini de asistenţă, prevenire a c onflictelor şi de
menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv
păcii şi de stabilizare post-conflict. Toate aceste misiuni pot contribui la lupta
împotriva terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea
terorismului pe teritoriul acestora.´48
Toate reglementările cu privire la politica externă i de securitate, inclusiv
princiipiile ce stau la baza acestui domeniu , confirmă cert că Uniunea
Europeană are o politică externă comună, prin care aceasta vorbe te cu o
singură voce pe probleme interna ionale .
Doarece rela iile UE cu restul lumii au ajuns la maturitate, valorile sale
fundamentale devin din ce în ce mai vizibile ca bază a rela iilor sale
externe.Taote aspectele Toate aspectele de politică ale UE se bazează pe
convingerea că stabilitatea, securitatea, democra ia, respectarea drepturilor
omului i un nivel de trai ridicat sunt obiective valabile în întreaga lume. Astfel,
UE a contribuit la consolidarea democra iei i a statului de dre pt prin misiuni
de monitorizare i misiuni civile. Puternicul său angajament civil a fost înso it
i de desfă urarea de misiuni de men inere a păcii în vederea reducerii
tensiunilor în unele zone de conflict ale lumii. 49
Pe parcursul ultimului deceniu, Uniunea Europeană a contribuit la asigurarea
stabilită ii în diferite păr i ale lumii, prin intermediul misiunilor sale civile i
militare pe trei continente. Aceasta î i propune nu doar să pună capăt
conflictelor, ci să abordeze cauzele care stau la baza aces tora, prin combinarea
mai multor politici, care reunesc opera iuni de men inere a păcii i
opera iuni de dezvoltare i consolidare a statului.
În anul 2009, UE a întreprins o serie de misiuni în Europa, Africa i Asia. În
Balcanii de Vest, UE a desfă urat în Bosnia i Her egovina misiunea

48
Articolul 28,

VV
V


VTl/ro 46
49
Site-ul oficial al UE, http://www.europa.eu,

 V
V

VV 
, 2009
EUFOR Althea, formată din 2000 de militari, care au contribuit la men inerea
unui climat stabil de securitate, indeferent de situa ia dificilă a politicii.
Deasemenea, a contribuit misiunea de poli ie a UE, care a ajutat agen ia
na ională de investigare să înregistreze progrese în lupta împotriva re elelor de
crimă organizată i a stimulat coordonarea eficientă dintre poli ie i procurori.
Misiunea de monitorizare a UE în Georgia, având un efectiv format din 350 de
persoane, a contribuit la sporirea securită ii i stabilită ii în Caucazul de Sud,
reducând posibilitatea apari iei conflictelor armate. Prezen a acestei misiuni a
permis majorită ii persoanelor strămutate în interiorul ării în urma
conflictului din 2008 să se întoarcă la casele i în satele lor. Georgia a apreciat
că ac iunea a avut o valoare Äinestimabilă´ pentru men inerea păcii. 50
Uniunea Europeană pe parcursul ultimului deceniu i -a concentrate toate
capacită ile în domeniul luptei împotriva terorismului au fost sporite în
regiunea Sahel i în Pakistan/Afganistan, în paralel cu adoptarea unui plan de
ac iune consolidată a UE în regiune. De asemenea, s -au luat măsuri, finan ate
în cadrul Instrumentului de stabilitate, pentru a întrerupe ruta cocainei din
America Latină i Caraibe către Africa de Vest ± i, în cele din urmă, către UE.
În Africa, UE a alocat 1 miliard de euro pentru sprijinirea păcii i securită ii.
UE a ajutat For a africană de interven ie rapidă să devină func ională ia
sus inut centrele de formare. De asemenea, a finan at opera iunile africane de
sprijinire a păcii. Agen ia Europeană de Apărare a încurajat colaborările pentru
a face fa ă principalelor deficien e ale UE în materie de capacită i, inclusiv
cele legate de disponibilitatea elico pterelor, transportul aerian, comunica iile
prin satelit i supravegherea maritimă. De asemenea, alături de Comisia
Europeană, a început pregătirea unui cadru pentru asigurarea activită il or de
cercetare în domeniul apărării i securită ii civile.
Din ce în ce mai mult, rela iile externe nu mai reprezintă un domeniu separat
de activitate al UE, ci mai aproape o aplicare într -o arie geografică mai largă a
principalelor sale valori i principii.  Acest aspect este evident în politica sa de

50
Ibidem
extindere, în cadrul căreia UE negociază cu statele învecinate eligibile
modalită ile i datele de adoptare de către acestea a întregului corp de norme
i practici ale UE. Însă, acela i proces subiacent poate fi observat i în
cercurile mai largi ale rela iilor externe ale UE ± cu ările din vecinătatea sa
mai extinsă, în rela iile sale comerciale i diplomatice din întreaga lume i în
asisten a acordată ărilor în curs de dezvoltare. 51
Încă de la înfiin area Uniunii Europene a avut loc  V V   a
acesteia i nu s-a încheiat nici pînă astăzi. La sfir itul lunii noiembrie 2009,
Parlamentul European a adoptat o rezolu ie prin care i -a exprimat
angajamentul ferm fa ă de politica de extindere a UE. a

V  
(V
(V

VV) V
V
V


VV
V:++6V'(0 V

V(V
 V 
(V


;
V V  
V  
V ( V V *:+V V 
V V

 
V;VV
VV'V
V 

V
V
 
V V;( VV
V VVV' (V 0V
'V 
 

V VV 
V

V  V|  "
Pe parcursul ultimilor ani, negocierile de aderare au continuat i s -au
dezvoltat legături mai strânse cu al i poten iali noi membri. ările care doresc
să adere la UE au realizat diferite reforme, au extins schimburile comerciale i
culturale, la maximum asigură respectarea principiilor cu privire la pace,
securitate, democra ie, cât i asigurarea înaltului nivel de prosperitate i
bunăstare, deoarece UE, continuă să acorde sprijin prin programe de asisten ă
tehnică i financiară.
Strategia de extindere 2009-2010, publicată de Comisia Europeană
men ionează că extinderea Uniunii este un factor important i demonstrativ
pentru consolidarea democra iei i a statului de drept în Europa. Acesta a
sporit oportunită ile economice i a crescut ponderea UE în abordarea
provocărilor globale precum schimbările climatic, reglementarea a
competivită ii i supravegherea pie ilor financiare. În ultimi i ani, Uniunea
Europeană prin procesul de extindere a demonstrate capacitatea sa de a lucra

51
Site-ul oficial al UE, http://www.europa.eu, Raportul genaral privind activitatea Uniunii Europene, 2009
împreună pentru a aborda provocările imporatante cu care se confruntă.
| 
VV V V    V V
V VV V V
V
|"+$VProcesul de extindere a Uniunii Europene, actual are loc pe fundalul unei
larg răspândite recesiuni. Criza a afectat atât UE, cât i procesul de extindere. În
ciuda acestor evenimente, Uniunea Europeană a primit trei noi cereri de aderare,
de la Muntenegru (decembr ie 2008), Albania (aprilie 2009) i Islanda (iulie
2009). Aceste cereri demonstrează în continuare amploarea puterii de atrac ie a
UE i rolul său în promovarea stabilită ii, securită ii i prosperită ii.
Progresul reformelor în ările candidate (Croa ia, Turcia, Fosta Republică
Iugoslavă a Macedoniei), la extindere le -a permis să se deplaseze prin etape
successive, în procesul de aderare. Negocierile de aderare cu Croa ia se apropie
de faza finală. Negocierile cu Turcia au ajuns la un stadiu mai exigent c are
necesită un nou impuls pentru reforme. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
a făcut progrese semnificative provocărilor cheie.
Pe parcusul anului 2009-2010, comisia pregăte te avizul cu privire la cererea
de aderare a Muntenegru, cât i avizul privind aplicarea cererii a Islandei i
Albaniei.
Pe cât prive te ările din Balcanii de Vest au în continuare responsabilitate
de a demonstra disponibilitatea lor de a adera la Uniunea Europeană. ările din
Balcanii de Vest i Turcia, au în continuare de lucr u, în grade diferite cu privire
la îndeplinirea criteriilor i condi iilor stabilite de Uniune.
Politica de extindere se bazează pe principiile de consolidare a
angajamentelor, condi ii juste i riguroase i bina comunicare cu publicul,
combinate cu capacitatea Uniunii Europene de a integra noi membri. Uniunea a
îmbunătă it procesul de extindere prin stabilirea regulei de drept i buna
guvernare, astfel procesul de aderare devine mai eficient i favorizează
puternic reforma politică i economică.
Tratatul de la Lisabona vizând aspectul priocesului de extindere asigură unui
cadru institu ional să se ocupe de facilitarea procesului i anume, modificarea

52
Site-ul ofical al UE, http://www.ec.europa.eu ÄV'V4V 

V!V *6,*+,:++<V
procedurii de aderare prin care Parlamentul European i parlamentele
na ionale vor fi notificate cu privire la cererea de membru.
Uniunea Europeană privită ca un 
V  
!, în ultimii ani a
contribuit enorm de mult la procesul de extindere, vizând atât rela iile sale
externe cât i rela iile sale de vecinătate. Contribuirea Uniunii Europene prin
mijloacele sale tehnice i financiare a dus la integrarea ărilor doritoare de a
intra în Uniune. Aceasta pe parcursul ultimilor ani a încheiat d iverse conven ii,
declara ii cu diverse state ter e, cât i a adoptat diverse avizuri privind
politicile de bază ale statelor ter e. Toate conven iile încheiate de către
Uniune cu statele ter e duc nu numai la promovarea democra iei, stabilită ii
i prosperită ii Uniunii dar prezintă i asisten a acordată procesului de
extindere. Comisia a eviden iat pe ste 90 de activită i i ini iative concrete
sprijinite de UE în domenii cum ar fi cooperarea regională, securitate, apărare,
transporturile i schimburile comerciale. Comisia a continuat sprijinul partenere
prin abordarea problemelor cu privire crime de ră zboi, lupta împotriva corup iei
i a crimei organizate. Dar, totu i rezultatele eficiente i durabile pot fi
realizate doar cu voin a politică necesară i angajamentul real de către
autorită ile din ările în cauză, i în acela i moment Comisia având menir ea
să monitorizeze în mod riguros progresele realizate pe teren, cu accent pe
rezultate.
Un rol important în rela iile externe ale Uniunii îl joacă  
V V
 
"VVUniunea Europeană confirmă necesitatea i aprofundarea rela iilor
sale cu ările vizte de politica europeană de vecinătate, în pofida crizei
financiare existente i a conflictelor din Caucaz i Orientul Mijlociu. Această
politică are drept scop sprijinirea modernizării i a reformei prin acorduri
politice i legături economice ma i strânse, care pot apropia aceste ări vecine
pe pia a internă i pot spori cooperarea în domenii care depă esc cadrul
obi nuit al rela iilor diplomatice.
(VV /
V;V
V V 
V;V

VV
 V
V




V V /
V 0V ;V 
V
V /
V 
 
(V V
 

V
V
V
(
V0VV'
/(VV


V
V'  VV

VV;VVV( (V 
VV
VV 

V V(=
Importan a rela iilor dintre UE i dintre ările estice învecinate a fost
demonstrată prin lansarea 
 
 V . Acest Parteneriat estic vizează
consolidarea rela iilor generale dintre UE cu ările vecine din est, ca Armenia,
Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova i Ucraina. Acest Parteneriat estic
contribuie prin acorduri la instituirea unor vaste zone de liber schimb, la o
aprofundare a asocierii politice i la o integrare treptată în economia UE.
Deasemenea Parteneriatul prevede facili tarea călătoriilor către UE i
promovează democra ia i buna guvernan ă, securitate energetică, reforma
economică i protec i a mediului. Parlamentul European i -a exprimat
sprijinirea la crearea schimbului liber de către Parteneriat, cât i la consolidarea
de către acesta a cooperării cu Turcia i Rusia.
În urma aspectelor vizate, în elegem cât de importante sunt rela iile
externe ale Uniunii Europene i ce rol major ocupă la nivel global. Este atât în
interesul Uniunii, cât i interesul statelor ter e, ca Uniunea să promoveze
poltica de extindere, de vecinătate, de dezvoltare. Uniunea Europeană
promovând politica de extindere, de vecinătate asigură implicit stabilitatea păcii,
apărării, securită ii, atât în interiorul Uniunii, cât i în exterior, concendrând
astfel toate capacită ile sale posibile ce ajustează domeniile respective.
Reglementările în domeniile respective prevăd, importan a, scopul i
obiectivul real al UE i al statelor ter e. Dar foarte important este de men inut
că prin reglementările privind politica de extindere, de vecinătate, UE incumbă
statelor ter e angajamente cu privire la condi iile i cerin ele stabilite de
către acestea. Uniunea Europeană având menirea să consolideze respectrea
tuturor condi iilor puse de ea i în acela i timp poate sprijini angajamentul de
a monitoriza ia ine sub control evenimentele existente în teritoriile în cauză.
Aspectul men ionat continuă să demonstreze puterea reală a UE i influen a
viabilă a guvernării ei la nivel global. Rolul Uniunii în poli ticile men ionate
este prioritar i anume duce la dezvoltarea i prosperitatea statelor.
V
 
",2c0-. 


Republica Moldova a început rela iile sale cu UE după 27 august 1991, în
calitate de successor al URSS, ca i alte foste republici sovietici.
La 20 iulie 1992 Comisia propune semnarea acordurilor de parteneriat şi
cooperare cu noile state independente, apărute în urma destrămarii URSS.
Negocierile în acest scop au început cu mai multe ţări ale CSI, dar nu ş i cu
Moldova. La 1 noiembrie 1993, şi repetat la 28 ianuarie 2004 Preşedintele
Republicii Moldova domnul Mircea Snegur adresează preşedinţilor Consiliului
European şi Comisiei Europene scrisori, în care constată cu regret că Moldova
este unica ţară din spaţiul Europei centrale şi de est, cu care UE încă nu şi-a
definit relaţiile. 53
Pe parcursul anilor 1994-1995, Republica Moldova apare într -o lumină
favorabilă pe arena interna ională, fiind un exemplu al reformelor democratice.
Primul pas de apropiere a Republicii Moldova de UE, s-a făcut prin semnarea la
2 octombrie 1995, i intrarea în vigoare la 1 mai 1996 a Acordului interimar
privind comer ul între Republica Moldova i Uniunea Europeană, fapt care a
permis o dinamizare a schimburilor comerciale. În perioada anului 1995,
Republica Moldova devine prima ară din CSI, care este admisă în Consiliul
Europei, ce arată un pas important privind apropierea de Uniune.
La 1 iulie 1998, intră în vigoare Acordul de Parteneriat i Cooperare (APC),
care a pus baza juridică a aplicării programului TACIS de asisten ă în Moldova.
Acordul de Parteneriat i Cooperare avea ca obiective: continuarea dialogului
politic, promovarea comer ului i a investi iilor, cooperarea în domeniul
legislative, economic, social, fianciar i cultural; sus inerea eforturilor
Moldovei de a consolida democra ia, a dezvolta economia i de a finaliza
tranzi ia la economia de pia ă.

53
Site-ul oficial, http://www.>/ 
,Evolu ia rela iilor Republicii Moldova cu Uniunea
Europeană
 În anul 1999, noul Guvern al Republicii Moldova introduce în programul său
său de activitate un capitol special, dec larând integrarea europeană obiectiv
strategic principal al politicii sale externe. Însă demiterea guvernului, survenită
la sfir tul anului 1999, a jucat un rol negativ în evolu ia rela iilor dintre
Republica Moldova i UE.
Un alt reper relevant este anul 2001, când Republica Moldova a devenit
membru a Organiza iei Mondiale a Comer ului (OMC). Un alt factor
relevant este apropierea geografică a Uniunii Europene de frontierele noastre. În
anul 2004, au loc evenimente deosebite, apte noi state devin memr i ale NATO,
printer care i România, astfel frontier de vest a ării noastre devine frontier cu
Alian a Nord Atlantică.
În anul 2003, Consiliul European a adoptat un act, numit ÄDeschizând calea
pentru noul instrument destinat Politicii de buna vecinătate ´, acesta având la
bază ca obiective: promovarea dezvoltării economive i sociale în zonele de
frontier; cooperarea în vederea înlăturării riscurilor commune, în domenii
precum mediul înconjurător, sănătatea public i lupta împotriva crimei
organizate; asigurarea unor frontier eficiente i securizate; promovarea
ac iunilor locale Äde la om la om´.
Astfel, Republica Moldova a intrat în rela ii cu Uniunea Europeană i din
2005 începe implementarea planului de ac iuni i încearcă crearea i
respectarea tuturor condi iilor pentru ca procesul de ingtegrare să fie lansat i
să ia amploare.
La momentul actual Republica Moldova are trei obiective strategice i care
au fost clar definite de către premierul Vlad Filat i anume: solu ionarea
conflictului transnistrean; integrarea ării i integrarea în Uniunea Europeană.
Pentru realizarea acestor obiective, Republica Moldova încearcă să intreprindă
un ir de ac iuni necesare pentru solu ionarea cât mai pa nică a problemei
transnistrene i aplicarea unor solu ii cât ma i eficiente ce ar face posibilă
integrarea ării i deasemenea aplicarea unor ac iuni ce corespund
standartelor cerute de Uniune.
 |V  V 


V
V  
Trebuie să analizăm unele
aspecte i anume dat fiind faptul că î n conformitate cu Constitu ia Republicii
Moldova i un ir de acte juridice semnate la nivel interna ional, statul se
obligă să respecte principiile democra iei, drepturile i libertă ile omului
precum i garantarea statului de drept. În pofida unor astfel de orientări
strategice, pe parcursul anilor, poate fi eviden iată o perioadă foarte grea i
nemul umitoare în domeniul democra iei. Din păcate în ultimii ani, în
Republica Moldova au fost înregistrate încălcări în diverse domenii, cum ar fi
cel judiciar, poli ienesc, economic, dar cel mai tare a fost afectate drepturile i
libertă ile fundamentale ale omului i libertatea mass -mediei i în consecin ă
ac iunile abusive intreprinse împotriva organiza iilor non -guvernamentale.
Dovada clară a acestor încălcări este numar ul de condamnări ale Republicii
Moldova de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. În pofida
declara iilor făcute de Republica Moldova pentru integrarea europeană, statul a
făcut un ir de ac iuni gre ite. Evident, că aceste ac iuni au decep ionat
guvernarea Uniunii, dar totu i aceasta sprijină Republica Moldova prin diferite
recomandări, avizuri cât i ac iuni tehnice i financiare pentru asigurarea
stabilită ii, democra iei i prosperită ii în ară.
Un alt factor care stopează integrarea Republ icii Moldova în Uniune, este
problema vizavi de regiunea Transnistreană. În ultimii ani, această neîn elegere
s-a datorat i situa iei politice proaste existente la acel moment în ară.
Unul din factorii care împiedică procesul de integrare este recesiunea
existentă în ară.
0V
V

V V  ( : V
V  
V
 
V  
V

0
V 0V  V
V  V V  V  V )V 
V  
Autorită ile
moldovene ti, la moment intreprind un ir de ac iuni politice, economice,
sociale pentru a realiza aspira iile propuse de către acestea. 
La 2 martie în anul 1992, Republica Moldova a aplicat o ac iune bine
venită pentru asigurarea securită ii na ionale, păstrarea rela iilor
interna ionale, asigurarea securită ii ării pe plan extern cât i pentru
promovarea diverselor programe pentru dezvoltare, refugia i, pentru domeniul
sănăta ii, agriculturii, migra iei. Acest fenomen are un rol important în
consolidarea imaginii i prestigiului Republicii Moldova în cadrul ONU dar i
de promovare a intereselor na ionale în plan global. ONU reprezintă fundamentul
politicii externe a Republicii Moldova. De aceea, Republica Moldova acordă o
aten ie deosebită rolului pe care ONU îl joacă în domenii precum men inerea
păcii i securită ii interna ionale, promovarea democra iei i a drepturilor
omului, dezvoltarea economic i social, respectarea principiului dreptului
interna ional. 54 Opera iunile ONU de men inere a păcii contribuie la stabilirea
păcii i securită ii interna ionale. Republica Moldov a în calitate de stat
membru ONU, participă la unele opera iuni ONU, deta ând militari moldoveni
în zonele instabile din punct de vedere a securită ii. Fiiind parte la conven iile
interna ionale de luptă împotriva terorismului, Republica Moldova î i asumă
angajamentul cu privire la prevederile stabilite de tratatele interna ionale, precum
i prevederile stabilite de Rezolu iile Consiliului de Securitate.
O importan ă deosebită în domeniul securită ii i politicii externe a
Republicii Moldova, este OSCE. Republica Moldova a aderat la Conferin a
pentru Securitate i Cooperare în Europa la 30 ianuarie 1992, iar al 26 februarie
1992 a semnat Actul final de la Helsinki. Din momentul aderării, Republica
Moldova a fost sprijinită i sus inută permanent de O SCE, care este actorul
interna ional, implicat plenar în procesul de reglementare a conflictului
transnistrean.
OSCE acordă un cadru larg de discuţii la problematica conflictului
transnistrean cu partenerii externi şi dispune de o experienţă va stă de participare la
soluţionarea conflictelor în spaţiul acoperit de Organizaţie. OSCE dispune de un
corp de experţi în domeniul politico-militar, economic şi a dimensiunii umane,
care oferă asistenţă activînd în cadrul Misiunii OSCE din Moldova sau în
subdiviziunile Secretariatului OSCE. 55

54
Site-ul oficial, http://www.mfa.gov.md
55
Ibidem
 Principalele direc ii de cooperare ale Republicii Moldova cu OSCE
vizează următoarele aspecte: OSCE detinând rolul de mediator, contribuie
esen ial la reglementarea conflictului transnistrean, inclusiv prin or ganizarea de
negocieri, elaborarea proiectelor de documente la subiectele politice, militare ;
OSCE informează comunitatea interna ională despre evolu iile în procesul de
reglementare a conflictului transnistrean; OSCE asistă la democratizarea
societă ii civile moldovene ti i dezvoltarea celei din regiunea transnistreană.
   )( 

c5 #
1.V 4 , coord., 

V/ ( V 
, Editura Universităţii,
Bucureşti, 2002.
2.V 2 404 V"V V 
V#V 
, Editura All, Bucureşti, 1999.
3.V
!4 +4 04 .,  
V  

V 

, Editura Şansa,
Bucureşti, 1992.
4.V
!4 +4 04 .,  
V  

V
V ' V

V "
V, ,,,, Editura Şansa, 1992.
5.V
!4 +4 04 .,  
V 

V #V 
V  V  

 ă,
Editura Militară, Bucureşti, 1978.
6.V | 
V  V V V
V V VV
V  V ,
Romanian Institute of International Studies ³Nicolae Titulescu´, Bucureşti,
2003.
7.V 04 ) 9/4
D9/4 E## 74 4  
V V 
V  

,
Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2001.
8.V )74 (2,  
V 
V
, Editura Sfera Juridică, Cluj-
Napoca, 2004.
9.V E 54 c  )2 4 (34 E +4 >V  /V a8V "V
V
 >, Eidgenossiche Technische Hochschule, 2003, disponibil la
http://www.ssn.ethz.ch/forschung/pub/_doc/43foreignpolicy.pd
10.V? 4 )9 , l 

V 
(V V 
V V 

!V în
³ 

V  

(V #V ' V

! , Editura Tritonic,Bucureşti,
2005.

11.V? 
V $**+V "V 

V
(V #V 
(V $V 
/V #V V
 
), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005.
12.Vc3, / 4  
V  

V
, vol.I, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
13.Vc5'!, 4  
V  

V "V   V V  
V
 


, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
14.Vc 4 /7, coord., 4
/V V 
?
/V  V V
 

V 8, Geneva Centre for Security Policy, Geneva, 2005,
disponibil la http://www.gcsp.ch
15.V
4 ,  

VV
, Editura R.A.M.O., Bucureşti, 2003.
16.V,44 594
,  V #V V "V  ( V #V '
( ,
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi de Securitate, Editura UNAP,
2004.
17.V ,
4  
V  

V 

, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004.
18.V5/ ,  4  
V 
V  
V V

 V ' , Editura
Univers, Bucureşti, 1991.
19.V4
9  ,  V 

V
, Editions Sirey, Paris, 1974.
20.V04 
, VV 
, Centrul Român de Studii Regionale,
Bucureşti, 2005.
21.V VV 
, Editura Cavaliotti, Bucureşti, 2005.
22.V

 VV  V
V V  
V  V| 
, Institutul European
din România, Bucureşti, 2004.
23.V4 c , aV 
V V  
V V  
,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005.
24.Vaapartan, Liviu-Petru, Constructia europeana, Ed. Imprimeriei de Vest,
Oradea, 2000.
25.V, 4 0' , Relaţiile internaţionale, Ed. Studia, Cluj -Napoca,
2002.
26.V 94F+G., 4V

8V'V 

V 
, Prentice Hall, USA,
1988
27.V + )   H , 4V
V  
8V
V V 

V ' V
 a a, Brussels, European Parliament, 4 February 2008
28.V  0 "
" ÄCarol I´, Bucureşti 2009 Äa 
V
 ( VV 

´,

0
1.V Revista MJM, Eugen Rotaru nr. 2/2007-2008.
2.V Romanian Journal of International Affairs nr. 1-2/2002.
3.V Studii de Securitate nr. 2(3)/2004.
   
1.V http://www.appraisalregistration.yourhost.is/nopsa2005
2.V http://www.bmaa.gv.at
3.V http://www.countrystudies.us
4.V http://www.css.ethz.ch
5.V http://www.dci.gov.ie
6.V http://eda.admin.ch
7.V http://www.foreignaffairs.gov.ie
8.V http://www.formin.fi
9.V http://www.gcsp.ch
10.Vhttp://www.infoeuropa.ro
11.Vhttp://www.mie.ro
12.Vhttp://www.rte.ie
13.Vhttp://www.swissworld.org
14.Vhttp://www.sweden.gov.se
15.Vhttp://www.ssn.ethz.ch/forschung/pub/_doc/43foreignpolicy.pd
16.Vhttp://www.upi.fiia.fi
17.Vhttp www.mae.ro ÄPrincipalele inovaţii ale Tratatului de la Lisabona.
18.Vhttp.www.europa.eu Jurnalul Ofical al Uniunii Europene, 4. 1.2007, ro
L1/11, 
V V V *V 

V :++1V V 
 V
V  V V
) 
V
V
# V,