Cetăţenia democratică şi combaterea violenţei şcolare

- suport de curs -

Cetăţenia şi democraţia – delimitări conceptuale

Despre cetăţenie şi democraţie se poate vorbi încă din antichitate, când la Atena sau la
Roma, relaţia dintre individ şi stat se stabilea pe principii care limitau puterea statului de a
interveni în mod arbitrar asupra individului. Conceptul de „cetăţean”, ca membru al unei
comunitărţi sau al unui stat democratic, se opune conceptului de „supus”, ca membru al unui stat
condus de o putere autocratică. Trebuie făcută precizarea că regimul comunist a utilizat în mod
nelegitim termenul de „cetăţean”, ca şi pe cel de „democraţie”, întrucât raporturile dintre individ
şi stat în regimul comunist erau clar dezechilibrate în defavoarea individului.
Indiferent de accepţiunile şi disputele care au însoţit cristalizarea conceptului de
„cetăţean”, acesta presupune trei elemente-cheie, fără de care cetăţenia nu este de conceput:
• Drepturi şi obligaţii ale cetăţeanului faţă de stat; totţi cetăţenii bucurându-se de aceleaşi
drepturi şi obligaţii;
• Participarea activă a cetăţenilor la viaţa publică (implicare în luarea deciziilor, alegerea
conducătorilor, critica guvernării etc.);
• O anumită conduită şi un anumit mod de comportament, conform cu anumite norme
(nescrise) de convieţuire socială.
Vom prezenta două definiţii ale cetăţeniei, care prezintă în mod complementar aspectul
legal-juridic şi cel moral, pe care le presupune acest concept. Astfel, Marshall considera că
„Cetăţenia este statutul acordat tuturor celor care sunt membri efectivi ai comunităţii. Cei care
beneficiază de acest statut sunt egali în ce priveşte respectarea drepturilor şi a obligaţiilor
consecutive. Cetăţenia presupune un sens direct al apartenenţei la comunitate bazat pe loialitatea
faţă de civilizaţia pe care o împărtăşesc în comun. Este loialitatea unor persoane libere dotate cu
drepturi şi protejate de o legislaţie comună.“ Pe de altă parte, Friedrich Hayek considera că:
„Cetăţenia este practica unui cod moral – un cod care este orientat spre interesele celorlalţi –
fondat mai degrabă pe dezvoltarea personală şi cooperarea voluntară decât pe puterea represivă
şi intervenţia Statului.“1
Democraţia poate fi privită în primul rând ca un tip de regim politic, desemnând
conducerea statului de către popor. Acest mod de concepere al democraţiei se regăseşte în
celebrul citat al lui Abraham Lincoln, potrivit căreia democraţia este „Government of the people,
by the people, for the people”. Studiile politice au arătat că poporul nu poate guverna în mod
efectiv, nici în cel mai democratic stat. Puterea poporului stă în alegerea guvernanţilor şi în
sancţionarea acestora, funcţie de modul în care guvernează.
Winston Churchill aprecia la rîndul său că „Democraţia este un sistem politic prost, cel
mai bun însă dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”. Aceasta înseamnă ca
democraţia nu se pretinde a fi un sistem infailibil, că ea suportă îmbunătăţiri, iar schimbările în
cadrul unui regim democratic au loc fără violenţă. În schimb un sistem autoritar, care se
consideră posesor al unei legitimităţi absolute (în baza dreptului divin sau al unei ideologii
politice), nu acceptă modificări decât prin recurgerea la forţă.

1
C. Bîrzea, Cetăţenia europeană, Bucureşti, 2005, p. 15.
Controlul violenţei în regimurile democratic şi autoritar

Deşi, aparent, un regim autoritar este mai capabil decât unul democratic să gestioneze
problema violenţei din societate, prin controlul absolut pe care îl exercită, de-a lungul timpului
regimurile democratice şi-au dovedit abilitatea de a controla acest fenomen, fără a recurge la
constrângeri excesive.
În tabelul următor prezentăm o imagine sintetică a modului în care cele două tipuri de
regimuri politice înţeleg să gestioneze fenomenul violenţei.

Regimul autoritar Regimul democratic

Violenţa individ – Este mai puţin manifestă,
individ manifestările violente ale
indivizilor, indiferent
împotriva cui sunt îndreptate,
fiind reprimate foarte dur.
Tensiunile generatoare de
violenţă persistă totuşi,
acumularea lor ducând la
fenomene de violenţă mult mai
grave.
Violenţa stat - Este mult mai mare din partea
individ statului.
Relaţia dintre stat şi individ
este una bazată pe putere şi pe
utilizarea violenţei în caz de
nesupunere.
Violenţa este uneori mai
manifestă; ea nu poate fi
reprimată în totalitate, ci trebuie
controlată şi prevenită prin
mijloace democratice.
Manifestările violente ale statului
faţă de indivizi sunt incidentale şi
strict controlate de lege, de regulă
doar ca modalităţi de prevenire
sau pedepsire a unor infracţiuni.

Valori democratice vs. valori autoritariste

Atât democraţia, cât şi autoritarismul pot fi privite nu doar ca regmuri politice, ci şi ca

modalităţi d eorganizare şi conducere a unor grupuri, comunităţi sau instituţii. Fiecare dintre ele
se bazează pe anumite valori şi principii care le legitimează, în afara acestei legitimităţi ele
neputându-se bucura de sprijinul oamenilor. Prin urmare, o guvernare nedemocratică (autoritară)
nu se beazează doar pe negarea valorilor democratice, ci are valori proprii, apreciate ca pozitive
de un mare număr de oameni, care sunt proclamate şi promovate. De asemenea, există valori
comune, deosebirile între cele două regimuri fiind mai mult de nuanţă.

Valori autoritare Valori democratice

• Ordine, disciplină
• Tradiţie
• Conducere „de mână
forte”, eficientă
• Ierarhie, elitism
• Libertate
• Dreptate
• Egalitate în drepturi
• Egalitate de şanse
• Participare activă
 • Justiţie socială • Pluralism
• Onoare • Solidaritate
• Cenzură (înţeleasă ca • Toleranţă
limitare a influenţelor
nefaste ce pot decurge
din libertatea de
exprimare)
• Stabilitate
• Siguranţă

Dacă ar fi să descriem o şcoală care se guvernează după valorile autoritariste, am putea

formula această descriere în felul următor: „O şcoală de tradiţie, în care ordinea şi siguranţa
elevilor sunt pe primul plan, o şcoală care formează elite, cu o conducere eficientă etc...” Este un
model de şcoală care a funcţionat cu succes o perioadă îndelungată şi pe care unii o consideră
încă un model de urmat.
De ce, atunci, am opta pentru şcoala democratică? Există cel puţin două motive majore:
societatea s-a schimbat, iar şcoala nu trebuie să rămână în urma societăţii. Ea trebuie să
pregătească elevi care să se adapteze şi să performeze într-o societate democratică. În cel de-al
doilea rând, o şcoală autoritară şi elitistă era posibilă într-o societate în care şcoala era rezervată
unui număr mic de oameni. În condiţiile generalizării învăţământului, şcoala este obligată să se
democratizeze, pentru ca orice elev să se poată regăsi în sistemul educativ.

Guvernarea democratică a şcolii

În ultima perioadă se discută referitor la conducerea unităţilor şcolare de înlocuirea

conceptului de management şcolar cu cel de „guvernare democratică a şcolii”. Această
schimbare nu trebuie să privească doar terminologia, ci şi practica efectivă în conducerea
unităţilor de învăţământ.
Această schimbare de perspectivă asupra actului de conducere este determinat de evoluţia
cadrului mai general în care se derulează activitatea şcolilor. Directorii şcolilor trebuie să ţină
cont de o serie de elemente în continuă schimbare: dispoziţii legislative, programele şcolare,
redefinirea rolului colectivităţilor locale, al părinţilor, elevilor, resursele financiare, contextul
economic şi social, concurenţa între şcoli. Toate aceste elemente concură la crearea unui nou
context educaţional, în care şi rolul directorului de şcoală trebuie să se schimbe.
„Expresia guvernarea şcolii ... acoperă o mai largă definire a managementului şcolii, care
înglobează totodată aspecte instrumentale şi ideologice. Prin democratică, se înţelege faptul că
guvernarea şcolii se bazează pe valorile drepturilor omului, a autonomiei şi participării elevilor, a
personalului şi a partenerilor la toate deciziile importante ale şcolii”2.
Conceptul de management provine din domeniul afacerilor şi este mai puţin potrivit
pentru a fi aplicat unor unităţi şcolare, datorită specificului acestora. Dacă o societate comercială
sau o instituţie birocratică funcţionează pe baza unor obiective proprii (spre exemplu profitul),
şcoala serveşte obiectivele mai largi ale comunităţii: ea trebuie să îşi subordoneze obiectivele
proprii acestor obiective generale. Pe de altă parte, dacă într-o perspectivă managerială,

2
E. Bäckman, B. Trafford, Pour une gouvernance démocratique de l’école, Conseil de l’Europe, Strasbourg, 2008.
conducătorul are de-a face cu angajaţi sau subordonaţi al căror comportament este previzibil (pe
baza unei fişe a postului), conducătorul şcolii are de-a face cu situaţii şi persoane al căror
comportament este în mult mai mică măsură previzibil (copii, părinţi, alţi parteneri ai şcolii).
Prin urmare, dacă conducerea bazată pe management se bazează pe ordine şi isntrucţiuni, cea
care are ca model guvernarea trebuie să se bazeze pe negociere şi persuasiune. În fine, dacă
managementul se orientează spre aspectele tehnice şi instrumentale ale conducerii, văzând şcoala
ca o unitate organizaţională (de tip birocratic), guvernarea democratică priveşte şcoala ca o
comunitate deschisă, care trebuie să se adapteze contextului social, economic şi cultural în care
îşi desfăşoară activitatea.
Această schimbare în modul de a concepe conducerea şcolii prezintă o serie de avantaje,
care, potrivit autorilor lucrării mai sus menţionate, vizează următoarele aspecte:
1. Îmbunătăţirea disciplinei, având în vedere asumarea regulilor de către elevi, ca urmare a
stabilirii lor pe calea negocierii.
2. Îmbunătăţirea învăţării, ca urmare a faptului că elevii îşi pot alege situaţile de învăţare
cele mai convenabile cu stilul şi preferinţele lor.
3. Reduce conflictele, ca urmare a reducerii stărilor de tensiune şi a frustărilor generate de o
conducere prea autoritară.
4. Face şcoala mai competitivă, părinţii alegând pentru copiii lor acele şcoli în care
drepturile copiilor sunt respectate.
5. Garantează stabilitatea sistemului democratic, prin formarea de cetăţeni cu competenţe
civice.
Guvernarea democratică a şcolii trebuie să se bazez pe trei principii fundamentale:
1. Drepturi şi responsabilităţi clar definite pentru toţi cei care activează în cadrul şcolii:
echipa de conducere, cadre didactice, personal auxiliar, elevi, părinţi.
2. Participarea activă a tuturor acestor factori implicaţi în activitatea educativă (nu există
beneficiari pasvi, de genul: „părinţii care îşi dau copiii la şcoală pentru a fi educaţi”).
3. Valorificarea diferenţelor: şcoala nu trebuie să măsoare performanţele elevilor după
şabloane prestabilite, folosind aceste şabloane ca pretext al excluderii.
Nu în ultimul rând, guvernarea se bazează în mai mare măsură pe principii şi valori decât
managementul (interesat mai mult de funcţionabilitate şi eficienţă). Aspectele manageriale
trebuie să reprezinte o componentă a activităţii de conducere a şcolii, dar esenţa actului de
conducere trebuie să fie similară unui act de guvernare, care are în vedere un alt tip de
responsabilitate faţă de cei pe care îi conduci şi o altă raportare la un sistem de principii şi valori.

Versiunea în limba engleză a lucrării Guvernarea democratică a şcolii se găseşte pe site-ul

Consiliului Europei, la următorul link:

http://www.coe.int/t/dg4/education/edc/Source/Pdf/Documents/2006_3_DemocraticGovernance
Schools_En.PDF

iar versiunea în limba franceză a lucrării se găseşte la următorul link:

http://www.coe.int/t/dg4/education/edc/Source/Pdf/Documents/2008_Tool2_Demgovschools_fr.
pdf
Indicatori pentru evaluarea nivelului de democraţie în şcoală

Gradul în care o şcoală se încadrează în categoria şcolilor democratice poate fi apreciat în

funcţie de multe considerente ce ţin atât de cultura organizaţională, de stilul de conducere, de
raporturile care există între diferiţii participanţi la viaţa şcolii. Totodată, gradul de democratizare
al şcolii depinde într-o mare măsură şi de nivelul de democraţie existent la nivelul sistemului de
învăţământ, precum şi de gradul de autonomie al unităţii şcolare faţă de forurile ierarhic
superioare (Ministerul Educaţiei, inspectorat şcolar, administraţie locală etc.).
Un etalon care ar putea fi utilizat pentru aprecierea gradului de democratizare a şcolii este
nivelul de implementare al educaţiei pentru cetăţenie democratică. O prezentare a acestui
concept ne este oferit de lucrarea Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei pentru cetăţenie
democratică în şcoală, elaborat de un grup de cercetători din domeniul educaţiei sub auspiciile
Consiliului Europei. Potrivit acestei lucrări: “Educaţia pentru cetăţenie democratică (ECD)
înseamnă un set de practici si de activităţi al căror scop este de a pregăti cât mai bine tinerii si
adulţii pentru a participa activ la viaţa democratică prin asumarea şi exercitarea drepturilor şi
responsabilităţilor lor în societate.”3.
Cea de-a 20-a sesiune a Conferinţei ministrilor educaţiei a Consiliului Europei, Cracovia,
Polonia, octombrie 2000 a adoptat şi o serie de principii pe care trebuie să se bazeze educaţie
pentru o cetăţenie democratică. Astfel ECD:
Se bazează pe principiile fundamentale ale drepturilor omului, democraţiei pluraliste si
supremaţiei legii.
Se referă în special la drepturi si la responsabilităţi, la„împuternicire” (empowerment),
participare si sentimentul apartenenţei, respectul pentru diversitate.
Include toate grupele de vârstă si toate sectoarele societăţii.
Urmăreste pregătirea tinerilor si a adulţilor pentru participarea activă într-o societate
democratică, consolidând astfel cultura democraţiei.
Este foarte utilă în lupta împotriva violenţei, xenofobiei, rasismului, agresivităţii
naţionaliste si intoleranţei.
Contribuie la coeziunea socială, la dreptatea- justiţia socială şi la bunăstarea comună.
Consolidează societatea civilă, prin pregătirea cetăţenilor pentru a fi mai bine informaţi şi
a avea competenţe specifice cetăţeniei democratice.
Trebuie diferenţiată/ adaptată în funcţie de contextul naţional, social, cultural si istoric.4
Realizarea educaţiei pentru cetăţenie democratică (şi, implicit, a democratizării şcolii)
trebuie să vizeze trei niveluri :
- cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor legate de cetăţenie democratică şi de organizarea
şi conducerea democratică a unei şcoli ;
- competenţe legate de utilizarea mijloacelor democratice de orrganizare, relaţionare şi
conducere a şcolii ;
- asimilarea valorilor şi atitudinilor specifice vieţii democratice.
Autorii manualului prezintă şi o serie de indicatori care pot fi utilizaţi pentru aprecierea
gradului de democratizare a unei şcoli. Aceşti indicatori vizează trei domenii specifice şi sunt
prezentaţi sintetic în tabelul următor:5

3
C. Bîrzea ş.a., Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei pentru cetăţenie democratică în şcoală, TEHNE, 2005,
p. 24.
4
Ibidem, p. 25.
 Arii / Domenii Indicatori
Curriculum şi Indicatorul 1
activitatea de Există dovezi că ECD are un
predare-învăţare loc adecvat în scopurile,
politicile şi planurile
curriculare ale şcolii
Indicatorul 2
Există dovezi că profesorii şi
elevii înţeleg ce înseamnă
ECD şi aplică principiile
acesteia în practicile curente
din şcoală şi din clasă
Indicatorul 3
Concepţia despre evaluare şi
practicile evaluative din
şcoală sunt consonante cu
ECD
Etosul şi climatul Indicatorul 4
şcolii Etosul şcolar reflectă în mod
adecvat principiile ECD
Management şi Indicatorul 5
dezvoltare Există dovezi ale conducerii
eficiente a şcolii, bazate pe
principiile ECD
Indicatorul 6
Şcoala are un plan de
dezvoltare solid care reflectă
principiile ECD
Sub-teme
* Politicile şcolii în domeniul ECD
* Planificarea dezvoltării şcolii în
relaţie cu ECD
* ECD şi curriculum-ul şcolar
* Coordonarea ECD
* Rezultatele procesului de învăţare a
ECD
* Procese şi metode de predare-învăţare
* Monitorizarea ECD
* Transparenţă
* Corectitudine
* Ameliorare
* Aplicarea principiilor ECD în viaţa de
zi-cu-zi
* Relaţiile şi modelul autorităţii
* Oportunităţile de participare şi auto-
exprimare
* Proceduri pentru rezolvarea
conflictelor şi pentru a face faţă
violenţei, agresivităţii şi discriminării
* Stilul de conducere
* Adoptarea deciziilor
* Împărtăşirea responsabilităţilor,
colaborarea şi lucrul în echipă
* Capacitatea de a reacţiona
* Participare şi incluziune
* Dezvoltare profesională şi
organizaţională
* Managementul resurselor
* Autoevaluare, monitorizare, asumarea
răspunderii

Manualul poate fi găsit şi descărcat de la următorul link :

http://www.coe.int/t/dg4/education/edc/Source/Pdf/Documents/RomanianTool4_QA.pdf

5
Ibidem, p. 57-58.