ORGANIZAREA TERITORIAL-ADMINISTRATIVA

Originea unitatilor administrativ-teritoriale este dinaintea statelor feudale. Vechile

obsti satesti, vicinale, organizate in cnezate si voievodate (tari) au stat atat la baza
constituirii noilor state feudale romanesti, cat si la baza organizarii administrativ-
teritoriale.
Judetul, din latinescul judicius, care inseamna in cea mai reusita traducere scaun
de judecata, ca unitate administrativ-teritoriala a fost cunoscuta sub aceasta denumire la
inceput doar in Tara Romaneasca. Atat infiintarea cat si hotarnicirea acestora a fost
prerogativa domnului. Si numirea capeteniei judetului era tot atributul domniei ca simbol
al puterii absolute a domnului pe intreg teritoriul tarii.
In Moldova subdiviziunea administrativ teritoriala a Moldovei, echivalenta cu cea
din Tara Romaneasca a fost tinutul. Denumirea capeteniei tinutului a variat insa. In
tinuturile in care existau cetati importante, capetenia se numea parcalab, in cele de la
marginea tarii (tinuturi de granita) se numeau starosti, iar pentru celelalte tinuturi
capeteniile s-au numit ca si in Tara Romaneasca, adica sudet.
Tot ca o reminiscenta a vechilor forme de organizare prestatala, semnalam si in
Moldova ca teritoriul sau a fost impartit in doua mari provincii: Tara de Sus si Tara de Jos.

2.1. Organizarea administrativ-teritoriala a Transilvaniei

2.1.1. Organizarea romanilor

Asemanarile firesti, pe deplin explicabile intre districtele romanesti ca institutii

politico-administrative si cnezatele, voievodatele romanesti, ca institutii social-politice, pot
conduce la ideea identitatii cnezatelor teritoriale sau a uniunilor de obsti cu districtele.
In Transilvania voievodala, cu prelungiri in perioada principatului autonom se cunosc
numeroase districte romanesti, raspandite pe intreg cuprinsul Transilvaniei.

2.1.2. Organizarea sasilor si a secuilor

Originea scaunelor celor doua etnii colonizate de regii maghiari pe la mijlocul

secolului al XII-lea in Transilvania trebuie privita dife¬ren¬tiat, desi colonizarea lor s-a
realizat in acelasi timp si in acelasi scop. Pe cand secuii, la asezarea lor in Transilvania mai
traiau in forme de organizare gentilica (intre cea tribala si pe neamuri), sasii erau
organizati in obsti cu o structura complexa (obsti simple si uniuni de obsti), colonizarea
ultimilor a durat circa un secol.
Nici sasii si nici secuii nu cunosteau insa la venirea lor in Transilvania, institutia
politico-administrativa a scaunelor.
2.1.2.1. SCAUNELE SASESTI
Potrivit traditiei consemnate in scris in vremea asezarii secuilor in Transilvania, au
fost colonizati si sasii din Flandra si din Saxonia.
Diploma Andreana (Bula de aur) din 1224, reglementeaza raporturile economice,
sociale, politice, militare, juridice si admini¬stra¬tive dintre regalitate si sasi. Se forma
astfel o comunitate a colonistilor cu o larga autonomie politico-administrativa.

2.1.2.2. SCAUNELE SECUIESTI

Societatea secuiasca era organizata ca si alte popoare bulgaro-tur-cice. Erau sase
neamuri si cate patru ramuri in fiecare neam. Condu-catorul militar al secuilor se numea
capitan scaunal sau locotenent.
Pe langa indatoririle militare, el indeplinea si atributii administrative si
judecatoresti, prezidand adunarile generale si scaunele de judecata. Al doilea dregator al
scaunului era judele scaunal, ales de locuitorii din scaun. Alaturi de capitan exercita
atributii judiciare.

2.1.3. Organizarea ungurilor

Geneza comitatelor, nucleul din care s-au dezvoltat acestea a fost cetatea (castrum).
Conducatorul cetatii, castelanul, era la inceput si conducatorul comitatului. Nu toate
cetatile regale au devenit centre de comitate, nu s-au format comitate in jurul tuturor
cetatilor regale. Comitatele erau asezate la inceput pe cursul inferior sau mijlociu al apelor.
Se impune precizarea ca acestea au fost organizate pe rand in masura cuceririi Ardealului
de catre regalitatea maghiara, pe de o parte, iar pe de alta parte, configuratia acestora a fost
mereu schimbata in functie de modul in care a reusit administratia maghiara sa se
organizeze.
Comitele numea pe vicecomite. Comitatele erau conduse de un comite suprem,
numit de regele Ungariei; ele de fapt devin comitate senioriale, nobiliare, ne mai servind
interesele regale.

2.2. Resedinta domneasca

Centrul politico-administrativ al tarilor romanesti a gravitat in jurul resedintei

domnesti. Stabilirea ei s-a facut intotdeauna din ratiuni politice si administrative, niciodata
la intamplare. Fara indoiala, prima ratiune a constituit-o apararea resedintei de primejdiile
razbo-iului, dar la aceasta s-au adaugat si altele (dezvoltarea oraselor, asezarea ei pe cat
posibil mai spre centrul tarii).
Pe langa resedinta domneasca statornica, au existat si altele secundare, de unde
domnul administra tara.
Pentru Tara Romaneasca resedintele domnesti au fost la: Campulung, Curtea de
Arges, Targoviste, Bucuresti.
In Moldova resedintele domnesti au fost la: Baia, Suceava, Iasi. Multe orase mai
apar in documente ca si curti domnesti (Roman, Neamt, Barlad).
In ce priveste Transilvania, resedinta voievodala sau princiara nu era stabila.
Voievozii si principii conduceau de la curtile lor. Totusi Alba Iulia poate fi considerata
principala resedinta a evului mediu. Au mai fost resedinte si in alte orase: Deva, Turda,
Sibiu, Hateg, Bistrita, Oradea si chiar Lipova.

2.3. Targurile si orasele

In Moldova ele au fost cunoscute sub numele de targuri, iar in Tara Romaneasca si
Transilvania sub nume de orase.
Desi pozitia geografica a tarilor romanesti, pericolele reale la care au fost expuse,
nenumaratele razboaie purtate pe teritoriul lor, nu au creat conditii favorabile dezvoltarii
oraselor, totusi existenta acestora inca inainte de formarea statelor independente nu poate
fi contestata. In pofida greutatilor, necesitatile economice, schimbul intern si extern de
marfa, tranzitarea acestora prin tarile noastre au impus dezvoltarea targurilor si a oraselor.
Iata ordinea vechimii lor medievale (dupa N. IORGA): Baia, Roman, Trotus, Bacau,
Suceava, Focsani, Buzau, Rucar, Dragoslave, Campulung, Barlad, Hotin, Giurgiu.
Acelasi lucru se poate spune si despre vechiul pamant romanesc al Transilvaniei. Toate
orasele isi datoreaza existenta unei imigratii orasenesti straine, caci nici ungurii n-au
intemeiat ei insisi vreo obste oraseneasca. Cele mai multe orase au fost infiintate de sasii.

Administratia oraselor

Administratia oraselor, in ambele tari romane, se realiza prin doua categorii de organe
indiferent de natura acestora: unele alese de locuitori ai oraselor si alte organe impuse de
domn sau de persoana caruia ii apartinea sau i se cedase orasul din partea domnitorului.
Organele eligibile erau judele si pargarul in Tara Romaneasca, iar in Moldova soltuzul si
pargarul. Organul superior al acestora era adunarea generala a orasenilor care se intrunea
cel putin o data pe an cand alegea organul de conducere.
In Transilvania statutul juridic al oraselor era precizat in diverse acte scrise numite
carte. De obicei se bucurau de o relativa autono-mie in schimbul contingentelor de militari
care se recrutau din respectivul oras si a impozitelor pe care le achitau regalitatii ori
imparatului.

2.4. Satele

Nu exista in vocabularul arhaic nici un cuvant pentru formatiuni mai mari de

convietuire sociala. El nu cunoaste din vremuri strabune decat satul si cetatea (N. IORGA).

In Moldova si Tara Romaneasca pamantul de mostenire, ramas de la strabuni se

cheama mosie, caci mos inseamna atat bunic, cat si strabunic. De aceea taranii liberi care
nu erau dependenti de nimeni in afara de administratia centrala se numeau mosneni.
Procesul de transformare a obstilor vicinale in unitatea admi¬nistra¬tiva a satului a
fost indelungat si complex. Doua sunt elementele fun¬damentale care caracterizeaza
transformarea obstilor in sate: teritorialitatea si statornicia.

Categorii de sate

2.4.1. Satele libere – asupra lor domnul isi exercita doar o autoritate publica deoarece
conducerea administrativa apartinea obstii satului, adica „oamenilor buni si batrani”. Acest
sfat al obstii avea loc in zilele de sarbatoare si cu respectarea unor ritualuri bine
cristalizate.
Locuitorii lor se numeau razesi in Moldova si mosneni in Tara Romaneasca.

2.4.2. Satele aservite

Dupa cum tradeaza denumirea, acestea dependente, cu un alt statut juridic decat cele
libere. Satele aservite erau domnesti, boieresti si manastiresti.
2.4.2.1. Satele domnesti puteau fi si ele de doua feluri: unele care apartineau domnului ca
persoana fizica, dobandite prin mostenire sau prin cumparare si fata de care domnul se
comporta ca un stapan feudal; altele apartinand institutiei domniei.
2.4.2.2. Satele boieresti. Fara indoiala, inca inainte de constituirea statelor feudale, multe
din sate au fost aservite sau cumparate de mari familii feudale. In baza lui ius eminens,
dupa constituirea statelor feudale, domnul le-a recunoscut aceste drepturi de proprietate
asupra satelor.
2.4.2.3. Satele manastiresti erau proprietatea manastirilor si erau administrate de
egumenul manastirii. Hrisoavele de imunitate privind satele manastiresti erau mai largi
decat in cazul satelor boieresti.

2.4.3. Sloboziile erau o categorie de sate ce se constituite in secolele XIV–XVIII fie

pe pamant domnesc, fie manastiresc / boieresc, din vointa domnului pentru scopuri precis
determinate. Acestor colonisti li se acordau prin hrisoave domnesti scutiri la dari si de
munci datorate proprietarului terenului pe un anumit timp determinat, de la unul la zece
ani, cu exceptia birului si a indatoririlor militare.