FUNDAMENTE TEORETICE

ALE MANAGEMENTULUI
ÎNTREPRINDERII

1.1 Obiectul de studiu

1.1.1 Definirea ştiinţei managementului întreprinderii

Managementul reprezintă ştiinţa de a conduce munca altora. Ca ştiinţă, s-a

cristalizat relativ recent ca răspuns la stringentele necesităţi ale practicii sociale. În
lucrările americanilor, managementul se defineşte de pe poziţia managerului şi
înseamnă procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi
financiare pentru realizarea scopului organizaţiei. Francezii îl definesc ca ştiinţă a
tehnicilor de conducere a întreprinderii.
Managementul întreprinderilor studiază procesele şi relaţiile de
management în vederea descoperirii legilor, a principiilor care le guvernează, a
conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere de natură să
asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.
Managementul este acţiunea întreprinsă de una sau mai multe persoane
pentru coordonarea activităţilor altor persoane, în scopul obţinerii rezultatelor
nerealizabile de nici o persoană care acţionează singură. O mare parte din ceea ce
este realizat în societatea noastră este îndeplinită prin intermediul muncii
organizate a unor grupuri de indivizi care încearcă să realizeze un proiect
prestabilit. Adesea, acesta este realizat prin intermediul coordonării de către un
leader.
Şcoala are ca obiectiv să pună în evidenţă absolvenţii educaţi să fie
eficienţi în activităţi care presupun efort, chiar dacă ei vor deveni ulterior profesori,
manageri, asistenţi sociali sau oameni de ştiinţă. Ei vor depinde, în mare măsură de
educaţia şi îndrumarea primită în şcoală. Pentru a îndeplini acest obiectiv, şcoala
depinde, la rândul său, de eforturile coordonate ale administratorilor (decani,
rectori, directori, etc.), ale profesorilor şi ale personalului administrativ. Astfel,
trebuie redactate orarele, dezvoltate cursurile, stabilite programele de licenţă,
menţinute standardele, dezvoltată şi implementată procedura de arhivare, iar
clădirile trebuie întreţinute. Securitatea trebuie să fie asigurată, la fel furnizarea de
distracţii, prepararea meselor şi aşa mai departe. Şcoala este o organizaţie mare şi
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

complexă, care necesită o bună coordonare pentru realizarea scopurilor sale de a vă

pregăti spre a fi eficienţi după absolvire. Managementul nu este doar o coordonare
a activităţilor de afaceri în scopul atingeri profiturilor, el este coordonarea
„oricărei” activităţi din care rezultă profit.
Managementul a fost considerat o activitate importantă şi, de aceea, a fost
studiat o lungă perioadă de timp. Acest capitol cuprinde studierea managementului
începând cu abordarea clasică, timpurie, trecând de-a lungul celor două şcoli ale
abordării comportamentale, continuând de-a lungul abordării ştiinţifice a
managementului şi, în final, aruncând o privire la cele două eforturi de a integra
aceste trei abordări în mod specific: abordarea sistemelor şi abordarea
probabilistică. Cu privire la abordarea obiectului managementului este în general
acceptat că procesul de management implică performanţele a patru funcţii
importante ale managerilor şi acestea patru sunt: planificarea, organizarea,
conducerea şi controlul.
Managementul ne influenţează pe toţi.
Fiecare dintre noi este influenţat de acţiunile zilnice ale managerilor,
pentru că venim în contact cu organizaţii în fiecare zi. Toate organizaţiile sunt
ghidate şi dirijate de deciziile unuia sau ale mai multor indivizi care conduc
organizaţia.
Termenul management poate avea diferite înţelesuri depinzând de
perspectiva din care este văzut. Definit ca proces, putem spune că managementul
implică anumite funcţii şi activităţi pe care managerii trebuie să le îndeplinească
(ne putem referi la o persoană care practică managementul cu abilitate). Definit ca
disciplină, vedem managementul ca o acumulare a unui flux de informaţii ce poate
fi învăţat (astfel, ca studenţi, vă puteţi specializa în management). Definit ca
populaţie, sunt indivizi care conduc, aceasta dacă ne referim la acţiunile unor
organizaţii de management sau dacă vorbim despre deciziile managementului
superior. Definit ca o carieră, îl vedem ca o profesie. De exemplu, mulţi dintre voi,
după absolvire, puteţi urma cariere legate de management.
Se poate spune că managementul are aproape tot atât de multe definiţii, pe
cât practicanţi. Anual, preşedinţii întreprinderilor specializate care se pensionează îi
dau câte o definiţie proprie.
Iată, de exemplu, două definiţii clasice:
1) Cercetarea operaţiilor (managementul) reprezintă aplicarea metodelor
ştiinţifice, tehnicilor şi instrumentelor în rezolvarea problemelor care presupun
operaţii de sisteme, astfel încât să pună la dispoziţia celor care conduc operaţia
soluţiile optime;
2) Aplicarea metodelor ştiinţifice la studiul funcţionării activităţilor
complexe.
În această lucrare managementul este definit ca: Aplicarea metodelor
ştiinţifice la analiza şi soluţionarea problemelor de decizie managerială. Reţineţi că
sintagma ,,cercetarea operaţiilor” este utilizată aproape sinonim cu managementul.
Alţi termeni folosiţi pentru a desemna mai mult sau mai puţin acelaşi domeniu sunt
,,cercetare funcţională”; ,,analiza funcţionării”; ,,analiza cantitativă”; ,,metode
Managementul întreprinderii

cantitative”; ,,analiza sistemelor” şi ,,analiza decizională”. Motivul existenţei

atâtor denumiri este că acest domeniu este relativ nou, neexistând încă un acord
unanim asupra corpului de cunoştinţe de care se ocupă.
Specific managementului sunt procesele şi relaţiile de management care se
confundă cu cele economice. Ţelul managerului este de a produce un surplus, de a
realiza un câştig.
Elementele activităţii manageriale:
● Ţelul acesteia – cu care începe orice acţiune managerială. Dacă ţelul
este fixat, este uşor de stabilit dacă acesta a fost atins;
● Timpul reprezintă o cantitate limitată şi, odată pierdut, nu mai poate fi
recuperat;
● Know-how-ul - a şti cum se face, adică managerul trebuie să aibă
cunoştinţe în cât mai multe domenii (tehnic, economic, juridic), să înţeleagă
interacţiunea între domeniile de specialitate şi piaţa de desfacere, să ştie să lucreze
cu oamenii, cu opinia publică, să cunoască obiceiurile şi legile ţării în care
lucrează, adică să înveţe continuu;
● Banii (capitalul) se pot înmulţi sau cumpăra, împrumuta. Capitalul
este elementul esenţial ale oricărei activităţi. El face posibilă orice activitate şi
asigură condiţiile de desfăşurare a oricărei activităţi. România trece printr-o fază în
care duce lipsă de aceste elemente.
Ţelul economic (trecerea la economia de piaţă) este privit, parţial, cu
neîncredere, deci dorinţa de a-1 atinge într-un timp scurt lipseşte.
Know-how este disponibil într-o unică măsură.
Capitalul indigen nu este disponibil, iar cel străin nu este încurajat suficient
pentru a fi investit în ţara noastră.
Singurul element suficient şi la dispoziţie este timpul celor ce doresc să
lucreze, însă, cu acesta, fără capital, nu s-au început decât afacerile mici de
vânzare-cumpărare cu produse cunoscute.
Managementul întreprinderii este o componentă a ştiinţei manageriale
pentru că, în primul rând, întreprinderea este agent economic de bază al fiecărei
economii.
Principalul generator de valori şi valori de întrebuinţare în cadrul căreia îşi
desfăşoară activitatea majoritatea populaţiei ocupate în fiecare ţară, indiferent de
nivelul său de dezvoltare.
În al doilea rând, primele cristalizări în ştiinţe manageriale au avut loc în
cadrul întreprinderii.
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

1.1.2 Procesele de management

Procesul de management reprezintă ansamblul de muncă ce se desfăşoară

în orice sistem uman inclusiv întreprinderea.

Procesele de management se împart în:

– procese de execuţie din întreprindere care se caracterizează prin faptul că
forţa de muncă fie că acţionează nemijlocit asupra obiectelor muncii prin
intermediul mijloacelor de muncă, fie în mod direct cu ajutorul unor categorii
speciale de mijloace de muncă, asigurând un ansamblu de produs şi servicii
corespunzătoare naturii proceselor de muncă implicate şi obiectivelor previzionate;
– procese de management care se caracterizează prin aceea că o parte din
forţa de muncă acţionează asupra celorlalte părţi a majorităţii resurselor umane
pentru o eficienţă cât mai ridicată.
Ele constau în ansamblul fazelor şi proceselor prin care se determină
obiectivele şi subsistemele încorporate, resursele şi procesele de muncă necesare
realizării lor şi executării acestora prin care se integrează şi controlează munca
personalului folosind un complex de metode şi tehnici pentru îndeplinirea eficientă
a raţiunilor ce au determinat înfiinţarea întreprinderii.
Procesul de management este un întreg integrat. Oricum, de vreme ce este
complex, este mai uşor de înţeles dacă este descris în termenii unor serii de
activităţi separate sau funcţii.
În cadrul proceselor de management se delimitează mai multe componente
principale care corespund cu funcţiile sau atributele conducerii: previziune,
organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea. Acestea alcătuiesc
conţinutul procesului tipic de management în toate întreprinderile indiferent de
caracteristicile lor.
Procesul de management se poate structura în trei faze:
¾ Faza previzională corespunde managementului previzional, caracterizat
prin stabilirea de obiective pentru întreprindere, deciziile strategice şi tactice fiind
prioritare, ceea ce îi conferă un caracter de anticipaţie.
¾ Faza de operaţionalizare - (management operativ) - caracterizat prin
organizarea, coordonarea şi antrenarea personalului la realizarea cotidiană a
obiectivelor cuprinse în planurile şi prognozele întreprinderii.
¾ Faza finală - de interpretare şi comensurare a rezultatelor (management
post operator) - se caracterizează prin evaluarea şi control a obiectivelor şi
criteriilor stabilite în prima fază. Are caracter constatativ, ea încheie un ciclu de
management şi pregăteşte condiţii pentru următoarele.
Procesele de management se fundamentează pe informaţii şi pe oameni.
Managementul întreprinderii

1.1.3 Relaţiile de management

Sunt raporturile care se stabilesc între componenţii unui sistem şi între

aceştia şi componenţii altor sisteme în procesele de privatizare, organizare,
coordonare, automatizare şi control - evaluare a întreprinderii.
Ele pot fi analizate din trei puncte de vedere:
♦ Social-economic, constă în dependenţa relaţiilor de management, de
natura şi modalităţile de existenţă ale proprietăţii asupra mijloacelor de producţie
şi, în general, de natura relaţiilor de produs. Să asigure aceleaşi caracteristici
social-economice, întreprinderilor care se bazează pe acelaşi tip de proprietate.
♦ Tehnico-material, constă în dependenţa trăsăturilor conducerii, de
caracteristicile obiectelor muncii şi mijloace de muncă, ce constituie suportul
tehnic şi material al încadrării întreprinderilor în ramuri şi subramuri.
Acest element duce la divizarea managementului întreprinderii în funcţie de
profilul de producţie.
♦ Uman - constă în faptul că o influenţă deosebită o are componenta
activităţii întreprinderii.
Raporturile dintre salariaţi, raporturile de conducere sunt influenţate de mai
multe variabile:
- natura proprietăţii;
- categoria de întreprindere;
- dimensiunea;
- complexitatea producţiei;
- caracteristicile practicilor tehnologice;
- dispersia teritorială a subunităţilor întreprinderii;
- continuitatea producţiei;
- caracteristicile materiilor prime şi materialelor, gradul de prelucrare a
informaţiei, concepţia managerului privind conducerea unităţii
respective.

1.2 Principii generale ale managementului întreprinderii

Au o triplă determinare:
– socio-economică;
– tehnico-materială;
– umană.
Principiile generale exprimă nivelurile de dezvoltare a ştiinţei manageriale
şi fundamentele teoretice preconizate pentru modelarea de ansamblu a sistemului
de conducere şi indispensabile pentru toţi managerii.
Acestea sunt:
1. Asigurarea concordanţei dintre sistemul de management şi
caracteristicile sale şi ale mediului ambiant. Aceasta implică o permanentă corelare,
perfecţionare, adaptare a managementului la situaţia efectiv existentă ţinând seama
de contextul socio-economic în care îşi desfăşoară activitatea.
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

2. Managementul participativ, adică să se bazeze pe implicarea unor

manageri specialişti şi reprezentanţi ai proprietarilor.
3. Al motivării tuturor factorilor implicaţi în activitatea întreprinderii,
adică stabilirea şi utilizarea stimulentelor materiale şi morale de către factorii de
decizie astfel încât să se asigure o împlinire armonioasă a intereselor tuturor
părţilor implicate.
4. Al eficienţei, adică maximizarea efectelor economico-sociale
măsurabile şi nemăsurabile ale întreprinderii pentru o competitivitate ridicată.

1.3 Componentele sistemului de management al întreprinderii

Sistemul de management cuprinde de fapt ansamblul elementelor prin care

se exercită procesele şi relaţiile de management, de conducere pentru o eficienţă cât
mai mare. El este alcătuit din:
1. Subsistem organizatoric - sistemul constă în elemente de natură
organizatorică ce asigură cadrul, divizarea şi funcţionarea proceselor de muncă
pentru realizarea obiectivelor sale.
- organizarea formală - când se referă la ansamblul elementelor stabile de
conducere prin regulament de organizare şi funcţionare (ROF),
organigrama, descriere de posturi, de funcţii şi aici intră de fapt
funcţiunile întreprinderii.
- organizarea informală adică totalitatea elementelor şi interacţiunilor
umane care se manifestă în mod spontan şi natural între componenţi
întreprinderii.
2. Subsistem informaţional desemnează totalitatea datelor, informaţiilor,
circuitelor informaţilor şi care au scopul de a asigura suportul informaţional
necesar pentru stabilirea unor sarcini.
3. Subsisteme decizionale se referă la ansamblul deciziilor adoptate şi
aplicate în întreprindere.
4. Subsisteme de metode şi tehnici de management cuprinde metode şi
tehnici utilizate în activităţi de conducere a întreprinderii.

1.4 Caracteristicile şi instrumentele managementului întreprinderii

Principalele caracteristici ale managementului sunt:

1) Concentrarea, în principal, asupra luării deciziilor manageriale;
2) Aplicarea metodelor ştiinţifice în luarea deciziilor;
3) Examinarea situaţiei din toate punctele de vedere; adică aplicarea unui
mod sistematic de a examina situaţia;
4) Folosirea de metode şi cunoştinţe specifice altor discipline;
5) Bazarea pe metodele matematice consacrate;
6) Utilizarea frecventă a computerului.
Managementul întreprinderii

Caracteristicile managementului au pus bazele pe care s-au dezvoltat

ulterior instrumentele şi tehnicile acestuia. Rolul specialistului în management este
acela al unui consultant sau al unui medic chemat să pună un diagnostic, să prescrie
un tratament şi câteodată chiar să aplice tratamentul. Având în vedere aceste
îndatoriri ale sale, specialistul în management face uz de anumite instrumente cu
ajutorul cărora analizează o anumită situaţie (diagnostic), să prevadă desfăşurarea
în timp a situaţiei (prognoza) şi să propună soluţii optime.
Pentru a înţelege cum lucrează specialistul în management ar fi bine să-l
comparăm cu un medic. Când un pacient se prezintă la doctor, acesta îi stabileşte
întâi diagnosticul. În multe cazuri diagnosticul va fi o afecţiune des întâlnită, de
exemplu gripa. În aceste cazuri, doctorul va prescrie tratamentul standard (aspirina
etc.). În cazul bolilor mai complicate, medicul va îndruma pacientul către un
specialist, care va efectua analize mai amănunţite şi, dacă este necesar, va prescrie
un tratament special.
O situaţie similară există în management. Problemele organizatorice sunt
asemănătoare cu bolile. Unele probleme sunt asemănătoare cu bolile. Unele din
aceste probleme organizatorice sunt standard, de exemplu repartizarea defectuoasă
a resurselor limitate sau nivelul necorespunzător al inventariilor. Aceste probleme
standard pot fi rezolvate cu instrumente standard, cu condiţia ca managerul să fie
informat asupra lor şi să le recunoască. Pentru anumite tipuri de probleme legate de
alocarea fondurilor a fost introdus un instrument numit programarea liniară. Pentru
probleme mai complicate au fost introduse programarea completă şi programarea
dinamică.
În afara acestor instrumente, specialiştii în management folosesc şi alte
instrumente standard specifice altor discipline. De exemplu, instrumente specifice
statisticii sunt folosite pentru a stabili diferenţele importante dintre soluţiile
propuse, iar modelele preliminarii sunt aplicate pentru a preconiza consecinţele
măsurilor propuse. În mod asemănător, modele financiare, de marketing şi de
organizare se regăsesc în diferite analize. Pentru problemele complicate specialistul
în management poate crea instrumente speciale. Managerul trebuie să aibă,
bineînţeles, cunoştinţă de aceste instrumente şi să ştie când este momentul să
cheme un specialist.

1.5 Evoluţia concepţiei de management

Cunoştinţele despre management pot proveni din mai multe surse.

Managerii practicanţi ne împărtăşesc acele lucruri pe care ei le consideră a fi
succes. Oameni de ştiinţă (psihologi, sociologi, etc.) ne consideră un fenomen
social important şi au împărtăşit multe informaţii. Alte profesii (avocaţi,
matematicieni, ingineri etc.) au adus, de asemenea, contribuţii importante. Cu toate
aceste perspective diferite, studiul managementului trebuie să fie organizat încât să
aibă sens. Cunoştinţele contemporane despre management sunt produsul a trei
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

abordări de bază: abordarea clasică, abordarea comportamentală şi abordarea

ştiinţifică a managementului.
Abordarea clasică a evoluat de la nevoia de a spori eficienţa şi
productivitatea forţei de muncă, nevoie întâlnită la începutul secolului. Abordarea
clasică este bazată acum pe două perspective distincte: perspectiva
managementului ştiinţific şi perspectiva teoriei organizaţiei clasice.
Managementul ştiinţific s-a concentrat pe îmbunătăţirea productivităţii,
folosind munca mai eficient. Deschizător de drumuri în acest domeniu a fost
Frederick W. Taylor, care a realizat o mare parte din lucrările de specialitate.
Taylor credea că există cel mai bun drum, cel mai eficient pentru realizarea oricărei
sarcini. Deci cheia productivităţii era găsirea celui mai bun drum. Determinarea
vitezei optime de lucru, pregătirea oamenilor pentru a-şi îndeplini munca în mod
corespunzător şi recompensarea performanţelor reuşite printr-un sistem de plată
stimulativ. Taylor a considerat că, într-un astfel de sistem, managerul şi lucrătorii
ar putea lucra mai degrabă în cooperare decât în conflict.
Teoria organizării clasice s-a concentrat pe problemele cu care se
confruntau managerii de nivel superior ai organizaţiilor mari. Ea avea două scopuri
majore:
→ să dezvolte principiile de bază care ar putea îndruma proiectarea,
crearea şi menţinerea unei organizaţii mari;
→ identificarea funcţiilor de bază ale conducerii organizaţiei.
O mare parte din această temă a fost realizată de către Henri Fayol care a
fost de părere că arta conducerii ar putea fi descrisă printr-un set de principii şi
funcţii. Fayol a identificat 14 principii pe care le-a considerat importante pentru
management: diviziunea muncii, autoritatea, disciplina, unitatea autorităţii, unitatea
conducerii, subordonarea interesului individual înţelesului comun, remunerarea
personalului, centralizarea, organizarea ierarhică a autorităţii, ordinea, echitatea,
stabilitatea personalului, iniţiativa şi spiritul de solidaritate. În completare, Fayol a
identificat cele patru funcţii ale managementului ca fiind: planificarea, organizarea,
conducerea şi controlul.
Abordarea clasică a adus unele contribuţii majore la studiul
managementului. Cea mai semnificativă a fost identificarea managementului ca un
element important într-o societate organizată. Abordarea clasică a identificat, de
asemenea, funcţiile specifice ale managementului şi a pledat în favoarea practicării
managementului în concordanţă cu principiile pe care managerii le-ar putea învăţa.
Critica majoră a abordării clasice este aceea că majoritatea discernămintelor sunt
prea simpliste pentru complexitatea de astăzi a organizaţiilor.
Abordarea comportamentală s-a dezvoltat deoarece, chiar respectând
principiile abordării clasice, nu au putut fi realizate eficienţa totală şi armonia la
locul de muncă. Subordonaţii nu se comportau întotdeauna aşa cum se presupunea
că trebuiau să o facă.
Abordarea comportamentală are două ramuri. Prima, abordarea relaţiilor
umane, a devenit cunoscută în anii '40 şi '50 şi a scos în evidenţă faptul că
managerii trebuie să ştie de ce se comportă subordonaţii în felul în care o fac şi ce
Managementul întreprinderii

factori psihologici şi sociali îi influenţează. Abordarea relaţiilor umane a pus

accentul pe importanţa muncii în echipă, văzută ca o forţă pozitivă care ar putea fi
utilizată în mod productiv şi a scos în evidenţă importanţa abilităţilor umane în
management. A doua, abordarea ştiinţifică a comportamentului, dezvoltată în anii
'50, i se acordă încă atenţie. Abordarea a fost avansată de către sociologi, care au
început să studieze comportamentul oamenilor la locul de muncă. Aceşti
cercetători ai comportamentului credeau că omul este mult mai complex decât
omul "economic", motivat monetar, descris de abordarea clasică sau decât omul
"social", motivat social, descris de abordarea relaţiilor umane. Abordarea ştiinţifică
a comportamentului a fost mai preocupată de natura muncii în sine şi de gradul în
care poate satisface nevoile umane de folosire a aptitudinilor şi abilităţilor.
Cercetătorii comportamentului credeau că un individ este motivat să lucreze pentru
multe motive, în afară de obţinerea banilor şi formarea relaţiilor sociale.
Abordarea comportamentală a contribuit cu un important număr de idei şi
de rezultate ale cercetărilor asupra părţii din management referitoare la conducerea
oamenilor. Ştiinţa managementului trebuie, printre altele, să ducă munca la un
sfârşit, managementul fiind o aplicaţie reală a comportamentului ştiinţific.
Limita principală a abordării ştiinţifice a comportamentului a rezultat din
aplicarea ei la situaţiile manageriale. Rezultatele frecvente ale cercetărilor nu sunt
comunicate într-o manieră uşor de înţeles. Mai mult, ştiinţa comportamentului
uman este complexă şi studiată dintr-o varietate de puncte de vedere cu privire la
management, care poate diferi în funcţie de cercetătorii comportamentului.
Abordarea ştiinţifică a managementului are drept caracteristici utilizarea
matematicii şi statisticii ca ajutor în rezolvarea problemelor de producţie şi
funcţionare. Se concentrează mai degrabă pe rezolvarea problemelor tehnice decât
pe cele comportamentele. Această abordare a fost folosită mai întâi de către englezi
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru dezvoltarea strategiilor de
război. Echipe de cercetători din mai multe discipline diferite au fost organizate în
echipe de cercetări operaţionale şi expertiza lor combinată a fost aplicată la
problemele complexe din timp de război. Acelaşi principiu este aplicat la
problemele complexe de management din organizaţiile de astăzi. Reprezentările
matematice ale problemelor sunt dezvoltate şi pot fi folosite pentru a stimula
efectul schimbărilor în oricare dintre factorii implicaţi de problemă. Unul dintre
procesele importante este acela de a furniza managementului o bază cantitativă
pentru decizii.
Cele mai importante contribuţii ale managementului ştiinţific sunt în
domeniul managementului producţiei, care se concentrează pe tehnologia de
fabricaţie, şi cel al managementului operaţional, care se concentrează asupra unei
serii mari de probleme care nu ţin de fabricaţie. În managementul producţiei,
managementul ştiinţific a furnizat soluţii la problemele de programare a producţiei,
problemele bugetare şi la problemele de planificare calendaristică a reparaţiilor. În
managementul operaţional, managementul ştiinţific a adus tehnicile pentru
rezolvarea problemelor din buget, planificarea pentru programele de dezvoltare a
forţei de lucru şi programarea zborurilor. O limită a managementului ştiinţific este
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

aceea că, în timp ce este aplicabil în multe domenii cu probleme, nu ţine cont de
aspectul uman al organizaţiei.
Încercări de a integra cele trei abordări ale managementului.
Există două orientări importante în ceea ce priveşte integrarea celor trei
abordări ale managementului discutate anterior: din punctul de vedere al sistemelor
şi din punct de vedere probabilistic.
Abordarea sistemelor scoate în evidenţă faptul că organizaţiile trebuie să
fie privite ca sisteme complete, în care fiecare componentă este legată cu toate
celelalte componente. Această perspectivă implică conducerea şi rezolvarea
problemelor în fiecare componenţă a organizaţiei, dar pune accentul pe înţelegerea
faptului că acţiunile întreprinse într-o componentă a organizaţiei influenţează
celelalte componente ale organizaţiei. Această abordare priveşte, de asemenea,
organizaţia ca un sistem deschis, unul care interacţionează în mod activ cu mediul
său înconjurător. Ca un sistem deschis, organizaţia obţine şi furnizează resurse din
şi în mediul său înconjurător. Resursele obţinute din mediul înconjurător, denumite
intrări, sunt folosite într-un proces de transformare, producând ieşiri (rezultatele
organizaţiei).
Abordarea probabilistică poate ajuta la înţelegerea felului în care diferite
componente recunoscute de către abordarea sistemelor se potrivesc împreună.
Abordarea probabilistică adoptă o linie de mijloc între punctul de vedere
universalist, care susţine că există cel mai bun drum pentru dirijarea funcţiilor
managementului, şi punctul de vedere situaţionalist, care priveşte fiecare situaţie ca
fiind în totalitate unică. În consecinţă, managerul porneşte de la zero în fiecare
situaţie nouă. În abordarea probabilistici, încercările de a trece peste această lacună
se argumentează cu faptul că situaţiile variază astfel, încât nu există un "cel mai
bun drum" care să fie aplicat, iar situaţiile sunt adesea similare cu faptul că unele
principii ale managementului pot fi aplicate efectiv la aceste situaţii. Aplicarea lor
se bazează pe o anumită probabilitate a variantelor, cum ar fi: mărimea
întreprinderii sau caracteristicile lucrătorilor.
Atât abordarea sistemică, cât şi abordarea probabilistică au dezvoltat
discernăminte valoroase pentru studenţii la management, dar este prea devreme
pentru a spune dacă ele pot îndeplini obiectivul de integrare a celor trei abordări ale
gândirii managementului care include discipline management.

1.6 Aplicarea managementului şi îngrădirea acestuia

Deşi au fost publicate destul de puţine studii referitoare la răspândirea şi

succesul managementului, cercetările publicate au scos la iveală rezultate notabile.
Un sondaj detaliat efectuat de către Asociaţia Americană de Management scoate în
evidenţă atât posibilele economii, cât şi dificultăţile care apar în estimarea lor. De
exemplu, dintre cele 324 de întreprinderi avute în vedere care folosesc
managementul, 130 au constatat o „îmbunătăţire simţitoare” şi „economii nete
substanţiale”. 17 întreprinderi au raportat sume de 100.000 €, iar 18 întreprinderi
Managementul întreprinderii

au anticipat că vor avea economii în valoare de 300.000 €. Multe dintre acestea au

arătat faptul că economiile estimate în mod direct reprezintă doar o mică parte din
profitul obţinut. Numai 2 dintre cele 324 de întreprinderi şi-au declarat intenţia de a
diminua activitatea managerială şi nici una n-a menţionat că va renunţa complet la
aceasta.
Alte sondaje, deşi au omis menţionarea economiilor acumulate, au arătat
că, teoretic, toţi beneficiarii activităţii manageriale sunt mulţumiţi şi intenţionează
să continue şi pe viitor. Creşterea constantă a numărului întreprinderilor din
industrie care solicită activităţi manageriale este o dovadă în plus a avantajului
oferit de către acestea; alte domenii de aplicabilitatea managementului se regăsesc
în anexa 1. Unul dintre sondaje a arătat ca 44% dintre cele mai importante
companii industriale şi de servicii din SUA au o echipă managerială la sediile lor
centrale.
Deşi din majoritatea sondajelor reiese că aceste companii sunt mulţumite
de rezultate, există totuşi o oarecare nemulţumire în ceea ce priveşte distanţa dintre
teorie şi aplicarea ei în practică.
Managementul, ca de altfel orice instrument managerial, nu înlocuieşte o
conducere bună. Managerul trebuie să decidă ce anume trebuie cercetat, ce trebuie
făcut cu factorii ce nu pot fi cuantificaţi şi cum să interpreteze rezultatele analizei
ştiinţifice. Managementul presupune personal calificat şi cu experienţă, necesită
mult timp şi poate fi foarte costisitor. Dacă vom încerca să eliminăm anumite etape
pentru a economisi timp şi nu bani, şi examinăm problema în mod superficial
folosind modele neadecvate sau date incorecte, vom ajunge la rezultate care, odată
aplicate, vor da naştere unor cheltuieli mult mai mari decât dacă am fi aplicat
metodele corecte.
Rezultatele managementului nu pot fi garantate; câştigul poate fi însă
substanţial, dovedindu-se că au meritat timpul, efortul şi banii investiţi. Iată
principalele argumente pro şi contra:

PRO.
1. Abordarea logică şi sistematică a luării deciziilor;
2. Ajută la buna comunicare în interiorul instituţiei prin discuţiile cu
experţii din diferite domenii;
3. Permite analiza completă a unui mare număr de posibile alternative;
4. Permite evaluarea situaţiilor incerte;
5. Îi dă factorului de decizie posibilitatea să stabilească câte informaţii să
strângă pentru o anumită problemă;
6. Creşterea eficienţei deciziei;
7. Permite identificarea rapidă a celei mai bune soluţii;
8. Permite examinarea rapidă şi necostisitoare a unui număr mare (uneori
infinit) de posibilităţi;
9. Permite experimentarea unor modele, evitând cheltuielile apărute în
urma unor decizii greşite şi aplicate în practică.
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

CONTRA
1. Consumul de timp;
2. Opunerea factorului de decizie;
3. Dificila stabilire a incertitudinilor;
4. Evaluează hotărârea din punctul de vedere al unui model toarte
simplificat al realităţii;
5. Poate fi costisitor în raport cu problema respectivă;
6. Studiile pot rămâne neaplicate din diferite motive, ducând astfel la
cheltuieli neproductive.
O întrebare pe care managerii o pun des în discuţiile avute după cursurile
de management este „unde au fost aplicate aceste tehnici în mod consecvent?”
Lista domeniilor de aplicabilitate este în continuă creştere. Iată câteva exemple de
probleme tipice de management, unde tehnicile manageriale sunt aplicate:
- controlul inventarului.
- planificarea transportului.
- proiectarea sistemelor de informaţii.
- alocarea corectă a resurselor reduse.
- decizii de investiţii (utilaje noi, etc.).
- decizii privind un nou produs.
- decizii legate de vânzări.
- decizii de cercetare a pieţei.
- decizii de cercetare şi dezvoltare.
- decizii legate de extragerea de petrol şi gaze.
- decizii privind preţul.
- decizii privind controlul calităţii.
- proleme legate de organizarea utilajelor folosite în producţie.
- decizii de distribuţie.
- planificarea forţei de lucru şi deciziile legate de controlul acesteia.
- analiza politicii de credit.
- eficienţa cercetării şi dezvoltării.

CUVINTE-CHEIE:

A. Management
B. Organizare formală
C. Principiile generale ale managementului intreprinderii
D. Abordarea sistemelor
E. Relaţiile de management
F. Abordarea ştiinţifică a managementului
G. Faza de operaţionalizare
H. Procesul de management
I. Organizare informală
J. Sistemul de management
Managementul întreprinderii

K. Managementul participativ
L. Managementul ştiinţific

1. __________ este acţiunea întreprinsă de una sau mai multe persoane,

pentru coordonarea activităţilor altor persoane în scopul obţinerii
rezultatelor nerealizabile de nici o persoană care acţionează singură.
2. __________ reprezintă ansamblul de muncă ce se desfăşoară în orice
sistem uman, inclusiv întreprinderea.
3. __________ sunt raporturile care se stabilesc între componenţii unui
sistem şi între aceştia şi componenţii altor sisteme în procesele de
privatizare, organizare, coordonare, automatizare şi control- evaluare a
întreprinderii.
4. __________ exprimă nivelurile de dezvoltare a ştiinţei manageriale
fundamentale teoretice preconizate pentru modelarea de ansamblu a
sistemului de conducere şi indispensabile pentru toţi managerii.
5. __________ cuprinde ansamblul elementelor prin care se exercită
procesele şi relaţiile de management, de conducere pentru o eficienţă
cât mai mare.
6. __________ s-a concentrat pe îmbunătăţirea productivităţii, folosind
munca mai eficient.
7. __________ se referă la ansamblul elementelor stabile de conducere
prin regulament de organizare şi funcţionare, organigrama, descriere de
posturi, de funcţii şi aici intră funcţiunile întreprinderii.
8. __________ reprezintă totalitatea elementelor şi interacţiunilor umane
care se manifestă în mod spontan şi natural între componenţii
întreprinderii.
9. __________ caracterizat prin organizarea, coordonarea şi antrenarea
personalului la realizarea cotidiană a obiectivelor cuprinse în planurile
şi prognozele întreprinderii.
10. __________ se bazează pe implicarea unor manageri specialişti şi
reprezentanţi ai proprietarilor.
11. __________ are drept caracteristici utilizarea matematicii şi statisticii
ca ajutor în rezolvarea problemelor de producţie şi funcţionare.
12. __________ scoate în evidenţă faptu că organizaţiile trebuie să fie
private ca sisteme complete, în care fiecare componentă este legată cu
toate celelalte componente.

TEST GRILĂ:
1. Care sunt cele trei faze care alcătuiesc procesul de management?
a) faza previzională, faza de operaţionalizare, faza de organizare;
b) faza de interpretare, faza de operaţionalizare, faza finală;
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

c) faza previzională, faza de operaţionalizare, faza de comensurare a

rezultatelor;
d) faza previzională, faza de operaţionalizare, faza finală;
e) faza de interpretare, faza de control, faza finală.

2. Componentele principale care corespund cu funcţiile conducerii sunt:

a) previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control – evaluare;
b) previziune, organizare, antrenare, execuţie şi control – evaluare;
c) formare profesională, organizare, antrenare, execuţie şi control
- evaluare;
d) interpretare, organizare, coordonare, antrenare şi control – evaluare;
e) previziune, formare profesională, organizare, execuţie şi control
- evaluare.

3. Relaţiile de management pot fi analizate din trei puncte de vedere:

a) tehnico-material, uman, funcţional;
b) social-economic, tehnico-material, uman;
c) organizatoric, decizional, profesional;
d) funcţional, uman, organizatoric;
e) uman, profesional, tehnico-material.

4. Sistemul de management este alcătuit din următoarele subsisteme:

a) subsistemul organizatoric, subsistemul informaţional, subsistemul de
metode şi tehnici de management;
b) subsistemul organizatoric, subsistemul formal, subsisteme decizionale,
subsistemul informaţional;
c) subsistemul relaţional, subsisteme decizionale, subsistemul funcţional;
d) subsistemul organizatoric, subsistemul informaţional, subsisteme
decizionale, subsistemul de metode şi tehnici de management;
e) subsistemul instrumentelor manageriale, subsisteme decizionale,
subsistemul de metode şi tehnici de management.

5. Principiile generale ale managementului întreprinderii sunt:

A) asigurarea concordanţei dintre sistemul de management şi
caracteristicile sale;
B) managementul participativ;
C) motivarea tuturor factorilor implicaţi în activitatea întreprinderii;
D) organizarea;
E) eficienţa.

a) A, D, E. b) A, B, C, D, E. c) A, B, C, E. d) B, C, D, E. e) D, E.
Managementul întreprinderii

6. Principalele caracteristici ale managementului sunt:

A) concentrarea în principal asupra luării deciziilor manageriale;
B) aplicarea metodelor ştiinţifice în luarea deciziilor;
C) nu este importantă creativitatea;
D) folosirea de metode şi cunoştinţe specifice altor discipline;
E) bazarea pe metodele matemetice consacrate;
F) nu se bazează şi pe un sistem de instrumente proprii;
G) examinarea situaţiilor din toate punctele de vedere;
H) utilizarea frecventă a computerului.

a) A, H. b) A, B, C, D. c) A, B, E, F, G, H. d) A, B, D, E, G, H. e) E, F,
G, H.
7. Cunoştinţele contemporane despre management sunt produsul a trei
abordări de bază:
b) abordarea clasică, abordarea neoclasică şi abordarea ştiinţifică a
managementului.
c) abordarea clasică, abordarea comportamentală şi abordarea ştiinţifică a
managementului.
d) abordarea neoclasică, abordare umanistă şi abordarea ştiinţifică a
managementului.
e) abordarea clasică, abordarea pozitivistă şi abordarea umanistă a
managementului;
f) abordarea clasică, abordarea informală şi abordarea pozitivistă a
managementului.
8. Elementele activităţii de management sunt:
a) ţelul, timpul, capitalul, profitul;
b) know-how-ul, ţelul, timpul, experienţa;
c) capitalul, know-how-ul, timpul, practica;
d) ţelul, timpul, know-how-ul, capitalul,
e) ţelul, capitalul, profitul, continuitatea.

9. Procesele de management se împart în:

a) procese de execuţie, procese de perfecţionare;
b) procese de management, procese de conducere;
c) procese de formare profesională, procese de execuţie;
d) procese de conducere, procese de management;
e) procese de management, procese de execuţie.
 Fundamente teoretice ale managementului întreprinderii

10. Cele două abordări menţionate în text care încearcă să integreze cele
trei abordări în studiul managementului sunt:
a) abordarea sistematică şi abordarea probabilistică;
b) abordarea contemporană şi abordare clasică;
c) abordarea comportamentală şi abordarea clasică;
d) sistem deschis şi sistem închis;
e) nici unul menţionat mai sus.

11. Cele mai importante contribuţii ale managementului ştiinţific sunt în

domeniul:
a) managementul producţiei şi managrementul operaţional
b) managementul producţiei şi managementul decizional;
c) managementul producţiei şi managementul funcţional;
d) managementul organizatoric şi managementul operaţional;
e) managementul organizatoric şi managementul funcţional.

12. Abordarea comportamentală are două ramuri:

a) abordarea clasică şi abordarea ştiinţifică;
b) abordarea relaţiilor umane şi abordarea clasică;
c) abordarea relaţiilor umane şi abordarea ştiinţifică;
d) abordarea subsistemului funcţional şi abordarea comportamentală;
e) abordarea organizatorică şi abordarea comportamentală.