Sunteți pe pagina 1din 65

Contul 101 "Capital" In debitul contului 104 "Prime de capital" se

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența capitalului inregistrează:


subscris, vărsat și nevărsat, in natură și/sau numerar, - primele de capital incorporate in capitalul social
de către acționarii/asociații unei entități, precum și a (101);
majorării sau reducerii capitalului, potrivit legii. - primele de capital transferate la rezerve (106);
In funcție de forma juridică a entității se inscrie: - pierderile contabile ale exercițiilor precedente,
capitalul social, patrimonial regiei etc. acoperite din prime de capital, potrivit legii (117).
Contabilitatea analitică a capitalului se ține pe Soldul contului reprezintă primele de capital
acționari/asociați, evidențiindu-se numărul și netransferate la capital sau la rezerve.
valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale Contul 105 "Rezerve din reevaluare"
subscrise sau vărsate. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezervelor
Referitor la patrimoniul public, se vor avea in vedere din reevaluarea imobilizărilor corporale.
prevederile legale in acest sens. Contul 105 "Rezerve din reevaluare" este un cont de
Contul 101 "Capital" este un cont de pasiv. pasiv.
In creditul acestui cont se inregistrează: In creditul contului 105 "Rezerve din reevaluare" se
- capitalul subscris de acționari/asociați, in natură inregistrează:
și/sau numerar, capitalul majorat prin subscrierea sau - creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată
emisiunea de noi acțiuni/părți sociale, precum și din reevaluarea imobilizărilor corporale, dacă nu a
capitalul preluat in urma operațiunilor de existat o descreștere anterioară recunoscută ca o
reorganizare, potrivit legii (456); cheltuială aferentă imobilizărilor corporale reevaluate
- profitul contabil realizat in exercițiile financiare (211, 212, 213, 214).
precedente, utilizat ca sursă de majorare a capitalului In debitul contului 105 "Rezerve din reevaluare" se
social (117); inregistrează:
- rezervele destinate majorării capitalului, potrivit - capitalizarea surplusului din reevaluare, prin
legii, inclusiv cele corespunzătoare instrumentelor de transferul direct in capitalul propriu, atunci cand
capitaluri proprii acordate angajaților (106); acest surplus reprezintă caștig realizat, respectiv la
166- primele de capital, incorporate in capitalul scoaterea din evidență a activului pentru care s-a
social (104). constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura
In debitul contului se inregistrează: folosirii activului de către entitate (1065);
- capitalul retras de acționari/asociați, precum și - descreșterile față de valoarea contabilă netă,
capitalul lichidat cu ocazia operațiunilor de rezultate din reevaluarea ulterioară a imobilizărilor
reorganizare a entităților, potrivit legii (456); corporale (211, 212, 213, 214);
- acoperirea pierderilor contabile realizate in - ajustarea amortizării cumulate inregistrate pană la
exercițiile financiare precedente, care reduc capitalul data reevaluării imobilizării corporale, in cazul in
social, conform hotărarii adunării generale a care reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui
acționarilor/asociaților (117); indice (281).
- reducerea capitalului social cu valoarea acțiunilor Soldul creditor al contului reprezintă rezerva din
proprii răscumpărate și anulate, potrivit legii (109); reevaluarea imobilizărilor corporale existente in
- diferența dintre valoarea nominală a instrumentelor evidența entității.
de capitaluri proprii anulate și valoarea lor de 7Contul 106 "Rezerve"
răscumpărare (141). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezervelor
Soldul contului reprezintă capitalul subscris, constituite.
vărsat/nevărsat. Contabilitatea rezervelor se ține pe categorii de
Contul 104 "Prime de capital" rezerve: rezerve legale, reserve statutare sau
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primelor de contractuale, rezerve de valoare justă, rezerve
emisiune, de fuziune/divizare, de aport și de reprezentand surplusul realizat din rezerve din
conversie a obligațiunilor in acțiuni. reevaluare, rezerve din diferențe de curs valutar in
Contul 104 "Prime de capital" este un cont de pasiv. relație cu investiția netă intr-o entitate străină și alte
In creditul contului 104 "Prime de capital" se rezerve.
inregistrează: In creditul contului 106 "Rezerve" se inregistrează:
- valoarea primelor stabilite cu ocazia emisiunii, - profitul net contabil realizat la inchiderea
fuziunii/divizării, aportului la capital și/sau din exercițiului curent repartizat la reserve in baza unor
conversia obligațiunilor in acțiuni (456). prevederi legale (129);

1
- profitul net realizat in exercițiile anterioare, instrumentelor de capitaluri proprii, acoperite din
repartizat la rezerve, conform hotărarii adunării rezerve (149);
generale a acționarilor/asociaților (117); - ajustarea rezervei de valoare justă, urmare a
- capitalizarea surplusului din reevaluare transferat diferențelor nefavorabile rezultate din evaluarea
direct in capitalul propriu, atunci cand acest surplus activelor financiare disponibile pentru vanzare, in
reprezintă caștig realizat, respectiv la scoaterea din cadrul situațiilor financiare consolidate (501);
evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva - diferența nefavorabilă de schimb valutar,
din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de inregistrată la consolidare, in relație cu un element
către entitate (105); monetar care face parte dintr-o investiție netă a
- primele de capital transferate la rezerve (104); entității intr-o entitate străină (665).
- diferența dintre valoarea participațiilor primite ca Soldul contului reprezintă rezervele existente și
urmare a participării in natură la capitalul altor neutilizate.
entități și valoarea neamortizată a imobilizărilor Contul 107 "Rezerve din conversie"
corporale și necorporale care fac obiectul Contul 107 "Rezerve din conversie" se utilizează
participației (261, 263, 265); numai in situațiile financiare consolidate.
- majorarea valorii participațiilor deținute in capitalul Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor
altor entități, ca urmare a incorporării rezervelor in de curs valutar rezultate din conversia situațiilor
capitalul acestora (261, 263, 265); financiare anuale ale societăților nerezidente.
- valoarea instrumentelor de capitaluri proprii Contul 107 "Rezerve din conversie" este un cont
acordate angajaților (644); bifuncțional, folosit la consolidarea societăților
- creșterea valorii activelor financiare disponibile nerezidente.
pentru vanzare, inclusă direct in capitalul propriu, in In creditul contului 107 "Rezerve din conversie" se
cadrul situațiilor financiare consolidate (501); inregistrează:
- partea cuvenită investitorului din rezervele - diferențele favorabile rezultate din conversia
inregistrate de intreprinderea asociată in care se dețin posturilor de activ cuprinse in bilanțul societăților
participații, cu ocazia consolidării prin metoda nerezidente;
punerii in echivalență (264); - diferențele favorabile rezultate din conversia
- diferența favorabilă de schimb valutar, inregistrată posturilor de datorii cuprinse in bilanțul societăților
la consolidare, in relație cu un element monetar care nerezidente;
face parte dintr-o investiție netă a entității intr-o - diferențele nefavorabile recunoscute drept
entitate străină (765); cheltuială la cedarea participațiilor deținute in
- caștigurile legate de vanzarea sau anularea societățile nerezidente (665).
instrumentelor de capitaluri proprii, transferate la In debitul contului 107 "Rezerve din conversie" se
rezerve (141). inregistrează:
In debitul contului 106 "Rezerve" se inregistrează: - diferențele nefavorabile rezultate din conversia
- rezervele destinate majorării capitalului, potrivit posturilor de activ cuprinse in bilanțul societăților
legii, inclusiv cele corespunzătoare instrumentelor de nerezidente;
capitaluri proprii acordate angajaților (101); - diferențele nefavorabile rezultate din conversia
- diferența dintre valoarea participațiilor primite ca posturilor de datorii cuprinse in bilanțul societăților
urmare a participării in natură la capitalul altor nerezidente;
entități și valoarea neamortizată a imobilizărilor - diferențele favorabile recunoscute drept venit la
corporale și necorporale care au făcut obiectul cedarea participațiilor deținute in societățile
participației, transferată la venituri cu ocazia cedării nerezidente (765).
participațiilor respective (764); Soldul creditor reprezintă diferențele favorabile
- rezervele utilizate pentru acoperirea pierderilor aferente societăților nerezidente consolidate, iar
contabile inregistrate in exercițiile precedente, soldul debitor, cele nefavorabile.
conform hotărarii adunării generale a Contul 108 "Interese care nu controlează"
acționarilor/asociaților (117); Contul 108 "Interese care nu controlează" se
- decontarea capitalurilor proprii către utilizează numai in situațiile financiare consolidate.
acționari/asociați, in cazul operațiunilor de Cu ajutorul acestui cont se evidențiază interesele care
reorganizare, potrivit legii (456); nu controlează, rezultate cu ocazia consolidării
- pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, filialelor prin metoda integrării globale.
vanzarea, cedarea cu titlu gratuity sau anularea
2
Contul 108 "Interese care nu controlează" este un - profitul net realizat in exercițiul financiar incheiat,
cont bifuncțional, folosit la consolidarea filialelor. evidențiat la inceputul exercițiului financiar următor
In creditul contului 108 "Interese care nu in rezultatul reportat (121);
controlează" se inregistrează partea din rezultatul - pierderile contabile ale exercițiilor financiare
favorabil al exercițiului financiar și celelalte precedente, acoperite din prime de capital, potrivit
capitaluri proprii ale filialei, atribuită unor interese legii (104);
care nu sunt deținute de către societatea-mamă, direct - pierderile contabile ale exercițiilor financiare
sau indirect. precedente, acoperite din rezerve, conform hotărarii
In debitul contului 108 "Interese care nu controlează" adunării generale a acționarilor/asociaților (106);
se inregistrează partea din rezultatul nefavorabil, - pierderile contabile realizate in exercițiile financiare
atribuită unor interese care nu sunt deținute de către precedente, acoperite prin reducerea capitalului
societatea-mamă, direct sau indirect. social, conform hotărarii adunării generale a
Soldul contului reprezintă interesele care nu acționarilor/asociaților (101);
controlează. - pierderile contabile inregistrate in exercițiile
Contul 109 "Acțiuni proprii" financiare precedente, acoperite din rezultatul
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor reportat reprezentand profit, conform hotărarii
proprii, răscumpărate potrivit legii. adunării generale a acționarilor/asociaților (117);
Contul 109 "Acțiuni proprii" este un cont de activ. - rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor
In debitul contului 109 "Acțiuni proprii" se contabile, constatate in exercițiul financiar curent,
inregistrează: aferente exercițiilor financiare precedente (411, 461
- prețul de achiziție al acțiunilor proprii răscumpărate și alte conturi in care urmează să se evidențieze
(512). corectarea erorilor).
In creditul contului 109 "Acțiuni proprii" se In debitul acestui cont se inregistrează:
inregistrează: - pierderile contabile realizate in exercițiul financiar
- reducerea capitalului cu valoarea acțiunilor proprii incheiat, transferate la inceputul exercițiului financiar
răscumpărate și anulate,potrivit legii (101); următor asupra rezultatului reportat (121);
- diferența intre valoarea de răscumpărare a - profitul contabil realizat in exercițiile financiare
instrumentelor de capitaluri proprii anulate și precedente, utilizat ca sursă de majorare a capitalului
valoarea lor nominală (149); social, potrivit legii (101);
- valoarea sumei de incasat/incasate din vanzarea 0- profitul net realizat in exercițiile financiare
acțiunilor proprii (461, 512); precedente, și care se repartizează in exercițiile
- diferența intre valoarea de răscumpărare a financiare următoare pe destinațiile aprobate de
instrumentelor de capitaluri proprii și prețul lor de adunarea generală a acționarilor/asociaților, potrivit
vanzare (149); legii (1068, 117, 446, 457);
- valoarea instrumentelor de capitaluri proprii cedate - rezultatul nefavorabil provenit din corectarea
cu titlu gratuit (149). erorilor contabile, constatate in exercițiul financiar
Soldul contului reprezintă valoarea acțiunilor proprii, curent, aferente exercițiilor financiare precedente
răscumpărate, existente. (401, 404, 431, 437, 438, 441, 4423, 446, 447, 448,
GRUPA 11 "REZULTATUL REPORTAT" 462 și alte conturi in care urmează să se evidențieze
Din grupa 11 "Rezultatul reportat" face parte contul corectarea erorilor).
117 "Rezultatul reportat". Soldul debitor al contului reprezintă pierderea
Contul 117 "Rezultatul reportat" neacoperită, iar soldul creditor,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezultatului profitul nerepartizat.
sau părții din rezultatul exercițiului precedent GRUPA 12 "REZULTATUL EXERCIȚIULUI
nerepartizat de către adunarea generală a FINANCIAR"
acționarilor/asociaților, respectiv a pierderii Din grupa 12 "Rezultatul exercițiului financiar" fac
neacoperite și a rezultatului provenit din corectarea parte:
erorilor contabile. Contul 121 "Profit sau pierdere"
Contul 117 "Rezultatul reportat" este un cont Cu ajutorul acestui cont se ține evidența profitului
bifuncțional. sau pierderii realizate in exercițiul financiar curent.
In creditul acestui cont se inregistrează: Contul 121 "Profit sau pierdere" este un cont
bifuncțional.

3
In creditul contului 121 "Profit sau pierdere" se In creditul contului 141 "Caștiguri legate de vanzarea
inregistrează: sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii" se
- la sfarșitul perioadei, soldul creditor al conturilor inregistrează:
din clasa 7 (701 la 786); - diferența intre prețul de vanzare al instrumentelor
- pierderile contabile realizate in exercițiul financiar de capitaluri proprii și valoarea lor de răscumpărare
incheiat, transferate la inceputul exercițiului financiar (461, 512);
următor asupra rezultatului reportat (117). - diferența intre valoarea nominală a instrumentelor
In debitul contului 121 "Profit sau pierdere" se de capitaluri proprii anulate și valoarea lor de
inregistrează: răscumpărare (101).
- la sfarșitul perioadei, soldul debitor al conturilor de In debitul contului 141 "Caștiguri legate de vanzarea
cheltuieli (601 la 698); sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii" se
- profitul net realizat in exercițiul financiar incheiat, inregistrează:
care a fost repartizat la rezerve conform prevederilor - caștigurile legate de vanzarea sau anularea
legale (129); instrumentelor de capitaluri proprii, transferate la
- profitul net realizat in exercițiul financiar incheiat, rezerve (106).
evidențiat la inceputul exercițiului financiar următor Soldul contului reprezintă caștigurile legate de
in rezultatul reportat (117). vanzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri
Soldul creditor reprezintă profitul realizat, iar soldul proprii.
debitor, pierderea realizată. Contul 149 "Pierderi legate de emiterea,
Contul 129 "Repartizarea profitului" răscumpărarea, vanzarea, cedarea cu titlu gratuit
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența repartizării sau anularea instrumentelor de capitaluri
profitului realizat in exercițiul curent și repartizat, proprii"
potrivit legii. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența pierderilor
Contul 129 "Repartizarea profitului" este un cont de legate de emiterea, răscumpărarea, vanzarea, cedarea
activ. cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de
In debitul contului 129 "Repartizarea profitului" se capitaluri proprii.
inregistrează: Contul 149 "Pierderi legate de emiterea,
- rezervele constituite, potrivit legii, din profitul răscumpărarea, vanzarea, cedarea cu titlu gratuit sau
realizat in exercițiul financiar curent (106). anularea instrumentelor de capitaluri proprii" este un
In creditul contului 129 "Repartizarea profitului" se cont de activ.
inregistrează: In debitul contului 149 "Pierderi legate de emiterea,
- profitul net realizat in exercițiul financiar incheiat, răscumpărarea, vanzarea, cedarea cu titlu gratuit sau
care a fost repartizat la rezerve conform prevederilor anularea instrumentelor de capitaluri proprii" se
legale (121). inregistrează:
Soldul contului reprezintă profitul repartizat, aferent - diferența intre valoarea de răscumpărare a
exercițiului financiar incheiat. instrumentelor de capitaluri proprii anulate și prețul
GRUPA 14 "CAȘTIGURI SAU PIERDERI lor de vanzare (109);
LEGATE DE EMITEREA, RĂSCUMPĂRAREA, - diferența intre valoarea de răscumpărare a
VANZAREA, CEDAREA CU TITLU GRATUIT instrumentelor de capitaluri proprii anulate și
SAU ANULAREA INSTRUMENTELOR DE valoarea lor nominală (109);
CAPITALURI PROPRII" - valoarea instrumentelor de capitaluri proprii cedate
Din grupa 14 "Caștiguri sau pierderi legate de cu titlu gratuit (109);
emiterea, răscumpărarea, vanzarea, cedarea cu titlu - cheltuieli legate de emiterea instrumentelor de
gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri capitaluri proprii, atunci cand nu sunt indeplinite
proprii" fac parte: condițiile pentru recunoașterea lor ca imobilizări
Contul 141 "Caștiguri legate de vanzarea sau necorporale (512, 531, 462);
anularea instrumentelor de capitaluri proprii" - alte cheltuieli legate de răscumpărarea
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența caștigurilor instrumentelor de capitaluri proprii (512, 531, 462).
legate de vanzarea sau anularea instrumentelor de In creditul contului 149 "Pierderi legate de emiterea,
capitaluri proprii. răscumpărarea, vanzarea, cedarea cu titlu gratuit sau
Contul 141 "Caștiguri legate de vanzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii" se
anularea instrumentelor de capitaluri proprii" este un inregistrează:
cont de pasiv.
4
- pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, exercițiului financiar, a imprumuturilor din emisiuni
vanzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea de obligațiuni in valută (665).
instrumentelor de capitaluri proprii, acoperite din In debitul contului 161 "Imprumuturi din emisiuni de
rezerve (106). obligațiuni" se inregistrează:
Soldul contului reprezintă pierderile legate de - suma imprumuturilor din emisiuni de obligațiuni
emiterea, răscumpărarea, vanzarea, cedarea cu titlu rambursate (512);
gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri - valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate,
proprii. anulate (505);
GRUPA 15 "PROVIZIOANE" Din grupa 15 - imprumuturile din emisiuni de obligațiuni
"Provizioane" face parte: convertite in acțiuni (456);
Contul 151 "Provizioane" - diferențele favorabile de curs valutar rezultate din
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența evaluarea la finele lunii, respectiv la inchiderea
provizioanelor pentru litigii, garanții acordate exercițiului financiar, precum și din rambursarea
clienților, pentru restructurare, pensii și obligații imprumuturilor din emisiuni de obligațiuni in valută
similare, pentru dezafectarea imobilizărilor corporale (765).
și alte acțiuni similare legate de acestea, a Soldul contului reprezintă imprumuturile din
provizioanelor pentru impozite, precum și a altor emisiuni de obligațiuni nerambursate.
provizioane. Contul 162 "Credite bancare pe termen lung"
Contul 151 "Provizioane" este un cont de pasiv. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creditelor
In creditul contului 151 "Provizioane" se bancare pe termen lung
inregistrează: primite de entitate. Contul 162 "Credite bancare pe
- valoarea provizioanelor constituite pe seama termen lung" este un cont de pasiv.
cheltuielilor, inclusiv a celor corespunzătoare In creditul contului 162 "Credite bancare pe termen
primelor ce urmează a se acorda personalului din lung" se inregistrează:
profitul realizat, potrivit prevederilor legale (681); - suma creditelor pe termen lung primite (512);
- costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea - diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din
imobilizării corporale, precum și cele cu restaurarea evaluarea la finele lunii, respectiv la inchiderea
amplasamentului pe care este poziționată exercițiului financiar, a creditelor in valută (665).
imobilizarea (212, 213). In debitul contului 162 "Credite bancare pe termen
In debitul contului 151 "Provizioane" se lung" se inregistrează:
inregistrează: - suma creditelor pe termen lung rambursate (512);
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea - diferențele favorabile de curs valutar rezultate din
provizioanelor (781). evaluarea la finele lunii, respectiv la inchiderea
Soldul contului reprezintă provizioanele constituite. exercițiului financiar, a creditelor in valută, precum
GRUPA 16 "IMPRUMUTURI ȘI DATORII și la rambursarea acestora (765).
ASIMILATE" Soldul contului reprezintă creditele bancare pe
Din grupa 16 "Imprumuturi și datorii asimilate" fac termen lung nerambursate.
parte: Contul 166 "Datorii care privesc imobilizările
Contul 161 "Imprumuturi din emisiuni de financiare"
obligațiuni" Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența entității față de entitățile afiliate, respectiv entitățile
imprumuturilor din emisiunea obligațiunilor. de care compania este legată prin interese de
Contul 161 "Imprumuturi din emisiuni de participare.
obligațiuni" este un cont de pasiv. Contul 166 "Datorii care privesc imobilizările
In creditul contului 161 "Imprumuturi din emisiuni financiare" este un cont de pasiv.
de obligațiuni" se inregistrează: In creditul contului 166 "Datorii care privesc
- suma imprumuturilor de primit/primite din emisiuni imobilizările financiare" se inregistrează:
de obligațiuni (461, 512); - sumele incasate de la entitățile afiliate, respectiv
- suma primelor de rambursare aferente entitățile de care compania este legată prin interese
imprumuturilor din emisiuni de obligațiuni (169); de participare (512);
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din - diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din
evaluarea la finele lunii, respectiv la inchiderea evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea

5
exercițiului financiar, a datoriilor exprimate in valută - diferențele favorabile aferente datoriilor exprimate
(665). in lei, a căror decontare se face in funcție de cursul
In debitul contului 166 "Datorii care privesc unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele
imobilizările financiare" se inregistrează: lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
- sumele restituite entităților afiliate, respectiv celor (768).
de care compania este legată prin interese de Soldul contului reprezintă alte imprumuturi și datorii
participare (512); asimilate, nerestituite.
- diferențele favorabile de curs valutar rezultate din Contul 168 "Dobanzi aferente imprumuturilor și
evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea datoriilor asimilate"
exercițiului financiar, a datoriilor exprimate in valută, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dobanzilor
precum și la rambursarea acestora (765). datorate, aferente imprumuturilor din emisiunea de
Soldul contului reprezintă sumele primite și obligațiuni, creditelor bancare pe termen lung,
nerestituite. datoriilor față de entitățile afiliate, respectiv entitățile
Contul 167 "Alte imprumuturi și datorii de care compania este legată prin interese de
asimilate" participare, precum și a celor aferente altor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor imprumuturi și datorii asimilate.
imprumuturi și datorii asimilate, cum sunt: depozite, Contul 168 "Dobanzi aferente imprumuturilor și
garanții primite și alte datorii asimilate. datoriilor asimilate" este un cont de pasiv.
Contul 167 "Alte imprumuturi și datorii asimilate" In creditul contului 168 "Dobanzi aferente
este un cont de pasiv. imprumuturilor și datoriilor asimilate" se
In creditul contului 167 "Alte imprumuturi și datorii inregistrează:
asimilate" se inregistrează: - valoarea dobanzilor datorate, aferente
- sumele de incasat/incasate reprezentand alte imprumuturilor și datoriilor assimilate (666);
imprumuturi și datorii assimilate (461, 512); - diferențele nefavorabile de curs valutar aferente
- valoarea concesiunilor primite (205); dobanzilor datorate in valută, rezultate in urma
- valoarea imobilizărilor corporale primite in leasing evaluării acestora la finele lunii, respectiv la
financiar (212, 213, 214); inchiderea exercițiului financiar (665).
- sumele reprezentand garanțiile de bună execuție In debitul contului 168 "Dobanzi aferente
reținute, conform contractelor incheiate (404); imprumuturilor și datoriilor asimilate" se
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din inregistrează:
evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea - suma dobanzilor plătite aferente imprumuturilor și
exercițiului financiar, a imprumuturilor și datoriilor datoriilor asimilate (512);
assimilate in valută (665); - diferențele favorabile de curs valutar aferente
- diferențele nefavorabile aferente datoriilor dobanzilor datorate in valută,
exprimate in lei, a căror decontare se face in funcție rezultate in urma evaluării acestora la finele lunii,
de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora respectiv la inchiderea
la finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului exercițiului financiar, precum și la rambursarea
financiar (668). acestora (765).
In debitul contului 167 "Alte imprumuturi și datorii Soldul contului reprezintă dobanzile datorate și
asimilate" se inregistrează: neplătite.
- sumele reprezentand alte imprumuturi și datorii Contul 169 "Prime privind rambursarea
asimilate rambursate (512); obligațiunilor"
- obligația de plată a ratelor pe baza facturilor emise Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primelor de
de locator, in cazul leasingului financiar (404); rambursare reprezentand diferența dintre valoarea de
- valoarea imobilizărilor aferente contractelor de rambursare a obligațiunilor și valoarea de emisiune a
leasing financiar cedate sau restituite (213); acestora.
- garanțiile de bună execuție restituite terților (512); Contul 169 "Prime privind rambursarea
- diferențele favorabile de curs valutar rezultate din obligațiunilor" este un cont de activ.
evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea In debitul contului 169 "Prime privind rambursarea
exercițiului financiar, a imprumuturilor și datoriilor obligațiunilor" se inregistrează:
asimilate, in valută, precum și la rambursarea - suma primelor de rambursare aferente
acestora (765); imprumuturilor din emisiuni de obligațiuni (161).

6
In creditul contului 169 "Prime privind rambursarea - plusuri de inventar constatate la imobilizările de
obligațiunilor" se inregistrează: natura cheltuielilor de dezvoltare (4754).
- valoarea primelor privind rambursarea In creditul contului 203 "Cheltuieli de dezvoltare" se
obligațiunilor, amortizate (686). inregistrează:
Soldul contului reprezintă valoarea primelor privind - valoarea neamortizată a imobilizărilor de natura
rambursarea obligațiunilor, neamortizate. cheltuielilor de dezvoltare cedate (658);
CLASA 2 "CONTURI DE IMOBILIZĂRI" - imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare
Din clasa 2 "Conturi de imobilizări" fac parte amortizate integral, precum și cheltuielile de
următoarele grupe de conturi: 20 "Imobilizări dezvoltare aferente brevetelor sau licențelor (280,
necorporale", 21 "Imobilizări corporale", 22 205).
“Imobilizări corporale in curs de aprovizionare”, 23 Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor de
"Imobilizări in curs și avansuri pentru imobilizări", natura cheltuielilor de dezvoltare existente.
26 "Imobilizări financiare", 28 "Amortizări privind Contul 205 "Concesiuni, brevete, licențe, mărci
imobilizările" și 29 "Ajustări pentru deprecierea sau comerciale, drepturi și active similare"
pierderea de valoare a imobilizărilor". Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
GRUPA 20 "IMOBILIZĂRI NECORPORALE" concesiunilor recunoscute ca imobilizări necorporale,
Din grupa 20 "Imobilizări necorporale" fac parte: brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, precum și
Contul 201 "Cheltuieli de constituire" a altor drepturi și active similare aportate,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor achiziționate sau dobandite pe alte căi.
ocazionate de inființarea sau dezvoltarea unei entități Contul 205 "Concesiuni, brevete, licențe, mărci
(taxe și alte cheltuieli de inscriere și inmatriculare, comerciale și alte drepturi și valori similare" este un
cheltuieli privind emisiunea și vanzarea de acțiuni și cont de activ.
obligațiuni, precum și alte cheltuieli de această In debitul contului 205 "Concesiuni, brevete, licențe,
natură, legate de inființarea și extinderea activității mărci comerciale, drepturi și active similare" se
entității). inregistrează:
Contul 201 "Cheltuieli de constituire" este un cont de - brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte
activ. valori similare achiziționate,
In debitul contului 201 "Cheltuieli de constituire" se reprezentand aport in natură, primite ca subvenții
inregistrează: guvernamentale sau cu titlu gratuit, precum și cele
- cheltuielile ocazionate de inființarea sau constatate plus la inventar (404, 456, 4751, 4753,
dezvoltarea entității (404, 462, 512, 531). 4754);
In creditul contului 201 "Cheltuieli de constituire" se - brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte
inregistrează: valori similare achiziționate de la entități afiliate sau
- amortizarea cheltuielilor de constituire scoase din de la entități legate prin interese de participare (451,
evidență (280). 453);
Soldul contului reprezintă valoarea cheltuielilor de - valoarea concesiunilor primite (167);
constituire existente. - imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare
Contul 203 "Cheltuieli de dezvoltare" aferente brevetelor sau licențelor (203).
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența In creditul contului 205 "Concesiuni, brevete, licențe,
imobilizărilor de natura cheltuielilor de mărci comerciale, drepturi și active similare" se
dezvoltare, recunoscute ca imobilizări necorporale. inregistrează:
Contul 203 "Cheltuieli de dezvoltare" este un cont de - valoarea neamortizată a concesiunilor, brevetelor,
activ. licențelor, altor drepturi și valori similare scoase din
In debitul contului 203 "Cheltuieli de dezvoltare" se evidență (658);
inregistrează: - amortizarea concesiunilor, brevetelor, licențelor,
- lucrările și proiectele de dezvoltare efectuate pe altor drepturi și valori similare, scoase din evidență
cont propriu sau achiziționate de la terți (233, 721, (280);
404); - valoarea brevetelor și a altor drepturi și valori
- lucrările și proiectele de dezvoltare achiziționate de similare aportate și retrase (456);
la entități afiliate sau de la entități legate prin interese - valoarea brevetelor, licențelor și a altor drepturi și
de participare (451, 453); valori similare depuse ca aport la capitalul altor
- valoarea imobilizărilor de natura cheltuielilor de entități, in schimbul dobandirii de participații in
dezvoltare primite cu titlu gratuit (4753); capitalul acestora (261, 263, 265).
7
Soldul contului reprezintă concesiunile recunoscute - valoarea programelor informatice realizate pe cont
ca imobilizări necorporale, propriu (233, 721);
brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte - valoarea programelor informatice reprezentand
drepturi și valori similare existente. aport la capitalul social (456);
Contul 2071 "Fond comercial pozitiv" - valoarea programelor informatice și a altor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența fondului imobilizări necorporale primite ca subvenții
comercial pozitiv reflectat, de regulă, la consolidare. guvernamentale (4751);
Contul 2071 "Fond comercial pozitiv" este un cont de - valoarea programelor informatice și a altor
activ. imobilizări necorporale primite cu titlu gratuit
In debitul contului 2071 "Fond comercial pozitiv" se (4753);
inregistrează: - plusurile de inventar constatate la programele
- diferența pozitivă intre costul de achiziție și informatice și la alte imobilizări necorporale (4754).
valoarea, la data tranzacției, a părții din activele nete In creditul contului 208 "Alte imobilizări
achiziționate. necorporale" se inregistrează:
In creditul contului 2071 "Fond comercial pozitiv" se - valoarea neamortizată a altor imobilizări
inregistrează: necorporale scoase din evidență (658);
177- valoarea neamortizată a fondului comercial - amortizarea altor imobilizări necorporale, scoase
pozitiv scos din evidență (658); din evidență (280);
- valoarea fondului comercial amortizat integral, scos - valoarea altor imobilizări necorporale aportate și
din evidență (280). retrase (456);
Soldul contului reprezintă valoarea fondului - valoarea altor imobilizări necorporale depuse ca
comercial pozitiv existent. aport la capitalul altor entități, in schimbul dobandirii
Contul 2075 "Fond comercial negativ" de participații la capitalul acestora (261, 263, 265).
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența fondului Soldul contului reprezintă valoarea altor imobilizări
comercial negativ rezultat la consolidare. necorporale existente.
Contul 2075 "Fond comercial negativ" este un cont GRUPA 21 "IMOBILIZĂRI CORPORALE"
de pasiv. Din grupa 21 "Imobilizări corporale" fac parte:
In creditul contului 2075 "Fond comercial negativ" se 8Contul 211 "Terenuri și amenajări de terenuri"
inregistrează: Cu ajutorul acestui cont se ține evidența terenurilor și
- diferența negativă intre costul de achiziție și a amenajărilor de terenuri (racordarea lor la sistemul
valoarea, la data tranzacției, a părții din activele nete de alimentare cu energie, imprejmuirile, lucrările de
achiziționate. acces etc.).
In debitul contului 2075 "Fond comercial negativ" se Contul 211 "Terenuri și amenajări de terenuri" este
inregistrează: un cont de activ.
- cota-parte din fondul comercial negativ reluat la In debitul contului 211 "Terenuri și amenajări de
venituri (781). terenuri" se inregistrează:
Soldul contului reprezintă valoarea fondului - valoarea terenurilor achiziționate, a celor
comercial negativ nereluat la venituri. reprezentand aport la capital, valoarea terenurilor
Contul 208 "Alte imobilizări necorporale" primite prin subvenții pentru investiții (404, 456,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența programelor 4751);
informatice create de entitate sau achiziționate de la - valoarea terenurilor primite cu titlu gratuit (4753);
terți, precum și a altor imobilizări necorporale. - valoarea terenurilor achiziționate de la entități
Contul 208 "Alte imobilizări necorporale" este un afiliate sau de la entități legate prin interese de
cont de activ. participare (451, 453);
In debitul contului 208 "Alte imobilizări necorporale" - valoarea la cost de producție a amenajărilor de
se inregistrează: terenuri realizate pe cont propriu (231, 722);
- valoarea programelor informatice și a altor - creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată
imobilizări necorporale achiziționate (404); din reevaluarea terenurilor, dacă nu a existat o
- valoarea programelor informatice și a altor descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială
imobilizări necorporale achiziționate de la entități aferentă terenului reevaluat (105);
afiliate sau de la entități legate prin interese de - creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată
participare (451, 453); din reevaluarea terenurilor, recunoscută ca venit care

8
să compenseze cheltuiala cu descreșterea, - valoarea amortizării investițiilor efectuate de
recunoscută anterior la acel activ (781); chiriași la construcțiile primite cu chirie și restituite
In creditul contului 211 "Terenuri și amenajări de proprietarului (281).
terenuri" se inregistrează: In creditul contului 212 "Construcții" se
- valoarea terenurilor, respectiv a amenajărilor de inregistrează:
terenuri cedate, amortizate (281, 658); - valoarea neamortizată a construcțiilor scoase din
- valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea evidență (658);
terenurilor in limita soldului creditor al rezervei din - amortizarea construcțiilor scoase din evidență
reevaluare (105); (281);
- valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea - descreșterile față de valoarea contabilă netă,
terenurilor recunoscută ca o cheltuială cu intreaga rezultate din reevaluarea construcțiilor, in limita
valoare a deprecierii, atunci cand in rezerva din soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);
reevaluare nu este inregistrată o sumă referitoare la - valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea
acel activ (681); construcțiilor, recunoscută ca o cheltuială cu intreaga
- valoarea terenurilor care fac obiectul participării in valoare a deprecierii, atunci cand in rezerva din
natură la capitalul social al altor entități, in schimbul reevaluare nu este inregistrată o sumă referitoare la
dobandirii de participații in capitalul acestora (261, acel activ (681);
263, 265); - valoarea amortizării construcțiilor, eliminată cu
- valoarea terenurilor aportate, retrase (456); ocazia reevaluării din valoarea contabilă brută a
- valoarea terenurilor folosite pentru construirea de acestora (281);
ansambluri de locuințe destinate vanzării, - valoarea clădirilor care fac obiectul participării in
reclasificate ca mărfuri (371); natură la capitalul social al altor entități, in schimbul
- valoarea terenurilor expropriate (671). dobandirii de participații in capitalul acestora (261,
Soldul contului reprezintă valoarea terenurilor și 263, 265);
costul amenajărilor de terenuri existente. - valoarea investițiilor efectuate de chiriași la
Contul 212 "Construcții" construcțiile primite cu chirie,amortizate integral,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și restituite proprietarului (281);
mișcării construcțiilor. - valoarea construcțiilor aportate retrase (456);
Contul 212 "Construcții" este un cont de activ. - valoarea construcțiilor distruse de calamități (671).
In debitul contului 212 "Construcții" se inregistrează: Soldul contului reprezintă valoarea construcțiilor
- valoarea construcțiilor achiziționate, realizate din existente.
producție proprie, primite prin subvenții pentru Contul 213 "Instalații tehnice, mijloace de
investiții, ca aport la capitalul social (404, 231, 4751, transport, animale și plantații"
456); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și
- valoarea construcțiilor primite cu titlu gratuit mișcării instalațiilor tehnice, mijloacelor de
(4753); transport, animalelor de reproducție și muncă și a
- valoarea construcțiilor achiziționate de la entități plantațiilor.
afiliate sau de la entități legate prin interese de Contul 213 "Instalații tehnice, mijloace de transport,
participare (451, 453); animale și plantații" este un cont de activ.
- valoarea construcțiilor primite in regim de leasing In debitul contului 213 "Instalații tehnice, mijloace
financiar (167); de transport, animale și plantații" se inregistrează:
- creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată - valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de
din reevaluarea construcțiilor, dacă nu a existat o transport, animalelor și plantațiilor achiziționate,
descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială realizate din producție proprie, primite prin subvenții
aferentă construcției reevaluate (105); pentru investiții, ca aport la capitalul social (404,
- creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată 446, 223, 231, 4751, 456);
din reevaluarea construcțiilor, recunoscută ca venit - valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de
care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, transport, animalelor și plantațiilor primite cu titlu
recunoscută anterior la acel activ (781); gratuit (4753);
- costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea - plusurile de inventar constatate la instalații tehnice,
imobilizării corporale la scoaterea din evidență, mijloace de transport, animale și plantații (4754);
precum și cele cu restaurarea amplasamentului (151); - valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de
transport, animalelor și plantațiilor
9
achiziționate de la entități afiliate sau de la entități - valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de
legate prin interese de transport, animalelor și plantațiilor distruse de
participare (451, 453); calamități (671). Soldul contului reprezintă valoarea
- costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport,
imobilizării corporale la animalelor și plantațiilor, existente.
scoaterea din evidență, precum și cele cu restaurarea Contul 214 "Mobilier, aparatură birotică,
amplasamentului (151); echipamente de protecție a valorilor umane și
- valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de materiale și alte active corporale"
transport, primite in regim de leasing financiar (167); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și
- creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată mișcării mobilierului, aparaturii birotice,
din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de echipamentelor de protecție a valorilor umane și
transport, animalelor și plantațiilor, dacă nu a existat materiale și a altor active corporale.
o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială Contul 214 "Mobilier, aparatură birotică,
aferentă imobilizării corporale reevaluate (105); echipamente de protecție a valorilorumane și
- creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată materiale și alte active corporale" este un cont de
din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de activ.
transport, animalelor și plantațiilor, recunoscută ca In debitul contului 214 "Mobilier, aparatură birotică,
venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, echipamente de protecție a valorilor umane și
recunoscută anterior la acel activ (781); materiale și alte active corporale" se inregistrează:
- valoarea amortizării investițiilor efectuate de - valoarea mobilierului, aparaturii birotice,
chiriași la instalațiile tehnice și mijloacele de echipamentelor de protecție a valorilor umane și
transport primite cu chirie și restituite proprietarului materiale și a altor active corporale achiziționate,
(281). realizate din producție proprie, primite prin subvenții
In creditul contului 213 "Instalații tehnice, mijloace pentru investiții, ca aport la capitalul social (404,
de transport, animale și plantații" se inregistrează: 446, 224, 231, 4751, 456);
- valoarea neamortizată a instalațiilor tehnice, - valoarea mobilierului, aparaturii birotice,
mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor echipamentelor de protecție a valorilor umane și
scoase din evidență (658); materiale și a altor active corporale primite cu titlu
- amortizarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de gratuit (4753);
transport, animalelor și plantațiilor scoase din - plusurile de inventar constatate la mobilier,
evidență (281); aparatură birotică, echipamente de protecție a
- valoarea imobilizărilor aferente contractelor de valorilor umane și materiale și la alte active
leasing financiar cedate sau restituie (167); corporale (4754);
- descreșterile față de valoarea contabilă netă, - valoarea mobilierului, aparaturii birotice,
rezultate din reevaluarea instalațiilor tehnice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și
mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor, in materiale și a altor active corporale achiziționate de
limita soldului creditor al rezervei din reevaluare la entități afiliate sau de la entități legate prin interese
(105); de participare (451, 453);
- valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea - valoarea amortizării investițiilor efectuate de
instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, chiriași la imobilizările primite cu chirie și restituite
animalelor și plantațiilor, recunoscută ca o cheltuială proprietarului (281);
cu intreaga valoare a deprecierii, atunci cand in - valoarea mobilierului, aparaturii birotice,
rezerva din reevaluare nu este inregistrată o sumă echipamentelor de protecție a valorilor umane și
referitoare la acel activ (681); materiale și a altor active corporale, primite in regim
- valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de de leasing financiar (167);
transport, animalelor și plantațiilor care fac obiectul - creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată
participării in natură la capitalul social al altor din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice,
entități, in schimbul dobandirii de participații in echipamentelor de protecție a valorilor umane și
capitalul acestora (261, 263, 265); materiale și a altor active corporale, dacă nu a existat
- valoarea investițiilor efectuate de chiriași la o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială
instalațiile tehnice și mijloacele de transport primite aferentă imobilizării corporale reevaluate (105);
cu chirie, amortizate integral, restituite proprietarului - creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată
(281); din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice,
10
echipamentelor de protecție a valorilor umane și In debitul conturilor din grupa 22 "Imobilizări
materiale și a altor active corporale, recunoscută ca corporale in curs de aprovizionare” se inregistrează:
venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, - valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru
recunoscută anterior la acel activ (781). care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente,
In creditul contului 214 "Mobilier, aparatură birotică, dar care sunt in curs de aprovizionare (404).
echipamente de protecție a valorilor umane și In creditul conturilor din grupa 22 "Imobilizări
materiale și alte active corporale" se inregistrează: corporale in curs de aprovizionare” se inregistrează:
- valoarea neamortizată a mobilierului, aparaturii - valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru
birotice, echipamentelor de protecție a valorilor care s-a incheiat procesul de aprovizionare (213,
umane și materiale și a altor active corporale, scoase 214).
din evidență (658); Soldul conturilor reprezintă valoarea imobilizărilor
- amortizarea mobilierului, aparaturii birotice, corporale cumpărate, pentru care s-au transferat
echipamentelor de protecție a valorilor umane și riscurile și beneficiile aferente, dar care, la finele
materiale și a altor active corporale scoase din perioadei de raportare, sunt in curs de aprovizionare.
evidență (281); GRUPA 23 "IMOBILIZĂRI IN CURS ȘI
- descreșterile față de valoarea contabilă netă, AVANSURI PENTRU IMOBILIZĂRI"
rezultate din reevaluarea mobilierului, aparaturii Din grupa 23 "Imobilizări in curs și avansuri pentru
birotice, echipamentelor de protecție a valorilor imobilizări" fac parte:
umane și materiale și a altor active corporale, in Contul 231 "Imobilizări corporale in curs de
limita soldului creditor al rezervei din reevaluare execuție"
(105); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
- valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea imobilizărilor corporale in curs de execuție.
mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de Contul 231 "Imobilizări corporale in curs de
protecție a valorilor umane și materiale și a altor execuție" este un cont de activ.
active corporale, recunoscută ca o cheltuială cu In debitul contului 231 "Imobilizări corporale in curs
intreaga valoare a deprecierii, atunci cand in rezerva de execuție" se inregistrează:
din reevaluare nu este inregistrată o sumă referitoare - valoarea imobilizărilor corporale in curs de execuție
la acel activ (681); facturate de furnizori, inclusiv entități afiliate sau
- aportul in natură la capitalul social al altor entități, entități legate prin interese de participare (404, 451,
in schimbul dobandirii de participații la capitalul 453);
acestora (261, 263, 265); - valoarea imobilizărilor corporale in curs de execuție
- valoarea mobilierului, aparaturii birotice, efectuate in regie proprie, neterminate (722);
echipamentelor de protecție a valorilor umane și - valoarea imobilizărilor corporale in curs de execuție
materiale și a altor active corporale distruse de primite ca aport la capitalul social (456).
calamități (671). In creditul contului 231 "Imobilizări corporale in curs
Soldul contului reprezintă valoarea mobilierului, de execuție" se inregistrează:
aparaturii birotice, echipamentelor de protecție și a - valoarea imobilizărilor corporale in curs de
altor active corporale existente. execuție, recepționate, date in folosință sau puse in
GRUPA 22 "IMOBILIZĂRI CORPORALE IN funcțiune (211, 212, 213, 214);
CURS DE APROVIZIONARE" - valoarea imobilizărilor corporale in curs de execuție
Din grupa 22 "Imobilizări corporale in curs de scoase din evidență (658);
aprovizionare” fac parte conturile: - valoarea imobilizărilor corporale in curs de execuție
2223 "Instalații tehnice, mijloace de transport, distruse de calamități (671).
animale și plantații in curs de aprovizionare”; Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor
224 "Mobilier, aparatură birotică, echipamente de corporale in curs de execuție.
protecție a valorilor umane și materiale și alte active Contul 232 "Avansuri acordate pentru imobilizări
corporale in curs de aprovizionare”. corporale"
Cu ajutorul conturilor din această grupă se ține Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor
evidența imobilizărilor corporale cumpărate, pentru acordate furnizorilor de imobilizări.
care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, Contul 232 "Avansuri acordate pentru imobilizări
dar care, la finele perioadei de raportare, sunt in curs corporale" este un cont de activ.
de aprovizionare. In debitul contului 232 "Avansuri acordate pentru
Conturile din această grupă sunt conturi de activ. imobilizări corporale" se inregistrează:
11
- valoarea avansurilor acordate furnizorilor de 186 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
imobilizări corporale (404); PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
- diferențele favorabile de curs valutar rezultate din 184
evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea Contul 234 "Avansuri acordate pentru imobilizări
exercițiului financiar, a avansurilor acordate in valută necorporale"
(765); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor
- diferențele favorabile aferente creanțelor din acordate furnizorilor de imobilizări necorporale.
avansuri exprimate in lei, a căror decontare se face in Contul 234 "Avansuri acordate pentru imobilizări
funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea necorporale" este un cont de activ.
acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea In debitul contului 234 "Avansuri acordate pentru
exercițiului financiar (768). imobilizări necorporale" se inregistrează:
In creditul contului 232 "Avansuri acordate pentru - valoarea avansurilor acordate furnizorilor de
imobilizări corporale" se inregistrează: imobilizări necorporale (404);
- valoarea avansurilor acordate furnizorilor de - diferențele favorabile de curs valutar rezultate din
imobilizări corporale, decontate (404); evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din exercițiului financiar, a avansurilor acordate in valută
evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea (765);
exercițiului financiar, a avansurilor acordate in valută - diferențele favorabile aferente creanțelor din
sau cu ocazia decontării acestora (665); avansuri exprimate in lei, a căror decontare se face in
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor din funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea
avansuri exprimate in lei, a căror decontare se face in acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea
funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea exercițiului financiar (768).
acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea In creditul contului 234 "Avansuri acordate pentru
exercițiului financiar, sau inregistrate cu ocazia imobilizări necorporale" se inregistrează:
decontării lor (668). - valoarea avansurilor acordate furnizorilor de
Soldul contului reprezintă avansurile acordate imobilizări necorporale, decontate (404);
furnizorilor de imobilizări corporale, nedecontate. - diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din
Contul 233 "Imobilizări necorporale in curs de evaluarea, la finele lunii, respectiv la inchiderea
execuție" exercițiului financiar, a avansurilor acordate in valută
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența sau cu ocazia decontării acestora (665);
imobilizărilor necorporale in curs de execuție. - diferențele nefavorabile aferente creanțelor din
Contul 233 "Imobilizări necorporale in curs de avansuri exprimate in lei, a căror decontare se face in
execuție" este un cont de activ. funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea
In debitul contului 233 "Imobilizări necorporale in acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea
curs de execuție" se inregistrează: exercițiului financiar, sau inregistrate cu ocazia
- valoarea imobilizărilor necorporale in curs de decontării lor (668).
execuție facturate de furnizori, inclusiv entități Soldul contului reprezintă avansurile acordate
afiliate sau entități legate prin interese de participare furnizorilor de imobilizări necorporale, nedecontate.
(404, 451, 453); GRUPA 26 "IMOBILIZĂRI FINANCIARE"
- valoarea imobilizărilor necorporale in curs de Din grupa 26 "Imobilizări financiare" fac parte:
execuție efectuate in regie proprie, neterminate Contul 261 "Acțiuni deținute la entitățile afiliate"
(721); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor
- valoarea imobilizărilor necorporale in curs de deținute la entitățile afiliate.
execuție primite ca aport la capitalul social (456). Contul 261 "Acțiuni deținute la entitățile afiliate"
In creditul contului 233 "Imobilizări necorporale in este un cont de activ.
curs de execuție" se inregistrează: In debitul contului 261 "Acțiuni deținute la entitățile
- valoarea imobilizărilor necorporale in curs de afiliate" se inregistrează:
execuție, recepționate (203, 208); - valoarea acțiunilor dobandite prin achiziție (512,
- valoarea imobilizărilor necorporale in curs de 531, 269);
execuție scoase din evidență (658). - valoarea acțiunilor dobandite prin aport, potrivit
Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor legii, la capitalul social al entităților afiliate (205,
necorporale in curs de execuție. 208, 211, 212, 213, 214, 371);

12
- diferența dintre valoarea acțiunilor dobandite și - costul de achiziție al participațiilor evaluate la
valoarea neamortizată a imobilizărilor care au consolidare prin metoda punerii in echivalență (264).
constituit obiectul participării in natură la capitalul Soldul contului reprezintă imobilizările financiare,
entităților afiliate (106); deținute sub formă de interese de participare.
- diferența dintre valoarea acțiunilor dobandite și Contul 264 "Titluri puse in echivalență"
valoarea mărfurilor care au constituit obiectul Cu ajutorul acestui cont se ține evidența titlurilor de
participării in natură la capitalul entităților afiliate participare evaluate la consolidare prin metoda
(758); punerii in echivalență.
- valoarea acțiunilor primite ca urmare a majorării Contul 264 "Titluri puse in echivalență" este un cont
capitalului social al entităților afiliate la care se dețin de activ.
participații, prin incorporarea rezervelor (106); In debitul contului 264 "Titluri puse in echivalență"
- valoarea acțiunilor primite ca urmare a majorării se inregistrează participațiile in intreprinderile
capitalului social al entităților afiliate la care se dețin asociate, prezentate in situațiile financiare
participații, prin incorporarea beneficiilor (761). consolidate la valoarea determinată prin metoda
In creditul contului 261 "Acțiuni deținute la entitățile punerii in echivalență, astfel:
afiliate" se inregistrează: - costul de achiziție al titlurilor evaluate prin metoda
- cheltuielile privind valoarea acțiunilor deținute la punerii in echivalență (263);
entitățile afiliate, cedate (664). - partea cuvenită investitorului din profitul inregistrat
Soldul contului reprezintă valoarea acțiunilor in exercițiul curent de intreprinderea asociată (761);
deținute la entitățile afiliate. - partea cuvenită investitorului din rezervele
Contul 263 "Interese de participare" inregistrate de intreprinderea asociată in care se dețin
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența titlurilor sub participații, cu ocazia consolidării prin metoda
forma intereselor de participare, pe care entitatea le punerii in echivalență (1068).
deține in capitalul intreprinderilor asociate. Contul 265 "Alte titluri imobilizate"
Contul 263 "Interese de participare" este un cont de Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor titluri
activ. de valoare deținute pe o perioadă indelungată, in
In debitul contului 263 "Interese de participare" se capitalul social al altor entități diferite de entitățile
inregistrează: afiliate și intreprinderile asociate.
- valoarea participațiilor dobandite prin achiziție Contul 265 "Alte titluri imobilizate" este un cont de
(512, 531, 269); activ.
- valoarea participațiilor dobandite prin aport, potrivit In debitul contului 265 "Alte titluri imobilizate" se
legii, la capitalul social al intreprinderilor asociate inregistrează:
(205, 208, 211, 212, 213, 214, 371); - valoarea altor titluri imobilizate dobandite prin
- diferența dintre valoarea participațiilor dobandite și achiziție (512, 531, 269);
valoarea neamortizată a imobilizărilor care au - valoarea altor titluri imobilizate dobandite prin
constituit obiectul participării in natură la capitalul aport, potrivit legii, la capitalul social al altor entități
intreprinderilor asociate (106); (205, 208, 211, 212, 213, 214, 371);
- diferența dintre valoarea participațiilor dobandite și - diferența dintre valoarea altor titluri imobilizate
valoarea mărfurilor care au constituit obiectul dobandite și valoarea neamortizată a imobilizărilor
participării in natură la capitalul intreprinderilor care au constituit obiectul participării in natură la
asociate (758); capitalul altor entități (106);
- valoarea participațiilor primite ca urmare a - diferența dintre valoarea altor titluri imobilizate
majorării capitalului social al intreprinderilor asociate dobandite și valoarea mărfurilor care au constituit
la care se dețin participații, prin incorporarea obiectul participării in natură la capitalul altor entități
rezervelor (106); (758);
- valoarea participațiilor primite ca urmare a - valoarea altor titluri imobilizate primite ca urmare a
majorării capitalului social al intreprinderilor asociate majorării capitalului social al altor entități la care se
la care se dețin participații, prin incorporarea dețin participații, prin incorporarea rezervelor (106);
beneficiilor (761). - valoarea altor titluri imobilizate primite ca urmare a
In creditul contului 263 "Interese de participare" se majorării capitalului social al altor entități la care se
inregistrează: dețin participații, prin incorporarea beneficiilor
- cheltuielile privind valoarea participațiilor deținute (761).
la intreprinderile asociate, cedate (664);
13
In creditul contului 265 "Alte titluri imobilizate" se acestora, la finele lunii, respectiv la inchiderea
inregistrează: exercițiului financiar (668).
- cheltuielile privind valoarea altor titluri imobilizate Soldul contului reprezintă valoarea imprumuturilor
deținute in capitalul social al altor entități la care se acordate și a altor creanțe imobilizate.
dețin participații, cedate (664). Contul 269 "Vărsăminte de efectuat pentru
Soldul contului reprezintă alte titluri imobilizate imobilizări financiare"
existente. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
Contul 267 "Creanțe imobilizate" vărsămintelor de efectuat cu ocazia achiziționării
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creanțelor imobilizărilor financiare.
imobilizate sub forma imprumuturilor acordate pe Contul 269 "Vărsăminte de efectuat pentru
termen lung altor entități, precum și a altor creanțe imobilizări financiare" este un cont de pasiv.
imobilizate, cum sunt depozite, garanții și cauțiuni In creditul contului 269 "Vărsăminte de efectuat
depuse de entitate la terți. Contul 267 "Creanțe pentru imobilizări financiare" se inregistrează:
imobilizate" este un cont de activ. - sumele datorate pentru achiziționarea de imobilizări
In debitul contului 267 "Creanțe imobilizate" se financiare (261, 263, 265);
inregistrează: - diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate in
- sume plătite reprezentand valoarea imprumuturilor urma evaluării la finele lunii, respectiv la inchiderea
acordate altor entități (512); exercițiului financiar, a datoriilor in valută
- dobanzile aferente creanțelor imobilizate (763, reprezentand vărsăminte de efectuat pentru
766); imobilizările financiare (665).
- valoarea garanțiilor depuse la terți (411); In debitul contului 269 "Vărsăminte de efectuat
- diferențele favorabile de curs valutar, aferente pentru imobilizări financiare" se inregistrează:
imprumuturilor acordate in valută și depozitelor - sumele plătite pentru imobilizări financiare (512,
constituite in valută, rezultate din evaluarea acestora 531);
la finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului - diferențele favorabile de curs valutar, rezultate in
financiar (765); urma evaluării datoriilor in valută, reprezentand
- diferențele favorabile aferente creanțelor exprimate vărsăminte de efectuat pentru imobilizările
in lei, a căror decontare se face in funcție de cursul financiare, la finele lunii, respectiv la inchiderea
unei valute, rezultate din evaluarea acestora, la finele exercițiului financiar, sau in urma achitării acestora
lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar (765).
(768). Soldul contului reprezintă sumele datorate pentru
In creditul contului 267 "Creanțe imobilizate" se imobilizările financiare.
inregistrează: GRUPA 28 "AMORTIZĂRI PRIVIND
- valoarea imprumuturilor restituite de terți (512); IMOBILIZĂRILE"
- dobanzile incasate, aferente creanțelor imobilizate Din grupa 28 "Amortizări privind imobilizările" fac
(512); parte:
- valoarea garanțiilor restituite de terți (512); Contul 280 "Amortizări privind imobilizările
- creanța reprezentand ratele aferente leasingului necorporale"
financiar (411); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența amortizării
- valoarea pierderilor din creanțe imobilizate (663); imobilizărilor necorporale.
- diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente Contul 280 "Amortizări privind imobilizările
imprumuturilor acordate, rezultate in urma evaluării necorporale" este un cont de pasiv.
acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea In creditul contului 280 "Amortizări privind
exercițiului financiar, sau in urma incasării creanțelor imobilizările necorporale" se inregistrează:
(665); - valoarea amortizării imobilizărilor necorporale
- diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente (681).
depozitelor constituite in valută, rezultate in urma In debitul contului 280 "Amortizări privind
evaluării acestora la finele lunii, respectiv la imobilizările necorporale" se inregistrează:
inchiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia - amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale
lichidării lor (665); scoase din evidență (201, 203, 205, 207, 208).
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor Soldul contului reprezintă amortizarea imobilizărilor
exprimate in lei, a căror decontare se face in funcție necorporale.
de cursul unei valute, rezultate din evaluarea
14
Contul 281 "Amortizări privind imobilizările Contul 291 "Ajustări pentru deprecierea
corporale" imobilizărilor corporale"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența amortizării Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor
imobilizărilor corporale. pentru deprecierea imobilizărilor corporale.
Contul 281 "Amortizări privind imobilizările Contul 291 "Ajustări pentru deprecierea
corporale" este un cont de pasiv. imobilizărilor corporale" este un cont de pasiv.
In creditul contului 281 "Amortizări privind In creditul contului 291 "Ajustări pentru deprecierea
imobilizările corporale" se inregistrează: imobilizărilor corporale" se inregistrează:
- cheltuielile aferente amortizării imobilizărilor - sumele reprezentand constituirea sau suplimentarea
corporale (681); ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale
- valoarea amortizării investițiilor efectuate de (681).
chiriași la imobilizările corporale primite cu chirie și In debitul contului 291 "Ajustări pentru deprecierea
restituite proprietarului (212, 213, 214); imobilizărilor corporale" se inregistrează:
- ajustarea amortizării cumulate inregistrate pană la - sumele reprezentand diminuarea sau anularea
data reevaluării imobilizării corporale, atunci cand ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale
reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui indice (781).
(105). Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor
In debitul contului 281 "Amortizări privind aferente imobilizărilor corporale.
imobilizările corporale" se inregistrează: Contul 293 "Ajustări pentru deprecierea
- valoarea amortizării imobilizărilor corporale scoase imobilizărilor in curs de execuție"
din evidență (211, 212, 213, 214); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor
- valoarea investițiilor efectuate de chiriași la pentru deprecierea imobilizărilor necorporale și
imobilizările corporale primite cu chirie, amortizate corporale in curs de execuție.
integral, restituite proprietarului (212, 213); Contul 293 "Ajustări pentru deprecierea
- valoarea amortizării imobilizărilor corporale, imobilizărilor in curs de execuție" este un cont de
eliminată cu ocazia reevaluării, din valoarea pasiv.
contabilă brută a acestora (212). In creditul contului 293 "Ajustări pentru deprecierea
Soldul contului reprezintă amortizarea imobilizărilor imobilizărilor in curs de execuție" se inregistrează:
corporale. - sumele reprezentand constituirea sau suplimentarea
GRUPA 29 "AJUSTĂRI PENTRU ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor in curs
DEPRECIEREA SAU PIERDEREA DE de execuție (681).
VALOARE A IMOBILIZĂRILOR" In debitul contului 293 "Ajustări pentru deprecierea
Din grupa 29 "Ajustări pentru deprecierea sau imobilizărilor in curs de execuție" se inregistrează:
pierderea de valoare a imobilizărilor" fac parte: - sumele reprezentand diminuarea sau anularea
Contul 290 "Ajustări pentru deprecierea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor in curs
imobilizărilor necorporale" de execuție (781).
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor
pentru deprecierea imobilizărilor necorporale. aferente imobilizărilor in curs de execuție.
Contul 290 "Ajustări pentru deprecierea Contul 296 "Ajustări pentru pierderea de valoare
imobilizărilor necorporale" este un cont de pasiv. a imobilizărilor financiare"
In creditul contului 290 "Ajustări pentru deprecierea Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor
imobilizărilor necorporale" se inregistrează: pentru pierderea de valoare aimobilizărilor
- sumele reprezentand constituirea sau suplimentarea financiare.
ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor Contul 296 "Ajustări pentru pierderea de valoare a
necorporale (681). imobilizărilor financiare" este un cont de pasiv.
In debitul contului 290 "Ajustări pentru deprecierea In creditul contului 296 "Ajustări pentru pierderea de
imobilizărilor necorporale" se inregistrează: valoare a imobilizărilor financiare" se inregistrează:
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea - sumele reprezentand constituirea sau suplimentarea
ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor ajustărilor privind pierderea de valoare a
necorporale (781). imobilizărilor financiare (686).
Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor In debitul contului 296 "Ajustări pentru pierderea de
aferente imobilizărilor necorporale. valoare a imobilizărilor financiare" se inregistrează:

15
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea - valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime
ajustărilor privind pierderea de valoare a vandute ca atare (371);
imobilizărilor financiare (786). - valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime
Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor livrate unității sau subunităților (481, 482);
aferente imobilizărilor financiare. - valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime
CLASA 3 "CONTURI DE STOCURI ȘI trimise spre prelucrare sau in custodie la terți (351);
PRODUCȚIE IN CURS DE EXECUȚIE" - valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime
Din clasa 3 "Conturi de stocuri și producție in curs ieșite prin donație (658);
de execuție" fac parte următoarele grupe de conturi: - valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime
30 "Stocuri de materii prime și materiale", 32 distruse prin calamități (671).
“Stocuri in curs de aprovizionare”, 33 "Producția in Soldul contului reprezintă valoarea materiilor prime
curs de execuție", 34 "Produse", 35 "Stocuri aflate la existente in stoc.
terți", 36 "Animale", 37 "Mărfuri", 38 "Ambalaje" și Contul 302 "Materiale consumabile"
39 "Ajustări pentru deprecierea stocurilor și Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și
producției in curs de execuție". mișcării stocurilor de materiale consumabile
GRUPA 30 "STOCURI DE MATERII PRIME ȘI (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de
MATERIALE" schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte
Din grupa 30 "Stocuri de materii și materiale" fac materiale consumabile).
parte: Contul 302 "Materiale consumabile" este un cont de
Contul 301 "Materii prime" activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și In situația aplicării inventarului permanent:
mișcării stocurilor de In debitul contului 302 "Materiale consumabile" se
materii prime. inregistrează:
Contul 301 "Materii prime" este un cont de activ. - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
In situația aplicării inventarului permanent: consumabile achiziționate de la terți (401, 408, 446,
In debitul contului 301 "Materii prime" se 322, 542);
inregistrează: - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime consumabile aduse de la terți (351, 401);
achiziționate de la terți (401, 408, 446, 321, 542); - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime consumabile primite de la entități afiliate sau entități
aduse de la terți (351, 401); legate prin interese de participare (451, 453);
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime de - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
la entități afiliate sau entități legate prin interese de consumabile primite de la unitate sau subunități (481,
participare (451, 453); 482);
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
primite de la unitate sau subunități (481, 482); consumabile reprezentand aport in natură al
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime acționarilor/asociaților (456);
reprezentand aport in natură al - valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor și
acționarilor/asociaților (456); produselor reținute și consumate ca materiale
- valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor și consumabile in aceeași unitate (341, 345);
produselor reținute și consumate ca materie primă in - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
aceeași unitate, inclusiv a diferențelor de preț consumabile constatate plus la inventar, a celor
nefavorabile aferente (341, 345); primite cu titlu gratuit și a celor rezultate din
- valoarea materiilor prime constatate plus la dezmembrări (602, 758);
inventar, a celor primite cu titlu gratuit și a celor - contravaloarea materialelor consumabile achitate
rezultate din dezmembrări (601, 758); prin alte valori (532);
- diferențele de preț in minus sau favorabile, aferente - diferențele de preț in minus sau favorabile, aferente
materiilor prime achiziționate (308). materialelor consumabile achiziționate (308).
In creditul contului 301 "Materii prime" se In creditul contului 302 "Materiale consumabile" se
inregistrează: inregistrează:
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
incluse pe cheltuieli, precum și a celor constatate consumabile incluse pe cheltuieli, precum și a celor
lipsă la inventar sau distruse (601); constatate lipsă la inventar sau distruse (602);
16
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
consumabile vandute ca atare (371); natura obiectelor de inventar incluse pe cheltuieli,
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor precum și a celor constatate lipsă la inventar sau
consumabile livrate unității sau subunităților (481, distruse (603);
482); - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor natura obiectelor de inventar livrate unității sau
consumabile trimise spre prelucrare sau in custodie la subunităților (481, 482);
terți (351); - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor natura obiectelor de inventar trimise spre prelucrare
consumabile ieșite prin donație (658); sau in custodie la terți (351);
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
consumabile distruse prin calamități (671). natura obiectelor de inventar ieșite prin donație
Soldul contului reprezintă valoarea materialelor (658);
consumabile existente in stoc. - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
Contul 303 "Materiale de natura obiectelor de natura obiectelor de inventar vandute ca atare (371);
inventar" - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței, natura obiectelor de inventar distruse prin calamități
mișcării și uzurii materialelor de natura obiectelor de (671).
inventar. Soldul contului reprezintă valoarea materialelor de
Contul 303 "Materiale de natura obiectelor de natura obiectelor de inventar existente in stoc.
inventar" este un cont de activ. Contul 308 "Diferențe de preț la materii prime și
In situația aplicării inventarului permanent: materiale"
In debitul contului 303 "Materiale de natura Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor
obiectelor de inventar" se inregistrează: (in plus sau nefavorabile,respectiv in minus sau
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor de favorabile) intre prețul de inregistrare standard
natura obiectelor de inventar (prestabilit) și costul de achiziție, aferente materiilor
achiziționate de la terți (401, 408, 446, 323, 542); prime, materialelor consumabile și materialelor de
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar.
natura obiectelor de inventar primite de la entități Contul 308 "Diferențe de preț la materii prime și
afiliate sau entități legate prin interese de participare materiale" este un cont rectificativ al valorii de
(451, 453); inregistrare a materiilor prime, materialelor
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor de consumabile și materialelor de natura obiectelor de
natura obiectelor de inventar primite ca aport in inventar.
natură de la acționari/asociați (456); In debitul contului 308 "Diferențe de preț la materii
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor de prime și materiale" se inregistrează:
natura obiectelor de inventar - diferențele de preț in plus sau nefavorabile (costul
primite de la unitate sau subunități (481, 482); de achiziție este mai mare decat prețul standard)
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor de aferente materiilor prime, materialelor consumabile
natura obiectelor de inventar și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate
aduse de la terți (351, 401); in gestiune (401, 542);
- valoarea la preț de inregistrare a materialelor de - diferențele de preț in plus sau nefavorabile, aferente
natura obiectelor de inventar materiilor prime, materialelor consumabile și
constatate plus la inventar, a celor primite cu titlu materialelor de natura obiectelor de inventar
gratuit și a celor rezultate din achiziționate de la entități afiliate sau entități legate
dezmembrări (603, 758); prin interese de participare (451, 453);
- valoarea la preț de inregistrare a produselor reținute - diferențele de preț in minus sau favorabile aferente
pentru a fi folosite ca materiale de natura obiectelor materiilor prime, materialelor consumabile și
de inventar in aceeași unitate (345); materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite
- diferențele de preț in minus sau favorabile, aferente din gestiune (601, 602, 603).
materialelor de natura obiectelor de inventar In creditul contului 308 "Diferențe de preț la materii
achiziționate (308). prime și materiale" se inregistrează:
In creditul contului 303 "Materiale de natura - diferențele de preț in minus sau favorabile, aferente
obiectelor de inventar" se inregistrează: materiilor prime, materialelor consumabile și
17
materialelor de natura obiectelor de inventar - valoarea stocurilor cumpărate, pentru care s-au
achiziționate (301, 302, 303, 542); transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care
- diferențele de preț in plus sau nefavorabile aferente sunt in curs de aprovizionare (401).
materiilor prime, materialelor consumabile și In creditul conturilor din grupa 32 "Stocuri in curs de
materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite aprovizionare" se inregistrează:
din gestiune (601, 602, 603). - valoarea stocurilor cumpărate, pentru care s-a
Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente incheiat procesul de aprovizionare (301, 302, 303,
materiilor prime, materialelor consumabile și 361, 371, 381).
materialelor de natura obiectelor de inventar existente Soldul conturilor reprezintă valoarea stocurilor
in stoc. cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și
In situația aplicării inventarului intermitent: beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de
Stocurile existente la inceputul exercițiului financiar, raportare, sunt in curs de aprovizionare.
precum și intrările in cursul perioadei de materii GRUPA 33 "PRODUCȚIE IN CURS DE
prime, materiale consumabile, materiale de natura EXECUȚIE"
obiectelor de inventar se inregistrează direct in Din grupa 33 "Producție in curs de execuție" fac
debitul conturilor 601 "Cheltuieli cu materiile parte:
prime", 602 "Cheltuieli cu materialele consumabile" Contul 331 "Produse in curs de execuție"
și 603 "Cheltuieli privind materialele de natura Cu ajutorul acestui cont se ține evidența stocurilor de
obiectelor de inventar". produse in curs de execuție (care nu au trecut prin
Conturile 301 "Materii prime", 302 "Materiale toate fazele de prelucrare prevăzute de procesul
consumabile" și 303 "Materiale de natura obiectelor tehnologic, respectiv producția neterminată) existente
de inventar" se debitează numai la sfarșitul perioadei la sfarșitul perioadei.
cu valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime, Contul 331 "Produse in curs de execuție" este un
materialelor consumabile, materialelor de natura cont de activ.
obiectelor de inventar, existente in stoc, stabilită pe In debitul contului 331 "Produse in curs de execuție"
baza inventarului, prin creditul conturilor 601 se inregistrează:
"Cheltuieli cu materiile prime", 602 "Cheltuieli cu - valoarea la cost de producție a stocului de produse
materialele consumabile", 603 "Cheltuieli privind in curs de execuție la sfarșitul perioadei, stabilită pe
materialele de natura obiectelor de inventar", iar la bază de inventar (711).
inceputul perioadei imediat următoare, pentru In creditul contului 331 "Produse in curs de execuție"
respectarea permanenței metodelor, se reiau pe se inregistrează:
cheltuieli la aceeași valoare. - scăderea din gestiune a valorii produselor in curs de
GRUPA 32 "STOCURI IN CURS DE execuție la inceputul perioadei următoare (711).
APROVIZIONARE" Soldul contului reprezintă valoarea la cost de
Din grupa 32 "Stocuri in curs de aprovizionare" fac producție a produselor aflate in curs de execuție la
parte conturile: sfarșitul perioadei.
321 "Materii prime in curs de aprovizionare"; Contul 332 " Servicii in curs de execuție"
322 “Materiale consumabile in curs de Cu ajutorul acestui cont se ține evidența serviciilor in
aprovizionare"; curs de execuție existente la sfarșitul perioadei.
323 “Materiale de natura obiectelor de inventar in Contul 332 " Servicii in curs de execuție" este un
curs de aprovizionare"; cont de activ.
326 "Animale in curs de aprovizionare"; In debitul contului 332 "Servicii in curs de execuție"
327 "Mărfuri in curs de aprovizionare"; se inregistrează:
328 "Ambalaje in curs de aprovizionare". - valoarea la cost de producție a serviciilor in curs de
Cu ajutorul conturilor din această grupă se ține execuție la sfarșitul perioadei (712).
evidența stocurilor cumpărate, pentru care s-au In creditul contului 332 " Servicii in curs de
transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care, la execuție" se inregistrează:
finele perioadei de raportare, sunt in curs de - scăderea din gestiune a valorii serviciilor in curs de
aprovizionare. execuție la inceputul perioadei următoare (712).
Conturile din această grupă sunt conturi de activ. Soldul contului reprezintă valoarea la cost de
In debitul conturilor din grupa 32 "Stocuri in curs de producție a serviciilor in curs de execuție la sfarșitul
aprovizionare" se inregistrează: perioadei.

18
GRUPA 34 "PRODUSE" - valoarea la preț de inregistrare a produselor finite
Din grupa 34 "Produse" fac parte: vandute și lipsurile de
Contul 341 "Semifabricate" inventar (711);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și - valoarea la preț de inregistrare a produselor
mișcării stocurilor de cuvenite unităților prestatoare, ca
semifabricate. plată in natură, potrivit prevederilor contractuale
Contul 341 "Semifabricate" este un cont de activ. (462, 401);
In debitul contului 341 "Semifabricate" se - valoarea la preț de inregistrare a produselor finite
inregistrează: transferate in magazinele de
- valoarea la preț de inregistrare sau preț de producție vanzare proprii (371);
a semifabricatelor intrate - valoarea la preț de inregistrare a produselor reținute
in gestiune din activitatea proprie și plusurile pentru a fi utilizate in
constatate la inventariere (711); aceeași unitate (301, 302, 303, 381);
- valoarea semifabricatelor aduse de la terți (354, - valoarea la preț de inregistrare a produselor
401); acordate salariaților ca plată in
- valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor natură, potrivit legii (421);
primite de la unitate sau - valoarea la preț de inregistrare a produselor finite
subunități (481, 482). trimise la terți (354);
In creditul contului 341 "Semifabricate" se - valoarea donațiilor de produse finite (658);
inregistrează: - valoarea pierderilor din calamități (671).
- valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor Soldul contului reprezintă valoarea la preț de
vandute și lipsurile inregistrare a produselor finite
constatate la inventariere (711); existente in stoc la sfarșitul perioadei.
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA Contul 346 "Produse reziduale"
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 197 Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și
195 mișcării stocurilor de
- valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor produse reziduale (rebuturi, materiale recuperabile
consumate in aceeași unitate sau deșeuri).
(301, 302); Contul 346 "Produse reziduale" este un cont de activ.
- valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor In debitul contului 346 "Produse reziduale" se
trimise la terți (354); inregistrează:
- valoarea la preț de inregistrare a semifabricatelor - valoarea la preț de inregistrare a produselor
livrate unității sau reziduale intrate in gestiune din
subunităților (481, 482); producție proprie (711);
- valoarea pierderilor din calamități (671). - valoarea produselor reziduale aduse de la terți (354,
Soldul contului reprezintă valoarea la preț de 401).
inregistrare a semifabricatelor In creditul contului 346 "Produse reziduale" se
existente in stoc la sfarșitul perioadei. inregistrează:
Contul 345 "Produse finite" - valoarea la preț de inregistrare a produselor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și reziduale vandute și lipsurile de
mișcării stocurilor de inventar (711);
produse finite. - valoarea produselor reziduale trimise la terți (354).
Contul 345 "Produse finite" este un cont de activ. Soldul contului reprezintă valoarea la preț de
In debitul contului 345 "Produse finite" se inregistrare a produselor reziduale
inregistrează: existente in stoc la sfarșitul perioadei.
- valoarea la preț de inregistrare a produselor finite 198 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
intrate in gestiune și plusurile PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
de inventar (711); 196
- valoarea la preț de inregistrare a produselor finite Contul 348 "Diferențe de preț la produse"
aduse de la terți (354, 401). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor
In creditul contului 345 "Produse finite" se intre prețul standard
inregistrează: (prestabilit) și costul de producție al produselor finite
și semifabricatelor.
19
Contul 348 "Diferențe de preț la produse" este un - scăderea din gestiune a materiilor prime,
cont rectificativ al valorii de materialelor consumabile și
inregistrare a produselor. materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la
In debitul contului 348 "Diferențe de preț la produse" terți, distruse de calamități
se inregistrează: (671).
- diferențele de preț in plus sau nefavorabile (costul Soldul contului reprezintă valoarea materiilor prime,
de producție este mai mare materialelor consumabile și
decat prețul standard) aferente produselor intrate in materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la
gestiune din producție proprie terți.
(711); Contul 354 "Produse aflate la terți"
- diferențele de preț in minus sau favorabile Cu ajutorul acestui cont se ține evidența stocurilor de
repartizate asupra produselor ieșite produse trimise la terți,
din gestiune (711). pentru prelucrare sau in custodie.
In creditul contului 348 "Diferențe de preț la Contul 354 "Produse aflate la terți" este un cont de
produse" se inregistrează: activ.
- diferențele de preț in minus sau favorabile (costul MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
de producție este mai mic I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 199
decat prețul standard) aferente produselor intrate in 197
gestiune din producție proprie In debitul contului 354 "Produse aflate la terți" se
(711); inregistrează:
- diferențele de preț in plus sau nefavorabile - valoarea la preț de inregistrare a produselor
repartizate asupra produselor ieșite (semifabricatelor, produselor finite
din gestiune (711). sau produselor reziduale) trimise la terți (341, 345,
Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente 346).
produselor existente in In creditul contului 354 "Produse aflate la terți" se
stoc. inregistrează:
GRUPA 35 "STOCURI AFLATE LA TERȚI" - valoarea produselor intrate in gestiune, aduse de la
Din grupa 35 "Stocuri aflate la terți" fac parte: terți (341, 345, 346);
Contul 351 "Materii și materiale aflate la terți" - scăderea din gestiune a produselor aflate la terți
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și pentru care s-au intocmit
mișcării stocurilor de documente de livrare sau constatate lipsă la inventar
materii prime, materiale consumabile și materiale de (607).
natura obiectelor de inventar Soldul contului reprezintă valoarea la preț de
trimise la terți, pentru prelucrare sau in custodie. inregistrare a produselor aflate la
Contul 351 "Materii și materiale aflate la terți" este terți.
un cont de activ. Conținutul și funcțiunea conturilor 356 "Animale
In debitul contului 351 "Materii și materiale aflate la aflate la terți", 357 "Mărfuri aflate
terți" se inregistrează: la terți" și 358 "Ambalaje aflate la terți" sunt similare
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime, cu cele ale conturilor
materialelor consumabile și prezentate in această grupă.
materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la GRUPA 36 "ANIMALE"
terți (301, 302, 303). Din grupa 36 "Animale" fac parte:
In creditul contului 351 "Materii și materiale aflate la Contul 361 "Animale și păsări"
terți" se inregistrează: Cu ajutorul acestui cont se ține evidența efectivelor
- valoarea materiilor prime, materialelor consumabile de animale și păsări de
și materialelor de natura natura stocurilor, respectiv animalele născute și cele
obiectelor de inventar intrate in gestiune, aduse de la tinere de orice fel (viței, miei,
terți (301, 302, 303); purcei, manji etc.), in vederea creșterii și folosirii lor
- scăderea din gestiune a materiilor prime, pentru muncă și reproducție,
materialelor consumabile și animalele și păsările la ingrășat pentru valorificare;
materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la coloniile de albine, precum și
terți, constatate lipsă la animalele pentru producție (lană, lapte și blană).
inventar (601, 602, 603); Contul 361 "Animale și păsări" este un cont de activ.
20
In debitul contului 361 "Animale și păsări" se - diferențele de preț in plus sau nefavorabile aferente
inregistrează: animalelor și păsărilor
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și achiziționate (401, 542);
păsărilor achiziționate (368, 401, - diferențele de preț in plus sau nefavorabile aferente
408, 326, 542); animalelor și păsărilor
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și achiziționate de la entități afiliate sau de la entități
păsărilor achiziționate de la legate prin interese de
entități afiliate sau de la entități legate prin interese participare (451, 453);
de participare (451, 453); - diferențele de preț in plus sau nefavorabile (prețul
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și de inregistrare este mai
păsărilor primite de la unitate mare decat prețul standard) aferente animalelor și
sau subunități (481, 482); păsărilor intrate in gestiune din
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și producție proprie (711);
păsărilor aduse de la terți, - diferențele de preț in minus sau favorabile aferente
precum și a celor aportate in natură (356, 401, 456); animalelor și păsărilor
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și incluse pe cheltuieli (606);
păsărilor obținute din producție - diferențele de preț in minus sau favorabile
proprie, sporuri de greutate și plusurile de inventar repartizate asupra animalelor și
(711); păsărilor ieșite din gestiune (711).
- valoarea animalelor și păsărilor primite cu titlu In creditul contului 368 "Diferențe de preț la animale
gratuit (758). și păsări" se inregistrează:
In creditul contului 361 "Animale și păsări" se - diferențele de preț in minus sau favorabile aferente
inregistrează: animalelor și păsărilor
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și achiziționate (361, 542);
păsărilor vandute - din producție - diferențele de preț in minus sau favorabile (prețul
proprie sau achiziționate - constatate minus de de inregistrare este mai mic
inventar și cele trimise la terți (711, decat prețul standard) aferente animalelor și păsărilor
606, 356); intrate in gestiune din
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și producție proprie (711);
păsărilor livrate unității sau - diferențele de preț in plus sau nefavorabile aferente
subunităților (481, 482); animalelor și păsărilor
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și incluse pe cheltuieli (606);
păsărilor vandute ca atare (371); - diferențele de preț in plus sau nefavorabile
- valoarea pierderilor din calamități (671). repartizate asupra animalelor și
Soldul contului reprezintă valoarea la preț de păsărilor ieșite din gestiune, din producție proprie
inregistrare a animalelor și (711).
păsărilor existente in stoc la sfarșitul perioadei. Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente
200 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, animalelor și păsărilor
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 existente in stoc.
198 GRUPA 37 "MĂRFURI"
Contul 368 "Diferențe de preț la animale și Din grupa 37 "Mărfuri" fac parte:
păsări" Contul 371 "Mărfuri"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și
in plus sau nefavorabile, mișcării stocurilor de
respectiv in minus sau favorabile, intre prețul mărfuri.
standard (prestabilit) și costul de Contul 371 "Mărfuri" este un cont de activ.
achiziție, respectiv costul de producție. In debitul contului 371 "Mărfuri" se inregistrează:
Contul 368 "Diferențe de preț la animale și păsări" - valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor
este un cont rectificativ al achiziționate (401, 408, 446, 327,
valorii de inregistrare a animalelor și păsărilor. 542);
In debitul contului 368 "Diferențe de preț la animale - valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor
și păsări" se inregistrează: achiziționate de la entități afiliate

21
sau de la entități legate prin interese de participare Cu ajutorul acestui cont se ține evidența adaosului
(451, 453); comercial (marja
- valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor primite comerciantului) aferent mărfurilor din unitățile
de la unitate sau subunități comerciale.
(481, 482); Contul 378 "Diferențe de preț la mărfuri" este un
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA cont rectificativ al valorii de
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 201 inregistrare a mărfurilor.
199 In creditul contului 378 "Diferențe de preț la
- valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor mărfuri" se inregistrează:
reprezentand aportul in natură al - valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor
acționarilor/asociaților (456); intrate in gestiune (371).
- valoarea mărfurilor aduse de la terți (357, 401); In debitul contului 378 "Diferențe de preț la mărfuri"
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime, se inregistrează:
materialelor consumabile, - valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor
materialelor de natura obiectelor de inventar, ieșite din gestiune (371).
animalelor și păsărilor și ambalajelor, Soldul contului reprezintă valoarea adaosului
vandute ca atare (301, 302, 303, 361, 381); comercial aferent mărfurilor
- valoarea la preț de inregistrare a produselor finite existente in stoc la sfarșitul perioadei.
transferate magazinelor GRUPA 38 "AMBALAJE"
proprii (345); Din grupa 38 "Ambalaje" fac parte:
- valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor Contul 381 "Ambalaje"
constatate plus la inventar și a celor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și
primite cu titlu gratuit (607, 758); mișcării stocurilor de
- valoarea adaosului comercial și taxa pe valoarea ambalaje.
adăugată neexigibilă, in 202 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
situația in care evidența mărfurilor se ține la preț cu PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
amănuntul (378, 4428); 200
- valoarea terenurilor folosite pentru construirea de Contul 381 "Ambalaje" este un cont de activ.
ansambluri de locuințe In debitul contului 381 "Ambalaje" se inregistrează:
destinate vanzării, reclasificate ca mărfuri (211). - valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor
In creditul contului 371 "Mărfuri" se inregistrează: achiziționate (401, 408, 446,
- valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor ieșite 328, 542);
din gestiune prin vanzare și - valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor
lipsurile de inventar (607); primite de la entități afiliate,
- valoarea adaosului comercial și a taxei pe valoarea entități legate prin interese de participare (451, 453);
adăugată neexigibilă - valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor
aferentă mărfurilor ieșite din gestiune (378, 4428); primite de la unitate sau
- valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor livrate subunități (481, 482);
unității sau subunităților - valoarea ambalajelor reprezentand aportul in natură
(481, 482); al acționarilor/asociaților
- valoarea la preț de inregistrare a mărfurilor trimise (456);
la terți (357); - valoarea ambalajelor aduse de la terți (358, 401);
- valoarea donațiilor și pierderilor din calamități - valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor
(658, 671); constatate plus de inventar și a
- valoarea mărfurilor care fac obiectul participării in celor primite cu titlu gratuit (608, 758);
natură, potrivit legii, la - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
capitalul social al altor entități, in schimbul restituire, nerestituite furnizorilor,
dobandirii de participații in capitalul reținute in stoc (409);
acestora (261, 263, 265). - valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor
Soldul contului reprezintă valoarea la preț de realizate din producție proprie și
inregistrare a mărfurilor existente reținute ca ambalaje (345);
in stoc la sfarșitul perioadei. - diferențe de preț in minus sau favorabile aferente
Contul 378 "Diferențe de preț la mărfuri" ambalajelor achiziționate
22
(388). GRUPA 39 "AJUSTĂRI PENTRU
In creditul contului 381 "Ambalaje" se inregistrează: DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI
- valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor PRODUCȚIEI IN CURS DE EXECUȚIE"
vandute ca atare (371); Din grupa 39 "Ajustări pentru deprecierea stocurilor
- valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor și producției in curs de
consumate și lipsurile constatate execuție" fac parte conturile:
la inventar (608); 391 "Ajustări pentru deprecierea materiilor prime";
- valoarea ambalajelor trimise la terți (358); 392 "Ajustări pentru deprecierea materialelor";
- valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor livrate 393 "Ajustări pentru deprecierea producției in curs de
unității sau subunităților execuție";
(481, 482); 394 "Ajustări pentru deprecierea produselor";
- valoarea donațiilor și a pierderilor din calamități 395 "Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la
(658, 671). terți";
Soldul contului reprezintă valoarea la preț de 396 "Ajustări pentru deprecierea animalelor";
inregistrare a ambalajelor existente 397 "Ajustări pentru deprecierea mărfurilor";
in stoc la sfarșitul perioadei. 398 "Ajustări pentru deprecierea ambalajelor".
Contul 388 "Diferențe de preț la ambalaje" Cu ajutorul conturilor din această grupă se ține
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor evidența constituirii, de regulă, la
in minus sau favorabile, sfarșitul exercițiului financiar, a ajustărilor pentru
respectiv in plus sau nefavorabile intre prețul deprecierea stocurilor de materii
standard și costul de achiziție, prime, materiale consumabile, materiale de natura
aferente ambalajelor. obiectelor de inventar, producție
Contul 388 "Diferențe de preț la ambalaje" este un in curs de execuție, produse, animale, mărfuri și
cont rectificativ al valorii de ambalaje, precum și a
inregistrare a ambalajelor. suplimentării, diminuării sau anulării acestora,
In debitul contului 388 "Diferențe de preț la potrivit politicilor adoptate de
ambalaje" se inregistrează: entitate.
- diferențele de preț in plus sau nefavorabile (costul Conturile din această grupă sunt conturi de pasiv.
de achiziție mai mare decat In creditul conturilor din grupa 39 "Ajustări pentru
prețul standard) aferente ambalajelor intrate in deprecierea stocurilor și
gestiune (401, 542); producției in curs de execuție" se inregistrează:
- diferențele de preț in plus sau nefavorabile aferente - valoarea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor și
ambalajelor achiziționate a producției in curs,
de la entități afiliate sau de la entități legate prin constituite sau suplimentate, pe feluri de ajustări
interese de participare (451, 453); (681).
- diferențele de preț in minus sau favorabile aferente In debitul conturilor din grupa 39 "Ajustări pentru
ambalajelor incluse pe deprecierea stocurilor și
cheltuieli (608). producției in curs de execuție" se inregistrează:
In creditul contului 388 "Diferențe de preț la - sumele reprezentand diminuarea sau anularea
ambalaje" se inregistrează: ajustărilor pentru deprecierea
- diferențele de preț in minus sau favorabile aferente stocurilor și producției in curs (781).
ambalajelor achiziționate Soldul conturilor reprezintă valoarea ajustărilor
(381, 542); constituite, la sfarșitul perioadei.
- diferențele de preț in plus sau nefavorabile aferente CLASA 4 "CONTURI DE TERȚI"
ambalajelor ieșite din Din clasa 4 "Conturi de terți" fac parte următoarele
gestiune (608). grupe de conturi: 40
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA "Furnizori și conturi asimilate", 41 "Clienți și conturi
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 203 asimilate", 42 "Personal și
201 conturi asimilate", 43 "Asigurări sociale, protecția
Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente socială și conturi asimilate", 44
ambalajelor existente in "Bugetul statului, fonduri speciale și conturi
stoc la sfarșitul perioadei. asimilate", 45 "Grup și

23
acționari/asociați", 46 "Debitori și creditori diverși", - valoarea facturilor primite, in cazul in care acestea
47 "Conturi de subvenții, au fost evidențiate anterior
regularizare și asimilate", 48 "Decontări in cadrul ca facturi nesosite (408);
unității", 49 "Ajustări pentru - taxa pe valoarea adăugată aferentă furnizorilor
deprecierea creanțelor". (4426);
GRUPA 40 "FURNIZORI ȘI CONTURI - valoarea timbrelor fiscale și poștale, biletelor de
ASIMILATE" tratament și călătorie și a altor
Din grupa 40 "Furnizori și conturi asimilate" fac valori achiziționate (532);
parte: - valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților
204 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, datorate terților (658);
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 - valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de
202 seră achiziționate, aferente
Contul 401 "Furnizori" perioadei (652);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor și - diferențele nefavorabile de curs valutar din
a decontărilor in relațiile cu evaluarea soldului in valută,
furnizorii, alții decat entitățile afiliate și entitățile inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea
legate prin interese de participare, exercițiului financiar (665);
pentru aprovizionările de bunuri sau serviciile - diferențele nefavorabile aferente datoriilor
prestate. exprimate in lei, a căror decontare
Contul 401 "Furnizori" este un cont de pasiv. se face in funcție de cursul unei valute, rezultate din
In creditul contului 401 "Furnizori" se inregistrează: evaluarea acestora la finele
- valoarea la preț de cumpărare sau standard lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
(prestabilit) al materiilor prime, (668);
materialelor consumabile, materialelor de natura - valoarea avansurilor facturate (409).
obiectelor de inventar, In debitul contului 401 "Furnizori" se inregistrează:
semifabricatelor, produselor finite, produselor - plățile efectuate către furnizori (512, 531, 541,
reziduale, animalelor și păsărilor, 542);
mărfurilor și ambalajelor, achiziționate cu titlu - valoarea acceptată a efectelor comerciale de plătit
oneros de la terți pe bază de facturi (403);
(301, 302, 303, 341, 345, 346, 361, 371, 381, 321, - valoarea avansurilor acordate furnizorilor, cu ocazia
322, 323, 326, 327, 328), regularizării plăților cu
precum și diferențele de preț in plus sau nefavorabile aceștia (409);
aferente, in cazul in care - sumele nete achitate colaboratorilor și impozitul
evidența acestora se ține la prețuri standard (308, reținut (512, 531, 444);
368, 388); - valoarea la preț de inregistrare a produselor
- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea cuvenite unităților prestatoare, ca
erorilor contabile, constatate in plată in natură potrivit prevederilor contractuale
exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor (345);
financiare precedente (117); - datorii prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii
- valoarea materialelor achiziționate, nestocate și (758);
consumul de energie și apă - valoarea reducerilor comerciale primite ulterior
(604, 605); facturării (609);
- valoarea ambalajelor care circulă in sistem de - valoarea sconturilor obținute de la furnizori (767);
restituire, facturate de furnizori MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
(409); I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 205
- valoarea materiilor prime, materialelor 203
consumabile, materialelor de natura - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
obiectelor de inventar, mărfurilor, ambalajelor etc. restituire, predate furnizorului
achiziționate, in cazul folosirii (409);
metodei inventarului intermitent (601, 602, 603, 607, - diferențele favorabile de curs valutar aferente
608); datoriilor către furnizori, la
- valoarea serviciilor prestate de terți (611 la 626, decontarea acestora sau cu ocazia evaluării lor la
628, 471); finele lunii, respectiv la
24
inchiderea exercițiului financiar (765); - obligația de plată a ratelor pe baza facturilor emise
- diferențele favorabile aferente datoriilor exprimate de locator, in cazul
in lei, a căror decontare se leasingului financiar, și a dobanzii aferente (167,
face in funcție de cursul unei valute, la decontarea 666);
acestora sau cu ocazia evaluării - valoarea avansurilor acordate furnizorilor de
lor la finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului imobilizări (232, 234);
financiar (768). - taxa pe valoarea adăugată aferentă furnizorilor de
Soldul contului reprezintă sumele datorate imobilizări (4426);
furnizorilor. - valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților
Contul 403 "Efecte de plătit" datorate terților (658);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor - diferențele nefavorabile de curs valutar inregistrate
de plătit pe bază de efecte la finele lunii, respectiv la
comerciale (bilet la ordin, cambie etc.). inchiderea exercițiului financiar, din evaluarea
Contul 403 "Efecte de plătit" este un cont de pasiv. soldului in valută (665);
In creditul contului 403 "Efecte de plătit" se - diferențele nefavorabile aferente datoriilor
inregistrează: exprimate in lei, a căror decontare
- valoarea acceptată a efectelor comerciale de plătit se face in funcție de cursul unei valute, rezultate din
(401); evaluarea acestora la finele
- diferențele nefavorabile de curs valutar, inregistrate lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
la finele lunii, respectiv la (668).
inchiderea exercițiului financiar, din evaluarea In debitul contului 404 "Furnizori de imobilizări" se
soldului in valută (665). inregistrează:
In debitul contului 403 "Efecte de plătit" se 206 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
inregistrează: PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
- plățile efectuate la scadență pe bază de efecte 204
comerciale (512); - sumele achitate furnizorilor de imobilizări, precum
- diferențele favorabile de curs valutar constatate la și valoarea avansurilor
evaluarea, la finele lunii, decontate furnizorilor de imobilizări (512, 531, 541,
respectiv la inchiderea exercițiului financiar, a 232, 234);
efectelor comerciale de plătit sau la - valoarea garanțiilor depuse la terți (167);
lichidarea acestora (765). - valoarea acceptată a efectelor de plătit pentru
Soldul contului reprezintă valoarea efectelor imobilizări (405);
comerciale de plătit. - datorii prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii
Contul 404 "Furnizori de imobilizări" (758);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor - valoarea sconturilor obținute de la furnizorii de
de plată față de furnizorii de imobilizări (767);
imobilizări corporale sau necorporale, alții decat - diferențele favorabile de curs valutar aferente
entitățile afiliate și entitățile legate datoriilor către furnizorii de
prin interese de participare. imobilizări, la decontarea acestora sau cu ocazia
Contul 404 "Furnizori de imobilizări" este un cont de evaluării (765);
pasiv. - diferențele favorabile aferente datoriilor exprimate
In creditul contului 404 "Furnizori de imobilizări" se in lei, a căror decontare se
inregistrează: face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la
- valoarea imobilizărilor facturate de furnizori sau a decontarea acestora sau cu
serviciilor prestate de terți ocazia evaluării lor la finele lunii, respectiv la
pentru realizarea acestor imobilizări (201, 203, 205, inchiderea exercițiului financiar (768).
208, 211, 212, 213, 214, 223, Soldul contului reprezintă sumele datorate
224, 231, 233); furnizorilor de imobilizări.
- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea Contul 405 "Efecte de plătit pentru imobilizări"
erorilor contabile, constatate in Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiilor
exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor de plată către furnizorii de
financiare precedente (117); imobilizări, pe bază de efecte comerciale (bilet la
ordin, cambie etc.).
25
Contul 405 "Efecte de plătit pentru imobilizări" este MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
un cont de pasiv. I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 207
In creditul contului 405 "Efecte de plătit pentru 205
imobilizări" se inregistrează: - diferențele favorabile de curs valutar inregistrate la
- valoarea acceptată a efectelor comerciale de plătit primirea facturii sau la
pentru imobilizări (404); finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului
- diferențele nefavorabile de curs valutar din financiar (765);
evaluarea soldului in valută, - diferențele favorabile aferente datoriilor exprimate
inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea in lei, a căror decontare se
exercițiului financiar (665). face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la
In debitul contului 405 "Efecte de plătit pentru primirea facturii sau la finele
imobilizări" se inregistrează: lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
- plățile efectuate către furnizorii de imobilizări pe (768).
bază de efecte comerciale, la Soldul contului reprezintă sumele datorate
scadența acestora (512); furnizorilor pentru care nu s-au primit
- diferențele favorabile de curs valutar inregistrate la facturi.
decontarea acestora sau cu Contul 409 "Furnizori - debitori"
ocazia evaluării lor la finele lunii, respectiv la Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor
inchiderea exercițiului financiar (765). acordate furnizorilor pentru
Soldul contului reprezintă valoarea efectelor de plătit cumpărări de bunuri de natura stocurilor sau pentru
pentru imobilizările prestări de servicii.
achiziționate. Contul 409 "Furnizori - debitori" este un cont de
Contul 408 "Furnizori - facturi nesosite" activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor In debitul contului 409 "Furnizori - debitori" se
cu furnizorii pentru inregistrează:
aprovizionările de bunuri și prestările de servicii, - valoarea avansurilor facturate (401);
pentru care nu s-au primit facturi. - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
Contul 408 "Furnizori - facturi nesosite" este un cont restituire, facturate de furnizori
de pasiv. (401);
In creditul contului 408 "Furnizori - facturi nesosite" - diferențele favorabile de curs valutar,aferente
se inregistrează: avansurilor in valută acordate
- valoarea bunurilor aprovizionate sau a serviciilor furnizorilor, inregistrate la finele lunii, respectiv la
prestate de către furnizori, inchiderea exercițiului financiar
precum și a altor datorii către aceștia (301, 302, 303, (765);
361, 371, 381, 4428, 604, - diferențele favorabile aferente creanțelor exprimate
605, 611 la 626, 628, 658); in lei, a căror decontare se
- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la
erorilor contabile, constatate in finele lunii, respectiv la
exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor inchiderea exercițiului financiar (768).
financiare precedente (117); In creditul contului 409 "Furnizori - debitori" se
- diferențele nefavorabile de curs valutar inregistrate inregistrează:
la primirea facturii sau la - valoarea avansurilor acordate furnizorilor, cu ocazia
finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului regularizării plăților cu
financiar, aferente datoriilor in valută aceștia (401);
către furnizori (665); - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
- diferențele nefavorabile inregistrate la primirea restituire, inapoiate furnizorilor,
facturii sau la inchiderea precum și valoarea ambalajelor degradate (401, 608);
exercițiului, aferente datoriilor exprimate in lei, a - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
căror decontare se face in funcție restituire, nerestituite furnizorilor,
de cursul unei valute (668). reținute in stoc (381);
In debitul contului 408 "Furnizori - facturi nesosite" - diferențele nefavorabile de curs valutar aferente
se inregistrează: avansurilor in valută acordate
- valoarea facturilor sosite (401);
26
furnizorilor, inregistrate la finele lunii, respectiv la la finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului
inchiderea exercițiului financiar financiar (765);
(665); - diferențele favorabile aferente creanțelor exprimate
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor in lei, a căror decontare se
exprimate in lei, a căror decontare face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la
se face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la finele lunii, respectiv la
finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar (768);
inchiderea exercițiului financiar (668). - rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor
Soldul contului reprezintă avansuri acordate contabile aferente exercițiilor
furnizorilor, nedecontate. financiare anterioare (117).
GRUPA 41 "CLIENȚI ȘI CONTURI In creditul contului 411 "Clienți" se inregistrează:
ASIMILATE" - sumele incasate de la clienți (512, 531);
Din grupa 41 "Clienți și conturi asimilate" fac parte: - decontarea avansurilor incasate de la clienți (419);
Contul 411 "Clienți" - valoarea garanțiilor reținute de terți (267);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creanțelor și - valoarea cecurilor și efectelor comerciale acceptate
decontărilor in relațiile cu (511, 413);
clienții interni și externi pentru produse, - valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior
semifabricate, materiale, mărfuri etc. facturării (709);
vandute, servicii prestate, pe bază de facturi, cu - valoarea sconturilor acordate clienților (667);
excepția entităților afiliate și a - sumele trecute pe pierderi cu prilejul scăderii din
entităților legate prin interese de participare, inclusiv evidență a clienților incerți sau
a clienților incerți, rău-platnici, in litigiu (654);
dubioși sau aflați in litigiu. - creanțe prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii
Contul 411 "Clienți" este un cont de activ. (658);
208 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 restituire, primite de la clienți
206 (419);
In debitul contului 411 "Clienți" se inregistrează: - diferențele nefavorabile de curs valutar aferente
- valoarea la preț de vanzare a mărfurilor, produselor, creanțelor in valută,
semifabricatelor etc. inregistrate la decontarea acestora sau cu ocazia
livrate și serviciilor prestate, precum și taxa pe evaluării lor la finele lunii,
valoarea adăugată aferentă (701 la respectiv la inchiderea exercițiului financiar (665);
708, 4427); - diferențele nefavorabile aferente creanțelor
- valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, exprimate in lei, a căror decontare
evidențiate anterior in contul se face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la
"Clienți - facturi de intocmit" (418); decontarea acestora sau cu
- creanța reprezentand ratele aferente leasingului ocazia evaluării lor la finele lunii, respectiv la
financiar (267); inchiderea exercițiului financiar (668).
- dobanda cuvenită locatorului pentru ratele de Soldul contului reprezintă sumele datorate de clienți.
leasing financiar (766); Contul 413 "Efecte de primit de la clienți"
- venituri inregistrate in avans sau de realizat, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creanțelor
aferente perioadelor sau de incasat, pe bază de
exercițiilor financiare următoare (472); efecte comerciale.
- valoarea avansurilor facturate clienților (419, Contul 413 "Efecte de primit" este un cont de activ.
4427); In debitul contului 413 "Efecte de primit" se
- valoarea creanțelor reactivate (754); inregistrează:
- valoarea ambalajelor care circulă in sistem de MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
restituire, facturate clienților I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 209
(419); 207
- valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților - sumele datorate de clienți reprezentand valoarea
datorate de terți (758); efectelor comerciale
- diferențele favorabile de curs valutar, aferente acceptate (411);
creanțelor in valută, inregistrate
27
- diferențele favorabile de curs valutar, aferente lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
efectelor comerciale de incasat, (668).
inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea Soldul contului reprezintă valoarea bunurilor livrate
exercițiului financiar (765). sau a serviciilor prestate,
In creditul contului 413 "Efecte de primit" se pentru care nu s-au intocmit facturi.
inregistrează: Contul 419 "Clienți - creditori"
- efecte comerciale primite de la clienți (511); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența clienților -
- sumele incasate de la clienți prin conturile curente creditori, reprezentand
(512); avansurile incasate de la clienți.
- diferențele nefavorabile de curs valutar aferente Contul 419 "Clienți - creditori" este un cont de pasiv.
creanțelor datorate de clienții In creditul contului 419 "Clienți - creditori" se
externi a căror decontare se face pe bază de efecte inregistrează:
comerciale, inregistrate la - sumele facturate clienților reprezentand avansuri
primirea efectelor comerciale sau cu ocazia evaluării pentru livrări de bunuri sau
creanțelor la finele lunii, prestări de servicii (411);
respectiv la inchiderea exercițiului financiar (665). - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
Soldul contului reprezintă valoarea efectelor restituire, facturate clienților
comerciale de primit. (411);
Contul 418 "Clienți - facturi de intocmit" 210 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
Cu ajutorul acestui cont se evidențiază livrările de PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
bunuri sau prestările de 208
servicii, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pentru - diferențele nefavorabile de curs valutar aferente
care nu s-au intocmit facturi. avansurilor in valută primite de
Contul 418 "Clienți - facturi de intocmit" este un la clienți, inregistrate la finele lunii, respectiv la
cont de activ. inchiderea exercițiului financiar
In debitul contului 418 "Clienți - facturi de intocmit" (665);
se inregistrează: - diferențele nefavorabile aferente datoriilor
- valoarea livrărilor de bunuri sau a serviciilor exprimate in lei, a căror decontare
prestate către clienți, pentru care se face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la
nu s-au intocmit facturi, inclusiv taxa pe valoarea finele lunii, respectiv la
adăugată aferentă, precum și a inchiderea exercițiului financiar (668).
altor creanțe față de aceștia (701 la 708, 4428, 758); In debitul contului 419 "Clienți - creditori" se
- diferențele favorabile de curs valutar, aferente inregistrează:
creanțelor in valută inregistrate - decontarea avansurilor incasate de la clienți (411);
la finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
financiar (765); restituire, primite de la clienți
- diferențele favorabile aferente creanțelor exprimate (411);
in lei, a căror decontare se - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la restituire, nerestituite de clienți
finele lunii, respectiv la (708);
inchiderea exercițiului financiar (768). - diferențele favorabile de curs valutar, aferente
In creditul contului 418 "Clienți - facturi de intocmit" avansurilor decontate, precum și
se inregistrează: cele aferente datoriilor in valută către clienți,
- valoarea facturilor intocmite (411); inregistrate la finele lunii, respectiv la
- diferențele nefavorabile de curs valutar aferente inchiderea exercițiului financiar (765);
clienților - facturi de intocmit, - diferențele favorabile, aferente datoriilor exprimate
inregistrate la primirea facturii sau la finele lunii, in lei, a căror decontare se
respectiv la inchiderea exercițiului face in funcție de cursul unei valute, inregistrate cu
financiar (665); ocazia decontării sau la finele
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
exprimate in lei, a căror decontare (768).
se face in funcție de cursul unei valute, inregistrate la Soldul contului reprezintă sumele datorate clienților -
primirea facturii sau la finele creditori.
28
GRUPA 42 "PERSONAL ȘI CONTURI contribuția pentru asigurări sociale, contribuția
ASIMILATE" pentru asigurări de sănătate și
Din grupa 42 "Personal și conturi asimilate" fac pentru ajutorul de șomaj și impozitul datorat (425,
parte: 427, 428, 431, 437, 444);
Contul 421 "Personal - salarii datorate" - ajutoare materiale neridicate (426).
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor Soldul contului reprezintă ajutoare materiale datorate.
cu personalul pentru Contul 424 "Prime reprezentand participarea
drepturile salariale cuvenite acestuia in bani sau in personalului la profit"
natură, inclusiv a sporurilor, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primelor
adaosurilor, premiilor din fondul de salarii etc. acordate personalului din
Contul 421 "Personal - salarii datorate" este un cont profitul realizat, potrivit prevederilor legale,
de pasiv. reprezentand participarea acestora la
In creditul contului 421 "Personal - salarii datorate" profit.
se inregistrează: Contul 424 "Prime reprezentand participarea
- salariile și alte drepturi cuvenite personalului (641). personalului la profit" este un cont
In debitul contului 421 "Personal - salarii datorate" se de pasiv.
inregistrează: In creditul contului 424 "Prime reprezentand
- rețineri din salarii reprezentand avansuri acordate participarea personalului la profit"
personalului, sume se inregistrează:
opozabile salariaților datorate terților, contribuția - valoarea primelor reprezentand participarea
pentru asigurări sociale, personalului la profit, acordate
contribuția pentru ajutorul de șomaj, garanții, potrivit legii (643).
impozitul pe salarii, precum și alte In debitul contului 424 "Prime reprezentand
rețineri datorate (425, 427, 431, 437, 428, 444); participarea personalului la profit" se
- valoarea la preț de inregistrare a produselor inregistrează:
acordate salariaților ca plată in - rețineri reprezentand avansuri, sume datorate
natură, potrivit legii (345); unității și terților, precum și alte
- drepturi de personal neridicate (426); rețineri datorate (427, 428, 444);
- salariile nete achitate personalului (512, 531). - sumele achitate personalului (512, 531);
Soldul contului reprezintă drepturile salariale - sumele neridicate de personal (426).
datorate. Soldul contului reprezintă primele acordate din
Contul 423 "Personal - ajutoare materiale profit, datorate.
datorate" Contul 425 "Avansuri acordate personalului"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajutoarelor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor
de boală pentru incapacitate acordate personalului.
temporară de muncă, a celor pentru ingrijirea Contul 425 "Avansuri acordate personalului" este un
copilului, a ajutoarelor de deces și a cont de activ.
altor ajutoare acordate. In debitul contului 425 "Avansuri acordate
Contul 423 "Personal - ajutoare materiale datorate" personalului" se inregistrează:
este un cont de pasiv. - avansurile achitate personalului (512, 531).
In creditul contului 423 "Personal - ajutoare materiale In creditul contului 425 "Avansuri acordate
datorate" se inregistrează: personalului" se inregistrează:
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA - sumele reținute pe statele de salarii sau de ajutoare
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 211 materiale, reprezentand
209 avansuri acordate (421, 423).
- ajutoarele materiale suportate potrivit legii, precum Soldul contului reprezintă avansurile acordate.
și alte ajutoare acordate Contul 426 "Drepturi de personal neridicate"
(431, 645). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența drepturilor
In debitul contului 423 "Personal - ajutoare materiale de personal neridicate in
datorate" se inregistrează: termenul legal.
- ajutoare materiale achitate (512, 531); Contul 426 "Drepturi de personal neridicate" este un
- reținerile reprezentand avansuri acordate, sume cont de pasiv.
datorate unității sau terților,
29
In creditul contului 426 "Drepturi de personal exercițiului financiar (641);
neridicate" se inregistrează: - sumele datorate personalului sub formă de ajutoare
- sumele datorate personalului, reprezentand salarii, (438);
sporuri, adaosuri, ajutoare - sumele incasate sau reținute personalului pentru
de boală, prime și alte drepturi, neridicate in termen sumele datorate de acesta
(421, 423, 424). (531, 512, 421, 423, 424).
In debitul contului 426 "Drepturi de personal In debitul contului 428 "Alte datorii și creanțe in
neridicate" se inregistrează: legătură cu personalul" se
- sumele achitate personalului (512, 531); inregistrează:
- drepturile de personal neridicate, prescrise potrivit - sumele achitate personalului, evidențiate anterior ca
legii (758). datorie față de acesta
212 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, (531);
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 - sumele datorate de personal, reprezentand chirii,
210 avansuri nejustificate, salarii,
Soldul contului reprezintă drepturi de personal ajutoare de boală, sporuri și adaosuri necuvenite,
neridicate. imputații și alte debite, precum și
Contul 427 "Rețineri din salarii datorate terților" sumele achitate de unitate acestuia (706, 708, 758,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența reținerilor și 4427, 438, 512, 531);
popririlor din salarii, - sumele restituite gestionarilor reprezentand
datorate terților. garanțiile și dobanda aferentă
Contul 427 "Rețineri din salarii datorate terților" este (531);
un cont de pasiv. - cota-parte din valoarea echipamentului de lucru
In creditul contului 427 "Rețineri din salarii datorate suportată de personal (758,
terților" se inregistrează: 4427);
- sumele reținute personalului, datorate terților, - valoarea biletelor de tratament și odihnă, a
reprezentand chirii, cumpărări cu tichetelor și biletelor de călătorie și
plata in rate și alte obligații față de terți (421, 423, a altor valori acordate personalului (532);
424). - sume reprezentand avansuri nejustificate sau
In debitul contului 427 "Rețineri din salarii datorate nedecontate pană la data
terților" se inregistrează: bilanțului (542).
- sumele achitate terților, reprezentand rețineri sau Soldul creditor al contului reprezintă sumele cuvenite
popriri (512, 531). personalului, iar soldul
Soldul contului reprezintă sumele reținute, datorate debitor, sumele datorate de personal.
terților. MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
Contul 428 "Alte datorii și creanțe in legătură cu I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 213
personalul" 211
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor datorii GRUPA 43 "ASIGURĂRI SOCIALE,
și creanțe in legătură cu PROTECȚIA SOCIALĂ ȘI CONTURI
personalul. ASIMILATE"
Contul 428 "Alte datorii și creanțe in legătură cu Din grupa 43 "Asigurări sociale, protecția socială și
personalul" este un cont conturi asimilate" fac parte:
bifuncțional. Contul 431 "Asigurări sociale"
In creditul contului 428 "Alte datorii și creanțe in Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor
legătură cu personalul" se privind contribuția
inregistrează: angajatorului și a personalului la asigurările sociale și
- sumele reținute personalului reprezentand garanții a contribuției pentru
(421); asigurările sociale de sănătate.
- sumele datorate personalului, pentru care nu s-au Contul 431 "Asigurări sociale" este un cont de pasiv.
intocmit state de plată, In creditul contului 431 "Asigurări sociale" se
determinate de activitatea exercițiului care urmează inregistrează:
să se inchidă, inclusiv - contribuția angajatorului la asigurările sociale
indemnizațiile pentru concediile de odihnă (645);
neefectuate pană la inchiderea
30
- contribuția angajatorului pentru asigurările sociale - contribuția unității la schemele de pensii facultative
de sănătate (645); (645);
- sume reprezentand alte drepturi de asigurări sociale, - contribuția unității la primele de asigurare voluntară
potrivit legii (645); de sănătate (645);
- contribuția personalului la asigurări sociale (421, - sumele reprezentand ajutoare achitate in plus
423); personalului (428);
- contribuția personalului pentru asigurări sociale de 214 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
sănătate (421, 423). PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
In debitul contului 431 "Asigurări sociale" se 212
inregistrează: - sume restituite de la buget reprezentand vărsăminte
- sumele virate asigurărilor sociale și asigurărilor efectuate in plus in relația
sociale de sănătate (512); cu bugetul asigurărilor sociale (512).
- sumele datorate personalului, ce se suportă din In debitul contului 438 "Alte datorii și creanțe
asigurări sociale (423); sociale" se inregistrează:
- sume reprezentand datorii privind asigurările - sumele datorate personalului sub formă de ajutoare
sociale, prescrise, scutite sau (428);
anulate, potrivit legii (758). - sumele virate reprezentand contribuția unității la
Soldul contului reprezintă sumele datorate schemele de pensii facultative
asigurărilor sociale. (512);
Contul 437 "Ajutor de șomaj" - sumele virate reprezentand contribuția unității la
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor primele de asigurare voluntară
privind ajutorul de șomaj, de sănătate (512);
datorat de angajator, precum și de personal, potrivit - sumele virate asigurărilor sociale reflectate ca alte
legii. datorii (512);
Contul 437 "Ajutor de șomaj" este un cont de pasiv. - sume reprezentand alte datorii privind asigurările
In creditul contului 437 "Ajutor de șomaj" se sociale, prescrise, scutite sau
inregistrează: anulate, potrivit legii (758).
- sumele datorate de angajator pentru constituirea Soldul creditor al contului reprezintă contribuția
fondului de șomaj (645); unității la schemele de pensii
- sumele datorate de personal pentru constituirea facultative și la primele de asigurare voluntară de
fondului de șomaj (421, 423). sănătate, precum și sumele
In debitul contului 437 "Ajutor de șomaj" se datorate bugetului asigurărilor sociale, iar soldul
inregistrează: debitor, sumele ce urmează a se
- sumele virate reprezentand contribuția unității și a incasa de la bugetul asigurărilor sociale.
personalului pentru GRUPA 44 "BUGETUL STATULUI, FONDURI
constituirea fondului de șomaj (512); SPECIALE ȘI CONTURI
- sume reprezentand datorii privind ajutorul de ASIMILATE"
șomaj, prescrise, scutite sau Din grupa 44 "Bugetul statului, fonduri speciale și
anulate, potrivit legii (758). conturi asimilate" fac parte:
Soldul contului reprezintă ajutorul de șomaj datorat. Contul 441 "Impozitul pe profit/venit"
Contul 438 "Alte datorii și creanțe sociale" Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența contribuției cu bugetul statului/bugetele
unității la schemele de locale privind impozitul pe profit/venit.
pensii facultative și la primele de asigurare voluntară Contul 441 "Impozitul pe profit/venit" este un cont
de sănătate, a datoriilor de de pasiv.
achitat sau a creanțelor de incasat in contul In creditul contului 441 "Impozitul pe profit/venit" se
asigurărilor sociale, precum și a plății inregistrează:
acestora. - sumele datorate de entitate către bugetul
Contul 438 "Alte datorii și creanțe sociale" este un statului/bugetele locale, reprezentand
cont bifuncțional. impozitul pe profit/impozitul pe venit (691, 698);
In creditul contului 438 "Alte datorii și creanțe - impozitul pe profit/venit aferent exercițiilor
sociale" se inregistrează: financiare anterioare, in cazul

31
corectării erorilor contabile reflectate pe seama colectată mai mare (4427) și taxa pe valoarea
rezultatului reportat (117). adăugată deductibilă (4426).
In debitul contului 441 "Impozitul pe profit/venit" se In debitul contului 4423 "Taxa pe valoarea adăugată
inregistrează: de plată" se inregistrează:
- sumele virate bugetului de stat/bugetelor locale - plățile efectuate către bugetul statului, reprezentand
reprezentand impozitul pe taxa pe valoarea adăugată
profit/venit (512); (512);
- sume reprezentand impozitul pe profit/venit, - sumele compensate cu taxa pe valoarea adăugată de
prescrise, scutite sau anulate, recuperat din perioada
potrivit legii (758). fiscală precedentă (4424);
Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate - sumele reprezentand taxa pe valoarea adăugată de
de entitate, iar soldul plată, scutite sau anulate,
debitor, sumele vărsate in plus. potrivit legii (758).
Contul 442 "Taxa pe valoarea adăugată" Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor de plată.
cu bugetul statului privind Contul 4424 "Taxa pe valoarea adăugată de
taxa pe valoarea adăugată pentru operațiunile recuperat"
efectuate pe teritoriul Romaniei. Nu Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe
se evidențiază in acest cont taxa pe valoarea adăugată valoarea adăugată de
aferentă cumpărărilor de recuperat de la bugetul statului.
bunuri sau servicii efectuate din alte state și taxa pe Contul 4424 "Taxa pe valoarea adăugată de
valoarea adăugată datorată pe recuperat" este un cont de activ.
teritoriul unui alt stat pentru livrări de bunuri sau In debitul contului 4424 "Taxa pe valoarea adăugată
prestări de servicii efectuate pe de recuperat" se
teritoriul acelor state, in conformitate cu prevederile inregistrează:
legale. - diferențele rezultate la sfarșitul perioadei intre taxa
Contul 442 "Taxa pe valoarea adăugată" este un cont pe valoarea adăugată
bifuncțional. deductibilă mai mare (4426) și taxa pe valoarea
Pentru evidențierea distinctă a taxei pe valoarea adăugată colectată (4427).
adăugată se utilizează In creditul contului 4424 "Taxa pe valoarea adăugată
următoarele conturi sintetice de gradul II: de recuperat" se
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA inregistrează:
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 215 - taxa pe valoarea adăugată incasată de la bugetul
213 statului (512);
4423 "TVA de plată" - taxa pe valoarea adăugată de recuperat compensată
4424 "TVA de recuperat" in perioadele următoare
4426 "TVA deductibilă" cu taxa pe valoarea adăugată de plată (4423) sau cu
4427 "TVA colectată" alte taxe și impozite, potrivit
4428 "TVA neexigibilă". legii.
In contextul funcțiunii acestor conturi, prin perioadă Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată
se ințelege perioada fiscală de recuperat de la bugetul
reglementată de legislația fiscală in domeniul TVA. statului.
Contul 4423 "Taxa pe valoarea adăugată de Contul 4426 "Taxa pe valoarea adăugată
plată" deductibilă"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe
valoarea adăugată de plătit la valoarea adăugată deductibilă,
bugetul statului. potrivit legii.
Contul 4423 "Taxa pe valoarea adăugată de plată" Contul 4426 "Taxa pe valoarea adăugată deductibilă"
este un cont de pasiv. este un cont de activ.
In creditul contului 4423 "Taxa pe valoarea adăugată In debitul contului 4426 "Taxa pe valoarea adăugată
de plată" se inregistrează: deductibilă" se
- diferențele rezultate la finele perioadei intre taxa pe inregistrează:
valoarea adăugată

32
216 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, - taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 livrărilor de bunuri și prestărilor
214 de servicii taxabile, avansurilor pentru livrări de
- sumele reprezentand taxa pe valoarea adăugată bunuri sau prestări de servicii
deductibilă potrivit legii (401, taxabile (411, 428, 451, 453, 461, 531), precum și
404, 451, 453, 512 sau 4427 in cazul in care se aplică taxa aferentă operațiunilor
taxare inversă); pentru care se aplică taxare inversă, potrivit legii
- sumele reprezentand ajustări ale taxei pe valoarea (4426);
adăugată deductibile - taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor
aferente bunurilor de capital, in favoarea persoanei care sunt asimilate livrărilor
impozabile, potrivit legii; de bunuri și prestărilor de servicii, taxabile potrivit
- sumele reprezentand ajustări ale taxei pe valoarea legii (428, 461, 635);
adăugată deductibile pentru - taxa pe valoarea adăugată neexigibilă devenită
achizițiile de bunuri și servicii, altele decat bunurile exigibilă (4428).
de capital, in favoarea In debitul contului 4427 "Taxa pe valoarea adăugată
persoanei impozabile, potrivit legii. colectată" se inregistrează:
In creditul contului 4426 "Taxa pe valoarea adăugată - regularizarea taxei aferente avansurilor sau a
deductibilă" se facturilor parțiale emise;
inregistrează: - ajustarea bazei impozabile la furnizor și sumele ce
- sumele compensate la sfarșitul perioadei din taxa pe rezultă din corectarea
valoarea adăugată facturilor sau a altor documente care țin loc de
colectată (4427); factură, in cazurile prevăzute de
- diferențele rezultate la sfarșitul perioadei intre taxa lege;
pe valoarea adăugată - taxa pe valoarea adăugată deductibilă, compensată
deductibilă mai mare și taxa pe valoarea adăugată la sfarșitul perioadei,
colectată (4424); potrivit legii (4426);
- taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă - taxa pe valoarea adăugată de plată, datorată
prin aplicarea pro-rata (635); bugetului statului, stabilită potrivit
- regularizarea taxei pe valoarea adăugată aferente legii (4423).
avansurilor, sau a facturilor La sfarșitul perioadei, contul nu prezintă sold.
parțiale emise, potrivit legii; MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
- ajustarea bazei impozabile la beneficiar și sumele I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 217
ce rezultă din corectarea 215
facturilor sau a altor documente care țin loc de Contul 4428 "Taxa pe valoarea adăugată
factură, in cazurile prevăzute de neexigibilă"
lege; In acest cont se evidențiază, potrivit legii, taxa pe
- ajustarea taxei pe valoarea adăugată deductibile valoarea adăugată neexigibilă.
pentru achizițiile de bunuri și Contul 4428 "Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă"
servicii, altele decat bunurile de capital, in favoarea este un cont bifuncțional.
bugetului de stat, potrivit legii; Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată
- ajustarea taxei pe valoarea adăugată deductibile neexigibilă.
aferente bunurilor de capital in Contul 444 "Impozitul pe venituri de natura
favoarea bugetului de stat, potrivit legii. salariilor"
La sfarșitul perioadei, contul nu prezintă sold. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența impozitelor
Contul 4427 "Taxa pe valoarea adăugată pe veniturile de natura
colectată" salariilor și a altor drepturi similare, datorate
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe bugetului statului.
valoarea adăugată colectată, Contul 444 "Impozitul pe venituri de natura
potrivit legii. salariilor" este un cont de pasiv.
Contul 4427 "Taxa pe valoarea adăugată colectată" In creditul contului 444 "Impozitul pe venituri de
este un cont de pasiv. natura salariilor" se
In creditul contului 4427 "Taxa pe valoarea adăugată inregistrează:
colectată" se inregistrează:

33
- sumele reprezentand impozitul pe venituri de natura terenurilor proprietate de stat, vărsăminte din profitul
salariilor, reținut din net al regiilor autonome, alte
drepturile bănești cuvenite personalului, potrivit legii impozite și taxe.
(421, 423, 424); Contul 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte
- sumele reprezentand impozitul datorat de către asimilate" este un cont de pasiv.
colaboratorii unității pentru 218 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
plățile efectuate către aceștia (401). PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
In debitul contului 444 "Impozitul pe venituri de 216
natura salariilor" se inregistrează: In creditul contului 446 "Alte impozite, taxe și
- sumele virate la bugetul statului reprezentand vărsăminte asimilate" se
impozitul pe veniturile de natura inregistrează:
salariilor și a altor drepturi similare (512); - valoarea altor impozite, taxe și vărsăminte asimilate
- sumele reprezentand impozitul pe venituri de natura datorate bugetului statului
salariilor, anulate potrivit sau bugetelor locale (635);
legii (758). - vărsăminte din profitul net al regiilor autonome
Soldul contului reprezintă sumele datorate bugetului (117);
statului. - impozitul pe dividende datorat (457);
Contul 445 "Subvenții" - valoarea taxelor vamale aferente aprovizionărilor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor din import (213, 214, 301,
privind subvențiile aferente 302, 303, 371, 381).
activelor și a celor aferente veniturilor, distinct pe In debitul contului 446 "Alte impozite, taxe și
subvenții guvernamentale, vărsăminte asimilate" se
imprumuturi nerambursabile cu caracter de subvenții inregistrează:
și alte sume primite cu - plățile efectuate la bugetul de stat sau bugetele
caracter de subvenții. locale privind alte impozite,
Contul 445 "Subvenții" este un cont de activ. taxe și vărsăminte asimilate (512);
In debitul contului 445 "Subvenții" se inregistrează: - sume reprezentand alte impozite, taxe și vărsăminte
- subvențiile pentru investiții, imprumuturile asimilate, prescrise,
nerambursabile cu caracter de scutite sau anulate, potrivit legii (758).
subvenții pentru investiții și alte sume de primit, cu Soldul contului reprezintă sumele datorate bugetului
caracter de subvenții pentru statului sau bugetelor
investiții (4751, 4752, 4758); locale.
- valoarea subvențiilor pentru venituri, aferente Contul 447 "Fonduri speciale - taxe și vărsăminte
perioadei (741); asimilate"
- valoarea subvențiilor pentru venituri, aferente Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor și
perioadelor viitoare (472); a vărsămintelor efectuate
- valoarea subvențiilor de primit drept compensații către alte organisme publice, potrivit legii.
pentru pierderile inregistrate Contul 447 "Fonduri speciale - taxe și vărsăminte
ca urmare a unor evenimente extraordinare (771). asimilate" este un cont de
In creditul contului 445 "Subvenții" se inregistrează: pasiv.
- valoarea subvențiilor incasate (512). In creditul contului 447 "Fonduri speciale - taxe și
Soldul contului reprezintă subvențiile de primit. vărsăminte asimilate" se
Contul 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte inregistrează:
asimilate" - datoriile și vărsămintele de efectuat, conform
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor prevederilor legale, către alte
cu bugetul statului sau cu organisme publice (635).
bugetele locale privind impozitele, taxele și In debitul contului 447 "Fonduri speciale - taxe și
vărsămintele asimilate, cum sunt: vărsăminte asimilate" se
accizele, impozitul pe țițeiul din producția internă și inregistrează:
pe gaze naturale, impozitul pe - plățile efectuate către organismele publice (512);
dividende, impozitul pe clădiri și impozitul pe - sume reprezentand fonduri speciale - taxe și
terenuri, taxa pentru folosirea vărsăminte asimilate, prescrise,
scutite sau anulate, potrivit legii (758).
34
Soldul contului reprezintă sumele datorate. - prețul de vanzare al imobilizărilor financiare cedate
Contul 448 "Alte datorii și creanțe cu bugetul la entități afiliate (764);
statului" - dividende aferente investițiilor deținute la entități
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor datorii afiliate (761, 762);
și creanțe cu bugetul - valoarea creanțelor reactivate (754);
statului. - valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților
Contul 448 "Alte datorii și creanțe cu bugetul datorate de entitățile afiliate
statului" este un cont bifuncțional. (758);
In creditul contului 448 "Alte datorii și creanțe cu - dobanzile cuvenite aferente imprumuturilor
bugetul statului" se acordate entităților afiliate (766);
inregistrează: - diferențele favorabile de curs valutar aferente
- valoarea despăgubirilor, amenzilor, penalităților datoriilor in valută față de
datorate bugetului (658); entitățile afiliate, la decontarea acestora (765);
- sume restituite de la buget, reprezentand vărsăminte - diferențele favorabile aferente datoriilor față de
efectuate in plus din entitățile afiliate, cu decontare
impozite, taxe și alte creanțe (512). in funcție de cursul unei valute, la decontarea
In debitul contului 448 "Alte datorii și creanțe cu acestora (768);
bugetul statului" se - diferențele favorabile de curs valutar la finele lunii,
inregistrează: respectiv la inchiderea
- sumele virate la bugetul statului reprezentand alte exercițiului financiar, din evaluarea soldului in
datorii cu bugetul statului valută, aferent decontărilor față de
(512); entități afiliate (765);
- sumele cuvenite entității, datorate de bugetul de - diferențele favorabile aferente soldului decontărilor
stat, altele decat impozite și față de entități afiliate, cu
taxe (758); decontare in funcție de cursul unei valute, la finele
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA lunii, respectiv la inchiderea
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 219 exercițiului financiar (768).
217 In creditul contului 451 "Decontări intre entitățile
- sume reprezentand alte datorii cu bugetul statului, afiliate" se inregistrează:
prescrise, scutite sau - sumele incasate de la alte entități afiliate (512);
anulate, potrivit legii (758). - valoarea imobilizărilor facturate de furnizori -
Soldul creditor reprezintă sumele datorate de entitate entități afiliate sau a serviciilor
bugetului statului, iar prestate de terți pentru realizarea acestor imobilizări
soldul debitor, sumele cuvenite de la bugetul de stat. (203, 205, 208, 211, 212, 213,
GRUPA 45 "GRUP ȘI ACȚIONARI/ASOCIAȚI" 214, 231, 233);
Din grupa 45 "Grup și acționari/asociați" fac parte: - valoarea la preț de cumpărare sau standard
Contul 451 "Decontări intre entitățile afiliate" (prestabilit) a materiilor prime,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența operațiilor materialelor consumabile, materialelor de natura
intre entitățile afiliate. obiectelor de inventar etc. primite
Contul 451 "Decontări intre entitățile afiliate" este un de la entități afiliate (301, 302, 303, 308, 361, 368,
cont bifuncțional. 371, 381, 388);
In debitul contului 451 "Decontări intre entitățile - taxa pe valoarea adăugată aferentă furnizorilor
afiliate" se inregistrează: (4426);
- sumele virate altor entități afiliate (512); - dobanzile datorate aferente imprumuturilor angajate
- sumele cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de (666);
servicii către entități - incasarea dividendelor din participații (512);
afiliate, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă - valoarea debitelor scăzute din evidență (654);
(701 la 708, 4427); - diferențele nefavorabile aferente creanțelor in
- prețul de vanzare al imobilizărilor corporale și valută față de entitățile afiliate,
necorporale cedate entităților cu ocazia decontării acestora (665);
afiliate, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă 220 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
(758, 4427); PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
218
35
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor față de entitățile legate prin interese de participare,
entitățile afiliate, cu inregistrate la decontarea acestora
decontare in funcție de cursul unei valute, cu ocazia (765);
decontării acestora (668); - diferențele favorabile aferente datoriilor față de
- diferențele nefavorabile de curs valutar din entitățile legate prin interese de
evaluarea soldului in valută, participare, cu decontare in funcție de cursul unei
inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea valute, inregistrate la decontarea
exercițiului financiar (665); acestora (768);
- diferențele nefavorabile aferente soldului - diferențele favorabile de curs valutar din evaluarea
decontărilor cu entitățile afiliate, cu soldului in valută,
decontare in funcție de cursul unei valute, inregistrate inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea
la finele lunii, respectiv la exercițiului financiar (765);
inchiderea exercițiului financiar (668). - diferențele favorabile aferente decontărilor față de
Soldul debitor al contului reprezintă creanțele entitățile legate prin interese
entității, iar soldul creditor, datoriile de participare, cu decontare in funcție de cursul unei
entității in relațiile cu entitățile afiliate. valute, inregistrate la finele
Contul 453 "Decontări privind interesele de lunii, respectiv la inchiderea exercițiului financiar
participare" (768);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor - valoarea creanțelor reactivate (754).
privind interesele de In creditul contului 453 "Decontări privind interesele
participare. de participare" se
Contul 453 "Decontări privind interesele de inregistrează:
participare" este un cont bifuncțional. - sumele incasate de la entitățile legate prin interese
In debitul contului 453 "Decontări privind interesele de participare (512);
de participare" se MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
inregistrează: I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 221
- sumele virate entităților legate prin interese de 219
participare (512); - valoarea imobilizărilor facturate de furnizori -
- sumele cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de entități legate prin interese de
servicii către entități legate participare sau a serviciilor prestate de terți pentru
prin interese de participare, precum și taxa pe realizarea acestor imobilizări
valoarea adăugată aferentă (701 la (203, 205, 208, 211, 212, 213, 214, 231, 233);
708, 4427); - valoarea la preț de cumpărare sau standard
- prețul de vanzare al imobilizărilor corporale și (prestabilit) a materiilor prime,
necorporale cedate entităților materialelor consumabile, materialelor de natura
legate prin interese de participare, precum și taxa pe obiectelor de inventar etc. primite
valoarea adăugată aferentă de la entități legate prin interese de participare (301,
(758, 4427); 302, 303, 308, 361, 368, 371,
- valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților 381, 388);
datorate de entitățile legate - taxa pe valoarea adăugată aferentă furnizorilor
prin interese de participare (758); (4426);
- dividende aferente investițiilor deținute la entitățile - dobanzile datorate aferente imprumuturilor primite
legate prin interese de de la entități legate prin
participare (761); interese de participare (666);
- prețul de vanzare al imobilizărilor financiare cedate - incasarea dividendelor din participații (512);
entităților legate prin - valoarea debitelor scăzute din evidență (654);
interese de participare (764); - diferențele nefavorabile aferente creanțelor in
- dobanzile cuvenite aferente imprumuturilor valută față de entități legate prin
acordate entităților legate prin interese de participare, cu ocazia decontării acestora
interese de participare (766); (665);
- diferențele favorabile de curs valutar aferente - diferențele nefavorabile aferente creanțelor față de
datoriilor in valută față de entități legate prin interese

36
de participare, cu decontare in funcție de cursul unei 222 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
valute, cu ocazia decontării PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
acestora (668); 220
- diferențele nefavorabile de curs valutar din Contul 456 "Decontări cu acționarii/asociații privind
evaluarea soldului in valută, capitalul" este un cont
inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea bifuncțional.
exercițiului financiar (665); In debitul contului 456 "Decontări cu
- diferențele nefavorabile aferente decontărilor cu acționarii/asociații privind capitalul" se
entități legate prin interese de inregistrează:
participare, cu decontare in funcție de cursul unei - capitalul subscris de acționari/asociați, in natură
valute, inregistrate la finele lunii, și/sau numerar, capitalul
respectiv la inchiderea exercițiului financiar (668). social majorat prin subscrierea sau emisiunea de noi
Soldul debitor al contului reprezintă creanțele privind acțiuni/părți sociale, precum
interesele de participare, și capitalul preluat in urma operațiunilor de
iar soldul creditor, datoriile privind interesele de reorganizare, potrivit legii (101);
participare. - valoarea primelor stabilite cu ocazia emisiunii,
Contul 455 "Sume datorate fuziunii/divizării, aportului la
acționarilor/asociaților" capital și/sau din conversia obligațiunilor in acțiuni
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența sumelor (104);
lăsate temporar la dispoziția - sumele achitate acționarilor/asociaților sau bunurile
entității de către acționari/asociați. retrase cu ocazia reducerii
Contul 455 "Sume datorate acționarilor/asociaților" capitalului, in condițiile legii (512, 531, 205, 208,
este un cont de pasiv. 211, 212);
In creditul contului 455 "Sume datorate - diferențele favorabile de curs valutar aferente
acționarilor/asociaților" se inregistrează: aportului in valută (765).
- sumele lăsate temporar la dispoziția entității de In creditul contului 456 "Decontări cu
către acționari/asociați (512, acționarii/asociații privind capitalul" se
531); inregistrează:
- dobanzile aferente sumelor depuse de - aportul in natură al acționarilor/asociaților la
acționari/asociați (666); capitalul entității (205, 208 la 231,
- sumele reprezentand dividende cuvenite 233, 301, 302, 303, 361, 371, 381);
acționarilor/asociaților și lăsate la - sumele depuse ca aport in numerar (512, 531);
dispoziția entității (457); - imprumuturile din emisiunea de obligațiuni
- diferențele nefavorabile de curs valutar, din convertite in acțiuni (161);
evaluarea soldului in valută, - capitalul social retras de acționari/asociați, precum
inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea și capitalul social lichidat,
exercițiului financiar (665). potrivit legii (101);
In debitul contului 455 "Sume datorate - decontarea capitalurilor proprii către
acționarilor/asociaților" se inregistrează: acționari/asociați in cazul operațiunilor de
- sumele restituite acționarilor/asociaților (512, 531); reorganizare, potrivit legii (106);
- diferențe favorabile de curs valutar aferente - diferențele nefavorabile de curs valutar inregistrate
datoriilor față de acționari/asociați la finele lunii, respectiv la
(765); inchiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia
- sume reprezentand datorii față de acționari/asociați, vărsării capitalului social subscris in
prescrise, scutite sau valută (665).
anulate, potrivit legii (758). Soldul debitor al contului reprezintă aportul la capital
Soldul contului reprezintă sumele datorate de entitate subscris și nevărsat, iar cel
acționarilor/asociaților. creditor, datoriile entității față de acționari/asociați.
Contul 456 "Decontări cu acționarii/asociații Contul 457 "Dividende de plată"
privind capitalul" Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dividendelor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor datorate
cu acționarii/asociații acționarilor/asociaților corespunzător aportului la
privind capitalul. capitalul social.
37
Contul 457 "Dividende de plată" este un cont de participație (512, 531).
pasiv. Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate
In creditul contului 457 "Dividende de plată" se coparticipanților ca rezultat
inregistrează: favorabil (profit) din operații in participație, precum
- dividendele datorate acționarilor/asociaților din și sumele datorate de
profitul realizat in exercițiile coparticipanți pentru acoperirea eventualelor pierderi
precedente (117). inregistrate din operații in
In debitul contului 457 "Dividende de plată" se participație.
inregistrează: Soldul debitor al contului reprezintă sumele de
- sumele achitate acționarilor/asociaților, incasat de la coparticipanți pentru
reprezentand dividende datorate acoperirea eventualelor pierderi inregistrate din
acestora (512, 531); operații in participație, precum și
- impozitul pe dividende (446); sumele ce urmează a fi incasate de coparticipanți din
- sumele lăsate temporar la dispoziția entității, operații in participație ca
reprezentand dividende (455); rezultat favorabil (profit).
- sume reprezentand dividende datorate GRUPA 46 "DEBITORI ȘI CREDITORI
acționarilor/asociaților, prescrise potrivit DIVERȘI"
legii (758). Din grupa 46 "Debitori și creditori diverși" fac parte:
Soldul contului reprezintă dividendele datorate Contul 461 "Debitori diverși"
acționarilor/asociaților. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența debitorilor
Contul 458 "Decontări din operații in proveniți din pagube
participație" materiale create de terți, alte creanțe provenind din
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor existența unor titluri executorii
din operații in participație, și a altor creanțe, altele decat entitățile afiliate și
respectiv a decontării cheltuielilor și veniturilor entitățile legate prin interese de
realizate din operații in participație, participare.
precum și a sumelor virate intre coparticipanți. Contul 461 "Debitori diverși" este un cont de activ.
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA In debitul contului 461 "Debitori diverși" se
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 223 inregistrează:
221 - valoarea bunurilor constatate lipsă sau deteriorate,
Contul 458 "Decontări din operații in participație" imputate terților (758,
este un cont bifuncțional. 4427);
In creditul contului 458 "Decontări din operații in - prețul de vanzare al imobilizărilor corporale și
participație" se inregistrează: necorporale cedate (758, 4427);
- veniturile realizate din operații in participație - valoarea imobilizărilor financiare cedate (764);
transferate coparticipanților, - valoarea debitelor reactivate (754);
conform contractului de asociere (701 la 781); - suma imprumuturilor obținute prin obligațiunile
- cheltuielile primite prin transfer din operații in emise (161);
participație, inclusiv amortizarea - sumele de incasat reprezentand alte imprumuturi și
calculată de proprietarul imobilizării (601 la 681); datorii asimilate (167);
- sumele primite de la coparticipanți (512, 531). - dividende de incasat aferente titlurilor imobilizate
In debitul contului 458 "Decontări din operații in sau celor pe termen scurt
participație" se inregistrează: (761, 762);
- veniturile primite prin transfer din operații in - valoarea titlurilor de plasament pe termen scurt și a
participație (701 la 781); acțiunilor proprii pe termen
- cheltuielile transferate din operații in participație, scurt, cedate, precum și diferența favorabilă dintre
inclusiv amortizarea calculată prețul de cesiune și prețul de
de proprietarul imobilizării, ce se transmite achiziție al acestora (501, 506, 508, 764);
coparticipantului care ține evidența - valoarea sumei de incasat din vanzarea acțiunilor
operațiilor in participație conform contractelor (601 proprii răscumpărate (109,
la 681); 141);
- sumele achitate coparticipanților sau virate ca 224 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
rezultat al operației in PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
38
222 Contul 462 "Creditori diverși" este un cont de pasiv.
- valoarea veniturilor inregistrate in avans (472); In creditul contului 462 "Creditori diverși" se
- sumele reprezentand avansuri de trezorerie, inregistrează:
acordate de către entitate - sumele incasate și necuvenite (512, 531);
persoanelor fizice, altele decat propriii salariați, - cheltuieli ocazionate de inființarea sau dezvoltarea
nedecontate pană la data bilanțului entității (201);
(542); - sumele datorate terților reprezentand despăgubiri și
- valoarea despăgubirilor și a penalităților datorate de penalități (658);
terți (758); - partea din subvenții aferente activelor sau
- sumele datorate de terți pentru redevențe, locații de veniturilor, de restituit (4751, 472);
gestiune și chirii (706); - diferențele nefavorabile de curs valutar din
- dobanzile datorate de către debitorii diverși (766); evaluarea soldului in valută,
- diferențele favorabile de curs valutar, aferente inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea
creanțelor in valută, inregistrate exercițiului financiar (665);
cu ocazia evaluării acestora la finele lunii, respectiv - diferențele nefavorabile aferente creditorilor cu
la inchiderea exercițiului decontare in funcție de cursul
financiar (765); unei valute, inregistrate la finele lunii, respectiv la
- diferențele favorabile aferente creanțelor cu inchiderea exercițiului financiar
decontare in funcție de cursul unei (668);
valute, inregistrate cu ocazia evaluării acestora la - rezultatul nefavorabil provenit din corectarea
finele lunii, respectiv la erorilor contabile, constatate in
inchiderea exercițiului financiar (768); exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor
- rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor financiare precedente (117);
contabile, constatate in - cheltuieli legate de emiterea instrumentelor de
exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor capitaluri proprii atunci cand nu
financiare precedente (117). sunt indeplinite condițiile pentru recunoașterea lor ca
In creditul contului 461 "Debitori diverși" se imobilizări necorporale (149);
inregistrează: MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
- valoarea debitelor incasate (512, 531); I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 225
- valoarea sconturilor acordate debitorilor (667); 223
- sumele trecute pe pierderi cu prilejul scăderii din - alte cheltuieli legate de răscumpărarea
evidență a debitorilor (654); instrumentelor de capitaluri proprii
- creanțe prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (149).
(658); In debitul contului 462 "Creditori diverși" se
- diferențele nefavorabile de curs valutar aferente inregistrează:
creanțelor in valută, - sume achitate creditorilor (512, 531);
inregistrate la decontarea acestora sau la finele lunii, - valoarea la preț de inregistrare a produselor
respectiv la inchiderea cuvenite unităților prestatoare ca
exercițiului financiar (665); plată in natură, potrivit prevederilor contractuale
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor cu (345);
decontare in funcție de cursul - sconturile obținute de la creditori (767);
unei valute, inregistrate cu ocazia decontării acestora - sume reprezentand datorii față de creditori diverși,
sau la finele lunii, respectiv prescrise, scutite sau
la inchiderea exercițiului financiar (668). anulate, potrivit legii (758);
Soldul contului reprezintă sumele datorate entității de - diferențele favorabile de curs valutar aferente
către debitori. datoriilor către creditori diverși,
Contul 462 "Creditori diverși" inregistrate la decontarea acestora sau cu ocazia
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența sumelor evaluării lor la finele lunii,
datorate terților, pe bază de respectiv la inchiderea exercițiului financiar (765);
titluri executorii sau a unor obligații ale entității față - diferențele favorabile aferente creditorilor cu
de terți provenind din alte decontare in funcție de cursul unei
operații, alții decat entitățile afiliate și entitățile valute, inregistrate la decontarea acestora sau cu
legate prin interese de participare. ocazia evaluării lor la finele lunii,
39
respectiv la inchiderea exercițiului financiar (768). 226 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
Soldul contului reprezintă sumele datorate PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
creditorilor diverși. 224
GRUPA 47 "CONTURI DE SUBVENȚII, Soldul contului reprezintă veniturile inregistrate in
REGULARIZARE ȘI ASIMILATE" avans.
Din grupa 47 "Conturi de subvenții, regularizare și Contul 473 "Decontări din operații in curs de
asimilate" fac parte: clarificare"
Contul 471 "Cheltuieli inregistrate in avans" Cu ajutorul acestui cont se ține evidența sumelor in
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor curs de clarificare, ce nu pot
efectuate in avans care fi inregistrate pe cheltuieli/venituri, sau in alte conturi
urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli, pe baza in mod direct, fiind necesare
unui scadențar, in cercetări și lămuriri suplimentare.
perioadele/exercițiile financiare viitoare. Contul 473 "Decontări din operații in curs de
Contul 471 "Cheltuieli inregistrate in avans" este un clarificare" este un cont
cont de activ. bifuncțional.
In debitul contului 471 "Cheltuieli inregistrate in In debitul contului 473 "Decontări din operații in
avans" se inregistrează: curs de clarificare" se
- sumele reprezentand abonamentele, chiriile, inregistrează:
certificatele de emisii de gaze cu - plățile pentru care in momentul efectuării sau
efect de seră achiziționate și alte cheltuieli efectuate constatării acestora nu se pot lua
anticipat (401, 512, 531). măsuri de inregistrare definitivă intr-un cont,
In creditul contului 471 "Cheltuieli inregistrate in necesitand clarificări suplimentare
avans" se inregistrează: (512);
- sumele repartizate in perioadele/exercițiile - sumele restituite, necuvenite unității (512, 531).
financiare următoare pe cheltuieli, In creditul contului 473 "Decontări din operații in
conform scadențarelor (605, 611 la 628, 652, 658, curs de clarificare" se
666). inregistrează:
Soldul contului reflectă cheltuielile efectuate in - sumele incasate și necuvenite entității (512, 531);
avans. - sumele clarificate trecute pe cheltuieli (601 la 658).
Contul 472 "Venituri inregistrate in avans" Soldul contului reprezintă sumele in curs de
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor clarificare.
inregistrate in avans. Contul 475 "Subvenții pentru investiții"
Contul 472 "Venituri inregistrate in avans" este un Cu ajutorul acestui cont se ține evidența subvențiilor
cont de pasiv. guvernamentale pentru
In creditul contului 472 "Venituri inregistrate in investiții, imprumuturilor nerambursabile cu caracter
avans" se inregistrează: de subvenții pentru investiții,
- veniturile inregistrate in avans, aferente donațiilor pentru investiții, plusurilor de inventar de
perioadelor/exercițiilor financiare natura imobilizărilor și a altor
următoare, cum sunt: sumele facturate sau incasate sume primite cu caracter de subvenții pentru
din chirii, abonamente, investiții.
asigurări etc. (411, 461, 512, 531); Contul 475 "Subvenții pentru investiții" este un cont
- valoarea subvențiilor pentru venituri, aferente de pasiv.
perioadelor viitoare (445). In creditul contului 475 "Subvenții pentru investiții "
In debitul contului 472 "Venituri inregistrate in se inregistrează:
avans" se inregistrează: - subvențiile pentru investiții, imprumuturile
- veniturile inregistrate in avans și aferente perioadei nerambursabile cu caracter de
curente sau exercițiului subvenții pentru investiții și alte sume de primit cu
financiar in curs (704, 705, 706, 708, 766); caracter de subvenții pentru
- valoarea subvențiilor pentru venituri, inregistrate investiții (445);
anterior ca venituri in avans - valoarea imobilizărilor necorporale și corporale
(741); primite drept subvenții
- partea din subvențiile aferente veniturilor, restituită guvernamentale (conturile corespunzătoare
sau de restituit (512, 462). imobilizărilor respective);
40
- valoarea imobilizărilor necorporale și corporale - valori materiale și bănești transferate intre
primite cu titlu gratuit sau subunități (301, 302, 303, 341, 361,
constatate plus la inventar (conturile corespunzătoare 371, 381, 512, 531).
imobilizărilor respective). In creditul contului 482 "Decontări intre subunități"
In debitul contului 475 "Subvenții pentru investiții" se inregistrează:
se inregistrează: - valori materiale și bănești primite (301, 302, 303,
- cota parte a subvențiilor pentru investiții trecute la 341, 361, 371, 381, 512,
venituri, corespunzător 531).
amortizării calculate (758); Soldul debitor reprezintă sumele de incasat de la alte
- partea din subvenția pentru investiții restituită sau subunități, iar soldul
de restituit (512, 462). creditor, sumele datorate pentru operațiuni față de
Soldul contului reprezintă subvențiile pentru subunități ale aceleiași entități.
investiții, netransferate la venituri. GRUPA 49 "AJUSTĂRI PENTRU
GRUPA 48 "DECONTĂRI IN CADRUL DEPRECIEREA CREANȚELOR"
UNITĂȚII" Din grupa 49 "Ajustări pentru deprecierea creanțelor"
Din grupa 48 "Decontări in cadrul unității" fac parte: fac parte:
Contul 481 "Decontări intre unitate și subunități" Contul 491 "Ajustări pentru deprecierea
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor creanțelor - clienți"
intre unitate și subunitățile Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor
sale fără personalitate juridică, care conduc constituite pentru
contabilitate proprie. deprecierea creanțelor din conturile de clienți.
Contul 481 "Decontări intre unitate și subunități" este Contul 491 "Ajustări pentru deprecierea creanțelor -
un cont bifuncțional. clienți" este un cont de
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA pasiv.
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 227 In creditul contului 491 "Ajustări pentru deprecierea
225 creanțelor - clienți" se
In debitul contului 481 "Decontări intre unitate și inregistrează:
subunități" se inregistrează: - valoarea ajustărilor constituite pentru clienți incerți,
- valori materiale și bănești transferate subunităților dubioși, rău-platnici sau
(in contabilitatea unității) sau aflați in litigiu (681).
unității (in contabilitatea subunității) (301, 302, 303, In debitul contului 491 "Ajustări pentru deprecierea
341, 361, 371, 381, 512, 531). creanțelor - clienți" se
In creditul contului 481 "Decontări intre unitate și inregistrează:
subunități" se inregistrează: - diminuarea sau anularea ajustărilor constituite
- valori materiale și bănești primite de unitate de la pentru deprecierea creanțelor -
subunități (in contabilitatea clienți (781).
unității) sau cele primite de subunitate de la unitate Soldul contului reprezintă ajustările pentru depreciere
(in contabilitatea subunităților) constituite.
(301, 302, 303, 341, 361, 371, 381, 512, 531). Contul 495 "Ajustări pentru deprecierea
Soldul debitor al contului reprezintă sumele de creanțelor - decontări in cadrul
incasat, iar soldul creditor, grupului și cu acționarii/asociații"
sumele datorate pentru operațiuni din cadrul unei Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor
entități cu subunități fără constituite pentru
personalitate juridică. deprecierea creanțelor evidențiate in conturile de
Contul 482 "Decontări intre subunități" decontări in cadrul grupului și cu
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor acționarii/asociații.
intre subunitățile fără 228 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
personalitate juridică din cadrul aceleiași unități, care PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
conduc contabilitate proprie. 226
Contul 482 "Decontări intre subunități" este un cont Contul 495 "Ajustări pentru deprecierea creanțelor -
bifuncțional. decontări in cadrul grupului
In debitul contului 482 "Decontări intre subunități" și cu acționarii/asociații" este un cont de pasiv.
se inregistrează:
41
In creditul contului 495 "Ajustări pentru deprecierea Contul 501 "Acțiuni deținute la entitățile afiliate"
creanțelor - decontări in este un cont de activ.
cadrul grupului și cu acționarii/asociații" se In debitul contului 501 "Acțiuni deținute la entitățile
inregistrează: afiliate" se inregistrează:
- constituirea ajustărilor pentru depreciere de natură - valoarea la cost de achiziție a acțiunilor cumpărate
financiară, constatate in de la entitățile afiliate (509,
cadrul conturilor de decontări in cadrul grupului și cu 512, 531);
acționarii/asociații (686). - diferențele favorabile din evaluarea la incheierea
In debitul contului 495 "Ajustări pentru deprecierea exercițiului financiar, a
creanțelor - decontări in valorilor mobiliare pe termen scurt admise la
cadrul grupului și cu acționarii/asociații" se tranzacționare pe o piață
inregistrează: reglementată (768);
- diminuarea sau anularea ajustărilor constituite MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
pentru deprecierea creanțelor I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 229
din conturile de decontări in cadrul grupului și cu 227
acționarii/asociații (786). - creșterea valorii activelor financiare disponibile
Soldul contului reprezintă ajustările constituite. pentru vanzare, inclusă direct in
Contul 496 "Ajustări pentru deprecierea capitalul propriu, in cadrul situațiilor financiare
creanțelor - debitori diverși" anuale consolidate (106).
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor In creditul contului 501 "Acțiuni deținute la entitățile
constituite pentru afiliate" se inregistrează:
deprecierea creanțelor - debitori diverși. - prețul de cesiune al acțiunilor deținute pe termen
Contul 496 "Ajustări pentru deprecierea creanțelor - scurt la entitățile afiliate,
debitori diverși" este un cont cedate (461, 512, 531);
de pasiv. - pierderea reprezentand diferența dintre valoarea
In creditul contului 496 "Ajustări pentru deprecierea contabilă a investițiilor
creanțelor - debitori diverși" financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune
se inregistrează: (664);
- ajustările constituite pentru deprecierea creanțelor - diferențele nefavorabile din evaluarea la incheierea
din conturile de debitori exercițiului financiar, a
diverși (681). valorilor mobiliare pe termen scurt admise la
In debitul contului 496 "Ajustări pentru deprecierea tranzacționare pe o piață
creanțelor - debitori diverși" reglementată (668);
se inregistrează: - ajustarea rezervei de valoare justă, urmare a
- diminuarea sau anularea ajustărilor constituite diferențelor nefavorabile rezultate
pentru deprecierea creanțelor din evaluarea activelor financiare disponibile pentru
din conturile de debitori diverși (781). vanzare, in cadrul situațiilor
Soldul contului reprezintă ajustările constituite. financiare anuale consolidate (106).
CLASA 5 "CONTURI DE TREZORERIE" Soldul contului reprezintă valoarea acțiunilor
Din clasa 5 "Conturi de trezorerie" fac parte deținute pe termen scurt la entitățile
următoarele grupe de conturi: 50 afiliate.
"Investiții pe termen scurt", 51 "Conturi la bănci", 53 Contul 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate"
"Casa", 54 "Acreditive", 58 Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
"Viramente interne", 59 "Ajustări pentru pierderea de obligațiunilor emise și răscumpărate.
valoare a conturilor de Contul 505 "Obligațiuni emise și răscumpărate" este
trezorerie". un cont de activ.
GRUPA 50 "INVESTIȚII PE TERMEN SCURT" In debitul contului 505 "Obligațiuni emise și
Din grupa 50 "Investiții pe termen scurt" fac parte: răscumpărate" se inregistrează:
Contul 501 "Acțiuni deținute la entitățile afiliate" - valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate (509,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor 512, 531).
deținute la entitățile afiliate, In creditul contului 505 "Obligațiuni emise și
cumpărate in vederea obținerii de venituri financiare răscumpărate" se inregistrează:
intr-un termen scurt.
42
- valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate, sunt depozitele pe termen scurt in valută, inregistrate
anulate (161). la finele lunii, respectiv la
Soldul contului reprezintă valoarea obligațiunilor inchiderea exercițiului financiar (765).
emise și răscumpărate, In creditul contului 508 "Alte investiții pe termen
neanulate. scurt și creanțe asimilate" se
Contul 506 "Obligațiuni" inregistrează:
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența - prețul de cesiune al altor investiții pe termen scurt
obligațiunilor cumpărate. (461, 512, 531);
Contul 506 "Obligațiuni" este un cont de activ. - pierderea reprezentand diferența dintre valoarea
In debitul contului 506 "Obligațiuni" se inregistrează: contabilă a investițiilor
- valoarea la cost de achiziție a obligațiunilor financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune
cumpărate (509, 512, 531); (664);
- diferențele favorabile din evaluarea, la incheierea - diferențele nefavorabile de curs valutar aferente
exercițiului financiar, a altor valori de trezorerie cum
valorilor mobiliare pe termen scurt admise la sunt depozitele pe termen scurt in valută, inregistrate
tranzacționare pe o piață la finele lunii, respectiv la
reglementată (768). inchiderea exercițiului financiar, sau la lichidarea lor
In creditul contului 506 "Obligațiuni" se (665).
inregistrează: Soldul contului reprezintă valoarea altor investiții pe
- prețul de cesiune al obligațiunilor deținute (461, termen scurt și creanțe
512, 531); asimilate existente.
- pierderea reprezentand diferența dintre valoarea Contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru
contabilă a investițiilor investițiile pe termen scurt"
financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
(664); vărsămintelor de efectuat pentru
- diferențele nefavorabile din evaluarea la incheierea investițiile pe termen scurt cumpărate.
exercițiului financiar, a Contul 509 "Vărsăminte de efectuat pentru
valorilor mobiliare pe termen scurt admise la investițiile pe termen scurt" este un
tranzacționare pe o piață cont de pasiv.
reglementată (668). In creditul contului 509 "Vărsăminte de efectuat
Soldul contului reprezintă valoarea obligațiunilor pentru investițiile pe termen
existente. scurt" se inregistrează:
Contul 508 "Alte investiții pe termen scurt și - valoarea datorată pentru investițiile pe termen scurt
creanțe asimilate" cumpărate (501, 505, 506,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența depozitelor 508);
bancare pe termen scurt, a - diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate in
altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate, urma evaluării datoriilor in
cumpărate. valută, reprezentand vărsăminte de efectuat pentru
Contul 508 "Alte investiții pe termen scurt și creanțe investițiile pe termen scurt, la
asimilate" este un cont de finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului
activ. financiar (665).
230 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, In debitul contului 509 "Vărsăminte de efectuat
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 pentru investițiile pe termen
228 scurt" se inregistrează:
In debitul contului 508 "Alte investiții pe termen - valoarea achitată a investițiilor pe termen scurt
scurt și creanțe asimilate" se cumpărate (512, 531);
inregistrează: - diferențele favorabile de curs valutar, rezultate in
- valoarea la cost de achiziție a altor investiții pe urma evaluării datoriilor in
termen scurt și creanțe valută, reprezentand vărsăminte de efectuat pentru
asimilate cumpărate (509, 512, 531); investițiile pe termen scurt, la
- diferențele favorabile de curs valutar aferente altor finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului
valori de trezorerie cum financiar, sau in urma achitării
acestora (765).
43
Soldul contului reprezintă valoarea datorată pentru - sumele incasate de la clienți (411, 413);
investițiile pe termen scurt - sumele recuperate din debite ale personalului (428);
cumpărate. - taxa pe valoarea adăugată de recuperat, incasată de
GRUPA 51 "CONTURI LA BĂNCI" la bugetul statului (4424);
Din grupa 51 "Conturi la bănci" fac parte: - sumele restituite de la buget, reprezentand
Contul 511 "Valori de incasat" vărsăminte efectuate in plus in
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența valorilor de relația cu bugetul statului și asigurările sociale (448,
incasat, cum sunt cecurile și 438);
efectele comerciale primite de la clienți. - sumele lăsate temporar la dispoziția entității de
Contul 511 "Valori de incasat" este un cont de activ. către acționari/asociați (455);
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA - sumele depuse ca aport in numerar la capitalul
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 231 social (456);
229 - sumele primite ca rezultat al operațiilor in
In debitul contului 511 "Valori de incasat" se participație (458);
inregistrează: - sumele incasate de la debitori diverși (461);
- valoarea cecurilor și a efectelor comerciale primite - sumele incasate de la creditori diverși (462);
de la clienți (411, 413). - sumele incasate in avans și care privesc exercițiile
In creditul contului 511 "Valori de incasat" se următoare (472);
inregistrează: - sumele incasate, in curs de clarificare (473);
- valoarea cecurilor și a efectelor comerciale incasate - sumele virate unității de către subunități (in
(512); contabilitatea unității) sau
- valoarea sconturilor acordate (667). subunităților, de către unitate (in contabilitatea
Soldul contului reprezintă valoarea cecurilor și a subunităților) (481, 482);
efectelor comerciale - valoarea investițiilor pe termen scurt cedate,
neincasate. inclusiv a diferențelor favorabile
Contul 512 "Conturi curente la bănci" din cedare (501, 506, 508, 764);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența - valoarea cecurilor și a efectelor comerciale incasate
disponibilităților in lei și valută aflate in (511);
conturi la bănci, a sumelor in curs de decontare, - sumele incasate reprezentand redevențe, locații de
precum și a mișcării acestora. gestiune și chirii (706);
Contul 512 "Conturi curente la bănci" este un cont - sumele incasate din activități diverse (708);
bifuncțional. - sumele incasate reprezentand dobanzile aferente
In debitul contului 512 "Conturi curente la bănci" se disponibilităților in conturi la
inregistrează: bănci (766);
- sumele depuse sau virate in cont, rezultate din - dobanzile incasate aferente disponibilităților aflate
incasările in numerar, din in conturile curente (518);
cecuri, din alte conturi bancare, din acreditive etc. - sumele incasate reprezentand subvenții aferente
(581); veniturilor (741);
- valoarea subvențiilor primite și incasate (445); - sumele incasate reprezentand alte venituri din
- valoarea sumei incasate din vanzarea acțiunilor exploatare (758);
proprii (109, 141); 232 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
- suma imprumuturilor obținute prin emisiuni de PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
obligațiuni (161); 230
- creditele bancare pe termen lung și scurt incasate - sumele incasate reprezentand dividendele pentru
(162, 519); participațiile la capitalul altor
- sumele incasate de la entități afiliate sau de la societăți (761, 762);
entități legate prin interese de - sumele incasate reprezentand dobanzile aferente
participare (166, 451, 453); creanțelor imobilizate (763);
- sumele incasate reprezentand alte imprumuturi și - sumele incasate din investiții financiare cedate
datorii asimilate (167); (764);
- valoarea creanțelor imobilizate și a dobanzilor - valoarea sconturilor incasate de la furnizori sau alți
aferente incasate, precum și a creditori (767);
garanțiilor restituite (267);
44
- sumele incasate reprezentand venituri extraordinare - sume achitate colaboratorilor (401);
(771); - cheltuieli legate de emiterea instrumentelor de
- creditele bancare pe termen scurt, acordate de bancă capitaluri proprii, atunci cand nu
pentru nevoi temporare, sunt indeplinite condițiile pentru recunoașterea lor ca
prin conturi bancare distincte (519); imobilizări necorporale (149);
- diferențele favorabile de curs valutar, aferente - alte cheltuieli legate de răscumpărarea
operațiunilor efectuate in valută instrumentelor de capitaluri proprii
in cursul perioadei sau disponibilităților la bancă, in (149);
valută, existente la finele lunii, - sumele achitate reprezentand cheltuieli cu
respectiv la inchiderea exercițiului financiar (765); intreținerea și reparațiile,
- diferențele favorabile, aferente operațiunilor cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile, primele
decontare in funcție de cursul de asigurare, studiile și
unei valute, in cursul exercițiului (768). cercetările, comisioanele și onorariile, protocol,
In creditul contului 512 "Conturi curente la bănci" se deplasări, detașări, transferări,
inregistrează: poștale și taxe de telecomunicații, sume achitate
- sumele ridicate in numerar din cont sau virate in alt pentru alte servicii executate de
cont de trezorerie (581); terți (611 la 614, 622 la 626, 628);
- sumele plătite reprezentand rambursarea - valoarea serviciilor bancare plătite (627);
imprumuturilor din emisiuni de MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
obligațiuni (161); I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 233
- creditele pe termen lung și scurt rambursate (162, 231
519); - plăți efectuate reprezentand alte cheltuieli de
- sumele restituite entităților afiliate, entităților legate exploatare (658);
prin interese de participare - sumele plătite anticipat (471);
sau altor entități (451, 453, 166); - sumele plătite pentru acțiuni proprii răscumpărate
- sumele plătite reprezentand rambursarea altor (109);
imprumuturi și datorii asimilate, - valoarea sconturilor reținute de bănci (667);
precum și garanțiile de bună execuție restituite - sumele achitate reprezentand contribuția la
terților (167); asigurările sociale și la asigurările
- valoarea de achiziție a imobilizărilor financiare și a sociale de sănătate (431);
investițiilor pe termen scurt - sumele achitate reprezentand contribuția entității și
cumpărate (261, 263, 265, 501, 505, 506, 508); a personalului la
- vărsămintele efectuate pentru partea neachitată a constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj (437);
imobilizărilor financiare și a - sumele virate asigurărilor sociale reflectate ca alte
investițiilor pe termen scurt (269, 509); datorii sociale (438);
- sumele achitate coparticipanților sau virate ca - sumele virate reprezentand contribuția unității la
rezultat al operațiilor in schemele de pensii facultative,
coparticipație (458); respectiv la primele de asigurare voluntară de
- suma dobanzilor plătite (168, 518, 519, 666); sănătate (438);
- valoarea imprumuturilor acordate pe termen lung - sumele plătite la buget, reprezentand impozitul pe
(267); profit/venit (441);
- plățile efectuate către furnizori de bunuri și servicii, - plata către buget a taxei pe valoarea adăugată
inclusiv prin intermediul datorate și a taxei pe valoarea
efectelor comerciale (401, 403, 404, 405); adăugată plătite in vamă (4423, 4426);
- plățile efectuate către personalul entității (421, 423, - plata către buget a impozitului pe venituri de natura
424, 425, 426, 428); salariilor (444);
- sumele achitate terților, reprezentand rețineri sau - plățile efectuate către organismele publice privind
popriri din salarii (427); taxele și vărsămintele
- partea din subvențiile aferente activelor sau asimilate datorate (447);
veniturilor, restituită (4751, 4752, - plata către bugetul de stat a accizelor, altor
472); impozite, taxe și vărsăminte
- plăți ocazionate de inființarea sau dezvoltarea asimilate (446, 448);
entității (201); - sumele achitate acționarilor/asociaților (455, 456);
45
- sumele achitate acționarilor/asociaților din Contul 519 "Credite bancare pe termen scurt" este un
dividendele cuvenite (457); cont de pasiv.
- taxele de mediu achitate (652); In creditul contului 519 "Credite bancare pe termen
- sumele achitate creditorilor diverși (462); scurt" se inregistrează:
- restituirea sumelor aflate in curs de clarificare - creditele bancare pe termen scurt, acordate de bancă
(473); pentru nevoi temporare,
- plățile efectuate reprezentand sume transferate intre prin conturi bancare distincte, inclusiv dobanzile
unitate și subunități (481, datorate (512, 666).
482); In debitul contului 519 "Credite bancare pe termen
- diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente scurt" se inregistrează:
operațiunilor in valută, - creditele bancare pe termen scurt restituite, inclusiv
efectuate in cursul perioadei, sau disponibilităților dobanzile plătite (512).
aflate in conturi la bancă in Soldul contului reprezintă creditele bancare pe
valută, la finele lunii, respectiv la inchiderea termen scurt nerestituite.
exercițiului financiar (665); GRUPA 53 "CASA"
- diferențele nefavorabile, aferente operațiunilor cu Din grupa 53 "Casa" fac parte:
decontare in funcție de cursul Contul 531 "Casa"
unei valute, in cursul perioadei (668). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența numerarului
Soldul debitor reprezintă disponibilitățile in lei și in aflat in casieria entității,
valută, iar soldul creditor, precum și a mișcării acestuia, ca urmare a incasărilor
creditele primite. și plăților efectuate.
Contul 518 "Dobanzi" Contul 531 "Casa" este un cont de activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dobanzilor In debitul contului 531 "Casa" se inregistrează:
datorate, precum și a - sumele ridicate de la bănci (581);
dobanzilor de incasat, aferente creditelor acordate de - sumele incasate de la clienți (411);
bănci in conturile curente, - sumele incasate de la acționari/asociați și din
respectiv disponibilităților aflate in conturile curente. operații in participație (455, 458);
Dobanzile datorate și cele de incasat, aferente - sumele incasate reprezentand aport la capitalul
exercițiului in curs, se social (456);
inregistrează la cheltuieli financiare, respectiv - debite incasate de la salariați și debitori diverși
venituri financiare. (428, 461);
Contul 518 "Dobanzi" este un cont bifuncțional. - sumele incasate de la creditori diverși (462);
In debitul contului 518 "Dobanzi" se inregistrează: - sumele incasate reprezentand venituri anticipate
- dobanzile de incasat aferente disponibilităților (472);
aflate in conturile curente (766); - sumele incasate și necuvenite unității (473);
- dobanzile plătite, aferente imprumuturilor primite - sumele virate unității de către subunități (in
(512). contabilitatea unității) sau
In creditul contului 518 "Dobanzi" se inregistrează: subunităților, de către unitate (in contabilitatea
- dobanzile datorate, aferente creditelor acordate de subunităților) (481, 482);
bănci in conturile curente - sumele restituite in numerar reprezentand avansuri
(666); de trezorerie neutilizate
- dobanzile incasate aferente disponibilităților aflate (542);
in conturile curente (512). - sumele incasate din servicii prestate, vanzarea
234 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, mărfurilor și alte activități (704,
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 707, 708, 4427);
232 - sumele incasate din studii, redevențe, locații de
Soldul debitor reprezintă dobanzile de primit, iar gestiune și chirii (705, 706);
soldul creditor, dobanzile de - sumele incasate din despăgubiri și alte venituri din
plătit. exploatare (758);
Contul 519 "Credite bancare pe termen scurt" - caștigul rezultat din vanzarea investițiilor pe termen
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creditelor scurt la un preț de cesiune
acordate de bănci pe termen mai mare decat valoarea contabilă (764);
scurt.
46
- diferențele favorabile de curs valutar aferente - diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente
operațiunilor efectuate in valută operațiunilor in valută
in cursul perioadei sau disponibilităților in valută, efectuate in cursul perioadei sau disponibilităților in
inregistrate la finele lunii, valută existente la finele lunii,
respectiv la inchiderea exercițiului financiar (765). respectiv la inchiderea exercițiului financiar (665).
In creditul contului 531 "Casa" se inregistrează: Soldul contului reprezintă numerarul existent in
- depunerile de numerar la bănci (581); casierie.
- costul de achiziție al investițiilor financiare Contul 532 "Alte valori"
cumpărate in numerar (261, 263, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența bonurilor
265, 267, 269, 501, 505, 506, 508, 509); valorice, timbrelor fiscale și
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA poștale, biletelor de tratament și odihnă, tichetelor și
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 235 biletelor de călătorie,
233 tichetelor de masă, a altor valori, precum și a mișcării
- plățile efectuate către furnizori (401, 404); acestora.
- sumele achitate personalului (421, 423, 424, 425, Contul 532 "Alte valori" este un cont de activ.
426, 428); In debitul contului 532 "Alte valori" se inregistrează:
- plăți ocazionate de inființarea sau dezvoltarea - valoarea bonurilor valorice, a timbrelor fiscale și
entității (201); poștale, biletelor de tratament
- sumele achitate colaboratorilor (401); și odihnă, tichetelor și biletelor de călătorie,
- plățile efectuate reprezentand sume transferate intre tichetelor de masă și a altor valori,
unitate și subunități (481, achiziționate (401, 531, 542).
482); In creditul contului 532 "Alte valori" se inregistrează:
- sumele achitate reprezentand cheltuielile cu - valoarea bonurilor valorice, a timbrelor fiscale și
redevențele, chiriile, primele de poștale, biletelor de tratament
asigurări, comisioanele, onorariile, protocol, și odihnă, tichetelor și biletelor de călătorie și a altor
deplasări, detașări, transferări, taxe valori, consumate (302, 428,
poștale și taxe de telecomunicații, sume achitate 624, 625, 626);
pentru alte servicii executate de - valoarea tichetelor de masă acordate salariaților
terți (612, 613, 622 la 626, 628); (642).
- plățile efectuate reprezentand alte cheltuieli de Soldul contului reprezintă alte valori existente.
exploatare (658); 236 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
- sumele achitate terților reprezentand rețineri sau PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
popriri din remunerații (427); 234
- sumele plătite din operații in participație (458); GRUPA 54 "ACREDITIVE"
- sumele restituite asociaților/acționarilor (455, 456); Din grupa 54 "Acreditive" fac parte:
- dividendele plătite acționarilor/asociaților (457); Contul 541 "Acreditive"
- sumele achitate creditorilor diverși (462); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acreditivelor
- sumele plătite anticipat (471); deschise in bănci pentru
- sumele incasate și necuvenite unității (473); efectuarea de plăți in favoarea terților.
- plățile efectuate reprezentand sume transferate intre Contul 541 "Acreditive" este un cont de activ.
unitate și subunități, In debitul contului 541 "Acreditive" se inregistrează:
precum și intre subunități (481, 482); - valoarea acreditivelor deschise la dispoziția terților
- cheltuieli legate de emiterea instrumentelor de (581);
capitaluri proprii, atunci cand nu - diferențele favorabile de curs valutar, aferente
sunt indeplinite condițiile pentru recunoașterea lor ca soldului privind acreditivele
imobilizări necorporale (149); deschise in valută, inregistrate la finele lunii,
- alte cheltuieli legate de răscumpărarea respectiv la inchiderea exercițiului
instrumentelor de capitaluri proprii financiar (765).
(149); In creditul contului 541 "Acreditive" se inregistrează:
- plățile in numerar reprezentand alte valori - sumele plătite terților sau virate in conturile de
achiziționate (532); disponibilități ca urmare a
- avansurile de trezorerie acordate (542); incetării valabilității acreditivului (401, 404, 581);

47
- diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
operațiunilor efectuate in I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 237
valută in cursul perioadei sau soldului privind 235
acreditivele deschise in valută, la GRUPA 58 "VIRAMENTE INTERNE"
finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului Din grupa 58 "Viramente interne" face parte:
financiar, sau la lichidarea acestora Contul 581 "Viramente interne"
(665). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența viramentelor
Soldul contului reprezintă valoarea acreditivelor de disponibilități intre
deschise in bănci, existente. conturile de trezorerie.
Contul 542 "Avansuri de trezorerie" Contul 581 "Viramente interne" este un cont de activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor In debitul contului 581 "Viramente interne" se
de trezorerie. inregistrează:
Contul 542 "Avansuri de trezorerie" este un cont de - sumele virate dintr-un cont de trezorerie in alt cont
activ. de trezorerie (512, 531,
In debitul contului 542 "Avansuri de trezorerie" se 541).
inregistrează: In creditul contului 581 "Viramente interne" se
- avansurile de trezorerie acordate (531); inregistrează:
- diferențele favorabile de curs valutar aferente - sumele intrate intr-un cont de trezorerie din alt cont
avansurilor de trezorerie in de trezorerie (512, 531,
valută, inregistrate la finele lunii, respectiv la 541).
inchiderea exercițiului financiar (765). De regulă, contul nu prezintă sold.
In creditul contului 542 "Avansuri de trezorerie" se GRUPA 59 "AJUSTĂRI PENTRU PIERDEREA
inregistrează: DE VALOARE A
- avansurile de trezorerie justificate prin achiziția de CONTURILOR DE TREZORERIE"
stocuri, inclusiv diferențele Din grupa 59 "Ajustări pentru pierderea de valoare a
de preț nefavorabile aferente (301 la 303, 308, 361, conturilor de trezorerie" fac
368, 371, 381, 388, 401); parte conturile:
- cheltuieli reprezentand valoarea materialelor 591 "Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor
nestocate, consumurilor de deținute la entitățile
energie și apă, intreținere și reparații, primele de afiliate";
asigurare, studii și cercetare 595 "Ajustări pentru pierderea de valoare a
executate de terți, comisioane și onorarii, protocol, obligațiunilor emise și
reclamă și publicitate, transport răscumpărate";
de bunuri, deplasări, poștale și telecomunicații, alte 596 "Ajustări pentru pierderea de valoare a
servicii executate de terți (602, obligațiunilor";
604, 605, 611 la 614, 622 la 626, 628); 598 "Ajustări pentru pierderea de valoare a altor
- sume reprezentand avansuri nejustificate (428); investiții pe termen scurt și
- sumele reprezentand avansuri de trezorerie, creanțe asimilate".
nedecontate pană la data Cu ajutorul conturilor din această grupă se ține
bilanțului (461, 428); evidența constituirii ajustărilor
- sume restituite in numerar reprezentand avansuri de pentru pierderea de valoare a investițiilor financiare
trezorerie neutilizate la entități afiliate, a
(531); obligațiunilor emise și răscumpărate, obligațiunilor
- sume utilizate pentru achitarea altor valori (532); și a altor investiții financiare și
- diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente creanțe asimilate, precum și a suplimentării,
avansurilor de trezorerie in diminuării sau anulării acestora, după
valută, inregistrate la finele lunii, respectiv la caz.
inchiderea exercițiului financiar, sau la Conturile din această grupă sunt conturi de pasiv.
lichidarea acestora (665). In creditul conturilor din grupa 59 "Ajustări pentru
Soldul contului reprezintă sumele acordate ca pierderea de valoare a
avansuri de trezorerie, conturilor de trezorerie" se inregistrează:
nedecontate. - valoarea ajustărilor pentru pierderea de valoare a
conturilor de trezorerie,
48
constituite sau suplimentate, după caz (686). 308, 351);
In debitul conturilor din grupa 59 "Ajustări pentru - valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime
pierderea de valoare a aprovizionate, in cazul
conturilor de trezorerie" se inregistrează: folosirii metodei inventarului intermitent (401);
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea - sume in curs de clarificare (473).
ajustărilor pentru pierderea de Contul 602 "Cheltuieli cu materialele
valoare a conturilor de trezorerie (786). consumabile"
Soldul conturilor reprezintă valoarea ajustărilor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
constituite pentru pierderile de cu materialele consumabile.
valoare, existente la sfarșitul perioadei. In debitul contului 602 "Cheltuieli cu materialele
238 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, consumabile" se inregistrează:
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
236 consumabile incluse pe cheltuieli,
CLASA 6 "CONTURI DE CHELTUIELI" constatate lipsă la inventar, pierderile din deprecieri
Din clasa 6 "Conturi de cheltuieli" fac parte ireversibile, precum și a celor
următoarele grupe de conturi: 60 aflate la terți și a diferențelor de preț nefavorabile
"Cheltuieli privind stocurile", 61 "Cheltuieli cu aferente (302, 308, 351);
serviciile executate de terți", 62 - valoarea la preț de inregistrare a materialelor
"Cheltuieli cu alte servicii executate de terți", 63 consumabile aprovizionate, in
"Cheltuieli cu alte impozite, taxe și cazul folosirii metodei inventarului intermitent (401);
vărsăminte asimilate", 64 "Cheltuieli cu personalul", - sume in curs de clarificare (473);
65 "Alte cheltuieli de - valoarea materialelor consumabile achitate din
exploatare", 66 "Cheltuieli financiare", 67 "Cheltuieli avansuri de trezorerie (542).
extraordinare", 68 "Cheltuieli Contul 603 "Cheltuieli privind materialele de
cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru natura obiectelor de inventar"
depreciere sau pierdere de Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
valoare" și 69 "Cheltuieli cu impozitul pe profit și privind materialele de
alte impozite". natura obiectelor de inventar, la darea in folosință a
Conturile din clasa 6 "Conturi de cheltuieli" sunt acestora.
conturi cu funcție de activ, cu In debitul contului 603 "Cheltuieli privind
excepția contului 609 “Reduceri comerciale primite”, materialele de natura obiectelor de
care are funcție de pasiv. inventar" se inregistrează:
Conturile din clasa 6 "Conturi de cheltuieli" pot fi MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
creditate in cursul perioadei, I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 239
pentru operațiile in participație, cu sumele transmise 237
pe bază de decont. - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
La sfarșitul perioadei, soldul acestor conturi se natura obiectelor de inventar
transferă asupra contului de profit incluse pe cheltuieli, constatate lipsă la inventar,
și pierdere (121). pierderile din deprecieri
GRUPA 60 "CHELTUIELI PRIVIND ireversibile și a celor aflate la terți și a diferențelor
STOCURILE" de preț nefavorabile, aferente
Din grupa 60 "Cheltuieli privind stocurile" fac parte: (303, 308, 351);
Contul 601 "Cheltuieli cu materiile prime" - valoarea la preț de inregistrare a materialelor de
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor natura obiectelor de inventar
cu materiile prime. aprovizionate, in cazul folosirii inventarului
In debitul contului 601 "Cheltuieli cu materiile intermitent (401);
prime" se inregistrează: - sume in curs de clarificare (473).
- valoarea la preț de inregistrare a materiilor prime Contul 604 "Cheltuieli privind materialele
incluse pe cheltuieli, nestocate"
constatate lipsă la inventar sau distruse, pierderile din Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
deprecieri ireversibile, privind materialele
precum și cele aflate la terți și a diferențelor de preț nestocate.
nefavorabile, aferente (301,
49
In debitul contului 604 "Cheltuieli privind materiale 240 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
nestocate" se inregistrează: PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
- valoarea materialelor nestocate aprovizionate de la 238
furnizori (401, 408); - valoarea la preț de inregistrare a ambalajelor
- sume in curs de clarificare (473); vandute, constatate lipsă la
- valoarea materialelor nestocate achitate din avansuri inventariere, precum și a diferențelor de preț
de trezorerie (542). nefavorabile, aferente (381, 388);
Contul 605 "Cheltuieli privind energia și apa" - valoarea ambalajelor achiziționate, in cazul folosirii
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor metodei inventarului
privind consumurile de intermitent (401);
energie și apă. - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
In debitul contului 605 "Cheltuieli privind energia și restituire, degradate (409);
apa" se inregistrează: - sume in curs de clarificare (473).
- valoarea consumurilor de energie și apă (401, 408, Contul 609 “Reduceri comerciale primite”
471, 542); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența reducerilor
- sume in curs de clarificare (473). comerciale primite ulterior
Contul 606 "Cheltuieli privind animalele și facturării, indiferent de perioada la care se referă.
păsările" In creditul contului 609 “Reduceri comerciale
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor primite” se inregistrează:
cu animalele și păsările - valoarea reducerilor comerciale primite ulterior
ieșite din unitate. facturării (401).
In debitul contului 606 "Cheltuieli cu animalele și GRUPA 61 "CHELTUIELI CU SERVICIILE
păsările" se inregistrează: EXECUTATE DE TERȚI"
- valoarea la preț de inregistrare a animalelor și Din grupa 61 "Cheltuieli cu serviciile executate de
păsărilor vandute, constatate terți" fac parte:
lipsă la inventariere, precum și diferențele de preț Contul 611 "Cheltuieli cu intreținerea și
nefavorabile, aferente (361, reparațiile"
368); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
- sume in curs de clarificare (473). cu intreținerea și reparațiile
Contul 607 "Cheltuieli privind mărfurile" executate de terți.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor In debitul contului 611 "Cheltuieli cu intreținerea și
privind mărfurile. reparațiile" se inregistrează:
In debitul contului 607 "Cheltuieli privind mărfurile" - valoarea lucrărilor de intreținere și reparații
se inregistrează: executate de terți (401, 408, 471,
- valoarea mărfurilor vandute, constatate lipsă la 512, 542);
inventariere, depreciate - sume in curs de clarificare (473).
ireversibil (371); Contul 612 "Cheltuieli cu redevențele, locațiile de
- valoarea mărfurilor și a produselor aflate la terți gestiune și chiriile"
pentru care au fost emise Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
documentele de livrare sau constatate lipsă la cu redevențele, locațiile de
inventar (354, 357); gestiune și chiriile.
- valoarea mărfurilor achiziționate, in cazul folosirii In debitul contului 612 "Cheltuieli cu redevențele,
metodei inventarului locațiile de gestiune și chiriile"
intermitent (401); se inregistrează:
- sume in curs de clarificare (473). - cheltuielile cu redevențele, locațiile de gestiune și
Contul 608 "Cheltuieli privind ambalajele" chiriile datorate sau plătite
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor (401, 408, 471, 512, 531, 542);
privind ambalajele. - sume in curs de clarificare (473).
In debitul contului 608 "Cheltuieli privind Contul 613 "Cheltuieli cu primele de asigurare"
ambalajele" se inregistrează: Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
- valoarea ambalajelor aflate in consignație la terți, cu primele de asigurare.
pentru care au fost emise In debitul contului 613 "Cheltuieli cu primele de
documentele de vanzare (358); asigurare" se inregistrează:
50
- valoarea primelor de asigurare datorate sau achitate - sumele datorate sau achitate care privesc acțiunile
conform contractelor de de protocol, reclamă și
asigurare (401, 408, 471, 512, 531, 542); publicitate (401, 408, 471, 512, 531, 542);
- sume in curs de clarificare (473). - sume in curs de clarificare (473).
Contul 614 "Cheltuieli cu studiile și cercetările" Contul 624 "Cheltuieli cu transportul de bunuri și
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor personal"
cu studiile și cercetările. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
In debitul contului 614 "Cheltuieli cu studiile și privind transportul de bunuri
cercetările" se inregistrează: și personal, executate de terți.
- valoarea studiilor și a cercetărilor executate de terți In debitul contului 624 "Cheltuieli cu transportul de
(401, 408, 471, 512, 542); bunuri și personal" se
- sume in curs de clarificare (473). inregistrează:
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA - sumele datorate sau achitate pentru transportul de
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 241 bunuri, precum și pentru
239 transportul colectiv de personal (401, 408, 471, 512,
GRUPA 62 "CHELTUIELI CU ALTE SERVICII 531, 532, 542);
EXECUTATE DE TERȚI" - sume in curs de clarificare (473).
Din grupa 62 "Cheltuieli cu alte servicii executate de Contul 625 "Cheltuieli cu deplasări, detașări și
terți" fac parte: transferări"
Contul 621 "Cheltuieli cu colaboratorii" Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu deplasările, detașările și
cu colaboratorii. transferările personalului.
In debitul contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii" In debitul contului 625 "Cheltuieli cu deplasări,
se inregistrează: detașări și transferări" se
- sumele datorate colaboratorilor pentru prestațiile inregistrează:
efectuate (401, 471); - sumele datorate sau achitate reprezentand cheltuieli
- sume in curs de clarificare (473). cu deplasări, detașări și
Contul 622 "Cheltuieli privind comisioanele și transferări (inclusiv transportul) (401, 408, 471, 512,
onorariile" 531, 532, 542);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor - sume in curs de clarificare (473).
reprezentand comisioanele 242 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
datorate pentru cumpărarea sau vanzarea titlurilor de PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
valoare imobilizate sau a 240
celor de plasament, comisioanele de intermediere, Contul 626 "Cheltuieli poștale și taxe de
onorariile de consiliere, telecomunicații"
contencios, expertizare, precum și a altor cheltuieli Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
similare. poștale și a taxelor de
In debitul contului 622 "Cheltuieli privind telecomunicații.
comisioanele și onorariile" se In debitul contului 626 "Cheltuieli poștale și taxe de
inregistrează: telecomunicații" se
- sumele datorate privind comisioanele și onorariile inregistrează:
(401, 408, 471, 512, 531, - valoarea serviciilor poștale și a taxelor de
542); telecomunicații datorate sau achitate
- sume in curs de clarificare (473). (401, 408, 471, 512, 531, 532, 542);
Contul 623 "Cheltuieli de protocol, reclamă și - sume in curs de clarificare (473).
publicitate" Contul 627 "Cheltuieli cu serviciile bancare și
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor asimilate"
de protocol, reclamă și Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
publicitate. cu serviciile bancare și
In debitul contului 623 "Cheltuieli de protocol, asimilate.
reclamă și publicitate" se In debitul contului 627 "Cheltuieli cu serviciile
inregistrează: bancare și asimilate" se
inregistrează:
51
- valoarea serviciilor bancare și asimilate plătite (471, (447);
512); - sume in curs de clarificare (473).
- sume in curs de clarificare (473). GRUPA 64 "CHELTUIELI CU PERSONALUL"
Contul 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate Din grupa 64 "Cheltuieli cu personalul" fac parte:
de terți" Contul 641 "Cheltuieli cu salariile personalului"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
cheltuieli cu serviciile executate de cu salariile personalului.
terți. In debitul contului 641 "Cheltuieli cu salariile
In debitul contului 628 "Alte cheltuieli cu serviciile personalului" se inregistrează:
executate de terți" se - valoarea salariilor și a altor drepturi cuvenite
inregistrează: personalului (421);
- sumele datorate sau achitate pentru alte servicii - drepturi de personal pentru care nu s-au intocmit
executate de terți (401, 408, statele de plată, aferente
471, 512, 531, 542); exercițiului incheiat (428).
- sume in curs de clarificare (473). Contul 642 "Cheltuieli cu tichetele de masă
GRUPA 63 "CHELTUIELI CU ALTE acordate salariaților"
IMPOZITE, TAXE ȘI VĂRSĂMINTE Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
ASIMILATE" cu tichetele de masă
Din grupa 63 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe și acordate salariaților.
vărsăminte asimilate" face In debitul contului 642 "Cheltuieli cu tichetele de
parte: masă acordate salariaților" se
Contul 635 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe și inregistrează:
vărsăminte asimilate" - valoarea tichetelor de masă acordate salariaților
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor (532).
cu alte impozite, taxe și Contul 643 “Cheltuieli cu primele reprezentand
vărsăminte asimilate, datorate bugetului statului sau participarea personalului la
altor organisme publice. profit”
In debitul contului 635 "Cheltuieli cu alte impozite, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
taxe și vărsăminte asimilate" cu primele reprezentand
se inregistrează: participarea personalului la profit, acordate potrivit
- prorata din taxa pe valoarea adăugată deductibilă legii.
devenită nedeductibilă In debitul contului 643 "Cheltuieli cu primele
(4426); reprezentand participarea
- taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă personalului la profit” se inregistrează:
bunurilor și serviciilor folosite in - valoarea primelor reprezentand participarea
scop personal, predate cu titlu gratuit care depășesc personalului la profit, acordate
limitele prevăzute de lege, acestora (424).
cea aferentă lipsurilor peste normele legale, precum Contul 644 “Cheltuieli cu remunerarea in
și cea aferentă bunurilor și instrumente de capitaluri proprii”
serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
in natură (4427); cu remunerarea in
- decontările cu bugetul statului privind impozite, instrumente de capitaluri proprii.
taxe și vărsăminte asimilate, In debitul contului 644 "Cheltuieli cu remunerarea in
cum sunt: diferențele de preț la gaze și țiței obținute instrumente de capitaluri
din producția internă, impozitul proprii" se inregistrează:
pe clădiri și impozitul pe terenuri, taxa pentru - valoarea instrumentelor de capitaluri proprii
folosirea terenurilor proprietate de acordate angajaților (106).
stat, precum și alte impozite și taxe (446); Contul 645 "Cheltuieli privind asigurările și
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA protecția socială"
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 243 Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
241 privind asigurările și
- datoriile și vărsămintele de efectuat, către alte protecția socială.
organisme publice, potrivit legii
52
In debitul contului 645 "Cheltuieli privind asigurările - valoarea donațiilor acordate (301, 302, 303, 345,
și protecția socială" se 371, 381, 512, 531);
inregistrează: - valoarea neamortizată a imobilizărilor necorporale
- sumele acordate personalului, potrivit legii, pentru sau corporale, scoase din
protecția socială (423); activ (203, 205, 2071, 208, 211, 212, 213, 214);
- contribuția unității la asigurările sociale și de - valoarea imobilizărilor in curs, scoase din evidență
sănătate (431); (231, 233);
- contribuția unității la constituirea fondului pentru - sume in curs de clarificare (473);
ajutorul de șomaj (437); - sume prescrise, scutite sau anulate, potrivit
- contribuția unității la schemele de pensii facultative prevederilor legale in vigoare,
(438); reprezentand creanțe față de clienți, debitori diverși
- contribuția unității la primele de asigurare voluntară etc. (411, 461 și alte conturi in
de sănătate (438). care urmează să se evidențieze sumele prescrise sau
244 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, anulate).
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 GRUPA 66 "CHELTUIELI FINANCIARE"
242 Din grupa 66 "Cheltuieli financiare" fac parte:
GRUPA 65 "ALTE CHELTUIELI DE Contul 663 "Pierderi din creanțe legate de
EXPLOATARE" participații"
Din grupa 65 "Alte cheltuieli de exploatare" fac Cu ajutorul acestui cont se ține evidența pierderilor
parte: din creanțe imobilizate.
Contul 652 “Cheltuieli cu protecția mediului In debitul contului 663 "Pierderi din creanțe legate de
inconjurător” participații" se
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor inregistrează:
cu protecția mediului - valoarea pierderilor din creanțe imobilizate (267).
inconjurător, aferente perioadei. Contul 664 "Cheltuieli privind investițiile
In debitul contului 652 "Cheltuieli cu protecția financiare cedate"
mediului inconjurător" se Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
inregistrează: privind investițiile financiare
- taxele de mediu achitate (5121); cedate.
- certificatele de emisii de gaze cu efect de seră MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
achiziționate (401); I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 245
- cheltuielile efectuate in avans, aferente exercițiului 243
in curs (471). In debitul contului 664 "Cheltuieli privind investițiile
Contul 654 "Pierderi din creanțe și debitori financiare cedate" se
diverși" inregistrează:
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența pierderilor - valoarea imobilizărilor financiare scoase din activ
din creanțe. (261, 263, 265);
In debitul contului 654 "Pierderi din creanțe" se - pierderea reprezentand diferența dintre valoarea
inregistrează: contabilă a investițiilor
- sumele trecute pe cheltuieli cu ocazia scoaterii din financiare pe termen scurt și prețul lor de cesiune
evidență a clienților incerți (501, 506, 508).
sau a debitorilor (411, 451, 453, 461). Contul 665 "Cheltuieli din diferențe de curs
Contul 658 "Alte cheltuieli de exploatare" valutar"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
cheltuieli de exploatare. privind diferențele de curs
In debitul contului 658 "Alte cheltuieli de exploatare" valutar.
se inregistrează: In debitul contului 665 "Cheltuieli din diferențe de
- cheltuielile efectuate in avans, aferente exercițiului curs valutar" se inregistrează:
in curs (471); - diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate in
- valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților, urma incasării creanțelor in
datorate sau plătite terților și valută (267, 411, 413, 451, 453, 456, 461);
bugetului (401, 404, 448, 462, 408, 512); - diferențele nefavorabile de curs valutar aferente
avansurilor plătite, la
53
decontarea acestora (232, 234, 409); - valoarea dobanzilor cuvenite acționarilor/asociaților
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate in pentru disponibilitățile
urma evaluării creanțelor in lăsate temporar la dispoziția entității (455);
valută, la finele lunii, respectiv la inchiderea - valoarea dobanzilor repartizate pe cheltuieli pentru
exercițiului financiar (232, 234, 267, operațiunile de cumpărare
409, 411, 413, 418, 451, 453, 456, 461); cu plata in rate (471);
- diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate in 246 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
urma achitării datoriilor in PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
valută (512, 531, 541); 244
- diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente - valoarea dobanzilor plătite, aferente creditelor
avansurilor incasate, la acordate de bănci in conturile
decontarea acestora (419); curente (512);
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din - valoarea dobanzilor aferente creditelor bancare pe
evaluarea datoriilor in termen scurt (518, 519).
valută, la finele lunii, respectiv la inchiderea Contul 667 "Cheltuieli privind sconturile
exercițiului financiar (161, 162, 166, acordate"
167, 168, 269, 401, 403, 404, 405, 408, 419, 451, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
453, 455, 462, 509); privind sconturile acordate
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din clienților, debitorilor sau băncilor.
evaluarea la finele lunii, In debitul contului 667 "Cheltuieli privind sconturile
respectiv la inchiderea exercițiului financiar, a acordate" se inregistrează:
disponibilităților bancare in valută, a - valoarea sconturilor acordate clienților, debitorilor
disponibilităților in valută existente in casierie, sau reținute de bănci (411,
precum și a depozitelor și altor valori 461, 511, 512).
de trezorerie in valută (512, 531, 541, 542, 267, 508); Contul 668 "Alte cheltuieli financiare"
- diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
lichidarea depozitelor, a financiare, altele decat cele
acreditivelor și avansurilor de trezorerie in valută inregistrate in celelalte conturi din această grupă.
(267, 508, 541, 542); Contul 668 "Alte cheltuieli financiare" funcționează
- diferențele nefavorabile de curs valutar inregistrate similar celorlalte conturi din
la cedarea unei participații grupa 66 "Cheltuieli financiare".
intr-o entitate externă care a fost cuprinsă in In debitul contului 668 "Alte cheltuieli financiare" se
consolidare (107); inregistrează:
- diferențele nefavorabile de curs valutar inregistrate - diferențele nefavorabile aferente furnizorilor și
in situațiile financiare creditorilor, a căror decontare se
anuale consolidate, aferente unui element monetar face in funcție de cursul unei valute, rezultate din
care face parte dintr-o investiție evaluarea acestora la finele lunii,
netă a entității intr-o entitate străină (106). respectiv la inchiderea exercițiului financiar, sau cu
Contul 666 "Cheltuieli privind dobanzile" ocazia decontării lor (401, 404,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor 408, 419, 462, 512);
privind dobanzile. - diferențele nefavorabile aferente datoriilor din
In debitul contului 666 "Cheltuieli privind dobanzile" leasing financiar, exprimate in lei, a
se inregistrează: căror decontare se face in funcție de cursul unei
- valoarea dobanzilor datorate, aferente valute, rezultate din evaluarea
imprumuturilor și datoriilor asimilate acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea
(168); exercițiului financiar (167);
- dobanda datorată pentru ratele de leasing financiar - diferențele nefavorabile aferente clienților și
(404); debitorilor, a căror decontare se
- valoarea dobanzilor datorate, aferente face in funcție de cursul unei valute, rezultate din
imprumuturilor incasate de la entități evaluarea acestora la finele lunii,
afiliate și entități legate prin interese de participare respectiv la inchiderea exercițiului financiar, sau cu
(451, 453); ocazia decontării lor (411, 418,
409, 461);
54
- diferențele nefavorabile aferente creanțelor din depreciere sau pierdere de valoare" fac parte:
avansuri acordate furnizorilor de Contul 681 "Cheltuieli de exploatare privind
imobilizări, exprimate in lei, a căror decontare se face amortizările, provizioanele și
in funcție de cursul unei ajustările pentru depreciere"
valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
respectiv la inchiderea de exploatare privind
exercițiului financiar, sau cu ocazia decontării lor amortizările, provizioanele și ajustările pentru
(232, 234); depreciere.
- diferențele nefavorabile aferente datoriilor față de In debitul contului 681 "Cheltuieli de exploatare
entitățile afiliate și entitățile privind amortizările,
legate prin interese de participare exprimate in lei, a provizioanele și ajustările pentru depreciere" se
căror decontare se face in inregistrează:
funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea - valoarea provizioanelor constituite, inclusiv a celor
acestora la finele lunii, corespunzătoare primelor
respectiv la inchiderea exercițiului financiar, sau cu ce urmează a se acorda personalului din profitul
ocazia decontării lor (451, 453, realizat, potrivit prevederilor legale
512); (151);
- diferențe nefavorabile aferente creanțelor față de - amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale și
entitățile afiliate și entitățile corporale (280, 281);
legate prin interese de participare, precum și a - valoarea ajustărilor pentru deprecierea
creanțelor imobilizate, exprimate in imobilizărilor necorporale sau corporale,
lei, a căror decontare se face in funcție de cursul unei constituite sau majorate (290, 291, 293);
valute, rezultate din - valoarea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor și
evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la a producției in curs de
inchiderea exercițiului financiar, sau execuție, constituite sau majorate (391 la 398);
cu ocazia decontării lor (451, 453, 267); - valoarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor
- diferențele nefavorabile din evaluarea la incheierea neincasabile și a clienților
exercițiului financiar, a dubioși, rău platnici sau in litigiu, constituite sau
valorilor mobiliare pe termen scurt admise la majorate (491, 496).
tranzacționare pe o piață Contul 686 "Cheltuieli financiare privind
reglementată (501, 506). amortizările și ajustările pentru
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA pierdere de valoare"
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 247 Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor
245 financiare cu amortizările și
GRUPA 67 "CHELTUIELI ajustările pentru pierdere de valoare.
EXTRAORDINARE" In debitul contului 686 "Cheltuieli financiare privind
Din grupa 67 "Cheltuieli extraordinare" face parte: amortizările și ajustările
Contul 671 "Cheltuieli privind calamitățile și alte pentru pierdere de valoare" se inregistrează:
evenimente extraordinare" - valoarea primelor de rambursare a obligațiunilor,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor amortizate (169);
extraordinare. - valoarea ajustărilor pentru pierderea de valoare a
In debitul contului 671 "Cheltuieli privind imobilizărilor financiare
calamitățile și alte evenimente (296);
extraordinare" se inregistrează: - valoarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor
- valoarea pierderilor din calamități, exproprieri de din decontări din cadrul
active (211, 212, 213, 214, grupului și cu acționarii/asociații, constituite sau
231, 301, 302, 303, 341, 345, 351, 361, 371, 381). majorate (495);
GRUPA 68 "CHELTUIELI CU - valoarea ajustărilor pentru pierderea de valoare a
AMORTIZĂRILE, PROVIZIOANELE ȘI investițiilor pe termen scurt,
AJUSTĂRILE PENTRU DEPRECIERE SAU constituite sau majorate (591, 595, 596, 598).
PIERDERE DE VALOARE" 248 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
Din grupa 68 "Cheltuieli cu amortizările, PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
provizioanele și ajustările pentru 246
55
GRUPA 69 "CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE Cu ajutorul acestui cont se ține evidența vanzărilor
PROFIT ȘI ALTE IMPOZITE" de produse finite, animalelor
Din grupa 69 "Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte și păsărilor.
impozite" fac parte: In creditul contului 701 "Venituri din vanzarea
Contul 691 "Cheltuieli cu impozitul pe profit" produselor finite" se inregistrează:
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor - prețul de vanzare al produselor finite, vandute
cu impozitul pe profit. clienților (411);
In debitul contului 691 "Cheltuieli cu impozitul pe - prețul de vanzare al produselor finite pentru care nu
profit" se inregistrează: s-au intocmit facturi (418);
- valoarea impozitului pe profit (441). - sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de
Contul 698 "Cheltuieli cu impozitul pe venit și cu servicii către entități afiliate
alte impozite care nu apar și entități legate prin interese de participare (451,
in elementele de mai sus" 453).
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
cu impozitul pe venit plătit I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 249
de microintreprinderi și a altor impozite, conform 247
reglementărilor emise in acest Contul 702 "Venituri din vanzarea
scop. semifabricatelor"
In debitul contului 698 "Cheltuieli cu impozitul pe Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
venit și cu alte impozite care nu din vanzarea
apar in elementele de mai sus" se inregistrează: semifabricatelor.
- valoarea impozitului pe venitul In creditul contului 702 "Venituri din vanzarea
microintreprinderilor (441). semifabricatelor" se inregistrează:
CLASA 7 "CONTURI DE VENITURI" - prețul de vanzare al semifabricatelor, vandute
Din clasa 7 "Conturi de venituri" fac parte clienților (411);
următoarele grupe: 70 "Cifra de afaceri - prețul de vanzare al semifabricatelor, pentru care nu
netă", 71 "Venituri aferente costului producției in s-au intocmit facturi (418);
curs de execuție", 72 "Venituri din - sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de
producția de imobilizări", 74 "Venituri din subvenții servicii către entități afiliate
de exploatare", 75 "Alte venituri și entități legate prin interese de participare (451,
din exploatare", 76 "Venituri financiare", 77 453).
"Venituri extraordinare" și 78 "Venituri Contul 703 "Venituri din vanzarea produselor
din provizioane și ajustări pentru depreciere sau reziduale"
pierdere de valoare". Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
Conturile din clasa 7 "Conturi de venituri" sunt din vanzarea produselor
conturi cu funcție de pasiv. Fac reziduale.
excepție conturile 709 “Reduceri comerciale In creditul contului 703 "Venituri din vanzarea
acordate”, care are funcție de activ, și produselor reziduale" se
cele din grupa 71 "Venituri aferente costului inregistrează:
producției in curs de execuție", care - prețul de vanzare al produselor reziduale, vandute
sunt bifuncționale. clienților (411);
Conturile din clasa 7 "Conturi de venituri" pot fi - prețul de vanzare al produselor reziduale pentru
debitate, in cursul perioadei, cu care nu s-au intocmit facturi
veniturile realizate din operații de participație (418);
transferate coparticipanților. - sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de
La sfarșitul perioadei, soldul acestor conturi se servicii către entități afiliate
transferă asupra contului de profit și entități legate prin interese de participare (451,
și pierdere (121). 453).
GRUPA 70 "CIFRA DE AFACERI NETĂ" Contul 704 "Venituri din servicii prestate"
Din grupa 70 "Cifra de afaceri netă" fac parte: Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
Contul 701 "Venituri din vanzarea produselor din servicii prestate.
finite" In creditul contului 704 "Venituri din servicii
prestate" se inregistrează:
56
- tarifele serviciilor prestate, facturate clienților - venituri inregistrate in avans aferente perioadei
(411); curente sau exercițiului in curs
- tarifele serviciilor prestate pentru care nu s-au (472);
intocmit facturi (418); - sumele incasate reprezentand valoarea redevențelor
- venituri inregistrate in avans aferente perioadei cuvenite pentru
curente sau exercițiului in curs concesiuni, a locațiilor de gestiune și a chiriilor,
(472); precum și pentru folosirea
- tarifele serviciilor prestate, incasate in numerar brevetelor, mărcilor și a altor drepturi similare (512,
(531); 531);
- sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de - sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de
servicii către entități afiliate servicii către entități afiliate
și entități legate prin interese de participare (451, și entități legate prin interese de participare (451,
453). 453).
Contul 705 "Venituri din studii și cercetări" Contul 707 "Venituri din vanzarea mărfurilor"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
din studii și cercetări. din vanzarea mărfurilor.
In creditul contului 705 "Venituri din studii și In creditul contului 707 "Venituri din vanzarea
cercetări" se inregistrează: mărfurilor" se inregistrează:
- valoarea studiilor și a contractelor de cercetare, - prețul de vanzare al mărfurilor, vandute clienților
facturate clienților (411); (411);
- valoarea studiilor și a contractelor de cercetare - prețul de vanzare al mărfurilor, pentru care nu s-au
pentru care nu s-au intocmit intocmit facturi (418);
facturi (418); - sumele incasate in numerar din vanzarea mărfurilor
- valoarea studiilor și a contractelor de cercetare (531);
inregistrate in avans, aferente - sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de
perioadei curente sau exercițiului in curs (472); servicii către entități afiliate
- sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de și entități legate prin interese de participare (451,
servicii către entități afiliate 453).
și entități legate prin interese de participare (451, Contul 708 "Venituri din activități diverse"
453). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
Contul 706 "Venituri din redevențe, locații de din diverse activități, cum
gestiune și chirii" sunt: comisioane, servicii prestate in interesul
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor personalului, punerea la dispoziția
din redevențe, locații de terților a personalului unității, venituri din
gestiune și chirii. valorificarea ambalajelor, precum și alte
In creditul contului 706 "Venituri din redevențe, venituri realizate din relațiile cu terții.
locații de gestiune și chirii" se In creditul contului 708 "Venituri din activități
inregistrează: diverse" se inregistrează:
250 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, - sumele facturate clienților, reprezentand venituri
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 din activități diverse (411);
248 - sumele datorate de clienți, pentru care nu s-au
- valoarea redevențelor pentru concesiuni, a locațiilor intocmit facturi (418);
de gestiune, chiriilor - sumele datorate de personal, reprezentand
facturate către concesionari, locatari, chiriași (411); consumuri efectuate pentru acesta
- valori primite de la terți privind locații de gestiune, și care se fac venituri ale entității (428);
licențe, brevete și alte - sumele incasate de la terți, reprezentand venituri din
drepturi similare (461); activități diverse (512,
- valoarea redevențelor pentru concesiuni, a locațiilor 531);
de gestiune și a chiriilor - venituri inregistrate in avans, aferente perioadei
pentru care nu s-au intocmit facturi (418); curente sau exercițiului in curs
- sumele datorate de personal, reprezentand chirii (472);
care se fac venituri ale - valoarea ambalajelor care circulă in sistem de
entității (428); restituire, nerestituite de clienți
57
(419); inventariere, precum și diferențele de preț aferente
- sume cuvenite din vanzări de bunuri și prestări de (341, 345, 346, 348, 361, 368).
servicii către entități afiliate Contul 712 "Venituri aferente costurilor
și entități legate prin interese de participare (451, serviciilor in curs de execuție"
453). Cu ajutorul acestui cont se ține evidența costului de
Contul 709 “Reduceri comerciale acordate” producție al serviciilor in curs
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența reducerilor de execuție, precum și variația acestuia.
comerciale acordate ulterior In creditul contului 712 "Venituri aferente costurilor
facturării, indiferent de perioada la care se referă. serviciilor in curs de execuție"
In debitul contului 709 “Reduceri comerciale se inregistrează:
acordate” se inregistrează : - la sfarșitul perioadei, costul serviciilor in curs de
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA execuție (332);
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 251 In debitul contului 712 "Venituri aferente costurilor
249 serviciilor in curs de execuție"
- valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior se inregistrează:
facturării (411). - reluarea serviciilor in curs de execuție, la inceputul
GRUPA 71 "VENITURI AFERENTE perioadei (332).
COSTULUI PRODUCȚIEI IN CURS DE GRUPA 72 "VENITURI DIN PRODUCȚIA DE
EXECUȚIE" IMOBILIZĂRI"
Din grupa 71 "Venituri aferente costului producției in Din grupa 72 "Venituri din producția de imobilizări"
curs de execuție" fac parte: fac parte:
Contul 711 "Venituri aferente costurilor Contul 721 "Venituri din producția de imobilizări
stocurilor de produse" necorporale"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența costului de Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
producție al produselor din producția de imobilizări
stocate, precum și variația acestuia. necorporale.
In creditul contului 711 "Venituri aferente costurilor In creditul contului 721 "Venituri din producția de
stocurilor de produse" se imobilizări necorporale" se
inregistrează: inregistrează:
- la sfarșitul perioadei, costul produselor in curs de - valoarea imobilizărilor necorporale realizate pe cont
execuție (331); propriu (203, 208, 233).
- costul de producție sau prețul de inregistrare al 252 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
semifabricatelor, produselor PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
finite și produselor reziduale obținute, la finele 250
perioadei, constatate plus la Contul 722 "Venituri din producția de imobilizări
inventar, precum și diferențele intre prețul prestabilit corporale"
și costul de producție aferent Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
(341, 345, 346, 348); din producția de imobilizări
- costul de producție sau prețul de inregistrare al corporale.
animalelor și păsărilor obținute In creditul contului 722 "Venituri din producția de
din producție proprie, diferențele de preț aferente, imobilizări corporale" se
precum și sporurile de greutate inregistrează:
și plusurile de inventar (361, 368). - costul de producție al amenajărilor de terenuri,
In debitul contului 711 "Venituri aferente costurilor realizate pe cont propriu (211,
stocurilor de produse" se 231);
inregistrează: - costul de producție al celorlalte imobilizări
- reluarea produselor in curs de execuție, la inceputul corporale, realizate pe cont propriu,
perioadei (331); precum și al investițiilor efectuate la cele existente
- costul de producție sau prețul de inregistrare al (231).
semifabricatelor, produselor GRUPA 74 "VENITURI DIN SUBVENȚII DE
finite, produselor reziduale, animalelor și păsărilor EXPLOATARE"
vandute, constatate lipsă la Din grupa 74 "Venituri din subvenții de exploatare"
face parte:
58
Contul 741 "Venituri din subvenții de exploatare" - sumele cuvenite unității, datorate de către bugetul
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența subvențiilor statului, altele decat
cuvenite entității in impozite și taxe (448);
schimbul respectării anumitor condiții referitoare la - prețul de vanzare al imobilizărilor necorporale și
activitatea de exploatare a corporale cedate (451, 453,
acesteia. 461);
In creditul contului 741 "Venituri din subvenții de - diferența dintre valoarea participațiilor primite ca
exploatare" se inregistrează: urmare a participării cu mărfuri
- subvențiile de exploatare primite sau ce urmează a la capitalul altor entități și valoarea mărfurilor care
fi primite (512, 445); fac obiectul participației (261,
- subvenții pentru venituri, recunoscute anterior ca 263, 265);
venituri amanate (472). - sume prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii,
GRUPA 75 "ALTE VENITURI DIN reprezentand datorii față de
EXPLOATARE" furnizori, creditori diverși, acționari/asociați (401,
Din grupa 75 "Alte venituri din exploatare" fac parte: 404, 462, 455, 457 și alte conturi
Contul 754 "Venituri din creanțe reactivate și in care urmează să se evidențieze sumele respective);
debitori diverși" - sume prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creanțelor reprezentand datorii privind
reactivate privind clienții și asigurările sociale, ajutorul de șomaj, impozitul pe
debitorii diverși. profit/venit, taxa pe valoarea
In creditul contului 754 "Venituri din creanțe adăugată, alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate,
reactivate și debitori diverși" se fonduri speciale, dividende
inregistrează: de plătit și alte datorii cu bugetul statului (431, 437,
- veniturile din creanțele reactivate (411, 461, 451, 441, 4423, 446, 447, 448, 444,
453). 438).
Contul 758 "Alte venituri din exploatare" GRUPA 76 "VENITURI FINANCIARE"
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor Din grupa 76 "Venituri financiare" fac parte:
realizate din alte surse decat Contul 761 "Venituri din imobilizări financiare"
cele nominalizate in conturile distincte de venituri ale Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
activității de exploatare. din imobilizări financiare
In creditul contului 758 "Alte venituri din exploatare" (titluri de participare, interese de participare).
se inregistrează: In creditul contului 761 "Venituri din titluri
- sumele datorate de personal privind debite, salarii, imobilizate" se inregistrează:
sporuri sau adaosuri - dividendele de incasat/incasate, aferente titlurilor
necuvenite, avansuri nejustificate (428); imobilizate (451, 453, 461,
- valoarea bunurilor constatate lipsă sau deteriorate, 512);
imputate terților (461); - valoarea titlurilor imobilizate primite ca urmare a
- valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților majorării capitalului social al
datorate de terți (411, 451, entității la care se dețin participații, prin incorporarea
453, 461, 418); profitului (261, 263, 265);
- cota-parte a subvențiilor pentru investiții trecută la - partea cuvenită investitorului din profitul inregistrat
venituri, corespunzător in exercițiul curent de
amortizării inregistrate (475); intreprinderea asociată, cu ocazia consolidării prin
- bunurile sau valorile primite gratuit (301, 302, 303, punere in echivalență a
361, 371, 381, 512, 531); participației deținute de investitor in intreprinderea
- bunurile rezultate din dezmembrarea unor asociată (264).
imobilizări (301, 302, 303); Contul 762 "Venituri din investiții financiare pe
- drepturi de personal neridicate, prescrise, potrivit termen scurt"
legii (426); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA din investiții financiare pe
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 253 termen scurt.
251 In creditul contului 762 "Venituri din investiții
financiare pe termen scurt" se
59
inregistrează: - diferențele favorabile de curs valutar, rezultate din
- dividendele de incasat/incasate, aferente evaluarea disponibilităților in
investițiilor financiare pe termen scurt valută, existente in casierie sau in conturi la bănci,
(451, 461, 512). precum și a depozitelor și a
Contul 763 "Venituri din creanțe imobilizate" altor valori de trezorerie in valută, inregistrate la
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor finele lunii, respectiv la inchiderea
din creanțe imobilizate. exercițiului financiar (512, 531, 267, 508, 541, 542);
In creditul contului 763 "Venituri din creanțe - diferențele favorabile de curs valutar inregistrate la
imobilizate" se inregistrează: cedarea unei participații intr-o
- dobanda aferentă creanțelor imobilizate (267, 512). entitate străină care a fost cuprinsă in consolidare
Contul 764 "Venituri din investiții financiare (107);
cedate" - diferențele favorabile de curs valutar inregistrate in
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor situațiile financiare anuale
rezultate din vanzarea consolidate, aferente unui element monetar care face
investițiilor financiare. parte dintr-o investiție netă a
254 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, entității intr-o entitate străină __________(106).
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 Contul 766 "Venituri din dobanzi"
252 Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
In creditul contului 764 "Venituri din investiții financiare din dobanzile
financiare cedate" se inregistrează: cuvenite pentru disponibilitățile din conturile
- prețul de vanzare al imobilizărilor financiare cedate bancare, pentru imprumuturile
(451, 453, 461); acordate sau pentru livrările pe credit.
- caștigul rezultat din vanzarea investițiilor pe termen In creditul contului 766 "Venituri din dobanzi" se
scurt la un preț de cesiune inregistrează:
mai mare decat valoarea contabilă (461, 512, 531); - dobanzile aferente creanțelor imobilizate (267,
- diferența dintre valoarea participațiilor primite ca 512);
urmare a participării in natură - dobanzile cuvenite, aferente imprumuturilor
la capitalul altor entități și valoarea neamortizată a acordate entităților afiliate și
imobilizărilor corporale și entităților legate prin interese de participare (451,
necorporale care au făcut obiectul participației, cu 453);
ocazia cedării participațiilor - dobanzile aferente sumelor datorate de către
respective (1068). debitorii diverși (461);
Contul 765 "Venituri din diferențe de curs - dobanzile primite, aferente disponibilităților aflate
valutar" in conturi curente (512);
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor - dobanzi de primit aferente disponibilităților aflate
din diferențe de curs valutar. in conturi curente (518);
In creditul contului 765 "Venituri din diferențe de - dobanda cuvenită pentru ratele de leasing financiar
curs valutar" se inregistrează: la locator (411);
- diferențele favorabile de curs valutar, rezultate la - valoarea dobanzilor inregistrate pe venituri, pentru
incasarea creanțelor in valută operațiunile de vanzare cu
(512, 531); plata in rate (472).
- diferențele favorabile de curs valutar, rezultate la MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
evaluarea creanțelor in I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 255
valută, inregistrate la finele lunii, respectiv la 253
inchiderea exercițiului financiar (232, Contul 767 "Venituri din sconturi obținute"
234, 267, 409, 411, 413, 418, 451, 453, 456, 461); Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
- diferențele favorabile de curs valutar, rezultate din din sconturile obținute de la
decontarea datoriilor in furnizori și alți creditori.
valută și evaluarea acestora la finele lunii, respectiv In creditul contului 767 "Venituri din sconturi
la inchiderea exercițiului obținute" se inregistrează:
financiar (161, 162, 166, 167, 168, 269, 401, 403, - valoarea sconturilor obținute de la furnizori sau alți
404, 405, 408, 419, 451, 453, creditori (401, 404, 462,
455, 462, 509); 512).
60
Contul 768 "Alte venituri financiare" - diferențele favorabile din evaluarea, la incheierea
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor exercițiului financiar, a
financiare, altele decat cele valorilor mobiliare pe termen scurt admise la
inregistrate in celelalte conturi din această grupă. tranzacționare pe o piață
Contul 768 "Alte venituri financiare" funcționează reglementată (501, 506).
similar celorlalte conturi din GRUPA 77 "VENITURI EXTRAORDINARE"
grupa 76 "Venituri financiare". Din grupa 77 "Venituri extraordinare" face parte:
In creditul contului 768 "Alte venituri financiare" se Contul 771 "Venituri din subvenții pentru
inregistrează: evenimente extraordinare și
- diferențele favorabile aferente furnizorilor și altele similare"
creditorilor cu decontare in funcție 256 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
la finele lunii, respectiv la 254
inchiderea exercițiului financiar, sau cu ocazia Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acelor
decontării lor (401, 404, 408, 419, venituri rezultate din
462); compensațiile primite pentru cheltuieli sau pierderi
- diferențele favorabile aferente datoriilor din leasing din calamități sau alte
financiar exprimate in lei, a evenimente extraordinare.
căror decontare se face in funcție de cursul unei In creditul contului 771 "Venituri din subvenții
valute, rezultate din evaluarea pentru evenimente extraordinare și
acestora la finele lunii, respectiv la inchiderea altele asimilate" se inregistrează:
exercițiului financiar (167); - sumele primite sau de primit drept compensație
- diferențele favorabile aferente clienților și pentru pierderi inregistrate de
debitorilor, a căror decontare se face entitate, ca urmare a efectuării unor cheltuieli
in funcție de cursul unei valute, rezultate din generate de evenimente
evaluarea acestora la finele lunii, extraordinare (512, 445).
respectiv la inchiderea exercițiului financiar, sau cu GRUPA 78 "VENITURI DIN PROVIZIOANE ȘI
ocazia decontării lor (411, 418, AJUSTĂRI PENTRU
409, 461, 512); DEPRECIERE SAU PIERDERE DE
- diferențele favorabile aferente creanțelor din VALOARE"
avansuri acordate furnizorilor de Din grupa 78 "Venituri din provizioane și ajustări
imobilizări, exprimate in lei, a căror decontare se face pentru depreciere sau pierdere
in funcție de cursul unei de valoare" fac parte:
valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, Contul 781 "Venituri din provizioane și ajustări
respectiv la inchiderea pentru depreciere privind
exercițiului financiar (232, 234); activitatea de exploatare"
- diferențe favorabile aferente datoriilor față de Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor
entitățile afiliate și entitățile legate obținute din diminuarea sau
prin interese de participare, cu decontare in funcție anularea provizioanelor, a ajustărilor pentru
de cursul unei valute, rezultate deprecierea imobilizărilor corporale și
din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la necorporale, a activelor circulante, precum și a
inchiderea exercițiului financiar, veniturilor corespunzătoare fondului
sau cu ocazia decontării lor (451, 453); comercial negativ, inregistrate in situațiile financiare
- diferențele favorabile aferente creanțelor față de anuale consolidate.
entitățile afiliate și entitățile In creditul contului 781 "Venituri din provizioane și
legate prin interese de participare, precum și a ajustări pentru depreciere
creanțelor imobilizate, a căror privind activitatea de exploatare" se inregistrează:
decontare se face in funcție de cursul unei valute, - sumele reprezentand diminuarea sau anularea
rezultate din evaluarea acestora provizioanelor (151);
la finele lunii, respectiv la inchiderea exercițiului - sumele reprezentand diminuarea sau anularea
financiar, sau cu ocazia decontării ajustărilor pentru deprecierea
lor (451, 453, 267, 512); imobilizărilor (290, 291, 293);

61
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea datorie a entității față de terți, generată de
ajustărilor pentru deprecierea angajamentele asumate.
stocurilor și producției in curs de execuție (391 la In debitul contului 801 "Angajamente acordate" se
398); inregistrează valoarea
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea angajamentelor in momentul acordării lor de către
ajustărilor pentru deprecierea entitate, iar in credit, valoarea
creanțelor-clienți (491, 496); angajamentelor in momentul incetării lor.
- cota-parte din fondul comercial negativ, transferată Soldul contului reprezintă contravaloarea
la venituri in situațiile angajamentelor acordate de către
financiare anuale consolidate (2075). entitate, existente la un moment dat.
Contul 786 "Venituri financiare din ajustări Contul 802 "Angajamente primite"
pentru pierdere de valoare" Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor angajamentelor primite de către entitate
financiare din ajustări pentru (giruri, cauțiuni, garanții, alte angajamente primite),
pierdere de valoare. reflectand eventuala creanță a
In creditul contului 786 "Venituri financiare din entității față de terți, generată de angajamentele
ajustări pentru pierdere de primite.
valoare" se inregistrează: In debitul contului 802 "Angajamente primite" se
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea inregistrează valoarea
ajustărilor pentru pierderea de angajamentelor in momentul primirii lor de către
valoare a imobilizărilor financiare (296); entitate, iar in credit, valoarea
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea angajamentelor in momentul incetării lor.
ajustărilor pentru deprecierea Soldul contului reprezintă contravaloarea
creanțelor - decontări in cadrul grupului și cu angajamentelor primite de către
acționarii/asociații (495); entitate, existente la un moment dat.
- sumele reprezentand diminuarea sau anularea Contul 8031 "Imobilizări corporale luate cu
ajustărilor pentru pierderea de chirie"
valoare a conturilor de trezorerie (591, 595, 596, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
598). imobilizărilor corporale luate cu chirie
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA de la terți, in baza contractelor incheiate in acest
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 257 scop.
255 In debitul contului 8031 "Imobilizări corporale luate
CLASA 8 "CONTURI SPECIALE" cu chirie" se inregistrează, pe
Din clasa 8 "Conturi speciale" fac parte două grupe baza contractelor sau proceselor-verbale de
de conturi: grupa 80 "Conturi inchiriere, valoarea de inventar a
in afara bilanțului" și grupa 89 "Bilanț". imobilizărilor corporale respective luate cu chirie, iar
Pentru grupa 80 "Conturi in afara bilanțului" se in credit, valoarea acelorași
folosește metoda de inregistrare imobilizări corporale restituite titularilor pe baza
in partidă simplă, conform căreia inregistrările se fac proceselor-verbale de predare.
in debitul și creditul unui Soldul contului reprezintă valoarea de inventar a
singur cont, fără folosirea de conturi corespondente. imobilizărilor corporale luate cu
Conturile din grupa 89 "Bilanț" funcționează in chirie la un moment dat.
partidă dublă, intrand in Contul 8032 "Valori materiale primite spre
corespondență cu conturile de activ și de pasiv. prelucrare sau reparare"
GRUPA 80 "CONTURI IN AFARA Cu ajutorul acestui cont se ține evidența materiilor
BILANȚULUI" prime, materialelor și altor
Din grupa 80 "Conturi in afara bilanțului" fac parte: valori materiale (imobilizări corporale, obiecte
Contul 801 "Angajamente acordate" prețioase etc.) aparținand terților,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primite pentru prelucrare, finisare sau reparare, pe
angajamentelor acordate de către bază de contract.
entitate (giruri, cauțiuni, garanții, alte angajamente 258 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI,
acordate), reflectand eventuala PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009
256

62
In debitul contului 8032 "Valori materiale primite Contul 8035 "Stocuri de natura obiectelor de
spre prelucrare sau reparare" se inventar date in folosință"
inregistrează, la prețurile prevăzute in contract, Cu ajutorul acestui cont se ține evidența stocurilor de
valorile materiale primite pentru natura obiectelor de
prelucrare, finisare sau reparare, iar in credit se inventar date in folosință.
inregistrează, la aceleași prețuri, In debitul contului 8035 "Stocuri de natura obiectelor
valorile materiale finisate sau reparate, restituite de inventar date in
titularilor. folosință" se inregistrează valoarea stocurilor de
Soldul contului reprezintă valorile materiale primite natura obiectelor de inventar date
spre prelucrare sau reparare. in folosință, iar in credit, aceleași stocuri, in
Contul 8033 "Valori materiale primite in păstrare momentul scoaterii lor din folosință.
sau custodie" Soldul contului reprezintă valoarea stocurilor de
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența valorilor natura obiectelor de inventar
materiale (materii prime și date in folosință.
materiale, mărfuri, imobilizări corporale etc.) primite Contul 8036 "Redevențe, locații de gestiune, chirii
temporar spre păstrare sau in și alte datorii asimilate"
custodie pe bază de act de predare-primire (scoatere) Cu ajutorul acestui cont se ține evidența
din custodie, incheiat in imobilizărilor primite in leasing
acest scop. operațional, a contractelor de inchiriere, chiriilor și
In debitul contului 8033 "Venituri materiale primite altor datorii asimilate, datorate
in păstrare sau custodie" se de către entitate pentru bunurile luate in locație sau
inregistrează, la prețurile prevăzute in documentele chirie, pentru care nu se
incheiate, valorile materiale recunoaște o imobilizare necorporală.
primite in custodie sau păstrare temporară, iar in In debitul contului 8036 "Redevențe, locații de
credit, la aceleași prețuri, valorile gestiune, chirii și alte datorii
materiale ieșite din custodie sau păstrare ca urmare a asimilate" se inregistrează sumele reprezentand
restituirii, achiziționării redevențe, locații de gestiune,
pentru nevoile entității, distrugerii din cauza MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
calamităților, lipsurile de inventar etc. I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 259
Soldul contului reprezintă valoarea materialelor 257
primite in păstrare sau custodie, chirii și alte datorii asimilate, iar in credit, valoarea
existente la un moment dat. datoriilor de acest gen, efectiv
Contul 8034 "Debitori scoși din activ, urmăriți in plătite de către entitate.
continuare" Soldul contului reprezintă contravaloarea
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența debitorilor redevențelor, locațiilor de gestiune,
care au fost scoși din activul chiriilor și altor datorii asimilate pe care entitatea le
entității, ca insolvabili sau dispăruți, care, in are de plătit la un moment dat.
conformitate cu dispozițiile legale, Contul 8037 "Efecte scontate neajunse la
trebuie urmăriți in continuare pană la reactivare sau scadență"
implinirea termenului de Cu ajutorul acestui cont se ține evidența efectelor
prescripție. scontate depuse la bancă, dar
In debitul contului 8034 "Debitori scoși din activ, neajunse la scadență.
urmăriți in continuare" se In debitul contului 8037 "Efecte scontate neajunse la
inregistrează sumele datorate de debitorii insolvabili scadență" se inregistrează
sau dispăruți, scoși din activ, efectele scontate, dar neajunse la scadență, depuse la
iar in credit, sumele reactivate ca urmare a revenirii bancă, iar in credit, efectele
debitorilor la starea de scontate ajunse la termen.
solvabilitate sau sumele ale căror termene de Soldul contului reprezintă efectele scontate depuse la
urmărire s-au prescris. bancă, neajunse la
Soldul contului reprezintă sumele datorate de scadență.
debitorii insolvabili sau dispăruți Contul 8038 "Bunuri publice primite in
scoși din activ, nereactivate. administrare, concesiune și cu
chirie"
63
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența bunurilor mijloacelor fixe cu ocazia reevaluării, a trecerii pe
publice primite in cheltuieli sau a scoaterii din
administrare, concesiune și cu chirie de către regii evidență a acestora.
autonome, societăți/companii Soldul contului reprezintă valoarea amortizării
naționale, societăți comerciale. aferente gradului de neutilizare a
In debitul contului 8038 "Bunuri publice primite in mijloacelor fixe aflate in gestiune.
administrare, concesiune și cu Contul 8051 "Dobanzi de plătit"
chirie" se inregistrează valoarea bunurilor publice Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dobanzilor
primite in administrare, de plătit, corespunzătoare
concesiune și cu chirie de către regii autonome, contractelor de leasing și altor contracte asimilate,
societăți/companii naționale, aferente perioadelor viitoare.
societăți comerciale, iar in credit, valoarea celor In debitul contului "Dobanzi de plătit" este
restituite. evidențiată valoarea dobanzilor de
Soldul contului reprezintă valoarea bunurilor publice plătit corespunzătoare contractelor de leasing și altor
primite in administrare, contracte asimilate, aferente
concesiune și cu chirie de către regii autonome, perioadelor viitoare, iar in credit, cele aferente
societăți/companii naționale, perioadei in curs, trecute pe
societăți comerciale, existente in entitate la un cheltuieli.
moment dat. Soldul contului reprezintă valoarea dobanzilor de
Contul 8039 "Alte valori in afara bilanțului" plătit corespunzătoare
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența bunurilor contractelor de leasing și altor contracte asimilate,
care au fost predate in aferente perioadelor viitoare.
leasing financiar de către entitățile radiate din Contul 8052 "Dobanzi de incasat"
Registrul general și care mai au in Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dobanzilor
derulare contracte de leasing, a angajamentelor de de incasat de către entitățile
cumpărare sau vanzare, radiate din Registrul general și care mai au in
aferente instrumentelor derivate, precum și a altor derulare contracte de leasing,
valori in afara bilanțului decat corespunzătoare contractelor de leasing și altor
cele cuprinse in conturile 8031 - 8038. contracte asimilate, aferente
In debitul contului 8039 "Alte valori in afara perioadelor viitoare.
bilanțului" se inregistrează alte valori In debitul contului "Dobanzi de incasat" este
obținute in afara bilanțului, iar in credit, stingerea evidențiată valoarea dobanzilor de
obligațiilor entității in legătură cu incasat, corespunzătoare contractelor de leasing și
aceste valori. altor contracte asimilate,
Soldul contului reprezintă alte valori in afara aferente perioadelor viitoare, iar in credit, cele
bilanțului, existente la un moment aferente perioadei in curs, trecute
dat. pe venituri.
Contul 8045 "Amortizarea aferentă gradului de Soldul contului reprezintă valoarea dobanzilor de
neutilizare a mijloacelor incasat corespunzătoare
fixe" contractelor de leasing și altor contracte asimilate,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența amortizării aferente perioadelor viitoare.
aferente gradului de Contul 806 “Certificate de emisii de gaze cu efect
neutilizare a mijloacelor fixe. de seră”
In debitul contului 8045 "Amortizarea aferentă Cu ajutorul acestui cont se ține evidența certificatelor
gradului de neutilizare a de emisii de gaze cu efect
mijloacelor fixe" este evidențiată amortizarea de seră primite gratuit, potrivit legii.
aferentă gradului de neutilizare a In debitul contului 806 “Certificate de emisii de gaze
mijloacelor fixe, urmărită extrabilanțier. cu efect de seră” se
260 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, evidențiază certificatele de emisii de gaze cu efect de
PARTEA I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 seră primite gratuit, iar in
258 credit, cele ieșite din circuit, potrivit legii.
In creditul contului se evidențiază amortizarea Soldul contului reprezintă valoarea certificatelor de
aferentă gradului de neutilizare a emisii de gaze cu efect de
64
seră, de care beneficiază entitatea.
Contul 807 “Active contingente”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența activelor
contingente.
In debitul contului 807 “Active contingente” se
evidențiază valoarea activelor
contingente inregistrate, iar in credit, cele scoase din
conturile extrabilanțiere.
Soldul contului reprezintă valoarea activelor
contingente existente in entitate.
Contul 808 “Datorii contingente”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor
contingente.
In debitul contului 808 “Datorii contingente” se
evidențiază valoarea datoriilor
contingente inregistrate, iar in credit, cele scoase din
conturile extrabilanțiere.
Soldul contului reprezintă valoarea datoriilor
contingente existente.
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA
I, Nr. 766 bis/10.XI.2009 261
259
GRUPA 89 "BILANȚ"
Din grupa 89 "Bilanț" fac parte:
Contul 891 "Bilanț de deschidere"
Cu ajutorul acestui cont se asigură deschiderea
tuturor conturilor.
In debitul contului 891 "Bilanț de deschidere" se
inregistrează soldurile conturilor
de pasiv (prin creditarea acestora), iar in credit,
soldurile conturilor de activ (prin
debitarea acestora). După efectuarea acestor
inregistrări, contul se soldează.
Contul 892 "Bilanț de inchidere"
Cu ajutorul acestui cont se asigură inchiderea tuturor
conturilor.
In debitul contului 892 "Bilanț de inchidere" se
inregistrează soldurile conturilor
de activ (prin creditarea acestora), iar in credit,
soldurile conturilor de pasiv (prin
debitarea acestora). După efectuarea acestor
inregistrări, contul se soldează.

65

S-ar putea să vă placă și