Varianta 8

Subiectul I (40 de puncte)

(Mihai Eminescu - "Albumul")

1. Sinonime: mutra = faţa, chipul; pana = condeiul; incultă = ignorantă, neinstruită, necultivată,
stângace; imobilă = stabilă, neclintită.

2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul celui de al treilea vers al primei strofe îndeamnă la
meditaţie asupra superficialităţii societăţii contemporane poetului, unde toţi infatuaţii poartă măşti,
încercând să pară altceva decât sunt.

3. Sens conotativ cu substantivele "foaie" şi "paie": *Din cauza absenţelor, tatăl lui Gelu a întors
foaia şi nu-i mai dă bani de buzunar. *Şi în situaţia aceasta s-a dovedit a fi un om de paie.

4. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "nas": a fi cu nasul pe sus; a-şi lua nasul la purtare; a-i da peste
nas; a da nas în nas cu cineva; a strâmba din nas; a nu fi de nasul cuiva; a avea nas fin;

5. Motive romantice:

- motivul creaţiei poetice ("Un vers încerc cu pana mea incultă", "condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă")

- motivul amintirii ("albumul", "trecutele petreceri")

6. Inversiuni: “în care toţi pe sus îşi poartă nasul”; “trecutele petreceri”

7. Metafora “pana mea incultă” din strofa a doua a poeziei sugerează nesiguranţa eului liric în
procesul creaţiei, lipsa de inspiraţie cauzată de ipocrizia ostentativă a contemporanilor. Trăind într-
o lume superficială (“Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul/ Disimulându-şi
mutra, gândul, glasul…”), poetul încearcă, timid şi nesigur, să se întoarcă la valorile eterne şi sa
creeze artă.

8. Reluat în incipitul poeziei sub forma unei interogaţii retorice, titlul "Albumul" ilustrează un “Bal
mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul”. Societatea este alcătuită din personaje
superficiale la care importante sunt aparenţele, din caractere artificiale imortalizate în album. Eul
liric îi priveşte distant, ca şi când ar privi o fotografie, observându-i cu superioritatea omului de
geniu.

9. Trăsături romantice:
- ironia romantică ("În care toţi pe sus îşi poartă nasul,/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul...")

- superioritatea omului de geniu aflat în antiteză cu societatea superficială ("Privind în vrav prostia
imobilă".)

10. Incipitul poeziei este o interogaţie retorică, încărcată de ironie şi urmată de o explicaţie plină de
sarcasm despre lumea cuprinsă într-un album cu fotografii. Societatea este văzută ca un bal mascat,
în care toţi încearcă să-şi ascundă, în spatele măştilor, adevărata faţă şi gândurile. Toţi sunt
infatuaţi, "pe sus îşi poartă nasul", vor să pară altceva, disimulându-se pe sine până în momentul în
care nu mai ştiu nici ei cine sunt cu adevărat. .Eul liric priveşte din afară, cu luciditatea şi
distanţarea omului de geniu această lume artificială şi făţarnică, în care "toţi vorbesc şi nimeni nu
ascultă". Ironia romantică specific eminesciană conturează imaginea unei societăţi superficiale,
lipsite de educaţie şi pline de grandomanie, ilustrată prin îmbinarea locuţiunii verbale populare "pe
sus îşi poartă nasul" cu verbul neologic "disimulându-şi" lângă care poetul plasează cu sarcasm
substantivul "mutra", toate acestea sugerând dispreţul rece şi tăios al eului liric.