Terapia iertarii

     

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea

ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se
confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor
psihici care comisesera crime abominabile.
Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare,
personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi
psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru
cu acest gen de pacienti.
In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa
nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan
profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa
apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre
acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse.
Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in
cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de... pacienti
violenti.

Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul
dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la
ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la
dosarele criminalilor spitalizati.
Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat
ulterior dr. Len. Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav
psihic, o poti face vindecandu-te pe tine."
In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale,
folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul
unor organizatii internationale prestigioase, precum UNESCO si Natiunile Unite.
Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele
Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician, practicilor de
vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie
kahuna.

Cine sunt kahuna? In hawaiiana, huna se traduce prin secret, iar kahuna prin
pastrator al tainei, cunoscator al secretului, expert, maestru. Daca vreti, kahuna
reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie,
arta sau mestesug avea proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca
echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea
puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze
vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili din
Hawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept o comoara vie a
Hawaii-ului (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat Foundation of I, o
organizatie nonprofit, menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale
vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala invatata de dr.
Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si
nu numai, poarta denumirea de ho'oponopono, care s-ar putea traduce prin a
indrepta lucrurile, a corecta o eroare.

Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata
de complex si maiastra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o
respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza
principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul
respectului pentru rational si stiintific.

Lumea este o reflectare a gandurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna
considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea
ce se petrece in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.
In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se petrece in
interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in
noi insine, nu in factorii exteriori.

Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda

pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior
a propriei noastre agresivitati refulate.
Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il
ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in
sinea noastra despre noi.
Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru
ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de
judecata.

Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata, declara cu umor dr. Len. Te pot
omori, asta-i tot.

In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni
unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam
in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna
este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrand asupra ta. Nu
este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi
informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur, cautand in tine
insuti, sustine Morrnah Simeona.

Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de

constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul
sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care
am ajuns.
Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba
rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ, daca ne asumam
responsabilitatea pentru tot ce se petrece in viata noastra, pentru tot ce se petrece in
jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii. Ce inseamna sa ne

asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se petrece in viata noastra?
Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti a€" si nimeni altcineva a€" esti creatorul a
tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti, afirma dr.
Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru
majoritatea oamenilor.
O idee foarte greu de digerat, intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim
scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa
cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de
acceptat si de catre persoanele considerate supraresponsabile. Caci una este sa iti
asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea
pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care
singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras.

Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in

mod excesiv.

Accesul la miracol si, implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand
reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea
inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut
inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematica a asumarii
responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta a€" starea in care nu
judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal a€" viata
noastra se poate schimba radical.

Nu va faceti probleme. Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad
litteram, afirma dr. Len.

Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii
erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa.
Problemele lor erau creatia sa si, de aceea, tot ce a trebuit sa faca pentru a-i
vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care le-au
generat. Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile
recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca
daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema;
daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am facut ca acel lucru sa se
petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta.

Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de
actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care
ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine a€" reactii in care
parca nu eram noi insine, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o situatie
limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce
anume din ceea ce se petrece in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi
trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema.
Dar cum putem sti care ganduri au creat-o? Nu va faceti probleme, spune dr. Len.
O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea sa o faca."Cand judec o
persoana, acea persoana devine un "prizonier al gandurilor mele".

Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora.
Este o realitate. In viziunea lor a€" care este comuna cu cea a tuturor religiilor a€"
Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru,
fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.

Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri.
Lumea este ceea ce credem ca este, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie
si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa
ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la
evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult,
studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel
spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se
comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar
daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu
gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al
gandurilor mele. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si,
mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme
perceptia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce
gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De
aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.

Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile
noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire
foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii, lucrand doar asupra lui insusi.
Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? Am repetat incontinuu:
Imi pare rau. Te rog, iarta-ma, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.
De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda
printr-o lovitura puternica si neasteptata, rutina noastra mentala. El spune ca
oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor
programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie
ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el,
din moment ce a declarat ca "o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire
care a generat-o".
CERE-TI IERTARE
De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel
fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea care a atras-o,
printr-un proces de cainta si iertare.
a€žTe rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele si fiindca, prin
negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv
comportamentula€ . Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de
cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara
iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul.
Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte
a€" temnicerul insusi.

Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi?

Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand
cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale,
financiare, sentimentale etc.
Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune trupului:
Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma.
Si repetam acest lucru cu sinceritate, pana problema dispare.
Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental:
Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma.
Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin
sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah
Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.

Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii,
povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv
tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este ca
psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase,
destepte, intelectualizate nu ajung la pacienti.
Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil, decat atunci cand
reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea
inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut
inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii
responsabilitatii.
Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta a€" starea in care nu judecam, nu punem
etichete, nu suntem obsedati de castigul personal a€" viata noastra se poate
schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria
de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor;
iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.
IN LOC DE CONCLUZIE
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu
bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti
devenite best-seller-uri.
Una dintre ele se numeste The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri,
care conteaza cel mai mult) si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care
bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:

IARTA-MA

TE IERT

MULTUMESC

TE IUBESC

Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte, pentru a

folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca
relatiile si in a ne transforma profund viata
"Cei slabi nu pot ierta niciodata. Iertarea este atributul celor puternici." Mahatma
Gandhi
"Ura te face mai mic, in timp ce iertarea te forteaza sa cresti dincolo de limitele
tale". Cherie Carter-Scott
"A gresi este omenesc; a ierta este divin". Alexander Pope
"Bucuria inefabila a iertarii si a fi iertat formeaza un extaz care ar putea sa
trezeasca invidia zeilor". Elbert Hubbard
"Iertarea este cheia spre actiune si libertate!"
"Ierţi atît cît iubeşti." (La Rochefoucauld - "Reflecţii sau sentinţe şi maxime
morale")
"Iertînd te ridici mai presus decît cei ce te-au insultat." (Napoleon – "Cugetări")
"Învingătorul care iartă este de două ori învingător." (Petroniu – "Satiricon")
"Iubeşte adevărul, dar iartă greşeala." (Voltaire – "Discurs în versuri asupra
omului")
Singura cale de a ne curăţa rănile emoţionale de otrava lor este iertarea. Este
necesar să iertăm pe cel ce ne-a rănit, oricît de gravă ni s-ar părea greşeala în
mintea noastră. Trebuie să iertăm chiar dacă nu merită să fie iertat, dacă nu de
dragul lui, măcar de dragul nostru, pentru a nu mai suferi de fiecare dacă cînd ne
gîndim la acea persoană sau la acele întîmplări care ne-au creat supărarea. Şi nu
sîntem noi în măsură să judecăm greşelile altora. Cu toţii avem un unic Judecător,
Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în imensa Sa iubire cu care ne înconjoară, ne iartă
greşelile noastre, dacă le recunoaştem şi dacă implorăm smeriţi iertarea Sa.
Iertarea este remediul care ne poate vindeca mintea şi apoi şi sufletul. Iertarea
trebuie însă să fie totală, în profunzimea sufletului. Am iertat în întregime atunci
cînd, oricîte eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza
supărării, pentru că ea a dispărut. Iertarea trebuie exersată, chiar dacă la început ni
se pare dificil. Cu timpul va deveni o obişnuinţă şi în cele din urmă ne vom putea
ierta şi pe noi înşine pentru toate rănile şi otrava pe care le-am creat. Iertarea de
sine duce la acceptarea de sine şi apoi la iubirea de sine.

Putem să cerem ajutorul şi Graţia îngerului devotamentului şi iertării

Îngerul iertării este reprezentat iconografic cu o crenguţă de liliac în mînă, simbol
al purităţii. El se roagă pentru ca fiecare dintre noi să dobîndească puterea de a ne
dărui deplin şi necondiţionat lui Dumnezeu. Această modalitate de a ne dărui este
cunoscută şi ca devotament. Manifestarea deplină a devotamentului implică şi
iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinţă şi lacrimi. Numai aşa vom
putea ajunge să trăim aici şi acum iubirea divină pe care îngerii o manifestă şi
exemplifică neîncetat.
Pentru a ierta corect, îngerul devotamentului şi al iertării ne ajută să vedem rănile
şi suferinţele noastre într-o altă lumină. Rugandu-l intens să ne ajute să ne detaşăm
de trecut şi de suferinţele noastre, vom accelera procesul de vindecare spirituală.
Numai renunţarea la resentimente ne oferă şansa de a ne putea clarifica diferitele
aspecte ale vieţii şi consecinţele acţiunilor noastre manifestate în prezent. Vom
înceta a mai crede că întotdeauna ceilalţi sunt cauza manifestării necazurilor şi
durerilor noastre.
Îngerii iertării ne ajută să înţelegem lecţia la care am fost supuşi, pentru a putea,
eliberaţi de trecut, să trăim plenar clipa prezentă.
Iertarea ne ajută să ne eliberăm de aceste trăiri negative şi să ne ridicăm pe un alt
nivel de conştiinţă.
Iertarea ne aduce în suflet Lumina Divină şi aspiraţia către Dumnezeu.
Este o artă prin care folosim talentul de a avea o viaţă bună. Este o cale pe care
trebuie să călătorim iarăşi şi iarăşi, pentru a ne menţine fericirea.
Deseori credem că iertarea este spre beneficiul persoanei care ne-a rănit. Dar nu
este aşa. Iertarea lucrează pentru binele celui care iartă. Iertarea pare chiar mai
dificilă atunci cînd cel care loveşte nici măcar nu îşi cere iertare, sau atunci cînd
nu-şi dă seama că te-a rănit. Iertarea pare imposibilă atunci cînd distanţa fizică sau
emoţională face ca reconcilierea să apară de neatins. Atunci cînd rana este atît de
adîncă încît să-ţi afecteze în întregime viaţa, iertarea cere un curaj enorm.
A nu ierta însemnează a fi prizonierul trecutului, al unor vechi plangeri, care nu
permit vieţii să meargă înainte cu ceva nou. A nu ierta însemnează a te supune
controlului pe care îl exercită altul asupra ta... a te bloca într-o secvenţă de acţiune/
reacţiune, de supărare/răzbunare, ochi pentru ochi, într-o încleştare din ce în ce mai
puternică, în care prezentul ar fi veşnic depăşit şi devorat de trecut. Iertarea îl
eliberează pe cel care iartă.
Iertarea nu este un eveniment brusc, rapid. Aşa cum o rană fizică nu se vindecă
doar dacă ai pus un bandaj pe ea, nici iertarea nu se petrece într-un moment de
regăsire plină de lacrimi. Iertarea este o călătorie, un proces. De aceea trebuie să
învăţăm să devenim răbdători şi persistenţi atunci cînd mergem pe drumul iertării,
avand ferm în minte capătul călătoriei, pacea interioară şi libertatea către care
tindem.
"Iubiţi-i pe duşmanii voştri!"  pare UNEORI aproape imposibil de realizat. Mai
întîi trebuie să ierţi, apoi iubirea vine de la sine şi-ţi umple inima. Să ierti şi să
iubesti fiecare fiinţă: aceasta ESTE CU ADEVARAT O FORŢA  tainică
DUMNEZEIASCA.Cel mai adesea noi spunem: nu pot să iert pentru că..., dar dacă
am fi să fim cinstiţi cu noi am spune: nu vreau să iert pentru că...!
Iertarea este măsura iubirii. În singura rugăciune pe care Iisus ne-a lăsat-o, avem
şi măsura iertarii: "...şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm
greşalele greşiţilor noştri...".
Iar dacă iertarea şi iubirea sînt nedespărţite, atunci ar trebui să căutăm iertarea în
inimă, nu în minte. Şi dacă devenim conştienţi că nu ştim totul, că nu putem
controla totul, că mai presus de noi este o Voinţă care a creat totul şi menţine totul,
atunci voinţa de a ierta devine de fapt voinţa de a te abandona în faţa Voinţei
Divine. Iar această Voinţă este Voinţa de a iubi, pentru că Dumnezeu este iubire.
Iertarea este în inima ta, este alegerea ta să poţi spune:
"Doamne, facă-se Voia Ta!".

Printre calităţile absolut necesare pentru ca un om să treacă de o anumită etapă a

evoluţiei sale se află şi capacitatea de a ierta. Există o limită peste care nu mai
putem trece dacă nu vom avea o mare putere de a ierta. Cu alte cuvinte, capacitatea
de a ierta este un indicator obiectiv cu ajutorul căruia se poate evalua nivelul de
conştiinţă sau gradul de evoluţie spirituală.

Sunt rari oamenii care se nasc cu o asemenea capacitate puternic dezvoltată, însă
căile spirituale tradiţionale au prevăzut o serie de mijloace prin care aspirantul să-şi
dezvolte puterea de a ierta. Aici se ţine cont de o condiţionare reciprocă dintre
puterea de a ierta şi importanţa de sine sau orgoliul sau ceea ce numim generic
egoul unei fiinţe umane. Cu cît egoul este mai mare sau mai puternic, cu atît
capacitatea de a ierta este mai mică sau mai slabă. Această corelaţie a fost
transformată într-o tehnică directă de evoluţie spirituală prin sugerarea faptului că
trebuie să iertăm chiar şi atunci cînd în mod firesc nu simţim nici pe departe acest
lucru; să fim conştienţi de ceea ce se produce în sufletul nostru atunci cînd iertăm
şi să realizăm astfel miracolul transcendenţei.

În condiţii normale de viaţă, această metodă de evoluţie spirituală prin exersarea

iertării este inutilizabilă sau foarte puţin eficientă, deoarece, bărbaţii, chiar dacă
recurg uşor la iertare, ei o fac adeseori formal, fără sentiment, fără emoţie, în timp
ce femeile chiar dacă se implică emoţional şi sentimental în actul iertării, nu recurg
prea des la iertarea necondiţionată şi totală; altfel spus, ele iartă mai greu. Exersînd
totuşi în mod conştient iertarea, miracolele devin din ce în ce mai palpabile. Toată
viaţa ni se transformă dacă vom ierta tot ceea ce la un moment dat ne-a cauzat
prejudicii emoţionale intense sau chiar mai puţin intense. În psihologie se cunoaşte
deja faptul că orice emoţie sau sentiment negativ care nu a fost asimilat pînă la
capăt rămîne în "corp" ca un fel de focar toxic, ca un fel de greutate pe aripile
sufletului. Acest lucru va conduce treptat la apariţia bolilor. Iertarea este una dintre
cele mai eficiente metode de purificare psihică, de ardere a reziduurilor
emoţionale. Cealaltă metodă constă în înţelegerea cauzelor care au produs acele
trăiri, însă este o metodă mai dificilă, care presupune o mare putere de detaşare şi
nu are aceeaşi eficienţă ca actul iertării. Pe calea creştină, iertarea este măsura
iubirii şi foarte des este menţionată ca metodă eficientă de evoluţie spirituală. Ea
este pomenită chiar şi în rugăciunea fundamentală Tatăl Nostru.

Capacitatea de a ierta, în prezent, nu constituie o virtute, ci chiar o condiţie de

supravieţuire. Fără puterea de a ierta devenim nişte conglomerate de resentimente
şi ură supuse autodistrugerii. În sprijinul veridicităţii acestor afirmaţii vine
înţelegerea a ceea ce este omul şi a legăturilor sale cu Universul sau, altfel spus,
înţelegerea profundă a principiului corespondenţei dintre microcosmos şi
macrocosmos.

Serghei Nikolaevici Lazarev, în lucrarea sa «Armonia dintre fizic, psihic, spirit şi

destin» afirma: "Este timpul să renunţăm la reprezentarea materialistă
primitivă conform căreia omul începe şi se sfîrşeşte cu existenţa sa fizică.
Omul este un sistem informatic energetic foarte complex, din care doar cîteva
procente îl constituie corpul fizic, cea mai mare parte reprezentînd-o
straturile informativ-energetice ale subconştientului". De asemenea Walt
Whitman afirma: "Nu încap în întregime între pălărie şi ghete". Prin
intermediul straturilor sale informativ-energetice, omul se află într-o permanentă
legătură cu întreg Universul, fiind parte constituentă a acestuia, supus regulilor
sale. Ştim că orice celulă a organismului nostru, pentru existenţa ei deplină, trebuie
nu numai să funcţioneze neîncetat, dar şi să respecte regulile unităţii cu întreg
organismul. Cînd pentru o celulă disparată problema propriilor ei interese, a
propriei ei supravieţuiri este pusă mai presus decît interesele organismului, cînd ea
se dezvoltă după o lege proprie, diferită de cele după care trăieşte organismul, acest
lucru se poate transforma într-un proces oncologic. Omul, aşadar, ca celulă a lumii,
se află într-o permanentă interdependenţă cu aceasta. Swami Shivananda ne face
cunoscut că toate fiinţele umane comunică atît între ele, cît şi cu întreaga natură
prin intermediul misterioaselor energii ale gîndului. Gîndurile sublime elevează
mintea şi purifică sufletul, gîndurile rele excită mintea şi umplu sufletul cu emoţii
morbide şi întunecate. Trebuie să fim întotdeauna atenţi la ceea ce gîndim, căci tot
ceea ce iese din mintea noastră se întoarce înapoi. Prin rezonanţă, o minte
angrenată de gînduri malefice acţionează ca un magnet, atrăgînd în jurul ei gînduri
similare şi amplificînd astfel răul iniţial. Gîndurile rele aruncate în atmosfera
mentală otrăvesc minţile receptive, contribuind astfel la degradarea acestei lumi şi
odată cu ea şi a noastră. Astăzi, suportarea răului nu este o condiţie suficientă
pentru păstrarea integrităţii sufletului şi a trupului. În situaţia actuală, principala
condiţie de supravieţuire o reprezintă eforturile conştiente şi active pentru
restabilirea spiritualităţii, a umanismului, a înţelegerii armoniei lumii. Iată aşadar
de ce am spus anterior că este atît de necesar să manifestăm iertarea şi bunătatea
faţă de semenii noştri.

Această atitudine este necesară în primul rînd pentru a ne asigura propria sănătate.
Orice sentiment al jignirii de care omul nu se poate debarasa timp îndelungat
reprezintă un mare pericol. Oamenii au încercat în mod intuitiv să dezamorseze, să
scape de sentimentul de supărare, să nu-i dea voie să se acumuleze. Modalităţile
pentru a face acest lucru l-au constituit bocetul, spartul veselei, diverse alte
izbucniri nervoase. Însă atunci cînd supărarea este ţinută timp îndelungat, ea
devine cu mult mai periculoasă, afectîndu-ne chiar şi sănătatea corpului nu numai
pe cea a sufletului. Oamenii sănătoşi, de regulă, nu-şi permit să ţină prea mult timp
supărarea. Ura, sentimentul jignirii, gîndurile nearmonioase în general, cauzează,
prin procesele de rezonanţă declanşate, apariţia unor substanţe toxice în sînge, care
cel mai adesea se depun la încheieturi, producînd reumatism. Lipsa iertării, ura
înverşunată, sînt cele mai puternice cauze ale bolilor; ele întăresc arterele sau
ficatul, afectînd chiar vederea şi sănătatea ochilor. Aşadar, în loc să-i punem cuiva
întrebarea: "Ce ai?", mai bine îl întrebăm: "Cu cine anume ai ceva ?"

Manifestînd iertare, bunătate, dorinţe de bine şi gînduri binefăcătoare obţinem o

impenetrabilă armură împotriva oricărui atac malefic. Iisus ne învaţă: "Iubiţi-i pe
duşmanii voştri, binecuvîntaţi-i pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc
şi rugaţi-vă la Dumnezeu pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc". Iisus ne învaţă
aceasta ştiind că dacă binecuvîntăm cu adevărat un om, el nu mai are putere să ne
facă nici un rău.

Acum, cunoscînd acestea, avem toate motivele să dorim şi să urmărim să stăpînim

arta de a fi iertători şi buni. Atunci cînd totuşi ne confruntăm cu dificultăţi în
practicarea sa, este bine să ne gîndim că nimeni nu condamnă un infirm, ci îl
tratează cu compasiune şi bunăvoinţă. Cei care au mintea infirmă, plină de
prejudecăţi şi de dorinţe egoiste, au într-adevăr dreptul la compasiunea noastră.

Pentru a verifica dacă într-adevăr am dobîndit puterea de a ierta, putem face

următorul test mental: trebuie să ne gîndim la cineva care ne-a înşelat odată şi ne-a
făcut mult rău. În continuare ne închipuim că cineva vine şi ne spune că acelei
persoane i s-a petrecut ceva minunat. Dacă nu simţim bucurie, înseamnă că nu l-am
iertat şi că ura mai mocneşte în noi. Mulţi dintre noi am avut abces dentar în trecut.
Desigur că acum nu ne mai doare, pentru că l-am tratat atunci. Ne amintim de el,
dar nu mai suferim. Acesta este secretul iertării: să ne amintim de necazuri, dar să
nu mai suferim din cauza lor şi să nu mai purtăm veşnice resentimente celor care
le-au provocat. Dacă nu reuşim să trecem această probă, însemnă că ne păcălim
singuri şi că încă nu avem puterea de a ierta, ceea ce înseamnă că bolile bat la uşă,
iar evoluţia spirituală stagnează.

Arta de a ierta trebuie învăţată şi realizată cu înţelepciune. Nu trebuie să exagerăm

în nici o privinţă. Să iertăm jignirile, dar să fim atenţi să nu cădem în extrema
cealaltă, pentru că vom fi luaţi drept proşti şi vom suporta fel de fel de accese de
mînie, ţipete şi lacrimi, prin care mulţi ar putea încerca să-şi impună voinţa. Să fim
binevoitori dar fermi, dacă avem dreptate. Să nu încurajăm răutatea sau egoismul.
Putem să-i iertăm în inima noastră pe cei care fac răul din plăcere şi să-i corectăm
printr-o acţiune exterioară fermă şi înţeleaptă. Să fim mereu în slujba binelui, nu a
intereselor meschine ale unora din jur. Fideli idealurilor noastre şi valorilor
spirituale înalte, să judecăm mereu prin prisma adevărurilor eterne, căci numai
Binele adevărat este bun pentru toţi.

Întrebat fiind ce este bunătatea, Alexandru Vlahuţă scria inspirat: "O frumuseţe
copleşitoare pe care o percepi direct cu sufletul". Să lăsăm aşadar şi noi această
frumuseţe să se manifeste în fiinţa noastră, să ne înnobileze sufletele şi astfel vom
pătrunde sensul cuvintelor lui Swami Vivekananda: "Lumea ne apare bună şi
pură doar dacă viaţa noastă este bună şi pură".

Dacă am ajuns să stăpînim suficient de bine arta de a ierta, vom putea să îndrăznim
să invocăm Graţia lui Dumnezeu pentru a ne ierta propriile greşeli.
În această direcţie, Iisus a fost cît se poate de clar afirmînd că omul trebuie să facă
primul pas: Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide. Cînd omul
se adresează lui Dumnezeu şi îi cere iertare pentru cele înfăptuite, în sufletul şi
trupul său se produc schimbări uluitoare. În acel moment omul îşi recunoaşte
imperfecţiunea, se deschide în faţa celui ce ne-a creat şi primeşte de la acesta
puterea pentru a se transforma în bine, pentru a intra în armonie cu Universul. În
Iudaism şi Creştinism există o sărbătoare numită Duminica Iertării, cînd omul cere
iertare pentru toate ofensele şi nedreptăţile pe care le-a săvîrşit cu sau fără voie.
Dacă acest lucru se face cu sinceritate, intră în funcţiune mecanismul căinţei şi are
loc autopurificarea în subconştient. Astăzi însă, sensul căinţei este înţeles într-un
mod confuz. Pentru unii oameni pocăinţa reprezintă un şir de remuşcări inutile, o
autoflagelare sau părere de rău asupra a ceea ce a fost în trecut. Prin asemenea
trăiri, omul nu poate decît să-şi facă rău şi nimic altceva.

A te pocăi înseamnă a-ţi îndrepta toate forţele asupra propriei tale schimbări şi
niciodată să nu-ţi mai repeţi greşelile. În timpul căinţei are loc ruperea lanţurilor
dintre cauze şi efecte. În creştinism tîlharul răstignit pe cruce, care s-a pocăit, s-a
ridicat mai sus decît un sfînt pentru că el a avut nevoie de eforturi de zeci de ori
mai mari pentru a se întoarce către Dumnezeu. Aspiraţia prin căinţă către divin
determină înălţarea spirituală a omului, indiferent de greutatea păcatelor care îl
împovărează.

Gîndirea omenească limitată, meschină şi egoistă este generatoare de dureri,

supărări şi moarte. Iisus a tăiat cu sabia discriminării sale divine absoluta lor
nerealitate şi a spus că grijile şi supărările trebuie să fie complet depăşite. Iertarea
este semnul distinctiv al omului superior cu un suflet sănătos şi o inimă mare.
Lipsa puterii de a ierta nu înseamnă doar lipsa calităţilor mai sus menţionate, ci un
blocaj enorm în calea evoluţiei spirituale. Puterea de a ierta nu trebuie să cunoască
limite, nu poţi să spui că ceva poate fi iertat, iar altceva este de neiertat.
Incapacitatea de a ierta este spaima egoului şi slăbiciunea lui, percepţia
predominant materialistă sau senzorială a vieţii. Atunci cînd cineva spune că nu
poate ierta, de fapt, el spune că nu vrea să ierte!

Exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de a ierta

În primul rînd trebuie să învăţăm să ne iertăm pe noi înşine. Cel puţin odată pe
săptămînă este necesar să realizăm următoarele lucruri:

1. aşezăm pe o masă curată o icoană a lui Iisus sau orice alt simbol al divinităţii pe
care o aveţi în conformitate cu opţiunile dumneavoastră religioase;
2. aprindem o lumînare şi oferim lumina acesteia ca ofrandă divinităţii;
3. rostim o rugăciune, de exemplu Tatăl nostru, de trei ori;
4. rememorăm pe rînd toate păcatele pe care le-am făcut cu trupul, cu mintea sau
cu vorbirea în zilele care au trecut de la ultima realizare a acestui procedeu;
5. manifestăm o căinţă reală şi intensă faţă de Dumnezeu implorîndu-l să ne ierte
toate aceste păcate;
6. manifestăm o hotărîre fermă şi ne luăm angajamentul de a nu mai repeta
păcatele pe care le-am făcut;
7. ne iertăm pe noi înşine pentru fiecare păcat în parte;
8. aducem mulţumire lui Dumnezeu.

O a doua tehnică foarte valoroasă bazată pe acţiunea de a ierta constă în a

rememora toate fiinţele cu care aţi interacţionat de-a lungul vieţii şi să le cereţi
iertare după ce în prealabil le veţi ierta dumneavoastră pe ele. Veţi rosti
următoarele cuvinte:
"... (Numele sau elementele de identificare ale persoanei în cazul în care nu vă mai
amintiţi sau nu cunoaşteţi numele ei, de exemplu "coleg al meu din clasa primară"
sau "şofer al maşinii care m-a stropit cu noroi") te iert din tot sufletul pentru
toate suferinţele ştiute şi neştiute pe care mi le-ai provocat prin gîndurile,
vorbele şi faptele tale."

Apoi ne cerem iertare de la persoana respectivă rostind cuvintele:

"... (Numele persoanei), iartă-mă pentru toate relele ştiute şi neştiute pe care ţi
le-am adus prin gîndurile, vorbele şi faptele mele."

Conştientizăm apoi destrămarea asemenea unui fum a tuturor legăturilor care

existau între sufletul nostru şi sufletul celui pe care l-am iertat şi de la care ne-am
cerut iertare. Rostim cuvintele:
"... (Numele persoanei), mă eliberez acum de toate condiţionările sufletului
ştiute sau neştiute care au provenit din ură, ranchiună sau alte resentimente
faţă de tine."

Pentru a avea eficienţă deplină este necesar să ne reamintim toate persoanele cu

care am interacţionat de-a lungul vieţii. Pentru aceasta este necesar să vă întocmiţi
o listă cu numele sau elementele de identificare ale tuturor celor cu care aţi
interacţionat vreodată, chiar şi ale acelor persoane despre care ştiţi că nu v-au
supărat niciodată. Veţi vedea că pe măsură ce veţi întocmi aceste liste şi veţi pune
în practică această metodă de vindecare a sufletului, veţi trezi o grămadă de
amintiri de care nu mai ştiaţi nimic de mult timp