Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti

Referat ştiinţific

Anul II, Seria II, Grupa 6

Studenţi: Drăgună Raluca
Obilescu Nicoleta
Ristache Ruxandra
 Martie, 2009

Tinca Creţu, „Automonitorizarea activităţii proprii de învăţare la studenţii din anul I ”(2006).

De-a lungul timpului au fost elaborate numeroase teorii ale învăţării care au încercat să găsească
soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii acesteia, cât şi să răspundă la problemele societăţii acelor
vremuri.
Capacitatea pentru învăţare a fost în atenţia a numeroşi autori, care s-au axat atât pe înfluenţele
externe (profesori, activitatea de predare, mediul şcolar, etc.) cât şi pe cele interne (abilităţi
cognitive, motivaţie, creşterea conţinutului conştient al învăţării, metacogniţie, autoorganizarea şi
autonomie în învăţare), evidenţiindu-se interdependenţa dintre cele două.
Cercetarea d-nei profesor universitar dr. Tinca Creţu a fost prezentată în cadrul Simpozionului
internaţional „Teorie şi practică în profesionalizarea psihologului şcolar/ educaţional- o provocare
pentru Mileniul III” în septembrie 2006. În acelaşi an a fost publicată la Editura Universitară în
volumul Tendinţe şi orientări moderne în psihologia educaţiei.
În acest articol, valorificând experienţa pe care a dobândit-o ca psiholog, D-na Tinca Creţu ( titular
la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti) abordează
învăţarea complexă de la nivel universitar. Această formă de învăţare implică întreaga dezvoltarea a
personalităţii cât şi însuşirea de cunoştinţe, priceperi şi formarea unor variate capacităţi intelectuale.
Accentul s-a pus pe factorii subiectivi implicaţi în automonitorizarea şi autoreglarea conştientă a
proceselor de învăţare.
Obiectivele cercetării au fost: relevarea capacităţilor pentru automonitorizarea învăţării la studenţii
din primul an; identificarea acelor particularităţi ale propriei activităţi de învăţare care sunt mai
repede conştientizate; relaţia dintre capacităţile de monitorizare a învăţării proprii şi performanţele
academice; identificarea reprezentărilor generale ale studenţilor asupra unui mod ideal de învăţare;
identificarea însuşirilor dominante ale modelului ideal de învăţare ce se presupune că i-ar orienta în
automonotorizare.
Ipotezele de la care a pornit investigaţia au fost:
1) automonitorizarea este favorizată de un înalt grad de conştientizare al învăţării;
2) interdependenţa dintre nivelul conştientizării propriei activităţi de învăţare şi nivelul
performanţelor şcolare
3) relevarea faptului că un nivel înalt de conştientizare şi automonitorizare nu este un
rezultat spontan al experienţei de învăţare, ci trebuie special format.
Cercetarea s-a desfăşurat în două etape: prima a avut un caracter calitativ, solicitând studenţilor să
prezinte în scris caracteristicile unui mod de învăţare ideal cât şi a particularităţilor dominante ale

2
propriei activităţi de învăţare; cea de-a doua a avut la bază ”Inventarul caracteristicilor învăţării
complexe”, ulterior solicitându-li-se să precizeze care dintre aceste caracteristici se regăsesc în
propria activitate de învăţare. Eşantionul din prima etapă a cercetării a fost alcătuit dintr-un număr
de 61 de studenţi de la Departamentul de Pedagogie pentru Învăţământul Preşcolar şi Primar, iar cel
din a doua etapă a inclus 141 de studenţi de la specilizarea Psihologie.
Astfel, rezultatele cercetării urmărind obiectivele acesteia sunt următoarele:
- studenţii din prima etapă a cercetării au întâmpinat dificultăţi în a menţiona caracteristicile
ideale cât şi proprii ale modului de învăţare, spre deosebire de cei din lotul al doilea, care având ca
suport inventarul, au identificat aceste caracteristici cu mai mare uşurinţă;
- particularităţile propriei activităţi de învăţare mai repede conştientizate de studenţii din prima
parte a cercetării sunt ordinea logică şi interdependenţa ideilor cât şi învăţarea activă în timp ce
studenţii din etapa a doua au identificat înţelegerea profundă a noţiunilor şi a structurii logice de
ansamblu a textului;
- din relaţia dintre capacităţile de automonitorizare şi performanţă reiese că studenţii cu rezultate
bune şi foarte bune preferă învăţarea activă, iar cei cu rezultate medii pun accent pe ordinea
logică a ideilor;
- reprezentările generale ale studenţilor asupra modului ideal de învăţare sunt repetarea asiduă,
ordinea logică a ideilor, în timp ce studenţii din etapa a doua au identificat înţelegerea profundă a
noţiunilor şi a structurii logice de ansamblu a textului.
În sprijinul acestei cercetări, vine teoria lui Carl Rogers conform căreia scopurile principale ale
educaţiei ce se potrivesc lumii de azi sunt: să învăţăm cum să învăţăm , să ne implicăm în procesul
schimbării. Trebuie să apară şi să se dezvolte indivizi capabili de o implicare inteligentă, informată,
discriminatorie, adaptativă, efectivă într-un proces al schimbării. O asemenea implicare se dezvoltă
numai în individul care a descoperit că învăţarea semnificativă, deşi ameninţătoare este mult mai
profitabilă.
Cel mai folositor tip de învăţare din punct de vedere social, în lumea modernă, îl constituie
învăţarea procesului de învăţare, continua deschidere către experienţă şi acceptarea procesului de
schimbare a sinelui.
Astfel, cercetarea de faţă a facilitat obţinerea unor date care, completate cu alte investigaţii, să
permită fundamentarea unui nou concept, atât de necesar zilelor noastre, şi anume acela de învăţare
structurantă corespunzător nivelurilor înalte de învăţare academică.
Recomandăm republicarea acestui articol, deoarece tema abordată este o mare necesitate a societăţii
actuale în care standardele sunt tot mai înalte. Rezultatele evidenţiate în această cercetare servesc
atât profesorilor cât şi studenţilor la îmbunătăţirea performanţelor academice.
Contribuţia practică a studiului este aceea că subliniază importanţa orientării de către profesori a

3
capacităţii studenţilor de automonitorizare şi conştientizare a propriei activităţi de învăţare,
evidenţiind rolul experţilor în această ecuaţie. De cele mai multe ori, convingerile profesorului
asupra mecanismelor de învăţare sunt de natură pragmatică, bazate pe experienţa proprie de
învăţare, pe invocarea unui model acceptat, pe experienţa de predare şi confruntarea acestor
experienţe cu ale altora.
Pe viitor, propunem extinderea cercetării în vederea aprofundării şi a celei de-a treia ipoteze care,
considerăm că nu a fost bine evidenţiată în acest studiu. De asemenea, recomandăm şi o prelucrare
cantitativă a datelor obţinute în urma cercetării.

Bibliografie:

Aniţei, M., Creţu, T., Mitrofan, N., Negovan, V., (2006), Tendinţe şi orientări moderne în
psihologia educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti.

4
Contribuţie individuală:
Documentare: - pentru alegerea temei: Drăgună Raluca, Ristache Ruxandra, Obilescu Nicoleta
- pentru conţinut: Drăgună Raluca, Ristache Ruxandra, Obilescu Nicoleta
Structura: - introducere: Obilescu Nicoleta
- recenzia articolului: Drăgună Raluca
- formularea argumentelor: Ristache Ruxandra
Tehnoredactare: - tipărire:Drăgună Raluca
- aranjarea în pagină: Ristache Ruxandra
- corectare : Obilescu Nicoleta