Civilizația minoică, sau cretană, o civilizație din epoca bronzului, a apărut pe insula Creta și a înflorit în perioada

cuprinsă intre sec. XXVII i.Chr. și sec XIII i.Chr. Termenul minoic (de la numele regelui legendar Minos) a fost
folosit pentru prima dată de arheologul englez Arthur John Evans.

Generalități

Cea mai timpurie civilizație europeană de nivel înalt, civilizația cretană, a luat naștere în bazinul oriental al Mării
Mediterane, pe insula Creta. După declinul civilizației cretane, locul în acest spațiu i-a fost luat de cultura miceniană,
reprezentată de aheeni, care au fost primii indo-europeani ce au ocupat Creta.

Arta cretană. Arta greacă veche s-a dezvoltat mai întâi în insula Creta din
Marea Egee, insulă numită de Homer „ţara cu o sută de oraşe” (din care, au fost
descoperite până acum 93).

Geografie

Insula Creta este situată în extremitatea sudică Mării Egee împânzite de insule, între Grecia și Asia Mică. Este posibil
ca civilizația cretană să fi fost rezultatul unei dezvoltări interne, dar este mult mai probabil să fi fost stimulată de
legăturile comerciale și culturale cu Asia Mică și, în măsură mai mică, cu Egiptul.

Potrivit lui Homer, in Creta existau 90 orase. Cele mai importante orase erau: Knossos, care controla partea de nord a
insulei, Phaistos, care controla partea de sud a insulei, Malia, care controla partea central-estică, Kato Zacros, care
controla extremitatea de est, si Chania, care controla partea de vest a insulei.

Creta avea în jurul anului 1950 î.e.n. palate splendide, orașe mari și prospere, acestea fiind probabil rezultatul atât al
producției pe scară mare a uleiului de măsline și a vinurilor, cât și urmare a comerțului practicat intens în zona de
răsărit a Mării Mediterane.

Cronologie si istorie

Perioada Dinaintea Palatului (3000-1900 Î.Ch)

Este perioada când oamenii s-au adunat în sate şi oraşe lângă mare, în special în est, în loc să fie dispersaţi şi să
locuiască în peşteri sau adăposturi ca în Neolitic. Remarcabilă este dezvoltarea artei în această perioadă. Ceramica
este făcută manual, arsă şi decorată cu forme geometrice sau cu animale. Uneltele, la început din piatră, au fost apoi
făcute din bronz. Au apărut şi primele morminte, unele cu pietre pătrate, altele cu o formă circulară. S-au găsit sute de
inscripţii aparţinând acestei perioade.

Perioada Vechiului Palat (1900-1700 Î.Ch)

Este perioada când se fondează oraşe şi se construiesc primele palate mari: Knossos, Festos, Malia). Palatele sunt
construite în jurul unei curţi centrale cu clădiri cu mai multe nivele. Ele includeau camere mari pentru activităţi
sociale, camere private ale autorităţilor, casele muncitorilor, ateliere, magazii, teatre, băi şi alte facilităţi. Apar
sanctuare în peşteri, pe vârful munţilor şi în palate. O zeiţă adorată era Zeiţa Pământului Mamă, simbolizată printr-un
topor dublu. În ceramică se foloseşte roata olarului; arta aurarilor s-a perfecţionat în ceea ce priveşte tehnica
confecţionării bijuteriilor care aveau forme şi ornamentaţii bogate.O catastrofă naturală loveşte civilizaţia minoică în
jurul anului 1750 Î.Ch., şi distruge palatele.

 Perioada Noului Palat (1700-1380 Î.Ch)

Este perioada preosperităţii civilizaţiei minoice şi a puterii politice. Insula s-a unit, cu capitala la Knossos având
relaţii comerciale cu Asia Mică, Egipt şi Cipru, cu influenţe puternice asupra Greciei, insulelor Ciclade, Rhodos şi
Kos şi asupra coloniilor de pe insulele Kea, Milos şi Santorini. Puterea navală minoică proteja aceste colonii de piraţi
şi alţi duşmani. Palatele sunt reconstruite şi mult mai luxoase, cu sculpturi şi fresce. Aceste clădiri cu arhitectură
frumoasă, cu o artă a construcţiei şi decoraţiuni bogate, sunt de admirat şi din punct de vedere al igienei şi sistemelor
hidraulice şi de canalizare.Principalele palate sunt cele din Knossos, Festos, Malia şi Zarkos şi câteva mai mici care
au apărut: Arhanes, Agia Triada, Tylisos etc. Ruinele acestor palate, ce se pot vedea azi în Creta, aparţin acestei
perioade. Se construiesc poduri şi drumuri. Prosperitatea este reflectată prin artă: ceramică, sculptură, pictură (fresce),
decorarea în metal a armelor şi uneltelor. Mormintele devin monumentale, adevărate clădiri subterane, cu drum la
intrare şi săli cu coloane unde aveau loc ceremoniile. Autoritatea politică era regele Minos, fiul mitic al Europei şi a
lui Zeus.După cutremurul din 1450 Î.Ch. civilizaţia minoică nu a mai putut face faţă. Cutremurul a fost legat de
erupţia vulcanului care a distrus insula Thera (azi Santorini) aflată la 110 km depărtare. Întrega insulă creta a simţit
unda postseismică. Această catastrofă a distrus palatele care nu au mai fost reconstruite timp de câteva generaţii, iar
civilizaţia minoică a dispărut.

 Perioada Postpalat (1380-1100 Î.Ch.)

Invaziile asupra Cretei, venite din Grecia, au dus la distrugerea şi părăsirea oraşelor, în special în estul Cretei.
Locuitorii insulei s-au mutat spre vest, în timp ce invadatorii s-au stabilit pe insulă şi şi-au construit propriile aşezări.
Activitatea pe insulă a continuat neschimbată, dar fără diversitate şi repetitivă ceea ce a dus la decadenţă. Creta
continua să fie colonizată de alţi invadatori din Grecia, care au adus cu ei propria cultură şi obiceiuri.

 Perioada Doriana 1100-69 Î.Ch.

1100-650 Î.Ch.: A fost Epoca Timpurie a Fierului, când invazia Dorienilor din Peloponez a dus la părăsirea oraşelor,
populaţia retrăgându-se în peşteri, în munţi.

650-500 Î.Ch.: Este perioada Arhaică când populaţia începe să crească odată cu pătrunderea Dorienilor, în special în
vestul Cretei. Se construiesc noi oraşe: Axos, Falasarna, Polyrinnia, Yrtakina.

500-69 Î.Ch.: Este perioada Clasică şi Elenistică, cînd populaţia din insulă creşte şi Grecia se dezvoltă.

Perioada Greco-Romana 69-Î.Ch.- 330 A.D.

Romanii au pierdut războiul împotriva Cretei în 71 Î.Ch., dar după doi ani au revenit cu armată şi nave mai multe.
Insula a fost ocupată după 3 ani de rezistenţă. În timpul perioadei Pax Romana insula prosperă şi se dezvoltă. Capitala
se află la Gortys. Între 63-66A.D. pătrunde creştinismul în Creta şi prima biserică creştină se fondează la Gortys, de
episcopul Titos.

 Ocupaţia Arabă şi Bizantină

Timp de opt secole (330-1204) Creta a fost provincie bizantina, cu o intrerupere de 137 ani (824-961) de ocupatie
araba.

În 824 Creta este ocupată de arabi care o vandalizează, distrugând oraşele Gortys şi alte oraşe, incendiind biserici.
Arabii şi-au construit capitala la El Khandak, azi locul pe care se află Heraklion. Creta era o ameninţare permanentă
pentru Imperiul Bizantin. În 961 Nikiforos Fokas reuşeşte să captureze insula, distrugând şi zidurile El Khandak-ului.
Centrul administrativ a fost restabilit pe ruinele El Khandak-ului, renumindu-l Handakas. Se crează o nouă
aristocraţie cretană, condusă de 12 aristocraţi de la Constantinopol.
 Perioada Veneţiană 1204-1669

După cea de a patra Cruciadă, Imperiul bizantin era divizat. Creta a fost dată lui Boniface Monferat, care a vândut-o
veneţienilor în 1204. Se menţine capitala la Handakas şi se construiesc palate în diferite locuri pe insulă. Episcopul
grec este înlocuit cu unul latin, dar fără a deranja preoţimea şi religia ortodoxă. Se construiesc biserici şi capele
ortodoxe. Pământul a fost luat de la cretani şi dat cavalerilor veneţieni, cretanii devenind sclavi. Populaţia s-a revoltat
în mukte rânduri împotriva ocupaţiei veneţiene. După căderea Constantinopolului mulţi greci s-au mutat în Creta.
Datorită ameninţărilor şi atacurilor turceşti, veneţienii şi creatanii au coexistat, insula trecând printr-o creştere
economică şi culturală.

Este perioada marilor artişti:

 Michail Damaskinos, pictor de icoane

 Domenico Theotokopoulos, celebrul pictor El Greco
 Vitsentzos Kornaros, din Sitia şi Giorgios Hortatzis din Rethimno în literatură şi teatru.

Perioada ocupaţiei Turceşti 1669-1898

În 1645 turcii capturează Rethymno şi Hania, iar după 22 de ani Candia (numele veneţian al Heraklionului). A fost o
ocupaţie dură cu multe revolte ce au culminat cu Marea Revoltă din 1821 pentru Independenţă care a dus la eliberarea
Greciei dar nu şi a Cretei. În 1830 Grecia devine ţară independentă dar fără Creta. Creta a fost vândută de sultanul
turc egiptului. Astfel a început o nouă perioadă de dominaţie şi nenorociri. După 1841 când Egiptul se revoltă fără
succes împotriva Turciei, toate posesiunile Egiptului au revenit Turciei. Cretanii au continuat să lupte pentru
independenţă pe care o primesc în 1898.

 1898-1941

În 1913 Creta se uneşte cu Grecia, şi insula face acum parte integrantă din Grecia.

1941 pana in prezent

germanii ocupă insula creta până în 1945. După cel de al Doilea război Mondial, în Creta se dezvoltă agricultura,
comerţul şi în special turismul.

Arhitectura.Bogăţia Cretei a permis dezvoltarea unei arte strălucitoare, care şi-a găsit cea mai frumoasă expresie în
palate. Cel mai impunător palat era cel din Cnossos, de o extremă
complexitate, datorită numărului mare de încăperi, de coridoare, de curţi
interioare, de scări ce legau cele patru etaje între ele. Avea sute de camere
destinate, unele pentru recepţie, altele pentru locuit, pentru femei, pentru
servitori sau sclavi. Plafoanele erau susţinute de numeroase coloane, iar
pereţii erau acoperiţi cu plăci de faianţă. Acest imens ansamblu este
construit pe două planuri: aripa estică se afla la un nivel inferior faţă de
curtea centrală şi de restul edificiului. În partea de apus a curţii erau plasate
sanctuarele şi sălile de recepţie. La răsărit se aflau atelierele şi apartamentele
regale. La sud dependinţele, la nord magazii, apoi teatrul.

Palatele cretane se remarcă şi prin luxul nemaipomenit al decoraţiei lor interioare. Pereţii erau acoperiţi de
fresce executate cu vopsele amestecate cu apă şi clei pe o tencuială de stuc9 umed, de unde impresia de mişcare, de
viaţă, pe care o creează aceste opere artistice.
Palatele erau formate dintr-un șir de încăperi complicat distribuite. Se presupune că cel mai mare palat, cel din
Knossos, era reședința regală, dar la fel de impresionante erau și palatele din Phaistos, Malia și Hagia Triada. Palatele
și orașele aveau apeducte și sisteme de canalizare. În jurul anului 1750 î.e.n., în urma unei catastrofe naturale,
probabil un cutremur, palatele au fost avariate. Dar cultura minoică avea încă resursele necesare pentru a reconstrui
totul și mai grandios. După 1650 i.e.n. însă civilizația minoică, fiind trecută de apogeul dezvoltării ei, nu a mai putut
face față unei noi catastrofe care s-a produs în jurul anului 1380 î.e.n. Aceasta din urmă a fost probabil legată de
erupția unui vulcan care a distrus mare parte a insulei Thera (astăzi Santorini) aflată la circa 110 km. Creta însăși a
fost devastată de gigantica undă postseismică. Efectele cutremurului au fost resimțite probabil în tot estul bazinului
Mării Mediterane și se presupune că distrugerea insulei Thera a dat naștere legendei continentului scufundat în ocean,
Atlantida. În urma acestei catastrofe, palatele nu au mai fost reconstruite timp de câteva generații, iar civilizația
minoică a dispărut.

Pictura cretană, ca şi cea egipteană, era supusă unor convenţii severe: culori diferite care individualizează
personajele masculine şi pe cele feminine (bărbaţii erau redaţi în alb, iar femeile într-o culoare brună); ochiul văzut
din faţă într-o figură redată din profil, absenţa umbrei şi a unei veritabile perspective; predominanţa liniei curbe,
sinuoase ori spiralate. Tehnica preferată erafresca, desenul era bine conturat, iar culorile folosite erau luminoase.

În ceea ce priveşte sculptura, aceasta e mult mai puţin evoluată decât pictura. Sculptura monumentală
lipseşte aproape total. S-au executat îndeosebi statuete din faianţă, fildeş, bronz, argilă. Dar în aceste dimensiuni
reduse cretanii au creat adevărate capodopere. Renumită este Zeiţa cu şerpi de la Cnossos, marea divinitate cretană a
Pământului. Culmea sculpturii cretane a fost atinsă în domeniul basoreliefului. Acesta este reprezentat prin plăci de
faianţă care serveau drept panouri decorative.

Geniul cretan s-a manifestat, mai cu seamă, în artele minore. Cretanii lucrau cu o deosebită măiestrie
metalele şi pietrele preţioase. La Cnossos s-a găsit cămăruţa şlefuitorului de pietre preţioase prinsă sub ruinele
palatului. Obiecte de artă rafinată sunt cupele de aur şi argint, armele cu încrustaţii de pietre şi metale preţioase.

Îngliptică, cretanii au produs numeroase sigilii gravate cu peisaje, scene de

vânătoare sau din viaţa cotidiană.

Ceramica a cunoscut o dezvoltare cu adevărat artistică. Cretanii inventaseră o roată a olarului cu turaţie lentă ce
permitea obţinerea unor vase ai căror pereţi au doar grosimea unei coji de ou. Cât priveşte formele vaselor de
ceramică, acestea erau îndrăzneţe – cupe cu picior înalt, vase cu gâtul lung sau în formă de femeie ori de pasăre. Ca
ornamente au folosit

Cultura

Scrierea

S-au păstrat numeroase tăblițe de lut datând din aceasta perioadă. Inscripțiile acestora în linearul B sunt similare
primelor scrieri în limba greacă, ceea ce a susținut prezumția că la vremea aceea Creta căzuse sub ocupația
războinicilor veniți din peninsula Pelopones (Grecia), aheii sau micenienii. Aheenii popor de păstori și nomazi care
au introdus în Grecia calul s-au stabilit în Peloponez venind dinspre nord în mileniul al XI î.e.n.Spre deosebire de
minoici, care erau scunzi și nu purtau barbă, aheii erau înalți, bărboși și războinici iscusiți. Ei utilizau carele de luptă,
necunoscute cretanilor. Aheii și-au întemeiat orașe fortificate, fiecare oraș având câte o citadelă sau o fortareață foarte
bine aparată. Majoritatea acestor orașe se aflau în Pelopones, principala peninsulă care formează sudul Greciei. Cel
mai impozant era Micene, amintit în poeme și legende ca fiind capitala marilor regi
ahei și a bogăției lor în aur. Termenul „micenian” este utilizat de obicei când se face
referire la ahei și la civilizația lor din mileniul al II-la î.e.n.

Religia
Cretanii antici venerau aproape exclusiv zeite. Deși există unele dovezi ai adorarii unor zei de sex masculin,
reprezentările minoice ale zeitelor decât ai zeilor. Desi unele dintre aceste reprezentari ale femeilor sunt speculate a fi
imagini de adoratoare și preotese care oficiază ceremonii religioase, si nu divinitatea însăși, se pare ca existau mai
multe zeite, inclusiv o Zeiță-Mamă a fertilității, o protectoarea a orașelor, a gospodariilor, a recoltei, a infernului, etc.
Unii au susținut că toate acestea sunt aspecte ale unei singure Mari Zeițe. Ele sunt adesea reprezentate de șerpi,
păsări, maci, și un animal ciudat.

O sărbătoare importantă minoica reprezintă dansul cu taurul, adesea reprezentată în frescele de la Knossos și în
sigiliile miniaturale. În acest ritual care pare destul de periculos, la care participau atât bărbații, cât și femeile,
dansatorii se confruntau cu un taur și, apucând-l de coarnele sale, erau aruncați pe spatele acestuia. Fiecare dintre
aceste mișcări apare în reprezentările minoice, dar semnificația reală a dansului cu taurul în cultul minoic și viața
culturală este destul de ambiguă. Ceea ce este clar, totuși, este că nu era vorba de o confruntare antagonista și triumful
omului prin moartea rituală a taurului, semnificatia luptei cu tauri in cultura spaniolă, ci este vorba de un sentiment al
cooperării armonioase.