Exodul creierelor

De când este cunoscută prezenţa umană pe Terra, aceasta a fost însoţită de fenomenul
migraţiei. Prin migraţie a fost populat întreg globul, astfel s-au format popoare (exemplul ţărilor
europene ca Ungaria, Serbia sau Finlanda este grăitor). Dacă pentru trecut vorbim despre o
mişcare în masă a populaţiei în ultimii ani o amploare deosebită o au migraţiile individuale.
Acestea au ca principală motivaţie bunăstarea financiară asfel că direcţia fluxului migrator este
uşor de intuit : dinspre ţările mai sărace spre cele mai dezvoltate.
ONU a estimat în 2005 că peste 190 de milioane de oameni au plecat în alte ţări în
căutarea unui loc de muncă. Pentru că multe democraţii au nevoie de forţă de muncă, ele oferă
vize de muncă şi alte aranjamente temporare celor care trăiesc şi muncesc în respectivele ţări.
În cadrul unui interviu un medic primar pediatru, în vârstă de 35 de ani, casătorit şi tată a
2 băieţi declară « lucrez în Spitalul Universitar de 12 ani, mi-am terminat rezidenţiatul şi sunt
titular al postului de 2 ani. Acum mi se propune să merg în Olanda pe un salariu de 50.000 Euro
anual, casă şi condiţii pe care nu mi le voi putea permite niciodată în ţară. Chiar şi la educaţia
mea s-au gândit. Fac cursuri gratuite de limba engleză şi olandeză intensiv 3 luni, dar învăţ şi
lucruri legate de cetăţenie. »
Pentru a ajunge medic primar, o persoană, în România are de străbatut un drum lung (6
ani de facultate şi 5 ani de rezidenţiat sau 3 ani de specializare la care se adaugă de obicei
parcurgerea doctoratului) şi îi trebuie o serie de resurse materiale şi sprijin familial şi al statului.
Un an de invatamant cu plată la medicină ajunge la 3.700 de lei pentru scolarizarea de lunga
durata si 2.200 de lei la cel de scurtă durată. Fără a include aici cărţi, materiale pentru practică şi
stagiile de ucenicie. Situaţia este asemănătoare la inginerii specialişti, farmacişti, medicii
stomatologi şi arhitecţi.
Statul investeşte în copii însă se aşteaptă ca şi aceştia să înapoieze o parte din resursele
primite. Atunci când un tânăr primeşte o bursă pentru perfecţionare, ar trebui să ne aşteptăm ca
în urma acesteia, peste ani, medicul să salveze vieţi, să ajute oameni aflaţi în suferinţă.
Dar fenomenul nu este specific doar intelectualităţii. Oamenii bine pregătiţi în orice
domeniu sunt căutaţi în ţările dezvoltate. În anul 2007 era un deficit de forţă de muncă în
construcţii de circa 10 % astfel că a fost nevoie ca în România să pătrundă asiatici, apreciaţi
pentru rezistenţă şi supunere. În mod natural, balanţa forţei de muncă a fost echilibrată prin
sistemul cererii şi ofertei.
Libertatea de circulaţie a determinat reglarea unei probleme europene. Constructorii
români munceau pe cateva mii de euro lunar în Germania sau Spania, trimiţând o parte din bani
familiilor rămase în ţară, iar în România munceau pe câteva sute de euro muncitori asiatici cu o
productivitate a muncii ridicată.
Integrarea imigranţilor nu este un proces uşor, ba din contră este greu de realizat şi
costisitor. Puţini au norocul să se integreze perfect în noile comunităţi. Foarte mulţi emigranţi
români declară că au plecat temporar, că după ce îşi vor realiza obiectivele se vor întoarce acasă
şi îşi vor continua parcursul vieţii în societatea care i-a pregătit. Se întâmplă astfel ca persoane de
45-50 de ani să nu aparţină niciuneia dintre ţări. Pentru ţara gazdă este un emigrant neintegrat, iar
pentru România devine un cvasistrăin care nu a evoluat odată cu societatea, care nu cunoaşte
funcţionarea democraţiei locale.
Foarte mulţi dintre tinerii plecaţi doar pentru o specializare ajung să fie angajaţi în
străinătate, să se căsătorească şi să-şi întemeieze familii părăsind astfel pentru totdeauna
România.
În prezent, funcţionează o serie de burse de perfecţionare sau de practică (internship) care
sunt sprijinite fie de statul român fie de organizaţii nonguvernamentale active în societatea
românească.
Situaţia nu este deloc clară. Iată o parte dintr-un articol al unui cotidian central:
« Autorităţile centrale au cheltuit şase milioane de euro, între 2004 şi 2006, finanţând studiile în
străinătate pentru 150 de tineri cărora trebuiau să le asigure apoi poziţii de manageri la instituţii
de stat. Formaţi la universităţi renumite din lume, tinerii au constatat, la revenirea în România, că
instituţiile publice nu au nevoie de serviciile lor. »
Bursa se aloca la începutul fiecărui an de studii, iar tinerii între 18 şi 25 de ani care
beneficiau de bani trebuiau să obţină minimum calificativul „bine" la universităţile unde învăţau.
În caz contrar, fondurile erau retrase. Pentru a primi bursa de 20.000-30.000 de euro pe an, tinerii
au fost obligaţi de autorităţi să semneze un contract prin care se angajau că la finalizarea
studiilor, să se întoarcă în ţară pentru a lucra în sectorul public pentru o perioadă de 3-5 ani.
În caz contrar, tinerii sunt obligaţi să restituie statului suma aferentă bursei. În total, au
plecat la studii în străinătate 150 de tineri, dar niciunul dintre aceştia nu s-a angajat până acum la
stat, aşa cum prevedea contractul.
Într-un interviu cu un tânăr bursier acesta declara : „Şcoala de la noi are un mare defect:
nu te dezvoltă personal, ci doar intelectual. Dar pentru că este de modă veche, cu multă teorie
îndesată cu forţa în capul studenţilor, şcoala de la noi te poate pune în avantaj într-un sistem care
nu pune accentul pe teorie, dar care are nevoie de ea la un moment dat", a spus Cristian.
Ariadna Petri, 23 de ani, a făcut studii internaţionale şi economice la Universitarea
Westminster din Marea Britanie. Ea face parte din prima generaţie de bursieri. După ce a
terminat studiile, s-a întors în România cu gândul de a urma cursurile de administraţie ale
Institutului Naţional de Administraţie dar ele nu au mai avut loc.
A stat un an după care a încercat să se angajeze singură.
„Problema este foarte încurcată pentru că ei mă pot chema la post în orice moment, oriunde aş fi
eu. Am încercat să mă angajez, dar tot timpul mi s-a spus că sunt supercalificată", explică
Ariadna.
"Statul român nu a pierdut şi nu va pierde niciodată o investiţie pe care a făcut-o în
inteligenţa unor tineri modeşti, dar valoroşi. Această investiţie s-a întors deja înzecit statului
român. " Simion Ilie – bursier.
Există tot mai multe voci care spun că de fapt greşeala este că s-a dorit angajarea la stat,
după întoarcerea studenţilor. Lucrul într-o companie privată ar putea fi la fel de avantajos pentru
stat, aducând plus valoare prin integrarea bursierilor în diverse domenii de activitate din ţară.
 Din 2004 statul român subvenţionează industria IT, astfel că cei peste 16.000 de
programatori şi angajatorii lor sunt scutiţi de impozitul pe venit. Prin această măsură se
preconizează că s-au păstrat în ţară cel mai mare număr de absolveţi la automatică, cunoscuţi ca
fiind studenţi foarte bine pregătiţi, creativi şi cu o capacitate mare de a se integra pe piaţa muncii
în alte state.
În cadrul unei emisiuni televizate au fost prezentate cazuri de tineri români, care
urmaseră specializări în state europene sau SUA însă lucrau în ţară dezvoltând afaceri de succes
şi participând la dezvoltarea economiei româneşti. Ei declarau că este foarte important ceea ce au
văzut şi învăţat în străinătate însă pot realiza ce şi-au propus şi aici în ţară cu un efort mai mic
decât în străinătate pentru că ei cunosc mersul economiei româneşti, costurile vizibile şi cele
ascunse ale mediului de afaceri.
Parlamentul European are şi el un sistem de burse pentru tinerii români prin care acordă
circa 5000 de euro pentru un stagiu de 4-6 luni la Strassbourg sau Luxemburg.
În plus, statele dezvoltate, prin universităţi de stat şi chiar prin universităţile particulare,
au pus la punct un sistem de burse pentru tinerii cu potenţial intelectual ridicat din statele mai
sărace. Astfel că tinerii pot studia la cele mai cunoscute universităţi din lume însă nu sunt
condiţionaţi de contracte care să le ceară să reîntoarcă sprijinul acordat.
Conducătorii universităţilor declară că astfel menţin un nivel foarte ridicat şi o concurenţă
benefică dezvoltării însă realitatea demonstrează că cei mai bine dotaţi studenţi rămân angajaţi ca
cercetători sau pun în practică ceea ce au învăţat în societăţile care i-au sprijinit şi nu în ţara de
origine.
Pe lângă costurile economice, destul de multe persoane sunt îngrijorate şi de costurile din
punct de vedere democratic ale programelor pentru muncitori străini.
Având reguli diferite, fiind necesară viza de muncă « exportaţii » sunt supuşi exploatării
şi prezenţa lor pe teritoriul unei ţări este condiţionată de nevoia faţă de munca prestată de ei.
Statul gazdă nu are obligaţii suplimentare legate de eventualitatea unor perioade nefavorabile,
scăderea interesului faţă de meseria practicată, iar recalificarea într-o ţară străină poate fi foarte
dificilă pentru un noncetăţean.

Ar trebui ca societatea nostră să reglementeze exportul forţei de muncă, prin

crearea unor sisteme prin care studenţii beneficiari de burse şi sprijin de la stat să
fie obligaţi să profeseze pentru o perioadă în comunitatea lor de origine?

Bibliografie

www.deliberating.org – lecţia Educaţia noncetăţenilor

Corina Leca şi colab , 2010, “Deliberarea în democraţie. Ghid de bune practici”
« Bursierii României, blocaţi în ţară de incompetenţă » Articol Ziarul
Adevărul, 19 aprilie 2010.