Maslow

Motivaţie şi personalitate

“Omul nu poate face alegeri nţelepte în viaţă dacă nu îndrăzneşte să se asculte pe sine, pe el
însuşi, în fiecare clipă a existenţei sale” (A.H. Maslow)

1. Influenţa lui A.M.

2. Biografie
3. Teoria Motivaţiei
4. Ierarhia trebuinţelor
5. Actualizarea sinelui
6. Recolta lui A.M. de Ruth Cox: Psihologia umanistă

A.M. a fost unul din promotorii psihologiei umaniste sau „cea de a treia forţă”.
Când şi-a început Maslow cariera, în psihologie existau numai două forţe majore:
abordarea experimentală (comportamentalistă) şi cea clinică (psihanalitică). Aceste modele
nu au fost suficiente pentru că el considera „capacităţile cele mai înalte ale omului ca fiind
subestimate”. Astfel, el va avea un rol esenţial în apariţia a duă forţe majore în psihologie:
umanismul şi transpersonalismul.
Punctul forte a lui Maslow stătea în capacitatea de a formula întrebări semnificative ca
„De ce sunt capabile fiinţele umane?”, „Cum ajunge o fiinţă umană să fie fericită, creativă,
împlinită?”, „Ce îi motivează pe indivizii sănătoşi psihic?”.
El a descoperit că indivizii sănătoşi funcţionează altfel decât cei care au anumit deficit.
Studiul lui asupra fiinţei umane l-a condus la numeroase concluzii:
1. fiinţele umane au tendinţe înnăscute de a înaina spre lucrurile superioare de sănătate,
creativitate şi împlinire personală
2. nevroza poate fi considerată drept un blocaj al tendinţei de actualizare a sinelui
3. evoluţia unei societăţi sinergice este un proces firesc şi esenţiat. Aceasta este o
societate în care toţi indivizii pot ajunge la un nivel înalt al dezvoltării de sine, fără să-şi
limiteze unii altora libertatea
4. eficienţa în afaceri şi dezvoltare personală nu sunt compatibile. De fapt, procesul
actualizării sinelui conduce fiecare individ către cele mai înalte niveluri de eficienţă.
 Pe tot parcursul vieţii sale, M. A deschis mereu drumuri noi, lăsând adeseori pe seama
altora analiza şi testarea propriilor teorii.

S-a născut la 1 aprilie 1908 în Brooklyn, New York. În tinereţe era extrem de timid,
nebrotiv, depresiv, singuratic şi cu o părere proastă despre sine. Dragostea de învăţătură
combinată cu inteligenţa sa extraordinară au făcut din el un student strălucit (cu un IQ evaluat
de 195).
În 1928 s-a înscris la Psihologie la Universitatea Winsconsin, unde a dobândit
cunoştiinţe solide de cercetare experimentală, lucrând chiar cu Edward Thorndike. A predat
timp de 14 ani la Brooklzn College, fiin dunul dintre cei mai iubiţi profesori de acolo.
Impresionat de drama celui de-al Doilea Război Mondial, a încercat să înţeleagă
cauzele psihologice ale urii, prejudecăţii şi războiului.
S-a mutat la Universitatea Brandeis, unde a devenit primul şef catedrei de Psihologie
de acolo. A rămas acolo până în 1969, cu un an înainte să moară.

(pag. 455)
„Psihologia umanistă de astăzi înseamnă multe lucruri. Este deopotrivă o mişcare culturală, o
reţea socială, o serie de experienţe umane, un set de tehnici, un set de valori, o organizare şi
o teori. La modul ideal fiecare dintre acestea interacţionează cu celelalte şi le îmbogăţeşte.”
(M., 1984)

„Sunt freudian, sunt comportamentalist, sunt umanist.” (M., 1971)

Teoria:
Teoria lui Maslow despre motivaţia umană şi actualizarea sinelui sunt puse de obicei în
opoziţie cu modelul freudian şi cu cel comportamentalist. Totuşi, pentru Maslow, ierarhia
trebuinţelor a însemnat extinderea firească a activităţii sale iniţiale după modelul
comportamentalist, cel adlerian şi cel freudian. Maslow se vedea ca un gânditor care
sintetizează creativ, nu ca un critic, şi îşi privea opera drept o extindere a tendinţelor moderne
în psihologie.
Opera lui şi a altor psiholog umanişti se bazează pe studierea empirică a
comportamentului uman şi se deosebeşte de alte sisteme psihologice prin faptul că
accentuează anumite convingeri filosofice privind fiinţele umane. Psihologia umanistă este
revoluţionară prin aceea că prezintă un model pozitiv al experienţei umane.
Definiţia de mai jos a „celei a treia forţă” din psihologie a fost scrisă de M. În vara
anului 1957 şi inclusă în introducere la primul număr al revistei Journal of Humanistic
Psychology. The J. of H. P. a fost înfiinţată de un grup de psihologi şi specialişti din diverse
domenii care sunt interesaţi de acele capacităţi şi potenţiale umane ce nu deţin un loc stabil
nici în teoria pozitivistă sau comportamentalistă, nici în teoria psihanalitică clasică de exemplu
creativitatea, iubirea, sinele, dezvoltarea, gratificarea, trebuinţele primare, actualizarea
sinelui, valorile supreioare etc.
Două organizaţii au modelat identitatea psihologiei umaniste ca mişcare intelectuală la
începutul anilor ’60: Institutul Esalen din California şi Asociaţia de Psihologie Umanistă.

Psihoterapia umanistă
Deşi Maslow nu era clinian practicant, ideile sale au avut un impact seminificativ
asupra practicii terapeutice. El nu a elaborat un sistem propriu-yis de tehnici, ci o abordare
etică a relaţiilor umane în general.
Maslow credea că se pot obţine rezultate satisfăcătoare prin toate metodele clinice şi
că un terapeut de succes trebuie să îl ajute pe individ să îşi satisfacă trebuinţele primare,
conducându-l astfel pe calea actualizării sinelui pe care o definea drept „scopul ultim al
oricărei terapii”.
Câteva dintre principiile de bază cuprinse în etica umanistă a lui Maslow:
− acceptarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni şi experienţe
− reciprocitatea în relaţii: admiterea perspectivei celuilalt
− o perspectivă existenţială sau a lui „aici şi acum”, care subliniază faptul că omul
trăieşte întotdeauna în prezent
− recunoaşterea faptului că trăirile afective precum durerea, conflictul, suferinţa, furia şi
vinovăţia fac parte din experienţa umană şi trebuie înţelese şi chiar preţuite nu
reprimate sau ascunse; exprimarea trăirilor afective dezvăluie descoperirea unui sens
în viaţa personală
− cei care au îmbrăţişat etica umanistă sunt uniţi prin căutarea experienţelor care să le
stimuleze dezvoltarea
 Terapeuţii umanişti îşi recunosc şi-şi folosesc propriile experienţe şi consideră că
impactul şi importanţa personalităţii terapeutului serveşte drept model, demonstrându-i
implicit clientului posibilizatea acţiunii creative şi pozitive. Terapeuţii umanişti consideră
deasemenea că deciziile şi alegerile finale îi aparţin clientului. Deşi terapeutul poate juca un
rol de susţinere, clientului îi revine responsabilitatea principală pentru viaţa proprie şi va fi
mereu personajul principal în ea.

Maslow – Motivatie si personalitate

depozit legal B.C.U. II-395.560