ROMANUL DE AVENTURĂ ŞI

CĂLĂTORIE

Cursul nr. 13
1. Specificul romanului de
aventură şi călătorie
 Călătoria – experienţă existenţială,
dezvăluindu-i omului frumuseţea spaţiului
terestru, pe de o parte, şi nemărginirea
cosmică, pe de altă parte; totodată, călătoria
înseamnă iniţiere, se poate transforma într-
un traseu spiritual (v. Singur pe lume de
Hector Malot), dar poate însemna şi
cunoaştere, aventură, risc, dorinţă de nou,
schimbare.
 De obicei, călătoria se efectuează în dublu
sens: un drum într-un decor specific, peripeţii
neaşteptate, cu personaje ce trăiesc un anumit
tip de experienţă, dar şi o aventură interioară,
o devenire spirituală ce este generată de
călătoria propriu-zisă.
 Astfel, călătoria simbolizează nu numai
cunoaşterea unui nou spaţiu, ci şi o
descoperire interioară, o evoluţie spirituală.
 Marian Popa arată în Călătoriile epocii
romantice: „fiecare epocă istorică sau
literară, fără să descopere, de fapt,
călătoria, îşi asumă un mod propriu de a
se deplasa, în spaţiu, în timp, într-un
univers exterior sau în unul interior, în
sens informativ sau imaginativ”.
 Literatura de aventuri ocupă un spaţiu epic larg, în care
evoluează, sub semnul ineditului, personaje dinamice
care se definesc pe măsură ce participă la acţiune.
Acest tip de literatură cunoaşte o adevărată evoluţie
istorică: de la povestirea de călătorie din Odiseea lui
Homer la utopia satirică a lui Jonathan Swift (Călătoriile
lui Guliver) sau la utopia etică şi civilizatoare a lui
Daniel Defoe (Robinson Crusoe), de la eroii aventurieri
ai iluminismului, la romanele de capă şi spadă ale lui
AL.Dumas şi până la eroii adolescentini care se
maturizează prin aventură, ai lui Charles Dickens,
Mihail Sadoveanu, Jules Verne, Constantin Chiriţă.
 Scriitorul devine un reporter activ care
înregistrează itinerarul, perspectivele
descrierii, detaliile semnificative (scriitor
omniscient), iar cititorul intră în contact
direct cu relaţiile explorate de personaje
în care descifrează un peisaj real, un
climat caracteristic, de obiceiuri şi tradiţii,
valori, idei, trăiri.
2. Romane reprezentative din
literatura română
 Cezar Petrescu – Fram, ursul polar
• Fram este simbol al dezrădăcinării, al celui
care se rupe de pământul natal, de copilărie.
• Pentru Fram întoarcerea în lumea reală, a
zăpezii veşnice, nu mai este posibilă, căci el a
privit ca reală o altă lume, iluzorie, cea a
circului.
• Finalul deschis al romanului oferă copiilor
şansa de a privi soarta lui Fram din
perspectiva optimistă, specifică vârstei lor.
 Radu Tudoran – Toate pânzele sus!
• descrierea unei călătorii făcute sub semnul
prieteniei şi al dorinţei de cunoaştere;
• structurat în patru părţi (La poarta Levantului,
Ultima sirenă, Crucea sudului şi Alcalufii) şi
treizeci şi patru de capitole, apropiindu-se de
specificul basmului prin înfăţişarea luptei dintre
bine şi rău, dreptate şi nedreptate;
• un roman educativ, cititorul parcurgând, alături de
eroii romanului, mări şi continente, cunoscând
locuri pitoreşti, oameni diverşi, aflând tehnici de
construire a vapoarelor etc.
 Constantin Chiriţă – Cireşarii
• aduce în prim plan personajul colectiv, grupul
cireşarilor, surprinzând psihologia
preadolescenţilor, uşurinţa cu care trec de la
„curiozitate şi îndrăzneală la risc şi plăcerea
aventurii” (Vistian Goia, Literatura pentru copii şi
tineret, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003).
• compus din cinci volume, scrise între 1956-1968:
Teroarea neagră/Cavalerii Florii de cireş; Castelul
fetei în alb; Roata norocului; Teroarea albă; Drum
bun, cireşari!
3. Romane reprezentative din
literatura universală
 Daniel Defoe – Viaţa şi nemaipomenitele aventuri ale lui
Robinson Crusoe
• un excelent „tratat de educaţie” (Jean Jacques
Rousseau);
• Romanul se bazează atât pe realităţile timpului, cât şi pe
bogata imaginaţie a creatorului său.
• Cartea, compusă din douăzeci de capitole – secvenţe
narative închegate –, scrisă la persoana I conferă
întâmplărilor o notă de autenticitate, are caracterul unor
relatări de călătorie, putând fi încadrată în mai multe
categorii: roman de aventură, roman cu caracter
autobiografic, roman social.
 Romanul, prin problematica abordată, atrage o
largă paletă de cititori, fiecare din ei găsind în
paginile cărţii motivaţia lecturii.
 Copiii văd în Robinson un erou temerar, dornic
de aventură şi călătorii; o minte ageră, un spirit
activ şi practic, el are calităţile necesare
atingerii unui ideal umanitar – potrivit viziunii
adolescenţilor; maturul identifică în textul
romanului bogate semnificaţii social-filosofice.
 Este o pledoarie pentru om, pentru omul inteligent –
„homo sapiens”, capabil să transforme natura prin
acţiune – „homo faber” şi să se transforme:
• „Felul meu de viaţă era acum mai lesnicios decât la
început; mult mai plăcut, atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
Adesea, aşezându-mă la masă, închinam o rugă de
mulţumire şi mă minunam cum aşternuse mâna
Domnului masă pentru mine în deşert. Învăţasem să
privesc mai mult părţile luminoase ale soartei mele
decât cele întunecate. Recunoşteam bucuriile şi nu
mai vedeam amărăciunile. Simţeam adesea atâta
mulţumire, cât nu se mai poate spune prin cuvinte.”