Dilema Nr.

193, 20-26 septembrie 1996 Protejati de tranzitie

Progrese

de Andrei Plesu

Autorul acestei rubrici a luat - nedemocratic - hotarirea de a-si schimba obiceiul. Va scrie mai scurt, ceea ce, intre
altele, inseamna ca va scrie altfel. Vremile sint iuti, timpul sau, ca si timpul cititorului, au intrat in regim de
acceleratie. De altfel, dilemelor le sta mai bine intr-un mediu sec si intr-o fraza laconica, decit in umezeala si
verbozitate. Iar o pagina de gazeta - si cu atit mai mult pagina 3 - e, ritmic, mai sanatoasa, daca ofera trei semnaturi
in loc de doua.

Modernitatea, europenizarea, "retehnologizarea" au ameliorat simtitor stilistica luptei electorale. S-a trecut de la
"bita" la "hard", adica de la capul crapat la capul metamorfozat electronic. Emil Constantinescu se transforma in
regele Mihai, spre satisfactia celor care ii detesta pe amindoi, Ion Iliescu se transforma in Nicolae Ceausescu in
ideea unitatii de monolit a Romaniei pre-decembriste cu cea post-decembrista, Emil Constantinescu cocheteaza cu
portretul lui Cuza Voda pentru a consfinti insolita formula politica a republicii regale, sau a monarhiei prezidentiale.
(Una din putinele formule de consens din ultimii ani: Radu Campeanu il propune pe Mihai I la presedintie, Iliescu
declara ca, de fapt, Alexandru Ioan Cuza a fost republican, iar Emil Constantinescu demareaza electoral cu
Proclamatia de la Ruginoasa...). Mirlania computerizata, prostia computerizata, reaua credinta computerizata - iata
binefacerile civilizatiunii! Lucrurile se petrec ca in povestile despre "loup-garou": baiatul bun (in aparenta) se
transforma, pe ecranul mincat de vircolaci al televizoarelor noastre, in bestie feroce. Oaia se face lup. Ce ne mai
rezerva oare viitorul? Ce minuni ale tehnicii vor mai intra pe scena noastra politica? Ce gadget-uri HiTec ne vor
manipula in mileniul care vine? Ce cascadorii, ce trucaje, ce holograme?
Deocamdata sintem la virsta micilor experimente juvenile. O "mare idee" se intrevede, totusi, prin inocenta lor
tesatura: ne aflam in plin carnaval al identitatilor. Nici unul dintre cei care se misca dinaintea noastra nu pare sa fie
el insusi. In spatele fiecaruia trebuie sa ne asteptam a descoperi alt chip, mai bun sau mai rau decit cel care ni se
arata. Fiecare e o inchipuire, o intruchipare, un efect de camuflaj. Nu e acesta misterul insusi al democratiei? O suma
de alegatori cu identitate difuza aleg, dupa criterii aproximative, o suma de guvernanti care nu-si dezvaluie decit
ambalajul si nu sint, uneori, decit ambalaj. Nu stim exact cine opteaza - nu stim exact cum - pentru nu stim exact ce.

Numai de jos in sus sau numai de sus in jos?

de Elena STEFOI

Pentru virusul necunoscut care a provocat epidemia de meningo-encefalita si pentru virusii electorali care ataca
programul politicii noastre externe tocmai cind marile cancelarii s-au hotarit sa-l inscrie intr-o competitie foarte
dura, societatea romaneasca ar avea nevoie in primul rind de anticorpii unor mentalitati sanatoase.Intre absenta
acestor mentalitati si neincrederea investitorilor straini e usor de facut legaturi, dar reformistii dintr-o tabara sau din
cealalta se feresc sa le vada, asteptind efectul minunilor pe baza de slogan patriotic. Pentru ca in acest an scoala
incepe sub amenintarea unei boli "serioase", puterea locala si puterea centrala au descoperit, acuzindu-se reciproc,
ca in unitatile de invatamint nu functioneaza instalatiile sanitare; masa electorala a fost indemnata sa recunoasca
importanta regulilor elementare de igiena indiferent de optiuni politice si de diferentele de buget. Pentru ca in
aceasta toamna Ungaria sare peste ultimul obstacol urmind traseul firesc al integrarii euro-atlantice, presedintele
statului si contracandidatii sai "de pe culoarul democratic" au descoperit, certindu-se pentru "merite diplomatice", ca
pot ignora impreuna tifnele nationalistilor de stinga sau de dreapta (plus capcanele intinse de UDMR), cu speranta
ca Romania va recupera intr-o singura "zi istorica" handicapul creat timp de mai multe decenii dar ridicat pe noi
culmi in ultimii sapte ani.

Inainte de alegerile locale sau imediat dupa incheierea lor, nimeni nu s-a gindit ca repararea tevilor e mai dificila
decit inlocuirea unor comitete, ca un popor lipsit de apa calda isi alege conducatorii dupa criterii confuze, ca e greu
sa fii preocupat de democratie, de legalitate sau de reforma daca respecti regulile elementare de igiena doar de frica

1
mortii. De-a lungul a doua legislaturi, vedetele conducatoare ori opozante nu s-au gindit ca vecinii nostri dinspre
vest se afla cu mult inaintea noastra, ca zidul Berlinului a cazut prin contributia guvernului comunist de la Budapesta
(pe cind la Bucuresti rasunau osanale pregatind realegerea lui Ceausescu la Congresul al XIV-lea) si ca atunci, in
1989, Ungaria facea un pas decisiv spre integrarea in structurile euro-atlantice iar noi demolam sate, bateam din
palme si-i foloseam pe geto-daci pe post de scut poleit pentru mizeria degradanta. E normal sa recunoastem ca
tranzitia noastra a inceput cu un ciclu istoric in urma declansarii procesului de reforma in Polonia, Cehia si Ungaria,
dupa cum e normal sa intelegem ca interesele economice dicteaza politica integrarii fara sa tina cont de complexe
adolescentine. Multi cred ca Occidentul e gata sa ne "tradeze" inca o data lasindu-ne inafara calculelor legate de
Pactul Nord Atlantic. Dar noi insine ne excludem de veacuri din competitia reala, mizind pe lamentatia carpato-
dunareana cind e nevoie de schimbari structurale si pe "inteligenta" plasarii oficiale in doua luntrii - dupa model
ceausist - cind raporturile de forte se reconstruiesc pe noi temelii.

Spiritul economiei de piata si spiritul reconcilierii pot fi mimate in declaratii, comunicate si angajamente semnate cu
foruri continentale, dar ele ramin straine de psihologia majoritatii alegatorilor tocmai pentru ca elita politica a invatat
sa le mimeze desi nu crede in ele. Reactiile civice in momente-cheie si europenismul antiguvernamental de uz
electoral sint la fel de gaunoase ca si "principiile" prooccidentale ale puterii: Hillary Clinton e intimpinata cu lozinci
monarhiste, iehovistii sint condamnati cu intoleranta crestina, tratatul romano-ungar se semneaza pe fondul
protestelor impotriva lui Ion Iliescu; la Cluj nu iese nimeni in strada sa-l huiduie pe Gheorghe Funar chiar daca la
Bucuresti minerii au fost aplaudati si cind spargeau capete, si cind rasturnau un guvern.

De sub zapada, virusul epidemic va fi, probabil, mai putin agresiv; caldura noilor fotolii va potoli, dupa alegeri,
miniile protestatare si setea "de curatenie" care-i calauzesc astazi pe candidati. Obsesia spalatului pe miini si obsesia
integrarii in NATO pot ramine deci, pentru alegatori si alesi, "amintiri de campanie", asemeni "credintei" ca prin
ordinul Cotrocenilor vom trai in bunastare continuind sa ne dispretuim intre noi, sa ne prefacem democrati, sa
pretindem respectul strainatatii. 

Statul protector sau statul-judecator?

de Cristian PREDA

Problemele esentiale ale protectiei sociale nu pot fi tratate exclusiv in maniera impresionista cu care ne-au obisnuit
discursurile acelor politicieni care au inlocuit "grija fata de om a statului socialist" cu formula potrivit careia "statul
este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de
trai decent". Formula citata aici este extrasa chiar din textul Constitutiei (art. 43 alin.1). Trebuie remarcat, mai intii,
ca ea contine o puternica sugestie etatist-autoritara, caci statul e obligat sa intervina in economie; riguros vorbind,
aceasta obligatie contravine unei alte dispozitii constitutionale, si anume celei in care se afirma ca "economia
Romaniei este economie de piata". Pe de alta parte, in loc sa specifice modalitatea in care respectiva obligatie a
statului e supusa controlului, formula care ne intereseaza indica un scop vag, ce nu poate fi susceptibil de o
interpretare univoca: e vorba de "asigurarea unui trai decent". Definind protectia sociala in spiritul unui etatism fara
margini si atribuind acestui etatism un scop lipsit de un sens precis (traiul "decent"), Constitutia a devenit suportul
unor discursuri politicianiste care coabiteaza foarte bine cu o saracie, la rindul ei, fara margini, dar si cu practici
politice clientelare tipice pentru un stat socialist corupt. E evident ca, in aceste conditii, oricare cetatean e asezat,
fara voia lui, in fata unei alegeri scandaloase: cine nu alege sa fie client al statului atotputernic, va fi sarac (va alege
saracia). Una din consecintele acestei situatii este aceea ca intrebarile legate de statutul protectiei sociale isi pierd
orice interes, fiind considerate o iluzie, o dovada de irealism politic.

Si totusi aceste intrebari trebuie formulate. Ele sint de felul urmator: cine trebuie protejat? toti indivizii sau doar cei
care nu depasesc un anumit venit? cine e protectorul? statul sau agentiile private? cine decide pina unde se extinde
protectia? se poate aplica principiul deciziei majoritare in acest caz? e drept ca 50 la suta plus unu sa decida cine va
fi protejat si cine nu? ce fonduri se folosesc pentru aceasta protectie? majoritatea se poate pronunta asupra acestui
subiect? e drept ca 50 la suta plus unu sa decida prelevarea unei parti din veniturile tuturor pentru a-i intretine pe cei
care vor urma sa fie protejati in mod special? in ce masura protectia unor indivizi nu e o lezare a egalitatii in fata

2
legii a cetatenilor, care e "miezul" statului de drept? in ce masura protectia unor grupuri nu blocheaza eficacitatea
principiilor pietei? etc.etc.

Raspunsurile date acestor intrebari pot sa fie, de buna seama, extrem de diferite, dar ceea ce distinge in mod radical
solutiile politice alese in statele moderne de incoerentele masuri de protectie sociala de la noi este tocmai caracterul
explicit, public al dezbaterii care ofera solutii de un tip sau altul. Nu putem oferi aici nici macar o schita de raspuns
pentru asemenea intrebari. Putem in schimb formula dificultatea majora pe care isi propune sa o rezolve o abordare
liberala a chestiunii protectiei sociale. 
In acest caz, dificultatea este legata chiar de sensul dat termenului "protectie". Iata ce scria in acest sens un eminent
istoric francez, Pierre Rosanvallon, un liberal moderat din familia spirituala a lui Raymond Aron, intr-o carte care ar
merita sa fie tradusa si in romaneste (La crise de l'Etat-providence, Seuil, 1981): "Liberalismul clasic ramine blocat
intr-un paradox: el elaboreaza o teorie economica a autoreglarii socialului prin intermediul pietei, dar fara a se
emancipa, in acelasi timp, de reprezentarea politica traditionala a statului-protector, asa cum apare aceasta, de pilda,
la Locke." Rosanvallon a remarcat foarte bine ca modelul statului liberal (modern) este acela al unui stat protector.
La Locke, mentionat si in scurtul pasaj citat aici, protectia are ca obiect "viata, libertatea si bunurile" fiecarui
cetatean. Aici trebuie facute doua observatii. Pe de o parte, statul-providenta, cel care isi articuleaza actiunea in jurul
protectiei sociale, este o extindere, o aprofundare a ideii statului-protector. Ca sa luam un singur exemplu, protectia
vietii, care la Locke insemna protectia corpului fiecarui cetatean in fata agresiunii celorlalti, devine in modelul
statului-providenta "asigurarea subzistentei fiecarui membru al comunitatii". Pe de alta parte, aceasta schimbare de
perspectiva este insotita, intr-un alt orizont, de formularea unei teorii (si ea initial liberala) in care societatea nu mai
este gindita sub forma corpului, ci sub forma pietei, un mecanism suficient siesi. Intilnirea celor doua modele - a
celui in care protectia se extinde la asigurarea subzistentei si a celui in care societatea insasi nu mai e gindita ca un
corp, ci exclusiv ca o piata - a produs doua tipuri de reactii. E vorba, mai intii, de o reactie extrem de coerenta din
punct de vedere teoretic, cea in care protectia vietii, a libertatii si a bunurilor e redefinita ca protectie a principiilor
pietei. Statul, in aceasta perspectiva, nu mai este, la drept vorbind, o instanta protectoare, ci un simplu judecator al
corectitudinii derularii schimburilor dintre indivizi. El nu se investeste in economie, ci ramine arbitru, un spectator
neutru, sesizat la fel ca o instanta ordinara care imparte dreptatea ori de cite ori cineva se considera lezat in liberul
exercitiu al facultatilor sale pe piata libera. Protectia e, la limita, una strict individuala. Termenul social nu mai are
nici un sens. Protectia sociala e un miraj, va scrie Hayek in interiorul acestei paradigme. Cea de-a doua reactie a fost
si ea, initial (adica in secolul al XIX-lea), coerenta din punct de vedere teoretic: in loc sa redefineasca protectia in
sensul in care judecatorul protejeaza interesele strict private, socialistii (lor le apartine aceasta a doua reactie!) au
preferat sa redefineasca piata in limitele unei redistribuiri statistice a riscurilor, pe care statul este chemat sa o
controleze. Principiul socialist al protectiei sociale este intemeiat pe iluzia ca o notiune cum e cea de probabilitate
statistica se poate substitui inefabilei trairi individuale, pentru ca nimeni sa nu fie lipsit de un trai "decent", cum ar
zice constitutionalistii romani. 

Protector si protejati

- convorbire cu Pavel Campeanu -

Care ar fi "marea problema" legata de protectia sociala, in Romania, acum? 

Sint doua! Doua probleme sociologice generale conexe, legate de institutie si de concept: de ce avem, daca avem,
intr-adevar, nevoie de protectie sociala? Si care sint implicatiile faptului ca mecanismul investit cu asigurarea
protectiei sociale este statul - mai exact puterea executiva? As sustine urmatorul punct de vedere: protectia sociala
este marturisirea indirecta a unui esec al integrarii sociale. Sigur, exista forme de protectie inevitabile, practicate
aproape de orice guvern (asigurarea unei retele de invatamint sau sanatate, nici acelea intotdeauna integral statale),
dar, in cazul nostru, ea e adresata unor categorii frustrate, care nu reusesc sa se integreze in asa fel incit sa-si asigure
o existenta autonoma, de persoane independente, inauntrul sistemului existent. In alti termeni, incapacitatea
societatii de a-si integra o parte dintre membri se numeste excludere: aceeasi societate care ii exclude pe tineri ii si
protejeaza pe tineri. Or, tinerii nu au nevoie sa fie protejati si nu au nevoie sa fie exclusi, ci sa fie pusi in conditii in
care se pot afirma ca persoane independente. E necesara protectia sociala? Sigur, ea exista in tari mult mai avansate
ca organizare si standarde generale de viata. Daca mecanismul care se ocupa cu asta e statul, el devine un

3
redistribuitor al produsului social care va asigura protectia sociala fabricind indivizi dependenti. Din acest unghi,
protectia sociala in tranzitie difera de aceea din societatile care n-au avut fericirea sa treaca printr-o astfel de
experienta: in primul rind nivelul ei e foarte coborit intr-un stat ca al nostru - care trebuie sa fie generos fiind sarac
lipit pamintului. In afara faptului ca n-are experienta sau ca modul in care-si promoveaza personalul decizional poate
fi pus in discutie, el e evident un stat sarac! In al doilea rind, insa, noi venim dintr-o lunga scoala a dependentei fata
de stat, iar protectia sociala repune statul tranzitiei in pozitia si-n functiile statului pe care vrem sa-l uitam. Deci el
reprezinta un fel de contradictie in termeni din perspectiva obiectivelor de fond ale tranzitiei insesi, si asta indiferent
de felul in care functioneaza. 

Dar societatea pare sa sufere numai pentru ca statul protector e sarac...

Exista diferite raspunsuri posibile si unele chiar discernabile la aceasta conditie. Exista, de exemplu, raspunsul
resemnarii - somerii care vin, isi iau ajutorul si atit. Exista raspunsul cautarii protectiei sociale - a acelui soi de
confort in mizerie pe care unii pot sa-l prefere celuilalt tip de confort in mizerie pe care-l reprezinta tipurile de
activitate la care ar avea acces. Exista un militantism pentru imbunatatirea protectiei sociale care la noi porneste de
la ideea subiacenta, fatalista, ca aceasta relatie cu statul este inevitabila si ca, daca tot sintem sortiti sa fim
dependenti, macar sa fim in conditii ceva mai bune. Exista o reactie activa de tipul incercarilor de reintegrare a celor
care au fost cindva integrati - cum sint programele, atitea cite sint, de reprofilare a somerilor. Dar exista si
raspunsuri grave, cum ar fi, de exemplu, respingerea pozitiei de protejat social odata cu respingerea mecanismelor
care regleaza integrarea sociala, inclusiv a celor juridice - ceea ce duce la cresterea criminalitatii si a
comportamentelor deviante. Raufacatorii sint rau-facatori: dispretuiesc legile, pericliteaza viata, linistea si
proprietatea, dar in acelasi timp sint niste persoane cu imaginatie, cu curaj si care-si iau riscuri. N-as izola
fenomenul cresterii criminalitatii de existenta protectiei sociale si a modului in care functioneaza ea - in fond e o
relatie conflictuala. Exista raspunsul emigrarii - decit sa fiu protejat in aceasta societate care nu ma vrea mai bine-mi
caut o alta. Exista raspunsul comportamentelor deviante - oameni care, neputind depasi aceasta conditie cad in
alcoolism, in narcomanie... Exista raspunsul de tip anticonformist, care, intr-un fel, preintimpina excluderea prin
autoexcludere, deci prin contestarea organizarii sociale si a statului: nevoia protectiei sociale, felul in care
functioneaza ea si paternalismul statal cu componenta lui in acelasi timp frustranta si umilitoare pot incuraja
formarea unor miscari politice de diverse tipuri, unele unanim admise ca periculoase pentru democratie asa cum s-a
intimplat in Romania interbelica, in care esecul integrarii tinerei generatii a reprezentat una din sursele miscarii
legionare. Asupra categoriilor celor mai expuse n-am nici un motiv sa insist. Repertoriul celor de care se ocupa
protectia sociala este unul al exclusilor.

Exclusii denumiti curent in discursul oficial categorii defavorizate. Totusi, muncitorii din marile intreprinderi
ineficiente si agonice pot fi considerati niste "fericiti" integrati?
Continuitatea functiilor statului dupa '89 inseamna dependenta fata de stat ca protector social si ca proprietar al celor
mai importante intreprinderi industriale. Si al celor mai falimentare. Nu numai dependenta se bifurca, desigur, ci si
protectia sociala: gestiunea intreprinderilor contraproductive de care vorbiti e o forma disimulata a protectiei sociale.

Pe termen lung - o forma de anti-protectie.

Argumentul sustinatorilor acestei politici e ca noi am investit intr-o mare industrie care exista si ca ea ar putea fi
recuperata. Si acum, in campania electorala apar tot felul de "nemti" mai mult sau mai putin credibili, care se declara
gata sa faca ceva cu Galatiul, de pilda.

Dar in nici un caz pastrind toti muncitorii de-acolo pe locurile lor.

Daca ar prelua astfel de intreprinderi - cu siguranta. Scuza invocata este: anii de criza ai tranzitiei in Europa de Est
au coincis cu o criza a siderurgiei, carbunelui, energiei, in general, pe plan international, dar daca se deschide piata
de siderurgie? Si daca, si daca... Sigur, asta poate fi discutat in legatura cu ceea ce numesc anglo-saxonii forta de
munca redundanta - de care dispunem din belsug. Dar asta nu se poate discuta in legatura cu modul absolut
discriminant in care sint tratate femeile ca forta de munca si ca posibilitati de integrare! Si chiar ca ajutor social legat
de maternitate. La cit este evaluat un copil?

Al doilea nascut pentru care se ofera 100.000? Sau va ginditi la alocatie, la cei 9.000 de lei?
Protectia sociala acordata de statul sarac reproduce mizeria si chiar o transfera din bratele statului in cele ale
cetateanului, raminind acest penibil contrast intre saracia statului ca protector si nesaracia lui ca gestionar. 

4
Care ar fi solutia alternativa?
N-as putea sa sugerez nimic de tipul asta. Societatile in tranzitie sint societati in dezintegrare - necesara - si
capacitatea lor integratoare este in mod fatal scazuta. Problema e cum putem limita efectele nocive - de exemplu a
evita transformarea tensiunii latente stat protector-cetateni protejati in conflicte sociale incontrolabile, cum putem
preveni asimilarea psihologica a starii de dependenta si considerarea ei ca o stare naturala. Exista riscul de a
transforma tranzitia intr-o inertie durabila si pe plan social.

Parteneriatul social - adoptarea deciziilor socio-economice prin negocieri tripartite intre sindicate, patronat si
guvern si gestionarea tripartita a fondurilor destinate protectiei sociale - despre care a inceput sa se scrie in
diverse proiecte de reforma sociala este o solutie?
Bine, el ar reprezenta un progres. Partial, pentru ca solutia nu se poate aplica tuturor categoriilor excluse. Priviti spre
Franta, unde concomitent cu acest sistem de "intelegere" au loc conflicte mult mai putin tandre (studentii,
agricultorii...). Dar partial, mai ales pentru ca aduce o imbunatatire mecanismului de redistribuire, nu si fondului
care trebuie redistribuit: acesta ramine saracia. Pentru o vreme. E adevarat, pot fi unele efecte pe plan uman, daca
lucrurile s-ar desfasura potrivit normelor scrise pe hirtie. Din pacate, noi avem peste douazeci de confederatii
sindicale, care au produs si lideri sindicali tip Miron Mitrea, Miron Cozma... Ce va insemna solutia asta in asemenea
de conditii - e greu de stiut. Nu-i un motiv ca experimentul sa nu fie incercat. Sa observam totusi ca, prin el, statul e
in continuare avantajat, pastrindu-si atributele, dar transferind o parte din responsabilitate si raminind astfel
paternalist fara sa aiba aerul ca este. Apoi, sindicatele care reactioneaza cel mai activ fata de situatii resimtite ca
improprii sint ale unui personal mai bine platit, cei mai multi si mai prost platiti nu stiu sa ceara, sa negocieze. Iar
patronatul, intr-o eventuala troica de felul celei proiectate, pare putin echipat sa aiba un cuvint de spus. Privatizarea
mergind asa cum merge, ponderea lui sociala creste greu si imaginea lui evolueaza deocamdata intr-un mod nu prea
favorabil. Pina si opozitia a inceput sa vorbeasca despre proaspetii imbogatiti.

Acordati-i o circumstanta atenuanta: discuta despre cei care au deturnat si deturneaza bani publici...
Din punctul asta de vedere, s-ar parea ca relatia cea mai pasnica e intre stat si patronat. Data fiind toleranta statului
fata de unele cai de acumulare suspecte, ma tem ca exista o protectie sociala de stat care consta in protejarea marilor
patroni. Nu putem demonstra nici ca tipul asta de imbogatire e inseparabil de valul general de saracire, atit de
inumana, si nici ca nu. Dar din cauza concomitentei, nu putem sa inlaturam ipoteza. E o coincidenta de teatru de
calitate proasta!

Smecheria cea de toate zilele

de Mircea IORGULESCU

La sfirsitul saptaminii trecute, Asociatia pentru apararea drepturilor omului in Romania - Comitetul Helsinki a dat
publicitatii un "Apel in legatura cu propunerea legislativa de modificare a Codului Penal". Apelul atrage atentia
asupra unei flagrante incalcari a Constitutiei. Proiectul a fost dezbatut de doua ori in Camera Deputatilor si a fost de
fiecare data respins. Conform articolului 75 din Constitutie, atunci cind un proiect de lege a fost respins de doua ori
de o Camera a Parlamentului, respingerea este definitiva. Pentru a ocoli aceasta prevedere constitutionala, initiatorii
au reintrodus proiectul respins folosind un truc grosolan: proiectul respins fiind unul de modificare a Codului Penal
si a Codului de procedura penala, ei l-au separat, acum prezentind, chipurile, doua proiecte, unul de modificare a
Codului Penal, altul de modificare a Codului de procedura penala. Textul si spiritul celor doua proiecte au ramas
insa identice cu ale proiectului unic respins de doua ori, deci respins definitiv. O smecherie.

Aceasta triserie penibila a fost acceptata de parlamentari, desi era evidenta. Cele doua "noi" (!) proiecte au fost
discutate, ca si cum nimic anormal nu s-ar fi intimplat, dezbaterile au fost, cum se si cuvine, aprige la unele articole,
in sfirsit, printr-o coalizare a unei parti din opozitie si a partidului de guvernamint, au fost adoptate citeva prevederi
de o duritate stalinista. Chiar seful Comisiei juridice a Camerei Deputatilor (reprezentant al unui important partid din

5
opozitie) declara ca legislatia romaneasca va deveni, daca proiectele vor fi votate, una dintre cele mai represive din
Europa, poate chiar cea mai represiva.

Ca reflexele totalitare nici nu au disparut, nici nu pot fi trecute exclusiv in seama partidului de guvernamint, o
dovedeste fara echivoc votul in favoarea celor mai represive articole din proiectul noului Cod Penal. Aceste articole
- atrage atentia Apelul Asociatiei pentru apararea drepturilor omului in Romania - "contravin prevederilor
Conventiei europene a drepturilor omului si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului". In urma adoptarii
lor, "Romania va fi perceputa ca o tara care nu respecta nici angajamentele pe care si le-a asumat si nici legislatia
internationala pe care a acceptat-o".

Dar cine nu vrea, in Romania, sa fie "european"?! Se da chiar o inversunata batalie de cuvinte pe tema "cine este mai
european", cine va duce - dupa alegeri - mai repede Romania in Europa. Exista chiar o intrecere retorica in materie
de "europenism". In fata valului de vorbe mari se afla, insa, realitatea retrogradelor interventii din Camera
Deputatilor, se afla consensul in acceptarea mistificarii prin care pe agenda dezbaterilor a fost readus vechiul
proiect, constitutional definitiv respins, se afla incapacitatea de angajare a unor reale confruntari politice si sociale.
Smecheria cea de toate zilele isi arata reversul: mediocritate abila si conservatorism obtuz.

Argument

de Delia Veres

Pentru institutia cea mai importanta (deocamdata) care se ocupa cu protectia sociala in Romania, adica Ministerul
Muncii si Protectiei Sociale, domeniul se "deseneaza", la modul general, cam astfel: ocuparea fortei de munca si
conditiile de munca; locuinta; mediu; sanatate; instruire; conditii de odihna; ordinea sociala si de (Protectia sociala,
scurta prezentare, MMPS, Bucuresti, 1996). Mai "concret", insa, pentru MMPS protectie sociala inseamna: someri
(si reconversia lor profesionala, cum se spune; dar ce reconversie sa faci, cind nu te-ai hotarit daca sirestructurezi
industria?); salariati loviti de raul tranzitiei (de la ei isi colecteaza MMPS fondurile, lor le ofera, trimestrial, cite-o
indexare, lor le garanteaza un salariu minim);pensionari de diverse feluri (bugetul asigurarilor sociale s-a separat, in
fine, de stat iar presa comenteaza induiosatoarele lui tribulatii); copii, mame, handicapati, insi foarte saraci
indreptatiti sa beneficieze de diverse scutiri si ajutoare. Va sa zica: politici de ocupare a fortei de munca si de
protejare a somerilor, politica salariala, asigurari sociale, asistenta sociala. La care se adauga legislatia si protectia
muncii.De ce ramine, totusi, notiunea de protectie sociala atit de vaga pentru presupusii ei destinatari? De ce
intilnim in vorbirea curenta asa, un fel de amestecatura "ne da indexarea/compensatia", "m-a dat in somaj", "imi da
somajul" (adicaajutorul de somaj), "nu ni s-au dat pensiile la timp"? Nici macar jurnalistii nu cunosc prea bine
"compartimentele" pe care le-am enumerat si modul lor de functionare (MMPS e de altfel proverbial in lumea presei
prin dispretul sau pentru De ce, de ce? Probabil pentru ca perpetuarea mentalitatii de asistat de catre statul-"donator"
e profitabila politic. E mai avantajos, pentru politicieni, ca protectie sociala sa fie vaga dar sugestiva: sa induca o
spaima de schimbare (reforma) si o speranta de ocrotire. Altfel cum ar putea promite ei, oare, ca maresc in vreme ce
scad impozitele? Sau cum s-ar putea intitula, pe afisele electorale, garantii "adevaratei protectii sociale?"

Iata de ce dosarul tematic din aceasta saptamina si-a propus sa discute cum functioneaza sistemul de protectie
sociala ci mai degraba principiul (unul reparator, se spune, dar nu il face mai putin dilematic) al protectiei sociale.
Mizerie - boala - discurs politic - caritate - acestea sint accentele ce insotesc o (prima) discutie de principiu, asadar, a
carei "mare intrebare" poate suna asa: ce tine Statul sa fim si ce inclinam asta nu pensiile notiunea de transparenta!).
intre de bugetul cum iti drept...venituri/consumuri; noi sa fim: eterni protejati sau indivizi responsabili?

Ce promit prezidentiabilii

6
de Tatiana NICULESCU

Aflat la inceput de campanie electorala in vizita la APACA, presedintele Ion Iliescu a fost pus in situatia de a declara
limpede cum sta tara cu protectia sociala. O muncitoare i-a zis cam asa: Domnule presedinte, daca eu as mai fi tinara
si dumneavoastra la fel si am vrea sa ne casatorim, unde am locui? Ziaristii, care au consemnat intrebarea, n-au mai
luat seama la replica. Dupa obiceiul sau de a coti raspunsul spre o problema macroeconomica, presedintele i-ar fi
putut raspunde foarte bine femeii cu o fraza din programul sau de candidat la presedintie. Asa cum a facut la
intilnirea cu taranii din judetul Buzau.

Gazul s-a scumpit, benzina s-a scumpit, buticele astea p-aici pe colea fac ce vreau. Ce facem, cu ce traim?, zice un
taran. Ce raspunde presedintele? Numai intarirea economica o sa creeze presiunea necesara pentru a stabiliza si
preturile, raspunde Ion Iliescu. Sintem distrusi complet, nu se lasa taranul. Productia agricola, productia industriala,
diversificarea ei si concurenta producatorilorÉ, continua imperturbabil candidatul la un nou mandat.

Taranul n-a inteles nimic, dar asta nu schimba neaparat locul presedintelui in inima lui. Dimpotriva: discursurile
complicate si pline de neologisme ale lui Ion Iliescu ii dau notiunea distantei si ii maresc respectul pentru ceea ce nu
intelege. O sti el, domnul presedinte ca de-aia conduce tara de atitia ani. In plus, presedintele si-a facut pomana cu
doi defavorizati ai societatii: a dat unei batrine o suta de mii de lei si unui cersetor douazeci de mii. Lectia acestor
pomeni e ca de la presedinte vine scaparea.

Candidatul Conventiei Democrate la presedintie, Emil Constantinescu, si-a inceput campania electorala tot la tara.
Spre deosebire de Ion Iliescu, el a incercat sa le vorbeasca taranilor pe limba lor. Si sa le spuna ca le va mari pensiile
pina la nivelul celor de la oras, le va anula impozitele agricole si va lupta impotriva speculantilor.

N-avem chimicale de tratat griul, n-avem lumina, drumurile sint proaste, s-ar fi plins taranii. Daca voi fi ales
presedinte al tarii, voi pietrui si voi lumina drumurile, voi face conectarea satelor la reteaua telefonica si la reteaua
de electrificare La sfirsitul mandatului meu, satul romanesc va fi mai bogat, mai frumos si mai demn. Foarte clar
pentru toata lumea. Dar asa de clar si frumos, incit discursul parea sa vina din alta lume. Din lumea lui Cuza, despre
care taranul roman contemporan nu stie mai nimic, dar care il face totusi, pret de un discurs, sa viseze la toate
bunatatile de pe lume. Se simte protejat. Dupa care se trezeste. Efectul paradoxal al celui mai personalizat discurs
prezidential, cel al lui Emil Constantinescu, a fost, deocamdata, acela de a-i tine la distanta pe ascultatorii incintati.

Ce promite candidatul la presedintie al Uniunii Social-Democrate?

Discursul lui Petre Roman e undeva la mijloc: intre viziunile macroeconomice ale lui Ion Iliescu si memoria istorica
actualizata a lui Emil Constantinescu. Petre Roman a vorbit si el despre marirea pensiilor, despre pamintul care
trebuie dat inapoi taranilor, despre scutirea partiala de taxe si despre lupta cu saracia. La tara, candidatul USD nu se
incurca in prea multe discursuri, ci trece direct la treaba, participind la evenimente importante din viata oamenilor si
intemeiate pe traditia crestineasca. Campania lui electorala a inceput cu o nunta. Nas in Ardeal, candidatul la
presedintie a respectat toate datinile din judetele din care proveneau mirii si s-a inconjurat de alai de nuntasi si de un
sobor impresionant de preoti.
Petre Roman nu pierde nici un prilej ca sa arate mai cu seama taranilor sensibili la tot ce tine de Biserica si de
ritualuri ca e de-al lor si are ortodoxia in singe. Pe de alta parte, spectacolele religioase sint un mod de a le sugera ca
si ierarhia luminata a Bisericii e de partea lui. Unul dintre episcopii care au oficiat cununia de la Gherla, Bartolomeu
Anania, se numara printre initiatorii grupului de reflectie al BOR din 1990, care vroia sa reinnoiasca Biserica.
In sate, Petre Roman e bine primit, mai cu seama de protipendada: invatatori, functionari, politie locala, medici,
tarani instariti sau oraseni care si-au construit resedinte de odihna dupa model occidental. Multi tarani mai tin inca
minte ca datoreaza guvernului Roman reforma agriculturii.
Roman tine la aerul sau de presedinte european cu ticuri americane: protectia sociala il preocupa in masura in care
mesajul lui optimist invita la un hei-rup national insotit de bunastarea generala. Toate in matca traditiei, se intelege.
Daca mesajul lui, bazat in special pe gest, prezenta si fraze scurte, pare sa aiba sanse de adecvare la cultura
alegatorilor de la tara, la oras provoaca uneori chiar efuziuni sentimentale: la APACA, de pilda, se stie, Petre Roman
poate ameninta si cu inchiderea fabricii si tot nu va fi hulit

7
Alegerea cetateneasca si prin vot liber a presedintelui Romaniei nu va fi dictata neaparat de promisiunile lor de
protectie sociala. Tema nu mai e, de altfel, de mare actualitate. Protectia sociala ramine in zona pensionarilor, a
muncitorilor amenintati de somaj sau a marginalilor. In cazul acestora din urma, au inceput sa functioneze sisteme
de asistenta sociala fie ele guvernamentale sau neguvernamentale. In rest, cetatenii incep sa se adapteze la economia
de piata, si cauta sa se descurce pe cont propriu.
In 1992, insa, cind diferentele sociale nu erau inca prea mari, punctele-cheie si cistigatoare ale discursului celor
alesi, Ion Iliescu si PDSR, au fost protectia sociala si reforma cu pasi mici.
Anul acesta, alegatorii inregimentati politic vor vota din convingere politica. Soarta alegerilor e hotarita insa, de
multe ori, de nehotaritii care voteaza pur si simplu cu cine le place. Multa lume de la tara se afla in aceasta situatie.
Oricit ar spera aceasta lume intr-o fericita protectie sociala, votul ii va ramine, in esenta, sentimental.

Banul public sustine esecul economic

de Livia SAPLACAN

...Omul de rind muncea odinioara zi de vara pina-n seara pentru a-si agonisi bucata de piine. Nu ajungea sa se
bucure de dumicat, ca si venea zapciul sa stringa darile, dijmele sau cum s-or mai fi numit ajustarile la care era
supusa mica agoniseala a bietului truditor. Incredintat ca asa se cuvine pentru ca asa a fost orinduit, el nici nu cuteza
sa se intrebe incotro se duc aceste biruri si ce face stapinul sau ocirmuirea cu ele. Cam astfel de lucruri afla un elev
de scoala primara din cartea de istorie. Din fericire, asta a fost odata, i se spune. Acum, ii va explica vreun unchi de-
al sau atoatestiutor, ocirmuirea numita stat isi opreste o parte din cistigul omului de rind (numit fie salariu, fie profit
sau venit agricol), sub forma de impozit. Deosebirea este ca inainte birul era bun luat, pe cind acum impozitele li se
inapoiaza oamenilor sub forma de prestari publice un fel de ajutoare pentru sanatate, instruire, siguranta, drumuri si
alte servicii de care beneficiaza toti gratuit sau in schimbul unor sume mici de bani. Impozitele se pot converti si in
imprumuturi ieftine pentru unele categorii defavorizate tinerii, de exemplu. Micutul nostru nu ar avea de ce sa nu se
bucure ca are sansa de a fi ocrotit de cineva atit de inteligent si de cinstit. Doar mai tirziu va intelege el ca la noi
lucrurile nu stau chiar asa.

Contemporanul nostru traitor in Romania aduce intrucitva cu truditorul de odinioara. Cu leafa ajustata de foarfecele
impozitelor, el nu pare sa se bucure de grija pe care s-a angajat sa i-o poarte statul. Se simte el in siguranta cind se
duce la medic, bolnav fiind, sau cind isi trimite copilul la scoala, adica intr-un loc insalubru si neprietenos? Prea rar
isi gaseste in omul legii un aliat atunci cind descopera lipsa portofelului la coborirea din tramvaiul supraaglomerat,
iar tinerii dezarmeaza si imbatrinesc visind la credite ieftine pentru locuinte. Respirind zilnic acelasi aer otravit,
omul simplu uita prea repede ca primeste infinit mai putin decit i se pretinde. Si a uitat, pesemne, ca la ultimele
alegeri si-a dat votul acelora care au tipat mai tare ca ii vor asigura protectie sociala. Or, protectie sociala inseamna
si garantia unui trai decent adica a avea asigurata o buna aprovizionare cu bunuri de larg consum la preturi
accesibile, a-si alege liber profesiunea si modul de consum, a dispune de independenta economica. Nu voi aminti
decit ca puterea de cumparare, in sase ani de guvernare asa-zis devotata protectiei sociale, a scazut la mai putin de
jumatate. Cam o treime din cistigul pe care il primeste omul nostru simplu se duce la stat, nemaivorbind ca, daca
indrazneste sa cistige mai binisor, va fi obligat sa dea sub forma de impozite cam o jumatate, ajungind chiar pina la
60% din salariu. Prestatiile sociale in care ar trebui convertiti acesti bani, insa, sint invizibile si inexistente; intreg
organismul acestor servicii sociale publice este in coma. Cauza: lipsa banilor la invatamint, sanatate, cultura. Dar
odata devenit public, banul este deturnat, daca nu in buzunarele unor "alesi" sau "auto-impusi", atunci inspre
vampirii economiei: ceea ce este cunoscut sub numele de mostenire comunista in speta nenumaratele intreprinderi
nerentabile, energofage, prost administrate si producatoare de stocuri au fost principalii beneficiari ai tranzitiei
noastre stagnante. Economia de piata, care nu exclude nicidecum protectia sociala, impune si regindirea "modului de
viata" al acestor giganti. Ceea ce nu s-a infaptuit, pretextindu-se ca zeci de mii de oameni vor fi aruncati in strada.
Iata ca si dupa "cosmetizare", in statisticile oficiale se poate citi ca trei sferturi din productia unei luni este stoc,
marfa care nu se vinde nici la export, nici macar pe piata interna. Judecind dupa intepenirea la nivelul decizional,
pare ca virfurile sint ori foarte multumite, ori depasite de situatie. S-a ales asadar subventionarea ineficientei, din
sacul banului public adunat de la omul simplu, botezat contribuabil, in loc sa se subventioneze programe diverse si
serioase de reconversie profesionala. De ce? De dragul unei paci sociale temporare care asigura mentinerea la putere
a unei subtiri paturi de privilegiati. Care si-au construit un statut de autoprotejati ai tranzitiei. Si pentru care protectia
sociala in beneficiul platitorului de impozit nu va fi niciodata mai mult decit o lozinca electorala.

8
Miscarea Bunavointei de la Singapore la cofetaria "Scala"

de Radu COSASU

Dupa ce citesc in "Evenimentul zilei" stirea pusa pe drept in chenar si intitulata: "Guvernul din Singapore a lansat o
campanie pentru a-i face pe oameni mai cumsecade", inchid citeva clipe ochii si vad Bucurestii mei strabatuti de
aceasta "Miscare a Bunavointei" al carei scop este, precum formuleaza agentia Reuter, "de a face viata mai frumoasa
si pe oamenii micului oras-stat asiatic mai cumsecade si mai veseli."
Vad, sub pleoape, aici, la doi pasi, pe bulevard, in fata cofetariei Scala, scene din cele propovaduite la Singapore
drept "frumoase", cu care "oamenii pot deveni realmente mai buni" (acest "realmente" ma innebuneste ca menuetul
lui Pederawski, Reuter nestiind ca in romaneste "realmente" suna de o viata "realimente"):
Vad o batrinica, sau chiar mai multe batrinici - rimind desigur cu "doua rindunici" - tinute de mina sa treaca
bulevardul, ceea ce si Reuter numeste "un act clasic" de cumsecadenie.
vad una, doua, trei batrinici invitindu-i pe insotitorii lor sa intre in cofetarie, la o prajitura, sau, daca le e foame, la o
friptura de pulpite de pui, caci exista raionul "preparate", sau, daca le e sete, la "un suc" de la raionul "bauturi".
Ii vad luind loc la mese, vad batrinicile mergind la "cassa" comandind si platind, aud tinerii - "primii vizati de
aceasta actiune sint tinerii, in special studentii", precizeaza Reuter - inrebind: "da' dumneavoastra ce mincati? nu
luati niste papanasi?", batrinica acceptind repede,
vad tinarul facind doua drumuri, sa-si ia de la "bauturi" suculetul si de la "preparate" papanasii, la "Scala"
practicindu-se in continuare autoservirea, orice s-ar intimpla pe strada,
il vad asezindu-se la o masa si batrinica mingiindu-i mina, intrebindu-l frumos: "al cui esti?" si el descriindu-si
concis parintii - tatal manager, mama la o casa de schimb - ea laudindu-i pentru cum l-au crescut,
aud cum batrinica il intreaba: "si ce-ai mai citit?" iar el explicindu-i politicos ca nu mai citeste decit parapsihologie,
batrinica, delicat, propunindu-i sa nu uite de Creanga, "Cuore", Jules Verne, "Cei trei muschetari" si chiar
confesiunile lui Jean Jacques Rousseau, el ascultind-o foarte atent, ea lamurindu-l firesc ca a fost prof. de franceza si
insusi Rousseau a scris "l'homme est ne bon, mais la societe l'a corrompu", el da din cap ca intelege orice limba si, la
fel de delicat, o intoarce spre "si ce-ati mai vazut la televizor?", fiindca nu-mi imaginez Miscare a Bunavointei fara
conversatie si conversatie fara TV, batrinica abia asteptind vorbele astea,
o aud povestindu-i pe larg nu atit stirile cit aparitia d-lui Iliescu pe care ea il divinizeaza si care e atit de bun si
simpatic, singurul barbat pe care ea accepta sa-l vada in blugi, fiindca (paranteza intre un papanas si celalalt) un
barbat elegant nu are voie sa poarte blugi sau ca Cristoiu camasa de blugi, 
aud cum tinarul o intreaba blind: "doamna, nu-i asa ca sinteti ironica...?", ea dind din cap a negatie hotarita cit
inghite al doilea papanas, el trecind la a-i explica pe acelasi ton blajin ca "va rog sa ma iertati, stimata doamna, dar
nu suport nici un elogiu la adresa presedintelui Iliescu, cel care...",
vad cum batrinica il opreste cu un gest tandru si ii spune ca o mama care-si priveste ceva mai dur copilul in ochi: "Iti
multumesc, tinere, ca m-ai trecut strada, dar acum te rog sa parasesti aceasta masa." Tinarul intelege, se ridica, saluta
scurt, demn, cu barbia in piept si pleaca.
Ii vad pe toti ceilalti cum nu-l urmaresc cu privirea, asa cum fac toti acei care stiu, pe toate meridianele, sa
transforme bunavointa si cumsecadenia in discretie.
Il vad pornind-o pe bulevard spre Piata Universitatii unde se duce, calm si pasnic, sa-si asiste un bun prieten care
anuntase ca se va lega in lanturi pentru a protesta impotriva celei de a treia candidaturi a presedintelui tarii care
incalca Constitutia.
Il vad ajungind exact la timp, acolo, tocmai cind amicul lui se dezlega din lant si-l dadea unui politist pentru ca
acesta sa-l poata confisca fara complicatii; nu se huiduie, nu se aplauda, se tace ca in "Glossa" lui Bacovia si in
tratatul lui Wittgenstein; bunavointa, la noi, nu se poate lipsi de cultura.
Aud politistul multumindu-i si intrebindu-l, pentru a continua vorba, ce crede despre sansele Nationalului in returul
cu Cernomoret din Odesa.
Il aud pe fostul inlantuit declarind deloc rastit, dar ferm, ca sa-l auda presa si TV-ul: "Nu-mi ingadui sa discut cu
politia despre fotbal si echipele fostei Uniuni Sovietice."
Ce mai vad? Nu mai vad nimic. Deschid bine ochii si-mi devine clar ca o Miscare singaporeana a Bunavointei la
Bucuresti e la fel de posibila ca taierea unei miini, in Piata Amzei, pentru coruptie, daca s-ar trece la modelul
iranian, cum o preconizeaza de altfel foarte multi romani cumsecade, dornici de o viata frumoasa.
Din pacate, continua sa ramina fara raspuns cruciala intrebare: cu cianura, ati incercat?