Prăbușirea blocurilor, Căderea zidurilor și Reînnoirea

geopoliticii.

I. Introducere
După cel de Al Doilea Război Mondial, armamentul nuclear îngheață pozițiile celor
două Mari Puteri și doctrina ideologică care le definește, dar nu oprește transformările,
sociale și economice din lume. Cele două țări învinse în 1945, Germani și Japonia și-au
reconstruit economiile și sunt foarte prospere. Astăzi se regăsesc pe locurile 2 și
respective 3 mondiale. În Europa, declinul care părea să se confirme, nu este vizibil decât
pe plan politic..
Performanțele slabe ale economiilor socialiste constituie cea de-a doua surpriză de
după război. În 1945, în afară de China, puteam vorbi peste tot despre țări a căror
modernizare începuse, chiar dacă data începerii acestui proces era diferit. Potențialul lor
industrial nu trebuia neglijat , dispuneau de o mână de lucru în parte calificată, și
infrastructurile se aflau la un nivel mai bun. În anii de dupa război și până în 1960,
statisticile oficiale, par să demonstreze creșterea continuă, într-un ritm asemănător cu cel
al statelor cu o economie liberală. Refuzarea planului Marshall este suficientă pentru a
explica rămânerea în urmă.
Blocul socialist a cunoscut o implozie în câteva săptămâni, începând din toamna
anului 1989. Criza pe care aceasta o traversa era profundă, toată lumea era conștientă de
acest lucru. Însă logica echilibrelor descurajării reciproce și imposibilitatea Occidentului
de a interveni direct în treburile statelor din Est dotau Uniunea Sovietică cu acea
capacitate de a supraviețui care nu părea încă suficient de degradată pentru a conduce la
punerea sub semnul întrebării a sistemului. Însă a fost imprevizibilă sosirea la Kremlin a
unui șef de stat decis să nu apeleze la forță.

II. Implozia sistemului socialist

Nimeni nu prevăzuse cu adevărat prăbușirea sistemului socialist. Toată lumea era
conștientă de contra-perfomanțele sale economice, dar fără a măsura cu exactitate
dimensiunea lor. Pentru a fi sesizată cu adevărat rigiditatea unei societăți sufocate de o

1
birocrație ineficace a fost nevoie de dezastrul de la Cernobîl, la 26 aprilie 1986, ca și de
incapacitatea URSS de a ajuta eficient populația din Armenia, lovită de un sistem
puternic, în toamna lui 1988, dar, totuși, un seism a cărui virulență nu era deosebită
pentru această regiune.
Pesimiștii nu credeau că este posibil ca o țară din Est să revină la capitalism. Doctrina
marxistă se sprijinea pe o dogmă simplă, ireversibilitatea procesului de a trece la
socialism. Mulți dintre occidentali o acceptaseră într-un final, însă unii o făceau din
teama de a nu declanșa un război mondial. Pentru alții era o chestiune de credință. Natura
socialismului le părea superioară din punct de vedere moral și progresul conducea,
invitabil, către triumful acesteia. Aceasta este și poziția marelui economist Josef
Schumpeter.
Blocul socialist trezea o teamă, determinată de faptul că impusese ideea că era
imposibil ca acest sistem să reculeze. Îl știm slăbit în interior, dar acțiunile subversive pe
care le susținea continuau în Africa, în Asia de Sud-Est și în America Latină, iar
probabilitatea de a fi văzute exitinzându-se era prea mică. Tezele asupra Imperiului
Explodat (L'Empire eclate)1 pe care le propusese Helene Carrere d'Encausse suscitau
mult interes. Ele arătau contradicțiile existente în cadrul URSS, dar nu implicau în ciuda
titlului, faptul că disoluția statului sovietic era aproape.
După George Kennan, mulți credeau că tensiunile și greutățile din cadrul sistemului
socialist îl conduceau spre un eșec: mai devreme sau mai târziu, populațiile oprimate vor
începe să lupte cu patimă pentru libertatea lor și vor răsturna regiunile care le zdrobeau.
Nimeni nu permitea să se prevadă implozia modelului sovietic, chiar dacă criza
traversată era din ce în ce mai profundă . Armamentul atomic interzicea în continuare o
soluție militară. Slăbirea ideologică nu conduceea, nici măcar în URSS, la apariția unor
mișcări de rezistență democratică.
Alte scenarii erau însă mai probabile iar exemplul Chinei o demonstra astfel,
autoritățile comuniste au renunțat la specificul economiilor socialiste, fără a abandona

1
Ea a scris că URSS-ul va vinde sub presiune de la creşterea de republici asiatice ale URSS cu rate ridicate
de natalitate, în contrast cu republicile din Europa de Est, ratele de fertilitate scazut. Potrivit acestui
raţionament, populaţia de origine musulmană ar deveni o majoritate în Uniunea Sovietică, în timp ce clasa
conducătoare a, Armata şi industria Partidul a fost în mare parte de origine rusă, prin urmare, cultura
europeană. Această denaturare ar fi fost neapărat o problemă de legitimitate a puterii politice.

2
puterea, iar rezultatele obținute sunt destul de substanțiale pentru a reduce la tăcere pentru
moment mișcările de contestare. URSS ar fi putut opta pentru o cale similară.

III. Omniprezența și slăbiciunea statului

Idealurile politice făurite de Europa secolului XVIII-lea au început să mai fascineze.
Nu se mai reținea decât vaga ideea conform căreia democrația este singurul sistem
politic care convine lumii actuale și conform căreia fiecare are dreptul să acționeze în
funcție de aspirațiile și credințele lui.. Atribuțiile asociate în mod tradițional statului sunt
afectate. Am putea să ne așteptăm să se dizolve în favoarea noilor forme de construcții
politice. Acestea tocmai se creează : piețe comune, zone liber de schimb, ONU, GATT,
Banca Mondială, FMI, toate stau mărturie eroziunii ideii de suveranitate-care, conform
filosofiilor politice, stătea la baza tuturor construcțiilor politice, și care se circumscria
realității internaționale.
Prăbușirea Uniunii Sovietice, ultimul mare imperiu occidental care supraviețuise, a
relansat mecanismul proliferării numărului de state. Șaisprezece republici independente
au înlocuit, în 1991, gigantul de ieri. Mișcarea nu este aproape de sfârșit: este alimentată
de revendicările minorităților naționale și de explozia formațiunilor plurietnice. În
Europa, diviziunea Cehoslovaciei (separarea Republicii Cehe de Slovacia, la 5 ianuarie
1993)2 și a Iugoslaviei ( proclamarea independenței Sloveniei și a Croației în 1991, a
Bosniei-Herțegovina și a Macedoniei în 1992, împreună cu conflictele cunoscute între
Serbia și Croația) este o dovadă a puterii forțelor aflate în joc. În Africa, unde statul este
un veșmânt aruncat pe o foarte complexă structură tribală (Amselle și Mbokolo, 1985;
Medard 1991) și pe o situațielingvistică măcar șa fel de complexă, pot apărea diferite
disensiuni.

IV. Globalizarea și economia în lume

Tema diferenței între națiunile industrializate și țările din Lumea a Treia este preluată
de toți cei pe care injustiția îl revoltă. Relecția asupra condițiilor inegale de dezvoltare s-a
2
Dizolvarea federației cehoslovace a avut impacte negative asupra ambelor economii, mai ales în 1993, din
cauză că relațiile de import-export între cele două republici a trebuit să devină internaționale și să se
conformeze la birocrația pe care acest proces o aduce

3
amplificat începând cu anii '50. Ea se inspiră din economie și pune pe prim plan cercurile
vicioase care interziceau țărilor sărace să beneficieaze de efectele determinate de
creșterea ecomică, sau a celor care subliniau structura lor duală, structură care deturna
economisirea investițiilor productive, încuraja uzura și perpetua sărăcia.
Marxiștii au fost primii care au denunțat cât de inadecvate sunt instrumentele
furnizate de economia politică clasică pentru a justifica dezvoltarea inegală. Ei nu au fost
sensibili la reflecțiile. Asupra economiilor complexe. Capitalul3 le furniza, laolaltă cu
teoria acumulării primitive, o interpretare politică a genezei inegalității. Când
imperialismul se dezvolta, la sfârșitul secolului al XIX-lea, interpretarea este căutată din
perspectiva forței și aservirii politice față de capital. Gândirea de stânga reia legătura cu
tezele lui Lenin și integrează schemei sale ideile noi despre fluctuația termenilor de
schimb.
Fernand Braudel nu a încetat să își pună problema sistemului economic creat de
statele din Europa Occidentală, începută la sfârșitul Evului Mediu și lărgită progresiv
până la dimensiunea reală a planetei. Preluând ideea de economie-lume de la istoricul
Fritz Rorig, el demonstrează că problema raporturilor între organizare politică și structura
economică a spațiului s-a pus dintotdeauna.
Immanuel Wallerstein se inspiră din lucrările lui Braudel și, ca și acesta, se hrănește
dintr-o imensă erupție istorică. Lucrările pe care el le consacra, de aproape 20 de ani,
evoluției economice a lumii, propun ceea ce îi lipsește lui Braudel, un cadru teoretic mai
articulat, acordând atenție și semi-periferiilor, între centru și regiunile îndepărtate abea
deschise de colonizare.
Ideile lui Braudel și ale lui Wallerstein găsesc repede ecou printre geografi. Succesul
lor este foarte mare în lumea anglo-saxonă. Peter J. Taylor le folosește în lucrarea sa pe
care o consacră geografiei politice. Lucrarea nu pornește de la analizarea statului, a
atribuțiilor și rolului său, ea se deschide printr-o prezentare globală a economiei actuale.

3
În 1864, Marx este principalul diriguitor al Primei Internaționale Socialiste, căreia îi dă ca obiectiv
abolirea capitalismului. Pentru Marx, istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă: pentru a se
elibera, proletariatul, victimă a exploatării capitaliste, trebuie să se organizeze la nivel internațional, să
cucerească puterea politică și, în această fază de dictatură a proletariatului, să realizeze desființarea claselor
sociale, ceea ce, într-o fază superioară, va duce de la sine la dispariția statului și la întemeierea
societății comuniste.

4
 Lucrarea lui Peter Taylor este un tratat de geografie politică, el evidențiază astfel
forțele care modelează scena politică mondială.
Peter Taylor nu este primul autor care subliniază istoricitatea formațiunilor statale și
rolul structurilor economice în formarea lor. Lucrările lui mai recente îîi lărgesc viziunea.
În teoria sa despre statul hegemonic4, el opune două forme de dominare: prima,
militară, caracterizează marile imperii, care au tendința de a se extinde până la limitele
economiei-lume, cea dea doua mai subtilă, mai indirectă, mai voalată, este caracteristică
lumii moderne create la confluența secolelor XVI-lea și al XVII-lea. În ce-a de-a doua
formă este vorba de hegemonie, în care statul dominant nu încearcă să se extindă din
punct de vedere al teritoriului, dar profită de forța sa pentru a lărgi limitele economiei-
lumi în care este integrat, și pentru a impune o pace globală celorlalte state din sistem,
asigurându-le ordinea, fără a dori să șe anexeze. În viziunea lui Peter Taylor, trei puteri
și-au exercitat hegemonia, rând pe rând: Țările de Jos, Marea Britanie și Statele Unite.
El conferă statelor calviniste- Olanda, Marea Britanie, Statele Unite- o importanță pe
care majoritatea istoricilor o refuză.
Noua geograife politică nu este interesată de anumite forme ale geopoliticii, care
încep să reînflorească în anii '60. Nu acordă atenție studiului actorilor, deoarece se
cunoaște că marja lor de manevră este limitată. Rolul guvernanților este mic în
comparație cu forțele economice care remodelează lumea.
Interpretarea de factură economică ce se impune astfel are niște slăbiciuni evidente.
Teoria pe care o sprijină ține cont de jocul economiilor externe ți ale economiilor la scară,
dar școala reglementărilor consideră în continuare drept fundamentale mecanismele
macroeconomice descrise de marxism și care orientează schimbările, atunci când suntem
obligați să trecem de la un sistem la altul.
Dintr-o dată bulversările legate de noua economie a transporturilor nu sunt luate în
considerare: influența crescândă a metropolelor este semnalată, dar nici fenomenul de
transformare în metropolă ca atare nu este explorat în profunzime și nici consecințele sale
politice nu sunt evidențiate.

4
Paul Claval, Geopolitică și Geostrategie, Editura Corint, București, 2001, p. 184

5
 Schema economică nu lasă să întrevadă prăbușirea sistemului socialist- este, în fapt,
principala sa slăbiciune. Când căderea zidurilor intervine, nu sunt puse la îndoială
fundamenetele schemei de interpretare.
Acest lucru este subliniat admirabil de ultima lucrare a lui Wallerstein, aceasta fiind
publicată în anul 1991, și astfel găsim scris că deceniile ce vor veni, vor cuprinde evoluții
decisive referitor la teoria ți critica marxismului și care vor da naștere unui nou consens
ideologic și unei noi istoriografii care vor cuprinde valorile și vederile fundamnetale ale
lui Marx.