CAP. I.

PROCEDURA DE INFRINGEMENT

- procedura de infringement se refera la recursul in neindeplinirea obligatiilor asumate de catre statele

membre;
- sediul materiei: art. 226, 227 si 228 din TCE;
- in dreptul comunitar:
-> interesele comunitatilor sunt asigurate de Comisie;
-> interesele statelor sunt asigurate de Consiliul UE;
-> interesele popoarelor sunt asigurate de Parlamentul UE;

- Consiliul Uniunii Europene – adopta actele comunitare; !!! institutie diferita de Consiliul European, care este
constituit din sefii de stat si de guvern (grile);

- Comisia este garantul intereselor comunitatii;

- are monopolul initiativei legislative (doar pe pilonul I);
- asigura respectarea normelor comunitare;
- art. 211 TCE stabileste atributiile Comisiei in domeniile pietei interne – “Comisia este cea care asigura ca
prevederile tratatului si dispozitiile luate de institutii in virtutea acestora sunt aplicate”;
- de aici rezulta ca daca un stat membru nu respecta legislatia comunitara, Comisia este indreptatita (ratione
materiae si personae) de a determina statul in cauza sa respecte normele incalcate si cand este necesar de a se
adresa CJCE pentru solutionarea litigiului, declansand procedura de infringement (= procedura privind
sanctionarea unui stat membru pentru neindeplinirea unei obligatii ce ii revine in aceasta calitate);
- institutiile nu participa in nume propriu, ci in numele comunitatilor, temeiul mandatului fiind dat de statele
membre prin tratatele institutive si modificatoare;
- nu putem vorbi de delegare de suveranitate, ci de exercitarea in comun a suveranitatii;
- Comisia nu trebuie sa dovedeasca calitatea sa procesuala si nici existenta interesului;
- scopul/rolul principal al procedurii este obligarea statului membru care a incalcat o norma juridica de
drept comunitar sa respecte norma si sa isi indeplineasca obligatiile asumate;
- CJCE: “ scopul procedurii de infringement este de a da posibilitatea statelor membre de a-si corecta
conduita/indrepta pozitia”;

- situatiile care determina declansarea procedurii de infringement:

a) omiterea notificarii actelor normative nationale care transpun si implementeaza directivele;
b) neconformarea legislatiei nationale cu normele comunitare (ex: situatia arhipeleagurilor);
c) aplicare necorespunzatoare a actelor comunitare;

- modalitatile de declansare a procedurii de infringement:

a) sesizarea automata a Comisiei a situatiilor de omitere a notificarii;
- Comisia beneficiaza de un sistem informatic care permite aceasta sesizare, determinand
declansarea automata a procedurii;
b) o plangere adresata Comisiei de catre o persoana fizica sau persoana juridica avand ca obiect
orice masura sau practica a unui stat pe care o considera incompatibila cu dreptul comunitar;
- persoana fizica sau persoana juridica nu trebuie sa aiba un inters in actiunea respectiva si nu
trebuie sa fie direct vatamata;
- singura conditie e incalcarea unei obligatii de catre un stat membru;
 - Comisia e obligata ca in termen de 1 an sa informeze petitionarul cu privire la ce va face in
situatia respectiva;
c) propriile investigatii ale Comisiei
- toate statele membre au obligatia ca anual sa intocmeasca rapoarte cu privire la situatia
respectarii normelor comunitare (rapoartele raspund unor intrebari);
- intrebarile provin fie direct din partea Parlamentului, fie ca urmare a unor petitii adresate
Parlamentului;

- etapele procedurii de infringement:

a) transmiterea unei scrisori de notificare statului membru
- prin aceasta, Comisia atentioneaza statul membru ca a incalcat legislatia comunitara si
care sunt in concret incalcarile;
- scrisoarea reprezinta deschiderea formala a procedurii de infringement;
- in aceasta etapa se identifica si domeniul maxim al plangerii;

b) observatiile statului membru

- reprezinta raspunsul la scrisoarea formala si totodata motivarea conduitei pe care
acesta a adoptat-o;
- statul nu poate invoca in apararea sa forta majora, cazul fortuit, dispozitiile
constitutionale sau legislatia interna;

c) opinia motivata
- este emisa in cazul in care Comisia nu primeste un raspuns sau nu este multumita de
raspunsul primit;
- Comisia solicita statului sa ia toata masurile pentru a se conforma dreptului comunitar;
- cea mai grava sanctiune poate fi suspendarea dreptului de vot in Consiliu; in general,
Comisia aplica sanctiuni pecuniare;

d) raspunsul statului membru

- trebuie sa contina masurile adoptate in vederea incetarii incalcarii;
- termenul in care trebuie adoptate masurile nu este prevazut expres; in majoritatea
cazurilor, Comisia stabileste, in practica, un termen care este in general de 2 luni, maxim 3;
- masurile pot fi administrative, legale sau de ambele feluri;

e) sesizarea Curtii (sezina)

- nu sunt prevazute termene in care aceasta trebuie sa aiba loc; variaza de la 1 la 3 luni si
se face la initiativa Comisiei;
- faza contencioasa a procedurii de infringement este sinonima cu recursul in
neindeplinirea de catre statele membre a obligatiilor prevazute de dreptul comunitar; (grila)
- conform art. 228 TUE, CJUE poate sa dispuna, impotriva statului membru care nu si-a
indeplinit obligatiile, sanctiuni constand in plata unei sume forfetare sau a unor penalitati cu titlu
cominatoriu; (grila)

CAP. II. POLITICA COMERCIALA COMUNA

A. Domeniul politicilor comunitare comune

- politica comerciala comuna (PCC) este inclusa in categoria politicilor cumune ale Comunitatilor Europene,
alaturi de polica agricola, de transport si pescuit;
- PCC este si o politica externa; TCE nu ofera competenta intr-o maniera generala, ci contine prevederi
specifice legate de obiective bine determinate privind competenta externa a Comunitatii Europene. Astfel,
Consiliul, la recomandarea Comisiei, este competent in materie externa sa incheie acorduri de asociere in
materia cooperarii pentru dezvoltare si in materia politicii comunitare comune;
- alte aspecte ce tin de politica externa a statelor membre din cadrul CE se desfasoara in cadrul PESC;
- baza legala este continuta de art 131, 134 TCE;
- PCC va determina in esenta conditiile in care bunuri, marfuri din tari terte pot fi puse in libera practica in
statele membre si conditiile in care bunuri din statele membre pot fi exportate in tari terte;
- PCC implica atat masuri adoptate independent de catre CE dar si masuri contractuale, adica acorduri cu tari
terte sau cu organizatii internationale;
- conform art. 133 alin(1) din TCE, PCC este bazata pe principii unitare in ceea ce priveste modificarile
tarifare, incheierea de acorduri tarifare si comerciale, unificarea masurilor de liberalizare a comertului,
politica exporturilor si masuri de protectie comerciala in caz de dumping sau de subventii;
- Comisia este insarcinata cu negocierea acordurilor si cu executia politicilor; ea poate recomanda statelor
membre masuri optime de cooperare, astfel incat sa se evite aparitia unor dificultati economice; aceasta
autorizeaza, daca este cazul, adoptarea unor masuri de protectie nationala; conditia este ca aceste masuri sa nu
produca perturbari semnificative in functionarea pietei interne;
- Consiliul decide cu majoritate calificata cu exceptia acordurilor ce tin de proprietatea intelectuala, unde este
necesara unanimitatea;
- Parlamentul poate da aviz si este consultat;
- statele membre au un rol implicit prin Comitetul 133;
- Curtea de Justitie a hotarat ca doar masurile destinate a preveni importul bunurilor contrafacute sunt in
domeniul politicii comerciale comune. Tratatul de la Amsterdam extinde rolul Consiliului, conferindu-i
competenta de a purta negocieri asupra serviciilor si proprietatii intelectuale iar Tratatul de la Nisa va
consacra competenta de a incheia acorduri in domeniul serviciilor si al aspectelor comerciale ce tin de
proprietatea intelectuala.

B. Regimul importurilor si al exporturilor

1. Importurile
– baza legala se regaseste in Regulamentul 3285/1994, ultima lui modificare fiind in 2004;
- initial normele privind importurile permiteau statelor membre sa mentina anumite restrictii cantitative in
legatura cu anumite produse. Dupa 1994, importurile au fost liberalizate. Regulamentul prevede anumite
masuri de supraveghere si salvgradare din partea Comisiei;
- domeniul de aplicare al Regulamentului - importurile din tari terte, cu exceptia textilelor si a importurilor
din anumite state supuse unor alte regulamente;
- din punct de vedere geografic, Regulamentul se aplica tuturor celorlalte state nemembre ale CE, cu exceptia
Albaniei, Comunitatii Statelor Independente, unor state asiatice (Coreea de Nord, Mongolia, Vietnam si
China).
- prin acest act normativ este consacrat principiul conform caruia importul in Comunitate al produselor este
liber si nu poate fi supus niciunei restrictii, cu exceptia masurilor de salvgradare ce pot fi acordate pe baza
Regulamentului;
- Regulamentul instituie cateva proceduri: procedura de informare si consultare, de ancheta, cea privind
masurile de supraveghere si cea privind masurile de salvgradare.

a) informarea si consultarea
- in ceea ce priveste informarea si consultarea, statele membre vor informa Comisia in cazul in care este
necesar sa se recurga la masuri de supravegere sau de salvgradare, daca evolutia importurilor impune
acest lucru.
- in consecinta, se pot demara consultari la initiativa Comisiei sau la initiativa unui stat membru, ce au
loc in cadrul unui comitet consultativ. Acesta este format din reprezentanti ai statelor membre si
prezidat de catre un reprezentant al Comisiei.

b) procedura de ancheta
- se desfasoara inaintea oricaror masuri de salvgradare. Aceasta urmareste a stabili daca importurile
respectivului produs ameninta sa produca sau produc un prejudiciu grav pentru producatorii
comunitari;
- ameninta = iminenta evidenta; prejudiciu grav=degradare considerabila a situatiei producatorilor
comunitari; producatori comunitari = ansamblul producatorilor de obiecte similare sau direct
concurente cu produsul in cauza.
- in 9 luni de la deschiderea unei proceduri de ancheta, Comisia va lua o masura de supraveghere sau
de salvgradare daca acest lucru se va dovedi necesar.
- masurile de salvgradare provizorii - trebuie sa ia forma unei majorari a taxelor vamale fata de
nivelul existent;

c) masurile de supraveghere
- punerea in libera circulatie (art. 28 TCE) poate fi conditionata de prezentarea unui document de
import vizat de autoritatile statelor membre desemnate in acest sens;
- statele membre au obligatia in cazul in care a fost instituita o asemenea masura sa comunice Comisiei,
in primele 10 zile ale fiecarei luni, cantitatile pentru care au fost eliberate asemenea documente de
import.

d) masurile de salvgradare
- Comisia poate reduce perioada de valabilitate a documentelor de import sau poate modifica regimul
de import al produsului, conditionand punerea sa in libera circulatie de o autorizatie de import
aprobata in conditiile stabilite de Comisie.
- durata masurilor de salvgradare este limitata la perioada necesara pentru a preveni sau a remedia un
prejudiciu grav si nu poate depasi 4 ani.

2. Exporturile
– baza legala este in Regulamentul 2603/1969, cu ultima modificare 1991. Acesta prevede aceleasi proceduri
de consultare/informare, procedura de ancheta si masurile de salvgradare.
- principiul fundamental este ca exporturile CE destinate unor tari terte sunt libere, deci nu fac obiectul unor
restrictii cantitative.
- exceptiile pot fi argumentate de statele membre pe baza unor motive justificate din urmatoarele
ratiuni – moralitate publica, ordine publica, siguranta publica, protectie a vietii si sanatatii persoanelor
si animalelor, protectie a bogatiilor nationale cu valoare artistica sau arheologica sau de protectie a
proprietatii industriale si comerciale.
- in cazul procedurii de informare si consultare, Comisia poate solicita anumite date statistice statelor
membre;
- masurile de salvgradare vor fi adoptate de catre Consiliu la propunerea Comisiei. Prin asemenea masuri,
exportul unui produs poate fi conditionat de prezentarea unei autorizatii la export. Masurile pot fi limitate la
anumite destinatii sau la exporturile din anumite regiuni ale Comunitatii.

C. Regimul de protectie impotriva practicilor comerciale neloiale

- masurile de protectie au fost adoptate in concordanta cu obligatiile internationale existente, in special GATT.

1. Dumpingul
- baza legala este Regulamentul 2423/88
- se considera ca un produs face obiectul unui dumping cand pretul sau de export catre Comunitate este mai
mic decat pretul comparabil practicat in cadrul procedurilor comerciale normale pentru produsul similar in
tara exportatoare.
- conform Regulamentului urmeaza a se stabili in primul rand existenta unui dumping, care se face pe baza
compararii valorii normale si a pretului de export.
- valoarea normala=pretul platit in cadrul operatiunilor comerciale normale de catre cumparatori independenti
din tara exportatoare; pretul de export=pretul platit efectiv sau care urmeaza a fi platit pentru produsul vandut
la export pentru Comunitate.
- marja de dumping reprezinta suma cu care valoarea normala depaseste pretul la export.
- stabilirea existentei unui prejudiciu=volumul important adus unei industrii comunitare/ pericolul adus de un
prejudiciu important/ intarziere semnificativa in crearea unei industrii comunitare; existenta prejudiciului va fi
stabilita pe baza unor elemente de proba pozitive. Acestea sunt volumul importurilor si efectul lor asupra
preturilor din Comunitate sau efectul acestor importuri asupra industriei comunitare.
- procedura de ancheta – poate fi initiata la cererea oricarei persoane fizice sau juridice sau a oricarei
organizatii non-guvernamentale ce actioneaza in numele industriei comunitare. Cererea va fi adresata
Comisiei.
- daca se constata ca exista un prejudiciu datorat dumpingului, Consiliul va impune o taxa de dumping,
hotarand cu o majoritate simpla. Taxele de dumping vor fi percepute independent de taxele normale, vamale,
de alte impozite percepute in cadrul produselor importate.

2. Subventiile
- baza legala este Regulamentul 3284/1994,
- principii: pentru a compensa orice subventie acordata in mod direct sau indirect la fabricarea, exportul sau
transportul oricarui produs a carui punere in libera circulatie cauzeaza un prejudiciu poate fi impusa o taxa
compensatorie.
- 2 situatii:
- daca exista o contributie financiara a autoritatilor publice din tara de origine sau din tara de export;
acesta poate avea 2 forme:
- practica ce implica un transfer direct de fonduri (donatie, imprumut);
- daca nu sunt percepute taxe/sume ce in mod normal ar fi exigibile;
- daca exista o forma de sustinere a preturilor sau a veniturilor.

3. Obstacolele in calea comertului

- sediul materiei este Regulamentul 2641/1984, conform caruia sunt considerate obstacole in calea
comertului acele practici comerciale adoptate si mentinute de catre un stat tert in privinta carora
reglementarile internationale stabilesc un drept la actiune;
- acest drept exista in cazul in care astfel de reglementari internationale fie interzic cu desavarsire o practica,
fie confera celeilalte parti afectate de practica dreptul de a cere eliminarea efectului practicii in discutie;
- in acceptiunea Regulamentului, pot fi prejudiciate nu numai importurile, ci si exporturile comunitare; sunt
supuse procedurii Regulamentului numai acele practici internationale care pot fi atribuite statelor, neintrand in
sfera de aplicare acele practici care au la origini actiunea incorecta a intreprinderilor, cel putin in masura in
care acestea nu pot fi imputate statelor;
- in cazul in care se constata ca este necesara actiunea in interesul comunitatii, in scopul de a se asigura
exercitarea drepturilor acesteia, potrivit reglementarilor internationale, pot fi adoptate urmatoarele masuri:
a) suspendarea oricarei concesii care a rezultat pe timpul negocierilor de politica comerciala;
 b) cresterea taxelor vamale existente ori introducerea, stabilirea oricaror alte taxe asupra importurilor;
c) introducerea unor restrictii cantitative sau a oricaror alte masuri stabilite prin care se modifica
ansamblul conditiilor de import ori de export sau care afecteaza in alt mod comertul cu statul tert in cauza;
4. Contrafacerea
- sediul materiei este Regulamentul 3842/1986 cu modificarile ulterioare;
- acesta stabileste conditiile potrivit carora autoritatile vamale intervin in cazul marfurilor admise in libera
circulatie susceptibile de contrafacere;
- Regulamentul nu se aplica urmatoarelor marfuri:
a) marfurile care poarta o marca de comert, avand consimtamantul titularului acesteia, dar care este
admisa in libera circulatie fara un astfel de consimtamant;
b) marfurile admise in libera circulatie care poarta o marca de comert potrivit altor conditii decat acelea
convenite cu titularul respectivei marci comerciale;
c) marfurile aflate in bagajul personal al calatorilor sau marfurile trimise in partide mici de natura
necomerciala in limitele stabilite de exceptarile de la plata taxelor vamale;
- Regulamentul interzice punerea in libera circulatie a marfurilor in legatura cu care s-a constata ca sunt
contrafacute;
- fara a fi incalcate celelalte drepturi la actiune aflate la dispozitia titularului marcii de comert despre care s-a
constat ca a fost incalcata, statele membre adopta masurile necesare pentru a permite autoritatilor competente
dupa cum urmeaza:
- sa distruga marfurile contrafacute;
- sa dispuna de acestea in afara canalelor comerciale astfel incat sa reduca la minimum pagubirea
titularului marcii de comert fara niciun fel de despagubire;
- sa ia cu privire la acesta marfuri toate acele masuri care urmaresc lipsirea efectiva a celui raspunzator
de importantele beneficii economice ale tranzactiei si deopotriva aceste masuri sa se constituie intr-un factor
de retinere eficient pentru tranzactii viitoare de acelasi gen;

CAP. III. LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR

- reprezinta regimul in cadrul caruia bunurile nu intampina, la frontiere, niciun obstacol stabilit de stat,
indiferent daca acestea sunt importate sau exportate;
- se realizeaza prin interdictiile care opereaza cu privire la taxele vamale si taxele cu efect echivalent acestora,
dar si prin taxele vamale comune stabilite intre statele membre si statele terte;

A. Interzicerea taxelor vamale de import si de export intre statele membre

- sediul principal este art. 23 parg. 1 din TCE; conform acestuia, uniunea vamala este acel ansamblu al
schimburilor de marfuri care presupune interdictia care opereaza intre statele membre cu privire la taxele
vamale de import si de export si referitoare la oricare alte taxe avand efect echivalent la care se adauga
adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile dintre statele membre cu statele terte;
- piata unica presupune pe de o parte realizarea uniunii vamale, la care se adauga alte interdictii care opereaza
intre statele membre privind restrictiile cantitative si masurile cu efect echivalent;
- uniunea vamala a contribuit in primul rand la edificarea unei politici comerciale comune la nivelul
Comunitatilor Europene, determinand elaborarea si adoptarea unei legislatii vamale proprii (Codul Vamal
Comunitar intrat in vigoare la 1 ianuarie 2004);
- domeniul de aplicare: in spatiu/material/temporal;
a) domeniul de aplicare in spatiu
 - art 3 CVC – libera circulatie a marfurilor se realizeaza in cadrul limitelor geografice in care statele
membre isi exercita suveranitatea, dar si intr-o serie de alte teritorii (I-le Feroe, I-la Hegoland, teritoriul
Businge, comunele Livigno si Campione d’Italia, Ceuta si Melilla);
- teritoriile statelor membre cu care Comunitatea a incheiat acorduri comerciale sau de asociere nu apartin
teritoriului vamal, pentru ca intre aceste parti continua sa existe o serie de obstacole tarifare si netarifare;
- teritorul principatului Monaco si cel al Republicii San-Marino sunt integrate in teritoriul vamal, desi
aceste state nu apartin UE;
b) domeniul material
- art. 23 din TCE – uniunea vamala cuprinde ansamblul schimburilor de marfuri;
- libertatea schimburilor intracomunitare priveste toate sectoarele economiei unui stat;
- art. 23 se aplica deopotriva marfurilor comunitare dar si marfurilor care se afla in libera practica;
- marfa este acel bun transportat peste o frontiera in scopul realizarii unor tranzactii comerciale;
- sunt considerate marfuri:
- bunurile destinate consumului;
- medicamentele;
- electricitatea;
- deseurile care nu au valoare comerciala, generand anumite costuri pentru intreprinderi;
- materialele si suporturile de sunet care sunt folosite in domeniul audiovizualului. Emisiunile,
compozitiile muzicale, mesajele publicitare sunt incluse in categoria prestarilor de servicii;
- piesele din metal pretios devin marfuri in momentul in care nu mai au curs legal in statul
membru. In caz contrar, ele sunt supuse regulilor privitoare la libera circulatie a capitalurilor.
- principiul liberei circulatii a marfurilor se aplica tuturor marfurilor originare din statele membre (art. 23
parg. 2 TCE):
- marfurile obtinute in intregime in cadrul teritoriului vamal al comunitatii fara a fi folosite
marfuri care sunt importate din tari sau teritorii care nu sunt incluse in teritoriul vamal (produsele minerale,
extrase in intregime din acea tara; produsele vegetale care sunt recoltate de pe teritorul unei astfel de tari;
animalele existente pe teritoriul unui astfel de stat si produsele provenite din aceste animale);
- marfurile importate din tari sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunitatii si
care se afla in libera practica, adica marfurile care provin din tari terte pentru care au fost indeplinite
formalitatile de import si au fost percepute taxele vamale si taxele cu efect echivalent exigibile in acel stat
membru, daca nu au beneficiat de rambursarea totala sau partiala a respectivelor taxe;
- marfurile obtinute in cadrul teritoriului vamal al Comunitatii prin prelucrarea unor bunuri
care sunt in libera practica sau din bunuri fabricate in intregime in Comunitate si din produse care se afla in
libera practica;
c) domeniul de aplicare temporal
- uniunea vamala s-a realizat la 1 iulie 1968, cu 18 luni inainte de termenul stabilit prin TCE (1 ianuarie
1970);

B. Interzicerea taxelor cu efect echivalent taxelor vamale de import si de export intre statele membre
- sediul materiei: art. 23 parg. 1, art. 25 si art. 90 din TCE;
- conform art. 25, taxele vamale de import si de export sau taxele cu efect echivalent sunt interzise intre
statele membre. Aceasta interdictie se aplica si taxelor vamale cu caracter fiscal;
- taxele cu caracter fiscal = sunt instituite cu privire la marfurile importante, in absenta unor bunuri
indigene similare ori comparabile, pentru a procura venituri autoritatilor publice;
- taxa cu efect echivalent = orice taxe pecuniare, indiferent de marimea, denumirea sau modul lor de
aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor nationale ori straine pentru ca ele trec o
frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict;
- caracteristicile taxelor cu efect echivalent:
- sunt taxe pecuniare;
 - nu este relevant cuantumul, denumirea sau modul de aplicare a taxei;
- sunt impuse in mod unilateral de catre un stat membru, de catre o autoritate publica sau ca
efect al unei conventii incheiate intre particulari; nu sunt considerate taxe cu efect echivalent acele taxe
percepute cu prilejul controalelor sanitare stabilite de catre comunitate sau stabilite printr-un tratat
international aplicat de catre toate statele membre sub conditia ca marimea acestor taxe sa nu
depaseasca costul real al controalelor efectuate;
- sunt solicitate pentru ca marfurile trec o frontiera; nu prezinta insemnatate cine este
beneficiarul taxei (statul sau o alta persoana juridica), nici scopul in care taxa a fost constituita;
- nu sunt considerate taxe cu efect echivalent: taxele interne, taxele incasate pentru servicii prestate
agentilor economici si taxele solicitate in temeiul unor prevederi legale comunitare;
- taxele interne – interdictia care opereaza in materia taxelor cu efect echivalent priveste,
potrivit legislatiei comunitare, numai produsele similare (acele produse care prezinta fata de
consumator proprietati apropiate sau care sunt de natura sa raspunda acelorasi necesitati); ex:
bauturile alcoolice (whisky) prezinta suficiente proprietati comune pentru a fi considerate produse
similare; legislatia comunitara nu interzice statelor membre sa impoziteze mai sever marfurile indigene
in comparatie cu acelea importate deoarece aceste deosebiri se explica prin specificul legislatiilor
nationale in materii care nu sunt armonizate la nivelul comunitatii, ci au ramas in continuare in sfera
de competenta a statelor membre;
- taxele incasate pentru servicii prestate agentilor economici – pentru ca o taxa sa fie astfel
calificata, trebuie indeplinite mai multe conditii: serviciul prestat trebuie sa genereze un avantaj real
agentului economic; avantajul general procurat agentului economic sa beneficieze numai acestuia, nu
tuturor persoanelor care desfasoara acelasi gen de activitati; cuantumul taxei trebuie sa fie
proportional cu serviciul prestat – de exemplu, taxa solicitata pentru depozitarea marfurilor se
incadreaza in aceasta categorie in cazul in care agentul economic poate decide; este o taxa cu efect
echivalent acea taxa impusa pentru depozitarea obligatorie a marfurilor pe durata indeplinirii
formalitatilor vamale;
- taxele solicitate in temeiul legislatiei comunitare – in situatia in care taxele percepute sunt
aferente unor controale care trebuie realizate pentru indeplinirea unor obligatii stabilite prin legislatia
comunitara, se apreciaza ca aceste taxe au caracter licit; cuantumul unor astfel de taxe nu trebuie sa
depaseasca insa costul real al controalelor efectuate; ex: taxele pentru controalele veterinare si
fitosanitare;

C. Recuperarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent

- in situatia in care au fost percepute taxe vamale sau taxe cu efect echivalent, cu incalcarea legislatiei
comunitare, consecintele se produc atat in plan normativ cat si in plan fiscal;
- in plan normativ, fie statul renunta in intregime ori partial la masura instituita, fie statul va extinde avantajele
fiscale acordate produselor indigene la marfurile importate;
- in plan fiscal, statul trebuie sa restituie sumele incasate, pentru ca recuperarea taxelor vamale si a taxelor cu
efect echivalent se justifica din motive care tin de dispozitiile legislatiei comunitare care interzic autoritatilor
nationale competente aplicarea unor dispozitii contrare stipulatiilor TCE;
- procedura recuperarii taxelor incasate in mod ilicit se stabileste de catre statele membre; fiecare stat membru
desemneaza organele jurisdictionale competente in acest sens si adopta normele procedurale aplicabile;
- statele membre sunt abilitate sa limiteze restituirea taxelor incasate daca acestea au fost impuse de catre
agentii economici in preturile platite de catre cumparatori;

D. Reglementari comunitare in domeniul vamal

- in scopul aplicarii taxelor vamale, marfurile care fac obiectul operatiunilor de import sunt clasificate cu
ajutorul nomenclatorului tarifar; acesta este o codificare numerica care permite impartirea marfurilor pe
pozitii si subpozitii tarifare;
- marfurile dobandesc urmatoarele situatii la intrarea pe teritoriul unui stat UE:
- ajung in libera practica (vanzare-cumparare) dupa ce a fost parcursa procedura administrativa a
vamuirii care presupune:
- plasarea marfii in cadrul nomenclatorului tarifar;
- identificarea originii marfii;
- calcularea valorii in vama;
- determinarea drepturilor de vama datorate;
- verificarea respectarii de catre importator a obligatiilor pe care le subsumeaza etapele
precedente;
- sunt depozitate intr-un antrepozit liber; sunt antrepozite libere:
- parti din teritoriul vamal al Comunitatii sau
- locuri aflate pe teritoriul aratat unde marfurile necomunitare sunt considerate, din punct de
vedere al aplicarii drepturilor de import si al masurilor de politica comerciala la import, ca marfuri ce nu se
gasesc pe teritoriul vamal al Comunitatii, daca nu sunt puse in libera practica, nici nu sunt supuse altui regim
vamal sau utilizate ori consumate in conditii diferite de cele prevazute in cadrul reglementarilor legale
vamale.

E. Exceptii de la principiul liberei circulatii a marfurilor

- sediul materiei: art. 30 TCE; jurisprudenta => exceptii legislative// exceptii jurisprudentiale (constand in
reformularea celor prevazute de art 30 si cele care reies din deciziile Curtii);

1. Exceptiile legislative de la principiul liberei circulatii a marfurilor

- constau in situatii care pot determina restrictii la import/export; acestea sunt motive de:
- morala publica;
- ordine publica;
- securitate publica;
- protectia sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor sau de conservare a plantelor;
- protejarea unor bunuri de patrimoniu national cu valoare artistica, istorica sau arheologica;
- protectia proprietatii industriale si comerciale;
2. Exceptiile jurisprudentiale
- sunt obstacole rezultate din deosebirile existente intre legislatiile nationale privind comercializarea
produselor luate in considerare; acestea trebuie sa fie acceptate in masura in care pot fi apreciate ca necesare
in scopul satisfacerii cerintelor imperative ce tin de urmatoare aspecte:
- eficacitatea controalelor financiare;
- protectia sanatatii publice;
- corectitudinea tranzactiilor comerciale;
- protectia consumatorilor;
- Curtea a mai identificat si alte exceptii cum ar fi: cele care tin de industria productiei cinematografice,
protectia creatiei si a diversitatii culturale in domeniul cartii; protectia mediului; protectia retelei publice de
comunicatii; protectia libertatii de expresie si a pluralismului in domeniul presei;
- conditiile in care pot fi invocate exceptiile:
- sa nu existe o directiva de armonizare a legislatiilor statelor membre care sa aiba acelasi scop cu
masura care a fost adoptata;
- sa nu se instituie o discriminare intre bunurile importate sau exportate si bunurile indigene care fac
obiectul comercializarii pe piata nationala a unui stat membru;
- masura adoptata sa fie necesara pentru indeplinirea obiectivului urmarit;
- masura adoptata sa fie proportionala cu obiectivul avut in vedere;
- conditiile generale pot fi exprimate astfel: exceptiile nu trebuie sa fie un mijloc de discriminare arbitrara si
sa nu fie o restrictie disimulata;
F. Clauze de salvgradare
- exceptia privind clauzele de salvgradare a aparut pe cale jurisprudentiala;
- clauzele de salvgradare permit in unele situatii deosebite unele derogari de la prevederile tratatului:
- in cazul in care, dupa ce Consiliul sau Comisia a adoptat o masura de armonizare, un stat membru
considera ca este necesar sa mentina unele dispozitii legale interne justificate de interese esentiale ori din
considerente care tin de protectia mediului inconjurator sau celui de lucru; in aceasta situatie, statul membru
va comunica dispozitiile nationale Comisiei, mentionand motivele mentinerii dispozitiei respective;
- daca, dupa adoptarea de catre Comisie sau Consiliu a unei masuri de armonizare, un stat membru
apreciaza ca este necesar sa introduca dispozitii nationale, intemeiate pe noi probe stiintifice, privitoare la
protectia mediului natural sau a mediului de lucru; aceasta masura ar trebui sa fie determinate de aparitia,
pentru acel stat membru, a unei probleme specifice dupa adoptarea masurii de armonizare; statul este obligat
sa notifice Comisia, precizand motivele adoptarii acestor dispozitii;
- niciun stat membru nu e obligat sa transmita informatii a caror dezvaluire este considerata de catre
acel stat membru ca fiind contrara intereselor esentiale ale securitatii sale nationale;
- orice stat membru poate sa adopte masurile pe care le considera necesare pentru protectia intereselor
sale esentiale de securitate si care privesc productia sau comertul cu arme, munitii si materiale de razboi;
- statele membre se consulta pentru a adopta in comun acele dispozitii necesare pentru a evita o
situatie in care functionarea pietei comune sa fie afectata de masurile pe care un stat membru ar putea fi
nevoit/obligat sa le adopte in cazul unor tulburari interne grave care aduc atingere ordinii publice in caz de
razboi sau tensiune internationala grava care ar putea sa constituie un pericol de razboi ori pentru a-si
indeplini angajamentele asumate in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale;
- statul membru trebuie sa notifice Comisia in toate cazurile si sa prezinte o justificare adecvata si pertinenta a
ratiunilor care l-au indreptatit sa ia masuri care prezinta derogari de la normele comunitare;

CAP. IV. LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A SERVICIILOR

- curs predat de d-ra asist. Oana Salomia -

A. Notiuni generale
- sediul materiei: art 39, 43 si 49 TCE;
- sunt doua libertati fundamentale, mentionate inca din tratatul de la Roma, care converg impreuna cu celelalte
doua libertati spre desavarsirea pietei comune/interne;
- au puncte comune, printre care: dispozitiile ce le reglementeaza au invedere atat persoanele fizice, cat si
persoanele juridice; libera circulatie a serviciilor nu poate fi pe deplin asigurata in absenta liberei circulatii a
persoanelor; sunt caracterizare de principiul egalitatii de tratament; exista prevederi legale semnificative
aplicate celor doua materii; ambele libertati converg spre atingerea aceluiasi obiectiv;
- trebuie luata in considerare calitatea de cetatean european, fara de care nu putem vorbi de libera circulatie;
- libera circulatie a persoanelor = presupune ca o persoana se poate deplasa in alt stat membru fie pentru a
desfasura o activitate economica/ pentru a putea avea acces la studii/ pentru a beneficia de un serviciu in acel
stat membru/ in scopul stabilirii acolo;
- dreptul de libera stabilire – mentionat in art. 43, unde se prevede ca sunt interzise restrictiile privind
liberatatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru; priveste atat
persoanele fizice, cat si persoanele juridice;
- libertatea de stabilire presupune accesul la activitatile independente si exercitarea acestora;
- art 39 vorbeste despre libera circulatie a lucratorilor, garantata pe intreg teritoriul comunitatii;
- ! OUG 194/2002;
B. Persoanele care beneficiaza de principiul liberei circulatii, dreptul de stabilire si libera prestare a
serviciilor
- acestea sunt:
- lucratorii salariati, independenti;
- persoanele fizice destinatare ale unui serviciu;
- membrii familiei celor de mai sus;
- persoanele juridice;

1) Lucratorii salariati
- sediul materiei: art 39 TCE;
- dreptul la libera circulatie e conditionat de urmatoarele cerinte: persoana respectiva trebuie sa aiba cetatenia
unui stat membru si sa aiba o activitate profesionala;
- fiecare stat membru e suveran in a stabili conditiile de acordare a propriei cetatenii; cetatenia europeana e o
cetatenie complementara cetateniei nationale, care confera anumite drepturi: dreptul de a alege si a fi ales in
Parlamentul European, dreptul de a se adresa Parlamentului, Ombudsmanului etc;
- activitatea profesionala/economica – notiune inteleasa lato sensu, care a fost definita in special de
jurisprudenta;
- de aici rezulta ca lucratorul salariat este persoana ce realizeaza o activitate avand o valoare economica certa
in beneficiul altei persoane si sub conducerea acesteia in schimbul unei remuneratii;
- Curtea a statutat ca nu e obligatoriu ca persoanele care beneficiaza de aceste prevederi sa isi desfasoare
activitatea pe teritoriul Comunitatii;
- trebuie avuta in vedere si legea care guverneaza contractul de munca si ce se intampla cu contractele de ...?;

2) Libertatea de stabilire in cazul persoanelor juridice

- sediul materiei: art. 48 TCE coroborat cu art. 43 TCE; se prevede ca societatile sunt asimilate persoanelor
fizice resortisanti ai statelor membre;

3) Lucratorii independenti
- sediul materie: art. 43, 49 TCE; se mentioneaza ca restrictiile privind libertatea de stabilire a cetatenilor unui
stat membru pe teritoriul unui alt stat membru sunt interzise;
- libertatea implica accesul si exercitarea de activitati care sunt salariate si nesalariate, iar in cazul persoanelor
fizice libertatea privind constituirea si gestionarea intreprinderilor si societatilor, care se fac dupa regulile
aplicabile in cazul cetatenilor;
- restrictiile la interdictiile privind liberatea de stabilire sunt prevazute de art. 49 TCE, conform cu care un
cetatean stabilit intr-un stat membru se poate in deplasa intr-un alt stat membru pentru a presta un serviciu cu
caracter temporar ce poate implica sau nu detinerea unui sediu etc.; in cazul persoanelor juridice liberatea de
stabilire presupunde asezarea pe teritoriul unui stat membru, infiintarea unei structuri permanente chiar daca
activitatea desfasurata necesita o anumita mobilitate.
- serviciile=prestatii furnizate in mod obisnuit in masura in care nu sunt luate in considerare dispozitiile
referitoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor si persoanelor;
- jurisprudenta in domeniu este foarte bogata; prezinta o relevanta deosebita decizia Gebhart din 1995;

- aceeasi materie, predata de dl profesor –

C. Libera circulatie a persoanelor

- sediul materiei : art. 43, 49 TCE;
- art. 43 – consacra dreptul de stabilire; restrictiile privind libertatea de stabilire a cetatenilor unui stat
membru pe teritoriul unui alt stat membru sunt interzise;
- interdictia se extinde si asupra restrictiilor care se refera la infiintarea unor agentii, sucursale sau filiale de
catre cetatenii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru;
- libertatea de stabilire implica:
- accesul la activitati care nu sunt salarizate si la exercitarea lor;
- constituirea, managementul, gestionarea intreprinderilor, in special a societatilor – in conditiile
prevazute pentru proprii cetateni de legea statului pe teritoriul caruia are loc stabilirea;
- art. 49 – referitor la servicii – precizeaza faptul ca restrictiile privind libera prestare a serviciilor in cadrul
Comunitatii sunt interzise cu privire la cetatenii statelor membre stabiliti pe teritoriul altor state membre ale
Comunitatii decat statele in care se gasesc destinatarii prestatiei respective;

1. Libertatea de stabilire
- presupune:
- acea asezare durabila pe teritoriul unui stat membru ( implementare);
- infiintarea unei structuri organizatorice permanente – chiar daca activitatea desfasurata necesita
anumita mobilitate ( ex: operatiunile de transport);
- serviciile au un caracter temporar – spre deosebire de dreptul de stabilire;

2. Serviciile
– reprezinta prestatiile furnizate in mod obisnuit, in masura in care nu se iau in considerare dispozitiile
referitoare la libera circulatie a marfurilor, a persoanelor si capitalurilor;
- serviciile cuprind :
- activitati avand caracter industrial;
- activitati avand caracter comercial;
- activitati artizanale;
- activitati care tin de profesiile liberale;

3. Persoanele fizice
- persoanele fizice se pot stabili in tara de primire fie cu titlu principal, fie cu titlu secundar;
- stabilirea cu titlu principal – in cazul in care persoana fizica incepe o activitate profesionala pe
teritoriul unui stat ori isi transfera activitatea de pe teritoriul unui stat membru pe teritoriul altui stat membru;
- stabilirea cu titlu secundar – situatia in care o persoana fizica, fiind stabilita pe teritoriul unui stat
membru, infiinteaza un sediu (stabiliment) dependent de primul, intr-un alt stat membru al comunitatii;
- in cadrul liberei prestari a serviciilor se deplaseaza fie beneficiarul, fie furnizorul; pot exista cazuri in care nu
se deplaseaza nici beneficiarul, nici furnizorul, ci doar serviciul;
- persoanele fizice care beneficiaza de dreptul de stabilire si de prevederile legale referitoare la libera prestare
a serviciilor sunt cele care indeplinesc urmatoarele conditii:
- au cetatenia unui stat membru;
- desfasoara o activitate independenta;
- in cazul exercitarii dreptului de stabilire cu titlu secundar in alt stat membru sau daca sunt invocate
dispozitiile privitoare la libera prestare a serviciilor, mai este necesar ca persoana in cauza sa fie deja stabilita
in alta tara din comunitate – la libera prestare a serviciilor, aceasta cerinta determina caracterul transfrontier al
serviciilor furnizate;
- dreptul de stabilire cu titlu secundar si libera prestare a serviciilor sub aspectul cerintei preexistentei unui
stabiliment/ sediu/ asezari – prezinta asemenari si deosebiri
- asemanari: cerinta preexistentei unui stabiliment intr-un stat din comunitate este indeplinita in
eventualitatea in care persoana apartinand unui stat membru are intr-un alt stat comunitar un centru de
activitate secundar, chiar daca centrul de activitate principal se gaseste in afara comunitatii;
- deosebiri: la dreptul de stabilire, centrul de activitate preexistent poate sa se gaseasca intr-un alt stat
membru in care se infiinteaza ulterior un centru de activitate secundar; (ex: un cetatean francez deschide un
cabinet profesional in Belgia – Bruxelles ca stabilire cu titlu principal, iar dupa o anumita perioada infiinteaza
un centru de activitate secundar in acelasi stat, la Bruges);
- libera prestare a serviciilor presupune faptul ca prestatorul trebuie sa fie stabilit intr-un alt stat membru decat
cel in care se gaseste destinatarul serviciului respectiv;
- regula si exceptia in cazul persoanelor fizice care sunt destinatare ale unui serviciu:
- regula: persoana care presteaza un serviciu se deplaseaza in statul in care se gaseste beneficiarul
serviciului in cauza;
- exceptia: posibilitatea ca persoana care beneficiaza de un serviciu determinat sa se deplaseze in statul
in care se gaseste prestatorul;

4. Membrii familiei lucratorilor salariati/independenti si membrii familiei persoanelor care sunt destinatare ale
unui serviciu
- ratiunea reglementarii: lucratorii salariati sau independenti ori persoanele care doresc sa beneficieze de un
serviciu determinat ar putea renunta la proiectul lor de a se deplasa in alt stat membru fiindca trebuie sa se
separe de membrii familiei;
- sediul materiei: Regulamentul 1612/68 privitor la libera circulatie a lucratorilor in cadrul comunitatii – cea
mai noua modificare: Directiva 2004/38;
- Regulamentul 1612/68 – art. 10 – prevede ca membrii familiei lucratorului salariat au dreptul sa se
stabileasca pe teritoriul acelui stat din comunitate in care lucratorul respectiv isi desfasoara activitatea;
- Directiva 72/148 – art. 1 – cuprinde dispozitii similare referitoare la membrii familiei lucratorului
independent nesalariat si la membrii familiei persoanei care este destinatara a unui serviciu;
- drepturile membrilor familiei:
- sotul si descendentii sub 21 de ani sau aflati in intretinerea lucratorului salariat ori independent pot sa
desfasoare o activitate salariata in tara de primire, chiar daca nu au cetatenia unui stat comunitar;
- membrii familiei lucratorului salariat sau independent beneficiaza de avantajele sociale si fiscale
acordate nationalilor din tarile de primire;
- descendentii salariatului sunt admisi in institutiile de invatamant in conditiile prevazute pentru
nationalii tarii de primire, in cazul in care ei au resedinta in respectivul stat;

5. Persoanele juridice care indeplinesc cerintele inscrise in legislatia comunitara

- sediul materiei : art. 43, 48 si 55 TCE;
- art. 48 – societatile constituite potrivit legislatiei unui stat membru care au sediul statutar, administratia
centrala sau activitatea principala in cadrul comunitatii sunt asimilate persoanelor fizice, cetateni ai statului
membru, din punct de vedere al legislatiei aplicate in materia dreptului de stabilire;
- persoanele juridice care beneficiaza de dreptul de stabilire si de dispozitiile privitoare la libera prestare a
serviciilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- trebuie sa fie constituite in conformitate cu legislatia unui stat membru;
- trebuie sa detina un sediu statutar ori sa aiba administratia centrala sau activitatea principala pe
teritoriul unui stat membru al comunitatii;
- trebuie sa urmareasca indeplinirea unui scop lucrativ;
- in cazul dreptului de stabilire cu titlu secundar si a liberei prestari a serviciilor, trebuie indeplinita o conditie
suplimentara: activitatea acestora sa aiba o legatura efectiva si continua cu economia unui stat membru;

6. Deplasarea si stabilirea persoanelor fizice in oricare stat membru in scopul desfasurarii unei activitati
profesionale sau pentru a beneficia de anumite servicii
- sediul materiei :
- lucratorii salariati si membrii familiei lor: Regulamentu 1612/68; Directiva 72/148;
- lucratorii salariati care au incetat activitatea profesionala si pentru membrii familiei lor:
Regulamentul 1251/7l;
 - lucratorii nesalariati care au incetat activitatea si membrii familiei lor: Directiva 1975/34;
- resortisantii statelor membre trebuie sa solicite autoritatilor competente din statele de primire/statul pe
teritoriul caruia doresc sa desfasoare activitati profesionale eliberarea unui document numit „permis de
sedere”;
- permisul de sedere se obtine in temeiul urmatoarelor acte: cartea de identitate/pasaportul, declaratia
persoanei care a angajat lucratorul salariat ori independent, un inscris din care sa reiasa ca resortisantul face
parte dintra beneficiarii prevederilor Directivei nr. 72/148 (de exemplu, persoana interesata poate dovedi
faptul ca este inmatriculata in registrul comertului sau ca desfasoara o activitate profesionala, fiind luata in
evidenta de organizatia profesionala din tara de primire);
- permisul de sedere se elibereaza in cel mult 6 luni de la solicitare; este valabil pe intreg teritoriul tarii de
primire, valabilitatea se intinde pentru o perioada de cel putin 5 ani si se reinnoieste in mod automat in sensul
in care se poate retrage in cazul in care persoana absenteaza peste 6 luni consecutiv din statul membru care a
eliberat permisul;

C. Semnificatiile si implicatiile principiului liberei circulatii

1) Lucratorii salariati
- libertatea de circulatie presupune inlaturarea tuturor discriminarilor intemeiate pe cetatenie dintre lucratorii
statelor memebre cu privire la angajarea, remunerarea si celelalte conditii de munca;
- sediul materiei: sediul primar – art. 39,42 TCE; sediul derivat: Regulamentul 1612/68 (cu ultima modificare
prin Directiva nr. 2004/38); se intalnesc urmatoarele implicatii si semnificatii:
- au dreptul sa ocupe un loc de munca in conditiile prevazute pentru nationalii tarii de primire;
- lucratorii salariati care au cetatenia unui stat membru beneficiaza in tara de primire de avantajele
sociale si fiscale de care se bucura nationalii acesteia;
- lucratorii salariati apartinand statelor membre sunt admisi in invatamantul profesional sau in centrele
de reconversie profesionala din tara de primire, in conditiile prevazute pentru cetatenii acesteia;
- lucratorii salariati care au cetatenia unui stat membru se pot inscrie in organizatii sindicale, au drept
de vot, pot sa fie alesi in organele de conducere potrivit criteriilor aplicate nationalilor tarii de primire;
- beneficiaza de securitatea sociala acordata potrivit normelor sistemului de drept al tarii din
Comunitate unde lucreaza, chiar daca au resedinta in alt stat;
- la momentul la care au incetat activitatea, lucratorii sunt indreptatiti, potrivit legii tarii de primire, sa
obtina pensie pentru limita de varsta, daca au ocupat un loc de munca in statul respectiv in ultimele 12 luni si
au avut resedinta in acea tara, fara intrerupere mai mult de 3 ani;

2) Lucratorii nesalarizati
- sediu principal: Directiva nr. 75/34; art 2. – persoana care a desfasurat o activitate independenta poate
ramane dupa incheierea acesteia pe teritoriul statului respectiv daca:
- la momentul la care a incetat activitatea sa, lucratorul este indreptatit corespunzator legii tarii de
primire sa obtina pensie pentru limita de varsta, daca si-a desfasurat activitatea in ultimele 12 luni in tara
respectiva si a avut resedinta in acea tara, fara intrerupere, mai mult de 3 ani;
- lucratorul a avut resedinta in statul de primire, fara intrerupere, mai mult de 2 ani si a incetat
activitatea sa din cauza unei incapacitati permanente de munca;
- persoana in cauza si-a desfasurat activitatea intr-un alt stat membru dupa ce a fost 3 ani lucrator si a
avut, fara intrerupere, resedinta in tara din Comunitate unde doreste sa ramana, si-a mentinut resedinta in
respectiva tara si a revenit pe teritoriul ei in fiecare zi sau cel putin o data pe saptamana;

3) Persoanele fizice care sunt destinatare ale unui serviciu

- Legea nr. 157/2005 art. 3 lit a, b – defineste conceptul de resortisant in general si resortisant in special;
- acestia pot beneficia de servicii in oricare alt stat membru decat cel a carui cetatenie de origine o au in
conditiile stabilite pentru nationalii tarii de primire; resortisantii statelor membre pot beneficia de toate
serviciile oferite nationalilor in tarile de primire, fara a se face discriminare dupa criteriul cetateniei ori al
resedintei;

4) Membrii familiei lucratorilor salariati sau independenti

- sotul si descendentii sub 21 de ani sau aflati in intretinerea lucratorului salariat ori independent pot sa
desfasoare o activitate salariata in tara de primire, chiar daca nu au cetatenia unui stat comunitar;
- membrii familiei lucratotilor salariati sau independenti beneficiaza de avantajele sociale si fiscale
acordate nationalilor tarii de primire;
- descendentii salariatului sunt admisi in institutiile de invatamant in conditiile prevazute pentru
nationalii tarii de primire, in cazul in care ei au resedinta in respectivul stat;

5) Persoanele juridice care indeplinesc cerintele incrise in legislatia comunitara

- societatile constituite potrivit legislatiei unui stat membru care au sediul statutar, administratia centrala sau
locul principal al activitatii desfasurate pe teritoriul Comunitatii sunt asimilate persoanelor fizice, cetateni ai
statelor membre, in vederea aplicarii legislatiei comunitare referitoare la dreptul de stabilire;
- persoanele juridice sunt recunoscute in mod implicit; ele se bucura in tara de primire de toate drepturile de
care beneficiaza persoanele jurdice apartinand respectivului stat;
- in scopul coordonarii prevederilor legale din statele membre referitoare la societati au fost adoptate mai
multe directive de armonizare:
- prima directiva de coordonare privitoare la publicitatea societatilor, valabilitatea angajamentelor
asumate de catre acestea si eventuala nulitate a societatilor (Directiva nr. 68/151 din 9 martie 1968 = D.
68/151/CEE);
- a doua directiva de coordonare privitoare la constituirea societaii pe actiuni, la mentinerea si
modificarea capitalului ei social (Directiva nr. 77/91 din 13 decembrie 1976 = D. 77/91/CEE);
- a treia directiva privitoare la fuziunea societatilor pe actiuni (Directiva nr. 78/855 din 9 octombrie
1978 = D. 78/855/CEE);
- a patra directiva privitoare la conturile anuale ale anumitor tipuri de societati (Directiva nr. 78/660
din 25 iulie 1978 = D. 78/660/CEE);
- a cincea directiva privitoare la structura societatilor pe actiuni si la participarea lucratorilor in cadrul
organelor de conducere – se afla in proiect;
- a sasea directiva privitoare la divizarea societatilor pe actiuni (Directiva nr. 82/891 din 17 decembrie
1982 = D. 82/891/CEE)
- a saptea directiva privitoare la conturile anuale consolidate (Directiva nr. 349 din 13 iunie 1983 = D.
83/349/CEE);
- a opta directiva privind agrementul persoanelor insarcinate cu controlul legal al documentelor
contabile ( Directiva nr. 253 din 10 aprilie 1984 = D. 84/253/CEE);
- a noua directiva – lipseste;
- a zecea directiva referitoare la fuziunea societatilor pe actiuni apartinand unor state diferite – se afla
in proiect;
- a unsprecezecea directiva privitoare la coordonarea regulilor de publicitate ale sucursalelor
constituite intr-un stat membru de catre societati apartinand altei tari din Comunitate (Directiva nr. 666 din 21
decembrie 1989 = D. 89/666/CEE);
- a douasprezecea directiva privitoare la societatile cu raspundere limitata cu asociat unic (Directiva nr.
667 din 21 decembrie 1989 = D 89/667/CEE);
- a treisprezecea directiva privitoare la ofertele publice de cumparare sau schimb; in carte scrie ca a
fost aprobata de Consiliu in data de 21 iunie 1999, dar se lasa de inteles ca nu ar fi fost inca implementata.
D. Exceptiile de la principiul liberei circulatii a persoanelor si a serviciilor
- sunt doua categorii de exceptii: exceptiile prevazute in TCE si exceptiile jurisprudentiale;

1) Exceptiile prevazute de TCE

- limitele aduse principiului liberei circulatii a serviciilor si a persoanelor se clasifica in:
- masuri care au fost stabilite in functie de natura sau caracteristicile unor activitati profesionale si in
temeiul acestora statele membre pot rezerva executarea unor activitati persoanelor care au cetatenia originara
a acestuia;
- masuri care s-au instituit cu luarea in considerare a conduitei resortisantilor statelor membre; ele
indreptatesc statele membre sa refuze intrarea si sederea persoanelor de cetatenie straina pe teritoriul lor;
refuzul poate fi justificat de motive care tin de ordinea publica, de securitatea publica si de sanatatea publica;

2) Exceptii jurisprudentiale
- CJCE a hotarat ca „motive imperative de interes general” pot sa justifice instituirea unor restrictii in ceea ce
priveste exercitarea libertatilor fundamentale consacrate in TCE;
- motive imperative de interes general:
- eficacitatea controalelor fiscale;
- coerenta sistemului fiscal;
- asigurarea comunicarii adecvate intre medic si pacient, precum si intre medic si autoritatile
administrative sau organismele profesionale;
- protectia sanatatii publice;

CAP. V. LIBERA CIRCULATIE A CAPITALURILOR SI PLATILOR

A. Liberalizarea deplasarilor de capitaluri

- definitie: circulatia capitalurilor este constituita din operatiuni financiare care vizeaza investirea capitalurilor
SI NU REMUNERAREA UNUI SERVICIU;
- se deosebeste de libera circulatie a platilor, care reprezinta contraprestatiile din cadrul unor tranzactii
principale;
- sediul materiei:
- primar – TCE (art. 3 si 14 – nu fac distinctie intre libera circulatie a capitalurilor, a marfurilor,
persoanelor si serviciilor); art. 56 parg. 1 – toate restrictiile privind circulatia capitalurilor intre statele membre
precum si intre statele membre si state terte sunt interzise. Art. 56 nu are efect direct in cazul circulatiei
capitalurilor intre statele membre si statele terte, deoarece Consiliul poate adopta masuri referitoare la
circulatia capitalurilor provenind din state terte, chiar in ipoteza in care aceste masuri reprezinta un regres in
domeniu.
- Tratatul de la Maastricht – in esenta, a recunoscut liberei circulatii a capitalurilor o importanta egala
celorlalte libertati de circulatie;
- Directiva din 11 mai 1960 prin care au fost liberalizate investitiile directe;
- Directiva nr. 86/566 din 17 noiembrie 1986 prin care au fost liberalizate operatiunile de achizitionare
a actiunilor si obligatiunilor ce nu erau negociate la bursa;
- Directiva nr. 88/362 din 24 iunie 1988, prin care s-a infaptuit liberalizare completa a miscarilor de
capitaluri;
- circulatia capitalurilor cuprinde:
- investitiile realizate in scopul constituirii sau dezvoltarii unei societati comerciale ori a unei
sucursale;
- investitiile imobiliare;
 - operatiunile cu privire la titlurile cotate si necotate la bursa;
- imprumuturile pe termen mediu si lung;
- emisiunea de actiuni si de obligatiuni pe piata acestor state membre;
- miscarile de capitaluri in interes personal (imprumuturi, donatii, succesiuni, transferul economiilor
dintr-un stat in altul);
- varsamintele in conturi curente si incheierea contractelor de depozit in strainatate;
- investitiile in bonuri de tezaur;
- importul sau exportul mijloacelor de plata, daune-interese, drepturi de autor etc.
- libera circulatie a capitalurilor presupune un transfer de valori dintr-un stat membru in altul sau, in interiorul
aceluiasi stat, catre un stat nerezident, operatiunea respectiva avand caracter autonom;

B. Libera circulatie a platilor

- sediul materiei:
- art. 56 din TCE – sunt interzise atat masurile restrictive privind circulatia capitalurilor, cat si orice
ingradiri referitoare la platile intre statele membre si tarile terte;
- art. 106 din TCE – fiecare stat membru se angajeaza sa autorizeze, in moneda tarii din Comunitate
unde era stabilit creditorul sau beneficiarul, platile aferente schimbului de marfuri, de servicii si de capitaluri,
precum si sa permita transferurile de capitaluri si de plati.

C. Exceptiile de la principiul liberei circulatii a capitalurilor si a platilor

- declaratia asupra art. 58 TCE (fostul art. 73D), adoptata cu prilejul incheierii Tratatului de la Maastricht –
statele membre sunt abilitate sa aplice numai „dispozitiile pertinente” (armonizate) ale legislatiei lor fiscale
existente la sfarsitului anului 1993;
- art. 58 permite adoptarea masurilor necesare pentru a preveni incalcarea legilor si regulamentelor indeosebi
in materie fiscala sau in domeniul supravegherii prudentiale a institutiilor financiare;

D. Clauzele de salvgradare. Restrictii din motive de interes general

- Consiliul poate adopta masuri referitoare la circulatia capitalurilor intre statele membre si tarile terte, fapt
care constituie un regres in dreptul comunitar in ceea ce priveste liberalizarea circulatiei capitalurilor
implicand investitii directe si care au ca destinatie ori provin din tarile necomunitare;

CAP. VI. ELEMENTE DE DREPT CONCURENTIAL

A. Spatiul comunitar european

1. Continutul dreptului comunitar concurential

- dreptul comunitar concurential este relativ autonom si specific; se orienteaza in jurul a 2 axe principale:
- o axa situeaza pe primul loc regulile care se adreseaza intreprinderilor;
- cealalta aza situeaza pe un loc secundar regulile care vizeaza conduita statelor membre sau a
autoritatilor publice;
- sediul materiei: tratatele constitutive
- tratatul instituind CECO, care contine dispozitii specifice relative la concentrarile intreprinderilor
tinand seama de contextul economico-politic, adica lupta cartelurilor siderurgice, in special a celor din zona
Ruhr-ului;
- tratatul EURATOM este cel mai discret in materie de imperative concurentiale;
 - tratatul TCE este cel mai important din punct de vedere al dreptului concurential; contine reguli care
se adreseaza deopotriva intreprinderilor, dar si statelor membre;
- diferentele dintre tratatele constitutive au fost atenuate prin unificarea autoritatilor insarcinate cu aplicarea
lor, prin tratatul de la Bruxelles din 1965;

2. Delimitari conceptuale
- intreprindere = orice intreprindere care desfasoara o activitate economica, intr-un sens extrem de larg –
productie, comert, servicii, investitii – indiferent daca este persoana fizica sau juridica, capabila de a dobandi
drepturi si de a-si asuma obligatii in cadrul concurential comunitar;
- asociatii de intreprinderi = nu sunt definite ca atare, insa elementele ce ar putea caracteriza aceste entitati se
pot circumscrie modului liber de constituire, fara existenta vreunei relatii de subordonare, ceea ce implica
autonomia fomala si operationala a membrilor lor si, prin urmare, mentinerea statutului lor initial;
- practici anticoncurentiale = acte, precum:
- acorduri comerciale colective exclusive intre producatorii nationali si cumparatori;
- acordurile de adaptare a preturilor de import la nivelul preturilor nationale;
- acordurile de impartire a pietelor si a surselor de aprovizionare;
- practicile de reducere colectiva a cifrei de afaceri dintr-un stat, cresterile simultane de preturi,
restrictii privind importurile, interdictii ori restrictii privind exporturile (fixare de cote de export);
- rabaturi de preturi;
- promisiuni de a nu contesta validitatea brevetelor etc.;
- practici concertate = forma de coordonare intre intreprinderi, care inlocuiesc, cu buna stiinta, riscul
concurentei cu o cooperare practica intre ele, conducand la conditii de concurenta care nu corespund
conditiilor normale de piata;
- pozitie dominanta = pozitie de forta economica in care se afla o intreprindere, pozitie care ii da posibilitatea
sa impiedice concurenta efectiva, pentru a fi mentinuta pe o piata relevanta, spre a-i da puterea de a se
comporta independent de concurentii sai, de clientii sai si, in cele din urma, fata de consumatori;

3. Reguli care se adreseaza intreprinderilor

- interzicerea intelegerilor (fostul 85, actualul 81), interzicerea „abuzului” de pozitii dominante (fostul 86,
actualul 82), controlul prealabil al operatiunilor de concentrare (nu este trecut in tratate);

a) interzicerea intelegerilor
- sediul materiei: art 81 TCE;
- parg. 1 prevede ca sunt incompatibile cu piata comuna: acordurile dintre intreprinderi, deciziile asociatilor
de intreprinderi, practicile concertate care pot afecta comertul dintre state si care au ca obiect ori efect
impiedicarea, restrangerea ori distorsionarea concurentei in cadrul pietei comune;
- articolul se refera in special la situatiile in care:
- direct sau indirect sunt stabilite preturile de vanzare sau de cumparare, ori alte conditii comerciale;
- se limiteaza ori este controlata productia, pietele, dezvoltarea tehnica ori investitiile;
- se impart pietele ori sursele de aprovizionare;
- se aplica unele conditii diferite tranzactiilor echivalente cu alti parteneri comerciali, situandu-i, prin
aceasta, intr-un dezavantaj concurential;
- incheierea de contracte este facuta dependent de acceptarea de catre celelelte parti a unor obligatii
suplimentare care, prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale, nu au nicio legatura cu astfel de contract;
- parg. 2 prevede ca sunt nule orice astfel de acorduri sau decizii, interzise conform parg. 1;
- parg. 3 prevede ca sunt inaplicabile prevederile parg. 1 in cazul:
- oricarui acord sau categorii de acorduri dintre intreprinderi;
- oricarei decizii sau categorii de decizii ale asociatilor de intreprinderi;
 - oricarei practici concertate ori categorii de practici concertate, care contribuie la perfectionarea
productiei si distribuirii de marfuri ori la promovarea progresului tehnic si economic, cat timp urmeaza se se
aloce consumatorilor o parte echitabila a beneficiilor rezultate si care:
- nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt indispendabile pentru realizarea
acestor obiective;
- nu ofera unor astfel de intreprinderi posibilitatea de a elimina concurenta privitoare la o parte
importanta a produselor in discutie;

- prin art. 81 se instituie o regula prohibitiva a carei nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea; conditiile de
aplicare a regulii:
- subiectele acordurilor, deciziilor sau practicilor interzise sa fie intreprinderi sau asociatii de
intreprinderi;
- sa existe o practica anticoncurentiala;
- practica anticoncurentiala sa aiba ca obiect impiedicarea, restrangerea, distorsionarea concurentei;
- efectul practicii anticoncurentiale trebuie sa fie negativ asupra comertului dintre statele membre;

4. Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice

5. Raportul dintre dreptul comunitar concurential si dreptul national