Sunteți pe pagina 1din 1

Ceea ce noi oamenii trebuie să înţelegem în relaţia cu Dumnezeu, este să exercităm credinţa în

ciuda a ceea ce simţim. Sunt şi momente în care El ne oferă simţăminte de linişte, de pace, dar
nu acesta trebuie să fie criteriul pentru evaluarea calităţii unei relaţii cu Dumnezeu. Oricum, faptul
că îţi doreşti o viaţă cât mai apropiată de idealul lui Dumnezeu este un lucru deosebit care
vorbeşte despre faptul că Duhul lui Dumnezeu lucrează la inima ta. Acum, aş vrea să-ţi sugerez
câţiva paşi concreţi pentru a dezvolta o relaţie armonioasă cu Dumnezeu:

1. Fă din relaţia cu El prima prioritate a zilei. Aceasta înseamnă ca prima ora sau primele două
ore ale zilei, să şe petreci în studiu, rugăciune şi meditaţie (aceasta oferă profunzime sufletului).

2. Foloseşte un jurnal propriu în care să-ţi notezi gândurile descoperite, dorinţele, visele, deciziile
personale vizavi de ce ai studiat. Este foarte bine ca uneori să-ţi aşezi propriile rugăciuni în scris.
Scrie eseuri sau poezii în functie de propria-ţi experienţă.

3. Împleteşte religia cu viaţa cotidiană (totul trebuie făcut ca pentru Dumnezeu şi având
conştienţa prezenţei Sale).

4. Fii în pace cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu tine însăţi. Aceasta înseamnă că fiecare păcat
trebuie mărturisit pe nume şi părăsit, iar pentru oameni să dezvolţi întotdeauna o atitudine de
înţelegere şi iertare (să nu fie nicio ranchiună sau amărăciune în inimă), iar faţă de tine – în timp
ce esti exigentă cu tine însăţi, tot timpul va trebui să înveţi să te ierţi pe tine însăţi (căci dacă
Dumnezeu te-a iertat, atunci şi tu trebuie să te ierţi) – aceasta îţi va aduce linişte.

5. Implică-te în mod înţelept şi altruist în vindecarea lumii. Un salut, o facere de bine,


transmiterea unui cuvânt de încurajare – toate acestea şi multe altele îţi vor umple sufletul de
fericire.

6. Renunţă la tot ce poate împiedica dezvoltarea relaţiei cu Dumnezeu (program prea încărcat,
emisiuni TV sau programe de internet, tendinţa de a bârfi etc – toate acestea ne distrug pacea
sufletului şi nu numai).

7. Cultivă o atmosferă de speranţă. Într-o zi te vei întâlni cu Dumnezeul pe care Il slujeşti, gândul
acesta să dea aripi gândurilor de voioşie şi speranţă. Priveşte întotdeauna dincolo de munţii
greutăţilor, la răsăritul soarelui. În speranţa că toate aceste gânduri te vor ajuta, îţi doresc o viaţă
de biruinţă!

S-ar putea să vă placă și