Reacţiile diholozidelor

Principiul metodei
Diholozidele în care ozele se leagă monocarbonilic (maltoza şi lactoza) au proprietăţi
reducătoare. Prin fierbere cu soluţie Fehling dau un precipitat roşu-căramiziu de oxid cupros.
Diholozidele în care ozele se leagă dicarbonilic nu au proprietăţi reducătoare, nu reduc soluţia
Fehling.

1. Reacţia Fehling
Se pregăteşte soluţia Fehling din volume egale de Fehling I şi II şi se împarte în trei eprubete. Se
fierbe. Se adaugă apoi în una din cele trei eprubete 2 ml soluţie maltoză, în a doua 2 ml soluţie
lactoză, iar în a treia 2 ml soluţie zaharoasă. Se continuă fierberea. Se va constata că în eprubeta
în care s-a pus zaharoza nu apare precipitat de oxid cupros, ca în cazul eprubetelor în care s-a pus
soluţie de maltoză şi lactoză. Maltoza şi lactoza au deci proprietăţi reducătoare, pe când zaharoza
nu are aceste proprietăţi.

2. Reacţia de formare a osazonelor

Maltoza şi lactoza fiind glucide reducătoare reacţionează cu fenilhidrazina şi dau osazone
(maltesazona şi lactosazona). Foarte caracteristice sunt cristalele de lactosazona, care se prezintă
sub formă de scaieţi. Maltosazona cristalizează uneori sub forma de rozete.
Maltosazona şi lactosazona se prepară în acelaşi fel cu glucosazona şi fructosazona.
Zaharoza, fiind nereducătoare, nu reacţionează cu fenilhidrazina.

3. Invertirea zaharozei
Principiul metodei
Prin fierbere cu acid clorhidric diluat zaharoza se desface în componenţii săi (glucoza şi
fructoza). Totodată se produce şi o inversiune în activitatea optică a zaharozei. Înainte de
fierbere cu acid clorhidric diluat zaharoza este dextregiră. După fierbere cu acid clorhidric diluat,
zaharoza este levigiră. Datorită acestui fapt desfacerea zaharezei în glucoza şi fructoza se
numeşte invertire.
Modul de lucru
Într-o eprubetă se pipetează 2 ml soluţie zaharoază, peste care se adăugă 2-5 picături acid
clorhidric diluat şi se fierbe. Peste soluţia de zaharoză fiartă cu acid clorhidric diluat se adăugă
Na2CO3 până la neutralizare şi apoi soluţia Fehling şi se continuă fierberea. Se va obţine un
precipitat roşu-cărămiziu de oxid cupros, datorită grupărilor carbonilice ale glucozei şi fructozei,
rezultate prin hidroliza zaharozei.

Reacţiile poliozidelor
4. Reacţia iodului
Amidonul, dextrinele şi glicogenul dau coloraţii diferite cu o soluţie diluată de iod. Astfel:
- amidonul formează cu iodul o coloraţie albastră;
- amilodextrina formează cu iodul o coloraţie violetă;
- eritrodextrina formează cu iodul o coloraţie roşie;
- glicegenul formează cu iodul o coloraţie roşie-căramizie.
Într-o eprubetă se pun 2 ml soluţie amidon, iar în alta se pun 2 ml soluţie glicogen. Se adaugă
apă în ambele eprubete 2-3 picături soluţie de iod. În eprubeta cu soluţia de amidon apare o
coloraţie albastră, iar în eprubeta cu soluţie de glicogen apare o coloraţie roşie-căramizie.

5. Hidroliza amidonului
Principiul metodei
Prin fierbere cu acizi minerali (acid clorhidric sau sulfuric), amidonul hidrolizează punând în
libertate un amestec de dextrine, maltoză şi în final molecule de glucoză. Această hidroliză are
loc treptat, astfel:
Amidon

Amilodextrina

Eratredextrina

Acrodextrina

Maltodextrine

Maltoza

Glucoza Glucoza

Degradarea amidonului se poate pune în evidenţă folosind reacţia cu iod.

Modul de lucru
În mediu acid şi la cald amidonul hidrolizează, eliberând componenţi mai simpli: dextrina,
maltoza, glucoza.
Hidroliza acidă a amidonului se realizează astfel:
Într-un pahar Berzelius se măsoară 20 ml soluţie amidon 20% şi 6 ml soluţie HCl 5% şi se
încălzeşte pe o baie de apă la fierbere.
Separat, într-un stativ, se pregătesc 6-7 eprubete cu câte 1 ml soluţie diluată de iod.
La începutul experienţei se iau cu o pipetă câteva picături de amidon şi se picură în prima
eprubetă peste soluţia de iod. Se observă apariţia coloraţiei albastre. Pe măsură ce hidroliza
progresează se va observa apariţia unei game de culori, de la roşu-violet la galben, în funcţie de
stadiile de hidroliză ale amidonului. Când proba luată nu-şi mai schimbă culoarea în prezenţa
iodului, se mai continuă fierberea încă 5 minute. Apoi se răceşte soluţia, se neutralizează cu
NaOH 10% şi se execută reacţia Fehling; reacţia va fi pozitivă datorită apariţiei glucozei ca
produs final de hidroliză al amidonului.
În organismul animal hidroliza amidonului are loc pe cale enzimatică sub acţiunea amilazei.

6. Hidroliza celulozei
Într-un mojar se pune o bucată mică de hârtie de filtru, peste care se adaugă 2-3 ml H 2SO4
concentrat şi se titrează până se obţine un lichid omogen, siropos. Se pun 10-15 ml apă distilată
într-un balon Erlenmeyer şi se adaugă peste apă lichidul siropos din mojar. Se omogenizează şi
se fierbe câteva minute. După răcire se neutralizează cu NaOH concentrat şi se execută reacţia
Fehling. Se va obţine precipitatul roşu-cărămiziu de oxid cupros din cauza celobiozei, deholozid
reducător eliberat prin hidroliza celulozei.