Zaharide

Definiţie

Monozaharidele sunt substanţe organice ce conţin în molecula lor grupări mixte:o

grupare carbonil(aldehida sau cetona), mai multe grupări de alcooli secundari şi una sau mai
multe grupări de alcooli primari. Ele se clasifică în funcţie de gruparea carbonil din celuloză
şi cetoze.

1.Glucoza
Glucoza şi fructoza au formula generală: C6H12O6.
Definiţie
Glucoza este cea mai răspândită monozaharidă. Se gaseşte ân concentraţii mari în fructele
dulci şi în mierea de albine; ea este prezentă în sange(0,06-0.10%), limfa, lichidul cefalo-
rahidian etc., în concentraţii mici.

Proprietăţi fizice
Glucoza este o substanţă solidă, cristalizată, cu punctul de topire de 167°C.
Glucoza poate exista sub două forme-α
forme-α-glucoza si β-glucoza, care diferă prin poziţia în
spaţiu a unei grupe de –OH. Este incoloră, solubilă în apă şi greu solubilă în solvenţi
organici.

Formula structurală pentru glucoză

Acţiune biologică

Glucoza este “combustibilul” specific pentru creier ţi sistemul

nervos.
Glucoza furnizează energia care permite menţinerea constantă a
temperaturii corpului, contractarea muschilor şi menţinerea în
funcţiune a sistemelor digestiv şi respirator.
Pentru a furniza continuu combustibil pentru creier, nervi, muşchi
şi alte sisteme din corpul uman, trebuie menţinută în sânge o concentraţie de glucoză de
0,06 pânî la 0,11 %. Sub limita minimă, creierul începe să-şi piardă abilitatea de a
funcţiona eficient. Peste o concentraţie de 0,16%, glucoza începe să treacă, prin
intermediul rinichilor, în urină, producând unul dintre simptomele diabetului zaharat.
Întrebuinţări
Glucoza este folosită în medicină, deoarece este un compus uşor amiabil în organismul
uman şi un bun furnizor de energie.
Industrial se întrebuinţează la prepararea produselor zaharoase, a gluconatului de calciu, a
pastilelor de vitamina C, în industria textilă la imprimarea ţesăturilor şi la fabricarea
oglinzilor.

2.Zaharoza
Definiţie
Zaharoza este o dizaharidă care se gaseşte în tulpina trestiei de zahăr într-o concentraţie
de 14-20% şi în sfecla de zahăr, plante din care se şi extrage industrial. Ea se mai găseşte
în morcovi, pepeni, zmeură, piersici, caise etc.
Denumirea ei uzuală este zahăr.
Zahărul solid obţinut din trestia de zahăr este cunoscut de indieni cu 3000 ani i.Hr.
Zahărul din sfecla de zahăr a fost obţinut în anul 1747, de către chimistul german
Margraff.
Formula generală a zaharozei este:C12H22O11.

Proprietăţi fizice
Zaharoza este o substanţă solidă, cristalizată, incoloră.
Este solubilă în apă, greu solubilă în alcool şi are gust dulce.
Zaharoza se topeşte la 185°C.

Proprietăţi chimice
Zaharoza se scindează prin
hidroliză(în mediu acid) într-o
moleculă de glucoză şi una de
fructoză(fructoza este o
monozaharidă izomeră cu glucoza).
Zaharoza se topeşte prin încălzire uşoară. Prin răcire, zaharoza topită se transformă într-o
masă amorfă, care încălzită peste 185°C devine brună(se caramelizează) şi apoi se
carbonizează(devine neagră).
Tratata cu acid sulfuric concentrat zaharoza suferă acelaşi proces de carbonizare. Acidul
sulfuric concentrat este higroscopic: scoate apa din structura polihidroxilică, din care
rămâne numai carbonul(carbune poros).
Utilizări
Zaharoza este folosită aproape exclusiv în alimentaţie fiind gustoasă şi uşor asimilată de
organism. Prin asimilarea unui gram de zaharoză, în organism se obşin 3,7-4,2 calorii.
În industrie, zaharoza este materie primă în fabricile de produse zaharoase(bomboane,
ciocolata etc.).
3.Celuloza
Definiţie
Celuloza este o polizaharidă formată din resturi ale unui izomer spaţial al glucozei, unite
prin eliminarea de apă între două grupări –OH.
Celuloza formează scheletul ţesuturilor lemnoase ale plantelor superioare(40%). Din
acest motiv ea este cel mai răspândit compus organic, din punct de vedere cantitativ, de
pe Pamant.
Celuloza are structura fibrilară. Fibre celulozice sunt firele de bumbac. În industrie se mai
obţine din lemn în stare pură, stuf şi paie, plante cu un conţinut bogat în celuloză.
Formula generală a celulozei este :C6H10O5.

Proprietăţi fizice
Celuloza este o substanţă solidă, albă, inodoră, insipidă, slab higroscopică, insolubilă în
apă şi în majoritatea solvenţilor.

Proprietăţi chimice
La încălzire, celuloza se carbonizează fără a se
topi.
Celuloza se dizolvă în hidroxid de
tetraaminocupru, numit şi reactiv Schweitzer.
Soluţia obţinută prin dizolvarea celulozei în
reactivul Schweitzer trecută prin orificii foarte
înguste(proces de filare) şi apoi prin soluţie
acidă, duce la obţinerea matăsii
artificiale(cuproxam).
Celuloza conţine în molecula ei grupe de
hidroxil –OH, care permit o serie de reacţii caracteristice, cu importanţă practică
deosebită.

Utilizări
Principala utilizare a celulozei este obţinerea hârtiei.
Este folosită la obţinerea mătasii artificiale(de tip vâscoză şi acetat), a unor materiale
pentru bandaj(vata), a unor substanţe explozive şi a altor derivaţi ai celulozei.
4. Amidon

Amidonul este o substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculii

plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. Formula brută a
amidonului, determinată prin analiza elementară, este (C6H10O5)n, la fel ca a celulozei.
Prin hidroliza cu acizi, amidonul trece in D-glucoza, cu randament cantitativ. Din punct
de vedere al compoziției chimice, amidonul este un amestec, format din 2 polizaharide:
amilopectină și amiloză, care diferă între ele prin structură și reactivitate.

Formarea în plante
Amidonul se formează în plante, fiind o sursă importantă de glucide pentru animale.
Ecuația reacției generale a formării amidonului ar fi format din două etape:
 CO2 + H2O ----> CH2O + O2
 6 CH2O ----> C6H10O5 + H2O, ambele reactii înfăptuindu-se în cloroplaste(cu
participarea clorofilei), la lumină.

Proprietăți
Amidonul are o structură amorfă, insolubilă în apă, deși la contact cu apa acesta se umflă.
La recunoașterea amidonului se folosește iodul: la contact cu acesta, amidonul dă o
culoare violet închisă la rece.

Reactii
 Cu apa în prezența acizilor:
(C6H10O5)n + nH2O → n C6H12O6
 Cu apa în prezenta amilazei:
2(C6H10O5)n + nH2O -> n C12H22O11

Aspectul amidonului este deosebit de al celulozei. In loc de fibre, amidonul se

prezinta sub forma de granule, a caror forma si marime, caracteristica pentru fiecare
specie vegetala (grau, porumb, orez, cartofi, tapioca etc.) permite o usoara identificare la
microscop. Diametrul granulelor este de 20-100 ? , dupa provenienta. Ele sunt construite
din straturi, vizibile la microscop, depuse concentric in jurul unui nucleu de condensare.
Granulele de amidon, privite prin microscopul de polarizatie, intre nicoli incrucisati, arata
fenomenul birefrigentii (cruce neagra). Cu ajutorul razelor X se constata semne de
cristalizare ce dispar insa daca se elimina prin uscare apa absorbita higroscopic.

In apa rece amidonul este insolubil (cand granulele sale sunt intacte). Apa calda
produce o umflare a granulelor care, la temperatura suficient de inalta, se sparg si
formeaza solutii vascoase sau geluri. La racire acestea se transforma (la temepraturi fixe,
variind intre 57-87?, dupa specia vegetala) intr-un gel rigid, omogen, translucid: coca.
Temperatura de fromare a cocai este coborata de prezenta anumitor electroliti, cum sunt:
NaOH, CaCl2,KSCN si ZnCl2. Formarea cocai se datoreste pierderii mobilitatii
moleculelor dizolvate, un fenomen comparabil cu cristalizarea, avand loc, ca si aceasta, la
temperatura fixa. Spre deosebire de o retea cristalina, agregatul de macromolecule rigide,
imobile, ce ia nastere este neregulat si inglobeaza mari cantitati de apa.