Sunteți pe pagina 1din 30

Organizarea materiei vii la nivel

de individ

Buza Daniel
Grosu Felicia
Viața poate exista la diferite
niveluri de organizare.
Nivelul inferior de organizare
este reprezentat de individ
(organism).Gama variată
de relații ale organismului
cu mediul înconjurător îi asigură
existența. Niciun individ nu poate
exista independent de factorii de mediu. Spațiul fizic în care trăiește
organismul și complexulde factori ecologici care acționează asupra lui
constituie habitatul acestui organism. Astfel, habitatul
reprezintă locul în care își desfășoară activitatea un anumit organism.
Acțiunea factorilor mediului înconjurător asupra
organismului determină o serie de adaptări ale
acestuia,care îi asigură supraviețuirea în condițiile
de trai ale mediului. Tipul morfologic de adaptare a
plantelor sau a animalelor la factorii de bază
ai habitatului
determină
forma vitală
a organismului.
O modalitate de clasificare a plantelor după forma
vitală este localizarea mugurilor la o anumită
distanță de la suprafața solului. Din acest punct de
vedere, plantele sunt divizate în cinci tipuri (forme
vitale) principale.
 Plante fanerofite
 Plante hamefite
 Plante hemicriptofite
 Plante criptofite
 Plante terofite
Plante fanerofite
Mugurii sunt localizați pe ramuri la o distanță de 30 cm
de la suprafața solului.
în funcție de înălțimea plantelor, structura tulpinii,
gradul de dezvoltare a frunzelor etc., acest grup se
divizează în 15 subtipuri (de exemplu, arbori, arbuști
etc.).
Plante hamefite
mugurii sunt dispuși pe ramuri la o înălțime ce
nu depășește 30 cm de la suprafața solului (de
exemplu, spinul-cămilei). Acest grup se divide în
4 subtipuri.
Plante hemicriptofite

Mugurii sunt dispuși pe ramuri imediat la


suprafața solului sau în stratul superficial al
solului (de exemplu, la păpădie, la frag).
Grupul cuprinde 3 subtipuri.
Plante criptofite

• mugurii sunt localizați pe ramurile ce se


află în sol sau în apă (de exemplu, la lalea,
la lotus). Acest grup cuprinde 7 subtipuri.
Plante terofite
• reînnoirea plantelor, după perioada
nefavorabilă a anului, se face numai din
semințe.
Destul de variate, ca în cazul plantelor, sunt
formele vitale la animale. Morfologia
animalelor este determinată în mare măsură
de mediul de trai. Astfel, există animale
terestre, subterane, aeriene, acvatice.
Factorii mediului înconjurător determină diferite
adaptări ale animalelor. Formele vitale se diferențiază clar în
limitele fiecărui grup taxonomic. Morfologia animalelor este
determinată de tipul habitatului. De exemplu, diversitatea
păsărilor poate fi grupată după tipul habitatului în: păsări de
pădure; păsări ale suprafețelor deschise de uscat (de
cîmpie); păsări de pe malurile bazinelor acvatice; păsări ale
bazinelor acvatice.
Condițiile de trai determină particularitățile
formelor vitale ale plantelor și animalelor.
Analiza acestor forme vitale reflectă condițiile
mediului înconjurător în care ele își
desfășoară activitatea.
Tema 4.3 Organizarea materiei vii la
nivel de populație
• Capacitatea de adaptare a organismelor crește esențial la
nivelul sistemelor supraindividuale. Astfel, pe lîngă
adaptările individuale, organismele își formează și adaptări
de grup. Totalitatea indivizilor unei specii, care se aseamănă
prin trăsături morfologice și fiziologice, determinate
genetic, ocupă un anumit teritoriu în cadrul arealului speciei
și există relativ izolați de grupările similare de indivizi, se
numește populație.
În funcție de anumite criterii, populațiile pot fi clasificate
în mai multe tipuri.
După mărimea teritoriului ocupat:
a) populații geografice – grupări ce ocupă teritorii mari,
determinate de adaptările la climă și landșaft;
b) populații ecologice – grupări ce ocupă teritorii mai
mici, influențate de anumiți factori (de regulă,
factori poluanți);
c) populații biotopice – grupări ce ocupă teritorii mici,
influențate de populațiile vecine.
După modul de reproducere:
a) populații panmictice – se reproduc
sexuat, în urma încrucișării libere;
b) populații clonale – se reproduc
asexuat;
c) populații clonopanmictice – se pot
reproduce atît sexuat, cît și asexuat
După capacitatea de autoreproducere:
a) populații permanente – durata lor nu depinde
de fluxul indivizilor din exterior;
b) populații temporare – durata lor depinde de
fluxul migrațiilor de indivizi.
După numărul de indivizi:
a) populații mici;
b) populații mari;
c) suprapopulații.
După structura spațială:
a) populații difuze – animalele sunt dispersate, nu formează colonii
delimitate, grație prezenței surselor suficiente de hrană și a
condițiilor de reproducere (mamiferele din spațiile deschise);
b) populații mozaice – animalele sunt dispersate pe teritoriul
arealului în funcție de sursa de hrană, adăpost etc. Populațiile pot
evolua de la cele mozaice spre cele difuze și invers;
c) populații pulsative – repartizarea animalelor depinde de numărul
de indivizi în populație, acesta fiind determinat de condițiile de trai;
d) populații ciclice – repartizarea animalelor depinde de anotimp,
care determină migrația lor (unii pești, păsări, mamifere).
Trăsături distincte ale populației:
1.Arealul – arie specifică ocupată de indivizii populației.
în cadrul arealului, mărimea numerică a populației este
determinată de mai mulți factori, printre care gradul de
mobilitate a organismelor, sursa lor de hrană etc.
Populațiile își aleg teritoriul în funcție de anumiți factori
geografici (rîuri,
lanțuri muntoase,
mlaștini),
sursa de hrană,
specializarea
organismelor etc.
2 Efectivul – numărul total de indivizi de pe un teritoriu.
Efectivul unei populații depinde de diferiți factori, printre care:
particularitățile speciei, sursa de hrană, îngrijirea urmașilor,
adaptabilitatea indivizilor, schimbările sezoniere, prolificitatea
organismelor etc. Populațiile
unor specii pot fi alcătuite din zeci de indivizi (de exemplu,
populațiile leilor), iar la altele – din zeci de mii (de exemplu,
populațiile peștilor, ale insectelor).
3. Densitatea populației – numărul de indivizi
pe o unitate de suprafață sau volum.
Ea reprezintă raportul dintre efectivul populației
și arealul ocupat de indivizii ei. Se poate măsura
în unități (numărul de indivizi) sau biomasă,
exprimată la o unitate de suprafață (km2, ha) sau
volum (m3).
4. Natalitatea – numărul de indivizi care au apărut în
urma reproducerii într-o perioadă de timp.Ea poate fi:
a) absolută – reprezintă numărul total de indivizi născuți;
b) relativă – reprezintă modificarea medie a efectivului
populației, raportată la un individ într-o anumită
perioadă de timp.
5. Mortalitatea – numărul de indivizi ai populației care
au pierit într-o anumită perioadă de timp.
Ea reprezintă latura opusă a natalității, fiind determinată,
de altfel, de aceiași factori ai mediului înconjurător.
Pieirea în masă a indivizilor este provocată mai ales de
răpitori, paraziți și diverse boli infecțioase.
6. Creșterea numerică a populației –
diferența dintre natalitate și mortalitate.
Ea poate fi pozitivă sau negativă.
7. Ritmul de creștere – adaosul numeric
mediu într-o unitate de timp.
8. Structura de sex – raportul dintre numărul
de femele și numărul de masculi în cadrul
populației.
9. Structura de vîrstă – raportul dintre
indivizii de diferite vîrste.
10. Structura etologică - reflectă relațiile
dintre indivizii unei populații.
În funcție de comportamentul animalelor, există diferite
moduri de viață:
a) modul de viață solitar – indivizii populației sunt
izolați unul de altul; este specific doar la anumite etape
ale ciclului vital, deoarece animalele, practic, nu pot
exista izolate;
• modul de viață familial – în cadrul populației
se stabilesc relații între părinți și urmașii lor
(deexemplu, la unele păsări, la lei);
• modul de viață colonial – reprezintă așezări de
grup ale animalelor sedentare (de exemplu, la
ciorile de cîmp, pescăruși, rîndunele, lemingi,
albine, furnici, termite);
Modul de viață în grup – asociații temporare de animale,
care se caracterizează printr-o organizare biologică utilă a
acțiunilor lor (apărare de dușmani, orientarea în spațiu,
migrația, dobîndirea hranei). Acest mod de comportament
poate fi întîlnit la diferite organisme: bancurile de pești,
stolurile de păsări, haitele de lupi;
Modul de viață în turme – asociații durabile (stabile) de
animale, care asigură realizarea unei funcții majore
(apărarea de dușmani, reproducerea, dobîndirea hranei,
educația generației tinere etc.). În cadrul turmei se
instalează diferite relații de dominare –supunere, o
deosebită valoare avînd forța
fizică, vîrsta, experiența de viață (de exemplu, la paviani,
culani, antilope).
Organizarea indivizilor în populații
asigură o mai bună adaptare la factorii
mediului înconjurător.

Sfârșit