În statul democratic de drept instanţa judecătorească îndeplineşte funcţia de

apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, spre deosebire de statul totalitar, în

care aceasta are o funcţie preponderent represivă. Nici un stat nu este în stare să-şi
apere deplin cetăţenii, dar un stat de drept este obligat să creeze astfel de
mecanisme juridice, prin care să garanteze protejarea cetăţenilor contra abuzurilor
provenind din partea individului şi, în special, contra abuzurilor şi a neglijenţei
autorităţilor statului. Atâta timp, cât există necesitatea de a trage la răspundere
judiciară reprezentanţii celor trei ramuri ale puterii de stat pentru încălcările comise
instanţele judecătoreşti îşi vor îndeplini funcţia de străjeri ai drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
La cercetarea temei s-a luat în considerare faptul că Republica Moldova se
află în perioada de tranziţie de la statul totalitar la un stat democratic, bazat pe
principiile de drept. În asemenea condiţii are o mare însemnătate asigurarea
independenţei judecătorului şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
În lucrare se argumentează că puterea judecătorească este o parte a puterii
de stat, egală cu puterea legislativă şi puterea executivă. Este compusă din
instanţele judecătoreşti. Unicul purtător al puterii judecătoreşti este judecătorul.
Înfăptuirea unei justiţiei calitative în Republica Moldova depinde de asigurarea
puterii judecătoreşti cu cadre competente şi responsabile, de dezvoltarea ei
instituţională şi de crearea condiţiilor materiale, financiare şi tehnice adecvate.
Pentru considerentele expuse prezenta lucrare este o încercare de a supune
unei analize pertinente:

 problemele reorganizării vechiului sistem judecătoresc şi consolidarea noului

sistem;
 asigurarea separării puterii statale în puterea legislativă, puterea executivă şi
puterea judecătorească;
 formarea şi funcţionarea puterii judecătoreşti şi colaborarea ei cu celelalte
ramuri ale puterii;
 aspectele constituţionale ale puterii judecătoreşti în plan comparativ;
 instituţionalizarea instanţelor judecătoreşti;
 autoadministrarea judecătorească şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii;
 rolul Procuraturii în exercitarea justiţiei;
 relaţiile puterii judecătoreşti cu Ministerul Justiţiei – „agentul de legătură” al
Guvernului.