Tipuri respiratorii.

 respiraţia abdominală (diafragmatică) este respiraţia caracteristică bărbaţilor şi se

realizează cu concursul muşchiului diafragm. Acesta are rolul primordial în actul respirator. El
separă cutia toracică de cea abdominală. În stare de repaus prezintă o formă boltită, datorate
presiunii intraabdominale.
În inspir, diafragmul coboară şi se aplatizează, exrcitând o presiune asupra organelor din
cavitatea abdominală şi o presiune laterală asupra ultimelor coaste. Prin această acţiune se
măreşte diametrul longitudinal şi circumferinţa bazei cutiei toracice. Cu cât se acţionează mai
mult în sensul aplatizării diafragmului, cu atât volumul cutiei toracice creşte, ceea ce determină o
mărire a volumului de aer inspirat.
Pentru conştientizarea respiraţiei abdominale vă propunem următoarea succesiune de
acţiuni: cu ochii închişi, fără să vă concetraţi asupra unui anumit gând, toată atenţia fiind
îndreptată asupra mişcărilor abdominale; aerul se inspiră pe nas, fără un efort accentuat din
partea aripilor nazale; adulmecaţi aerul şi însoţiţi traseul urmat de acesta cu toată concentrarea de
care puteţi da dovadă, dirijându-l spre baza plămânului; toată această acţiune are ca fundament
bombarea abdomenului.
 respiraţia costal-inferioară (mijlocie) mai este conoscută de unii autori sub denumirea de
respiraţie laterală. Este caracteristică persoanelor de sex masculin trecute de 45-50 ani, vârstă la
care începe procesul de scădere a mobilităţii articulaţiilor toracice.
În inspiraţie aerul pătrunde pe nas fiind dirijat spre zonele mijlocii ale plămânilor,
coastele inferioare se ridică şi se îndepărtează, cutia toracică îşi măreşte volumul, în special
lateral şi parţial în plan anter-posterior, realizându-se astfel tot o aerare superficială ca în cazul
respiraţiei abdominale unde localizarea era bazală.
Pentru controlul acestui tip de respiraţie recomandăm următoarele: din stând, cu mâinile
sprijinite pe ultimile coaste, degetele inelar şi cel mic imediat sub rebordul costal, pe abdomen;
în inspir mâinile controlează mişcările de lateralitate ale coastelor iar în expir mâinile exercită o
apăsare continuă asupra toracelui, ajutând la eliminarea aerului din plămâni.
 respiraţia costal-superioară (claviculară) este specifică femeilor. În acest tip de respiraţie
cutia toracică este ridicată prin acţiunea coastelor superioare, clavicule şi umeri. Această
modalitate de respiraţie este una incompletă, datorate constituţiei anatomice a acestei zone.
 Pentru exersarea acestei respiraţii propunem următorul exerciţiu: stând depărtat, braţele
jos cu palmele spre coapse; în inspir ridicăm umerii, palmele ştergând coapsele; în expir, umerii
coboară uşor contribuind la eliminarea aerului din plămâni.
 respiraţia corectă (completă). Se înţelege prin acest tip de respiraţie reunirea într-un singur
ciclu respirator a celor trei tipuri de respiraţie. Prin această modalitate se realizează o aerare
completă şi corespunzătoare a tuturor zonelor plămânilor în mod simultan.
Pentru controlul acestui tip de respiraţie procedăm astfel: după câteva respiraţii normale
se începe o inspiraţie profundă realizată în trei faze; Faza I se aşează o mână pe abdomen,
cealaltă lăsată liberă pe lângă corp; diafragmul se deplasează în jos, atenţia fiind îndreptată
asupra peretelui abdominal care se bombează; aerul pătrunde treptat în plămâni, umplând părţile
inferioare; în faza a II-a continuăm inspirul printr-o dilatare a părţii inferioare şi mijlocii a cutiei
toracice, concentrarea fiind îndreptată spre coastele bazale care trebuie să execute o mişcare de
lateralitate; în a III-a fază se continuă acţiunile anterioare la care se adaugă o ridicare a umerilor,
atenţia fiind orientată spre umplerea cu aer a părţilor superioare ale plămânilor.
Prin sistematizarea şi descrierea tipurilor de respiraţie am asigurat cadrul general de
utilizarea a mecanismului respiraţiei de solicitare a sistemului respirator. Prin procedee
respiratorii se înţelege gama variată de modalităţi prin care se alternează conştient fazele
respiraţiei şi raportul dintre acestea1.
Gama posibilităţilor de aplicare ale procedeelor prezentate este extrem de mare. Astfel,
aceste procedee se pot folosi: în activităţile de practicare a exerciţiului fizic cu finalitate
competiţională sau de întărire şi menţinere a stării generale de sănătate; în activităţile diurne; ca
mijloc de recuperare a diverselor afecţiuni.
Alegerea procedeului de respiraţie folosit se face în funcţie de:
 starea de sǎnǎtate; aceste procedee sunt recomandate în special persoanelor co
o stare optimǎ de sǎnǎtate;
 nivelul de pregǎtire;
 particuaritǎţile de vârstǎ şi sex;
 obişnuinţe şi nevoi individuale.

1
C. Albu, I. Rascarachi – Ştiţi să respiraţi corect?, Ed. Polirom, Iaşi , 2001.
 Cunaşterea efetelor fiecǎrui procedeu reprezintǎ o condiţie obligatorie pentru alegerea
optimǎ a acestora şi pentru atingerea obiectivelor personale. Alegerea procedeului optim trebie
sǎ ţinǎ seama de tipul de respiraţie potrivit şi de particularitǎţile individuale ale executantului.