Bazele fiziologice şi biochimice ale eforturilor aerobe şi

anaerobe la jucătorii juniori A

Jocul de fotbal se bazează pe efortul de intensitate variabilă de tip
diferit (neuro-muscular, cardio-vascular şi metabolic) şi reclamă o bună
adaptabilitate a jucătorilor care trebuie să posede o gamă largă de
deprinderi motrice şi stereotipuri dinamice specifice. Toate calităţile trebuie
să se situeze la un înalt nivel. Solicitarea sistemului nervos şi neuro-
muscular este mai intensă faţă de cel circulator şi de cel respirator a căror
acţiune beneficiază de pauzele interne jocului.
a) modificările circulatorii determinate de efortul specific:
- frecvenţa cardiacă creşte la 180-190 bătăi pe minut
- tensiunea arterială după antrenament are următoarele
valor : TA-sistolică 180mmHg, rareori 200mmHg
- tensiunea diastolică înregistrează rareori valori maxime
- aparatul cardio-vascular va prezenta modificări acute
determinate de efortul din timpul antrenamentelor şi
competiţiilor fotbalistice.
Creşterea pulsului, a tensiunii arteriale sistolice şi a volumului
sistolic, a debitului cardiac, precum şi a altor indici termo-dinamici şi
electro-diografici nu depinde de
postul din echipă sau de angajamentul fizic al fiecăruia.
b) Modificările respiratorii la jucătorii atacanţi.
Orice fază, preluare, şut la poartă, dribling se produce cu
toracele blocat – apneie. Capacitatea vitală V.E.M.S. – apneie voluntară
scade în timpul antrenamentelor şi ceva mai mult în timpul jocurilor.
 Parametrii respiraţiei tisulare a jucătorilor de fotbal sunt crescuţi în
tiompul antrenamentului şi jocului.
Jucul de fotbal produce mari variaţii ale ventilaţiei pulmonare în
sensul creşterii sau scăderii în funcţie de exerciţiile tehnico – tectice.
Datoria de O2 se lichidează parţial în timpul meciului sau pauzei.
Alte modificări importante determinate de antrenament în jocul de
fotbal sunt legate de secreţia hormonală.
Tipul de efort întâlnit în timpul jocului la jucători este de tip anaerob
mixt, datorită diversităţii procedeelor de alergare, depăşirii adversarului
direct.
Particularităţile acestui tip de effort depind de:
- capacitatea de utilizare a energiei în condiţiile anaerobe
- rezervele de substanţe energetice din ţesuturi
- capacitatea de neutralizare a reacţiilor acide ale organismului
- posibilităţile de contracţie ale muşchilor în condiţii de
aciditate

În efortul de tip anaerob principala sursă de energie este glicogenul,

în special cel muscular. În urma reacţiilor chimice o cantitate de acid lactic
care duce la scăderea pH-lui cu toată intervenţia sistemului tampon.
Această hipeaciditate este factoruil principal carelimitează capacitatea
de efort anaerob al organismului.
După eforturile de acest gen sunt necesare pauze de odihnă pentru
recuperarea totală a datoriei de O2 şi pentru eliminarea produşilor toxici din
organism.
 Efortul de tip mixt, specific jocului pare să fie complext din punct de
vedere metabolic. Mobilitatea tuturor resurselor cardio-vasculare,
respiratorii, energetice, precum şi intensificarea proceselor nervoase în
special vegetative solicită extrem de mult organismul. Fiind vorba de un
aport de O2 limitat, economicitatea mişcărilor este unul din factorii
hotârâtori ai succesului în cadrul jocului.
În concluzie putem afirma că în antrenamentul jucătorului de fotbal
trebuie să urmărim mărirea capacităţii de transptort a l aparatului cardio -
vascular şi o mai bună adaptare al acestuia la effort specific.

Pricipalele forme de manifestare ale calităţilor motrice

combinate ale jucatorilor juniori A

Cunoaşterea formelor de manifestare a calităţilor motrice de bază şi

ponderii lor este esenţială pentru obţinerea performanţei
Dacă ţinem seama că jocul actual a devenit faţă de trecut mult mai
dinamic, jucătorii fiind obligaţi să alerge în permanenţă, executând
numeroase schimburi de ritm, că lupta a devenit mai aprigă şi necesită un
mare consum de energie, că sunt necesare procedeie tehnice şi tactice mai
perfecţionate, toate acestea de pot da o imagine de ansamblu despre
numeroasele calităţi necesare jucătorului de valoare şi despre solicitările
foarte mari la care este supus acesta în decursul unui an competiţional.
După cum se stie, pregătirea fizică se împarte în pregătire fizică
generală (PFG) şi pregătire fizică speifică (PFS) în cadrul căreia vorbim
despre dezvoltarea calităţilor motrice de bază (viteză, rezistenţă, forţă,
îndemânare) şi specifice fotbalului (combinate): mobilitatea şi puterea,
echilibrul, detenta, coordonarea.
- mobilitatea este calitatea existentă sau formată în
cadrul procesului de antrenament de a se deplasa cu uşurinţă de la un loc
la altul sau de a trece de la o stare la alta pe terenul de joc.
- Supleţea este calitatea care asigură executarea
mişcărilor cu uşurinţă şi amplitudine. Ea este condiţionată de elasticitatea
muşchilor şi mobilitatea articulaţiilor şi de coordonare.
În footbal supleţea este necesară în alergări, sărituri, conduceri de
balon, mişcări înşelătoare şi execuţii neasteptate.
Mobilitatea articulaţiilor şi puterea formează un tot unitar atât în
procesul de joc cât şi în antrenament, care cu greu pot fi separate în cadrul
exerciţiilor fizice sau a celora cu caracter tehnico-tactic.

- detenta este o calitate complexă ce rezultă din

îmbinarea forţei şi a vitezei coordonate în vederea realizării mişcării cu
eficacitate maximă. Dezvoltarea detentei jucătorilor de footbal diferă de
cea a celorlanţi sportivi. În footbal pornirile scurte, săriturile la cap se fac
îm funcţie de adversar şi traiectoria mingii. De aceea trebuie dezvoltată în
egală măsură forţa de desprindere şi simţul tempoului folosindu-se exerciţii
de detentă generală şi specifică.
Metode de lucru pentru optimizarea pregătirii fizice
generale şi specifice la juniorii A
Sfera deosebit de complexă a pregătirii fizice, precum şi necesitatea
realizării acesteia ca un tot unitar în mod colectiv, se va acorda atenţie
următoarelor sisteme de acţionare:
a) Fotbalul contemporan se practică în condiţii de mişcare mult mai
intensă, mail ales pe intervale de 5-30m cu sau fără minge, decât pe
vremuri. Reacţiile rapide la traiectoriiloe balonului sau la deplasările
celorlanţi jucători, accelerările rapide până la traiectoriile balonului,
accelerările până la viteza maximă ocupă un loc tot mai mare în efortul de
joc. Viteza ca şi calitate motrică în jocul de fotbal o întîlnim sub diferite
forme:
- viteza de reacţie se dezvoltă în mai multe feluri
incluzând: execuţia repetată a startului, schimbarea direcţiei în timpul
alergării la un semnal sonor, executarea unor mişcări reflexe înspre minge.

- viteza de deplasare se dezvoltă prin metoda repetării

sub formă de jocuri şi concursuri
- viteza de execuţie se realizează prin repetări ale
exerciţiilor specifice antrernamentelor tehnico-tactice
b) Dezvoltarea forţei
Forţa se manifestă sub formă generală dar mai ales specifică în jocul de
fotbal. Ca procedee metodice de dezvoltare a forţei menţionăm:
- lucru cu greutăţi (haltere, săculeţi cu nisip, gantere)
- lucru în cercuit
 - ridicarea de greutăţi mici cu număr mare de repetări
- procedeul contracţiilor izomerice
c) Dezvoltarea rezistenţei
În funcţie de forma de rezistenţă ce dorim să o dezvoltăm vom
folosi:
- metoda alergării pentru dezvoltarea rezistenţei
generale;
- metoda exerciţiilor tehnico – tactice pentru dezvoltarea
rezistenţei specifice
d) Dezvoltarea îndemânării
Îndemânarea joacă un rol important în cadrul jocului de fotbal,
deoarece practicându-se cu piciorul acest sport necesită deprinderi motrice
genetice dar şi perfecţionarea lor prin antrenament.
În fotbal indemânarea se confundă cu tehnica jocului de fotbal ce
trebuie însuşită de fiecare jucător.