c


cc c

    c

 
OO

Omul a încercat mereu să obţină o forţă din ce în ce mai mare - astfel numeroşi eroi din
Antichitate au un mare renume pentru că au reuşit să obţină victorii sau să îndeplinească sarcini
ieşite din comun.
p


?
Dacă în această perioadă nu se poate vorbi despre ³culturism´ în accepţiunea actuală a
cuvântului nu putem ignora importanţa pe care vechii greci o acordau dezvoltării armonioase a
corpului.
Heracle, cel mai iubit erou al mitologiei elene, era o întruchipare a forţei şi inteligenţei,
atribute ce nu puteau fi concepute separat. Mărturie a idealului corpului atletic sunt şi statuile
celebre ale Antichităţii: ³à 

´(Myron), ³à 
´ (Policlet), ³
´ (Glikon).
Relevantă ni se pare şi legenda lui Milon din Crotona, despre care se spune că ridica un
viţel în spate şi îl purta zilnic în jurul stadionului, până când animalul a ajuns la greutatea de 600
de kg. Iată c㠗

—
? 

? 
 îşi are rădăcinile în cele mai îndepărtate timpuri.
Marii filosofi greci au acordat o atenţie sporită dezvoltării fizice. Astfel, Platon considera
că îngrijirea corpului este o adevărată ştiinţă, o ³sophia´. Aristotel considera gimnastica
indispensabilă. Nu era ruşinoasă vederea unui corp gol, ci vederea unui corp urât. Romanii au
preluat de la greci idealul atletului ca simbol al forţei şi virilităţii, luptele de gladiatori reflectând
această concepţie.

c 

Perioada în care cultivarea corpului a cunoscut un regres serios, datorat în special
dogmelor care interpretau greşit principiile moralei creştine. Astfel, corpul ajunsese să fie
dispreţuit, considerat opus sufletului şi vinovat de toate păcatele omeneşti.
Avem puţine date despre practica musculară din această perioadă.Totuşi putem citi în
Ä
´ de Rabelais, că fiul lui Pantagruel executa exerciţii cu un aparat numit Ähaltere´.
Merculiaris (1530-1606) în lucrarea sa intitulată Äà 
  
´ recomanda practicarea
exerciţiilor cu haltere.
 c
 

 
Perioada modernă începe cu Don Francisco Amoros (1770-1850) care în şcoala sa
militară din Grenelle, a impus practicarea exerciţiilor cu haltere şi scripeţi.
Desbonnet (1868-1953) propune o metodă după care exerciţiile sunt repetate până la 20
de ori. Această metodă este la originea culturismului.
Sandow, un elev al lui Desbonnet, pune la punct un aparat şi dă numele său acestui
Äextensor´. Primul practicant al culturismului, Eugene Sandow a devenit celebru în Europa şi în
America prin publicarea lucrării ³ 
  ´, în care militează pentru practicarea
exerciţiilor cu greutăţi.
Datorită în special celor două războaie mondiale, culturismul, ca şi atâtea alte sporturi,
are de suferit, încetinindu-şi evolutia. În acest context, culturismul îşi mută centrul de greutate pe
continentul american. În 1936, în Canada, se deschide prima şcoala de culturism a fraţilor Joe şi
Ben Weider, al căror nume este sinonim cu ultimii (şi cei mai roditori) 50 de ani ai istoriei
culturismului.
În perioada 1939-1945 cultura fizică cu greutăţi cunoaşte o adevărată dezvoltare. Răniţii
beneficiază în timpul reeducării/recuperării lor de aceste tipuri de exerciţii. De atunci două
direcţii, stabilite de două naţiuni ± Franţa şi Statele Unite - vor fi urmate. ÄMusculation´ în
Franţa va avea un progres limitat în măsura în care exerciţiile cu greutăţi vor fi rezervate numai
unei anumite clase de sportivi, pentru anumite specialităţi. În Statele-Unite, în schimb, numeroşi
atleţi şi alte discipline sportive utilizează în antrenamentul lor o metodă de antrenament cu
greutăţi. De exemplu : înotătorul Cleveland, săritorul cu prăjina Richards, alergătorul Whitefield,
aruncătorii Fuchs şi O¶Brien. După succesul americanilor la Jocurile Olimpice de la Melbourne,
apoi Roma, Europa a integrat acest curent sportiv. Apoi URSS şi ţările din Est au devenit
interesate de culturism. Studiile practicate pe acest subiect în Europa de Est au demonstrat mereu
interesul pentru acesta.
În ţara noastră culturismul era practicat până în 1966 doar de studenţi şi tineri amatori de
mişcare, preocupaţi să-şi dezvolte un corp armonios. În anul 1990 se înfiinţează Federaţia
Română de Culturism şi devine organ juridic, de sine stătător, în cadrul ministerului Tineretului
şi Sportului.
 Exerciţiile fizice şi mai ales cele cu greutăţi folosite ca mijloc de dezvoltare fizică sunt
cunoscute încă înaintea erei noastre de egipteni, greci, romani şi chinezi. În perioada vechilor
olimpiade, ridicarea greutăţilor nu era numai o verificare a forţei musculare dar şi un mijloc de
pregătire şi dezvoltare fizică.
Dezvoltarea musculară înseamnă mai multe aspecte: sănătate, forţă , frumuseţe, înfăţişare
atletică , prevenirea şi tratarea unor boli , cunoaşterea propriului corp, voinţă, răbdare . Dar, mai
mult decât toate atributele arătate, dezvoltarea musculară poartă amprenta demnităţii corpului
uman.
Armonia corpului uman a reprezentat idealul frumuseţii în Grecia antică. În acest sens
avem suficiente dovezi transmise prin intermediul unor legende cum sunt cele despre Hercule,
Milon din Crotona, diferite sculpturi: Herakles realizată de Glikon, Discobolul lui Miron,
Doriferul lui Policlet. Desigur, nu trebuie să ne imaginăm că în perioada respectivă exista
termenul de culturism ,iar practicanţii lucrau cu greutăţi şi aparate speciale ca în zilele noastre:
principalele mijloace ale formării unui corp armonios erau diferitele activităţi specifice timpului
respectiv, înot, alergare, aruncare, transport şi ridicare de obiecte, exerciţii fizice cu şi fără
partener. Semnificativă ni se pare legenda despre Milon care spune că acesta ridica în spate un
viţel şi îl ducea în jurul stadionului în fiecare zi până când viţelul a atins greutatea de 600 de kg.
Specialiştii de astăzi îi datorează legendarului Milon principiul creşterii continue a efortului.
Cu trecerea timpului, dezvoltarea societăţii umane şi impunerea unor culte religioase la
conducerea popoarelor, concepţia despre putere şi frumuseţea corporală s-a schimbat. Corpul era
considerat duşman, pricină a slăbiciunii şi căderii sufletului, cu cât corpul va fi mai slăbit cu atât
sufletul va fi mai prosper. Exerciţiul fizic era practicat până la sfârşitul sec. al XIX-lea doar în
scopul pregătirii militare, în circuri şi vânătoare.
Iniţitorul culturismului modern, Dr.Eugen Sandow, recunoscut în lumea întreagă în
materie de ³exerciţii fizice şi sănătate´ spunea: ³Viaţa înseamnă mişcare´. Eugen Sandow care în
tinereţe era foarte slab dezvoltat şi mereu bolnav, dorinţa de a devenii sănătos şi puternic îl
determină să studieze medicina şi exerciţiile fizice, datorită cărora dobândeşte în curând
sănătatea, o mare forţă şi o dezvoltare fizică deosebită.
Acest lucru îl determină să scrie o carte ³Viaţa este în mişcare´ în care militează pentru
practicarea exerciţiilor cu greutăţi ajungând să fie cunoscut atât în Europa cât şi în America.
Actualmente la concursul suprem în culturism Mr. Olympia se oferă ca premiu statueta aurită a
lui Eugen Sandow.
Cu 100 de ani în urmă Dr. W.W.Halle afirma: ³ Când corpul se îmbolnăveşte, acest lucru
poate fi depăşit prin exerciţii fizice şi acesta este cel mai sigur tratament. Doar dacă suntem
grăbiţi să nu putem aştepta efectele exerciţiului fizic, atunci să recurgem la medicamente´.
Datorită marilor evenimente prin care trecea omenirea în prima jumătate a sec. XX,
culturismul ca de altfel multe activităţi sportive şi culturale trec printr-o perioadă nefastă.
După 1945 interesul pentru culturism creşte în mod deosebit în Anglia şi Franţa, apoi
Olanda, Belgia , Suedia. În continentul american culturismul cunoaşte o înflorire deosebită
datorită unor oameni cu iniţiativă : Ben şi Joe Weider antrenori încă din 1936 în Canada unde
înfiinţează, în 1947, Federaţia Internaţională a culturiştilor (IFBB). În SUA propagatorul
culturismului , cunoscut sub numele de Body±Building (construcţia corpului) este Bob Hofman.
În anul 1949 ia fiinţă Federaţia Internaţională de Haltere si Culturism, organul superior
care controlează activitatea de culturism.
În ţara noastră, culturismul era practicat până în 1966 doar de studenţii şi tinerii amatori
de mişcare preocupaţi să-şi dezvolte un corp armonios.
Până la această dată nu s-au înregistrat concursuri , ci doar demonstraţii . în 1966
Federaţia Română de Haltere a hotărât în mod experimentaţi la sfârşitul campionatului naţional
de haltere, organizarea unor campionate de culturism cu caracter naţional.