Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, portugheză Cristóvão Colombo,

spaniolă Cristóbal Colón, n. între august şi octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un
navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei
rute spre Asia, dar şi-a câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America.

Primii ani
Numele acestui navigator se poate traduce ca şi Cristóbal: cel care îl are pe Hristos,
Colón: Sfântul Duh sau porumbelul, de aici si semnătura lui Columb anterioară anului
1492 care se poate citi Xpo ferens (purtătorul lui Hristos) şi care ar putea face referinţă la
Orden lui Hristos, la care ar fi putut aparţine.

Teoria cea mai citată de către istorici susţine că, Columb ar fi traducerea din castiliană în
italiană Cristoforo Colombo, care era fiul lui Domenico Colombo, ţesător şi apoi
comerciant, şi al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat şi de
aceea se iniţia în lumea navigării la o vârstă foarte fragedă.

Între anii 1474 şi 1475 ar fi călătorit până la insula Chios, posesiune genoveză în Marea
Egee, ca marinar şi, foarte posibil, comerciant.

Viaţa
Columb s-a născut în Genova, Italia, în jurul anului 1451. Tatăl său a fost ţesător şi se
presupune că Cristofor a intrat in acest comerţ de mic copil. Informaţii despre începutul
carierei sale de navigator sunt nesigure.

La mijlocul anului 1470 a realizat prima sa călătorie spre insula Chios , situată în Marea
Egee. În 1476 Cristofor Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în
dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de piraţi şi nava pe care se afla şi
Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la ţărm şi a găsit adăpost în Lisabona.
Stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu lucra drept cartograf, s-a căsătorit în
1479 cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul copil al lui Cristofor Columb din
această căsătorie, Diego s-a născut în 1480.
Bazându-se pe informaţiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale şi studiind cărţile şi
hărţile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că pământul este cu 25% mai mic
decât se credea până atunci. În premiza acestor lucruri Columb a crezut că puteai să
ajungi în Asia mai repede navigând spre vest. În anul 1484 şi-a prezentat ideile lui Joao
II, regele Portugaliei, cerând finanţare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic.
Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă.
Puţin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câştigat
suportul unor persoane foarte influente, astfel aranjându-se o audiere în 1486 la Isabella I,
regina Castiliei.
Tot în acest timp a cunoscut-o pe Beatriz Enriquez, care a devenit amanta sa şi mama
celui de-al doilea fiu Ferdinand Columb.
În Spania ca şi în Portugalia o comisie regală i-a respins planul. Cristofor Columb a
continuat însă să caute ajutor şi în sfârşit în aprilie 1492 insistenţa sa a fost recompensată:
Ferdinand V, regele Castiliei şi regina Isabella au fost de acord să sponsorizeze expediţia.
Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor
descoperite şi i se mai atribuia o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub
jurisdicţia sa.

Prima călătorie
3 august 1492 – 15 martie 1493

Prima expediţie pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de
aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta şi Nina - doua caravele
mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către
Martín Alonso Pinzón şi fratele său Vicente Yañez Pinzón şi cu 90 de oameni. Este ales
pentru traversarea oceanului drumul alizeelor. La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea,
Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zăreşte pământul, descoperind astfel Lumea
Nouă-AMERICA. Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina,
Isabella, Juna, Bohio[1]-Española[2]. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în
Spania. Columb a exploarat la fel şi coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28
octombrie), şi coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a eşuat Santa Maria, în
dimineaţa de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de
localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să îşi lase câţiva din oamenii
săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni şi a întemeiat aşezarea La
Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb
a răpit între zece şi douăzeci şi cinci de Indieni, pe care i-a luat cu el. Doar şapte sau opt
din ei au ajuns vii în Spania, ei au făcut o impresie la Sevilia.

A doua călătorie
Columb imediat a plănuit o a doua expediţie cu 17 vase şi aproximativ 1500 de oameni,
care a plecat din Spania în septembrie 1493. Debarcările au fost făcute pe insulele:
Dominica, Guadalupe şi Antigua.

Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toţi oamenii au fost ucişi, iar
fortul a fost distrus. Columb a abandonat ruinele, şi aproape de Capul Isabella (Republica
Dominicană), a stabilit o colonie care a devenit prima aşezare europeană în Lumea
Nouă.
Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494, Columb a
cercetat coastele Cubei pe care el a considerat-o că nu este o insulă ci o parte a
continentuluiasiatic.
Când Columb s-a întors în colonia Isabela (29 septembrie 1494) a constatat că între
colonişti se iscaseră serioase disensiuni, iar o parte dintre ei erau deja în drum spre Spania
pentru a-şi expune revendicările. Una dintre problemele majore cu care se confrunta
Columb era ostilitatea băştinaşilor a căror iniţială prietenie a dispărut datorită brutalităţii
europenilor.
Columb a reuşit să-i învingă pe băştinaşi în bătălia din martie 1495 şi a deportat un număr
mare dintre ei în Spania pentru a fi vânduţi ca sclavi. Regina Isabella s-a opus şi
supravieţuitorii au fost returnaţi. O comisie regală de investigaţii a ajuns la Isabella în
octombrie 1495. Pentru că acest grup critica insistent politica sa, Columb a stabilit o nouă
capitală în Santo Domingo şi a plecat spre Spania lăsându-l pe Bartolomeu la comandă. A
raportat direct regelui Ferdinand şi reginei Isabella care au înlăturat orice critică la adresa
lui Columb. Suveranii au promis că vor trimite o nouă flotă, dar pentru că le-a scăzut
entuziasmul din cauza neproductivităţii coloniilor, a durat aproape doi ani până când opt
vase au fost trimise.

A treia şi a patra călătorie

Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a
avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numeşte
acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile
râului Orinoco a coborât puţin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o “Lume
Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind şi alte
insule noi printre care şi insula Margarita după care şi-a îndreptat cursul spre insula
Hispaniola.
Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-
se împotriva fratelui său. A anihilat rebelii şi şi-a intensificat eforturile, însă inutil după
cum s-a dovedit a fi, să convertească băştinaşii americani la creştinism. De asemenea a
extins operaţiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din Spania au
convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499,
coroana l-a îndepărtat pe Columb şi l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe
data de 23 august 1500 pe insulă, şi i-a arestat pe Columb şi pe fratele său Bartolomeu. I-
a încătuşat şi i-a trimis în Spania. Columb a insistat să rămână cu cătuşele până când
regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi fraţi şi i-au răsplătit, dar au
refuzat să le dea comanda coloniilor. Bobadilla a fost înlocuit ca guvernator după puţin
timp de către Nicolas de Ovando.

Debarcarea lui Columb în Lumea Nouă

Deşi Columb a primit suportul regal pentru o patra călătorie în căutarea unei rute vestice
către India, la dispoziţia sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcţionare
şi i-a fost interzis să se oprească în insula Española. Expediţia a pornit din Cadiz în mai
1502. La sfârşitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean, navele sale aveau
neapărată nevoie de reparaţii. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-
a fost interzis să intre în port, deşi se apropia un uragan foarte puternic. După ce a
terminat reparaţiile la nava sa, Columb s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a
navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de şase luni căutând o
trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama şi a stabilit o aşezare, dar
revoltele din cadrul echipajului şi problemele cu băştinaşii l-au făcut pe Columb să
renunţe la această idee.

Expediţia s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au
eşuat aproape de Jamaica (23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând
ajutor, în timp ce forţa băştinaşii să le dea de mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns
aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puţinul echipaj care a mai
rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre
Spania, atingând Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie. De atunci Columb nu a mai
navigat niciodată.

Sfârşitul vieţii lui Cristofor Columb

Ultimile luni ale vieţii sale au fost marcate de boală şi de încercări nereuşite de a-şi
recupera privilegiile de la regele Ferdinand, deşi pe atunci Columb era destul de bogat. A
murit pe data de 20 mai 1506 în localitatea Valladolid.

Înmormâtarea lui Cristofor Columb

Rămăşiţele sale au fost mai târziu aduse în Sevilla, apoi transferate în Santo Domingo,
mutate la Havana (Cuba), şi în cele din urmă (în1899) au fost returnate la Sevilla. (Unii
istorici cred că rămăşiţele aduse din Santo Domingo nu erau ale sale, deci osemintele sale
pot fi încă acolo[3]). Oriunde se odihneşte Cristofor Columb acum, cercetările moderne au
diminuat considerabil reputaţia eroică pe care a câştigat-o în secolul al XIX-lea, deşi
calităţile sale de navigator sunt celebrate şi acum.

Testamentul lui Columb

La 19 mai 1506, cu o zi înainte de moartea sa, în Valladolid, Columb îşi redacteză
testamentul în prezenţa lui Pedro de Inoxedo, scriitorul Regilor Catolici.
Vasco da Gama, conte de Vidigueira (n. 1469 în Sines - d. 24
decembrie 1524 în Kohi India), a fost un explorator portughez din perioada Marilor
descoperiri care a descoperit calea maritimă dintre Europa şi Ind

Etimologie
Unii istorici presupun că numele de "Gama" provine de la cavalerul Lopo Rodrigues de
Olhoa însoţitorului eroului naţional Cidul care joacă un rol hotărâtor în recucerirea de la
mauri (arabi) a oraşului Évora în anul 1166, acesta fiind însoţit de un cerb (portugeză =
"gama"), care ar fi devenit porecla familiei.

Biografie
Datele lui biografice sunt puţine. Se cunoaşte faptul că are o origine nobilă. Părinţii săi
având şapte sau opt copii, părinţii numindu-se Estêvão da Gama şi Isabel Sodré, a cărei
familie provine din Anglia având legături bune cu cavalerii creştini. Tatăl său aparţinea
„Ordinului Cavalerilor de Santiago”, administrând (alcaide-mor) oraşul Sines. În 1484
Dom Diego a fost condamnat la moarte, fiind acuzat de a fi participat la un complot
împotriva regelui Portugaliei Joao II. Primele dovezi istorice despre Vasco da Gama
datează din 1480, când intră în rândurile „Cavalerilor de Santiago”. În 1492 este
însărcinat de regele Joao II cu pedepsirea negustorilor şi piraţilor francezi din golful
Setúbal şi Algarve, ca reacţie la actele de piraterie franceze.

Comandant suprem al flotei spre India

De ce a fost numit în această funcţie, istoricii amintesc faptul că "da Gama" a avut
contacte bune la curtea regelui portughez "Manuel I" urcat pe tron în anul 1495. Tot acest
rege i-a înlesnit intrarea în "Ordinul Cavalerilor lui Cristos". Lipsa cunoştinţelor de
navigaţie marină a fost compensată prin angajarea în această expediţie a celor mai buni
navigatori portughezi, printre care şi Bartolomeu Diaz, care însoţeşte flota lui până la
Capul Verde.

Descoperirea căii maritime spre India

da Gama Rute prima călătorie spre India (notat cu negru) Călătoria Pêro da Covilhã
(portocaliu) şi Afonso de Paiva (albastru). Rutele comune sunt notate cu linie verde.

Vasco da Gama porneşte la data de 8 iulie 1497 din portul Restelo Lisabona la bordul
corăbiei Nau S. Gabriel (120 t), iar fratele său Paulo da Gama la bordul lui S. Rafael
însoţite de corăbiile Bérrio, Santa Fé) (100 t) sub comanda căpitanului Nicolao Coelho.
Echipajul flotei însuma 150 -170 de oameni, sub comanda celor mai buni căpitani şi
cârmaci din Portugalia cu experienţă de navigare pe Oceanul Pacific. Pe vasul amiral era
Pêro de Alenquer cârmaci, pe vasul São Rafael era João de Coimbra, iar pe vasul Bérrio
era experimentatul pilot Pêro Escobar, dintre alţi ofiţeri din rândul echipajului pot fi
amintiţi São Gabriel Gonçalo Álvares şi Diogo Cãos. Vasco da Gama navighează spre
vest pe Atlantic, mai de parte de coasta africană profitând de un vânt (Pasat) mai
puternic. La 4 noiembrie ajunge în golful S.Elena (Sankt-Helena) pe coasta de vest
africană făcând un ocol larg la depăşirea "Capului Bunei Speranţe" ajungând la 25
noiembrie "Moselbai". Ajunge pe coasta răsăriteană a africii atingând la 7 aprilie 1498 în
Mombasa unde negustorii arabi caută să împiedice continuarea expediţiei. Mai departe
navighează de-a lungul coastei răsăritene a Africii ajungând în oraşul Malindi unul dintre
oraşele concurente Mombasei. Sultanul oraşului punându-i la dispoziţie un navigator
cunoscător al rutei spre India. La data de 20 mai 1498 ajung corăbiile lui "da Gama" în
apropiere de Calicut pe coasta Malabar. Pentru prima oară ajunge o corabie europeană
coasta Indiei pe calea maritimă şi înconjurarea Africii. Vasco da Gama încheie un acord
comercial cu Samorim ce domneşte în Calicut şi se reîntoarce la 8 octombrie încărcat cu
mirodenii. Prima navă din flota sa sub comanda lui Nicolao Coelho ajunge înapoi în
patrie la 10 iulie 1499, Vasco da Gama numai la 9 septembrie, întârzierea se datorează
morţii fratelui său pe Insulele Azore. La crăciunul anului 1499 este încredinţată lui "da
Gama" de curtea regală portugheză, conducerea oraşului Sines. Începând o perioadă de
conflicte între rege şi "da Gama" pe o parte şi Superiorul Ordinului Cavalerilor de
Santiago, autorităţile locale constituite din nobili (familia Noronha) pe de altă parte. Da
Gama fiind învins în acest conflict trebuie să părăsească oraşul (1507) împreună cu
familia sa, având dreptul să calce în acest ţinut numai cu aprobarea Superiorului
Ordinului. Cu jutorul regelui intră în rândurile Ordinului Cristi. În 1502 este denumit de
rege ca "Amiral al Mărilor Indiei" (Almirante do Mar das Índias) aceasta fiind o replica
portugheză la numirea lui Cristofor Columb ca "Amiral al mărilor şi oceanelor" de curtea
regală spaniolă
 Următoarele călătorii spre India
• A doua călătorie fiind condusă de Pedro Álvares Cabral 1500 care descoperă cu
această ocazie Brazilia
• În anul 1501 porneşte a treia călătorie sub comanda lui João da Nova cu patru
nave.
• Sub conducerea lui Vasco da Gama porneşte a patra călătorie 1502, care obţine de
la rege această însărcinare după protestul lui "da Gama", fiind împotriva numirii
lui Pedro Álvares Cabral (descoperitorul Braziliei). În a patra călătorie pornesc 21
de corăbii bine înarmate, prima grupă de 9 corăbii fiind sub comanda lui "da
Gama", a doua sub comanda unchiului său Vicente Sodré a treia escadră

fiind sub comanda vărului său Estêvão da Gama. Datorită contactelor bune cu curtea
regală un alt unchi Brás Sodré sau cumnatul său Lopo Mendes de Vasconcelos primesc la
fel funcţii de conducere în această expediţie, ca de exemplu puncte strategice (ex. Sofala)
în Africa de est. Apariţia flotei portugheze în Oceanul Indian care concurează comerţul
arab şi indian duce la o stare latentă de război. Astfel deja în anul 1502 la intrarea în
apele Oceanului Indian trebuie să intre "da Gama" cu 15 corăbii portugheze contra 100
corăbii mai mici arabe şi indiene într-o luptă navală. Salvarea portughezilor este artileria
prin care obţin victoria. Folosind iscusit lupta de rivalitate, conflictele dintre prinţii arabi
sau indieni,precum şi folosirea cu cruzime a forţei reuşeşte să învingă rezistenţa arabă şi
indiană consolidând poziţia portugheză pe coasta Malabar (India).De aici se extinde
Cannanore şi Cochin în 1503 cu Fort Manuel. Aceste fortăreţe asigură monopolul
portughez comercial, aceasta fiind începutul coloniilor, ce determină hegemonia
portugheză în Oceanul Indian. Ca răsplată a meritelor sale la reîntoarcere 1503 sau 1504
primeşte de la rege o pensie de 400.000 Reais devenind membru al curţii regelui Manuel
I. În anul 1518 doreşte să părăsească împreună cu familia patria aceasta fiind fals
interpretată. La sfârşitul anului 1519 primeşte de la rege titlul de Conde de Vidigueira. În
decembrie 1521 moare regele Manuel, urmând pe tron fiul său Johann III (João III.) care
caută corupţia din comerţul cu India să o înlăture, pentru aceasta îl însărcinează pe "da
Gama" numindu-l la 5 aprilie 1524 ca "Vicerege al Indiei" care împreună cu fii lui
Estêvão si Paulo pornesc spre India. Sosit aici î-a o serie de măsuri de schimbarea
structurii administrative, şi a disciplinei militare, înlocuind aproape tot personalul, luînd
măsuri de plătire regulată a soldei militare. Dar viceregele este bolnav murind la trei luni
după sosirea lui în India osemintele sale fiind depuse de fiul lui în 1538 la capela
mănăstirii Nossa Senhora Vidigueira.
 Jacques Cartier : primul explorator francez în America de Nord
În fiecare duminică, prin bunăvoiţa parohiei catolice, ne întâlnim la biserica Notre-Dame-
de-Jacques-Cartier pentru a asista la liturghia ortodoxă în limba română. Care este
secretul patronimului acestui frumos edificiu, unul din cele mai valoroase monumente
religioase din Québec ?
Jacques Cartier este cunoscut ca fiind primul explorator francez în America de Nord.
În pofida acestui rol important pe care l-a avut în dezvoltarea francofoniei nord-
americane, Cartier nu era nici pe departe conştient de faptul că avea să pună bazele Noii-
Franţe. Până la sfârşitul vieţii, a rămas convins de faptul că a explorat, în timpul celor trei
călătorii ale sale, între 1534-1542, o parte a coastei estice a Asiei. De altfel, expediţiile
sale aveau ca scop: (1) "să găsească pasajul de nord spre China” şi (2) "să descopere
anumite insule şi ţări unde se spune că există o mare cantitate de aur şi alte bogăţii”.
Astfel, la 2 aprilie 1534, Jacques Cartier părăseşte Franţa împreună cu două nave, Triton
şi Goéland, şi 60 de însoţitori. În timpul acestei prime călătorii, Cartier face o explorare
minuţioasă a golfului Saint-Laurent.. Ajuns la capătul golfului, continuă să navigheze
spre nord, de-a lungul coastei Noului-Brunswick. Pe malurile golfului "des Chaleurs”,
francezii intră pentru prima oară în contact cu indienii Micmac. Continuând expediţia
spre est, pe coastă, Cartier şi însoţitorii săi ajung în micul golf al Gaspé-ului la 16 iulie
1534. Aici, exploratorul îi întâlneşte pe indienii Irochezi, care practică pescuitul
macroului. Efectuează cu ei schimburi de cuţite, piepteni şi alte mărfuri ieftine. În timpul
acestei escale, Cartier şi oamenii lui fixează, la 24 iulie, o cruce de 9,4 metri înălţime, cu
o inscripţie în lemn : "Vive le roi de France ! ”.
A doua expediţie a lui Jacques Cartier (septembrie 1535/ iulie 1536) are trei vapoare şi
provizii pentru 15 luni. De această dată, el urcă pe fluviu Saint-Laurent până la satul
irochez Hochelaga, la baza lui Mont Royal – pe locul viitorului Montréal. Este vorba de o
aşezare "rotundă, încercuită de palisade pe trei nivele, de tipul unei piramide, cu o singură
intrare”. Satul numără "în jurul a cincizeci de case, lungi de cincizeci de paşi (...) făcute
în întregime în lemn, acoperite şi căptuşite cu scoarţe de copac”. Aici, în timpul iernii,
trupa suferă de scorbut. Cel mai bun remediu este un decoct irochez din frunze de cedru
alb. Cartier dezvoltă relaţii bune cu şeful irochez Donnaconna, care îi indică existenţa
aurului, a pietrelor preţioase şi a mirodeniilor spre vest.
Descoperirea acestui bogat teritoriu este scopul celei de-a treia expediţii a lui Jacques
Cartier. Însoţit în Franţa de Donnaconna, ca martor al existenţei bogatului regat
Saguenay, Cartier îl convinge pe François I să aprobe o a treia explorare. Dar organizarea
ei îi este încredinţată lui Jean-François de la Rocque de Roberval. Cartier este doar
secundul său. Colonizarea şi propagarea credinţei catolice constitue alte două obiective
ale călătoriei. Construind fortul Charlesbourg-Royal, Jacques Cartier negociază cu
indienii Huroni aur şi diamante. În 1542, se întoarce în Franţa şi dă spre
expertiză bogăţiile aduse. Decepţionat de faptul că este vorba de pirită şi de cuarţ, se
retrage la Saint-Malo, unde este uneori consultat ca un înţelept al epocii sale. Din
aventura sa ne-au rămas mai multe locuri de comemorare, cum este biserica Notre-Dame-
de-Jacques-Cartier din Québec.
Bartolomeu Diaz
Bartolomeu Diaz numit şi Bartolomeu Dias (n. 1450 în Algarve - † 29. Mai 1500 Capul
Bunei Speranţe), a fost un navigator şi explorator portughez, fiind primul care a
descoperit (1487/88) capul sudic al Africii.

Biografie
Sunt puţine date cunoscute despre navigatorul portughez. El fiind probabil urmaşul lui
João Dias,care împreună cu Gil Eanes au navigat încojurând Capul Bojador (1434) şi care
de asemenea a ajuns (fiind însărcinat de regele Portugaliei Heinrich supranumit
"Navigatorul") la capul cel mai vestic al Africii situat azi în Senegal Capul Verde (Cabo
Verde) (1444) descoperind Terra dos Guineus . În anul 1481 i-a parte Bartolomeo Diaz la
o expediţie de-a lui Diogo de Azambuja spre coata Guineii.

Descoperirea lui Diaz

Prin căutarea căii maritime din Europa spre Asia în timpul domniei lui "Heinrich
Navigatorul" expediţiile portugheze explorează la începutul secolului al XV-lea coastele
Africii de vest fiind Perioada Marilor descoperiri. Astfel primeşte Diaz o însărcinare
secretă a regelui portughez Johann al II-lea ca să continue cercetarea lui Diogo Cão de a
găsi punctul sudic al continentului african şi pe cât posibil drumul spre India.
Exploratorul porneşte pe mare împreună cu fratele său Diogo Dias şi cu congolezi ca
traducători, probabil la sfârşitul lui august în anul 1487 cu o flotă alcătuită din trei corăbii
(caravele).

. Flota navighează în lungul coastei de vest africane lăsând în urmă vărsarea fluviului
Congo, ajungând la ultima regiune cunoscută deja de portughezi Namibia de azi, trece
prin Golful Balenei, spre sud traversând Golfo de São Tomé (azi Spencer Bai) ajungând
la Angra Pequena (Golful Lüderitz), urmează Cabo da Volta de unde sunt împinşi de un
vânt din nord puternic şi furtună cele două caravele rămase spre sud spre Capul Bunei
Speranţe.

Navigând spre est şi neîntâlnind uscat (pământ), navighează spre nord descoperind golful
Angra dos Vaqueiros numită la vederea unei turme de vaci se presupune că ar fi fost
Moselbai. Mai departe pe parcurs întâlneşte Algoa Bai, Kap Padrone (12 martie 1488)
aici are loc la bord aproape o revoltă, cu toate acestea continuă să navigheze spre est.
Asfel ajunge la vărsarea fluviului (Groot Vis) unde poate constata faptul că ţărmul african
are direcţia nord, fiind sigur de descoperirea drumului căutat (de 70 de ani). În cinstea
secundului său botează fluviul Rio Infante. Fiind echipajul lui chinuit de scorbut îl silesc
să se reîntoarcă. Pe drumul de întoarcere ocoleşte din nou "Capul Bunei Speranţe"
denumit de el 'Cabo Tormentoso Capul Furtunilor ajungând în înapoi în Lisabona la
sfârşitul lui decembrie 1488 după o călătorie de 16 luni. Datorită secretului călătoriei
multe detalii nu pot fi elucidate. Diaz după această călătorie participă ca sfătuitor la
întocmirea hărţilor şi echiparea corăbiilor. Este neclar din care cauză succesorul la tron al
regelui portughez, în loc să însărcineze pe Diaz, însărcinează pe Vasco da Gama cu
expediţia următoare, din 1497. Diaz participă la expediţia (1500) condusă de Pedro
Alvares Cabral pe drumul maritim între Africa şi America de Sud moare prin scufundarea
corăbiei într-o furtună (29 mai 1500) în apropierea "Capului bunei Speranţe" descoperite
de el.

Ferdinand Magellan (*primăvara 1480 - †27 aprilie 1521, Mactan, Filipine;

portugheză: Fernão de Magalhães; spaniolă: Fernando/Hernando de Magallanes) a
fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care
a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a
navigat în Oceanul Pacific, primul care a condus o expediţie în jurul lumii.

Călătoria

(20 septembrie 1515 - 1 aprilie 1520)

La 10 august 1519 cele cinci corăbii care au compus flota expediţiei: Trinidad (110 tone,
55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari) , Concepción (90 tone, 45 marinari),
Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au părăsit oraşul Sevilla
navigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda unde au staţionat mai
mult de 5 săptămâni, timp în care s-a făcut ultima revizie şi aprovizionarea completă. La
20 septembrie 1519 flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria. In timpul trecerii
peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atat de bun incat nici o corabie
din flota sa nu s-a ratacit,desi erau total diferite. Neintelegerile cu capitanii spanioli au
inceput la scurt timp, la pretentiile lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului ,
Magellan i-a raspuns; "Datoria domniei voastre este sa urmati ziua steagul meu, iar
noaptea felinarul din pupa corabiei mele". Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis in
Filipine in timpul unei lupte cu bastinasii. Expeditia se intoarce in Europa cu o singura
nava, Victoria, avand la bord 18 oameni si fiind comandata de Juan Sebastian El Cano in
1521. Regele Spaniei l-a innobilat pe el Cano si i-a dat ca blazon globul pamantesc pe
care scria "Primus Circumedisti me" (Tu m-ai inconjurat primul). Relatarea expeditiei a
fost facuta de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expeditiile facute de
Magellan.