Ştirea, este un gen publicistic care prezinta realitatea actuală, pe care o pune

într-o formă comunicabilă, transmisă apoi, prin intermediul unor tehnici

moderne de difuzare în masă.
In domeniul ziaristicii, informaţia trebuie înţeleasă în dublu sens. Informaţia
este un termen devenit celui de presă. Unii autori chiar definesc informaţia
drept "procesul comunicării sociale şi instituţile care asigură acest proces".1)
Termenul de informaţie este folosit şi în accepţia de gen ziaristic, dar toate
genurile ziaristice implică existenţa unei informaţii. Iată de ce pentru a
delimita genul în sistemul mijloacelor de expresie ziaristică, termenul de
ştire este mai corespunzător, toată presa fiind purtătoare de informaţie tratată
şi selectată, semnificativă, nouă, interesantă, de actualitate.
Definiţiile date ştirii sunt numeroase, ele aparţinând diferitelor şcoli de presă
şi reflectă o anumită concepţie despre presă, despre funcţiile şi poziţia
socială a ziaristului şi a presei. Intr-un manual cehoslovac de ziaristică, ştirea
este definită ca fiind o comunicare scurtă, operativă a unui fapt social nou
sau nou constatat, a unui proces social sau a rezeltatelor lui, a unei
cunoştinţe inedite sau a unei manifestări de idei.
Conform altor afirmaţii, "ştirea este o "noutate" , relatarea unor evenimente
recente. Pentru a avea caracterul de ştire, ceea ce se relatează trebuie să fie:
acual, în curs, la zi; important, semnificativ sau neobişnuit".2) Ştirea mai
este definită şi ca un fapt sau o idee precisă care va interesa un număr mare
de cititori; "ştirea este orice comunicare făcută la momentul oportun,
deoarece este interesanţă şi semnificativă. Ea reprezintă o relatare a
aspectelor semnificative ale unei întâmplări de actualitate, care este
interesantă pentru cititorii ziarului unde se publică relatarea; ştirea este
prima relatare a evenimentelor semnificative, care prezintă interes pentru
public".3)
Din aceste definiţii putem extrage două calificative: interesul şi semnificaţia
drept trăsături de bază ale unei relatări ce poate fi considerată o ştire.
Sintetizând opiniile exprimate privind trăsăturile caracteristice ale ştirii, se
poate formula următoarea definiţie: ştirea de presă este o relatare concisă a
unor fapte, evenimente, idei semnificative, de actualitate, noi, relatare ce
prezintă interes pentru public.
O exigenţă ce se impune ziaristului, autor de ştiri, este de a investiga mereu
pentru a descoperi faptele inedite ce pot interesa publicul. Andre Gide
afirma: "eu numesc ziaristică ceea ce va fi mai puţin interesant mâine decât
astăzi". Aceasta înseamnă că nu numai opţiunea pentru un eveniment sau
altul este esenţială în munca ziaristului, ci şi alegerea momentului optim
pentru a difuza o ştire. Nu întotdeauna difuzarea ştirii este simultană cu
evenimentul. Ziaristul alege un punct culminant din desfăşurarea unui
eveniment pentru a-l converti în ştire.
Stirile nu sosesc de la sine la ziare, la radio şi televiziune. Ele trebuie captate
şi canalizate spre secţiile redacţiilor. In general, sursele ştirilor de presă sunt
de două feluri: ale redacţiei (aparatul redacţional, corespondenţi,
colaboratori) şi exterioare redacţiei (agenţiile naţionale şi particulare de
presă). "Marea regulă a activităţii gazetăreşti constă în aceea că fiecare frază,
aproape fiecare cuvânt trebuie să aducă un element de informaţie".4)
Ştirea ia naştere la confluenţa "a trei elemente semnificative: un eveniment,
care implică un anumit tip de acţiune; o informaţie, în care se descrie sau se
relatează despre această acţiune în termeni inteligibili; un public căruia ๎i sunt
adresate ştirile prin intermediul mijloacelor de comunicare".5)
Elementele unie ştiri, indiferent de canalul de difuzare - ziar revistă, radio,
televiziune - la constituie răspunsurile pe care ziaristultrebuie să le găsească
la întrebările ce i le-ar putea pune cititorii, ascultătorii sau telespectatorii,
aflând despre un eveniment: cine? (este autorul evenimentului), ce? (s-a
întâmplat), unde? (s-a desfăşurat evenimentul), când? (a avut loc), de ce? (s-
a putut întâmpla), cum? (s-a desfăurat). Fără răspunsurile la aceste întrebări
sau măcar la primele patru nu poate exista o ştire de presă.
In funcţie de aceste elemente se va alcătui orice ştire, a cărei structură
conţine în mod obligatoriu introducerea sau capul ştirii, a cărei denumire din
engleză - lead- este deseori folosită şi corpul, care dezvoltă introducerea.
Introducerea sau lead-ul ştirii este nucleul informativ esenţial, ce sintetizează
principalele informaţii. Ea îndeplineşte următoarele funcţii: surprinde esenţa
evenimentului, conţinând răspunsurile la întrebările cine?, ce?, unde?, când?
şi acroşează cititorul la lectură. "Prima funcţie necesită inventivitate şi
inteligenţă. Cea de-a doua se bazează pe arta sau pe măiestria ziaristului."6)
Poziţia răspunsurilor în text este variabilă, în funcţie de importanţa datelor, a
faptelor culese şi în funcţie de mijlocule de comunicare. Aşa, de pildă, ştirile
radiofonice încep, de obicei, prin a spune "ce s-a întâmplat" şi apoi se enunţă
răspunsurile la celelalte întrebări referitoare la evenimentul relatat. După
formulareaq paragrafului introductiv, ziaristul trece la elaborarea ştirii
propriu-zise. Unul din principile esenţiale care ๎l va ghida ese caracterul
unitar al ştirii, prezentarea sa într-un tot logic, fără trunchieri, nelăsându-se
întrebări importante fără răspuns, întrebări, la care, capul ştirii din motive de
concizie, nu a răspuns sau a pus accentul doar pe informaţia esenţială.
Corpul ştirii conţine datele care explică şi aprofundează introducerea. In
corpul ştirii sunt dezvoltate fiecare din punctele incluse în introducere, în
aceeaşi ordine în care au fost enunţate. Totodată corpul ştirii trebuie să
conţină explicaţii care ajută la situarea evenimentului, faptului prezentat într-
un context determinat, punându-se cititorul, asculătorul în legătură directă cu
antecedentele, circumstanţele acţiunii. Inţelesul multor ştiri este greu de
sesizat în lipsa unor astfel de caracterizări ale contextului (numite în engleză
background). Detaliile secundare, ce nu sunt cuprinse în introducere, de mai
mică însemnătate, vor fi introduse în corpul ştirii, acestea având darul să
completeze imaginea desspre faptul , evenimentul prezentat. In istoria
presei, de-a lungul evoluţiei activităţii ziaristice, s-au cristalizat mai multe
procedee de construcţie a unei ştiri. Arhitectura ştirii nu este întâmplătoare.
Ea este dictată de importanţa evenimentului, de actualitaea lui.
Una din tehnicile de construcţie a unei ştiri este "piramida răsturnată".
Acastă structură este cunoscută şi sub denumirea de "tehnica americană" sau
"tehnica lead". Construcţia unei ştiri de acest tip constă în prezentarea chiar
în introducere a informaţiei de bază, după care urmează datele explicative,
complementare, descrierea contextului şi ale detalii. Introducerea unei astfel
de ştiri este foarte importantă. Ea cuprinde, de obicei, unul sau cel mult două
paragrafe. Răspunsurile de la primele patru întrebări alcătuiesc partea
principală a ştirii, suportul său. Căpătând răspunsurile la aceste întrebări,
receptorul ๎şi poate forma o imagine succintă despre faptul, evenimentul la zi.
Ştirea concepută în acest mod răspunde unor cerinţe ale cititorului modern
care vrea să afle cât mai repede ce s-a întâmplat, dar şi ale publicaţiei care
poate să prezinte o noutate în cea mai atractivă formă, menită să capteze
imediat interesul cititorilor săi.
In presă s-au cristalizat şi se utilizează mai multe tipuri de introducere.
Această diversitate conferă publicaţiei un plus de atractivitate, sporeşte
interesul cititorului pentru informaţiile publicate. Astfel în introducere poate
fi prezentată esenţa evenimentului, poate fi prezentat elementul senzaţional
al ştirii sau introducerea poate cuprinde prezentarea unei imagini a
evenimentului. In această situaţie, ziaristul va prezenta în prima frază
elementele definitorii ale acţiunii pe care o va relata în ştire. totodată în
introducre se poate introduce prezentarea unor personalităţi, cu condţia ca
numele folosite să fie bine cunoscute publicului. In general abundenţa de
nume într-o ştire trebuie evitată pentru că dipersează atenţia cititorului şi nu-
i dă posibilitatea să reţină esenţialul. In ştirea radifonică utilizarea numelor
de persoane în introducere este evitată, pentru că, atent la conţinutul ştirii,
ascultătorul va uita numele rostit la început.
O altă tehnică de construcţie a unei ştiri este "piramida normală". In acest
caz, interesul cititorilor este captat prin acumularea succesivă de informaţii.
Elementul principal este lăsat la sfărşitul ştirii, la "baza piramidei". Această
tehnică se utilizează îndeosebi în prezentarea evenimentelor "la zi", a celor
aşteptate de public datorită importanţei lor sau a evenimentelor cu totul
inedite. Cele mai multe ştiri sunt redactate după metoda "piramidei
răsturnate", deoarece câştigă un plus de atractivitate, de senzaţional.
O altă modaliate de redactare a unei ştiri este şi "tehnica combinată".
Aceasta constă în enunţarea, la început, a elementului esenţial, după care se
recurge la derularea celorlalte elemente ce compun relatarea, prezentarea
fiind întreruptă de scurte comentarii, asociaţii, comparaţii cu alte evenimente
similare. Acest tip de ştiri este utilizat în reviste sau gazete săptămânale, care
apar după desfăşurarea unui eveniment şi după apariţia mai multor numere
ale publicaţiilor cotidiene. Totodată procedeul se utilizează în ştirile ample,
de sinteză.
Titlul reprezintă puntea dintre citito şi ştire. Titlul ştirii are funcţia de a
scoate în relief însemnătatea subiectului abordat, să incinte la lectură, să
sugereze conţinutul ştirii. Titlul trebuie să fie un element grafic de natură să
contribuie la crearea unui context atrăgător în pagină. Spre deosebire de
titlul altor creaţii ziaristice precum preportajul, articolul, interviul, cronica
ş.a. titlul ştirii trebuie în cuvinte cât mai puţine să exprime ideea de bază,
esenţa ştiri.
Deşi titrarea este considerată un domeniu în care este dificil să se stabilească
reguliprecise şi uniforme, fiind mai curând o artă, o măiestrie, decât un
procedeu tehnic, se pot stabili câteva calităţi ale unui bun titlu. Louis Guery
susţine că titlul trebuie să fie adaptat textului pe care ๎l însoţeşte; să nu fie
vag, ci să conţină o informaţie; să fie uşor de citit şi de înţeles, să nu conţină
cuvinte tehnice, abstracte sau mai puţin cunoscute; să fie simplu şi alcătuit
din cuvinte ale vocabolarului curent; să fie original, viu, atrăgător; să nu
conţină cuvinte inutile, fiecare cuvânt trebuie să aibă un rol precis; să nu fie
prea lung şi fără verb, verbul dând impresia de mişcare, de proces dinamic.
După cum arată Louis Guery, un titlu se poate descompune în mai multe
elemente. Primul este supratitlul, care răspunde la întrebările unde? şi când?
arătând locul şi momentul desfăşurării evenimentului pe care titlul ๎l enunţă.
Altă caracteristică a titlului ar fi că acesta enunţă faptul, acţiunea şi răspunde
la întrebările cine? şi ce? apoi urmând subtitlul vare răspunde la întrebările
cum? de ce? şi sumarul ideilor principale ale ştirii. Aceste elemente nu sunt
absolut necesare să fie utilizate mereu.
Zilnic sosesc pe mesele redacţiilor unui ziar numeroase ştiri, de importanţă
mai mare sau mai mică iar redacţia trebuie să aleagă numai o parte din ele.
In realiate numai unele ştiri ๎şi regăsesc loc în paginile ziarelor. Prima muncă
a ziaristului este deci trierea iar a doua este stabilirea ordinii priorităţilor".7)
Investigând realitatea, faptele, evenimentele înconjurătoare, ziaristul trebuie
să ştie, să aibă capacitatea, forţa de creaţie necesară pentru a pune în valoare,
în procesul de codificare, veritabila lor semnificaţie socială, transformându-
le în ştiri capabile să comunice date noi, interesante, de stringentă
actualitate. Orice fapt desprins din realitate nu reprezintă însemnătate
publicistică decât în măsura în care ziaristul ๎i descifrează sensul, ๎i dezvăluie
semnificaţiile, elementele care marcheată noutatea, unicitatea faptului
prezentat.
Faptul cules de ziarist trebuie să satisfacă interesul de cunoaştere al
publicului căruia se adresează. De satisfacerea acestui intres depinde gradul
de receptare a mesajului difuzat. "Cu cât accesibilitatea mesajului va fi mai
mare sau cu cât cheltuiala de efort necesr receptării va fi mai mică, interesul,
şi în consecinţă, valoare mesajului vorfi mai mare".8) Eficienţa mesajului s-
ar traduce prin valoarea conţinutului. Aşadar, conţinutul mesajului este
elementul determinant al receptării. Interesul cititorilor poate fi stimulat cu
ajutorul mai multor factori. Unul dintre aceştia ar fi locul de unde provine
ştirea. Cu cât evenimentul sau faptul relatat s-a desfăşurat într-un loc mai
apropiat de cel unde se află receptorul, cu atât interesul lui va fi mai mare.
Important este şi locul acordat ştirii în pagină. Cititorul şi-a format anumite
reflexe, îndelung educate de ziarişti. Astfel, el ştie că toate ştirile mai
importante sunt publicate pe prima şi pe ultima pagină, că locul din dreapta
sus al primei pagini este consacrat unei ştiri sau unui articol. S-a desprins că
ştirile din paginile de "faţă" (cele cu număr impar) sunt mai importante decăt
cele "de verso" (cu număr par). Conţinutul unei ştiri reprezintă elementul
determinant al interesului unui cititor. In sublinierea importanţei conţinutului
unei ştiri o mare contribuţie o poate aduce titlul, care are menirea de a atrage
atenţia, de a sublineea ideea dominantă a ştirii. Insă elementul care
stimulează în cea mai mare măsură interesul cititorului pentru o ştire este
omul. Nimic nu-l interesează mai mult pe om decât omul însuşi. Luând
consecinţă despre faptele, viaţa şi activitatea oamenilor, cititorul tinde să se
raporteze la ei, să-şi construiască modele de conduită sai, dimpotrivă, să se
disocieze de faptele antisociaqle desăvârşite de alţii.
Cunoaşterea publicului receptor este esenţială pentru educarea interesului
faţă de ştire. Altul este publicul unui ziar de tineret şi, deci, alte interese,
altul este publicul unui cotidian şi altele ๎i sunt preferinţele. Satisfacerea
intereselor receptorilor, educarea acestor interese sunt cerinţe esenţiale ale
activităţii ziaristului.
Prezenţa în actualitate este o condiţie a omului modern. Ştirea de presă are
datoria de a prezenta faptele din realitatea de zi cu zi. Termenul de
actualitate se traduce în presă, în primul rând, prin fapt "la zi". Există însă în
presă şi teme perene dictate de starea societăţii într-o perioadă.
Noutatea este strâns legată de actualitate şi se numără printre factorii
determinanţi care califică un fapt sau un eveniment ca apt pentru a fi
convertit într-o ştire de presă. Ineditul, noul au atras dintotdeauna interesul
cititorului. Nou în presă înseamnă nou întâmplat. Ştirea relatează despre
faptele semnificative, adică despre acele fapte care au calitatea de
eveniment, care nu numai că suscită înteresul cititorului ci şi exercită o
influenţă directă sau indirectă asupra vieţii personale sau colective.
Albert Camus spunea că "ziaristul este istoricul clipei". El are datoria de a
face diferenţe între semnificaţia aparentă, imediată şi semnificaţia reală,
profundă a unui eveniment. Semnificaţia unei ştiri nu este absolută. Acelaşi
fapt poate avea semnificaţii diferite pentru receptori diferiţi, în procesul de
interpretare intervenind factori subiectivi care orientează înţelegerea
mesajului. Dată fiind funcţia socială a presei, oscilaţia în receptarea
semnificaţiei mesajului unei ştiri poate fi păgubitorare scopurilor propuse.
Claritatea mesajului, sublinierea sensurilor faptelor relatate, gruparea
evenimentelor de acelaşi tip, o grafică adecvată, titluri menite să sugereze
ideile fundamentale, o paginare corectă şi semnificativă a ştirii vor duce la
diminuarea gradului de înţelegere aleatorie a semnificaţiei unei ştiri.
In teoria presei sunt frecvente încercările de stabilire a unei tipologii a
ştirilor. Criteriile de clasificare sunt diverse: în funcţie de tematica abordată
există ştiri economice, sportive, culturale, externe iar în raport de structura
lor sunt ştirile sunt: simple enunţuri (flash-uri) şi multiple sau complexe.
Ştirea simplă este tipul de ştire care are o singură idee de bază prezentată în
întroducere. Intr-o ştire simplă, faptele se organizează conform importanţei
lor în concordanţă cu ideea de bază. După Melvin Mencher (profesor la
Facultatea de Ziaristică din cadrul Universităţii Columbia) ştirea simplă
trebuie să aibă următoarea structură: introducere (lead), informaţie
explicativă, informaţie secundară, informaţie contextuală (background) -
care permite cititorului să cunoască antecedentele evenimentului şi
elaborarea mai amplă a introducerii.
Stirile multiple sau complexe sunt ştiri care cuprind mai multe idei
proincipale în introducere. Structura lor este asemănătoare cu cea a ştirii cu
un singur element. Complexitatea se datorează relaţiei care există între
diferite paragrafe ale corpului ştirii.
Stirile pot fi clasificate şi în funcţie de caracteristicile mijloului de
comunicare: agenţie, presă scrisă, radio şi televiziune. In teoria presei s-au
statornicit funcţii precise pentru fiecare mijloc de comunicare. Astfel, ziarul
explică un eveniment, radioul anunţă iar televiziunea arată.
Ziarele, ca şi studiourile de radio şi televiziune, nu au posibilitatea materială
de a asigura culegerea ştirilor din întreaga lume. O mare cantitate din
informaţia externă este furnizată ziarelor, radioului şi televiziunii de
agenţiile de presă. Agenţiile naţionale şi particulare de presă furnizează
întregii prese, în sistem contractual, o însemnătate cantitate de informaţie
internă dar şi externă. Ştirea de agenţie are o calitate esenţială, care se
distinge de ştirea de ziar şi se apropie de cea radiofoncă şi cea de televiziune.
Pe măsura acumulării de noi elemente, pe parcursul unei zile se poate reveni
aceluiaşi subiect, astfel încât, de la ştirea "flash" de câteva rânduri să se
ajungă la o ştire amplă.
Pentru a completa şi redacta ştiri ziaristul trebuie să ştie unde să meargă
după fapte; să aibă capacitatea să depisteze fapte interesante, evenimente ce
pot deveni ştiri de presă;să aleagă elementele de cea mai mare importanţă şi
să le prezinte în primul paragraf; să elimine detaliile, materialul
nesemnificativ. Ziaristul trebuie să ๎şi pună întrebarea dacă faptul relatat va
interesa cititorii ziarului.
In privinţa difuzării unei ştiri, ziarul intră în concurenţă cu radioul şi
televiziunea, care pot transmite ştirile simultan cu evenimentul (transmisia
directă) sau la câteva minute după ce aceasta a avut loc. De aceea, pentru a
menţine interesul cititorilor faţă de o ştire, pe care ei au aflat-o deja de la
radio sau televiziune, ziaristul are datoria de a prezenta acele elemente ce nu
pot fi cuprinse într-o ştire difuzată prin presa audio-vizuală (comparaţii,
asocieri). Din cele cinci întrebări la care trebuie să răspundă o ştire, în presa
scrisă ziaristul va pune un accent deosebit pe răspunsurile întrebărilor de ce?
şi cum?
Ştirea pentru presa scrisă permite ziaristului să comenteze fatele, situaţie
evidentă îndeosebi la publicaţiile săptămânale. Ştirea de ziar îndeplineşte în
cea mai înaltă măsură atributului de "document". Ziarele şi revistele se
păstrează în colecţii, arhive. Strângerea la un loc a unor ştiri pe aceeaşi temă
este un procedeu modern, deseori folosit de ziare, radio şi televiziune.
Grupajul de ştiri reprezintă ansamblul de ştiri (de obicei de mici dimensiuni
şi fără titlu) referitoare la un eveniment, al un fapt, la o problematică la zi. In
condiţiile dezvoltării accelerate a noilor mijloace şi tehnici de comunicare,
cantitatea informaţiei difuzate creşte considerabil. De aceea presa trebuie să
sistematizeze, să ordoneze, să ierarhizeze informaţia primită, facilitând
procesul de receptare a mesajului publicistic.