Sunteți pe pagina 1din 2

Seminar nr.

2
8.03.2011
ppd
Calităţile testelor
Validitatea

► calitatea lui de a fi valabil în raport cu măsurarea unui fenomen real. Există o corespondentă, adică o corelaţie între test
şi situaţia reală, de exemplu între o trăsătură măsurată prin test şi manifestarea reală a trăsăturii respective.
► În concepţia lui Serge Legendre (apud Bernier şi Pietrulewicz, 1997, p. 179), validitatea este ,,capacitatea unui
instrument de a măsura realmente ceea ce trebuie să măsoare, după utilizarea pe care vrea să o facă“.
► Pe aceeaşi linie, a teoriei clasice a testului psihologic, Gustave Lienert (1967, p. 255) considera că validitatea unui test
dă gradul de precizie cu care acest test măsoară faptic acea caracteristică a personalităţii sau acel mod de comportament
pe care trebuie să-l măsoare ori pretinde să-l măsoare.
Un test valid este un test
► care măsoară în mod adecvat trăsătura psihică propusă,
► care are o valoare predictivă bună,
► fiind capabil să anticipeze cât mai corect manifestările, trăirile, trăsăturile din viitoarea situaţie reală.
Validitatea este în ultimă instanţă o problemă de paralelism
► între rezultatele la test şi cele obţinute în situaţia reală (de muncă, conducere, învăţare).
► Acest paralelism este estimat cu ajutorul coeficientului de corelaţie.
► Validitatea testului este cu atât mai mare, cu cât este mai mare valoarea coeficientului de corelaţie (de legatură) între test
şi un anumit criteriu de validare.
Pentru testele psihologice, condiţiile standard de validitate sunt definite:
► în termeni de valoare predictivă,
► fiind exprimate prin intermediul unor corelaţii ale valorilor testului cu valori ale variabilelor-criteriu care presupun
înglobarea a ceea ce testele sunt investite să diagnosticheze (nivelul de dezvoltare, inteligenţa, trăsătura de personalitate,
etc).
Tipuri de validare
► Validare predictiva sau empirica (empiric în sens practic)
► Validarea concurentă (de concurenţă)
► Validitatea de aspect sau aparenţă
► Validarea conceptuală
Validare predictiva sau empirica (empiric în sens practic)
► Este cea mai tare formă de validare a unui test, deşi cea mai complicată; constă în a urmări prin studii sistematice,
practice, desfăşurate în timp.
► Ea arată în ce măsură subiecţii care au avut o bună reuşită în cadrul testului vor avea o reuşită asemănătoare în
activitatea reală pentru care ei au fost testaţi.
► eficienţă în activitate, după un interval de 6 luni, 1 an, 1 an şi jumătate de la aceleaşi persoane.
► În această situaţie se ia drept criteriu activitatea practică, dar problema rămâne ce anume din situaţia reală, care este
foarte complexă se ia drept criteriu de validare capabil care să confirme sau să infirme corectitudinea predicţiei făcute
prin test.
Exemplu
► Testele de inteligenţă au fost adesea validate în raport cu reuşita şcolară, dar s-a constatat că acest criteriu este
insuficient de consistent şi de pur, pentru că performanţa şcolară ţine şi de alţi factori, nu doar de inteligenţă: motivaţia
elevului, starea de sănătate, sistemul de evaluare al profesorului etc.
Problema validării, în funcţie de dificultatea alegerii unui criteriu pur se rezolvă cu ajutorul câtorva metode
În baza metodelor, rezultatele reale (performanţa şcolară, activitate de conducere) vor fi apreciate:
► - de mai mulţi evaluatori,
► - pe baza unor criterii clare care se dau evaluatorilor,
► - pe baza unor punctaje puse la îndemâna evaluatorilor,
► - fără ca evaluatorul să cunoască rezultatele obţinute la test de către persoanele respective, pentru a nu fi influenţate în
aprecierile pe care le fac.
► În ceea ce priveşte scopul (selecţie, promovare, orientare şcolară, tratament, terapie) forţa corelaţiei variază între un
criteriu de validare ce trebuie să depăşească 0,25 pentru selecţie şi 0,75 pentru psihoterapie.
► În funcţie de maniera de utilizare a testului, validitatea variază şi ea de la un coeficient de 0,75 când testul este unicul
criteriu de apreciere, la o valoare de 0,25 când alături de test mai există şi alte criterii: examen de cunoştinte, proba
practică, examen clinic în cazul bolnavului.
b. Validarea concurentă (de concurenţă)
► . Validare concurentă cu ajutorul unui test deja validat - constă în stabilirea corelaţiei dintre rezultatele la testul pe care
dorim să îl validăm şi rezultatele obţinute de acelaşi lot de subiecţi la un test de validat. Este evident că cele 2 teste
trebuie să fie asemănătoare.
► Dacă rezultatele obţinute de acelaşi lot de subiecţi la testul ce trebuie validat sunt asemănătoare cu cele obţinute la testul
deja valid primul test este şi el valid.
► 2. Validare concurentă cu ajutorul unui lot de subiecţi valizi - constă în stabilirea corelaţiei dintre rezultatele obţinute de
un lot oarecare la testul pe care dorim să-l validăm şi rezultatele obţinute la acelaşi test de un lot ale cărui performanţe în
activitate sunt deja cunoscute. Dacă testul dă rezultate asmănătoare (ca ierarhizare a persoanelor) într-un lot oarecare şi
în cel performant, testul este valid.
c. Validitatea de aspect sau aparenţă -
► Este vorba mai mult de o problemă de imagine a testului în ochii persoanelor testate care atunci când sunt adulţi trebuie
să vadă în test ceva legat într-o anume măsură de profesia lor, de specializarea lor şi nu ceva complet lipsit de legatură
(Ex.: pentru mecanici - teste de mecanică, pentru lideri - teste de decizie).
► Validitatea de aparenţă nu poate fi întotdeauna respectată şi nici nu este strict necesară, dar cel puţin testul nu trebuie să
contrarieze. Aparenţa testului mobilizează-demobilizează în rezolvarea sarcinilor propuse de test şi contribuie de
asemenea la acceptarea-neacceptarea rezultatelor la test. Sunt mai uşor acceptate de subiect rezultatele slabe la un test ce
are o bună validitate de aparenţă.
d. Validarea conceptuală
► Validitatea unui test nu este un parametru statistic ce se analizează doar în finalul testului atunci când el este elaborat ca
instrument de lucru. Validitatea este o preocupare constantă ce începe odată cu construcţia testului.
► Ca urmare, orice test trebuie să aibă o validitate conceptuală care se referă la ipotezele şi teoriile explicative în funcţie
de care el a fost construit şi pe baza cărora se vor interpreta rezultatele obţinute.
► În spatele fiecărui test se află un fundament teoretic care trebuie cunoscut de către cel care il utilizează.
Fidelitatea testului psihologic
► Fidelitatea reprezintă calitatea statistică ce face ca subiecţii să obţină rezultate relativ constante la testări succesive
făcute cu aceeaşi probă psihodiagnostică.
► Fidelitatea testului indică până la urmă dacă rezultatele obţinute cu ajutorul lui sunt într-adevăr caracteristice
persoanelor respective sau sunt efectul unor factori externi sau chiar accidentali.
Fidelitatea testului se calculează în funcţie de:
► Stabilitatea în timp a rezultatelor obţinute la acelaşi test de către aceleaşi persoane.
► Se aplică proba de mai multe ori aceloraşi subiecţi la un anumit interval de timp şi se calculează corelaţiile dintre seriile
de rezultate obţinute.
► Cu cât ele sunt mai mari fidelitatea testului este mai ridicată.
► Limitele procedeului rezidă în faptul că o identitate absolută a rezultatelor nu se poate atinge, dată fiind variabilitatea
comportamentală a indivizilor şi intervenţia unor factori secundari de tipul: gradul motivaţiei, oboseala, condiţii de
mediu perturbante, etc.
Valoarea acestui procedeu numit examinare/reexaminare sau testare/retestare depinde de lungimea intervalului de timp dintre
evaluări:
► interval prea scurt – atunci este posibil ca subiecţii să-şi amintească unele dintre răspunsurile date anterior, fie ele
corecte sau greşite, ceea ce face ca cele 2 testări
să nu fie total independente şi ca urmare să se obţină o fidelitate înaltă doar aparentă şi eronată.
► · interval prea lung – existând riscul să se obţină rezultate mult diferite determinate însă nu de lipsa de fidelitate a
testului ci de faptul că trăsătura respectivă s-a modificat în mod real. (Ex.: vezi cazul testelor de inteligenţă aplicate
copiilor la care se constată modificări majore în dezvoltarea reală din 6 în 6 luni).
► intervalul rezonabil când perioada dintre aplicarea testelor este de 2-4 săptămâni.
Fidelitatea
► 2. Stabilirea rezultatelor aceloraşi persoane testate cu 2 forme echivalente (2 variante) ale aceluiaşi test.
► Construirea de teste paralele are o mare importanţă teoretică şi practică, deoarece frecvent apare necesitatea examinării
aceloraşi persoane în scopuri diagnostice sau în scopul stabilirii efectului produs asupra lor de anumiţi factori externi:
educativi, medicali, de stress.
► Testele paralele trebuie să conţină un număr egal de itemi care să abordeze aceleaşi funcţii, să aibă acelaşi grad de
dificultate.