CUPRINS:

I. Introducere …………………………………………………….……..3
II. Noţiunea de corupţie…………………………………………….……3
III. Poblema corupţiei şi administraţia publică………………….……...4
IV. Concluzii.……………………………………………………….…….12
V. Listă bibliografică…………………………………………….……..13
VI. Anexă…………………………………………………………………14

2
 CORUPŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ DIN ROMÂNIA

I. Introducere

Cu cât ne-am îndepărtat, sufleteşte şi ideologic, de momentul 1989, cu atât am devenit, după
20 de ani, conştienţi de incapacitatea societăţii, cu toate segmentele ei, de a face faţă propriilor
ei exigenţe şi nevoi. Am dobândit libertatea mult visată, dar n-am ştiut să profităm de ea şi să o
gestionăm într-o manieră pozitivă, lucru ce ne-ar fi permis ca noi, cei ce suntem societatea, să
înfăptuim un stat cu adevărat modern, liber şi puternic.
Această stare de fapt se reflectă extrem de pregnant în triunghiul relaţional dintre
administraţia publică, cetăţen şi politic. Am fost martori la aderarea României la Uniunea
Europeană, fapt ce a determinat convulsii de ordin politic, economic şi social, destul de
puternice, în cadrul societăţii româneşti. Impactul pe care l-a avut procesul de pre-aderare
precum şi aderarea propriu-zisă, s-a resimţit, îndeosebi, asupra administraţiei publice. Din cauza
fenomenului numit corupţie, ce macină toate structurile administraţiei publice centrale şi locale,
credibilitatea noastră ca şi membri serioşi ai UE şi ca un stat generator de stabilitate în sud-estul
Europei este grav afectată.

II. Noţiunea de corupţie

Fenomenul de corupţie nu reprezintă o noutate pentru actuala societate românească. Din

păcate, există o continuitate a acestui flagel. Cvasi-distrugerea sistemului totalitar comunist nu a
însemnat, totodată, şi combaterea definitivă a corupţiei. Dimpotrivă. Rapoartele de ţară din
ultimii ani, demonstreză vulnerabilitatea instituţiilor statului, incapabile să stopeze şi să elimine
corupţia la nivelul administraţiei publice centrale şi locale. Dar ce reprezintă corupţia? Din
multitudinea de definiţii am reţinut pe cele mai cuprinzătoare.

3
 Conform Dicţionarului Explicatv al Limbii Române (1998) termenul de ,,corupţie” înseamnă
,,1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.:
(înv.) corupţiune s.f.] – Din fr. coruption, lat. coruptio, -onis”1.
Transparency International, organizaţie non-guvernamentală creată în mai 1993 la Berlin
pentru a lupta împotriva corupţiei, defineşte corupţia ca fiind ,,folosirea abuzivă a puterii
încredinţate, fie în sectorul public, fie în sectorul privat, în scopul satisfacerii unor interese
personale sau de grup. Astfel, orice act al unei instituţii sau autorităţi care are drept consecinţă
provocarea unei daune intereselui public, în scopul de a promova un interes/profit personal sau
de grup poate fi calificat drept corupt”2
Convenţia penală a Consiliului Europei, întrunit la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, defineşte
corupţia ca fiind ,,o ameninţare pentru democraţie, preeminenţa dreptului şi drepturile omului, ce
subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa,
împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele
morale ale societăţii”(România a ratificat actul Convenţiei penale a Consiliului Europei prin
Legea nr.27/2002).3. La nivel comunitar corupţia este catalogată drept ,,abuzul puterii publice
pentru obţinerea de beneficii private”.4
Programul naţional de prevenire a corupţiei din 2001, defineşte corupţia ca fiind ,,utilizarea
abuzivă a puterii publice, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit:
abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de putere, frauda, utilizarea fondurilor ilicite în
finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, favoritismul, instituirea unui mecanism
arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau achiziţii publice, conflicte de
interese”.5
Totuşi, când vorbim de corupţie, şi mai ale de combaterea ei, nu o putem face fără a ţine cont
şi de alţi termeni edificatori precum ,,integritate publica”, ,,transparenţă decizională” etc.

III. Problema corupţiei şi administraţia publică

1
Dicţionarul Explicativ Al Limbii Române, Academia Română, Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan”, ed. a 2-a,
Bucureşti, 1998, p. 230.
2
Ghid privind mijloacele legale de combatere a faptelor de corupţie în administraţia publică, Transparency
Intenational Romania, România 2004, p 35, www.transparency.org.ro
3
Publicată în Monitorul Oficial, nr 65/30 ianuarie 2002, www.cdep.ro
4
Comunicarea finală 317 din 2003 a Comisiei Europene către Consiliul Uniunii Europene, Asociaţia Pro-Democraţia,
Clubul Timişoara, www.integritate.resurse-pentru-democratie.org
5
www.gov.ro

4
 Persistenţa corupţiei în cadrul structurilor administraţiei publice periclitează relaţia dintre
administraţie şi cetăţean, lucru ce nu poate avea decât repercusiuni grave asupra societăţii,
percepută ca un tot unitar sistemic.
Administraţia publică, definită ca ,,acea activitate care constă în folosirea teoriilor şi
proceselor manageriale, police şi juridice în vederea realizării mandatelor guvernării legislative,
executive şi judecătoreşti, pentru a se asigura reglementările şi serviciile pentru societate în
ansamblu, cât şi pentru segmentele acesteia” 6, trebuie să îl protejeze pe cetăţean şi să-şi
îmbunătăşească, în mod permanent, relaţia cu el. Cetăţeanul reprezintă în mod indubitabil,
elemental cel mai important al sistemului societal deoarece toate acţiunile politice, economice şi
sociale pornesc de la el şi sunt îndreptate spre el. Cetăţeanul este pivotul principal căruia
administraţia publică trebuie să îi acorde tratament imparţial si echitabil, fără discriminări, aşa
cum prevede de altfel şi Constituţia României la articolul 16 7.
Impactul corupţiei asupra societăţii ca sistem poate determina transformări negative de
durată. J.C. Lugan în ,,La systemique sociale” afirmă că ,,un sistem este un ansamblu de
elemente identificabile, interdependente, astfel încât, dacă una dintre ele este modificată,
celelalte sunt şi ele modificate şi, în consecinţă, întreg ansamblul sistemului este modificat,
transformat”8. Această definiţie poate fi exprimată în cadrul problematicii corupţiei în
administraţia publică astfel: societatea, ca şi sistem în ansamblul ei, poate suferi modificări
susbtanţiale negative, dacă segmentele principale care o alcătuiesc, adică administraţia publică şi
cetăţeanul, suferă la rândul lor modificări structurale, comportamentale din cauza combaterii
ineficiente a corupţiei.
Totuşi, pentru o mai bună înţelegere a felului în care corupţia continuă să afecteze în
continuare imaginea României ca stat credibil al Uniunii Europene, trebuie să răspundem la
câteva întrebări esenţiale.

1. Există o politică coerentă privind prevenirea şi sancţionarea corupţiei în administraţia

publică din România? Dacă da, este ea influenţată de normele europene?

6
Tratat de administraţie publică, Ioan Alexandru, Ed. Universul Juridic, Tratate 2008, Bucureşti, p.75
7
Constituţia României, edit. Steaua Nordului, 2003
8
Analiza sistemelor administraţiei publice, Ani Matei, Ed.Economică, Bucureşti, 2003, p.11

5
 Pentru a putea vorbi despre prevenirea şi sancţionarea corupţiei în administraţia publică este
necesară o scurtă prezentare a cauzelor ce au determinat ca acest fenomen să paralizeze procesul
de modernizare a statului român. Impactul pe care a avut-o Revoluţia din 1989 asupra societăţii
româneşti, şi implicit asupra administraţiei publice a fost unul deosebit de puternic, zdruncinând
din temelii statul totalitar comunist. Aşadar, transformarea administraţiei publice de tip sovieto-
comunist, ce reprezenta un model administrativ închis, excesiv centralizat şi controlat autoritar,
într-o administraţie publică competentă, modernă, democratică de tip occidental, a presupus un
proces extrem de sinuos, caracterizat prin dezechilibrări structurale şi prin ingerinţe ale
politicului în procesul de luare a deciziilor administrative. De asemenea, apropierea nefirească
dintre politicieni şi funcţionarii publici, a permis creearea de unor grupuri corupte şi influente, ce
monopolizau în interes propriu resursele administraţiei publice (politizarea administraţiei
publice). Incapacitatea realizării unei reforme consistente, permanente, care să permită
administraţiei publice să evolueze constant, a contribuit în mod decisiv la menţinerea la cote
îngrijorătoare a nivelului de corupţiei.
În pofida tuturor aspectelor negative, totuşi, nu poate fi contestat, tentativa administraţiei
publice de a deveni un real suport pentru cetăţeanul de rând. Existenţa unui cadru legislativ deşi
nu este foarte solid, conjugată cu monitorizarea activităţilor administraţiei publice de către UE, a
determinat creearea premiselor necesare ca administraţia publică să îndepărteze, încetul cu
încetul, acele elemente şi cauze de stagnare şi de regres, care au afectat o periodă lungă de timp
procesele de reformă.
Legea fundamentală a statului prevede în articolele 3 şi, respectiv, 4 faptul că România este
un stat de drept şi democratic organizat pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor 9. Aşadar,
România are în propria ei Constituţie, baza legală şi normativă, de a permite întărirea cadrului
democratic constituţional. Totodată, există o serie de intituţii precum Direcţia Naţională
Anticorupţiei, Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici etc.
care au un rol important în eradicarea corupţiei.
De asemenea, putem menţiona importante acte normative în domeniul combaterii corupţiei
din administraţia publică precum Statul Funcţionarilor Publici (Legea 188/1999 actualizată),
Codul de Conduită a Funcţionarilor Publici (Legea 7/2004 actualizată), Legea nr.78/2000

9
Constituţia României, edit. Steaua Nordului, 2003

6
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie actualizată, Legea nr.
161/2003 privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice
şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, Legea nr. 52/2003 privind
transparenţa decizională în administraţia publică etc.
La acestea putem adauga şi programe anticorupţie precum Strategia Naţională Anticorupţie
2005-2007, Strategia Naţionala Anticorupţie în Administraţia Publică Locală pentru perioada
2008-2010, Promovarea democraţiei participative prin Centrele de Asistenţă Anticorupţie pentru
Cetăţeni 2009- 2012 (Transparency International Romania).
Odată cu aderarea României la UE, în 2007, presiunea exercitată de instituţiile comunitare
asupra tării noastre în procesul de combatere a corupţiei a crescut. Dupa 1989, România a căutat
un model de orientare şi de dezvoltare. Astfel că, atenţia a fost îndreptată spre occident. Prin
urmare, legislaţia şi programele anti-corupţie actuale sunt de sorginte europeană şi americană, şi
au la bază acelaşi principii de combatere. În pofida tuturor tentativelor de înlăturarea corupţiei,
trebuie să fim obiectivi şi să admitem că nu există în momentul actual o politică coerentă de
prevenire şi sancţionare a corupţiei în administraţia publică. Nu există unitate politică şi
instituţională pentru eliminarea corupţiei din cadrul structurilor administrative. Lipseşte
coagularea într-un front comun a intereselor dintre cetăţeni, politicieni şi funcţionari publici.

2. Care sunt obiectivele vizate de eventualele norme privind prevenirea şi sancţionarea

corupţiei în administraţia publică din România?

Cadrul normativ actual privind combaterea corupţiei în administraţia publică prevede o serie
de obiective ce trebuie atinse pentru ca administraţia publică să devină eficientă, democratică şi
orientată cu adevărat către cetăţean. În acest sens putem cita articolul 2 din Legea nr. 52/2003
privind transparenţa decizională în administraţia publică: Legea are drept scop:
a) să sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca
beneficiar al deciziei administrative;
b) să stimuleze participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor
administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative;

7
 c) să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice”10.
De asemenea, şi în Strategia Nationala Anticoruptie în Administratia Publica Locala pentru
perioada 2008-2010, aprobată de Guvern în 2008 sunt prevăzute obiective clare privind
prevenirea şi sancţionarea corupţiei în administraţia publică:
a) creşterea gradului de informare, conştientizare şi responsabilizare a structurilor din
administraţia locală, dar şi a publicului cu privire la riscurile pe care le comportă savârşirea
faptelor de corupţie;
b) simplificarea procedurilor administrative în sensul debirocratizării şi eliminării barierelor
administrative;
c) activitatea de prevenire şi combatere propriu-zisă – activitate de combatere intensificată,
prin cooperarea structurilor cu responsabilitate în acest sens, respectiv Direcţia Generală
Anticorupţie cu parchetele corespondente;
d) creşterea transparenţei şi eficienţei instituţionale în sensul îmbunătăţirii sistemului de
recrutare, instruire şi promovare, dar, în acelasi timp, un sistem transparent de utilizare a
fondurilor bugetare aflate la dispoziţie, dar si a fondurilor comunitare pe care structurile din
administraţie locală le vor accesa;
e) elaborarea de analize, studii şi cercetări menite să măsoare percepţia opiniei publice cu
privire la reformele care se realizează în administraţie, la progresele pe linia prevenirii şi
combaterii corupţiei, prin aceste studii urmând a fi actualizat semestrial Planul de Acţiune al
Strategiei11
Aşadar, prevenirea şi combaterea corupţiei presupune un proces de modernizare a
administraţiei publice, de eficientizare a acesteia prin acţiuni de gestiune eficientă, de
descentralizare reală, de informatizare tehnologică a administraţiei publice. Totodată, trebuie
avută în vedere democratizarea administraţiei publice prin renunţarea şi substituirea acţiunilor de
comandă politică cu acţiuni de promovare şi de stimulare a performanţei şi prin depolitizare la
toate structurile administrative.
3. Descrieţi relaţia dintre transparenţa decizională în administraţia publică din
România şi corupţie. Există norme clare de asigurare a transparenţei decizionale

10
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată Monitorul Oficial nr. 70
din 3 februarie 2003 - www.integritate.resurse-pentru-democratie.org
11
www.gov.ro

8
 pentru prevenirea corupţiei sau administraţia publică dispune de putere
discreţionară în stabilirea gradului de transparenţă.

Transparenţa decizională este definită în Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională
în administraţia publică, care stabileşte ,,regulile procedurale minimale aplicabile pentru
asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, alese sau numite, precum şi al altor instituţii publice care utilizează resurse financiare
publice, în raporturile stabilite între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora” 12.
Pentru ca administraţia publică să poată să devină un suport real pentru cetăţeni şi să îşi
îndeplinească obiectivele de modernizare şi de eficientizare, trebuie să asigure transparenţa
oricărei acţiuni întreprinse sau a oricărei decizii luate.
Neasigurarea transparenţei în procesul decizional administrativ determină creşterea
neîncrederii a cetăţenilor în capacitatea administraţiei publice de a asigura o corectă gestiune şi
repartizare a fondurilor bugetare. Obstrucţionarea transparenţei înseamnă susţinerea politizării
administraţiei publice.
Cu toate că, din punct de vedere normativ, există prevederi ce obligă administraţia publică să
prezinte în mod transparent orice decizie administrativă (exceptând unele situaţii prevăzute de
lege), aceasta fiind instrumentul politicului le ignoră. Intervenţia excesivă a politicului în cadrul
procesului decizional administrativ periclitează asigurarea cadrului democratic constituţional al
statului. Menţinerea actualelor practici de favorizare a corupţiei de către diverse grupuri de
influenţă din mediul politic şi de afaceri precum şi blocarea asigurării transparenţei decizionale
poate genera dezechilibre mari în cadrul separaţiei puterilor în stat. Lucru inadmisibil pentru un
stat membru al Uniunii Europene.

4. Descrieţi strategii sau programe naţionale sau locale ce se concentrează asupra

prevenirii şi sancţionării corupţiei în administraţia publică din România.

12
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată Monitorul Oficial nr. 70
din 3 februarie 2003, art. 1, www.integritate.resurse-pentru-democratie.org

9
 Dorinţa României de a ajunge la nivelul standardelor impuse de către statele dezvoltate ale
Uniunii Europene, a determinat adoptarea unor strategii atât la nivel naţional cât şi nivel local de
prevenire şi sancţionare a corupţiei în administraţia publică. Un asemenea program de
combatere a corupţiei îl reprezintă Strategia Naţională Anticorupţie în Administraţia Publică
Locală pentru perioada 2008-2010, aprobată de Guvern în iunie 200813
Această strategie are drept scop principal eliminarea corupţiei printr-un amplu proces de
reformă, astfel încât administraţia publică din România să ajungă la nivelul administraţiilor din
Uniunea Europeană. Strategia Naţionalî Anticorupţie vine ca o completare Strategie de Reformă
a Administraţiei Publice din perioada 2005-2007.
În elaborarea Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia
publică locală pe perioada 2008-2010, s-a ţinut cont de rapoartele de monitorizare ale Comisiei
Europene, de rapoartele organizaţiei Transparency International, precum şi de rapoartele
GRECO , realizate de Consiliul Europei.
Strategia Naţionale Anticorupţie prevede 5 obiective principale ce trebuie atinse în procesul
de prevenire şi de sancţionare a corupţiei în administraţia public şi anume:
1. informarea permanentă şi corectă a cetăţenilor privind riscurile acţiunilor de corupţie,
precum şi demascarea faptelor de corupţie;
2. Eliminarea birocraţiei excesive prin simplificarea procedurilor administrative (de
exemplu, în Germania există 800.000 de funcţionari publici, faţă de 1.400.000 câţi sunt în
România la ora actuală);
3. Combaterea propriu-zisă a corupţiei prin cooperare şi comunicare interinstituţională;
4. Creşterea gradului de transparenţă decizională, aplicărea principiilor ce guvernează
activitatea administraţiei publice, asigurarea unui mediu deschis şi competitiv,
îmbunătăţirea programelor de recrutare şi instruire, şi ameliorarea procesului de evaluare
a performanţei funcţionarilor publici;
5. elaborarea de analize, studii şi cercetări menite să măsoare percepţia opiniei publice cu
privire la reformele care se realizează în administraţia publică;

13
H.G. nr. 609 din 4 iunie 2008, Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele
vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada 2008-2010, publicată în Monitorul Oficial nr.514 iulie
2008, www.cdep.ro

10
 De menţionat este sprijinul acordat de către diferite instituţii comunitare pe baza unor
progame precum PHARE - Twinning PHARE 2006 „Continuitatea luptei împotriva corupţiei în
administraţia publică”.
Aşadar această strategie guvernamentală de combaterea corupţiei la toate nivele
administrative prevede transformarea administraţiei publice prin măsuri successive de
eficientizare, de informatizare şi de democratizare într-o administraţie publică curată,
transparentă, neinfluenţată de jocul politic şi capabilă să susţină în primul rând interesele
cetăţeanului.

5. Există autorităţi ce monitorizează implementarea politicilor privind prevenire şi

sancţionarea corupţiei în administraţia publică din România?

Un proces deosebit de complex şi de dificil precum cel de combatere a corupţie trebuie

monitorizată de instituţii publice şi autorităţi ale administraţiei publice imparţiale. Printre
autorităţi ce monitorizează implementarea politicilor privind prevenire şi sancţionarea corupţiei
în administraţia publică putem enumera:

a) în cadrul MIRA la nivelul aparatului central activează DGA – Direcţia Generală

Anticorupţie, iar la nivelul agenţiilor trebuie menţionată Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici – ANFP şi alte instituţii subordonate;
b) În cadrul Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Ministerul Public,
activează DNA- Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT şi alte instituţii
subordonate;
c) Autoritatea Naţională de Integritate reprezintă o autoritate administrativă autonomă de
control care se bucură de independenţă operaţională a cărei activitate este supravegheată
de CNI- Consiliul Naţional de Integritate, organ aflat sub control parlamentar.

11
 6. Există organizaţii naţionale şi internaţionale ce monitorizează implementarea
politicilor privind prevenire şi sancţionarea corupţiei în administraţia publică din
România? Dacă da care sunt concluziile lor recente?

În România pe lângă instuţii şi autorităţi administrative există şi alte organizaţii implicate în

lupta împotriva corupţiei. Aceste organizaţii non-guvernamentale au rolul de a monitoriza gradul
de transparenţă decizională al autorităţilor administraţiei publice şi maniera în care acestea dau
dovadă de integritate publică şi nu aduc atingere interesului public. Dintre cele mai importante
organizaţii putem menţiona Asociaţia Pro Democraţia, CENTRAS, Asociaţia Română pentru
Transparenţă, Centrul Euroregional pentru Democraţie etc.
La aceste organizaţii naţionale, trebuie să le menţionăm pe cele internaţionale. La nivel
mondial putem enumera ONU (Convenţia împotriva corupţiei , New York 2003), Consiliul
Europei şi Transparency International. La nivel comunitar, un rol deosebit de important îl are
Comisia Europeană, ce emite principalele rapoarte privind nivelul corupţiei la nivelul
administraţiilor statelor membre.
Rapoartele realizate de aceste organizaţii şi instituţii ca urmare a monitorizării gradului de
corupţie din cadrul administraţiei publice sunt extrem de importante deoarece oferă de multe ori
o analiză mai corectă decât cele realizate de către anumite instituţii ale statului aflate sub
influenţa unor grupuri politico-administrativ corupte. Ultimele rapoarte ale acestora atestă din
păcate, un grad ridicat al corupţiei în administraţia publică (Raportul de Monitorizare al Comisiei
Europene publicat la 26 septembrie 2006) 14.Acelaşi lucru s-a petrecut şi în viitoarele Rapoarte
ale Comisiei din 2007 şi 2008 unde se afirmă faptul că principala problemă a României rămâne
urmarirea corupţiei la nivel înalt. Directorul executiv al Transparency International Romania,
afirma ,,România ocupă conform rapoartelor Comisie Europene, ultimul loc dintre statele
membre în ceea ce priveşte eficienţa combaterii corupţiei” 15. De asemenea, şi în Raportul
Naţional asupra Corupţiei 2009 realizat de Asociaţia Română pentru Transparenţă se precizează
că România este expusă corupţiei mai mult ca oricând.16

14
Jurnalul Oficial al Uuniunii Europene 354 din 13 decembrie 2006, www.publications.europa.eu
15
www.euractiv.ro
16
Raportul Naţional asupra Corupţiei 2009- iulie 2008 – septembrie 2009, www.transparency.org.ro

12
IV. Concluzie

Problema corupţiei extinsă la toate nivele administraţiei publice şi nu numai reprezintă

principala frână în calea modernizării reale a statului român. Din păcate, această stare de fapt
este menţinută şi printr-o mentalitate tipic oriental-balcanică. Petre Ţuţea afirma că românii
trebuie să scape de ,,merge şi-aşa”. Şi aşa este. Trebuie să ne desprindem ca societate de
vechile mentalităţi pentru a putea asigura o continuitate a valorilor. Şi pentru asta trebuie să
conferim consistenţă schimbărilor pentru a putea avea durabilitate şi rezistenţă. Emil Cioran
scria în ,,Schimbarea la faţă a României” că ,, România are un sens întrucât o începem.
Trebuie s-o creăm lăuntric, pentru a putea renaşte în ea. Plăsmuirea acestei ţări să ne fie
singura obsesie”.
Trebuie să urmăm acest îndemn şi la nivelul reformării administraţiei publice proces ce
trebuie să aibă ca finalitate o administraţie puternică, funcţională, eficientă, democratică,
imparţială, transparentă, adaptabilă şi responsabilă.

13
 Listă bibliografică

Lucrări:
1. Tratat de administraţie publică, Ioan Alexandru, Ed. Universul Juridic, Tratate
2008, Bucureşti
2. Analiza sistemelor administraţiei publice, Ani Matei, Ed.Economică, Bucureşti,
2003
3. Dicţionarul Explicativ Al Limbii Române, Academia Română, Institutul de
Lingvistică ,,Iorgu Iordan”, ed. a 2-a, Bucureşti, 1998

Legi, documente
4. Constituţia României, edit. Steaua Nordului, 2003
5. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
6. H.G. nr. 609 din 4 iunie 2008, Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale
anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada
2008-2010
7. Ghid privind mijloacele legale de combatere a faptelor de corupţie în
administraţia publică, Transparency International Romania, România 2004

Site-uri
8. www.transparency.org.ro
9. www.integritate.resurse-pentru-democratie.org
10. www.cdep.ro
11. www.gov.ro
12. www.publications.europa.eu
13. www.euractiv.ro

14
 ANEXĂ
LEGE Nr. 52 din 21 ianuarie 2003

privind transparenţa decizională în administraţia publică

EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 70 din 3 februarie 2003

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAP. 1

Dispoziţii generale

ART. 1

(1) Prezenta lege stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea
transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, alese sau
numite, precum şi al altor instituţii publice care utilizează resurse financiare publice, în
raporturile stabilite între ele cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora.

(2) Legea are drept scop:

a) să sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca

beneficiar al deciziei administrative;

b) să stimuleze participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative

şi în procesul de elaborare a actelor normative;

c) să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice.

ART. 2

Principiile care stau la baza prezentei legi sunt următoarele:

15
 a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care
urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra
proiectelor de acte normative;

b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în

procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;

c) participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare

a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli:

1. şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice, în
condiţiile legii;

2. dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice;

3. minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice, în condiţiile legii.

ART. 3

În sensul prezentei legi, termenii de mai jos se definesc astfel:

a) act normativ - actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală;

b) luarea deciziei - procesul deliberativ desfăşurat de autorităţile publice;

c) elaborarea de acte normative - procedura de redactare a unui proiect de act normativ

anterior supunerii spre adoptare;

d) recomandare - orice punct de vedere, sugestie, propunere sau opinie, exprimată verbal sau
în scris, primită de către autorităţile publice de la orice persoană interesată în procesul de luare a
deciziilor şi în procesul de elaborare a actelor normative;

e) obligaţia de transparenţă - obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a

supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor
administrative şi la minutele şedinţelor publice;

f) asociaţie legal constituită - orice organizaţie civică, sindicală, patronală sau orice alt grup
asociativ de reprezentare civică;

16
 g) minută - documentul scris în care se consemnează în rezumat punctele de vedere exprimate
de participanţi la o şedinţă, precum şi rezultatul dezbaterilor;

h) ordine de precădere - ordinea care determină prioritatea participării la şedinţele publice, în

raport cu interesul manifestat faţă de subiectul şedinţei;

i) şedinţă publică - şedinţa desfăşurată în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi la care

are acces orice persoană interesată.

ART. 4

Autorităţile administraţiei publice obligate să respecte dispoziţiile prezentei legi sunt:

a) autorităţile administraţiei publice centrale: ministerele, alte organe centrale ale

administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice
descentralizate ale acestora, precum şi autorităţile administrative autonome;

b) autorităţile administraţiei publice locale: consiliile judeţene, consiliile locale, primarii,

instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean.

ART. 5

Prevederile prezentei legi nu se aplică procesului de elaborare a actelor normative şi şedinţelor

în care sunt prezentate informaţii privind:

a) apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele strategice economice şi

politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor
clasificate, potrivit legii;

b) valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale sau

financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;

c) datele personale, potrivit legii.

CAP. 2

Proceduri privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de

elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor

17
 SECŢIUNEA 1

Dispoziţii privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative

ART. 6

(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea

administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul
propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către
mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite
proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor
informaţii.

(2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţă
publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare
şi adoptare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere
de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ
propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limită, locul şi
modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de
recomandare privind proiectul de act normativ.

(3) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului
de afaceri se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite,
pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).

(4) La publicarea anunţului autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin
10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ
supus dezbaterii publice.

(5) Conducătorul autorităţii publice va desemna o persoană din cadrul instituţiei, responsabilă
pentru relaţia cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor
interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.

(6) Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate
numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit alin. (4).

18
 (7) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se
dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie
legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

(8) În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare
în cel mult 10 zile de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea
publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ
în discuţie.

(9) În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale,
impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului
public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de
reglementările în vigoare.

SECŢIUNEA a 2-a

Dispoziţii privind participarea la procesul de luare a deciziilor

ART. 7

(1) Participarea persoanelor interesate la lucrările şedinţelor publice se va face în următoarele

condiţii:

a) anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii publice, inserat în site-ul
propriu şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare;

b) acest anunţ trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care au
prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare, referitoare la unul dintre
domeniile de interes public care urmează să fie abordat în şedinţă publică;

c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea de
zi.

(2) Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publică sunt în sarcina
responsabilului desemnat pentru relaţia cu societatea civilă.

19
 (3) Participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor
disponibile în sala de şedinţe, în ordinea de precădere dată de interesul asociaţiilor legal
constituite în raport cu subiectul şedinţei publice, stabilită de persoana care prezidează şedinţa
publică.

(4) Ordinea de precădere nu poate limita accesul mass-media la şedinţele publice.

ART. 8

Persoana care prezidează şedinţa publică oferă invitaţilor şi persoanelor care participă din
proprie iniţiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

ART. 9

(1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor publice.

(2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la art.
8 au valoare de recomandare.

ART. 10

Minuta şedinţei publice, incluzând şi votul fiecărui membru, cu excepţia cazurilor în care s-a
hotărât vot secret, va fi afişată la sediul autorităţii publice în cauză şi publicată în site-ul propriu.

ART. 11

(1) Autorităţile publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să elaboreze şi să arhiveze minutele
şedinţelor publice. Atunci când se consideră necesar, şedinţele publice pot fi înregistrate.

(2) Înregistrările şedinţelor publice, cu excepţia celor prevăzute la art. 6, vor fi făcute publice,
la cerere, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

ART. 12

(1) Autorităţile publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să întocmească şi să facă public un
raport anual privind transparenţa decizională, care va cuprinde cel puţin următoarele elemente:

a) numărul total al recomandărilor primite;

20
 b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative şi în conţinutul
deciziilor luate;

c) numărul participanţilor la şedinţele publice;

d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative;

e) situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost acţionată în justiţie pentru nerespectarea
prevederilor prezentei legi;

f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora;

g) numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivaţia restricţionării accesului.

(2) Raportul anual privind transparenţa decizională va fi făcut public în site-ul propriu, prin
afişare la sediul propriu într-un spaţiu accesibil publicului sau prin prezentare în şedinţă publică.

CAP. 3

Sancţiuni

ART. 13

(1) Orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de prezenta lege,
poate face plângere în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările
şi completările ulterioare.

(2) Plângerea şi recursul se judecă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.

ART. 14

Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz,
potrivit legislaţiei muncii, fapta funcţionarului care, din motive contrare legii, nu permite accesul
persoanelor la şedinţele publice sau împiedică implicarea persoanelor interesate în procesul de
elaborare a actelor normative de interes public, în condiţiile prezentei legi.

21
 ART. 15

Persoanele care asistă la şedinţele publice, invitate sau din proprie iniţiativă, trebuie să
respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii publice. În cazul în care
preşedintele de şedinţă constată că o persoană a încălcat regulamentul, va dispune avertizarea şi,
în ultimă instanţă, evacuarea acesteia.

CAP. 4

Dispoziţii finale

ART. 16

(1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.

ART. 17

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice şi celelalte

persoane juridice prevăzute la art. 4 sunt obligate să îşi modifice regulamentul de organizare şi
funcţionare în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VIOREL HREBENCIUC

22