Rolul

literaturii în
perioada
paşoptistă
 Cuprins
• 1. Perioada paşoptistă (noţiuni introductive)
• 2. Dacia literară
• 3.1. Romantismul
3.2. Romantismul românesc
• 4. Reprezentanţi ai
perioadei paşoptiste
 1. Perioada paşoptistă(1830-1860)

Are ca nucleu revoluţia anului 1848, modernizarea

societăţii româneşti, independenţa politică, libertatea
naţională, unirea provinciilor române sunt obiectivele
social-politice ale mişcării paşoptiste. Paşoptismul
este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un
program particular şi supusă unor comandamente
exterioare: mesianism cultural şi revoluţionar, spirit
critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru
impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi
patriotică, conştiinţa pionieratului în mai toate
domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii
la acţiune.
• Perioada paşoptistă corespunde perioadei istorice
de la 1848 caracterizându-se prin faptul că
reprezentanţii paşoptişti sunt în acelaşi timp
revoluţionari şi oameni politici dar şi oameni de
cultură. Această perioadă presupune invenţii la
nivelul mai multor domenii ale culturii; presa,
învăţământul, teatrul, ştiinţa şi literatura;
se marchează începutul literaturii române moderne.
Scriitorii acestei perioade provin din clase
aristrocratice, sunt educaţi în apus şi pot fi
consideraţi promotorii renaşterii naţionale.
• În această perioadă apar primele:
- şcoli: primare, de fete, normale, superioare,
conservatoare;
- apar primele ziare: -“Curierul romanesc” la
Bucureşti- I. H. Rădulescu;
-“Albina românească” la
Iaşi- Gh. Asachi;
-“Gazeta de Transilvania” la
Braşov- Gh. Baritu.
- la 30.01.1840 apare “DACIA LITERARĂ”-
embrionul mişcării paşoptiste.
 2.DACIA LITERARĂ

"Istoria noastră are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul
de pitoreşti si de poetice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari
pentru ca să găsim şi la noi sujeturi de scris fără să mai avem pentru
aceasta trebuinţă să împrumutăm de la alte naţii."
 Mihail Kogălniceanu
(n. 6 septembrie 1817,
Iași – d. 20 iunie 1891,
Paris) A fost istoric, scriitor,
ziarist, om politic,
prim-ministru și, mai
târziu, ministru de
externe. A jucat un
rol important în
Revoluția de la 1848
și în lupta pentru
Unirea Principatelor
Române.
Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat și
comprehensiv, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai
talentați reprezentanți ai generației pașoptiste. În 1838 colaborează la
revista “Alauta românească”, apoi la “Foaia sătească a Prinţipatului
Moldovei”, cu un supliment numit “Foaea pentru literatură”. Scoate
“Dacia literară” în 1840.
 Dacia literară şi întreaga mişcare ideologică,
culturală şi literară pe care a generat-o au meritul
de a fi pus bazele modernizării culturii
româneşti, într-o epocă în care întreaga Europa
era animată de mari frământări şi schimbări pe
toate planurile vieţii sociale. Unitatea naţională
era încă un deziderat, nu existau instituţii
culturale de tradiţie, limba literară nu era
aceeaşi, existând diferenţe specifice celor trei
provincii româneşti, astfel încât meritul celor care
au încercat să recupereze decalajul cultural
existent este cu atât mai mare.
 Prin cele trei numere apărute, revista Dacia
literară a reprezentat un adevărat ferment spiritual ce
a generat efecte de lungă durată în întreg spaţiul
sensibilităţii şi al gândirii româneşti. Se dorea
crearea unei limbi literare unice şi a unei literaturi
originale, reprezentative pentru toţi românii. Sursele
acestei originalităţi nu puteau fi legate decât de
folclorul românesc, de istoria neamului, de natură, şi
de realităţile social politice ale timpului. Pentru o
convingătoare demonstraţie, Kogălniceanu, în
“Introducţie”, publică nuvela istorică “Alexandru
Lăpuşneanul” a lui Costache Negruzzi.
 Se dorea cu fervoare renunţarea la
traduceri şi la imitaţiile mediocre ale
creaţiilor din alte literaturi, deoarece, aşa
cum arată Kogălniceanu, “Dorul imitaţiei s-
au făcut la noi o manie primejdioasă,
pentru că omoară în noi spiritul naţional.
Această manie este mai ales covârşitoare
în literatură. Mai în toate zilele ies de sub
teasc cărţi în limba românească. Dar ce
folos! Că sunt numai traducţii din alte limbi,
şi încă şi acelea de-ar fi bune. Traducţiile
însă nu fac o literatură.”
 Scriitorii de la Dacia literară sunt primii care
resimt necesitatea criticii literare. Se impunea
aşadar un filtru al valorii, crearea unui set de
principii în funcţie de care să fie judecată şi
apreciată opera de artă. Kogălniceanu anunţa o
critică nepărtinitoare- “vom critica cartea, iar nu
persoana”. Deşi în programul Daciei literare nu
apare cuvântul “romantic” şi nu se face aluzie la
vreo apartenenţă de “şcoală”, acest articol
reprezintă manifestul romantismului românesc.
“El este sincronic cu acela din Rusia, Spania,
Portugalia şi nu din alte ţări.”( Nicolae Manolescu,
Istoria critică a literaturii române, vol I)
 3.1 Romantismul
Termenul provine din fr.
romantismé, având cel puţin
150 de accepţiuni, cuvântul
apare în secolul al XVII-lea în
Anglia, însemnând, ca adjectiv,
“copilăresc”, “nefiresc”, dar se
împodobeşte semantic până
devine o stare de spirit şi o
metodă de creaţie de o
neobişnuită complexitate.
 Filozofia conexă curentului aparţine idealismului
subiectiv, acel individualism subiectiv, enunţat de
Schopenhauer, în “Lumea ca voinţă şi
reprezentare” (“Die Welt als Wille und
Vorstellung”) culminând cu Nietzsche
( “Aşa grăit-a Zarathustra”, “Genealogia
moralei”, “Ştiinţa voioasă”), care elimină
barierele unui nedorit ameliorism sacrificial al
fiinţei umane. Există aici şi o filozofie romantică a
omului, ce presupune dezvoltarea nelimitată a
acestuia, aspirând la titanism şi genialitate.
Nietzsche, în operele sale, respinge principiile
ultraraţionaliste ale iluminismului, prin această
ipoteză de lucru presupunându-se, implicit, şi
existenţa unui romantism al religiei. Pentru
romantici, imaginaţia este un factor vital de
manifestare a spiritului: “Lumea imaginaţiei este
însuşi lumea eternităţii” (Blake).
 3.2 Romantismul românesc
Romantismul pătrunde în literatura română, cu
oarecare întâriziere, după 1830, prelungindu-şi însă
influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai tarziu,
în sec XX, ca stare de spirit ce nu dispare niciodată.
Manifestul romantismului românesc este “Introducţia”
lui Mihai Kogălniceanu, publicată în primul număr al
revistei “Dacia literară”. Romantici timpurii sunt:
Andrei Mureşanu, Vasile Cârlova, Grigore
Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, poeţi ce
oscilează în creaţiile lor între clasicism şi romantism.
Romanticii români reînvie trecutul istoric, se inspiră
din creaţia populară, se preocupă de afirmarea
specificului naţional în operele literare.
4. Reprezentanţi ai perioadei
paşoptiste
 Poezia paşoptisă răspunde, în general,
direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail
Kogălniceanu în articolul “Introducţie”, în
sensul că este o poezie socială, adaptată
la momentul istoric şi chiar politic,
conformă cu idealurile de libertate,
egalitate şi unire ce animau sufletele
românilor de pretutindeni.
 Ion Heliade Rădulescu
(n. 6 ianuarie 1802, — d. 27 aprilie 1872)

Este o personalitate enciclopedică a culturii şi a

literaturii române din epoca paşoptistă, îndrumător şi
şef de şcoală literară prin revista
“Curierul românesc” apărută la
1829, prin care susţine creaţia
literară naţională şi valorile autentice.
Ca toţi scriitorii epocii, se află sub
dubla influenţă literară, clasică şi
romantică. Operele ştiinţifice şi
literare cele mai cunoscute sunt:
“Gramatica românească”, “Culegere
din scrierile lui I. Eliade de prose şi
de poesie”, “Curs întreg de poesie
generală”, “Echilibru între anthitesi
sau spiritul şi materia”.
 Zburătorul
de Ion Heliade Rădulescu

Poezia “Zburătorul”, a apărut în

“Curierul românesc” (1844), gazetă
condusă de el şi este considerată
capodopera creaţiei lirice a lui Ion
Heliade Rădulescu. Titlul baladei
ilustrează mitul folcloric al zburătorului,
exprimând artistic starea de criză erotică a tinerelor fete la
vârsta adolescenţei, care simt sentimentul de dragoste
pentru prima oara şi de aceea nu-l recunosc, el
manifestându-se ca o boală. Zburătorul este văzut ca o
fiinţă supranaturală, „zmeu” sau „balaur de lumină cu coada-
nflăcărată” care se metamorfozează într-un tânăr frumos
care apare în visul fetei, trezindu-i primii fiori ai dragostei.
 Grigore Alexandrescu
(n. 22 februarie 1810- d.25 noiembrie 1885)

A debutat cu poezii publicate în „Curierul

Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu.
Poezia sa a fost influenţată de ideile care au
pregătit revoluția din 1848. După cum singur
mărturiseşte, poetul la fel ca
Macedonski mai târziu, se simte liber
în mijlocul naturii: “Ca Fenix far` de
moarte/ Se naşte-a mea durere/ Şi
păcatul meu să poarte/ Lovirea astei
soarte/ E prea fără putere?”
 Umbra lui Mircea. La Cozia
de Grigore Alexandrescu

Poezia, alături de “Memorialul de călătorie”, se

constituie ca efect al unei călătorii de tip romantic pe la
mănăstiri de pe valea Oltului, poetul dând expresie estetică
dezideratelor curentului impus de “Dacia literară”: inspiraţia
din evenimente ale istoriei naţionale, valorificarea tradiţiilor,
orientarea către prezent, pentru emanciparea socială şi
naţionala, a experienţei trecutului. Războiul este privit, în
“Umbra lui Mircea.La Cozia”, ca un generator de mari
dezastre, ducând la impilarea naţiilor, “bici groaznic, care
moartea il iubeşte”. Tabloul conţine toate elementele
discursului romantic: “Ale turnurilor umbre peste unde stau
culcate;/ Către ţărmul dimpotrivă se intind, se prelungesc/
Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate/ Zidul vechi al
mănăstirei în cadenţă il izbesc”.
Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri a fost un
poet, dramaturg, folclorist, om
politic, ministru, diplomat,
academician român, membru
fondator al Academiei Române,
creator al teatrului românesc şi a
literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a
Moldovei şi apoi a României de-a
lungul întregului secol al XIX-lea.
Se consideră că s-a născut
undeva pe raza judeţului Bacău.
Şi-a petrecut copilăria la Iaşi şi la
Mirceşti, unde tatăl său avea o
moşie şi unde a revenit pe
întreaga durată a vieţii sale să-şi
găsească liniştea.
 Debutează în 1840, în “Dacia literară”,
cu nuvela “Bucheteria de la Florenţa”,
publică apoi piese de teatru, din 1841:
“Farmazonul din Hârlău”, “Modista şi
cinovnicul”, până în 1850. Prima culegere
de folclor de la noi, “Poezii poporale.
Balade” (1852) cuprinde principalele
capodopere ale poeziei populare
româneşti, din care poetul se inspiră în
cele mai bune poezii ale sale.
 ”Pastelurile”

“Pastelurile” constituie opera literară cea mai

durabilă a bradului de la Mirceşti şi, în acelaşi timp,
treapta cea mai înaltă la care a ajuns poezia
românească până la apariţia lui Mihai Eminescu.
“Pastelurile” sunt un şir de poezii, cele mai multe lirice,
de regulă descrieri, câteva idile, toate însufleţite de o
simţire curată şi puternică a naturii, scrise într-o
limbă aşa de frumoasă, încât au devenit fără
comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui
Alecsandri. Pastelurile “reprezintă o lirica a liniştii şi a
fericirii rurale, un horationism(…) un calendar al
spaţiului rural şi al muncilor câmpeneşti respective(…)
sunt ample tablouri care se suprapun pânş la
identitate cu originalul”. (G. Călinescu)
 Deşteptarea României
de Vasile Alecsandri
Titlul poeziei Deşteptarea României
exprimă deplin programul Daciei literare în
sensul afirmării conştiinţei naţionale printr-
o luptă socială şi naţională. România era
un cuvânt simbol al unităţii şi
independenţei naţionale, care sintetiza
tezele etnogenezei şi aspiraţiile poporului
român. El afirma mesajul generaţiei de la
1848, îndemnul la revoluţie, cultivarea
patriotismului.
 Costache Negruzzi
(n. 1808 – d. 24 august 1868)

Face notă distinctă în epocă, remarcându-

se, în cadrul generaţiei de la 1848 din Moldova,
printr-o anume distanţă faţă de evenimente şi prin
independenţa literară, fapt observat şi de
contemporani, în primul rând de Vasile Alecsandri.
Opera sa literară se înscrie însă pe deplin în
curentele de idei ale vremii, marcate, la jumătatea
secolului XIX, prin interferenţa benefică de
clasicism, romantism şi realism.
 Alexandru Lăpuşneanul
de Costache Negruzzi

Publicată în 1840, în revista Dacia literară,

nuvela corespunde programului romantic
al acesteia, în primul rând prin valorificarea
unor fapte din istoria naţională şi prin crearea de
tipuri vii, puternice, sfâşiate lăuntric de tendinţe şi
manifestări contrare. Scriitorul se inspiră din cronica
lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei,
capitolul Când au omorât Alixandru-Vodă 47 de
boieri, descriind una din cele mai sângeroase pagini
din istoria naţională, comparabilă în cruzime, cu
unele din scenele din piesele lui Shakespeare.
• Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori: »Nu e
vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât
veţi putea şi cum veţi putea», a fost posibil debutul unei
întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova,
Gr.Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.
• Astfel Eliade în primul său articol din "Curierul românesc"
arată că în toate ţările civilizate apar ziare, şi îndeamnă
pe "cei care zic că sunt floarea neamului" să se pună la
lucru şi să se ruşineze "să fie mai jos decât pleava
celorlalte neamuri".
 Bibliografie
• Compendiu de teorie şi critică literară
• Limba şi literatura română( Hadrian Soare, Gheorghe
Soare)
• Alchimia textului poetic (Lăcrămioara Vulpeş)
• Istoria literaturii (G. Călinescu)
• Istoria critică a literaturii Române ( Nicolae Manolescu)
• www.wikipedia.org
• www.google.ro
 Realizatori:
Alexandru Ojog
Claudiu Vătămanu

Lazăr Dadiana

Popescu Silvia

Ioniţă Ancuţa