Literatura română

sub comunism
STUDIU DE CAZ
Nume elevi:
Bobeică Adelina
Gâdea Georgiana
Isac Ana-Maria
Sprânceana Ionuţ
• Literatura este, cel mult, un capriciu social
tolerabil. În administrarea existenţei lor, a
scriitorilor, nu trebuie investiţi activiştii de
primă mâna. Sunt îndeajuns cei fără mari
merite intelectuale, dar cu simt de
răspundere partinic. Literatura era
îngăduită sa se manifeste la marginea vieţii
sociale, iar scriitorii se bucurau de mărunte
privilegii de breaslă, cu condiţia să nu
deranjeze funcţionarea sistemului. Proza era
destinată misiunii de a reflecta „marile
transformări din industrie şi agricultură,
munca fremătătoare de pe şantiere" rolul
partidului, lupta cu trecutul retrograd, cu
clasele exploatatoare „lupta de clasă",
frumuseţea şi măreţia eroului comunist, fie
muncitor sau ţăran.
• Formula unei antiteze stridente, tiparul înfruntării
binelui cu răul,schemă familiară din literatura populară,
alinierea pe două coloane a personajelor în funcţie de
apartenenţa de clasă reprezentau repere obligatorii
pentru cei care voiau să îşi vadă opera tipărită. Erau
respinse şi condamnate de critica vremii atitudinile
ambigue, şovăitoare, viaţa intimă a personajelor,
scenele considerate „atipice", în condiţiile în care
tiparele realităţii erau iute transmise „de sus". Speciile
în proză ale vremii indică o predilecţie pentru pamflet şi
reportaj.Fenomenul unei literaturi aservite ideologiei şi
politicii comuiste nu a încetat după depăşirea
stalinismului în România.
 Cultura română după
instaurarea comunismului
Instalarea  regimului  comunist  în  România  a
 însemna intervenţia  şi  controlul  politicului  asupra
 tuturor compartimentelor vieţii. Partidul Comunist, ca „forţă
conducătoare în Stat", ca putere absolută, a dezvoltat o
acţiune susţinută de legitimare a intereselor sale, recurgând la
diferite tipuri de constrângeri. Cultura şi literatura au jucat un
rolimportant în arsenalul de dominaţie, fiind politizate şi
subordonate puterii.
• Cercetările întreprinse asupra regimurilor dictatoriale au
dovedit că cetăţenii răspund cu forme diferite de rezistenţăunei
politici intervenţioniste, ceea ce le poate da iluzia că îşi
păstrează şi protejează anumite drepturi, dar, în acelaşi
timp,poate genera duplicitate şi complicitate.Atitudinea puterii
faţă de scriitori, de creatori, în general, a fost una de continuu
control, în acest scop fiind organizate servicii sau subservicii
speciale şi specializate: de cenzură şi de securitate.
• La acestea se adăugă „îndrumarea" literaturii de către
partid şi activiştii săi culturali. Literatura şi presa, discursul
scris tipărit erau supuse unei lecturi de verificare a
conţinutului, după alte criterii decât cele estetice sau
jurnalistice.În cele patru decenii de comunism, raporturile
literaturii cu politicul, respectiv cu puterea, au trecut prin
mai multe etape, dinamismul lor fiind în strânsă legătură cu
poziţionarea pe plan naţional şi internaţional a regimului. În
perioada comunismului, în literatura română s-a manifestat
constant, dar în forme şi cu intensităţi diferite, un fenomen
de subordonare a literarului faţă de comenzile politicului,
de aservire faţă de ideologia şi programul Partidului
Comunist, corelat cu o atitudine umană, de slujire şi de
aplicare a politicii comuniste în domeniul literaturii,
adeseori înschimbul unor beneficii de diferite tipuri.
• „Literaturaromana sub comunism nu este o istorie
literara în accepţia obişnuită a termenului, intrucât
nu-şi propune să înregistreze metodic producţia
literară din perioada 1948-1989. Ea urmareşte cu
deosebire evoluţia fenomenului artistic românesc în
condiţiile tragice ale unei societăţi opresive şi
eforturile excepţionale ale scriitorilor romani de a gasi
căile şi mijloacele prin care să faca şi să funcţioneze,
cu cât mai puţine concesii, instituţia literaturii.
• Renuntând la primul capitol al cărtii – cel dedicat
istoriei raportului literaturii cu propaganda, în acelaşi
timp cel vinovat de „părtinire” – aceasta a II-a ediţie
va fi scutită de asprimi, încrincenări şi lamentăţii.
Ceea ce va produce, poate, dezămagire in rândul
celor care consideră că asemenea răbufniri
neacademice au, totuşi, noima lor, după anii de
teroare fizică şi psihică.” (Eugen Negrici)
• Instalarea  regimului  comunist  în  România  a  în-
semnat  intervenţia  şi  controlul  politicului  asupra
 tuturor compartimentelor vieţii. Partidul Comunist, ca
„forţă conducătoare în Stat", ca putere absolută, a
dezvoltat o acţiune susţinută de legitimare a
intereselor sale, recurgând la diferite tipuri de
constrângeri. Cultura şi literatura au jucat un rol
important în arsenalul de dominaţie, fiind politizate şi
subordonate puterii.
• Regimul comunist a fost instaurat în Romania sub
presiunea directă a forţelor sovietice de ocupaţie,
impotriva voinţei poporului roman, în conjunctura
geopolitica aparută după terminarea celui de al doilea
razboi mondial. Acest proces a parcurs, între anii
1945-1947, o perioadă de tranziţie tulbure, care s-a
încheiat prin actul de abdicare forţată a regelui Mihai,
la 30 decembrie 1947, şi prin adoptarea noii
Constituţii din aprilie 1948, care a anulat pluralismul
politic, a consacrat acapararea completă a puterii de
către forţele comuniste şi instaurarea regimului de
“democraţie populară”.
 Revista Cutezătorii a fost lansată pe piaţă la
sfârşitul anului 2006 de către Editura LVS Crepuscul
din Ploieşti, este acreditată BRAT şi are ca obiectiv
crearea unui produs cultural în peisajul publicaţiilor
pentru copiii din România. A surprins publicul prin
denumirea sa care face trimitere directă spre nume
de referinţă din istoria publicaţiilor de gen, fapt
care a atras rapid atenţia părinţilor.
Revista Cutezătorii se adresează copiilor şi
adolescenţilor cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani,
având ca principale teme: Cultura, Spiritualitatea,
Ştiinţa, Arta, iar acestora le sunt dedicate rubrici
interactive, din care informaţia, jocul şi concursurile
sunt nelipsite si egal reprezentate.
PRESA…
• Revista se bucură de implicarea şi participarea unor
personalităţi marcante din domeniul educaţiei şi culturii.
Fiind iniţiatoarea unor proiecte media de avangardă:
tabere tematice (jurnalism, ecologie, fotografie),
concursuri (ecologice, culturale), revista Cutezătorii a
reuşit să mobilizeze într-un obiectiv comun reprezentanţi
din medii diferite precum unităţi de învăţământ
(preşcolare, şcolare, universitare), instituţii
guveramentale (Ministerul Educatiei, Cercetării şi
Inovării, Agenţia Naţională pentru Sport), cluburi
sportive, administraţii locale, organizaţii
nonguvernamentale (ecologice şi culturale), organizaţii
media, agenţi economici.
 Noua lege a învatământului, din 1948, a
modificat radical structura, conţinutul şi sensul
educaţiei. Marxism-leninismul a devenit ideologia
oficială a statului şi, deci, toate disciplinele trebuiau
adaptate la noua “conceţie revoluţionară” despre
lume. De asemenea, în 1948 a fost înfiinţată
securitatea, sub directa supraveghere a agenţilor
sovietici, principal instrument de represiune al
regimului.
Ea a fost direcţionată spre controlul total al
populaţiei şi al potenţialilor adversari. Sub deviza
“ascuţirii luptei de clasa”, acest climat de teroare a
continuat până spre sfârşitul deceniului şase, când
trupele sovietice staţionate pe teritoriul Romaniei
au fost retrase
• În acelaşi an 1948, cenzura ideologică s-a
instituţionalizat, cu efecte asupra tuturor domeniilor de
creaţie sau de activitate culturală. Au fost stabilite liste
cu publicaţii, opere sau autori care pot vedea lumina
tiparului, şi liste cu publicaţii şi opere care trebuiau
interzise, cu autori care trebuiau scoşi din circuitul public.
Bibliotecile publice au fost epurate de lucrarile interzise,
dar au fost invadate de traduceri din literatura rusă,
filmele ruseşti au invadat ecranele, editurile şi ziarele au
fost trecute sub un sever control ideologic. Operele lui
Marx, Engels, Lenin şi Stalin au fost traduse şi difuzate
pana la saturaţie.
• Proza era destinată misiunii de a reflecta „marile
transformări din industrie şi agricultură, munca
fremătătoare de pe şantiere" rolul partidului, lupta cu
trecutul retrograd, cu clasele exploatatoare „lupta de
clasă", frumuseţea şi măreţia eroului comunist, fie
muncitor sau ţăran. Formula unei antiteze stridente,
tiparul înfruntării binelui cu răul, schemă familiară din
literatura populară, alinierea pe două coloane a
personajelor în funcţie de apartenenţa de clasă
reprezentau repere obligatorii pentru cei care voiau să
îşi vadă opera tipărită. Erau respinse şi condamnate de
critica vremii atitudinile ambigue, şovăitoare, viaţa
intimă a personajelor, scenele considerate „atipice", în
condiţiile în care tiparele realităţii erau iute transmise
„de sus". Speciile în proză ale vremii indicau o
predilecţie pentru pamflet şi reportaj.
ŞOIMII, PIONIERII,
UTECIŞTII…
CENTIRONUL…
BENTIŢA, CORDELUŢA…
PAMPOANELE…
ECUSONUL
 INSIGNELE, MEDALIILE…
• Pionier

• Pionier de frunte

• Apărarea patriei

• Merite deosebite

• Fruntaş în munca patriotică

 Organizaţia Pionierilor
• “Eu, ...(numele si prenumele), intrând în
rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă
angajez sa-mi iubesc patria, sa invaţ bine,
sa fiu harnic şi disciplinat, să cinstesc
cravata roşie cu tricolor.”

• Vă mai aduceţi aminte? Era „Angajamentul”

pe care fiecare scolar trebuia să-l rosteasca
la intrarea în Organizatia Pionierilor. Care
însemna etapa a doua (prima etapa fiind cea
de „Şoimi ai patriei” - organizaţie creată în
1976), dar şi cea premergătoare intrării în
UTC - Uniunea Tineretului Comunist, în
formarea „omului nou”, de tip socialist
(comunist).
 Cel mai iubit dintre pamanteni
Marin Preda

• Romanul CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI este

ultimul roman al scriitorului Marin Preda şi a aparut în
anul 1980 cu câteva săptamani înainte de moartea
scriitorului. Romanul lui Marin Preda este o opera de
ficţiune - traseul existenţial al lui Victor Petrini, personajul
protagonist este tragic: dat afara din funcţia de asistent
universitar al facultaţii de Filozofie, lui Victor Petrini îi
este dată o existenţă tragică: coboară pe scările ierarhiei
sociale, personajul ajunge lucrator într-o echipa de
deratizare, unde cunoaşte mizeria umană.
Structura romanului:
• Alcatuit din zece parţi dispuse în trei volume.. „Cel mai
iubit... " este un jurnal, o confesiune lucidă şi amară,
scrisa la persoana I de către un om pe care sanşa l-a
ocolit.
• Tehnica este cea a retrospectivei, eroul (închis pentru
crima), povestindu-şi întreaga viaţă; excepţie fac doar
vreo treizeci de pagini din ultimul volum, scrise de
Ciceo, avocatul lui Petrini. Titlul romanului poate fi
înteles abia la sfârşit şi constituie o ironie amară: cel mai
iubit dintre pământeni n-are parte de dragostea
semenilor,mai mult decât atât, însăşi Soarta nu-l
iubeşte, hărăzindu-i înfrangeri si umilinţe şi făcând din el
un ucigaş fara voie. Personajul central al romanului este
Victor Petrini - profesor universitar dintr-un oraş
transilvanean şi autorul jurnalului lucid şi amar, care
trebuia să tina locul spovedaniei dinaintea morţii. Din
paginile lui se încheaga imaginea unui personaj
complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o
modalitate de izbavire.
• .
"Cel mai iubit dintre pământeni (1980) e romanul
unor experienţe fundamen­tale de viaţă, romanul unor trăiri
esenţiale. Titlul ascunde, iarăşi ca şi Bietul Ioanide, o
ironie. Eroul principal, Victor Petrini, e un asistent la
Facultatea de Filosofie, care a făptuit o crimă şi în
închisoare, în aşteptarea procesului şi a sentinţei,
povesteşte circumstanţele care l-au condus la neaşteptată
faptă, un memoriu la persoana întâi. Desfăşurat pe
fundalul deceniului VI, memoriul scru­tează condiţia umană.
Petrini a scris un eseu despre ceea ce el numeşte o nouă
prognoză "care să redea integritatea conştiinţei umane în
faţa universului", pornind de la ideea că "omul este liber în
sine şi pentru sine şi singur acest concept este izvorul
dreptului şi al creaţiei spirituale".
• Alt eseu al său se intitulează Era ticăloşilor, eroul
fiind în plus de părerea că orice poate fi trăit, însă nu
oricum. Romanul are zece părţi repartizate în trei
volume, din care primul şi o mare parte din cel de-al
doilea se referă la iniţierea erotică a lui Petrini în
liceu, la Universitate şi apoi ca universitar, când
întâlneşte pe Matilda, soţia poetului neieşit încă de
sub autoritatea paternă, Petrică Nicolau. Petrini
desface cuplul nereuşit al poetului cu arhitecta
Matilda (inversare a situaţiei din Bietul Ioanide),
antrenându-se într-un adevărat coşmar matrimonial,
fiindcă Matilda (una din cele mai interesante figuri
feminine din literatura română) e o femeie de o
incredibilă vitalitate, acaparantă, imprevizibilă,
visceral violentă, agresivă, obstinată, trecând brusc
de la tandreţe la ură, expresie a unui suflet total
iraţional, obscur şi absurd.
• Fetiţa care se naşte din această uniune, Silvia, nu
întăreşte legătura, ci mai curând îi desparte pe cei
doi, mai ales când Victor e învinuit de participare la
isprăvile unei bande contrarevoluţionare, arestat şi
condamnat să lucreze trei ani într-o mină de plumb.
Va ucide acolo un torţionar, apoi, eliberat, degradare
crescândă a condiţiei sale, se va angaja într-o echipă
infernal-hilariantă de derati­zare, prilej pentru autor de
a înfăţişa indivizi abrutizaţi precum Bacaloglu sau
Calistrat, ori păstrând şi sub crusta abjecţiei un rest
de umanitate, precum Vintilă. Matilda părăseşte pe
Victor pentru un om al puterii, Mircea, care admitea
că universitarul nu avusese legături cu "sumanele
negre", dar nu era sigur că în caietele sale confiscate
la percheziţie nu erau gânduri periculoase pentru
ordinea socială.
• Tot un fel de trădare e aceea a prietenului Ion Micu,
critic al exceselor de tot felul, dar partizan al ideii că
mai întâi de toate trebuie să supravieţuieşti, în sfîrşit,
Petrini ajunge contabil la "Oraca" (iarăşi ironie) şi se
îndrăgosteşte de o casieră, Suzy Culala, fiica unui
industriaş, exmatriculată din facultate din acest motiv.
Suzy pare întruchiparea idealului regăsit şi Petrini
rezistă încercărilor Matildei, divorţată de Mircea, de a-l
readuce lângă Silvia, până când, invitat la schi, e
întâmpinat pe pârtie de inginerul Pencea, soţul
nemărturisit al noii iubite pe care, atacaţi, e nevoit să-l
arunce din cabina telefericului, să declare apoi crima şi
să fie din nou închis". ( Al. Piru )
• Scriitorul acesta reprezentativ pentru
litartura română și care
împrumutăcredibiliate partidului
trebuia puțintel ajutat să-și schimbe
tabieturile narrative. Semnatarul
celebrului roman Mitrea Cocor (1949)
se va lăsa îndrumat sau chiar pe
alocuri înlocuit de alt condei sau de
condeiele reunite ale unui conclave
misterios de fabricatori de texte de
partid. Primind girul sovieticilor
(Medalia de aur a păcii) ,devenind o
operă exemplară a realismului
socialist autohton,cartea a rămas
,pentru un deceniu și mai bine ,cap
de coloană în canonul prozei
noi,terorizând cateva promoții de
elevi cu personajele ei, prinse de
astă dată în vârtejul luptei de clasă.
 Mitrea Cocor
Mihail Sadoveanu

• Romanul Mitrea Cocor este un autentic document de viată

despre un moment istoric foarte important în viaţa poporului nostru
Romanul reliefeaza totodată si rolul comuniştilor in educarea si
transformarea constiintei lui Mitrea,în revoluţionarea satului.Influenta
comuniştilor asupra maselor fusese oglindită în literatura romana
anterioară acestui roman.Aici autorul dezbate în tablouri
sintetice,acest proces si-i afla proporţiile reale.Comuniştii valorifica
amarele concluzii ale eroului,experienţa lui dobândită cu preţul unor
marii dureri si nedreptăti îndurate,canalizează revolta lui,o
orienteaza,îi dau finalitate si eficacitate încadrand-o într-o vasta
miscare.Sadoveanu a luminat ţi a grabit procesul de clarificare a
constiintei lui Mitrea,punându-l în fata realitatea sovietică pe care
eroul o cunoaste în anii de prizonierat.Reliefată în linii lapidare
,această întrepatrundere de înfluente care acţionează asupra eroului
conferă carţii o mare autenticitate.
 Mesajul acestui roman şi expresivitatea eroului
sau s-a întiparit atât de puternic în constiinţa
cititorilor din ţara noastra şi de peste hotare încat
această opera a fost distinsă cu premiul de stat
,iar Consiliul Mondial al Pacii i-a acordat ”Medalia
de aur a păcii” .
• Primind girul sovieticilor (Medalia de aur a păcii)
,devenind o operă exemplară a realismului socialist
autohton,cartea a rămas ,pentru un deceniu și mai bine
,cap de coloană în canonul prozei noi,terorizând cateva
promoții de elevi cu personajele ei, prinse de astă dată
în vârtejul luptei de clasă.
• Sadoveanu intreprinde in Mitrea Cocor o nouă
dezbatere dintr-o nouă perspectiva a problemei satului
a sorţilor oamenilor din targuri şi orase si a problemei
intelectualului.Aceasta perspectiva noua este a
socialismului .
• În Mitrea Cocor,Sadoveanu a dat o grăitoare marturie a
forţei artistului militant,cunoscător al teoriei revoluţionare
şi al aplicării ei în viata şi in practica artistică. Ţăranul
sărac din Malu Surpat,Mitrea Cocor sinteza a tipului de
ţăran din opera lui Sadoveanu,este şi primul erou pozitiv
al literaturii noastre de după eliberare.El strabate un drum
lung de frământări ,suferinţe şi grele experienţe dar si o
adevarată şcoală revoluţionară.Dintr-un revoltat închis in
el sau capabil numai de izbucniri spontane,Mitrea va
ajunge la conştiinta luptei organizate împotriva
orânduirii,a necesităţii de a unii oamenii,clasa lui,in
actiune.El devine un conducator comunist,primul
conducător comunist dat de literatură noastră dupa
eliberare.
 Scânteia
• Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit
Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a
apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940
în condițiile regimului burghezo-moșieresc.
Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui
tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia”
înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta
oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărârilor
guvernului, pentru victoria socialismului în patria
noastră”. Pe prima pagină apăreau de obicei articole
acuzătoare ce instigau la lupta împotriva fasciștilor
și naziștilor. Articolul „Canalia fascistă lucrează” este
un alt text calomniator publicat în 13 octombrie 1944
în numărul 22. Iată un fragment ce era dedicat
„oamenilor muncii”:
• În 22 și 23 decembrie 1989 a apărut un număr special, cu
titlul "Scînteia poporului", tipărit pe o singură față a paginii.
Ulterior, ziarul și-a schimbat titlul în Adevărul, comitetul
redacțional rămânând inițial același. În perioada de
aproximativ opt ani (1944-1951), materialele aveau un
pronunțat atac asupra „ororilor antonesciene” și a
legionarilor. Fără îndoială însă, atacul comunist avea în
vizor pe oricine era sau se considera necomunist,
decretând în acesta un „dușman al poporului”. Cu alte
cuvinte, aveai la îndemâna doua căi, fie te supui orânduirii
impuse cu forța de socialiști, te reeduci și accepți regulile
„jocului”, fie accepți să mori în propria lege și să devii
disident.
 Artele în slujba partidului
• Conform marxism-leninismului, realizarea
societăţii comuniste era însoţită de crearea unei
culturi proletare, inspirată din modul de viaţă şi
aspiraţiile sociale şi istorice ale muncitorimii,
care să ilustreze lupta muncitorimii pentru o viaţă
mai bună şi care să se adreseze nivelului de
înţelegere al muncitorimii. În perioada revoluţiei
socialiste, cultura mai era chemată să servească
şi altui scop, acela de a mobiliza masele la luptă,
de a le insufla spirit revoluţionar, arătând
nedreptăţile regimului de exploatare existent şi
beneficiile societăţii socialiste. Pentru regimul din
România, transformarea culturii era un mijloc de
legitimare, de reconstruire a identităţii naţionale
după tipare marxist-leniniste, prin aceasta
îndeplinind o funcţie de control asupra mentalului
colectiv, în mod similar propagandei.
• Îndeplinirea acestor obiective nu se putea face
decât prin distrugerea vechilor elite intelectuale,
cu convingeri anti-comuniste şi ridicarea unor noi
elite, loiale regimului. Epurările şi întemniţările au
fost în bună măsură instrumentele prin care a fost
distrusă intelectualitatea interbelică. Regimul a
atacat însă în primul rând structura instituţională
care forma şi întreţinea elitele intelectuale, adică
educaţia. Educaţia reprezenta focarul în care era
construit sentimentul identităţii, erau transmise
elemente ale memoriei colective care serveau la
construirea identităţii, se formau atitudini civice şi
politice. Educaţia era astfel cel mai eficient mijloc
de propagandă.
 ETAPELE LITERATURII
COMUNISTE
I. ETAPA STALINISTĂ (1948-1964)

LITERATURA DIN ETAPA STALINISTĂ ESTE O LITERATURĂ

DE PROPAGANDA, PROLET-CULTISTĂ, CE TRANSMITE ŞI
IMPUNE IDEOLOGIA, AVÂND CA SCOP FORMAREA “OMULUI
NOU”. TOATE TEXTELE SUNT SCRISE ÎN SPIRITUL
RELISMULUI SOCIALIST, CONCEPT FUNDAMENTAT
TEORETIC LA PRIMUL CON-GRES AL SCRIITORILOR
SOVIETICI DIN 1934, CE VIZA ÎMBINAREA ZUGRĂVIRII
CONCRETE A REALITĂŢII CU INFLUENŢAREA IDEOLOGICĂ ŞI
CU EDUCAREA OAMENILOR MUNCII.
• CONFORM OPINIEI
CRITICULUI EUGEN
NEGRICI LITERATURA
ACESTEI PERIOADE
ESTE
CARACTERIZATĂ DE
MANIHEISM
(ADORATIO-
IMPRECATIO). POEZIA
A FOST
TRANSFORMATA
INTR- UN DISCURS AL
CARUI SCOP ERA
INFLUENTAREA
MASELOR
MUNCITOARE.
 II. ETAPA RELATIVEI
LIBERALIZĂRI (1964-1971)
• SE ÎNREGISTREAZA IN ACEASTĂ PERIOADĂ CONTROLUL
IDEOLOGIC IN LIRIC, PROZA PASTREAZĂ CA TEME: LUPTA NOU-
VECHI ŞI ISTORIA NAŢIONALA, MAI EXACT CULTUL EROILOR .

• PARALEL CU ACEASTĂ LITERATURA, CARE ARE TENTĂ

IDEOLOGICĂ (IMPERATIVELE PRESUPUNEAU CA ACEASTA TENTĂ
IDEOLOGICĂ SA FIE IMPLICITĂ, NU EXPLICITĂ). APARE ŞI
LITERATURĂ TOLERATĂ CU EVIDENŢA VALOARE ESTETICA,
APARTINÂND FIE UNOR SCRIITORI CARE SERVISERĂ ÎN PERIOADA
STALINISTĂ , FIE OPERELE UNOR SCRIITORI CARE AVEAU DEJA UN
NUME ÎN CULTURA SI LITERATURA ROMÂNĂ .

• DE MENŢIONAT ESTE FAPTUL CĂ ŞI OPERELE TOLERATE

CONŢINEAU ELEMENTE CARE SERVEAU REGIMULUI.
 III. ETAPA COMUNISMULUI
NATIONALIST (1971-1989)
• CELE DOUĂ ARII TEMATICE ALE PROZEI SUNT CONTINUATE,
POLITIZAREA LITERARULUI, FIIND REALIZATĂ DE PROZĂ CU
ACTIVIŞTI ŞI DE PROZĂ DE INSPIRAŢIE ISTORICĂ.

• ÎN ACESTĂ PERIOADĂ APAR PE SCENĂ LITERARĂ SCRIITORI DE

VALOARE- AUGUSTIN BUZURA, SORIN TITEL, CONSTANTIN ŢOIU,
ALEX. IVASIUC, STEFAN BĂNULESCU.

• POEZIA ESTE DOMINATĂ ŞI REPREZENTATĂ DE POEŢI PRECUM M.

SORESCU ŞI N. STANESCU.