Managementul Stresului și al

Timpului

Ioana- Maria Coțofan

Facultatea de Științe Economice
Specializarea Management
Anul I, grupa I
1. Noțiunea de stres, scurt istoric și cauze
Stresul este o problemă importantă în majoritatea ţărilor puternic industrializate
şi mai ales în timpurile alerte în care trăim. Stresul apare ca reacţie de adaptare
a organismului nostru la acei factori din exterior pe care îi percepem ca fiind
agresivi şi care adesea ne induc o stare de alarmă resimţită atât la nivel psihic
(încordare, teamă, nervozitate), cât şi fizic (creşterea secreţiei de adrenalină,
intensificarea bătăilor inimii, transpiraţie).

În trecut medicina considera stresul o

“creație” a pacientului : se considera că
este fie rezultatul autosugestiei , fie este
psihosomatic (cauzat de frică și anxietate).
În zilele noastre, medicii au conștientizat că
stresul este o problemă medicală
importantă – în multe cazuri ei pot oferi un
tratament medicamentos, din pacate însă
medicamentele care combat stresul pot
crea dependență; din acest motiv este mult
mai benefic dacă oamenii reușesc să
identifice cauzele ce provoacă stresul din
viața lor și să ia masuri preventive înainte
ca acestea să devină o problema.
Geneza conceptului de sindrom general de adaptare este legată de observaţia lui
Hans Selye (important savant și profesor american, considerat „părintele
conceptului de stres”), aceea că boli complet diferite, dincolo de manifestările
specifice, pot prezenta manifestări comune: stare generală alterată, tulburări
digestive, dureri articulare şi musculare, febră etc. Fără a menţiona încă
termenul de stres, Selye publica, în 1936, un studiu despre tendinţa organismului
de a reacţiona stereotip la diferiţi agenţi chimici, fizici şi biologici, descriind
această tendinţă sub denumirea de „sindrom general de adaptare” (SGA).

El recunoaşte că nu există boală a cărei unică şi exclusivă cauză ar fi stresul, dar

un stres prea puternic poate determina prăbuşirea mecanismelor de apărare ale
organismului. Creşterea frecvenței bătăilor inimii şi presiunii sangvine datorită
stresului prelungit poate duce la îngroşarea arterelor, favorizând astfel apariţia
infarctului. O creştere de acid gastric poate provoca o iritaţie a mucoasei
stomacului, cauzând ca şi răspuns direct al situaţiilor de stres, ulcerul duodenal
sau gastric.
Pe lângă aceste efecte mai există şi alte consecinţe ale stresului care trebuie
luate în considerare. Depresiile grave, un rezultat al stresului prelungit, pot duce
la dependență față de medicamente sau alcool. Depresia de stres se instalează
după o lungă durată de convulsii emoţionale, după traume psihice repetate şi
după o prelungită tensiune afectivă negativă.

Astfel, stresul (denumit și maladia invizibilă) este consecința inadecvarii ritmului

vieții profesionale la cel al vieții private. Evenimentele cele mai distructive si
periculoase sunt cele care implică un conflict sau o pierdere. Poate fi pierderea
unei persoane sau a unui lucru important. O suferinţă fizică poate afecta
imaginea propriei persoane şi încrederea în forţele proprii, dacă nu-și poate
continua viaţa normală. Pe acest fond conflictele sunt prezente atât la muncă, dar
şi acasă.
Necesitatea de a alege între mai multe variante naşte de asemenea conflicte.
Când oamenii sunt confruntaţi cu o alegere, ideea deciziei creşte nivelul stresului.
Dacă varianta pe care o preferă le este refuzată datorită unor circumstanţe pe
care nu le pot controla, apare frustrarea şi amărăciunea. Uneori oamenii evită să
ia o decizie pentru că nu doresc să se streseze din acest motiv. Această reacţie nu
face decât sa înrăutăţească situaţia.

Spre exemplu, la locul de muncă, şefii care nu reuşesc să ia decizii sunt o sursă
de frustrare pentru subordonaţi. Stresul poate apărea şi dacă oamenilor nu le este
clar ce au de făcut sau dacă simt că nevoile lor nu au fost luate în considerare .
Obiectivele nerealiste sunt o sursa de stres pentru studenţi , fie că se referă la
părinţi sau la şcoală. În societatea modernă nevoia de realizare este foarte
importantă. Dacă aceasta devine o motivaţie obsedantă, cu siguranţă va
determina apariţia stresului.
1I. Cum “gestionăm” stresul? Soluții simple la
îndemna noastră
Stresul ne poate afecta în numeroase moduri. Este recunoscut faptul că stresul
este periculos si poate chiar ameninţa viaţa. Japonezii au recunoscut oficial, sub
termenul Karoschi, moartea datorată stresului din cauza excesului de muncă.
Primul pas spre vindecare este admiterea faptului că stresul este o problemă
reală. Pentru combaterea lui, trebuie mai întâi să-l recunoaştem. Stresul provoacă
o varietate de răspunsuri la oameni diferiţi. De exemplu, în condiţiile pierderii unui
examen, sau ale dezaprobării primite din partea şefului, unora le tremura
mâinile, dinţii le sunt încleştaţi, iar obrajii devin roşii aproape instantaneu. Se
poate aprecia, în acest context, că stresul nu este influenţat numai de situaţiile
externe, ci şi de vulnerabilitatea, de toleranţa sau adaptabilitatea individului sau
de unele trăsături ale personalităţii acestuia.
România are cea mai ridicată valoare europeană în ceea ce priveşte numărul
persoanelor afectate de stres (52%, faţă de media europeană de doar 33%),
urmată de hipertensiune, problemele cu vederea, colesterolul crescut, problemele
de somn, obezitatea, depresia („Readers Digest”, 2006).

Căile de reducere a stresului cotidian sunt la îndemâna noastră şi uneori le

folosim pentru a ne detensiona, în mod inconştient. Petrecerea unei perioade de
timp în singurătate şi linişte, consacrarea a 20 minute zilnic pentru calm și
contemplare, pentru o activitate placută, relaxarea si redobândirea echilibrului
interior prin tehnici de respiraţie, toate acestea ne ajută sa menţinem controlul
real asupra circumstanţelor, sporind confortul psihic şi reducându-ne stresul.
 Relaxarea ne ajută să scăpam de încordarea produsă de stres, mai ales dacă
am avut o zi sau o săptămână grea. Chiar daca nu ştim mai nimic despre tehnicile
de relaxare, putem pur si simplu să ne aşezăm comod în pat sau în fotoliu şi să
ascultăm muzică ţinând ochii închişi. Sau ne putem uita la televizor, la emisiuni
care nu ne încarcă şi mai mult nervos ( de tipul unor meciuri, “ştirile şocante de
la ora 5”, emisiuni care ne plictisesc sau ne deprimă). Putem alege să urmărim o
comedie, spre exemplu. Terapia prin râs este eficientă şi ne asigură mai mult
decât o stare de bine.
 

 Somnul suficient, de 7–8 ore, fără

practicarea „nopţilor albe”, este o altă
condiţie esenţială pentru o viaţă lipsită de
stres.
O baie caldă şi un masaj sunt iarăşi
benefice, ajutându-ne să avem somn mai
liniştitor. Folosirea esenţelor de tipul
eucalipt respectiv a aromoterapiei, ungerea
corpului cu ulei sau crema, frecarea pielii cu
un burete cu săpun sau cu un prosop aspru
în timpul băii, mişcări uşoare de gimnastică
atunci când am stat prea mult încordaţi la
birou sau calculator, sunt binevenite.
 Terapia prin mişcare este cu atât mai utilă cu cât ducem o viaţă mai sedentară,
fără prea multă mişcare. Dansul, sportul, artele marţiale, mersul la cumpărături,
fitness-ul, plimbarea in aer liber, sunt tot atâtea căi de descărcare a tensiunilor
acumulate în corpul, dar şi în psihicul nostru.
 Relaţiile sociale amicale, armonioase, cu cei din jurul nostru, sunt cele mai
importante căi de gestiune a stresului cotidian. Dependenţa de conversaţie sau
simpla flecăreală la telefon / messenger/ rețele de socializare virtuala (toate
consumate cu moderație), este dată de nevoia schimbului de idei şi impresii şi, nu
în ultimul rând, de a oferi, dar şi de a primi afecţiune.

 Asociat acupuncturii şi homeopatiei, pozitivismul, în modul de gândire,

puterea de a face haz de necaz în faţa unor dificultăţi ale vieţii, toate acestea ne
ajută să păstrăm nealterată relaţia dintre corp şi spirit şi să mergem mai
departe, înfruntând „viciile” existenţei.
Concluzionând, ce este de făcut
atunci când ne confruntăm cu situații
de stres? Răspunsul este mai simplu
decât ne putem imagina. Mai întâi
trebuie sa zâmbim şi să nu uităm că
mâine poate fi şi mai rău decât astăzi.
Apoi, ar trebui sa învăţăm din propriile
greşeli. Nopţile nedormite, durerile de
cap, amplificate de la o zi la alta,
tendinţa de a despica firul în patru nu
fac decât să fie răspunsul incapacităţii
noastre de a face faţă situaţiilor de
stres. Râsul este salvator, fiind puşi
chiar în situaţia de a da din plâns în
râs. Nu trebuie uitat că râsul aduce
speranţa unei zile mai bune. Nu în
ultimul rând, trebuie să privim cât mai
detașați obstacolele întâlnite în viață,
oricât ne-ar fi de greu, pentru că
acesta este singurul mod în care vom
reuși să găsim cea mai bună soluție
problemelor noastre.

 
III. Managementul Timpului „Se zice că timpul trece.
Timpul nu trece niciodată.
Noi trecem prin timp”.
Garabet Ibrăileanu
 
Cine nu ar dori să întoarcă timpul, să retrăiască anumite momente, să
reacţioneze altfel în alte situaţii? Deciziile luate de oameni sunt ireversibile. Nu
de puţine ori, s-au luat decizii greşite, uneori catastrofale, care au adus pagube
imense şi pierderi de vieţi umane. Organizarea activităţilor pe criteriul timpului
se impune pentru obţinerea datelor necesare luării unor decizii corecte.
Ca activitate, organizarea timpului constituie cadrul subiectiv al desfăşurării
activităţilor viitoare pentru fixarea obiectivelor acestora şi determinarea
evoluţiei sistemului.
 
De ani de zile ni se oferă metode, tehnici, instrumente şi informaţii despre felul
în care ar trebui să ne folosim şi să ne controlăm timpul. Ni s-a spus că dacă
muncim mai mult, mai bine, mai repede, facem lucrurile să meargă foarte bine,
iar învăţând metode şi tehnici de organizare a timpului, atunci vom fi capabili
să rezolvăm toate problemele rapid. S-au sugerat crearea de agende,
folosirea metodelor „ştiinţifice” de conducere şi management al timpului
pentru obţinerea rezultatelor pozitive, dar nu întotdeauna sau obţinut
rezultatele dorite în activitatea practică.  

Time managementul” lucrează cu cronos,

cuvântul grecesc care înseamnă timpul
cronologic. Timpul lui cronos este perceput
ca liniar şi secvenţial. Nici o secundă nu
valorează mai mult decât altă secundă. Dar
există culturi în lume care abordează viaţa
din perspectiva paradigmei kairos – un timp
potrivit sau de calitate. Timpul este ceva ce
trebuie
„ trăit existenţial. Spre exemplu, în
limba engleză se poate distinge timpul de
tip kairos în întrebarea „Did you have a
good time?” (Te-ai simțit bine?), unde nu
interesează cantitatea de timp petrecut
într-un anume fel, ci calitatea, valoarea
acelui interval de timp.
Trecând de la partea teoretică la cea practică a programului nostru din ce în ce
mai încărcat, pentru a ne asigura că ne gestionăm timpul eficient în activitățiile
de zi cu zi, trebuie urmarite niște principii fundamentale pentru a realiza cât
mai mult din ce ne-am propus, fără a ne stresa exagerat.

 Spre exemplu, atunci când începi să te organizezi pentru săptămâna care

urmează, primul pas care trebuie să-l faci este să stabileşti care sunt lucrurile
cele mai importante din viaţa ta. Răspunsul se poate găsi în întrebări de genul:
care este lucrul cel mai important care trebuie făcut la serviciu?; ce prioritate ai
la serviciu sau în familie?; ce vrei să finalizezi cu prioritate?; ce urgenţe ai
primit?
 Al doilea pas îl constituie identificarea rolurilor. Prin rol se înţelege poziţia pe
care o deţine persoana în cadrul activităţii pe care vrea să o desfăşoare. Un set
bine definit de roluri asigură un cadru firesc pentru a crea ordine şi echilibru.
Atunci când se stabileşte un principiu, un crez, de regulă rolurile persoanei
curg în mod natural.
 Al treilea pas îl constituie alegerea unor obiective pentru fiecare din rolurile
pe care le-am stabilit că ne sunt necesare şi dorim să le desfăşurăm.

 Al patrulea pas îl constituie crearea unui cadru de decizie pentru săptămâna

în curs. Soluţia nu este de a da întâietate agendei, ci de a-ţi programa
priorităţile. Majoritatea indivizilor încearcă să găsească timp pentru activităţile
„importante”. Este foarte important să planifici zilnic sarcinile prioritare, astfel
încât să realizezi o distribuţie săptămânală a întregii game de obiective
prioritare.
 
 Al cincilea pas îl constituie
exerciţiul integrităţii. De regulă, la
începutul zilei trebuie să ai
abilitatea de a pune pe primul
plan lucrurile cu adevărat
importante: vizualizarea zilei,
care este apreciată ca activitate
de scurtă durată la începutul
fiecărei zile. Se va vizualiza
conţinutul agendei, se vor stabili
cu exactitate prioritățiile din aceea
zi, pas extrem de important pentru
atingerea obiectivelor propuse.
 Al şaselea pas, și ultimul, este evaluarea. La sfârşitul săptămânii, înainte de a
începe organizarea următoarei săptămâni este imperativ necesară evaluarea
săptămânii anterioare. Se face analiza rezultatelor şi se replanifică eventualele
obiective, sarcini neîndeplinite. Acest proces îţi va oferi posibilitatea, în timp, să
păstrezi în viaţă „prioritatea lucrurilor”.

„Interiorul se transformă permanent în exterior, spunea James Allen în volumul

său «Cum gândeşte un om»”. De starea sufletească a unui om depinde felul în
care trăieşte; gândurile i se transformă în fapte, iar faptele poartă roadele firii
şi ale sorţii”.

 
Reguli de aur în managementul timpului:

 stabilirea rutinei zilnice

 valorificarea “piscurilor de energie” pentru a face
lucrurile care necesită capacitate maximă
 respectarea nemiloasă a termenelor limită
 ducerea la capăt a problemelor importante chiar dacă
sunt neplăcute
 eliminarea a tot ce nu este important (multe dintre
probleme se rezolvă de la sine dacă nu li se acordă o
importanţă prea exagerată)
 fixarea de perioade “bloc” pentru situaţiile în care se
doreşte finalizarea unui proiect
 gruparea activităţilor similare
stabilirea pauzelor pentru momentele în care sunt
“coborâşurile de energie”
 selectarea cu atenţie a ceea ce se va accepta pentru
a fi îndeplinit sau a spune un “nu” hotărât atunci când
nu pare a fi persoana potrivită pentru activitatea sau
proiectul respectiv
 alocarea cu 50% mai mult timp fiecărei sarcini faţă de
cât se consideră că durează şi a lăsa ceva timp între
acţiunile planificate (regula 60-40: a planifica doar 60%
din timp iar restul de 40% să fie lăsat pentru
evenimentele surpriză)

 
IV. Studiu de Caz: Moartea din cauza stresului în
rândul angajațiilor români
În România nu există o legislaţie care să recunoască stresul drept o boală
profesională. Cu toate acestea, dintre 1.000 de sesizări lunare primite de
Inspectoratul Teritorial de Muncă, între 5 şi 10 procente sunt pentru orele
suplimentare.
Cazul tinerei în vârstă de 31 de ani, Raluca Stroescu, care a murit în 2008 pe
fondul epuizării la serviciu a fost primul semnal de alarmă public în legătură cu
suprasolicitarea la locul de muncă. Raluca Stroescu, auditor la Ernst &Young, a
fost găsită moartă în casă, cu dosarele de la serviciu în braţe. Raluca muncise
câte 100 de ore pe săptămână, potrivit colegilor săi.  Slăbise 7 kilograme,
ajungând la mai puţin de 40. Diagnosticul oficial a fost fibroză miocardică.

La scurt timp după tragedie, a circulat pe internet un e-mail trimis de aceasta cu

un an înainte să moară. Raluca se plângea de oboseală încă de atunci şi
întreba de o altă slujba:

“Mă interesează orice, aici e super naşpa, au tot plecat oameni, nu mai avem
manageri decât 3, coordonez mai multe echipe în acelaşi timp, clienţii mă caută,
telefonul sună non stop. Noaptea fac OMF-uri şi IFRS-uri, inclusiv sâmbăta şi
duminica. Oricum nu îţi poţi imagina… Săptămâna viitoare o să fiu în mai multe
locuri în acelaşi timp. Nu mai vreau (…) Vreau orice serviciu numai să plec de
aici, nu am mai dormit de nu ştiu câte săptămâni, maximum 5 ore pe noapte,
inclusiv sâmbăta şi duminica.“
Un caz mai recent a adus această problemă din nou în faţa publicului. Carmen
Ramona Cîciu, o tânără în vârstă de 34 de ani din Bucureşti, mamă a doi copii
gemeni, a făcut stop cardio-respirator la birou şi, după mai multe zile de comă
profundă, a murit. Ea muncea exagerat de mult la firma Ipsos Interactive
Services, unde era programator, pentru a-şi păstra locul de muncă.

„Era stresată, dar cine nu e în

  societatea de astăzi? Muncea mai
mult, dar nu ştiam că se va ajunge aici.
  Au fost daţi oameni afară de la ea din
companie şi era o perioadă mai grea.
Ea îşi căuta altceva de muncă”, a
povestit soţul ei, Marius Cîciu.
Şi colegii săi au vorbit, sub protecţia
anonimatului, de zile de muncă la birou
de peste 10 ore, proiecte terminate
acasă şi multe ore suplimentare.
Sindicaliştii au promis atunci un set de
metode după modelul european care
să reglementeze surmenajul la locul de
muncă. Acest lucru se întâmplă de
peste 30 de ani în ţări precum Belgia,
Danemarca şi Marea Britanie.
“Stresul nu este considerat boală profesională. Avem de-a face cu o nouă formă
de sclavagism şi tot mai mulţi lucrători se supun. În Europa, angajaţii ies în
stradă pentru drepturile lor, iar orele suplimentare sunt plătite şi nu e nimeni
obligat să stea peste program”, a spus Bogdan Hossu, preşedintele organizaţiei
sindicale Cartel Alfa.

Cele două nume sunt două variabile într-o ecuaţie care se repetă. Alţi angajaţi ai
unor companii au murit din cauza epuizării, însă, în lipsa unui cadru legal, nu au
fost găsiţi responsabili şi nu a fost luată nici o măsură. O ultimă veste,
incredibilă şi dureroasă, anunţă sinuciderea lui Sorin Dănilescu, manager de top
al Intact Interactive, grupul format din site-urile aflate în proprietatea lui Dan
Voiculescu. Potrivit unor informaţii oficiale, acesta ar fi clacat din cauza stresului
acumulat în noua funcţie.
Vă mulțumesc pentru atenție!