2.

NOŢIUNI DE HISTOLOGIE

Ţesuturile sunt grupări de celule cu morfologie, raporturi şi fiziologie

identice, asociate în legătură cu îndeplinirea unei anumite funcţii în organism.
La alcătuirea ţesuturilor participă alături de celule şi substanţa interstiţială
(intercelulară). În legătură cu funcţiile îndeplinite, ţesuturile pot fi grupate în
cinci categorii: ţesuri de acoperire şi secretorii, ţesuturi de legătură şi susţinere,
ţesutul muscular, ţesutul nervos şi mediul intern (tabelul).
Ţesuturile de acoperire şi secretorii cuprind epiteliile de acoperire,
epiteliile secretorii care intră în alcătuirea glandelor, epiteliile de resorbţie (de
exemplu în intestinul subţire) şi cele senzoriale (de exemplu neuroepiteliul
olfactiv). Glandele sunt formaţiuni secretorii unicelulare (de exemplu glandele
mucoase din mucoasa intestinului subţire) sau pluricelulare. Cele pluricelulare
au valoarea unor organe în care domină epiteliul secretor şi sunt de patru feluri:
endocrine, exocrine, amficrine şi mixte. Dintre acestea, cele exocrine sunt de
două feluri: tubuloase şi acinoase. Cele acinoase sunt alcătuite din vezicule
numite acini, care pot fi mucoşi, seroşi sau micşti.

Epiteliu stratificat, pavimentos din piele:

1 - stratul celulelor germinative; 2 - stratul celulelor poliedrice; 3 - stratul
celulelor turtite (după
Ţupa) Tipurile de glande pluricelulare
Tipuri de glande Caractere Exemple
Endocrine Glandele suprarenale
Celulele grupate în cordoane îşi varsă
secreţia direct în sânge
Exocrine Glandele salivare
Celulele tapetează glanda şi îşi varsă
secreţia prin canale în cavităţile
diferitelor organe sau la suprafaţa pielii
 Amficrine Ficatul
Celulele grupate în cordoane elaborează
în acelaşi timp produşii de secreţie
internă şi externă
Mixte Pancreasul
Glande alcătuite din formaţii de celule
endocrine şi din formaţiuni cu celule
exocrine
Tipuri de glande exocrine

Ţesuturile de legătură şi susţinere cuprind: ţesutul conjunciv, ţesutul

cartilaginos şi cel osos. Aceste ţesuturi conţin între celule multă substanţă
interstiţială numită, în consecinţă, substanţă fundamentală. Această substanţă
este reprezentată printr-o masă omogenă, nestructurată (substanţă fundamentală
nestructurată) în care sunt cuprinse fibre conjunctive şi elastice (substanţă
fundamentală structurată).

Ţesutul conjunctiv este reprezentat prin cca. şase varietăţi. Elementele

componente ale ţesutului conjunctiv pot fi observate mai bine în ţesutul
conjunctiv lax. În acest ţesut există două feluri de celule: tipice şi ocazionale,
substanţă fundamentală nestructurată, omogenă, moale, fibre conjunctive şi
elastice. Celulele tipice mai importante sunt fibrocitele şi histiocitele, iar cele
atipice, ocazionale sau migratoare sunt leucocitele. Fibrocitele au un diametru
de 12 - 20 microni, o formă variabilă, un contur difuz, un nucleu mai mare şi cu
afinitate tinctorială mai redusă decât cel al histocitelor şi prelungiri prin care se
anastomozează între ele. Histocitele au şi ele o formă variabilă şi prezintă
prelungiri neanastomozate. Fibrele conjunctive sunt lungi, neramificate,
neanastomozate, cu o grosime de cca. 0,5 microni. Fibrele elasice, mai rare ca
cele conjunctive, sunt ramificate şi anastomozate, au o grosime de 1 - 10
microni şi nu sunt grupate în fâşii.
Ţesutul conjunctiv are trei roluri principale: mecanic, trofic şi de apărare
antimicrobiană. Rolul mecanic constă în realizarea legăturilor anatomice ale
diferitelor părţi ale corpului omenesc, contribuind astfel la unitatea morfologică
a organismului. Rolul trofic constă în efectuarea unor schimburi nutritive prin
mediul acestui ţesut şi în furnizarea organismului, la nevoie, a grăsimii
acumulate în celulele ţesutului conjunctiv adipos. Rolul de apărare
antimicrobiană a ţesutului conjunctiv constă în fagocitarea microbilor de către
unele dintre celulele sale dotate cu această proprietate.
Tipuri de acini

Tipuri de acin Mucos Seros Mixt

Lumenul acinului Mare Foarte mic Mare
 Tipul de celulă Mucoasă Seroasă
Mucoase şi
câteva
seroase
Slabă
Afinitate Intens Celulele
tinctorială bazofilă seroase
Celule secretorii

Citoplasma Lipsesc
Filamente de La polul alcătuiesc câte
ergastoplasmă bazal două pe
Lipsesc
Granulaţii de La polul membrana
zimogen apical bazală o
Forma Turtit Rotund formaţiune
5

Nucleul Situare
Pe membrana În treimea semilunară
bazală bazală a numită lunula
citoplasmei lui
Heidenheim
Celule mioepiteliale Lipsesc
Situate printre Situate
cele secretorii printre
celulele
mucoase
Exemple
Unii dintre acinii Acinii Majoritatea
glandelor parotidei şi acinilor
sublinguale pancreasului glandelor
exocrin submaxilare

Ţesutul cartilaginos este alcătuit din aceleaşi elemente ca şi cel

conjunctiv şi este reprezentat prin trei varietăţi: hialin, elastic şi fibros. Celulele
conjunctive, numite condrocite, sunt situate izolat sau în grupe izogenice axiale
sau coronare în spaţii numite condroplaste săpate în substanţa fundamentală
nestructurată. Această substanţă este evidentă în cartilajul hialin şi este mascată
de fibrele conjunctive în cel fibros şi de cele elastice în cartilajul elastic.

TEGUMENTUL

Tegumentul sau pielea este învelişul corpului omenesc pe care îl

delimitează de mediul ambiant. Pielea reprezintă un complex morfologic de
organe care, după funcţia îndeplinită, pot fi clasate în patru grupe:
1. Organe cu rol de protecţie: pieela propriu-zisă (care conţine parţial

sau total celelalte organe tegumentare), glandele sebacee şi fanarele,

adică părul şi unghiile, organe cornoase dezvoltate din epiderma
pielii.
1. Organe de excreţie reprezentate prin glandele sudoripare.

2. Organe de relaţie reprezentate prin receptori de contact cutanaţi. Aici

se încadrează şi terminaţiile nervoase libere din piele, fără a avea

valoare de organe.
4. Organe de secreţie lactată reprezentate prin glandele mamare.
Tegumentul este indispensabil vieţii, participând la realizarea
tuturor celor trei mari funcţii ale organismului: în mod direct la relaţie şi nutriţie
şi în mod indirect la reproducere. La relaţie participă, de pildă, prin corpusculii
senzitivi, la nutriţie ca depozitar de lipide şi glucide şi prin excreţia sudorală, iar
la reproducere prin glandele mamare etc.
Pielea propriu-zisă

Pielea unui adult are o suprafaţă de cca. 1,5 m , o greutate de cca. 15 kg şi

o grosime variabilă în funcţie de regiune, de sex etc. Suprafaţa ei externă
prezintă încreţituri şi creste. Crestele digitale au o orientare specifică fiecărui
individ, de unde specificitatea amprentelor digitale folosite la identificarea
medico-legală a indivizilor.
Sub aspectul structurii histologice, pielea este alcătuită din trei pături
numite de la suprafaţă spre profunzime: epidermă, dermă şi hipodermă.
Epiderma este un epiteliu pluristratificat pavimentos, cheratinizat, la care
se distinge un strat profund mucos şi elastic, numit stratul profund al lui
Malpighi şi un strat superficial cornos, lipsit de elasticitate datorită
cheratinizării fibrilelor din celulele acestui strat în zona lor periferică. Stratul lui
Malpighi este alcătuit dintr-un strat bazal de celulecilindrice, cu granulaţii de
melanină, dispuse pe un singur rând (numit şi strat generator, datorită
posibilităţii extrem de mare de multiplicare celulară), dintr-un strat cu celule
poliedrice legate între ele prin tonofibrile numite şi punţi intercelulare (dinţii lui
Schron) şi dispuse pe 6 - 20 de rânduri şi dintr-un strat granulos de celule
fusiforme lăţite, cu granulaţii de cheratohialină şi nucleu pe cale de degenerare,
dipuse pe 1 - 5 rânduri. Stratul cornos este alcătuit, din profunzime către
suprafaţă, dintr-un strat lucid, un strat cornos propriu-zis şi un strat exfoliator.
Stratul lucid este alcătuit din câteva rânduri de celule translucide cu
limite greu distincte, poliedrice, turtite, cu câte un nucleu palid degenerat, cu
granulaţii de eleidină şi cu cheratină (produşi de descompunere ai
cheratohialinei). Stratul cornos propriu-zis este alcătuit din celule moarte, lăţite,
reprezentate doar printr-un înveliş de cheratină, lipsite de nucleu şi conţin
paraeleidină (produs de transformare a eleidinei). Stratul exfoliator

are o structură identică celui cornos, dar celulele sale se exfoliază izolat sau în
grupe cu aspect de solzi sau pelicule. Celulele diferitelor straturi epidermice se
nasc pe seama celulelor stratului generator bazal şi a celui mucos prin diviziune
cariochinetică, modificări morfologice şi degenerare urmată de moarte.
 Derma este o pătură de ţesut conjunctiv dens, cu o grosime de 300
microni - 3 mm, despărţită de epidermă printr-o membrană bazală. Prezintă un
strat papilar situat sub epidermă şi unul reticular în profunzime. Stratul papilar
prezintă numeroase ridicături conice numite papile, care se înfundă în epidermă.
Cele mari determină bombarea epidermei sub formă de creste epidermice. Acest
strat conţine celule cu pigment melanic şi diferiţi corpusculi receptori, foliculi
piloşi invaginaţi din epidermă şi glande sebacee.
Hipoderma este o pătură de ţesut conjunctiv lax care conţine un panicul
adipos alcătuit din celule grăsoase, spaţii lacunare, diferiţi muşchi (de exemplu
orbicularii pleoapelor, erectorii perilor etc.), glande (sudoripare şi mamare),
corpusculi receptori şi foliculi piloşi invaginaţi din epidermă.
Epiderma se nutreşte pe seama plasmei care o îmbibă venind din vasele
dermei. Derma şi hipoderma sunt vascularizate.
Toate cele trei straturi ale pielii şi organele tegumentare sunt inervate
dintr-un plex nervos profund situat în profunzimea hipodermei şi dintr-un plex
nervos superficial situat în derma papilară. Unele dintre fibrele nervoase care
pornesc din plexul superficial în epidermă, printre celulele acesteia, sunt
cunoscute sub numele de terminaţii nervoase libere epidermice.
Pielea protejează organismul faţă de agenţii fizici, chimici şi biologici,
contribuie la menţinerea echilibrului termic al organismului, la recepţia
senzitivă, la excreţie, are rol de depozit al unor substanţe nutritive, de absorbţie
şi de respiraţie. Protejează organismul faţă de agenţii mecanici prin elasticitatea
şi rezistenţa dermei şi prin paniculul adipos hipodermic, faţă de agenţii calorici
(foc, obiecte fierbinţi) prin întreaga ei grosime şi prin calitatea ei de izolator
termic, faţă de cei actinici, prin reţinerea radiaţiilor de către pigmenţii celulelor
stratului bazal epidermic şi de către celulele pigmentare din stratul bazal
hipodermic, iar faţă de cei electrici prin stratul cornos, izolator electric,
epidermic. Pielea protejează organismul faţă de agenţii chimici prin stratul
cornos epidermic şi prin grosimea ei, protecţie la care contribuie şi glandele
sebacee prin produsul pe care îl secretă numit sebum. Faţă de agenţii biologici
microbieni pielea protejează organismul prin bariera constituită de stratul cornos
care se opune pătrunderii acestora, prin înlăturarea lor de pe piele o dată cu
peliculele care se desprind în cursul exfolierii (procesul de autopurificare al
pielii) şi prin produsul de secreţie bactericid al glandelor sebacee şi sudoripare.
La menţinerea echilibrului termic şi astfel a temperaturii constante a
organismului, pielea contribuie în mod pasiv prin proprietatea ei de
termoizolare, care ţine, în special, de grosimea stratului adipos hipodermic şi în
mod activ prin participare la procesul de termoreglare pe seama motricităţii
vaselor dermei şi prin evaporarea sudorii. Recepţia cutanată este realizată prin
intermediul pielii de către terminaţiile nervoase libere şi corpusculii receptori.
La excreţie pielea contribuie prin intermediul glandelor sudoripare care secretă
sudoarea. Funcţia de depozit este îndeplinită de piele prin înmagazinarea
temporară a grăsimii în celulele grăsoase ale hipodermei, a glucozei (absorbite
din intestin) în spaţiile lacunare ale hipodermei şi a apei şi clorurii de sodiu care
îmbibă hipoderma. Rolul de absorbţie al pielii constă în capacitatea acesteia de a
absorbi grăsimile animale şi vegetale (nu şi pe cele minerale) şi alte substanţe,
printre care şi unele medicamente. În virtutea rolului respirator al pielii au loc,
prin intermediul ei, schimburi respiratorii, valorând 1% faţă de cele pulmonare
şi difuzarea cutanată a apei, constituind procesul de perspiraţie insensibilă.

Glandele sebacee

Glandele sebacee sunt glande exocrine în formă de sac (acinoase), care

secretă sebum, situate în dermă. Majoritatea lor se deschid printr-un canalscurt
între firul de păr şi teaca sa epitelială externă. Glandele sebacee se formează prin
invaginarea stratului epidermic al lui Malpighi în dermă, fiind deci alcătuite,
dinafară înăuntru, din următoarele elemente: o membrană bazală, un rând de
celule bazale, câteva rânduri de celule mari corespunzătoare stratului celulelor
poliedrice şi un lumen. Celulele mari produc prin dezintegrarea lor sebumul
(secreţie de tip holocrin). Sebumul menţine pielea şi părul moi şi contribuie la
protejarea organismului faţă de agenţii chimici şi microbi.

Părul
Firele de păr sunt răspândite aproape pe toată suprafaţa pielii, dar mai
numeroase şi mai bine dezvoltate numai pe anumite părţi ale pielii omului.
Repartiţia părului este un caracter sexual secundar, fiind determinată de
hormonii sexuali secretaţi de glandele genitale şi de corticosuprarenale.
La un fir de păr se disting o rădăcină şi o tulpină. Rădăcina are la bază o
umflătură numită bulb şi este împlântată oblic în dermă şi hipodermă într-un sac
conjunctivo-epitelial numit folicul pilos.
Foliculul pilos este alcătuit din trei teci numite: teaca epitelială internă,
teaca epitelială externă şi teaca fibroasă (conjunctivă).
Teaca epitelială externă ia naştere prin invaginarea epidermei în dermă.
La nivelul gâtului foliculului are structura pielii, mai jos este alcătuită din stratul
bazal şi cel al celulelor poliedrice din epiderm, iar pe faţa inferioară a bulbului
numai din stratul bazal epidermic. Pe această faţă a bulbului, teaca epitelială
prezintă o înfundare în care pătrunde papila firului de păr constituită din ţesut
conjunctiv cu vase sanguine şi fibre nervoase. În jurul tecii epiteliale externe se
organizează în dermă şi hipodermă teaca fibroasă, iar celulele tecii epiteliale
externe de pe marginile papilei dau nştere ascendent tecii epiteliale interne,
alcătuită din trei straturi de celule cheratinizate, numite: epidermicula tecii (un
rând de celule), teaca lui Huxley (1 -6 rânduri de celule) şi teaca lui Henle (un
rând de celule).
Firul de păr este generat în sens ascendent de celulele zonei tecii
epiteliale externe care acoperă papila firului de păr şi este alcătuit din măduvă,
scoarţă şi epidermicula părului. Măduva este constituită din celule globuloase
care conţin pigmenţi. Scoarţa, constituită din câteva rânduri de celule alungite,
conţine pigmenţi melanici care dau culoarea părului, iar epidermicula părului
este reprezentată printr-un singur rând de celule.
Firul de păr are două organe anexe importante: glanda sebacee (care se
deschide între teaca epitelială externă şi firul de păr) şi muşchiul erector al
părului. Acest muşchi neted are o inervaţie simpatică prin intermediul căreia se
realizează reflexul de zbârlire a părului la frig sau la excitaţii tactile.
Părul protejează organismul faţă de agenţii fizici, ajută recepţia tactilă (în
special la animale) şi contribuie la atracţia între sexe în calitate de ornament
sexual. Cu privire la protecţia faţă de agenţii fizici părul apără de frig, iar
genele, sprâncenele, părul din nas şi cel din urechi protejează organele
respective de diferite particule de praf şi astfel, în mod indirect de agenţii
patogeni din praf.

Unghiile sunt organe epidermice lamelare, cornoase şi elastice, situate pe

faţa dorsală a extremităţii degetelor. La o unghie se distinge corpul unghiei
vizibil la exterior şi rădăcina (constituită din marginile laterale şi cea posterioară
a unghiei) împlântată într-un jgheab semilunar, format printr-o invaginare a
pielii şi acoperită de o îndoitură supraunghială cutanată. Stratul cornos al
epidermei acestei îndoituri se prelungeşte peste corpul unghiei formând
eponychiumul (perionixul). Înaintea perionixului marginii posterioare unghiile
degetelor mâinilor prezintă câte o zonă semilunară albă, numită lunulă. Corpul
şi rădăcina unghiei alcătuiesc unghia propriu-zisă sau limbul unghiei, situat pe
aşa-numitul pat al unghiei, reprezentat de stratul bazal şi cel al celulelor
poliedrice din epidermă. Unghiile cresc în grosime pe seama straturilor patului
şi în lungime pe seama celulelor aceloraşi straturi situate înapoia marginii
posterioare a rădăcinii, în fundul jgheabului semilunar. Înmulţirea acestor celule
se însoţeşte de o cheratinizare directă, astfel că unghia este alcătuită din celule
cheratinizate. Unghiile au rol de protecţie a degetelor faţă de agenţii fizici, iar în
trecutul filogenetic al omului au reprezentat o armă de apărare şi de atac.

Glandele sudoripare

Glandele sudoripare sunt glandele exocrine de tip tubulos care secretă

sudoarea, situate în toată pielea, cu excepţia marginii buzelor, glandului şi feţei
interne a prepuţului.
La o glandă sudoripară se deosebeşte o porţiune glomerulară secretorie,
reprezentată printr-un tub încolăcit, situat în dermă sau hipodermă, un canal
sudoripar în continuarea acestuia până la nivelul epidermei şi un traiect
sudoripar spiralat, fără pereţi proprii, care continuă

canalul sudoripar, străbătând epiderma şi deschizându-se oblic la suprafaţa ei

printe-un por sudoripar.
Glandele sudoripare contribuie la funcţia de excreţie prin secreţia
sudorală şi indirect la menţinerea echilibrului termic al organismului prin
evaporarea sudorii. Excreţia sudorală reprezintă cca a patra parte din cea
urinară. Volumul sudorii eliminate zilnic de un adult este de cca 600 -900 cm cu
mari variaţii. Creşte la căldură, în urma ingestiei unor mari cantităţi de lichide,
în cursul eforturilor fizice şi în caz de insuficienţă urinară. Scade la frig, în cazul
reducerii ingestiei de lichide şi în cazul acţiunii unor factori care sporesc debitul
urinar. Sudoarea are o compoziţie asemănătoare urinei şi conţine cca 1g uree la
litru.

Receptorii de contact cutanaţi

Aceşti receptori sunt reprezentaţi prin terminaţiile nervoase libere din

epidermă şi prin corpusculii senzitivi din dermă şi hipodermă cu valoare de
organe. Aceşti receptori fac parte din categoria exteroreceptorilor, recepţionând
excitaţiile din mediul extern şi sunt numiţi receptori de contact, pentru că
excitarea lor se produce numai sub influenţa excitanţilor care vin în contact
direct cu tegumentul.
Receptorii de contact cutanaţi sunt de trei feluri: tactili, termici şi
dureroşi.
Receptorii tactili, care recepţionează excitaţia de atingere se numesc
tigmoreceptori, iar cei care recepţionează excitaţia de apăsare (presare a pielii)
se numesc baroreceptori. Tigmoreceptorii sunt reprezentaţi prin plexusuri
nervoase, numite coşuleţe nervoase, în jurul foliculilor piloşi, prin corpusculii
lui Merkel şi prin corpusculii lui Meissner. Corpusculii sau meniscurile lui
Merkel sunt formaţiuni discoidale în formă de cupă, situate în stratul celulelor
poliedrice din epidermă, conţinând deasupra câte o celulă din acest strat. Ele
sunt alcătuite din arborizaţiile ramificaţiilor unei fibre nervoase senzitive care
pătrunde în epidermă. Corpusculii lui Meissner sunt formaţiuni ovale situate în
papilele dermice, alcătuite dintr-un înveliş conjunctiv în interiorul căruia se află
celule senzoriale conjunctive şi în care pătrunde o fibră nervoasă ce dă ramuri
lăţite printre aceste celule. Baroreceptorii sunt reprezentaţi prin corpusculii
Vater - Pacini situaţi în hipodermă. Au o formă mai ovală decât corpusculii lui
Meissner şi sunt alcătuiţi din 20 -60 lamele conjunctive concentrice, care
învelesc o fibră senzitivă numită filament axial, înconjurată de celule nevroglice.
(mici cu aspect granular) şi de o reţea nervoasă amielinică simpatică.

Receptorii termici sunt de două feluri, pentru cald şi pentru rece.

Receptorii pentru cald sunt reprezentaţi prin corpusculii lui Ruffini situaţi în
derma profundă. Aceşti corpusculi sunt fusiformi sau cilindroizi. Ei sunt
alcătuiţi dintr-o capsulă conjunctivă lamelară subţire, ce conţine ţesut
fibroelastic în care pătrunde o fibră nervoasă ale cărei ramificaţii anastomozate
alcătuiesc o reţea. Corpusculii Ruffini recepţionează şi excitaţiile de tracţiune şi
de deformare a pielii. Receptorii pentru rece sunt reprezentaţi prin corpusculii
lui Krause. Aceştia sunt situaţi în dermă şi au o formă rotundă. Sunt alcătuiţi
dintr-o capsulă conjunctivă lamelară subţire, ce conţine în interior o substanţă
granulară cu multe celule. În această substanţă pătrunde o fibră nervoasă ale
cărei ramificaţii anastomozate formează o reţea cu umflături.

Receptorii dureroşi cutanaţi sunt reprezentaţi prin fibre nervoase

senzitive amielinice libere, terminate în formă de buton în epidermă şi dermă.

Glandele mamare sunt situate în pielea regiunii pectorale şi alcătuiesc

împreună cu aceasta cele două mamele. Fiecare mamelă prezintă anterior câte o
proeminenţă numită mamelon. La suprafaţa fiecărui mamelon există câte 12 - 35
orificii numite pori galactofori prin care se deschid canalele galactofore. În jurul
mamelonului există o pată brună, circulară, areolă mamară.
În fiecare mamelă există un corp glandular învelit în grăsime, alcătuit din
cca 20 glande mamare elementare sau lobi glandulari. Fiecare lob glandular este
alcătuit din lobuli glandulari cu o structură tubuloacinoasă. Mai mulţi acini
glandulari se deschid într-un canal intralobular. Toate canalele intralobulare
dintr-un lobul confluează într-un canal interlobular, iar toate canalele
interlobulare ale lobulilor unui lob se unesc, dând naştere unui canal galactofor
pentru fiecare lob. Fiecare canal galactofor se deschide prin câte un por
galactofor la suprafaţa mamelonului.

Pielea şi igiena ei

Igiena pielii are ca obiective protejarea integrităţii tegumentare,

menţinerea stării ei de sănătate şi astfel protejarea şi stimularea dezvoltării
funcţiilor pe care le îndeplineşte. Trebuie evitată îmbrăcămintea dintr-un
material prea aspru, cu cusături grosolane şi încălţămintea prea largă ce poate
produce rosături ale pielii piciorului, iar expunerea corpului la soare trebuie să
se facă gradat.
Menţinerea stării de sănătate a pielii se face şi printr-o alimentaţie care să
conţină suficientă vitamină A, PP, C şi P.
Protejarea şi stimularea dezvoltării funcţiilor pielii se realizează prin
protejarea integrităţii şi menţinerea sănătăţii şi curăţeniei ei şi prin

alte reguli speciale. În acest sens trebuie evitate hainele impermeabile, iar pe
căldură hainele prea groase, deoarece provoacă transpiraţie, împiedică
evaporarea sudorii şi respiraţia pielii. Stimularea funcţiei de termoreglare a pielii
se face prin călirea organismului cu ajutorul factorilor naturali. Protejarea
excreţiei cutanate se face, în special, prin întreţinerea curăţeniei pielii, deoarece
murdăria astupă porii sudoripari, reducând astfel excreţia sudorală.
Întreţinera curăţeniei pielii, părului şi unghiilor trebuie asigurată în
permanenţă, deoarece stratul de murdărie astupă orificiile glandelor sebacee şi
sudoripare, iar substanţele organice care îl constituie intră în putrefacţie
producând un miros neplăcut.
 Apa folosită la spălat trebuie să aibă o temperatură de cca. 30 -38°C. Baia
rece (15 -20°C) este un stimulent fiziologic puternic, nu trebuie să depăşească 5
- 10 min. şi nu trebuie să fie făcută la mai puţin de trei ore după masă.
Părul trebuie spălat săptămânal. La fel şi unghiile trebuie îngrijite
săptămânal. La spălatul lor trebuie folosită periuţa specială pentru curăţirea lor.
Onicofagia (roaderea unghiilor) este interzisă atât d. p. d. v. estetic cât şi igienic.