Concurenţa este un mecanism de bază a economiei de piaţă care încurajează companiile

pentru a oferi consumatorilor produsele pe care și le doresc. Aceasta încurajează inovaţia,

precum şi un nivel relativ scăzut al preţurilor. Pentru a exista o piață „eficace”, concurenţa are
nevoie de producători care să fie independenți unul față de celălalt, astfel încât să se creeze o
presiune concurenţială exercitată de către aceștia.

POLITICILE ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

I. ANTITRUST
Domeniul antitrust se referă şi la două norme prevăzute în Tratatul privind Funcţionarea
Uniunii Europene (TFUE în continuare denumit Tratat)1, norme care nu trebuie încălcate de
către entități în timpul desfășurării actelor economice.
• În primul rând, acorduri între două sau mai multe firme care limitează concurenţa sunt
interzise prin articolul 101 din Tratat, sub rezerva unor excepţii limitate. Această
dispoziţie se referă la o mare varietate de comportamente. Cel mai evident exemplu de
comportament ilegal care încalcă articolul 81 este cartelul constituit între competitori
(care poate implica stabilirea preţurilor sau împărţirea pieţei);
• În al doilea rând, firmele aflate într-o poziţie dominantă nu pot să abuzeze de această
poziţie (articolul 102 din Tratatul CE). Un exemplu de abuz de poziție dominantă fiind
cazul preţurilor de dumping („de ruinare”) cu scopul de a elimina concurenţii de pe
piaţă.
Comisia este autorizată prin Tratat de a „aplica” aceste reguli interzise şi se bucură de o serie
de competenţe de investigare în acest scop (e.g. de efectuarea unor inspecţii în afaceri sau non
afaceri, elaborarea unor cereri de informaţii, etc.) Aceasta poate, de asemenea, aplica amenzi
întreprinderilor care încalcă normele UE antitrust.

Începând cu 1 mai 2004, toate autorităţile naţionale de concurenţă sunt, de asemenea,

împuternicite să aplice pe deplin dispoziţiile din Tratat, pentru a se asigura că nu este
denaturată sau restricţionată concurența. Totodată instanţele naţionale pot „aplica”, aceste
norme, astfel încât să protejeze drepturile individuale conferite cetăţenilor prin Tratat.

FUZIUNILE
De ce sunt examinate fuziunile la nivel european?

În urma „unificării forțelor”, companiile (menţionate mai jos ca fuziuni) contribuie la

extinderea pieţelor şi aduc beneficii economiei în ansamblul ei, însă anumite uniuni pot
reduce concurenţa. Combinarea activităţilor unor companii diferite, permit societăţilor, de
exemplu, să dezvolte noi produse sau să-și reducă costurile de producţie respectiv cele de
distribuţie. Prin creşterea eficienţei lor, piaţa devine mai competitivă, iar consumatorii
beneficiază de mărfuri cu o calitate mai ridicată la preţuri echitabile.

Cu toate acestea, unele fuziuni pot reduce concurenţa pe o piaţă, de obicei, prin crearea sau
consolidarea unui „jucător dominant”. Acest lucru poate afecta consumatorul prin formarea
unor preţuri mai mari, alegere redusă sau inovare scăzută. Creşterea concurenţei în cadrul
pieţei unice europene şi globalizarea se numără printre factorii care determină companiile să-
şi unească forţele. Astfel de reorganizări sunt binevenite în măsura în care acestea nu

1 De la momentul în care Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare (1 Decembrie 2009), Comunitatea Europeană
„a încetat” să existe datorită nașterii unei noi structuri, care prin strategiile, politicile și viziunile elaborate, a
condus la formarea Uniunii Europeane. Implicit aceasta a determinat ca Tratatul Comunităților Europene (TEC)
să se modifice şi redenumească în Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (Treaty on the Functioning of
the European Union -TFUE).

1
obstrucţionează concurenţa şi, prin urmare, sunt capabile de a creşte competitivitatea
industriei europene, îmbunătăţirea condiţiilor de creştere economică şi creşterea nivelului de
trai în UE. Obiectivul, legat de examinarea fuziunilor propuse, este de a preveni efectele
negative asupra concurenţei. Fuziunile care depășesc frontierele naţionale ale unui stat
membru sunt examinate la nivel european (DGC). Acest lucru permite societăţilor comerciale
din diferite state membre ale UE să obţină clarificări, informații cu privire la fuziunile în care
sunt implicate.

Ce fuziuni sunt examinate de către Comisia Europeană?

În cazul în care cifra de afaceri anuală cumulată (sumă CA a companiilor implicate în

procesul de fuziune) depăşeşte pragurile prevăzute în ceea ce priveşte vânzările mondiale şi
europene, fuziunea propusă trebuie să fie notificată Comisiei Europene, care la rândul ei este
obligată să examineze această operațiune. Sub aceste praguri, autorităţile naţionale de
concurenţă din statele membre ale UE pot revizui individual aceste fuziuni.

Aceste reguli se aplică pentru toate fuziunile, indiferent de locul unde își au sediul social,
desfășoară activităţile sau facilităţile de producţie, în lume societăţile care fuzionează. Acest
lucru este prevăzut deoarece chiar şi fuziunile între companii cu sediul în afara Uniunii
Europene pot afecta pieţele din comunității, în cazul în care companiile fac afaceri în UE.

Comisia Europeană poate examina, de asemenea, fuziunile în urma solicitării din partea
autorităţilor naţionale de concurenţă din statele membre ale UE. Acest lucru poate avea loc pe
baza unei cereri de către societăţile care fuzionează sau pe baza unei cereri de către autoritatea
naţională de concurenţă a unui stat membru al UE. În anumite situaţii, Comisia Europeană
poate referi (trimite), de asemenea, un caz la autoritatea naţională de concurenţă a unui stat
membru UE.

Când sunt interzise sau aprobate fuziunile?

Toate fuziunile notificate Comisiei, sunt examinate pentru a vedea dacă acestea ar împiedica
în mod semnificativ concurenţa efectivă în UE. Dacă nu împiedică în mod semnificativ
concurența, ele sunt autorizate necondiţionat. Dacă împiedică în mod semnificativ concurența,
şi nu sunt propuse angajamente care vizează eliminarea impedimentelor, de către firmele care
fuzionează, aceste fuziuni trebuie interzise, pentru a proteja firmele şi consumatorii de la
preţuri mai mari sau o alegere limitată de bunuri sau servicii.

Fuziunile propuse pot fi interzise, de exemplu, în cazul în care părţile care fuzionează sunt
concurenţi majori sau în cazul în care fuziunea ar slăbi altfel în mod semnificativ concurenţa
efectivă pe piaţă, în special prin crearea sau consolidarea unui „jucător dominant”.

Când se aprobă fuziunile condiţionat de către Comisia Europeană?

Cu toate acestea, nu toate fuziunile care împiedică în mod semnificativ concurenţa sunt
interzise. Chiar şi în cazul în care Comisia Europeană consideră că o fuziune propusă ar putea
denatura concurenţa, părţile se pot angaja să ia măsuri pentru a încerca să corecteze acest efect
probabil. Acestea se pot angaja, de exemplu, să vândă o parte din „afaceri combinate” sau să
acorde licenţă pentru tehnologia utilizată unui alt jucător pe piaţă.

În cazul în care Comisia Europeană este convinsă că angajamentele s-ar menţine sau s-ar

2
restabili o concurenţă pe piaţă, protejând astfel interesele consumatorilor, atunci va fi de acord
cu fuziunea (eliberarea condiţionată). Ulterior va urmări dacă societăţile care fuzionează îşi
îndeplinesc angajamentele iar în cazul neîndeplinirii poate interveni.

CARTELURILE
Acţiunea derulată de Comisie împotriva cartelurilor este un tip specific de aplicare a normelor
antitrust. Un cartel reprezintă un grup de firme similare (cu același obiect de activitate),
independente, care se „unesc”(înțeleg) pentru a stabili preţurile, pentru a limita producţia, să
împart pieţele sau clienţii, între acestea.

În loc de a concura între ele, companiile membre ale unui cartel, se bazează pe „acțiunile
convenite” și derulate de celelalte. Prin aceste acțiuni firmele nu mai sunt încurajate să ofere
produse noi sau/şi servicii mai bune la preţuri competitive. În consecinţă, clienţii lor
(consumatori sau alte întreprinderi), sfârşesc prin a plăti mai mult pentru o calitate mai mică.

Acesta este motivul pentru cartelurile sunt ilegale în conformitate cu legislaţia UE în

domeniul concurenţei şi motivul pentru care Comisia Europeană aplică amenzi ridicate asupra
societăţilor implicate într-un cartel (înțelegere).

Trebuie menționat faptul că în condițiile în care aceste carteluri sunt ilegale, el sunt în general
„secrete” iar existența lor se poate dovedi extrem de greu. „Politica clemenţă” încurajează
companiile să ofere dovezi ale cartelurilor Comisiei Europene. Prima societate în orice
înţelegere dacă realizează acest lucru (autodenunț) nu va trebui să plătească amendă. Acest
lucru, implicit, duce la destabilizarea cartelului.

În ultimii ani, majoritatea cartelurilor, au fost depistate de către Comisia Europeană după ce
un membru al înţelegere a mărturisit şi a solicitat clemenţă, deşi Comisia Europeană, de
asemenea, continuă cu succes să realizeze propriile investigaţii pentru depistarea cartelurilor.

Din anul 2008 cazul companiilor, care au fost depistate de către Comisie că au participat la un
cartel, s-a soluţionat, în schimbul recunoaşterii implicării lor în cadrul înţelegerii prin
aplicarea unei amenzi mai mici.

LIBERALIZAREA PIEȚEI
Servicii cum sunt transportul, energia, serviciile poştale şi de telecomunicaţii nu au fost
întotdeauna la fel de deschise pentru concurenţă aşa cum sunt astăzi. Comisia Europeană a
avut un rol esenţial în „orientarea” acestor pieţe pentru concurenţă ( orientare cunoscută şi sub
numele de liberalizare).

Care sunt avantajele liberalizării?

În statele membre ale UE, majoritatea serviciilor au fost furnizate anterior de organizaţii
naţionale cu drepturi exclusive. Prin „deschiderea” acestor pieţe s-a creat o concurenţă la nivel
internaţional, iar consumatorii, în aceste condiții, au posibilitatea de a alege dintr-o serie de
furnizori de servicii şi produse alternative.

Deschiderea acestor pieţe pentru concurenţă a permis, de asemenea, consumatorilor să

beneficieze de preţuri mai mici şi de servicii noi, care sunt eficiente şi mai ușor de accesat.
Acest lucru, la nivel macro și mondoeconomic, ar trebui să determine o îmbunătățire a
rezultatelor economiilor naționale și implicit acestea să devină competitive.

3
Cum a fost introdusă libertatea de alegere?

Modul de abordare al Comisiei Europene a evoluat de-a lungul anilor. În 1993, CE a solicitat
Danemarcei să pună capăt monopolului de stat a Căii Ferate DSB (Danske Statsbaner the
Danish State Railways) asupra instalaţiilor portuare de la Rodby, astfel încât să permită
concurenţilor să utilizeze aceleaşi facilităţi sau, alternativ, pentru a construi altele noi în
apropierea acestui port. Cu toate acestea, s-a constat faptul că instituirea unei infrastructuri
competitive, în special în cazul reţelelor la nivel naţional, necesită volum ridicat de investiţii
care sunt de obicei ineficiente. Așadar, Comisia Europeană a dezvoltat conceptul din punct de
vedere al separării rețelele de furnizare (infrastructura) de serviciile comerciale care folosesc
această reţele.

In domeniul căilor ferate, energiei electrice şi a gazelor naturale, operatorii de reţea sunt acum
obligaţi să ofere concurenţilor acces echitabil la reţelele lor. În aceste industrii, monitorizarea
accesului echitabil la reţea de către toţi furnizorii este esenţială pentru a permite
consumatorului să aleagă furnizorul care oferă cele mai bune servicii (condiţii).

Există efecte directe asupra consumatorilor?

În cadrul primelor două pieţe care s-au liberalizat (i.e. transportul aerian şi telecomunicaţiile),
preţurile medii au scăzut substanţial. Acest lucru, însă, nu este valabil și în cazul pieţelor care
au fost liberalizate mai târziu sau deloc (i.e. electricitate, gaz, transportul feroviar şi serviciile
poştale), unde s-a constat faptul că preţurile au rămas neschimbate sau chiar au crescut. În
consecință nivelul prețului poate fi influențat și de existența unor factori specifici sectorului –
(e.g. preţul gazelor naturale este strâns legat de preţul barilului de petrol), dar în final, se pare
că, consumatorii au posibilitatea de a beneficia mai uşor de preţuri mai scăzute în sectoarele
care sunt predispuse concurenţei.

Serviciilor publice pot fi livrate în mod corespunzător pe o piaţă competitivă?

Liberalizarea unor noi pieţe necesită reglementări suplimentare pentru a se asigura faptul că
serviciile publice continua să fie furnizate iar consumatorul nu este afectat în mod negativ.
Atunci când aplică legislaţia în domeniul concurenţei, Comisia Europeană ţine întotdeauna
cont de obligaţiile speciale pe care le au orice organizaţie care beneficiază de „drepturi de
monopol”. Această abordare asigură faptul că există o concurenţă loială, fără a influența
agentul economic (organizația) care beneficiază de drepturi de monopol (sprijin din partea
statului), care la rândul ei, este obligată să furnizeze servicii în interes public, chiar şi atunci
când acest lucru nu este profitabil.

AJUTOARELE DE STAT
O companie care obține un sprijin din partea executivului înregistrează, implicit, un avantaj
faţă de concurenţii săi. Prin urmare, Tratatul CE interzice în general ajutorul de stat dacă nu
este justificat prin motive de dezvoltare economică generală. Pentru a se asigura că această
interzicere este respectată şi excepțiile (scutirile) sunt aplicate în mod egal pe teritoriul
Uniunii Europene, Comisia Europeană are sarcina de a veghea respectarea ajutorului de stat
cu normele UE.

Ca un prim pas, EC trebuie să stabilească dacă o companie care a primit ajutor de stat,
îndeplineşte următoarele criterii:

4
 • a existat o intervenţie a statului sau prin intermediul resurselor de stat (care pot avea o
varietate de forme e.g. subvenţii, dobânzi şi scutiri de la plata impozitelor, garanţii,
preluarea unei cote sau a pachetului majoritar a companiei de către stat, sau furnizarea
de bunuri şi servicii în condiții preferenţiale, etc);
• intervenţia conferă un avantaj beneficiarului pe o bază selectivă, (e.g. avantaje unor
societăţi sau sectoare ale industriei, sau la societăţi situate în regiuni specifice);
• concurenţa a fost sau poate fi distorsionată;
• intervenţia poate să afecteze comerţul dintre statele membre.

Măsurile cu caracter general, întreprinse de către executiv, nu sunt considerate drept ajutor de
stat deoarece, acestea nu sunt selective şi se aplică tuturor societăţilor, indiferent de mărimea
lor, de locaţie sau sectorul de activitate (e.g. măsurile fiscale generale sau legislaţia muncii).

Obiectivul urmăririi modului de acordare a ajutorului de stat este, așa cum este prevăzut în
Tratatele fondatoare ale Comunităţilor Europene, este acela de a asigura faptul că intervenţiile
guvernamentale nu denaturează concurenţa şi schimburile comerciale în interiorul UE. În
acest sens, ajutorul de stat este definit ca un avantaj în orice formă, conferit, pe o bază
selectivă a întreprinderilor, de către autorităţile publice naţionale. Prin urmare, subvenţiile
acordate persoanelor fizice sau măsurile de ordin general destinate tuturor întreprinderilor,
care nu sunt reglementate de articolul 107 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene
(TFUE) nu constituie ajutoare de stat.

Tratatul CE menționează interdicţia generală a ajutoarelor de stat. Fondatorii tratatului, cu

toate acestea, au observat faptul că, în anumite circumstanţe, intervenţiile guvernului sunt
necesare pentru o bună funcţionare a economiei. Prin urmare, Tratatul lasă loc pentru o serie
de obiective de politică pentru care ajutorul de stat poate fi considerat compatibil. Prin
completarea normelor fundamentale, printr-o serie de acte legislative, care prevăd o serie de
excepţii, Comisia Europeană a stabilit un sistem unic de reguli la nivel global prin care
ajutorul de stat este monitorizat şi evaluat în cadrul Uniunii Europene. Acest cadru juridic este
analizat periodic, pentru a îmbunătăţi eficienţa şi de a răspunde la apelul Consiliilor Europene
cu scopul de a impulsiona economia europeană.

În timp ce o nouă legislaţie a fost adoptată în strânsă cooperare cu statele membre, punerea în
aplicare a scutirilor de la interdicţia generală a ajutoarelor de stat revine exclusiv Comisiei
Europene, care posedă o ridicată putere de decizie și investigaţie. În centrul acestor
competenţe se află procedura de notificare, care, cu excepţia anumitor cazuri, statele membre
trebuie să le urmeze. Astfel că, o măsură de ajutor poate fi pusă în aplicare numai după
aprobarea acesteia de către Comisie, în plus, aceasta are puterea de a recupera ajutorul de stat
incompatibil.

Prin aceste mijloace, patru Direcţii Generale, efectuează un control asupra ajutoarelor de stat:
sectorul serviciilor de transport (ajutor pentru companii din transportul rutier, feroviar, căi
navigabile interioare, maritim şi sectoarele de transport aerian), extracția cărbunelui, în
domeniul pescuitului ( producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de
acvacultură), respectiv agricultură (producţia, prelucrarea şi comercializarea de produse
agricole). Alături de acestea DG pentru Concurenţă mai are în vedere și celelalte sectoare.

Comisia îşi propune să asigure faptul că toate societăţile europene îşi desfăşoară activitatea pe
o piață competitivă. Așadar intervenţiile guvernamentale nu trebuie să interfereaze cu buna
funcţionare a pieţei interne sau să aducă prejudicii asupra competitivităţii societăţilor din UE.

5
Companiile şi consumatorii din Uniunea Europeană sunt, de asemenea actori importanţi, care
poate declanşa anchete, prin depunerea reclamaţiilor cu Comisia. În plus, Comisia invită
părţile interesate să-şi prezinte observaţiile, prin Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci
când are îndoieli cu privire la compatibilitatea unei măsuri de ajutor propusă şi deschide o
procedură formală de investigaţie.

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

Confruntarea cu provocările globalizării

Cooperarea cu alte autorităţi din domeniul concurenţei are loc la două niveluri.

În plus, Comisia participă activ la activităţile legate de concurenţă și cooperează cu diverse

organizaţii internaționale, cum ar fi: Reţeaua Internaţională a Concurenţei (ICN), Organizaţia
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), UNCTAD (Reuniunea Națiunilor Unite
pentru Comerț și Dezvoltare - United Nations Conference on Trade and Development),
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Accentul principal este de promovare a
convergenţei politicilor prin intermediul dialogului şi a schimbului de opinii privind politica
în domeniul mai larg şi probleme de executare, şi, în unele cazuri, prin înfiinţarea de practici
recomandate.