Nume: Barbu Constantin

Clasa: 12 B

Profesor coordonator: Guta Laurentiu

Liceul: Liceul cu program sportiv

Localitatea: Tg-Jiu
Cuprins:

1. Pentru inceput …

2. Punctul mort sau faza critic

3. Oboseala locală, muscular

4. Oboseala centrală sau neuropsihică

5. Oboseala supraacută

6. Bibliografie
 1. Pentru inceput …

Antrenamentul sportiv este o stiinta, iar performantele de exceptie din multe discipline
sportive sunt pregatite de echipe de specialisti, care trateaza cu responsabilitate fiecare latura
a antrenamentului.    Creşterea capacităţii de lucru a
organismului, care reprezintă unul din scopurile principale
ale antrenamentului nu este altceva decât o luptă continuă
dusă pentru a întârzia apariţia oboselii.

    Starea de oboseală exprimă o reacţie fiziologică de

inhibiţie de protecţie la nivelul sistemului nervos central,
care urmează logic şi legic unei activităţi psihofizice.
Această formă de oboseală este o stare de disconfort
fiziologic care este combătută de organism, care încearcă,
şi de cele mai multe ori reuşeşte, să se refacă pe cale
naturală, spontan. Numai că, în sportul de performanţă,
această refacere, pe căile naturale, de care dispune
organismul, nu este în totdeauna suficientă şi atunci prin disproporţia creată în raportul
refacere/intensitate a antrenamentului se ajunge la oboseală patologică, cu mult mai greu de tratat
şi care cert ţine sportivul departe de circuitul competiţional.

    Oboseala îndeplineşte un rol de apărător al organismului contra exceselor de efort. Aceasta nu
înseamnă că efortul trebuie oprit la primele semne de oboseală. Se spune, pe drept cuvânt, că te
antrenezi contra oboselii obosind (M. Georgescu). Ca atare împingerea efortului până la
instalarea oboselii este o condiţie necesară a creşterii capacităţii de muncă a organismului, în
general, şi a antrenamentului pentru dezvoltarea rezistenţei în special.

   Oboseala este o stare temporară de scădere a potenţialului funcţional al organismului, produsă

de o activitate prelungită sau excesivă. Ea este determinată, în principal, de consumul sporit de
energie şi este însoţită de senzaţii neplăcute, locale sau generale, obiective sau subiective.

    Fenomenele de oboseală se pot instala relativ repede, deoarece capacitatea de performanţă
biologică depinde de mai mulţi factori printre care: rezervele energetice ale musculaturii;
intergrarea funcţiilor neuro-musculare şi psihice; natura, durata, intensitatea efortului fizic;
mediul în care se desfăşoară antrenamentele; starea de sănătate; stres-ul competiţional; motivaţia.
Este lesne de înţeles, după această enumerare succinctă, că orice perturbare la nivelul unuia
dintre aceşti factori precum şi necorectarea imediată pot conduce foarte uşor spre starea de
oboseală patologică.
 2. Punctul mort

Punctul mort sau faza critică reprezintă o formă specială de oboseală care apare în timpul
eforturilor sportive cu durată mai mare de 1 minut.

   Denumirea de fază critică porneşte de la considerentul că întreg complexul de fenomene care

caracterizează această formă de oboseală nu durează un singur moment şi nu apare într-un singur
punct al efortului. Această formă de oboseală se deosebeşte clar de cea fiziologică care este rapid
recuperabilă după încetarea efortului fizic.

   Punctul mort reprezintă o diminuare a capacităţii de efort în urma unui exces de activitate, fiind
însoţită de senzaţii neplăcute ca urmare a acomodării insuficiente a funcţiilor organismului la
condiţiile de lucru şi nu de scăderea capacităţii funcţionale.

    Factorii favorizanţi ai instalării punctului mort:

  * caracteristici individuale;

  * gradul de antrenament, fiind factor determinant în instalarea fazei critice; frecvenţa este mai
mare la neantrenaţi;
  * respectarea fazei de pregătire; “încălzirea” este fundamentală în evitarea instalării sau a
amplificării fenomenelor ce caracterizează punctul mort;
  * intensitatea efortului.

   Simptomatologia fazei critice

  * semnele respiratorii domină tabloul clinic: respiraţie superficială, tahipnee cu dispnee,
respiraţie bucală;
  * semne psihice: acută senzaţie de oboseală, stare de astenie generală; această categorie de
semne se însoţeşte cel mai frecvent de tulburări senzoriale, acufene, obnubilare, cu sau fără
pierderea cunoştiinţei, abandon;
  * semne cardiovasculare: tahicardie, creşterea tensiunii sistolice, senzaţie de palpitaţii, buze şi
extremităţi cianotice.

    Dacă efortul este întrerupt, fenomenele care caracterizează punctul mort dispar şi sportivul
intră într-o fază nouă, “a doua respiraţie”.
 3. Oboseala locală, musculară

Oboseala locală, musculară este o stare fiziologică reversibilă, consecinţă a depăşirii

capacităţii funcţionale a sistemului neuro-muscular, circulator, respirator în urma unor eforturi
fizice intense. Capacitatea de a rezista la oboseală variază de la un sportiv la altul şi este în
relaţie directă şi cu tipul de efort la care este supus.

    Fenomenele care conduc la instalarea fenomenelor de oboseală musculară sunt explicate prin
mai multe mecanisme de producere.

    1.Epuizarea materialului energetic de la nivelul

muşchilor scheletici, deci a compuşilor
macroergici şi a glicogenului, este considerată ca
factorul cel mai redutabil în instalarea
fenomenelor de oboseală locală. Orice activitate
sportivă urmează o succesiune în asigurarea
energiei contractile:

    * ATP se transformă în: ADP + energie de contracţie pentru 6 –10 secunde
    * CP se transformă în: energie pentru refacerea ATP, ceea ce poate semnifica 20 secunde de
contracţii musculare
    * glicogenul muscular asigură energia contractilă în continuare pentru 45- 60 secunde.

Scăderea glicogenului muscular, chiar şi cu numai 30% din valoarea de referinţă pentru sportivul
respectiv, poate determina instalarea fenomenelor de oboseală.

    2.In instalarea fenomenelor de oboseală un rol important îl joacă aprovizionarea cu oxigen a
muşchilor în activitate precum şi acumularea de substanţe rezultate din metabolismul local şi cel
general:

    a.acumularea de peroxizi lipidici interferează activitatea membranei şi a mitocondriei

(prezenţa acestor compuşi poate fi anihilată de antioxidante);
    b.acumularea de protoni, radicali acizi sau acid lactic blochează contracţia musculară;
    c.acumularea de amoniac la nivelul ficatului poate depăşi capacitatea acestuia în neutralizarea
şi formarea de uree;

    3.Instalarea fatigabilităţii transmiterii sinaptice explică fenomenele de oboseală musculară prin
blocarea transmiterii influxului de la nerv la muşchi: teoria hetecronismului neuromuscular prin
blocarea mediatorului chimic.

    4.Oboseala joncţiunii neuromusculare se instalează în cazurile de stimulare repetată pe timp

îndelungat, astfel încât placa motorie nu mai determină răspunsul în proporţie de 1:1.

    5.Cea mai acceptată teorie privind oboseala musculară este cea a mecanismului periferic
asociat cu cel central, în care rolul fundamental în apariţia fenomenelor de oboseală revine
sistemului nervos central.

    Factorii favorizanţi ai oboselii musculare se pot sistematiza astfel:

   * oboseală musculară excesivă, acumulată prin eforturi anterioare şi care nu a fost îndepărtată
prin metodele de refacere cunoscute;
   * menţinerea unei atitudini/poziţii timp îndelungat;
   * tulburări în statica piciorului sau a coloanei vertebrale;
   * modificarea tehnicii sau a materialelor (încălţăminte, poziţie aparate), ceea ce determină
modificarea stereotipului de mişcare, şi ca urmare apariţia oboselii;
   * începerea efortului specific fără o fază de pregătire prealabilă (încălzire incorectă/
insuficientă)
   * condiţii de mediu extreme (frigul este unul dintre factorii redutabili);
   * regimuri de slăbire pentru obţinerea categoriei;
   * tulburări hidroelectrolitice produse prin căldură excesivă;
   * afecţiuni latente: spasmofilie, anemie feriprivă.

    Factorii care declanşează instalarea fenomenelor de oboseală:

   * particularităţile sportivului;
   * ritmul rapid de activitate;
   * durata activităţii musculare;
   * pauzele insuficiente între repetări sau între antrenamente.

   Semnele subiective care se pot descrie sunt:

  * senzaţie de greutate la nivelul grupelor musculare;
   * dureri difuze la compresiunea grupelor musculare;
   * astenie fizică marcată.

   Semnele obiective înregistrate sunt:

  * scăderea capacităţii de efort în timpul antrenamentului;

   * scăderea forţei musculare;
   * creşterea tonusului muscular;
   * tulburări în coordonarea mişcărilor şi scăderea vitezei de reacţie, de repetiţie.

    Din punct de vedere paraclinic oboseala musculară poate fi pusă în evidenţă prin
miotonometria de repaus şi cea de contracţie precum şi prin electromiografie, care pune în
evidenţă biopotenţiale de unităţi motorii cu frecvenţă scăzută şi amplitudine crescută.

    O formă particulară, acută, este crampa musculară de efort care poate fi definită ca o
contractură musculară dureroasă cu accentuarea componentei musculare din cadrul sindromului
senzitivo-motor.

    Clinic, crampa musculară se instalează

rapid, printr-o durere vie, constrictivă, cu
durată de 2-3 minute şi care dispare prin
contracţie voluntară, masaj sau elongaţie.

    Crampele musculare apar cel mai frecvent

la musculatura tricepsului sural, flexorilor
plantari şi mai rar, la muşchiul cvadriceps,
dorso-lombari.

    Tratamentul pentru oboseala musculară

trebuie particularizat numai prin colaborarea cu medicul.
 4. Oboseala centrală sau neuropsihică

Oboseala centrală sau neuropsihică este o formă de oboseală care se corelează cu gradul de
oboseală musculară.

   Oboseala psihică se poate produce ca urmare a:

   1.stresului competiţional,
   2.scăderea concentraţiei de glucoză din sânge, fiind ştiut că celula nervoasă nu dispune de
rezerve şi este dependentă de aportul sanguin,
   3.creşterea concentraţiei de aminoacizi din sânge ca urmare a descompunerii proteinelor şi
concomitent epuizarea enzimei 5-hidrotriptamină care-I metabolizează (situaţia este mai
frecventă la sporturile de forţă).

   Simptomatologia clinică se caracterizează prin:

   * tulburări ale somnului, fie sub formă calitativă, fie cantitative şi însoţite de insomnia de
adormire sau readormire;
   * modificări ale apetitului (fie creşteri, fie scăderi);
   * diminuarea dorinţei de antrenament;
   * scăderea vizibilă a capacităţii de concentrare, de repetare, de învăţare;
   * scăderea atenţiei;
   * modificarea pragului sensibilităţii dureroase.

    Profilaxia acestei forme de oboseală este numai în relaţie cu metodele de refacere postefort pe
care la utilizează sportivul, dar şi cu dirijarea antrenamentului care trebuie să respecte principiile
fiziologice (accesibilitatea, gradarea efortului, multilateralitatea, continuitatea, individualizarea,
utilizarea de eforturi susţinute, igiena antrenamentului, refacerea postefort).

    Tratamentul sportivilor care prezintă astfel de forme de oboseală este individualizat şi
presupune obligatoriu, ca primă măsură, întreruperea antrenamentelor pe o perioadă de minim 5-
6 zile, la care se asociază regim igieno-dietetic, procedee de balneo-fizio-terapie şi, minim,
medicamentaţie neurotropă.
 5. Oboseala supraacută

Oboseala supraacută, suprasolicitarea sau supraîncordarea este o formă patologică de

oboseală, instalată ca expresie a discordanţei dintre solicitarea, de obicei intensă, dar nu neapărat,
şi posibilităţile de răspuns ale organismului. In această formă de oboseală este depăşită
capacitatea funcţională şi de rezervă a organismului, devenind ea însăşi un factor psihic
traumatizant, mai ales în situaţiile în care sportivul realizează că nu poate face faţă situaţiei
sportive impuse.

   Suprasolicitarea (supraîncordarea) este o stare patologică acută a organismului care trebuie să

fie diferenţiată de supraantrenement, care este o formă patologică cronică.

   Factorii favorizanţi în instalarea suprasolicitării:

   * sportivi insuficient antrenaţi,

   * insuficienta recuperare după diferite afecţiuni sau reluarea prematură a
antrenamentului/competiţiei;
   * intensitatea inadecvată a antrenamentului faţă de momentul de pregătire;
   * utilizarea medicamentaţiei dopping;
   * existenţa unor afecţiuni latente sau parţial tratate;
   * acţiunea factorilor climatici: modificările de altitudine, hipoxia, variaţiile de temperatură.

   Simptomatologia se caracterizează prin:

  * semnele psiho-neurologice: adinamie, reacţie inadecvată la stimuli, modificări de echilibru,

modificarea acuităţii vizuale şi/sau a câmpului vizual, diminuarea reflexelor osteotendinoase;
  * semne cardio-vasculare: frecvenţă cardiacă crescută, dar nu concordant cu efortul efectuat,
palpitaţii, tensiune arterială variabilă (crescută, la unii, sau scăzută la alţii);
   * semne respiratorii: tahipnee concomitent cu respiraţii superficiale;
  * semne digestive: disconfort digestiv, epigastralgii, hepatalgii la efort, icter, simptomatologie
de ulcer;
   * semne renale: hematurie macro- sau microscopică.

    Cazurile de exitus prin suprasolicitare sunt destul de rare, acestea producându-se în situaţiile
afecţiunilor cardiace compensate la limită sau în situaţiile de dopaj.
    Sigur că cel mai bun tratament este cel profilactic şi care are în vedere dirijarea
atrenamentului, regimul de viaţă al sportivului sau tratamentul corect (la timp, cu respectarea
perioadei de tratament, a medicamentaţiei şi a dozei indicate) al afecţiunilor, realizarea
sistematică a controlului medical.

   Tratamentul curativ este unul de urgenţă, cu transportarea sportivului la spital şi asigurarea

funcţiilor vitale.

   Reluarea antrenamentelor, după o astfel de situaţie, este permisă numai după 3-4 săptămâni şi
atunci cu monitorizare şi program particularizat.
 6. Bibliografie

1.ACSM position stand on osteoporosis and exercise: American College of Sports Medicine.
Med Sci Sports Exerc. 1995; 27:1-7
2.Demeter A. – Fiziologia sporturilor, Editura Stadion, Bucureşti, 1982
3.Drăgan I. – Cultura fizică şI sănătatea, Editura Medicală, Bucureşti, 1971
4.Drăgan I. – Elemente de investigaţie în medicina sportivă, Editura Stadion, Bucureşti, 1970
5.Drăgan I. - Practica medicinii sportive. Editura Medicală Bucureşti, 1989
6.Drăgan I. – Refacerea organismului după efort, Editura Sport- Turism, Bucureşti, 1974
7.Drăgan I. – Selecţia şi orientarea medico-sportivă, Editura Sport- Turism, Bucureşti,1989
8.Drăgan I. (sub redacţia) - ~ndrumar de lucrări practice în medicina sportivă, Curs litografiat,
Bucureşti, 1982
9.Drăgan I. (sub redacţia) – Medicina sportivă, Editura Stadion, Bucureşti, 1974
10.Drosescu Paula- Igiena educaţiei fizice şi sportului. Editura. Universităţii "Al.I. Cuza", Iaşi,
1992
11.Dumitrescu Carmen, Dumitrescu C-tin. – Călirea organismului, Editura Sport Turism,
Bucureşti,1980
12.Gray AB; Telford RD; Weidemann MJ The effect of intense interval exercise on iron status
parameters in trained men. Med Sci Sports Exerc, 25: 7, 1993 Jul, 778-82;
13.Nieman DC; Henson DA; Sampson CS; Herring JL; Suttles J; Conley M; Stone MH;
Butterworth DE; Davis JM.The acute immune response to exhaustive resistance exercise. Int J
Sports Med, 16: 5, 1995 Jul, 322-8.
14.Nieman DC; Nehlsen-Cannarella SLThe effects of acute and chronic exercise of
immunoglobulins. Sports Med, 11: 3, 1991 Mar, 183-201.
15.Saragea M. (sub redacţia), Fiziopatologie Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1982

16. http://www.google.ro

17. http://wikipedia.org