Colecţia Familia

Să vorbim despre
Anii adolescentei
Agape
Editura Agape:
Str. Podului 8 505200 Făgăraş/BV tel/fax 0268-214802' tel/fax 0268-206109 e-mail:
olycosma@xnet.ro
olycosma@yahoo.com Internet: www.edituraagape.ro
Cei interesaţi pot cere la adresa de mai sus un Catalog al cărţilor publicate de Editura Agape,
care li se va trimite în mod gratuit.
Prima ediţie: 2004
Titlul original: Let's Talk About The Teenage Years
Copyright by John Ritchie Christian Publications, Scoţia
Copyright 2002 by Editura Agape
Traducere: Olimpiu S. Cosma
Ilustraţii: J. Glen
Copertă: Daniela Blebea
Tipar: Agape S.R.L.
Str. Podului 8
505200 Făgăraş/BV
ISBN 973-694-023-3
Cuprins
2

In aşteptarea anilor adolescenţei

înfruntarea responsabilităţilor părinteşti
Cum să facem faţă rebeliunii copiilor
20
Confruntarea cu o lipsă de interes spiritual
27
Sfaturi pentru adolescenţi
30
Un exemplu de părinte rău
35
Un cuvînt de încheiere
39
în aşteptarea anilor adolescenţei
Mamele şi taţii doresc adesea fierbinte să vină ziua cînd copiii lor mici, dependenţi vor deveni
adulţi responsabili. Totuşi, chiar dacă efortul şi oboseala cerute de creşterea lor îi fac să
dorească venirea acelei zile, se tem în aceeaşi măsură de intrarea copiilor în anii de ado-
lescenţă. Cei care au trecut prin aceşti ani ne informează că primii ani de viaţă ai copilului
sunt cei mai buni şi că trebuie să ne bucurăm de ei cît ţin! S-ar putea ca aceşti ani să fie plini
de gălăgie şi oboseală extenuantă, dar cel puţin copiii sunt sub control, şi ştii unde sunt şi ce
fac. în felul acesta, cu sentimente amestecate, aştepţi cu nerăbdare ziua cînd vor creşte mari şi
vei avea adolescenţi în familie.
în broşura „Educaţia copiilor" din această colecţie ne-am ocupat de creşterea copiilor, mai
ales a celor mai mici. Aici nu vom repeta lecţiile fundamentale pentru părinţi, ci ne vom
ocupa de chestiuni care sunt deosebit de importante atunci cînd copiii ajung adulţi tineri.
Adolescentul vrea să ştie de ce
în această perioadă, în relaţia dintre părinţi şi copii apare o schimbare subtilă, pe care mulţi
părinţi o găsesc greu de manevrat. Vechea practică a insistenţei pe supunere din cauză că aşa
zice mami sau taţi nu mai este eficientă. Adolescentul vrea să ştie de ce trebuie sau nu trebuie
făcut un lucru. Sistemul educaţional actual ne învaţă că este important să punem întrebări şi să
nu acceptăm fără discuţii faptul că un lucru sau altul este corect sau greşit. Părinţii credincioşi
pot de asemenea să descopere pentru prima dată că copiii lor sunt angrenaţi în activităţi pe
care ei nu le aprobă deplin. Deşi aceste activităţi pot să nu fie păcătoase în sine, părinţii
recunosc pericolele legate de ele - pericole pe care adolescentul să nu le vadă sau să refuze să
le vadă.
Tensiunile nu vor întîrzia să crească
în plus, în cercul familiei pot fi puse în discuţie opinii şi atitudini greu de acceptat pentru
părinţi. Acestea pot fi pur şi simplu nişte idei sau concepţii încăpăţînate născute dintr-o lipsă a
experienţei de viaţă. Ele pot fi opinii care circulă în şcoală sau universitate şi care pot părea
atractive tinerilor. Ele pot 11 atitudini asimilate prin contactul de zi cu

zi cu alţii de aceeaşi vîrstă. Modul în care părinţii reacţionează faţă de acestea poate avea
efecte de lungă durată asupra relaţiilor din familie. De asemenea, preferinţele pe care le au
generaţiile diferă într-o serie întreagă de chestiuni. Cîtă iritare provoacă faptul că adolescenţii
se îmbracă cu haine care, deşi seamănă cu cele purtate de contemporanii lor, par total
inacceptabile pentru părinţii lor! Să adăugăm la aceasta o preferinţă pentru muzica modernă,
pe care alţii din cămin o consideră total de neînţeles, poate un fel diferit de limbaj şi o dorinţă
de a petrece mai mult timp în afara căminului şi la ore tîrzii, şi tensiunile nu vor întîrzia să
crească. în final se înţelege ceea ce înseam-
nă expresia „conflictul între generaţii".
Totuşi, cea mai importantă dintre toate problemele este atunci cînd apar chestiuni legate de
convingerile părinţilor credincioşi: Este evident că adolescenţii vor examina cu grijă ce i-au
învăţat părinţii pe parcursul anilor. De fapt, este bine să facă lucrul acesta, şi va trebui să
răspunzi sincer şi pe baza Scripturii la întrebările pe care le vor pune tinerii. A te bîlbîi, a
îngăima, a te sustrage de la întrebări ori a da răspunsuri care nu vor trece testul unui examen
minuţios nu vor face altceva de-cît să sădească îndoieli în mintea celor ce întreabă şi să le
micşoreze respectul faţă de părinţii lor. Dacă adolescentul care întreabă încă n-a mărturisit că
este salvat, e nevoie de şi mai mare grijă în felul în care răspunzi.
S-ar putea de asemenea ca părinţii să descopere că, indiferent cu cîtă grijă şi-au crescut copiii
ca să cunoască Evanghelia şi Scriptura, se confruntă cu nişte adolescenţi rebeli care duc o
viaţă ce produce supărare şi suferinţă părinţilor, declarînd cu bună ştiinţă că Evanghelia nu-i
interesează şi nu-i atrage.
Nu este de mirare că mulţi părinţi aşteaptă cu nelinişte anii de adolescenţă ai copiilor. Ei se
vor confrunta cu problema păstrării unor relaţii echilibrate cu copiii lor - mai greu de dobîndit
decît cele mai multe îndatoriri părinteşti întreprinse pînă atunci. Trebuie să se găsească
echilibrul corect între
• independenţa de curînd cîştigată a copiilor şi dorinţa de a-i avertiza
7
şi împiedica să înceapă un mod de viaţă care le va fi dăunător;
• nevoia de a urma studii într-un oraş universitar şi dorinţa de a-i ţine mai departe în căminul
părintesc;
• a da adolescenţilor libertatea de a lua propriile decizii pe linie spirituală, dar de a-i proteja de
ceea ce este nebiblic;
• a garanta că „nu" nu este totdeauna răspunsul la orice cerere şi totuşi a căuta să se ia măsuri
ca să nu se facă compromis în privinţa adevărului;
• a-i asigura pe adolescenţi că sunt totdeauna iubiţi şi preţuiţi, criti-cîndu-se în acelaşi timp cu
francheţe deficienţele.
Acestea sunt cîteva dintre dilemele care li se par părinţilor imposibil de rezolvat în mod
satisfăcător. Unii încearcă să impună disciplina care era eficientă cînd copiii erau mici. Pe de
altă parte, unii dau libertate copiilor să facă ce vor, fără a-i „stînjeni" prea mult. Unii decid că
trebuie păstrată pacea cu orice preţ. Cei care au copii rebeli nu vor să facă sau să spună nimic
din ce ar face ca fisura din familie să fie şi mai mare. Da, aceştia pot fi ani foarte dificili!
Ce sfat are Cuvîntul lui Dumnezeu?
Dar aceştia pot fi şi ani de mare satisfacţie. Ce sfat are Cuvîntul lui Dumnezeu pentru părinţii
care sunt pe cale să intre în această fază a creşterii copiilor lor?
înfruntarea responsabilităţilor părinteşti
Rugăciunea pentru ei
,Jov chema şi sfinţea pe fiii săi; se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei cîte
o ardere-de-tot" (Iov 1:5).
Este limpede că fiii şi fiicele lui Iov [lob] nu mai erau copii. îşi aveau propriile familii şi, cînd
le venea ziua, poate aniversarea zilei de naştere, dădeau o petrecere la care erau invitaţi fraţii
şi surorile lor. Aceasta este o scenă obişnuită pentru părinţii care urmăresc cu nelinişte cum se
încadrează copiii lor în viaţa socială. E una dintre situaţiile cele mai dificile pe care le au
părinţii de rezolvat. Ele sunt încă o chestiune de mare îngrijorare pentru copii, dar acum
aceasta este însoţită şi de un sentiment de neajutorare, deoarece pare să se dea dovadă de prea
puţin control.
Nu există nimic care să indice că copiii lui Iov păcătuiau în ceea ce făceau, precum şi nimic
care să arate că nu era de dorit tovărăşia în care se aflau. Totuşi, Iov a recunoscut despre
copiii lui că aceştia erau nişte tineri ce nu-şi dădeau seama de pericolul care ar fi putut apărea
în caz că sentimentele lor scăpau de sub control.
Inima lor să rămînă într-o stare bună faţă de Dumnezeu
Pericolul era ca fiii şi fiicele lui să păcătuiască şi să-L blesteme pe Dumnezeu în inima lor.
Iov nu era îngrijorat numai de posibilitatea păcătuirii lor în mod făţiş, ci era dornic ca inima
lor să rămînă într-o stare bună faţă de Dumnezeu. Avea totdeauna înaintea ochilor posi-
bilitatea îngrozitoare ca ei să renunţe în inima lor la Dumnezeul despre care auziseră atîtea
lucruri de la tatăl lor. Dacă acesta era cazul, acţiunile lor aveau să-i arate curînd cum stăteau
lucrurile în inima lor. Cum a reacţionat Iov? El a adus ofrande de ardere (arderi-de-tot) „pen-
tru ei toţi". El s-a rugat pentru fiecare dintre ei în mod individual ca să fie păziţi de păcat şi să
fie iertaţi pentru fiecare păcat pe care îl comiteau.
Ce mare nevoie este ca părinţii să vină înaintea Domnului în rugăciune pentru copiii lor! Pot
veni timpuri cînd inima ţi-e plină de disperare şi-ţi vine greu să te rogi. Continuă totuşi să-i
pomeneşti pe fiecare în rugăciune ca să fie păziţi de ispitele prezente pretutindeni, în timp ce
copiii lui Iov îşi vedeau fiecare de viaţa lui, el se ruga

neîncetat pentru ei. Nu se poate argumenta că Iov putea face lucrul acesta din cauză că avea
mult timp la dispoziţie pentru rugăciune, întrucît avea puţine responsabilităţi. în realitate, el
era un om foarte ocupat - era fermier, negustor şi mare moşier - şi avea multe preocupări care
să-i umple timpul. In pofida tuturor acestor lucruri, el a dat prioritate bunăstării spirituale a
copiilor săi. N-a dat pur şi simplu din umeri, mulţumindu-se cu gîndul că i-a crescut şi că
acum sunt pe picioarele lor. El se ruga continuu pentru ei toţi.
•
Răspunsuri date la întrebările lor
„Şi cîndte va întreba fiul tău..." (Ex.l3:14).
Cînd copiii sunt mici, ei vor accepta cu puţine rezerve ceea ce le spun părinţii lor. Cînd li se
spune că un lucru este „rău", ei cred că aşa e, chiar dacă ar dori să nu asculte. Mai tîrziu însă,
lucrurile se schimbă. Părinţii nu mai sunt singurii lor profesori, şi ei îşi dau seama treptat că
sunt mulţi oameni care nu cred ce anume au fost ei învăţaţi. Apar repede întrebări, la care
trebuie să se răspundă sincer, aşa cum se cuvine şi într-un mod de înţeles pentru adolescent.
Nu este suficient să afirmi pur şi simplu că ceva este corect pentru că aşa a fost dintot-deauna.
Copiii de astăzi sunt învăţaţi să pună întrebări, şi incapacitatea de a da un răspuns satisfăcător
nu va duce la dispariţia întrebării. Dacă nu poţi da pe loc răspuns, fii cinstit şi recunoaşte
lucrul acesta, dar străduieşte-te să găseşti cît mai repede un răspuns.
La întrebări să se răspundă sincer, aşa cum se cuvine
Este extrem de important să iei măsuri ca să poţi da răspunsuri la întrebări care privesc
elementele fundamentale ale convingerilor tale religioase. întrucît copiii tăi iau parte la ore de
studiu biblic în adunare, vor fi dezbătute multe dintre aceste teme. Cu toate acestea, şi cămi-
10
nul va trebui să fie un loc unde să se dea importanţă învăţăturii din Scriptură. Pe măsură ce
copiii cresc, în cămin se vor ridica chestiuni cu privire la care n-au fost niciodată învăţaţi sau
cu privire la care au fost învăţaţi cînd erau mai mici şi n-au fost în stare să le înţeleagă aşa
cum trebuie.
în instrucţiunile date israeliţilor, erau anticipate o serie de întrebări din partea tinerilor
(adolescenţilor). în Exod 13:14 se aştepta ca copiii să ia parte la sărbătoarea Paştelui şi la cea
a Pîinilor Nedospite, şi să pună întrebarea: „Ce este aceasta?" în răspunsul dat trebuia să li se
spună cum i-a scăpat Domnul pe israeliţi din sclavia Egiptului. Prin urmare, ei trebuiau să fie
în stare să explice importantul mesaj despre salvare. Sărbătoarea Pîinilor Nedospite ne învaţă
că cei care au fost salvaţi din Egipt vor simţi dorinţa de a trăi într-un mod care să nu aibă de-a
face cu păcatul. Prin urmare, părinţii trebuie să poată explica nu numai mesajul Evangheliei,
ci şi motivele pentru care trăiesc aşa cum o fac. Adolescentul din căminul israelit punea
întrebarea din cauza a ceea ce vedea în casă. La fel şi astăzi, adolescenţii vor pune întrebări
din cauză că văd în căminul lor un mod de viaţă mult diferit de ceea ce ajung să realizeze că
este ceva obişnuit în altă parte.
Explicaţiile trebuie date pe baza Scripturii
Vor exista întrebări privind mesajul evanghelic, întrebări privind motivul pentru care se ia
Cina în prima zi a săptămînii, întrebări referitoare la cauza pentru care nu au voie ca alţii să
facă anumite lucruri sau să se ducă în anumite locuri. Răspunsurile simpliste care au satisfăcut
curiozitatea copiilor mici nu vor fi suficiente ca să satisfacă o minte mai matură. Explicaţiile
trebuie date pe baza Scripturii, fapt care îi va face pe copii să vadă că modul tău de viaţă nu
constă numai din deprinderi care nu mai sunt la curent cu societatea modernă.
Este important să luăm în serios asemenea întrebări. A le scoate din discuţie sau a le trata cu
superficialitate va da o impresie greşită privind importanţa chestiunii. Adolescentul va căuta
cu adevărat să primească un răspuns şi poate că va fi preocupat de chestiuni de natură
spirituală care nu vor fi fost exprimate cu voce tare. Dacă întrebarea este dată la o parte, s-a
pierdut o ocazie care putea să fi avut un efect benefic asupra vieţii spirituale a celui care a pus
întrebarea. Ceea ce îl preocupă trece apoi, şi în felul acesta se pierde momentul oportun.
11

Păstrarea respectului lor

„Să-şi cîrmuiască bine casa" (l.Tim.3:4).
în toţi aceşti ani ai adolescenţei este vital ca părinţii să păstreze respectul copiilor lor. în acest
stadiu al creşterii, viaţa mamelor şi taţilor va fi privită cu mult mai mare atenţie de către copiii
lor. Orice inconsecvenţă va trebui imediat observată şi poate fi scoasă în relief atunci cînd se
consideră necesar să se corecteze un fiu sau o fiică.
Orice inconsecvenţă va trebui imediat observată
Orice mod de acţiune preconizată trebuie să fie examinată în lumina modului în care va
apărea ea celor tineri. Evită ceea ce pentru tine poate că este plăcut sau admisibil, dar care ar
putea părea inconsecvent faţă de mărturia creştină. De exemplu, cît resentiment se acumu-
lează în nişte adolescenţi atunci cînd li se cere să refuze o invitaţie la un eveniment oarecare,
atunci cînd ştiu că părinţii lor au participat la evenimente similare! Pur şi simplu nu este
acceptabil pentru adolescenţi argumentul că lucrul acesta ar putea fi periculos pe linie
spirituală dacă s-ar duce acolo, dar că tu, la anii şi la maturitatea ta, ai discernămîntul de a lua
parte şi de a nu ţi se face nici un rău. Este necesar ca părinţii să stea neîncetat în gardă.
O altă capcană de evitat este aceea a insistării ca adolescenţii să se ataşeze de Cuvîntul lui
Dumnezeu atunci cînd părinţii n-au reuşit ani de zile să facă la fel. Am observat deja în
broşura dedicată copiilor că este vital ca părinţii să-şi amintească încă de la vîrsta cea mai
fragedă a copiilor că într-o zi vor putea fi în situaţia de a îndruma nişte fii şi fiice care nu arată
nici un interes pentru viaţa spirituală. Dacă cei care dau acest
sfat nu au arătat deja ei înşişi acest interes, li se va spune curînd că aşteaptă ca alţii să facă
ceea ce ei înşişi n-au făcut. Dacă, totuşi, părinţii au avut o perioadă de cădere, dar şi-au
revenit din ea şi s-au întors la Domnul, ei pot explica de ce s-au întors la Domnul, precum şi
beneficiile de care se bucură acum ca urmare a ascultării lor de Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar
dacă o schimbare a inimii se face în mare
12
grabă şi în mod evident numai ca să-i aprovizioneze cu „muniţii" în discuţiile cu copiii,
cuvintele vor avea puţină greutate. Dacă părinţii vor vedea că se supără din cauza vreunei
deficienţe de comportare a unui adolescent, ar trebui să reflecteze dacă nu cumva tînărul sau
tî-năra respectivă face ceea ce a văzut mai întîi la el.
Trebuie să se sublinieze totuşi că părinţii nu au voie să facă compromis în continuarea
conducerii casei după principiile lor, nu după acelea ale copiilor. Un tată nu poate abdica de la
responsabilitatea lui din cauză că are de-a face cu situaţii dificile, nici nu poate da vina pe
soţia lui dacă apar probleme ca urmare a refuzului său de „a-şi cîrmui bine casa". In timpul
acestor ani ar fi uşor să laşi standardele să coboare ca să se potrivească adolescenţilor. Cînd ei
fac cereri şi sunt refuzaţi, proasta dispoziţie şi jena care rezultă pot fi atît de dificile, încît
părinţii să capituleze. Lucrul acesta nu face decît să adune probleme pentru viitor.
în tristul exemplu al lui Lot din Geneza 19 vedem un tată care şi-a pierdut respectul copiilor
lui. Ei au văzut compromisurile făcute de el de cînd se stabilise în Sodoma cu cîţiva ani mai
înainte. în versetele 12-14 aflăm că familia lui era alcătuită din două fiice nemăritate care
stăteau în casa părintească, din cel puţin două fiice măritate (căci avea cel puţin doi gineri) şi
din cel puţin doi fii. Cînd a vorbit cu ginerii lui despre judecata care era pe punctul de a cădea
asupra oraşului, el a fost considerat ca unul „care glumeşte". Ei nu l-au luat în serios şi este
limpede că nu i-au crezut mesajul vrednic de luat aminte. Anii precedenţi îşi puseseră
amprenta şi, în ochii lor, Lot nu era privit ca un purtător de cuvînt al Domnului. Este trist să
aflăm din comentariul făcut de Noul Testament privind viaţa lui că a fost un om drept mîhnit
de ceea ce vedea în jurul lui. Totuşi, copiii lui păreau să ştie prea puţin despre această latură a
caracterului său şi n-au ţinut seama de rugămintea lui de a fugi din oraş. Rezultatul a fost un
dezastru complet -numai el şi cele două fiice nemăritate au scăpat din oraş înainte de venirea
judecăţii, iar evenimentele ulterioare au arătat că nici aceste două fiice nu aveau respect faţă
de el.
Tinerii de astăzi sunt sfătuiţi neîncetat să urmeze anumite „modele". Probabil că aşa a fost
dintotdeauna, dar cu mijloacele moderne de comunicare este mult mai uşor să-i vadă şi să-i
audă pe cei care sunt liderii acceptaţi ai tineretului din societatea noastră. Din păcate, mulţi
dintre aceşti „lideri" nu sunt felul acela de exemplu care ar fi pro-
13
fitabil de urmat. în faţa acestui lucru, noi ca părinţi ar trebui să ne străduim să trăim în aşa fel,
încît să facem ca viaţa creştină să fie atrăgătoare pentru copiii noştri şi să dăm un exemplu pe
care să dorească a-1 urma. Putem să-i învăţăm valoarea faptului de a-L urma pe Domnul Isus
[Iesus] şi să arătăm cît de satisfăcător este în realitate acest mod de viaţă.
Să facem ca viaţa creştină să fie atrăgătoare pentru copiii noştri
Nu trebuie niciodată să se creadă că exemplul dat de un tată este important numai pentru un
fiu şi că cel dat de o mamă e important numai pentru o fiică. Atît fiii, cît şi fiicele vor avea de
cîştigat atît din exemplul dat de o mamă pioasă, cît şi din acela al unui tată pios. De exemplu,
nu ni se spune numele mamei lui David, dar ştim că viaţa ei a lăsat o impresie profundă
asupra fiului ei. Cu ani mai tîrziu, în Psalmul 86:16, el vorbeşte Domnului şi spune că este
„fiul roabei Tale". El păstra amintirea unei mame care era servă a Domnului. O servitoare sau
roabă era una care era atentă în fiecare clipă la o expresie de dorinţă pe faţa stăpînului sau
stăpînei ei, şi imediat ce afla dorinţa alerga s-o împlinească. Ce exemplu a lăsat această mamă
asupra fiului ei, realizînd prea puţin faptul că, pe cînd îi urmărea el actele de ascultare de
Domnul şi devotamentul ei faţă de El, ea îl educa pe cel care avea să şadă cîndva pe tronul
Israelului!
Evită bîrfa
„Limba este şi ea un foc" (Iac.3:6).
Părinţii trebuie să-şi reamintească permanent pericolul reprezentat de bîrfă, această
întrebuinţare greşită a limbii cu urmări atît de importante. Chiar şi cînd copiii sunt mici, nu
trebuie lăsaţi cu amintirea unor conversaţii pe care nu le-au înţeles total, dar care i-au făcut cu
siguranţă conştienţi de deosebirile care există între credincioşi. Pe măsură ce copiii cresc, e tot
mai important să luăm măsuri ca să nu li se facă cunoscut prin conversaţie inutilă şi bîrfă ceea
ce nu au nevoie să ştie.
14
Adolescenţii sunt dotaţi cu un spirit ascuţit de observaţie şi, de exemplu, vor capta cu
repeziciune orice deosebire de opinii între părinţii lor şi alţi credincioşi. Ei vor fi conştienţi de
deosebirile de păreri şi se vor da în vînt să afle cît mai mult despre aceste deosebiri. Făcînd
astfel, vor simţi că încep să facă parte dintre adulţi. Este inevitabil ca, acolo unde există păreri
diferite, ele să sară în ochii celor care le privesc, dar nu lăsa niciodată ca ele să ajungă tema
unei bîrfe fără rost în cămin. Dacă s-ar ridica această chestiune, vorbeşte totdeauna de alţii cu
respect şi subliniază că deosebirile de păreri nu comportă certuri şi un sentiment de
superspiritualitate sau superioritate faţă de alţii. încă de la bun început, fa-i pe adolescenţi să
vadă că creştinii pot să trăiască împreună în armonie şi să-L pună mai întîi pe Domnul în toate
dezbaterile lor. S-ar putea ca alţii să se poarte jignitor faţă de tine în public, dar indiferent cît
de greu ţi-ar cădea lucrul acesta, încearcă să iei măsuri ca să nu răspunzi cu aceeaşi monedă.
Nu fi făţarnic sau ipocrit
Pe lîngă aceste deosebiri de păreri, este posibil să vorbeşti critic la adresa slăbiciunilor pe care
le observi la alţii şi să faci din ele un subiect de bîrfă sau chiar de glume pe socoteala lor. Fii
cu grijă în toate aceste chestiuni. Nu lăsa impresia că eşti făţarnic sau ipocrit în relaţia ta cu
alţii.
Lucrul acesta este de mare importanţă, din cauză că, dacă am acţiona fără înţelepciune în
aceste chestiuni, nu vom mai putea să-i mustram pe adolescenţi pentru vorbirea de rău a
altora. în plus, îi facem să vadă că există o lipsă de unitate şi respect între creştini, şi aceasta
nu este de folos nici celor care n-au mărturisit că sunt salvaţi, nici celor ce sunt tineri în
credinţă.
Evită favoritismul
„Isaac îl iubea pe Esau... Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov" (Gen.25:28).
Cînd copiii sunt mici este relativ uşor să nu ai favoriţi, dar cînd sunt mai mari creşte pericolul
de a proceda astfel. Pe măsură ce se dezvoltă caracterul fiecăruia, o mamă sau un tată va
vedea în fiecare dintre copii trăsături pe care le apreciază şi poate trăsături care le displac. în
aceste împrejurări trebuie să se aibă mare grijă ca să nu se observe că
15
o mamă sau un tată are un copil favorit. Căminul lui Isaac şi al Rebe-căi, în multe privinţe un
loc de dragoste exemplară între părinţi, a văzut umbra tristă a favoritismului. Isaac 1-a iubit pe
Esau, iar Rebeca 1-a iubit pe fratele său geamăn Iacov [Iacob]. Esau era un om căruia îi
plăcea traiul în aer liber, şi stilul lui de viaţă i-a plăcut tatălui său, în timp ce Iacov iubea mai
mult statul în interiorul casei, avînd prea puţină predilecţie pentru vînătoare şi alte
îndeletniciri în aer liber atît de dragi fratelui său.
împărţirea afecţiunii... urinări triste
Ca rezultat al acestei împărţiri a afecţiunii în cămin au existat cel puţin două urmări triste.
Iacov ştia că se putea bizui pe ajutorul mamei sale în încercarea de a-şi înşela tatăl, o
încercare pusă la cale de ea, şi care la început părea să fi reuşit. El ştia că sentimentele ei
pentru el erau atît de puternice, încît va face totul pentru a-i sprijini cauza. Ce imagine tristă
avem înaintea ochilor, imaginea unei soţii iubitoare care, după ce a trăit în fericire şi încredere
cu soţul ei mulţi ani, acum îl înşela ca să promoveze ceea ce considera ea că sunt interesele
fiului
favorit!
Dar şi Isaac a eşuat în acelaşi fel. Aflăm din Epistola către evrei că Esau a fost un ins profan şi
ateu. Lipsa de consideraţie pentru dreptul de întîi născut, pe care i 1-a vîndut lui Iacov, ne
arată cît de puţin preţuia ceea ce-i dăduse Dumnezeu. Isaac n-a reuşit să-şi dea seama de ade-
văratul caracter al fiului său. Dragostea pentru el 1-a orbit faţă de adevărul situaţiei. El n-a
reuşit să realizeze că acel Esau pe care îl iubea aşa de mult nu simpatiza cu convingerile
tatălui său.
Poate că problemele din acest cămin n-au fost cauzate numai de această împărţire a afecţiunii,
dar lucrul acesta a turnat cu adevărat gaz peste focul dificultăţilor care creşteau pe zi ce trecea.
Ferirea de influenţe negative
„Dina... a ieşit să vadă pe fetele ţării" (Gen.34:l).
Pentru un adolescent, lumea poate fi cel mai atractiv loc. Dina era cea mai mică dintre copiii
lui Iacov şi Leea, şi fără îndoială că uneori fusese răsfăţată de fraţii ei mai mari. Ca în toate
familiile, erau probabil momente cînd era mai puţin bine dispusă faţă de ei, dar făcînd
abstracţie de micile dispute din viaţa de familie, între ei era o legătură
16
reală de afecţiune.
Cînd Iacov s-a mutat în oraşul Salem din ţara Canaanului, Dina a făcut cunoştinţă cu o lume
care era foarte diferită de viaţa cîmpeneas-că pe care o cunoscuse ea pînă atunci. Chiar şi în
zilele acelea, oraşul şi împrejurimile lui era un loc atrăgător pentru cei care doreau să trăiască
freamătul pe care îl aduc mulţimile şi activităţile citadine. Nu suntem surprinşi că ea s-a dus
să le vadă pe fiicele ţării. Ea era interesată să vadă cum trăiau celelalte fete din oraş şi din
jurul lui, şi fără îndoială se întreba dacă nu cumva viaţa din trecut o văduvise de satisfacţia
dată de lucrurile „bune" oferite acum în acest oraş.
Lumea poate fi cel mai atractiv loc
în acest moment, Dina va fi fost pe la jumătatea anilor adolescenţei şi va fi fost o fată tînără
atrăgătoare. Cînd fiul prinţului oraşului a observat-o, şi ea i-a trezit interesul, nu este
surprinzător că ea a fost copleşită de interesul arătat de el. Era măgulită că un om atît de bogat
ca acest prinţ, care ar fi putut cere mîna multor fete dacă ar fi vrut, era atras de ea. Poate că a
înţeles pentru prima oară ce însemna să fie atrăgătoare pentru un bărbat.
Din păcate, a urmat dezastrul. Ceea ce începuse ca o prietenie cu cîteva fete din oraş a
introdus-o pe Dina într-o societate şi un mediu care nu îi erau propice. Prinţul din Sihem a
luat-o la el şi, după limbajul de astăzi, au avut o „relaţie". Totuşi, Scriptura ne spune că ceea
ce s-a întîmplat a umilit-o şi a întinat-o pe Dina. Pe urmă, în Geneza 34 ni se spune istoria
tristă a modului cum au reacţionat fraţii ei.
Prinţul din Sihem era, după standardele lumii, un tînăr destul de cinstit şi de integru, şi dorinţa
lui era să se căsătorească cu Dina. Dar să mai observăm şi faptul că, indiferent cît de integru
era el, standardele sale morale nu erau standardele celor care ajunseseră să-L cunoască pe
Dumnezeu. Un alt fapt trist este că fraţii Dinei au arătat că în standardele lor de comportare
erau în multe feluri mai prejos decît bărbaţii din Sihem.
In spatele acestei istorii este o avertizare pentru toţi părinţii. Nu există nici o indicaţie în
istoria aceasta că Iacov ar fi făcut vreo încercare de a-şi feri fiica de influenţa oraşului. Totul
părea să fi început în modul cel mai nevinovat. Ea dorea doar să se împrietenească cu cîteva
dintre fetele din locul acela, şi ce rău putea veni de aici? Sau poate
17
că el încercase s-o îndrume şi s-o ferească pe Dina, dar ea se dusese în oraş fără să ştie tatăl ei.
Este o cale periculoasă
Acesta este unul dintre cele mai dificile domenii pentru părinţi. Dar, cît este posibil, copiii
trebuie protejaţi de influenţa lumii în anii petrecuţi înainte de a fi destul de maturi pentru a fi
expuşi la ea. Faptul de a permite adolescenţilor să frecventeze locuri lumeşti de distracţie şi de
a fi tovarăşi cu cei ce fac aşa este o cale periculoasă. Cînd părinţii anticipează că se va
întîmpla lucrul acesta, pot fi de mare ajutor o serie de activităţi alternative.
Rămînerea în contact
„Fiule, dacă vei primi cuvintele mele... atunci vei înţelege frica de Domnul" (Prov.2:l,5).
Anii adolescenţei pot fi ani cu probleme de comunicare. Faptul că nişte părinţi nu sunt în stare
să înţeleagă cum se comportă copiii lor, iar nişte copii nu sunt în stare să înţeleagă concepţiile
şi punctele de vedere ale părinţilor poate duce la o lipsă de comunicare.
Dacă adolescenţii nu au parte de o ureche înţelegătoare atunci cînd caută să discute în legătură
cu viaţa şi problemele lor, lucrul acesta îi poate face să nu dorească a se destăinui părinţilor
lor. Se poate întîmpla ca discuţiile care au loc în legătură cu aceste chestiuni să fie uneori
aprinse şi, ca urmare, părinţii să simtă că nu prea are rost să discute ulterior pe această temă.
S-ar putea ca modelul acceptat în cămin să fie acela de a trăi în aceeaşi casă, dar de a duce
vieţi separate. Trebuie depuse toate eforturile pentru a se evita lucrul acesta.
Uşa să rămînă deschisă pentru discuţii ulterioare
Este important să se creeze un mediu în cămin unde adolescenţii şi părinţii să se simtă bine
unii în prezenţa altora şi unde să nu fie nici o tensiune
18
cînd sunt împreună. Aceasta nu înseamnă că se permite fără comentarii tot ce fac copiii şi că
nu se face corectarea necesară, ci înseamnă că se va încerca rezolvarea problemelor într-un
asemenea mod, încît uşa să rămînă deschisă pentru discuţii ulterioare pe orice temă.
19

Cum să facem 1
Una dintre situaţiile cele m a avea copii rebeli. Fiii şi fiic ce au fost învăţaţi şi care trăk pentru
părinţi aduc în cămin d beca au experimentat aceasta ei ştiau că nu-1 vor ajuta (Gei fost o
umbră întunecată asupi
Părinţii se vo
Părinţii îşi vor întoarce prh şi se vor întreba unde au gre copiilor lor? Era posibil oare lor de a-
i ţine pe copii pe cale permis oare prea multă liber altele vor fi puse neîncetat, trăim cu o
asemenea situaţie care le ridică ea?
Dumnezeu înţelege
„Cînd era tînăr Israel" (O ,^im hrănit şi am crescut r
Sentimentele părinţilor în Dumnezeu. Pentru El, Israe Egipt. Osea 11:1-4 descrie n de Israel în
aceste zile de înc părinte ia copilul de braţe şi învăţa, El îi trăgea cu nişte i de fine ca să fie
folosite asi nemilos în comportarea Lui. duce, nici n-a arătat faţă de e făcut. Din creşterea lor
nu li dat ce era mai bun. Astfel, ] crescut nişte copii". Cei care care au fost hrăniţi aşa de bir
Cum să facem faţă rebeliunii copiilor
Una dintre situaţiile cele mai dificile pentru părinţii creştini este de a avea copii rebeli. Fiii şi
fiicele care se răzvrătesc făţiş contra a ceea ce au fost învăţaţi şi care trăiesc cu bună ştiinţă
într-un mod supărător pentru părinţi aduc în cămin dureri copleşitoare şi lacrimi. Isaac şi Re-
beca au experimentat aceasta cînd Esau şi-a luat nişte soţii despre care ei ştiau că nu-1 vor
ajuta (Gen.26:34). Supărarea produsă de fiul lor a fost o umbră întunecată asupra unei căsnicii
fericite.
Părinţii se vor întreba unde au greşit
Părinţii îşi vor întoarce privirile înapoi în timp cînd copiii erau mici şi se vor întreba unde au
greşit. Au fost oare prea stricţi în creşterea copiilor lor? Era posibil oare să nu fi fost suficient
de stricţi? în grija lor de a-i ţine pe copii pe calea dreaptă fără să producă confruntare au
permis oare prea multă libertate în cămin? Astfel, aceste întrebări şi altele vor fi puse
neîncetat, şi răspunsurile sunt greu de găsit. Cum trăim cu o asemenea situaţie şi cum să
reacţionăm la dificultăţile pe care le ridică ea?
Dumnezeu înţelege
„Cînd era tînăr Israel" (Os. 11:1).
„Am hrănit şi am crescut nişte copii" (îs. 1:2).
Sentimentele părinţilor în aceste împrejurări sunt cunoscute lui Dumnezeu. Pentru El, Israel
era fiul pe care 1-a chemat afară din Egipt. Osea 11:1-4 descrie marea grijă pe care a avut-o
Domnul faţă de Israel în aceste zile de început. El 1-a învăţat să umble, aşa cum un părinte ia
copilul de braţe şi-1 ajută să facă primii paşi. în timp ce-i învăţa, El îi trăgea cu nişte funii de
dragoste, acelea care erau destul de fine ca să fie folosite asupra unui copil. Nu era nimic
aspru sau nemilos în comportarea Lui. El nu i-a forţat dincolo de ceea ce puteau duce, nici n-a
arătat faţă de ei decît cea mai dulce dragoste în tot ce-a făcut. Din creşterea lor nu lipsea nimic
din ce le era necesar şi li s-a dat ce era mai bun. Astfel, Domnul poate afirma: „Am hrănit şi
am crescut nişte copii". Cei care au cunoscut o asemenea grijă iubitoare, care au fost hrăniţi
aşa de bine şi care au fost traşi cu funii de dragoste
20

n-au putut spune niciodată că au fost lipsiţi de ceea ce dă dragostea. La început, Israelul a
arătat într-adevăr apreciere, pentru că a cîntat în deşert în zilele tinereţii lui (Os.2:15). Relaţia
dintre Domnul şi naţiune, care fusese crescută într-un mod atît de iubitor, părea să fie una
fericită.
Cîţi părinţi pot privi înapoi la zile fericite în familie cînd ei fuseseră foarte grijulii cu copiii lor
mici şi cînd revărsaseră asupra lor toată dragostea şi grija pe care o puteau da! Acestor micuţi
li se dădea totdeauna ce era mai bun, şi pe măsură ce creşteau erau învăţaţi să umble aşa cum
le erau imprimate lecţiile date de Scriptură în pregătirea pentru viaţă. Cîntarea israeliţilor este
o imagine a încîntării şi fericirii din-tr-un asemenea cămin.
Fericirea este acum doar o amintire
Dar această fericire este acum doar o amintire. în locul armoniei e confruntarea. Casa este
acum divizată. Un fiu sau o fiică şi-au afirmat independenţa şi şi-au stabilit propriul stil
lumesc de viaţă. Ei nu mai merg la adunare, nici nu mai discută lucruri spirituale. „Voi cu
viaţa voastră şi eu cu a mea" este răspunsul obişnuit la orice încercare de a ridica în discuţie
asemenea subiecte. Alteori pot exista lungi perioade de tăcere ursuză, care încordează
atmosfera la maximum. Lacrimi, frustrare şi regrete sunt acum la ordinea zilei. „Un fiu
înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mîhnirea mamei sale" (Prov.lO:l), şi fiecare
mamă cu un asemenea fiu sau fiică cunoaşte bine această povară.
21
Lacrimi, frustrare şi regrete...
Dar Domnul înţelege cu adevărat suferinţa provocată de asemenea perioade. Nu spune El
despre Israel: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea" (îs.
1:2)? Bucuria de la început, cînd israeliţii cîntau în deşert, a trecut curînd, şi în locul armoniei
a apărut răzvrătirea. în ciuda grijii şi iubirii de care au avut parte din abundenţă de la Cel care
a făcut atîtea pentru ei, au luat-o pe propria lor cale. Naţiunea simte, ca şi unii adolescenţi, că
această grijă a fost restrictivă şi că ei vor avea o mai mare oportunitate de a se bucura de viaţă
şi de a-şi realiza potenţialul dacă sunt liberi să-şi urmeze propriul curs. Părinţii care trec prin
asemenea zile grele pot fi mîngîiaţi să ştie că Domnul a trecut şi El prin aceleaşi sentimente de
mîhnire.
Păstrează o uşă deschisă
„Fiul cel mai tînăr... şi-a risipit averea ducînd o viaţă destrăbălată " (Le. 15:13).
Istoria fiului risipitor era cunoscută în trecut de către cei mai mulţi oameni. Adesea era
folosită în predicarea Evangheliei ca o ilustraţie perfectă a unui păcătos pocăit care se întoarce
la Tatăl. Totuşi, ea este şi o imagine a unei crize dintr-o familie, cînd un fiu se răzvrăteşte şi
decide despre căminul tatălui că este un loc mult prea restrictiv în care să-şi petreacă zilele.
Dorinţa lui e să se ducă cît mai departe posibil de casa în care a crescut.
El ştie că banii, şi încă mulţi, sunt necesari pentru viaţa pe care doreşte să o ducă, aşa că se
apropie de tatăl său şi cere să i se dea partea de moştenire care i-ar reveni într-o zi. Să
observăm că, la acest punct, el este mai puţin cinstit cu tatăl lui. El nu dă de înţeles că ar fi pe
punctul de a pleca de acasă. Tatăl lui îl cunoştea bine şi fără îndoială că privise cu îngrijorare
dezvoltarea unor trăsături nedorite în caracterul fiului său. Tatăl ştia ce se afla în spatele
cererii fiului pentru „partea de avere ce mi se cuvine". Cîteva zile mai tîrziu iese la iveală
adevăratul scop al cererii, şi fiul pleacă de acasă, luînd cu el tot ce avea. Făcînd astfel, el arată
că nu are nici o intenţie să se întoarcă.
întreaga succesiune a evenimentelor a produs o mare nelinişte tatălui. Fiul lui respingea toată
grija iubitoare din trecut şi adopta un stil de viaţă despre care tatăl şlia că-1 va duce la necaz,
pierdere şi sufe-
22
rinţă.
Să vedem totuşi cum a reacţionat tatăl lui la această criză. Fără îndoială că-şi avertizase fiul de
pericolele cu care se va confrunta şi, cînd fusese necesar, aplicase măsurile disciplinare care
se cuveneau. Nu se spune nimic că tatăl ar fi fost deficient în vreun fel în modul cum şi-a
educat copiii. Dar a sosit ziua cînd el ştie că nu poate face
Amintirile despre îngrijirea iubitoare şi respect... vor crea dorinţa de întoarcere acasă
mai mult, aşa că atunci cînd fiul său îi prezintă cererea, nu are loc nici un scandal. Fiul nu este
alungat de acasă şi nu i se spune că nu mai are voie să se întoarcă acasă, deşi ştie cît îi
dezaprobă tatăl intenţiile. Totuşi, pentru că îl iubeşte, tatăl lui vrea să se asigure că amintirile
pe care le va avea fiul său despre ultimele clipe petrecute acasă vor fi aceleaşi ca amintirile pe
care le are din anii fericiţi de dinainte. Aceste amintiri vor fi despre îngrijirea iubitoare şi
respect. Ele nu vor fi uitate în anii lui de absenţă şi, la momentul potrivit, vor ajuta la apariţia
în el a dorinţei de a se întoarce acasă.
Pentru părinţii confruntaţi cu o asemenea criză, fie că fiul ori fiica au intenţia să plece de
acasă sau să rămînă acasă trăind într-un mod care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, acesta
este un bun exemplu de urmat. Dificultăţile sunt mari şi se cere multă înţelepciune, dar să-1
lăsăm pe fiul sau fiica risipitoare să vadă că dragostea părinţilor nu depinde de reacţia lor. Să-i
lăsăm cu a-mintiri plăcute despre viaţa de acasă, amintiri care nu sunt vătămate de perioade o
de animozitate şi amărăciune. Aceasta nu elimină responsabilitatea de a-i avertiza, chiar de a
face demersuri pe lîngă ei pentru a se mai gîndi. Nu înseamnă să fie lăsaţi neştiutori cu privire
la lacrimile care au fost vărsate şi la neliniştile pe care le-au provocat. Totuşi, ceea ce trebuie
evitat este faptul de a le face cunoscut că nu mai sunt bineveniţi acasă. Ei trebuie să ştie cît de
mult dezaprobă părinţii plecarea lor, dar tu trebuie să laşi o uşă deschisă în urma lor. Ia
23
măsuri ca să existe totdeauna amintiri plăcute despre căminul tău.
Cînd fiul şi-a dat seama de nebunia acţiunilor sale, a ştiut că se putea întoarce acasă. El se caia
şi s-ar fi întors bucuros acasă ca să fie un servitor, deoarece ştia că în atmosfera iubitoare din
căminul lui situaţia în care erau servitorii tatălui său era cu mult mai bună decît cea în care se
afla el acum. Dacă i s-ar fi spus să nu se întoarcă niciodată, nici nu i-ar fi trecut prin minte să
se gîndească la această posibilitate. Nu închide uşa pentru o eventuală întoarcere a unui
„risipitor"!
Aşa că ce a făcut tatăl în toţi anii în care fiul său a fost plecat? S-a gîndit la el, 1-a aşteptat cu
nerăbdare, a dorit să-1 vadă din nou acasă. Inima îi era grea şi nu trecea nici o oră fără să-şi
îndrepte gîndurile spre fiul său „pierdut". Aceştia au fost ani grei şi pot fi înţeleşi numai de
către cei care au trecut prin ei. Toate grijile pe care şi le făcea pentru el au fost exprimate în
rugăciuni, în care cerea ferirea lui de rău şi întoarcerea lui. Şi toate rugăciunile lui au fost
ascultate.
Nu face compromis
,^idu înapoi pe tînăr" (2.Sam.l4:21).
Absalom, fiul lui David, a păcătuit grav şi, ca rezultat, a fugit de acasă. Tatăl lui dorea să-1
vadă iarăşi şi, în final, a fost de acord cu revenirea lui, chiar dacă acea chestiune care îl făcuse
să plece era nerezolvată. Putem înţelege dorul lui David după fiul său, iar dorinţa lui profundă
de a-1 vedea restabilit în casa şi familia lui e una pe care o poate înţelege orice părinte. Dar
această mişcare prematură de a-1 aduce pe Absalom înapoi acasă punea probleme pentru
viitor. în zilele viitoare, el avea să se răzvrătească împotriva tatălui său şi să încerce să-i ia
tronul. Cîte dureri copleşitoare de mai tîrziu ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost tratată corect
chestiunea întoarcerii acasă a lui Absalom!
Punea probleme pentru viitor
Cînd copiii apucă pe drumuri greşite, părinţii vor face de obicei tot ce pot ca să-i împiedice să
se îndepărteze prea mult de felul de viaţă în care au fost crescuţi. Din această cauză, s-au
văzut din păcate părinţi care au făcut compromis în privinţa unor convingeri pe care le-au avut
şi le-au practicat timp de mulţi ani. Scopul acestei abateri de la adevărul Scripturii este de a
găsi o cale pentru a potoli nemulţumirea din familie. Este posibilă chiar apariţia
resentimentului faţă de
24
cei care refuză să fie de acord cu aceste schimbări, cu pretenţia că o asemenea atitudine „de
modă veche" faţă de lucrurile lui Dumnezeu îi alungă de acasă pe tineri.
La fel de periculoasă e încercarea de a trece cu vederea nişte chestiuni care ar trebui puse la
punct înainte ca un fiu sau o fiică întorşi acasă să fie deplin integraţi în familie. Nu trebuie să-
ţi exprimi niciodată aprobarea faţă de ceea ce ştii că este opus Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă
o iei pe calea „uşoară" şi faci compromisuri ca să-i faci fericiţi pe copii sau să-i integrezi
deplin în familie pe cei care s-au răzvrătit, nu uita că lucrul acesta va crea probleme pentru
viitor. Cîtva timp, ele ar putea să nu iasă la suprafaţă, dar cu siguranţă căt vor ieşi cîndva la
iveală. Fiul V_^S°ARĂ sau fiica respectivă nu şi-au schimbat concepţiile. Tu; poate că ţi le-ai
schimbat, dar' ei rămîn tare pe poziţie şi nu va trece mult pînă vei avea dovada acestui lucru.
Oare răzvrătirea îi discreditează pe părinţi?
„Să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa" (l.Tim.3:4).
Confruntat cu problemele considerabile pe care le creează răzvrătirea copiilor, un tată poate
simţi că nu mai este în stare să îndeplinească nici o lucrare de natură publică în biserica
locală. Ei bine, Scriptura precizează pentru cei care fac o asemenea lucrare standardul unor
copii care sunt supuşi şi nu sunt acuzaţi de comportare turbulentă, gălăgioasă sau
neascultătoare. Deci, dacă copiii sunt la o vîrstă la care ar trebui să fie supuşi părinţilor lor,
dar sunt nedisciplinaţi, aceasta ar pune în discuţie dreptul tatălui de a fi recunoscut, de
exemplu, ca prezbiter în biserica locală.

Este vital să-şi păstreze integritatea

25
Totuşi, acolo unde nişte fii şi fiice au ajuns la vîrsta adultă după ani de creştere sănătoasă în
Scriptură şi sunt acum responsabili de propriile lor decizii în viaţă, nu intră în discuţie lucrul
acesta. Părinţii nu pot fi socotiţi responsabili de deciziile luate de copiii lor cînd nu mai sunt
sub controlul lor. Să nu uităm că nu se dă nici o vină pe tatăl fiului risipitor pentru plecarea
lui, şi el a fost în stare să-1 întîmpine la revenirea acasă ca tată a cărui poziţie în cămin n-a
fost compromisă în nici un fel. în timpul acestor zile grele, părinţii nu trebuie să uite că este
vital să-şi păstreze integritatea şi mărturia.
Confruntarea cu o lipsă de interes spiritual
în multe familii, problemele cu care se confruntă părinţii nu sunt cele cauzate de răzvrătirea
făţişă a copiilor, ci de o completă lipsă de interes pentru chestiunile spirituale. Ca familie, se
participă la toate întrunirile bisericii locale şi nu se (prea) protestează în privinţa aceasta.
Totuşi, realitatea tristă e că copiii nu arată nici un interes pentru ceea ce se petrece acolo şi
este evident că participă doar din obişnuinţă. Alteori, chestiunile spirituale nu joacă nici un rol
în viaţa lor. Alte interese le ocupă timpul. Aceste interese pot, în sine, să nu fie păcătoase, dar
ele nu sunt folositoare pentru dezvoltarea spirituală. Ele iau timp, energie şi resurse care ar
putea fi folosite mai bine.
Alte interese iau timp, energie şi resurse
Dacă nu se încearcă rezolvarea acestei probleme, va apărea pericolul ca în viitor adolescenţii
să devină membri ai bisericii locale, să ia parte la cele mai multe servicii religioase, apoi să se
căsătorească şi să întemeieze un cămin în care există un loc pentru lume şi unul pentru
lucrurile spirituale. Cînd ajung la o vîrstă mijlocie ar putea căuta să aibă un rol de conducere
printre creştini, deoarece simt că vîrsta le dă dreptul şi statutul legal de a face aşa. Adesea
rezultatul este dezastrul, întrucît aceşti „lideri" au o slabă cunoaştere a Cuvîntului lui
Dumnezeu şi nu au nici o experienţă în mînuirea chestiunilor spirituale. Ce pot face atunci
părinţii ca să promoveze un mai mare interes pentru Cuvîntul lui Dumnezeu?
Nu încuraja ceea ce nu este de folos
„Isaac iubea pe Esau pentru că mînca din vînatul lui" (Gen.25:28).
Acolo unde există o lipsă de interes pe linie spirituală, părinţii vor încerca să ia măsuri ca să
fie păstrată activă comunicarea cu adolescentul. Ei vor încerca să nu critice permanent şi să nu
producă confruntare. Ca să se asigure că nu va exista dezbinare în cămin, iar adolescentul nu
se va simţi izolat, ei se vor interesa de tot ce face el şi vor încerca să arate o preocupare şi
dragoste reală. Fii atent totuşi ca să nu se ajungă în felul acesta la încurajarea a ceea ce nu este
util în viaţa creştină.
27
Nu încuraja ceea ce nu este util în viaţa creştină
Isaac 1-a încurajat pe Esau în mersul la vînătoare, deoarece îi plăcea vînatul adus de Esau.
Dar Esau iubea lucrurile senzuale şi nu punea nici un preţ pe ceea ce era spiritual. Vedem
limpede lucrul acesta atunci cînd şi-a vîndut fratelui său Iacov dreptul întîiului născut doar cu
preţul unei mîncări. Ştim că Esau era un om fără temere de Dumnezeu, şi totuşi Isaac i-a dat
de înţeles fiului său că aproba ceea ce făcea el. într-adevăr, cînd a simţit că era timpul să-1
binecuvînteze, i-a cerut să se ducă la vînătoare şi să-i aducă acea carne care îi plăcea atît de
mult.
Ca părinţi, este nevoie să avem grijă să nu arătăm dragoste pentru nişte lucruri care, dacă vor
fi căutate de copiii noştri, vor duce la vătămarea lor spirituală. De asemenea, trebuie să
acţionăm în aşa fel, încît copiii noştri să nu poată da vina pe noi că i-am încurajat la activităţi
pe care vom încerca mai tîrziu să le evidenţiem ca periculoase. Mulţi adolescenţi au nişte bani
şi resurse pe care părinţii lor nu le-au avut niciodată şi, ca urmare, se pot complace în
activităţi care să nu fi fost accesibile generaţiilor anterioare. în sine, acestea pot să nu fie păcă-
toase, dar pot fi o pierdere de vreme şi pot umple multe ore care ar putea fi petrecute într-un
mod mai profitabil. Societatea materialistă în care trăim poate cu uşurinţă să înăbuşe orice
dorinţă pe care o poate avea adolescentul de a-şi îndrepta viaţa într-o direcţie care să fie pe
placul lui Dumnezeu.
încurajează ceea ce este spiritual
„Şi spuneţi lui Arhip: Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul"
(Col.4:17).
în casa lui Filimon din Colose trăia Arhip, care putea să fi fost fiul lui Filimon. Pavel îl
cunoştea bine şi, în epistola către Filimon, îl numeşte „tovarăşul nostru de luptă". Totuşi, era
oare posibil ca apostolul să fi văzut vreo micşorare a interesului din partea lui Arhip? La
sfîrşitul epistolei către coloseni 1-a îndemnat „să [împlinească] bine slujba pe care [a] primit-o
în Domnul". Pavel era un observator fin de la distanţă a tot ce se petrecea, privind cu
percepţie spirituală. El identifica cu repeziciune scăderea interesului şi încuraja respectivele
persoane să meargă înainte. Se poate ca Arhip să fi fost un tînăr mai de-
28
grabă timid, retras, şi lucrul acesta să-1 determine să bată în retragere atunci cînd ar fi trebuit
să stea în prima linie. Chiar şi descrierea lui ca „tovarăş de luptă" ar fi putut avea ca scop
încurajarea lui de a continua lucrarea, arătîndu-i că Pavel îl privea ca avînd ceea ce trebuia
pentru a fi activ pe terenul marii bătălii spirituale.
încurajîndu-1 să continue, Pavel subliniază că slujba care i se dăduse era de la Domnul. Nu
era o însărcinare impusă de oameni, nici chiar de apostolul Pavel însuşi. Era dată de Domnul
şi, prin urmare, era o responsabilitate de îndeplinit faţă de El.
Avem o singură viaţă de folosit pentru gloria Lui
Cînd interesul descreşte, încearcă să descoperi care anume ar putea fi motivul. Dacă acesta
este un interes pentru lucrurile lumii, am văzut din exemplul lui Isaac şi Esau că acest curs n-
ar trebui încurajat de aprobarea sau exemplul nostru. Unde cauza este sentimentul pe care îl
are tînăra persoană că nu e în stare sau că este timidă şi ruşinoasă, încurajeaz-o totdeauna,
arătîndu-i că darurile spirituale cu care am fost binecuvîntaţi ne-au fost date de Domnul şi n-ar
trebui să amînăm folosirea lor, căci avem o singură viaţă de folosit pentru gloria Lui.
Oricînd şi cu orice mijloc, stimulează orice dorinţă spirituală pe care ar putea-o arăta un
adolescent. Cînd îţi cere o „favoare" care implică folosirea unui timp (pe care cu greu îl poţi
permite) ca să-1 duci acolo unde se dă învăţătură din Scriptură, priveşte aceasta ca o investiţie
bună pentru viitorul lui şi bucură-te că are interesul să-ţi facă o asemenea cerere.

29

Sfaturi pentru adolescenţi

Cei mai mulţi adolescenţi simt uneori că părinţii lor nu mai sunt la curent cu ceea ce se
petrece în jurul lor şi că nu înţeleg ce înseamnă să fii tînăr. Ei nu pot să-şi dea seama că
părinţii îşi amintesc cu adevărat şi că aceşti ani nu sunt chiar aşa de îndepărtaţi cum îşi imagi-
nează adolescenţii din familie! Pentru nişte tineri, anii care separă perioada adolescenţei de
vîrsta de 40 sau 50 de ani vor părea foarte mulţi, dar cei care au ajuns la vîrsta aceea îşi
amintesc încă bine anii de adolescenţă - problemele, bucuriile şi pericolele acelei perioade din
viaţă sunt încă destul de proaspete în memoria lor.
Adolescentul va crede că ştie mai bine
Este inevitabil ca unele sfaturi pe care un adolescent le primeşte de la părinţi să fie
întîmpinate cu împotrivire. Adolescentul va crede că ştie mai bine şi că nu are rost să ia în
considerare sfatul unuia mai în vîrsta care nu mai e la curent cu o anumită situaţie. Să nu
uităm totuşi că sfatul dat de nişte părinţi iubitori este spre binele iubiţilor lor. Părinţii au avut
parte de experienţa vieţii care le-a arătat cum se realizează în practică Scriptura şi că
neascultarea faţă de ea, indiferent cît de atrăgătoare ar putea fi pentru moment, duce numai la
dezamăgire, tristeţe şi adesea durere.
în cartea Proverbelor găsim cîteva sfaturi excelente date unui fiu de către tatăl lui, şi cei ce
sunt tineri nu pot decît să tragă foloase din ele dacă şi le însuşesc. Să vedem mai întîi două
stiluri de viaţă care pot aduce doar durere şi supărare.
Calea celor răi
„Calea celor răi este ca întunericul gros" (Prov.4:19). „Fiule, să nu porneşti la drum cu ei"
(Prov. 1:15).
Avertizarea pe care o avem aici este aceea de a evita tovărăşiile rele. în Proverbe 1:10-19
vedem posibilitatea de a fi atraşi într-o tovărăşie care promite „emoţia" şi „cîştigarea uşoară a
banilor". Activitatea descrisă este criminală, cuprinzînd tîlhăria, hoţia şi poate chiar omorul.
Motivaţia este găsirea „substanţei preţioase" şi a „prăzii", iar scopul ya justifica mijloacele.
30
Poate că puţini vor fi atraşi în activitate criminală, dar pentru tînărul credincios există
totdeauna pericolul de a nutri dorinţa îmbogăţirii. Nu există nimic păcătos în bani şi în bogăţii
cînd ele sunt date de Domnul. Ele dau multă responsabilitate celor care au fost binecuvîntaţi
de Domnul în felul acesta. Cu toate acestea, există pericole grave dacă facem din avere ţinta
noastră şi subordonăm totul atingerii acestui scop. Cînd pornim în căutarea lor, vom începe să
„tăiem curbele" şi să nu fim la fel de cinstiţi pe cît ar trebui să fim. Vom veni cu scuze pentru
comportarea noastră, dar, încetul cu încetul, conştiinţa va înceta să ne vorbească tare şi vom
accepta acest mod de viaţă ca unul necesar pentru a străbate prin societatea modernă. Atenţie
deci la atracţia bogăţiei şi la practicile necinstite folosite de mulţi care urmăresc asemenea
scopuri.
Pericole grave dacă facem din avere ţinta noastră
în capitolul 4, îndemnul este de a evita calea celor răi şi de a nu intra pe ea. Calea celor răi e
ca întunericul. Fără o lumină călăuzitoare sau un ajutor, ei se vor poticni de la un lucru la
celălalt şi vor găsi „odihnă" numai în acte necinstite. Este o viaţă fără sens ce nu are obiective
care să merite osteneala.
în societatea materialistă în care trăim, un asemenea sfat este foarte actual. Astăzi, succesul
este văzut ca fiind direct legat de averea materială. Comerţul şi mass-media ne bombardează
cu ideile lor despre stilul de viaţă perfectă bazată pe achiziţia de lucruri materiale. Multe
produse sunt menite să garanteze că nu numai preţul lor este motivul pentru care le
achiziţionezi, ci şi dovada unei bogăţii pe care ele o vor etala înaintea altora. Poţi vedea de
asemenea în jurul tău adulţi maturi vînînd „lozul cel mare" şi alte cîştiguri la loterie, toate
dovadă a unei societăţi care şi-a pierdut direcţia şi nu mai are un set de valori care să merite
osteneala.
Cînd suntem în anii adolescenţei trebuie să ne îndreptăm spre Cuvîntul lui Dumnezeu şi să
învăţăm că există un mod de viaţă care este cu mult mai
31

satisfăcător decît acela al celor care urmăresc scopuri materiale. Este necesar să-ţi cîştigi
traiul, e responsabilitatea unui tînăr să aibă grijă de soţia şi de familia lui, dar este un drum
lung de la calea tristă şi care duce în jos de a face din bani obiectivul tău. Prea adesea, ea te
duce la „calea celor răi".
Calea femeii străine
„Ea rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge" (Prov.5:6). „Depărtează-te de drumul care
duce la ea" (Prov.5:8).
Un alt pericol grav din jurul nostru este standardul scăzut al moralităţii sexuale acceptat în
lume. „Femeia străină" ne este adusă în atenţie în Proverbe 5 şi 7. Ea este o femeie imorală
care vrea să-i ademenească pe cei neprevăzători. Cei „neîncercaţi" (Prov.7:7) sunt înşelaţi,
Standardul scăzut al moralităţii sexuale acceptat în lume
şi ei răspund invitaţiei sale de a se duce acasă la ea cînd aşternutul patului ei a fost parfumat
cu smirnă, aloe şi scorţişoară. Un tînăr îi ascultă aluziile aparent atractive şi merge după ea
„ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă" (Prov.7:22). Această
„femeie străină" reprezintă orice tovărăşie imorală sau lipsită de puritate care ne poate atrage
zgomotos atenţia în aceste zile, ori practici imorale şi necurate obişnuite în societate. Să
observăm cu grijă avertizările clare din versetele 25-27: „Să nu... căci ea a făcut să cadă multe
jertfe şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea". Pericolele şi avertizările sunt la fel de reale pentru
tinere, ca şi pentru tineri.
Multe lucruri dintre ceea ce spun părinţii referitor la morală sunt considerate a fi foarte
înguste şi învechite. Dar să nu uităm niciodată învăţătura Scripturii în aceste chestiuni - este
foarte important! O mare parte din cultura „pop" de astăzi constă din cîntece care conţin un
Un preţ mare de plătit
limbaj şi aluzii imorale. Nu lăsa ca „starurile" lumii pop să-ţi influenţeze viaţa. Dacă le vei
lăsa, vei descoperi - prin suferinţă - că Cu-vîntul lui Dumnezeu este adevărat şi că e un preţ
mare de plătit pentru a duce o viaţă care îi nesocoteşte învăţătura.
32
Calea înţelepciunii
„Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice " (Prov.3:17).
Dacă, aşa cum am văzut, suntem avertizaţi în privinţa a două căi care ne duc la necaz, autorul
Proverbelor îşi învaţă fiul şi despre două căi care îi vor fi de folos. Prima dintre acestea este
calea înţelepciunii. Să notăm beneficiile care vin de pe urma mersului pe această cale.
Aflăm despre căile ei că sunt plăcute. în două cuvinte, aceasta înseamnă că mersul pe calea
înţelepciunii va duce la o calitate mult mai bună a vieţii. Aici lipsesc necazurile care vin peste
cei ce urmează alte căi, şi în locul lor este starea plăcută. Lipsesc belelele şi încurcăturile care
dau peste cei ce ignoră înţelepciunea, şi în locul lor e pace. Astfel, este necesar ca cei ce
doresc să se bucure de cea mai bună viaţă posibilă şi să nu aibă parte de problemele care vin
peste cei care ignoră avertizările din Scriptură să urmeze calea înţelepciunii.
Unde se poate găsi această înţelepciune? Este învăţătura Bibliei. Foloseşte-o ca şi călăuză a ta,
extrage-ţi din ea standardele pentru viaţă, crede-o în totalitate şi trăieşte o viaţă deplină.
Calea silinţei
„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!"
(Prov.6:6).
Silinţa în toate lucrurile vieţii este ceva de dorit. Urmează exemplul furnicii. Ce anume o
motivează să lucreze aşa cum face? Pregătirea pentru viitor. în timpul verii se foloseşte din
plin de ziua oportunităţii.
Poate că tinerii nu-şi dau seama cît de important este lucrul acesta. în timpul şcolii, ei poate că
nu simt că efortul de a se pregăti pen-, tru viitor este o folosire a timpului care merită
osteneala. în timp ce îşi caută o profesie, s-ar putea de asemenea să simtă că nu merită să pună
preţ pe ceea ce poate fi o ocupaţie profitabilă mîi-ne, dar care aduce astăzi prea puţin profit. în
33
toate aceste lucruri, s-ar putea ca tinerii să nu înţeleagă importanţa faptului de a avea în vedere
ziua de mîine. Dar a nu face aşa înseamnă a da dovadă de lipsă de prevedere, de nesocotinţă!
A trăi numai pentru azi este un act de cea mai mare nebunie
Acelaşi lucru este adevărat şi în cea mai importantă chestiune din viaţă. Cînd facem cunoscut
calea salvării, e vital să subliniem că trebuie să avem în vedere ziua de mîine - că „după
moarte vine judecata". De asemenea, pentru cei care sunt salvaţi, a trăi numai pentru azi este
un act de cea mai mare nebunie - căci „fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi
lui Dumnezeu" (Rom. 14:12).
34

Un exemplu de părinte rău

După ce Iacov a fost forţat să plece de acasă din cauză că i-a înşelat pe tatăl şi pe fratele său,
s-a dus să trăiască cu unchiul său Laban. Prea puţin şi-a dat el seama de caracterul viclean al
omului cu care locuia acum. Laban era destul de şiret ca să-şi dea seama repede că Iacov era
un servitor pe care merita să-1 ţină la lucru, şi cei şapte ani de muncă pe care Iacov a fost de
acord să-i presteze în folosul lui Laban au devenit douăzeci.
Una dintre lecţiile pe care le putem învăţa din această perioadă a vieţii lui Iacov este cum să
nu te porţi cu copiii care cresc şi devin adulţi. Vom vedea că unchiul lui Iacov n-a fost un
exemplu bun de părinte.
O asemenea lipsă de sentimente de afecţiune
Laban era hotărît să-1 reţină pe Iacov cît mai mult posibil, dar cînd acesta din urmă a pus la
cale plecarea sa secretă, le-a găsit complice pe cele două soţii ale sale, Leea şi Rahela, care
erau fiicele lui Laban. Ele două avuseseră adesea neînţelegeri între ele, dar acum le-au lăsat la
o parte cînd a fost vorba să facă planuri ca să-şi părăsească tatăl. Ce-a făcut Laban care să aibă
ca rezultat o asemenea lipsă de sentimente de afecţiune între el şi fiicele lui?
Idolatria lui Laban
Cînd a plecat Rahela, ea a furat idolii care aparţineau tatălui ei (Gen.31:19). în căminul lui
Laban se practica idolatria, şi Rahela fusese afectată de aceste influenţe rele. Ea auzise cum îl
condusese pe Iacov Dumnezeul de la Betel, dar încă mai credea că Laban se putea folosi de
aceşti idoli ca să descopere direcţia în care aveau să fugă. Ea i-a furat ca să nu-1 lase pe Laban
să se folosească de ei. Se vede că atmosfera din căminul ei n-o prea influenţase privitor la
faptul că era greşit să furi.
Idolii îl înlocuiesc pe Domnul în inima noastră
Un cămin în care stăpîneşte idolatria este unul în care nu se pot dezvolta relaţiile şi
standardele sfinte. Poate că noi nu avem nişte idoli de
35
lemn ca şi Laban, dar există mulţi idoli moderni care să-L înlocuiască pe Domnul în inima şi
casa noastră. Banii, ambiţia, căutarea plăcerii şi alţi idoli vor crea o atmosferă de creştere a
copiilor în care Domnul Isus să aibă un loc secundar.
Aceasta nu înseamnă că un copil crescut într-un mediu creştin sănătos nu va fura niciodată sau
nu va face alte lucruri păcătoase. Asemenea copii sunt la fel de păcătoşi ca alţii, dar înseamnă
că ei ar trebui să aibă o înţelegere clară a ceea ce este bine şi rău, şi să nu pornească pe un
drum greşit fără ca să le vorbească conştiinţa.
Lăcomia lui Laban
Unul dintre comentariile făcute de Leea şi Rahela dezvăluie un sentiment de nedreptate pe
care l-au nutrit cîtva timp. Ele i-au spus lui Iacov (Gen.31:15) că Laban le vînduse ca
servitoare şi apoi le luase salariul pe care-1 cîştigaseră. Lăcomia lui era atît de mare, încît îşi
privea fiicele ca pe o sursă de venit. Este limpede că ele nu se plîn-geau pentru faptul că
trebuiseră să-şi plătească cheltuielile de întreţinere din aceste salarii, ci pentru că Laban
reţinuse pentru el tot ceea ce cîştigaseră ele, le „mîncase" efectiv banii.
Cînd adolescenţii încep să cîştige bani, părinţii sunt îndrituiţi să primească o parte din cîştigul
lor la care s-a convenit reciproc, ca să acopere cel puţin o parte din costul întreţinerii lor
prezente. Suma convenită va ţine cont de cît cîştigă adolescentul. Totuşi, părinţii nu trebuie să
vadă aceasta ca un mijloc de a recupera ceea ce i-a costat anii anteriori. Cînd se nasc copiii,
părinţii acceptă aceste costuri ca parte a privilegiului de părinte.
Dacă, atunci cînd sunt în stare, copiii aleg să restituie parţial părinţilor prin bani, cadouri sau
excursii ceea ce au primit de la ei, aceasta este altceva. Faptul de a le „mînca" cîştigul, aşa
cum a făcut Laban, nu face altceva decît să strice nişte relaţii.
Relaţia lui Laban cu fiicele lui
„Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine?" (Gen.31:15) este un alt comentariu făcut
de surori. Laban le-a ţinut la distanţă şi nu a avut o relaţie apropiată cu fiicele lui. E posibil ca
el să fi considerat lucrul acesta necesar pentru rolul lui de cap al familiei. Poate să fi crezut că
dacă procedează astfel îşi va pierde respectul celor două fete. Felul în care percepea el poziţia
unui tată poate să fi fost acela de
36
om respectat şi că faptul de a fi la distanţă de ele stimula acest sentiment de respect!
Lipsă de grijă şi consideraţie
Totuşi, dacă examinăm ceea ce cunoaştem din caracterul lui Laban, este posibil ca această
situaţie tristă să fi fost pur şi simplu rezultatul unei lipse de grijă şi consideraţie din partea lui.
El era atît de absorbit de dorinţa îmbogăţirii, încît orice altceva era secundar. De-a lungul
anilor, el nu şi-a petrecut timp cu familia, şi acum relaţia era distantă. Lucrul acesta dădea
fetelor o oarecare nelinişte şi fusese limpede o chestiune care le supărase mulţi ani.
Caracterul posesiv al lui Laban
în pofida faptului că cele două fiice ale lui erau măritate de mulţi ani, Laban nu era în stare să
admită că relaţia lui cu ele se schimbase. El i-a spus lui Iacov (Gen.31:43): „Fiicele acestea
sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei". Am observat deja că poate fi greu pentru
părinţi să se acomodeze cu noua relaţie pe care o aduc anii adolescenţei. Aici Laban arată că
nu a fost în stare să facă această schimbare şi că n-a putut accepta schimbarea pe care o
aducea căsătoria fiicelor lui, chiar dacă nu se opunea acestor căsătorii. Cît îl privea pe el,
fiicele lui erau tot fiicele lui. El pretindea că încă avea cel dintîi
drepturi asupra lor.
Poate că acest subiect depăşeşte anii adolescenţei, dar cîte căsnicii au de suferit din partea
unor părinţi care se amestecă prea adesea şi nu se pot împăca cu faptul că fiul sau fiica sunt
acum soţ sau soţie? Este cu mult mai bine să urmărească interesul bunăstării lor, dar să lase
tinerei perechi destulă libertate pentru a-şi dezvolta propria viaţă. Sfaturile trebuie date cu tact
şi niciodată
într-un mod care să submineze poziţia unui ginere sau a unei nurori. Bietul Laban n-a fost în
stare să construiască o relaţie bună cu copiii lui şi, ca rezultat, n-a existat dragostea sau
respectul care ar fi fost altfel prezente.
Un cuvînt de încheiere
„M-am bucurat foarte mult cînd am aflat pe unii din copiii tăi umblînd în adevăr" (2.Io.4).
Ambiţiile pe care le au părinţii pentru copiii lor vor influenţa caracterul vieţii lor. Este
important ca ei să aibă o educaţie bună şi o meserie care să le permită să aibă grijă de ei înşişi,
de o soţie şi de copii dacă se vor căsători.
Totuşi, cea mai importantă ambiţie ar trebui să fie una de natură spirituală. Trebuie să fi fost
deci o mare bucurie pentru „aleasa doamnă" ca copiii ei să umble în adevăr. Este bine să-i
vedem pe copii urmînd calea vieţii părinţilor cînd sunt în cămin, dar e cu mult mai bine să
vedem continuînd lucrul acesta pînă cînd pleacă de acasă şi sunt responsabili de propria lor
viaţă. Aceasta este confirmarea că au convingeri spirituale proprii şi că nu trăiesc doar ca să
placă părinţilor lor.
Lecţia principală pentru părinţi este aceea de a călăuzi viaţa copiilor lor, de la început şi pînă
la maturitate, trecînd prin perioada adolescenţei, avînd în vedere ca ei să se maturizeze şi să
devină nişte creştini care să arate iubire pentru Domnul Isus şi să fie devotaţi lucrării Sale.
Anii de adolescenţă sunt, pentru noi toţi, puntea între copilăria noastră lipsită de griji şi timpul
cînd ne revine responsabilitatea. Sunt ani de schimbare şi acomodare, ani în care, pentru mulţi
dintre noi, se formează baza convingerilor şi atitudinilor noastre. Este bine să vedem la
sfîrşitul acestor ani nişte tineri hotărîţi să umble în adevăr.

39