Sunteți pe pagina 1din 100

<Pe muchie de cutii

flventura credinţei în domeniuCfinanţetor


Loren Cunningham
Adaptarea şi tehnoredactarea - <Eduard
Constantinescu
Coperta - (PauChtrate
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale CUNNINGHAM,LOREN
Pe muchie de cuţit: aventura credinţei în domeniul finanţelor/ Loren Cunningham: trad. : Eduard Constantinescu -
Bucureşti, Printech 2000 (Andor Tipo)
p.: cm.
Bibliogr.
ISBN 973-652-099-4
I. Constantinescu, Eduard (trad.) 2
Editura Printech®
Str. Splaiul Independenţei nr. 313
Tel: 4100400/476
092355664
Editor: Milica Ecaterina Consilier editorial: Toma Mihaela
Tiparul este executat la tipografia Andor Tipo, cu sediul în Spl. Independenţei 313 (Universitatea Politehnică Bucureşti) Tel.
4100400/476
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate Sovereign World Ltd. © Copyright Daring to live or» the edge

Mulţumiri
Orice carte este un efort de echipă. Suntem recunoscători , umiătoarelor persoane care ne-au
ajutat să scoatem la lumină Pe I muchie de cuţit:
David Aikman, Marti Akin, David Barrett, Andy Beach, Geoff and Janet Benge, Harry Conn,
Waren B. Eaton, Lucy Flach, Dawn Gauslin, Rod Gerhart, Phyllis Griswold, Chuck , Hârtie,
Rene Hartzner, David Hazard, Paul Long, Winkie Pratney, Felicia Putnam, Jim Rogers, Jim
Shaw, Scott and Sandy Tompkins, William Turner, Pam Warren şi toţi cei care şi-au împărtăşit
aici istorisirile cu privire la credinţa în Domnul pentru împlinirea nevoilor lor. V^ ,« \, V

r_ •
Cuvântul autorului
Această carte este scrisă pentru două feluri de cititori... două tipuri foarte diferite de public, cu
nevoi şi motive distincte de a o citi.
Unul din aceste tipuri este misionarul, lucrătorul creştin implicat cu normă întreagă în slujire, sau
cel în devenire. El trebuie să ştie cum să păşească cu curaj, să aibă încredere şi să-L asculte pe
Dumnezeu în problemele financiare.
Celălalt tip de cititor este persoana din strană - persoana care are o slujbă "laică". Şi el trebuie să
înveţe nu numai cum să-L asculte pe Dumnezeu, ci şi cum să creadă că El poate face minuni şi în
acest domeniu.
Nu este necesar să scrii o carte pentru două feluri de public atât de diferite. Dar Dumnezeu a făcut
în aşa fel încât lucrarea Lui să nu poată fi înfăptuită decât în echipă.
Sunt multe lucruri în această carte despre fiecare din aceşti jucători cheie ai misiunilor mondiale;
unul care slujeşte cu credinţă în adunarea locală, rugându-se şi dăruind pentru lucrarea Domnului,
şi celălalt care merge ca misionar.
Datorită faptului că fiecare jucător este important în planul lui Dumnezeu, am să vă pun o
întrebare neobişnuită. Vreţi să citiţi această carte în întregime? Capitolul nouă este adresat mai
ales oamenilor de afaceri, dar aceleaşi principii de lucru se vor aplica şi celor care sunt implicaţi
cu normă întreagă în lucrarea creştină sau în misiune.
De asemenea, aceia care lucrează în "lumea programului de muncă de la 9 la 5" vor găsi mai
multe lucruri interesante în capitolele 11-14, pentru a-i ajuta să devină parteneri cu cei de pe
câmpul de misiune. Veţi observa, citind cartea, că cele mai
2
multe exemple ale noastre provin din experienţa a 31 de ani de încredere că Dumnezeu se
îngrijeşte de lucrarea de misiune din peste 200 de ţări. Cu toate acestea, împărtăşind principii
bazate pe aceste experieţe în conferinţe cu oameni de afaceri de marcă, organizaţii creştine şi
personalităţi din guvernele unor ţări, am aflat că toţi ne confruntăm cu aceleaşi provocări - de a
păşi cu curaj, de a îndrăzni să trăieşti pe muchie de cuţit de dragul lui Dumnezeu. în afară de
aceste lucruri, trebuie să învăţăm mai mult unul de la altul, astfel încât să putem lucra ca parteneri
pentru împlinirea lucrării lui Dumnezeu pe pământ.
Nu este niciodată uşor să păşeşti pe sârma acrobaţilor pentru Dumnezeu. Fie că este prima ta
ocazie să auzi şi să asculţi, fie că este a mia, este întotdeauna o bucurie să o faci. însă o dată ce ai
experimentat cu entuziasm cum este să asculţi întru totul, nu vei mai fi niciodată acelaşi. Mă rog
ca în timp ce citeşti această carte, să-ţi propui să faci primul pas, sau al mielea, urmându-L pe
curajosul nostru Comandant.
Loren Cunningham, Kona, Hawaii
CUPRINS
1 - Răsfăţat de stereotipie............................................5
2 - Aţi văzut vreodată o pasăre îngrijorată?......................13
3 - De ce să trăieşti prin credinţă?.................................23
4 - Dumnezeu şi banii................................................46
5 -Rege în Wall Street...............................................53
6 -Cum să te fereşti de prăbuşire..................................66
7 - Economia practică a lui Dumnezeu............................78
8 - Susţinerea misiunilor, calea lui Isus............................89
9 - Cum să trăieşti prin credinţă în lumea de la 9-5............106
10 - învaţă să fii darnic.............................................123
11 - Mijloace invizibile de susţinere..............................142
12 - Cu^n se cer bani i?..............................................159
13 - Problema abundenţei..........................................170
14 - Atunci când nu merge deloc..................................179
15 - Când cazi de pe frânghie......................................202
Appendix:
Crearea bogăţiei şi ameliorarea sărăciei................214

1
Răsfăţat de stereotipie
Nori de praf umpleau aerul, în timp ce ne legănam de-a lungul drumurilor desfundate ale
Provinciei de Est a Nigeriei, în ţara Ibo. M-am uitat în faţă la gazda mea, Walter Komelson, a
cărui faţă roşie era acum cuprinsă de sudoare şi murdărie. Urma să stau cu acest misionar şi soţia
lui timp de cinci zile. Cinci zile pe care le aşteptam mult Era un evanghelist aspru, înfigăreţ şi
lefter şi, chiar dacă eram tânăr şi novice în ale misiunii, îmi plăcea ideea de a avea întruniri de
evanghelizare cu el. Cel mai incitant proiect era faptul că urma să predicăm timp de cinci nopţi
păgânilor Ibo.
- Loren, ne bucurăm mult că ai venit! a spus el, întorcându-şi ochii de la drum, dar neîncetinind
de loc. Găinile fugeau cotcodăcind în semn de protest dinaintea microbuzului nostru.
- Am predicat într-unui din aceste sate în fiecare seară tară întrerupere, timp de patru luni, a spus
el, rânjind satisfăcut. E excelent să mai asculţi şi pe altcineva, pentru variaţie.
Am încuviinţat, gata să replic, când, Bam! După aceea, se auzi un zgomot oribil de flip-flop de
caldarâmul murdar. Maşina se clătină, dar Walt păstră direcţia şi o opri. Nu-mi trebuia nici o
explicaţie. M-am dat jos cu el pentru a evalua stricăciunile. Explozia unei anvelope sună la fel pe
tot globul.
- O, Doamne! Ce mă fac? exclamă Walt, îndreptându-se spre spatele maşinii după rezervă cu
umerii căzuţi sub noua povară.
- Ce e? Nu putem să cumpărăm un cauciuc în Enugu? am întrebat.
- Eh, da, dar..., vocea îi suna sugrumată, in timp ce se lupta să scoată cheia şi cricul.
Când s-a întors în maşină a tăcut aproape tot timpul şi a şchiopătat de-a lungul drumului. în cele
din urmă, a spus:
- îmi pare rău să te dezamăgesc, Loren, şi îmi pare foarte rău că nu ajungem la oamenii aceia, dar
va mai trece ceva timp până facem rost de bani pentru a înlocui acest cauciuc. Cu manoperă cu
tot, costă cam 45 de dolari aici. Nu ştiu ce ne facem.
O voce lănutrică îmi spuse: Tu ai 45 de dolari. Da, dar asta e tot ce am! am protestat eu. Şi în
cinci zile plec de aici şi relativa siguranţă pe care o am cu oamenii pe care-i cunosc, plus zborul
la Khartoum, Sudan, pentru o întrerupere de două zile. Două zile într-un oraş străin. Ar trebui să
am un loc unde să trag, ceva de mâncare, bani de transport... 45 de dolari nici măcar nu-mi ajung
pentru toate astea.
Apoi, m-am gândit, Mama şi tata i-arda banii, chiar dacă ar fi ultimii lor bani. I-am văzut cum
şi-au pus încrederea în Dumnezeu şi au dat altora timp de 25 de ani şi Dumnezeu nu i-a părăsit
niciodată.
- Walt, i-am zis, lasă că-ţi plătesc eu cauciucul. Hai să-1 luăm chiar acum.
A protestat el puţin cu un "Eşti sigur, fiule? Te aşteaptă o călătorie lungă." Dar eu am insistat şi
am găsit un magazin pe o stradă lăturalnică prăfuită. A costat 42 de dolari şi eu aveam acum 3
dolari în buzunarm dar reverendul şi d-na Kornelson nu ştiau. Am plonjat în cinci zile şi nopţi
grele şi minunate în acelaşi timp. în fiecare sat, imediat ce soseam şi începeam să ne aranjăm
echipamentul pentru a rula filmul cu Evanghelia, apăreau mulţimile, ca din senin. Uneori aveam
câteva mii de oameni până se însera, care se înghesuiau în fata ecranului.
După film, am predicat cu ajutorul unui translator şi al unui portavoce. Era minunat.
Dar sfârşitul pe care-l ţinusem secret, de sâmbăta se apropia, încă mai aveam eci 3 dolari.. Ce voi
face în Khartoum?
în flecare zi mă întrebam în taină când urma Walt să treacă pe Ia căsuţa poştală. Poate că
primisem vreo scrisoare... cu ceva în ea. Dar ştia, oare, cineva că eram aici? Putea ajunge poşta la
mine, aici în ţara Ibo? în ultima zi, Walt s-a dus la poştă încă o data, în drumul nostru spre tufiş.
A venit mergând alene spre maşină, cu statura-i mare adusă puţin de spate, în timp ce cotrobâia
printr-un morman de scrisori.
- Uite, Loren, a spus, te-au găsit şi aici! Şi-mi întinse o singură scrisoare - de la nişte prieteni din
Los Angeles. Am deschis-o şi apoi am înghiţit în sec. 150 de dolari de la cineva care nu-mi mai
dăduse nimic niciodată până atunci.
N-ar fi trebuit să fiu aşa de surprins de credincioşia lui Dumnezeu. Dar, într-un fel, când trăieşti
pe muche de cuţit - având încredere în Dumnezeu şi neştiind de unde-ţi vine următorul dolar - nu
devine niciodată rutină.
Ştiu la ce vă gândiţi. Poate că spuneţi: "Sigur, Dumnezeu te-a ajutat atunci, dar nu erai într-un
pericol real în situaţia aceea. Nu erai în Khartoum fără bani. Puteai sta cu familia Kornelson, în
continuare până când îţi soseau banii.
Hai să vă povestesc despre Evey şi Reona...
Evey Muggleton şi Reona Peterson credeau că Dumnezeu le trimite în Albania, una din ţările cele
mai ostile Evangheliei la începutul anilor 70. Albania s-a declarat prima ţară atee din lume în anul
1967. Au închis orice biserici, sinagogă sau moschee şi aveau replici dure pentru cei care refuzau
să spună că nu există nici un Dumnezeu: îi închideau de vii în butoaie şi-i aruncau în Marea Adri
atică.
Timp de trei ani, Evey şi Reona s-au rugat şi au tăcut planuri, în timpul uneia dintre rugăciuni,
Reona s-a văzut, mintal, dar clar în Albania, într-un tur cu autobuzul şi, în aceeaşi imagine i-a
mai apărut faţa .unei alte femei.
în cele din urmă, au primit vizele pentru Albania, înscriindu-se într-un tur, cu un grup de tineri
marxişti din Europa Occidentală. Au mers cu autobuzul, exact cum văzuse Reona.
Reona şi Evey au strecurat porţiuni din Evanghelie în limba albaneză peste graniţă, înfaşurându-
le înjurai trupurilor lor. Odată intrate, în ciuda supravegherii stricte, au reuşit să plaseze discret
cărticelele ici-colo, astfel încât să poată fi găsite de oameni.
într-o zi, camerista albaneză a intrat în camera Reonei. Spre suprinderea ei, era aceeaşi femeie pe
care o văzuse în rugăciunea pe care o avusese cu trei ani în urmă! Ştia că trebuia să încerce să-i
vorbească femeii şi să-i dea una din cărticele. Reona sparse gheaţa barierei lingvistice prin cele
mai simple cuvinte pe care le putea folosi:
- Marx, Lenin... nu! [sus, da!
Femeia a luat Evanghelia cu nerăbdare şi a apucat-o la piept. Cu lacrimi în ochi ea spuse:
- Si eu, creştină! si strecură cărticica în buzunar.
Câteva ore mai târziu, se auzi o bătaie puternică la uşa Reonei şi ea fu dusă într-o cameră puţin
luminată, cu nuanţe albaştri de la fum, unde aşteptau cinci bărbaţi. Imediat apăru cărticica cu
Evanghelia pe care i-o dăduse femeii. Inima Reonei îngheţă - probabil că o prinseseră pe noua ei
prietenă cu ea.
Au început s-o interogheze, acuzând-o de spionaj şi de comiterea de crime împotriva poporului
albanez. în timp ce Reona a rămas calmă insistând că este nevinovată, bărbaţii deveniră din ce în
ce mai agitaţi. Apoi, şeful interogatorilor a exclamat:
- Nu cooperezi! Bine, te vom ţine aici până când vei ceda!
8
într-o altă cameră, Evey avea acelaşi interogatoriu dur. Au continuat aşa două zile şi nopţi pentru
ambele femei. Nu li s-a dat nimic de mâncare - doar puţină apă şi câteva ore de somn.
Interogatorii lor le-au ţinut separat, arucându-le acuzaţii în faţă, încercând să le inducă
sentimentul de teamă. Dar femeile şi-au susţinut calm nevinovăţia.
în sfârşit, unul din acuzatori i-a spus Reonei rece:
- Eşti o trădătoare a glorioasei Republici a Poporului din Albania şi trădătorii sunt împuşcaţi. O să
venim mâine dimineaţă Ia 9 după tine.
A doua zi dimineaţă au venit şi le-au scos afară din camerele lor. Totuşi, în loc să fie executate,
Evey şi Reona au fost aruncate, fără nici o explicaţie la graniţă, iar biletele de întoarcere le-«u
fost confiscate.
Poate că nu pare o problemă prea mare, după ce te-ai confruntat cu posibilitatea de a fi dus în faţa
plutonului de execuţie - dar li se cerea încă o mare credinţă pentru a ieşi din această situaţie.
Două femei tinere cu valize grele trebuiau să meargă 10 km de teren mlăştinos şi nelocuit între
graniţele ostile ale Albaniei şi Iugoslaviei. După aceea, aveau de mers cam 1000 km de-a lungul
coastei iugoslave, nordul Italiei, să treacă Alpii în Elveţia şi să ajungă cumva la Lausanne. Puteau
crede că Dumnezeu le va duce acasă cu foarte puţini bani, fără bilete şi fără să cunoască ţările sau
limbile lor?
Au răspuns cu credinţă. De altfel, un Dumnezeu care le-a putut salva de plutonul de execuţie,
putea fi crezut că le va ajuta să ajungă şi acasă.
A fost o serie de mici minuni... un taxi a apărut în locul acela pustiu şi şoferul a fost de acord,
chiar, să le ducă până la graniţă fără bani. De acolo, au luat o serie de mijloace de transport,
folosind obişnuita metodă a autostopului. Dar ce s-a
9
întâmplat chiar înainte de a trece graniţa iugoslavă, e un mister.
Era şapte seara şi cele două femei la câţiva km de graniţa italiană, încercând să se hotărască ce să
facă. Nu aveau bani italieni. Nu, era periculos să faci autostopul prin Italia, noaptea?
Chiar atunci o maşină sclipitoare trase lângă ele. Evey se îndreptă către şofer, indicând direcţia
spre care doreau să meargă-peste graniţă. Omul încuviinţă şi fără un cuvânt, le îmbarcă pe cele
două femei şi valizele lor în maşină şi porni în grabă spre graniţă. Când au ajuns la o coadă lungă
de autoturisme, care aşteptau inspecţia şi controlul paşapoartelor, şoferul lor a fost singurul care a
accelerat pe o altă bandă, şi a trecut pe lângă partea iugoslavă a, făcând uşor din mână.
- Cine este ăsta? se întrebă Reona. Precis este vreo oficialitate iugoslavă de rang înalt, de poate
să părăsească o ţară comunistă atât de natural! Dar au rămas şi mai uimite când au ajuns pe partea
italiană a graniţei. Din nou, era o coadă lungă de maşini care aşteptau răbdătoare să ajungă la
vamă. De data asta şoferul lor, nici măcar n-a încetinit şi nici nu a făcut din mână. A trecut pe o
bandă laterală şi a luat-o direct spre Italia. "Cine era acest om? Dacă era o oficialitate comunistă
iugoslavă ar fi trecut în grabă prin punctul vamal iugoslav, dar s-ar fi oprit să ceară permisiunea
să intre în Italia."
Din nou, nu veni nici un cuvânt de la şofer. Numai tăcere. Maşina se opri, în sfârşit, într-un sat
italian la 10 km înăuntrul Italiei, trăgând pe dreapta într-o staţie de autobuz. El îl dădu o grămadă
de lire italiene Reonei, o privi şi apoi spuse aceste cuvinte:
- Autobuz, Trieste; Trieste, tren.
Asta a fost totul. Plecă. Dar cu acele instrucţiuni, ele au luat autobuzul spre Trieste şi de acolo au
luat trenul spre Lausanne, Elveţia. Cu puţinii bani pe care-i avuseseră dinainte, la
10
care s-au adăugat cei daţi de străinul tăcut, au avut suficient pentru a ajunge acasă.
Vi se pare întâmplarea de faţă stranie sau ieşită din comun pentru experienţa voastră? Este
Dumnezeu atât de real şi de practic, pentru a le spune copiilor Săi cum să ajungă acasă şi să le
dea şi banii pentru asta? Cred că pe măsură ce parcurgeţi cartea de faţă, veţi învăţa cum să aveţi şi
dvs. încredere în El, oriunde vă aflaţi şi oricare ar fi problemele cu care vă confruntaţi.
Sunt multe feluri în care puteţi avea încredere în Dumnezeu, din punct de vedere financiar. Putem
învăţa să trăim prin credinţă, în varietatea harului pe care ni-1 pune la dispoziţie. Şi putem să
ieşim în afara cercului nostru de siguranţă şi să-L vedem acţionând în favoarea noastră. Cel mai
bun lucru este că putem să învăţăm căile Lui. Odată ce aţi experimentat viaţa de credinţă, nu vă
mai doriţi s-o trăiţi pe cea obişnuită.
Observând creşterea rapidă a numărului de oameni şi lucrări în Tineri pentru Misiune, oamenii şi-
au pus întrebarea cum a fost posibil să faci atât de mult atât de repede. Eu le spun oamenilor că
nu eu am întemeiat TPM, ci Isus. Este ca şi cum aş fi fost un observator al lucrurilor pe care le-a
făcut El. Una din importantele chei pentru creşterea noastră rapidă ca misiune a fost felul în care
Dumnezeu ne-a condus în credinţă şi finanţe. Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu şi puterea Lui
miraculoasă, este imposibil să înţelegi ce s-a întâmplat.
Aş dori să vă împărtăşesc principiile pe care le-am învăţat, să ajut creştinii să vadă căile lui
Dumnezeu şi să poată să aibă cât mai multă încredere în El. în lumea noastră modernă, toată
lumea are nevoie de bani, fiindcă cele mai multe lucruri pe care le facem cer bani. Dacă doriţi,
Dumnezeu vă poate conduce într-un mod de viaţă în care totul se face prin credinţa în El, inclusiv
obţinerea sau folosirea banilor.
11
Acest mesaj ni se aplică tuturor. El este pentru....
• Tânăra familie care încearcă să dea zeciuiala atunci când veniturile ei sunt mici.
•. Pastorul care se luptă cu plata salariilor personalului şi să repare 5/ acoperişul, chiar dacă banii
de colectă sunt din ce în ce mai puţini.
• Absolventul de liceu sau colegiu, care se întreabă dacă să aleagă siguranţa financiară sau
ceva mai bun.
• Familia a doi pensionari care încearcă să se descurce cu un venit fix.
• Misionarul în vreun colţ uitat de lume, gândindu-se cu îngrijorare la ce va face ca să obţină
banii de care are nevoie.
• Persoana, tânără sau vârstnică, care păşeşte pentru prima oară în lucrarea creştină cu normă
întreagă şi să întreabă dacă se poate susţine.
• Aceia care au ceva mai mulţi bani şi se întreabă cum să-i folosească mai bine pentru gloria
lui Dumnezeu. Această carte este pentru aceia care doresc ceva mai mult, să se implice în ceea ce
face Dumnezeu în lumea întreagă.
Oricare ar fi situaţia în care vă aflaţi, dorinţa mea este să vă văd făcând ceea ce Dumnezeu v-a
chemat să faceţi, indiferent cât este de îndrăzneţ. Dar alegerea vă aparţine. Puteţi să vă
complăceţi în rutina cotidiană sau puteţi avea emoţia de a trăi o nouă experienţă cu Dumnezeu.
Sunteţi gata să trăiţi pe muchie de cuţit?
12
Aţi văzut vreodată o pasăre îngrijorată?
Aţi văzut vreodată o pasăre îngrijorată? Una care să aibă cute adânci brăzdându-i fruntea? Poate
că ochii-i sunt încercănaţi şi injectaţi din cauza multelor nopţi nedormite. Ştiaţi că încercase să-şi
ţină ciocul drept îngrijorând-u-se de posibilitatea plăţii ipotecii pe cuib!
Isus a fost Acela care s-a folosit de exemplul păsărilor pentru a explica modul în care trebuie să
abordăm problemele financiare. El a spus în Matei 6:26:
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în
grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ
decât ele?
Nu, nu aţi văzut nici o pasăre îngrijorându-se! Putem învăţa de la păsări secretul de a trăi astfel.
Isus ne-a spus că nu trebuie să ne îngrijorăm pentru ceea ce vom mânca sau vom bea, sau de
hainele cu care ne vom îmbrăca. De fapt, El a spus că vieţile noastre trebuie să fie diferite
de cele ale necredincioşilor care aleargă după aceste lucruri. Trebuie să fim liberi de griji ca
păsările cerului. Este acesta un adevăr trăit de cei mai mulţi creştini pe care-i cunoaşteţi? Ce s-ar
întâmpla dacă v-aţi pierde slujba mâine,
13
sau dacă afacerea dvs. ar falimenta, ori investiţiile v-ar fi
compromise? Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu v-ar spune să
vindeţi tot ce aveţi pentru a-L sluji în misiune? Puteţi să vă
puneţi încrederea în El pentru nevoile zilnice?
Aceasta este ceea ce mulţi creştini numesc "a trăi prin credinţă" - şi se referă la misionari sau
slujitori din bisericile mici, care nu au salariu şi probabil nici donatori ai unor sume regulate de
bani sau vreun alt venit. în orice caz, aş dori să extind acest termen, lsus vrea ca noi toţi să trăim
prin credinţă, după cum vom vedea în capitolele următoare ale acestei cărţi. Tuturor oamenilor -
salariaţi sau nu - li s-a dat privilegiul de a-L vedea pe Dumnezeu împlinind\i-le nevoile.
Dar mai întâi, ce este credinţa? Şi cum o obţinem? Oare înseamnă ea a ţine ochii strâns închişi şi
a crede cu toată puterea ta că Moş Crăciun este real? Indiferent cât de tare crezi, T4oş Crăciun nu
este real. O astfel de idee este pur fantezistă. Pe de altă parte, Dumnezeu este real, fie că omul
crede în El sau nu. Existenţa şi puterea Lui nu sunt legate de credinţa omului.
Cere oare credinţa să-ţi închizi mintea ca un întrerupător şi să te arunci de pe stânca imposibilei
circumstanţe? Nicidecum! Soren Kirkegaard a popularizat expresia "saltul orb al credinţei." Dar
Biblia nu vorbeşte despre credinţă ca fiind nici "salt" şi nici "orb". Ea înseamnă să păşeşti în
lumină. Biblia spune despre credinţă că este "încrederea în lucrurile nădăjduite, o puternică
încredinţare despre lucrurile care nu se văd" (Evrei 11:1). Cu alte cuvinte, credinţa înseamnă
încrederea că ceva se întâmplă înainte de a se fi petrecut cu adevărat. Credinţa înseamnă
încredinţarea că
14
vei avea ceea ce ai nevoie, chiar dacă nu ai nimic. Credinţa este o încredere în caracterul lui
Dumnezeu ştiind că, chiar dacă nu vezi soluţia problemei tale, Dumnezeu o vede.
Credinţa biblică nu este gândirea avidă, fiindcă nu se bazează pe împlinirea dorinţelor egoiste atât
de mult încât să primeşti în vreun fel "credinţă" pentru a le obţine. Nici vreo concentrare a
"puterilor" tale spirituale sau mintale pentru a obţine ceea ce doreşti.
Credinţa biblică provine din...
- Cunoaşterea a ceea ce doreşte Dumnezeu să faceţi;
- Ascultarea a orice vă arată El să faceţi şi apoi....
- încrederea că El va face orice nu puteţi face dvs., în felul Lui şi la vremea aleasă de El.
Există o cântare ce poate fi auzită adesea cu titlul "Ai încredere şi ascultă, nu este altă cale...." Aş
propune să schimbăm ordinea cuvintelor: "Ascultă şi ai încredere..." şi lasă-L pe Domnul să
acţioneze.
Ccnform textului din Romani 10:17: "...credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin
Cuvântul lui Hristos." Credinţa se bazează pe auzirea a ceea ce Dumnezeu are să vă spună în
Cuvântul Său scris - logos-ul; şi prin Cuvântul Lui specific şoptit ţie personal - rhema.
Credinţa biblică nu înseamnă să declari ceva ridicol şi apoi să aştepţi să se împlinească. Chiar
dacă El vă cere ceva ce pare imposibil, nu va fi o nebunie. Credinţa biblică începe cu auzirea
vocii lui Dumnezeu. Adevărata călăuzire a Duhului Sfânt, rhema, nu contrazice niciodată "logos-
ul" sau caracterul Aceluia care a scris /ogos-u/.
Prima etapă a credinţei biblice este să cunoşteţi ceea ce
L
15
Dumnezeu doreşte să faceţi. A doua este să urmaţi paşii ascultării pe care vi-i indică El. Credinţa
biblică cere acţiune din partea dvs. Ea nu este pasivă.
Un exemplu remarcabil în acest sens ni-1 furnizează o întâmplare care s-a petrecut cu câţiva ani
în urmă în timp ce locuiam la Şcoala de Evanghelizare din Elveţia.
Eram într-un grup de rugăciune de mijlocire cu câţiva tineri lucrători când Domnul mi-a pus pe
inimă faptul că misiunea noastră urma să aibă o fermă. Era o surpriză totală -nici măcar nu ne
rugam pentru aşa ceva, dar cuvântul mi-a venit foarte clar în minte. Pe vremea aceea, în YWAM'
aveam câteva terenuri pe care le foloseam pentru pregătirea misionarilor şi pentru practică.
Le-am spus şi celorlalţi din grup despre această impresie a mea şi apoi I-am cerut împreună lui
Dumnezeu să ne spună dacă era de la El. Mintea a început să prelucreze ideea şi conştietizam că
o fermă ar fi putut fi un loc minunat, atât pentru pregătirea tinerilor misionari, cât şi pentru a le
procura hrana necesară lor şi celor din jur.
Curând Cuvântul Domnului a mai fost confirmat în inima uneia sau a două persoane din grupul
de rugăciune; apoi ne-am încheiat rugăciunea mulţumindu-I Domnului. Ne-am pus încrederea în
El că va şi aduce la îndeplinire acest proiect.
A doua zi era sâmbătă şi în timp ce alergam în dimineaţa ceţoasă de primăvară, am trecut pe
lângă o fermă care se atla în apropierea şcolii noastre. Avea loc o licitaţie şi toate bunurile fermei
erau puse în vânzare. Imediat am ştiut că trebuia să fac ceva: un act de credinţă în urma
promisiunii făcute de Domnul cu o zi în urmă. M-am întors repede şi l-am
16
tăcute de Domnul cu o zi în urmă. M-am întors repede şi l-am luat pe Joe Portale şi Heinz Suter,
doi membri din personal care vorbeau franceza. Ne-am întors la licitaţie la timp pentru a cumpăra
o căruţă, un sul de sârmă ghimpată şi un vas pentru lapte.
Am remorcat căruţa la maşină trăgând-o ca pe o remorcă. Apoi am parcat-o pe pajiştea din faţa
şcolii noastre şi ani pus şi celelalte lucruri la o parte până când Dumnezeu ne-a dat ferma. Cred eă
unora ideea li se părea o nebunie, dar noi eram destul de sinceri pentru a crede că Dumnezeu ne-o
promisese şi ne-o va da.
în acel sfârşit de săptămână, o tânăra dintre membrii europeni ai personalului nostru s-a dus acasă
să-şi viziteze părinţii. Ea i-a povestit tatălui ei, un pastor elveţian: "Dumnezeu ne-a spus chiar
zilele trecute că vom avea o fermă!"
Unii părinţi s-ar fi putut amuza, probabil sau ar fi putut critica chiar, o astfel de afirmaţie. Dar,
întâmplător, tatăl acestei tinere făcea parte din consiliul unui proiect al cărui sediu era situat într-o
fermă frumoasă (evaluată pe vremea aceea la un milion de dolari). Conducătorii acelui proiect
simţeau de o vreme că lucrarea lor se încheiase. De trei ani căutau o organizaţie creştină pentru a-
i da ferma.
Deci, ni s-a oferit gratuit o fermă de un milion de dolari. Cea mai mare cheltuială a noastră pentru
a o obţine a fost în valoare de 1000 de franci elveţieni, pe care-i dădusem pe căruţă, sulul de
sârmă ghimpată şi vasul de lapte!
Timp de douăzeci de ani, această fermă din Burtigny, Elveţia, a slujit ca loc de ucenicizare pentru
tineri şi a furnizat
17
hrană multor misionari. Căruţa a rămas ca decor în faţa şcolii până când a fost mutată la fermă
unde, în final, s-a stricat din cauza intemperiilor. Chiar şi atunci, Heinz Suter (care conduce acum
munca la fermă) a păstrat o bucată din ea folosind-o ca fundal pentru un decor cu decupaje din
Biblie pe care mi-a dat-o. Acea placă este un semn de aducere aminte că Domnul mă va ajuta,
dacă voi păşi în ascultare, ori de câte ori îmi vorbeşte
El.
Gândiţi-vă la marile minuni din Biblie. Ele cereau ca eroul să umble mai întâi în ascultare.
Zidurile Ierihonului au căzut, dar numai după şapte zile de marş. Generalul sirian a fost vindecat
de lepră, dar numai după ce a călătorit mai multe zile şi apoi s-a cufundat de şapte ori în Iordan,
după cum a fost sfătuit de profetul Domnului. Isus 1-a trimis pe orbul din naştere să-şi spele ochii
în scăldătoarea Siloamului înainte de a fi vindecat. Lui Petru i s-a spus să meargă să pescuiască
bani -şi i-a găsit în gura peştelui. împlinirea anumitor paşi de ascultare a declanşat împlinirea
minunilor.
A treia etapă a credinţei este să-ţi pui încrederea în Dumnezeu că-Şi va face partea. Ori de câte
ori vorbim de încredere, trebuie să-L cunoaştem pe Cel căruia ni se cere să I-o acordăm.
Imaginaţi-vă un comis voiajor venind spre dvs. şi cerându-vă să semnaţi un contract astfel:
- Nu trebuie să citiţi şi scrisul mic sau să cunoaşteţi firma mea şi serviciile pe care le oferim.
Aveţi doar încredere în mine. Aţi avea încredere în el? Aţi putea?
De aceea încrederea şi credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie adânc înrădăcinate în
cunoaşterea caracterului Lui şi a ceea ce urmăreşte El. Studiaţi atributele
18
lui Dumnezeu din Biblie - recitiţi promisiunile Lui, atunci când citiţi tot ce este scris cu litere
mici. Citiţi istorisiri ale credincioşiei, atât în Biblie, cât şi ilustraţii din zilele noastre. Notaţi-vă de
câte ori v-a ajutat în trecut. Apoi, când sunteţi convins de absoluta încredere pe care I-o puteţi
acorda, veţi avea credinţă. Uneori, a trăi prin credinţă înseamnă să aştepţi să-I dai posibilitatea lui
Dumnezeu să acţioneze. Un fermier mi-a descris-o astfel: Dumnezeu îţi spune să te sui pe o
creangă de copac. O dată ce ai ajuns acolo auzi un sunet -hrrr! Te întorci şi, ce să vezi: diavolul
îţi taie creanga cu drujba. Credinţa biblică înseamnă să stai pe vârful crengii şi să te uiţi la Satan
cum taie cu drujba, până când cade copacul cu el cu tot....iar tu stai deasupra pe creanga ta!
Aceasta este credinţa. Credinţa nu stă în copac şi nici în rezistenţa crengii, ci în Cuvântul lui
Dumnezeu şi în Cel ce stă în spatele Cuvântului Său.
Mulţi creştini nu încearcă niciodată credincioşia lui Dumnezeu în acest domeniu al vieţii lor - ei
rămân autosuficienţi din punct de vedere financiar, neîndrăznind să păşească nicicând pe vârful
crengii, nefacând niciodată ceva ieşit din comun. în schimb ei vorbesc folosindu-se de conturile
lor bancare: "O, contule, îmi dai voie să fac asta pentru Dumnezeu?"
Aceia care îl ascultă pe Dumnezeu se vor descoperi făcând lucruri pe care nu le pot duce la bun
sfârşit fără ajutorul Lui. Ei vor umbla în ascultare, apoi îi vor permite lui Dumnezeu să-Şi facă
partea. Cu alte cuvinte credinţa biblică îţi cere ceea ce este posibil pentru tine şi să-L laşi pe
Dumnezeu sa se ocupe de ceea ce este imposibil. Credinţa operează doar
19
când nu-L avem decât pe Dumnezeu ca resursă.
Dar să vă povestesc despre un tânăr care a îndrăznit să stea pe creangă. David Snider era în
Insulele Virgine britanice ajutându-ne să supraveghem echipele de tineri voluntari pe diverse
insule în timpul misiunilor noastre de vară. David s-a dus să cumpere mâncare la St. John pentru
echipă şi a constatat că proviziile costă mai mult decât anticipase. Trebuia să ajungă înapoi în St.
Thomas duminică, pentru întruniri, dar folosise toţi banii şi nu mai avea nici din banii proprii. S-a
rugat cu echipa în St. John şi toţi au simţit că trebuie să plece pentru a putea ajunge la St. Thomas
la timp pentru întrunirile de duminică. Singura întrebare era cum îşi va plăti biletul? Veni ziua
plecării şi David nu avea încă banii. El şi-a amintit din călătoria lui că biletele sunt controlate
cam la mijlocul călătoriei. Deci, s-a îndreptat spre docuri, oprindu-se puţin înainte de a se sui pe
pasarelă. Oare înţelesese corect ce a spus Domnul? Din nou o voce calmă interioară i-a şoptit:
"Da. Du-te!" A găsit un loc pe punte printre cei şaptezeci de pasageri ai navei şi curând începu să
vorbească cu cei de lângă el, un doctor din Caraibe şi soţia lui. Ei l-au întrebat politicos despre
scopul călătoriei lui prin aceste insule, iar David replică simplu: era aici cu un grup de tineri,
pentru a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu. Timpul trecu repede, chiar prea repede pentru
David, care reuşi să-şi păstreze un aer natural în timp ce se întreţinea cu noii prieteni. Ce vor
crede aceştia despre el, atunci când urma să fie prins călătorind clandestin, după ce le vorbise
despre Domnul? Curând îl observă pe cel ce vindea biletele. David continuă discuţia plăcută de
până atunci, privind furiş pe punte pentru a-1 observa pe cel ce dădea bilete
20
înaintând către el. Prea repede parcă a ajuns faţă în faţă cu David. în timp ce David şi-a băgat
mâna în buzunarul gol, doctorul spuse:
-Nu, lasă, îţi plătim noi biletul!
S-ar putea să nu vă aflaţi niciodată în situaţia lui David. Sau s-ar putea să nu vă aflaţi în situaţii
care cer doar o intervenţie radicală din partea Domnului. Cum puteţi fi sigur că Dumnezeu vă
ţine, după ce diavolul v-a tăiat creanga cu fierăstrăul? Cheia este ascultarea de Dumnezeu si
cunoaşterea personală a Celui în care credeţi. Poate că Dumnezeu vă îndeamnă să vă luaţi o
slujbă plătită; dacă-L ascultaţi, puteţi ajunge la o viaţă de credinţă. Dacă îl ascultaţi mereu,
întrebându-L în ce fel să folosiţi salariul şi aplicaţi acest lucru în toate privinţele, atunci înseamnă
că trăiţi prin credinţă. Poate vă îndeamnă să faceţi investiţii. Dacă sunt făcute în ascultare de
Dumnezeu, trăiţi prin credinţă, chiar dacă sfârşiţi prin a avea pierderi sau profit. Cunosc un om de
afaceri care a fost călăuzit să facă investiţii în Republica Populară Chineză, timp de mai mulţi
ani. El a pierdut bani de fiecare dată, însă Domnul i-a dat bani din alte părţi, astfel încât
investiţiile lui din China au pavat drumul creştinilor care vesteau Evanghelia acolo. El s-a
împrietenit şi cu persoane din guvern, impărtăşindu-le credinţa. Aş spune că prietenul meu este
un misionar care umblă prin credinţă în toate sensurile cuvântului.
Dumnezeu te poate chema să mergi misionar într-o ţară in sens tradiţional. El te poate îndemna
să-ţi împărtăşeşti scopurile cu alţii pentru ca ei să te susţină financiar. Sau, El îţi poate spune să
mergi fără bani în buzunar, fără vreun prieten în acea ţară, fără să ai unde să stai, sau slujbă când
ajungi acolo.
21
nu constă dintr-o metodă. Cheia este să auzi, să asculţi şi să ai încredere, în Dumnezeu. Pe
măsură ce ascultăm, El se implică mai mult în viaţa noastră. Şi de vreme ce banii afectează
aproape toate domeniile vieţii, Dumnezeu se va implica în finanţele noastre în multe feluri
extraordinare, dacă îl lăsăm. Aţi auzit zicala: "E ceva ce poţi introduce în bancă!" Credinţa în
Dumnezeu şi în Cuvântul Lui pentru tine este acea certitudine - poţi literalmente s-o duci la
bancă!
' - Youth With A Mission funcţionează în România sub numele de Tineri pentru Misiune (n. tr.).
22
De ce să trăieşti prin credinţă?
De ce doreşte Dumnezeu să trăim prin credinţă? Mai întâi, viaţa trăită prin credinţă ne dovedeşte
nouă şi lumii că Dumnezeu este real.
Când eram student la Universitatea Californiei de Sud, aveam un profesor de filozofie care
încerca să clatine credinţa în Dumnezeu a studenţilor săi. El era fiul strălucit, dar plin de
amărăciune al unui preot. îşi pierduse credinţa şi a încercat de-a lungul semestrului să provoace
pe oricine avea credinţă. El punea întrebări cărora nu le puteam răspunde atunci. Dar era ceva ce
n-am putut nega niciodată şi aceasta era experienţa mea. Văzusem întâmplându-se prea multe
lucruri care nu puteau fi realizate decât de Dumnezeu.
Cred că acesta este motivul primordial pentru care Dumnezeu ne-a adus în Youth With A
Mission (sau YWAM) pentru a cere oricărui lucrător să-şi pună încrederea în Dumnezeu pentru
împlinirea nevoilor personale materiale: hrană, băutură, îmbrăcăminte (nevoile menţionate în
mod specific de Isus în Matei 6:31-33) şi cheltuieli de călătorie. Mii şi mii de lucrători din peste
100 de ţări au ieşit în toată lumea primind acea provocare şi având credinţa că dacă Dumnezeu te
călăuzeşte să mergi într-un loc, tot El îţi procură şi resursele. Şi acolo unde te duce El, te şi
hrăneşte!
La început, mi-am făcut griji. Călăuzirea lui Dumnezeu era atât de clară şi totuşi celelalte trei sau
patru grupuri
23
misionare de care eram mai apropiat, plăteau salarii, cel puţin secretarelor şi celor responsabili cu
vizele. Dar Dumnezeu ne-a spus că nu trebuie să existe oameni remuneraţi în YWAM. Toată
lumea, începând cu mine - până la cel mai tânăr voluntar, de la membrul echipei de evanghelizare
până la mecanicul care repara autobuzul grupului - toţi trebuie să aibă credinţa că Dumnezeu îi va
susţine în privinţa costurilor vieţii şi a călătoriei.
Nu m-am gândit niciodată că acesta ar fi singurul mod în care se poate conduce o organizaţie
misionară. A fost pur şi simplu felul în care ne-a călăuzit Dumnezeu. Mult mai târziu, am aflat că
aproape toate consiliile de conducere de misiune, care au în subordine ceva mai mult de o mână
de misionari pe câmpul de misiune, funcţionau cam pe acelaşi principiu, adică fiecare persoană
avea încredere în Dumnezeu şi răspundea personal de procurarea banilor pentru cheltuielile
zilnice şi de lucrare.
Nu după multă vreme am realizat de ce ne călăuzea Dumnezeu astfel. Am căpătat încredere
deplină că Dumnezeu era real. Fie că ne confruntam cu studenţi marxişti mânioşi într-o
universitate din America Latină, sau cu indiferenţa arogantă a intelectualilor europeni, ştiam că
Dumnezeu este real. Trebuie să fie, sau n-am fi obţinut bani pentru a călători până acolo, ori n-am
fi avut ce mânca la întoarcere.
Suma nu este importantă când te bizui pe Dumnezeu: dacă nu ai banii necesari !a momentul
potrivit, fie că-ţi lipsesc 10 $, fie 1 milion, este acelaşi lucru.
Odată, pe vremea când eu şi Darlene eram încă proaspăt căsătoriţi, ne duceam la o întrunire în
Wisconsin trecând prin Chicago. Banii ni se topeau văzând cu ochii, parţial datorită numeroaselor
taxe de autostradă. Si totuşi, dacă am fi vrut să
24
reuşim cu bugetul nostru limitat, ar fi trebuit să excludem taxele. La fiecare câteva mile, trebuia
să încetinim şi să mai punem încă o monedă de un sfert de doiar în aparatul de taxat.
- la uite, Dar! am zis, pescuind ce-mi mai rămăsese în buzunar şi scoţând până la ultimul bănuţ
de taxe. Treizeci şi cinci de cenţi. Asta înseamnă douăzeci şi cinci pentru taxă şi o monedă pentru
a-l suna pe domnul pastor Wilkerson când ajungem în Kenosha. Ea a râs în timp ce am lăsat să-
mi scape ultimul sfert de dolar în aparat şi am mărit viteza pe poarta de ieşire.
- Slavă Domnului! Am reuşit! a zis ea. Am încuviinţat, dar bucuria mi-a fost de scurtă durată.
N-am mai mers mult şi am dat de un semn... care ne prevenea să încetinim şi să fim gata pentru
plata unei noi taxe. Doamne, ce ne facem? M-am uitat la Dar, însă ea îşi deşertă lucrurile din
geantă, pentru a vedea dacă nu se mai află acolo vreo monedă rătăcită. Ne trebuiau douăzeci şi
cinci de cenţi şi asta imediat.
Chiar atunci mi-a venit un gând. Trage pe dreapta şi deschide uşa din spate. Aşa am făcut. Şi
acolo, între uşă şi rama maşinii se afla un bănuţ de un sfert de dolar pe cant. Ce mare era! Nu
văzusem niciodată unul aşa de mare în viaţa mea. Să fi fost o coincidenţă? Nu cred.
In alte perioade nevoia fusese mult mai mare. Pe la începutul lucrării noastre, Darlene şi cu mine
am fost în Edmonton, Alberta, Canada. Acolo, am primit un telefon de la secretara noastră din
Pasadena.
- Loren, nu ştiu ce ne facem, a zis Loraine Theetge. Tremurul vocii ei se auzea clar şi de la
distanţă.
25
- Nu am avut nici un venit de o vreme încoace şi notele noastre de plată care trebuie plătite
imediat, ...se ridică la 5200
$!
I-am spus că vom încerca să facem ceva. Dar când am închis telefonul, m-am simţit total copleşit.
Luni de zile ne-am descurcat la fix, din punct de vedere financiar, dar deodată mi se părea prea
mult de înfruntat.
M-am aruncat de-a latul patului în casa în care stăteam: "Doamne," am strigat, "această nevoie
este a Ta. la-o. Eu n-o pot rezolva!" Peste câteva momente, sună telefonul. Era tot Loraine.
- Ghici ce s-a întâmplat, Loren? Vocea ei răsună de-a lungul cablurilor. Am primit un cec în
valoare de 2000 lire din Anglia. Continuă, spunând că era de la un donator anonim dintr-o tară a
lumii a treia şi banca engleză ni 1-a înmânat la birou. Şi ştii ce s-a mai întâmplat, Loren? Am
sunat la banca noastră şi am întrebat care este cursul zilei pentru schimbul din lire în dolari şi
calculând am obţinut exact 5200 $!
O concidenţă? Nici vorbă!
Dovada că Dumnezeu este real
Prietenul meu, Fratele Andrew, cunoscut multora sub numele de "Contrabandistul lui
Dumnezeu", a exprimat această idee astfel: să zicem că mergi prin junglă. Fără să ştii, un leu te-a
văzut. Exact când a ţâşnit prin aer, o nucă de cocos cade din copac şi loveşte mortal leul. Te
întorci surprins şi eliberat. Ar putea fi o coincidenţă, sau doar noroc. Dar ce-ai zice dacă s-ar
repeta a doua zi? Un alt leu sare şi este lovit de o altă nucă de cocos. Şi în ziua următoare, un alt
leu este lovit de o altă nucă de cocos norocoasă. De câte ori trebuie să se repete întâmplarea ca
să-ţi dai seama că nu-i o coincidenţă?
26
în organizaţia noastră avem mai mult de 20.000 de voluntari pe termen scurt în fiecare an, plus
peste 7000 de misionari permanenţi, care împărtăşesc Evanghelia din baze misionare stabile în
peste 100 de ţări ale lumii. Echipe mobile au mers cu dragostea lui Dumnezeu în orice ţară
populată a lumii. în mod repetat aceşti oameni văd coincidenţe similare ale şansei, surâzătoare.
Unii din noi au experimentat astfel de întâmplări de-a lungul a zeci de ani. Dar, să vă împărtăşesc
o întâmplare a unui conducător de echipă. îl cheamă Neville Wilson, de origine din insulele Fiji,
născut şi crescut în Noua Zeelandă, conducător acum al bazei YWAM din Tonga şi Pacificul de
Sud.
- Eram într-o situaţie de pionierat în Nadi, Fiji. Cei şapte membri ai noştri erau tot din Fiji. Nu am
putut să cooptăm străini în rândul personalului, datorită situaţiei vizelor. Când auzeam că veneau
vizitatori, mergeam deseori 5 km până la aeroport. Nu ne permiteam să luăm un taxi. Dar, de
fiecare dată, Dumnezeu făcea în aşa fel încât să ne conducem oaspeţii acasă cu taxi-ul.
De exemplu, odată, întâmpinând pe cineva la avion, ne-am întâlnit cu un prieten localnic la
terminalul aeroportului, care ne-a tăcut o donaţie fără să ştie de nevoia noastră. Dumnezeu ne
tăcea rost şi de mâncare să avem în plus pentru oaspeţi. Şi aveam suficienţi bani pentru a-i
conduce înapoi la aeroport cu taxi-ul. Apoi, după ce plecau ei, mergeam pe jos acasă, amuzaţi de
felul în care Dumnezeu rezolvase ca prin minune lucrurile şi de data asta.
Centrul nostru YWAM era o casă ca a vecinilor noştri, în câmpul cu trestie de zahăr, al cărui
singur mobilier erau doar rogojinile de pe podea. într-o seară, şedeam în cerc şi o localnică a
intrat cu cinci pâini. Cu ele ne puteam hrăni noi Şapte, timp de câteva zile. Cincisprezece minute
mai târziu,
27

altcineva a bătut la uşă, ca să ne dea pâine. Apoi, un vecin a venit şi el cu pâine. Cam într-o oră ni
s-au dat două duzini de pâini.
- De ce avem atât de multă pâine? m-a întrebat soţia. Poate vine cineva. N-a trecut nici o oră că
am auzit de sosirea unui grup de 15 oameni în noaptea aceea din Noua Zeelandă.
Alteori, Dumnezeu le-a dat lui Neville şi Sue mai mult decât pâine şi mai mult decât necesităţile
fizice.
Era în ziua de Crăciun, 1979 şi ei se aflau în Mani, Hawaii într-o echipă de evanghelizare cu
mulţi alţi membri. Neville stătea simţind că este singur. Tatăl îi murise cu câteva săptămâni în
urmă. Neville îşi amintea cum în trecut tatăl lui procurase mereu şuncă pentru masa de Crăciun,.
"Oh, ce mi-ar place nişte şuncă chiar acum", îşi zise Neville în gând, deodată. Câteva minute mai
târziu, o furgonetă neagră intră cu zgomot, plină de localnici havaieni cu figuri aspre. Spre
surprinderea lui Neville, ei au parcat chiar în faţa casei lui, după care un om solid ieşi şi aruncă cu
o bucată de şuncă înspre el spunând: "La mulţi ani!"
Cuvântul lui Dumnezeu spune în 2 Cronici 16:9: "Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot
pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui."
Profesorul meu de filozofie de la USC preda că este imposibil să dovedeşti o negaţie filozofică.
Dar o afirmaţie filozofică se poate dovedi. Cuvântul lui Dumnezeu spune că "El este credincios şi
că cei neprihăniţi nu vor înfometa niciodată şi nici urmaşii lor nu-şi vor cerşi pâinea" (Ps. 37:25).
Aceasta este o afirmaţie filozofică care poate fi demonstrată - evaluată în dolari şi cenţi.
Mai mult încă, credinţa nu este veritabilă până când nu este dovedită practic în lumea reală de zi
cu zi.
28
O experienţă remarcabilă pentru dovedirea realităţii credinţei a fost făcută de un tânăr scoţian pe
nume George Patterson pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Totul a început cu trei tineri şi o dispută într-un restaurant. George susţinea că Biblia este
Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare Cuvânt al ei este adevărat. Al doilea prieten al său era agnostic
refuzând să considere orice era atât de nestiinţific drept o autoritate. Al treilea prieten al său era
creştin nominal, nefiind sigur dacă Biblia era Cuvântul lui Dumnezeu sau nu, nici care anume
parte ar putea fi considerată Cuvânt al lui Dumnezeu.
Discuţia aprinsă a continuat o vreme, atrăgând atenţia celor din jur. Atunci, George a avut o idee
îndrăzneaţă. El le-a spus celor doi prieteni ai săi că le va dovedi ştiinţific credibilitatea Bibliei. Şi-
a scos portofelul.
- Eu spun că există un Dumnezeu şi acest Dumnezeu S-a revelat pe Sine şi scopurile Sale pentru
om în şi prin Cuvântul Sâu....şi-a golit portofelul pe faţa de masă şi a numărat. Erau două lire şi
şapte şilingi.
George s-a uitat fix în ochii prietenilor lui şi a declarat:
- Voi renunţa la banii pe care-i am la bancă. Şi nu numai atât, dar mă voi lipsi şi de certificatele
de depozit cu economiile mele. El le-a spus că trebuia să plece pentru a începe medicina în
septembrie, pregătindu-se pentru lucrarea misionară.
- Voi lua cu mine doar aceste două lire şi şapte şilingi, plus ultimul salariu. In următoarele luni
voi sta în Londra fără resurse financiare sau susţinere materială. Nu-L voi avea decât pe Domnul.
- Vă promit ceva, a spus el solemn. Nu voi spune nimănui în afară de voi doi ce intenţionez să
fac, deci totul va fi intre noi trei şi Dumnezeu. Nu le voi spune părinţilor mei, nici
29
vreunei biserici sau organizaţii misionare. Nu mă voi îmbrăca diferit şi nu-mi voi schimba stilul
de viaţă pentru a sugera implicit că nu am bani... orice cer va trebui sa fie procurat de
Dumnezeu-. Daca voi cere ajutorul vreunei persoane, va promit că mă voi întoarce acasă şi nu voi
mai vorbi niciodată despre suficienţa lui Dumnezeu sau despre credinţa mea El.
George Patterson a intrat în ceea ce se cheamă "jocul" cu "credinţa totală" în Cel Atotputernic. în
timpul "jocului"său atât cât ştiu contemporanii săi, el a fost doar un student provenit dintr-o
familie bogată, care mergea la şcoală pe propria lui cheltuială fără nevoi.
Şi totuşi, imediat, Dumnezeu a început să trimită oameni la el cu mici sume de bani. Ei spuneau:
"Dumnezeu mi-a spus să-ţi dau asta...." sau "Primeşte asta ca dar din partea Domnului."
Lucrurile se petreceau mereu diferit, deşi uneori chiar în ultimul moment.
A fost doar o excepţie: banii nu au venit pentru un drum pe care-1 avea de făcut acasă. Fiindcă nu
a avut suficienţi bani pentru întregul drum până la Londra, el a mers cât de departe a putut pentru
suma pe care a avut-o şi apoi a pornit pe jos timp de două zile până în Scoţia. Patterson a spus
mai târziu că el considera că acesta a fost un test al credinţei sale. El credea că Dumnezeu voia să
vadă cât de departe putea merge cu credinţa lui aflându-se în disperare.
Era mai mult decât jocul unui student dornic sa dovedească că are dreptate în faţa prietenilor săi.
Experienţa din vremea studenţiei a încrederii lui George Patterson în Dumnezeu s-a dovedit
foarte necesară atunci când s-a dus în Tibet. în acea vreme Tibetul nu era racordat la uniunea
poştală. Mijloacele convenţionale de susţinere a misiunilor erau de
30
nefolosit. Apoi, urma să se confrunte şi cu preoţii tibetani cu impresionante puteri oculte, după
care urma să sufere detenţia şi persecuţia comunităţilor chinezi, atunci când aceştia au preluat
conducerea ţării. întreaga lui istorisire este depănata în cartea pe care a scris-o, Nebunul Iui
Dumnezeu. Dar înainte de a pune piciorul în Tibet sau China, el a dovedit că Biblia este reală. El
a. jucat şi, riscând, a câştigat.
Cum se maturizează credinţa?
Dacă primul motiv pentru a trăi prin credinţă este acela de a dovedi realitatea lui Dumnezeu, cel
de-al doilea este de a observa creşterea propriei credinţe. Tuturor ni se dă o măsură de credinţă,
conform Romani 12. Credinţa este un dar. Dar ea trebuie să crească prin întrebuinţare. Credinţa
creşte dacă o exersăm. Este ca exerciţiul fizic - deosebirea între Arnold Schwarzenegger şi restul
oamenilor este dedicarea de a-şi spori forţa şi masa musculară prin exerciţii fizice. "Fără sudoare
nu e vigoare" ne reamintesc unii aruncându-ne o minge grea medicinală în braţe.
A existat o vreme în viaţa mea când eram extrem de slab şi debil chiar. Zile întregi nu-mi puteam
desprinde capul de pernă. într-o zi, mi-am ridicat capul puţin. Am continuat să fac asta, căci era
singura mişcare pe care puteam s-o fac. După o vreme m-am înzdrăvenit suficient pentru a mă
putea întoarce în pat. După mai multe luni mă puteam deplasa mai mult târându-mă. Nu puteam
nici să stau în picioare, nici să merg. Apoi, într-o bună zi, la vârsta de un an, am reuşit să stau în
picioare şi să merg.
Chiar şi atunci, aveam o problemă care mă împiedica să ma mişc. Se numea gravitaţie. Făceam
câţiva paşi şi cădeam din nou şi din nou. Totuşi, luptându-mă în fiecare zi cu această lege
31
a gravitaţiei, încetul cu încetul am devenit mai puternic şi am căzut din ce în ce mai puţin. în
sfârşit, puteam chiar să alerg şi să sar.
îmi dau seama că experienţa mea este departe de a ti unică. Dar v-aţi gândit vreodată la procesul
pe care Dumnezeu L-a conceput pentru copilăria noastră? N-ar fi fost mai uşor tară gravitaţie?
Prichindeii ar putea păşi şi pluti prin aer în loc să se chinuie să stea în picioare. Dar acea luptă
este necesară pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm muşchii în creştere.
în mod similar, dacă nu am avut nicicând nevoi în viaţă, dacă putem face totul fără ajutorul lui
Dumnezeu, cum putem învăţa să avem credinţă în El? Ucenicii au strigat în Luca 17:5: "Măreşte-
ne credinţa!" îl văzuseră pe Isus făcând atâtea minuni, în mod sigur că putea să le împartă şi
credinţă instantaneu. însă ei au trebuit să treacă prin acelaşi proces ca şi noi. Precum viaţa
insuflată în noi, credinţa este un dar de la Dumnezeu. Dar pentru ca aceasta să crească, ea trebuie
folosită şi testată.
Sheila Walsh este cunoscută de milioane de oameni datorită lucrării ei în domeniul muzicii şi a
poziţiei de colaboratoare la emisiunea creştină "Club 700". Dar înainte de a fi un nume atât de
cunoscut lumii întregi, a fost o fată care a riscat şi a trebuit să treacă testul credinţei. Sheila a
auzit de o evanghelizare programată de YWAM în timpul Olimpiadei de vară de la Montreal în
1976. Ca studentă la London Bible Col lege, ea tânjea să meargă şi să-şi împărtăşească credinţa
cu spectatorii veniţi din toată lumea la Olimpiadă.
Singura problemă era că nu avea banii necesari. Ea povesteşte: "Pe vremea aceea abia aveam bani
să-mi cumpăr o
pereche de levişi1, nici vorbă de-un bilet de avion pentru Canada!"
în orice caz, s-a rugat şi a simţit o puternică încredinţare că trebuie să meargă la Montreal. Sheila
mai considera că nu trebuie să împărtăşească nimănui această nevoie a ei, ci doar să se roage.
încetul cu încetul, în săptămânile următoare au venit banii. Oamenii au început să strângă suma
necesară Sheila avea suficient pentru biletul de avion dus-întors de la Londra la New York şi încă
ceva pentru a lua autobuzul de Montreal. Dar pentru întoarcerea ei la New York mai avea nevoie
de 70 de dolari.
Sheila nu s-a îngrijorat prea tare. Nu-i dăduse Dumnezeu deja sute de dolari pentru călătoria ei?
S-a dus, deci, la Montreal şi s-a bucurat de două săptămâni de evanghelizare împreună cu alţi
1600 de voluntari din mai multe ţări. In fiecare zi a mers pe străzile şi parcurile Montrealului
pentru a-şi împărtăşi credinţa. Şi în fiecare zi aştepta să vadă cum se va înfăptui minunea de a
primi banii şi de a putea pleca acasă. Aproape de sfârşitul evenimentului, i-am adunat pe toţi cei
1600 de lucrători pentru o întrunire în aer liber pe pajiştea din faţa vechii clădiri pe care o
cumpărasem pentru a servi drept centru de pregătire. Deşi n-o cunoşteam încă pe Sheila, ştiam că
sunt mulţi tineri acolo care avuseseră credinţă în Dumnezeu venind cu bilet numai pentru dus.
Am cerut ca aceia care au nevoi materiale să se ridice în Picioare şi să vină în faţa mulţimii. Sute
de studenţi au facut-o. Apoi le-am spus tuturor celorlalţi să-şi plece capetele şi să-i ceară lui
Dumnezeu să le spună la ce persoană să meargă si cât să dea.
32
■ O formă familiară pentru a denumi blugii (n. tr.).
33
- Şi nu ezitaţi să daţi, doar pentru că aveţi nevoi voi înşivă, le-am reamintit celor din faţa mea.
Sheila şi-a amintit: "Excelent! Astfel voi obţine cei 63 $ care-mi lipsesc!" Căci avea deja 7$. Dar
spre suprinderea ei, Sheila a simţit puternic îndemnul de a da cei 7 $. "Nu poate fi Dumnezeu,"
gândi ea. "Ar fi iresponsabil să-mi dau ultimii bani pe care-i am!" Cu toate acestea, Duhul Sfânt a
continuat s-o obsedeze până când nu a mai putut nega călăuzirea. Ocoli agale pe cei din grupul
care-şi plecaseră capetele în rugă sinceră sau îmbrăţişau deja pe cineva şi-i ofereau bani. Era
o privelişte nebunească şi extraordinară în acelaşi timp.
- Cui doreşti Tu, Doamne, să-i dăruiesc cei 7$ ai mei?, se ruga Sheila. Apoi văzu o tânără blondă
şi simţi că ei trebuie să-i dea. în timp ce Sheila îi strecură cei 7$ în mână, blonda îi strânse în
mână radiind de fericire. "Exact atât îmi trebuia!"
încurajată, Sheila se întoarse la locul ei. Dar acum întrunirea se încheia şi oamenii se reîntorceau
plutind la locurile lor. "Cum rămâne cu cei 70$ ai mei, Doamne? Nu înţeleg! Mi-am pus
încrederea în Tine. Am fost ascultătoare şi acum va trebui să stau în Canada până la sfârşitul
zilelor mele."
Găsi un loc liniştit, lângă malul unui râuleţ din spatele centrului YWAM. S-a aşezat acolo şi şi-a
adus problema înaintea Domnului. După o vreme, ea L-a auzit vorbindu-i: "Sheila, ai încredere în
Mine sau tu ai încredere doar în ceea ce înţelegi?" îşi clătină capul lăsându-şi lacrimile să curgă,
după care-şi ceru iertare de la Domnul pentru necredinţa ei.
A doua zi dimineaţa, toată lumea împacheta şi-şi făcea bagajele pentru a pleca. Microbuze şi
autobuze se îndreptau înspre aeroport la garajele autobuzelor sau la tren, sau către centrele
YWAM din alte părţi ale Americii de N sau S. Sheila ieşi învăluită de răsăritul soarelui cu
rucsacul şi sacul de dormit
34
în spate şi buzunarele goale. Ea îi mulţumi lui Dumnezeu pentru o nouă zi şi pentru ceea ce
învăţase despre siguranţa şi încrederea pe care trebuie să I le acorzi lui Dumnezeu.
Aşteptând afară cu ceilalţi ce se îndreptau spre-depou, ea auzi pe cineva strigându-i numele.
- Sheila Walsh? Sheila? Se întoarse şi iată că una din tinerele care făcuseră parte din personalul
administrativ i-a spus: "S-a făcut o greşeală la calculul sumei pe care ai plătit-o la început," îi
explică ea. "Ai plătit mai mult." Sheila a deschis plicul care îi fusese înmânat. Ea a numărat şapte
bancnote de 10$. Apoi a venit autobuzul şi a transportat-o la capătul liniei. Astfel de intervenţii
miraculoase nu se întâmplă în fiecare zi, dar cele care se întâmplă, slujesc drept semne pentru a
ne aminti de credincioşia lui Dumnezeu în anii ce vor veni. Astfel de intervenţii deosebite nu
dovedesc spiritualitatea noastră, ci ne demonstrează că Dumnezeu este la înălţime în orice situaţie
sau test.
Domnul i-a condus pe israeliţi prin deşert timp de 40 de ani, procurându-le hrană din cer, apă
dintr-o stâncă şi haine care nu s-au rupt. El le-a spus de ce a procedat astfel: "Aminteşte-ţi cum
Domnul Dumnezeul tău te-a condus prin deşert toţi aceşti 40 de ani...pentru a te învăţa că omul
nu trăieşte numai cu pâine şi apă, ci şi cu orice Cuvânt care iese de la Dumnezeu" (Deuteronom
8: 2-3). Dumnezeu doreşte şi acum să aibă un popor care să trăiască astfel, neîncrezându-se în
propriile mijloace de a-şi procura hrana, nici în vreun sistem de pe pământ, ci doar în El.
Multe ţări sunt astăzi în pragul falimentului. Economia mondială este fragilă, susţinută de un
guvern şi punându-şi încrederea într-un altul, ea se ţine prin credinţa unui om în altul
35
şi prin încrederea acordată de oameni unei monede, datorită guvernului care este în spatele ei.
După unul din controalele medicale anuale ale tatălui meu, doctorul i-a spus că este "sănătos ca
dolarul"! Tata a replicat cu o sclipire: "Acum chiar că sunt îngrijorat, doctore!"
Nu ne putem pune încrederea în nici unul din sistemele omeneşti. Vor cădea. Poţi face planuri în
legătură cu asigurări bancare, dobânzi anuale, acţiuni sau obligaţiuni, certificate de investitor. Nu
este greşit. Dar nu-ţi pune credinţa în ele. încrede-te în lucruri superioare omului. Consider că
oamenii cu înclinaţii egoiste nu pot decât să distrugă, uneori chiar din încercarea de a-i ajuta pe
alţii. Nu am încredere în om. Dar am încredere în bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu şi mai ales în
Domnul. Cred totodată că Domnul conduce pământul şi-i ţine sub control chiar şi pe cei răi.
Trebuie să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind adevărata noastră sursă. Tendinţa naturală a inimii
omului este mereu spre independenţă şi departe de dependenţa de Domnul şi de alţii. Oare de
aceea ne spune Isus să ne rugăm: "Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate z/Iele?
Observaţi, El nu a zis c& trebuie să cerem pâinea de a doua zi, în caz că am face-o. Dependenţa
zilnică de Dumnezeu ne îngăduie să ştim că suntem în voia Lui, ascultându-L. Zilnic trebuie să
ne uităm la Dumnezeu şi nu la om.
Aceia care îşi pun încrederea în Dumnezeu pentru a le împlini nevoile atunci când sunt în lucrare
trebuie să reţină în mod deosebit acest lucru. Este uşor să-ţi îndrepţi privirea asupra celor pe care
i-a folosit Dumnezeu în trecut pentru a-ţi împlini nevoile. Când ne aflăm într-o problemă
financiară putem să-i antipatizăm pe cei ce nu sunt darnici, dacă nu veghem. Trebuie să ne
împotrivim tentaţiei de a ne baza pe lumea văzută, în locul
36
celei nevăzute. Lumea nevăzută este cu adevărat mai sigură şi mai de încredere. Dumnezeu a
spus că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece niciodată. El ne iubeşte şi se
interesează de fiecare domeniu al vieţii noastre şi. de orice necesitate. Şi El îşi va dovedi
existenţa faţă de noi şi faţă de lume, având grijă de noi.
Să asculţi de Dumnezeu şi să înveţi căile Lui
Un alt motiv pentru a trăi prin credinţă este acela de a învăţa cum să-L asculţi pe Dumnezeu şi să
respecţi ceea ce-ţi spune. Domnul a spus că Tatăl nostru cel ceresc ştie ce nevoi avem înainte de a
cere noi. Atunci, de ce doreşte El să-i cerem în rugăciune? Domnul doreşte să păstreze o
comunicare intimă cu noi. Dacă avem încredere în El pentru domeniul finanţelor personale,
atunci El trebuie să dirijeze fiecare mişcare pe care o facem. El ne capteză întreaga atenţie pentru
a ne învăţa despre caracterul, căile şi puterea Lui. Amintiţi-vă de poporul Israel, care cunoştea
acţiunile lui Dumnezeu, iar Moise cunoştea căile Lui (Ps. 103:7). El doreşte ca noi să-L
cunoaştem cu adevărat în profunzime, astfel încât să ne încredem şi mai mult în El. Si El va crea
situaţii din care să putem învăţa căile Lui primind ceea ce avem nevoie de la El.
In 1972, am planificat cea mai mare evanghelizare de până atunci, la Munchen, Germania, în
timpul Jocurilor Olimpice de vară. în orice caz, cel mai mare obstacol pe care 1-am avut a fost
cazarea. Aşteptam 1000 de lucrători din toată lumea. Dar nu ştiam unde-i vom caza. Toate
hotelurile, căminele de tineret, internatele şi chiar reşedinţele particulare cu camere suplimentare
fuseseră închiriate de luni de zile.
Mai erau câteva luni până când ne trebuiau camerele Pentru lucrători. Dar o nevoie şi mai mare
era un loc unde să ne
37
punem tipografia. Ni se donaseră bani pentru literatură dei evanghelizare, dar era mai economic
să cumpărăm o tipografie Heidelberg şi să ne tipărim noi înşine literatura cu personali voluntar,
-
Uriaşa tipografie urma să ni se livreze în câteva zile şi! nu aveam unde s-o punem.
Am trimis doi tineri - Gary Stephens şi Doug Sparks - sa caute un loc. Gary m-a sunat din
Germania.
- Loren, am găsit un loc pentru tipografie...
- Ce este Gary? Un adăpost?
- Ei, da, dar este clădirea auxiliară a unui castel într-un orăşel numit Hurlach. Castelul e de
vânzare.
în mod ciudat, imediat ce a spus că este de vânzare, ani înţeles că este pentru noi, chiar dacă nu
aveam bani în pluş pentru a mai cumpăra ceva.
M-am dus cu doi prieteni, Don Stephens şi Fratelei Andrew, pentru a-i întâlni pe proprietari. Pe
drum, Dumnezeu mi-a vorbit în legătură cu suma pe care trebuia s-o oferim şi când trebuia să-1
luăm în posesie. Când ne-am întâlnit cu ei le am spus pur şi simplu pretenţiile noastre: le puteam
da aconto de 100.000 de mărci (cam 31.000 dolari) în zece zile, da cu permisiunea de a ne muta
în castel a doua zi. (Nu avea încotro. Maşina de tipărit urma să fie livrată a doua zi şi dusă .J
undeva, Dumnezeu ştie unde!)
Proprietarii au fost luaţi prin surprindere, dar s-au du alături să se sfătuiască. în câteva minute s-
au întors, fiind d acord cu oferta noastră şi înmânându-ne cheile castelului.
- Aveţi un mod cu totul neobişnuit de a negocia! proprietăţi, a spus unul dintre avocaţi. Vorbiţi
despre terenuri şl proprietăţi de parcă aţi cumpăra cornete de îngheţată.
38
A fost uşor. Am intrat în posesia castelului în acea noapte. într-o săptămână cele 100.000 de
mărci au venit din diferite surse din Europa. Oamenii s-au simţit călăuziţi să ne trimită. Şi ne-am
mutat..„imediat. Cu câteva ore înaintea sosirii tiparniţei Heidelberg. Fusese aşa uşor. Mă
gândeam: "E nemaipomenit!" Dumnezeu ne vorbeşte şi ne dă şi termenii contractului; proprietarii
sunt de acord, apoi Dumnezeu îşi călăuzeşte copiii să doneze bani. Ne mutăm într-un castel şi-1
folosim în lucrare. Mă aşteptam să fie la fel de uşor mereu.
Cii toate acestea, Dumnezeu dorea să ne înveţe căile Lui, care înseamnă să credem în El, nu în
metode. Asta însemna că de fiecare dată urma să fie altfel. Cât de diferit, urma să aflăm cât de
curând.
Lynn şi Marti Green au plecat din centrul nostru din Elveţia pentru a începe lucrarea în Marea
Britanie. Lynn a sunat într-o zi, entuziasmat de un teren pe care credea că Dumnezeu dorea să-1
dea pentru lucrarea lor.
- E incredibil, Loren, mi-a spus la telefon. Un conac vechi şi mare englezesc....suficient de mare
pentru a putea încăpea acolo 100 de oameni ai personalului şi studenţi. Se cheamă Holmsted
Manor. N-aş fi ales niciodată ceva atât de mare, dar Marti şi cu mine şi membrii comitetului ne-
au rugat şi credem că este de la Dumnezeu.
Excelent, am gândit. Alt castel. Dumnezeu era aşa de bun şi sistemul cu credinţa în El şi
cumpărarea de terenuri cu clădiri mari pe ele era atât de uşoară.
Am luat avionul spre Heathrow, unde m-au aşteptat Lynn, Marti şi şapte membri din conducerea
YWAM, Marea Britanie. în acelaşi timp, mă rugasem şi eu. Am fost de acord cu ei că, într-adevăr,
era un gând de la Dumnezeu şi nu doar entuziasm omenesc sau numai o simplă dorinţă a noastră.
39
Ne-am dus cu maşina la Crawley şi apoi la Holmstec Manor, la 37 de mile de centrul Londrei. Nu
eram pregătit pentru conacul elegant de modă veche, cu trei nivele, înconjur de alte clădiri şi o
suprafaţă de teren de 13 acri. Preţul cerut er înjur de 60.000 de lire (144.000 de dolari, pe vremea
aceea) care includea 5000 de lire pentru mobilierul din clădirea principală. Proprietarul împărţise
moşia iniţială: trei acri piscină şi teren de fotbal pe o parte a aleii, plus trei acri partea cealaltă a
aleii, se vindeau separat. Ce mai rămânea, era i bucată de forma unei chitare al cărei gât era un
drum cu tre benzi ce ducea către conacul propriu zis şi clădirile lui.
Ne-am lăsat microbuzul afară pe şosea şi am mers alee intrând în vechiul conac şi admirând
panelurile din stejaJ cioplite manual şi ferestrele cu geamuri colorate de la intrare] Ceva înăuntrul
meu îmi spunea: Asta doresc să vă dau ca centr de pregătire pentru Anglia.
După ce am văzut clădirile importante, câţiva dintre ne s-au hotărât să meargă de-a lungul
perimetrului proprietăţii] rugându-ne ca Dumnezeu să ne-o dea. Am străbătut cu mar entuziasm
pământul noroios arat de curând, lăudându-L p^ Dumnezeu pentru că urma să ne dea banii
necesari. (Pe vreme^ aceea, YWAM - Marea Britanie nu avea decât 200 de lire îr bancă -
suficient pentru a plăti paza proprietăţii.)
Terminând "plimbarea rugăciunii cu credinţă" de ju^ împrejurul terenului, în loc să ne ducem
înapoi pe aleea cu tre benzi spre şosea, ne-am hotărât să dăm şi ocolul parcelelo^ adiacente
terenului în formă de chitară, care nu era inclus îi propunere: cei trei acri cu terenul de fotbal şi
piscină, plus ce trei acri de partea cealaltă.
După plimbarea noastră cu rugăciune din acea zi, Lyr şi Marti au început să spună altor creştini
din Anglia despr^
40
planurile noastre de a cumpăra Holmstead Manor ca centru de pregătire a misionarilor. în patru
luni au venit 6000 de lire - care erau suficiente pentru aconto. Părea o nouă cucerire uşoară a
credinţei....ca şi castelul din Germania.
Şi venea şi la timpul potrivit. Lynn, Marti şi personalul lor format din 22 persoane erau cazaţi la
diferiţi prieteni şi în câteva zile urmau să sosească sute de voluntari pentru vară în scopul de a-şi
mărturisi credinţa pe străzile oraşului Crawley. Lynn şi Marti nu aveau nici cea mai vagă idee
unde îi vor putea caza pe toţi aceşti lucrători.
In orice caz, eram într-un curs special de pregătire, organizat pentru noi de Tatăl ceresc însuşi. El
era mai interesat ca noi să-I învăţăm căile decât să câştigăm cu uşurinţă proprietăţi pentru
lucrarea Lui. în mod neaşteptat, spre confuzia şi dezamăgirea noastră, Holmsted Manor s-a
vândut repede altcuiva!
Ne-am întors la Domnul cu rugăciuni şi L-am întrebat: "De ce se întâmplă toate acestea? Am
crezut că ai spus că era pentru noi, pentru un centru de pregătire de misionari?" Nici un răspuns....
doar asigurarea tacită că El ne vorbise. Holmsted Manor urma să fie al nostru.
El a confirmat acest gând inspirând prieteni creştini să doneze pentru cumpărarea lui Holmsted
Manor, chiar dacă se Ştia că proprietatea se vânduse deja. Totalul de 60.000 de lire a fost obţinut
şi l-am pus cu grijă într-un cont separat.
In acelaşi timp, Lynn a reuşit să închirieze o casă mare Pentru găzduirea voluntarilor din vară.
După ce vara a trecut am continuat revendicarea lui Holmsted Manor. Eram disperaţi. De data
asta Lynn, Marti şi 40 de colaboratori au fost găzduiţi într-* casă mică în Londra cu o singură
baie pe care o împărţeau aupă un program foarte regulat!
41
Lucrarea a început să crească. Aveam echipe care mergeau în centrul Londrei şi împrejurimi şi
continuau să ofere ocazii speciale de pregătire în căsuţa lor închiriată. Existau şi momente
comice. Odată un profesor din SUA care preda discipline biblice, a predat câteva zile în cea mai
mare cameră a lor - un dormitor de 3,9/ 4,5 m, înconjurat de paturi suprapuse. Studenţii stăteau pe
paturi, iar profesorul, cu un aer serios şi demn, stătea lângă fereastră predicând de mama focului.
S-au mai scurs câteva luni de la primul proprietar la altul.... care cerea de trei ori mai mult decât
preţul convenit iniţial.
în acelaşi timp, personalul nostru YWAM, în curs de creştere se muta din loc în loc.
în sfârşit, după o vreme, am concesionat Ifield Hali, un alt distins conac, dar în paragină, cam la
şase mile de Holmsted Manor. Tot aşa, discuţiile s-au purtat exact înaintea altui aflux de voluntari
din vară, care urma să vină pentru evanghelizare. Singura problemă era că în Ifield Hali nu exista
nici un fel de mobilă.
Cu mai puţin de o săptămână înaintea venirii voluntarilor, Lynn dădu un nou raid la Holmsted
Manor, doar din curiozitate.
în timp ce parca, realiză că muncitorii scoteau afară mobila. Când întrebă ce se întâmplă, şefol de
echipă explică faptul că noii proprietari deschideau o grădiniţă pentru băieţi cu acces redus şi
aveau nevoie de mobilă nouă.
- Ce fac cu mobila cea veche? întrebă Lynn, amintindu-şi că aceasta era mobila pentru care
oferisem iniţial 5000 de lire.
- O, cred că o trimit la vreo licitaţie.
- Pot s-o cumpăr eu? întrebă Lynn. Şeful de echipă se pare că primise ceva autoritate fiindcă
întrebă:
42
- Cât oferiţi?
Lynn trase aer în piept cu putere şi spuse:
- O sută de lire. Şeful de echipă îşi luă casca de pe cap şi se uită în jur la muncitori, care încă mai
descărcau cu grijă mobila din casă pe aleea circulară. El şi-a împins casca pe spate, îl privi pe
Lynn, după care replică:
- Două sute de lire.
După o vreme au căzut de acord, în sfârşit asupra sumei de 150 de lire şi YWAM-erii au cărat cu
bucurie mobila pentru care ne oferisem să plătim iniţial 5000 de lire.
- Ne-am simţit exact ca Iosua şi Caleb, povesti Lynn. Pentru noi, acea mobilă era garanţia
viitoarei intrări în posesia lui Holmsted Manor.
Dar cum lunile se transformau în ani, era greu de explicat întârzierea donatorilor, care crezuseră
împreună cu noi că vom prelua Holmsted Manor şi jertfiseră din veniturile proprii pentru
cumpărarea acestuia.
Odată în timpul acelor ani, Lynn s-a întâlnit cu mine la aeroportul Heathrow din Londra. Am stat
în maşina parcată şi ne-am rugat ca Dumnezeu să ne permită să ne cerem scuze donatorilor şi să
le rambursăm cele 60.000 de lire din bancă. Probabil că am înţeles greşit, gândeam atunci.
Domnul, poate n-a spus Holmsted Manor. Ne dăduse în schimb Ifield Hali. De fapt, Ifield Hali
era plin până la saturaţie cu 100 de membri ai personalului şi familiile lor.
Dar Domnul nu ne-a lăsat să deznădăjduim. Chiar dacă El ne-a asigurat că era bine să luăm Ifield
Hali, El ne-a dat încredinţarea tacita a faptului că nu se răzgândise cu privire la Cuvântul Lui de
acum patru ani. Vom lua şi Holmsted Manor. Puteam înţelege uşor ce simţise Iosif în Egipt, unde
fusese
43
încercat de Cuvântul Domnului(Ps. 105:19). Ar fi fost uşor să ne cerem pur şi simplu iertare şi să
spunem că am ratat ocazia.
în sfârşit, în vara lui 1975 - la patru ani de la înconjurul proprietăţii noroioase însoţite de
rugăciune, am primit vorbă de la proprietari. Acceptau oferta noastră iniţială de 60.000 de lire!
De asemenea, în timpul acelor ani, se mai adăugaseră şi porţiunile de pământ de-o parte şi alta a
terenului în formă de chitară. Acum, pentru 60.000 de lire puteam obţine proprietatea pe care o
doriserăm iniţial plus cei trei acri cu terenul de fotbal şi piscina, la care se adăugau cei trei acri de
fermă - părţile pe care le parcursesem pe jos în rugăciune cu patru ani în urmă.
După ce ne-am mutat în Holmsted Manor, am mai organizat un marş - de data asta un marş de
laudă cu 175 de YWAM-eri care au defilat pe tot terenul. Câştigaserăm cu mult | mai mult decât
o proprietate valoroasă pentru pregătirea tinerilor misionari. Am învăţat atât de mute despre căile
lui Dumnezeu:
• El ne-a arătat că atunci când El vorbeşte, chiar dacă circumstanţele spun altceva şi lucrurile
merg rău, El este Cel care aduce la îndeplinire ceea ce a spus. Cu toate acestea, nu este mereu la
fel de uşor ca atunci când ai cumpăra conuri de îngheţată.
• Am învăţat cu ocazia cumpărării lui Ifield Hali, că uneori Cuvântul Lui nu este ori/ori, ci şi
asta/şi asta.
Şi am mai învăţat multe alte lucruri, inclusiv faptul că Tatăl nostru care este în ceruri este
interesat cu mult mai mult de persoanele noastre decât de proprietăţi. Mai degrabă ne învaţă căile
Lui si doreşte să ne vadă caracterul si credinţa
9 9 » 99

crescând, decât să ne împlinească imediat nevoile.


Dacă lui Dumnezeu îi pasă mai mult de noi decât de bani, ce loc ocupă banii în viaţa noastră? Are
Dumnezeu ceva
44
de-a face cu banii sau, mai degrabă, este preocupat de domeniul spiritual? Vom vedea în capitolul
următor cum se leagă aceste două tărâmuri - cel spiritual cu cel material.
45
Dumnezeu şi banii
Bagă-ţi mâna în buzunar şi scoate un dolar, dacă ai vreunul. Despătureşte-1 şi uită-te la el.
Priveşte aversul lui, imaginile şi gravurile. întoarce-1 şi uită-te la ciudatele semne de pe spate.
Este hârtie - gravată cu un amestec de cerneală neagră şi verde -de calitate superioară cu fire
subţiri de roşu şi albastru întreţesute prin ea. Nu este decât hârtie şi cerneală. Guvernul SUA
eliberează cam 1.600.000.000 de certificate de un dolar de argint în fiecare an. Alte 5,4 miliarde
de bancnote de cinci, zece, douăzeci, cincizeci şi o sută sunt tipărite în fiecare an. Coli mari
înfăşurate pe tamburii preselor sunt tăiate, aranjate în teancuri şi transportate la rezervele băncilor
în toată ţara.
Este o altă comoditate - aceleaşi prese ar putea tipări la fel de uşor etichete. Dar tipografiile
tipăresc bani - hârtie care permite ca valoarea muncii sau produsului unei persoane să poată fi
convertită în ceva care se poate pune în buzunar şi poate cumpăra alte bunuri sau servicii de care
acesta are nevoie, chiar şi peste mări şi ţări. Bani.
în orice caz, ceva care sălăşluieşte în aceste bucăţi de hârtie gravate poate distruge căsnicii sau
poate determina bărbaţi şi femei să-şi sacrifice timpul liber consacrat familiei sau prietenilor, şi
chiar sănătatea, pentru a obţine cât mai mulţi. Această hârtie inocentă pe care o ţii în mână i-a
făcut pe tineri să meargă în centrul oraşului pentru a-şi momi prietenii să consume droguri
ucigătoare. Ea a corupt dreptatea oamenilor,
46
care-si dedicaseră vieţile pentru respectarea legii. Goana după bani i-a determinat pe adulţi să le
facă lucruri de neînchipuit copiilor, câştigând milioane din comerţul cu aceştia. Dorinţa de
îmbogăţire a dus la izbucnirea războaielor, chiar. Cumva, banii au teribila capacitate de a controla
sufletul omului.
Puterea banilor poate aduce moartea sau viaţa. Dar să vă povestesc două întâmplări.
Acum aproape douăzeci de ani, un om din California de Sud a donat 2000 de dolari YWAM-ului
pentru cumpărarea unui teren în Fiji, Pacificul de Sud, nu departe de aeroport, în Nadi. Terenul
acela aşteptase acolo ani de zile. în sfârşit, în 1983, o echipă condusă de Neville Wilson a venit să
înceapă o lucrare permanentă în Fiji. Am mai povestit câteva din întâmplările lui Neville în
capitolul anterior. Au început să construiască pe acel teren - o clădire simplă, asemănătoare cu
cele locuite de vecinii lor, din terenurile cultivate cu trestie de zahăr. Acea clădire a fost folosită
pentru numeroase lucrări, printre care şi lanţul de rugăciune de 24 de ore pentru evanghelizarea
fiecărei naţiuni de pe glob. Astfel, s-au rugat oră de oră începând din 1 ianuarie 1989 - s-au
acumulat cam 24.000 de ore de rugăciune pentru locuri cum ar fi Mongolia, Arabia Saudită şi
Rusia.
Nicicând n-au prea fost bani la bază, dar ei aveau ambiţii mari de a influenţa naţiunile. Opt
misionari din Fiji s-au dus în locuri cum ar fi India sau alte naţiuni. Ei doresc să aducă o
schimbare şi în Fiji, deci au început o grădiniţă pentru a-i ajuta Pe cei mai săraci dintre copiii de
pe insulă - copiii muncitorilor de pe plantaţia de trestie de zahăr, mulţi fiind chiar din India.
în şcolile elementare indiene din Fiji, copiii care învaţă 1ne, primesc onoarea de a sta în băncile
din faţă. Aceia care
47
învaţă prost, trebuie să stea în spatele clasei. Localnicii spun că un copil al unui muncitor la
trestie n-a fost niciodată în stare să stea în faţă. Generaţii de-a rândul, ei au fost cei mai slabi şi au
stat în spatele clasei. Acum, mulţumită grădiniţei YWAM, copiii muncitorilor la trestie stau în
faţă! Şi unii din părinţii lor s-au convertit de la hinduism la credinţa în Isus Hristos.
Toate acestea - copiii cu un nou viitor, părinţii cu o nouă credinţă, tineri misionari trimişi peste
hotare după întruniri de rugăciune de trei ani pentru naţiuni - datorită faptului că un om din
California a investit 2000 de dolari în lucrarea lui Dumnezeu, departe în insulele Fiji. Se pare că
banii aduc viaţa -ca o sămânţă semănată pe care Dumnezeu a făcut-o să crească.
Banii nu sunt daţi mereu atât de uşor şi nu aduc întotdeauna viaţa. Ei pot aduce şi moartea. Să vă
povestesc o a doua istorisire.
Anul trecut, un stâlp de foc roşcat şi talazuri de fum negru au inundat cerul unei nopţi din Austin,
Texas, în timp ce soseau pompierii să stingă o clădire cu două etaje în flăcări. în timp ce pompele
de apă au gemut oprindu-se, oameni îmbrăcaţi în pijamale, chiloţi sau înveliţi în cearşaf ieşeau în
fugă din clădire. Un tânăr pompier se uita oripilat cum o fată însărcinată striga de la o fereastră a
etajului al doilea. Atunci, răspunzând strigătelor disperate în spaniolă ale unui tânăr care ajunsese
la pământ, ea sări aterizând cu un bubuit şi un geamăt de durere.
Pompierii se grăbeau să-şi conecteze furtunurile şi să avanseze prin căldura ucigătoare, dar
experienţa le spunea că este prea târziu să mai salveze clădirea sau pe cineva prins în capcana de
flăcări. Era un foc exploziv, probabil aprins de la kerosen sau vreo altă substanţă inflamabilă.
La .parter, o femeie şi un bărbat se rostogoleau ca nişte
48
torte vii. Medicii de intervenţie au alergat acoperindu-i cu pături pentru a stinge focul de pe ei,
încercând să le aline suferinţa şi conducându-i cu blândeţe în ambulanţe.
- Nu, nu pot să plec! ţipă femeia, figura ei înnegrită de fum era udată de lacrimi, fetiţa mea este
acolo! Trebuie s-o scot afară!
Dar în acel moment apartamentul lor era ca interiorul unui furnal. Un tânăr medic clătină trist din
cap şi o conduse cu hotărâre spre ambulanţă.
Era aproape dimineaţă când au găsit rămăşiţele unei fetiţe de cincisprezece ani în ruinele încă
fumegânde. Dar înainte de a găsi corpul neînsufleţit al copilului, autorităţile aflaseră teribilul
adevăr al cauzelor incendiului.
Un bărbat, supărat fiindcă cineva nu i-a plătit o datorie de 8 dolari, trăsese cu un incendiator în
clădire printr-o fereastră, aprinzând vreo substanţă inflamabilă. O clădire fusese complet arsă, 48
de oameni rămăseseră fără adăpost, şapte oameni erau în spital şi un copil murise...şi toate
acestea datorită unei cerţi pentru 8 dolari.
De ce au banii o putere atât de mare asupra oamenilor?
Ce crede Dumnezeu despre bani? Vede El banii ca un rău necesar? Nu a pus Isus pe Dumnezeu şi
banii în antiteză, când ne-a spus: "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi Banilor" (Matei 6:24)?
Banii nu sunt ceva rău, deşi iubirea de bani este. Pavel a spus ca iubirea de bani este rădăcina
tuturor relelor (I Timotei 6:10). Banul nu este rău în sine. Dar, datorită păcatelor inimii
oamenilor, iubirea de bani poate duce la durere şi robie - chiar şi pentru creştini. Banii sunt ca un
cameleon - iau culoarea inimii stăpânului lor. Dar există şi bani contaminaţi sau "bani ca preţ
49
de sânge." Chiar şi preoţii cei mai de seamă au înţeles acest lucru, refuzând să pună banii lui Iuda
în vistierie.
în orice caz, banii în sine nu sunt ceva rău. Sunt doar hârtie imprimată. Banii şi Dumnezeu nu
sunt nici în tabere adverse. De fapt, Dumnezeu foloseşte banii ca o unealtă practică pentru multe
lucruri. El foloseşte banii, sau lipsa lor, pentru a ne testa, pentru a vedea ce este în inima noastră.
Etalonul priorităţilor noastre este felul în care-i folosim.
Când o persoană câştigă la loterie, una din primele întrebări pe care i-o pun reporterii este: "Ce
veţi face cu banii?" Ceea ce nu realizăm noi este că Dumnezeu ne pune aceeaşi întrebare pentru
fiecare dolar care ajunge în mâinile noastre. Ceea ce facem cu ei arată caracterul nostru. Dacă
suntem credincioşi cu banii noştri, Isus spune că ni se vor încredinţa şi bogăţii spirituale (Luca
16:11).
Dumnezeu mai foloseşte banii şi pentru a ne învăţa să avem încredere în El. Vă amintiţi cum a
fost condus Ilie de Domnul la un pârâu, unde s-a ascuns o vreme în timpul unei foamete mari?
Fără îndoială că el şi-a creat repede o rutin; repede - ştia cam când trebuiau să vină corbii cu
micul dejun şi! prânzul în fiecare zi. Stătea lângă pârâul rece la umbra malului] său. Apoi, încet,
dar sigur, pârâul a secat.
Dumnezeu n-a îngăduit să aibă confortul încrederii înj acel pârâu, chiar dacă fusese creat de
Dumnezeu pentru a-î împlini nevoile. Era gata să-1 conducă pe Ilie în altă direcţie, deci a secat
pârâul acestuia.
Când izvorul nostru financiar seacă, suntem gata ascultăm vocea Domnului, care doreşte
dependeţa noasti voluntară de El. Singurul Lui scop este acela de a ne învăţa şi d a ne aduce mai
aproape de El. Avansăm mai uşor spre un grai
50
sporit de independenţă decât consideră Dumnezeu că este bine pentru noi.
Trebuie să conştientizăm că lipsa banilor este la fel de sigur de la Dumnezeu ca şi furnizarea
acestora. Recent, în timp ce eram într-o călătorie în nişte ţări în curs de dezvoltare, de argint
"izvorul" nostru personal părea să sece pentru o vreme. Darlene era acasă în Hawaii şi nu ştia cât
de subţire devenise "izvorul" nostru financiar. Apoi, într-o zi, n-am mai avut deloc bani în bancă.
Nu mai era nimic în nici un portofel. Şi totuşi, ea plănuise să meargă să mănânce în oraş cu nişte
prieteni. Sfârşi prin a scotoci prin orice sertar din casă, căutând monede rătăcite - nu multe, dar
măcar pentru a-şi plăti transportul la restaurant.
- Domnul mi-a atras atenţia, îmi spuse Dar mai târziu. Deci L-am întrebat de ce nu aveam bani. în
timp ce Dar îşi liniştea inima şi asculta, Domnul a spus, a trecut ceva vreme de când aveai
încredere în Mine pentru mici nevoi cotidiene, cum ar fi pasta de dinţi. Mii de tineri din YWAM
trec prin asta zi de zi. Doream doar să-ţi reamintesc că atât nevoile tale, cât şi ale lor sunt
împlinite de Mine.
Am auzit de resursele altora secând - pentru unii în mod mai drastic decât temporara noastră
situaţie. Un bărbat şi-a deschis inima, povestindu-ne cum el şi soţia lui îşi împărtăşiseră nevoile
lucrării lor în biserici timp de un an şi nu primiseră, cu toate acestea, nici o promisiune de
susţinere materială. Nici măcar un dolar. Cred că înţelegeam motivele pentru care li se întâmpla
asta, dar el trebuia să se roage şi să capete înţelegere de la Domnul.
în orice caz, ştiam un lucru. O lipsă atât de dramatică era Ş' ea o minune. Era o minune la fel de
mare ca şi revărsarea spontană şi abundentă a banilor. Faptul că o familie atât de
51
încântătoare şi onorabilă şi-a împărtăşit nevoile celor din jur timp de un an şi nici o persoană sau
biserică nu le-a dat nimic -era miraculos. '
Când pârâul seacă, trebuie să-L întrebăm pe Dumnezeu încotro să ne îndreptăm, cum a făcut Ilie.
Şi fiindcă banii sunt importanţi în vieţile noastre, Cuvântul lui Dumnezeu îi alocă mult spaţiu. De
fapt, există 3225 de referinţe biblice pentru probleme financiare. Nu trebuie să ne întrebăm ce
crede Dumnezeu despre bani şi folosirea lor, atunci când căutăm în Scripturi. într-un capitol mai
târziu, vom vedea ce are de spus Biblia despre câteva din aceste aspecte importante. Cu aceste
învăţături de bază, putem continua să facem ceea ce ne călăuzeşte Dumnezeu în deplină libertate.
Multe planuri de înavuţire promit libertatea financiară. Dumnezeu promite şi El libertatea
financiară, dar libertatea Lui este puţin diferită faţă de promisiunile goale ale brokerilor şi comis
voiajorilor. EI promite că vom cunoaşte adevărul şi adevărul ne va face liberi. Şi acesta include şi
adevărul referitor la bani. Putem fi cu adevărat liberi.
Dar mai întâi, trebuie să învăţăm câteva lucruri despre adversarul nostru şi bani. Dumnezeu nu
este singurul interesat de bani. Şi duşmanul nostru - Satan este foarte implicat în finanţe - atât pe
scară largă internaţională, cât şi personal, împotriva noastră ca indivizi.
52
Rege în Wall Street
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi
vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina
tuturor relelor.... (ITim. 6:9-10).
Ne aflăm în anul 1851. California era stat al Confederaţiei Americane de peste un an. Dar ceva
strălucitor şi galben intens fusese descoperit în râurile sălbatice din nord. Ceva ce i-a prins pe
oameni şi i-a schimbat. Aurul!
Un om pe nume colonelul Reddick McKee a fost trimis să conducă una din cele trei expediţii de
explorare numite de către Biroul Afacerilor Indiene. Grupul lui şi-a făcut loc înspre nord în susul
râului Klamath până înspre Scott VaJley, locul de baştină al indienilor Şasta. Au fost întâmpinaţi
călduros de către aceşti americani localnici, care fuseseră binevoitori şi cu cei câţiva mineri care
veniseră deja. Spre deosebire de triburile mai războinice, membrii poporului Şasta erau blânzi şi
prietenoşi. Oameni simpli şi creduli.
Colonelul McKee a solicitat o întrunire cu tribul Şasta pentru elaborarea unui tratat, un fel de
înţelegere care le va Permite să-şi păstreze drepturile, odată cu venirea a tot mai multe Sri de
oameni albi - un aflux tot mai mare, după cum ştiau
şi guvernul, datorită descoperirii aurului. Trei mii de
53
războinici Şasta au răspuns chemării lui de a se întâlni şi au tăcut tabără lângă fortul Jones.
în sfârşit, negocierile s-au încheiat cu semnarea tratatului de către cei treisprezece şefi Sasta, a
colonelului McKee şi a altor martori.
- Şi acum, am dori să fiţi oaspeţii noştri la un ospăţ uriaş! se adresă colonelul McKee printr-un
interpret mulţimii de indieni. Noi îi spunem petrecere câmpenească! Dorim să vă invităm la o
petrecere mare şi să pecetluim prietenia noastră.
Unii dintre indieni nu au venit la petrecere. Ei nu au avut încredere în colonelul McKee şi
oamenii lui albi. Dar cei mai mulţi s-au dus în acea zi. Mii de indieni s-au aşezat la mesele lungi,
primind farfurii mari cu carne tăiată proaspăt şi bucăţi mici de pâine. Ei s-au aşezat în apusul cu
aer tare al toamnei, în grupuri mici şi au început să mănânce. Numai câţiva au observat că
gazdele lor, oamenii albi nu mâncau nimic. Nici câteva femei indiene, acelea măritate cu mineri
albi.
In ziua următoare, un doctor ce mergea într-o diligentă prin Scott Valey a văzut câteva umbre
ciudate pe marginea drumului. Birjarul a oprit şi doctorul s-a dat jos imediat observând cu groază
că movilele erau oameni morţi. Dar nimic din viaţa aceasta nu 1-a pregătit pentru priveliştea pe
care o văzu când privi de-a lungul drumului. Sute de indieni morţi erau întinşi de-a lungul potecii,
trupurile lor încă agonizând.
La început, doctorului i-a fost teamă că muriseră de vreo boală contagioasă. Dar ei muriseră în
drum spre casă, venind de la petrecere, victime ale cărnii de vacă şi pâine îmbibate cu stricnina,
înainte de sfârşitul zilei doctorul şi ajutoarele lui găsiră peste 3000 de cadavre. Unul din cei câţiva
indieni supravieţuitori, Tyee Jim, 1-a ajutat să îngroape morţii. Cazul a fost mediatizat în ziarul
Alta News, din Alta, California şi este datat 5 noiembrie 1851. Nu s-a
54
făcut nici o investigaţie oficială a masacrului. Blânzii indieni Şasta dispăruseră. Era mult mai
simplu, de altfel, decât să te omori să închei tratate şi drepturi ale pământului în zilele Goanei
după Aur din California.1
Teribil cum a fost masacrul indienilor Şasta, el nu. reprezintă decât o mică parte din răul
dezlănţuit de Satan din zorii istoriei. Răul care este deseori asociat cu goana după bogăţie. Dacă
nu suntem atenţi, putem să scoatem din context o referinţă biblică pe care ani auzit-o deseori -
versetul care spune: iubirea banilor este rădăcina tuturor relelor.
Ezechiel 28:12-19 ne dă o imagine fascinantă a trecutului, înainte de răzvrătirea lui Lucifer, care
a devenit mai apoi Satan. Observaţi cum era implicată în această răzvrătire iubirea de averi. De
asemenea, notaţi opulenţa descrisă în pasaj:
Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: "Aşa vorbeşte Domnul,
Dumnezeu: ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în
frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe:
cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu satir, cu rubin, cu smarald şi
cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un
heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai
prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut,
până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea
negoţului tău ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de acesa, scot din locul tău un foc, care te mistuie şi
55
te preface în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între
popoare rămân uimiţi din pricina ta, eşti nimicit şi nu vei mai îi niciodată!"
Biblia spune ceea ce trebuie să ştim, dar ea nu spune întotdeauna totul. Nu ni se spune cum a
devenit Lucifer implicat în negoţ, nici cu cine făcea negoţ. însă avea un rol de supraveghere
asupra bogăţiei. Acest pasaj îl numeşte "Regele Tirului".
Evident că profetului Ezechiel i s-a dat o profeţie cu referinţă dublă - parţial pentru regele Tirului,
un conducător uman al celei mai importante naţiuni din punct de vedere comercial al acelor
vremuri. Dar partea din pasaj se referă la Lucifer. Nici un rege uman nu se poate spune că ar fi
fost în Eden, sau "un heruvim ocrotitor" pe "muntele cel sfânt al lui Dumnezeu". Aceste referinţe
din Ezechiel 28 se referă în mod cert celui ce avea să primească numele de Satan.
Cum am descrie rolul lui Satan astăzi? Nu l-am numi regele Tirului. Ci l-am numi rege în Wall
Street. Vedeţi, Satan încearcă să controleze comerţul întregii planete. El controlează oamenii prin
ataşamentul lor faţă de bani. Prin comerţ necinstit el scontează să controleze nu numai afacerile,
ci şi ştiinţa, tehnologia, sănătatea; politica şi guvernarea; mass media; artele, distracţiile şi
sportul; educaţia; chiar şi biserica şi familiile.
Pentru a subjuga oameni financiar, Satan foloseşte aceste tactici: lăcomia, dorinţa de putere,
mândria şi teama - mai ales teama de nesiguranţă financiară.
Când ne gândim la lăcomie, ne putem gândi la un om bogat, dar zgârcit. Vreun Hagi Tudose,
stând pe teancuri de bani, trecându-şi mâinile printre monedele şi bancnotele sale. în orice caz,
lăcomia este mai predominantă printre cei săraci şi modeşti. Cei care tânjesc cel mai mult după
proprietate sunt aceia care au
56
cel mai puţin. Lăcomia îi determină pe unii părinţi din india să rupă picioarele copiilor lor, pentru
a-i putea folosi cu succes ca cerşetori, stârnind mai multă milă ca şchiopi. în America, golanii din
centrele urbane îi ucid pe alţi tineri doar pentru a-şi cumpăra adidaşi mai scumpi de atletism.
Aceia care controlează bogăţiile, pe de altă parte, sunt mai tentaţi de puterea asupra altora. Ei îşi
folosesc averile pentru a-i manipula pe cei săraci prin lăcomia săracului. în Connecticut, recent,
un patron de magazin de încălţăminte şi-a declarat falimentul. El a spus că i se datora unui semn
pe care 1-a pus la fereastră, spunându-le drogaţilor că le interzice să vină în magazinul lui cu
astfel de afaceri. Cu câteva luni înainte, el fusese contactat de reprezentanţi ai producătorului
uneia din cele mai bune linii de pantofi de atletism. Ei i-au spus că deschideau câteva magazine
noi şi în oraşul lui. Când a obiectat că nu va avea cerere suficientă în acea zonă, reprezentanţii i-
au spus:
- Fă rost de ceva clienţi noi. Mergi la traficanţii de droguri. Ei vor cumpăra cei mai scumpi
pantofi ai noştri.
în orice caz, omul a refuzat să facă asa ceva. Si a dat faliment. Reporterul care i-a luat interviu
1-a întrebat cum îi putea recunoaşte pe traficanţii de droguri. El a spus:
- Când un tânăr care are înjur de douăzeci de ani conduce o maşină sport scumpă, iese din ea şi-1
vezi că poartă lanţuri de aur de mii de dolari şi se plimbă agale prin magazinul tău indicându-ţi
cele mai scumpe perechi de pantofi, plăteşte cu bancnote de o sută de dolari şi nu mai aşteaptă
restul... îţi cam dai seama de unde face rost de bani.
Dar cine sunt oamenii din spatele sindromului lăcomiei? Şi dupâ ce aleargă ei? Poţi avea atâtea
perechi de pantofi, atâtea
57
televizoare şi aparate video, atâtea maşini şi case. Apoi intervine plăcerea jocului în sine - puterea
asupra altora pe care o aduc banii
lor.
Mândria este un alt mod prin care Satan domneşte asupra oamenilor şi finanţelor lor. Ai auzit
vreodată de perioadele de vârf ale vânzărilor care-ţi provoacă "mândria de a fi patron"? O
reclama la televizor prezenta o maşină de lux, iar naratorul cu o voce catifelată murmura: "Ce-ţi
va hrăni sufletul?" Un apel atât de clar la mândrie aminteşte de Satan, regele Tirului, a cărui
inimă s-a semeţit şi s-a stricat în timp ce-şi savura gloria în splendoare.
Regele Tirului mai controlează oameni prin teama lor de nesiguranţă financiară. Există teama de
a nu avea destui bani, teama de a pierde controlul şi teama de a pierde puterea exercitată. Dacă
teama ne împiedică să-L ascultăm pe Dumnezeu în ceea ce ne spune să facem, atunci suntem
vulnerabili la manipulările regelui Tirului.
De exemplu, regele comerţului oneros poate incita un dictator să invadeze o altă ţară şi să
acapareze douăzeci şi cinci la sută din producţia mondială de ţiţei. Această acţiune poate provoca
teamă în inimile oamenilor de afaceri ai lumii din Tokio până la New York şi Frankfurt. Preţul
petrolului va exploda, chiar dacă sunt încă rezerve suficiente. Investitorii încep să-şi piardă
încrederea. Ratele dobânzilor pentru noile împrumuturi vor creşte. Oamenii nu mai cumpără.
Afluxul de bani este încetinit sau chiar oprit. începe recesiunea sau chiar criza - şi totul datorită
temerilor care înveninează atmosfera. Teama însăşi, poate arunca economiile naţionale în
confuzie şi panică, având ca şi consecinţă milioane de oameni care-şi pierd slujbele.
Satan, prin urmare, controlează oamenii în domeniul financiar, folosind lăcomia, mândria şi
teama.
58
Ce trebuie făcut în această privinţă? Trebuie să rămânem în afara cartierelor financiare ale lumii,
ţinându-ne minţile concentrate asupra lucrurilor cereşti? Este nevoie sa abandonăm comerţul
mondial în mâinile duşmanului? Nu cred că aceasta este voia lui Dumnezeu, în orice caz. Şi nici
şcolile, birourile guvernamentale, sau locurile de influenţă în arte, mass media, distracţii şi sporturi.
Acestea sunt chiar domeniile care ar trebui scontate. Prin rugăciune şi prin înfăptuirea oricărei
acţiuni neprihănite peWre ne-o cere Duhul Sfânt, slujim împărăţia şi cauza Domnului Isus. Isus a
venit să răscumpere pământul, pe fiecare om în parte şi fiecare instituţie în parte. Şi nu trebuie să
ne temem de regele Tirului, câtă vreme el nu are nici un fel de pârghie sau mecanism prin care ne
poate controla. Isus i-a spus lui Satan: "Nu ai nimic în Mine" (Ioan 14:30).
Finanţele lumii funcţionează prin vânzări şi cumpărări, cerere şi ofertă. Această cerere deseori se
bazează nu pe nevoi reale, ci pe lăcomie, poftă, mândrie şi teama de om. în orice caz, împărăţia
lui Dumnezeu este radical diferită şi mult mai puternică, împărăţia funcţionează pe principiul
"dai - primeşti". Oamenii care ascultă şoapta Duhului Sfânt, îl ascultă pe Domnul şi dau de bună
voie, diminuează puterea regelui Tirului.
Acest fel de dărnicie zguduie din temelii controlul pe care Satan îl are asupra pământului.
Distrugem zăgazurile lăcomiei prin generozitate dirijată de Duhul Sfânt. Ne opunem spiritului
manipulării şi controlului printr-o inimă de slujitor. întâmpinăm mândria cu smerenie şi
demnitate mută. Şi ne ridicăm împotriva temerilor cu dragostea perfectă a lui Dumnezeu, la fel
cum lumina alungă întunericul.
Când Ioan Botezătorul a venit să predice înainte de venirea toi Mesia, el a spus ascultătorilor săi
să se pocăiască fiindcă
59
securea a fost înfiptă la rădăcina copacilor.... orice copac care nu este bun va fi tăiat. Când au
răspuns întrebându-1 ce trebuie să facă să se pocăiască, Ioan a legat generozitatea de ceea ce
spusese deja despre secure la rădăcina copacilor (Luca 3). "Omul care are două i haine, trebuie să
dea una celui ce nu are," a spus el, "şi cel care are hrană trebuie să facă la fel." Vameşilor le-a
spus: "Nu luaţi mai] mult decât vi se cere," iar soldaţilor, "Nu stoarceţi bani... şi fiţi] mulţumiţi cu
solda." Aproape toate tipurile specifice de pocăinţă! gravitează în jurul banilor.
Generozitatea este, deci, legată de pocăinţă şi de tăierea! rădăcinilor copacilor răi.
Am văzut asta în mod practic. Când am intrat prima oară îni negocieri pentru cumpărarea
terenurilor din Kona, Hawaii, pentru] campusul Universităţii Naţiunilor, am fost călăuziţi să
stăml împotriva lăcomiei prin generozitate. Istorisirea este povestită înl cartea mea, Câştigând în
felul lui Dumnezeu.2 Comunitatea! Evanghelică a Măriei a avut o experienţă similară. Maica
Basilea 1 Schlink este fondatoarea acestei lucrări, care a luat fiinţă înj Germania în anii negri ce
au urmat celui de-al doilea Războij Mondial. Surorile Măriei păstrează comunităţi religioase care
pun 1 accentul pe o viaţă de închinare şi credinţa că Domnul lej împlineşte nevoile zilnice. Cu o
mână de maici protestante, majoritatea tinere, ele şi-au cumpărat prima proprietate în Darmstadt.
Femeile au învăţat să construiască singure. Ele au avut încredere că Dumnezeu le va da treptat şi
banii necesari construcţiei: mai întâi o capelă, apoi alte clădiri ce urmau săi devină un centru
de recreere pentru oaspeţi din toate] denominaţiile, care doresc să vină şi să-L caute pe
Domnul.
în orice caz, exista o bucată de teren ciudată ca formă chiar ] lângă terenul lor. Surorile erau
convinse în rugăciune că acest
60
teren trebuia cumpărat pentru un loc de reculegere. Reuşiseră să cumpere toate parcelele în afara
acesteia.
Ea aparţinea unei femei în vârstă care refuza să vândă sau să trateze pentru a primi altceva la
schimb. Bătrâna susţinea că sub nici un motiv oamenii nu trebuie să renunţe la ceea ce au primit
ca . moştenire de la părinţi.
Odată, Sora Eulalia s-a dus la femeia aceea, sperând s-o convingă. Femeia nu era acasă, dar era
un strănepot. El a condus-o pe maică în camera mătuşii lui. Dintr-o privire şi-a dat seama că
această femeie nu se va despărţi de nimic cât trăia. Camera era plină de mobilă - mai multă decât
ar putea folosi cineva, sau întreţine. Era suficientă mobilă pentru a umple o casă întreagă în acea
cameră. Cea mai mare parte era delapidată. Apoi, strănepotul i-a arătat vizitatoarei scara pe care o
folosea mătuşa pentru a se sui în pat. Patul era o grămadă de saltele moştenite de la strămoşi,
aşezate una peste alta. Evident, această femeie nu renunţase la vreun obiect pe care-1 moştenise.
Când Sora Eulalia le-a povestit cum fusese, Surorile Manei au hotărât că orice persoană atât de
legată de lucrurile acestei lumi, nu poate fi eliberată decât prin rugăciune sinceră, continuă şi din
inimă. Miza era mult mai mare decât un teren pe care să se construiască o casă de rugăciune. Un
suflet era înrobit. S-au hotărât să postească, amintindu-şi că Isus a spus: "Acest soi de draci nu
iese decât cu post şi cu rugăciune" (Mat. 17:21). în afară de renunţarea la mâncare mai era şi un
alt fel de post - renunţarea 'a ceva mult mai legat de tipul de robie al femeii.
Maicile Măriei trăiau deja foarte simplu. Nu aveau mulţi bani şi nici cine ştie ce posesiuni
materiale. însă fiecare maică îl căuta pe Domnul, cerându-I să îi arate dacă exista vreun spirit de
61

L
acaparare care o bântuie - vreo dependenţă de obiecte, care să depăşească ataşamentul faţă de
Isus.
Pentru una era o cruce de lemn, pentru alta o ilustrată drăguţă.... valoarea bănească nu era
importantă, ci atitudinea de ataşament. După "săptămâna lor de dedicare", o emisară a maicilor a
vizitat-o pe vecina cea bătrână încă o dată.
Ea nu şi-a putut urechilor când doamna a spus: "Nu-mi pare atât de rău de pământ, cât îmi pare
rău de pruni; mi-ar fi atât de greu să pierd prunii!" Ea spunea că dorea să le vândă acel teren
vechi, dar urma să-i fie dor de pruni!" Dumnezeu a făcut o minune.
Ele au tăcut un contract pentru cumpărarea terenului, stipulând că tot ce aveau copacii (fructele)
îi reveneau ei. Şi în fiecare an până când a murit, maicile i-au trimis femeii toate prunele.
Satan controlează averea care aparţine de drept lui Dumnezeu. Cea mai puternică luptă a noastră
împotriva lui va începe pe măsură ce ne supunem lui Dumnezeu şi-L ascultăm în amănunt.
Domnul doreşte ascultare, nu jertfe (I Samuel 15:22). Deseori ascultarea noastră va însemna
dărnicie jertfi toare. Dar, nu sacrificiul învinge duşmanul; ci ascultarea de Dumnezeu. Nu este
înţelept să-ţi goleşti doar buzunarele. Am citit despre o văduvă săracă, şocată de revelaţia
cheltuielii generoase a celor implicaţi în lucrarea căreia îi donase.
- Şi gândeşte-te, spunea ea, nu am mâncat decât floricele o săptămână întreagă, fiindcă i-am
trimis banii mei de mâncare acelui lucrător!
Chiar dacă donezi numai lucrărilor celebre şi te asiguri că nu ţi-au irosit darul, nu poţi da tuturor.
Dumnezeu nu spune fiecăruia să dea tot ce are sau să încerce să împlinească nevoile tuturor celor
din jur. Ceea ce vrea El este ascultarea şoaptei Sale.
62
Şi dacă El îţi spune ocazional să dai totul, atunci El îţi va şi împlini miraculos nevoile.
Ascultarea în ce priveşte dărnicia este un act de luptă spirituală. De exemplu, dacă o persoană din
Chicago răspunde cu generozitate, donându-şi banii... să spunem, pentru a ajuta un proiect de
misiune în cealaltă parte a lumii... forţele lui Satan sunt respinse în Chicago. Suma nu este
importantă, dar atitudinea este. Orice sumă - chiar şi bănuţul unei văduve - dată cu altruism şi în
ascultare lovesc forţele întunericului până la Lucifer însuşi. Dărnicia altruistă înseamnă că darul
nu-1 va ajuta pe donator în nici un fel. Darul nu este făcut pentru ca acesta să aibă o strană mai
confortabilă, nici să se mute într-o zonă mai sigură. Ci se dă dezinteresat şi numai Dumnezeu
poate răsplăti binecuvântarea acelui donator. Acest fel de dărnicie îl cutremură pe Satan,
şubrezindu-i controlul în ţara în care se primeşte darul, dar mai mult chiar, în ţara donatorului.
De aceea creştinii din Asia, Africa şi America Latină trebuie să fie învăţaţi să dea pentru misiuni
şi celor săraci şi nevoiaşi din alte ţări. Dacă nu învăţăm ţările în curs de dezvoltare puterea
dărniciei, săracii vor rămâne săraci.
Asta face din creştini oameni deosebiţi, chiar în faţa celor ce nu-L înţeleg pe Dumnezeu, nici pe
Fiul Său a cărui zi de naştere o sărbătorim.Crăciunul, în ciuda spiritului comercial care 1-a
pervertit şi a altor capcane, este totuşi o ocazie în care ne manifestăm dărnicia şi generozitatea. Şi
ceva se întâmplă datorită acestei generozităţi - economia este binecuvântată cel puţin în
următoarele cinci luni ale fiecărui an.
A da sacrificial - până acolo că ai încredere că Domnul îţi va împlini nevoile - de asemenea îl
biruieşte pe Satan în domeniul fricii. Credinţa ta în Dumnezeu pe măsură ce asculţi de El, faci ce
63
îţi spune El să faci, apoi aştepţi cu o încredere liniştită ca El să-ţi împlinească nevoile, se opune
direct manipulării prin frică, pe care Regele Tirului o exercită. înfruntă frica nesiguranţei
financiare, mergi înainte şi pune-ţi încrederea direct în Dumnezeu. Urmează să învăţaţi din
experienţă cât de credincios este El.
Aveam un exemplu curios de a învăţa cum să renunţ să-mi risipesc forţele într-un anumit
domeniu timp de trei ani de zile. Dumnezeu mi-a împlinit nevoile direct. în acest caz, este vorba
despre nevoia mea de a mă îmbrăca. Isus a promis că Tatăl nostru cel ceresc, care îmbracă crinii
de pe câmp, ne va da şi nouă îmbrăcăminte frumoasă şi potrivită.
în timpul primilor ani ai misiunii noastre, o femeie a venit la mine după mesajul pe care l-am
prezentat în biserica ei şi s-a oferit să-mi cumpere un costum de haine. Mi-am imaginat că-mi va
scrie un cec, sau se va întâlni cu Darlene şi cu mine la magazin de unde îmi voi putea cumpăra
costumul. Dar, întâmplarea face că ea era croitoreasă la departamentul de haine bărbăteşti al
magazinului Sears. După ce mi-a luat măsurile, ea a aşteptat o marfă bună, a cumpărat costumul
cu reducerea ce i se oferea ei, 1-a modificat să-mi vină bine şi mi 1-a trimis prin poştă.
A venit la tanc, pentru că în calitate de predicator îmi trebuia un costum bun, când şi când. în
următorii trei ani, ea mi-a trimis trei sau patru costume bune. Dar în timp ce acestea împlineau o
anume nevoie şi erau întotdeauna de calitate şi utile, am observat că era şi un test de la Dumnezeu
"ca turnat" pentru mândria mea. Nu a trebuit niciodată să-mi aleg costumele. Era o lecţie mică,
dar foarte personală între mine şi Dumnezeu. El îmi arăta că trebuie să renunţ la acel mic drept al
meu, la alegerea făcută de mine, lăsându-1 în seama Lui. El purta de grijă nevoii mele şi m-a
învăţat credincioşia Lui prin care îmi împlinea nevoile. Nu a durat decât o vreme - numai trei ani.
Dar am învăţat
64
că Dumnezeu va avea grijă de această nevoie de bază, pe măsură ce îi supuneam drepturile mele.
Oamenii care renunţă la drepturile lor şi-şi pun încrederea în Domnul, este lucrul de care se teme
Regele Tirului cel mai mult. Satan nu poate avea nimic împotriva noastră, dacă ne-am pocăit de
lăcomie, dacă răspudem mereu cu generozitate semenilor şi dărnicie, fără remuşcări. Ce poate
face el, dacă am renunţat la mândrie, ne-am smerit şi ne-am încredinţat în grija Domnului fără
reţineri sau teamă? Ce poate face Satan? Ce putere mai poate avea el asupra noastră, a finanţelor
noastre, deciziilor noastre de carieră sau asupra iniţiativelor noastre de afaceri? Nu va mai rămâne
nimic din puterea lui. Aşa cum este profeţit în Ezechiel 28, el va fi transformat în cenuşă şi
împrăştiat pe pământ în faţa tuturor. Aproape că auzim râsul batjocoritor al oamenilor din Isaia
14:16, unde este prorocită o zi în viitor când toată lumea îl va vedea pe Satan aşa cum este cu
adevărat. "Este acesta omul care a zguduit pământul şi a făcut împărăţiile să tremure.... ?" Nu
trebuie să aşteptăm acea zi pentru a vedea cine este cu adevărat Satan. O putem face acum,
observând cine este Dumnezeu şi devenind impresionaţi de El. Ascultând călăuzirea Lui, putem
elimina influenţa Regelui Tirului asupra oamenilor, comunităţilor, instituţiilor şi naţiunilor.
- Obţinut iniţial dintr-un interviu în iulie, 1988, cu Betty Hali din Alta, California, una din cei aproximativ 1200 de
urmaşi ai indienilor Şasta.
- WinningGod's Way, Loren Cunningham, YWAM Publishing, 1988, p. 103.
65
Cum să te fereşti de prăbuşire
- Centrul Cleveland, aici 346 Alfa Charley. Sunt la zece mii cinci sute de picioare. Sunt în nori....
nu pe altimetru. Aş dori vectori de radar. Terminat.
- Şase Alfa Charley, Cleveland. Recepţie. înţeleg că nu vă funcţionează instrumentele. Trimiteţi
codul de transport 4582 pentru identificare radar. Care sunt coordonatele dvs., acum, cile?
- Şase Alfa Charley are poziţia 250 de grade. Repetaţi codul. E greu. Sunt dezorientat.... nu mai
văd pământul!
- Şase Alfa Charley, Cleveland. Fixaţi codul 4582. Concentraţi-vă pe altimetru, d-le. Păstraţi
nivelul aripilor şi reduceţi viteza pentru a începe o aterizare lentă. Avem contact radar cu dvs.
- Pierd controlul.... îl pierd.... întorc..voi întoarce!.... întorc!... în ce parte!! Ajutor!
- Şase Alfa Charley, eliberaţi manetele de control, d-le! Uitaţi-vă la indicatorul de altitudine.
Direcţie opusă, direcţie opusă....
- Ajutor, ajutor! Nu pot opri....
- Şase Alfa Charley, Şase Alfa Charley, mă auzi? (Linişte)
- Contactul radar este pierdut.
66
Pasajul de mai sus se bazează pe o conversaţie înregistrată între tumul de control şi un
avion mic, care s-a prăbuşit, ucigând pilotul. Investigaţia acestei prăbuşiri a scos la iveală faptul
că instrumentele de la bordul lui N346 Alfa Charley n-au avut nimic.* Pilotul, nepregătit să
zboare fără referinţă vizuală exterioară, s-a dezorientat şi a pierdut controlul ■ avionului. Panoul
său de instrumente conţinea toate informaţiile de care avea nevoie pentru a-şi termina zborul în
siguranţă. Ce lipsea? Antrenamentul şi disciplina de a ignora ceea ce-i spuneau instinctele şi de a
zbura numai cu ajutorul unei surse exterioare de informaţie: instrumentele sale. Care era cea mai
bună cale? Realitatea pe care o percepea ca fiind adevărată, era falsă. Simţurile l-au trădat şi a
plătit cu viaţa,
Pentru a învăţa să trăim prin credinţă în domeniul finanţelor, trebuie să ne bazăm pe o sursă
exterioară de informaţie, nu numai pe felul în care percepem circumstanţele. Este ca atunci când
conduci un avion după instrumente. Uneori, ce se vede înainte este întunecos şi înceţoşat, dar
putem sta pe linia de zbor şi pe traiectorie având informaţii corecte. Acea sursă de informaţii
exterioare este Cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul scris al lui Dumnezeu ne dă multe principii pentru a fi pe drumul cel mai bun în privinţa
finanţelor personale. Aş dori să mă concentrez asupra celor mai importante. Aceste adevăruri sunt
fundamentale, fie că ai o slujbă în lumea de la 9 la 5, fie că vrei să te lansezi în misiuni de
pionierat.
■ Numele reale au fost schimbate.
67

L
Principiul #1: Nu te îngrijora cu privire la bani
Una din principalele porunci ale Bibliei este să nu te îngrijorezi. Este o poruncă la fel de fermă ca
şi să nu furi sau să nu săvârşeşti adulter. Cuvintele "nu te teme", sau expresii similare, apar cam
de 100 de ori în Scripturi.
Isus ne-a spus specific să nu ne îngrijorăm în legătură cu banii în Predica lui de pe Munte., Ce ni
s-a spus şi ce nu ni s-a spus despre ce a spus şi a făcut Isus, a fost sub călăuzire divină. De aceea,
este semnificativ că a fost afectat un spaţiu atât de mare acestei singure porunci în Predica de pe
Munte. Gândiţi-vă la toate relele de pe lume despre care ar tî putut să ne avertizeze Isus. Ne-ar fi
putut atrage atenţia asupra greşelilor şi slăbiciunilor comune ale oamenilor, sau asupra mărimii
suferinţei în lume. Dar, El s-a referit mai mult la preocuparea şi îngrijorarea noastră referitoare la
bani.
Probabil că te confrunţi la ora actuală cu o criză financiară. Ascultă cuvintele lui Isus ca şi cum
nu le-ai mai fi auzit până acum:
De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea;
nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât
hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Ui taţi-vă Ia păsările cerului: ele nici nu
seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le
hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar
îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălpmea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de
îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu
68
băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici
chiar Solomon în toată splendoarea lui nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă-astfel
îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă
va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi, dar zicând: "Ce
vom mânca?"sau "Ce vom bea?"sau "Cu ce ne vom îmbrăca?" Fiindcă toate aceste lucruri
neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi
împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu
vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi; ajunge zilei
necazul ei (Matei 6:25-34).
Nu se poate spune mai deschis decât atât. O persoană a spus succint: "îngrijorarea este credinţă în
diavol." Citeşte Psalmul 37: mesajul lui cheie este să nu te îngrijorezi în legătură cu finanţele. De
trei ori spune acest psalm "Nu te îngrijora!" El mai spune în versetul 8 că grjia duce la rău.
Fie că grijile tale financiare sunt rezultatul a ceva care ţi-a scăpat de sub control - cum ar fi
economia sau disponibilizările, fie că sunt rezultatul a ceva ce ai făcut, cum ar fi utilizarea exagerată
a cărţilor de credit - poruncile Bibliei rămân în picioare. Nu te îngrijora în legătură cu banii.
Dumnezeu îţi va arăta ce paşi trebuie să faci pentru a-ţi învinge declinul financiar. Mai trebuie să
găseşti şi consiliere financiară Şi să vii înaintea lui Dumnezeu cu pocăinţă şi să restitui ceea ce
69
ai de restituit, dacă problemele tale cu banii izvorăsc din abuzuri fiscale sau lipsă de înţelepciune.
Dar nu trebuie să te îngrijorezi, îngrijorarea te va determina să iei hotărâri greşite şi să ai atitudini
greşite.
Alegând să nu te îngrijorezi, ai nevoie de tot atâta putere de voinţa, cât are un pilot pentru a-şi
pune încrederea în tabloul de instrumente, şi nu în simţurile sale, atunci când zboară prin ceaţă. O
femeie care a ales să nu se îngrijoreze pentru bani a fost Lillian Trasher.
Lillian Trasher s-a dus în Egipt în primii ani ai lui 1900, pur şi simplu pe baza Cuvântului lui
Dumnezeu - fără vreo aprobare formală sau sprijin financiar al vreunui comitet de misiune.
Acolo, inima acestei tinere nemăritate a fost copleşită de nevoile iniilor de orfani şi copii
abandonaţi. Nu putea face nimic pentru a-i ajuta, căci nu avea nici o sursă de venit personală - cu
atât mai puţin pentru copiii dependenţi. Dar era convinsă că Dumnezeu îi spunea să facă ceva.
Ea a început să ia copii în grijă în 1911 şi curând răspundea de 1500 - 2000 de copii şi văduve.
Timp de 51 de ani, în care sunt incluşi anii teribili ai celui de-al Doilea Război Mondial, ea a
depins de Domnul şi de dărnicia copiilor Lui, fie pentru hrana orfanilor, fie pentru clădirile
anexe. Vestea lucrării ei s-a răspândit repede şi mulţi oameni au trimis ajutoare, dar stilul ei de
viaţă a rămas acela al dependenţei zilnice de Dumnezeu şi al hotărârii de a nu se îngrijora. Ea a
scris într-o
carte despre o experienţă tipică pentru ea:^
"într-o zi m-arn dus să-mi vizitez una din prietenele mele egiptene, care era bolnavă. Am petrecut
toată ziua cu ea şi
2
- Atins de toc: Martori oculari ai Trezirii Penticostale a Secolului Douăzeci, Wayne E. Warner, Logos International,
1978, p. 25-27.
70
m-a întrebat câţi copii am (la orfelinat). I-am spus şi m-a întrebat câţi bani aveam. I-am spus că
aveam mai puţin de 5 dolari şi că împrumutasem 250 de dolari de la una din prietenele mele."
Prietena lui Lillian era îngrijorată. Ştiind că orfelinatul era pe cale să înceapă construcţia unei noi
clădiri, ea întrebă:
- De bună seamă că nu începi o clădire până când nu ai. ceva bani în plus la îndemână, nu?
Lillian i-a răspuns:
- O, noi nu aşteptăm bani. Când suntem siguri că avem nevoie de o clădire nouă, începem chiar şi
de la cincizeci de cenţi. Cam când se termină clădirea, terminăm şi noi de achitat.
Lillian a încercat să-şi reasigure prietena, spunându-i cum se întâmplase în trecut. Ea îi povesti
despre dormitorul cu două etaje ridicat de curând pentru fete şi despre faptul că nu posedă nici
măcar un cent din el. După câteva astfel de istorisiri, femeia a replicat:
- Ei bine, Lillian, dacă n-aş şti că este adevărat, aş spune că sunt toate minciuni!
Lillian a scris:
- După ce am plecat în seara aceea, soţul ei mi-a dat 25 de dolari. în dimineaţa următoare au venit
55 de dolari din America. Am plătit o parte din cei 250 de dolari împrumutaţi.
- în după-masa următoare m-am dus înapoi la creşă. Privindu-i pe copii mi-am dat seama că
aveau nevoie de cearşafuri cauciucate. Cele pe care le aveau acum erau destul de uzate. I-am spus
uneia din profesoarele noastre:
- Dacă aş avea vreo 10 dolari acum! în timp ce vorbeam, una din fete m-a chemat şi mi-a spus:
- Mama, d-na D. vr-ea să vorbească cu dvs. la telefon. D-na D. era o văduvă egipteancă foarte
bogată.
71
- Femeia mi-a spus că ar dori să viziteze orfelinatul şi, în scurt timp, auzi parcând două maşini.
Una din maşini era plină cu portocale pentru copii şi a dat fiecărui copil una, după ce i-a aşezat în
şir. înainte de a pleca mi-a dat 150 de dolari.
Li 11 ian s-a dus direct la magazin şi a cumpărat cearşafuri noi cauciucate pentru paturile
copiilor, apoi a folosit restul pentru a-şi plăti datoria de 250 de dolari. A doua zi, au sosit 500 de
dolari de la un donator din America - o donaţie binevenită pentru proiectul de construcţie început.
Ea şi-a sunat prietena îngrijorată şi i-a spus ce făcuse Dumnezeu în câteva zile pentru ea.
- O, slavă Domnului, replică femeia. De-abia am aţipit azi noapte, gândindu-mă la tine şi la
copiii aceia!
Femeia egipteancă îşi pierduse somnul, dar Lillian nu. Ea alesese să nu se îngrijoreze, ştiind că
Dumnezeu va purta de grijă.
Principiul #2: Stabileşte ordinea corectă a priorităţilor
Trebuie să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. Ceea ce este mai
important în mintea noastră, ne va consuma cea mai mare parte a energiei şi timpului nostru. Acel
lucru va constitui baza deciziilor noastre şi va fi acel lucru care ne incită cel mai mult. Dacă
suntem cinstiţi, admitem că banii au devenit uneori prioritatea noastră numărul unu - nu
Dumnezeu şi împărăţia Lui. Dacă Domnul are locul cuvenit în inimile noastre, nu vom fi
impresionaţi de bani. Fie că îi avem sau nu, ochii noştri vor fi asupra Domnului şi nu asupra
bilanţului. Deseori după gradul de îngrijorare pe care-1 arătăm pentru bani, observăm şi ordinea
priorităţilor din viaţa noastră.
72
Principiul #3: Fii harnic şi cu simţ de răspundere
Căutând mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, în orice caz, nu înseamnă că trebuie să fim
iresponsabili financiar. Ni se spune să fim siguri şi să cunoaştem condiţia turmelor noastre
(Proverbe 27:23) şi că cel harnic va stăpâni (Proverbe 12:24). Fiecare persoană trebuie să fie
productivă şi să aibă grijă de. propriile sale nevoi (1 Tesaloniceni 4:11-12; 2 Tesaloniceni 3:10).
Amintiţi-vă a patra din Cele Zece Porunci: deseori ne concentrăm asupra unui singur aspect al
legii, cinstirea Sabatului. Dar să nu uităm cealaltă jumătate a acelei porunci: sase zile vei munci.
Unii consideră munca un blestem şi că ar fi mai bine dacă am scăpa de ea. Nu cred aşa. Când
Dumnezeu i-a spus lui Adam că trebuie să muncească pentru a obţine cereale pentru a putea face
pâine, nu a fost în întregime un blestem. Dorinţa de a fi productiv este întipărită adânc în fiecare
din noi - lenea este adevăratul blestem. De aceea atât de mulţi bătrâni sănătoşi, care sunt obligaţi
să iasă la pensie, mor repede după aceea. Trebuie să ne întoarcem la adevărurile eticii muncii din
epoca puritană. Trebuie să muncim şi încă din greu. Apoi Dumnezeu va binecuvânta munca
mâinilor noastre.
Biblia ne spune şi ea că purtăm responsabilitatea familiilor noastre. Ni se spune să avem grijă de
membrii apropiaţi ai familiei noastre şi de părinţii noştri bătrâni (1 Timotei 5:4). Felul în care se
îngrijeşte fiecare om de responsabilităţile sale financiare, va fi diferit de la om la om, fiindcă
Dumnezeu cheamă pe fiecare individual şi-1 echipează tot individual pentru chemarea lui. Dar nu
scăpăm de răspundere.
73

L
Principiul #4: Investeşte bani şi observă multiplicarea lor
Isus ne-a lăsat Pilda talanţilor. Această pildă clarifică j faptul că avem obligaţia să facem tot
posibilul pentru a face investiţii înţelepte. Banii noştri ar trebui să fie folosiţi şi numărul lor să
crească, aducând binecuvântare muliora. Nu trebuie ascunşi şi tezaurizaţi. Un lucru trebuie să fim
atenţi, totuşi: aceasta nu înseamnă neapărat creşterea bogăţiei noastre. Aceasta poate fi inclusă,
dar mai înainte există întrebări mai importante. Este caracterul nostru în creştere? Este împărăţia
lui Dumnezeu în creştere pe pământ? Creşterea (dezvoltarea) este un principiu al vieţii. O firmă
sau investiţie poate demonstra şi ea harul lui Hristos faţă de viaţă şi multiplicare.
Principiu] #5: Fii generos
Orice creştin trebuie să fie generos. Face parte din ceea ce se schimbă în natura noastră atunci
când devenim fiinţe noi în Hristos. Când suntem convertiţi, devenim asemenea Tatălui ceresc,
care este cel mai generos dintre toţi.
Primul motiv pentru a fi generos este de a-I arăta lui Dumnezeu recunoştinţa şi dragostea pe care
I-o purtăm. Nu putem să trimitem cecuri în cer, pentru Domnul Isus Hristos. De când s-a ridicat
la cer, singura modalitate prin care-I putem fi darnici financiar, este aceea de a da altora.
Dărnicia, astfel, este o formă de închinare. ■
Una din cele mai obişnuite manifestări ale dărniciei faţă de Dumnezeu este prin zeciuiala - adică
contribuţia cu zece la sută din venitul tău. Prin exemplu şi poruncă directă, zeciuiala a fost
asumată ca fiind normală pentru oricine îl urmează pe Dumnezeu în tot Vechiul Testament.
Zeciuiala a început înainte de darea Legii (Geneza 14:20) şi Isus a consfinţit continuarea fără
neglijenţă a aducerii zeciuielii (Matei 23:23).
74
Cu toate acestea, zeciuiala nu ne face mai generoşi. Dacă dăm numai zece la sută, acest
lucru ne face doar cu un procent mai buni decât un hoţ. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că
El consideră că cei zece la sută sunt proprietatea Lui şi orice sumă mai mică, înseamnă a
fura de la El (Maleahi 3:8, 9 şi Levitic 27:30-32). Dar zeciuiala nu trebuie să fie decât un act
de aducere aminte pentru noi căci El stăpâneşte totul - sută la sută din toate resursele.
Domnul spune că argintul şi aurul sunt ale Lui (Hagai 2:8) şi că pământul şi tot ce conţine
el sunt tot ale Lui (Psalmul 24:1). Noi nu posedăm nimic, conform Cuvântului lui
Duinnezeu. Orice avem este pur şi simplu un împrumut de la Dumnezeu şi suntem
răspunzători de a-1 folosi cu înţelepciune pentru scopurile Lui.
De aceea, modelul de dărnicie al Noului Testament merge dincolo de zeciuieli.
Generozitatea nici măcar nu intră în calcul câtă vreme nu împlinim minimum de zeciuiala
din Vechiul Testament. în mod trist, mulţi creştini nu au încetat să fure cei zece la sută din
ceea ce aparţine de drept lui Dumnezeu. De fapt, cei mai mulţi frecventatori ai bisericii nu
dau zeciuieli. Conform cercetărilor întreprinse de John şi Sylvia Ronsvalle, deşi venitul pe
cap de locuitor a crescut enorm între 1968-1985, procentul venitului dat de cei ce
frecventează biserica a scăzut -de la 3 la 2,8 la sută. Ei anticipează că dacă această tendinţă
continuă, în curând ceea ce se dă va coborî la 1,94 la sută.3
Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că întreaga noastră situaţie financiară este blestemată dacă
nu dăm zeciuiala (Maleahi 3:9). Poate că eşti în această situaţie şi nu vezi cum
3
-"
- "Motiv pentru cercetarea sufletului", The United Methodist Reporter, Nov. 16, 1990.
75
poţi supravieţui plătindu-ţi toate datoriile pe care le ai, dacă nu posezi sută la suta din micul venit
pe care-1 câştigi.
Să vă spun o întâmplare.
Un. predicator vizitator tocmai terminase o predică tulburătoare referitoare la obligaţia fiecărui
creştin de a da zeciuiala. El a accentuat felul în care Dumnezeu va avea grijă cu credincioşie de
acei care-L onorează prin aducerea zeciuielii la Casa Lui. După aceea, pastorul adunării mici şi
tulburate, i-a făcut următoarea mărturisire predicatorului:
- De fapt, soţia mea şi cu mine n-am fost în stare să dăm zeciuiala nici noi, în ultimii câţiva ani.
De abia ne descurcăm cu chiria şi hrana şi aşa!
Evanghelistul a ascultat cu amabilitate. Apoi, el şi-a confruntat prietenul cu o provocare. El i-a
spus să încerce să dea zeciuiala timp de un an , punând întâi cei zece la sută deoparte, înainte de a
plăti vreo taxă sau de â cheltui bani.
- Dacă îţi vor lipsi banii de care ai nevoie, indiferent de motiv... se opri el, după care îşi scrise
numărul de telefon pe o carte de vizită... sună-mă. Voi adăuga eu diferenţa, fără să pun întrebări.
A trecut un an şi tânărul îl sună pe cel vârstnic cu raportul lui entuziasmant:
- Nu a trebuit să te sun niciodată anul acesta. în fiecare săptămână, exact aşa cum ai spus, punem
cei zece la sută deoparte, mai întâi. Şi întotdeauna am avut bani de ajuns. Au venit pur şi simplu.
Nu ştiu cum, exact, dar am avut mereu bani pentru nevoile noastre.
- Slavă Domnului, frate, a spus evanghelistul la telefon. Şi atunci a venit surpriza. Dar de ce ai
putut să crezi ce ţi-am spus eu, ca garant şi nu ai fost în stare să-L crezi pe Dumnezeu direct?
76
Dumnezeu însuşi este Cel care a promis să ne binecuvânteze dacă dăm zeciuiala: "....puneţi-Mă
astfel la încercare, a spus Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile
cerurilor şi dacă nu voi turna .peste voi belşug de binecuvântare" (Maleahi 3:10). Un slujitor
spunea că în toţi anii de lucrare cu cei năpăstuiţi, nu a întâlnit unul care să fi fost darnic sau care
să fi dat zeciuiala Domnului.
Dacă generozitatea Noului Testament trece de minimul zeciuielii, cât de mult dai tu? Cum ştii să
răspunzi unei nevoi şi când să. păstrezi banii pentru responsabilităţile financiare personale, în
care intră şi cele ale familiei tale? Regula Noului Testament este simplă: tot ceea ce eşti sau ai
aparţine lui Dumnezeu. Şi, ca şi Isus, trebuie să ceri călăuzirea Tatălui în toate lucrurile. Spune
numai: "Iată-mă Doamne. Şi aici sunt toţi banii mei. Ce vrei să fac cu ei?" Când vezi o nevoie,
întreabă-L dacă trebuie să dai şi cât anume. Ascultă-L pe Domnul. Dărnicia Noului Testament se
bazează pe predare totală, ascultarea Domnului orice ţi-ar spune să faci, apoi crede că El poate să
facă ceea ce tu nu poţi.
77
Economia practică a lui Dumnezeu
Cei doi bărbaţi erau în mod evident, din vest. Mai ales hainele îi trădau în timp ce se grăbeau spre
o stradă cu gropi, oprindu-se din când în când pentru a consulta o bucată de hârtie, apoi
comparând ce citeau acolo cu cele câteva puncte de referinţă. Nu puteau întreba pe nimeni unde
se afla strada - dacă nu ştiai drumul pe care trebuia să mergi în Sofia, Bulgaria, în 1968, probabil
că nu trebuia să vii acolo.
în sfârşit, cei doi au intrat într-o casă, au găsit drumul pe o scară întunecoasă care ducea în
mansarda unui apartament şi au bătut la uşă. O femeie cu părul cenuşiu a deschis uşa precaut,
apoi le-a făcut repede semn să intre. Era suficient să arunci o privire fugară prin mansarda micuţă
şi îţi dădeai seama de sărăcia ei. Un singur bec arunca o lumină cu jumătate de inimă peste un
pat, o măsuţă, două scaune şi câteva găleţi plasate strategic, gata să capteze picături de pe
acoperiş.
Oamenii s-au prezentat ca fiind Jens şi Peter, doi creştini danezi, apoi şi-au băgat mâinile în
buzunare şi au strecurat bani bulgăreşti în mâna femeii.
- Asta este pentru nevoile sfinţilor de aici, a explicat Jens, în special pentru soţiile pastorilor.
- O, fraţi dragi!, exclamă ea, strâgând bancnotele în mâinile ei bătătorite de muncă, ce răspuns la
rugăciune! Mai ales pentru copii! Jens se făcu mic la izbucnirea ei, privind peste umăr. Era casa
ei plină de microfoane, oare? Ştiau că ceea ce
78
_
fac era ilegal... Dar mai ştiau că mulţi pastori erau întemniţaţi în acea ţară, lăsându-şi familiile
fără mijloace de supravieţuire. Alţi creştini fuseseră obligaţi să muncească în cele mai înrobitoare
munci datorită poziţiei lor faţă de Hristos. Şi cei mai mulţi creştini aveau familii mari. Deci
străinii au adus bani pentru hrană, haine şi chirii. Puteau avea încredere în această femeie că urma
să ducă banii acolo unde trebuiau să ajungă.
în timp ce Jens şi Peter se pregăteau să plece, bulgăroaica protestă:
- Nu, nu plecaţi aşa repede! Nu plecaţi fără să acceptaţi ospitalitatea mea. Danezii s-au uitat de jur
împrejur. Cum ar fi putut să ia ceva de la această sfântă atât de nevoiaşă?
- Nu, vă rog, am mâncat deja. Trebuie să ne vedem de drum.
Ea insistă, totuşi, şi i-a aşezat cu mândrie la masa ei. Ea a aşezat cu grijă pahare în faţa lor. Apoi,
dintr-un dulap mic, ea a scos premiul ofertă al ospitalităţii.... un borcan mic cu dulceaţă. Ea a
turnat apă rece în pahare, apoi a oferit linguriţe de dulceaţă preţioasă oaspeţilor ei. Asta a fost
totul: doar pahare cu apă şi linguriţe de dulceaţă.
Cum măsuraţi generozitatea? Nu o puteţi măsura pur şi simplu în dolari şi cenţi. Generozitatea se
bazează întotdeauna pe raportul dintre mărimea darului şi ceea ce posedă persoana respectivă.
Această doamnă, ca şi văduva observată de Isus că a pus doi bănuţi, a fost extrem de generoasă.
în fiecare an, Statele Unite donează o sumă egală cu doi la sută din produsul ei naţional brut - 90
de miliarde într-unui din anii recenţi J Una din naţiunile cele mai bogate trebuie să contribuie la
împlinirea nevoilor oamenilor. în orice caz,
'- ne Christian Centvry (Secolulcreştin), 14 dec. 1988, p. 1140 - 1141.
79
surprinzător este care americani dau. Conform unui sondaj de opinie din 1988 tăcut de Sectorul
Independent din Washington D.C., cel mai mare procent de donatori este dintre aceia cu un venit
mai- mic de 10.000 de dolari pe an.2 Biroul de Recensământ a constatat acealşi lucru: familii cu
venituri sub 15.000 de dolari au donat de două ori mai mult în procente decât familiile cu venituri
de peste 100.000 de dolari anual.3 în timp ce America a avut parte ocazional de bogaţii ei
generoşi, mai ales văduvele ce dăruiesc cei doi bănuţi sunt cele care. îi întrec pe ceilalţi în
generozitate.
Dărnicia cu credinţă
Aşa era pe vremea lui Pavel. El dădea ca exemplu bisericile din Macedonia, care deşi cuprinse de
strâmtorări şi afectate de o sărăcie lucie, aveau bucurie din abundenţă, ce a dat naştere
"belşugului dărniciei lor" (2 Corinteni 8:1-5). Aceşti oameni au dat mai mult decât îi ţinea punga,
din propria lor voie, implorându-l pe Pavel să le dea ocazia de a participa la nevoile sfinţilor din
alte ţări. Aceste versete din 2 Corinteni 8 ne arată câteva aspecte ale generozităţii biblice...
* Nu este niciodată legiferată, ci în totalitate voluntară. Reţinem dreptul la proprietate, dar dăm
cu mână largă ceea ce dorim să împărtăşim cu alţii (vers. 3, de asemenea Faptele Apostolilor
2:43-47).
* Este abundentă, nu doar ceva care nu trebuie să scape din vedere (v. 2, 3).
* Chiar dacă este dincolo de capacitatea noastră şi ne costă, dacă dăm pentru că Domnul ne
spune s-o facem, dărnicia
2
- ibid.
3
- National Review (Revista naţională), 10 martie, 1989, p.44.
80
noastră va fi însoţită de bucurie - chiar peste măsură (vs. 4, de asemenea 2 Corinteni 9:7).
* La început apare din dragoste pentru Domnul, apoi din dragoste pentru oameni (vs. 5).
. •
Acest tip de credinţă va fi răsplătită întotdeauna de către Domnul. Ea izvorăşte dintr-o inimă
generoasă şi generozitatea este o atitudine care se extinde şi în alte domenii din afara banilor.
Dacă avem o inimă generoasă, vom fi generoşi cu timpul, generoşi în a ierta, generoşi în
învăţătură, generoşi cu influenţa noastră, generoşi cu oamenii noştri, generoşi cu orice resursă pe
care ne-a dat-o Dumnezeu.
Planul de susţinere al lui Dumnezeu
Am văzut în capitolul trecut că dărnicia este o formă de închinare înaintea lui Dumnezeu. Dar
Dumnezeu a plănuit şi câteva rezultate practice care decurg din generozitatea noastră, inclusiv
susţinerea categoriilor speciale de oameni.
Biblia descoperă căi prin care sunt susţinuţi oamenii. Fiecare din noi face parte dintr-una din
aceste categorii:^
* Cei ce-şi câştigă pâinea
* Cei săraci şi nevoiaşi
* Cei trimişi
* Oamenii manei cereşti

L
- Această clasificare în patru categorii, bineînţeles adaptată, o datorez prietenului meu Rod Gerhart.
81
Cei ce-şi câştigă pâinea
Dumnezeu i-a spus lui Adam că-şi va câştiga pâinea cu sudoarea frunţii. Aceasta a fost prima
poruncă după Cădere. Categoria celor ce-şi câştigă pâinea include majoritatea oamenilor - pe
aceia care muncesc din greu pentru a produce bunuri sau servicii. Cei mai mulţi pastori şi
evanghelişti fac parte din această categorie, fiindcă ei furnizează un serviciu pentru care sunt
plătiţi. Acest principiu - al lucrătorilor cu normă întreagă ce sunt remuneraţi - a fost instituit de
către Isus (Luca 10:7) şi de către Pavel (1 Corinteni 9:7-14 şi i Timotei 5:17-18).
Un tânăr slujitor mi-a spus recent că scopul lui era sâ folosească înţelept investiţiile astfel încât să
poată sluji în câţiva ani neremunerat. La prima vedere sună bine. El va fi liber să devină păstorul
unei biserici, care nu va fi în stare să-l susţină material. El putea face ce lucrare voia tară să-şi
facă griji că are nevoie de ajutor din partea cuiva. Nu pun la îndoială motivaţia tânărului, dar pun
Ia îndoială înţelepciunea acestui plan. El nu face altceva decât să împiedice modelul biblic al
oamenilor care îl susţin material pe cel care le slujeşte.
Cei săraci şi nevoiaşi
Nevoile celor săraci trebuie împlinite prin generozitatea noastră. în loc să percepem taxe de la
oameni redistribuind banii prin mijloacele impersonale ale guvernului, Biblia susţine dreptul
nostru de proprietate personală, dar ne reaminteşte să dăm generos celor săraci şi nevoiaşi.
Biblia spune că pe săraci îi vom avea pururi printre noi. Există diferite motive pentru asta - unii
oameni săraci sunt victime nevinovate; alţii sunt săraci datorită deciziilor greşite.
82
Dar în orice caz, nu trebuie sâ ne împietrim inimile
, 1 )euteronom 15:7,11; 1 loan 3:17), să ne scuzăm, sau să-i
ihingăm cu mâna goală (Iacov 2:16). Isus nu ne-a spus să dăm
ioar săracilor care merită. El nu a spus: "Dă-i celui ce-ţi cere....
numai dacă, bineînţeles, el nu este vreun şarlatan bogat sau dacă
A fost nechibzuit cu banii lui." Nu. El a spus: "Dă-i." Dărnicia
este un act de milă şi mila nu este niciodată meritată.
Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci lângă line, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca
venetic, ca să trăiască împreună cu tine (Levitic 25:35).
Când eram un băieţandru în El Centro, California, locuiam vis-a-vis de parcul oraşului. Erau
vremuri grele şi parcul avea de obicei cam o sută de oameni tară adăpost care dormeau acolo.
Deseori, ei veneau la uşa din spate, stând cu pălăria în mână şi cereau respectuos dacă aveam sâ
le dăm ceva de mâncare. N-am văzut-o niciodată pe mama trimiţând pe vreunul cu mâna goală.
Şi noi aveam mâncare cam puţină, trăind din zeciuielile şi colectele săptămânale ale membrilor.
Dar mama le dădea ceva de mâncare şi probabil că-i împrumuta vreunuia o pătură ca să-i ţină de
cald în parc, unde dormea.
Există multe feluri de a ajuta oamenii, unele dintre ele având un efect mai durabil. Biblia face
distincţie între leneş şi săracul exploatat. Ni se spune că: "Dacă un om nu munceşte, nici să nu
mănânce" (2 Tesaloniceni 3:10). De aceea, trebuie să încercăm să-i abilităm pe cei săraci să se
poată susţine singuri. Dar cel mai important lucru este că nu trebuie să ne împietrim inimile, nici
să nu eliminăm responsabilitatea de a face ceva pentru a-i ajuta.
83
Domnul are multe promisiuni în Biblie pentru cei care dau săracilor, lată numai câteva din
acestea....
* Dacă dai la săraci, este ca şi cum L-ai împrumuta pe Dumnezeu (Proverbe 19:17).
* Dacă dai cu mână largă, ajunge mai bogat (Proverbe 11:24)
* Vei fi binecuvântat (Proverbe 22:9)
* Vei fi mare (Isaia 58:10).
* Vei prospera (Proverbe 11:25).
* Toate nevoile tale vor fi împlinite (Filipeni 4:19).
* Tatăl tău îţi va răsplăti (Matei 6:4).
* Vei fi apărat în ziua necazului tău (Psalm 41:1).
* Hambarele îţi vor fi pline de belşug (Proverbe 3:10).
* Nu vei fi lipsit (Proverbe 28:27)
* Vei avea o comoară în cer (Matei 19:21).
* îl vei cunoaşte pe Dumnezeu (Ieremia 22:16).
* Oamenii şi pământul pe care ţi i-a dat Domnul vor ti binecuvântaţi (Levitic 26:5).
Domnul Isus a mai spus că atunci când vom sta înaintea Lui la judecată, felul în care ne-am purtat
cu săracii va fi unul din criteriile după care vom fi judecaţi (Matei 25:31 46).
Cei trimişi
O altă categorie de oameni i-am numit "cei trimişi". Folosesc acest termen în loc de "misionari"
fiindcă de prea multe ori interpretăm prea îngust termenul ca fiind oameni ce poartă coifuri
puternice, predicând sub copacii indigenilor în junglele ţărilor îndepărtate. Rădăcina originară a
cuvântului "misionar" însemna "cel trimis".
Aceşti oameni sunt trimişi de un grup altruist, pentru a face ceva pentru un alt grup. Ar putea fi
cineva trimis în gheto-
84
urile din Detroit. Sau ar putea fi cineva trimis să construiască o bancă de date computerizate în
Elveţia pentru a cunoaşte care este progresul care se face în lume pentru împlinirea Marii
însărcinări. Sau cel trimis ar putea duce Evanghelia într-un trib unde n-a mai fost predicată
niciodată, în cele mai îndepărtate părţi ale Amazonului.
Cei care dau cu generozitate celor trimişi nu primesc personal beneficii directe. Ei dau din
dragostea lor pentru Domnul şi din conştientizarea faptului că cei pierduţi nu-şi pot permite să
plătească pe cineva pentru a ie împărtăşi Evanghelia. Romani 10:14-15 spune: "Cum pot auzi tară
predicator? Şi cum ar putea predica dacă nu sunt trimişi?" Dumnezeu intenţionează ca
generozitatea noastră să acopere nevoile celor trimişi să ducă Evanghelia (3 loan 6-8).
Oamenii manei cereşti
Unii oameni sunt susţinuţi direct de Dumnezeu pentru scopuri speciale şi chemări. Aşa cum
israeliţii au primit mană din cer în deşert, sau la fel cum Ilie a fost hrănit de corbi, acest tip de
aprovizionare directă este de scurtă durată, în situaţii neobişnuite, sau pentru o demonstraţie
dramatică a puterii Lui.
Am văzut astfel de situaţii în organizaţia noastră. în timp ce 175 din lucrătorii noştri erau în
Grecia, pregătind vaporul umanitar Anastasis să ridice ancora, ei au văzut o aprovizionare de tip
mană. Intr-o dimineaţă, în timpul unor greutăţi pe care le întâmpinau, 8301 peşti au sărit pe plaja
din faţa locuinţei lor. Ei i-au sărat cu grijă şi au folosit provizia aceasta timp de multe luni ca
supliment la hrana lor. Nimeni nu poate explica de ce au sărit peştii din apă. Localnicii greci,
chiar şi cei mai bătrâni, nu mai văzuseră niciodată aşa ceva. Şi, pe urmă peştii au sărit
85
numai în faţa locuinţe tinerilor noştri. Părea să fie o aprovizionare de tip mană.
Un incident straniu i s-a întâmplat Reonei Peterson, tânăra a cărei călătorie în Albania am
împărtăşit-o în primul capitol. într-o altă călătorie misionară, Reona împreună cu o
prietenă pe nume Celia, erau în Edinburgh şi trebuiau să plece a doua zi cu feribot-ul în
insulele Hebride. Li s-au terminat banii şi nu ştiau ce să facă. Reona şi Celia s-au rugat,
cerându-I lui Dumnezeu să le dea. Dar cum s-o facă El, în 24 de ore, în acest oraş unde nu
cunoşteau pe nimeni?
Mergeau pe strada Princes, în mulţimea de pietoni a miezului zilei şi s-au oprit la
intersecţie, aşteptând să se schimbe culoarea semaforului. în timp ce păşea de pe bordură
pentru a traversa, Reona se uită întâmplător pe jos.
Uite Celia! exclamă ea, acolo, pe pantoful meu! Cum a ajuns asta acolo?
S-a oprit şi a scos o bancnotă de o liră, prinsă în catarama pantofului ei. Apoi văzu o altă
bancnotă de o liră sub
picior. S-au uitat în sus şi în jos pe stradă..... nimeni nu se
întorcea din mulţime. în afară de asta, dacă cineva scăpase banii, cum a ajuns una din
bancnote în catarama pantofului? în ziua aceea nu bătea vântul deloc, pentru a fi zburat şi
a fi înfiptă bancnota în pantof. Era exact cât le trebuia pentru bilete şi celelalte nevoi din
Hebride. Femeile erau sigure că într-un fel Dumnezeu pusese banii pe pantoful şi sub
pantoful Reonei.
De ce este acest lucru rar? De ce sunt aceste istorisiri atât de neobişnuite, chiar greu de
crezut? La urma urmelor, Dumnezeu hrănise milioane de oameni din poporul Său în deşert
în mod misterios, timp de patruzeci de ani, făcând hrana să se "materializeze" pe pământ
pentru ei. El a pus bani în gura
86
peştelui pentru a fi găsiţi de Petru. Atunci, de ce nu face El asta mai des?
Sunt mai multe motive pentru care aceste apariţii ale "manei" sunt rare. De obicei, Dumnezeu
foloseşte oameni pentru a împlini nevoile altor oameni. Un motiv este acela că El face mai mult
decât să împlinească nevoile fizice. El ne aduce la un loc în unitate prin dărnicie. Vom vedea
lucrul acesta în detaliu în capitolul următor.
Un alt motiv pentru care Dumnezeu foloseşte oamenii, de obicei, este că El vrea să ne arate
adevărul că este mai ferice să dai decât să primeşti. El vrea ca noi să învăţăm binecuvântările
generozităţii. Apoi, vom deveni ca El. Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie (2 Corinteni
9:7), fiindcă şi El are aceeaşi inimă darnică. Adevărata generozitate dăruieşte din toată inima, fără
alte motive egoiste asociate cu ea, sau dorinţa de a controla. Un dătător vesel dă pur şi simplu şi-i
permite lui Dumnezeu să-i umple paharul astfel încât să poată da din nou.
Corrie ten Boom a predat deseori în şcolile noastre, până înainte de a muri în 1983. Nu voi uita
nicicând ilustraţia ei simplă despre felul în care Dumnezeu îi va răsplăti pe cei generoşi. Ea a stat
în faţa clasei de misionari în formare şi a pus două sticle în faţa lor, fiecare umplută cu nisip. Una
avea gura îngustă, iar cealaltă largă. Ea a luat-o pe cea cu gura largă şi a turnat... nisipul a curs
repede pe masă, lăsând sticla goală. Apoi, ea începea să toarne nisipul din sticla cu gură îngustă.
Nisipul s-a scurs încet, în timp.
- Vedeţi dragi studenţi, a spus ea, aşteptând linia subţire de nisip să se scurgă, această sticlă este
ca unii dintre creştini. Ei îi dăruiesc lui Dumnezeu, dar nu aşa de repede, nici cu mână largă. Dar
priviţi ce se întâmplă.
87
După ce a terminat, a început să umple sticlele cu nisip. Cea cu gura mare a fost umplută repede,
până la revărsare. Totuşi, i-a luat mult timp şi răbdare pentru a o umple cu nisip pe cealaltă cu
gura strâmtă. Ea dăruise încet şi acum primea la fel de încet.
Cu care sticlă te asemeni?
Susţinerea misiunilor, caîea Sui Isus
De ce nu ne dă Dumnezeu repede toţi banii de care avem nevoie pentru lucrarea Lui pe pământ?
în mod sigur El ar putea să trimită vreun miliardar care-L iubeşte să ne scrie un cec cu multe
cifre, finanţând finalizarea Marii Trimiteri. Sau ar putea ajuta pe cineva care-L iubeşte, pe cineva
de încredere, să dea peste vreo comoară ascunsă, să devină bogat şi să o dea în întregime lucrării
Sale. Şi de ce nu-i face Domnul pe cei iubiţi de El să câştige la o loterie, unul din acele 10
milioane, care vin la poştă?
Orice om care este în lucrare, luptându-se cu lacrimi în ochi şi întrebându-se cum va putea
continua să-şi îndeplinească chemarea, şi-a pus în mod sigur aceste întrebări. Un misionar strigă
cuprins de frustrare:
- Nu am avut niciodată bani suficienţi pentru a face ceea ce trebuia să facem. Este ca şi cum
Dumnezeu mi-a legat o mână la spate şi apoi mi-a spus să fac la fel de multă treabă. Nu este
cinstit!
Şi de ce trebuie să scrie mereu misionarii rapoarte? Sunt 4gur că orice misionar s-a enervat să
scrie tot mereu scrisori sau rapoarte pentru cei de acasă. Cei mai mulţi nu răspund niciodată, de
altfel. Şi o zi sau două dintr-o lună de lucrare pentru a întreţine o astfel de comunicare se pierde
în felul acesta. De altfel, lucrătorii sunt puţini în lucrarea lui Dumnezeu
88
89
şi presiunile muncii sunt mari asupra acestor câţiva. Deci, de ce trebuie să facem noi cea mai
importantă slujbă din lume, în felul acesta?
Avem nevoie cu necesitate de perspectiva lui Dumnezeu asupra lucrării şi banilor. Suntem
preocupaţi de tipul de lucrare care se face şi de obţinerea banilor pentru a ne vedea scopurile
împlinite. Ele sunt, de altfel, scopuri pentru lucrarea lui Dumnezeu, nu-i aşa?
In orice caz, Domnul are o ţintă cu totul diferita. Preocuparea Lui principală este aceea de a
reabilita relaţiile -între noi şi El pe de o parte şi noi toţi, pe de alta. De aceea a plănuit El lucrurile
astfel încât să depindem de alţii pentru susţinerea materială în timp ce facem lucrarea Lui.
Isus a modelat aceste lucruri pentru noi. El S-a întreţinut singur ca tâmplar, în timpul lucrării Sale
de pe pământ până la atingerea maturităţii, dar în timpul celor trei ani de lucrare cu normă
întreagă, El şi ucenicii Săi le-au avut pe "Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi
multe altele.. care-L ajutau cu ce aveau" (Luca 8:3).
Când oamenii încep să dea pentru lucrarea lui Dumnezeu, se întâmplă multe lucruri minunate. O
istorisire din New Orleans ilustrează ce face Dumnezeu prin dărnicia noastră. Lisa, o fetiţă de
zece ani a câştigat 15 dolari la o tombolă dintr-un garaj. în loc sâ-i cheltuiască pe bomboane,
jucării sau haine, Lisa s-a hotărât să-i dea unui misionar urban, pe nume Chuck Morris, care lucra
cu YWAM în centrul oraşului.
- Foloseşte aceşti bani pentru misiune, a spus micuţa fată, punându-i cei 15 dolari în mână.
Realizând ce înseamnă 15 dolari pentru o fetiţă de zece ani, Chuck s-a gândit cu atenţie unde să-i
investească pentru ea. Apoi s-a gândit la David - un bărbat pe care cei mai mulţi
90

dintre cei de zece ani nu avuseseră posibilitatea să-l întâlnească.


avid nu avea o slujbă şi dormea într-un parc al oraşului. Dar
Chuck tocmai îl condusese pe David la Domnul. David dorea o
,lujbă, dar nu-şi permitea să-şi cumpere cartea de identitate care
se cerea pentru a lucra în Louisiana. Chuck se hotărî să
olosească cei 15 dolari ai Lisei pentru a plăti actele, astfel încât
Oavid să poată să-şi recapete respectul de sine obţinându-şi o
iujbă plătită.
Mai târziu, Chuck i-a trimis Lisei o fotografie a lui Uavid şi o scrisoare explicând cât de
importanţi fuseseră cei 15 dolari ai ei pentru David. în câteva săptămâni, David i-a scris personal
Lisei pentru a-î mulţumi şi pentru a-i spune că obţinuse o slujbă. Astăzi Lisa se roagă regulat
pentru David, ştiind că dărnicia ei schimbase viaţa unui om.
E doar o mică istorisire de felul căreia există milioane altele, dar ea ilustrează ţinta lui Dumnezeu
în legătură cu uiteresul pe care-1 arată El pentru finanţe. Scopul Lui în catastif sunt relaţiile.
Dumnezeu Şi-a arătat dragostea dăruind - nu numai că Şi-a dat unicul Fiu în cel mai sublim gest
de generozitate din istorie, ci El continuă să ne dea fiecăruia din noi.
Cuvântul Iui Dumnezeu ne spune că fiecare dar bun vine oe la Tatăl nostru ceresc (lacov 1:17).
Noi, la rândul nostru, ne arătăm şi noi dragostea faţă de El dăruind celorlalţi. Dar în loc să ne
întărim relaţia cu Dumnezeu, dărnicia noastră ne înlănţuie inima cu destinaţia ei.
Dărnicia din inimă
Isus ne-a spus că acolo unde este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră. Când ne dăruim
"comoara" anumitor oameni şi lucrărilor lor, inimile noastre vor fi acolo cu ei. Ne
91

L
simţim răspunzători să ne rugăm pentru ei, ca micuţa Lisa din povestirea din New Orleans. S-ar
putea să fie la jumătate de lume distanţă, într-o zonă pe care n-am vizitat-o niciodată, dar vom fi
mai apropiaţi de acei oameni şi de ceea ce Dumnezeu face în acea ţară datorită dărniciei noastre.
Este felul lui Dumnezeu de a tauri şi de a întări relaţiile.
De asemenea, ceva important i se întâmplă celui ce primeşte un dar. Te smereşte să primeşti de la
cineva, mai ales dacă ştii că aceia s-au sacrificat pentru a-ţi da ţie şi lucrării tale. Te face să
doreşti să fii atent şi să nu-i faci să-şi piardă încrederea în tine. Acest lucru este important pentru
experienţa oricui. Mândria noastră intră la apă, atunci când trebuie să fim în postura celui care
primeşte un dar generos şi nu putem răsplăti, ci doar să-i mulţumim persoanei şi să ne rugăm ca
Dumnezeu s-o binecuvânteze. Mai degrabă ne-ar place să ne putem întreţine singuri.
De multe ori, am vorbit cu persoane care doreau să fie misionari cândva, atunci când îşi vor putea
plăti singuri drumul. Dar partea tristă este că, chiar dacă o parte din aceştia va reuşi să nu cadă în
cursa datoriilor şi va găsi o cale pentru a-şi folosi banii rezultaţi din muncă, va fi lipsită de
teribila-dar-minunata legătură de inimă care smereşte, ce apare atunci când cineva îţi pune bani în
mână şi spune că Domnul i-a spus să ţi-i dea.
Există o legătură specială pentru vecie între tine şi persoana care ţi-a dat. îţi pasă de ea şi te rogi
pentru ea într-un mod diferit decât pentru alţii care nu ţi-au dat personal. Şi vei vrea în mod
natural să împărtăşeşti informaţii despre lucrarea ta cu ea, raportându-i la ce a contribuit darul ei
în lucrarea Domnului.
Toate aceste lucruri se întâmplă datorită metodei introduse de Dumnezeu, de a ne dărui unul
altuia în Trupul lui
92
Hristos. Şi pentru că fiecare lucrare are nevoie de bani, El a garantat că vom avea nevoie unul de
altul şi vom lucra mereu în relaţie unul cu altul. în acelaşi timp, nevoile lucrăulor vor fi împlinite,
oamenii cu slujbe în oraşe mai mari sau mai mici îşi vor extinde viziunea personală şi vor ajunge
să vadă lumea aşa cum o vede Dumnezeu - şi toate acestea datorită dărniciei lor şi rapoartelor pe
care le primesc de la reprezentanţii personali "de afară". Şi rugăciunea va creşte din toate părţile,
având rolul războiului spiritual, care este necesar pentru împlinirea oricărei viziuni. Nimic din
toate acestea nu ar lua fiinţă, dacă nu am depinde de bani şi de oameni care să doneze, pentru ca
lucrarea Domnului să crească.
S-ar putea să nu i se pară posibil unui misionar sau pastor ce se zbate, dar dacă ar exista o
fundaţie gigantică, care să sponsorizeze această lucrare, sau vreun miliardar ar completa un cec
uriaş, ar putea fi cântecul de lebădă al lucrării sale. Misionarii au nevoie de mai mult decât bani.
Ei au nevoie de oameni care să-i susţină, rugându-se pentru extinderea lucrării lui Dumnezeu,
angajându-se cu ei în război spiritual prin dărnicie şi mijlocire.
Un plan 30/30 despre dărnicia pentru misiune
în Africa, un tânăr din Zimbabwe pe nume Archie Guvi m-a abordat cu o întrebare.
- Loren, Dumnezeu m-a chemat să fiu misionar. Dar nu am susţinere materială şi oamenii noştri
nu au fost învăţaţi să dăruiască misionarilor. Ce pot face?
I-am zis:
- Atunci, trebuie să-i înveţi. Nu spune şi Biblia tradusă în limba lor că trebuie să meargă în toată
lumea şi să predice Evanghelia la orice fiinţă?
93
L-am văzut şovăind în continuare, fiindcă nu credea că poporul său sărac îl va putea ajuta să
plece, l-am întrebat cât costă o băutură răcoritoare în Zimbabwe.
- Douăzeci şi cinci de cenţi, răspunse el.
- Archie, l-am întrebat, cunoşti 25 de oameni care ţi-ar oferi o cola, dacă le-ai face o vizită într-o
zi călduroasă şi le-ai cere-o?
- O, da, răspunse el.
- Ar face-o în fiecare zi... te cunosc şi te iubesc ei atât de mult?
- Cred că da, a răspuns el.
- Fă rost de 25 de oameni, care să fie de acord să-ţi dea o sumă egală cu o cola în fiecare zi.
Când am auzit de el cu proxima ocazie, Archie era misionar. Ar fi trebuit să-l provoc să găsească
30, dar am zis doar 25.*în orice caz, acest model funcţionează oriunde, la orice nivel de nevoi, cu
un mic amendament. Sunt cam 30 de zile în fiecare lună (nu 25).
Ce-ar fi dacă fiecare misionar şi-ar stabili ca ţel să aibă 30 de persoane, care să-şi ia răspunderea
să acopere cheltuielile sale în lucrarea Domnului? El ar avea 30 de oameni ale căror inimi,
urmărindu-şi comoara, s-ar ruga pentru el, crezând în el şi susţinându-l atunci când ar avea nevoie
de încurajare.
Ce s-ar întâmpla dacă ar interveni vreo urgenţă? Vreo criză, care ar cere rugăciune suplimentară?
Acel misionar şi-ar putea contacta cei 30 de oameni pentru a se ruga pentru el şi aceştia ar avea
un cerc de cunoscuţi de circa alte zece persoane. Ar putea cere fiecare ca încă zece să se roage,
ceea ce înseamnă 300 de oameni, care ar putea să se roage repede pentru el.
Extindeţi acest calcul la mărimea unei organizaţii ca YWAM, care lucrează pentru a duce
Evanghelia în toată lumea
94
şi deci, dependentă de rugăciunile fiecărei baze. Am putea chema la rugăciune între 300.000 şi
3.000.000 de oameni.
Această propunere ar putea rezolva şi unele probleme des întâlnite. Am văzut păstori împovăraţi
peste tot în lume, care ascultă încă o plângere de misionar. Păstorul doreşte să-l ajute, dar are
probleme deja în a-şi inspira membri să dea. El împinge o greutate uriaşă la deal, încercând să-şi
convingă membrii să îngrijească de străini.
Mai sunt şi alte probleme inerente cu mai puţină dărnicie pentru misiuni. Am văzut deseori
dezamăgirea unui lucrător întors dintr-o lucrare misionară, fiindcă biserica susţinătoare şi-a
schimbat păstorul şi noul păstor nu-1 cunoştea sau nu credea în ceea ce făcea el. Odată ce biserica
a ajuns la o criză financiară, susţinerea financiară a fost întreruptă. Sau, chiar şi mai trist,
bisericile s-au rupt ori dizolvat, lăsându-şi misionarii pe uscat.
în orice caz, susţinerea oamenilor prin relaţii de prietenie (chiar dacă fondurile sunt canalizate
prin biserica locală), ca în planul de 30 de zile/ 30 de oameni, dacă un sponsor ar muri sau ar da
faliment sau ar renunţa pentru vreun motiv, un misionar va trebui să postească într-o zi pe lună
până când îşi va înlocui acel sponsor! Serios, ar fi mai uşor să înlocuiască unul decât să-i piardă
pe toţi sau majoritatea sponsorilor săi. Dar mai mult ca orice, gândiţi-vă la prieteniile care se pot
dezvolta prin această "legătură-de-inimă având ca scop" - cucerirea lumii pentru Hristbs.
Beneficiile susţinerii misiunilor, calea lui Isus
Isus a fost susţinut de prieteni - nu de un grup, nici de un fond impersonal -ci doar de prieteni. Nu
este nimic nebiblic în legătură cu mijloacele impersonale de susţinere a misiunii. Dar
95
este mult mai benefic ca oamenii să susţină în mod direct alţi] oameni:
* Aceia care dau au bucuria participării în lucrarea misionarului. Se formează legături de
inimă între oameni, nu între structuri organizatorice.
* Misionarul este direct răspunzător în faţa sponzorului.
* Donatorul află direct de la sursă ce se întâmplă în misiune prin comunicarea pe care o are cu
misionarul.
* Legătura de inimă nu este atât de afectată în vremea recesiunii sau a vremurilor de criză.
* îi dă fiecărui misionar ocazia să capete ajutorul de care | are nevoie - nu doar acelora care au
lucrări "mai fermecătoare" sau "mai entuziasm ante".
Răposatul Dr. Donald McGavran, un expert în misiuni al Seminarului Teologic Fuller, a chemat
creştinii să constituie mii de mini-consilii de misiune, pentru a avea relaţii personale cu unul sau
doi misionari. Motivul este clar - există multe dezavantaje în modul mai tradiţional în care o
biserică susţine o listă de misionari. Deseori, nimeni din biserică nu ştie care misionari sunt pe
listă. Uneori au trecut opt sau zece ani până la prima vizită a vreunui misionar. Deoarece nu era
decât o şedinţă de biserică, oamenii nu au ajuns să cunoască misionarul ca om. Deseori, nimeni
nu citeşte rapoartele misionarilor, în afara vreunei secretare de biserică foarte ocupate, care
frunzăreşte poşta, sau poate vreun lider cu misiunea. Şi aceşti oameni probabil că au început să
vină de curând la biserică şi probabil că nu s-au întâlnit niciodată cu oamenii ale căror scrisori
vini prin poştă.
Chiar şi pastorii care sunt foarte motivaţi să-şi sfătuiască oamenii să dea pentru misiuni au o
misiune grea în acest sistem. Unii mărturisesc că trebuie să facă câte o surpriză adunării

96
invitând vreun predicator misionar să predice la serviciul divin, astfel încât să nu se dea înapoi de
la o altă şedinţă "plicticoasă" de misiune.
Un experiment norvegiaa
Unul din cele mai inovative planuri pe care le-am văzut de curând, a fost promovat de YWAM -
Norvegia. Ei au început aşa zisele "Părtaşii ale Marii trimiteri" - mici grupuri de susţinere
organizate în scopul de a trimite noi misionari. Iată câteva trăsături ale acestor grupuri:
* Fiecare grup de "Părtaşii ale Marii trimiteri" este organizat ca un grup de susţinere pentru un
misionar. (Ei au deja 28 de astfel de grupuri care acţionează în diferite regiuni ale Norvegiei.)
* Fiecare "Părtăşie a Marii trimiteri" include oameni din cel puţin două adunări diferite,
pentru a accentua colaborarea în Trupul Iui Hristos.
* Aceste grupuri se întâlnesc o dată pe săptămână pentru a se ruga pentru misionarii lor. De
asemenea, ei citesc o scrisoare trimisă de la misionari din săptămâna respectivă, cât şi ştiri
de la sediul naţional al YWAM. O dată pe lună, ei urmăresc raportul de misiune video al
YWAM, intitulat Perspectivă globală.
* Ei se roagă pentru grupul neevanghelizat la care se duce misionarul lor. Uneori ei încep
o întrunire concentrată numai pe un singur grup neevanghelizat,» chiar înainte de a fi găsit un
misionar pentru acei grup etnic.
* Ei au un coordonator cu normă întreagă al Părtăşiei Marii Trimiteri în baza naţională a
YWAM din
97

1
Norvegia. Sarcina acestei persoane este de a inform^ aceste grupuri de pârtăşie, de a le ţine la
curent cu ştii evanghelistice de pe mapamond.
Vă puteţi imagina dinamica unor atare grupuri? plănuiesc să mărească numărul unor astfel de
grupuri în flecar an până vor avea 1000 şi 1000 de noi misionari până la sfârşit-deceniului. Sunt
sigur că păstorii locali vor realiza că acest oameni ai Partăşiei Marii Trimiteri ard de dorinţa de a
promovs misiunile în multe feluri în bisericile locale. Unii îşi vor vizit misionarii în propriile
vacanţe. Mulţi vor deveni ei Inşii misionari.
Libertatea de a face greşeli, libertatea de a-L asculta pe
Dumnezeu
Unii lideri se tem de acest fel de dărnicie prin implicai directă. Există o oarecare pierdere a
controlului asupra darnici* membrilor bisericii. în tot cazul, pierderea controlului face pai din
generozitate. Oricând eşti generos şi dai, pierzi controlul.
Acelaşi test l-am experimentat şi eu când Domnul ne-$ arătat că trebuie să formăm o organizaţie
misionară cu membrij neplătiţi. Noi nu adunăm bani într-un fond centralizat, pentrul salariile
personalului; de aceea, nu avem capacitatea pur simplu de a angaja sau concedia lucrători.
«
A trebuit să ofer maximă libertate de acţiune celoii câteva mii de misionari cu normă întreagă de
pe mapamond.! Aceasta le-a dat posibilitatea de a avea o mai mare libertate dej a-L căuta pe
Domnul, de a obţine călăuzire şi de a merge şi a-L] asculta pe El, cât pot mai bine. Au făcut
greşeli? Bineînţeles.] Dar a existat şi un sistem natural de verificări şi echilibrări, ca" cei cu idei
noi să poată să le pună şi în aplicare şi să vadă dacă m
98
fost Domnul cel care i-a călăuzit într-o anumită direcţie, sau doar vreo idee trăznită a
zelului tineresc!
Liderii spirituali trebuie să aibă grijă să nu controleze şi să nu manipuleze pe slujitorii
călăuziţi de Duhul şi cumpăraţi prin sângele Domnului, în propria Lui vie. Noi, creştinii
trebuie să dam cu mână largă, ca slujitori. Nu trebuie niciodată să dorim să dăm deţinând
un control strict. Dărnicia cu prea mult control, va sugruma iniţiativa şi, în final, ne poate
plasa în aceeaşi tagmă cu Regele Tirului. Metoda lui Satan este aceea de a controla oamenii
cu ajutorul banilor.
Recent, un om de afaceri s-a oferit să folosească ceea ce-i rămânea din buget într-o lucrare a
lui Dumnezeu lipsită de fonduri, din India - cu condiţia ca ei să-i acorde majoritatea
voturilor în consiliul lor. Asta nu este generozitate biblică sau inimă darnică de slujitor.
Ce se poate spune despre răspunderea financiară corespunzătoare pentru mini consiliile de
misiune? Acest lucru se poate mânui uşor, dacă se primeşte ajutorul unei biserici locale în
eliberarea chitanţelor de fax şi cerând misionarilor rapoarte financiare la sfârşit de an.
Biserica s-ar putea teme să facă asta, gândindu-se că asta ar putea afecta baza ei de
sponsorizare. în orice caz, în mai mult de treizeci de ani, am văzut că bisericile cu
deschidere pentru dărnicia membrilor lor, acolo unde sunt călăuziţi de Dumnezeu, au
nevoile mai mult decât acoperite. Este o extindere globală a adevărului biblic al dărniciei şi
primirii (Luca 6:38).
Dacă fiecare susţine pe cineva, de la om la om, bisericile Pot dărui în modul cel mai potrivit
pentru ele - pentru proiectele mari cu un început şi sfârşit clare.
99
Principii biblice de colectare de fonduri
Biblia ne învaţă multe principii în legătură cu atragereJ de fonduri şi susţinerea misiunilor,
dedicând chiar întrega
capitole acestui subiect. *
Un lucru este clar: Biblia îl învaţă pe slujitorul cu normă întreagă să considere darurile de la
oameni ca sfinte pentru! Domnul. Aşa cum darurile făcute leviţilor în Vechiul Testament! erau
sfinte (Levitic 22), tot aşa orice slujitor cu normă întreaga trebuie să accepte darurile cu grijă şi
cu teamă de Domnul. EH nu trebuie să devină indiferent faţă de jertfa făcută de oamenijj pentru a
le oferi.
Un alt principiu pe care-1 învăţăm din Scripturi estJ răspunderea financiară care este de dorit de
la oricine mânuieşte! bani, pe care oamenii i-au dat pentru lucrarea Domnului. Când] Pavel 1-a
trimis pe Titus într-un turneu de colectare de fonduri] pentru sfinţii nevoiaşi, el a mai trimis şi un
frate căruia nu-i d|J numele, care era încercat şi harnic, pentru a-1 ajuta la contabilitate, după cum
spune Pavel: "în chipul acesta vrem cal nimeni să nu ne defaime cu privire la acest belşug de
ajutoarej de care îngrijim. Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numa$ înaintea Domnului, ci şi
înaintea oamenilor" (2 Corinteni 8:20l 21). Observaţi, nu este suficient să fii corect înaintea
Domnului.j Trebuia să arate bine şi înaintea publicului.
Unele grupuri au eşuat repede să onoreze darurile desemnate, nevărsându-le în întregime în
proiect sau persoanei pentru care fuseseră destinate. Nu numai că este ne-etic, dar în] multe ţări
este chiar interzis de lege. Nu este bine să te scuzi, schimbând destinaţia darurilor acolo unde
vedem o nevoie mai acută. Poate dacă circumstanţele se schimbă, ar fi necesar să]
'- Vezi 1 Corinteni 9 şi 2 Corinteni 8 şi 9.
100
luaţi legătura cu donatorul şi să-i cereţi sfatul în legătură cu destinaţia darului. Dar, întotdeauna
trebuie să onorăm destinaţiile cu stricteţe, punând banii acolo unde a dorit donatorul să fie
folosiţi.
Reţele de rugăciune şi interdependenţă
Când oamenii dau aşa cum îe-a pus Dumnezeu pe inimă, vom vedea abundenţă pentru lucrarea
Lui. Scopul lui Dumnezeu nu sunt banii, ci relaţiile. El va folosi parteneriatele dărniciei pentru a
clădi o reţea de rugăciune şi a întări interdependenţa între copiii Lui. Când dăruim, comoara
noastră va fi parţial aici, în acest lucrător, şi parţial acolo, în acela; puţin într-o anume ţară şi ceva
mai mult într-alta. Viziunea noastră şi sentimentul entuziasmului nostru de a face parte din ceea
ce tace Dumnezeu pe mapamond, vor creşte mereu. Vom avea partea noastră în această miză.
Este straniu şi minunat să vedem sistemul economic al lui Dumnezeu la lucru. în Tineri pentru
Misiune (YWAM), se practică mult dărnicia pentru a ne împlini nevoile reciproc. Observând
aceiaşi bani trecând dintr-o mână într-alta, m-a uimit să văd că Dumnezeu poate face atât de mult.
Tot aşa era şi în Hilo, Hawaii, cu ani în urmă.
Ca lideri ai unei şcoli de misionari în devenire, în Hilo, ne-a preocupat din ce în ce mai mult de
suma de bani ce se acumulase din taxele de şcoală neplătite. Ne-am întrunit ca lideri pentru a-L
întreba pe Dumnezeu ce dorea să ne spună în această situaţie.
Mi-a venit ideea de a căuta 2 Corinteni 8 şi să-I citesc. Ştiam că era despre dărnicia pentru
nevoile sfinţilor, dar când am început să citesc pasajul, mi-au ieşit în evidenţă cu Preponderenţă
versetele 14 şi 15.
101
"în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopem
nevoile lor.....aşa ca să fie o potrivire; după cum este scris: "C«
ce strânsese mult, nu avea nimic de prisos şi cel ce strânseşi puţin, nu d.ucea lipsă.""
îmi amintesc cuvintele unui bătrân predicator, cam spunea că în orice grup, Dumnezeu şi-a
investit deja suma di bani necesară pentru ceea ce a îndemnat El acel grup să facă. Şi acum, se
părea că Dumnezeu ne spunea că trebuia să împlinim nevoile acestor studenţi - mii de dolari de
taxe şcolare neplătita - între noi cei 150 de membri ai personalului şi studenţilor.
Am tăcut o întrunire cu studenţii şi personalul şi le-am spus ce simţisem că ne spusese
Dumnezeu. Mai întâi, le-ani cerut celor care au sume mari de plată să se ridice în picioare şi să
spună cât aveau nevoie pentru a fi la zi. Apoi, am cerul grupului să se roage individual, sau pe
cupluri (dacă erauj căsătoriţi) şi să-L întrebe pe Dumnezeu dacă trebuiau să dea, şi dacă era aşa,
care era suma şi care era persoana căreia trebuiau să-i dea.
Soţia mea, Darlene şi cu mine ne-am rugat în linişte unul lângă altul. După câteva minute, am
şoptit:
- Ce ai aflat, Dar? Ea a spus:
- Am simţit că Dumnezeu ne spune să-i dăm 100 de dolari lui Tom Hal las.
- Dar, draga mea, trebuia să ne rugăm pentru nevoilJ studenţilor, am subliniat. Tom Hallas este
membru al personalului.
Sensul spuselor mele, deşi negrăit, era clar: Ai greşit I ceea ce ai auzit nu putea fi vocea lui
Dumnezeu. Apoi, i-anij spus că aveam o călăuzire clară să-i dau 50 de dolari unuianume| student.
Nu m-am putut abţine să nu-i spun clar şi răspicat:
10Z
- Nu mai avem 100 de dolari în cont, Dar, doar ceva peste 50 de dolari.
Capetele erau încă plecate în rugăciune. Unii treceau deja de la o persoană la alta, banii treceau
dintr-o mână într-aîta, oamenii se strângeau în braţe şi râdeau sau plângeau.
- Ei bine, Loren, a spus Dar, poate este ceva numai între . mine şi Dumnezeu. Poate trebuie să am
încredere în Dumnezeu singură pentru cei 100 de dolari pe care trebuie să-i dau lui Tom.
Apoi, am realizat că sunt pe cale să pierd ceva. Am hotărât ca fiecare să mergem înaintea
Domnului individual, dar fiecare cu impresia celuilalt. L-am întrebat pe Domnul dacă trebuie să-i
dăm 100 de dolari lui Tom, iar Dar a întrebat dacă trebuia să-i dăm 50 de dolari studentului. Spre
surprinderea mea, am simţit fiecare cu putere că ambele mesaje erau de la Dumnezeu. Uneori,
oamenii pot avea diferite călăuziri de la Dumnezeu şi pot greşi: Dumnezeu nu spune ori unul/ ori
altul, ci amândoi.
Am scris un cec de 50 de dolari şi l-am dus la studentul al cărui nume îl primisem. Apoi m-am
întors la locul meu şi am aşteptat să vedem ce va face Domnul. Nu puteam să dăm 100 de dolari
pe care nu-i aveam.
Chiar atunci, Tom Hallas a venit spre noi, chipul exprimându-i un mare semn de întrebare. El s-a
apropiat de noi şi a vorbit în şoaptă, astfel încât să nu-i deranjeze pe ceilalţi, care încă se mai
rugau şi căutau să audă vocea lui Dumnezeu.
- Diane şi cu mine, începu el, indicând spre soţia lui, ăă....ne-am rugat. Şi ...credem că Domnul
ne-a spus să dăm 100 de dolari unui student. El s-a scărpinat după ureche, clipind < meditativ din
ochi. Dar nu avem bani deloc. Loren, crezi că Dumnezeu ar face aşa ceva?
103
Am zâmbit.
- Da, cred că Dumnezeu ar face aşa ceva! De fapt, ] Dumnezeu ne-a spus lui Darlene şi mie să-
ţi dăm 100 de dolari şi nici noi Jiu-i avem. Să mai stăm câteva minute şi să vedem ce va face
Domnul.
- Ei bine, dădu din umeri Tom,cel puţin mă simt mai bine. S-a dus înapoi şi s-a aşezat pe scaun.
Apoi, o membră al personalului, pe nume Debbie Smith s-a apropiat de Dar şi de mine. Ea avea
acelaşi semn de fntrebare pe faţă.
- Loren, Dumnezeu mi-a spus să-ţi dau 100 de dolari, dar să-ţi spun că nu sunt pentru tine. Ea mă
privea stânjenită. Ar putea să facă Dumnezeu asta?
- Normal, Debbie. Stai aici. Nu pleca. M-am dus şi i-am adus pe Tom şi Diane. Apoi, i-am spus
lui Debbie:
- Dă-mi cei 100 de dolari. Ea mi i-a pus în mână. M-am întors la Tom, cu Darlene lângă mine,
Tom, Dumnezeu ne-ai spus să-ţi dăm 100 de dolari. El i-a luat râzând, apoi s-a dus să găsească
studentul căruia se simţise îndemnat sâ-i dea.
Mi-am scuturat capul uimit. De ce nu-i spusese Dumnezeu pur şi simplu lui Debbie să
dea cei 100 de dolari direc* acelui student? De ce ne-a implicat pe Dar şi pe mine, Tom şi Diane
şi apoi pe Debbie? Cred că a fost aşa, pentru ca noi să vedem un microcosm al felului în care
funcţionează economia lui Dumnezeu în toată lumea. Aceiaşi bani -despre care se spune în Hagai
2:8 că aparţin toţi lui Dumnezeu oricum -trec din mână în mână, acoperă nevoi şi ne dă
posiblitatea de a participa la miracolul aprovizionării, întărindu-ne unitatea şi provocându-ne la
ascultare.
Trupul lui Hristos are deja toţi banii necesari pentru orice lucrare a Domnului. Dr. David
Barrett, editor al
104
Enciclopediei Creştine a Lumii 2 a afirmat că două treimi din bogăţia lumii este în
proprietatea şi controlul creştinilor. 3 Nu avem nevoie de mai mulţi bani în Trupul lui
Hristos. Avem nevoie de mai mulţi bani care să circule. Dând unul altuia, om la om, biserică
la biserică, depăşind barierele naţionale şi confesionale, Trupul lui Hristos va fi atras mai
aproape de Domnul.
2
- World Christian Encyclopedia.
3
- Our Globe and How to Reach It (Pământul nostru şi cum să-1 evanghelizării), David B. Barrett şi Todd M.
Johnson, 1990, New Hopc, Birmingham, AL, p. 25.
105
Cum se trăieşte prin credinţă în lumea de la 9 la 5
Demult, în negura istoriei Bisericii, a luat naştere o idee care a tăcut mult rău de atunci încoace.
Ea sună astfel: există o lume laică şi alta sacră. Unii oameni formează clerul şi se ocupă de slujbe
religioase cu normă întreagă. Ei au servicii ce aparţin sacrului. Alţi oameni trăiesc şi lucrează în
"lumea reală." Ei au servicii laice. Dar pot participa la lucrarea lui Dumnezeu susţinându-i pe cei
cu normă întreagă.
Poate că nu v-aţi gândit niciodată cât de adânc afectează acest lucru munca dvs. în fiecare zi. Ca
mulţi creştini, probabil că vă consideraţi slujba, în cel mai bun caz, ca fiind neutră în termeni
spirituali. Sau, în cel mai rău caz, este ceva mai murdară, dar trebuie făcută oricum. Mergeţi la
biserică duminica şi poate şi pe la mijlocul săptămânii, pentru a primi o baie spirituală înainte de
a plonja din nou în mizeria pieţei.
Istorisirile despre mari victorii spirituale şi miracole sau ajutoare financiare se împlinesc, dar
întotdeauna în altă parte (pe câmpul de misiune) sau li se aplică celor care slujesc cu normă
întreagă. Sau i se pot întâmpla şi unuia care are slujbă laică, dacă îşi ia fimp să facă ceva sacru,
cum ar fi să-şi împărtăşească credinţa cu un angajat de-al lui. Atunci, el închide acel
compartiment sacru şi intră din nou în cutia laică, unde nu se întâmplă lucruri spirituale.
106
Aşa stau oare lucrurile? Nu cred. Minunile se pot petrece pe câmpul de misiune al slujbei dvs.
zilnice. Dumnezeu este dornic să intervină şi să vă ajute în îndeplinirea muncii dvs. Dar, mai
întâi, trebuie să vedeţi care este perspectiva. Lui asupra slujbei dvs.
Dacă îl iubiţi pe DI. Isus şi-L slujiţi la locul şi în felul în care v-a chemat, puteţi trăi prin credinţă
şi să aveţi victorii spirituale într-o fabrică, birou notarial, sau magazin universal. După cum am
mai menţionat în capitolul anterior, cuvântul "misionar" înseamnă "cel trimis." Şi îsus a spus
tuturor ucenicilor Lui: "Aşa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, vă trimit şi Eu" (loan 20:21).
Singura problemă care rămâne este una de geografie şi de tip de muncă. Cum v-aţi ales slujba sau
profesia pe care o exercitaţi? L-aţi întrebat pe Domnul ce viziune are pentru viaţa dvs.? Sau, ca
mulţi creştini, aţi hotărât că de vreme ce nu sunteţi "chemat" în lucrare cu normă întreagă, puteţi
să decideţi singur?
Mulţi s-au apucat de diverse slujbe, iar mai târziu au descoperit că sunt nefericiţi şi niciodată
satisfăcuţi. în loc de o slujbă care să-i împlinească şi să-i bucure, aşa cum Dumnezeu a intenţionat
(Deuteronom 12:18), ei fac ceva doar pentru a câştiga o pâine.
Dumnezeu are o chemare pentru fiecare creştin. Noi toţi trebuie să facem totul pentru gloria lui
Dumnezeu. El nu împarte chemările în sacre şi profane. Noi am făcut asta. El are o lucrare de
făcut şi doreşte ca noi să luăm parte la ea. Slujba Lui este de a extinde domnia lui Isus Hristos în
toate nivelurile societăţii şi să ducă Vestea Bună la orice om de pe planetă. Ca Domn al
secerişului, El ne va spune în care parte a câmpului urmează să lucrăm fiecare din noi.
107
Cum să vă cunoaşteţi chemarea?
Aveţi o chemare? Un sentiment al destinului? Un simţ global al misiunii vieţii dvs.? Dacă nu,
puteţi să-1 obţineţi. Bineînţeles, asta cere să renunţaţi la drepturile ce ţin de status-quo-ul dvs.
Poate că Dumnezeu doreşte să vă mute cu toată familia peste mări şi ţări. Poate oă El vrea să
faceţi ceva diferit de ceea ce faceţi acum. Pe de altă parte, s-ar putea ca El sa dorească să
rămâneţi acolo unde sunteţi. Singura cale prin care puteţi ti călăuzit de Domnul secerişului este
să-I supuneţi decizia Lui.
O dată ce ştiţi că sunteţi în locul potrivit - locul ales de Dumnezeu - făcând ceea ce Dumnezeu v-
a chemat să faceţi, atunci acţionaţi ca un misionar.
Cum reacţionează un misionar? Dacă este eficient, el îl ! caută pe Dumnezeu pentru lucruri
specifice pentru a înţelege cum să-şi îndeplinească mai bine sarcina. El se roagă şi ascultă
şoaptele interioare ale Domnului şi acţionează corespunzător. Când pare imposibil, câtă vreme a
făcut ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă, poate că Dumnezeu va face ceea ce el nu poate.
Revenim la definiţia noastră despre credinţă din capitolul doi. Credinţa înseamnă să auzi vocea
lui Dumnezeu, s-o pui în faptă, şi apoi să ai încredere în El pentru ceea ce nu poţi face. Acest tip
de credinţă funcţionează fie că faci piese pe bandă rulantă, fie că predici Evanghelia unui trib de
pe Amazon care n-a auzit-o.
Mulţi creştini n-ar face nimic din ceea ce consideră ei că este spiritual, cum ar fi să predea la
Şcoala duminicală, tară să se roage. Şi totuşi, aceiaşi oameni, nu consideră că trebuie să se roage
pentru ceva laic la serviciu - cum ar fi să întrebe ce ţeluri
108
de marketing să-şi propună, sau cum să se poarte cu colegii angajaţi, cum să facă nu ştiu ce
sistem să funcţioneze mai bine, sau cum să rezolve o problemă de calculator.
Doi oameni de ştiinţă, Rod Gerhart şi Dr. Wjl Turner, lucrau la dezvoltarea unui nou instrument
controlat de un inicrocomputer, ca proiect pentru Universitatea Naţiunilor (U of. N) a YWAM.
Apucându-se de lucru, ei au dat peste o problemă cu calculatorul, care i-a oprit din lucru pentru
câteva zile. Nu i-a ajutat nici seivice-ul prin telefon al producătorului, nici experimentele
metodice proprii. Nu funcţiona aşa cum trebuia.
Datorită faptului că li se dăduse un termen care trebuia respectat, ei au început să lucreze nopţi
le...uneori până la primele ore ale dimineţii. într-o noapte ei s-au oprit să ia o pauză. Era în jur de
două dimineaţa şi cei doi bărbaţi au ieşit afară în noaptea caldă din Hawaii, întinzându-şi oasele şi
muşchii.
Rod s-a uitat în sus la bolta invadată de stele strălucitoare, încadrată de palmieri ce se legănau
alene. O, Doamne, Tu ştii răspunsul la asta. Te rog, ajută-ne, s-a rugat el iii linişte. Exact atunci,
cauza ...şi soluţia ... au pătruns în mintea lui Rod. A strigat către Wil:
- Ştiu care este problema! Vino!
Cei doi bărbaţi s-au îndreptat spre laborator şi au pus ideea lui Rod în practică. Imediat, sistemul
a început să meargă. Puţin mai târziu, obosiţi şi jubilând, cei doi oameni de ştiinţă au încuiat şi s-
au dus acasă să se odihnească.
Rod recunoaşte că scepticii pot spune că ideea i-a venit în sfârşit lui, la fel cum i-ar veni unui
ateu, care se luptă cu o problemă. Poate că Robert Schuller are dreptate când spune că toate ideile
creatoare vin de la Dumnezeu, indiferent de credinţa
109
persoanei care le primeşte. Dar Rod şi Wil sunt convinşi că Dumnezeu le-a dat răspunsul în acea
noapte.
Nu toate rugăciunile noastre sunt adresate lui Dumnezeu, Uneori duşmanul sufletelor noastre,
Satan, este el implicat. Uneori, trebuie să i ne adresăm direct prin război spiritual, poruncindu-i
să-şi oprească orice activitate pe care o stârneşte. Poate că o dificultate la.serviciu sau cu un
colaborator nu are origine naturală.
Nu trebuie, însă, să considerăm că tot ce se întâmplă este activitate demonică, dar trebuie să fim
conştienţi că duşmanul poate fi la lucru. Putem să-l confruntăm simplu şi rapid luând autoritatea
pe care Isus ne-a dat-o asupra lui (Iacov 4:7; 1 Petru 5:8,9). Dacă ne-am supus lui Dumnezeu şi
facem ceea ce ne-a chemat El, atunci El va acţiona pentru succesul nostru.
Spiritul întreprinzător este evident şi pozitiv în fiul meu David, chiar dacă este încă la colegiu.
încă din adolescenţă a început două afaceri mici: vânzarea maşinilor en-detail şi David and David
Video Productions, un parteneriat cu un alt student la cinematografie, David Tokios.
Când au început prima oară să lucreze împreună, cei doi Davizi s-au angajat să se roage împreună
înainte de orice filmare sau montaj. Ei au pus lucrarea în mâna lui Dumnezeu şi au rezistat
oricărei activităţi a duşmanului. Şi în fiecare zi, munca lor mergea bine. Cu excepţia unei zile.
In acea zi, în timpul producţiei stresante a unui film, au uitat să se roage. S-au grăbit şi s-au dus
direct la muncă. Aceea a fost ziua în care toate au mers pe dos. Tot ce putea merge rău cu un
sistem de montaj, a mers. Cu cât problemele se adunau, cu atât deveneau mai supăraţi - mai întâi
pe echipament, apoi unul pe celălalt. Deodată, şi-au dat seama care era cauza.
110
S-au oprit şi s-au rugat, au luat o pauză, apoi s-au întors la lucru. Greutăţile au început să scadă în
intensitate şi au reuşit să termine proiectul cu succes.
Chiar îi pasă lui Dumnezeu că un proiect video.reuşeşte? Dar duşmanului? Ambele părţi sunt
interesate dacă ne supunem munca Domnului. Pentru că atunci devine lucrarea Lui şi Dumnezeu
are grijă de afacerea Lui. Şi fiindcă duşmanul lucrează împotriva lui Dumnezeu şi a poporului
Său, şi ei lucrează, căutând să distrugă.
Mai târziu, fiul meu David a simţit că trebuie să-şi ia timp din afacere şi colegiu pentru a
participa la două şcoli YWAM (U of N) - o şcoală de Studii Biblice în Honolulu şi o Şcoală de
Lideri în Chile. Nu avea sens ce voia să facă el, fiindcă firma lor "David and David Video
Productions" tocmai împrumutase o sumă mare de la bancă. Dar ei l-au ascultat pe Dumnezeu şi
au crezut în El făcând această întrerupere de şase luni. David Tokios a avut de muncit dublu, şi
totuşi în aceste şase luni Dumnezeu a binecuvântat afacerea lor de zece ori.
Dedică-te perfecţiunii
Dacă primul lucru pe care trebuie să-l ştie oamenii de afaceri creştini este că sunt misionari şi au
nevoie de o chemare, atunci al doilea lucru pe care trebuie să-l realizeze este că Duhul Sfânt este
dedicat să-i facă să fie excelenţi în chemarea lor.
David Aikman este un prieten de-al meu, Corespondent principal la revista Time. David conducea
birourile lui Timeâin Beijing, Berlin şi Ierusalim. David considera că creştinii se află 1" o
răscruce în America după aşa numitul Scopes Monkey Triai din 1925.
Poate aţi citit despre acest proces istoric dintre Statul Tennessee, care promulgase o lege ce
interzicea predarea
111
evoluţionismului ateu în şcolile de stat şi Jerome Scopes, un profesor care a înfruntat legea,
predând evoluţionism ateu.
Creştinii erau chiar preocupaţi în legătură cu acest proces şi umpleau curtea de justiţie în fiecare
zi. Din nefericire, în cursul luptei înverşunate, lăsându-se duşi de fervoarea galeriei gălăgioase,
creştinii au apărut într-o imagine cam şifonată. Evoluţionist» au câştigat procesul. Dar ce a fost
şi mai rău au fost ştirile din ziare, care i-au etichetat pe creştinii biblici drept ignoranţi, neduşi la
şcoală, oameni care resping ideile "ştiinţifice".
După David Aikman, acest proces, împreună cu schimbările în mentalitate la universităţi şi
seminarii pe la începutul secolului, i-a forţat pe creştini să treacă în defensivă. Până acum,
creştinii au avut o poziţie de influenţă în sistemul educativ, în guvern, în afaceri şi în arte. Dar,
după aceea, continuă Aikman, mulţi creştini pur şi simplu s-au retras din competiţie. Am început
să acceptăm mediocritatea, am devenit suspicioşi faţă de educaţie şi ne-am considerat singuri
inferiori.
Am exagerat, oare? Ce-aţi face dacă fiica dvs. v-ar spune că simte că Dumnezeu vrea ca ea să
facă o meserie în domeniul comunicării? Aţi putea s-o vedeţi o persoană cheie pentru o reţea de
TV sau lucrând ca editor la un ziar important? Sau aţi stâtui-o să caute o slujbă în domeniul
comunicaţiilor creştine?
Sau, aţi spus vreodată ceva de genul acesta:
- Ei bine, pentru un roman creştin (sau film), este destul de bun.
Nu spun asta pentru a denigra comunicaţiile creştine, dar mulţi tineri caută slujbe în medii sigure,
evitând inconştient competiţia cea dură din lume.
Sunt de acord cu prietenul meu, David Aikman. Trebuie să recâştigăm conducerea de la care am
abdicat. Dacă trăim într-
112
un "ghetou creştin," poate că am ajutat la ridicarea zidurilor între noi şi lume. Este nevoie de
muncă serioasă şi dedicare, dar creştinii trebuie să fie în stare să reuşească în orice domeniu îi
cheamă Domnul. Oricând ne dedicăm noi, cu darurile pe care El ni le-a dat, Dumnezeu îşi adaugă
partea la strădania noastră. Acesta este sensul lui Isaia 48:17, atunci când spune: "Eu,
Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos...."*
Integritatea
în Biblie există multe principii care se pot transpune direct în domeniul afacerilor. Unul din cele
mai importante este integritatea. Cuvântul lui Dumnezeu spune că El urăşte cântarul măsluit
(Proverbe 11:1). Cântarul era un instrument al negustorilor. Creştinul, care trăieşte în integritate,
va face notă discordantă în lume, nu numai pentru afacerea lui, ci pentru Domnul pe care-L
slujeşte. însuşi felul în care îşi conduce afacerile şi-şi îndeplineşte obligaţiile, cât şi calitatea
produselor sale, vor avea un impact asupra comunităţii în care trăieşte. El va fi o binecuvântare.
Principiul multiplicării
Domnul a adus dezvoltare strădaniilor sănătoase. Acesta este principiul biblic al multiplicării la
muncă. Dezvoltarea este rezultatul natural al hotărârii de a-L urma pe Isus şi de a folosi cu
integritate darurile pe care ni le-a dat.
în Geneza cap. 1, Dumnezeu a spus că fiecare fiinţă va aduce roade şi se va înmulţi, "după felul
ei". Aceasta este cheia:
- în limba engleză, versiunea New American Standard Bible, care este o traducere literală, textul spune, de fapt: "Eu
sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învaţă să câştigi/să profiţi..." (n.tr.).
113

L
este nociv sau este o binecuvântare, dacă strădania ta înmulţeşte "după felul ei"? Unii oameni
înmulţesc dezordine Dar, dacă îţi pui baza pe Cuvântul lui Dumnezeu când derulezi afacerea -
dacă are o motivaţie şi metode creştinei poate fi un prototip care poate fi multiplicat în toată lumi
aducând binecuvântare multora. Şi ce este o motivaţie creştii, pentru afacere? Orice afacere
trebuie să aibă în centru oamei care-L iubesc pe Dumnezeu cu toată inima lor, oameni ca doresc
să-L glorifice pe Hristos şi să slujească oamenilor într-i anume fel.
Slujitori ai Iui Dumnezeu şi ai oamenilor
Un alt punct important pentru succes este principim slujirii. Isus ne-a chemat să devenim slujitori.
Aceasta este dj parte vitală a vieţii creştine, fie slujind în lucrare cu normjj întreagă, fie în lumea
de la 9 la 5.
Un producător multi-miliardar de echipamente de biroul a învăţat acest principiu, predat de Isus
ucenicilor Săi; cu toata acestea, nu ştiu dacă firma recunoaşte sursa creştină ■ principiului. Timp
de mulţi ani, această organizaţie avusese da suferit de pe urma scăderii acţiunilor sale, a
profiturilor! creşterii insatisfacţiei cumpărătorilor şi a altor probleme. îni fiecare an, conducerea a
încercat să scoată firma din dificultăţi stabilind obiective dare şi încurajându-şi muncitorii sa
muncească mai bine.
în sfârşit acţionarii au venit cu o nouă abordare. AtM investit o suma enormă de bani şi trei ani
pentru pregătire» fiecărui angajat din firmă - de la cei din conducerea superioară,! până la ultimul
din cei 80.000 de angajaţi ai firmei. Şi la ce s-fl referit pregătirea lor atât de revoluţionară? într-un
^
114
fiecare trebuia să fie în stare să determine pe cine slujeşte. Fiecare şi-a pus întrebarea: "Cine este
cumpărătorul meu?"
Este uşor pentru negustori să gândească în sensul acesta - vânzător - cumpărător. Dar cine erau
cumpărătorii secretarelor, conducerii medii, sau ai executivilor? Se poate spune că toată lumea
din acea întreprindere acceptă o sarcină de la cineva, adaugă valoare şi o trece mai departe. De
aceea, cei faţă de care se presta munca erau cumpărătorii. Unele grupuri au petrecut săptămâni şi
chiar luni de zile doar pentru a-şi identifica cumpărătorii - nu era întotdeauna evident.
Apoi, trecând printr-un proces formal de sondaj, ei au început să întrebe: "De ce anume are
nevoie cumpărătorul meu?" După ce s-a răspuns şi acestei întrebări, s-a făcut un efort sistematic
pentru a determina cum se pot împlini acele nevoi cât mai bine. în final, s-a cerut reacţia
cumpărătorului pentru a avea certitudinea că aceste nevoi au fost împlinite.
în câţiva ani, corporaţia şi-a îmbunătăţit eficienţa, a redus costurile, a avut o calitate mai mare a
produselor şi a producţiei şi o satisfacţie mai mare a clienţilor. Dar acest nou concept îndrăzneţ,
pe care l-au predat oamenilor lor, ar putea fi redus la: "....oricare va vrea să fie mare între voi, să
fie slujitorul vostru" (Matei 20:26).
Dacă aveţi aceeaşi dorinţă ca a lui Isus, aceea de a sluji oamenilor, veţi fi întotdeauna drepţi cu
angajaţii dvs. Nu vă veţi angaja în nici o practică, care să forţeze muncitorii să pună implicarea în
afacere deasupra priorităţilor date de Dumnezeu, cum ar fi să aibă grijă de familiile lor. Filozofia
dvs. de a iubi oamenii şi de a folosi lucrurile, şi nu de a iubi lucrurile şi de a folosi oamenii, va
ajunge în mod natural la cei din subordinea dvs.
115

L
O zi din şapte
Un alt principiu important pentru toţi creştinii, inclusiv] al acelora din lumea de la 9 la 5, este
stipulat de a patra] poruncă: trebuie să sfinţeşti Sabatul.
Mulţi se enervează când aduci vorba despre acesi subiect. Ei au avut parte de mult legalism în
educaţia lor. Estdj adevărat că unii creştini au mers la fel de departe ca şi fariseitj ucigând bucuria
Sabatului. O persoană şi-o amintea pe mătuşal Iui spunându-i unei fetiţe, în timp ce broda
duminica: "Calci j Sabatul! în veşnicie, va trebui să scoţi toate acele împunsăturii cu nasul!"
în orice caz, Dumnezeu a creat Sabatul. Principiile Luij au de spus multe unei generaţii în care,
chiar şi tinerii suna afectaţi de stres.
Sabatul - renunţând la muncă pentru o zi pe săptămână -l
este o hotărâre constantă de a-ţi pune încrederea în Dumnezeul
pentru lucrul neterminat al săptămânii precedente. Dacă plata
zeciuielii şi a trăi prin credinţă financiar înseamnă să crezi în!
Dumnezeu chiar şi atunci când nu sunt destui bani, atunci acesta!
este echivalentul continuării muncii tale. Noi toţi avem două*
resurse principale: timpul şi banii. Deseori, nu avem bani săi
facem ceea ce ne conduce Dumnezeu să facem şi tot mereu nu!
avem timpul să ne îndeplinim sarcina. Ce faci atunci când aia
prea mult de lucru în prea puţin timp? Munceşti din ce în ce mai]
mult - pierzând nopţile, lucrând în flecare zi a săptămânii,!
sacrificând familia, timpul afectat relaţiilor sociale, implicarea!
în biserică, exerciţiul fizic, totul - încercând să rezolvi totul?
Odihna Sabatului este mai mult decât a nu tăia iarba! duminica. Poate tăiatul ierbii ar fi mai
benefic şi mai odihnitor, 1 o pauză necesară de la stresul pe care-1 ai de înfruntat la 1 serviciu.
Odihna Sabatului este atât de importantă încât 1
116
Dumnezeu a inclus-o în cele zece porunci din sutele de legi ale Torei.
îi sunt îndatorat lui Fraser Haug, un coleg, membru în personalul YWAM din Kona, pentru unele
din afirmaţiile referitoare la Sabat:
1. Domnul a fost primul care a respectat Sabatul. El ar fi putut să continue să creeze alte specii,
de plante, alte galaxii. Dar, El s-a oprit, spunând: "Atât ajunge!"
2. Un alt sabat respectat în Israel a fost acela al plantării recoltelor, timp de şase ani şi de a face
pauză un an. Acest lucru a creat un risc financiar, chiar riscul existenţei lor. Datorită faptului că
nu-şi puteau asigura hrana prin munca mâinilor lor, trebuiau să depindă de Dumnezeu mai mult.
3. întotdeauna se poate face mai mult în timpul pe care-1 avem la dispoziţie. Dacă suntem
călăuziţi de Dumnezeu zilnic, făcând ceea ce ne arată El şi în ordinea priorităţilor Lui, atunci El
va răspunde pentru a realiza ceea ce noi nu putem. Acesta este spiritul Sabatului - colaborare cu
Creatorul şi încredere în Creator.
Cheia odihnei Sabatului este ascultarea. Este ca atunci când antrenezi un câine să prindă. Arunci
un băţ de şase ori, spunându-i: "Apporte!" Dacă a şaptea oară când arunci băţul, spui: "Şezi!" este
un test mai mare de ascultare pentru el. Deci, trebuie să învăţăm să "ne aşezăm" sau să ne
odihnim, având încredere că Dumnezeu va termina lucrarea pe care El a început-o.
Există multe alte lucruri implicate în respectarea Sabatului - acestea se referă la reflecţie şi
evaluare, sărbătoare, sfinţire, odihnă şi reîmprospătarea forţelor. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel,
încât încălcarea legii Sabatului ne va distruge. Nu cred că trebuie să facem un absolut din care
anume zi să fie
117
considerat Sabatul. De altfel, calendarul nostru actual nu est« inspirat ca şi Biblia. A fost creat în
secolul al şaisprezecelea şi are erori care au trebuit corectate cu anii bisecţi.
De-bună seamă, predicatorii nu au Sabatul duminica* Pentru ei, aceasta este o zi lungă şi grea, de
muncă. Del asemenea, duminica avem nevoie de protecţia poliţiei, al pompierilor şi de multe alte
servicii. Dar aceia care trebuie sa muncească duminicile nu fac exepţie de la principiul lin
Dumnezeu, referitor la odihna Sabatului. Noi toţi trebuie săi avem o zi de pauză din şapte.
în timpul celui de-al doilea Război Mondial, datoritii nevoii de material de război, guvernul SUA
a cerut fabricilor săi încerce să creeze săptămâni de lucru de şapte zile. Au dan contracte câtorva
companii pentru construcţia de bărci.
Una din aceste companii, Correct Craft, era patronată del Walter O. Mellon. în orice caz, Mellon
era creştin şi el a refuzaţi să-şi pună muncitorii la lucru în schimburi de şapte zîleJ Guvernul a
răspuns ameninţându-1 să-i ia contractul, dar el i-a-ş convins să-i acorde puţin timp. El a garantat
reuşita companiei! sale de a atinge parametrii stabiliţi de producţie, chiar dac» competitorii săi îşi
puneau muncitorii să muncească schimburi! de şapte zile. După o vreme, a devenit evident -
creştinul sil compania lui au reuşit să-şi depăşească competitorii, chiar dacăj munceau numai şase
zile pe săptămână.
Ce să faci dacă te îmbogăţeşti
Un alt principiu important de reţinut pentru creştin» implicaţi în afaceri este acesta: Dumnezeu
este Cel care-ţi dă] capacitatea să faci bani. Acest lucru pare evident, dar cât del repede îl uităm!
Dacă începe să-ţi meargă bine afacerea,! aminteşte-ţi de avertismentele scripturale adresate
bogaţilor:
118
Vezi să nu zici în inima ta: "Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii." Ci
adu-p aminte de Domnul Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi.....
(Deuteronom8:17,18).
Şi,
"...Când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele"
(Psalm 62:10).
Pavel i-a spus lui Timotei să spună antreprenorilor vremii sale să nu se îngâmfe sau să-şi pună
nădejdea în nestatornicia bogăţiilor, ci în Dumnezeu. El le-a mai spus să facă binele, să fie bogaţi
în fapte bune şi generozitate (1 Timotei 6:17-19).
Toţi creştinii trebuie să fie generoşi şi să dea, dar Dumnezeu a dat unor oameni talentul special de
a face bani, pentru a da mai mult în lucrarea Domnului. I-am putea numi "Antreprenorii Duhului
Sfânt." Pavel s-a referit la aceşti oameni ca având darul ajutorării (1 Corinteni 12:29) sau darul
dărniciei (Romani 12:8). Una din multele căi prin care Dumnezeu îşi aprovizionează copiii este
insuflând unor astfel de oameni idei pentru a face bani.
Unii nu acceptă ideea creştinilor bogaţi, considerând că bogăţiile sunt nedrepte. Ei cred că
bogăţia unui om provoacă sărăcia altuia. Dar eu cred că ideile sunt singura limită a bogăţiei.
Controlul resurselor naturale obişnuia să fie garanţia bogăţiei unei ţări. Dar acest lucru este
contrazis de Japonia, Singapore, Hong Kong şi Corea - aceste ţări au foarte puţine resurse
naturale şi totuşi au prosperat. Uitaţi-vă îa crearea microcipurilor minuscule - făcute din nisip tară
valoare - care
119

face atât de mult pentru îmbogăţirea oamenilor în zilelJ noastre.2


Dacă Dumnezeu ne dă puterea să facem bani, ca şi creştini trebuie să fim atenţi să-L întrebăm
cum să folosim acei bani. Nu trebuie să-I dăm un bacşiş mârâind lui Dumnezeu în coşul colectei.
Dimpotrivă, trebuie să avem atitudinea unui orii de afaceri cum a fost R. G. LeTourneau, care a
sfârşit dând la "zeciuială" nouăzeci la sută din averea sa. El comenta adeseaa "Problema nu este
cât îi dau lui Dumnezeu, ci cât păstrez pentru mine din banii Lui."
Când Dumnezeu ne binecuvântează şi descoperim c^ avem mai mulţi bani decât avem nevoie,
atunci este momentul! să cerem călăuzirea lui Dumnezeu. Întreabă-L pe Dumnezeu... !
"Ce să fac cu aceşti bani în plus? Este oare cineva căruia trebuie să-i dau? Trebuie sâ-i pun
deoparte şi să aştept ca Tu să-mi spui cum să-i investesc în împărăţia Ta?"
Un alt motiv ca afaceriştii să păstreze obiceiul dărniciei] generoase este că ei acţionează într-o
lume dominată de Regele; Tirului. După cum am văzut într-un capitol anterior, Satan se implică
puternic în domeniul comerţului. Este probabil domeniul celei mai intense activităţi a
lui. Isus a venit si răscumpere comerţul şi negustoria. Dând generos pentru glorii lui Dumnezeu,
mai ales pentru ceva cum sunt misiunile, care ni ne aduc nici un beneficiu direct, distrugem
lucrările diavoluli în lume. II oprim pe Regele Tirului şi lăcomia crescâm mişcându-ne în spiritul
de opoziţie al generozităţii.
2
- Vezi "Crearea bogăţiei şi ameliorarea sărăciei" din Appendix.
120
Dumnezeu caută canale deschise în care poate avea încredere, pentru a-i binecuvânta pe alţii prin
ei şi dărnicia lor. Dar, dacă încep să aibă degete lipicioase, Dumnezeu ar putea opri fluxul lor.
. .
Un nou tip de misionar
Avem nevoie de o nouă abordare a afacerilor. Avem nevoie de oameni care-L vor căuta pe
Dumnezeu şi vor face voia Lui în timpul slujbelor lor de la 9 la 5. Avem nevoie de oameni a
căror primă dedicare este faţă de Dumnezeu şi împărăţia Lui, care îşi consideră slujbele ca făcând
parte din sarcina de ansamblu de a aduce domnia lui Isus pe întregul pământ.
Recent, am întâlnit o astfel de persoană. Nu-i pot da numele, datorită delicateţei situaţiei sale. Dar
el a simţit chemarea lui Dumnezeu pentru misiuni şi s-a dus într-o ţară unde sunt multe restricţii
la predicarea Evangheliei. Acolo, el a demarat o fabrică de producţie de echipamente electronice.
în câţiva ani, afacerea lui s-a dezvoltat aşa de mult încât a ajuns să angajeze sute de oameni.
Pe măsură ce i-a permis lui Dumnezeu să-i stimuleze imaginaţia, el a inventat câteva dispozitive
electronice unice. De exemplu, mi-a arătat o placă puţin mai groasă decât o carte de credit. Un
tractat vorbitor ce conţinea un mesaj evanghelic de treizeci de minute înregistrat pe un microcip,
care nu are nevoie de nici un fel de casetofon pentru a-1 asculta. O altă invenţie este radioul solar
de mână, fixat în bandă să meargă doar pe un canal de frecvenţă - o staţie radio creştină emitea în
acea regiune predominant necreştină. Nu toate invenţiile sale aveau scopuri evanghelistice,
bineînţeles, dar acestea m-au interesat pe mine, în mod deosebit.
121
O altă idee de-a lui a fost să alterneze creştinii cri necreştini la benzile de asamblare, înlesnind
astfel mărturia creştinilor în timpul zilei de muncă.
Este prietenul meu misionar? Nu în sens tradiţional, trimis de către un consiliu de misiune, cu
coif înalt şi o Biblie mare. Dar din orice alt punct de vedere, de bună seamă că da Avem nevoie
de mii de oameni ea el, care să aibă curajul să se supună lui Dumnezeu şi să-L lase pe El să se
ocupe de propria Sa afacere.
122

10
Cum să dăruieşti
Vi s-a întâmplat vreodată? Staţi în maşină la o intersecţie, pe banda cea mai apropiată de bordură.
Acolo, pe bordură, stă o familie sărmană - un bărbat, o femeie şi un copil. Bărbatul ţine în mână
un afiş: "Muncim pentru mâncare." Ce faceţi în cazul acesta?
Mergeţi acasă, vă lăsaţi moale într-un scaun şi începeţi să vă sortaţi scrisorile. O grămadă de taxe
de plătit, câteva pliante cu reclame şi două rapoarte. Unul este lucios şi profesional - parcă cineva
a subliniat pasajele cheie pe care trebuie să le citeşti, dar uitându-te mai atent, până şi asta este, de
asemenea, tipărit. Celălalt raport este scris înghesuit, folosindu-se fiecare centimetru pătrat de
aerogramă străină. Ambele scrisori cer bani pentru a ajuta o cauză bună, cum ar fi cumpărarea de
Biblii pentru a fi distribuite în Rusia, sau hrănirea înfometaţilor din Africa de Nord. Apoi,
deschizi o revistă. Acolo, în mod invariabil, se află o fetiţă cafenie cu ochi foarte mari. Doar
pentru preţul pauzei Dvs. de cafea, spune reclama revistei, aţi putea-o hrăni regulat.
Cum răspundeţi la toate acestea?
Unii au răspuns împietrindu-se la toate apelurile. Ei se izolează de cei lipsiţi de adăpost,
spunându-şi că dacă doreau cu adevărat o slujbă, ar fi găsit-o. Sau se uită pur şi simplu în
123
cealaltă parte. îţi ia doar un efort de voinţă să uiţi expresia de] pe faţa acelui om cu afişul care
stătea la intersecţie. Staţi în] maşină şi priviţi drept în faţă. Când se va schimba culoarea] odată?
Găsiţi alt post de radio. Poate chiar ar fi mai bine să i verificaţi dacă butonul care încuie portiera
este în poziţia] corespunzătoare.
Când suntem în continuu bombardaţi de nevoi, ori nj împietrim, ori suntem copleşiţi. Chiar dacă
ne limităm dărnicia | Ia biserică, ni se prezintă mai multe nevoi decât putem face; faţă. Cum faci
să rămâi sensibil Ia nevoile altora şi să te deschizi Domnului în dărnicia ta?
Dărnicia sub călăuzirea Duhului Sfânt
Singura modalitate prin care putem rămâne cu mintea! întreagă, solvabil şi cu inima receptivă
este să-L rugăm pe Dumnezeu să ne călăuzească dărnicia. Acest prim pas în aj învăţa cum să dâm
se face Întrebându-L pe Dumnezeu. El a promis că oile Lui îi vor auzi vocea. Hotărăşte-te chiar
acum ca atunci când ţi se aduce la cunoştinţă o nevoie, să-L întrebi pe Dumnezeu dacă trebuie să
dai, dar şi cât. Dacă El spune "nu", atunci poţi avea încredere în El că va împlini respectiva
nevoie în alt fel.
Uneori a nu da poate fi un adevărat test al ascultării 1 taie. Don Price era liderul unei mici echipe
de lucrători în j Zimbabwe (pe vremea aceea Rhodesia) în anii 70. Unul din membrii echipei era
un norvegian blond şi deşirat, pe nume 1 Bjorn Skjelbotten. într-o zi de decembrie timpuriu,
Bjorn I-a j rugat pe Don să se roage cu el. Bjorn lucrase ca misionar pe I termen scurt în Africa
timp de un an, dar acum trebuia să se ] întoarcă în Norvegia pentru a-şi îndeplini serviciul militar.
124

- Ceea ce aş dori să ne rugăm. Don, este timpul potrivit. Ştiu că este bine să merg acasă, dar nu
ştiu când vrea Domnul să fac lucrul acesta.
Deci, Don şi-a plecat capul în rugăciune cu Bjom. După rugăciune, Don i-a sugerat lui Bjorn să
plece la sfârşitul acelei luni, pe 31 decembrie. Mai pleca un grup de studenţi atunci, cu preţ redus
cu compania Lux Air, ce doreau să ajungă la şcoala YWAM din Elveţia. El putea călători cu ei
până la Luxemburg şi apoi să-şi continue drumul în Norvegia. Bjorn a avut pace şi el în legătură
cu acest plan, iar Don uită curând despre asta, luându-se cu treburile activităţii de rutină ale
echipei.
în preziua plecării grupului, Bjorn se apropie de Don.
- Tot mai crezi că este voia lui Dumnezeu ca eu să plec mâine? întrebă el.
- Da, răspunse Don, căutându-şi în memorie momentele rugăciunii pe care o avuseseră
împreună. Am simţit că Dumnezeu ne-a dat această dată, nu-i aşa?
- îhî,...da, îngăimă tânărul blond, făcând o pauză....
- De ce, ce s-a întâmplat?
- Ei bine, ... nu am bani. Am crezut că dacă Dumnezeu a spus că trebuie să plec şi mi-a spus şi
când, îmi va face şi rost de banii necesari. îmi trebuie 200 de ranzi pentru bilet. Am încercat să-
mi rezerv locul şi ei m-au pus pe lista de aşteptare, dar eu tot nu am banii!
Don a încuviinţat, mascându-şi surpriza. Cum îi putea el explica faptul că, ştiind că venea dintr-o
ţară mai bogată, cum este Norvegia, Don crezuse că el are şi banii pentru a se reîntoarce acasă? Şi
acum mai erau mai puţin de douăzeci şi patru de ore până la plecare.
125
- Hai să-L consultăm pe Dumnezeu şi să vedem dacă am auzit corect, a sugerat Don. Cei doi s-au
rugat împreună şi apoi au aşteptat în tăcere.
- Eu tot cred că voi pleca mâine, a spus într-un târziu Bjom. Don a trebuit să încuviinţeze -
avusese aceeaşi impresie, deşi ar fi dorit să n-^o fi avut-o. încă o zi în plus, ar fi putut însemna
ceva. Ar fi putut vorbi cu nişte prieteni pentru Bjorn.... sau ar fi avut timp să facă ceva.
Dar nu mai aveau decât douăzeci şi patru de ore. într-un fel sau altul, Domnul trebuia să-i dea
200 de ranzi înainte de zori.
- Voi crede în Domnul pentru această problemă* împreună cu tine, a spus Don, degajând
încredere în voce. Ne I întâlnim mâine la aeroport.
Don a ajuns mai târziu acolo, fiind ocupat cu detaliile de ultim moment ale plecării grupului în
Elveţia. Mergând spre 1 terminal, văzu părul blond al lui Bjorn, care plana deasupra 1 mulţimii.
în timp ce se îndrepta spre el, Don a observat 1 rucsacul lui mătăhălos pe jos, lângă el.
- Ei, au venit banii tăi, Bjorn? a întrebat Don. Bjom a dat I doar din cap, reuşind să zâmbească
firav.
- Nu, dar cred că Domnul încă mai poate să-mi dea cei 1 200 de ranzi în următoarele minute, nu-
i aşa?
Don se grăbi spre biroul de primire a bagajelor pentru a-i 1 ajuta pe ceilalţi, care sporovăiau,
râzând şi luptându-se cu j bagajele grele. Era un efort pe care-1 făcea pentru a-şi ascunde I
îngrijorarea, care se transforma repede în panică. Acest tânăr I avea încredere în Dumnezeu să
intervină! Don s-a gândit că în j mod sigur cineva s-a simţit îndemnat să-i dea lui Bjorn banii 1
sau vreun mandat venise pe neaşteptate la poştă. Dar nu se 1 întâmplă aşa. Acum avionul pleca în
câteva minute. Cum I
126

1
putea să-i explice Don.... ar fi responsabil pentru că credinţa lui în călăuzirea şi manifestarea grijii
lui Dumnezeu fuseseră zdrobite.
Don a găsit un loc în sala de aşteptare şi a început să-şi golească buzunarele, numărându-şi
monedele rătăcite acolo, ca şi cum prin vreun miracol ar fi avut suficient pentru a-1 ajuta. Erau
mai puţin de douăzeci de ranzi. Şi-a chemat apoi soţia şi secretara, a explicat situaţia şi le-a
întrebat cât aveau. După căutări prin gentile lor, s-au mai găsit câţiva ranzi şi ceva cenţi.
Grupul deja se aliniase pentru controlul paşapoartelor, în drum spre avion. Unii dispăruseră deja
în zona inaccesibilă.
- Don, Don!
Cineva îi strigă numele peste capetele grupului entuziast care îmbulzea spre ieşire. Era Mike
Killen, care pleca la pregătire în Elveţia.
- Asta este pentru lucrarea ta de aici! strigă Mike. Don zâmbi văzându-1 pe Mike lângă prima
linie, fluturând un plic. Mike 1-a trimis înapoi, înainte de a ajunge în culoarele interioare ale
aeroportului şi YWAM-erii aliniaţi l-au dat din mână în mână până a ajuns la Don. Ei, bine,
Doamne, ai aşteptat destul de data asta! şi-a spus, deschizând plicul şi a găsit un ghemotoc de
bancnote. Numărându-i şi-a dat seama că sunt aproape suficienţi pentru a plăti pentru biletele lui
Bjorn.
Apoi, Don a auzit vocea lui Dumnezeu vorbindu-i în conştiinţă, clar. Prea clar încă. Banii aceştia
nu sunt pentru el.
Inima îi tresări. Don privi înapoi spre locul unde stătea Bjorn în aşteptare, privind absent pe o
fereastră. Linia pasagerilor care plecau dispăruse aproape. Cel puţin pi nu văzuse plicul, se gândi
Don, cu inima grea. Şi apoi îşi
127
continuă gândul, Bine, Doamne. Nu-i dau banii aceştia. Dar, te rog... fă ceva repede!
Chiar atunci, o fată pe care o chema Thelma Broodryck s-a apropiat de Don. Ea era o nouă
voluntară, care venise să lucreze cu ei în Rhodesia. Evident, ea venise la aeroport pentru a-şi
conduce câţiva prieteni la avion. Thelma a spus:
- Don, am aici 200 de ranzi în cecuri de călătorie. I-am adus cu mine pentru cheltuieli
neprevăzute. Dar cred că Domnul îmi spune să-i dau acelui băiat norvegian pentru călătoria lui
acasă.
Lui Don i-a venit inima la loc. "Slavă Domnului!" A murmurat un mulţumesc grăbit şi au alergat
cu cecurile de călătorie la centru! de schimb. Când s-au întors cu banii, grupul dispăruse. Bjorn
stătea cu spatele la ei, vorbind cu soţia lui Don, Cecilia şi cu o altă prietenă. înainte ca Don să
ajungă la el, îl văzu pe agentul reponsabil cu biletele că-l cheamă pe Bjorn:
- D-le Skjelbotten, a apărut un loc gol. Vă puteţi cumpăra biletul acum!
Bjorn şi-a ridicat sacul şi s-a îndreptat spre agent. Don s-a grăbit să-I prindă şi ajunse lângă el
exact atunci câm agentul îi ceru banii lui Bjorn.
înainte să poată replica Bjorn, Don spuse: "Poftiţi, domnule," şi-i întinse bancnotele agentului.
De-abia mai avu timp să-i explice lui Bjorn ce se întâmplase. Bjorn 1-a îmbrăţişat, şi-a aruncat
sacul pe umăr şi s-a îndreptat spre biroul de control al paşapoartelor.
»Dăruind fără regrete
Al doilea pas în a învăţa cum să dai, este să renunţi la drepturile tale asupra banilor. Atât de mulţi
oameni confundă
128

L.
administrarea bună a banilor cu dorinţa de a controla banii pe care-i dau. Ei donează, numai dacă
au un cuvânt de spus în cheltuirea lor. Inconştient, ei doresc să controleze persoana sau lucrarea
căreia îi dau.
în timp ce putem dirija sumele pe care le dăm, nu trebuie să ajungem^să manipulăm evenimentele
sau oamenii prin banii noştri. Dacă L-aţi ascultat pe Dumnezeu şi aţi dat cui a spus El, atunci
aveţi încredere că El îi va călăuzi pe aceştia cum să-i cheltuiască.
Al treilea lucru care trebuie învăţat în privinţa dărniciei pare aproape o contradicţie cu ceea ce am
spus deja, dar este important de aflat cum au fost cheltuiţi banii. Răspunderea pentru sumele
donate pentru lucrarea Domnului este biblică şi corectă şi cade parţial în responsabilitatea dvs.
Aflaţi cât la sută din darul dvs. se îndreaptă spre lucrarea preconizată iniţial şi cât se cheltuieşte
suplimentar, în administraţie şi cât se cheltuie pentru a colecta alţi bani.
Fiecare om este diferit, când este vorba de dărnicie. Unora le place să dea oamenilor, în timp ce
altora le place să dea pentru proiecte, care au un început şi un sfârşit. Unii preferă să dea lucrării
umanitare; alţii vor ca darul lor să fie folosit pentru evanghelizare. încă alţii doresc să contribuie
la pregătire sau la slujirea prin comunicaţii, pentru a-şi multiplica darul.
Nu este rău să ai astfel de preferinţe, dar trebuie să rămânem toţi deschişi la vocea Duhului Sfânt
şi călăuzirea Lui. După părerea mea, cel mai natural mod în care dăruiţi este: persoanele să dea
persoanelor, iar bisericile sau grupurile să dea pentru proiecte care au un început şi un sfârşit.
în Tineri pentru Misiune (Youth With A Mission), am asistat la un alt fenomen în legătură cu
datul şi primitul -
129
organizaţii creştine care dau altor organizaţii creştine. în cartea mea, Câştigând în felul lui
Dumnezeu, * am povestit cum am trecut printr-un proces dureros şi de smerire în timpul primei
noastre încercări de a cumpăra un vapor mare pentru slujire. Domnul ne-a vorbit să donăm
130.000 de dolari organizaţiei Operation Mobilisation pentru vaporul pe care ei erau în curs de a-
1 cumpăra pentru lucrare. Apoi, spre surprinderea noastră, Domnul a condus alte organizaţii, cum
ar fi Last Days Ministries, The 700 Club, 100 Huntley Street, The Billy Graham Association şi
David Wilkerson Youth Crusades, să doneze bani din propriile lucrări pentru noi -donaţii mari,
care Ia rândul lor ne-au ajutat să cumpărăm primul nostru vapor umanitar, Anastasis.
Toate aceste daruri au subliniat nevoile noastre pentru tot restul Trupului Iui Hristos. Dacă am
fost ispitiţi să credem că suntem speciali - că într-un fel YWAM era doar puţin mai bun decât alte
organizaţii misionare, sau grupuri creştine -dărnicia de la aceste grupuri a amuţit orice şoaptă de
genul acesta în inimile noastre.
Primeşte viziunea lui Dumnezeu
în exercitarea dărniciei dvs., evitaţi tendinţa de a elimina anumite nevoi în afara preocupărilor
dvs. şi nu le scoateţi din minte. Oricine este mai grijuliu faţa de familia lui, vecinii lui şi ţara lui.
Dar Dumnezeul întregului pământ încearcă întotdeauna să ne ridice din lumea noastră măruntă.
Grija şi tandreţea inimii Lui nu se opreşte la marginea oraşului nostru sau la graniţa ţării. Faceţi-
vă rost de un atlas bun, dacă nu aveţi unul cumva, şi studiaţi-1. Citiţi secţiunea internaţională a
- lbid.
130
ziarului. Iniţiaţi-vă în geografie. Aflaţi tot ce se poate despre întreaga lume şi în funcţie de
călăuzirea lui Dumnezeu, daţi întregii lumi.
Nu aruncaţi nici "gunoiul ăla de scrisori". De fapt, fiindcă veni vorba despre rapoarte creştine, eu
personal nu mai folosesc termenul. Nu este "gunoi" dacă mă familiarizează cu ceva ce face
Dumnezeu cu ceilalţi slujitori ai Săi în alte porţiuni ale secerişului Său. Trebuie să analizez aceste
lucruri, pe cât posibil, să le dau şi altora care cu timp s-o facă şi să rămân deschis la călăuzirea
Domnului.
Cum se strânge o coiectă
Aceasta este partea cea mai de rutină şi cel mai puţin gândită din toată închinarea din cele mai
multe biserici. Predicatorii merg la şcoli biblice sau seminare pentru a învăţa cum să predice mai
bine din Cuvântul lui Dumnezeu. O bună parte a săptămânii lor şi-o petrec în studiu şi pregătire
pentru momentul când vin la amvon să predice. Muzicienii şi conducătorii cu închinarea petrec
de asemenea ani buni pentru a-şi dezvolta talentele şi se pregătesc şi ei ore întregi în fiecare
săptămână pentru a coduce închinarea duminicile.
Dar unde merg oamenii să înveţe să ia colecta şi cât timp petrec ei rugându-se cum să facă în
fiecare săptămână? Cea mai mare parte a pregătirii pentru a lua colecta este de obicei ocupată de
muzica ce se cântă pentru a păstra atenţia oamenilor concentrată, în timp ce trec coşurile printre
rânduri.
în orice caz, Biblia are multe de spus despre colecte. De fapt, există 356 de referinţe biblice cu
privire la colecte! în timp ce citiţi despre colecte în Biblie veţi vedea că erau evenimente
deosebite, dramatice şi pline de entuziasm. Mai întâi conducătorul petrecea timp cu Dumnezeu, şi
primea
131

1
călăuzirea Lui, apoi provoca oamenii să dea. Colectele biblice nu erau inserate între părţile mai
"spirituale" ale serviciului. Erau profund spirituale şi deseori marcate de o veselie explozivă.
De exemplu, citiţi despre colecta* pentru construirea! primului cort al întâlnirii în Exod 25.
Observaţi că aceia a căror inimă era mişcată, li se spunea despre nevoie. Şi nevoia era foarte atent
scoasă în evidenţă - erau cerute anumite cantităţi de aur, argint, bronz, mirodenii, pietre preţioase
şi materiale purpurii şi stacojii şi oamenilor li se cerea să dea pentru împlinirea acelor nevoi.
Moise a mai cerut şi meşterilor iscusiţi să-şi ofere munca (Exod 35:10). în timp ce citiţi în Exod
35 despre marea revărsare de daruri şi muncă, observaţi ce contrast este cu cele mai multe colecte
de azi. Ei nu ar fi putut folosi un platou de plăcintă cum folosim noi azi în slujbele noastre, sau
încă şi mai rău, punga aceea de pânză pe un băţ, în care îţi ascunzi mâna în timp ce laşi să cadă
darul tău. (Am citit odată că suma este în mod semnificativ mai mică atunci când se foloseşte
punga pe băţ.) Copiii lui Israel trebuie să-şi fi tras care cu boi în colectele lor şi probabil că
făceau grămezi mari cu astfel de obiecte înaintea Domnului. Colecta a continuat câteva zile,
conform cu Exod 36:3, până când liderii au trebuit să-i oprească pe oameni să mai aducă. Era mai
mult decât suficient pentru lucrarea Domnului.
Aţi văzut aşa ceva vreodată în biserica dvs.? Nu am văzut niciodată o atare revărsare abundentă
de dragoste pentru Dumnezeu încât oamenii să trebuiască opriţi de la a da. Am văzut, totuşi,
dărnicie exuberantă şi am învăţat puţin despre căile Domnului de a-şi încuraja poporul să dea.
132
Dărnicia liderilor trebuie să fie radicală
Totul începe cu dorinţa liderului de a asculta călăuzirea lui Dumnezeu referitor la colectă şi
ascultarea manifestată prin declararea ei oamenilor. Nu spun că în fiecare duminică trebuie să
avem o colectă majoră, cum am arătat în exemplul oferit sub conducerea lui Moise. Dar este o
vreme a pionieratului dărniciei, când Dumnezeu conduce un grup într-o provocare de mare
credinţă. în aceste momente, conducătorii trebuie să-L asculte pe Dumnezeu şi să dea tonul într-
un spirit de dărnicie mai deosebit decât de obicei.
După cum am mai menţionat într-un capitol anterior, cu câţiva ani în urmă, Domnul ne-a
îndemnat să cumpărăm un castel în Hurlach, Germania. Ne-am mutat în castel cu 1000 de
lucrători pe vremea evanghelizării ocazionate de Jocurile Olimpice de la Munchen. După
evanghelizare, cam o sută de membri ai personalului şi de misionari în curs de pregătire, erau
găzduiţi în acest castel, care a fost plătit în câteva tranşe mari de bani. Odată, ne-am prezentat la
una din aceste întruniri pentru plată şi aveam doar bani mici în cont. Totuşi, aveam nevoie cam de
200.000 de mărci, sau cam 120.000 de dolari în două luni.
Am adunat un grup mic de lideri la castel. Eram şase şi ne-am întâlnit în micul apartament al lui
David şi Carol Boyd, care era o anexă a castelului. Am stat de jur împrejurul unei mese de
bucătărie, cerându-I lui Dumnezeu să ne arate cum dorea El să rezolvăm această nevoie.
După ce am aşteptat în prezenţa Domnului, L-am auzit pe Dumnezeu vorbindu-mi în conştiinţă:
Daţi tot ce aveţi şi voi aduce de zece ori mai mult de la personal şi studenţi mâine. Apoi voi mai
aduce încă de zece ori suma obţinută din afara YWAM-ului.
133
Când le-am spus celorlalţi ce am simţit că ne spunei Dumnezeu, au fost de acord. Cineva a spus
că Dumnezeu | dorea ca noi să fim darnici în mod radical, ceea ce va aduce | multă bucurie.
John Babcock, care se ocupa de întreţinerea vehiculelor J pe vremea aceea, a fost de acord şi a
spus:
- Ca lideri, noi trebuie să dăm exemplu primii. Soţia mea şi cu mine am economisit bani tot anul
pentru a merge înapoi în Statele Unite unde trebuie să participăm la absolvirea colegiului de către
copiii noştri. Credem că trebuie să dăm atât. Apoi, John a scos un cec de câteva sute de dolari pe
masă.
După aceea, a urmat restul celor strânşi acolo, până s-au adunat cam 1200 de dolari pe masă în
valută şi IOU2 - uri.
A doua zi am prezentat aceste probleme personalului nostru şi studenţilor, scoţând în evidenţă
nevoia actuală. în orice caz, nu le-am spus ce ne spusese Dumnezeu ca lideri - ca darul nostru să
fie o zecime din ceea ce dau ei. Am îndemnat doar gmpul de 100 de tineri să rămână în tăcere
înaintea lui Dumnezeu şi fiecare să-L întrebe dacă trebuia să dea ceva şi cât.
După un timp de linişte, ei au început să facă donaţii. ] Când au fost număraţi toţi banii şi
cecurile, inclusiv darurile în natură cum ar ti ceasuri şi aparate foto, colecta totaliza cam de zece
ori ceea ce noi ca lideri dăduserăm mai devreme. în i timpul zilelor următoare, am primit
daruri financiare şi
2
- Iniţialele reprezintă un joc de cuvinte, care s-ar traduce: "îţi sunt dator." Sunt angajamente scrise pentru o sumă de
bani, pe care persoana nu o are momentan, dar se angajează s-o dea cât mai curând posibil pentru o anume lucrare.
134

1
materiale de la alţi creştini, mai ales din Germania. Din aceste daruri şi venituri neaşteptate, s-a
obţinut o sumă de zece ori mai mare şi s-a putut achita preţul convenit.
De atunci, L-am văzut pe Dumnezeu cerând deseori unui mic grup de lideri să dea zece la sută
din ceea ce a fost donat mai târziu de ceilalţkmembri ai întregului grup. Nu a fost mereu exact
zece la sută, dar a trebuit ca liderii să-şi exercite credinţa şi mai mult. Liderii dădeau tonul. Cu cât
donau mai jertfitor liderii, cu atât donau şi ceilalţi, chiar dacă nu ştiau cât donaseră liderii. Duhul
Sfânt ştie ce au făcut liderii şi El înflăcărează oamenii conform ascultării liderilor. Aşa cum
spune şi în Judecători 5:2: "Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel şi poporul s-a
arătat gata de luptă!" Inspiraţia credinţei unui lider este multiplicată în popor prin lucrarea
Duhului Sfanţ.
Regele David a arătat spirit de conducător în dărnicia lui la o altă campanie de strângere de
fonduri din Vechiul Testament. Strângeau fonduri şi materiale pentru a construi marele templu.
Capitolul 29 din 1 Cronici ne spune mai întâi că David a dat personal aur, argint, bronz, fier,
lemn, onix şi nestemate; apoi se enumera ce a dat poporul, după sistemul jertfelor.
O jertfă de cherestea
Uneori, Domnul poate da călăuzire să se facă un anumit fel de colectă - una care să capteze
imaginaţia poporului. Când eram copil, tatăl meu a condus un jeep pe platforma din biserica
noastră, cerând oamenilor să-1 cumpere pentru un misionar din Africa. A avut destulă bătaie de
cap să facă asta. Tata a trebuit să scoată temporar un zid aparent ce separa sala de o încăpere de
întruniri, doar pentru a oferi acel eveniment
135
dramatic bisericii noastre. Dar imaginea acelui jeep robust şj faptul că mi-1 închipuiam mergând
prin jungla africană, m-a impresionat ca şi copil. Atât de mult m-a impresionat încât m* am
hotărât să dau banii pe care-i economisesem pentru prima mea maşină. Şi, mulţi ani mai târziu,
am avut privilegiul de a conduce chiar acel jeep în jungla africană, în timp ce eram într-o
călătorie misionară spre Benin.
Amintindu-mi de exemplul tatălui meu şi urmând şoapta Domnului, am condus colecte
neobişnuite în mijlocul lucrătorilor noştri din YWAM. Odată am donat cherestea pentru
construirea universităţii misionare din Hawaii. Aveam încărcături mari de lemn, încă neplătit,
încărcat în campus lângă locul de adunare.
Ai noştri s-au rugat; apoi, s-au dus sa aleagă una sau mai multe bucăţi de lemn, după cum s-au
simţit călăuziţi, scriindu-şi iniţiala pe cea pe care aveau de gând s-o cumpere şi chiar scriind
promisiuni biblice sau legăminte faţă de Dumnezeu pe şipci. Scrisul lor urma să fie acoperit mai
târziu - dar mesajele rămâneau cunoscute lui Dumnezeu şi lor.
Mai târziu, când am citit câteva din mesaje, îmi venea să plâng. Mă gândeam că într-o zi, copiii
care şi-au scris numele pe o şipcă în acea seară vor urma cursurile universităţii pentru a se pregăti
ca misionari. Imaginaţi-vă doar, un tânăr stând într-o clasă şi întrebându-se unde se afla în
momentul acela şipca lui!
Jertfa de pâine şi peşte
Altă dată, avam nevoie de 250.000 de dolari pentru a termina o clădire pentru studiul ştiinţelor şi
tehnologiei în Universitatea Naţiunilor ce aparţine YWAM din Hawaii Doisprezece din liderii
noştri s-au întâlnit şi Domnul ne
136
îndreptat atenţia la istorisirea hrănirii celor 5000 cu doi peşti si cinci pâini. Am fost confruntaţi cu
o dificultate nu prea departe de acea întâmplare a ucenicilor din Biblie. Am simţit că Dumnezeu
spunea că trebuie să răspundem ca băiatul şi să ne aducem "prânzul" nostru la El pentru a-1
înmulţi.
Deci doisprezece dintre liderii noştri s-au rugat şi L-au întrebat pe Dumnezeu cât trebuia să dăm
noi personal, crezând că El va înmulţi în colecta pe care urma s-o luăm de la grupul mai larg. în
orice caz, de data aceasta, lucrurile s-au întâmplat diferit faţă de experienţa din Germania. Mulţi
dintre noi n-au avut bani să dea, deci am făcut legăminte de credinţă.
Alan şi Fay Williams făceau atunci parte din conducerea lucrării desfăşurate în Kona şi, deşi ei
nu au avut bani cu acea ocazie, au simţit că Dumnezeu le spune să facă o donaţie de 1000 de
dolari în credinţa că El le va da. Fără a menţiona nevoia nimănui, ei s-au rugat "să vină". O mie
de dolari le-au venit prin poştă din diferite surse în următoarele câteva săptămâni. Dr. Bruce
Thompson, un alt conducător de-al nostru, a simţit că Dumnezeu îi spune să cheme o persoană şi
să-i ceară 2000 de dolari şi aşa şi-a dat şi Bruce partea. Totalul darurilor şi legămintelor dintre
liderii noştri a fost de aproape 25.000 de dolari.
A doua zi, am anunţat cele câteva sute de studenţi şi membri ai personalului că urma să avem un
prânz de tip înmulţirea peştilor şi pâinii şi colectă. Pe vremea aceea, era o pajişte mare între
clădiri. Pe măsură ce au sosit oamenii, i-am aşezat în grupuri pe rogojini întinse pe iarbă. Le-am
spus ce nevoi erau - s-a făcut cam linişte când am anunţat că aşteptam ca Dumnezeu să se
îngrijească de 250.000 de dolari, dintre cei 700 de membri ai personalului şi studenţi. Dar unora li
se citea entuziasmul în ochi. Apoi am citit cu glas tare
137
întâmplarea în care Domnul Isus i-a hrănit pe cei 5000 de oameni.
După lectură, în timp ce au urmat cuvinte de îndemn şi explicaţii, liderii au început să pună în
circulaţie coşuri ce conţineau bucăţi de pâine franţuzească şi peşti crocanţi şi ceşti cu apă. în timp
ce grupul mânca, fiecare din cele câteva sute îl întreba pe Dumnezeu dacă trebuie să dea şi cât.
între timp, j grupul nostru coral polinezian, Briza Insulei, ne-a condus în laudă şi închinare.
După ce au împărţit pâinea şi peştii, liderii au devenit uşieri (slujitori), folosind coşurile pentru
strângerea banilor şi j banilor promişi în scris. Apoi, au dus toate acestea într-un | birou, unde se
afla un grup de contabili cu maşini de calculat.
Când Martin Rediger, contabilul şef, mi-a adus primul total, am întrerupt corul şi am anunţat:
- Până acum, s-au donat 1200 de dolari pentru suma de 250.000 de dolari pe care-i avem de
strâns! S-a lăsat linişte peste grupul care stătea pe iarbă. Liniştea dezamăgirii.
Dar am continuat să cântăm şi să-L lăudăm pe Domnul, în timp ce o persoană pe ici pe colo scria
pe câte o hârtiuţă sau se scotocea prin buzunare după bani. Până când a venit Martin cu al doilea
total, am putut să anunţ că se donaseră 6000 de dolari pentru proiectul construcţiei.
Servitul mesei a durat cam două ore, iar sumele creşteau în continuare... 6000 de dolari, apoi,
27.000, apoi 32.000, apoi 47.000, pe urmă a sărit la 100.000 de dolari. Pentru mulţi, nu era o
decizie de a da ceea ce aveau deja sau se puteau aştepta să dea. Mulţi dintre membrii personalului
şi studenţi au simţit că trebuie să dea sume de bani pe care nici nu bănuiau cum le vor face rost.
Cum erau Fay şi Alan Williams, ei trebuiau să se roage pentru venirea banilor.
138
în sfârşit, în timp ce crepusculul hawaian trecea în seară, o familie din Minnesota a luat o
hotărâre, a scris o cifră pe o bucată de hârtie şi a pus-o într-unui din coşuri. Ei îşi pierduseră fiul
de vârstă şcolară într-un accident de. maşină chiar în acel an. El a vrut să slujească în Insulele
Pacificului în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Ei au luat hotărârea să dea ceva pământ, pe care ar
J& trebuit să-1 moştenească el. Valoarea acelui pământ, pe care l-au estimat ei pe bucata de
hârtie, adăugându-se la suma noastră, a dat totalul de 250.000 de dolari necesari.
Când Martin a venit cu vestea, am izbucnit în aplauze, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru modul în
care a procurat ceea ce aveam nevoie.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este disponibilă în orice situaţie, dacă cei ce sunt implicaţi îl
ascultă pe Dumnezeu. Dacă ascultăm vocea Domnului şi facem ce ne spune în legătură cu
colectele, nevoile ne vor fi împlinite chiar dintre oameni. Dumnezeu i-a pus deja acolo cu sumele
necesare pentru colectă. Dar ascultarea trebuie să preceadă miracolul.
Aruncarea banilor pe pătură
Odată, luasem avionul la Pittsburgh pentru a vorbi la o conferinţă. Apropiindu-ne de aeroport,
Domnul mi-a vorbit în conştiinţă. Vreau să faci o colectă pentru o nouă staţie de TV, care vreau
să emită în acest oraş. Acest lucru a venit ca o surpriză totală, căci nu cunoşteam pe nimeni care
doreşte să facă o staţie de televiziune creştină acolo.
Şi totuşi, impresia era atât de puternică încât, după sosirea mea, le-am spus gazdelor mele despre
ea. Russ Bixler era preşedintele conferinţei la care luam parte.
139
1
Când i-am spus lui Russ despre cuvintele pe care le primisem de la Domnul, a rămas privindu-mă
cu gura căscată, uluit. într-un târziu a spus:
- încep o staţie de televiziune, dar ar trebui să spui întregului comitet ceea ce ai primit, fiindcă
unii nu sunt convinşi că ideea de a avea o staţie de TV este de la Dumnezeu.
Mai târziu, m-am întâlnit cu un grup, care a confirmat originea divină a mesajului. Ei au spus că
puteam să iniţiez colecta. M-am dus în camera mea şi m-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu sfatul
în legătură cu ea. El m-a condus la istorisirea lui Ghedeon, care a luat o colectă întinzând o haină
şi cerându-le oamenilor să arunce acolo aurul lor. Şi au fost menţionaţi ca donaţie, în mod special
cerceii de aur.
Luând acest pasaj ca model, am luat o părură din camera mea de hotel şi am adus-o la conferinţă
în seara aceea. Le-am spus oamenilor ceea ce îmi arătase Dumnezeu, mai întâi în avion, apoi prin
istorisirea Iui Ghedeon. Le-am cerut să vină să-şi arunce darurile în pătură.
Publicul era numeros, cu loji şi balcoane. Când a început colecta, oamenii au început să se
reverse spre scenă şi să arunce bani în pătură. Alţii din balcoane, doar se aplecau peste balustradă
şi aruncau banii de acolo. Au fost momente de laudă veselă cu cântece şi bucurie, după cum îl
asculta fiecare pe Dumnezeu. Unii dintre oameni aruncau bijuterii, creând mai mare asemănare
cu colecta lui Ghedeon. Dar nimic nu ne-a pregătit pentru entuziasmul simţit de noi când liderii
au | comunicat suma strânsă pe pătură. Erau 25.000 de dolari, I foarte aproape de suma strânsă în
Judecători 8:26.
Staţia de televiziune a fost cumpărată. De fapt, Russ Bixler ne spune că acum ei au cinci staţii de
transmisie.
140
Această experienţă din Pittsburgh nu a fost unică. Au mai fost şi alte colecte, la fel de
extraordinare.... a fost una în Anglia, la Chapel Bible Conference (Conferinţa Biblică din Capelă),
unde oamenii au îngrămădit o colectă şi apoi au dansat tăcând un cerc uriaş în jurul ei afară, la
locul de întrunire. La o conferinţă a pastorilor din Arrowhead Springs, California, am primit
îndemnul de a urma exemplul din Faptele Apostolilor 4:37 şi am pus banii "la picioarele
apostolilor" - în acest caz, la picioarele învăţătorilor biblici ai conferinţei. Metodele au fost
variate, dar toate au fost extraordinare şi pline de acţiune. Colectele din Biblie cereau mişcare din
partea poporului. Ei veneau în faţă să dea. Nu stăteau pasivi aşteptând să li se dea o farfurie.
Dacă vom fi toţi sensibili la Duhul Sfânt şi la călăuzirea Lui, colectele vor constitui un fir roşu al
vieţilor noastre. Dărnicia noastră va fi variată, entuziasmantă, exuberantă. Deseori, va depăşi cu
mult ceea ce putem face fără ajutorul lui Dumnezeu. Şi va fi răsplătită. Aşa cum promite
Cuvântul Lui,
Daţi şi vi se va da, ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată şi clătinată, care se va
vărsa pe deasupra. €ăci, cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura (Luca 6:38).
141

11
Mijloace de susţinere invizibile
Probabil că cea mai mare piedică pentru cei care s-au. hotărât să meargă în misiune este problema
banilor. Cum poţi să ştii că banii vor veni atunci când ai nevoie de ei? Ce faci cu susţinerea
familiei? Vei reuşi să ai grijă de lucruri cum ar fi să-ţi dai copilul la colegiu sau să-i cumperi
bretele? Mulţi creştini folosesc termenul "misionar prin credinţă", care pare intimidant în sine. Ai
putea să-ţi pui întrebarea: "Dar dacă n-am suficientă credinţă pentru a fi misionar?"
Mai întâi, trebuie să ştii că, dacă Dumnezeu te cheamă în lucrarea cu normă întreagă, El ştie totul
despre nevoile tale. El ştie câţi copii ai (sau vei avea); El se îngrijeşte de părinţii tăi vârstnici cu
sănătatea şubredă; El vede chiar şi dinţii fiicei tale, care au nevoie de control stomatologic.
Dumnezeu este practic. Nu-ţi fie teamă să-L asculţi, gândindu-te că El nu a prevăzut toate
lucrurile de care-ţi faci tu griji. El se gândeşte la ele şi la nevoile pe care le vei avea şi despre care
nici măcar nu ştii încă. Mă refer la ceea ce am vorbit în capitolul doi - secretul păsărilor. Tatăl lor
ceresc răspunde de ele, deci ele nu-şi fac griji. Şi El răspunde, de bună seamă şi de tine şi nevoile
tale.
Dumnezeu are diferite moduri de a-i susţine pe cei care sunt implicaţi în lucrarea cu nprrnă^
întreagă. Nu încerca să-i dictezi Domnujui jnjjjpacele prin care urmează să fii susţinut. Unii
oameni sunt incapabili să suporte sacrificiul mândriei lor şi
142
să se bazeze pe darurile altora. Ei hotărăsc că vor lucra doar dacă sunt în stare să se susţină în
felul lor. Alţii cad în capcana mândriei spirituale, crezând că singurul drum spre lucrarea lui
Dumnezeu este acela de a spune oamenilor să le facă donaţii lor, rară să-şi facă cunoscute
nevoile. Alţii se bazează prea mult pe oameni - ei se uită mai mult la relaţiile lor decât la
Dumnezeu. . Dacă El ar vrea să-i călăuzească să procedeze altfel, ei nu ar crede în El prea uşor.
Biblia spune că credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Fie că de-abia ai pornit pe
calea credinţei, fie că ai fost în lucrare ani de zile, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine şi
fă exact ce-ţi spune să faci în fiecare situaţie.
Iată varietatea experienţelor din Scriptură:
* Când Isus şi Petru au avut nevoie de bani pentru taxa templului, El l-a trimis pe Petru
să pescuiască, spunându-i că va găsi un ban în gura unui peşte.
* Când văduva unui slujitor cu normă întreagă era cât pe-aci să-şi piardă fiii ameninţaţi să lie
luaţi în sclavie datorită datoriilor lor, Elisei i-a spus să meargă la vecinii ei şi să împrumute vase,
apoi sa toarne uleiul pe care-1 avea deja. Dumnezeu l-a multiplicat şi a avut tot restul vieţii. Ea l-
a vândut şi a trăit împreună cu fiii ei din venitul acesta.
* Când i s-a făcut foame lui Ilie, Dumnezeu i-a spus să "facă un apel pentru colectare de
fonduri." în orice caz, în loc să trimită mii de scrisori potenţialilor donatori incluzând plicuri
pentru răspuns, el trebuia să meargă la
143
o femeie - de asemenea foarte nevoiaşă - şi s-o întrebe direct.
Care mijloace de susţinere sunt mai biblice? Să mergi la pescuit? Să vinzi ulei? Să apelezi direct
la donator? Citind Biblia, veţi fi uluiţi de felul în care Dumnezeu poartă de grijă| slujitorilor Lui
cu normă întreagă: diversitatea. Levitii trăiau din j jertfele pe care le aduceau oamenii la templu.
Profeţii,cu lucrare j itinerantă, deseori se bazau pe dărnicia spontană, împreună cu 1 ospitalitatea
prietenilor lor. Pentru o perioadă de timp, apostolul Pavel a făcut corturi, lucrând "zi şi noapte"
pentru a se susţine, în timp ce conducea lucrarea de pionierat din Tesalonic (1 1 Tesaloniceni
2:9). Alteori, el primea daruri. Credincioşii cui venituri mai mari, cum era Lidia, îl hrăneau şi îi
ofereau găzduire.
Până la vârsta de treizeci de ani, Isus a trăit din câştigurile Sale ca tâmplar. Dar când a intrat în
lucrarea cu normă întreagă, El a trăit cu oamenii şi a stat la masa lor. După cum am văzut în
capitolul precedent, El a avut puţini prieteni apropiaţi care să contribuie la acoperirea nevoilor
Sale regulate - Fiul lui Dumnezeu a avut susţinere misionară (Luca 8:3).
în timp ce întânriplarea cu moneda din gura peştelui a arătat că El se putea încrede în Dumnezeu
pentru împlinirea necesităţilor Sale, în mod suveran, Isus a făcut şi apeluri directe. Când a avut
nevoie de transport pentru intrarea Lui triumfală în Ierusalim, El Şi-a trimis ucenicii pentru a cere
unei anume persoane mânzul unei măgăriţe cu împrumut.
De bună seamă, singurul element comun în relatările biblice de împlinire a nevoilor, este
ascultarea voii lui Dumnezeu. Cheia trăirii cu ajutorul mijloacelor invizibile de susţinere este
ascultarea a ceea ce-ţi spune El să faci. Si, atenţie
144
la cursa de a te aştepta să te conducă în acelaşi fel de fiecare dată. Rămâi flexibil şi deschis
călăuzirii Sale.
Întreabă-L pe Domnul ce etape trebuie să parcurgi. Uneori, va trebui să le spui altora despre
nevoile tale. Ascultă-L. Alteori, s-ar putea să-ţi spună să nu împărtăşeşti nimănui, ci numai Lui,
nevoile tale. Ascultă-L. Sau te va conduce să faci o investiţie. Sau să vinzi ceva ce-ţi aparţine.
Ascultă-L. S-ar putea să-ţi aducă o ocazie de afaceri în cale. Ceva ce produci în lucrarea ta îţi
poate aduce venituri.
Fii atent la orice ocazie care te distrage de la chemarea ta cu normă întreagă. Nu elimina nici
alternativele creatoare, şi nu încerca să-L forţezi pe Domnul să-ţi poarte de grijă într-un anume
fel. Toate minunile legate de grija lui Dumnezeu încep prin luarea în considerare a sfatului Măriei
la nunta din Cana: "Faceţi ce vă va spune."
Karen Lafferty era cântăreaţă recunoscută de cabaret, când a chemat-o Domnul în lucrare cu
normă întreagă. Ea ştia că are potenţial să facă o grămadă de bani, cu condiţia să continue să-şi
practice meseria, dar, îşi dădea seama la fel de bine că ar fi însemnat neascultare faţă de
Dumnezeu. Dacă renunţa, de unde ar mai fi făcut rost de bani să trăiască?
în timp ce frecventa un studiu biblic la Capela Calvarului din California de sud, Karen şi-a
amintit de Matei 6:33. Pasajul a izbit-o în mod deosebit. Mai târziu, ea a luat o chitară în timp ce
o melodie îşi făcea loc printre cuvintele ce nu-i dădeau pace: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui
Dumnezeu....şi neprihănirea Lui...." Probabil că recunoaşteţi melodia pe care a auzit-o în mintea
ei. Este o melodie cântată acum în adunările din lumea întreagă. "...Şi toate acestea vi se vor da
pe deasupra. Alelu, Aleluia."
145

1
Karen a scris repede melodia şi mai târziu a vândut-cJ unui publicist. Astăzi Karen este misionară
şi locuieşte în] Amsterdam. Drepturile de autor pentru acea melodie de demult,^ care a fost.atât
imprimată, cât şi scrisă în cărţi, au continuat să fie o parte a susţinerii lui Karen până în zilele
noastre.
O listă pentru cel ce pleacă în misiune
1. îmi spune Dumnezeu să fac aşa ceva?
Cum ştii că-ţi vorbeşte cu adevărat Dumnezeu? 1 Iată câteva principii pe scurt. Ţineţi minte că
orice impresie poate veni numai din patru surse: mintea dvs., mintea altora, mintea lui Dumnezeu
şi mintea lui Satan. Este uşor să reduci la tăcere orice impresie care vine de la diavol: îi
porunceşti să tacă în numele lui Isus. Şi este scris în Iacov 4:7, împotriviţi-vă diavolului şi el va
pleca de la voi.
Dar propria imaginaţie? Vă spune Dumnezeu să faceţi ceva, sau doriţi atât de mult acel lucru
încât credeţi că este Dumnezeu, dar de fapt este propria persoană? Pentru a-L auzi pe Dumnezeu,
cereţi-I să vă ajute să faceţi orice gând rob ascultării de Hristos (2 Corinteni 10:5). El poate
reduce tumultul de idei - inclusiv pe cele ale altor oameni, din trecut sau prezent - la estompare
gradată şi tăcere şi propria Lui voce să fie auzită clar în mintea dvs. Dacă sunteţi dedicaţi să-L
ascultaţi, El vă va spune clar ce trebuie să faceţi.
Nu uitaţi de asemenea, că dacă Dumnezeu vă vorbeşte, se va confirma. Fie prin diferite situaţii,
fie prin înţelegere cu
1
- Prima mea carte a avut acest subiect: Eşti cu adevărat Tu, Doamne? Editura Logos, 1997.
146
alţii, cum ar fi liderii dvs. spirituali, sau printr-un semn ca acela al lui Ghedeon cu lâna.
Dumnezeu nu este zgârcit în confirmări, dacă îl căutaţi cu sinceritate şi doriţi să faceţi ceea ce vă
spune EI. Luaţi orice decizie înaintea lui Dumnezeu,, scrieţi-o (Habacuc 2:2), şi apoi împliniţi-o.
2. Cât mă va costa?
Alcătuirea unui buget de proiect este o parte foarte importantă a ascultării călăuzirii lui
Dumnezeu. Unii cred că oamenii spirituali sunt melancolici, visători - că păşesc în văzduh
aşteptând ca îngerii să le pună ceva la picioare. Nici vorbă de aşa ceva.
Una din cele mai mari minuni din Biblie a început cu un proiect de buget. Când Isus le-a spus
ucenicilor să hrănească mulţimile flămânde, Filip a făcut o socoteală rapidă şi a spus că nu ar
putea fi acoperită suma nici cu două sute de dinari, sau echivalentul salariului a două sute de
oameni. Isus nu l-a mustrat pentru acest calcul. Bugetele nu au nimic nespiritual.
Faceţi o listă. Estimaţi nevoile dvs. Dacă Dumnezeu vă călăuzeşte într-un proiect pe termen scurt,
sau într-o misiune de carieră, trebuie să studiaţi costurile şi să ie scrieţi.
în timp ce faceţi proiectele, evitaţi extremele penuriei sau extravaganţei. O tânără care şi-a pus
încrederea în Dumnezeu, atunci când a intrat în misiune, a întrebat:
- Pune Dumnezeu bani la dispoziţie şi pentru cosmetică? Dacă este o nevoie a ta, atunci este
important şi pentru El. Dar, pe de altă parte, trebuie să ne reamintim că El promite să ne
împlinească necesităţile, nu "lăcomia."
3. Ce anume am deja?
147
Oricând îţi vorbeşte Dumnezeu, El ia în considerare ceea ce posezi deja. El nu acţionează
miraculos până când nu faci tot ce-ţi stă în putere pentru a trece la fapte. Hrănirea celor 5000 a
început cu dărnicia băieţelului, care şi-a pus la dispoziţie pachetul. Elisei a întrebat-o pe văduva
nevoiaşă:
- Ce ai în casă? (2 împăraţi 4:2).
- Nimic, a răspuns ea, ...decât poate puţin ulei.
Ceea ce ai ar putea părea nimic, dar Dumnezeu îţi cere să-1 dai. Ai o maşină de vândut? Ai
păstrat ceva pentru zile rele? :, întreabă-1 pe Dumnezeu ce să iaci cu ceea ce ai. El ar putea să-ţi
ceară să vinzi unele lucruri, sau ar putea să-ţi ceară să investeşti^ ceea ce ai. Din nou, ascultarea
de călăuzirea Lui este cheia.
Unii gândesc în mod eronat că singurul mod de a-L aseuJt* pe Dumnezeu este acela de a nu
poseda nimic. Isus i-a spus tânărului bogat să dea torul la săraci, dar nu i-a dat acelaşi sfat lui
Nicodim, deşi era un om înstărit.
în misiunea noastră, L-am văzut deseori pe Dumnezeu spunându-le oamenilor să dea puţinul pe
care-l au, chiar dacă şi ei fi cereau bani lui Dumnezeu Ia rândul lor. De multe ori, pentru a
obţine bani, trebuie să dai bani - atâta timp cât o facem în ascultare de Domnul, nu de lăcomia
noastră, sau ca rezultat al manipulării cuiva.
4. Trebuie să spun altora despre nevoia mea?
în primii ani de la înfiinţarea YWAM-ului, am simţit că lucrătorii noştri nu trebuie să-şi facă
nevoile cunoscute. Ani de zile, nu am menţionat niciodată nevoile financiare în Rapoartele
YWAM. Nu credeam că este unica modalitate scripturală de a conduce o misiune - era pur şi
simplu calea pe care ne conducea Dumnezeu arunci.
148
Apoi, în 1971, când eram pe cale să cumpărăm prima noastră proprietate - un hotel în Elveţia,
pentru a-1 folosi ca centru de pregătire - am simţit că Dumnezeu mă convinge să scriu o scrisoare
celor pe care-i aveam pe lista de corespondenţă care conţinea câteva mii de adrese, spunându-le
ce sumă credeam că ne va da Dumnezeu, rugându-i să se roage pentru a ne ajuta.
Am fost surprins de reacţia mea iniţială la această călăuzire. Mă luptam să-L ascult pe Dumnezeu
şi să scriu acea scrisoare.. Nu mi-am dat seama cât de mult mă mândrisem cu faptul că suntem
deosebiţi faţă de multe organizaţii misionare. Puteam să credem pur şi simplu, că Dumnezeu îi va
călăuzi pe oameni să ne dea fără să-i anunţăm.
De asemenea, nu eram pregătit pentru reacţia câtorva care au primit apelul nostru. Un prieten
apropiat ne-a scris o scrisoare mânioasă, spunând: "Am crezut că YWAM nu crede în apeluri
financiare!" A fost suficient pentru a merge înapoi la Domnul. Când m-am dus, am realizat că
auzisem corect călăuzirea Lui şi-L ascultasem. Aceste reacţii arătau cât de limitaţi deveniserăm,
încercând să ne asigurăm că Domnul continua să lucreze aşa cum o făcuse şi în trecut. Şi,
inconştient, am transmis această încredere altora că Dumnezeu lucrează numai atunci când nu-ţi
împărtăşeşti nevoile.
Nevoia noastră de a cumpăra un hotel a fost împlinită... cu cifre exacte, până la ultimul dolar (în
acel caz, franc elveţian) şi în ultima zi stabilită. îl ascultasem pe Domnul şi ne-am împărtăşit
nevoile.
Credinţa înseamnă ascultare faţă de ceea ce ne spune Domnul - nimic altceva. Deci, întreabă dacă
trebuie să-ţi faci cunoscute nevoile sau nu. Aminteşte-ţi cum era Ilie la pârâul Cherit şi a fost
hrănit doar de Dumnezeu!
149
De două ori pe zi, Domnul trimitea corbii cu hrana pentru el. Dar, după aceea, pârâul a secat şi
Dumnezeu i-a spus lui Uie să meargă să-şi facă cunoscute nevoile unei persoane, o văduvă din
Sarepta.. •
Ce s-ar fi întâmplat dacă Ilie i-ar fi spus lui Dumnezeu: "Doamne, Tu ştii că eu nu spun
oamenilor despre nevoile mele! Eu îţi spun doar Ţie şi Tu mă hrăneşti. Sunt prea spiritual pentru
a cere oamenilor!"
Există motive bine întemeiate pentru a-ţi face cunoscute nevoile sau pentru a nu ţi le face
cunoscute. în parte, ele se leagă şi de stadiul lucrării tale.
în primii ani de la înfiinţarea YWAM-ului, de pildă, aveam puţină credibilitate ca organizaţie.
Oamenii ne considerau tineri care plecam în vacanţe împreună pentru a face evanghelizare. Unii
se temeau că folosim banii care erau necesari misionarilor "acreditaţi". A trecut timp până ce
oamenii au realizat că şi noi suntem misionari acreditaţi! (Actualmente, YWAM are 7000 de
misionari de carieră care slujesc în toată lumea.) A mai trecut timp până ce oamenii să se
convingă de valoarea misiunilor pe termen scurt. Când am început în 1960, misiunile pe termen
scurt erau o idee nouă, radicală.
Pentru lucrările de pionierat, există deseori o vreme când grija lui Dumnezeu se manifestă în mod
extraordinar, suveran. Atunci, pe măsură ce o lucrare sau o persoană se maturizează, vor exista
mai mulţi oameni care să doneze şi care au părtăşie în rugăciune şi înţelegere. Acel stadiu nu este
cu nimic mai puţin spiritual decât etapele primelor zile, când deseori este nevoie de alte provizii
miraculoase.
în timp ce israeliţii au hoinărit în deşert vreme de patruzeci de ani, li s-a procurat hrana în mod
supranatural în
150
flecare zi în afara Sabatului. Ei adunau de două ori mai multă mană în ziua dinaintea Sabatului.
Acest lucru s-a petrecut timp de patruzeci de ani, în fiecare zi fără întrerupere. Ei nu au trebuit să
muncească în vreo grădină, sau să facă cumpărături la vreun magazin. Tot ce a trebuit să facă, a
fost să iasă din cort şi s-o culeagă.
Imaginaţi-vă ce au simţit când au intrat în Ţara Promisă şi li s-a spus: "Veţi merge acum şi veţi
planta vii şi ferme şi veţi mânca ceea ce veţi cultiva." A însemnat strânsul manei că au trăit prin
credinţă, iar plantarea viilor şi fermelor lipsa credinţei? Nicidecum. Amândouă au însemnat că au
trăit prin credinţă, fiindcă ambele însemnau ascultare de Dumnezeu în diferite etape ale călătoriei
lor.
Uneori Domnul te poate călăuzi să nu vorbeşti despre nevoile tale pentru a-Şi demonstra în mod
extraordinar dragostea pentru tine. Aceste momente devin semne de credinţă la care te uiţi atunci
când drumul devine greu.
Un tânăr pe nume Clay Golliher slujea împreună cu YWAM-ul în Filipine, cu mai mulţi ani în
urmă. Când am ajuns la Manila, Clay m-a întâmpinat la aeroport. El gâfâia de emoţie - nu ca de
obicei, cum era felul lui.
- O, Loren, tocmai mi s-a întâmplat o minune nemaipomenită! a spus el. A continuat
să-mi explice că era complet ruinat. Nu avusese bani pentru timbrele scrisorii pe care o scrisese
acasă. Mai avea doar câteva centavos şi avea nevoie de încă un peso pentru a putea pune
scrisoarea la poştă. Domnul i-a spus să continue să scrie scrisoarea. Aşa a făcut, şi s-a dus la
poştă în drum spre aeroport, înainte de a mă aştepta pe mine.
- Mergând spre poştă, Loren, am văzut ceva cu colţul ochiului, dus de vânt. L-am apucat. Era o
bancnotă de un peso! Clay s-a dus la poştă şi a pus scrisoarea.
151
Bryan Andrews este pastorul unei biserici mari din Brisbane, Australia. El a trecut prin Kona
recent, în drum spre casă, după turneul întreprins în SUA. L-am invitat să stea cu noi câteva zile.
Ceea ce nu ştiam era că nu mai avea bani.
într-o zi, s-a dus la Plaja Nisipurilor Magice, nu departe de campusul universităţii noastre. Este o
plajă mică aglomerată, renumita pentru mareele şi valurile uriaşe pe care le are. în timpj ce
mergeam pe linia unde nisipul întâlnea marea, Bryan privi în| jos şi văzu 20 de dolari plutind pe
valul ce se retrăgea.
- înseamnă atât de mult! a spus Bryan. Aş fi putut cere ceva bani prietenilor de aici, dar nu i-am
cerut decât lui Dumnezeu. Doream cu tot dinadinsul să aud răspunsul Lui.
5. Ce trebuie să fac pentru a începe?
Atât de mulţi aşteaptă tot restul vieţii, dorind să facă lucruri mari pentru Dumnezeu. Dar nu apucă
să înceapă. Ei îl aşteaptă pe Dumnezeu să facă ceva.
îmi place să-i întreb pe oameni: "Ai văzut vreodată un câine care aleargă după o maşină parcată?"
Bineînţeles că nu. Marcu 16:17 spune în versiunea King James: "Şi aceste semne îi vor însoţi pe
cei ce cred..." Dar "semnele" nu te pot însoţi, dacă eşti "parcat." Trebuie să te pui în mişcare... să
întrerupi inerţia. Credinţa nu este pasivă. Pavel a spus:...."dar alerg înainte, căutând să-l apuc
întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus" (Filipeni 3:12).
Un prieten, pe nume Sam Sasser a fost folosit de Domnul într-o trezire care a ajuns în Insulele
Marshall cu nişte ani în urmă. Sam s-a dus acolo ca misionar, pe când avea în jur de douăzeci de
ani şi curând 1-a condus atât pe unul din regii insulelor la Domnul, cât şi un mare număr de
oameni din poporul lui. El a botezat sute de oameni în lagunele albastre ale
152
acelor insule îndepărtate. Dar, deseori îi era greu lui Sam şi soţiei lui Florence, să facă rost de
banii necesari unei lucrări de pionierat a Domnului într-o ţară atât de săracă.
într-o zi, Sam "ştergea pe jos doar", după cum descria el. Unul din prietenii lui avea 63 de ani şi
era din insulele Marshall, pe nume Barton Batuna. El predicase în insule cea mai mare parte a
vieţii lui. în acea zi, Batuna a venit şi 1-a găsit pe Sam.
- Ce-i cu tine, Sam? a întrebat el.
Sam s-a uitat la omul, al cărui trup negru, melanezian, era ca un arc încordat, plin de energie.
Deodată s-a simţit mai bătrân decât acest om, care avea de trei ori vârsta lui!
- Dumnezeu mi-a spus să construiesc o şcoală biblică aici. Şi vreau să o numesc Institutul Biblic
Calvarul. Sam a oftat lovind pietrişul coralifer de sub picioarele sale. Dar nu am bani să-l
construiesc!
- Câţi bani ai? a întrebat Batuna.
- Mai nimic. Doar 200 de dolari.
- Cu asta nu construieşti o şcoală, a spus predicatorul autohton.
Sam 1-a privit pe sub sprâncene în soarele strălucitor al Pacificului. Acum nu mai era doar
deprimat; era chiar supărat.
- Nu. Şi încă mai mult, nu am nici cea mai mică idee cum o voi construi.
- Ei, de ce să ne facem griji? Să folosim cei 200 de dolari şi să mergem cât ne permit ei.
Deci, acum e vorba de "noi", nu-i aşa, gândi Sam, simţindu-se puţin mai bine.
- Dar, frate Batuna, nu înţelegeţi. Nu e vorba doar de pornirea construcţiei. Nu avem ciment şi ne
trebuie mai mult de 200 de dolari pentru a merge la Guam să cumpărăm ciment.
153
Guam era la 1700 de mile şi se ajungea cu avionul, dar era cel mai apropiat loc de unde se puteau
cumpăra cele necesare. Nu exista posibilitatea de a fi livrate de cineva,^ Trebuiau luate.
- Unde ţi-e credinţa, omule? mă provocă Batuna. Ai 200 de dolari. Să înaintăm cât se poate cu ei!
Sam îl ascultă pe bătrân, deşi tot ce spunea era împotriva bunului simţ. De ce-ar părăsi siguranţa
baze lui mamă pentru al merge de-a lungul Pacificului, cu un avion scump... unde trebuia
cumpărat nu un bilet, ci două şi pentru întors... pentru a siărşi undeva într-o insulă unde să n-ai
locuinţă sau hrană?
Poate datorită faptului că rev. Batuna o tot ţinea una şi j bună cu "noi", dar o voce interioară
câştigă în lupta cu j argumentele mintale. Sam s-a dus şi a cumpărat biletele. Cei 1 200 de dolari
i-au ajuns pentru a ajunge la Kwajalein Atoli, un loc în care nu era aproape nimic, în afară de o
bază navală a SUA.
Când au debarcat pe insula toridă, însorită, mai aveau 36 de cenţi amândoi şi 1300 de mile de
ocean, care-i despărţeau de Guam.
S-au hotărât să meargă la snack-bar-ul marinei şi să comande un sandvici cu ultimii 36 de cenţi.
Cel puţin puteau sta să-şi tragă răsuflarea în confortul cu aer condiţionat oferit de local.
Când a sosit hamburger-ul, ei l-au tăiat pe jumătate, şi apoi au început să mănânce deliberat de
încet.
Sam începu să fiarbă interior.
Ce-am făcut? SG întrebă. Ar fi trebuit să stau acasă! Cum mă voi întoarce acasă? Nu pot să cred
că am risipit 200 de dolari pe două bilete de avion către nicăieri!
154
Ei şi-au mâncat jumătăţile de hamburger cât mai mult posibil. Din când în când reverendul
Batuna îşi încuraja tânărul prieten.
- Nu-ţi face probleme! Vom reuşi.
Exact atunci, un filipinez s-a apropiat de masa lor. Sam ştia că mai sunt şi nişte filipinezi pe
acolo, care lucrau ca civili pentru marina americană. Marina a trebuit să importe muncitori în
acest loc dezolant.
- Fraţilor, li s-a adresat el, ştiu că sunteţi fraţii mei în Domnul... Sam îi aruncă o privire
reverendului Batuna, dar şi el era la fel de uimit. Cine era tipul ăsta?
-...Eram în camera mea şi mă rugam. Sunt din Manila, spuse el, şi le-a spus că era dintr-o biserică
mare din oraş. Nu mă cunoaşteţi şi nici eu nu vă cunosc. Dar Dumnezeu m-a trimis aici jos să vă
dau asta. Filipinezul puse pe masă o săculeţ din hârtie între cei doi.
- Vă iubesc pe amândoi. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Apoi, plecă. Sam se aşeză, uitându-se
după străin.
- Ei bine, Batuna îl privi pe Sam peste ochelari, te uiţi în săculeţul ăla sau nu?
Sam înşfacă săculeţul şi se uită înăuntru, abia/frăgându-şi sufletul. Apoi, începu să scoată pachete
neşifonate de dolari americani, aşezându-le pe masă. Ei i-au numărat - erau 10.000 de dolari,
economisiţi de un muncitor filipinez, care muncea departe de ţara lui şi pe care-i dăduse unor
străini!
Erau suficienţi pentru a se întoarce la Guam, bineînţeles, şi pentru a cumpăra tot cimentul plus
cheresteaua şi materialele de acoperiş necesare începerii construcţiei. Sam învăţă în acea zi că
trebuie să porneşti... trebuie să spargi gheaţa (sau să pui capăt inerţiei) pentru a-L asculta pe
Dumnezeu. Dacă îţi spune să faci ceva, începe cu ce ai. El va procura restul.
155
Poţi limita ceea ce Dumnezeu îţi pune la dispoziţie ■
Când Dumnezeu ţi-a vorbit, dă-i drumul! Lui Dumnezeu îi place credinţa activă. Stabileşte-ţi
ţelurile îmbinând iniţiativa personală cu călăuzirea divină.
în istorisirea lui Elisei şi a văduvei care avea puţin ulei, cantitatea de provizii a Domnului era
limitată doar de numărul de vase împrumutat de la vecine.
Când Dumnezeu îţi promite ceva, este condiţionat de îndeplinirea părţii care-ţi revine. Efortul
uman înjumătăţit poate împiedica sau întârzia împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, sau poate
limita ceea ce face Dumnezeu. Deci, nu fi niciodată cu I inima împărţita. Fa ceea ce ţi-a spus şi
împlineşte-1 cu toată râvna.
în 1972 ne rugam pe ateliere cu câţiva din tinerii noştri, îi cerusem lui Dumnezeu să ne vorbească
şi să ne arate pentru ce să ne rugăm.
în acea zi Dumnezeu ne-a pus pe inimă să ne rugăm pentru echipele noastre care slujeau la peste
treisprezece baze militare din Europa. Unul dintre noi a fost călăuzit să se roage ca, la bazele
militare americane la care se slujea, accentul să cadă asupra Cuvântului lui Dumnezeu, Eu am
avut impresia că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu privilegiul de a distribui 100.000 de Biblii Ia
aceste baze. Un altul a primit îndemnul de a
ne ruga să se iniţieze maratoane publice de lectura Bibliei.
Apoi, m-am gândit să-I contactez pe Dr. Kenneth Taylor
(editorul versiunii Living Bible).
După ce am terminat de rugat, i-am telefonat prietenului
meu. Fratele Andrew, în Olanda, ca să văd dacă îl cunoaşte pe
Dr. Taylor. Telefonul a venit exact la timp. Fratele Andrew a
156
spus că-1 ştie pe Ken Taylor în Europa şi îşi programaseră să se vadă în câteva zile unul cu altul!
L-am contactat pe Dr. Taylor, care, am aflat eu, îşi schimbase planurile şi a trebuit să se întoarcă
în SUA imediat. Dar a fost de acord să ne întâlnim a doua zi la Aeroportul Frankfurt. Am zburat
acolo şi i-am explicat succint despre întrunirea noastră de rugăciune şi despre ideea cu
distribuirea Bibliilor. El mi-a spus că organizaţia lor tocmai se întâmplă să aibă 100.000 de Biblii
rămase de Ia o cruciadă de evanghelizare a lui Bi.lly Graham. Dacă am putea garanta distribuirea
responsabilă a acestora, le-am putea avea pe gratis.
Dr. Taylor şi publiciştii lui Living Bible au trimis Bibliile în Germania. Acolo, prin aranjamente
cu un alt prieten, Colonelul Jim Ammerman (Capelan Şef al Corpului V al armatei americane în
Frankfurt), camioanele militare ale SUA au primit Bibliile şi le-au distribuit echipelor noastre de
la bazele militare prin toată Germania, unde noi, împreună cu alţi creştini, am început să le
împărţim soldaţilor.
înainte de a termina distribuţia, tot ceea ce ne rugasem la întrunire, se împlini. începuseră
maratoanele biblice, în care Cuvântul lui Dumnezeu era citit prin sistemele de adresare în public
la baze. Am dat 100.000 de Biblii pe gratis oricui dorea să le citească. Exemplarele erau citite şi
lăsate într-o stare jalnică în capelele militare, barăci şi în secţiile Poliţiei Militare prin toată
Europa.
Mii de oameni au simţit impactul - de la soldaţi la generali - şi mulţi şi-au dat viaţa Domnului
Isus. Un număr de soldaţi au plecat misionari, după ce şi-au terminat stagiul. Colonelul
Ammerman s-a întors la Frankfurt acum 'câţiva ani şi a constatat că unele din acele Biblii erau
încă citite şi soldaţii încă erau mântuiţi.
157
^
Dumnezeu doreşte să ne dea viziuni mari - provocări şi fapte minunate din ce în ce mai mari, pe
care să le împlinim pentru El. Astăzi, te rogi poate, pentru câteva sute de dolari ca să mergi într-o
scurtă călătorie misionară. în câţiva ani, poate că îţi vei pune credinţa în El pentru milioane,
pentru un proiect de lucrare. în orice situaţie, mergi la Dumnezeu mai întâi, primeşte călăuzirea
Lui, apoi străduieşte-te din răsputeri să o faci să se materializeze.
12
Cum să ceri bani
Citeam următorul buletin informativ "tipic" într-o revistă creştină din Anglia: *
Dragă frate sau soră:
Te rog să scuzi calitatea tuşului şi hârtiei cu care ne-am redactat buletinul informativ. Fondurile
s-au diminuat odată cu intrarea în a 98-a fază a proiectului de construcţie a Colegiului
Convertirii Universale. După cum ştii, din scrisoarea noastră anterioară, ţelul nostru scontează
o sumă totală de 23,5 milioane de lire. în prezent, de abia am trecut de etapa de 13,5 lire şi este
minunat să vedem cum se dezvoltă lucrarea.
Este o mare încurajare să vezi cum primeşti tot ce este necesar, atunci când trăieşti prin
credinţă. Mâncăm regulat. Mie îmi vine rândul marţea şi joia. Şi este incredibil cât de multe
jocuri şi activităţi se pot organiza cu succes pe întuneric.
Mi s-a întâmplat ceva azi noapte, în timp ce încercam să dorm pe linoleum. Ceea ce ne
deosebeşte de acele proiecte ce par mereu a cerşi, este politica noastră de a nu cere niciodată
susţinere financiară. Unii au pus la îndoială cuvântul profetic originar care a prezis construirea
acestui colegiu şi convertirea întregii Anglii până miercurea trecută. Ei insinuează că puţin i-a
158
'- Scrisă de Adrian Plass, publicist notoriu al revistei Christian Family (Familia creştină). Pentru a obţine un
exemplar mostră scrieţi la: 37 Elm Road, New Malden, Surrey KT3 3HB, England.
159
lipsit să se împlinească. Cu toate acestea, credem acum că toate acestea se datorează unui spirit
(de zgârcenie) la unele persoane din afara proiectului. Ne-am rugat pentru ei aseară, în timp ce
citeam întâmplarea Iui Anania şi Safira la lumina lumânării. O cunoşti prietene, nu-i aşa?
AI dvs. sincer,
Am observat că semnătura de pe scrisoare era tremurată şi greu de descifrat. Probabil că sărmanul
tip suferea şi de rahitism.
Poate că, pentru a învăţa să facem apeluri financiare, ne-ar 11 de folos să aflăm cum să nu le
facem.
Dumnezeu judecă faptele noastre după motive. De aceea, este foarte important să ai motivaţia
corectă atunci când dăruieşti şi să apelezi la o motivaţie corectă a donatorilor potenţiali.
bani.
Cum nu trebuie să strângi fonduri 1. Nu folosiţi sentimentul vinovăţiei pentru a cere
Ca în exemplul umoristic de mai sus din Anglia, care este exagerat expres pentru a-şi demonstra
ideea, cu toţii am citit buletine informative care sună cam aşa: "Dacă nu ne ajutaţi chiar acum,
acest program va eşua şi milioane de oameni vor merge în iad!" sau "Ştiai că banii pe care-i
cheltuieşti astăzi la restaurant după biserică, ar putea fi suficienţi unei familii din America
Centrală timp de o lună?"
Vina nu este un bun moţi vânt. Domnul îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie, nu pe cel ce se simte
vinovat, care dă de silă-De aceea, "Dumnezeu, într-adevăr nu a trimis pe Fiul Său în
160
lume să judece lumea," şi nici noi nu trebuie s-o facem (Ioan 3:17).
2. Nu faceţi apeluri financiare pe bază de milă.
Ce este rău cu apelurile făcute la mila oamenilor? De bună seamă că nu este nimic rău în a avea
compasiune pentru cei ce suferă şi îndură din lumea aceasta, nici pentru aceia care rămân în
orbire spirituală fără speranţă pentru viaţa veşnică. Dar dacă faceţi mereu apel la mila oamenilor,
riscaţi. Oamenii se împietresc şi au nevoie încă de exemple şi mai dure pentru a-i şoca
suscitându-le din nou mila. Ei devin imuni Ia milă având nevoie de doze din ce în ce mai mari.
Prima impresie copleşitoare a unui vizitator la Calcutta, India, este mulţimea celor nevoiaşi.
Cerşetorii te împresoară oriunde ai merge. Oamenii se uită la tine cu ochii jinduitori şi palmele
întinse. în orice caz, al doilea lucru care te izbeşte este lipsa de reacţie a celor din jurul acestor
nenorociţi. Muncitori din clasa de mijloc îmbrăcaţi în diiotis albi calcă peste trupurile adormite
şi-i dau la o parte pe cerşetori pentru a se sui în autobuzele ce-i duc la serviciu. Par să nu mai
observe deloc suferinţa.
Observ dilema celor care se ocupă cu lucrarea umanitară. Ei luptă să păstreze o faţă umană
sărăciei şi durerii lumii. Numărul celor ce înfometează şi sunt nenorociţi este atât de mare încât
trebuie să găsească modalităţi de a aduce aceste fapte la nivel personal pentru a ne arăta ce putem
face pentru a da o mână de ajutor.
în orice caz, singură, compătimirea nu este suficientă. Trebuie să ne lăsăm conduşi de Dumnezeu
în dărnicia noastră. Trebuie să comunicăm mereu cu donatorii într-un fel în care le permite să-L
întrebe pe Domnul dacă trebuie să împlinească
161
^
nevoi şi cum. Nu trebuie să încercăm să-i facem să reacţioneze sub presiunea emoţiilor de
moment.
3. Nu faceţi apei Ia lăcomie.
în timp ce Biblia promite, "Dă şi ţi se va da," nu trebuit, să apelăm niciodată la lăcomia
donatorilor să-i facem să deal pentru lucrarea Domnului. Acest lucru îi ispiteşte să
păcătuiascâ! Am văzut cu toţii ce abuz s-a tăcut de acest lucru. "Ai nevoie de o maşină mai bună?
Donează pentru lucrarea noastră şi Dumnezeu te va binecuvânta! Nu poţi să dai mai mult decât
Dumnezeu!" Din păcate, cei săraci sunt cei mai vulnerabili la aceste apeluri.
Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat şi deseori EI binecuvântează oriunde poate, chiar şi când
aceia care fac apelul manipulează publicul. Totuşi, deseori, când dăruim bani, El nu ne
binecuvântează la rândul Lui cu mai mulţi bani. Dimpotrivă, El ne binecuvântează în alte feluri:
cu bucurie; descopenndu-ni-se pe Sine, căile Sale şi caracterul Său; cu simţul participării în
lărgirea împărăţiei Sale; cu pace şi mulţumire în situaţiile noastre.
4. Nu faceţi apel la teamă
în zilele de dinainte de glxsnostşi de fărâmiţare a puterii comunismului, acesta era un apel
obişnuit: "Singurul motiv pentru care Dumnezeu fereşte naţiunea noastră de comunism este
fiindcă noi donăm pentru misiunea de peste hotare!"
în timp ce Dumnezeu binecuvântează cu adevărat o naţiune care dăruieşte pentru lucrarea Lui,
este greşit să te joci cu teama oamenilor pentru a-i face să dea. Iată ce spun ei: "Vă este teamă că
hoardele de străini ne vor mătura ţara? Atunci, grăbiţi-vă să daţi cu generozitate, că de nu, cine
ştie ce se poate
162
întâmpla?" Alţii implică faptul că dacă îi dai lui Dumnezeu, El fi va feri pe cei dragi ai tăi de boli,
accidente sau moarte.
Din nou, motivaţia dărniciei noastre trebuie să-şi aibă sorgintea în dragostea noastră pentru El şi
din dorinţa de a vedea împărăţia Lui extinzându-se pe tot pământul. în afară de asta, astfel de
apeluri par a sugera că Domnul caută eşecurile credinţei noastre pentru a aduce adevărate
nenorociri asupra capetelor noastre. Acest fel de apel denaturează caracterul lui Dumnezeu.
Avem un Tată ceresc iubitor, care-şi trimite ploaia răcoroasă şi peste cei buni şi peste cei răi. Şi
chiar când trebuie să judece un popor, o face cu mare strângere de inimă şi plin de compasiune.
5. Nu apelaţi la mândria donatorilor
Acest fel de apel este adresat mai adesea oamenilor bogaţi. "Donaţi pentru fondul de construcţie
şi vă vom face o placă frumoasă chiar în hol cu numele dvs. inscripţionat pe ea." De bună seamă
ca nu este greşit să-i onorezi pe cei care donează, dar nu le stimulaţi mândria, tăcând din asta
motivaţia dărniciei lor. Isus a spus că oamenii care dau pentru a fi onoraţi de oameni şi-au şi
primit răsplata. Numai aceia care dau cu inima curată, indiferent dacă mai ştie cineva sau nu ceea
ce au tăcut ei, sunt răsplătiţi de Tatăl (Matei 6:4).
Dărnicia corectă
Deci, cum trebuie să facem apelurile pentru atragerea de fonduri? Mai întâi, trebuie să respectăm
priorităţile. Nu trebuie să vedem niciodată oamenii ca fiind nişte surse de bani, ci întotdeauna
trebuie să-i respectăm ca prieteni. Trebuie să ne păzim inimile, astfel încât să-i iubim pe oameni
şi să folosim banii, niciodată invers.
163
Orice comunicare, inclusiv aceea în care ne prezentăm nevoile, trebuie să aibă ca scop aducerea
fiecărui individ mai aproape de Domnul şi de noi într-o relaţie de prietenie. Dacă îţi poţi imagina
aceste în lucruri reprezentate prin nişte cercuri concentrice, gândeşte-te la cel mai îndepărtat cerc
de tine fiind o cunoştinţă pe care abia o ştii; sau pentru o scrisoare de grup, cel mai îndepărtat
cerc poate fi cineva din public care a arătat suficient interes faţa de misiunea ta încât să semneze
ceva. Scopul fiecărei comunicări este de a încerca să aduci oamenii din ce în ce mai aproape, cu
câte un cerc. Aceştia din cercurile cele mai apropiate de tine pot asculta cea mai adâncă nevoie a
ta. Aceştia sunt cei mai devotaţi mijlocitori ai tăi, parteneri de lucrare prin dărnicie şi sfetnici
valoroşi. Şi, în cele din urma, nu ar trebui să te suprindă dacă aceşti oameni sfârşesc prin a fi
chemaţi în misiune chiar ei. Asta înseamnă că poţi pierde un susţinător financiar, dar Domnul
secerişului câştigă un alt lucrător, iar tu câştigi un colaborator pentru împlinirea Marii Trimiteri.
Noii misionari, care de abia încep lucrarea, spun deseori: "Dar nu am pe nimeni căruia să-i
împărtăşesc nevoile mele." Unii relatează că membrii familiilor lor nu pot suferi apelurile pentru
atragerea de fonduri şi nici măcar nu cred în ceea ce fac. (Este adevărat că unii preferă să aibă
copiii nemântuiţi şi să scoată bani buni la o slujbă cumsecade, decât să facă ceva "nebunesc",
cum ar fi să plece în misiune.)
Alţii spun că sub nici o formă nu văd posibilitatea de a fi susţinuţi financiar, fiindcă nici unul din
prietenii lor nu este creştin - poate chiar lucrătorul a venit la Domnul Isus de curând. Sau, el vine
dintr-o biserică care nu donează pentru misiuni, sau donează doar misionarilor din aceeaşi
denominaţie.
164
Dacă asculţi ceea ce îţi spune Dumnezeu şi acţionezi la timpul potrivit, atunci El a şi plasat în
jurul tău oamenii şi resursele necesare pentru ca tu să-I împlineşti voia.
Eliberarea în lucrarea dărniciei
Acum câţiva ani, am vorbit cu 55 de lideri din misiunea noastră. I-am întrebat: "Câţi dintre voi a
provocat pe cineva să se implice în lucrarea de evanghelizare descriind o anume nevoie?" Toate
mâinile au zvâcnit în sus. Apoi am mai întrebat: "Câţi dintre voi aţi ajutat la aducerea oamenilor
cu aptitudini de învăţător să-şi folosească darurile în lucrarea de pregătire a creştinilor?" Din nou
a ridicat mâna toată lumea. "Aţi identificat vreodată pe cineva cu darul administrării şi l-aţi ajutat
să-şi canalizeze activitatea în aspectul administrativ al lucrării?" încă o dată, toate mâinile au
ţâşnit în sus.
Am făcut o scurtă pauză... " Şi câţi dintre voi aţi identificat pe cineva cu darul dărniciei şi l-aţi
provocat să se implice în această lucrare?" De data asta, s-au ridicat doar două mâini. Două din
55.
De ce această ezitare? Fiindcă nu am văzut că darul dărniciei este la fel de spiritual şi călăuzit de
Duhul Sfânt ca şi celelalte daruri enumerate în Romani 12 şi 1 Corinteni 12. Darul Duhului Sfânt
al dărniciei trebuie eliberat în aceeaşi măsură ca darurile predicării, vindecării, slujirii, învăţării,
îndemnării, conducerii şi faptelor de milostenie.
Mergi înaintea Domnului cu o bucată de hârtie şi cere-1 să-ţi aducă nume în minte. Cine a arătat
încredere în ceea ce faci? Cine te iubeşte şi crede în tine? Poţi avea doar unul sau doi, sau poţi
avea câţiva. Apoi, întreabă pentru ce trebuie să-i ceri şi cum. Prin scrisori? Prin telefoane?
Făcând vizite? Sau printr-o scrisoare de la liderul tău sau viitorul tău lider?
165
Recomandarea altcuiva
O idee pe care am auzit-o recent este aceea de a pune pe cineva să te recomande şi să ceară
susţinerea în numele tău. în realitate, nu este o metodă nouă deloc. Tatăl meu, T.C. Cunningham,
a adunat fonduri pentru susţinerea a sute de misionari în viaţa lui. Ce este nou pentru mine este
ideea că din punct de vedere scriptural există o influenţă suplimentară atunci când te recomandă
altcineva, în loc să trebuiască să te recomanzi singur.
Pavel spunea în 2 Corinteni 5:12 că nu este necesar să te recomanzi singur. El a dat recomandări,
sau referinţe altora, cum ar fi Fi vi (Romani 16:1). Pavel nu s-a dat înapoi nici de la a se
recomanda singur, atunci când a fost necesar. El şi-a pledat cazul de susţinere financiară în 1
Corinteni 9. în 2 Corinteni 11, şi şi-a tăcut autobiografia fără ruşine. Dar, într-un fel, când
altcineva te laudă, este mai liber să indice binele pe care-1 faci şi să ceară oamenilor să te ajute.
Wally Wenge, membru al Consiliului nostru Internaţional, conduce o lucrare a YWAM care se
numeşte "Roade pentru Flămânzi", care se ocupă cu hrănirea sutelor de mii de nevoiaşi, prin
folosirea tonelor de deşeuri de produse din California Centrală, deshidratându-le şi transportându-
le peste hotare.
Anul trecut, Wally şi soţia lui, Norma, s-au hotărât să dea zeciuială în urma unuia din cele zece
rapoarte anuale ale lor. Ei şi-au provocat donatorii cu o altă nevoie a misiunii -aceea a echipelor
YWAM din Amazon. Ei nu au spus nimic despre nevoile proiectului "Roade" în acel raport.
Rezultatul a fost că au primit aproximativ suma obişnuită a donaţiilor lor, pe care le-au trimis în
Amazon, plus donaţii nesolicitate pentru
.
166
.
proiectul "Roade", care era dublu decât suma pe care o primeau în mod normal!
Acest principiu prin care o persoană o recomandă pe alta este bun de luat în considerare. Dacă ai
un prieten- sau lider dedicat lucrării tale şi care doreşte să vorbească pentru tine, el poate aduna în
jurul lui oameni care să te susţină.
Putem aborda şi necreştini?
Când te gândeşti cu cine să iei legătura, nu elimina automat oameni care nu sunt născuţi din nou.
Bineînţeles, trebuie să fii sensibil mai ales la felul în care te prezinţi pe tine şi lucrarea ta şi roagă-
te cu atenţie pentru ajutorul Domnului. Dar dacă este adevărat că atunci când cineva îşi dă averea,
inima lui merge treptat acolo unde este şi bogăţia lui, atunci un necredincios poate fi adus cu atât
mai aproape de împărăţia lui Dumnezeu cu cât dă mai mult lucrării Lui.
Ascultarea este mai importantă decât banii
Când ne comunicăm nevoia, trebuie să încurajăm mereu oamenii să-L asculte pe Domnul prin
dărnicia lor. Dacă ne convingem cu adevărat că a dărui Domnului este într-adevăr închinare, nu
doar o faptă pământească cu care susţinem lucrarea spirituală, atunci putem fi liberi să încurajăm
oamenii să dea. Dărnicia este o lucrare spirituală. Ascultarea lui Dumnezeu este ţelul nostru şi
este mai importantă decât banii.
Recent, o persoană a răspuns unei scrisori de apel adresate unuia dintre misionarii noştri. Paul
Hawkins, spunându-i: "M-am rugat în legătură cu nevoia ta, dar Domnul mi-a spus să nu donez
de data asta." Paul i-a scris imediat persoanei o scrisoare de călduroase mulţumiri. Nu trebuie să
le scriem o notă de mulţumire numai celor ce ne fac donaţii.
167
Trebuie să ne exprimăm aprecierea pentru faptul că îl ascultă pe Dumnezeu chiar şi celor care nu
ne donează.'
Când împărtăşim noutăţile şi nevoile cu oameni prin comunicare regulată, le dăm ocazia să
doneze lucrării noastre, aşa cum i-a călăuzit Domnul. Suntem în situaţia de a le oferi un mare
privilegiu - acela al implicării într-o lucrare a lui Dumnezeu din altă parte a lumii. Nu trebuie să
ne cerem scuze când oferim această ocazie. Nici nu trebuie să avem ezitări cu privire la
conştientizarea faptului că Domnul îi binecuvântează cu adevărat pe cei ce dau.
Un alt lucru demn de reţinut este că un raport este pentru veşti şi numai câteodată (sau pe o
porţiune redusă a scrisorii) trebuie menţionate nevoile, cu excepţia existenţei unei adevărate
crize. Cum reiese şi din fabula lui Esop în care un băieţel striga: "Lupul! Lupul!" îi putem
desensibiliza pe oameni faţă de nevoile noastre reale, dacă cerem mereu bani.
O ultimă remarcă, atunci când ne facem cunoscute nevoile: aminteşte-ţi să cauţi călăuzirea
Domnului în timp ce faci asta. Uneori El te poate călăuzi să scrii una sau două scrisori personale.
Alteori, s-ar putea să fie necesar să mergi undeva pentru a discuta cu o persoană. Sau poţi trimite
o scrisoare scoasă la imprimantă câtorva prieteni, cerându-le să se roage pentru a vedea dacă
trebuie să doneze. Fii flexibil în orice situaţie.
Să nu desconsideri nicicând nevoia de călăuzire
Domnul te va călăuzi nu numai cu privire la persoanele pe care trebuie să le contactezi, ci şi în
ceea ce trebuie să spui. Nu uita, El este la fel de dedicat lucrării tale ca şi tine - de fapt, chiar şi
mai mult. El mai este şi nerăbdător să-i binecuvânteze pe cei care dau. Nu intra în slujba
spirituală de a elibera oameni
168

în lucrarea dărniciei, tară să-I ceri lui Dumnezeu ajutor şi îndrumare.


Este vreun preţ de plătit atunci când ceri bani? Da, bineînţeles. Trebuie să te smereşti şi să-i
anunţi pe oameni faptul că crezi că Dumnezeu îi va conduce pe unii dintre ei să te ajute în
lucrare. Vei fi vulnerabil. Poate să-ţi fie frică sau să fii stânjenit. Unii te vor dezamăgi. Dar şi
dacă ar fi să-ţi petreci ziua mărturisindu-L pe Domnul Isus pe străzi, şi atunci vei fi dezamăgit de
mulţi. Vei fi surprins cine îţi dă şi cine nu. Moise a spus: "Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos
Domnului -fiecare să aducă un prinos Domnului ce-l lasă inima" (Exod 35:5). Moise nu şi-a făcut
griji pentru cei care nu au avut pe inimă acest lucru, dar i-a provocat pe cei care au dorit să-I
aducă un dar lui Dumnezeu. Procedează ca Moise, ascuItându-L pe Dumnezeu şi punându-ţi
încrederea în El pentru rezultate.
169

13
Problema abundentei
Musafirii s-au adunat cu interes în junii mesei pentru cină. Gazda a intrat şi a servit o tipică
mâncare de cartofi eu carne neo-zeelandeză. Dar când a venit vremea desertului şi a ceaiului, ea
s-a scuzat turnând băutura translucidă în fiecare
ceaşcă.
- îmi pare rău că ceaiul este atât de slab, explică ea musafirilor. îl facem aşa pentru a-1 putea
folosi de mai multe ori. Ştiţi, noi trăim prin credinţă.
Musafirii au asigurat-o că nu este nici o problemă. De fapt, datorită faptului că erau americani,
erau chiar uşuraţi că ceaiul era mai slab decât îl fac de obicei neo-zeelandezii! Si, de bună seama
că apreciau lucrarea pe care o făceau aceşti oameni, deschizându-şi casa celor care aveau nevoie
de găzduire şi punându-şi încrederea în Dumnezeu pentru întreţinerea lor, în fiecare săptămână.
Dar ironia şi umorul afirmaţiei ei le-au apărut clare abia mai târziu, în drum spre casă.
înseamnă faptul că trăieşti prin credinţă un ceai mai slab? înseamnă pantofi cu tocuri rupte şi
maşini care de-abia pomesc sau pe care le auzi venind când sunt la un bloc distanţă? Şi ce anume
era slab, ceaiul sau credinţa?
Problema abundenţei - în special pentru slujitorii Domnului - este una emoţională. Este greu să ne
separăm sentimentele de fapte. Creştinii Binecuvântării predică faptul că
170
dacă ai credinţă, vei avea şi bogăţie materială. Nu trăieşti în prosperitate, fiindcă nu ţi-ai exersat
credinţa.
Creştinii Eticii Mixncii susţin că munca grea va avea ca rezultat binecuvântarea materială a lui
Dumnezeu. Ei spun că nu ai bani, pentru că eşti leneş. Din nefericire, aceşti oameni sunt buni în
muncă şi iniţiativă, dar slabi în milostenie şi dărnicie pentru misiuni.
La polul opus faţă de Creştinii Binecuvântării şi Creştinii Eticii Muncii, sunt aceia care
desconsideră pe oricine are bunuri materiale. Aceşti creştini care consideră bogăţia ca fiind rea, s-
au oprit chiar lângă comunism, aducând toate relele lumii la acelaşi numitor, acela al distribuţiei
neomogene a bogăţiei. Orice creştin serios, după părerea lor, trebuie să renunţe la tot în afara
strictelor necesităţi. Unii din aceşti oameni aproape că venerează sărăcia - cu cât ai mai puţin, cu
atât eşti mai aproape de Dumnezeu.
Oricare ar fi părerea noastră, cei mai mulţi dintre noi simt un amestec de sentimente faţă de
bogăţie, mai ales în legătură cu cei în lucrare.
Câţiva prieteni de-ai mei au lucrat în YWAM aproximativ 20 de ani, mai ales în SUA. De-a
lungul anilor, au fost proprietarii unei serii de autovehicule uzate, cele mai multe cu preţuri mari
de întreţinere, rezistenţă îndoielnică, consum mare de benzină şi greu vandabile. Unul din
vehiculele pe care nu-l vor uita niciodată era un "Merge cu de toate," care consuma doar un galon
de combustibil (apoape 4 1) la zece mile şi se strica în continuu.
Atunci, s-a întâmplat să facă o afacere bună cu o maşină uzată. Deşi avea şapte ani, era în condiţii
excelente, avea 28 mpg, puteai să ai încredere în ea, nu o reparai des şi costa mult mai puţin decât
o maşină americană nouă, dar economică. Era un Mercedes Benz. Prietenii mei au cumpărat-o,
convinşi că
171

I
este o cale excelentă de a fi buni administratori ai banilor Domnului.
Au condus această maşină şi alte Mercedes-uri folosite câţiva ani buni, de fiecare dată fiind în
stare să negocieze o maşină şi să cumpere o alta cam la acelaşi preţ, plătind mult mai puţin pentru
întreţinere şi combustibil decât până atunci. Erau atât de recunoscători pentru grija lui Dumnezeu.
Apoi, au început să audă comentarii la adresa Mercedes-uri lor lor. O persoană a folosit chiar
cuvântul "opulenţă", în timp ce altcineva a întrebat:
- Cum poate să-şi permită un misionar o maşină ca asta? O altă persoană a spus chiar:
- Cum pot conduce o astfel de maşină, când există oameni care mor de foame pe lume?
Dacă ar fi putut sa afişeze un semn într-o parte cu preţul maşinii, cât de puţine reparaţii erau
necesare şi cât combustibil economisea în fiecare săptămână. Poate că ar fi putut scrie într-o parte
a ei: "Această maşină economiseşte banii Domnului!" Dar nu puteau. S-au rugat şi au hotărât că
nu vor să fie un prilej de poticnire pentru nimeni. Mercedes-ul trebuia vândut.
L-au schimbat cu un microbuz, care, de fapt, a costat mai mult decât Mercedes-ul lor uzat.
Microbuzul costa mai mult şi din punct de vedere al întreţinerii şi se deprecia repede. Dar nimeni
nu se mai plânge de risipirea banilor Domnului.
Unde este rolul lui Dumnezeu în toate acestea? Există o anumită linie de bogăţie sub care trebuie
să stai pentru a-I fi pe plac Lui?
Recent, am fost binecuvântat într-un fel care a ridicat această întrebare mai acut. Acum câţiva
ani, după ce trăisem cu familia într-un mic aprtament în campusul YWAM-ului în Kona ani de
zile, am avut o mare surpriză. YWAM-erii din toată
172
lumea au organizat o colectă specială şi ne-au dăruit o maşină nouă şi avansul pentru o casă.
Era aşa de minunat, mai ales datorită dragostei revărsate asupra noastră. Casa este minunată, însă
Darlene a remarcat după câteva săptămâni:
- Mă tot aştept ca cei care locuiesc aici să vină şi să ne
găsească în casa lor!
Apoi, cu câteva luni în urmă, s-a apropiat de mine un bărbat cu un dar neobişnuit. El dorea să-mi
dea nişte bani; dar nu-i puteam folosi decât la unul din trei lucruri. Puteam să-i pun deoparte
pentru înmormântarea mea (lucru de care voi avea nevoie curând, după părerea prietenului meu).
Sau aş fi putut să-i pun deoparte pentru a-i folosi la recuperarea mea, după congestia cerebrală
(care sublinia el, ar putea surveni oricând). Sau aş fi putut folosi banii pentru a construi o piscină,
prevenind celelalte două lucruri care s-ar fi putut întâmpla!
Acum îmi dau seama de ce mi-a făcut prietenul meu această donaţie insistând atât de mult asupra
utilizării ei. El ştia că-mi va fi greu să-mi fac o piscină, chiar dacă în clima noastră este foarte
utilă. Şi alţi prieteni au tăcut donaţii pentru piscină, iar un altul ni 1-a dat pe expertul lui în astfel
de construcţii. Piscina este un permanentă amintire a dragostei lui Dumnezeu şi a înţelepciunii
prietenului meu.
Când Domnul a vrut să ne dea exemple de credinţă, El a enumerat o întreagă distribuţie de eroi în
capitolul 11 din "Epistola către evrei". Sunt trecuţi acolo Avraam, Isaac, lacov, Iosif, David şi
Solomon şi toţi au fost bogaţi. Dar alţii sunt enumeraţi în acelaşi capitol tot ca modele de
credinţă. Aceşti eroi au fost torturaţi, batjocoriţi, întemniţaţi, loviţi şi chiar ucişi; şi erau
nenorociţi, înveşmântaţi în piei de oi sau capre, locuiau în peşteri şi găuri în pământ.
173
Pavel ne reaminteşte că atât sărăcia, cât şi bogăţia pot fi; voia lui Dumnezeu pentru noi şi că noi
ne putem adapta oricărei situaţii:
Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. în totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul
şi flămând, să tiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte (Fii ipeni
4:12-13).
Eu am constatat că este mai greu să ai mult, decât să fii în nevoie. Este mult mai uşor să-L asculţi
pe Domnul în fiecare zi, când îţi pui încrederea în El pentru următoarea masă, decât atunci când
îţi merg toate mai bine.
Să ai bani este periculos, conform celor spuse de Dumnezeu. îsus a spus că este greu pentru un
om bogat să intre în împărăţia cerurilor şi să fie atent la "înşelăciunea bogăţiilor." Dumnezeu Şi-a
avertizat poporul că atunci când li s-au dat cetăţi splendide şi case pline de toate bunătăţile, să fie
atenţi să nu-L uite pe Domnul.... (Deut. 6:12).
Scriitorul Proverbelor a pus această situaţie în balanţă când a spus: "Nu-mi da nici sărăcie, nici
bogăţie, ci dâ-mi doar pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug să mă lepăd de Tine şi să
zic: "Cine este Domnul?" Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert numele
Dumnezeului meu" (Proverbe 30:8).
Unde tragem linia? Când considerăm că este prea multă sărăcie, sau când spunem că avem prea
mult şi devine periculos? Linia variază mult în funcţie de trei lucruri:
1. Caracterul. Nu este problema cât de multă încredere am în Dumnezeu că-mi poate da, ci cât de
mult am încredere în mine că pot duce. Dacă suntem credincioşi cu puţin, El ne poate face
credincioşi peste multe. în orice caz, mai sunt doi alţi
174
factori. Nivelul la care Domnul ne poartă de grijă mai depinde de....
2. Chemarea noastră şi....
3. Cultura în care muncim.
Chiar dacă Domnul poate avea încredere în mine şi în caracterul meu, El ştie de ce am eu nevoie
- nici mai mult, nici mai puţin - pentru a-Şi împlini voia în viaţa mea.
Grija Lui poate varia mult în funcţie de ceea ce faci şi de locul în care te-a pus Domnul să-I
slujeşti. Am un prieten care era slujitor într-o organizaţie creştină generoasă, primea un salariu
bun, conducea maşini noi şi locuia într-o casă frumoasă la ţară. După un număr de ani acolo,
Domnul 1-a chemat să lucreze în interiorul Los Angeles-ului.
Peste noapte, el şi familia se aflau într-un cartier al crimei, cu zăbrele la geamurile casei lor,
facându-şi cumpărăturile din magazine cu geamurile dublate cu plăci de lemn. în loc să meargă să
cumpere deseori haine noi, ei dădeau mulţi din banii lor oamenilor din biserică, ajutându-i să-şi
poată cumpăra produse de băcănie.
După câţiva ani, Domnul le-a schimbat din nou lucrarea. Ei au acceptat pastoratul unei biserici
destul de prospere din SV. Deşi nu erau încă extravaganţi, acest pastor şi soţia lui au descoperit
că li se cerea să meargă la cumpărături mai des şi să trăiască într-o casă care se asemăna mai mult
cu casele oamenilor.
în fiecare din aceste trei faze ale vieţii, prietenii mei au fost în centrul voiei lui Dumnezeu -
folosind resursele Lui cu înţelepciune pentru a sluji culturii unde i-a implantat.
Ce înseamnă "bani de ajuns" şi ce înseamnă "prea mult"? Nu se poate menţiona o sumă. Depinde
de situaţie, de chemare şi de oamenii în mijlocul cărora lucrezi. Norman Vincent Peale a păstorit
o adunare de prestigiu din Manhattan
175
ani de zile. Maica Tereza a slujit în mijlocul celor mai săraci dintre săraci în Calcutta, India.
Totuşi, cum se îmbracă, trăieşte şi călătoreşte fiecare depinde de chemarea fiecăruia.
Cum poţi şti că trăieşti în prea mare îndestulare? Şi, deşi nu putem da o sumă anume, putem avea
repere. 1. Nu trebuie să trăim nici mult deasupra, nici mult sub nivelul de trai al acelora pe
care-i slujim.
Cumnatul şi sora mea, Jim şi Jan Rogers, au descris o situaţie în cele ce urmează. Erau în vizită la
nişte misionari în Asia, într-o ţară care fusese de curând ruinată de mişcări politice. Datorită
economiei acelei ţări, mulţi misionari trăiau în case frumoase, mult superioare celor pe care şi le-
ar fi putut pennite în SUA, pentru o chirie medie de numai 60 de dolari pe lună.
într-o seară, Jim şi Jan erau în vizită la unul din misionari împreună cu alţi misionari străini,
bucurându-se într-o părtăşie. La un moment dat, au auzit o bătaie la uşă. Era un pastor principal,
localnic al acelei ţări. "El a rămas acolo stânjenit pe veranda din faţă," povestea Jan. "Părea că nu
are curajul să intre în casă. Gazda noastră s-a dus afară la el şi i-a răspuns repede întrebărilor
înainte de a se reîntoarce la petrecere. Nu am făcut nimic rău în seara aceea, dar într-un fel am
simţit neliniştea instalându-se în cameră - aproape ca o
vină."
Cum ştii că trăieşti mult deasupra (sau dedesubtul) nivelului acelora cărora le slujeşti? Pune-ţi
această întrebare: Mă ajută această (maşină, casă, mod de viaţă) sau mă împiedică să câştig şi
să ucenicizez oameni pentru Isus?
2. Fereşte-te de lăcomie.
Biblia avertizează în mod repetat, mai ales pe cei care sunt în lucrarea cu normă întreagă. Ni se
spune: "Păstoriţi turma
176
lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu;
nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au
căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei" (1 Petru 5: 2, 3). Căutarea bogăţiei dincolo de
ceea ce este nevoie pentru împlinirea chemării lui Dumnezeu, este lăcomie şi este condamnată de
Biblie.
Oamenii sunt oripilaţi de două lucruri astăzi: când se dovedeşte că predicatorii trăiesc în lux şi
îndestulare şi când politicienii se îmbogăţesc în timpul mandatului lor. Te-ai întrebat vreodată de
ce se întâmplă aşa ceva? Cred că se întâmplă datorită memoriei colective a societăţii noastre,
care-şi trage seva din Biblie. Marea majoritate nu-şi dă seama că ei au primit aceste idei din
Biblie, dar aşa s-a întâmplat.
Domnul i-a spus poporului Lui să-şi aleagă un conducător (sau rege) care să nu-şi înmulţească
staulele cu cai, nici să nu-şi îmbogăţească vistieriile cu mult aur şi argint ale lui, deci pentru ca
"inima lui să nu fie înălţată deasupra conaţionalilor săi...." (Deuteronom 17:15-20). în acelaşi fel,
un lider spiritual trebuie ales să nu fie "iubitor de bani" (1 Timotei 1-3).
Niciodată să nu foloseşti lucrarea pentru a face avere. Dumnezeu a avut un motiv întemeiat
pentru care nu le-a dat nici un pământ leviţilor (singurul trib). Moştenirea lor trebuia să fie însuşi
Domnul, nu lucrurile materiale (Numeri 18:20).
Trebuie să evităm să lăsăm ca valorile acestei lumi să devină şi ale noastre. Trebuie să ne aducem
contribuţiile materiale la Isus şisă-L lăsăm pe El să conducă acest domeniu al vieţilor noastre.
Dacă inima îţi este dedicată ascultării lui Dumnezeu, El îţi poate vorbi şj Ppaţp ipterveni ca
dorinţele tale naturale să nu te conducă.
177
3. Evită invidia altora şi fii mulţumit
Biblia nu ne învaţă să evităm bogăţia sau sărăcia. Dar nj se spune să fim mulţumiţi. Ni se spune
să nu ne comparări*

soarta cu a altora, nici să râvnim ce au alţii.


Cum putem fi biruitori în acest domeniu? Antidotul invidiei este să fim convinşi pe deplin de
dreptatea lui Dumnezeu. Faceţi un studiu de termeni în Biblie despre) dreptatea lui Dumnezeu.
Lasă acest adevăr să-ţi pătrundă în inimă şi să influenţeze tot ce vezi. El este drept, El te va
binecuvânta - dacă nu financiar în această viaţă, de bună seamă că în alte feluri şi pentru veşnicie.
El nu a promis niciodată că vom fi egali în bunuri şi binecuvântări în această viaţă; numai că vom
avea tot ceea ce este necesar.
4. Dăruieşte în permanenţă Domnului, după călăuzirea Lui.
Calea indicată nouă de Dumnezeu în Scriptură este de a nu încălca legea, de a ne plăti taxele şi de
a nu redistribui forţat veniturile tuturor. Nici aceea de a face legăminte de sărăcie - în acest fel nu
vei mai putea da. Voia Lui este ca aceia care sunt binecuvântaţi de El să împartă cu alţii generos
şi benevol. Aceasta este voia Lui pentru tine, dacă El te-a binecuvântat cu abundenţă:
îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte
bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm
de ele. Indeamnă-i să tacă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să tie darnici, gata să simtă
împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie
pentru ca să apuce adevărata viaţă (1 Timotei 6:17-19).
178
14
Când pur şi simplu nu merge
Ce se întâmplă când primeşti un mesaj de la Domnul, porneşti sâ-I faci voia, însă banii se
termină? Te trezeşti verificând căsuţa poştală, în mod repetat. încerci să te concentrezi asupra
muncii tale, dar tot ce poţi gândi despre asta este: "De ce nu-mi mai împlineşte Domnul nevoile!
Eu am tăcut tot ceea ce mi-a cerut să fac! De ce nu merge?"
Dumnezeu este absolut credincios - HI nu poate fi altfel. Când El îşi dă Cuvântul, Şi-I va ţine.
Numai dacă nu...
Vezi tu, promisiunile lui Dumnezeu se bazează întotdeauna pe măsura în care împlineşti
condiţiile. Ele nu merg automat. Să privim acum câteva întrebări pe care să ţi le pui atunci când
pur şi simplu nu merge:
1. Iubesc eu lucrurile (materialismul) mai mult decât ii iubesc pe Dumnezeu?
Nu trebuie să fii un bogat zgârcit pentru a iubi banii sau bunurile materiale. Nu trebuie neapărat
să fii bogat pentru a fi materialist. Nu este problema de cât anume posezi, ci de cât de mult te
posedă bunurile materiale pe tine.
Materialismul se poate strecura subtil, încetul cu încetul, chiar şi în lucrarea spirituală cu normă
întreagă, chiar şi în misiune. Vezi nevoile lucrării; începi să te concentrezi asupra nevoilor
lucrării; şi, în final, nevoile devin mai proeminente decât Dumnezeu în preocupările tale. Ai
devenit materialist şi lotul în numele lucrării.
179
Matei 6:24 spune că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Nu-L poţi sluji pe Dumnezeu şi banii.
Există câteva indicii, atunci când te-ai întors, în adâncul inimii tale de la Dumnezeu şi ai început
să slujeşti banilor în loc să-I slujeşti lui Dumnezeu.
Pune-ţi următoarele întrebări:
* Când mă rog sau grupul meu se roagă, cât timp este petrecut cu rugăciunea pentru nevoile
financiare?
* Când mă întâlnesc cu alţii pentru a planifica sau evalua lucrarea, cât timp îl petrec în discuţii
despre buget şi posibilităţi de a face rost de mai mulţi bani?
Orice este mai important în inima ta va ieşi la suprafaţă. Cuvântul lui Dumnezeu spune să cauţi
mai întâi împărăţia Lui şi toate celelalte lucruri ţi se vor da pe deasupra. De parcă Isus ar fi pus
"toate celelalte lucruri" aproape ca un gând ulterior. Nu te îngrijora, a spus El. Fă lucrarea pe
care Dumnezeu ti-a pus-o pe inimă. Ei va avea grijă de nevoile tale.
* Cum îţi iei deciziile? îl întrebi pe Dumnezeu ce să faci şi apoi cum să procedezi? Sau îţi
anticipezi întâi venitul şi apoi decizi ceea ce trebuie să faci?
Când îl faci pe Isus Domn, vei lua hotărâri într-un mod radical diferit decât cei din jurul tău.
Mulţimi mari de oameni trăiesc pentru idolul bunurilor materiale. Nimeni nu va crede că eşti
ciudat dacă te muţi dintr-o parte într-alta a naţiunii pentru a obţine un salariu mai mare, chiar
dacă înseamnă să te desprinzi de familie şi prieteni, să laşi în urmă vecini şi tot ce iubeşti. Dar
dacă le spui oamenilor că o faci pentru a-L asculta pe Dumnezeu, probabil obţinând o scădere de
salariu, sau chiar mergând într-o lucrare în care nu ai nici un venit garantat, vei fi considerat, de
bună seamă, un ciudat. Unii te pot chiar acuza că eşti implicat în vreo sectă sau dezechilibrat
mintal.
180
Când ameninţi zeii oamenilor, ei înşişi se vor simţi ameninţaţi. Graham şi Treena Kerr, prieteni
cu mine de-o viaţă, erau bogaţi şi renumiţi atunci când L-au cunoscut pe Domnul. Probabil că vi-
1 amintiţi pe Graham din emisiunea lui de TV: "Gurmandul galopant." Când s-au convertit.
Dumnezeu le-a spus să dea tot ce au şi aşa au tăcut. Milioane de dolari. Ei au fost tinerii bogaţi
care au ascultat.
Ce a fost surprinzător, a fost critica pe care au primit-o de la creştini datorită ascultării lor. Unii
dintre ei i-au acuzat că nu sunt administratori ai bunurilor. Ei spuneau că ar fi trebuit să-i
investească, astfel încât să poată continua să dea mai mult şi mai mult împărăţiei lui Dumnezeu.
Astfel de răspunsuri arată unde sunt adevăratele valori ale oamenilor. La fel au procedat şi
ucenicii, atunci când femeia a spart vasul de alabastru cu parfum de nard scump peste capul lui
Isus. Ei spuneau: "Aceşti bani ar fi putut fi folosiţi mai bine!"
Nu auzim multe predici împotriva idolatriei şi totuşi Biblia vorbeşte despre acest păcat mai mult
decât orice altceva. Trei din primele patru porunci din cele Zece - prima, a treia şi a patra - se
ocupă în general de păcat, iar a doua Poruncă se ocupă cu păcatul în particular. în orice xaz, avem
nevoie de o nouă înţelegere a idolatriei în Biserică. Idolatria este mai mult decât o închinare
păgână în faţa unei imagini. Idolatria este pur şi simplu, să trăieşti pentru altceva în afară de
Dumnezeu. Numai El merită dedicarea noastră totală, devotamentul şi închinarea noastră finală.
Deci, dacă te afli într-o criză de bani, cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate dacă nu cumva banii au
devenit prea importanţi pentru tine. Acest lucru nu pentu a simţi condamnare, Dumnezeu nu te
condamnă, dar El ne corectează şi ne cheamă la pocăinţă. Şi chiar şi atunci când corectează, El
181
este blând şi iertător. El te iubeşte şi vrea să te vadă trăind în felul în care să poţi fi fericit şi
desăvârşit. Dar, El ştie că acest lucru se poate întâmpla numai când îi vei acorda Lui primul loc în
toate domeniile vieţii tale. De aceea, din dragoste pentru tine, El poate opri venirea banilor până
când îţi vei aranja priorităţile corect.
2. Am încălcat, oare, voia Iui Dumnezeu?
Aceasta este o întrebare foarte evidentă, dar deseori neglijată. Ce s-ar întâmpla dacă patronul unei
staţii de benzină ar pleca pentru multă vreme in vacanţă şi ţi-ar lăsa responsabilitatea conducerii
ei, pe timpul absenţei lui? El ţi-ar arăta ce să faci: cum sa pompezi benzină pentru clienţi, cum să
le schimbi uleiul şi cum se fac unele simple reparaţii la maşini, în tot cazul, după ce pleacă, îţi
vine o idee bună. Ce-ar fi să deschid o autoservire lângă staţia de pompare?
Curând, devii tot mai ocupat cu vânzarea cremvurştilor şi gogoşilor şi a îngheţatei la pahar.
Problema este că trebuie să te împărţi peste tot, iar clienţii care au nevoie de reparaţii la maşini,
aşteaptă mult, plecând, într-un târziu, dezgustaţi. în vreme ce vinzi mulţi cremvurşti, veniturile
scad, nu-ţi mai poţi permite să plăteşti furnizorul de benzină şi sfârşeşti prin a închide staţia de
benzină.
Când se întoarce patronul, criza a crescut, punând firma în probleme financiare grave. îi ceri
patronului mai mult capital, pentru a te scoate din impas, dar el refuză. De ce? Fiindcă el este
patronul staţiei de benzină şi nu ţi-a permis să vinzi cremvurşti, ci numai benzină. Patronul n-ar fi
înţelept dacă ar trebui să-ţi plătească încercările, nu-i aşa?
Nici Dumnezeu nu ar fi înţelept dacă ar subscrie, pur şi simplu, tuturor dorinţelor şi viselor
fanteziste pe care Ie au
182
oamenii în numele Lui. Este o mare diferenţă între credinţă şi îndrăzneală. Credinţa se bazează
pe ascultarea vocii lui Dumnezeu şi împlinirea a ceea ce ţi-a spus. îndrăzneala ar putea părea
spirituală la suprafaţă, poate este ceva "ce faci pentru Dumnezeu", dar, de fapt, ai tăcut diverse
activităţi pe cont propriu fără să-L consulţi. 3. Am, oare, datorii?
"Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe
alţii..." (Romani 13:8).
Datoriile pot fi motivul pentru care te afii în dificultăţi financiare. Dumnezeu, în dragostea Lui
pentru tine, opreşte venirea banilor până când îţi pui problemele în ordine şi înveţi să trăieşti
responsabil în timp ce El îţi poartă de grijă.
înseamnă asta că orice fel de împrumut este interzis? Dacă nu trebuie să datorăm nimic nimănui,
putem să cumpărăm vreodată casă pe bază de ipotecă, sau să plătim maşina în
acelaşi fel?
Există două extreme când abordăm Scriptura: una este legalismul, iar cealaltă liberalismul. Biblia
stabileşte adevăruri absolute, cum ar fi Cele Zece Porunci, sau declaraţia lui Isus că nimeni nu
poate veni la Tatăl decât prin El. Liberalismul ia aceste absolute şi le transformă în adevăruri
relative, spunând, da, Isus este o cale spre Dumnezeu, dar Buddha este o altă cale.
Alte principii din Biblie sunt relative - adică principii referitoare la zona geografică şi tradiţiile
culturale - lucruri, cum este admonestarea din 1 Corinteni 11, în care se spune că bărbaţii nu
trebuie să poarte părul lung. Unii citesc acest verset şi devin legalişti, transformând un principiu
biblic relativ într-un absolut biblic. Dar, dacă Dumnezeu este împotriva părului lung la bărbaţi,
era El şi împotriva lui Samson, Ioan Botezătorul şi toţi ceilalţi care făceau legământ de nazireat?
183
în mod similar, dacă acest avertisment de a "nu datora nimic nimănui" din Romani 13:8 este un
absolut biblic, de ce ne mai spune Biblia atunci, să împrumutăm săracilor în Deuteronom 15:8?
Dacă cel sărac acceptă împrumutul tău, înseamnă, oare, că nu-L ascultă pe Dumnezeu?
Ceea ce ne spune Dumnezeu în Romani 13:8 este să fim la zi cu obligaţiile noastre, să nu lăsăm
să treacă vremea de la încetarea termenului împrumutului. înţelepciunea financiară este să
împrumuţi doar ceea ce ştii că poţi plăti şi să împrumuţi doar pentru a cumpăra lucruri cu
echitate, care pot fi revândute pentru a-ţi putea plăti împrumutul, dacă nu-ti poţi achita obligaţia
altfel.
Cu alte cuvinte, împrumută bani cu un scop, dar nu cădea în capcana împrumutării banilor pentru
a cumpăra alte produse de larg consum, jucându-te cu viitorul tău. Nu spun nici că nu trebuie să
foloseşti niciodată cartea de credit. Dacă poţi rămâne la zi cu plăţile, fără să acumulezi datorii
peste puterile tale de a plăti, atunci nu încâlci avertismentul de a nu datora nimic vreunui om.
Mai sunt şi alte aplicaţii ale acestui principiu, de a nu datora nimic vreunui om - alte motive
pentru care Dumnezeu nu te aprovizionează. Poate că datorezi ceva cuiva pentru că l-ai înşelat, l-
ai furat, sau i-ai tăcut vreun rău oarecare. Poate datorezi guvernului, fiindcă l-ai înşelat cu plata
impozitului pe profit. Şi doar pentru că toate acestea se întâmplau înainte de a deveni creştin, nu
înseamnă că nu eşti dator să restitui tot.
De exemplu, ce-ar fi dacă ţi-aş fura maşina, aş revopsi-o şi aş începe s-o conduc? între timp,
devin creştin. Dar eu încă mai conduc maşina ta, numai că are altă culoare. într-o zi, te uiţi mai
îndeaproape şi recunoşti o mică adâncitură pe aripa din spate, dreapta şi o crăpătură a parbrizului.
Vii la mine şi-mi
184
spui: "Hei! Asta e maşina mea!" Şi dacă aş replica: "O, frate, ţi-am furat maşina înainte de a mă
împăca cu Isus. Dar, acum totul este acoperit de sângele Lui!"
Nu m-ai lăsa să plec doar cu scuza de mai sus şi nici Dumnezeu. Poate că-ţi va opri sursa
financiară, aşteptând să-ţi asculţi conştiinţa şi să îndrepţi o veche nelegiuire.
4. Am dat zeciuiala?
Maleahi capitolul trei afirmă că îl furăm pe Dumnezeu, dacă nu dăm o zecime din venitul nostru,
regulat. Dacă îl ascultăm şi începem să dăm zeciuiala. Dumnezeu promite în Maleahi 3:11 "voi
mustra pentru voi pe cel ce mănâncă şi nu vă va nimici roadele pământului şi viţa nu va fi
neroditoare în câmpiile voastre..." Dacă banii ţi se scurg printre degete, probabil că nu L-ai
ascultat pe Dumnezeu, cu sârguinţă, în acest domeniu.
5. Âm fost oare, generos?
Generozitatea începe după ce ţi-ai plătit zeciuielile. Dacă ai o lipsă serioasă, cronică, de bani, se
poate întâmpla că primeşti în aceeaşi manieră în care ai dat - încet şi tară vlagă, în loc să dai
generos şi prompt, după cum te conduce Duhul Stănt. 2 Corinteni 9:6 ne spune: "Cine seamănă
puţin, puţin va
secera..."
Când eşti în nevoi financiare, cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum poţi să dai. Poate că-ţi va da
bani cerându-ţi să-i dai altcuiva, poate chiar de câteva ori, înainte de a-ţi împlini nevoia. Sau ar
putea să-ţi ceară să dai obiecte la care ţii, pentru a distruge spiritul de lăcomie prin război
spiritual. Numai spiritul de împotrivire este eficace împotriva duşmanului, în orice situaţie. Dacă
te rogi împotriva diavolului şi a opririi banilor
185
pentru lucrarea lui Dumnezeu exercitate de acesta, ar putea fi necesar să distrugi acel duh de
lăcomie printr-un act de generozitate care să vină din partea ta.
Jose şi Rosana Liste sunt doi YWAM-eri argentinieni, care s-au dus pentru a porni o lucrare în
Resistencia, o zonă foarte săracă a ţării lor. Când Listes a sosit, au rămas şocaţi de condiţiile
existente. Copii sărmani au venit la uşa lor, cerşind hrană, iar ei au împărţit cu aceştia ce au avut.
Dar aveau probleme cu hrana pentru cei trei copii ai lor - familia lor de cinci persoane primea
doar echivalentul a 20 de dolari SUA, ca susţinere regulată.
Argentinienilor le place să organizeze grătare duminica, într-o duminică de aprilie, familia Listes
mergeau spre casă de la biserică şi au mirosit carne frigându-se în curtea din spate a cuiva.
- Taţi, strigă unul din copii, vreau friptură! Vreau carne! Mama lui, Rosana a început să plângă,
iar Jose s-a simţit neajutorat. Le lipseau banii şi nu mai aveau aproape nimic de mâncare acasă.
După ce au ajuns acasă, s-a auzit o bătaie în uşă. Era un băieţel de nouă ani, care venise deseori
pentru a cerşi la uşa lor. Acum el stătea acolo, împreună cu cei doi fraţi ai lui, cerându-le ajutor.
Ce puteau face?
Atunci, Rosana s-a gândit la istorisirea cu hrănirea celor 5000 de oameni cu pachetul unui băieţel.
Ea şi Jose au căutat prin dulapuri. Tot ce au găsit, au fost patru pachete de jumătate de kilogram
de linte. Le-au pus într-o oală, apoi au cerut cuiva din vecinătate să pregătească o listă cu cei mai
săraci copii. Erau 36. Jose şi Rosana i-au invitat pe toţi să vină să mănânce si într-un fel,
Dumnezeu să multiplice lintea lor, porţie cu porţie.
186
Din acel moment încolo, ei au început sâ-i hrănească pe copn zilnic. în fiecare zi s-a petrecut câte
o minune, dar nu a fost o zi de atunci când nu au hrănit copii şi asta timp de câteva luni. Numărul
acestora a crescut - ei hrănesc acum 10Q şi câteva mame în fiecare zi - iar susţinerea lor
financiară a crescut întrucâtva. Acum primesc 60 de dolari pe lună. Asta este cu . mult, mult mai
puţin decât au nevoie pentru ceea ce fac.
Când Jose este întrebat cum fac, el ridică din umeri şi zâmbeşte. "Nu ştiu cum... pur şi simplu o
facem!" Ei le cer fermierilor din produsele lor şi merg la negustori şi le cer ceea ce rămâne.
Odată, un vânător le-a dat nişte porumbei.... Jose îi imită pe copii lingându-şi degetele deasupra
farfuriei cu mâncarea de excepţie. în fiecare zi se întâmplă altceva, dar Dumnezeu nu a încetat să
le furnizeze hrana.
Niciodată să nu crezi că dacă eşti în lucrare, eşti exceptat de la dărnicie. Orice creştin trebuie să
dea. Dărnicia poate fi cheia ieşirii tale la liman, din punct de vedere financiar.
De asemenea, când îţi pui încrederea în Dumnezeu pentru aprovizionare zilnică, evită capcana
mentalităţii sărăciei. Fii generos - fa calculul ca la restaurant oridecâte ori este posibil. Nu are
importanţă dacă destinatarul generozităţii tale are un venit cu şase cifre. Tu eşti reprezentantul
împăratului cerului.
6. Am fost vreodată recunoscător pentru proviziile Iui
Dumnezeu?
Ceea ce Dumnezeu consideră că este cel mai important este formarea caracterului lui Hristos în
noi. Noi ne concentrăm asupra nevoilor personale, chiar dacă El are întotdeauna capacitatea de a
ne împlini nevoile din abundenţă. El poate face cu noi la fel cum a făcut cu Ilie - să trimită corbi
să ne aducă
187
fripturi în deşert, postând îngerii de-o parte pentru a ne servi, întrebând: "Mai doriţi sos,
domnule?" în orice caz, Domnul este mai interesat să ne schimbe cât mai mult în asemănarea Lui,
decât să ne hrănească. O mare parte din procesul de învăţare a căilor şi caracterului Său o
constituie recunoştinţa pentru ceea ce deja ne-a dat.
în Vechiul Testament, leviţii mâncau jertfele pe care oamenii le aduceau la templu, dar jertfele
erau, cu toate acestea, considerate sfinte. în Levitic 22:2, preoţilor li s-a spus: "să se ferească de
lucrurile sfinte, care-Mi sunt închinate de copiii lui Israel"'
Când oamenii dăruiesc pentru lucrarea Domnului astăzi şi noi trebuie să considerăm aceste daruri
ca fiind sfinte şi sacre. Uneori acest lucru este dificil de tăcut, când este evident că cineva nu a
oferit ce este mai bun în lucrarea Domnului.
Un predicator spunea o poveste în care se vorbeşte despre faptul că a primit o mare cantitate de
mere de la un credincios din parohie. Când a fost întrebat mai apoi, cum s-au bucurat de ele, el şi
familia lui, predicatorul a răspuns: "Au fost bune! Dacă ar fi fost mai bune, nu ni le-ai fi dat, iar
dacă ar fi fost mai rele, nu le-am mai fi mâncat!"
Serios vorbind, sunt momente când ne este testată recunoştinţa de către Domnul însuşi. Pe
vremea când eram în faza de pionierat cu Universitatea Naţiunilor din Kona, Hawaii, au existat şi
vremuri când am avut probleme financiare. într-una din aceste ocazii, am mâncat merlin în
fiecare zi, timp de trei luni. Era grija lui Dumnezeu pentru noi, darul unor pescari. Nici
'- în versiunea engleză (New American Standard Bible), probabil scontată de autor şi de altfel foarte literală, acest
verset apare astfel: "Spune-i lui Aaron să fie atent cu darurile sfinte a\e fiilor lui Israel, pe care Mi le dedică" (n. tr.).
188
nu vă închipuiţi în câte feluri au putut concepe bucătarii noştri să pregătească merlinul acela!
Merlin copt, fript, cu orez, cu lasagna, chiar şi tacos sau echiladas. Ne-am identificat imediat cu
israeliţii, care se saturaseră de mană.
Vremurile s-au schimbat pentru noi în Kona. Ar fi ceva în neregulă, dacă, după cincisprezece ani
am mai mânca tot . merlin... cu excepţia faptului că Domnul ar vrea cu tot dinadinsul să ne cheme
la aşa ceva pentru un motiv anume. Zilele merlinului erau zile de pionierat şi binecuvântările
spirituale de atunci erau adevărate sărbători. Ceea ce tăcea Isus printre noi, felul cum ne vorbea şi
ne conducea, erau adevărata noastră plăcere, nu ceea ce vedeam în farfurii, atunci când ne aşezam
la masă.
7. Am fost oare recunoscător în lucrurile mărunte?
Pilda talanţilor spusă de Isus în Matei 25, este unul din cele mai importante pasaje din Scriptură,
referitoare la finanţe. Cei doi slujitori, care şi-au investii capitalul cu înţelepciune, au primit mai
mult. Acela care nu a tăcut aşa, a fost lipsit până şi de puţinul pe care-1 avea. Stăpânul le-a spus
slujitorilor eficienţi: "Bine.... ai fost credincios în puţine lucruri; îţi voi da în grijă multe lucruri..."
(versetul 23).
Acest principiu al credincioşiei în puţine lucruri, înaintea încredinţării resposabilităţii pentru
multe lucruri se repetă în multe domenii ale vieţii noastre. Dumnezeu, în credincioşia Lui, nu ne
va pune la încercare cu bani mulţi până când nu am fost credincioşi cu monedele şi mărunţişul.
Dumnezeu întreabă în Cuvântul Lui: "Cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?" (Zaharia
4:10). Nu trebuie să dispreţuim începuturile slabe. Trebuie să fim credincioşi în ele. Orice
proiecte mari sau ţeluri
189
ne va fi pus pe inimă să realizăm, nu vor li eliberate până când nu ne trecem testele în ziua
începuturilor slabe.
Am învăţat principiul credincioşiei în lucrurile mici într-un mod aspru, în timp ce ne puseserăm
încrederea în Domnul pentru a ne da banii necesari pentru cumpărarea primei noastre proprietăţi
în Elveţia.
Plănuiserăm să avem o întrunire specială de rugăciune şi o colectă dintre noi, pentru aconto-ul ce
trebuia plătit pentru hotel. Cu o după-masă înaintea colectei mă dusesem în centrul oraşului, în
Lausanne, tiind doar în trecere prin faţa Magazinului de Inovaţii. Acolo, mi-au căzut ochii pe
nişte echipamente de jogging grozave, care scâzuseră la echivalentul a 20 de dolari! în fiecare
dimineaţă făceam jogging în nişte pantaloni uzaţi. în timp ce elveţienii treceau pe lângă mine,
vazându-mă soios în costumele lor de jogging, îmi doream o costumaţie mai adecvată.
îmi trecu repede un gând în timp ce mă aflam în magazin: mai bine îmi iau unul azi, când am 20
de dolari. Dumnezeu mi-ar putea cere să dau toţi banii în timpul rugăciuniide mâine!'M-am
grăbit să cumpăr treningul.
Uite-aşa, mă gândeam pe drum dinspre magazin, cu pachetul sub braţ. Am tăcut-o şi pe asta. M-
am şi dus la jogging în după-masa aceea, pentru a-mi confirma posesia treningului.
A doua zi, am stat în faţa sălii de lectură. Am condus în rugăciune, ca de obicei, apoi am sfătuit
pe fiecare să aştepte să-I vorbească Domnul şi să facă ceea ce-I spune El. în liniştea camerei,
Dumnezeu a vorbit conştiinţei mele.
- Nu pot să-ţi încredinţez cei 60.000 de dolari pentru a cumpăra acest hotel, Loren.
- De ce, Doamne?
- Fiindcă nu pot avea încredere să-ţi dau nici măcar 20.
190

Inima mi se frânse, atunci, văzând încăpăţânarea inimii mele. Erau ai mei cei 20 de dolari, dar m-
am grăbii să-i cheltuiesc, în ideea că Dumnezeu mi-ar fi spus sâ-i dau îa colectă. Lovit, m-am
ridicat şi am mărturisit personalului şi studenţilor noştri ceea ce făcusem, apoi m-am rugat şi mi-
am cerut iertare de la Domnul.
M-ar fi lăsat Dumnezeu să cumpăr acel trening, dacă I-aş fi cerut-o? Poate că da. Dar nu fusesem
destul de credincios să I-o cer. în mila Lui, însă, m-a iertat. El ne-a mai cerut Iui Darlene şi mie,
după cum anticipasem, să dăm tot ce aveam la acea colectă - inclusiv tot ce aveam în cont şi
proprietatea noastră pe care o închinam în California - cuibul nostru. Am mai menţionat mai
devreme, în carte şi alţi paşi de ascultare pe care i-am tăcut şi cum restul de 60.000 de dolari au
venit prin poştă în ultima zi.
8. Este ceva din ceea ce mi-a spus Dumnezeu să fac şi nu am făcut?
în trecut, când trenul sărea şinele, mecanicii trebuiau sâ-I tragă înapoi, la locul unde părăsise
şinele, până putea fi repus pe şine. Nu-1 puteau ridica cu o macara şi lăsa apoi jos acolo unde se
afla. Uneori, o lipsă de bani, poate fi semnalul lui Dumnezeu pentru noi că undeva am deraiat de
la şină. Este uimitor cum carnetele de însemnări financiare ne pot atrage atenţia, chiar şi atunci
când ignorăm alarmele răsunătoare ale conştiinţei noastre. Dumnezeu ştie asta, şi în dragoste şi
milă faţă de noi, uneori îşi opreşte sursa financiară, până când îl căutăm şi ne pocăim.
Neascultarea se Jeagă cu necredinţa, în Scriptură. Evrei 3:18 spune despre copiii lui Israel că nu ii
s-a permis să intre în Ţara Făgăduinţei, datorită neascultării lor. Iar următorul verset,
191
Evrei 3:19, spune: "Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor." Neascultarea
conduce, în mod natural, la necredinţă. Ateul este ateu fiindcă nu a ascultat adevărul revelat din.
trecut. Până ce el nu mărturiseşte acea neascultare şi nu începe să-L asculte pe Dumnezeu, nu
poate avea credinţă.
Pentru noi, ca şi creştini, ar putea fi mai dificil să discernem propria necredinţă. Am putea să ne
spunem în gând: "O, dar eu cred în Dumnezeu. Eu cred Cuvântul Lui!" Dar, cât de greu este să ai
credinţa să-ţi pui credinţa în El pentru ceva anume, pentru ceva care să se întâmple ....astăzi? Să ţi
se întâmple Ţie? Necredinţa izvorâtă din neascultare ar putea fi problema ta.
9. l-am cerut lui Dumnezeu să îngrijească de nevoile mele?
Această întrebare parcă este prea evidentă, nu-i aşa? Dar l-ai cerut lui Dumnezeu să-ţi
împlinească nevoile? lacov 4:2 spune: "Nu aveţi, pentru câ nu-f cereţi lui Dumnezeu." De multe
ori, considerăm că Dumnezeu ştie totul despre nevoile noastre şi doar aşteptăm ca El să poarte de
grijă. Dar El ar putea aştepta ceva simplu, cum ar fi să i-o cerem. Nici nu trebuie să pui deoparte
zece zile pentru a te ruga şi posti pentru a I-o cere. Doar cere-I-o.
10. Sunt eu mai interesat să aflu ce încearcă Dumnezeu să mă înveţe, sau sunt mai interesat
să mi se împlinească nevoile?
Acesta este un principiu major. Trăind mai mult de treizeci de ani cu mijloace invizibile de
susţinere materială, vă pot spune că nu se poate da cu uşurinţă un răspuns la această întrebare. îmi
amintesc ce am simţit mai ales cu o anumita
192
ocazie. Eram într-un grup YWAM, rugându-ne pentru câteva mii de dolari pentru chiria clădirilor
şcolii noastre. Eram disperaţi. Câţiva dintre studenţi întârziaseră cu rugăciunile pentru taxele
şcolare; ajunsesem deja, să cumpărăm mâncare doar pentru o zi înainte. Şi nu existau nici rezerve
pe care să ne bazăm.
în timpul rugăciunii, Joy Dawson, care era cu noi şi preda un curs, a stat şi a declarat: "Doamne,
îţi cer să nu ne asiguri banii de care avem nevoie până când nu învăţăm fiecare din noi ceea ce
încerci să ne înveţi acum!" Trebuie să recunosc, că în acele momente, aş fi dorit ca unii din
studenţii noştri să înveţe mai mult despre Dumnezeu mai târziu!
Era cam 9 dimineaţa, când am început să ne rugăm. Am stat înaintea lui Dumnezeu,
întrebându-L ce să facem. Duhul Sfânt a început să lucreze, convingându-ne de anumite domenii
ale neascultării noastre şi arătându-le unora etapele de ascultare care trebuiau parcurse.
Rugăciunea a continuat până la 1:30 după-masă.
Apoi, Dumnezeu ne-a călăuzit să luăm o colectă dintre noi - chiar dacă nu erau decât 60 de
studenţi şi o mână de personal. Din acel grup, s-au obţinut mai mult de 3000 de franci elveţieni
(cam 700 de dolari). Această colectă, combinată cu ceea ce Domnul a adus din afara misiunii, a
fost suficient pentru împlinirea nevoii.
Acest lucru s-a petrecut acum douăzeci şi unu de ani, şi totuşi, până în ziua de azi trebuie uneori
să insist pe lângă Dumnezeu, când sunt crize financiare şi să-I spun: "Mă interesează mai mult să
învăţ ceea ce încerci să mă înveţi decât să-mi văd nevoile împlinite!" Ceea ce ne învaţă
Dumnezeu este înrădăcinat în caracterul şi cunoaşterea noastră despre El şi căile Lui. Acestea
sunt comorile din cer din Matei 6:20, pe care le
193
acumulăm. Aceste comori nu ne pot fi luate niciodată. Milioane de ani de acum şi până în
eternitate vom folosi încă principiile pe care Dumnezeu încearcă să ni le predea astăzi.
11. Este oare "păcat în tabăra"?
Aceasta este o întrebare pe care trebuie să ţi-o pui dacă eşti în poziţia de a conduce un grup sau o
organizaţie, care se confruntă cu o nevoie neîmplinită. Expresia, "păcat în tabără" provine din
întâmplarea din losua 7 a învingerii Aiului datorită păcatului unui singur om - Acan. Lupta cu
Aiul se întrevedea ca fiind o luptă uşoară, dar ei au pierdut 36 de oameni. losua s-a aruncat cu
faţa la pământ după aceea, întrebându-L pe Dumnezeu de ce i-a părăsit! Marea inimă a
războinicului s-a înmuiat, imaginându-şi cu glas tare înaintea lui Dumnezeu fiecare dezastru ce-1
aştepta. "O, măcar dacă n-am fi traversat Iordanul!" plângea el. "Toţi vor auzi despre această
înfrângere şi ne vor şterge de pe faţa pământului. Suntem ca morţi!"
Domnul i-a spus lui losua să se ridice din noroi, pentru că exista păcat în tabără. Nu i-a trebuit
mult acestuia şi, printr-un proces de eliminare supranaturală, a ajuns la tribul respectiv, apoi la
familia corespunzătoare, apoi la cortul cu pricina şi în sfârşit la omul care păcătuise, Acan.
Dacă eşti lider, nu trebuie să angajezi un detectiv sau să lansezi o campanie de suspiciune când
Domnul îţi arată că păcatul din mijlocul vostru îl determină pe El să-şi oprească binecuvântarea.
El va scoate la iveală acest lucru, în felul Lui.
Deseori, EI ne atrage atenţia printr-o situaţie de "binecuvântare combinată", similară cu aceea
descrisă de Amos în capitolul 4, versetul 7, când ploaia a căzut pe o anume cetate şi nu pe alta.
194
într-unui din centrele noastre mari, în care fiecare departament de slujire îşi are propriul buget,
unul din departamente avea lipsă în fiecare lună. Liderii au încercat să anticipeze nevoile mai
bine şi să facă planuri. în orice caz, acest departament nu numai că era mereu pe roşu, ci suferea
şi de "ghinion". Apăreau probleme mecanice şi tot felul de alte probleme.
în sfârşit, liderii s-au rugat şi L-au căutat pe Domnul. Apoi, problema a ieşit la suprafaţă: un
membru al personalului a recunoscut că era implicat într-o relaţie imorală cu o femeie. Când
păcatul a fost eradicat, acel departament a început să meargă mai bine, depăşind zona de pericol.
Este important de scos în evidenţă că această problemă este adecvată doar dacă eşti în conducere
şi un grup suferă piedici financiare, care ar fi altfel inexplicabile. Dacă oamenii devin suspicioşi
unul faţă de celălalt, de fiecare dată când există dificultăţi financiare, pot fi probleme mari.
De asemenea, adu-ţi aminte că grija lui Dumnezeu pentru tine nu depinde de ascultarea altora, ci
de a ta. Chiar dacă alţii sunt neascultători, dacă tu rămâi credincios şi ascultător de Dumnezeu, El
va găsi o cale pentru a-ţi împlini nevoia.
12. Secer eu datorită păcatelor trecute sau datorită alegerilor greşite? >'
Un motiv pentru apariţia dificultăţilor financiare este faptul că poţi recolta păcatele trecute. Chiar
dacă Dumnezeu ne iartă, atunci când ne mărturisim păcatele, de multe ori există consecinţe pe
care continuăm să le culegem, uneori ani de-a rândul. în patruzeci şi patru de versete din
Deuteronom 28, Biblia enumera "blesteme", sau modalităţi prin care culegi roadele păcatelor
trecute. Multe din blestemele menţionate în
195
acel capitol sunt financiare: "Coşniţa ta.... roadele câmpului tău şi vitele turmelor tale... vor fi
blestemate..."
Aceste blesteme apar natural. Dumnezeu nu trebuie să intervină pentru a aduce blesteme asupra
ta - ele vin automat, ca rezultat al unor fapte.
De ce trimite Dumnezeu astfel de blesteme? Nu este El Dumnezeul dragostei? Da, este. Tocmai
datorită dragostei Lui adânci pentru noi, aduce El astfel de consecinţe, în urma păcatului. El ştie
că nimic nu ne doare mai mult pe noi şi pe alţii decât păcatul nostru. Când trebuie să trăim cu
consecinţele păcatului nostru, culegerea efectelor lor naşte ură pentru păcat înlăuntrul nostru,
chiar şi după ce am primit iertarea lui Dumnezeu.
După cum spunea cineva odată, legea fără consecinţe este doar sfat. Când suferim consecinţele,
va fi puţin probabil că vom mai păcătui în acelaşi fel.
O altă posibilitate este aceea că te confrunţi cu rezultatele alegerilor greşite, nu păcătoase. Ce faci
atunci? în orice caz, cere oamenilor sâ se roage pentru tine. Astfel de blesteme sau consecinţe pot
fi ridicate, luminate sau scurtate prin rugăciunea de mijlocire a altora.
13. Am muncit eu din greu?
Un tânăr păstor a venit odată la unul mai în vârstă cerându-i sfatul în legătură cu nevoile
financiare ale sale şi ale micuţei sale biserici. Păstorul mai vârstnic 1-a rugat să-i povestească
cum decurge o săptămână tipică la ei.
- Ei, am o adunare mică - doar cinci sau şase adulţi. Mai întâi, îmi pregătesc mesajul pentru
duminică. Asta îmi ia câteva ore. Apoi, fac ceva vizite. De obicei, sfârşesc prin a juca golf şi a
face alte lucruri în restul săptămânii.
196
Slujitorul mai bătrân î-a spus:
- De fapt, eşti plătit foarte bine, dar Dumnezeu te plăteşte cu ora!
Cu alte cuvinte, ocupâ-ţi timpul. Lucrarea Domnului implică muncă zdravănă. A trăi cu mijloace
invizibile de susţinere înseamnă că trebuie să fii cel mai responsabil, cel mai muncitor din toţi.
Lenea şi păcatele apropiate: îmbuibarea şi beţia, sunt condamnate peste tot în Biblie, lată câteva
versete de reţinut:
* Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are
belşug de sărăcie (Proverbe 28:19).
* Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc şi aţipirea te face sâ< porţi zdrenţe
(Proverbe 23:21).
* Cine nu munceşte, nici să nu mănânce (2 Tesaloniceni 3:10).
Dumnezeu a pus în fiecare om dorinţa de a fi productiv. Bineînţeles, există şi oameni care nu pot
munci, cărora trebuie să le arătăm compasiune şi să-i ajutăm. Dar nu trebuie să încurajăm
iresponsabilitatea. Aproape orice persoană poate primi sarcini utile de făcut.
14. M-am atins de gloria lui Dumnezeu?
Acest termen biblic, care înseamnă să-I iei meritul lui Dumnezeu pentru o lucrare şi să ţi—1
atribui ţie.
Aceasta a fost problema din 1 Cronici 29:11-12:
A Ta este, Doamne, mărirea, puterea, măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe
pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te
197
înalţi ca un stăpân mai presus de orice! De Ia Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot,
în mâna Ta este tăria şi puterea şi mâna Ta poate să mărească si să întărească toate lucrurile.
Pe toate căile vieţii, inclusiv în lucrare, există şi pericol, în orice succes. Cum ar fi să permitem o
schimbare de atenţie de la Isus către noi înşine, ca lideri. Problemele financiare constituie una din
modalităţile pe care Domnul le foloseşte pentru a semnala că ceva nu este în regulă.
15. Am fost oare, independent şi mândru?
Am auzit o istorisire despre un credincios devotat prins într-o inundaţie ce avansa rapid. El a
refuzat să fie evacuat. El era hotărât să dovedească faptul că Dumnezeu îl va salva. Torentul se
ridica din ce în ce mai sus şi omul starşi prins pe acoperişul casei sale, rugându-se pentru un
miracol. De trei ori au venit salvatorii cu o barcă, dar el i-a alungat. în final, el a fost măturat de
furia valurilor şi s-a înecat. Când a apărut la uşa raiului, era indignat.
- Doamne, de ce nu ai onorat credinţa mea?, a întrebat el. Domnul i-a răspuns:
- Am trimis barca după tine de trei ori, dar nu ai vrut să te sui în ea!
Deseori îi cerem lui Dumnezeu să ne împlinească o nevoie, dar refuzăm ajutorul Lui, atunci când
îl trimite. Poate că avem o idee preconcepută despre felul în care trebuie împlinită acea nevoie.
Poate că nu dorim să ne smerim şi să cerem altora ajutor în lucrare. Putem spune că dorim mai
multă credinţă, dar de fapt, spunem: "Nu vreau să mă bizui pe alţii. Vreau să fiu pe propriile mele
picioare."
198
Independenţa este o trăsătură de caracter respectată. Dar această putere poate deveni păcat. Satan
a ispitit-o pe Eva apelând la independenţa ei. Şarpele a promis: "Veţi fi ca Dumnezeu!"
Dumnezeu vrea să fim dependenţi de El şi interdependenţi unii faţă de alţii, nu independenţi.
Dacă avem probleme datorită unui spirit independent, El poate folosi piedicile financiare pentru a
ne atrage atenţia.
16.. Am căutat mai degrabă ca oamenii să-mi împlinească nevoile şi nu Dumnezeu?
Biblia vorbeşte despre aceasta ca fiind dependenţa de "un braţ de carne" (2 Cronici 32:8; vezi de
asemenea şi Ieremia 17:5). Aceasta poate fi o schimbare care se petrece de-a lungul anilor.
începem cu credinţa "oaselor-goale", neştiind de unde vor veni banii pentru a ne susţine în
lucrare. Domnul, în credmcioşia Lui, foloseşte pe cineva pentru a ne împlini nevoile. Pe măsură
ce acest model se repetă, putem începe să trecem dependenţa de la Dumnezeu la o persoană, prin
care Domnul ne-a dat cele necesare traiului. Inconştient, putem chiar aluneca în comunicare
manipulativă, "lucrarea apropo-urilor," sau cerşetorie făţişă.
Poate că nu ştim că ne-am mutat încrederea de la Dumnezeu la un om până nu se întâmplă ceva
cu sursa noastră... un susţinător credincios îşi pierde slujba şi ne scrie să ne spună că nu ne mai
poate susţine. Sau o biserică, care ne-a dat de mai multe ori, îşi pierde câţiva dintre donatorii de
bază - care s-au mutat, sau se schimbă cartierul. Apoi, ne dăm seama că neam pus încrederea în
oameni, nu în Dumnezeu. De fapt, ideea de a ne pune din nou încrederea în Dumnezeu sună cam
înfricoşător.
199
Aceasta este minunea vieţii de credinţă. Nu ne putem îndepărta niciodată prea mult de
dependenţa noastră de Domnul. El poate folosi nevoia financiară pentru a ne atrage atenţia,
pentru a ne face să depindem de El, din nou.
17. îmi este mie teamă de viitor?
Mulţi oameni sunt atât de înlănţuiţi de teama de viitor, încât nu pot păşi cu curaj să-L asculte pe
Domnul. Ei refuzăj chemarea Lui şi rămân în neascultare.
Teama de viitor este un lucru teribil, căci creşte mereu. I Cum poţi şti dacă eşti suficient de
asigurat, dacă ai destule economii? Ai investit în ceea ce trebuia? Te-ai gândit Ia toate
probabilităţile? Acest fel de nesiguranţă creşte mereu până când j devine ca o robie paralizantă.
Dragostea desăvârşită alungă teama, conform lui ] Ioan 4:18. Putem să ne întoarcem la Isus
pentru o eliberare completă de teamă. Putem să-I încredinţăm Lui viitorul nostru. Orice altceva
este, în final, nesigur. îţi pui încrederea în economii? Dar dacă programele federale care susţin
instituţiile unde ţi-ai depus economiile, falimentează? Dar dacă toate economiile lumii
falimentează?
Acestea nu sunt exagerări, apropo. în ultimii ani, am asistat la creşteri şi scăderi meteorice ale
economiilor. Acest lucru se datorează parţial sistemelor de telecomunicaţii rapide ca fulgerul,
care leagă centrele comerciale şi economice de pe fiecare continent. Un "sughiţ" economic poate
provoca o panică financiară mondială în câteva minute. Dacă îţi pui încrederea în sistemele lumii,
ele te vor dezamăgi. Şi totuşi, Isus este mai mare decât lumea pe care a creat-o, mai mare decât
universul, pe care-1 susţine în fiecare secundă prin "Cuvântul Lui puternic" (Evrei 1:3).
200
Dacă eşti imobilizat de teama de viitor, asta ar putea fi motivul unei penurii financiare. Cuvintele
Domnului spun: "Nu te îngrijora de ziua de mâine... Căci ziua de mâine se va îngrijora de ea
însăşi" (Matei 6:34). Aceasta nu înseamnă că este greşit să economiseşti sau să investeşti în
viitor. losif a fost chemat să conducă Egiptul într-un program de economii, punând deoparte 20 la
sută pentru viitor. Ascultă-L pe Domnul şi fa ceea ce-ţi spune El, chiar dacă îţi spune să faci o
omletă din oul cuibului tău şi să te bucuri de el azi, sau să o oferi pentru cuibul altcuiva!
201

15
Atunci când te prăbuşeşti de pe muchie
Dacă trăieşti o viaţă de credinţă, ea se bazează pe cunoaşterea a cine este Dumnezeu. Pentru a
avea credinţă în cineva trebuie să te bazezi pe cunoaşterea caracterului Său - să ştii că el va face
ceea ce a spus. Ce este acest Dumnezeu pe care-L slujeşti? Cine este această persoană pe care te
bazezi pentru nevoile cotidiene? Una din cele mai bune descrieri ale Lui este aceea de Tată. EI
este Tatăl tău, un tată bun, cel mai bun tată din univers.
Taţii buni au grijă de copiii lor. Taţii buni răspund întrebărilor copiilor lor. Când ceva nu merge,
când nu-ţi mai vin bani, mergi la Tatăl tău ceresc fn rugăciune şi întreabă-L ce anume a provocat
oprirea sursei financiare.
în capitolul anterior, am dat şaptesprezece motive care pot provoca nereguli financiare. Dacă
rămâi tară bani, s-ar putea ca motivul să fie unul din cele enumerate. Sau altceva. Primul pas este
acela de a-L întreba pe Dumnezeu. în Proverbe 4:7 ni se spune: "Dobândeşte înţelepciunea şi cu
tot ce ai, dobândeşte priceperea." Prea mulţi oameni eşuează în a face acest lucru. Ei primesc
călăuzire de la Dumnezeu să facă ceva, nu merge, şi apoi se dau de ceasul morţii să afle de ce.
Data viitoare se simt provocaţi să facă ceva, ei încearcă să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi
insistă, dar nu pot. întrebările fără răspuns le şubrezesc credinţa.
202
A trăi prin credinţă înseamnă că trebuie să ştii de cerm merge, atunci când nu merge. A învăţa să
ai credinţă în Dumnezeu înseamnă să pui întrebări. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările
noastre sau de eşecurile noastre. Nu-L surprindem cu lipsa noastră de înţelegere. El ne cunoaşte
mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. El va răspunde oricărei întrebări cinstite şi nu se va
supăra fiindcă L-am întrebat. Nu este un păcat să-I pui întrebări lui Dumnezeu.
Lui Iov nu i-a fost teamă să-I pună întrebări lui Dumnezeu. El a avut mari probleme financiare, la
care s-a adăugat tragedia pierderii tuturor copiilor săi şi durerea bolii sale. Biblia spune că în
ciuda acestor lucruri. Iov nu a păcătuit cu buzele. Şi totuşi I-a pus întrebări lui Dumnezeu....
multe întrebări ...întrebări cu voce tare.
Dacă ai trecut prin toate cele şaptesprezece puncte din capitolul anterior şi încă nu ştii de ce ai
"căzut peste muchie" financiar, întreabă-L pe Dumnezeu dacă nu eşti atacat de Satan. Dacă îţi
face Satan ceva ţie, nu ceva de care să fii tu răspunzător, poţi foarte simplu să-1 respingi cu
autoritatea pe care ţi-a dat-o Isus ca şi creştin.
Porunceşte diavolului să plece, conform lui Iacov 4:7. Apoi cere-i lui Dumnezeu să-ţi arate cum
să te opui atacurilor lui Satan, acţionând în duh de opoziţie. Dacă Satan te atacă prin lăcomie,
cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cui trebuie să-i dai şi ce. Dacă Satan foloseşte teama, stai în
credinţă şi dragoste. Dacă el te-a atacat cu sentimentul respingerii, iartă-i şi acceptă-i pe ceilalţi.
Ce trebuie să faci până când vor veni banii
Mai există o posibilitate în cazul în care te confrunţi cu probleme financiare. Poate că ai făcut
totul bine. Dumnezeu ţi-a
203
vorbit, poate că L-ai ascultat întocmai şi totuşi banii nu apar. S-ar putea ca însuşi Dumnezeu să te
testeze să vadă dacă Ii rămâi credincios în încercări. (Vezi Deuteronom 8:2).
Testarea cere întotdeauna timp. Venirea banilor poate părea târzie, dar Dumnezeu s-ar putea să
aibă un alt program. Aşteaptă răspunsul Lui, conştientizând că încercarea credinţei tale aduce
răbdare (Iacov 1:3). Hotărăşte-te să nu renunţi şi să învingi crezând şi punându-ţi încrederea în
Dumnezeu.
în timp ce aştepţi ca Dumnezeu să-ţi trimită banii, adu-ţi aminte de credincioşia Lui din trecut
faţă de tine. Acesta este unul din cele mai bune motive pentru a ţine jurnal. Dacă ai tăcut aşa,
mergi Ia jurnal şi citeşte de câte ori L-ai văzut pe Dumnezeu intervenind pentru tine. Dacă nu ai
ţinut jurnal, mergi la un prieten sau la soţul/soţia tău/ta şi cere-i să te ajute să-ţi aminteşti tot ce a
făcut Dumnezeu în trecut:
Ţi-aminteşti când eram complet ruinaţi atunci, cu taxele neplătite şi cat de neaşteptat au venit
banii, exact la timp? Ţi-aminteşti când fetita noastră avea nevoie de o operaţie şi nu aveam
asigurare medicală, iar vecinii s-au hotărât să adune bani pentru ea?
Aşa tăceau şi în Vechiul Testament. Când aveau lupte sau alte crize, conducătorul repeta faptele
din trecut ale lui Dumnezeu. Mult spaţiu din Biblie este consacrat acestor amintiri. Te-ai întrebat
vreodată de ce a îngăduit Dumnezeu atâta repetiţie? De ce trebuie să ni se repete aceleaşi
evenimentele petrecute în Exod capitolul paisprezece în Neemia capitolul nouă? Dumnezeu ne
arată o cale prin care să biruim, o cale prin care să luptăm şi să ne edificăm credinţa, în timp ce
aşteptăm să intervină în favoarea noastră.
204
îi mulţumim lui Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor noastre din trecut. Deseori, observăm grija
lui Dumnezeu de fiecare zi, doar atunci când se opreşte.
în timp ce aşteptăm ca Dumnezeu să ne poarte de grijă, nu-i învinovăţi pe alţii pentru nevoile tale.
Aceia care-i acuză pe alţii, nu primesc niciodată adevăratele răspunsuri. De asemenea, ei pierd
bucuria de a trăi pentru Domnul.
Evită să cazi în cursa de a-ţi compara soarta cu a altora. Un lider YWAM povestea despre vremea
când el şi familia lui treceau printr-o testare financiară gravă. în acel moment erau într-o perioadă
de pregătire cu studenţii. Ei au observat că studenţii aveau mulţi bani - adică nu numai să-şi
plătească taxele, dar şi să iasă în oraş să mănânce, ceea ce el şi familia lui nu-şi puteau permite.
Prietenul meu a strigat la Dumnezeu: "De ce, Doamne? De ce au ei atât de mulţi bani, pe când
noi nu avem bani nici de pastă de dinţi?"
Dumnezeu i-a vorbit foarte blând. Te poţi spăla cu sare
pe dinţi.
Dacă începi să-ţi formezi obiceiul de a compara nivelul venitului tău cu al altuia, poţi să pierzi
ceeea ce Dumnezeu încearcă să facă într-un anumit moment din viaţa ta. Acest prieten al meu a
învăţat că Dumnezeu îi împlinea adevăratele lui nevoi. El trecea printr-o anume perioadă în viaţă,
perioadă în care învăţa să depindă de Dumnezeu într-un mod nou. Astăzi, prietenul meu este la o
altă etapă a lucrării sale. El este unul din cei câţiva lideri care poartă cea mai mare răspundere în
YWAM din lumea întreagă. El şi familia lui au călătorit în toată lumea, experimentând
generozitatea lui Dumnezeu.
Ceea ce nu vedem când ne comparăm pe noi înşine cu alţii este în ce etapă suntem noi şi în ce
etapă sunt ei cu
205
Dumnezeu în acel moment. Poate că sunt testat în acel moment, dar nu trebuie să aştept ca toţi
cei din jur să iie testaţi în acelaşi timp sau în acelaşi domeniu. Dacă toţi o duc la fel, nu mai este
nici un tesL lestul vine atunci când îi vedem pe alţii conducând maşini, iar noi avem doar o
bicicletă, sau trebuie să mergem pe jos.
Există multe binecuvântări în vremurile nevoilor financiare, care nu pot veni în alt fel sau în alt
moment. Poţi învăţa să te întăreşti în vremuri de nevoie. Mai înveţi şi cum să te identifici cu
săracii, ca niciodată înainte de asta.
Jean-Jacques Rousseau povestea despre o "mare prinţesă" chiar înainte de Revoluţia Franceză -
care a auzit despre sutele de oameni care se revoltaseră în Paris şi a întrebat care este motivul.
- Madame, i s-a spus, fiindcă nu au pâine.
- Bine, a replicat ea, atunci să mănânce cozonac!
Mulţi oameni, ca această prinţesă, sunt atât de izolaţi de cei săraci, încât nu-i pot înţelege. Nu
cred că prinţesa fusese arogantă prin replica ei. Ba nu avea idee că cei săraci nu aveau nici
cozonac, nici altceva de mâncare.
Dumnezeu poate folosi nevoile temporare pentru a ne ascuţi grija, mila şi identificarea cu cei cu
adevărat săraci ai lumii... pentru toate milioanele acelea de oameni care îndură adevăratele lipsuri
în fiecare zi a vieţilor lor mizerabile.
O altă binecuvântare în vremuri de nevoie este aceea de a realiza deosebirea dintre adevăratele
noastre nevoi şi ceea ce pretindeam că erau nevoi. Aşa cum prietenul meu se plângea despre lipsa
pastei de dinţi şi a învăţat că poate folosi sarea pentru a-şi spăla dinţii. Când avem puţin, putem
învăţa să-I mulţumim lui Dumnezeu că toate nevoile ne sunt împlinite.
206
De asemenea, mai înveţi în vremuri de lipsuri financiare adevărul Cuvântului lui Dumnezeu din
Luca 12:15, unde ni se spune că viaţa omului nu constă doar din ceea ce posedă. înveţi că bucuria
Lui este mai mare şi nu depinde de bani. tîabacuc a învăţat această lecţie cu secole în urmă:
Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi şi
câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi
bucura în Domnul, ~mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele (Habacuc 3:17-18).
Când nu ai bani, poţi avea entuziasmul de a-L vedea pe Domnul că-ţi împlineşte nevoile într-un
alt fel.
Shirley Alman mi-a dat un exemplu mişcător de cât de bun poate fi Dumnezeu în timpul
încercărilor. Ea şi soţul ei, Wedge, trăiesc în America de sud, unde el este Directorul Internaţional
al YWAM pentru vorbitorii de limbă spaniolă ai lumii. Incidentul pe care mi 1-a împărtăşit
Shirley s-a petrecut cu ani în urmă, când ei de-abia ieşiseră din Şcoala Biblică, şi erau în faza de
pionierat cu o biserică spaniolă în Alamogordo, New Mexico.
într-o zi, povesteşte Shirley, "dulapurile erau goale, goale de tot. Nu mai aveau decât câteva
mirodenii - care nu se gătesc prea bine!" Le era greu de mai multă vreme, dar în acea zi, când în
sfârşit nu mai era nimic de mâncat, Shirley s-a aşezat la masa din bucătărie şi a strigat la Domnul.
Ce se vor face ei? Copiii îi erau la şcoală şi Wedge era la servici. Wedge putea veni înfometat de
la munca la biserica lor. Trebuia să pună ceva în gură înainte de a merge să sape la fundaţie din
nou în seara aceea. Cei va da de mâncare lui şi celor patru copii ai lor?
207
Atunci, ea şi-a amintit... Dumnezeu era Cel care-i angajase să se lupte să construiască această
biserică în partea săracă a oraşului. Ce-ar fi să-i scrie o lis-â de cumpărături iui Dumnezeu-?
Shirley şi-a scris lista - una lungă. Ea a inclus ingredientele pentru cina din seara aceea, plânuind
să facă mâncarea preferată a familiei - mexicană.
în acea după-masă, Shirley s-a dus la o întrunire cu femeile din biserică. După aceea, ea le-a dus
cu maşina pe câteva din ele-, pe la casele lor. Una din ele a invitat-o pe Shirley înăuntru pentru un
moment.
în timp ce Shirley intra în bucătăria femeii, inima începu să-i bată. Pe rafturi se atlau îngrămădite
câteva pungi de la magazin. Pentru ea! O privire rapidă prin pungi confirmă că tot ce avea pe listă
era acolo.... cu excepţia tăinii.
Inima lui Shirley tresălla de bucurie, când s-a întors la maşină pentru a le duce şi pe celelalte
doamne pe la casele lor. Era greu să taci în astfel de momente, dar ştia că trebuie - nu voia ca
femeile din biserică să ştie cât de disperaţi fuseseră. Ea conducea mai departe, dar înlăuntrul ei îl
întreba pe Dumnezeu: "Dar făina? Nu pot face torti/Iasiara făină!"
Când femeia cobori din maşină, spuse:
- Senora Alman, mama mi-a spus să vă transmit că are cinci kilograme de făină petru dvs. Doriţi
să le luaţi acum?
- Da, răspunse Shirley. Vreau să le iau acum!
Când a rămas în sfârşit, singură în maşină, Shirley a început să cânte şi să-L laude pe Dumnezeu
din toată inima. Deodată, şi-a amintit ceva.
- Fasole! Doamne, am uitat să pun fasole pe listă! Shirley a încercat sâ-şi amintească conţinutul
pungilor - ea nu-şi amintea să fi văzut fasole.
208
Acasă, ea a început să-şi pună deoparte cumpărăturile preţioase. Ea a întins mâna până în fundul
pungii şi acolo găsi şi fasolea. Dumnezeu Si-a amintit de aceasta, chiar dacă ea uitase.
Acest fel de a purta de grijă este atât de impregnat de persoana lui Dumnezeu - înseamnă mai
mult decât dacă ne-ar fi dat banii să ne aprovizionăm siguri. El ştie dacă familiei tale îi place
mâncarea mexicană, sau nu. El a ştiut să-Şi amintească de fasole.
Dumnezeu nu este limitat în felul în care aprovizionează. El a purtat de grijă copiilor lui Israel,
făcând încălţămintea şi hainele rezistente timp de patruzeci de ani. îmaginează-ţi dacă ar fi făcut
acest lucru pentru noi. Am fi putut purta pantaloni evazaţi şi costume sport patruzeci de ani!
Vremea lipsurilor financiare restaurează încrederea noastră în Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca
întotdeauna experienţa noastră să se bazeze nu pe ceea ce a făcut pentru noi cu nu ştiu câţi ani în
urmă, ci să fie proaspătă.
în sfârşit, în timp ce aştepţi ca Dumnezeu să se îngrijească de nevoile tale, meditează la Psalmul
37. Acest psalm pare să fi fost scris în special pentru cineva care are nevoie de bani. El ne spune
de trei ori "nu te îngrijora", ci încrede-te în Domnul, odihneşte-te în El şi aşteaptă cu răbdare. El
ne aminteşte să nu-i invidiem pe alţii şi spune că prosperitatea celor răi este temporară.
Conform Psalmului 37, dacă-ţi faci partea, locuind în ţară şi făcând binele; cultivând credincioşia;
găsindu-ţi plăcerea în Domnul; dedicându-ţi căile Lui; şi repectând legea Lui în inima ta;
Dumnezeu promite:
* El îţi va împlini dorinţele inimii tale.
* E! va face ceea ce trebuie în viaţa ta acum.
209
* EI va face cunoscută neprihănirea ta.
* El îţi va face dreptate.
* Vei moşteni pământul.
* Te vei bucura de prosperitate abundentă.
* El îi va judeca pe cei care ţi-au tăcut rău.
* Iii te va susţine.
* Moştenirea ta va fi veşnică.
* Nu vei fi ruşinat în vremuri grele.
* Chiar şi în timpul foametei, te vei bucura de abundenţă.
* Vei ti milostiv şi vei da altora; vei avea posibilitatea de a împlini nevoile altora.
* Paşii îţi vor fi întăriţi de Dumnezeu.
* Când vei cădea, nu te vei prăbuşi - Dumnezeu te va ţine de mână.
* Vei avea suficienţi bani la bătrâneţe.
* Urmaşii tăi vor fi îngrijiţi şi vor fi o binecuvântare pentru cei din jur.
* Vei fi apărat de Dumnezeu pe veci.
* Vei proclama înţelepciune şi vei rosti dreptate. (Vei învăţa de la Dumnezeu şi vei putea să
transmiţi această învăţătură altora şi să-i ajuţi.)
* Vei fi protejat de pericol şi condamnare.
* Domnul te va înălţa.
* Vei vedea distrugerea celor răi.
* Dumnezeu te va elibera; El va fi tăria ta, mântuirea ta şi ajutorul tău.
Iată o listă cuprinzătoare, nu-i aşa? Cu toate acestea, ele sunt promisiunile specifice ale Domnului
pentru tine, în timp ce aştepţi să-ţi poarte de grijă.
210 .
Merită trăită viaţa de credinţă? Dacă ai experimentat-o vreodată, ea te scoate, într-adevăr, din
rutina cotidiană. A trăi viaţa de credinţă este ca şi când ai merge pe sârmă. Este incredibil de
fascinantă.
în anii 1800, un acrobat pe nume Blondin (Jean Francois Gravlet) a devenit renumit pentru că a
traversat cascada Niagara pe o sârmă întinsă deasupra, de mai multe ori, de obicei tară plasă de
siguranţă.
într-o zi, o mulţime s-a adunat la cascadă să privească cea mai periculoasă încercare a lui de până
atunci. EI a plănuit să împingă o roabă încărcata cu un sac greu de ciment, până în partea cealaltă.
Datorită acestei greutăţi suplimentare, cea mai mică greşeală de calcul, ar fi putut răsturna roaba
peste cablu, facându-1 să plonjeze Ia moarte de la peste 160 picioare în furia torentului.
Mii de oameni au urmărit înaintarea lui de-a lungul cablului, cu răsuflarea tăiată, punând un
picior cu atenţie înaintea celuilalt şi împingând în linişte roaba de-a latul prăpastiei pulverizate de
apa cascadei, neatent la mugetul apei de dedesubtul lui.
Când a ajuns în partea cealaltă, mulţimea a răsuflat colectiv uşurată şi s-a înveselit. Ce faptă!
După traversare, Blondin a provocat un reporter din apropiere:
- Crezi că pot să fac orice pe sârmă?
- O, da, domnule Blondin, a spus reporterul, după ceea ce am văzut astăzi, cred. Puteţi face orice.
- Crezi, deci, a spus Blondin, că în locul unui sac de ciment, aş putea pune un om în roabă - un
om care n-a mai fost pe o sârmă până acum - şi l-aş rostogoli, fără plasă şi în siguranţă pe partea
cealaltă?
211
- O, da, domnule Blondin, a spus reporterul, cred că puteţi.
- Bun, a spus Blondin. Suie-te, atunci.
Reporterul s-a făcut palid şi a dispărut în mulţime. Una este sâ crezi ceva, dar cu totul altceva e să
ai o astfel de credinţă în cineva.
în orice caz, o persoană în acea zi a avut acest tip de credinţă în Blondin. Acest curajos voluntar a
fost de acord să intre în roabă şi să traverseze cascada cu maestrul acrobat.
în timp ce Blondin a scos sacul de ciment şi şi-a pus pasagerul în roabă, oamenii din ambele părţi
ale cascadei, au început repede să facă pariuri pentru rezultatul scontat. Apoi, îndată ce mulţimea
s-a înveselit, Blondin s-a dus înapoi pe deasupra cascadei, de data asta împingând un pasager
stresat în faţa lui.
Părea ca o nouă victorie uşoară pentru îndrăzneţ. Dar când erau pe la jumătatea funiei de 1600 de
picioare, un om care pariase mult împotriva reuşitei, s-a strecurat şi a tăiat una din funii.
Deodată, funia strânsă tare a zburat nebuneşte înainte si înapoi, forţa mişcării de izbire crescând
în intensitate. în timp ce Blondin se lupta să-şi păstreze echilibrul, el ştia că nu-1 mai despart
decât câteva secunde de moarte. Când marginea roţii roabei ieşea de pe tir, urma să fie aruncaţi
amândoi în nebunia apelor.
Blondin spuse, rupând tăcerea pasagerului îngrozit din roabă:
- Ridică-te! porunci el. Ridică-te şi apucă-te de umerii mei!
Omul stătea acolo ca paralizat.
- Dă-i drumul şi ridică-te! Lasă roaba! Dacă nu, mori!
212
Cumva, omul reuşi să se ridice şi să iasă din roaba care se balansa.
- Braţele, ...pune-le în jurul gâtului meu! Acum, picioarele... în jurul mijlocului meu! a mai zis
Blondin.
Din nou omul îi ascultă, agăţându-se de Blondin. Roaba goală căzu, dispărând în tumultul
spumegând al apelor, jos de tot. Echilibristul stătu acolo, folosindu-şi toţi anii de experienţă şi
fiecare muşchi antrenat pentru a sta pe funie până când legănatul se mai opri puţin. Apoi,
centimetru cu centimetru, avansa de-a latul genunii, ducându-1 pe om ca pe un copil. In sfârşit, îl
aşeză pe malul celălalt.
Asta înseamnă să trăieşti o viaţă de credinţă. Trebuie să ai o încredere sinceră în Acel care te
trece pe malul celălalt. Este relativ uşor să spui cred în Dumnezeu. Dar doreşti să te ducă în braţe
pe sârmă, deasupra urletului apelor? Trebuie să ştii că poţi avea această experienţă. Te poţi
bucura de încântarea de a-ţi pune încrederea în Dumnezeu şi de a-L vedea cum îngrijeşte de
nevoile tale.
La asta se ajunge, în viaţa de credinţă. Este credinţa în însuşi Dumnezeu. Nu este nici un sistem
sau ritual implicat aici. Este numai credinţa într-o persoană vie, credinţa că El te va ajuta să-ţi
împlineşti slujba pe care ţi-a încredinţat-o.
El are provocări mari, pe care le-a plănuit numai pentru tine. El doreşte să ocupi un rol important
în cea mai impresionantă rasă din toată istoria - rasa care duce Evanghelia la orice făptură. El
vrea ca tu să fii cât mai bun posibil - pentru El, şi pentru lumea din jurul tău. Primeşte această
provocare. Păşeşte cu curaj pentru El. Ai încredere în El. îndrăzneşte să trăieşti pe muchie de
cuţit.
213
Appendix
Obţinerea bogăţiei şi ameliorarea sărăciei
de Don Johnson
Imediat după prânz, doi oameni stau la un colţ de stradă. Cel mai înalt este bine îmbrăcat, dichisit
impecabil cu o servietă de piele pe care o ţine strâns sub braţ. Hainele celui de-al doilea sunt
jerpelite, iar lipsa de şosete este evidentă datorită pantalonilor prea scurţi. Acest om sărac arată
slab şi trist, cu riduri de frustrare şi disperare ce înnourează figura-i altfel tânără. El tremură în
aerul tare al dimineţii, umbrit straniu de către străinul înalt şi încrezător, care trece grăbit pe lângă
el.
Contrastul trece deseori neobservat de oamenii obişnuiţi; cu toate acestea, în diferite momente, o
scenă ca cea de faţă va încremeni în memoria noastră şi suntem obligaţi să reflectăm uneori
asupra ei. Contrastele sunt evidente în orice parte a lumii. Ele există atât în ţările în curs de
dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, în toate sistemele economice internaţionale din toată lumea.
Este prăpastia dintre cei săraci şi cei bogaţi. Este aparenta inegalitate dintre clase.
Să recunoaştem, diferite familii sau indivizi se bucură de beneficiile posesiunilor materiale, ale
succesului financiar, oportunităţilor de educaţie şi prestigiului. Cu toate acestea, alţii suferă în
nevoi, foame, boa|ă şj ig^ojanţă, datorită situaţiei lor economice. Sărăcia este un fapt trist al
acestei lumi, o molimă de durată!
214
Dar, care sunt cauzele sărăciei? Care sunt cauzele succesului? Aceste întrebări importările au dat
naştere noilor teorii politice, volumelor de speculaţii şi chiar mişcărilor revoluţionare din toată
lumea.
Mulţi cred că bogăţia este limitată. Că a fost inegal distribuită. Pentru echilibrarea prăpastiei
bogaţi-săraci, trebuie să redistribuim în mod egal bogăţia lumii. Unii activişti politici mai cred că
răul este provocat de un sistem extern nedrept. Pentru ei, tot ce este exterior - societatea, guvernul
etc. -provoacă probleme morale. Omul este rău datorită acestui sistem.
Multe din aceste idei sunt perfect logice. Dar este posibil ca unele din premise să se bazeze pe
idei greşite. Este bogăţia limitată? Faptul că un om este bogat îl face pe altul să devină sărac? Se
bazează o economie din lumea întâi pe un sistem de exploatare şi înşelăciune? Au strâns, oare,
bogaţii cei răi o parte nedrept de mare din bogăţia lumii şi i-au lăsat pe cei săraci lipsiţi? Oare
bogaţii provoacă sărăcia?
S-ar putea oare, ca bogăţia să nu fie limitată? Poate este creată. Nu ar fi asta o veste bună pentru
săraci? Este posibil ca noua bogăţie să fie nelimitată în idei, invenţii şi muncă cinstită în slujba
altora? Să zicem că un om prosper nu este rău. Dar, cum se poate aşa ceva?
Bogăţia poate fi creată!
Ai nevoie de idei, caracter şi de un guvern care protejează oportunităţile tale.
Ideile
Ideile sunt sursa primară a creării bogăţiei. Fiecare persoană este creată după chipul lui
Dumnezeu şi posedă o sursă
215
unică de creativitate, o fântână nesfârşită de idei. Bogăţia este limitată doar de ideile omului şi de
geniul lui creator.
Resursele naturale nu produc crearea bogăţiei. Petrolul nu era corjsiderat o resursă până când nu a
inventat cineva motorul cu ardere internă. Industria de calculatoare de azi aflată într-o explozie a
dezvoltării sale, are printre cele mai complexe componente ale sale, microcipul. Acest cip este
făcut din silicon, un element aparent tară importanţă al nisipului! Dacă resursele naturale ar fi
sursa bogăţiei, atunci Japonia şi alte ţări din Asia de est ar fi foarte sărace. Ele sunt aproape
lipsite de resurse naturale.
Spiritul uman este sursa primară a creării bogăţiei. Oamenii nu trebuie să fie pasivi pe măsură ce
se întâlnesc cu provocările oprimării şi sărăciei. Prosperitatea se adapă de la fundul fântânii: din
idei, inventivitate şi activităţile a milioane de artişti din micile afaceri. Simplul fapt de a-ţi crea o
mică afacere este o artă!
Marile idei de afaceri trebuie să ajute ca adevăratele nevoi ale altora să aibă succes. Crearea
bogăţiei nu este doar o activitate egoistă, ci mai degrabă o ocazie unică de a-i sluji pe alţii în mod
creator.
Caracterul
Caracterul este o calitate morală. El este constituit din suma vieţii interioare a unei persoane, a
faptelor, obiceiurilor şi a motivelor sale. El este un model individual de gândire şi comportament.
Caracterul tău afectează calitatea ideilor şi creativităţii tale. Seminţele necesare din grădina
rodnică a afacerilor de succes sunt gândurile şi motivele curate. Oamenii sunt făcuţi de
Dumnezeu să fie buni administratori ai creaţiei Sale. Omul trebuie să fie demn de încredere,
transformând
216
materia primă pentru a-i conferi o valoare mai mare şi a fi mai utilă celorlalte fiinţe umane.
Oamenii trebuie să se folosească de hărnicie, disciplină şi planificare înţeleaptă pentru a produce
bogăţia, nu doar s-o consume. Ei trebuie să-şi asume riscuri, să facă sacrificii şi să mucească din
greu. Oamenii răi pot fi vinovaţi de lăcomie şi de reţinerea unei părţi pe nedrept de la angajaţii lor
pentru a strânge mai multă bogăţie, dar ai nevoie de un om virtuos pentru a câştiga şi crea bogăţia
care să slujească societăţii. Compasiunea pentru cei săraci este o calitate componentă a unui
caracter virtuos ce încearcă să uşureze sărăcia. Un om plin de compasiune va căuta să creeze
modalităţi de încurajare a dezvoltării economice printre miile de săraci.
Guvernul
Scopul guvernului civil este de a proteja şi de a-şi sluji cetăţenii. Un guvern drept nu va prelua
sau uzurpa modalităţile oamenilor de a crea bogăţia. Statul trebuie sa existe pentru om, nu omul
pentru stat.
Dumnezeu a dat oamenilor talente indiferent de starea socială. El a dat daruri interioare celor
săraci, care aşteaptă să fie descoperite. Societatea trebuie să facă în aşa fel încât să ofere ocazii
pentru ca săracii să-şi poată exprima talentele ascunse. Guvernul trebuie să se dedice în a se
asigura că săracii şi nevoiaşii au toate ocaziile şi protecţia pentru a continua utilizarea productivă
a capacităţilor şi ideilor lor. Nu trebuie să existe ideea preconcepută că săracii îşi caută şi ei felia
din "plăcinta bogăţiei limitate." Societatea va evolua prin succesul lor.
Guvernul trebuie să se disciplineze pentru a sluji şi susţine dezvoltarea morală şi politică.
Creativitatea poate fi
217
descurajată prin taxe exorbitante. Cu toate acestea, impozitarea responsabilă va furniza banii
pentru funcţia corespunzătoare a rolului limitat al statului în dezvoltarea economică. Un guvern
drept trebuie să elimine câştigul nedrept al celor răi şi exploatarea creativităţii celorlalţi. Crima nu
trebuie să propăşească!
Statul trebuie să respecte ....drepturile de proprietate ale fiecărui cetăţean. Un guvern înţelept care
va înţelege că nu poate conduce moralitatea inimii, poate inhiba imoralitatea prin legi şi
consecinţe adecvate. Instituţiile guvernamentale, morale şi economice nu trebuie să se atle în
competiţie, ci doar sâ-şi dea mâinile, muncind din greu pentru a crea o societate dreaptă şi care
manifestă grijă faţă de om.
Care este cauza sărăciei?
Oprimarea nedreaptă a săracilor este numai unul din numeroasele motive ale existenţei sărăciei
distructive. Sărăcia este deseori rezultatul propriilor vicii ale unui om sau al caracterului acestuia.
Poate fi cauzată de răutate, alcoolism, zgârcenie şi pur şi simplu lenevie. Unii oameni sunt
victime inocente ale sărăciei. Există femei şi copii abandonaţi de taţi iresponsabili. Oamenii
lacomi comit uneori, nedreptăţi cumplite împotriva oamenilor cinstiţi. Şi totuşi, este trist că prea
mulţi oameni sunt participanţi responsablili şi de bună voie ai propriei lor sărăcii şi distrugeri. De
aceea, pentru ajutorarea cât mai multor săraci, este un act de compasiune şi har. Alţii care au fost
victimele păcatului, trebuie apăraţi cu dreptate. Guvernul trebuie să încurajeze şi să-i
recompeseze atât pe cei care îşi extind compasiunea asupra săracilor, cât şi pe cei care-i apără cu
dreptate!
218
Eliberarea celor săraci
Deci, dacă bogăţia este cu adevărat creată, înseamnă că nu este limitată. Aceasta este o veste bună
pentru cei săraci, căci pe măsură ce se întorc la Dumnezeu pentru ajutor, El le promite să le
poarte de grijă, conform bogăţiilor Sale nelimitate în glorie. El le va da idei şi-i va ajuta să-şi
dezvolte un caracter şi o . strategie înţeleaptă de administrare a ceea ce li se dă. Eliberarea
săracilor din robia morală devastatoare a păcatului şi protejarea lor de păcate care i-ar putea
afecta, este cheia uşurării sărăciei. Ei nu trebuie să ia arma în mână pentru a-şi câştiga "felia de
plăcintă." Ci, ei au nevoie de o ocazie pentru a crea veniturile care le-ar putea împlini nevoile.
Guvernul trebuie să tle adaptat de om pentru a-l sluji pe om. Omul are mai mare valoare decât
statul. Sarcina statului este de a proteja de tiranie şi de a pune la dispoziţia oamenilor libertatea de
oportunităţi pentru ca săracii să-şi exprime talentele lor creatoare. Ei ar trebui încurajaţi să
participe la eliberarea de propria sărăcie.
Bogaţii ar trebui încurajaţi atât de instituţiile morale, cât şi de cele politice, să dea la săraci,
ajutând la pregătirea, educarea şi oferirea oportunităţilor de a începe mici afaceri. Pe măsură ce
săracii ies din sărăcie, ei trebuie încurajaţi să-i ajute pe alţii. Bogăţia este un mijloc, nu un scop în
sine. Crearea bogăţiei este cel mai puternic mijloc posibil pentru eliberarea săracilor din tirania şi
distrugerea adusă de oprimanta sărăcie!
Când crearea bogăţiei rămâne un mijloc, scopul va fi mereu libertatea*.
C 1989
219
Notă: Don este misionar în YWAM şi lucrează într-o ţară în curs de dezvoltare. Recunoaştem că
aceasta este o problemă complexă, dar spaţiul nostru limitat nu i-a permis lui Don să se ocupe şi
de alţi factori corelativi, cum ar fi implementarea corectă a ideilor şi disponibilitatea resurselor
sau pregătirea pentru a avea succes.
- Loren Cunningham
220