ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·   Aprilie 2013  ·  Gratis

În a ce st
număr
Evitând unghiul mort
A fi o mamă casnică - o slujbă onorabilă
Glanda pituitară
În atenția celor fugari!
Un lucrător devotat
 Sămânţa adevărului

Cuprins
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries
O. P. 1 - Gh. P.1,
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org
România
Rubrica editorului
Comitetul executiv: Evitând unghiul mort. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
David Troyer
Paul Weaver Rubrica învăţătorului
Roman B. Mullet Învățături cu privire la cercetarea de sine. . . . . . . . . . . . . . 5
James R. Mullet Purificarea prin suferință. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
David King
Philip Troyer Rubrica părinţilor
Tainele căsătoriei - Soția . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Comitetul de A fi o mamă casnică - o slujbă onorabilă. . . . . . . . . . . . . 15
îndrumare: ”Când vei pleca în călătorie”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Ernest Hochstetler
Perry Troyer Rubrica istorică
Johnny Miller Coliba unchiului Tom. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
James Mullet
Nate Bange
Rubrica practică
Clay Zimmerman Un deliciu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Glanda pituitară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Editor: Paharnicul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Alvin Mast
Rubrica tineretului
Editor adjunct: Când vin bunicii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
James K. Nolt În atenția celor fugari! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Dacă Îl iubim pe El, îi vom iubi și
Grafica: îi vom asculta pe părinți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Gicu Cotleţ
Kristi Yoder Rubrica pentru copii
Un lucrător devotat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Coordonator traduceri Ocupațiile personajelor din Biblie. . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Valentin Hrihorciuc
Rubrica ”O carte în serial”
Foto copertă: Martirul din Catacombe (Partea a IV-a). . . . . . . . . . . . . 34
CAM Photo, Râul Iordan - Israel
Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
© 2013 Toate drepturile rezervate.
Este interzisă orice reproducere de text
sau fragmente din text fără aprobarea O poezie pentru azi
prealabilă a editurii. Excepţie se poate face
numai pentru citate scurte sau concluzi Porțile laudelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
generale ale unui pasaj.
Coperta din spate
Însăși Biblia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
 „Nu vă scriem altceva decât ce citiți și
cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți
cunoaște, cum ați și cunoscut în parte, că noi
suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus.” 2 Cor. 1:13-14

Rubrica
Editorului
Evitând unghiul mort
„Noi, cetățeni ai Statelor Unite, pentru a forma
o uniune mai aproape de perfecțiune, întemeiem
justiția, asigurăm pacea țării, ne îngrijim de
apărarea națională, promovăm bunăstarea generală
și asigurăm binecuvântările libertății pentru noi
și pentru urmași, consacrăm și instaurăm această
Constituție pentru Statele Unite ale Americii.”
Cetățenii americani apreciază aceste țeluri nobile
de „justiție”, „pace a țării”, „bunăstare generală”, și
„binecuvântările libertății” care sunt descrise în acest
Preambul din Constituția Statelor Unite.
Cu toate acestea, am putea fi uimiți și dezamăgiți să
observăm că exact același document a tolerat sclavia,
chiar a garantat proprietarilor de sclavi dreptul
de a traversa granițele de stat ca să-și revendice și
să-și întoarcă prin forță pe plantație sclavii fugari!
[Constituția S.U.A., Articolul IV, Secțiunea 2].
Ce „unghi mort”, o contradicție masivă „a păcii”,
„a bunăstării generale” și „a binecuvântărilor
libertății!” [Extrasul din cartea Coliba unchiului
Tom din secțiunea istorică a acestei reviste zugrăvește
nedreptatea și oroarea oamenilor care tratează alte
ființe umane ca pe o proprietate a lor.]
Acest „unghi mort” de tolerare a sclaviei a condus
la tragedia Războiului Civil din America de la 1861
la 1865. Aproximativ 620.000 de oameni au murit
în acest război, depășind pierderea pe care națiunea
americană a suferit-o în orice alt război. La scurt timp
după terminarea acestui război, Amendamentul al
13-lea la Constituție a abolit orice formă de sclavie
—James K. Nolt
în Statele Unite. Președintele Abraham Lincoln a
rostit cel de-al doilea discurs inaugural aproape de
finalul războiului și a recunoscut cu înțelepciune
mâna dreaptă a lui Dumnezeu: „Pare ciudat că orice
om îndrăznește să ceară ajutorul unui Dumnezeu
drept pentru a-și stoarce pâinea din sudoare frunții
altor oameni, dar haideți să nu judecăm, ca să nu fim
judecați... Sperăm cu dragoste, ne rugăm fierbinte
ca această mare năpastă a războiului să înceteze
fără întârziere. Totuși, dacă Dumnezeu vrea ca să se
desfășoare în continuare până ce va dispărea toată
bogăția acumulată prin truda neplătită a 250 de ani
de robie și până ce fiecare picătură de sânge stoarsă
prin lovitură de bici va fi plătită cu o altă picătură
de sânge stoarsă prin sabie, după cum s-a spus acum
3000 de ani în urmă, tot așa trebuie să se spună și
acum: «judecățile Domnului sunt adevărate, toate
sunt drepte.»” Acest război a fost într-adevăr un preț
enorm de plătit și cu durere ne amintim de el acum,
cu ocazia celei de-a 150-a aniversare.
Cu toate că există o mulțime de unghiuri moarte
în constituțiile, legile și documentele din lume,
„Constituția”creștinului nu are unghiuri moarte.
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și
de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea
înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic
pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16,17). Însă
creștinul poate avea foarte lesne unghiuri moarte în
felul în care dă ascultare acestui verset și Duhului

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 3
Sfânt.
Din punct de vedere fizic, unghiul mort are loc în
câmpul nostru vizual pentru că nervul optic trebuie
să pătrundă în spatele globului ocular, creându-
se astfel un mic cerc în spatele retinei care nu e
sensibil la lumină. Următorul experiment simplu
ne demonstrează unghiurile moarte din punct de
vedere fizic. Pe o bucată de hârtie, scrie două litere
la o depărtare de circa zece centimetri una față de
cealaltă. Închide ochiul stâng și concentrează-te pe
litera din stânga cu ochiul drept în timp ce apropii
hârtia de față până la aproximativ șapte centimetri și
o depărtezi până la patruzeci de centimetri. Vei vedea
că litera din dreapta va dispare și va reapare la periferia
câmpului vizual. După aceea mișcă hârtia din nou în
timp ce închizi ochiul drept și privești atent litera din
dreapta. Interesant! Din fericire, avem doi ochi care își
compensează reciproc unghiurile moarte.
Din păcate, unghiurile moarte din domeniul
spiritual și etic nu se remediază așa de ușor. Ne-ar
place să credem că acestea se limitează la documente
seculare, la politicieni și necredincioși. Totuși ne
cunoaștem prea bine ca să negăm faptul că unghiurile
moarte pot exista în propriile inimi și vieți. Prea
ușor gândurile, vorbele sau acțiunile noastre intră
în contradicție cu țelurile nobile pe care le avem în
viață sau, mai grav, cu învățătura Cuvântului lui
Dumnezeu.
Unghiurile moarte din viața noastră includ efectele
subtile ale necredinței, mândriei, răzvrătirii, stării de
căldicel, poftei și egoismului. Acestea pot determina
o deformare a câmpului vizual, cum este spre
exemplu grija pentru felul în care alții ne tratează în
loc de grija pentru felul în care noi îi tratăm pe ei.
Lipsa de sensibilitate față de alții poate duce la relații
neproductive și necorespunzătoare. Există riscul de a
poziționa posesiunile și statutul social mai sus decât
valorile spirituale.
Profeții Vechiului Testament au acuzat ipocrizia
religioasă: ținerea formală a sărbătorilor, aducerea
jertfelor și adunările fără nicio legătură cu adevărata
lor semnificație. „Ci dreptatea să curgă ca o apă
curgătoare, și neprihănirea, ca un pârâu care nu
seacă niciodată!” (Amos 5:24). Isus a condamnat
pe față unghiurile moarte: „Povățuitori orbi, care
4  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
strecurați țânțarul și înghițiți cămila!” (Matei
23:24). Unghiurile moarte pot în același chip să
ne determine să fim foarte meticuloși cu probleme
mărunte dar să omitem „cele mai însemnate lucruri
din Lege: dreptatea, mila și credincioșia”.
Poate că suntem conștienți de propriile unghiuri
moarte, dar ne lipsește puterea spirituală, imboldul
sau timpul de a ne concentra asupra lor. Sau poate
că nu suntem conștienți de ele și avem nevoie de
ajutorul fraților și surorilor pentru a le identifica și
rezolva. Au trecut aproape șaptezeci și șase de ani de la
momentul ratificării Constituției până la momentul
adoptării celui de-al 13-lea Amendament cu privire
la abolirea sclaviei. Din fericire, Dumnezeu poate
lucra asupra unghiurilor moarte mult mai repede și
mai eficient dacă Îi permitem acest lucru.
Există ceva și mai rău decât unghiul mort: este
închiderea voită a ochilor și respingerea adevărului.
Când Isus l-a vindecat pe orb, acesta a mărturisit
cu bucurie: „eu una știu: că eram orb, și acum
văd.” (Ioan 9:25b) În contrast, fariseii cei mândri
și-au închis ochii în fața mărturiei acestei minuni,
provocându-L pe Isus într-un mod arogant: „Doar
n-om fi și noi orbi!” (Ioan 9:40b). „«Dacă ați fi orbi,»
le-a răspuns Isus, «n-ați avea păcat; dar acum ziceți:
„Vedem.”» Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.”
(Ioan 9:41) De fapt, orbirea voluntară a preoților
celor mai de seamă și a bătrânilor i-a determinat să
folosească mita pentru a nega o minune și mai mare:
Învierea lui Isus Hristos dintre cei morți! (Vezi Matei
28:11-15).
„Unghiul mort” dintr-un document laic poate
cauza o mulțime de dezastre. În același chip,
„unghiurile moarte” din domeniul spiritual pot
avea drept consecință mari pierderi spirituale, chiar
condamnare veșnică. Care sunt „unghiurile moarte”
din viața noastră? Suntem gata să le înlăturăm?
Biserica din Laodicea a fost instruită să-și cumpere
„doctorie pentru ochi, ca să-și ungă ochii și să vadă”
(vezi Apoc. 3:18). Când Isus l-a vindecat pe orbul
din Betsaida, l-a atins de două ori astfel încât acesta
să nu-i vadă pe oameni ca niște copaci, ci ca oameni
(Marcu 8:22-25). Fie ca Isus Hristos să ne atingă
ochii încă o dată pentru a ne tămădui unghiurile
moarte și pentru a-Și zidi mai departe Împărăția.
 „Învățăturile Tale sunt minunate: de
aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea
cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate.” Psalmul 119:129-130

Rubrica
Învăţătorului
Învăţături cu privire la
cercetarea de sine
Cercetarea de sine este deseori poruncită în
Scriptură. Trebuie să ne cercetăm vieţile ca să
fim siguri că trăim după voia lui Dumnezeu;
iar dacă descoperim că ne lipseşte ceva,
trebuie să facem corectările necesare ca să
fim primiţi de Dumnezeu. Unele pasaje din
Scriptură subliniază mai mult nevoia de a ne
cerceta permanent, deoarece trebuie să fim
mereu gata să ne întâlnim cu Dumnezeu. Alte
pasaje din Scriptură se concentrează mai mult
asupra anumitor perioade speciale de cercetare
personală ca pregătire pentru anumite
împrejurări specifice.
„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu
ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de
ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul
adevărului.” (2 Timotei 2:15)
„Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi
în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu
recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în
voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.” (2
Corinteni 13:5)
„De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta
sau bea paharul Domnului în chip nevrednic,
va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să
mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul
acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi
bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul
Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi
mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.
Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de
Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.”
(1 Corinteni 11:27-32)
Înţelegem că cercetarea personală constantă
este un lucru necesar, dacă trăim aşteptând
revenirea Domnului Isus. În acelaşi timp,
cercetarea personală periodică şi specială ne
va face conştienţi şi mai mult de seriozitatea
revenirii Lui.
În Vechiul Testament iudeii aveau un
timp de pregătire specială înainte de Paşti.
Ei îndepărtau orice urmă de aluat vechi din
casele lor în amintirea plecării lor în grabă din
Egipt. Întrucât sărbătoarea noastră de părtăşie
spirituală cu Hristos, Mielul nostru de Paşti,
este continuă, trebuie să ne cercetăm în mod
constant şi să îndepărtăm „aluatul păcatului”
din vieţile noastre.
„Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o
plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat;

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 5
 căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să
prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi,
nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu
azimele curăţiei şi adevărului.” (1 Corinteni
5:7, 8)
Pasajul din 1 Corinteni 11 accentuează
nevoia unei cercetări amănunţite ca pregătire
pentru Cina Domnului. Neglijenţa în privinţa
aceasta poate avea efecte grave şi păgubitoare
asupra noastră. Ne gândim îndeosebi la
slăbiciune şi boală spirituală, dar poate fi
vorba şi de slăbiciune şi boală trupească. Este o
făţărnicie să pretindem că suntem altceva decât
în realitate. Cina Domnului este o comemorare
a jertfirii trupului lui Isus. Dacă nu rămânem
în El, dacă nu ne încredem în El şi nu fugim
de păcat, înseamnă că nu facem deosebire şi
nu înţelegem ce reprezintă simbolurile acestea.
Aşadar, când luăm parte, ar trebui să fim siguri
că recunoaştem în mod sincer că ne împărtăşim
cu Hristos, lăsând trupul Lui frânt şi sângele
vărsat să ne curăţească de orice păcat şi unindu-
ne în dragoste şi smerenie cu trupul Lui
spiritual, biserica. Altfel, ne osândim singuri şi
vom suferi pedeapsa Domnului.
În situaţia din Corint, cei mai bogaţi din
biserică mâncau înainte de Cina Domnului, în
timp ce credincioşii mai săraci nu apucau loc la
masă datorită faptului că nu aveau ce să aducă
de mâncare. Apostolul Pavel spune că lipsa
lor de dragoste făcuse din Cina Domnului o
înşelăciune. Ei nu vedeau biserica Domnului ca
pe trupul Lui.
La fel, când participăm la Cina Domnului,
vrem să fim sinceri şi să ne recunoaştem starea.
De aceea trebuie să ne cercetăm pe noi înşine.
După cum am observat în versetul 28, scopul
cercetării de sine nu este de a ne abţine de la
participarea la Cina Domnului, ci de a ne
pregăti să mâncăm cu încredere. Când aluatul
cel vechi a fost îndepărtat din vieţile noastre, ne
putem apropia de Cina Domnului cu bucurie
şi încredere.
6  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
Apoi, conform 1 Corinteni 10:16, aceste
simboluri devin o binecuvântare pentru noi,
fiindcă luăm parte la Cină cu sinceritate şi
curăţie de inimă. „Paharul binecuvântat, pe
care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu
sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem
nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?”
Uneori avem reţinere să ne cercetăm, sau ne
tulburăm la gândul acesta. Aceasta se datorează
probabil faptului că trebuie să recunoaştem
slăbiciunile noastre. Este folositor să ne vedem
în felul acesta, şi binefăcător pentru sănătatea
noastră spirituală dacă devenim conştienţi de
propriile slăbiciuni. Dar deseori refuzul de a ne
cerceta în mod regulat şi serios are ca rezultat
teama noastră că cercetarea va scoate la iveală
unele lipsuri pe care le avem.
Iată câteva îndemnuri privitoare la o cercetare
de sine cu adevărat semnificativă:
Cultivă o dorinţă de cercetare personală. Este
o necesitate de pe urma căreia beneficiem şi pe
care o doreşte şi Dumnezeu de la noi. Nu este
ceva de care să ne temem.
Observă dorinţa psalmistului după ajutorul
lui Dumnezeu în cercetarea personală a vieţii
lui. „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-
mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi
gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-
mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23, 24) El
Îl roagă pe Dumnezeu să îl cerceteze, deoarece
a văzut în aceasta o cale spre siguranţă şi
încredere. Psalmistul voia să vadă dacă mai este
ceva rău în el, care să fie mărturisit şi îndreptat.
În Plângerile lui Ieremia descoperim un
gând asemănător: „Să luăm seama la umbletele
noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la
Domnul. Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre
Dumnezeu din cer.” (Plângerile lui Ieremia
3:40, 41) Vedem din nou dorinţa de cercetare
de sine în faptul că prorocul doreşte să îşi
înalţe inima cu mâinile spre Dumnezeu din
cer. Este ca şi cum ar spune: „Vino, Doamne,
cercetează-mă şi vezi ce îmi lipseşte. Vreau să
fiu primit de Tine chiar dacă îndreptarea mea
e dureroasă”. Sau ca un copil care vine la tatăl
lui ca să îi scoată aşchia din deget şi ştie că îl
va durea, dar cu toate acestea, e conştient că
dacă i-o va scoate se va simţi mai bine. Aşadar,
ne apropiem de timpul acesta de cercetare
cu dorinţa de a fi corectaţi, ştiind că astfel
vom aduce roadă. Dacă avem dorinţa aceasta
sinceră, putem fi siguri de binecuvântarea lui
Dumnezeu.
Mărturiseşte-ţi păcatul. „Dacă ne mărturisim
păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne
ierte păcatele şi să ne curățească de orice
nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) În cercetarea de sine
este de foarte mare ajutor să predăm orice
lucru rău pe care îl găsim în noi sau pe care
Domnul ni-l descoperă. Uneori va trebui
să mărturisim public păcatul dacă acesta i-a
afectat şi pe alţii, dar întotdeauna trebuie să ne
mărturisim păcatele lui Dumnezeu.
Dumnezeu a dat Duhul Său ca să îi
dovedească vinovaţi de păcat pe copiii Lui.
Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu sunt
instrumentele pe care Dumnezeu le foloseşte
ca să ne cerceteze viaţa. „Totuşi, vă spun
adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci,
dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni
la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi
când va veni El, va dovedi lumea vinovată în
ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În
ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;
în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la
Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte
judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia
este judecat. Mai am să vă spun multe lucruri,
dar acum nu le puteţi purta. Când va veni
Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă
călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi
de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va
descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi,
pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va
descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea
am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va
descoperi.” (Ioan 16:7-15)
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
Observă că Duhul lui Dumnezeu este trimis
să locuiască în credincios şi este trimis şi în lume.
El ne ajută să ne cercetăm vieţile, dovedindu-
ne vinovaţi de păcat, ca să renunţăm la ce nu
Îi place lui Dumnezeu, şi arătându-ne tot ce
trebuie ca să fim împăcaţi cu Dumnezeu.
În acelaşi fel Cuvântul lui Dumnezeu este
folositor. „Toată Scriptura este insuflată de
Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre,
să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit
şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
(2 Timotei 3:16, 17)
Cuvântul este pentru îndreptarea noastră, nu
ca să ne osândească, ci „ca omul lui Dumnezeu
să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru
orice lucrare bună.” În timp ce Cuvântul şi
Duhul lui Dumnezeu ne ajută în cercetarea
de sine predând toate lucrurile acelea lui
Dumnezeu, El este şi un Mângâietor. Ne
mângâie aducându-ne într-o stare după voia
lui Dumnezeu.
Ia în considerare exemplul altora. Avem multe
exemple de oameni care au rămas credincioşi
lui Dumnezeu. Avraam a fost credincios chiar
şi atunci când Dumnezeu l-a pus la încercare
cerându-i să-l aducă jertfă pe fiul lui Isaac.
Moise a fost un om care a eşuat, dar când s-a
pocăit, a găsit îndurare în ochii Domnului. Am
putea să ne gândim la David care a făcut păcate
aşa de mari, dar care în urma pocăinţei sale a
putut fi folosit din nou de Dumnezeu. Ioan
Marcu a eşuat în prima călătorie misionară,
dar mai târziu, ştim despre el că a fost folositor
lui Pavel. El a fost primit din nou şi şi-a dovedit
credincioşia.
Exemplele acestea ne pot fi de folos.
Descoperim că eşecul nu înseamnă că viaţa
noastră creştină s-a sfârşit sau că nu mai este
speranţă pentru noi. Evrei 13 ne spune să
învăţăm de la exemplul înaintaşilor credinţei şi
să călcăm pe urmele lor.
În 2 Timotei 3:14, lui Timotei i s-a spus să-şi
7
 aducă aminte de la cine a învăţat lucrurile pe
care le ştia. „Tu să rămâi în lucrurile pe care
le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat,
căci ştii de la cine le-ai învăţat.” (2 Tim. 3:14)
Exemplul celor mai în vârstă îi era de mare
folos. Scriptura vorbeşte despre influenţa
mamei şi a bunicii lui evlavioase, care l-au
învăţat Scripturile încă din pruncie: „Din
pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-
ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin
credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:15)
În 1 Tesaloniceni 1:6-8, apostolul Pavel
arată că devotamentul şi credincioşia fraţilor
şi surorilor au fost de folos. „Şi voi înşivă aţi
călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului,
întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri,
cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa
că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii
din Macedonia şi din Ahaia. Într-adevăr, nu
numai că de la voi Cuvântul Domnului a
răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea
despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a
răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie
să mai vorbim de ea.” Exemplul lor de biruinţă
constituie o mărturie aşa de grăitoare! La fel
sunt fraţii şi surorile credincioase pentru noi.
Când privim la exemplul lor de biruinţă,
suntem ajutaţi să mergem mai departe spre
biruinţa noastră.
Mai mult, se poate spune că nu este
întotdeauna uşor să trăim în aşa fel, încât să-i
încurajăm pe alţii să rămână credincioşi în
încercările vieţii. „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască
tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în
vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în
curăţie.” (1 Timotei 4:12)
Acceptă discernământul fraţilor şi surorilor.
Efeseni 5:21 ne învaţă să ne supunem unii
altora în frica lui Hristos, acceptând sfaturile şi
părerile fraţilor şi surorilor: „Supuneţi-vă unii
altora în frica lui Hristos.”
Petru afirmă că cei tineri ar trebui să fie
supuşi celor bătrâni şi unii altora. „Tot aşa şi
8  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi
în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu
smerenie. Căci, «Dumnezeu stă împotriva
celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.»”
(1 Petru 5:5) Când ne supunem sfaturilor şi
supravegherii fraţilor mai în vârstă, (Petru se
referea probabil la prezbiterii din biserică, dar
apoi spune „Şi toţi…”) cât de folositor ne
poate fi!
Pavel vorbeşte despre un frate în 1 Corinteni
16:15, 16 care ar fi putut fi de folos corintenilor.
„Încă un îndemn, fraţilor (cunoaşteţi casa lui
Ştefana; ştiţi că el este cel dintâi rod al Ahaiei şi
că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor), fiţi şi voi
supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care
ajută la lucru şi se osteneşte.” Din nou, vedem
importanţa supunerii noastre faţă de cei ce
s-au dovedit credincioşi când căutăm să fim
primiţi bine înaintea lui Dumnezeu.
Aminteşte-ţi de felul în care Dumnezeu a
lucrat în trecut în viaţa ta: izbăvirea, pacea şi
biruinţa Lui. Lucrurile acestea ne pot încuraja
să nu dăm înapoi, ci să ne cercetăm cu grijă pe
noi înşine, ştiind că putem continua să primim
pacea şi biruinţa lui Dumnezeu.
Chiar dacă David şi-a recunoscut păcatul,
şi-a amintit de asemenea de bucuria lui de
mai înainte, când se afla într-o relaţie bună cu
Dumnezeu. „Zideşte în mine o inimă curată,
Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi
statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua
de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi
bucuria mântuirii Tale, şi sprijinește-mă cu un
duh de bunăvoinţă!” (Psalmul 51:10-12) Şi
noi putem începe cercetarea noastră cu gândul
mângâietor că vom merge mai departe şi că
vom primi din nou bucuria mântuirii noastre.
Ce ar trebui să urmărim când ne cercetăm?
Psalmistul a înţeles că Scriptura ne este de
ajutor ca să ne arate nevoile. „Cum îşi va ţine
tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după
Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9) În timp ce
ne cercetăm pe noi înşine trebuie să ne lăsăm
călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu care
ne arată ce trebuie îndepărtat sau îndreptat.
„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină,
dă pricepere celor fără răutate.” (Psalmul
119:130) Ne cercetăm luând Cuvântul lui
Dumnezeu şi rugându-L pe Dumnezeu să ne
călăuzească să ne vedem nevoile. Haideţi „să
ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu
din cer” şi să-L rugăm să ne cerceteze.
Potrivit cu Evrei 4:12, „Cuvântul lui
Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor
decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde
până acolo că desparte sufletul şi duhul,
încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi
gândurile inimii.” Apoi versetul 13 afirmă:
„Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul
este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia,
cu care avem a face.” Dumnezeu ne poate ajuta
în cercetarea de sine ca să cunoaştem lucrurile
pe care trebuie să le îndreptăm.
Iacov 1 spune că trebuie să primim cu
blândeţe Cuvântul sădit în noi, şi îl asemuieşte
cu o oglindă. Trebuie să luăm bine seama la
ce vedem în oglindă. Lucrurile pe care le
vom găsi acolo se deosebesc de la o persoană
la alta. Unii s-ar putea să găsească păcate
nemărturisite, obiceiuri păcătoase sau atitudini
pe care nu le-au recunoscut din lipsă de curaj.
Trebuie să vedem prin credinţă că Dumnezeu
poate schimba acele atitudini şi obiceiuri. Alţii
s-ar putea să descopere lipsă de dragoste sau
îndoieli, temeri şi descurajări care au continuat
să fie prezente în vieţile lor. Dumnezeu doreşte
să aducem toate acestea la El, ca să poată lua
povara de pe inimile noastre.
Cuvântul s-ar putea să dea la iveală păcate
sau priviri păcătoase, gânduri necurate sau
necurăţie de orice fel, cu care Satan vrea să ne
ademenească. S-ar putea să ne arate mândria
sau aspiraţiile neevlavioase sau egoismul
nostru. S-ar putea să găsim pofte şi dragoste
faţă de lucrurile pământeşti, sau pur şi
simplu neglijarea părtăşiei noastre personale
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
cu Dumnezeu, sau refuzul de a-i ajuta pe cei
din jurul nostru. S-ar putea să ne lipsească
pacea cu fraţii şi surorile noastre; lucrul
acesta poate îmbrăca diferite forme. Potrivit
mărturisirii noastre de credinţă, a avea pace
cu alţii înseamnă acceptare reciprocă. În afara
adunării, aceasta ar însemna să avem pace cu
toţi oamenii în ceea ce depinde de noi.
S-ar putea ca Dumnezeu să ne descopere mai
multe lucruri pe care trebuie să le îndreptăm,
dar mulţumiri fie aduse Lui că, dacă le aducem
la El şi ne mărturisim păcatele, întorcându-
ne la El cu smerenie, putem afla îndurare, iar
Dumnezeu ne va auzi şi ne va răsplăti.
Evrei 4:16 ne spune: „Să ne apropiem dar
cu deplină încredere de scaunul harului, ca să
căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să
fim ajutaţi la vreme de nevoie.” În timp ce ne
cercetăm, să ne amintim că acesta este modul
prin care putem păstra harul lui Dumnezeu şi
o cale prin care să recunoaştem îndurarea Sa
faţă de noi.
„Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi,
şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să
bea din paharul acesta.” (1 Corinteni 11:28)
Cercetarea de sine nu ar trebui să fie o piedică
pentru cineva să participe la Cina Domnului.
Dacă ne-am cercetat personal şi nu am găsit
nimic de osândit, sau poate, ca majoritatea,
am găsit eşecuri, dar ne-am curăţit înaintea lui
Dumnezeu, atunci Cina Domnului poate fi o
binecuvântare pentru noi.
„Dar cine îşi va adânci privirile în legea
desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va
stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca
un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea
lui.” (Iacov 1:25) În cazul acesta ne gândim la
cercetarea de sine ca la un lucru care presupune
acţiune. Să fim cu luare aminte la ce descoperim
când ne cercetăm personal.
—Fragment dintr-o predică
Din The Timely Truth, sept. 2011
Tradus şi folosit cu permisiune.
9
 Purificarea prin suferinyq
„Ferice de omul, pe care-l pedepseşti Tu,
Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta.”
(Psalmul 94:12)
„A şlefui” înseamnă a corecta prin pedeapsă
sau suferinţă ori a curăţi de abuz, pretenţie sau
falsitate.
Dumnezeu ne corectează ca să ne facem
mai buni. Unii dintre noi nu se arată dornici
de îndreptare, însă cert este că nimeni nu este
scutit de asta. Dacă ne arătăm doritori de a ne
îndrepta, această metodă venită de sus va lucra.
Purificarea prin suferinţă doare! Când
Dumnezeu îşi întinde mâna asupra omului,
frumuseţea sufletească păleşte. Puterea
omului devine slăbiciune. Este nevoie doar ca
Dumnezeu să ne mustre uşor, pentru ca noi să
ne întristăm: „Tu pedepseşti, pe om şi-l loveşti
pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia,
ce are el mai scump. Da, orice om este doar o
suflare” (Psalmul 39:11).
Înaintea noastră, sfinţii au fost cei care s-au
purificat prin suferinţă. Acest fapt i-a înălțat.
Iona a crezut că poate fugi de Dumnezeu, însă
Domnul se afla în apele învolburate ale mării.
Pescarii de teamă au aruncat zarurile, dar sorţii
l-au ales pe Iona. După ce l-au aruncat pe Iona
în adâncurile mării, aceasta s-a liniștit.
Dar „Domnul a trimis un peşte mare să înghită
pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei
zile şi trei nopţi” (Iona 1:17). Cum ar fi să stai
închis în pântecele unui peşte timp de trei
zile şi trei nopţi? Cu siguranţă, nu ar fi plăcut
sau comod, ci mai degrabă strâmt, îmbâcsit,
încarcerat, întunecat şi pustiu. Iona l-a numit
„pântecul iadului”. Ar putea oare cuvintele să
descrie această experienţă îngrozitoare? Ai fi
înspăimântat numai dacă ai şti că te afli acolo,
pentru că Dumnezeu te face să plăteşti pentru
păcatele tale. Probabil ai fi gata să îţi recunoşti
păcatele şi să te lepezi de ele. Dacă ai trece
10  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
—Phillip Cohen
printr-o astfel de experienţă, cu siguranţă ai
rămâne marcat pentru toată viaţa.
Iona s-a căit şi şi-a îndeplinit misiunea pe care
Domnul i-a încredinţat-o. Dacă s-ar fi opus,
Dumnezeu l-ar fi nimicit, trupeşte şi sufleteşte.
Aş petrece bucuros trei zile în pântecele unui
peşte sau aş alege o altă experienţă purificatoare
decât să îmi petrec o eternitate în iad. Tu n-ai
face la fel?
Dumnezeu a spus despre Solomon: „Dacă va
face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi
cu lovituri omeneşti” (2 Samuel 7:14b). Poate
fi umilitor când Dumnezeu foloseşte natura
umană pentru a ne pedepsi. Chiar şi atunci
când Domnul se foloseşte de aproapele nostru:
de fraţii noştri, de rudele noastre, de vecinii sau
de duşmanii noştri pentru a ne învăţa lecţia
suferinţei, nu trebuie să ne amărâm sau să ne
ridicăm împotriva Lui, ci trebuie să ne lăsăm
conduşi de mâna Domnului.
Domnul i-a încercat pe copiii lui Israel
de nenumărate ori. I-a lăsat pradă sclaviei şi
chinurilor în mâinile duşmanilor. A trimis
asupra lor secetă, foamete şi alte calamităţi
naturale. I-a rănit trupeşte şi sufleteşte pentru
că ei Îl abandonaseră. „Atunci, în strâmtorarea
lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din
necazurile lor” (Psalmul 107:6). Încercările le-au
fost date pentru a-i întoarce pe calea cea dreaptă.
Şi asta a dat roade, dar nu pentru mult timp. Ei
au căzut din nou în păcat, iar Dumnezeu le-a
trimis alte încercări; ei s-au îndreptat din nou
către Domnul, iar El i-a eliberat.
Dumnezeu ne încearcă pentru a ne atenţiona
că ne aflăm pe calea greşită – iată unul dintre
motive. Ce ar trebui să facem când Domnul îşi
întinde mâna asupra noastră? Să fugim? Să ne
ascundem? Din contră, ar trebui să rămânem
liniștiți, aşteptând să aflăm tot ce are El de
spus. Pentru asta ar trebui să ne golim sufletul
aşteptând în tăcere, ceea ce nu e simplu.
Apropierea de Domnul este întotdeauna
binevenită. „Bine este să aştepţi în tăcere
ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia
3:26).
Uneori, Dumnezeu ne încearcă din alte
motive. Domnul Isus a spus: dacă o singură
ramură dă rod, stăpânul ei o va altoi pentru a
rodi şi mai mult. Natura umană nu e lipsită de
rod, dar Domnul vrea să ne mărească rodnicia.
Domnul i-a spus lui Avraam să-l ia pe unicul
său fiu şi să-l jertfească. Avraam s-a trezit
devreme în dimineaţa următoare şi a pornit
către ţinutul Moria. Călătoria a durat trei zile.
Ce i-a trecut prin minte în aceste trei zile? Eu sau
tu la ce ne-am fi gândit? Cu siguranţă, cea mai
mare încercare nu a fost atunci când Domnul
i-a spus să plece în călătorie, nici când a trebuit
să ridice pumnalul pentru a-şi sacrifica fiul, ci
timpul petrecut în trei zile de mers. Această
încercare nu i-a fost dată spre pedepsire, ci spre
înălţare sufletească.
Chiar şi Isus „Măcar că era Fiu, a învăţat să
asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei
5:8). Chiar şi Fiul lui Dumnezeu a fost supus
suferinţei omeneşti.
Isus, în noaptea de dinaintea crucificării, s-a
frământat sufleteşte. S-a rugat zicând: „Tată,
dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine
paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum
voieşti Tu” (Matei 26:39). O, cât chin, câtă
suferinţă! Dar a fost pregătit atunci când I-a
sosit ceasul, oferindu-Se pe Sine pentru ceilalţi.
Mulţi dintre martiri au înfruntat moartea cu
seninătate. Dar ce este sigur, e că victoria lor
a presupus multă suferinţă. Ei I-au permis
Domnului să-i cureţe de dorinţele pământeşti
pentru a se bucura de viaţa veşnică.
Şi aşa ar trebui să fie şi cu noi. Fie că
suferinţa ne este dată spre pedepsire sau
îndreptare, important este să o recunoaştem
şi să o acceptăm. Când Dumnezeu ne trece
prin foc, doar ceea ce nu arde va rămâne. El
permite sufletului să fie împovărat, pentru ca
apoi să-l refacă într-un mod perfect. Domnul
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
ne priveşte ca pe fiii şi fiicele Sale şi nu ca pe
nişte răufăcători. El doreşte să-şi lase amprenta
în inima noastră. El este drept şi reprezintă
sursa vieţii. El este Cel care vrea să abandonăm
lucrurile fără rost pentru ca şi noi să putem trăi.
Încercările date de Dumnezeu sunt menite să
treacă dincolo de minte, ajungând tocmai la
inimă. Ele ne dezvăluie adevăruri profunde.
Ce avem în viaţa noastră? Există în ea vreun
exces, pretenţie sau falsitate? Dacă da, să-L
lăsăm pe Domnul să lucreze în noi. Când
Dumnezeu ne cheamă, iar noi răspundem cu
umilinţă, experienţele trăite sunt transformate
de divinitate într-un mod pe care nu l-am
crezut cu putinţă.
Viforul încercărilor şi al chinurilor, la fel ca
pasiunile care ne pot duce sufletul spre pierdere
eternă, toate acestea ne pot ancora mai puternic
în principiile lui Dumnezeu, singurul refugiu
în calea pierzării. Îndreaptă-te către Hristos!
Prinde-te de El! Mulţi renunţă atunci când sunt
încercaţi. Tu ce vei face? Dar eu?
Furtunile încercărilor pot fi înfricoşătoare,
zdrobitoare, întunecate şi triste. Dar întotdeauna
după furtună se aşterne liniştea; totul revine
la viaţă, înfloreşte şi creşte. Putem trăi această
„roadă dătătoare de pace a neprihănirii”(Evrei
12:11).
Purificarea prin suferinţă ne poate face mai
buni pe căile Domnului, fie că suntem părinţi,
profesori, conducători, supuşi sau predicatori.
Ea ne poate curăţa eul, pentru a fi mult mai
eficienţi în planul lui Dumnezeu. Această
şlefuire ne poate înrăutăţi sau îmbuna. Decizia
ne aparţine. Putem fi cruţaţi sau pedepsiți în
ziua Judecăţii. În acea zi vom putea fi numiţi
pe drept fiii şi fiicele Lui şi ne vom bucura
împreună în Împărăţia cerească. Atunci vom
înţelege de ce am fost puşi în faţa încercărilor,
fiindu-I pe deplin recunoscători pentru ceea ce
a făcut pentru noi.
Din Light of Life, vol. 31, Nr. 4
Rod and stuff publishers, Inc.
Tradus ;i folosit cu permisiune.
11
 „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să
le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor
tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei
pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei
scula.” Deuteronom 6:6-7

Rubrica
Părinţilor
Tainele căsătoriei
Dumnezeu a făcut o femeie
„Din coasta pe care o luase din om, Domnul
Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.”
(Genesa 2:22)
Haideţi să privim la femeia pe care Dumnezeu
a făcut-o. Femeia nu este un bărbat cu câteva
modificări anatomice care o deosebesc de bărbat.
Dumnezeu a făcut-o o persoană complet diferită.
Dumnezeu a înzestrat femeia cu trăsături aşa
de diferite, încât le numim „feminine”, în timp
ce trăsăturile bărbatului sunt „masculine”.
De exemplu, compară vocea, gesturile tipice
feminine cu felul obişnuit de a umbla al unui
bărbat. Compară modul în care se raportează
amândoi la copilaşi, fiii adolescenţi, focul din coş,
locurile strâmte. Diferitele trăsături masculine şi
feminine sunt concepute să fie complementare,
nu antagonice.
Bărbatul înţelept, temător de Dumnezeu va
recunoaşte aspectul acesta încă de la începutul
căsniciei lui. Interesul pentru caracterul feminin
creşte repede, pe măsură ce descoperă tot mai
multe diferenţe între el şi soţia lui. Soţul care
nu se teme de Dumnezeu vede toată realitatea
aceasta într-o lumină complet diferită şi se va
simţi frustrat.
- Soția
—Isaac D. Martin
De la căderea omului în păcat, căsnicia a
continuat să sufere foarte mult. Experienţa
multelor generaţii de la cădere ar fi trebuit să îi
înveţe pe oameni diferite lecţii. Dar ce au învăţat?
Puţin, deoarece păcatul orbeşte ochii omului.
Bărbaţi şi femei intră în căsnicie fără Dumnezeu,
apoi se acomodează reciproc sau divorţează.
Doar puţine cupluri descoperă cele câteva reguli
simple care duc la armonia în căsnicie. Aspectul
acesta este foarte trist, deoarece Dumnezeu are
o cale mai bună, şi oricine caută cu adevărat să
înţeleagă scopul lui Dumnezeu în căsnicie va fi
răsplătit cu o cunoştinţă care binecuvântează
viaţa de familie.
Astăzi sunt mulţi în societate care susţin idei
eronate despre femei. Una din ideile acestea este
că femeile nu sunt diferite de bărbaţi – că pot
face orice lucru pe care îl poate face şi un bărbat
pe piaţa muncii. Este întru totul neadevărat.
Femeile fac într-adevăr multe activităţi care în
trecut au fost făcute de bărbaţi, dar lucrul acesta
nu dovedeşte că femeile şi bărbaţii sunt la fel.
Femeile sunt descurcăreţe. Sunt în stare
de fapte extraordinare, ceea ce bărbaţii nu
sunt capabili. Pot face anumite lucruri cu o
aşa dexteritate încât bărbaţii sunt surprinşi şi
consideră aspectul acesta o ciudăţenie.

12  Sămânța adevărului • Aprilie 2013

 Cu toate acestea, oamenii neevlavioşi au
continuat să intimideze femeile de atâta vreme
încât acum ele sunt hotărâte să facă orice lucru
pe care bărbatul îl face. Este o ruşine să vezi prin
ce trec femeile acestea care încearcă să dovedească
faptul că sunt la fel de capabile ca orice bărbat.
Dar ce câştigă ele în cele din urmă? Poate că
unele obţin admiraţie, dar cele mai multe pierd
respectul celor pe care vor să-i impresioneze.
Feminismul – un termen impropriu
„Mişcarea feministă” este o expresie improprie.
Poate crezi că o asemenea mişcarea acţionează în
interesul femeilor. Nici pe departe aşa ceva! Este
o altă strategie a lui Satan de a nimici lucrarea lui
Dumnezeu.
Aceasta ruinează căsniciile. În loc să le ajute pe
femei să găsească împlinire şi satisfacţie în rolul
specific feminin de soţii şi mame, mişcarea se
opune rolului biblic şi tradiţional pe care îl au
femeile. Cel mai dureros, în toate acestea, este
că iroseşte vieţile multora şi provoacă o serie de
suferinţe şi necazuri. Acestea din urmă nu sunt
limitate doar asupra femeilor; ele se răsfrâng şi
asupra copiilor şi soţilor.
Atitudinea faţă de femeie pe care mişcarea
aceasta o exprimă în societate nu va permite
nimănui să descopere marea taină pe care
Dumnezeu a pus-o în relaţia de căsnicie. Orice
„creştin” care se hrăneşte cu învăţăturile feministe
va suferi de aceeaşi boală în viaţa lui de căsnicie ca
toţi ceilalţi care aplică în viaţa personală ideile lor.
Ar trebui să ne ferim atent de astfel de idei.
Unele cupluri au făcut eforturi remarcabile
ca să funcţioneze pe principiul că în căsnicia lor
niciunul nu este capul. Ei încearcă să vadă relaţia
între soţ şi soţie în termeni de egalitate perfectă.
Alte cupluri trăiesc aşa pentru o vreme, dar starea
aceasta nu poate dăinui prea mult, pentru că nu
este în conformitate cu planul lui Dumnezeu.
Cuplurile care trăiesc în felul acesta trebuie să
se ferească să nu aibă copii, pentru că aceştia ar
deregla echilibrul dintre soţi. Ei nu vor fi în stare
să ofere copiilor atenţia necesară.
Din fericire, pentru câţiva se pare că natura
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
preia controlul şi au un copil, iar situaţia aceasta
le schimbă complet perspectiva asupra căsniciei.
Multe cupluri au mărturisit că au avut o astfel de
schimbare. Cu toate acestea, naşterea nedorită
a unui copil poate provoca resentimente iar
sărmanul copil va fi o victimă. Cât de diferit şi
minunat este când un cuplu căsătorit permite
lui Dumnezeu să planifice viaţa şi căsnicia lor!
Binecuvântarea de a fi mamă
Dumnezeu a făcut ca femeia să aibă puteri
deosebite ca soţie şi mamă. Lumea în care trăim
este un loc mai bun datorită soţiilor şi mamelor
bune. Femeia înţeleaptă va fi împlinită să fie
una dintre ele.
Dumnezeu a făcut ca femeia să aibă capacităţi
naturale de îngrijire şi creştere a pruncilor şi a
copiilor. El le-a dăruit mângâierea blândă şi
vocea dulce cu care liniştesc temerile celor
micuţi. Dumnezeu le-a dat chiar şi hormonii
naturali de mamă care determină atitudinile ei
faţă de copiii şi o ajută să fie mamă şi soţie bună.
Mamele vitrege pot, desigur, să facă o diferenţă
în vieţile copiilor pe care i-au adoptat şi să-i
iubească la fel de mult ca o mamă naturală.
Femeile care fac din îngrijirea copiilor altora o
afacere nu pot să-i iubească la fel.
Creşele moderne şi grădiniţele cu program
prelungit constituie o problemă gravă pentru
mamele adevărate. Aceste creşe şi grădiniţe
sunt create pentru a veni în „ajutorul” „mamei
salariate”. (Titlul acesta este ca o palmă pe
faţa femeii casnice, care este adevărata mamă
muncitoare!) De obicei, creşele şi grădiniţele
funcţionează pentru un profit. Indiferent cât de
grijulii vor să fie şi sunt, lucrătorii acestor creşe
nu pot lua locul mamei adevărate. Strângerea
regulată a copiilor mici împreună va împiedica
creşterea lor normală. Nicio mamă naturală
care are conştiinţă nu poate crede că este bine
să-şi lase copilul într-o astfel de instituţie.
Binecuvântarea de a fi o mamă
casnică
Este o nedreptate gravă să aştepţi ca o femeie
să lucreze opt ore la serviciul ei şi apoi să încerce
13
 să-şi asume şi rolul de soţie şi mamă. Care este
cauza acestei nedreptăţi? Uneori este dorinţa de
a păstra un stil de viaţă care la urma urmei nu
aduce împlinire. Alte ori este dorinţa de a ajuta
femeia să găsească împlinire într-o carieră care
o duce departe de casă, ignorând faptul că şi
statutul de „femeie casnică” este în sine o carieră.
De unde au izvorât ideile acestea? Desigur, nu de
la cineva care gândeşte limpede. Biblia vorbeşte
despre oamenii care persistă în viaţa de păcat
pentru că „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii
lor blestemate.” (Romani 1:28) Poate că versetul
acesta aduce mai multă lumină asupra stării de
lucruri în societatea contemporană.
Femeia la locul de muncă primeşte deseori
atenţie greşită din partea bărbaţilor. Lucrul acesta
este grav pentru căsnicia ei. La fel este conflictul
care se iscă acasă când soţul trebuie să ajute la
treburile casei. Fără îndoială, soţul se simte nevoit
să gândească şi să spună numai lucruri frumoase
soţiei obosite şi irascibile. Un rezultat al acestui
mod de viaţă este rata înaltă a divorţurilor din
zilele noastre. Câte căsnicii nu ar duce-o mai bine
dacă s-ar mulţumi doar cu jumătate din venitul
lor, dacă soţia ar fi acasă, păstrând toate în ordine?
Ce binecuvântat este soţul care vine acasă şi
serveşte o mâncare pregătită zilnic de mâinile
iubitoare ale soţiei lui! Ce binecuvântată este
soţia care primeşte frecvent complimentele şi
încurajările soţului ei, în loc să audă cum o laudă
alţi bărbaţi la locul de muncă.
Cercetările în domeniu confirmă
adevărul
Poate că ne îndoim de înţelepciunea întregii
activităţi de cercetare care se face asupra
diferenţelor dintre femei şi bărbaţi, şi totuşi ies la
lumină lucruri uimitoare. De exemplu, oamenii se
ştiinţă au descoperit că bărbatul deţine hormonul
testosteron de zece ori mai mult ca o femeie. În
anumite faze din viaţă, contrastul este chiar mai
mare. Fără îndoială, în planul complex pe care
Dumnezeu l-a stabilit sunt multe diferenţe pe
care cercetătorii încă nu le-au descoperit.
Creştinii acceptă cu bucurie faptul că există
14  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
diferenţe între bărbaţi şi femei. Ei sunt
impresionaţi de înţelepciunea felurită a lui
Dumnezeu în ceea ce a creat. Noi nu avem
nevoie de dovezile ştiinţei pentru a confirma
credinţa că Dumnezeu a făcut această diferenţă
între bărbaţi şi femei. Soţul creştin şi soţia lui
cresc în recunoştinţa lor faţă de felul în care se
pot ajuta reciproc în viaţa de căsnicie.
Este dureros să iei în considerare numai
extremele la care unii oameni de ştiinţă ajung
încercând să ne convingă că nu ar fi nicio
diferenţă între bărbaţi şi femei. Bărbaţii, femeile
şi copiii suferă când planul lui Dumnezeu este
ignorat sau tăgăduit. Teoria feministă are o
contribuţie uriaşă la rata înaltă a divorţurilor
care se înmulţesc în zilele noastre. Dacă nu este
nicio diferenţă între bărbaţi şi femei, atunci
problema conducerii în familie este o chestiune
de dezbatere şi dispută. Aceasta creează un
conflict care de obicei sfârşeşte în divorţ. Cuplul
neştiutor de planul lui Dumnezeu cu privire la
viaţa de căsnicie, nu va afla niciodată că există
o taină mare cu privire la căsnicie – o taină pe
care Dumnezeu a creat-o ca să absoarbă şi să
captiveze cuplul căsătorit.
Nu uita de Dumnezeu
Întregul scop al vieţii este afectat când
oamenii uită de Dumnezeu. Ideile lor aşa-zise
„înţelepte” vor duce întotdeauna la dezastru.
„Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu,
nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au
mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi
inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit
că sunt înţelepţi, şi au înnebunit.” (Romani
1:21, 22) Unii oameni încep să constate că
divorţurile afectează nespus de mult societatea.
Se gândesc cum să stopeze şi să prevină tendinţa
aceasta. Singura soluţie reală este întoarcerea la
Dumnezeu şi recunoaşterea rolului vital pe care
planul lui Dumnezeu îl joacă în căsnicia dintre
un bărbat şi o femeie.
Din The Mystery of Marriage
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.
 A fi o mamă casnică – o slujbă onorabilă
„Unde lucrezi?”
Întrebarea este simplă, dar unele femei au reţineri
să răspundă. De ce? Ele sunt printre cele ce au fost
destinate să fie femei casnice cu „normă întreagă”.
Dar, asemenea femei nu trebuie să se simtă
jenate de statutul lor. Chiar de la începutul creaţiei,
Dumnezeu a binecuvântat statutul de mamă şi
creşterea copiilor. O femeie nu poate avea un rol mai
mare decât acela de a pregăti generaţia următoare
pentru responsabilităţile vieţii. Viitorul oricăror
naţiuni stă în poalele mamelor lor.
Este regretabil faptul că societatea, în general, a
respins Biblia ca autoritate morală. Ca rezultat, a fi
casnică şi mamă nu sunt calităţi apreciate la adevărata
lor valoare. Feministele vor să ne determine să credem
că femeile trebuie „eliberate” din capcana aceasta
imaginară numită „maternitate”. Televiziunea şi mass-
media au depus mult efort ca să desfiinţeze valorile
morale ale familiei biblice şi să facă maternitatea să
apară ca ceva monoton sau chiar o formă de egoism.
Unele mame aleg să urmeze cariere strălucite.
Altele spun că trebuie să lucreze ca să se descurce mai
bine cu banii. Indiferent de motiv, a avea o slujbă
este considerat un lucru necesar şi normal. Creşele au
apărut ca să îngrijească de copiii mamelor salariate.
Dar delicvenţa juvenilă în creştere, violenţa, crima şi
lipsa de respect faţă de autorităţi dovedesc că ceva nu
este în regulă. Se pare că omenirea a căzut victimă
propriei filozofii cu privire la cămin şi familie. Înseşi
temeliile societăţii par să se clatine. Totuşi, mai este
speranţă. Biblia ne descoperă un plan de succes.
Mai întâi, Dumnezeu a intenţionat ca viaţa de
„Când vei pleca în călătorie”
Deuteronomul 6:7
Viaţa de familie se învârte în jurul casei – acolo
unde locuim, mâncăm şi dormim. Cu toate
acestea, pentru fiecare dintre familiile noastre,
diferite activităţi ne fac să intrăm în legătură cu
alţi oameni, departe de casă. Dumnezeu vrea ca
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
căsnicie să fie o cale curată şi sfântă de a aduce copii
pe lumea aceasta (Genesa 1:28). Astăzi, din egoism,
multe cupluri aleg să amâne sau să evite întru
totul responsabilitatea de a avea copii, ca să poată
urma propriile interese materiale şi plăceri. Însă
lucrurile de pe pământ nu sunt decât vremelnice.
Copiii au suflet veşnic şi sunt cel mai frumos dar
pe care Dumnezeu îl face familiei. „Iată, fiii sunt o
moştenire de la Domnul.” (Psalmul 127:3)
În al doilea rând, Dumnezeu aşteaptă ca părinţii
să-şi crească fiii şi fiicele într-un mod disciplinat
(Efeseni 6:1-4). Copiii au nevoie de mai multă
îngrijire şi povăţuire decât animalele. Dezvoltarea
lor are loc într-o perioadă de aproximativ douăzeci
de ani. Aceasta pune pe umerii părinţilor o mare
responsabilitate, care este aproape imposibil de dus
la capăt când amândoi părinţii lucrează cu normă
întreagă în altă parte.
În al treilea rând, Dumnezeu aşteaptă ca familia să
aibă o viaţă familială bună. Dacă „acasă” înseamnă
mai mult decât un „motel”, cineva trebuie să se
îngrijească de toate detaliile ce ţin de realizarea unei
atmosfere de „acasă”.
În mod natural, mamele sunt cele mai potrivite
pentru rolul acesta pentru că Dumnezeu le-a
înzestrat cu calităţile necesare pentru o asemenea
misiune. Dumnezeu aşteaptă ca mamele să fie
gospodine la casa lor, (1 Timotei 5:14) şi numai El
le poate ajuta pentru îndeplinirea rolului de „mamă
casnică”.
Din Light of Life, Vol. 31 No. 4
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
—Scott Martin
slujba noastră de a-i învăţa pe alţii să continue
chiar şi în aceste împrejurări, „când vei pleca în
călătorie”.
„Plecăm în călătorie” când interacţionăm
cu frăţietatea din biserică. Interacţionăm cu
frăţietatea din biserică nu numai când ne întâlnim
15
 unii cu alţii la închinare, dar şi în diferitele ocazii
în care ne întâlnim unii cu alţii sau ne vizităm unii
pe alţii în familiile noastre. În aceste interacţiuni,
copiii noştri ar trebui să înveţe (uneori prin
povăţuire specifică, dar de cele mai multe ori
prin observaţii generale) conceptele biblice ale
frăţietăţii.
Copiii noştri ar trebui să înveţe că ne acceptăm
şi ne preţuim unii pe alţii. Chiar dacă recunoaştem
existenţa unor diferenţe între noi, în toate
interacţiunile noastre cu frăţietatea ne vizităm şi
ne influenţăm unii pe alţii.
Când suntem implicaţi şi susţinem nevoile
altora din biserică, îi ajutăm pe copiii noştri să
capete un sentiment al apartenenţei. Aceştia sunt
oamenii noştri. Ne bucurăm împreună. Plângem
împreună. Lucrăm împreună. Ne ajutăm
reciproc. Ne sacrificăm împreună. Aparţinem
acestui loc: ne identificăm cu adunarea aceasta.
Când avem sentimentul apartenenţei, ajutorul
frăţesc înseamnă mult mai mult decât a dărui
la colecta lunară sau trimestrială; mai degrabă
ajutorul acesta găseşte zilnic expresii practice.
În interacţiunile din adunare, copiii noştri ar
trebui să înveţe lecţii practice despre unitate şi
armonie, despre ce înseamnă „supuneţi-vă unii
altora” (Efeseni 5:21). Suntem gata să cooperăm
chiar dacă lucrurile sunt făcute altfel decât am fi
vrut noi. Suntem flexibili, ne ajustăm orarul ori
de câte ori este necesar să avem grijă de fraţii şi
surorile noastre. Ne simţim responsabili faţă de
frăţietatea din biserică.
În timpul anilor de adolescenţă şi de tinereţe,
s-ar putea ca fiii şi fiicele noastră să aibă opinii prea
rigide, nerealiste şi subiective despre o persoană
sau alta din frăţietate. Acum este prilejul, pe care
nu trebuie să-l irosim, de a le oferi învăţături
specifice în legătură cu lucrarea practică, conform
principiilor biblice ale frăţietăţii.
„Plecăm în călătorie” când interacţionăm
cu societatea din jurul nostru. Învaţă oare copiii
noştri să manifeste o atitudine creştină când se uită
la noi? Este oare atmosfera întâlnirilor noastre cu
alţii plină de parfum ceresc, cu vorbe prieteneşti şi
înfăţişare ce exprimă bucurie?
16  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
Pe măsură ce copiii noştri privesc la felul în
care ne raportăm la cei din comunitate, ar trebui
să înveţe că noi căutăm mai întâi Împărăţia lui
Dumnezeu şi că suntem interesaţi de bunăstarea
spirituală a tuturor celor pe care îi întâlnim. A intra
cu alţii în discuţii pe teme spirituale sau a discuta
despre binecuvântările şi condiţiile mântuirii, nu
ar trebui să fie o experienţă neobişnuită. Copiii
ar trebui să înveţe de la părinţii lor să se simtă în
largul lor când discută despre lucrurile spirituale.
În timp ce facem afaceri cu alţii, când
achiziţionăm sau vindem ceva, copiii noştri ar
trebui să înveţe că evlavia are ca rezultat integritatea
transparentă şi că generează bunăvoinţă şi bună
dispoziţie. Sau învaţă oare copiii noştri să fie
lacomi şi să caute numai chilipiruri, dispreţuindu-i
pe vânzători pentru cinstea lor, şi în felul acesta
stricându-şi mărturia pentru Dumnezeu?
În conversaţiile noastre cu vânzătorii şi salariaţii
din magazinele şi firmele locale, pe lângă faptul că
ne rezolvăm problemele, învăţăm pe copiii noştri
modul în care interacţionăm cu cei din jur. Ei
observă şi sunt la fel de interesaţi să afle care sunt
răspunsurile noastre când suntem întrebaţi.
Unii dintre cei ce ne pun întrebări ne cunosc
destul de puţin în mod personal. Alţii ne pot
pune întrebări datorită aşteptărilor pe care le au de
la creştini. Alţii pot căuta prilejul să ne arate când
suntem consecvenţi (sau poate inconsecvenţi) în
ce au observat ei. Indiferent de intenţia celui care
întreabă, copiii noştri observă şi ştiu când suntem
puşi într-o situaţie delicată. Răspunsurile noastre
pot avea un impact mai mare asupra copiilor
noştri, decât asupra celor ce ne-au pus întrebările.
Arată răspunsurile noastre loialitate faţă de
adevărul Bibliei şi o viaţă conform Scripturii?
Arată oare nesiguranţă şi nehotărâre?
Când interacţionăm cu frăţietatea şi
comunitatea în care trăim, umblăm pe calea
Domnului Isus şi îi învăţăm pe copiii noştri să
facă la fel. Ce îi învăţăm pe copiii noştri?
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Adu-ți aminte de zilele din vechime,
Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de
oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe
bătrânii tăi, și îți vor spune.” Deuteronom 32:7

Rubrica
Istorică
Coliba unchiului Tom
Următorul fragment este extras din „Coliba
unchiului Tom”. Această carte a fost publicată
în 1851 şi se spune că a jucat un rol hotărâtor
în protestul naţional împotriva sclaviei, care a
condus la Războiul Civil din America. Acest
fragment oferă o scurtă privire asupra sclaviei şi a
efectelor sale.
Domnul şi doamna Shelby se retrăseseră în
dormitorul lor ca să se culce. Întorcându-se
către soţul ei, doamna Shelby întrebă:
— Apropo, Arthur, cine era omul ăla prost
crescut, pe care l-ai adus la cină azi?
— Îl cheamă Haley, spuse domnul Shelby,
întorcându-se incomod în fotoliul său şi
ţinându-şi privirea pe scrisoare.
— E un negustor de sclavi? continuă
doamna Shelby, observând o oarecare reţinere
în răspunsurile bărbatului.
— Ei, dragă, cine ţi-a băgat asta în cap?
răspunse soţul ei, ridicându-şi privirea.
— Nimeni! Numai că astăzi, Eliza a venit aici
după cină, fiind foarte frământată şi speriată.
Mi-a spus că stăteai de vorbă cu un negustor
de sclavi. L-a auzit că-ţi făcea o ofertă pentru
fiul ei. I-am spus Elizei, reluă doamna Shelby
—Harriet Beecher Stowe
continuând să-şi pieptene părul, că nu are
motive să se îngrijoreze pentru că tu nu ai nimic
de-a face cu oameni din ăştia. Bineînţeles, ştiam
că nu intenţionezi să vinzi pe niciunul dintre ai
noştri – cu atât mai puţin pe unul ca el.
— Da, Emily, aşa am gândit şi am spus
totdeauna, dar adevărul e că afacerile mele
sunt într-o stare... nu pot continua fără să vând
sclavi... Trebuie să vând câţiva dintr-ai mei; şi
am hotărât să-l dau pe Tom.
— Ce?! Pe Tom al nostru? Fiinţa aceea bună
şi credincioasă care te-a slujit din copilărie? Oh!
Domnule Shelby! Şi-i mai promiseseşi că-i oferi
libertatea... I-o spusesem de sute de ori! Ah,
acum sunt în stare să cred orice. Acum cred că
poţi să-l vinzi pe micuţul Harry, singurul copil
al bietei Eliza! spuse doamna Shelby pe un ton
îndurerat şi indignat.
— Ei, bine, dacă vrei să ştii tot, aşa-i! Am
consimţit să-i vând şi pe Tom şi pe Harry. Nu
ştiu de ce aş fi privit ca un monstru, pentru că
fac ceea ce toată lumea face în fiecare zi. Nu am
încotro.
— Dar de ce nu reduci cheltuielile? Sunt
dispusă să pun şi eu umărul. O, domnule
Shelby! Am încercat – am încercat din răsputeri,

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 17
 aşa cum ar fi făcut orice femeie respectabilă,
să-mi îndeplinesc datoria faţă de aceste biete
fiinţe, simple şi smerite. Am ţinut la ei, i-am
învăţat, i-am supravegheat şi, ani de zile, am
cunoscut toate micile lor griji şi bucurii. Iar
acum cum aş mai putea ţine capul sus printre
ei dacă, de dragul unui mic câştig mizerabil, noi
vindem o fiinţă aşa de credincioasă, minunată
şi încrezătoare cum este bietul Tom şi să îi
smulgem într-o clipă tot ce l-am învăţat să
iubească şi să preţuiască?
— I-am învăţat despre datoriile de familie, de
părinte şi copil, de soţ şi soţie... Cum pot îndura
să accept pe faţă că, dacă vine vorba de bani,
atunci nouă nu ne pasă de vreo legătură, de vreo
responsabilitate, de vreo relaţie oricât de sacră ar
fi? Am vorbit cu Eliza despre băiatul ei şi despre
responsabilitatea ei faţă de el ca mamă creştină
– de a veghea asupra lui, de a se ruga pentru
el şi de a-l creşte în calea creştină. Iar acum ce
pot spune dacă îl smulgi de lângă ea şi-l dai?
Îi vinzi sufletul şi trupul unui om profan, fără
principii, doar ca să economiseşti câţiva bani în
această lume. Şi cum mă va mai crede ea când
vede că îi întoarcem spatele şi îi vindem copilul
– îl vindem ca să ajungă cu siguranţă o ruină a
trupului şi a sufletului!
— Îmi pare rău că o iei astfel, Emily, chiar îmi
pare rău, spuse domnul Shelby. Dar ţi-o spun
acum solemn: e inutil! N-am ce face. Ori pleacă
ei, ori pierd totul. Haley are o ipotecă asupra
mea; dacă nu o onorez în mod direct, atunci va
lua totul. Am scormonit, am împrumutat, am
făcut orice numai n-am cerşit. Preţul celor doi
este suma necesară ca să refac situaţia. Trebuie
să renunţ la ei. Lui Haley i-a căzut cu tronc
copilul; a fost de acord să rezolvăm problema
astfel şi nicicum altfel. Eram la mâna lui şi a
trebuit s-o fac. Dacă înseamnă aşa de mult
pentru tine că-i vindem, poate ar fi mai bine
să-i vindem pe toţi?
Doamna Shelby rămase ca trăsnită. În cele
din urmă, întorcându-se spre dulap, îşi puse
18  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
capul în mâini şi scoase un fel de geamăt.
— Este blestemul lui Dumnezeu peste
sclavie – lucru amar, amar, cel mai blestemat.
Un blestem pentru stăpân şi pentru sclav! Am
fost nebună să cred că aş putea să scot ceva bun
dintr-un rău aşa de infernal! E un păcat să ai
sclavi, când legile sunt aşa cum sunt. Asta am
simţit întotdeauna! Întotdeauna am gândit asta
când eram fată şi apoi mai mult când am mers
la biserică. Dar am crezut că pot să poleiesc
acest rău. Am considerat că prin bunătate, grijă
şi educaţie, aş putea face ca situaţia sclavilor
noştri să fie mai bună decât libertatea – naivă
am mai fost! Nu am nimic preţios, adăugă ea
gânditoare. Dar poate ceasul ăsta ar valora ceva?
A costat scump când l-am cumpărat. Dacă aş
putea măcar să salvez copilul Elizei, aş sacrifica
tot ce am…
— Sunt dezolat, Emily, spuse domnul
Shelby. Îmi pare rău că te-a afectat aşa de tare,
dar nu ajută cu nimic. Adevărul e că afacerea s-a
încheiat deja. Actele de vânzare sunt semnate şi
se află în mâna lui Haley. Trebuie să te bucuri
că nu e mai rău. Omul acela avea putere să ne
ruineze pe toţi, iar acum e dezarmat. Dacă l-ai
cunoaşte ca mine, ţi-ai da seama ce uşor am
scăpat.
— Şi omul ăsta rău îl are pe bunul,
credinciosul Tom, pe copilul lui Eliza?
— Da, draga mea. Adevărul e că-mi vine
foarte greu… mi-e groază să mă gândesc la
asta. Haley se grăbeşte şi vrea să-şi ia posesiunile
mâine. Aşa că voi avea calul deşeuat şi dis-de-
dimineaţă voi pleca. Nu-l pot vedea pe Tom,
ăsta-i adevărul. Şi tu ar trebui să-ţi programezi
să ieşi undeva şi să o iei şi pe Eliza cu tine. Să
facem asta când ea nu este prin preajmă.
— Nu, nu! strigă doamna Shelby. În niciun
chip nu voi fi complice sau voi ajuta această
afacere crudă. O să merg să-l văd pe bietul
Tom. Dumnezeu să-l ajute în necazul lui! Cu
orice chip, ei vor vedea că stăpâna lor poate
simţi pentru şi alături de ei. Cât despre Eliza,
nici nu îndrăznesc să mă gândesc! Domnul să
ne ierte! Ce am făcut de am ajuns la această
crudă situaţie?
Această conversaţie a fost ascultată de cineva a
cărui prezenţă nu era deloc bănuită de domnul
şi doamna Shelby. Lângă dormitorul lor era o
cămară mare, care se deschidea în hol. Când
domnul şi doamna Shelby i-au dat voie Elizei
să plece să se culce, în mintea ei tulburată şi
răvăşită a apărut ideea de a merge în această
cămară. Acolo ea stătuse ascunsă şi cu urechea
lipită de uşa întredeschisă – nu pierduse niciun
cuvânt din cele spuse.
Când vocile încetară, ea se ridică şi se furişă pe
ascuns. Palidă, tremurândă, cu trăsături rigide şi
buzele strânse, ea părea o cu totul altă persoană
decât fiinţa aceea dulce şi timidă care fusese
până atunci. Se strecură cu băgare de seamă prin
coridor, se opri o clipă la uşa stăpânei. Apoi îşi
ridică mâinile în tăcere, în semn de rugăciune,
se întoarse şi intră în camera sa.
Era un dormitor liniştit, ordonat, la acelaşi
etaj cu al stăpânei sale. Aici era casa ei – în
ansamblu, un cămin fericit pentru ea. Acolo, pe
pat dormea băieţelul ei, cu cârlionţii lui lungi
căzându-i la întâmplare pe faţa sa adormită, cu
gura lui rozie pe jumătate deschisă, cu mânuţele
mici şi grăsuţe scoase peste lenjeria de pat şi cu
un zâmbet împrăştiat ca o rază de soare pe toată
faţa lui.
— Biet băieţel! Sărmane! spuse Eliza. Te-au
vândut, dar totuşi mama te va salva! Luă un
creion, o bucată de hârtie şi scrise în grabă:
Doamnă! Scumpă doamnă! Să nu credeţi că
sunt nerecunoscătoare, nu gândiţi rău despre
mine! Am auzit tot ce aţi spus dumneavoastră şi
stăpânul în seara asta. O să încerc să-mi salvez
băiatul. Nu mă condamnaţi! Dumnezeu să vă
binecuvânteze şi să vă răsplătească pentru toată
bunătatea dumneavoastră!
După ce o îndoi repede şi scrise destinatarul,
merse la un dulap şi făcu un mic pachet cu
haine pentru băiatul ei, pe care îl legă strâns cu
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
o batistă în jurul brâului. O mamă se îngrijeşte
de toate, chiar şi în clipele cele mai groaznice,
aşa că ea nu uită să pună în micul pachet una
sau două din jucăriile lui preferate, punând
deoparte un papagal viu colorat ca să-l amuze
când va trebui să-l trezească. A fost puţină bătaie
de cap să-l trezească pe micuţul adormit, dar
după insistenţe, el se ridică şi curând se juca cu
pasărea lui, în timp ce mama îşi punea pălăria
şi şalul.
— Unde mergem, mama? spuse el în timp
ce ea se îndreptă spre pat cu haina şi căciula lui.
— Şşş, Harry! spuse ea. Nu trebuie să vorbeşti
tare, că altfel ne vor auzi. Un om rău vroia să-l
ia pe micuţul Harry departe de mama lui şi să-l
ducă departe într-un loc întunecat. Dar mama
n-o să-l lase. O să-ţi pun haina şi căciula şi o să
fug cu tine pentru ca omul rău să nu te prindă.
Spunând acestea, ea îi încheie hainele simple
ale copilului. Apoi îl luă în braţele ei, şoptindu-i
să fie foarte tăcut. Deschise uşa care conducea la
veranda de afară şi se strecură fără zgomot.
Era o noapte rece şi înstelată. Mama şi-a
învelit bine copilul cu şalul, în timp ce acesta,
amuţit din cauza fricii, se prinse de gâtul ei.
După câteva clipe au ajuns la fereastra colibei
unchiului, unde Eliza bătu uşor în geam.
— Ce-i asta? spuse mătuşa Chloe, ridicându-
se dintr-o dată şi trăgând perdeaua. Este Lizy!
Îmbracă-te, Tom, repede! O să deschid uşa.
Zis şi făcut, uşa se deschise şi lumina
lumânării, pe care Tom o aprinsese în grabă,
căzu pe faţa răvăşită şi ochii speriaţi ai fugarei.
— Domnul să te binecuvânteze! Mă sperii
când mă uit la tine, Lizy! Eşti bolnavă sau ce s-a
întâmplat?
— Fug, unchiule Tom şi mătuşo Chloe! Iau
şi copilul cu mine. Stăpânul l-a vândut!
— L-a vândut? întrebară amândoi în acelaşi
timp, ridicându-şi mâinile îngroziţi.
— Da, l-a vândut! declară Eliza. Seara asta
m-am furişat în cămară, lângă uşa doamnei, şi
l-am auzit pe stăpân spunându-i că îl vânduse
19
 pe Harry al meu şi pe tine, unchiule Tom,
unui negustor. Şi că avea de gând să plece în
dimineaţa asta călare, iar omul vine mâine să
vă ia.
În timpul discursului, Tom a stat cu mâinile
ridicate şi cu ochii mari, ca într-un vis. Încet-
încet, pe măsură ce înţelegea, se lăsă pe scaun şi
îşi cufundă capul pe genunchi.
— Bunul Dumnezeu să aibă milă de noi!
spuse mătuşa Chloe. O, nici nu părea adevărat!
Ce rău făcuse, încât stăpânul vroia să-l vândă?
— N-a făcut nimic – nu-i din cauza asta.
Domnul nu vrea să vândă, iar doamna… ea
este întotdeauna bună. Am auzit-o luându-ne
apărarea şi stăruind pentru noi. Dar el îi spunea
că nu are rost – că îi era dator acestui om şi că
acesta avea putere asupra lui. Dacă nu-i plătea
totul, atunci sfârşitul era că stăpânul trebuia să
vândă proprietatea şi pe toţi oamenii, iar apoi
să plece.
— Da, l-am auzit spunând că nu are de ales.
Ori îi vinde pe cei doi, ori îi vinde pe toţi; omul
i-a forţat mâna de tot. Stăpânul a spus că regretă,
dar... doamna! Trebuia s-o auziţi vorbind! Dacă
ea nu-i creştină, atunci n-a existat niciodată
vreunul. Sunt o fată rea că o părăsesc, dar n-am
ce face. Ea însăşi a spus că un suflet valorează
mai mult decât lumea, iar acest băiat are un
suflet. Dacă îl las să-l ia, cine ştie ce se va alege
de el? Cred că am dreptate, dar dacă nu, atunci
Domnul să mă ierte pentru că n-am încotro.
— Ei bine, Tom, spuse mătuşa Chloe, de ce
nu pleci şi tu? O să aştepţi să te ducă în josul
râului, unde ucid sclavii prin muncă silnică şi
înfometare? Mai bine aş muri decât să merg
acolo! Mai este timp pentru tine. Du-te şi tu
cu Lizy. Aveţi bilete de voie ca să plecaţi şi să
veniţi oricând. Hai, mişcaţi-vă şi eu o să îţi adun
lucrurile.
Tom îşi ridică încet capul. Privind în jurul lui
cu tristeţe, dar senin, spuse:
— Nu, nu! Eu nu plec. Să plece Eliza, e
dreptul ei! Eu nu mă împotrivesc. Nu-i normal
20  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
ca ea să rămână. Dar aţi auzit ce a spus! Dacă
trebuie să mă vândă căci altfel toţi oamenii de
aici şi totul se va nărui... atunci să mă vândă!
Cred că pot să suport asta mai bine ca oricare
altul, adăugă el, în timp ce un fel de oftat sau
suspin îi zgudui cu putere pieptul său lat şi dur.
Stăpânul m-a găsit întotdeauna când a avut
nevoie şi aşa va fi întotdeauna. Nu mi-am călcat
niciodată cuvântul şi nici nu mi-am folosit
biletul de voie în alt mod decât se cuvenea. N-o
s-o fac niciodată. Pentru mine e mai bine să mă
vândă decât să piardă proprietatea şi să-i vândă
pe toţi. Nu-i vina stăpânului, Chloe! El o să aibă
grijă de tine şi de bieţii…
În acest moment el se întoarse către patul
obişnuit cu rotile, plin de căpşoare pufoase.
Aproape că izbucni. Se lăsă pe spatele scaunului
şi îşi acoperi faţa cu mâinile sale mari. Suspinele
mari, răguşite şi puternice zguduiau scaunul şi
lacrimi mari curgeau pe degetele lui până pe
podea.
— Iar acum... spuse Eliza, care şedea în
pragul uşii. L-am văzut pe bărbatul meu chiar
azi după-amiază… s-a oprit când venea de la
Harris de acasă. Atunci n-aveam idee ce urma să
se întâmple. L-au împins şi pe el până la limită şi
mi-a spus azi că intenţionează să fugă. Încearcă,
dacă poţi, să-i dai de veste. Povesteşte-i cum
am plecat şi de ce. Spune-i că încerc să ajung
în Canada. Să-i transmiţi toată dragostea mea şi
spune-i că dacă nu-l voi mai vedea niciodată…
Se întoarse şi rămase cu spatele la ei pentru o
clipă. Apoi termină de spus pe o voce stinsă:
Spuneţi-i să fie bun, pe cât posibil şi să încerce
să mă întâlnească în Împărăţia cerurilor.
Mai împărtăşiră câteva ultime vorbe şi lacrimi,
câteva cuvinte de rămas bun şi binecuvântări.
Apoi, ridicând în braţe copilul mirat şi speriat,
Eliza dispăru fără zgomot.
Din A Time to Heal
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți
de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre,
cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11

Rubrica
Practică
Un deliciu
—Joanna F Martin

Ce este un cartof? Nu este un rod creşteau în pământ şi se asemănau.

asemenea unei roşii, o sămânţă asemenea
porumbului sau chiar o rădăcină asemenea
unui morcov. Un cartof este un tubercul,
mai exact, o tulpină care a crescut în
pământ. „Ochii” lui sunt un fel de frunze,
iar lăstarii lungi şi albi sunt, de fapt,
muguri. Ce putem spune despre cartoful
dulce? Este el oare fratele sau, cel puţin,
verişorul cartofului? Cei doi nu se înrudesc
nici pe departe. Cartoful este un tubercul
şi aparţine familiei Solanaceae, în timp ce
cartoful dulce este o rădăcinoasă şi aparţine
familiei Convolvulaceae.
Când Columb a ajuns în Indiile de Vest,
a descoperit cartoful dulce, una dintre
mâncărurile principale din regiunea mării
Caraibilor. A luat cartoful dulce, numit
batatas, şi s-a întors în Europa. Ani mai
târziu, când cartoful, numit papa sau mai
apoi patatas, a ajuns în Europa, numele
celor două legume s-au confundat. Poate
că aceasta s-a datorat faptului că ambele
Ce fel de cartofi plantezi tu? Cartoful
favorit de multă vreme în Statele Unite de
Est este cartoful Kennebec. Acesta nu are
o formă perfectă, dar are o textură fină şi
zemoasă şi este preferat pentru chipsuri.
Cartoful Kennebec este urmaşul cartofilor
vechi irlandezi.
Cartoful cel mai întâlnit în Vest este
cartoful pentru copt Idaho, numit şi Russet
Burbank. Este un cartof rotund şi uscat ca
textură. Cartofii Burbank au fost cultivaţi
de Luther Burbank, un fermier ce cultiva
legume. Într-o zi, acesta a descoperit o
sămânţă în formă de minge care creştea pe
plantele lui de cartofi. A luat cu grijă cele
douăzeci şi trei de seminţe şi le-a plantat
în următoarea primăvară. Din toate aceste
plante el a selectat cele mai bune două
plante, după care a cultivat cartofii aşa cum
îi cunoaştem azi. Aceştia erau aşa de diferiţi
de cartofii originali, că aproape păreau o
nouă legumă. Burbank a vândut câţiva

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 21
 din aceşti cartofi unui om care se ocupa
de seminţe în schimbul a 150 dolari. Apoi
a renunţat la cultivarea legumelor şi s-a
mutat în California cea caldă şi însorită, ca
să poată cultiva şi studia plante tot timpul
anului.
Cum consumi tu cartofii? Dacă făceai
parte din poporul Aymara, din regiunea
Lacului Titicaca din Peru, şi cultivai
primii cartofi în grădina ta, atunci ai fi
amestecat cartofii cu pământ înainte să-i
mănânci. De ce? Cartofii aparţin familiei
Solanaceae şi înainte de cultivarea de către
om, ei conţineau un nivel ridicat de otravă.
Pământul se amesteca cu glicoalcaloidele
otrăvitoare din cartofi şi făcea ca otrava să
treacă nedigerată prin sistemul digestiv.
Indienii din Peru aveau şi o altă metodă
de a scoate otrava din cartofi. Ei lăsau
afară cartoful să îngheţe timp de 3-4 zile.
Apoi lăsau o lună cartoful muiat în apă.
După aceea, îngheţau din nou cartoful, îl
presau ca să stoarcă apa şi îi uscau la soare.
Produsul care rezulta, chuňo (choon’ yo),
era o substanţă uşoară, tare, asemenea
cretei, care rezista mulţi ani.
Lăsăm regiunea Anzilor în urmă şi
călătorim la Paris, la sfârşitul anilor 1780.
Aici, comisionarul american, Thomas
Jefferson, a stat la masă cu marele promotor
al cartofului, Parmentier. A dus înapoi cu
el la Casa Albă reţeta preferată de cartofi.
Poţi ghici ce reţetă era? Cartofii prăjiţi!
În Londra, în 1851, au fost înregistraţi
trei sute de vânzători de cartofi calzi.
Cartofii erau copţi în cuptor şi apoi
vânduţi dintr-un vas de tablă special.
Acest vas stătea pe patru picioare şi avea
dedesubt un mic compartiment pentru
arderea cărbunilor. Focul încălzea apa care
menţinea cartofii calzi. Aceşti vânzători
vindeau cartofii cu jumătate de bănuţ
22  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
copiilor care treceau pe acolo sau chiar
soţiilor care pregăteau cina. În zilele pline,
un vânzător putea vinde şaptezeci şi cinci
de cartofi în cinsprezece minute, singura
problemă fiind clienţii care vroiau ca cel
mai mare cartof să fie al lor!
Ce consumi atunci când mănânci
cartofi? Un cartof abia scos din pământ
reprezintă 79% apă, iar restul, carbohidraţi
şi proteină. Acestea sunt bine echilibrate
aşa încât o persoană care îşi ia energia din
cartofi va primi de asemenea şi suficiente
proteine. Valoarea biologică a proteinei
din cartof este de 73, comparată cu cea din
ouă, de 94, cu cea din porumb, de 54, şi
cea din făină, de 53. De asemenea, cartofii
sunt bogaţi în vitamina C şi B şi conţin
calciu, fier, fosfor şi potasiu. Vitamina C
din cartofi a făcut ca această legumă să fie
cântărită în aur în timpul goanei după aur
de pe râul Klondike, când oamenii mureau
din cauza deficitului de vitamina C.
În concluzie, cartoful face parte din
recoltele importante din lume, fiind pe
locul patru după grâu, porumb şi orez. În
prezent este foarte popular în China; din
2002 până în 2007, consumul de cartofi
a crescut cu 40 procente. Creşterea s-a
datorat pe o parte magazinelor fast-food
– McDonald şi Kentucky Fried Chicken.
O creştere mai mare s-a datorat fermierilor
săraci care creşteau cartofi într-un sol de
altfel neproductiv. În toată lumea, valoarea
culturii anuale de cartofi este mai mare
decât aurul şi argintul exploatat într-un an.
Aminteşte-ţi de opoziţia pe care cartoful
a întâmpinat-o în anii 1700 şi de faptul
că preoţii declarau că acesta nu este
menţionat în Biblie. Aveau ei dreptate?
Se poate că David nu cunoştea nimic
despre cartofi când a scris psalmii lui, dar
cu siguranţă Dumnezeu ştia totul despre
cartofi. La început, El a spus: „Iată că v-am
dat orice iarbă care face sămânţă şi care este
pe faţa întregului pământ… aceasta să fie
hrana voastră”. (Genesa 1:29) Seara, după
ce ai semănat cartofi în pământul arat sau
după ce ai adunat simplii tuberculi, citeşte
Psalmul 65:10, 11: „Îi uzi brazdele, îi sfărâmi
Glanda pituitarq
Glanda pituitară este probabil cel mai
complex organ al trupului tău, în afară de
creier, de care este legată. Este un ghemotoc
de ţesut de culoare roz deschis şi de mărimea
unui sâmbure de cireaşă, care se găseşte în
partea inferioară a creierului. Cântăreşte
cca. 30 g. Faptul că are dimensiunea unui
sâmbure de cireaşă te va ajuta poate să-ţi
aduci aminte de câteva lucruri despre glanda
pituitară.
Această glandă primeşte comenzi de
la o parte a creierului de mărimea unei
prune, numită hipotalamus. Glanda
pituitară coordonează reacţiile chimice ale
organismului tău. Dumnezeu a pus-o într-
un spaţiu osos, în centrul cutiei craniene, aşa
încât să fie ferită de posibile contuzii.
Glanda pituitară coordonează sistemul
nervos şi imunitar al organismului şi
stimulează în acelaşi timp alte glande
precum tiroida, pentru a produce hormoni
proprii. De exemplu, dacă glanda pituitară
va produce prea multă tirotropină, îţi va fi
încontinuu foame, dar vei fi extrem de slab.
O cantitate prea mică de hormoni de acest
tip te-ar face însă prea letargic.
Unul din cele mai vizibile efecte ale
activităţii glandei pituitare este înălţimea.
Hormonul de creştere este foarte important
la copii şi la tineri până când oasele sunt pe
deplin formate şi dezvoltate. În perioada
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
bulgării, îl moi cu ploaia, şi-i binecuvântezi
răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale,
şi paşii Tăi varsă belşugul.”
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—Howard Bean
vieţii de adult, această glandă poate contribui
la vindecarea osului.
În Biblie nu sunt prea multe referiri la
oameni pitici, dar despre uriaşi ni se spun
multe lucruri. Cel mai cunoscut uriaş este
Goliat, care era probabil de două ori mai
înalt decât Zacheu, bărbatul mic de statură.
În 2 Samuel 21:15-22 ni se relatează despre
patru rude ale lui Goliat, dintre care, un
anume Işbi-Benob a fost cât pe ce să-l ucidă
pe David.
Deuteronom 2:20 ne vorbeşte despre nişte
uriaşi numiţi Zamzumimi. Ca să nu tragem
concluzia că toţi uriaşii aveau nume lungi şi
sonore, să ne aducem aminte despre un om
care avea un pat din fier lung de aproape
4 metri, şi al cărui nume era Og. „Numai
Og, împăratul Basanului, mai rămăsese
din neamul refaimiţilor. Patul lui, un pat
de fier, este la Raba, cetatea copiilor lui
Amon. Lungimea lui este de nouă coţi, şi
lăţimea de patru coţi, după cotul unui om.”
(Deuteronom 3:11)
Înălţimea unui om nu contează foarte
mult, dar trebuie să ne străduim să fim
precum tânărul Isus, care creştea nu doar în
statură, ci şi în înţelepciune, şi era plăcut lui
Dumnezeu şi oamenilor.
Midwest Mennonite Focus
Editor: Howard Bean
Tradus și folosit cu permisiune.
23
 Paharnicul
Adevăruri despre meseriile din Biblie
În cultura estică, paharnicul era
persoana cea mai de încredere
dintre supuşii împăratului.
Gusta mâncarea şi vinul ca
să se asigure că nu fuseseră
otrăvite, înainte de a-i fi
servite împăratului. Era natural
ca paharnicul să aibă o relaţie
specială cu regele, iar lucrul
acesta se vede foarte bine în
relatarea lui Neemia.
Paharnicul era, de asemenea,
un fel de piesă de expoziţie.
Ţinuta şi îmbrăcămintea
lui trebuiau să fie demne
de cel pe care îl servea.
Înfăţişarea şi hainele paharnicilor lui
Solomon au stârnit uimirea împărătesei
din Seba. (2 Cronici 9:4)
Oare Împăratul nostru are paharnici?
Ce fel de „pâine şi vin” Îi pot fi oferite
Lui? Atunci când israeliţii aduceau o
jertfă lui Dumnezeu, aceasta trebuia
să fie un animal fără cusur. Numai aşa
jertfa putea fi acceptată.
Ca închinători aparţinând Noului
Testament, noi ne aducem „trupurile
ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui
Dumnezeu”. Sacrificiul nostru este
acceptat atunci când nu e atins de otrava
păcatului, iar faptul acesta este posibil
numai prin lucrarea „Paharnicului Şef ”,
care a oferit „vinul” sângelui Său sfânt şi
nevinovat.
Dumnezeu vrea „vinul” jertfei noastre
zilnice. Părtăşia constantă cu El ne face
24  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
—Carey Snyder
să avem o relaţie apropiată cu Împăratul.
Această relaţie e posibilă şi
pentru că Împăratul nostru
este şi Mare Preot. Lucrarea
Lui ne permite să venim cu
îndrăzneală la „tronul harului”.
Şi noi „putem căpăta îndurare şi
putem găsi har la vreme de nevoie”,
aşa cum s-a întâmplat cu Neemia
care a apelat la împăratul Persiei,
pentru a ajuta Ierusalimul.
Este ofranda vieţii noastre
o jertfă acceptabilă?
Merităm să fim expuşi,
arătaţi lumii întregi? Este
înfăţişarea noastră demnă de
un Împărat? Avem pe noi podoabele
unui duh blând şi liniştit? Dumnezeu
ne-a încredinţat Evanghelia, „vinul”
şi „pâinea” Cuvântului Său. Ce înaltă
responsabilitate să duci „paharul” fără
să risipeşti vreo picătură, să fii martor
al puterii şi al sfinţeniei Sale, în lumea
de azi!
În ceea ce ne priveşte, nu suntem
vrednici de chemarea ce ni s-a făcut. Dar
avem îndrăzneală, pentru că „Paharnicul
Şef ” ne-a sfinţit pentru lucrare. Şi totuşi,
mâna noastră tremură atunci când Îi
întindem paharul Împăratului sfânt,
ştiind că numai cei cu inima curată,
curăţiţi prin sângele Mielului, sunt
vrednici să stea în prezenţa Împăratului.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu
filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina
oamenilor, după învățăturile începătoare ale
lumii, și nu după Hristos” Coloseni 2:8

Rubrica
Tineretului
Când vin bunicii
—Titus Rudolph

Unul din lucrurile pe care creştinii nu-l
vor regreta niciodată este consideraţia
arătată faţă de bunici. Consideraţie
înseamnă „stimă, prețuire” şi „un sentiment
permanent de grijă”. Părinţii noştri ne-au
arătat afecțiune cu mult înainte ca noi să
ne putem exprima aprecierea noastră. Când
devin bunici, ar trebui să le întoarcem în
mod practic acea afecţiune.
Dragostea creştină este o alegere de a fi
asemenea lui Dumnezeu. „...căci dragostea
este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte,
este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe
Dumnezeu.” (1 Ioan 4:7) Părinţii au fost
născuţi din Dumnezeu în ce priveşte grija
lor iubitoare când noi eram neajutoraţi. A
le răsplăti dragostea înseamnă să-i iubim
necondiţionat pe ei şi pe nepoţii lor.
Chiar şi grija din sânul familiei nu vine
întotdeauna de la sine. Dacă ne predăm
Tatălui nostru cel veşnic (Isaia 9:6), vom
permite astfel harului Său să curgă prin
noi către apropiații noştri. Apoi vom putea
începe să-i răsplătim pe părinţii noştri. (1
Timotei 5:4)
Când părinţii ne vizitează, vrem ca ei să se
simtă pe cât posibil ca acasă. Dumnezeu ne-a
oferit o casă a noastră, iar bunicii sunt încă
parte a familiei noastre. Relaţia noastră nu s-a
schimbat, ci s-au schimbat doar rolurile din
cadrul relaţiei.
Noi îi numim „mama mare” şi „tata mare”.
Şi o facem pe bună dreptate. Acest lucru este
îndeosebi adevărat când apare o altă generaţie
pe care ei o numesc „nepoţi” (n.tr.: în limba
engleză este un joc de cuvinte: „grand children”
traducându-se mot-a-mot „copii mari”). Ca
părinţi, noi suntem responsabili să îi ajutăm
pe micuţii noştri să fie mari în chestiuni de
morală. Iar părinţii noştri sunt mari pentru că
ne dau o mână de ajutor.
Faptul că bunicii locuiesc în casa noastră este
o ocazie unică să ilustrăm respectul şi ascultarea
pe care dorim să o practice copiii noştri.
Acesta este un prilej pentru noi să evidenţiem
principiile şi idealurile la care ţin aşa de mult
bunicii. Poate că bunicul se bucură să vorbească
despre influenţele care i-au trasat drumul prin
viaţă. Aceste momente de discuţii îi ajută pe
copiii noştri să observe legătura dintre credinţă
şi felul de trai. Credinţa bunicilor nu s-a

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 25
 demodat, ci este o credinţă aplicată la viaţa de
zi cu zi.
Când bunicii vin la noi acasă, este timpul să
facem lucruri pentru ei pe care nu le putem
face când sunt absenţi.
Trebuie să ne dăm toată silinţa să acordăm
respect deosebit felului lor de-a face lucrurile şi
să ne purtăm extrem de atent. Am putea face
cartofi piure doar pentru că ştim că bunicului
îi plac cel mai mult. Facem aceasta chiar dacă
s-ar putea ca el să nu mănânce foarte mult
pentru că nu-i este foame. Sau ne amintim că
bunicii nu-i plăcea niciodată ca două persoane
să vorbească în acelaşi timp, aşa că suntem
deosebit de atenţi. Şi, desigur, nu ne apropiem
prea tare de scaunul ei ca nu cumva să o călcăm
pe degete. S-ar putea să-şi mai aducă aminte
de durerea suportată data
26  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
trecută!
Ar trebui să încercăm să înţelegem lumea
lor. Ar mai fi tresărit bunica dacă noi i-am
fi strâns mâna mai uşor? Ea are nevoie să
o privim în ochi în timp ce o ascultăm cu
atenţie, tot aşa cum am avut şi noi nevoie
odată de ea. Cât de des am auzit povestea
asta? Ar trebui să ne bucurăm că acest
canal de comunicare este încă deschis şi
o ajută să-şi păstreze mintea activă prin
scormonirea unui alt colţ al vistieriei
memoriei sale. Aceste amintiri sunt o parte
din ea, care vor rămâne pururi cu noi.
S-ar putea să-ţi pară că mai ieri ne luptam
să ţinem pasul cu bunicul în încercarea de
a-l ajuta. Acum el a ajuns la concluzia că noi
trebuie să purtăm sarcina mai grea. Dar de
obicei el mai știe o metodă bună de a rezolva o
problemă sau o îndatorire. A dat de atâtea ori
piept cu situații, metode şi oameni ai zilei
de ieri! Dacă bunicul vrea să ne ajute
în timp ce noi lucrăm, şi dacă noi şi
copiii noştri învăţăm cu plăcere
cum se rezolvau problemele,
atunci trei generaţii pot lucra
împreună în armonie.
Bunicii nu vor fi
întotdeauna cu noi.
Aşa că ei sunt o parte
a familiei pe care noi
trebuie să o îngrijim
şi s-o iubim. Harul
şi adevărul care i-au
susţinut sunt veşnice.
Calea pe care ei ne-au
învăţat să mergem nu
trebuie să se sfârșească
cu ei. „Pomenirea
celui neprihănit este
binecuvântată.” (Prov. 10:7)
„Cel neprihănit umblă în
neprihănirea lui; ferice de copiii
lui după el!” (Prov. 20:7) Cândva ei
vor pleca fără să se mai întoarcă vreodată. Fie
ca noi să le călcăm pe urme!
Ne-am permite să îi lăsăm în grija unui azil
dacă noi avem posibilitatea să-i ţinem acasă la
noi? Dacă o nesocotim pe mama când aceasta
a îmbătrânit (Prov. 23:22), nu cumva ne
privăm singuri de mila lui Dumnezeu de care
avem nevoie când noi vom fi bătrâni?
Dumnezeu a vrut ca împletirea de generaţii
să aducă beneficii reciproce. Nepoţii ar
putea crede că bunicii îi vor trata cu mai
multă îngăduinţă, dar vor observa de fapt
“n atenyia celor fugari!
Dacă eşti un băiat sau o fată care se
gândeşte să fugă de acasă, sau dacă ai fugit
deja, te rog, citeşte mai departe: articolul
acesta este scris în mod special pentru tine.
Probabil că eşti de părere că nu este nicio
problemă dacă ai pleca pentru o vreme,
ca să trăieşti cum îţi place. Apoi, ori de
câte ori alegi să faci asta, intenţionezi să
te întorci şi să trăieşti aşa cum se cuvine.
Dar trebuie să iei în calcul că ţi s-ar
putea întâmpla unele lucruri care te vor
împiedica să te mai întorci.
1. Moartea poate fi ceva la care probabil
nu te-ai gândit. Nu mor numai
oamenii în vârstă.
Mulţi tineri mor sau
pier în accidente. Fii
sincer cu tine însuţi.
Ai vrea să te întâlneşti
cu Dumnezeu în
starea în care te
afli? Gândeşte-te la
posibilitatea de a fi
adus acasă într-un
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
că bunicul şi bunica reîntăresc principiile
spuse de părinţi, generaţia de mijloc. Bunicii
ne pot aminti nouă, părinţilor, de rezultatul
deciziilor şi alegerilor de astăzi.
Bunicii se bucură să observe şi să ajute la
canalizarea energiei, intereselor şi idealurilor
nepoţilor lor. Roada bătrâneţii este dulce
pentru toate persoanele din poporul lui
Dumnezeu.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
sicriu.
2. Probabil că eşti de părere că te poţi
întoarce acasă oricând vei voi. Dar nu îţi
dai seama că ai putea ajunge în starea în
care îţi vei pierde orice dorinţă de a te
pocăi şi a trăi diferit? Cu cât slujeşti lui
Satan mai mult, cu atât te va prinde în
ghearele lui. Ai putea fi aşa de ancorat în
poftele lumeşti, încât nu vei mai putea
auzi glasul blând al lui Dumnezeu care
îţi vorbeşte. Spunându-ţi că într-o zi te
vei întoarce la Dumnezeu înseamnă că
terenul pe care stai este foarte nesigur. Nu
uita că drumul spre iad este pavat
cu intenţii bune.
De ce să amâni?
Astăzi este ziua
mântuirii. „Deci
cine ştie să facă
bine, şi nu face,
săvârşeşte un
păcat!” „Astăzi,
dacă auziţi
glasul Lui, nu vă
27
 împietriţi inimile.”
Cred că mulţi tineri s-au gândit că se vor
întoarce la Dumnezeu când vor îmbătrâni,
dar vai, nu s-a întâmplat aşa!
3. Cele două situaţii de mai sus se
întâmplă destul de des. Dar cea de la
numărul 3 încă nu a avut loc în timpul
vieţii noastre. Fără îndoială, va fi cândva. În
Cuvântul lui Dumnezeu este relatat că va fi
o Zi a Judecăţii. Prietene, eşti gata pentru
ziua când Isus se va coborî din ceruri? Vei
fi în stare să dai ochii cu El, sau vei încerca
disperat să te ascunzi?
Celor ce se întorc acasă
Acum haideţi să ne gândim la cei ce fug de
acasă, ajung la roşcove şi apoi se întorc. Da,
sunt unii care îşi vin în fire şi îşi dau seama
de starea în care se găsesc, se pocăiesc şi se
întorc la Dumnezeu, cerând să fie iertaţi
prin Isus. Şi laudă fie adusă Domnului, El
îi iartă!
Dumnezeu vrea să-I fiţi supuşi în toate.
Nu încerca doar să rămâi acasă, fii sigur că
rămâi împreună cu Dumnezeu.
Se pare că unele cicatrice urâte ale
păcatului rămân. O minte pângărită cu
muzică şi cântece lumeşti rămâne cu
cicatrice grave. Dacă ne umplem mintea cu
lecturi necurate, imorale şi necuviincioase
sau dacă mergem la spectacole unde joacă
femei şi bărbaţi îmbrăcaţi indecent, ne vom
pângări foarte mult mintea.
Putem şi ar trebui să încercăm să ştergem
astfel de lucruri din mintea noastră.
Memorarea versetelor biblice, a imnurilor şi
poeziilor creştine ne poate fi de mare folos
pentru păstrarea minţii noastre într-o stare
de curăţie.
De asemenea, îţi poţi ruina sănătatea
trupească în urma consumului de băuturi
alcoolice, a fumatului şi a trăirii unui stil
de viaţă imoral. Chiar îţi scurtezi din viaţă
făcând astfel de lucruri.
Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce
seamănă omul, aceea va secera.
De asemenea, văzând pe cineva mai tânăr
care îţi calcă pe urme trăind o viaţă de
păcat, te va îndurera foarte mult.
Din Young Companion, nov. 2010
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune

Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în

pace cu toţi oamenii. (Romani 12:18)

În primul rând, trăieşte tu în pace şi apoi vei putea să faci pace între
ceilalţi... Nu este greu să te împrieteneşti cu cei buni şi blânzi, pentru
că, în mod natural, aceasta place tuturor şi fiecare se bucură din inimă
de pace şi îi iubesc pe cei care sunt de acord cu ei. Dar să fii în stare să
trăieşti cu persoane capricioase şi încăpăţânate, cu cei dezordonaţi sau cu
cei care au idei contrare ideilor noastre, aceasta este un mare har şi un
lucru însemnat şi lăudabil.
—Thomas A Kempis

28  Sămânța adevărului • Aprilie 2013

 Dacă Îl iubim pe El,
îi vom iubi
și îi vom asculta pe părinți
Copiii care Îl iubesc pe Domnul Isus
Hristos își iubesc și părinții și le sunt
ascultători. Biblia spune: „Să cinsteşti pe
tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi
poruncă însoţită de o făgăduinţă – ca să
fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe
pământ.” (Efeseni 6:2-3) În același timp,
Isus a spus: „Cine va grăi de rău pe tatăl
său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit
cu moartea.” (Matei 15:4) Absalom, fiul lui
David, nu a călcat pe urmele tatălui său și a
avut parte de un sfârșit tragic.
Fiii lui Eli, marele preot, au fost
neascultători și de aceea au fost blestemați de
Dumnezeu și au pierit. A fost demonstrat în
urma studierii comportamentului copiilor
că cei care sunt neascultători față de părinții
lor și nu le arată dragoste și recunoștință,
își duc viața sub blestemul lui Dumnezeu,
în timp ce copiii care își ascultă părinții
se bucură de binecuvântările Lui. E foarte
plăcut să vezi copii care își cinstesc și își
iubesc părinţii.
„Dragul meu tată”, spunea un copil aflat
în pragul morții, „te iubesc atât de mult! Ai
fost un tătic așa de bun cu mine și cu frații
mei și îți mulțumesc că am avut parte de o
educație creștină.” Pentru că își iubea tatăl
foarte mult, l-a mângâiat pe păr cu mânuțele
lui fragile și i-a cerut rugător: „Tati, dă-mi
te rog o șuviță din părul tău. ”
După ce a primit ceea ce ceruse, copilul
i-a dat șuvița asistentei ca să i-o păstreze.
Când l-a văzut pe tatăl lui plângând, i-a
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
spus: „Nu plânge, tati. Mă doare să te văd
că plângi. Sărută-mă, te rog. Te iubesc așa
de mult!” Aceasta a fost dragostea unui copil
pentru părinții lui.
O să vă dau și un alt exemplu al unui copil
care a fost foarte neascultător. În cele din
urmă a fost dat afară din școală și a fugit de
acasă.
Mai târziu, într-o seară, l-a auzit pe un om
vorbind despre neascultarea de părinți. S-a
întristat pe dată și s-a gândit la el însuși. „Nu
mai e niciun copil în lume așa de neascultător
și rău ca mine.” S-a întors acasă, la părinții
lui și nu a mai fugit niciodată. Mama a
observat schimbarea din comportamentul
lui, dar nu a știut și motivul. De multe ori
băiatul acesta se ducea sus, în mansarda casei,
sau pe câmp ca să se roage și s-a îndepărtat
de toți prietenii nepotriviți pe care îi avusese
înainte. Într-o zi, pe când se ruga, a fost
umplut de dragostea și bucuria Domnului.
Din acel moment, părinții au fost din
ce în ce mai uimiți de comportamentul
lui. Vedeau că băiatul dorea să-i ajute la
toate treburile. Le dădea celor mai mici să
mănânce, îi punea la culcare, apoi se grăbea
să ajungă la biserică. După serviciul de
închinare se întorcea acasă cu părinții lui,
fără să mai aibă chef să stea până târziu în
compania prietenilor săi de odinioară.
Putem vedea deci cum până și un băiat rău
și neascultător poate deveni un fiu iubitor
atunci când învață să-L iubească pe Isus.
Extras din Love for the Saviour
29
 „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și
nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-
le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.”
Proverbele 6:20-21

Rubrica
pentru copii

Un lucrător devotat
—E. Martin

— Nancy, te rog, încearcă să ai grijă de
Sharon să nu plângă, zise mama. Eu trebuie
să prăjesc ouăle pentru micul dejun. Mama îi
dădu lui Nancy pruncul. Sperasem ca Sharon
să nu ia microbul de vărsat de vânt, dar se pare
că deja nu se simte prea bine.
Micul dejun păru neobişnuit de liniştit în
dimineaţa aceea. Robert şi William se aflau
amândoi la pat, suferind de vărsat de vânt.
Nancy se bucura că ea suferise deja cu cinci
ani în urmă de vărsat de vânt.
— Crezi că te poţi descurca azi? o întrebă
tatăl pe mama. Întrucât Sharon a fost aşa de
agitată, ştiu că nu ai dormit prea mult, iar
săptămâna aceasta avem una din vânzările
stabilite la atelier…, zise el scărpinându-se în
cap. Aş fi vrut să rămân acasă ca să te ajut cu
treaba, dar…
— E în ordine, replică mama calm. Vom
face tot ce trebuie făcut şi voi încerca să trag
un pui de somn când va dormi Sharon.
Deodată, mama se uită la calendar.
— O! Tocmai mi-am amintit. Săptămâna
aceasta este rândul nostru să petrecem o zi cu
bunica. Şi este deja joi!
Toată lumea rămase tăcută timp de câteva
clipe, încercând să se gândească la ce era de
făcut. Tatăl se uita la Nancy. Se întoarse apoi
spre mama.
— Ai nevoi de Nancy acasă, nu-i aşa?
— O, te-ai gândit dacă ar putea Nancy să
meargă la bunica? întrebă mama. Poate că
mâine băieţii se vor simţi puţin mai bine şi
mă voi putea descurca şi fără Nancy.
— Ce părere ai, Nancy? întrebă tatăl. Ţi-ar
plăcea să petreci o zi cu bunica?
— Ar putea fi interesant, răspunse Nancy,
încercând să ascundă discret nerăbdarea din
glasul ei. În taină, ea sperase că părinţii ei o
vor trimite să petreacă ziua la bunica. Ar fi aşa
de frumos!
În noaptea aceea, Nancy şi-a închis ochii şi
a încercat să adoarmă. Dar era greu să adormi
când eşti aşa de entuziasmat de ceva. Mâine
va petrece ziua cu bunica! Nancy se întreba
ce o va ruga bunica să facă. „Poate că mă va
ruga să fac vreo prăjitură sau fursecuri”, se
gândi Nancy. „Ar fi aşa de plăcut! Iar eu voi
lucra din greu, cu toată bunăvoinţa”. În taină,
Nancy se gândea că bunica va fi surprinsă în

30  Sămânța adevărului • Aprilie 2013

mod plăcut când va vedea cât de harnică este
ea.
Micul dejun al bunicii era încă pe masă când
Nancy ajunsese în dimineaţa zilei următoare.
— O, ai venit aşa devreme! exclamă bunica.
Îngăduie-mi să fac o ceaşcă de ceai şi pentru
tine, şi apoi vom sta împreună de vorbă în
timp ce vom servi ceaiul.
Bunica turnă apă în ceainic.
— Aş putea să spăl eu vasele până se va
încălzi apa, se oferi Nancy.
— Nu, nu, nu, zise bunica râzând. Vasele
mai pot aştepta. Tu stai jos şi odihneşte-
te până când ceaiul tău va fi gata. Mă simt
aşa de singură de când bunicul nu mai este
printre cei vii, şi aş dori să mai stau cu cineva
de vorbă.
Nancy se aşeză ascultătoare. Ar fi preferat
mai întâi să spele vasele şi să măture podeaua,
dar se părea că bunica prefera să stea de vorbă
împreună. Nancy se uită de jur împrejur
prin bucătăria micuţă şi liniştită. Oricine ar
fi locuit acolo de unul singur ar fi suferit de
singurătate.
Bunica voia să afle tot ce s-a mai întâmplat
în familia lui Nancy:
— Poate sta Sharon de una singură, fără
să cadă? întrebă ea. A învăţat deja Robert să
meargă cu bicicleta?
Nancy îi povesti bunicii despre oaspeţii
pe care i-au avut şi despre vulturul pe care îl
văzuse duminică după-amiaza.
În cele din urmă, bunica se ridică de pe
scaun.
— Mai vrei să speli vasele?
— O, da! sări Nancy în picioare,
nerăbdătoare să înceapă treaba.
— Aproape că am uitat cât de repede se
mişcă picioarele tinere, se bucură bunica.
Acum, aşteaptă, te rog, doar o clipă. Durează
până când apa fierbinte ajunge la robinetul de
la chiuvetă. Uite, ia găleata aceasta. Bunica
gemu puţin când se aplecă să scoată găleata
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
din dulap. Ia găleata asta, du-te la cada de rufe
şi umple-o cu apă de la robinetul din stânga.
Apa este deja fierbinte acolo; nu trebuie să
risipim niciun pic de apă.
— Vrei să spui că aduci toată apa pentru
spălat vase de la baie? întrebă Nancy surprinsă.
Cred că picioarele tale obosesc foarte tare!
Bunica zâmbi puţin.
— Puţin efort fizic este bun pentru sănătatea
mea. Sigur, îmi ia ceva timp, dar zilele mele
sunt lungi oricum. Poate că ţi se pare ciudat
că nu risipesc nicio picătură de apă. Când
eram fetiţă, trebuia să scoatem toată apa cu
pompa, manual. Acum, când putem deschide
un robinet şi vine apa, mi se pare o risipă să las
atâta apă curată să se scurgă degeaba.
Nu erau prea multe vase de spălat şi curând,
Nancy avea să lase apa să se scurgă din
chiuvetă.
— Ce mai este de făcut? o întrebă ea pe
bunica. Să fac vreo prăjitură pentru tine sau
să mă apuc de curăţenie?
Bunica nu răspunse nimic imediat. Ea se
uita la chiuvetă.
— Îmi place să şterg chiuveta după ce spăl
vasele, zise ea. Şi, te rog, clăteşte cârpa de vase
cu apă rece. Astfel nu va mai căpăta mirosul
acela neplăcut.
Nancy nu spuse nimic, dar faţa i se
îmbujorase în timp ce clăti repede cârpa de
vase şi şterse chiuveta. Ea voia ca bunica să
fie mulţumită de iuţeala cu care termina
treaba, dar nu voia ca bunica să creadă că este
neglijentă.
Toată ziua au fost diferite trebuşoare pe
care Nancy le-a avut de făcut. A încercat să
fie răbdătoare, căci bunica păşea foarte încet.
Părea că totul lua prea mult timp, îndeosebi
datorită faptului că bunicii îi plăcea ca
treburile să fie bine făcute.
Nancy se uită la ceas. Peste o oră tatăl ei
avea să vină după ea s-o ducă acasă. I se părea
că făcuse prea puţine treburi în ziua aceea. De
31
 ce? Tot ce făcuse în afară de faptul că o ajutase
pe bunica la treburile ei zilnice, a fost cusutul
unui nasture la un pulover, udatul florilor
şi umplerea coşului cu cartofi. Nancy mai
credea că bunica avea să-i ceară să facă vreo
treabă importantă.
— O, ce zi frumoasă am petrecut
împreună, nu-i aşa? Bunica şedea pe
scaunul ei balansoar şi îşi pusese picioarele
pe o perniţă. Se pare că am făcut azi multe
lucruri care aşteptau deja de multă vreme.
Ia loc, Nancy.
Nancy şovăi.
— Eşti sigură că nu mai sunt şi alte treburi
de făcut? întrebă ea. N-am făcut prea mare
lucru pentru tine.
Bunica se uita gânditoare.
— Îmi amintesc că şi mie îmi plăcea să
fac o mulţime de treburi când eram mai
tânără, spuse ea. Dar, Nancy, acum, când
sunt mai în vârstă şi nu mai pot face prea
multă treabă într-o singură zi, mi-am dat
seama că sunt lucruri mai importante decât
munca necontenită.
Bunica se opri. Ochii ei păreau să privească
departe. că lucrul de care aveai cel mai mult nevoie era
— Nancy, cred că nu îţi dai seama cât de compania. Acum am început să înţeleg…. Se
mult ai muncit azi. Înseamnă aşa de mult opri şi se uită la bunica. A fost bine şi pentru
pentru mine să am din nou pe cineva cu mine să fiu astăzi aici. A lucra cu rapiditate nu
care să stau de vorbă. Aceasta este important este întotdeauna cel mai bun lucru, nu-i aşa?
pentru mine. Mult mai mult decât dacă ai fi — Când suntem tineri şi puternici,
făcut curăţenie în toată casa în locul meu. Şi Dumnezeu vrea să învăţăm să lucrăm cu toată
preţuiesc faptul că ai fost binevoitoare să faci bunăvoinţa, zise bunica. Dar acum, când
orice te-am rugat. mă simt mai slăbită, petrec mult mai mult
Nancy îşi lăsă privirea în jos. Preţuirea pe timp în tăcere, odihnindu-mă, rugându-mă
care o avea bunica faţă de ea îi încălzea inima, şi cugetând. Nu uita niciodată, Nancy, a trăi
dar nu era convinsă că merită toate laudele pe pentru Isus este tot ce contează cel mai mult
care le primea. Se aşeză pe un scaun în faţa în viaţă.
bunicii. Nancy dădu din cap liniştită. Bunica o
— Se pare că nu mi-am dat seama cum este învăţase multe lucruri în ziua aceea.
viaţa ta, spuse Nancy încet. Dimineaţa aceasta Din The Christian Pathway, oct. 2011
mă gândeam la toate lucrurile pe care aş fi Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
dorit să le fac pentru tine, dar nu am înţeles

32  Sămânța adevărului • Aprilie 2013

 Ocupaţiile personajelor
din Biblie
—Naomi R. Myers
După precizarea fiecărei ocupaţii, scrie numele personajului din Biblie care a avut felul
corespunzător de ocupaţie. Alege un nume din chenarul de mai jos.

Andrei Dorca Ioan Botezătorul

Acuila Luca Iosif
David Lidia Pavel

1. Vânzătoare de purpură (Faptele Apostolilor 16:14) ___________________

2. Tâmplar (Matei 13:55; Ioan 6:42) ________________________________

3. Pescar (Matei 4:18) ________________________________________

4. Păstor (1 Samuel 16:11-13) ____________________________________

5. Croitoreasă (Faptele Apostolilor 9:39) _____________________________

6. Predicator (Matei 3:1) ______________________________________

7. Doctor (Coloseni 4:14) ______________________________________

8. Făcător de corturi (Faptele Apostolilor 18:1-3) ______________________

9. Învăţător al neamurilor (2 Timotei 1:1, 11) _______________________

Din The Christian Pathway, Oct. 2011

Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 33

artirul
din
atacombe
Partea a IV-a
Capitolul 6
Norul de martori
Ei toţi au murit în credinţă.
Noul convertit învăţă curând mai multe
despre creştini. După ce se odihni puţin, se
sculă şi se întâlni cu Honorius care se oferi
să-i arate locul în care locuiau.
Cei pe care îi văzuse la serviciul de capelă
erau doar o mică parte a locuitorilor din
catacombe. Numărul lor se ridica la multe
mii, împrăştiaţi pe o suprafaţă mare în
34  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
„De altă parte, știm că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume,
spre binele celor ce sunt chemați după
planul Său” Romani 8:28
Rubrica
“O carte în serial”
— Richard L. Roberts
comunităţi mici, fiecare având modul ei de
comunicare cu oraşul.
El merse mai departe însoţit de Honorius.
Rămase uimit de numărul mare de oameni
pe care îi întâlni; şi deşi ştia că creştinii erau
numeroşi, nu-i venea să creadă că atât de
mulţi aveau curajul să aleagă să trăiască în
catacombe.
 Nu era mai puţin interesat de cei morţi
decât de cei vii. Trecând prin galerii, el citea
inscripţiile de pe morminte, găsind pe toate
aceeaşi credinţă puternică şi nobilă speranţă.
Îi plăcea foarte mult să citească aceste
inscripţii, iar interesul plin de afecţiune pe
care-l avea Honorius în aceste cronici pioase
îl făceau un ghid plăcut.
— Aici, spuse Honorius, zace un martor al
adevărului.
Marcellus, privind înspre locul arătat, citi
următoarele:
PRIMITIUS, ÎN PACE, DUPĂ
MULTE CHINURI, UN BRAV
MARTIR. EL A TRĂIT TREIZECI
ŞI OPT DE ANI. SOŢIA LUI A
RIDICAT ACEASTA SOŢULUI
PREAIUBIT ŞI MERITUOS.
— Aceşti oameni, spuse Honorius, ne
arată felul în care creştinii ar trebui să moară.
Paulus este altul care a suferit ca Primitius.
PAULUS A FOST OMORÂT
ÎN CHINURI PENTRU CA SĂ
TRĂIASCĂ ÎN FERICIRE VEŞNICĂ.
— Iar acolo, spuse Honorius, este
momântul unei nobile femei care a arătat
acea tărie de caracter pe care Hristos o poate
da întotdeauna, chiar şi celui mai slab urmaş
al lui în ceasul încercării.
CLEMENTIA, TORTURATĂ,
MOARTĂ, DOARME, VA ÎNVIA.
— Dacă este chemat, spuse Honorius,
să treacă prin moarte, spiritul părăseşte în
mod instantaneu trupul, pentru a ajunge la
Domnul. Promisiunea revenirii Domnului,
care se poate împlini în orice moment, este
„speranţa binecuvântată” a creştinilor. „Căci
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui
arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu. Se va
pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în
Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas
vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori,
ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi
astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
— Aici, continuă Honorius, zace
Constans, într-o dublă măsură constant faţă
de Dumnezeul lui printr-o dublă încercare. A
fost prima dată otrăvit, dar aceasta nu a avut
nicio putere asupra lui, aşa că a fost omorât
cu sabia.
SORBITURA MORTALĂ NU
A ÎNDRĂZNIT SĂ-I DEA LUI
CONSTANS COROANA PE CARE
FIERUL I-A FOST ÎNGĂDUIT SĂ
I-O DEA.
Umblară aşa citind inscripţiile care apăreau
pe ambele părţi. Sentimente noi se năşteau în
Marcellus citind acel catalog glorios de nume.
Pentru el era o istorie a Bisericii lui Hristos.
Înaintea lui erau ilustrate faptele martirilor
în cuvinte arzătoare. Desenele necizelate care
împodobeau multe dintre morminte purtau
un patos pe care nu-l puteai întâlni la lucrările
cele mai reuşite ale celor mai iscusiţi artişti.
Literele sculptate grosolan, scrisul incorect şi
cu greşeli gramaticale, care se găseau pe multe
dintre inscripţii, erau o dovadă mişcătoare a
comorii Evangheliei în inima celor săraci şi de
jos. „Nu mulţi înţelepţi, nici mulţi puternici
sunt chemaţi;” ci „Evanghelia este predicată
celor săraci.”
În multe locuri exista o monogramă
formată din iniţialele titlurilor lui Hristos
(Xpioros PaBBoui, Hristos Domnul),
„X” şi „P” fiind unite pentru a forma un
singur însemn. Unele aveau inscripţionată
o ramură de palmier, emblema victoriei şi
a imortalităţii, simbolul finicului de glorie
35
 care va flutura în mâinile mulţimii ce va sta
înaintea tronului. Altele aveau alte însemne.
— Ce este aceasta?, întrebă Marcellus,
arătând spre imaginea unei corăbii.
— Arată că duhul răscumpărat al omului
a navigat de pe pământ spre odihna cerească.
— Dar ce înseamnă acest peşte pe care îl
văd reprezentat atât de des?
— Este folosit peştele deoarece literele din
greacă care-l formează sunt iniţialele cuvintelor
care arată gloria şi speranţa creştinilor. „I”
vine de la Isus, „X” este pentru Hristos, „Θ”
şi „Y” sunt pentru Fiul lui Dumnezeu, iar
„Σ” înseamnă Mântuitor, aşa că peştele, prin
numele lui „IXΘYΣ”, înseamnă Isus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.
— Dar ce înseamnă această imagine pe
care o văd atât de des – corabia şi un monstru
marin uriaş?
— Acela este Iona, un profet al lui
Dumnezeu, despre care tu încă nu ştii.
Atunci Honorius îi povesti istoria lui Iona,
arătând că izbăvirea acestuia din pântecele
peştelui este pentru creştini o aducere aminte
a modului în care Isus a fost scăpat din
întunecimea mormântului.
— Această speranţă glorioasă a învierii este
o mângâiere nespusă, spuse el, pe care ne
place să ne-o amintim prin diferite simboluri.
Acolo este un alt simbol al aceluiaşi adevăr
binecuvântat – porumbelul care-i aduce lui
Noe o ramură de măslin.
El îi povesti însoţitorului său evenimentele
de la potop pentru ca Marcellus să înţeleagă
semnificaţia desenului.
— Dar din toate simbolurile folosite,
continuă el, niciunul nu este atât de clar ca
acesta, arătând spre imaginea învierii lui Lazăr.
Iar acolo este o ancoră, simbolul speranţei,
prin care creştinii, aruncaţi încoace şi încolo
în mijlocul furtunilor vieţii, se ţin de căminul
ceresc. Aici vezi cocoşul, simbolul vegherii;
36  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
căci Domnul a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-
vă.” Acolo este mielul, simbolul inocenţei
şi blândeţei care ne aduce aminte de Mielul
lui Dumnezeu care a purtat păcatele noastre
şi prin a cărui jertfă primim iertare şi viaţă
veşnică. Un alt simbol al inocenţei este
porumbelul pe care îl vezi acolo ţinând
ramura de măslin a păcii.
Sunt şi literele Alfa şi Omega, prima şi
ultima din alfabetul grecesc, care-L reprezintă
pe Domnul nostru; căci El a spus „Eu sunt
Alfa şi Omega.” Vezi acolo şi coroana care ne
aminteşte de cununa care nu se strică, pe care
Domnul, Judecătorul cel drept, ne-o va da.
După cum observi, ne place să ne înconjurăm
cu tot ce ne aminteşte de bucuria care ne este
pusă înainte. Învăţând de la acestea, privim
dincolo de bezna aceasta şi, prin credinţă,
vedem deasupra noastră lumina gloriei eterne.
— Aici, spuse Marcellus făcând o pauză,
este ceva care pare potrivit stării mele. Sună
profetic. Poate că şi eu voi fi chemat să-mi
depun mărturia pentru Hristos. Fie ca să fiu
găsit credincios!
ÎN HRISTOS, ÎN TIMPUL
ÎMPĂRATULUI ADRIAN, MARIUS,
UN TÂNĂR MILITAR OFIŢER
CARE A TRĂIT DESTUL DE MULT
ŞI-A VĂRSAT SÂNGELE PENTRU
HRISTOS ŞI A MURIT ÎN PACE.
PRIETENII I-AU PUS ACEASTĂ
AMINTIRE CU LACRIMI ŞI
TEAMĂ.
— „În lume veţi avea necazuri; dar
îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” În felul
acesta Hristos ne dă siguranţă; dar în timp ce
El ne avertizează cu privire la rău, ne mângâie
cu promisiunea ajutorului Său. În EL găsim
har suficient.
— Fie ca şi eu să pot urma exemplul acestui
tânăr ofiţer, spuse Marcellus. La fel ca el, poate
că şi eu îmi voi da sângele pentru Hristos. Fie
ca şi eu să mor la fel de credincios! Să fiu aşezat
aici printre fraţii mei, cu un astfel de epitaf.
Ar fi pentru mine o onoare mai înaltă decât
un mausoleu ca acela al Cecilliei Matella.
Continuară să meargă mai departe.
— Cât de dulce, exclamă Marcellus, este
moartea unui creştin! Toată groaza morţii
dispare. Pentru el este un somn binecuvântat
în timp ce duhul lui este cu Domnul
aşteptând învierea, iar moartea în loc să
stârnească groază este asemănată cu victoria
şi odihna.
LOCUL DE ODIHNĂ A LUI ELPIS.
ZOTICUS AŞEZAT AICI SĂ
DOARMĂ.
ASELUS DOARME ÎN HRISTOS.
MARTIRIA ÎN PACE.
VIDALIA ÎN PACEA LUI HRISTOS.
NICEFORUS, UN SUFLET DRAG, ÎN
LOC PROASPĂT.
— Unele din aceste inscripţii vorbesc
despre caracterul persoanei plecate, îi explică
Honorius. Uită-te la acestea.
MAXIMUS, CARE A TRĂIT
DOUĂZECI ŞI TREI DE ANI,
PRIETEN AL TUTUROR
OAMENILOR.
ÎN HRISTOS, ÎN A CINCEA ZI A
LUI NOIEMBRIE A ADORMIT
GORGONIUS, PRIETENUL
TUTUROR ŞI DUŞMANUL
NIMĂNUI.
— Şi aici, continuă el, sunt alte inscripţii
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
care vorbesc despre viaţa personală şi
experienţele lor obişnuite.
CECILIUS SOŢUL, CĂTRE CECILIA
PLACINDA SOŢIA MEA CU O
MEMORIE EXCELENTĂ CU CARE
AM TRĂIT ZECE ANI FĂRĂ VREO
CEARTĂ ÎN ISUS HRISTOS, FIUL
LUI DUMNEZEU, MÂNTUITORUL.
SFÂNT PENTRU HRISTOS,
DUMNEZEUL SUPREM. VITALIS,
ÎNGROPATĂ SÂMBĂTĂ, PRIMA
ZI DIN AUGUST ÎN VÂRSTĂ DE
DOUĂZECI ŞI CINCI DE ANI ŞI
OPT LUNI. TRĂIT CU SOŢUL EI
ZECE ANI ŞI TREIZECI DE ZILE. ÎN
HRISTOS CEL DINTÂI ŞI CEL DE
PE URMĂ.
CĂTRE DOMNINA, SOŢIA MEA
PREAIUBITĂ ŞI INOCENTĂ
CARE A TRĂIT ŞAISPREZECE
ANI ŞI PATRU LUNI ŞI A FOST
CĂSĂTORITĂ DOI ANI, PATRU
LUNI ŞI NOUĂ ZILE: CU CARE
NU AM PUTUT TRĂI MAI
MULT DE ŞASE LUNI DATORITĂ
CĂLĂTORIILOR MELE, TIMP ÎN
CARE I-AM ARĂTAT DRAGOSTEA
MEA AŞA CUM AM SIMŢIT.
NIMENI ALTCINEVA NU S-A
MAI IUBIT AŞA. ÎNGROPATĂ CU
CINCISPREZECE ZILE ÎNAINTE DE
ÎNTÂI IUNIE.
LUI CLAUDIUS, CELUI MERITUOS
ŞI PLIN DE DRAGOSTE CARE
M-A IUBIT. A TRĂIT APROAPE
DOUĂZECI ŞI CINCI DE ANI ÎN
HRISTOS.
37
 — Acesta este omagiul unui tată iubitor,
spuse Marcellus citind următoarele:
LAURENCE, SCUMPULUI SĂU FIU
SEVERUS. NĂSCUT DIN NOU DE
ÎNGERI PE ŞAPTE IANUARIE.
— Iar aici cel al unei soţii.
DOMITIUS ÎN PACE, LEA A
AŞEZAT ACEASTA.
— Da, spuse Honorius, prin credinţa în
Isus Hristos (sau prin religie, aşa cum ai
numi-o tu) credinciosul primeşte o natură
nouă şi divină, dată de Duhul Sfânt care, de
asemenea, pune în el dragostea lui Dumnezeu
care-l face mult mai sensibil şi mai plin de
dragoste faţă de prieteni şi rude. Vechea
natură adamică rămâne, dar nu este niciodată
îmbunătăţită, nici nu poate fi.
Mergând mai departe, ei văzură multe
epitafuri care exprimau dragostea tandră faţă
de rudele plecate.
CONSTANTIA, DE O FRUMUSEŢE
ŞI AMABILITATE MINUNATĂ,
CARE A TRĂIT OPTSPREZECE ANI,
ŞASE LUNI ŞI ŞAISPREZECE ZILE.
CONSTANTIA ÎN PACE.
SIMPLICIUS, FAŢĂ DE CARE AVEM
AMINTIRI BUNE ŞI FERICITE,
CARE A TRĂIT DOUĂZECI ŞI TREI
DE ANI ŞI PATRUZECI ŞI TREI DE
ZILE ÎN PACE. FRATELE LUI A
RIDICAT ACEST MONUMENT.
PENTRU ADSERTOR, FIUL
NOSTRU SCUMP ŞI DRAG, CEL
MAI INOCENT ŞI DE NEÎNLOCUIT,
CARE A TRĂIT ŞAPTESPREZECE
ANI, ŞASE LUNI ŞI OPT ZILE.
38  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
TATĂL ŞI MAMA AU RIDICAT
ACEASTA.
LUI JANUARIUS, FIUL DRAG ŞI
BUN, CINSTIT ŞI IUBIT DE TOŢI:
A TRĂIT DOUĂZECI ŞI TREI DE
ANI, CINCI LUNI ŞI DOUĂZECI ŞI
DOUĂ DE ZILE. PĂRINŢII LUI.
LAURINA, MAI DULCE DECÂT
MIEREA DOARME ÎN PACE.
SUFLETULUI SFÂNT, INNOCENS,
CARE A TRĂIT APROAPE TREI
ANI.
DOMITIANUS, UN SUFLET
NEVINOVAT DOARME ÎN PACE.
LA REVEDERE, O SABINA: A
TRĂIT 8 ANI, 8 LUNI ŞI 22 DE ZILE.
FIE CA SĂ TRĂIEŞTI DULCE ÎN
DOMNUL.
ÎN HRISTOS: MORT ÎN PRIMA ZI
A LUI SEPTEMBRIE, POMPEIANUS
CEL NEVINOVAT CARE A TRĂIT
ŞASE ANI, NOUĂ LUNI, OPT ZILE
ŞI PATRU ORE. DOARME ÎN PACE.
FIULUI LOR MERITUOS,
CALPURNIUS, PĂRINŢII LUI AU
RIDICAT ACEASTA: A TRĂIT
CINCI ANI, OPT LUNI ŞI ZECE
ZILE ŞI A PLECAT ÎN PACE LA
TREISPREZECE IUNIE.
— La epitaful acestui copil, spuse
Marcellus, au adăugat simbolurile păcii şi
gloriei. El arătă spre mormântul unui copil
pe a cărui lespede era gravat un porumbel şi
o cunună de lauri, împreună cu următoarea
inscripţie: VIEŢII LUI ÎN CIMITIRUL LUI
RESPECTUS, CARE A TRĂIT CINCI BALBINA ÎN NOUA CRIPTĂ.
ANI ŞI OPT LUNI, DOARME ÎN — Uneori, continuă Honorius, sunt
PACE. îngropaţi câte trei în acelaşi mormânt. În alte
locuri, vei vedea că sunt îngropaţi mai mulţi.
— Şi acesta, continuă Marcellus, are o
Atunci când porneşte persecuţia, nu este
ramură de palmier, simbolul victoriei.
întotdeauna posibil să dai fiecăruia atenţia pe
— Da, spuse Honorius, Mântuitorul a
care ai fi dorit-o. Aceea este o placă funerară
spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine.”
care arată locul de îngropare a multor martiri
Atenţia lor a fost atrasă de epitafurile de ale căror nume este necunoscut, dar a căror
pe mormintele unor femei care erau soţii de amintire este binecuvântată. El arătă spre o
lucrători creştini. lespede ce purta inscripţia următoare:
SOŢIA MEA, LAURENTIA, MI-A MARCELLA ŞI CINCI SUTE
FĂCUT ACEST MORMÂNT. EA CINCIZECI DE MARTIRI AI LUI
A FOST ÎNTOTDEAUNA BUNĂ HRISTOS.
CU MINE. VENERABILĂ ŞI
— Aici este o inscripţie mai lungă, spuse
CREDINCIOASĂ. ÎN CELE DIN
Marcellus. Cuvintele ei ar putea la fel de
URMĂ INVIDIA DEZAMĂGITĂ
bine găsi ecou în inimile tuturor. Cu emoţie
ZACE ZDROBITĂ. EPISCOPUL LEO
adâncă ei citiră următoarele cuvinte:
A SUPRAVIEŢUIT CELUI DE-AL
OPZECILEA AN. ÎN HRISTOS. ALEXANDER
NU ESTE MORT, CI TRĂIEŞTE
LOCUL PREZBITERULUI BASIL DEASUPRA STELELOR, IAR
ŞI AL SOŢIEI FELICITAS. EI L-AU TRUPUL SE ODIHNEŞTE ÎN
FĂCUT PENTRU EI ÎNŞIŞI. ACEST MORMÂNT. EL ŞI-A
SFÂRŞIT VIAŢA SUB ÎMPĂRATUL
ODATĂ FERICITA FIICĂ A ANTONIN CARE, DEŞI A TRECUT
PREZBITERULUI GABINUS, AICI CU VEDEREA FAPTUL CĂ MARI
ZACE SUSANNA ÎMPREUNĂ CU BENEFICII PUTEAU VENI DIN
TATĂL EI ÎN PACE. SLUJIREA LUI, I-A DAT ÎN LOC
DE FAVOARE URĂ. PENTRU CĂ,
CLAUDIUS ATTICIANUS,
DEŞI SE AFLA PE GENUNCHI
UN LECTOR, ŞI CLAUDIA
ŞI GATA SĂ ADUCĂ JERTFE
FELICISSIMA, SOŢIA LUI.
ADEVĂRATULUI DUMNEZEU, EL
— Aici este un mormânt mai mare, spuse A FOST CONDUS LA MOARTE.
Marcellus. Sunt doi oameni îngropaţi aici? O, CE VREMURI TRISTE! ÎN
— Da, este un bisomum1. Citeşte inscripţia: CARE, PENTRU RITUALURI
BISOMUM LUI SABINUS. EL L-A SACRE ŞI ÎN RUGĂCIUNI, NICI ÎN
FĂCUT PENTRU SINE ÎN TIMPUL CATACOMBE NU MAI PUTEM FI
1 Bisomum (lat.) = sarcofag pentru două persoane
ÎN SIGURANŢĂ. CE NENOROCIRE

”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a 39
 POATE FI MAI MARE DECÂT O
VIAŢĂ CA ACEASTA ŞI DECÂT O
MOARTE CA ACEASTA? ŞI NICI
MĂCAR NU POT FI ÎNGROPAŢI
DE PRIETENI ŞI RUDE! ÎN CELE
DIN URMĂ EI STRĂLUCESC ÎN
CERURI. CEL CE A TRĂIT ÎN
VREMURILE CREŞTINE ABIA A
TRĂIT.
— Acesta, spuse Honorius, este locul de
odihnă a unui frate preaiubit a cărui amintire
este încă sărbătorită în toate bisericile. În
jurul acestui mormânt vom ţine o agapă2
la aniversarea zilei lui de naştere. La această
masă de dragoste sunt distruse toate barierele
dintre diferitele clase şi ranguri sau rase,
triburi, limbi sau naţiuni. Noi suntem cu
toţii fraţi în Isus Hristos. Cu ocazia aceasta
ne aducem aminte că, aşa cum Hristos ne-a
iubit, tot aşa trebuie şi noi să ne iubim unii
pe alţii.
În timpul acestui tur prin labirintul de
galerii subterane, Marcellus avuse ocazii
suficiente să vadă dragostea frăţească la care
făcea aluzie Honorius. El întâlni bărbaţi, femei
şi copii de orice rang social şi de orice vârstă.
Bărbaţi care avuseseră poziţiile cele mai înalte
în Roma se împrieteniseră cu aceia care abia
se ridicau deasupra sclavilor; aceia care odată
fuseseră nişte persecutori cruzi şi necruţători,
acum erau prieteni apropiaţi cu cei pe care îi
prigoniseră odinioară. Preotul iudeu, eliberat
de jugul Legii pe care nu o putea păzi şi care
era o „slujire a morţii” pentru el, umbla de
mână cu păgânul pe care-l ura înainte. Grecul
păstrase nebunia Evangheliei transformată
în înţelepciune infinită, iar dispreţul simţit
pentru urmaşii lui lăsase loc afecţiunii tandre.
Egoismul şi ambiţia, aroganţa şi invidia, toate
pasiunile josnice ale vieţii umane păreau să
fi dispărut dinaintea extraordinarei puteri a
2 Masă de dragoste
40  Sămânța adevărului • Aprilie 2013
dragostei creştine. Credinţa în Hristos locuia
în inimile lor în toată plinătatea, iar influenţa
ei binecuvântată era văzută aici aşa cum nu
putea fi văzută în altă parte; nu pentru că
natura sau puterea ei ar fi fost schimbate de
dragul lor, ci pentru că persecuţia universală
care-i apăsa pe toţi la fel îi jefuise de posesiunile
pământeşti, îi rupsese de ispitele şi ambiţiile
lumeşti, iar dragostea lui Hristos care uneşte
în vremurile de necaz reuşise să-i apropie mai
mult unii de alţii.
— Închinarea la adevăratul Dumnezeu,
spuse Honorius, diferă de toate celelalte
false închinări. Păgânul trebuie să intre în
templul lui unde, prin intermediul unui
preot nesfânt, aduce din nou şi din nou jertfe
demonilor care niciodată nu pot să înlăture
păcatele. Dar pentru noi, Hristos, Cel fără
de păcat, s-a dat pe Sine Însuşi ca o jertfă
pentru păcate adusă odată pentru toţi şi
pentru totdeauna. Fiecare dintre urmaşii Lui
se poate apropia acum de Dumnezeu prin
Hristos, binecuvântatul Mare Preot în ceruri,
pentru că fiecare credincios este făcut prin
Isus un rege şi preot pentru Dumnezeu. Nu
are nicio importanţă pentru noi unde are loc
închinarea. Nu contează dacă rămânem în
capelele noastre sau dacă suntem izgoniţi din
ele şi de pe faţa pământului. Cerul este tronul
lui Dumnezeu, universul este templul Lui,
iar fiecare dintre copiii Lui poate să-şi ridice
vocea din orice loc şi în orice moment pentru
a se închina Tatălui.
Călătoria lui Marcellus se prelungi mult
timp şi pe o mare distanţă. Cu toate că
ştiu dinainte că locul este destul de întins,
rămase totuşi uimit de vastitatea lui. Nici pe
jumătate nu i se spusese; şi, deşi credea că
străbătuse o mare parte din el, i se spuse că
de fapt fusese doar o mică parte din ceea ce
exista în realitate.
Înălţimea medie a galeriilor era de vreo doi
metri şi jumătate, dar în multe locuri se înălţa
la patru sau cinci metri. Apoi, numeroasele
încăperi şi capele care fuseseră formate lărgind
arcadele, dădeau mai mult spaţiu locuitorilor,
făcând posibil ca ei să locuiască acolo şi să se
mişte cu mai multă libertate. De asemenea,
în unele locuri erau deschizături înguste în
tavan, prin care raze slabe de lumină puteau
străbate de deasupra. Acestea erau alese ca
locuri de întâlnire, dar nu de locuit. Prezenţa
luminii binecuvântate a zilei, oricât de slabă,
era o plăcere de nedescris şi servea într-o
oarecare măsură la micşorarea întunericului
care îi înconjura.
Marcellus văzu unele locuri în care se
ridicaseră ziduri formând terminaţii bruşte
ale galeriilor, dar alte pasaje porneau alături
încercuind locul şi continuând drumul.
— Ce este acest loc încercuit în felul acesta?
întrebă Marcellus.
— Este un mormânt roman, spuse
Honorius. Excavând această galerie, lucrătorii
au dat peste el, aşa că s-au oprit, au astupat
locul şi şi-au continuat săpăturile în jurul lui.
Nu din cauza fricii de a deranja mormântul
au procedat aşa, ci din motivul că în moarte,
la fel ca şi în viaţă, creştinul doreşte să urmeze
porunca Domnului şi să „iasă din mijlocul
lor şi să se despartă de ei.”
— Persecuţia este dezlănţuită în jurul
nostru şi ne-a închis aici, spuse Marcellus.
Cât de mult va mai fi împrăştiat poporul lui
Dumnezeu şi cât de mult ne vor mai chinui
duşmanii?
— Acestea sunt strigătele multora printre
noi, îi răspunse Honorius, dar este greşit să
te plângi. Domnul a fost bun cu poporul
Său. De-a lungul imperiului, creştinii au
continuat de generaţii protejaţi de legi şi
feriţi de primejdie. Este adevărat, am trecut
prin persecuţii teribile în care mii au murit
în chinuri, dar şi acestea au trecut, lăsând
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53:5a
biserica în pace.
Toate persecuţiile prin care am trecut până
acum au slujit la purificarea inimilor oamenilor
lui Dumnezeu şi la înflăcărarea credinţei lor.
El ştie ce este cel mai bine pentru noi. Noi
suntem în mâinile Lui, iar El nu ne va da
mai mult decât putem purta. Să fim treji, să
veghem şi să ne rugăm. O, Marcellus, furtuna
de acum ne spune în mod clar că „ziua cea
mare şi înfricoşată”, îndelung profeţită pentru
lume este aproape.
Astfel umblă Marcellus împreună cu
Honorius, discutând şi învăţând în fiecare
oră lucruri noi despre învăţăturile adevărului
lui Dumnezeu şi experienţele poporului Său.
Dovezile dragostei lor, a purităţii, curajului şi
a credinţei lor pătrunseră adânc în sufletul lui.
Experienţa pe care şi el o trăise nu era
trecătoare. Fiecare lucru văzut îi întărea
dorinţa de a se unii cu credinţa şi destinul
poporului lui Dumnezeu. Prin urmare,
înainte de următoarea zi a Domnului, a fost
botezat în „moartea lui Hristos”, în Numele
Tatălui, al Fiului şi a Sfântului Duh.
În dimineaţa zilei Domnului el luă Cina
împreună cu ceilalţi creştini. Acolo ei ţinură
acea sărbătoare simplă şi mişcătoare de aducere
aminte la Masa Domnului, prin care creştinii
arătau moartea lui Isus, în timp ce aşteptau
venirea Lui. Honorius făcu rugăciunea de
mulţumire. Şi pentru prima dată, Marcellus
se împărtăşi cu pâinea şi vinul, simbolurile
sacre ale trupului şi sângelui Domnului lui
crucificat.
Apoi, după ce cântară un imn, se despărţiră.
Va urma...
Din Martirul din Catacombe
© 1993 Christian Light Publications, INC.,
Harrisonburg, Virginia, U.S.A.
Toate drepturile rezervate
Tradus și folosit cu permisiune.
41
 NOU!
Prizonierul cu un picior din lemn
În secolul al şaisprezecelea Reforma s-a dezlănţuit asupra Europei ca o adevărată furtună. Continentul
a ajuns într-un adevărat vacarm, iar stâlpii Romei s-au sfărâmat. Această mişcarea a cuprins vieţile
tuturor, de la împăratul din palat, până la păstorul care trăia într-o colibă din Alpi.
La o sută de ani după ce persecuția a încetat, Thieleman J. van Braght, un păstor menonit din Olanda, a
adunat toate istorisirile despre martiri și informații din dosarele judecătoriei, într-un volum mare intitulat
Martyrs’ Mirror [Oglinda martirilor]. Unsprezece dintre aceste istorisiri sunt povestite în această carte într-un
limbaj modern şi într-o formă mai simplă. 129 de pagini. RO3044...14 Lei
Chemarea cerească
– de John Coblentz – Ce înseamnă să fii ucenicul lui Hristos în ziua de azi? Pentru a răspunde la această
NOU! întrebare, cartea „Chemarea cerească” apelează la Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste studii biblice despre
ucenicia creștină ne ajută să înțelegem chemarea Domnului, să privim la problemele obișnuite pe care le
întâmpină adevărații ucenici și să ne asumăm responsabilitățile uceniciei. 209 pagini. RO2016...12 Lei
Vântul din Cohuni
– de Elizabeth Wagler – Cartea Vântul din Cohuni relatează o întâmplare adevărată, care se bazează pe
experienţele unei fete din Belize, şi descrie frământările, dezamăgirile prin care a trecut, dar şi cum a
descoperit ceva minunat care i-a adus siguranţă şi speranţă. 174 de pagini. RO3043...15 Lei
O sămânță – minunea lui Dumnezeu
– de Rebecca Newswanger – Această carte este prima din seria Minunile lui Dumnezeu şi cuprinde imagini
şi versuri cu rimă pentru a-i ajuta pe copii să observe cât de minunat a creat Dumnezeu o sămânţă. Începe
prin a germina, apoi creşte şi aduce roade şi în final produce alte seminţe. 33 de pagini. RO3020...5 Lei
Un strop de ploaie – minunea lui Dumnezeu
– de Rebecca Newswanger – O carte ilustrată care vorbeşte despre o mamă care în timp ce afară tună,
fulgeră şi plouă, ea îi explică fiului ei cât de minunat a gândit Dumnezeu circuitul apei în natură. 28
de pagini. RO3019...5 Lei
Eu – minunea lui Dumnezeu
– de Rebecca Newswanger – O carte ilustrată destinată în special preşcolarilor, cu desene care să-i înveţe
despre cele cinci simţuri. Dumnezeu este cel care ne-a creat, ne îngrijeşte şi ne vindecă. Atât copiii cu
handicap cât şi cei normali învaţă să-I dea slavă lui Dumnezeu pentru cât de minunat au fost creaţi.
26 de pagini. RO3021...5 Lei
Un ou – minunea lui Dumnezeu
– de Rebecca Newswanger – O carte ilustrată care urmărind evoluţia oului şi felul cum se transformă în
pui îi învaţă pe copii să-I dea slavă lui Dumnezeu. 32 de pagini. RO3022....5 Lei
O broască – minunea lui Dumnezeu
– de Rebecca Newswanger – „Te întrebi: de unde oare/ Au broscuţele picioare/ Aşa puternice de sar/ Şi
ţopăie în salturi mari?” O carte frumos ilustrată, care cu ajutorul versurilor îi învață pe copii despre
broască. 21 de pagini. RO3042...5 Lei
NOU! Cumpără cele 8 cărți la numai 56 de lei
Produs # Cant. Descriere Preţ Total
Va rugăm să ne contactați în
cazul în care doriți un catalog
cu literatura pe care o avem
disponibilă. Oferim reduceri
pentru librării.
Comandă astăzi prin poştă,
Suma totală produse fax, telefon sau e-mail!
Taxe poştale
TAXE POŞTALE
TOTAL
0-20 Lei 4 Lei
Numele şi prenumele ____________________________________ 20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________ 50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
Str. ________________________________________Nr. ________ mai mari de 125 Lei 10%
Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
Cod _____________________ Localitatea ___________________
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________ ICAM (CARTI)
Program de lucru • 8:00 – 16:00 Luni – Vineri O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 037 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 4-13

42  Sămânța adevărului • Aprilie 2013

Porțile laudelor
Intrați cu laude pe porți în Cetate.
Veniți cu cântări de dor miresmate.
Nu pribegiți pe drumuri pustii și străine,
pe căi de religii ce-s doar mărăcine,
prin fundături de tradiții obscure,
de datini omenești cețoase și dure
ce seamănă-n inimi confuzii și moarte,
ce, iată, vă țin mereu atât de departe
de viață, de pace, de Raiul etern.
Vă chiamă Iubirea cu galsu-I patern.
Intrați cu cântări, cu psalmi de-nchinare!
Fiți buni și miloși ca raza de soare
căci Domnul e bun și sfânt pe vecie.
Lăudați-I divina credincioșie.
Când mulți au plecat biruiți de cârtire
Isus e fidel și plin de iubire.
Lăudați-L prin cântec pe-Atotcreatorul
ce-a scos la viață și pomii și izvorul,
și marea și munții și tot ce respiră,
și bolta albastră și-un mugur de liră.
Treziți-vă, harpe, și flori din câmpie!
Isus e aproape Și-i gata să vie!
Intrați azi cu laude pe porți în Cetate,
cu haine de slavă, cu inimi curate!
Slăviți-L pe Domnul prin fapte de milă.

Blândețea vă fie drept haină umilă.

Fiți buni cum e Domnul și-astfel veți aduce
pe cei păcătoși sub jug și sub cruce.
Strigați-L pe Domnul ca vameșu-n Templu
și fie-vă viața imbold și exemplu.
Să strângeți toți snopii în zi de Rusalii
de-ar fi să vă-nfrunte lumești represalii.
Strigați către Domnul prin rugi și poeme!
Se-apropie ora-ntâlnirii supreme!
de Cornel Livanu
Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Însqwi Biblia
La o întâlnire de studiu biblic, un frate a povestit o întâmplare din
tinereţea sa.
„Îmi amintesc”, zicea el, „că atunci când eram adolescent, un slujitor în
vârstă mi-a pus o întrebare care m-a ajutat, deşi pe moment m-a supărat
foarte tare. Nu aveam acces deloc sau aveam un acces limitat la cărţile de
literatură generală, dar casa tatălui meu era plină de literatură religioasă
şi biblică. Nu am făcut nimic ca lucrurile să fie astfel, însă nu existau alte
cărţi concurente care să mă atragă. Ori citeam ce aveam, ori nu citeam
deloc.
Aşadar, tânăr fiind, am citit foarte mult pe teme biblice. Cred că,
în nebunia mea, mă lăudam cu deosebitele mele cunoştinţe în acest
domeniu, spre marele amuzament al acelui frate slujitor. Atunci el mi-a
spus: „Băiatule, se pare că ai citit foarte mult despre Biblie, dar spune-mi,
ai citit cumva şi Biblia însăşi?”
Era o întrebare incomodă pentru că mi-a atras atenţia asupra unui
lucru la care nu m-am gândit. Ştiam multe despre ce au zis sau scris unii
despre Biblie, dar nu ştiam mai nimic despre ce înseamnă să te apropii
personal de Biblie.
— Windows in Words
The Prairie Overcomer
Prairie Bible Institute
Tradus și folosit cu permisiune.