c

Noţiunea de cultură organizaţională este apărută recent în ştiinţele organizării şi a

fost preluată şi dezvoltată de către management începând cu anii ¶80, însă fenomenele proprii
culturilor au fost identificate înainte. Este vorba aici de anumite noţiuni care se apropiau de
această idee şi anume: ³organizarea informală´, ³climat organizaţional´, ³stil de
management´, ca şi conceptul de ³dezvoltare organizaţională´. Ideea de cultură
organizaţională vine din psihologia socială şi din antropologie, dar apariţia conceptului de
cultură organizaţională pare să fie rezultatul reunirii celor două curente. Definirea sa este
considerată adesea ³vagă´, deşi în 1952 existau înregistrate 164 de definiţii ale culturii
apărute înainte ca acest subiect să devină unul de actualitate.
Fiecare organizaţie, indiferent de regiunea, ţara sau sectorul din care face parte, are o
cultură a sa proprie. Dacă în ceea ce priveşte firmele din sectorul privat se poate spune că
diferenţele de cultură organizaţională sunt semnificative de cele mai multe ori, nu aceeaşi
afirmaţie se poate formula despre cultura organizaţională din sectorul public. Deşi există destul
de multe similarităţi de valori în funcţie de domeniile de activitate în care se încadrează
organizaţiile publice, totuşi se identifică un set de valori comune tuturor culturilor
organizaţionale, dar şi o categorie de valori specifice care justifică diferenţele uneori
semnificative existente în culturile organizaţionale. Uneori cultura este puternică şi unitară şi cel
mai des are o influenţă covârşitoare asupra unei organizaţii. Ea afectează practic tot ce se
întâmplă în acea organizaţie având un efect major asupra performanţelor organizaţiei. În
încercarea de a defini cultura organizaţională identificăm de altfel prima asemănare cu, cultura
naţională. Unii cercetători translatează definiţia de la nivel naţional la nivel organizaţional.
Hofstede face parte din acei autori care nu consideră necesară o nouă definiţie a
conceptului de cultură la nivel naţional, dar enumeră o serie de atribute specifice fenomenelor
culturale la acest nivel. Astfel, o cultură este:
Ɣ holistică, referindu-se la un tot care este mai mare decât suma părţilor sale componente,
Ɣ determinată istoric, reflectând evoluţia în timp a organizaţiei,
Ɣ legată de ritualuri şi simboluri,
Ɣ fundamentată social: creată şi păstrată de un grup de oameni care formează împreună o
organizaţie,
Ɣ greu de modificat, deşi există o discuţie vastă asupra acestui aspect în literatura de
specialitate.
Cultura organizaţională este componenta care influenţează cel mai mult comportamentul
angajaţilor din sectorul public.
Considerăm că prin cultura organizaţională în organizaţiile publice se înţelege ansamblul
trăsăturilor distinctive, spirituale, materiale, intelectuale şi afective rezultate din modul de
gândire, simţire şi din personalitatea indivizilor, manifestate în procesele de muncă care
determină semnificativ misiunea organizaţiilor publice şi obiectivele fundamentale ale acesteia.
c