În oricare dintre marile religii se vorbeşte despre un Dumnezeu propriu care, de fapt, este

acelaşi al tuturor, doar numele şi interpretarea Lui fiind diferite.

Minunile din religie sunt, de fapt, fenomene paranormale. Expunând, pe scurt, câteva dintre
principalele religii, să interpretăm câteva dintre aceste minuni prin prisma parapsihologiei.
Iudaismul este una dintre religiile importante care îşi au originea în antichitate. Bazele lui au
fost puse de Moise, de unde el a luat şi denumirea de religie mozaică. Creştimismul şi
islamismul au preluat o parte importantă din iudaism. În Vechiul Testament din Biblie, aşa
cum îl numesc creştinii, se regăseşte şi istoria poporului evreu. Scrierea acestuia se
consideră a fi fost inspirată din Duhul Sfânt. În limba greacă Biblia înseamnă "cărţile", în ele
găsindu-se legile lui Moise. Aceste cărţi cuprind: 
- Facerea, în care este vorba despre crearea de către Dumnezeu a omului, a lumii, despre
viaţa primilor oameni în Rai, căderea lor în păcat, izgonirea acestora din Rai, potopul lui
Noe, despre patriarhii Avraam, Isaac, Iacov, Iosif şi fraţii săi, precum şi despre aşezarea
evreilor în Egipt. 
- Ieşirea, unde este descrisă viaţa lui Moise, eliberarea evreilor din Egipt şi apariţia celor 10
porunci ale lui Dumnezeu.
- Leviticul, care cuprinde legislaţii religioase.
- Numerii, în care se găseşte istoria evreilor după ieşirea lor din Egipt, până la cucerirea
Palestinei (Ţara Canaanului).
- Deuteronomul, cu alte legislaţii religioase.

Un al doilea grup de cărţi biblice este alcătuit din cărţi istorice, imnuri religioase, pilde.

Al treilea grup conţine cărţile profeţilor. Semnul legământului de credinţă al evreilor cu

Divinitatea a fost şi este actul circumciziei, adică pruncii de parte bărbătească trebuie să fie
tăiaţi împrejur. Dumnezeu este numit de lumea evreiască Iahve. Marile evenimente istorice
ulterioare apariţiei Bibliei, legate de poporul evreu, se regăsesc scrise în ea cu exactitate.
Din punct de vedere al parapsihologiei, profeţii care au prevăzut viitorul erau persoane cu
calităţi paranormale, premonitorii.

Iudaismul este o religie legată în totalitate de viaţa pământeană, fără legătură cu viaţa de
după moarte. Nu înseamnă că nu există credinţa în existenţa spiritului după moarte, cu care
recunoaşte că se poate comunica. Dar acest spirit ajuns acolo va aştepta Judecata de Apoi,
care-l va trimite în Rai sau în Iad după faptele sale. 

Iudaismul a dezvoltat ideea că poporul evreu este poporul ales al lui Dumnezeu. Încălcarea
poruncilor Domnului reprezintă păcate care sunt cauza suferinţelor acestui popor, aceste
suferinţe constituind pedeapsa Divinităţii. Însă se crede că va veni vremea când Iahve va
ierta poporul evreu şi-l va înălţa mai sus decât toate popoarele. Sunt multe întâmplări din
poveştile biblice care nu pot fi explicate decât prin prisma fenomenelor paranormale. De
exemplu, Moise comunica pe Muntele Sinai cu Dumnezeu, care-i spune să-şi ia poporul şi
să meargă în Ţara Canaanului. Exodul acesta a durat, conform Bibliei, 40 de ani, timp în
care evreii au fost hrăniţi cu mană cerească. Cuvântul mană în ebraică provine din  man-hu,
care înseamnă "Ce-i asta?". În fiecare dimineaţă mana cădea din cer, pentru a fi consumată
în aceeaşi zi, căci până a doua zi se altera. Vinerea cădea din cer o porţie dublă, hrană
care nu se altera nici ziua următoare, a Sabatului, când nu primeau mană, această zi fiind zi
de odihnă. Dar ea cădea numai în locurile unde se găseau triburile de evrei. Singura
explicaţie a acestui fenomen este că mana pica din cer, fiind materializată de către entităţi
spirituale superioare.

Într-o teorie s-a lansat ideea că evreii ar fi trăit pe o altă planetă. Ei ar fi fost supuşi judecăţii
Divinităţii, după ciclul lor parcurs pe acea planetă şi ar fi fost trimişi într-un nou ciclu de
reîncarnări pe Terra, pentru evoluţie spirituală. Începutul evenimentelor descrise de Biblie
este plasat acum 6.000 de ani, când primii evrei ar fi fost reîncarnaţi pe Pământ. Este
posibil ca aceşti primi oameni să fi fost Adam şi Eva. Dar pe planeta noastră mai erau
oameni, conform descoperirilor arheologice. Dacă se consideră că acum 6.000 de ani a în-
ceput istoria poporului evreu, afirmaţiile din Biblie, în ceea ce priveşte Geneza, sunt
justificate. Iisus Hristos nu este considerat de evrei ca fiind fiul lui Dumnezeu, chiar dacă el
a fost evreu şi acest popor aştepta un Mesia. Din considerentul că Iisus n-ar fi adevăratul
trimis al lui Dumnezeu, l-au condamnat pentru a fi răstignit, atunci când Pilat din Pont, ca
guvernator al Romei în Palestina, a vrut sa-l graţieze. Astăzi, poporul evreu încă îl aşteaptă
pe acel trimis al lui Dumnezeu.

După cataclismul care a dus la dispariţia Atlantidei, evoluţia spirituală a lumii noastre a
cuprins mai multe etape: epoca Indiei străvechi, a Persiei străvechi, Egipto-Caldeana,
Greco-Latină, a Evului Mediu, cea Modernă şi Epoca derulată în prezent, cea Contempora-
nă. După ciclul de 7 epoci au loc transformări majore ale vieţii pământene, care anunţă
trecerea către un nou ciclu.

Budhismul este o altă religie monoteistă, cu un rol important în istoria poporului Asiei.
Originea ei este incertă. Budhiştii din sud plasează începuturile acestei religii spre sfârşitul
secolului VI i.Hr. Se pare că Buddha s-a născut în Nepal, aproximatv în anul 490 i.Hr.
Filosofia budhistă cuprinde patru adevăruri supreme: teoria suferinţei, a cauzelor
suferinţelor, a urmării suferinţelor şi căile de urmare ale suferinţelor. Întreaga viaţă materială
este o suferinţă, iar cauza suferinţei este ataşamentul de această viaţă, dorinţa fierbinte de
a exista, ceea ce duce la reîncarnare. Calea de a ajunge la perfecţiune, adică la Nirvana,
este compusă din opt drumuri: credinţa dreaptă, hotărârea dreaptă, cuvântul drept, fapta
dreaptă, modul de viaţă drept, dorinţele drepte, gândurile drepte şi contemplarea dreaptă.
Reîncarnările succesive duc spiritul la perfecţiune. Budhismul promovează ideea
reîncarnării şi nu numai în om, ci şi în animale sau plante, dar trecerea la starea de spirit
pur (sfânt) se face numai după naşterea ca om. Tibetul este locul de dezvoltare supremă a
Budhismului. Prin yoga, practicată în India, se ajunge la declanşări ale fenomenelor
paranormale până la posibilitatea desprinderii corpului astral de cel fizic, toate acestea
putând fi posibile prin accesul comunicării cu subconştientul. Astfel, cu această ocazie,
fenomenele parapsihologice sunt la ele acasă. 
Creştinismul, cea de-a treia religie monoteistă, este în prezent cea mai răspândită religie de
pe Pământ. Însă, acesta este împărţit în mai multe curente şi secte. Întemeietorul
creştinismului este Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu. Învăţătura lui a fost
răspândită în omenire de discipolii săi, apostolii. Baza acestei religii este Noul Testament
din Biblie. El cuprinde:
- Cele patru evanghelii atribuite lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aici se găseşte viata lui Iisus,
predicţiile Sale, minunile Lui, răstignirea şi Învierea Sa.
- Faptele apostolilor, care cuprind povestiri despre primii propăvăduitori ai creştinismului.
- Epistolele apostolilor către comunităţi creştine.
- Apocalipsa sau revelaţia Sfantului Ioan Teologul.

Cele patru evanghelii şi Apocalipsa, considerate de Biserica Creştină revelaţie divină de la

Duhul Sfânt, pot fi considerate fenomene paranormale de percepţie extrasenzorială.
Naşterea lui Hristos (în greacă însemnând Unsul) a fost anunţată de foarte mulţi prooroci.
Prin minunile pe care le-a făcut, Iisus poate fi considerat cel mai dotat pământean în ceea
ce priveşte capacităţile paranormale. Prin răstignire el s-a jertfit pentru iertarea păcatelor
omenirii. După sacrificiu, Hristos a înviat, lăsând mormântul gol, pentru a ne arăta că
moartea nu există. Este vorba despre spirit care este veşnic. Dar pentru a demonstra acest
adevăr, a dematerializat trupul. Apariţia Lui, după aceea, s-a făcut tot prin puterea spiritului
Său, de a realiza materializarea corpului fizic. Toma Necredinciosul, care n-a crezut în
învierea lui Mesia, până nu l-a atins, îi reprezintă pe sceptici.

De-a lungul istoriei au apărut foarte multe erezii şi secte religioase, în sânul credinţei
creştine, unele ducând la adevărate lupte de stradă între partizanii acestora.

Creştinismul are ca principiu de bază Trinitatea, formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu
Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh. O paralelă făcută între acest principiu şi corpul uman
dezvăluie că: Tatăl reprezintă spiritul (corpul astral), Fiul reprezintă corpul fizic, iar Duhul
Sfânt reprezintă sufletul (corpul eteric). 

Creştinismul afirmă că spiritul există, deoarece dă indicii asupra evoluţiei lui, rămânând la
ideea că acesta va aştepta Judecata de Apoi pentru a ajunge în Rai sau Iad. Acest lucru se
desprinde din Biblia care a ajuns la noi, dar până în al II-lea Conciliu de la Constantinopol,
din anul 553, în Biblie exista noţiunea de reîncarnare a spiritului pentru evoluţie. Atunci a
fost exclus din Biblie cuvântul reîncarnare, dar acest fenomen se regăseşte implicit în
textele biblice.
În secolele III - IV d.Hr. s-a produs scindarea Imperiului Roman, ceea ce a dus şi la
scindarea Bisericii în una de apus şi cealaltă de răsărit. În anul 476, declinul şi apoi
dispariţia puterii imperiale din apus a dus la creşterea autorităţii episcopului de Roma care a
luat numele de Papă. Ruptura totală dintre cele două biserici s-a produs, însă, în anul 1054.
Biserica catolică se bazează pe filosofia nestoriană, evidenţiind mai mult partea din viaţa lui
Iisus, cu suferinţele sale până la răstignire. Biserica ortodoxă se bazează pe filosofia
capadociană, care evidenţiază, în primul rând, transcendenţa spirituală, care este
superioară existenţei materiale.

Diferenţa dintre liturghia ortodoxă şi cea catolică este că la prima Domnul se face prezent
cu trupul şi sângele său prin chemarea Duhului Sfânt, iar la a doua prin cuvintele: "Luaţi,
mâncaţi, beţi dintru acesta toţi!", deci nu se afirmă o acţiune făcută direct de Duhul Sfânt. 

Doctrina catolică despre purgatorii, adoptată la Conciliul din Florenţa, din anul 1439, susţine
că sufletele păcătoşilor se purifică, arzând în flăcări pentru a putea ajunge în Rai, durata
sufletului în purgatoriu depinzând de rugile Bisericii. 

Puterea de a face minuni, prezentă de-a lungul istoriei creştinismului la persoanele

declarate sfinte, este puterea de acces a acestora la fenomene extrasenzoriale,
psihokinezice sau de legătură cu lumea de dincolo.

Islamul este o religie monoteistă importantă, apărută în urma celorlalte descrise până acum
şi datând din secolul al VII-lea, născută fiind în lumea arabă. Fondatorul religiei musulmane
este Mahomed, un arab din Mecca. Orfan fiind, el a fost crescut de bunicul său şi apoi de
un unchi. A avut 11 soţii. La vârsta de 40 de ani, Mahomed a auzit în deşert vocea Îngerului
Gabriel. La 47 de ani au apărut revelaţiile. 

Doctrina musulmană spune că prima casă a lui Allah, construită de Adam, a fost distrusă în
timpul potopului lui Noe. Abraham şi Izmail au reconstruit-o ulterior la Mecca. Zidurile sale
au fost făcute din piatră neagră, căzută din cer, fiind trimise de Îngerul Gabriel lui Abraham.
De atunci, Mecca a devenit locul spre care se întorc musulmanii în timpul rugăciunilor.
Coranul, cartea sfântă a musulmanilor, cuprinde revelaţiile lui Mahomed, venite direct de la
Dumnezeu. Surse istorice arată că el n-ar fi fost ştiutor de carte şi că n-ar fi scris personal
nimic. Din însemnările provenite de la el a fost alcătuit în anul 650, în timpul domniei lui
Osman, o culegere numită Coranul (Citire). Se spune că această carte ar fi fost dictată
profetului de Arhanghelul Gabriel. Coranul este împărţit în 114 capitole (surse) şi cuprinde
proslăviri aduse lui Allah, creatorul lumii şi-al Pământului. Allah al musulmanilor este unul şi
acelaşi cu Dumnezeu din celelalte religii. Şi la islamişti este susţinută ideea existenţei
spiritului după moarte, iar cei păcătoşi vor fi trimişi în Gheena, cum este numit la ei Iadul.
Literatura religioasă musulmană conţine învăţături şi minuni înfăptuite de Mohamed. El a
trăit între anii 570-632 la Mecca şi Medina, fiind cel mai mare profet trimis de Dumnezeu pe
Pământ. Sunt menţionaţi în aceste scrieri şi alţi profeţi, dar consideraţi mai mici, cum ar fi
Adam, Noe, Avraam, Moise, Iisus. 

Islamul crede în spirite bune şi rele, iar în cea din urmă zi, morţii vor învia şi vor primi
pedeapsa după faptele lor, unii ajungând în Rai, iar alţii vor arde în focul Gheenei. Este
susţinută afirmaţia că Allah a stabilit destinul fiecăruia, dinainte. Rugăciunile musulmanilor
se fac obligatoriu de cinci ori pe zi, la ore fixate, după ce s-a făcut curăţirea prin spălare. Se
ţine un post anual, în luna a 10-a (Ramadanul), se plăteşte un impozit pentru săraci şi se
face pelerinajul la Mecca, măcar o dată în viaţă. Musulmanii au şi obiceiuri comune evreilor:
circumcizia, este interzisă carnea de porc şi consumul de alcool. Este promovat războiul
sfânt, în numele credinţei. Timp de 8 luni pe an se poartă război împotriva necredincioşilor,
care trebuie exterminaţi şi averea lor luată ca pradă. Nu există credinţa în reîncarnare, dar
acest lucru contrazice afirmaţia că profeţii sunt trimişii lui Dumnezeu. De unde vin aceştia
dacă ei sunt spirite superioare venite din lumea astrală?

Religiile şi parapsihologia se poate afirma că au aceiaşi origine, ambele fiind fondate de

oameni iniţiaţi. În religie, însă, se spune "crede şi nu cerceta", iar în parapsihologie se
cercetează pentru a crede.