UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA

PROGRAMUL DE MASTERAT: CONTABILITATE, EXPERTIZĂ ŞI AUDIT
SEMESTRU II

REFERAT
AUDITUL RESURSELOR UMANE
MANAGERII – COMPONENTA DETERMINANTĂ A RESURSELOR UMANE
ALE ORGANIZAŢIEI

Masterand:
PĂTRAŞCU DOSZTAL MARIANA
 CUPRINS

1. DELIMITARI CONCEPTUALE
2. CARACTEROLOGIA MANAGERULUI
3. CALITATILE UNUI MANAGER EFICIENT
4. INSUSIRILE CE SE CER UNUI MANAGER
5. APTITUDINELE SI ATITUDINILE MANAGERULUI
6. COMPORTAMENTUL MANAGERULUI
7. CAPACITATEA SI COMPETENTA MANAGERULUI
8. AUTORITATEA SI RASPUNDEREA MANAGERULUI
9. BIBLIOGRAFIE

1. Delimitari conceptuale
Manager este acel administrator sau conducator, indiferent de nivelul de conducere,care
are drept de dispozitie.Din practica Americana rezulta ca orice persoana care da
dispozitii-deci participa la management-este manager; in inteles anglo-saxon, manager
corespunde activitatii de a administra,a ordona,a conduce,a antrena,a dirija,a explica,a
carmui,a influenta,a integra,a clarifica, a face cunoscut, a admite, a spune, a perfectiona.
Acestea corespund artei si stiintei conducerii.
Managerul este un creator de conditii si nu numai un executant direct. Sub grija
managerului, oamenii, materialele si mai ales ideile pot intruni conditiile necesare
actiunii.
Studiul profesiunii de manager arata ca in principal, cerintele care au in vedere
personalitatea sunt primordiale; intre laturile personalitatii, temperamentul si caracterul se
disting prin expresivitate in asa-numita monografie profesionala a managerului .
Cei ce ocupa functiile de manageri dovedesc-de regula-ca sunt detinatori de resurse
energetice si particularitati temperamentale, ceea ce le confera capacitatea de munca si de
efort continuu.
Sanatatea, vigoarea si indemanarea, la care se adauga capacitatea de munca reprezinta
calitati indispensabile ale managerilor.
Capacitatea de a comunica inseamna emiterea de ordine, insa si ascultarea cu rabdare si
respect a parerilor colaboratorilor si subalternilor. Tipurile puternice , echilibrate si
mobile par a fi recomandabile pentru functiile de manageri.
Dupa unii autori, in fruntea ierarhiei calitatilor manageriale se situeaza caracterul.
Lista trasaturilor pozitive de character recomandata este de obicei lunga. Ea se refera la
capacitatea de a lucra cu oamenii, sinceritatea, franchete, sociabilitate, cordialitate tact
bunatate, solicitudine, amabilitate, atitudine prietenoasa, omenie, onestitate, spirit de
raspundere, integritate, modestie, curaj, darzenie, perseverenta, capacitate organizatorica,
dorinta de a invata s.a.
Reactiile rapide, energia si echilibrul asigura managerului contactul favorabil cu oamenii.
În etapa de tranziţie la economia de piaţă activitatea managerului reprezintă un proces
integral cu o ascendenţă permanentă pe multiple planuri. În consecinţă si activitatea
managerului trebuie să-si modifice conţinutul, metodele si mijloacele.
Această activitate are particularităţi distincte, care pot fi însusite, formate, urmărite si
analizate.

2.Caracterologia managerului
Managerul este plasat într-un sistem de atribuţii si răspunderi cu numeroase moduri de
contact, cu o bogată si diversificată problematică. Ca atare, managerul nu poate fi
unilateral. El trebuie să cunoască bazele generale ale managementului si cu aplicaţia
acestuia în ramura în care activează, problemele teoretice si practice ale profesiunilor
exercitate de către salariaţii săi, noţiuni de psihologia, sociologia, logica, ergonomia
muncii industriale, sau a ramurii respective. De asemenea, este nevoit să stăpânească si
cunostinţe de jurisdicţia muncii si a protecţiei sociale, de igiena si protecţia muncii si
multe altele.
Fizionomia managerului trebuie să constituie subiect de cercetare pentru numerosi
specialisti, în scopul de a contura clar si complet conţinutul caracterologiei acestuia.
Caracterologia managerului - calităţi, însusiri, aptitudini, atitudini, cunostinţele apar ca o
preocupare deosebit de importantă. Din acest punct de vedere trebuie reţinute solicitările
cărora este chemat să le facă faţă managerul, cunostinţele si aptitudinile,
responsabilităţile, eforturile, condiţiile de lucru si altele.
În scopul realizării obiectivelor muncii sale, managerul trebuie să posede o temeinică
pregătire managerială, stiinţifică, o ridicată capacitate organizatorică. Deci, este vorba de
o sumă de calităţi, aptitudini si atitudini, care se obţin prin efort si se conservă si mai greu
în condiţiile mutaţiilor multiple si complexe care caracterizează viaţa managerială în
prezent.
Caracterologia managerului cuprinde, asadar, calităţile, însusirile, aptitudinile, atitudinile
si cunostinţele, care însumate determină capacitatea si profilul managerului. În acest
cadru un loc important revine cunostinţelor, rezultate dintr-o pregătire organizată si bine
dirijată. Caracterologia managerului serveste drept criteriu în selecţionarea si aprecierea
pe baze stiinţifice, formarea, perfecţionarea si aprecierea judicioasă a stilului de lucru si
de comportare a acestuia.

3.Calităţile unui manager eficient

Calităţile unui manager se pot împărţi în mai multe grupe, având drept criteriu, pe de o
parte, calităţile subiective, respectiv cunostinţe manageriale, deprinderi, caracter, iar pe
de altă parte, conţinutul activităţii, priceperii în activitatea managerială, cunostinţe si
capacitatea de a lucra cu factorul uman etc.
Printre trăsăturile managerului putem menţiona si inteligenţa, energia, perspicacitatea,
capacitatea de a lua hotărâri, spiritul de iniţiativă. Un loc important revine si altor
trăsături: stabiltatea emoţională, intuiţia, supleţea intelectuală, pasiunea pentru lucrul cu
salariaţii, receptivitatea faţă de progresul tehnic si social, sinceritatea, bunăvoinţa,
integritatea, spiritul de dreptate. Sunt situaţii când managerul este nevoit să facă dovada
si altor trăsături: toleranţa, dorinţa de a asculta, rapiditatea în aprecieri si în decoperirea
părţilor bune ale angajaţilor, capacitatea de a comuncica eficace cu factorii de decizie ai
societăţii comerciale sau cu liderul sindical.
Printre calităţile managerului trebuie să se regăsească spiritul de disciplină, devotamentul
faţă de activitatea si obiectivele societăţii, spiritul de răspundere, repectul faţă de salariaţi,
efortul de perfecţionare în teoria si practica managerială.
Dintre acestea un loc important revine următoarele calităţi: capacitatea intelectuală,
eficacitatea în managementul societăţii comerciale, elanul si capacitatea de exprimare.
Prin capacitatea intelectuală se înţelege puterea de a depista necesitatea unei îmbunătăţiri,
elaborarea unui plan de acţiune, a fixa si adapta cu usurinţă ideile altora.
Factorii determinanţi ai capacităţii intelectuale sunt: inteligenţa, discernământul spiritul
inovator si vederile largi.
Prezenţa inteligenţei între însusirile managerului este necesară si evidentă.
Inteligenţa înseamnă posibilitatea de a descifra situaţiile complexe, a le pătrunde sensul,
adică realizarea superioară a înţelegerii. Un manager inteligent descoperă usor sensul
fenomenelor manageriale, a evenimentelor din viaţa societăţii comerciale, determină
esenţialul si relaţiile logice dintre ele si găseste cu usurinţă soluţii pentru rezolvarea
situaţiilor.
Inteligenţa exprimă latura creatoare a gândirii managerului. Ea reprezintă, în acelasi timp,
capacitatea generală a managerului de a se adapta, în mod constient, la noile cerinţe ale
muncii manageriale.
O altă necesară trăsătură necesară managerului este gândirea. Ea se sprijină, de regulă, pe
logică, care poate ajuta pe manager să găsească metode de lucru adecvate pentru
obţinerea de cunostinţe sau de informaţii sigure. Gândirea se manifestă ca activitate de
cunoastere a realităţii societăţii comerciale în forma unor operaţii personale, dintre care
cele mai importante sunt analiza si sinteza.
Prin analiză înţelegem capacitatea managerului de a descompune un anumit obiect sau
fenomen perceput nemijlocit, de a desprinde si de a identifica elementele lui componente
si de a delimita însusirile esenţiale de cele neesenţiale. Prin aceasta managerul pătrunde
în profunzimea obiectelor si fenomenelor realităţii manageriale, stabileste raporturi
logice, conturează asemănări si deosebiri, apelând la comparaţii si abstractizări.
Trecând la etapa următoare, respectiv la sinteză, managerul este dator să realizeze
îmbinarea, reintegrarea într-un tablou general al elementelor rezultate din operaţia
prealabilă de analiză saudate obiective. În acest cadru, managerul nu se rezumă doar la o
operaţiune de adiţiune, ci el se raportează, subordonează, integrează un obiect faţă de
altele, un caz particular faţă de unul general, apelând la operaţii auxiliare de genul
clasificării sau generalizării.
Pentru a fi eficiente, analiza si sinteza trebuie să se îmbine una cu alta, operaţie din care
rezultă cunoasterea de către manager a situaţiei noi, atât în detalii cât si în aspectele
generale.
Capacitatea intelectuală a managerului este determinată si de alţi factori.
Discernământul este acea calitate de a întrebuinţa inteligenţa într-un anumit fel si în
anumite împrejurări. Spiritul inovator însemnă ideea, plus realizarea ei. Ideea simplă este
creativitatea, iar înnoirea apare atunci când ideea este tradusă în fapte. Vederile largi se
pot evidenţia în contactul persoanl.
Altă capacitate esenţială a managerului este eficacitatea în munca deconducere, care se
referă la posibilitatea de a mobiliza, capacitatea de a respecta si de a fi respectat si
deprinderea de a lua decizii si de a organiza transpunerea lor în fapt.
Managerul trebuie să posede si calităţi voliţionale: iniţiativa, intuiţia, fermitatea,
perseverenţa, independenţa de sine, stabilitatea scopurilor, stăpânirea de sine,
autocontrolul.
În acelasi timp, managerul trebuie trebuie să se caracterizeze prin stabilitate emoţională,
sinceritate, seriozitate, încrederea în sine, energia, capacitatea de acţiune si comportament
ireprosabil.
Calităţile intelectuale pe care le reclamă activitatea managerului trebuie armonios
îmbinate cu calităţile morale ca: modestie, cinste, generozitate, spirit de lucru în echipă.
În formarea managerului factorii esenţiali sunt următorii: însusirile, comportamentul si
stilul de muncă.
În legătură cu cele de mai sus este de dorit ca fiecare manager să-si analizeze calităţile si
să le compare cu cerinţele pe care le-am expus anterior.

4.Însusirile ce se cer unui manager

Pe lângă calităţile prezentate anterior, managerul trebuie să aibă si anumite însusiri. Ele
sunt într-o strânsă legătură cu noţiunea de creativitate, imaginaţie, temperament si
caracter.
Managerul care doreste să fie eficienţi în conducerea societăţii trebuie să aibă anumite
însusiri esenţiale care să-i dea posibilitatea de a obţine succese, de a atinge rezultatele
preconizate.
Însusirile comune managerilor se pot clasifica în general (imaginaţia, puterea de
prevedere, flexibilitatea, autorespectul si autoîncrederea, speranţa, expunerea clară a
ideilor si altele) si însusirile de colaborare (tactul, bunăstarea, amabilitatea, atitudinea
prietenească si multe altele).
Aceste însusiri se pot dobândi si prin practică, spre exemplu: cunoasterea mentalităţii
salariaţilor cu care vine în contact si intuirea punctului de vedere al acestora;
obiectivitatea în relaţiile cu colaboratorii si cu salariaţii; capacitatea de a menţine
echilibrul emoţional; priceperea de a influenţa pe salariaţi, adică talentul de a vorbi si de a
asculta; arta de a lucra cu partenerii de afaceri.
Managerul trebuie să dispună si de anumite însusiri de ordin psihic, pentru a putea să
răspundă cu pricepere si competenţă la solicitările crescânde ca volum si intensitate pe
care le are în faţă. Acestea pot să contribuie la valorificarea cunostinţelor managerilor si
la amplificarea potenţelor climatului organizaţiei. Dintre aceste însusiri psihice reţinem:
pasiunea si receptivitatea faţă de nou, originalitatea în gândire si perspicacitatea,
stabilitatea emoţională si reacţia rapidă, dorinţa personală de autodepăsire, omenia.
Managerul trebuie să fie generos si modest, dinamic si participativ.
Însusirile managerului sunt condiţionate de temeperamentul acestuia. Temperamentul
reprezintă acea caracteristică dinamică a organismului, comportamentului si vieţii
psihice, explicată prin amestecul celor patru umori socotite ca fundamentale (sânge, fiere
neagră, fiere galbenă, spută) din care una ar domina, de unde si denumirile ce s-au păstrat
de coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic.
Colericul dispune de o forţă de acţiune neobisnuită, impresionantă, uneori de un
entuziasm nelimitat. El acţionează bine numai sub impulsul unor scopuri de mare
însemnătate. Are mare vocaţie pentru acţiune. Poate apare si ca un perturbator, prin
inegalitatea acţională, prin epuizare, prin activitatea sa în asalt.
Sangvinicul are o adaptabilitate rapidă. Poate da nastere la discuţii în relaţiile cu salariaţii
si mai cu seamă privind latura morală. Rezolvările desi rapide pot fi în numeroase cazuri
superficiale. Posedă bună dispoziţie si adaptabiltate promptă. Poate să se echilibreze, nu
se avântă în mod riscant. Stie să renunţe atunci când este nevoie. Leagă prietenii usor, dar
la fel de usor renunţă la ele. Nu este ambiţios, dar nici nu este pasiv sau indiferent.
Flegmaticul este neobisnuit de calm, nu abandonează atunci când acţionează. Este
meticulos si perseverent până la obţinerea rezultatului propus. Poate ajunge la
performanţe remarcabile. Cumpătat, cu simţul măsurii, realist si practic. Melancolicul se
caracterizează prin răbdare, simţ si analiză detaliată, constinciozitate, autoexigent. Se
integrează greu în contextul social, nu suportă raporturile mai dure. Are mare
sensibilitate. Este puţin rezistent din punct de vdere nervos, fiind predispus la stări
melancolice, mai ales pe timpul situaţiilor conflictuale.
Determinarea temperamentului este dificilă. Ea se poate realiza prin observaţie directă si
se precizează prin probe experimentale de laborator. El se mai poate diagnostica si prin
analiza biografică specială. Cunoasterea temperamentului este necesară, întrucât de el
depind rezultatele si direcţia atitudinilor si acţiunilor, modul în care acestea sunt realizate.
Tipul de temperament se exprimă în conduita si activitatea psihică a managerului, în
atenţia, vorbirea, sfera vieţii sale emoţionale. Cea mai înaltă formaţie a persoanlităţii
managerului o reprezintă caracterul.
Acesta este o modalitate de autoreglaj la nivelul problemelor mari ale vieţii sociale, a
raporturilor cu salariaţii. În caracter se manifestă esenţa socială a managerului si se
obiectivează valoarea lui morală. Caracterul este sistemul de atitudini faţă de oameni, faţă
de viaţă, de propria persoană, de muncă. Raportul temperament-caracter este important.
Spre deosebire de temperament, caracterul nu apare de la nastere, ci se conturează treptat
pe parcursul vieţii, la elaborarea lui participând voinţa, emoţia si intelectul, care se
interferează în definirea acelor însusiri ce se exprimă în conduită.
Caracterul se poate restructura. Unele calităţi care au fost valoroase cândva, pot trece în
contrariile lor. Totodată, caracterul presupune o anumită stabilitate.

5.Aptitudinile si atitudinile managerului

Pentru a putea să presteze o activitate de conducere eficientă, managerul trebuie a, alături
de anumite însusiri, să posede si unele aptitudini. Complex de însusiri psihice ale
managerului, aptitudinile fac ca el să aibă succes în activitatea sa.
A avea o aptitudine înseamnă a putea efectua o acţiune, a pune în practică anumite
cunostinţe, a le valorifica. Ca aptitudini necesare pentru manager putem cita: aptitudinea
de a observa, de a selecţiona informaţiile utile, de a fixa priorităţile, de a comunica cu
salariaţii, aptitudinea pentru raţionamentul logic, pentru analiza fenomenelor
manageriale, capacitatea de a gândi economic si social, aptitudinea de a descoperi esenţa
fenomenelor în spatele formei de manifestare, capacitatea de a participa la elaborarea
deciziilor. Alte aptitudini esenţiale pentru manager ne apar adaptabilitatea, simţul
esenţialului, simţul organizatoric, aptitudinea de a conduce.
Determinarea aptitudinilor managerului se poate face prin experienţă si metode tehnice,
demonstrând posibilităţile acestuia de a ajunge la succese în munca managerială.
Managerii se deosebesc între ei în mare măsură, după cum se orientează selectiv,
preferenţial către una sau alta din laturile realităţii manageriale. Aceste poziţii selective
faţă de diversele laturi ale realităţii, considerate onstant ca niste trăsături ale oamenilor, se
numesc atitudini. Atitudinea sintetizează în ea o serie de însusiri psihice, exprimându-se
cu necesitate si în conduita managerului.
Ceea ce îl caracterizează pe manager este faptul că, fiind constient, întresine raporturi
selective, preferenţiale cu realitatea managerială. Uzual, se înţelege prin atitudine o
reacţie, un gest, o anumită poziţie faţă de ceva. În felul acesta, atitudinea apare mai mult
ca un aspect al comportamentului. Din punctul de vedere al psihologiei, prin atitudine se
înţelege o modalitate relativ constantă de raportare a individului sau grupului faţă de
anumite laturi ale vieţii sociale si faţă de propria persoană. În ceea ce ne interesează,
atitudinea trebuie considerată ca importantă pentru investigarea caracterologiei
managerului, ea determinând comportamentul în procesul managerial si fiind un element
component al caracterului. Ca atitudine, un bun manager nu trebuie să se complice,
creându-si probleme care nu sunt de competenţa sa. În legătură cu aceasta recomandăm
ca atunci când un managr se află într-o situaţie complicată să caute simplificarea cât mai
mult posibil, reducând-o la esenţa ei.
În activitatea sa managerul are un moment greu, inevitabil si obligatoriu, acela de a
transmite salariaţilor concepţia sa si de a obţine concretizarea ei. În acest proces pot apare
si esecuri, dar un manager cunoscut prin competenţa si energia lui impune respect si
atasament faţă de acţiunile pe care le coordonează.
Managerul are datoria de a cunoaste viaţa salariaţilor, pentru a putea să sesizeze factorii
care influenţează desfăsurarea activităţii manageriale si să ia măsuri competente. De
asemenea, el este dator să cunoască bine condiţiile concrete ale întregii activităţi a
organizaţiei si să nu se lase anternat de amănunte. Managerul trebuie să evite de a face
promisiuni pe care stie că nu le poate rezolva.
Managerul trebuie să stie să ceară si să asculte sfaturi. Acestea vor fi însusite si aplicate
cu fermitate.
Orice manager poate săvârsi si greseli. Un manager este acela care atunci când greseste
îsi dă seama de acest lucru si caută să înlăture greseala cât mai repede cu putinţă. Această
atitudine nu scade prestigiul, ci îi întăreste autoritatea.

6.Comportamentul managerului
În sens larg, comportamentul reprezintă o reacţie totală a unui organism, prin care el
răspunde la o situaţie trăită, în funcţie de stimulările mediului si de tensiunile sale interne
si ale cărui miscări succesive sunt orientate într-o direcţie semnificativă.
În sens restrâns, comportamentul constă în ansamblul modalităţilor de reacţie ale
organismului în interacţiunea acestuia cu mediul înconjurător. Comportamentul
managerului eficient se poate analiza. Din punctul de vedere al managerului se desprind,
în general, două tipuri: unul eficient, care dă dispoziţii si sarcini fără a aprecia realităţile
si eforturile, pune preţ pe obligativitatea formală a îndeplinirii sarcinilor, păstrând o ţinută
formală; altul eficient, în care managerul nu apare totdeauna într-o ţinută oficială, ci într-
una prietenoasă, apreciază realist eforturile si realizările. Cele două tipuri nu se exclud, ci
se completează, dând nastere la o gamă largă de situaţiisi posibilităţi de aplicare în
funcţie de împrejurări si de oameni. Din împletirea lor rezultă aria muncii managerului,
conturată prin sase trăsături esenţiale: feedback-ul, dozarea libertăţii de acţiune, realitatea
muncii, orientarea realizărilor, mobilitate si personalitate.
În activitatea sa managerul este dator să ţină seama de principiile fundamentale de
orientare a comportamentului: inteligenţă, cunostinţe profesionale si în domeniul
managementului, capacitatea de a organiza experienţa anterioară, flexibilitatea în gândire,
deprinderea de a privi către sine si către salariaţii societăţii sale comerciale, înţelegerea
pentru ceea ce se asteaptă de la sine, motivarea pentru obţinerea unor rezultate scontate,
participarea la constientizarea sarcinilor ce stau în faţa salariaţilor, a organizaţiei,
asigurarea unui climat organizaţional care să contribuie la realizarea unei comunicări
perfecte, împărtăsirea experienţei proprii si altor manageri, formarea colaboratorilor,
repartizarea de atribuţii, planificarea si adoptarea de decizii prin consultare si participare.
Comportamentul managerului este legat de câteva reguli practice si anume: cunoasterea
si aprecierea salariaţilor organizaţiei pe care o conduce, crearea climatului de disciplină,
obţinerea încrederii salariaţilor, colaboratorilor si factorilor de decizie, precum si liderului
sindical. O regulă practică de comportament este autorecunoasterea. Pe această cale,
managerul reuseste să contribuie mai repede si mai eficace la realizarea echilibrului uman
si economic, la adoptarea deciziilor optime, la promovarea progresului în organizaţie. În
activitatea managerială secretul constă în vitalitatea si dispoziţia sufletească dătătoare de
rezultate pozitive, unite cu fermitatea si integritatea managerului. Un manager obosit,
surmenat, arţăgos este un manager slab. Pentru un manager a fi calm este o calitate, care
se transmite cu usurinţă colaboratorilor si salariaţilor, o condiţie de asigurare a
caracterului sistematic al muncii si de prevenire a greselilor. Un bun manager priveste cu
simpatie motivările salariaţilor săi. Aceasta este adevărata măsură a capacităţii sale de
manager, cu influenţă puternică asupra întregii organizaţii.
Comportamentul managerului trebuie să fie flexibil si adaptabil comportamentelor
diferite ale salariaţilor. Flexibilitatea îi dă posibilitatea managerului să acţioneze în mod
eficient în mediul înconjurător actual, atât de mobil.
În procesul de conducere a organizaţiei managerul trebuie să cunoască factorii de care
depinde comportamentul salariaţilor, după ce anume îsi conduc ei acţiunile.
Salariatul, ca fiinţă constientă îsi orientează comportamentul, faptele si acţiunile
constient, urmărind obţinerea unui anumit obiectiv

7.Capacitatea si competenţa managerului

În concepţia managerială, între principalele însusiri, în afară de gândire, acţiune si
comportament, o condiţie de bază pentru a fii manager este capacitatea. Prin capacitate se
înţelege posibilitatea de a lura într-un anumit domeniu, de a realiza ceva, adică pricepere,
îndemânare, talent. Capacitatea managerială este apreciată nu prin ceea ce face
managerul, ci prin ceea ce realizează el. Capacitatea este un complex de calităţi, însusiri,
aptitudini si atitudini, centrate în peronalitatea managerului. La aceasta se adaugă
autoritatea, responsabilitatea si pregătirea, care dau competenţă managerului. Aceasta
reclamă continua perfecţionare a acestuia.
Capacitatea permite managerului să conlucreze cu colaboratorii, cu liderul sindical. În
acest proces au o mare importanţă stilul si metodele de lucru utilizate, calităţile personale
ale managerului, exigenţa si principialitatea în discuţiile cu salariaţii si în soluţionarea
problemelor.
Capacitatea poate fi împărţită în capacitate de concepţie, profesională, managerială,
organizatorică, umană etc. Capacitatea umană (psihosocială) constă în priceperea
managerului de a lucra eficient cu salariaţii. Ea sintetizează cunostinţele si deprinderile
de a mobiliza, de a antrena. Pe această cale managerul încheagă si întăreste organizaţia,
creează motivaţii stabile, realizează climatul favorabil de lucru.
Competenţa este priceperea, capacitatea cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru pe
temeiul unei cunoasteri a problemei respective. Managerul care acordă atenţie activităţii
de informare si studierii problemelor de specialitate exercită o conducere competentă a
organizaţiei, aceasta constituind si un procedeu pentru a cunoaste preocupările
salariaţilor. Competenţa personală este o condiţie a autorităţii managerului si o
componentă a personalităţii sale, iar competenţa psihologică reprezintă o capacitate reală
în activitatea managerială.

8.Autoritatea si răspunderea managerului

Autoritatea înseamnă impunerea de către un subiect a unei influenţe asupra altuia cu
scopul ca acesta din urmă să se conformeze si să asculte. Realizarea autorităţii presupune
si realizarea unui consens din partea aceluia asupra căruia se exercită. Cu alte cuvinte,
autoritatea înseamnă, în general, influenţa, dreptul de a da dispoziţii, de a impune cuiva
ascultare în virtutea unei calităţi sau a unei împuterniciri.
În exercitarea atribuţiilor sale, managerul acţionează în primul rând prin autoritatea cu
care este investit, mijloc prin care se asigură subordonarea voinţei salariaţilor. Această
putere a managerului cu autoritate stă în faptul că el inspiră încredere si respect,
convingere si fermitate în justeţea comportării si activităţii sale. Ca puterea de influenţare
a managerului asupra salariaţilor, autoritatea presupune un accent al acestuia, a cărui
valoare este condiţionată de competenţa funcţiei si personalitatea sa.
Si în procesul managerial nu există autoritate fără responsabilitate, fără a răspunde de
acţiunile întreprinse, asa după cum nu există nici responsabilitate fără autoritatea
necesară. Responsabilitatea defineste statutul formal al managerului în ierarhia
organizaţiei.
Managerul răspunde nu numai de munca sa, ci si de rezultatele activităţii depuse de către
ajutoarele si salariaţii săi. Această răspundere îl obligă pe manager să aleagă un asemenea
comportament care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale organizaţiei. În acest cadru,
autoritatea, experienţa si răspunderea trebuie împărţite cu principalii colaboratori. În felul
acesta, managerul obţine timpul necesar pentru perfecţionarea propriei activităţi si
contribuie la cresterea viitorilor manageri.

9. BIBLIOGRAFIE
1.GRECU IULIA, PERFECTIONAREA MANAGEMENTULUI RESURSELOR
UMANE ED.EXPONTO, CONSTANTA 2007
2.NICOLESCU OVIDIU, MANAGERII SI MANAGEMENTUL RESURSELOR
UMANE, ED.ECONOMICA, BUCURESTI,2004
3.RADU EMILIAN, MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE, EDITURA ASE,
BUCURESTI, 2003
4.RADACEANU EDUARD, MANAGEMENT. GENERATORUL SUCCESULUI,
ED.BREN, BUCURESTI, 2001