TERORISMUL ŞI CRIMA ORGANIZATĂ – PROVOCĂRI MAJORE ALE

SECOLULUI

Tragicele evenimente din Statele Unite ale Americii, din 11 sept. 2001, au evidenţiat dimensiunea
planetară a terorismului şi consecinţele sale dezastruoase. S-a conştientizat cu îngrijorare majoră pericolul
mondial pe care îl reprezintă terorismul internaţional, precum şi necesitatea imperioasă de a se iniţia lupta
împotriva sa. Deciziile adoptate rapid la nivel naţional şi internaţional, în cadrul ONU şi al altor instituţii
internaţionale, au demonstrat determinarea comunităţii internaţionale de a adopta urgent măsuri pe
termen lung pentru a putea face faţă provocării imense pe care o reprezintă terorismul. Comunitatea
internaţională a reacţionat prompt şi cu realism faţă de necesitatea adoptării şi aplicării imediate de măsuri
corespunzătoare împotriva terorismului, dovedind o schimbare netă de atitudine faţă de fenomenul
terorismului internaţional. O dovadă elocventă şi convingătoare a acestei noi abordări o constituie adoptarea
în unanimitate a rezoluţiilor Consiliului de Securitate, de Adunarea Generală ONU şi de alte organizaţii
internaţionale, inclusiv regionale, care au condamnat şi au cerut adoptarea de măsuri urgente.

Ce este terorismul?

Definirea fenomenului terorismului a devenit mai actuală ca oricând, fiind, totodată, nu uşor de
realizat, uneori din motive subiective. Dificultăţile sunt de naturi diverse, de la cele politice, filozofice,
ideologice şi până la cele juridice. De asemenea, e dificil de făcut diferenţa între actele teroriste şi alte
crime. Astfel, problema rămâne deschisă, devenind o prioritate pentru a facilita identificarea actelor teroriste
şi a putea lupta împotriva lor. Până la clarificarea semantică, comunitatea internaţională, confruntată cu
numeroase alte probleme şi obstacole, apelează la soluţii pragmatice, combătând şi sancţionând pe măsură ce
au loc, de la caz la caz, actele teroriste, chiar dacă nu are posibilitatea să utilizeze o definiţie universal
acceptată.

Ca urmare a unor acte criminale, respectiv asasinarea unor personalităţi politice, s-a convenit, chiar
înainte de al doilea război mondial, adoptarea “Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului”
care apreciază drept act terorist “actele criminale îndreptate împotriva Statelor cu intenţia de a crea o stare
de teroare persoanelor particulare sau unor grupuri de persoane şi interesului public”. La aceasta s-a
adăugat şi Convenţia pentru crearea Curţii Criminale Internaţionale, pentru judecarea persoanelor
acuzate de acte teroriste.
Consiliul Europei a adoptat in iunie 2002 “Decizia de combatere a terorismului”, care deşi nu conţine
o definiţie specială a terorismului, ci doar prezentarea “ principiilor şi drepturilor în materie de acte teroriste,
are avantajul că stabileşte mai multe criterii de bază, între care:
a) atacul asupra unor persoane cauzator de moarte;
b) atacul vizând integritatea fizică a persoanelor;
c) răpirea şi luarea de ostatici;
d)distrugerea facilităţilor fizice guvernamentale, a transporturilor, a proprietăţilor publice sau de stat, de
natură să pună în pericol vieţi umane sau să producă pierderi economice majore;
e) sechestrarea avioanelor, vapoarelor sau altor mijloace publice de transport;
f) producerea, posesia, achiziţia, transportul, vânzarea sau utilizarea armelor, explozivilor convenţionali
sau nucleari, biologici, precum şi desfăşurarea de cercetări pentru realizarea de asemenea arme;
g) răspândirea de substanţe periculoase care pot cauza incendii, inundaţii sau explozii ce pun în pericol
vieţile umane;
h) întreruperea aprovizionării cu apă, energie sau altor resurse naturale care ameninţă viaţa;
i) ameninţarea cu realizarea actelor teroriste menţionate.

Măsuri internaţionale
vizând combaterea terorismului
 După cel de al doilea război mondial, problematica terorismului nu a fost între priorităţile Naţiunilor
Unite, nefiind inclusă pe agenda Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate. Totuşi, a fost chiar şi
tangenţial prezentă în unele documente adoptate de aceste organisme. Abia în 1965 Adunarea Generală ONU
a adoptat “ Declaraţia interzicerii Intervenţiei în Afacerile Interne ale Statelor şi Protecţia Independenţei şi
Suveranităţii lor” . S-a acceptat unanim ca “ statele să se abţină de la a organiza, asista, finanţa, incita sau
tolera activităţi subversive, teroriste ori acţiuni armate cu scopul răsturnării prin violenţă a regimului
altor state”. Un alt document important este şi “Declaraţia Întăririi Securităţii Internaţionale,” adoptat de
Adunarea Generală ONU, în 1970, care reiterează obligaţia statelor “de a se abţine de la organizarea,
instigarea, sprijinirea sau participarea la acte teroriste împotriva altor state”. Naţiunile Unite au creat un
sistem legal de acţiune pentru a combate actele teroriste şi au elaborat numeroase convenţii internaţionale,
conţinând reglementări specifice privind:
- deturnarea avioanelor şi vapoarelor, ca şi atacul asupra acestor;
- prevenirea şi pedepsirea crimelor împotriva personalităţilor protejate internaţional, în special
agenţilor diplomatici şi personalului ONU;
- luarea de ostatici;
- folosirea substanţelor toxice şi explozivilor în scopuri teroriste;
- finanţarea terorismului.

La rândul lor, organizaţiile regionale au adoptat convenţii juridice cu caracter local limitat, de natură să
completeze cadrul legal internaţional.

Rolul major al ONU

în combaterea terorismului

Este evident că, în faţa acestui flagel, se impun acţiuni ferme, eforturi hotărâte, convergente ale tuturor
statelor, ale comunităţii internaţionale în ansamblu pentru combaterea eficientă a terorismului. Este un
obiectiv provocator care se poate realiza numai prin implementarea de către state a convenţiilor şi
deciziilor în materie adoptate de instituţiile internaţionale vizând prevenirea şi eliminarea actelor teroriste.

Viata internaţională a demonstrat că ameninţarea păcii mondiale şi, în mod special, succesul luptei
împotriva terorismului pot fi realizate numai prin intensificarea cooperării şi coordonării internaţionale a
eforturilor şi acţiunilor statelor. In acest context, trebuie menţionat rolul central al ONU – care
datoriă[componenţei sale universale şi puterilor conferite prin Cartă - are atribuţii esenţiale şi trebuie să-şi
asume responsabilităţi în coordonarea eforturilor şi combaterea terorismului. Acest rol a fost recunoscut şi
clar evidenţiat în Rezoluţia Consiliului de Securitate 1268 din 1999, care, între altele, subliniază rolul vital
al Naţiunilor Unite în întărirea cooperării internaţionale şi evidenţiază importanţa coordonării eforturilor
statelor, a organizaţiilor internaţionale şi regionale în combaterea terorismului. Concomitent, în scopul
asigurării cooperării, Consiliul de Securitate a făcut apel la toate statele sa ia o serie de măsuri adecvate care
sa ducă la:

- o mai bună cooperare între state prin încheierea de acorduri şi aranjamente bi şi multilaterale care să
prevină terorismul, să protejeze cetăţenii de atacurile teroriste şi să aducă în faţa justiţiei pe cei vinovaţi de
asemenea acte;
- prevenirea şi împiedicarea pe cale legală a pregătirii şi finanţării oricăror acte de terorism pe
teritoriile lor;
- contracararea intenţiilor de planificare, finanţare, comitere de acte teroriste prin măsuri de
depistare şi pedepsire sau extrădare;
 - aplicarea de măsuri adecvate în conformitate cu prevederile relevante ale legislaţiilor naţionale şi
internaţionale, ţinându-se cont şi de standardele internaţionale ale drepturilor umane, înainte de eliberarea
statutului de refugiat, toate acestea având ca scop asigurarea neparticipării la acte teroriste a refugiaţilor;
- un bun schimb de informaţii în conformitate cu legislaţia internă şi internaţională şi o mai bună
cooperare în probleme administrative şi legale care să asigure prevenirea săvârşirii de acte de terorism.

În acelaşi scop, Rezoluţia Consiliului de Securitate 1368 din 12 septembrie 2001, după ce a condamnat
"în termeni duri" atacurile teroriste inumane ce au avut loc în SUA pe data de 11 septembrie 2001, a făcut
apel la toate statele să-şi unească forţele în lupta împotriva celor ce pregătesc, organizează sau sprijină
comiterea de astfel de acte de terorism. Consiliul de Securitate a făcut apel şi la comunitatea internaţională să-
şi intensifice eforturile de prevenire şi împiedicare a terorismului prin creşterea cooperării şi implementarea
în totalitate a celor mai relevante convenţii internaţionale antiterorism cât şi a rezoluţiilor sale. În conformitate
cu cele specificate în rezoluţie, Consiliul de Securitate a decis că toate statele ar trebui să participe atât la
prevenirea şi împiedecarea finanţării terorismului prin orice mijloace, direct sau indirect, cât şi la
incriminarea furnizării sau strângerii de fonduri în acest scop.

O secţiune importantă din rezoluţie face referire la necesitatea schimbului şi transmiterii de informaţii
în ce priveşte acţiunile teroriste. Toate statele ar trebui să-şi intensifice şi să accelereze comunicarea de
informaţii care fac referire la falsificarea de documente, trafic de arme şi folosirea reţelelor de comunicaţii
şi tehnologiilor de către grupări teroriste.

Terorismul - o provocare globală

Statele membre ale Consiliului de Securitate au exprimat profunda preocupare faţă de conexiunile
tot mai pronunţate între terorismul internaţional şi crima organizată, traficul de droguri, spălarea de bani,
precum şi transferul ilegal de materiale nucleare, chimice, biologice şi de distrugere în masă, conexiuni
extinse la scară planetară.

Una din preocupările majore ale recentelor dezvoltări ale domeniului politic şi studiilor internaţionale o
constituie riscul în creştere, la nivel global, a ameninţărilor teroriste care impune cu necesitate identificarea de
soluţii de combatere eficace, prin măsuri internaţionale coordonate. Drept urmare, este general acceptat că nu
mai este posibilă stabilitatea internaţională fără să se acorde prioritate combaterii terorismului care a căpătat o
dimensiune globală. Punerea în aplicare a reglementarilor internaţionale antiteroriste menţionate nu poate
fi realizată fără să se asigure îndeplinirea următoarelor criterii:

a) acceptarea de către toate statele a principiilor şi normelor internaţional statuate;

b) consultarea, negocierea şi convenirea de mecanisme corespunzătoare;
c) convenirea de noi acorduri bi şi multilaterale;
d) întărirea instrumentelor internaţionale menite să asigure aplicarea legilor.

Evaluarea acestor criterii esenţiale conduce la concluzia că importantul potenţial al reglementărilor

internaţionale nu poate fi implementat cu succes, la nivel global, fără adoptarea de către comunitatea
internaţională următoarele măsuri:

• elaborarea de norme comune privind condamnarea persoanelor suspecte de acte teroriste;

• finalizarea unei convenţii antiteroriste globale şi cuprinzătoare, incluzând şi mijloacele de punere în
aplicare a acesteia;
• adoptarea unei definiţii general acceptate care să cuprindă şi lista cu toate actele teroriste precum şi
pedepsele corespunzătoare acestora;
 • stabilirea responsabilităţii internaţionale a statelor, precum şi obligaţia lor de a împiedica
organizarea, instigarea sau participarea la acte teroriste pe teritoriul altor state;
• clarificarea problemei dreptului folosirii forţei în afara teritoriului naţional ca răspuns la atacurile
teroriste, ţinând seama de prevederile Cartei ONU şi de alte norme şi principii ale reglementărilor
internaţionale încă în vigoare.

Eradicarea terorismului este, aşa cum rezultă din evaluările tuturor organizaţiilor internaţionale,
complexă, extrem de dificilă şi de lungă durată. De aceea, este necesar să fie identificate cauzele economice,
politice si sociale care generează sau facilitează proliferarea fenomenului terorist în diversele sale forme de
manifestare. Apare evident că numai pornind de la cunoaşterea acestora pot fi adoptate şi implementate
programe şi măsuri adecvate la nivel naţional şi global având ca ţintă prevenirea şi eliminarea terorismului.
Fără soluţii globale, radicale, viabile, care să vizeze înlăturarea cauzelor terorismului nu se poate concepe
eradicarea acestuia.
Analiştii politici şi organizaţiile internaţionale conştientizează necesitatea acordării unei
atenţii speciale combaterii sărăciei şi mizeriei care afectează viaţa unei mari părţi a omenirii, în
mod deosebit din ţările Asiei, Africii şi Americii Latine. Această realitate a determinat exprimarea
de poziţii încurajate, atât de Consiliul Europei cât şi de Uniunea Europeană.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat în 2001 rezoluţia "Democraţia şi terorismul",
care menţionează "Prevenirea terorismului pe termen lung impune înţelegerea corectă a originilor sociale,
politice, economice şi religioase ale acestuia, care - dacă nu sunt corespunzător abordate - împiedică
eliminarea elementelor de sprijin pe care se bazează reţeaua de recrutare teroristă.

Pentru tot mai mulţi oameni politici sau cetăţeni obişnuiţi a devenit clar că, în secolul 21, progresul şi
prosperitatea naţiunilor, pacea generală, stabilitatea şi securitatea generală nu pot fi realizate fără solidaritate
umană. Se conturează convingerea necesităţii unei constante şi proactive solidarităţi orientate permanent spre
prevenirea pericolelor potenţiale. Toate evaluările guvernelor şi instituţiilor internaţionale conduc la aprecieri
convergente privind natura şi globalismul fenomenului terorismului:

- Actele terorismului internaţional constituie una din ameninţările cele mai serioase la adresa păcii
şi securităţii internaţionale în secolul XXI, lupta împotriva terorismului depăşind diferenţele politice,
culturale şi religioase ale naţiunilor din întreaga lume;
- Pentru a ieşi victorioasă, lupta împotriva terorismului trebuie să se bazeze pe poziţii şi eforturi
comune ale întregii umanităţi, numai astfel măsurile concertate ale comunităţii internaţionale putând
conduce la eradicarea tuturor formelor şi manifestărilor teroriste de pe glob;
- Politica comună a combaterii terorismului trebuie să se bazeze pe o strategie globală pe termen
lung, având în vedere asigurarea întăririi capacităţii de prevenire şi eradicare a acestuia, necesitatea îngrădirii
accesului teroriştilor la toate tipurile de arme, în special la cele nucleare, chimice şi biologice de distrugere în
masă;
- Lupta împotriva terorismului nu poate fi concepută fără luarea în considerare a contextului
politic, economic şi social la nivel naţional, regional şi mondial;
- Integrarea tuturor ţărilor într-un sistem mondial just al prosperităţii, securităţii şi al dezvoltării în
vederea întăririi solidarităţii şi subminării cauzelor terorismului;
- Asocierea combaterii terorismului de lupta împotriva crimei organizate ca şi a altor ameninţări la
adresa păcii şi securităţii mondiale pentru a elimina conexiunile existente între acestea;
- Adoptarea de către Naţiunile Unite a unei platforme globale de luptă împotriva terorismului,
crimei organizate şi a altor ameninţări vizând securitatea umană, pacea lumii şi supravieţuirea civilizaţiei;
- Asigurarea de noi progrese pentru întărirea multilateralismului, care poate aborda cu mai multă
forţă şi eficacitate noile ameninţări şi provocări cu care se confruntă secolul XXI.
 Aşa cum menţionează rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU, este esenţială pentru combaterea
terorismului internaţional cooperarea solidară şi participarea hotărâtă a tuturor statelor membre, a
Naţiunilor Unite şi a tuturor organizaţiilor şi instituţiilor din întreaga lume, între care NATO, ce pare să
se impună ca structura de securitate cea mai eficientă. Pe de altă parte, se remarcă, în contextul intensificării
actelor teroriste, în tot mai multe ţări, întărirea cooperării dintre NATO şi Rusia. Este semnificativă, în acest
sens, hotărârea adoptată de cele două părţi, la reuniunea Consiliului NATO – Rusia din octombrie 2004, de la
Poiana Braşov, care vizează intensificarea cooperării. După încheierea reuniunii, ministrul rus al apărării a
declarat că “ avem dreptul la orice acţiune pentru exterminarea teroriştilor”.

Reuniunea Consiliului NATO – Rusia a avut ca obiectiv prioritar stabilirea modalităţilor concrete de
cooperare în lupta antiteroristă între cei 26 de aliaţi nord-atlantici şi Federaţia Rusă. Primul rezultat
consistent este cooptarea Rusiei la operaţiunea Activ Endeavour, care urmăreşte supravegherea Mării
Mediterane pentru a se preveni proliferarea armamentelor de distrugere în masă în această regiune cu
ridicat potenţial de risc de conflict şi de terorism internaţional. Declaraţiile ministrului rus au fost fără
echivoc şi în ceea ce înseamnă situaţia din Afganistan, fiind cu totul de acord cu abordarea americanilor, el a
subliniat că este în interesul Rusiei ca NATO să-şi îndeplinească misiunea. Mai mult, Rusia îşi dovedeşte
buna credinţă oferind ajutor pentru tranzitul trupelor franceze către Afganistan şi sprijinind în plan politico-
militar guvernul actual afgan (numai în ultimii doi ani a acordat un ajutor financiar de 1,5 milioane $). La
rândul său, Secretarul General al NATO şi-a exprimat satisfacţia pentru convorbirile purtate cu Rusia în
legătură cu aspecte concrete din planul de acţiune comun privind combaterea terorismului. Direcţiile de
cooperare NATO-Rusia, în viitor, vor privi sporirea interoperativităţii, schimbul de informaţii în probleme
de terorism şi posibilitatea ca trupe ruseşti să participe la exerciţii pe teritoriul ţărilor membre NATO. De
asemenea, s-a decis intensificarea cooperării în cadrul celor douăzeci de grupuri comune de experţi
militari şi realizarea unei serii de exerciţii comune ale marinei ruse cu cele din Franţa, SUA şi Italia.

Miniştrii apărării din ţările NATO, reuniţi la Poiana Braşov, au mai dezbătut aspecte privind
transformarea Alianţei, operaţiunile NATO din Afganistan şi Balcani, precum şi modul de pregătire, cu
sprijinul NATO, a forţelor de securitate irakiene. Secretarul General al NATO a insistat asupra necesităţii
ca liderii Alianţei să acorde o atenţie sporită, specială, combaterii terorismului, pornind de la constatarea
că de la ultima reuniune s-a înregistrat o evidentă escaladare a violenţelor în Kosovo, atentatele oribile de
la Madrid şi Beslan. În opinia sa, operaţiunile NATO din Mediterana, din Balcani şi din Afganistan testează
capacitatea forţelor aliate. În acest context, a subliniat că a trecut vremea când rolul principal al Alianţei era
“descurajarea adversarilor”, în prezent, NATO trebuie să răspundă corespunzător noilor provocări diverse
şi presante. Viitorul Alianţei este conceput cu optimism în ceea ce priveşte relaţiile dintre NATO şi Uniunea
Europeană, consultările ce se desfăşoară deja între ele urmând să se asigure că forţele lor vor fi
complementare.

Principalul rezultat al reuniunii de la Braşov îl constituie recunoaşterea capacităţii operaţionale

iniţiale a Forţei de Reacţie Rapidă a NATO (NATO Response Force – NRF), care va fi compusă din 70.000
de oameni, dintre care 18.000-20.000 de militari vor fi permanent pregătiţi să fie trimişi în teatrele de
operaţiuni. Forţa de Reacţie Rapidă a NATO va deveni pe deplin operaţională în următorii doi ani.
Comandantul suprem al forţelor NATO din Europa a subliniat la Poiana Braşov că este pentru prima dată în
istoria Alianţei când forţele terestre, aeriene şi navale precum şi trupele speciale vor fi sub aceeaşi comandă.
El a relevat că de acum înainte Alianţa va pune mai mult accent pe culegerea de informaţii şi pe sprijinul
logistic al trupelor deplasate la mare distanţă. Reuniunea de la Poiana Braşov a constatat cu satisfacţie că NRF
a obţinut deja succese prin forţele de stabilizare din Afganistan şi cele care au fost integrate în dispozitivul de
securitate al Olimpiadei de la Atena.

Operaţiunile din Afganistan au constituit la Poiana Braşov un subiect controversat. Ministrul german al
apărării a declarat ferm că ţara sa se opune oricărei fuziuni între mandatele Forţei internaţionale de asistenţă
pentru securitate în Afganistan (ISAF), condusă de NATO şi cel al Operaţiunii Libertate Durabilă (Enduring
Freedom), condusă de SUA. Ambasadorul SUA la NATO a pledat pentru această fuziune şi i-a invitat pe
aliaţi să elaboreze, până în februarie 2005 sau 2006, un proiect cu privire la preluarea de către NATO a
operaţiunilor din Afganistan. Si alţi participanţi la reuniunea de la Poiana Braşov au confirmat reţinerea unor
state faţă de o integrare a operaţiunilor din Afganistan, dar au menţionat că misiunea spre vestul acestei ţări pe
care o pregăteşte Alianţa, urmată de extinderea în sud, va face inevitabilă o mai strânsă cooperare între NATO
şi misiunea americană, dacă nu chiar o fuziune.

Ministrul american al apărării, trecând în revistă operaţiunile din Irak şi Afganistan a cerut ca
aliaţii să contribuie mai mult la operaţiunile din aceste ţări. În acest sens, s-a apreciat ca un succes
american faptul că NATO a acceptat în luna septembrie 2004, o misiune de antrenare a forţelor de
securitate irakiene urmând să stabilească conceptul operaţiunii şi planificarea operaţională privind
mijloacele umane şi materiale necesare. Comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa a estimat că
pentru această misiune ar putea fi desfăşuraţi în Irak peste trei mii de militari ai NATO. Datorită situaţiei
actuale, desfăşurarea acestei forţe în Irak nu este aşteptată înainte de anul 2005. În ceea ce priveşte
Afganistanul, NATO a aprobat o extindere a misiunii forţei sale de pace (ISAF) şi în afara KABUL-ului.
Capitala afgană beneficiază de numeroase trupe, şi până la sfârşitul lunii cinci echipe de reconstrucţie vor fi
dislocate în nordul Afganistanului. Dacă nevoile pentru aceste regiuni au fost asigurate, se estimează că
pentru vestul ţării sunt necesare mijloace umane şi materiale suplimentare şi aliaţii trebuie să contribuie la
realizarea acestora.

Evaluările şi hotărârile reuniunii de la Poiana Braşov a Consiliului NATO, alături de rezoluţiile ONU,
demonstrează clar consolidarea conştientizării la nivel mondial a faptului că gestionarea crizelor şi
conflictelor internaţionale, precum şi lupta comună împotriva terorismului, presupun adoptarea de măsuri
ferme la nivel global. Chiar dacă nu există certitudinea că succesul va fi deplin, cel puţin se poate spera că un
răspuns eficace şi concertat are şanse să îndepărteze norii grei şi ameninţători ai riscului unei conflagraţii la
scară planetară.