UNIVERSITATEA ORADEA

FACULTATEA de ISTORIE GEOGRAFIE

şi RELATII INTERNATIONALE
Masterat: Gestiunea şi Planificarea Teritoriului
asistata de GIS-sem. I

Referat
Dinamica Spaţiului Urban

MASTERAND
Ing.Szilagyi Gheorghe
 REFERAT
Dinamica Spaţiului Urban

Spaţiul organizat nu este continuu, pentru că forţele care îl structurează, generate de potenţialul de
intervenţie al comunităţilor umane, sunt extrem de variate. Există spaţii slab organizate sau neorganizate
de către societăţile umane. Evident că aceasta nu înseamnă că astfel de spatii nu sunt organizate natural.
Dacă spaţiul în general este unul organizat, formele naturală şi antropică se regăsesc în proporţii diferite
fiind în strânsă corelaţie cu gradul de antropizare.
Modul de organizare antropică având ca bază sistemele de aşezări este unul care prevalează
structurării fizice naturale. Acest mod de organizare face ca spaţiul organizat să fie discontinuu şi să
poarte amprenta forţelor de antropizare.
Orice grup uman a trecut, atunci când a devenit conştient, la o anumită structurare a spaţiului pe
care îl locuia, în scopul protecţiei hranei pe care o oferea, apoi a unor resurse tot mai complexe. Progresul
societăţii umane a determinat intervenţii repetate asupra spaţiului, pentru a-l organiza de aşa manieră încât
să poată fi obţinute beneficii maxime.
Organizarea spaţiului are două sensuri bine delimitate: unul care se referă la intervenţii asupra
spaţiului cu scopul de a-l structura într-un anumit mod, în raport cu proiecţia mentală a ţintelor sociale
aparţinând comunităţilor, iar al doilea ca rezultat al acestui proces de ordonare a obiectelor într-un spaţiu
pe care îl gestionează aceste comunităţi.
Procesul de organizare a spaţiului nu este unul simplu, fiind constituit din cel puţin trei faze:
a) Elaborarea proiectului sau a unui set de proiecte de interes major pentru comunitatea
respectivă.
Această etapă presupune identificarea la nivelul comunităţilor locale, regionale, naţionale sau
supranaţionale a unor obiective social-economice şi culturale, a căror realizare se va răsfrânge pozitiv
asupra calităţii vieţii acelor comunităţi. Obiectivele respective nu sunt altceva decât proiecţii mentale a
unor modele de reajustare a relaţiilor dintre componentele naturale şi antropice ale teritoriului în vederea
maximizării eficienţei economico-sociale şi culturale. În orice acţiune majoră de organizare a spaţiului
este necesară conştientizarea comunităţilor despre importanţa restructurării procesului de dezvoltare,
inclusiv schimbarea unor politici în domeniu promovate anterior. Conştientizarea, în acesastă situaţie nu
trebuie privită ca un proces de diseminare a unor idei sau modele, ci presupune asigurarea cadrului
instituţional pentru participarea comunităţilor la elaborarea proiectului general, la fixarea obiectivului
strategic. Odată fixat obiectivul strategic, se pot stabili obiectivele operaţionale, priorităţile, activităţile şi
măsurile conexe.
b) Stabilirea modalităţii de intervenţie, simulând efectele spaţiale ale activităţilor asupra
modului actual de structurare a teritoriului în cauză.
Orice măsură luată în plan economic, social şi cultural implică anumite tipuri de activităţi, care au
reflexii în modul de organizare actuală a spaţiului. Obţinerea unor configuraţii teritoriale performante, în
care costurile să fie minimizate în raportul dintre activităţi, iar efectele benefice maximizate, ţine de modul
de abordare, de „intuiţia” ştiinţifică a evoluţiei contextelor la diferite scări, de arta gestionării conflictelor
potenţiale etc. Simularea este absolut necesară pentru că oferă variante de intervenţie, care pot fi aplicate
prin înlocuire sau succesiv.
c) Derularea procesului de organizare.
Organizarea spaţiului, deci inclusiv organizarea teritoriului se bazează pe existenţa nu numai a
strategiilor de dezvoltare de la nivel local, regional, naţional sau supranaţional, dar şi a unor planuri de
dezvoltare, în care proiectul major al comunităţilor constituie variabila centrală. Procesul de organizare
începe, practic, din momentul primelor intervenţii „fizice”. Acestea sunt extrem de complexe şi presupun
o succesiune logică, având efectul de amplificare a efectelor preconizate. Un tip de intervenţie specifică
este cel de amenajare a teritoriului. Planurile de amenajare a teritoriului la diferite scări trebuie să decurgă
din planurile de dezvoltare de la acele nivele. În acest sens, un plan de amenajare este privit ca un
instrument pentru atingerea obiectivelor incluse în planurile de dezvoltare a comunităţilor respective.
Evident că procesul de organizare este unul continuu, întrucât, pe de o parte, exigenţele au o pantă
ascendentă, iar pe de altă parte este nevoie de a reacţiona la crize care se declanşează instantaneu sau sunt
rezultatul unei superficialităţi în tratarea semnalelor care avertizează despre pericolul apariţiei unor
disfuncţionalităţi majore.
 Dacă este un proces continuu, acesta poate fi gestionat pe segmente temporale, intervale în care se
asigură monitorizarea sa şi se decide asupra unor eventuale corecţii. Rezultatul organizării spaţiale sau
teritoriale se reflectă la nivelul spaţiului sau teritoriului respectiv într-o anumită ordine a componentelor
naturale şi antropice, într-o anumită configuraţie teritorială.
Dezvoltarea regională
Originea conceptului de dezvoltare regională se află plasată pe scara timpului în perioada
interbelică, atunci când, criza economică a anilor `30 a determinat în Europa de Vest şi în Statele Unite
ale Americii căutări pentru relansarea economică. Apărând ca o problemă de decizie politică, dezvoltarea
altor spaţii, neglijate anterior, a avut efecte benefice pentru economiile ţărilor respective. Programele de
redistribuire teritorială a creşterilor spre regiunile înapoiate le-au transformat pe acestea în veritabile
regiuni model (exemplul cel mai elocvent este amenajarea bazinului Tennessee din S.U.A. – Tennessee
Valley Authority).
În sensul actual, dezvoltarea regională – concept şi mod de aplicare- s-a impus în literatura
geografică şi economică în anii `50 şi `60, pe baza cercetărilor întreprinse de Perroux (1950), Myrdal
(1957), Hirschman (1958), Boudeville (1966), Friedmann (1967) şi alţii.
Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea si diversificarea activităţilor
economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea somajului şi nu în cele din
urmă să conducă la o îmbunătaţire a nivelului de trai. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare
regională s-au infiinţat opt regiuni de dezvoltare, care cuprind tot teritoriul României. Fiecare regiune de
dezvoltare cuprinde mai multe judeţe. Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, nu
au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale.
Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de
autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori (privaţi, publici,
voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficientă a
potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viată. Principalele domenii care pot fi
vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piaţa forţei de muncă, atragerea
investiţiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, îmbunătăţirea infrastructurii,
calitatea mediului înconjurator, dezvoltare rurală, sănătate, educaţie, învăţământ, cultură.
Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt urmatoarele:
-Diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate şi
pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziata); preântâmpinarea producerii de noi
dezechilibre;
-Îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la instrumentele
financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri structurale şi de coeziune);
-Corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperarii
interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la dezvoltarea economică şi care este în
conformitate cu prevederile legale şi cu acordurile internaţionale încheiate de România.
Principiile care stau la baza elaborării şi aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt:
-Descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al
comunităţilor regionale;
-Parteneriatul între toţi actorii implicaţi în domeniul dezvoltării regionale;
-Planificarea - proces de utilizare a resurselor (prin programe şi proiecte) în vederea atingerii unor
obiective stabilite;
-Cofinanţarea - contribuţia financiară a diverşilor actori implicaţi în realizarea programelor şi
proiectelor de dezvoltare regionala.
Actorii teritoriali reprezintă o componentă majoră a dezvoltării teritoriului şi includ mai multe
categorii: autorităţile judeţene şi locale,indivizii, firmele şi organizaţiile.
Atributiile administratiei publice judetene în domeniul urbanismului:
Consiliul judeţean are următoarele atribuţii în acest domeniu:
-coordoneazã activitatea de urbanism la nivel judeţean, conform legii; stabileşte orientările
generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza planurilor de urbanism;
-coordonează activitatea consiliilor locale şi le acordã asistenţă tehnică de specialitate;
-asigură preluarea prevederilor cuprinse în cadrul documentaţiilor de urbanism pentru teritoriile
administrative ale localităţilor din judeţ.
Atribuţiile administratiei publice locale în domeniul urbanismului
Consiliul Local are urmatoarele atribuţii în acest domeniu:
 -coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşuratã pe teritoriul unităţii
administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de urbanism
aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor componente ale comunei
sau oraşului;
-cooperează cu consiliul judeţean ţi este sprijinit de acesta în activitatea de urbanism;
-cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanisticã a localităţilor şi cu
instituţii, agenti economici, organisme si organizaţii nonguvernamentale de interes naţional, judetean sau
local.
Indivizii acţionează asupra teritoriului în raport de relaţiile directe cu acesta. Astfel, se pot remarca
indivizi care prin activitatea diurnă structurează părţi din teritoriu în funcţie de obiectivele pe care şi le
propun, în aşa fel încât să-şi poată asigura resursele necesare existenţei, dar şi cele utile în procesul de
creştere a standardului de viaţă. Acest tip de interacţiune cu spaţiul este larg regăsit în spaţiul rural, dar şi
periurban, suburban sau chiar urban. Indivizii acţionează şi indirect asupra spaţiului, mai ales în cel de tip
urban, acolo unde structurile sunt rezultatul agregării acţiunilor individuale şi cel mai adesea estompate de
acţiunile colective.
Acelaşi mod de acţiune este caracteristic şi firmelor individuale, care se pot impune, singular, în
reţele, sau prin simpla adiţie a efectelor spaţiale în structurile teritoriale.
Acţiunile colective aparţin organizaţiilor care pot fi asocieri de firme, organizaţii publice, private
sau de tip public-privat. În abordarea raportului dintre costuri şi transacţii economice un loc
Urmare a implicării crescânde a geografiei, inclusiv în domeniul teoriei inovaţiei, astăzi se
încearcă definirea unei teorii integrate a spaţiului economic. Această teorie se bazează pe relaţiile ce se
stabilesc între mai multe subspaţii, precum cel tehnologic, organizaţional şi geografic. De altfel, noua
geografie economică aduce o contribuţie importantă la studierea fenomenului economic contemporan prin
conectarea teoriei localizării la structura pieţei. Aceasta creează cadrul unei relevanţe simple: competiţia
imperfectă nu poate fi susţinută fără coordonata sa spaţială, care implică în mod automat elemente
specifice de localizare a activităţilor economice sau de tip economic.
Ca urmare a celor de mai sus, am efectuat un studiu asupra UAT Bors judeţul Bihor, spaţiu
geografic care, în urma politicilor înţelepte ale autorităţilor locale, a reuşit în decurs de câţiva ani, să
depaşească stadiul exclusiv agicol până in anul 1990, prin crearea de facilităţi şi atragerea unor actori
economici printre care cel mai important este fima canadiană CELESTICA specializată în producţia de
echipamente IT.

Localizarea:
Unitatea Administrativ Teritorială
Borş este situată la vest de
Municipiului Oradea, reşedinţa
judetului Bihor, între acesta şi
frotiera de stat a Romaniei cu
Ungaria.
 Situaţia terenurilor în anul de referinţă1990.

Din figura de mai sus, rezultă limitele intravilanelor 1990, şi că spaţiul între localitatea Sîntion şi
localitatea Borş avea destinaţie agricolă, pe nişte terenuri saturate cu apă fapt ce reiese din numarul mare
de canale de desecare aflate în această zonă.
Pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală, în anul 1998, prin Hotărâre de Consiliu
Local au fost modificate limitele intravilanelor aşa cum reiese din imaginea de mai jos

Pentru situaţia nou creată au fost elaborate Planuri Urbanistice Generale şi Planuri Urbanistice
Zonale cu detalierea zonării fucţionale, pentru a pune în evidenţă amplasamentele destinate industriei şi
serviciilor şi de asemenea a zonelor rezidenţiale pentru asigurarea posibilităţii construirii de locuinţe
pentru populaţia ocupată în domeniile mai sus amintite. Vorbim de necesitatea stabilirii de zone
rezidenţiale deoarece dezvoltarea industriei şi a serviciilor atrage forţă de muncă iar aceasta are nevoie de
locuinţe.
 Având în vedere condiţiile create de Autoritatea Locală, nu au întârziat să apară şi investitorii
precum firma canadiana CELESTICA producatoare de echipamente IT, IVECO un actor important în
transporturi, EURONET firma producatoare de bunuri de larg consum din mase plastice, BOLHOFF
producator de articole din sticla, precum si prestatori de servicii printre care transportatori importanţi
precum F.lii Galassini, Brugioni, Maes etc.

CELESTICA

EURONET

Discontinuităţile în noile condiţii nu dispar, ci dimpotrivă devin centrale. Li se adaugă o

caracteristică importantă legată de calitate şi de creşterea instabilităţii. Sub impactul noilor tehnologii şi al
reconfirmării capitalismului ca o societate aptă să asigure inclusiv echitatea teritorială, noile
discontinuităţi generează noi areale care devin, din arii problemă, arii locomotivă.
Teoretic, prin dezvoltarea regională se urmăreşte translaţia discontinuităţilor spre periferie şi
suprapunerea acestora pe limitele spaţiilor analizate. De regulă, când se vorbeşte de dezvoltare regională
se face trimitere la politicile naţionale în domeniu. Realitatea ne-a demonstrat însă că politicile de
dezvoltare regională pot fi promovate şi implementate şi la alte nivele. Unul dintre acestea este cel
intraregional aşa cum s-a întâmplat în cazul particular analizat.