Sunteți pe pagina 1din 2

Adevarul despre Transnistria

Emanuel Badescu De vreo trei secole, romanii se confrunta cu o agresiune ce imbina siretenia vanatorului din Siberia cu brutalitatea animalica a varegului Ruric. Este agresiunea de tip rusesc, nedescifrata de occidentali, dar care aici, in spatiul carpato-dunarean, este banuita pana si in adierea zorilor. De trei secole rusii cauta, prin toate mijloacele imaginabile, sa stearga de pe fata pamantului o natiune vinovata de latinitate, care-i impiedica sa ajunga la Stramtori si sasi imbratiseze fratii slavi din Balcani. Poate ca acest razboi lung si sangeros nu ar fi inceput atat de timpuriu, prin tratatul ruso-moldav de la Lutk, daca savantul Dimitrie Cantemir s-ar fi priceput la politica externa cat mai modestul intelectual Constantin Brancoveanu. Desi consecintele au fost nefaste, romanii, prin boieri, au ales calea indicata de Cantemir... Le-a venit in ajutor, cu o promptitudine ce ar fi trebuit sa-i puna pe ganduri, chemarea rusilor la asa-numita lupta pentru eliberarea popoarelor ortodoxe de sub jugul otoman. Nu era lupta lor. Principatele nu erau provincii otomane, turcii neavand nici drept de rezidenta, nici drept de a detine aici moschei. Era o capcana siberiana. Au realizat acest crunt adevar abia in anul 1812, cand Moldova a pierdut tinutul dintre Prut si Nistru. Moldova fusese tratata ca o provincie otomana, iar partea alipita Imperiului rus, declarata eliberata! I s-a dat si un nume separatist: Basarabia. I s-a fabricat la repezeala un trecut rusesc si s-a trecut urgent la rusificare, exact ca in Transnistria de astazi, anexata in 1792. Foarte important de semnalat pentru intelegerea maretului spirit imperial de la Rasarit si a talcului existentei Transnistriei este ca politica imperialista a Rusiei se axeaza pe crearea precedentului, primul pas obligatoriu inaintea unei agresiuni sau a unei anexari teritoriale. In anul 1775, de exemplu, rusii au dat o mana de ajutor Austriei sa rupa din trupul Moldovei partea de nord, istorica, botezata in scop separatist Bucovina (tara fagilor in limba... ruteana!), iar in 1812 au creat precedentul raptului rusesc. Dupa precedent urmeaza potopul. In cazul de fata, un razboi bizar ce penduleaza intre atac si retragare, cu intervale de la cativa ani la cateva decenii. Prima ocazie s-a ivit in 1821. Cunoscand Harta Greciei Mari intocmita de Rigas, care cuprindea intreaga Peninsula Balcanica plus Principatele romane, rusii s-au gandit ca, daca vor sustine militar Eteria, vor aduce sub sceptrul tarului tot acest mult ravnit teritoriu. Ratand insa interventia, din cauza laudaroseniei generalului Ipsilanti chiar in momentul cand tarul obtinuse unda verde din partea decrepitilor occidentali, rusii s-au vazut obligati sa inventeze, in 1828, conflictul ce a condus la Pacea de la Adrianopole. In acel an, Principatele au fost ocupate cu gandul de a fi definitiv eliberate de sub jugul otoman, adica inglobate Imperiului rus. In mod perfid. Actul osabit pentru printipaturile Moldova si Tara Romaneasca din Tratatul de la Adrianopole, incheiat intre Rusia si Imperiul otoman, parea pe de-a intregul favorabil romanilor, care, de exemplu, recuperau dupa multe secole Turnu Magurele, Giurgiu si Braila. Dar tot acolo se mentiona ca administratia rusa in Principate va dura pana la plata despagubirilor de razboi de catre Poarta, fixate la suma exorbitanta de 11 500 000 de ducati! Rezulta ca recuperarea celor trei orase urma linia interesului strategic al imperialismului rus, tarul calculand ca pana la plata despagubirilor - spera sa aibe loc cat mai tarziu - Principatele romane vor fi transformate in gubernii rusesti... A pus guvernator peste Principate, a ordonat sa se treaca in regim de urgenta - ca in Transnistria de azi - la rusificarea termenilor administrativi, militari, culturali, cetatenesti etc., a poruncit redactarea Regulamentului Organic, adaugand cu de la sine putere un articol ce stipula drepturile Rusiei de putere protectoare - osanda de moarte a nationalitatii noastre, in opinia lui Cezar Bolliac si a colegilor lui de generatie. Din fericire pentru destinul romanismului si spre dezamagirea rusilor, sultanul Mahmud al II-lea, binecuvantata fie-i memoria, a reusit sa plateasca repede suma pretinsa la Adrianopole. Rusii au plecat, dar a ramas articolul aditional... Dorinta eliminarii lui a dus la revolutia de la 1848 si, ulterior, la razboiul Crimeii, in urma caruia romanii au scapat de aceasta osanda de moarte. Ridicarea dintre fiii boierilor inselati a marii generatii pasoptiste a incurcat enorm calculele rusilor. In aceste conditii neasteptate, daca nu s-ar fi bizuit pe strategia rabdarii, ei ar fi renuntat cu siguranta la obiectivul desfiintarii natiunii romane. Insa rusii au avut si vor avea rabdare. Razboiul de la 1877-1878 a insemnat o noua incercare de a-i supune pe romani si pe ortodocsii din Balcani, dar marii pasoptisti inca vegheau si au intervenit in sensul acestui razboi, obtinand de la sultanul Abdul Hamid al II-lea mult visata neatarnare, adica renuntarea la suzeranitate. Grea lovitura: Rusia nu a obtinut decat retrocedarea celor trei judete pierdute in Razboiul Crimeii. Proclamarea Regatului Roman, act sinonim cu obtinerea Independentei, intrucat suveranul roman era egal

in rang cu suveranii Marilor Puteri, si inrudirea familiei domnitoare romane cu familia tarista prin principesa Maria au adus pe aceste meleaguri patru decenii de pace infloritoare. Apoi pendulul s-a pus din nou in miscare, izbucnirea revolutiei comuniste readucand ideea incorporarii Romaniei in Imperiul rus, acum republican si sovietic. Capcana ideologica facand apel la sustinerea maselor proletare, deci la oameni fara pregatire militara si diplomatica, parea implacabila si fatala pentru orice stat, inclusiv pentru cel roman. Destinul a decis altceva. Romania s-a reintregit exclusiv in urma razboiului anticomunist din anii 1918-1919! Moscova a inghitit in sec si a asteptat doua decenii, cand, alaturandu-se fascistilor hitleristi, a ocupat Basarabia si Bucovina de Nord si a sustinut revendicarile teritoriale ale ungurilor si bulgarilor. Ce spectacol trebuie sa fi fost in Piata Rosie, unde steagurile naziste fluturau intre cele comuniste! Dar scopul era atins: Romania era aruncata intr-un foarte firesc razboi de reintregire. Prin acest joc subtil Moscova putea sa-si justifice mai tarziu raptul teritorial. Era o manevra logica, care, speculand necunoasterea subtilitatilor imperialiste rusesti de catre occidentali, ii va aduce mari satisfactii pe arii de interes vaste. Cum se astepta, Conferinta de Pace de la Paris a consfintit imposibilul. Ea, Rusia antihitlerista, ramanea stapana peste ceea ce smulsese Romaniei in cardasie cu fascistii hitleristi, plus o jumatate din Europa! In spiritul pacii rusesti, vizibila de 12 ani si in Transnistria, a urmat o crancena prigoana antiromaneasca, dirijata de comisarii sovietici, de politruci si de inspectorii de cadre (evrei, unguri, tigani si slavi), careia i s-a pus capat prin plecarea Armatei Rosii din Romania si prin pozitia adoptata de Dej in cazul Planului Valev. Se vede ca moartea lui Stalin nu numai ca salvase Romania (redusa de la un stat monarhic national la o republica nenorocita) de la decesul in cadrul imperiului rosu, ci permisese noilor conducatori sa romanizeze partidul si prin aceasta - sa faca fata chiar presiunilor sefilor de la Kremlin. Defectiunea lui Ceausescu din august 1968 a umplut paharul. Probabil ca ea l-a adus in fata plutonului de executie: sunt fapte si atitudini care nu se uita si nu se iarta. Este in afara oricarui dubiu ca prabusirea lui s-a produs din ordinul si cu ajutorul cel putin diplomatic, daca nu si logistic, al Moscovei, puterea suzerana asupra oricarui regim comunist, exceptand China si Albania. Nu s-au grabit noii conducatori de la Bucuresti sa informeze Moscova cine sunt si ce vor? S-a pus chiar problema unei interventii armate rusesti, dar, intampinand refuzul generalului Guse, bun cunoscator al antecedentelor ruso-romane, Kremlinul a renuntat, demonstrand inca o data ca stie sa astepte. Ca din intamplare, peste doar trei ani va crea un cap de pod in Transnistria, pe fondul unui razboi local produs cu scopul readucerii la putere a comunistilor (a se citi: oamenilor de incredere) si pentru a reinfesta cu spiritul kaghebist structurile noii democratii din Republica Moldova (de ce nu Republica Basarabia? A pus iarasi ochii pe toata Moldova?). Dupa anii de pace necesari acestei manevre, iata ca Moscova trimite la Bucuresti un emisar independent cu propunerea alipirii Basarabiei la Romania in schimbul independentei Transnistriei, care urma sa fie apoi lipita Rusiei. Ucraina ar fi fost prinsa intre doua focuri, iar asupra Romaniei s-ar fi indreptat tunurile Armatei a 14-a ruse, care ar fi obtinut automat drept de stationare permanenta, ca armata de pacificare... Cum istoria mai are un cuvant de spus - a se vedea precedentele - si amenintarile generarului Lebed, fostul comandant al acestei armate, tiuiau inca in urechile intelighentiei si ale oamenilor politici din Romania, generoasa oferta a fost respinsa. Tovarasul Igor Smirnov, adus tocmai de la Vladivostok sa asigure puterea ruseasca la Tiraspol, se infurie - la ordin! - si recurge la represaliile specifice imperialismului rus. Inchide scolile romanesti, inlatura blestemata grafie latina si, ignorand fertila alianta nazisto-comunista din anii 1939-1941, ii declara pe romani fascisti. Este doar inceputul, ne avertizeaza istoria, deja Rusia isi etaleaza capacitatea de jucator concomitent cu abilitatea de arbitru, singurul aspect amuzant al acestei demonstratii de forta. Cunoscand naivitatea baietilor din vest, care nici pana astazi nu s-au dumirit ca Transnistria inseamna puterea Armatei a 14-a, o armata de ocupatie (ocupa Transnistria!) si totodata o putere care le poate ameninta si lor securitatea, lucrurile se pot complica. Dupa socul schimbarii de sistem, Rusia da semne - interne si externe - ca vrea sa reinvie sub forma unei democratii autocratice, visate candva de tarii Alexandru al II-lea si Nicolae al II-lea. Romanii nu-i vor face jocul, in cel mai rau caz se vor preface in marionete, ca in atatea randuri de-a lungul istoriei recente, dar ceilalti, occidentalii, care, desi nu le erau stapani, i-au vandut ca pe niste vite la o incruntare a tatucului Stalin? Ei cum vor reactiona? De curand, Gleb Pavlovski a propus in gura mare - banuind ca nu deranjeaza pe nimeni - o schema de revenire in forta a puterii rusesti...